7. Procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judiciare (M.Buruiana, D.

Visternicean)

1. Cadrul normativ

Recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărîrilor judecătoreşti şi sentinţelor arbitrale

străine în Republica Moldova este reglementată atît de sursele naţionale de drept ale Republicii
Moldova, cît şi de sursele internaţionale.

(1) Dreptul intern

(a) Legislaţia Repubicii Moldova: Următoarele legi ale Republicii Moldova

reglementează în mod direct materia recunoaşterii şi încuviinţării executării hotărîrilor
judecătoreşti şi sentinţelor arbitrale străine pe teritoriul Republicii Moldova:

- Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare de la 27 august

1994, în special art. 8 care conţine o normă cu privire la recunoaşterea priorităţii principiilor
unanim recunoscute al dreptului internaţional; -

Codul de procedură civilă al Republicii Moldova de la 30 mai 2003, în vigoare de la 12

iunie 2003 (cu modificările ulterioare);

- Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional Nr. 24 de la 22.02.2008, în vigoare

de la 20.06.2008 (MO Nr. 88-89 de la 20.05.2008);

- Codul de executare al Republicii Moldova din 24 decembrie 2004, în vigoare de la 01

iulie 2005 (repubicat în MO nr. 214-220 din 5.11.2010).

(b) Hotărîrile Curţii Constituţionale: A se vedea p. 19-27 ale Hotărîrii Curţii

Constituţionale nr. 14 din 15.11.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30 mai 2003 (MO nr. 248-251
din 07.12.2012; data intrării în vigoare: 15.11.2012).

(c) Avizele consultative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie:

În temeiul art. 12/2 al Codului de procedură civilă al Republicii Moldova199, Plenul

Curţii Supreme de Justiţie poate emite din oficiu sau la cerere un aviz consultativ cu privire la
modul de punere în aplicare a legii. Avizele consultative nu au caracter normativ, ele sunt
obligatorii pentru Curte. Avizele consultative se publică pe pagina web a Curţii Supreme de
Justiţie. (
 d) Hotărîrile Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova: În temeiul
art. 17 al Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, Curtea Supremă de Justiţie poate
adopta din oficiu şi publica hotărîri explicative cu privire la aplicarea corectă a normelor de drept
şi soluţionarea justă a cauzelor civile. Hotărîrile explicative nu au caracter normativ, însă ele sunt
luate în consideraţie la aplicarea legislaţiei. A se vedea Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova nr. 7 din 23 februarie 1998 (cu modificările ulterioare introduse
prin hotărîrea Plenului nr. 38 din 20 decembrie 1999) despre practica aplicării de către instanţele
judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei privind recunoaşterea şi executarea hotărîrilor
instanţelor judecătoreşti străine pe teritoriul Republicii Moldova în cauzele în materie
patrimonială şi nepatrimonială.

(2) Dreptul internaţional

(a) Convenţii internaţionale: Următoarele convenţii internaţionale multilaterale şi

bilaterale semnate şi ratificate de către Republica Moldova reglementează în mod direct materia
recunoaşterii şi încuviinţării executării hotărîrilor judecătoreşti şi sentinţelor arbitrale străine pe
teritoriul Republicii Moldova:

- Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, încheiată la

New York la 10 iunie 1958, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 87-
XIV de la 10 iulie 1998, în vigoare pentru Republica Moldova de la 17 decembrie 1998;

- Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional de la 21 aprilie 1961, ratificată

prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.1331-XIII de la 26 septembrie 1997, în
vigoare pentru Republica Moldova de la 05 martie 1998;

- Aranjament relativ la aplicarea Convenţiei europene de arbitraj comercial internaţional

de la 17 decembrie 1962 de la Paris, semnat de Republica Moldova la 04.02.1998, ratificat prin
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1331-XIII din 26.09.1997, în vigoare pentru
Republica Moldova din 05.03.1998.

- Convenţia cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă,

familială şi penală, încheiată între statele membre ale Comunităţii Statelor Independente la 22
ianuarie 1993 la Minsk, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 402-XIII
de la 16 martie 1995, în vigoare pentru Republica Moldova de la 26 martie 1996;

- Protocol la Convenţia privind asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă,

familială şi penală de la 22 ianuarie 1993 de la Minsk încheiat la 28.03.1997 la Moskova,
ratificat prin Legea nr. nr. 164-XV din 04.04.2003, în vigoare pentru Republica Moldova din
24.06.2003;

- Tratatul între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă
şi penală încheiat la 06 iulie 1996 la Chişinău, ratificat Legea de ratificare nr. 1028-XIII de la 03
decembrie 1996, în vigoare de la 22 martie 1998;

- Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina privitor la asistenţa juridică şi relaţiile

juridice în materie civilă şi penală de la 13 decembrie 1993 de la Kiev, ratificat prin Legea de
ratificare nr. 261-XII din 04.11.1994, în vigoare de la 24.04.1995;

- Tratatul între Republica Moldova şi Federaţia Rusă privind asistenţa juridică şi

raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală de la 25 februarie 1993 de la Moskova,
ratificat prin Legea nr. 260-XIII din 04.11.1994, intrat în vigoare de la 26 ianuarie 1995;

- Acord între Republica Moldova şi Republica Turcia cu privire la asistenţă juridică în

materie civilă, comercială şi penală semnat la 22 mai 1996 la Ankara, ratificat prin Legea de
ratificare nr. 1017-XIII din 03.12.1996, în vigoare de la 23 februarie 2001;

- Tratatul între Republica Moldova şi Republica Letonă cu privire la asistenţa juridică şi

raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală de la 14 aprilie 1993 de la Riga, ratificat
prin Legea de ratificare nr. 1487-XII din 10.06.1993, intrat în vigoare de la 19 iunie 1996;

- Tratatul între Republica Moldova şi Republica Lituania cu privire la asistenţa juridică

în materie civilă, familială şi penală, încheiat la 09 noiembrie 1993 la Chişinău, ratificat prin
Legea de ratificare nr. 1487-XII din 10.06.1993, în vigoare de la 18 februarie1995;

- Tratatul între Republica Moldova şi Republica Azerbaidjan cu privire la asistenţa

juridică şi la raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, semnat la 26 octombrie
2004 la Baku, ratificat prin Legea de ratificare nr. 33-XVI din 14.04.2005, în vigoare de la 12
februarie 2005;

- Tratatul între Uniunea Repunlicilor Sovietice Socialiste şi Republica Socialistă

Cehoslovacia privind asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi
penală, semnat la 12.08.1982 la Moskova; Republica Moldova şi-a manifestat voinţă expresă să
succeadă acestui tratat; în vigoare între Republica Moldova şi Republica Cehă de la 26.08.2005;

- Tratatul între Uniunea Repunlicilor Sovietice Socialiste şi Republica Socialistă

Cehoslovacia privind asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi
penală, semnat la 12.08.1982 la Moskova; Republica Moldova şi-a manifestat voinţă expresă să
succeadă acestui tratat; în vigoare între Republica Moldova şi Republica Slovacia de la
26.05.2006;

- Tratatul între Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi Republica Populară Ungară

privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală, semnat la 15.07.1958 la Moscova;
Republica Moldova şi-a manifestat voinţă expresă să succeadă acestui tratat; în vigoare între
Republica Moldova şi Republica Ungară de la 19.10.2007;

- Protocolul privind modificarea şi completarea Tratatului între Uniunea Republicilor

Sovietice Socialiste şi Republica Populară Ungară privind asistenţa juridică în materie civilă,
familială şi penală, semnat la 19.10.1971 la Budapesta; Republica Moldova şi-a manifestat
voinţă expresă să succeadă acestui protocol; în vigoare de la 19.10.2007;

- Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărîrilor în materia custodiei

copiilor şi restabilirea custodiei copiilor, semnată la 20.05.1980 la Luxemburg, ratificată de către
Republica Moldova prin Legea nr. 315-XV din 18.07.2003;

- Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele

(CMR) încheiată la Geneva la 19 mai 1956, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea
Parlamentului nr. 1318 de la 02.03.1993, în vigoare pentru Republica Moldova de la 26 mai
1993;

- Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional al pasagerilor şi bagajului

pe şosele (CVR), încheiată la Geneva la 1 martie 1973, la care Republica Moldova a aderat prin
Legea nr. 308 de la 26.10.2006, în vigoare pentru Republica Moldova de la 19 decembrie 2012;

- Convenţia relativă la responsabilitatea civlă în materie de daune nucleare semnată la 21

mai 1963 la Viena, în vigoare pentru Republica Moldova de la 7.08.1998. De asemenea, cîteva
convenţii ale Conferinţei de la Haga în domeniul dreptului familiei prevăd recunoaştera
statutului dobîndit într-o altă ţară. Următoarele convenţii internaţionale semnate şi ratificate de
către Republica Moldova reglementează raporturi care au legătură cu materia recunoaşterii şi
încuviinţării executării hotărîrilor judecătoreşti şi sentinţelor arbitrale străine:

- Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, semnată

la Roma la 4 noiembrie 1950, intată în vigoare la 3 septembrie 1953, în vigoare pentru Republica
Moldova de la 1 februarie 1998;

- Convenţia privind procedura civilă, încheiată la 01 martie 1954 la Haga, ratificată prin
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1136-XII de la 04 august 1992, în vigoare
pentru Republica Moldova de la 03 noiembrie 1993;
 - Convenţia europeană în domeniul informaţiei asupra dreptului străin, încheiată la
07.06.1968 la Londra (între statele membre ale Consiliului Europei), semnată de Republica
Moldova la 27.06.2001, ratificată prin Legea de ratificare nr. 724 din 07.12.2001, în vigoare
pentru Republica Moldova din 15.06.2002;

- Protocolul adiţional la Convenţia europeană în domeniul informaţiei asupra dreptului

străin, adoptat la 15.03.1978 la Strasbourg, semnat de Repubica Moldova la 27.06.2001, ratificat
prin Legea de ratificare din 14.03.2002, în vigoare pentru Republica Moldova din 15.06.2002;

- Convenţia cu privire la dreptul tratatelor, încheiată la 23 mai 1969 la Viena, ratificată

Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1135-XII din 04.08.1992, în vigoare pentru
Republica Moldova de la 25.02.1993;

- alte tratate şi convenţii, semnate de Republica Moldova sau la care Republica Moldova
a consimţit în mod expres să succeadă.

(b) Dreptul internaţional cutumiar: În lipsa unei convenţii internaţionale, statele nu au

nici o obligaţie de a recunoaşte şi/sau executa hotărîri judecătoreşti sau sentinţe arbitrale
emise/pronunţate într-un alt stat. Chiar dacă multe state au semnat convenţii internaţionale,
practica statelor nu este considerată suficient de specifică pentru a crea norme de drept cutumiar
internaţional. Refuzul de a executa hotărîri judecătoreşti străine nu este un amestec în treburile
suverane ale altui stat, deoarece este vizată doar posibilitatea de executare a hotărîrii în
străinătate, nu şi hotărîrea în sine (ca atare). Chiar şi dacă hotărîrile străine sunt considerate ca
titluri (drepturi), aceasta nu crează o oblgaţie de a le executa, deoarece executarea este altceva şi
mult mai mult decît respectarea drepturilor cerută de dreptul internaţional. În fine, executarea
silită nu este o formă de asistenţă juridică, chiar dacă executarea silită este uneori reglementată în
tratatele de asistenţă juridică, deoarece executarea silită vizează doar aplicarea efectelor
executorii în statul străin, nu şi în statul în care s-a emis hotărîrea. Însă, executarea unei hotărîri
judecătorşti străine poate încălca dreptul internaţional, dacă hotărîrea judecătorească este
incompatibilă cu dreptul internaţional. În cazul în care o instanţa judecătorească emitentă pretide
a avea jurisdicţie prin încălcarea dreptului internaţional, executarea acelei hotărîri de asemenea
încalcă dreptul internaţional, fie că se execută de instaneţele aceluiaşi stat fie de instanţele altui
stat. Imunitatea statului poate interzice recunoaşterea unei hotărîri emisă contra unui stat.

(c) Practica Curţii europene a Drepturilor Omului (CtEDO): Curtea europeană a

Drepturilor Omului (CtEDO) a recunoscut valoarea procedurii de exequatur în protecţia
drepturilor omului ale debitorului hotărîrii judecătoreşti străine1 şi ale creditorului hotărîrii
1
A se vedea CtEDO Saccoccia c. Austria, 69917/01, 18 decembrie 2008.
judecătoreşti străine2. Executarea unei hotărîri străine emisă de către instanţa unui stat nemembru
al Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale (CEDO) care nu
este conformă cu drepturile fundamentale ale omului, fie din punct de vedere procedural sau fie
din punctul de vedere al fondului, poate fi considerată o încălcare a CEDO 3 (art. 6) (a se vedea
CtEDO Pellegrini c. Italiei, paragrafele 40-48), deşi instanţa judecătorească care încuviinţează
executarea nu poate fi solicitată să revizuiască hotărîrea străină (CtEDO Drozd şi Janousel c.
Franţei şi Spaniei, paragraful 110; CtEDO Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein c. Germaniei,
paragraful 64). Pentru incompatibilitatea unor aspecte ale procedurii de exequatur cu art. 6
CEDO a se vedea CtEDO Ern Makina Sanayi ve Ticaret AS c. Turciei, 70830/01, 3 mai 2007.

2. Aspecte introductive:

Hotărîrile instanţelor judecătoreşti străine emise pe teritoriul unui stat străin au forţă,
adică produc efecte juridice, de regulă, doar pe teritoriul statului în care a fost emise. Ele nu au
forţă (putere, efecte) de la sine pe teritoriul altor state. Aceasta reiese din principiul suveranităţii
şi egalităţii statelor. Există însă interese pe care statele suverane încearcă să le concilieze. Părţile
unui raport juridic cu element de extraneitate (unui raport internaţional) sunt interesate în
certitudinea lui, în evitarea soluţionării repetate a litigiilor şi în hotărîri care nu se contrazic una
cu alta. Publicul general are interesul în a evita resurse cheltuite pentru re-soluţionarea (re-
judecarea) litigiilor şi în armonizări ale procesului decizional internaţional. Statele au interesul
de a promova raporturi şi tranzacţii interstatale.

Totuşi, statele au motive valide pentru a refuza hotărîrilor străine aceaşi forţă, pe care ele
o atribuie hotărîrilor proprii, deoarece procedura străină poate fi considerată ca fiind cu
deficienţe sau rezultatul unui litigiu (diferend) străin poate fi considerat ca inacceptabil.
Domeniul recunoaşterii şi executării hotărîrilor judecătoreşti străine şi a sentinţelor (hotărîrilor)
arbitrale străine mediază între aceste interese şi considerări concurente pe care statele încearcă să
le concilieze. Legislaţia naţională a Republicii Moldova reglementează procedura în pricinile
civile de recunoaştere a efectelor hotărîrilor judecătoreşti străine şi de încuviinţare a executării
silite a hotărîrilor judecătoreşti teritoriul Republicii Moldova, condiţiile în care recunoaşterea şi
încuviinţarea executării este admisă, precum şi motivele de refuz ale recunoaşterii şi încuviinţării
executării. Convenţiile internaţionale conţin, de regulă, condiţiile pentru recunoaştere şi
încuviinţare a executării silite, precum şi motivele de refuz a recunoaşterii şi încuviinţării
executării silite a hotărîrilor judecătoreşti străine, făcînd, de regulă, trimitere la normele

2
A se vedea CtEDO Wagner c. Luxembourg, 76240/01, 28 iunie 2007; CtEDO Dinu c. Romaniei şi Franţei, 6152/02,
4 noiembrie 2008.
3
Refuzul de a executa o asemenea hotărîre poate avea la bază încălcarea ordinii publice a statului
Republica Moldova.
procedurale interne ale statului în care se solicită recunoaşterea şi încuviinţarea executării.
Legislaţia naţională pertinentă, precum şi majoritatea surselor internaţionale valabile pentru
Republica Moldova în materia recunoaşterii şi încuviinţării executării sunt enumerate în capitolul
1 „Cadrul normativ” de mai sus.

Trebuie să se diferenţieze între trei posibile efecte ale hotărîrilor judecătoreşti străine
pe teritoriul Republicii Moldova.

În primul rînd, o hotărîre judecătorească străină este un fapt, indiferent de

recunoaşterea ei/lui.

În al doilea rînd, recunoaşterea hotărîrii judecătoreşti străine înseamnă atribuirea

autorităţii (efectului) de lucru judecat, care exclude re-judecarea aceluaşi caz conform
procedurilor interne. Autoritatea lucrului judecat poate fi atribuită doar hotărîrilor contencioase
(emise într-un proces în contradictoriu)4. De asemenea, autoritatea lucrului judecat se aplică doar
hotărîrilor definitive, adică hotărîrilor care tranşează fondul pricinei (cauzei) civile, şi nu
hotărîrilor provizorii (prin care s-a dispus măsuri provisori) sau hotărîrilor de asigurare a acţiunii.
Măsura (întinderea) efectului de excludere a re-judecării poate fi dedusă din legislaţia (şi
convenţiile) Republicii Moldova sau poate fi limitată la întinderea pe care ambele sisteme
juridice (a statului emiterii şi a statului invocării hotărîrii (adică a Republicii Moldova) o prevăd.

În al treilea rînd, încuviinţarea executării silite, care presupune şi include şi

recunoaşterea, unei hotărîri judecătoreşti înseamnă atribuirea forţei executorii (efectului
executoriu) hotărîrii judecătoreşti. Poate fi atribuită forţă executorie doar unei hotărîri
contencioase. Mai mult, forţă executorie se atribuie doar hotărîrii definitive (deci care tranşează
fondul cauzei civile) şi nu hotărîrilor provizorii (deci hotărîrilor prin care s-a dispus măsuri
provizorii) şi nici hotărîrilor de asigurare a acţiunii. Procedura recunoaşterii şi încuviinţării
executării silite sau, altfel numită, procedura atribuirii forţei executorii hotărîrii judecătoreşti,
mai numită şi exequatur sau procedura exequatur-ului, este prevăzută de legislaţia internă a
Republicii Moldova.

În prezentul ghid se vor examina doar ultimele două efecte ale hotărîrii judecătorești
străine. Codul de procedură civilă reglementează trei forme de recunoaştere a hotărîrilor
judecătoreşti străine.

4
O chestiune distinctă este aceea, dacă autoritatea de lucru judecat se conferă doar dispozitivului hotărîrii străine
sau dacă autoritatea de lucru judecat se ataşează şi motivelor hotărîrii.
 În primul rînd, recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine pentru care nu se cere
procedură ulterioară (art. 474 CPC). Astfel, se recunosc de plin drept5 în Republica
Moldova, adică fără vre-o procedură ulterioară, acele hotărîrile judecătoreşti străine, care se
referă la statutul civil al cetăţenilor statului în care au fost emise ori, în cazul în care au fost
emise într-un stat terţ, au fost mai întîi recunoscute în statul de cetăţenie al fiecărei părţi.

În al doilea rînd, recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine care nu sunt

susceptibile de executare silită pe teritoriul Republicii Moldova (art. 472-473 CPC). Astfel,
hotărîrile judecătoreşti străine, altele decît cele prevăzute la art. 474 CPC, care nu necesită a fi
executate silit pe teritoriul Republicii Moldova, pot fi recunoscute în Republica Moldova pentru
a li se atribui autoritate de lucru judecat fără o procedură ulterioară.

Procedura ulterioară însă devine necesară în cazul în care o persoană interesată

înaintează obiecţii referitoare la recunoaşterea hotărîrii străine în cauză. Aşadar, procedura
ulterioară este instituită de către persoana care înaintează obiecţii la recunoaştere, nu de
persoana care solicită recunoaşterea hotărîrii străine pe teritoriul Republicii Moldova.

Procedura recunoaşerii este prevăzută în art. 472 CPC. Motivele de refuz ale
recunoaşterii în cazul în care procedura ulterioară a fost instituită sunt cele prevăzute la art. 471
alin. 1 CPC (la care face trimitere art. 473).

În al treilea rînd, recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine care necesită a fi

încuviinţate spre executare silită pe teritoriul Republicii Moldova (art. 467-471 CPC 6). Cu
privire la aceste hotărîri străine, procedura de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite
este unică (procedura de exequatur), deci nu se delimitează în procedura recunoaşterii şi,
ulterior, în procedura încuviinţării ei silite.

5
„De plin drep” sau „de drept” înseamnă „prin puterea/forţa dreptului”, fără a mai fi necesare şi alte formalităţi,
proceduri, etc. De aceea, prevederea art. 467 alin. 1 CPC care dispune că hotărîrile judecătoreşti străine, inclusiv
tranzacţiile, sînt recunoscute şi se execută de plin drept în Republica Moldova nu este precisă, deoarece
executarea unei hotărîr străine în Republica Moldova nu poate fi făcută „de plin drept”, fiind necesare
întotdeauna, fără vre-o excepţie, intervenţiile unei instanţe judecătoreşti a Republicii Moldova în vederea
încuviinţării executării acelei hotărîri străine. Tot la fel, termenul „de plin drept” este folosit în mod inadecvat în
art. 38 alin. 1 al Legii cu privire la arbitrajul comercial internaţional. De fapt şi de drept, executarea sentinţei
arbitrale străine nu are loc „de plin drept”, ci are loc doar în temeiul încuviinţării executării ei de către o instanţă
judecătorească din Republica Moldova.
6
Trebuie clar stabilit, că articolele 467-471 ale CPC reglementează procedura de recunoaştere şi încuviinţarea a
executării silite a hotărîrilor judecătoreşti străine. Cu toate acestea, art. 467, 468, 469 se aplică şi cu privire la
procedura de recunoaştere a hotărîrilor judecătoreşti străine, care nu sunt susceptibile de executate. La moment
însă, art.468 CPC este întitulat “Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine”, iar reglementarea se
referă la punerea în executare a hotărîrii judecătoreşti străine. Prin urmare, textul prevederii şi titlul art. 468 CPC
trebuie aduse în concordanţă unul cu altul şi anume în sensul ca să reglementeze cererea de recunoaştere şi
încuviinţare a executării hotărîrii judecătoreşti străine şi instanţa judecătorească competentă.
 Aşadar, procedura de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite (procedura de
exequatur) este procedura judiciară în cadrul căreia instanţa judecătorească competentă a
Republicii Moldova recunoaşte efectele hotărîrii contencioase definitive străine şi
încuviinţează executarea acesteia pe teritoriul Republicii Moldvoa, urmată de executarea
acesteia în condiţiile legii.

Prin urmare, obiectul procedurii de exequatur este dublu: a) de recunoaştere a

efectelor hotărîrii străine, deci de recunoaştere a autorităţii ei de lucru judecat şi b) de
încuviinţare spre executarea silită a acesteia, deci de acordare a forţei executorii hotărîrii
străine. Motivele de refuz ale recunoaşterii şi încuviinţării executării silite prevăzute la art. 471
alin. 1 CPC sunt unice atît pentru recunoaştere, cît şi pentru încuviinţarea executării.

În prezentul ghid se va analiza procedura de exequatur a hotărîrilor judecătoreşti străine

şi nu se va analiza procedură prevăzută la art. 472-473 CPC. Procedura de exequatur a
hotărîrilor judecătoreşti străine. Aşa cum s-a menţionat mai sus, în prezentul ghid se tratează
recunoaşterea şi executarea silită doar cu privire la (1) hotărîrile judecătoreşti străine

Sunt necesare anumite precizări în legătură cu acestă sintagmă. (1) Noţiunea de „hotărîre
judecătoreasca străină” este definită în art. 467 alin. 2 al Codului de procedură civilă (CPC) ca
„o hotărîre pronunţată în pricină civilă de o judecată de drept comun sau de o judecată
specializată pe teritoriul unui alt stat”. Prin „hotărîre” se înţelege un act de dispoziţie
judecătoresc, cu caracter contecios, prin care litigiul (diferendul) a fost soluţionat în fond
(definitiv). În conformitate cu art. 467 alin. 1 CPC, la „hotărîri străine” se atribuie şi
„tranzacţiile” judiciare străine. „Tranzacţiile” judiciare străine pot fi confirmate şi prin încheieri
judecătoreşti străine. O asemenea încheiere judecătorească străină poate fi recunoscută şi
executată în Republica Moldova doar dacă şi în măsura în care ea vizează „tranzacţia” judiciară
străină. Hotărîrea judecătorească străină trebuie să fie emisă într-o cauză cu caracter civil în sens
larg (comercial, de familie, moştenire, transport, etc). Dacă şi în măsura în care o asemenea
hotărîre se referă la soluţionarea unor litigii (diferende) din raporturi de drept public/penal 7 ,
aceasta nu este susceptibilă de recunoaştere şi executare, dacă altfel nu este prevăzut într-o
convenţia internaţională semnată, ratificată şi în vigoare pentru Republica Moldova.

Hotărîrile străine prin care se cere plata taxelor, amenzilor, penalităţilor, amenzilor
penale, etc. servesc direct sau indicredt pentru scopurile colectării banilor/mijloacelor pentru
veniturile publice ale statului străin, ele sunt considerate materii de drept public şi, prin urmare,

7
De notat, că din art. 467 alin. 2. al CPC au fost excluse cuvintele ", precum şi sentinţa penală privind repararea
prejudiciului cauzat prin infracţiune" (Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al
Republicii Moldova nr. 244 din 21.07.2006, MO nr. 178-180 din 17.11.2006).
nu pot face obiectul procedurii de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite pe teritoriul
Republicii Moldova, cu excepţia cazului în care în tratatul la care statul străin şi Republica
Moldova sunt părţi nu se prevede în mod expres altceva. Dacă beneficiarul cererii de
recunoaştere şi executare este o persoană privată (şi care acţionează doar pentru scoprui private),
o asemenea hotărîre poate face obiectul recunoaşterii şi încuviinţării executării silite pe teritoriul
Republicii Moldova.

Pot face obiectul procedurii de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite doar

hotărîrile judecătoreşti străine cu caracter patrimonial, prin care, de regulă, se atribuie sau se
refuză atribuirea unei sume de bani.

O deosebită atenţie a instanţei judecătoreşti din Republica Moldova necesită

recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărîrile judecătoreşti străine din fapte de calomnie
sau defăimare. Nu poate fi încuviinţată executarea unei hotărîri străine asupra bunurilor unui
stat străin, care se găsesc în Republica Moldova, dacă aceste bunuri servesc funţiilor de exersare
a suveranităţii acelui stat străin8. Hotărîrea judecătorească străină trebuie să fie emisă de către o
instanţă judecătorească statală, indiferent de denumire, inclusiv de instanţele judecătoreşti
specializate. Ele trebuie să fie definite în legislaţia acelui stat străin ca fiind instanţe
judecătoreşti, care fac parte din sistemul judecătoresc respectiv.

Legislaţia internă şi convenţiile internaţionale cer, de regulă, ca hotărîrile judecătoreşti

străine să fie irevocabile sau executorii şi pronuţate asupra fondului cauzei (definitive), deşi
aceste cerinţe nu întotdeauna sunt numite în mod expres. O hotărîre străină devine irevocabilă
atunci, cînd ea nu mai este susceptibilă de o cale de recurs extraordinară în statul de origine. O
hotărîre judecătorească străină este executorie, independent de existenţa unei eventuale căi de
atac. Hotărîrea străină trebuie, de regulă, să poarte asupra fondului cauzei. Aceasta exclude
deciziile procedurale, care de regulă nu sunt recunoscute, pentru că instanţele fiecărui stat
urmează propriile reguli de procedură şi, de aceea, nu vor fi legate de către decizia unei alte
instanţe cu privire la regulile (ei) proprii de procedură.

Hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asigurătorii şi cele emise cu executarea
provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul Republicii Moldova. Nu se recunosc şi nu se
execută „ordonanţele judecătoreşti străine”, dacă altfel nu este prevăzut în mod expres cu privire
la ordonanţele judecătoreşti străine într-un tratat internaţional9. Nu se recunosc şi nu se execută
„actele notariale” cu privire la obligaţii pecuniare (creanţe pecuniare), dacă altfel nu este
8
Se face diferenţă între bunurile statului care servesc interesele sale de suveranitate (acte iure imperii) şi bunurile
care servesc interesele sale economice sau comerciale (acte iure gestionis). Ultimile pot eventual fi supuse
executării silite.
9
Şi în măsura în care există reciprocitate.
prevăzut în mod expres pentru actele notariale respective. De exemplu, este prevăzut în mod
expres în art. 51 al Convenţiei cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie
civilă, familială şi penală, încheiată între statele CSI la 22 ianuarie 1993 la Minsk, că „actele
notariale cu privire la creanţe patrimoniale” se recunosc şi se execută în conformitate cu
prevederile Convenţiei. Recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine este de regulă exclusă în
cazul în care principii procedurale fundamentale au fost încălcate în instanţa emitentă. Dacă au
fost încălcate drepturile omului ale pîrîtului sau drepturi suverane ale unui stat în instanţa
emitentă, recunoaşterea hotărîrii emise poate constitui o nouă încălcare a dreptului internaţional,
inclusiv CEDO10.

Cele mai importante cerinţe procedurale pentru recunoaştere sunt acelea că pîrîtul trebuie
să fie notificat (citat) în mod adecvat, că notificarea (citaţia) i-a fost transmisă/înmînată în mod
corect, că a avut posibilitatea să-şi apere poziţia în instanţă care a emis hotărîrea (dreptul la un
proces echitabil).

Instanţa emitentă trebuie să fi avut competenţă (jurisdicţia) necesară. Dacă hotărîrea s-a
bazat pe fraudă sau abuz de procedură, recunoaşterea va fi de regulă respinsă. Totuşi, în unele
cazuri, una dintre părţi poate fi impiedicată să invoce frauda sau abuzul de procedură, dacă ea a
avut posibilitatea să le ridice pentru a desfiinţa (anula) hotărîrea în statul de origine al hotărîrii.

O excepţie mai generală este aceea că hotărîrea străină a fost emisă într-un sistem judiciar
care nu este în general echitabil. Această excepţie poate ridica însă probleme de suveranitate şi
egalitate între state, deoarece ea invită instanţa judecătorească din statul unde se cere
recunoaşterea să se pronunţe asupra întregului sistem de drept străin. Prin urmare, această
excepţie poate fi admisă doar foarte restrîns.

Principiul care stă la baza proceduri de recunoaştere şi încuviinţare a executării

hotărîrilor judecătoreşti străine este acela că instanţa judecătorească, căreia i se cerere
recunoaşterea, în mod normal, nu va examina/revedea/corecta fondul hotărîrii străine nici din
punctul de vedere al sistemului de drept al Republicii Moldova, nici din punctul de vedere al
dreptului altui stat.

În consecinţă, hotărîrile străine se recunosc chiar şi atunci cînd o instanţă

judecătorească naţională ar fi decis diferit fondul cauzei civile. Totuşi, există limite la acest
principiu: instanţa judecătorească din Republica Moldova poate refuza recunoaşterea
hotărîrilor străine care încălcă ordinea publică a statului Republica Moldova.

10
De exemplu, CtEDO Pellegrini c. Italiei, 30882/96, 20/07/2001; CtEDO Saccoccia c. Austria, 69917/01,
18/12/2008.
 7. Motive generale de refuz a recunoaşterii şi încuviinţării executării silite.

Pe lîngă motivele de refuz prevăzute în art. 471 alin. 1 al CPC pentru hotărîrile
judecătoreşti străine, instanţa judecătorească din Republica Moldova va considera şi motive
generale de refuz a recunoaşterii şi încuviinţării executării silite, cum ar fi încălcarea
drepturilor fundamentale ale omului, în speţă a prevederilor CEDO, a dreptului
internaţional sau a imunităţii de executare a unui stat străin prin recunoaşterea şi
încuviinţarea executării silite a unei hotărîri judecătoreşti.

8. Limitele controlului judiciar.

Instanţa juecătorească din Republica Moldova care examinează cererea de recunoaştere

şi încuviinţare a executării silite va verifica prezenţa tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru
recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărîrii judecătoreşti străine şi lipsa motivelor de
refuz, dar nu va putea proceda la reexaminarea fondului hotărîrii judecătoreşti străine sau a
sentinţei arbitrale străine şi nici la modificarea sau completarea lor.

Aceasta este prevăzut în mod expres în art. 470 alin. 6 al CPC. Prin urmre, verificarea
condiţiilor de regularitate a hotărîrii străine se realizează în cadrul unui control judiciar limitat
care exclude posibilitatea reexaminării în fond a litigiului fie din punct de vedere al dreptului
Republicii Moldova, fie din punct de vedere al dreptului străin.

Fondul hotărîrii/sentinţei străine fiind intangibil, instanţa judecătorească care judecă

recunoaşterea şi încuviinţarea executării nu ar putea în nici un caz obiecta că, potrivit opiniei
sale, ar fi fost preferabilă o altă soluţie decît acea dată în litigiul din străinătate. De asemenea,
este interzis să se administreze în cadrul unei proceduri de exequatur probe suplimentare
privind situaţia litigioasă.

Nici un control nu este îngăduit cît priveşte interpretarea faptelor litigiului sau valorii
juridice a acestora dată de către instanţa judecătorească sau de tribunalul arbitral din statul de
origine al hotărîrii/sentinţei. Sancţiunea pe care instanţa juecătorească a Republicii Moldova o
poate aplica în cazul încălcării condiţiilor sau motivelor respective este refuzul recunoaşterii şi
încuviinţării executării silite pe teritoriul Republicii Moldova.

În concluzie: O hotărîre judecătorească străină sau o sentinţă arbitrală străină poate fi

recunoscută şi încuviinţată pentru executare silită în Republica Moldova doar dacă toate
condiţiile prevăzute sunt satisfăcute şi nu există nici un motiv de refuz al recunoaşterii şi
încuviinţării executării silite. În Republica Moldova pot fi recunoscute şi încuviinţate pentru
executare silită doar hotărîrile judecătoreşti sau sentinţele arbitrale emise într-un stat cu care
Republica Moldova a semnat un tratat bilateral în acest scop sau dacă ambele state sunt părţi ale
unui tratat multilateral. De asemenea, în Republica Moldova pot fi recunoscute şi încuviinţate
pentru executare silită hotărîrile judecătoreşti sau sentinţele arbitrale emise într-un stat care, la
rîndul său, în temeiul principiului reciprocităţii consimţit de ambele state, recunoaşte şi
încuviiţează pentru executare silită pe teritoriul său hotărîrile judecătoreşti şi sentinţele arbitrale
emise în Republica Moldova. Judecătoriile sunt instanţele competente pentru recunoaşterea şi
încuviinţarea executării silite a hotărîrilor judecătoreşti şi sentinţelor arbitrale străine.

Procedura în pricinile de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite pe teritoriul

Republicii Moldova a hotărîrilor străine este reglementată de Codul de procedură civilă al
Republicii Moldova. Instanţa judecătorească din Republica Moldova nu supune rejudecării
fondul litigiului în care a fost emisă hotărîrea judecătorească sau sentinţa arbitrală străină, nu
verifică temeinicia hotărîrii judecătoreşti sau sentinţei arbitrale străine.

Ea doar verifică conformitatea hotărîrii judecătoreşti străine sau sentinţei arbitrale străine
unor cîteva condiţii specificate în CPC şi lipsa motivelor de refuz enumerate în mod exhaustiv în
CPC. Desigur, instanţa judecătorească a Republicii Moldova are obligaţia ca, pe lîngă motivele
de refuz prevăzute în mod exhaustiv în art. 471 alin. 1 şi art. 476 alin. 1 şi 2 al CPC, să considere
şi motivele generale de refuz, cum ar fi eventuala încălcare a drepturilor omului, a dreptului
internaţional sau a imunităţii de executare a unui stat străin dacă ar recunoaşte şi încuviinţa
executarea silită hotărîrii judecătoreşti sau a sentinţei arbitrale străine.

În temeiul încheierii de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite va putea fi eliberat

un titlu executoriu care va fi adus la executare pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate
cu prevederile Codului de excutare. Încheierea de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite
sau încheierea privind refuzul recunoaşterii şi încuviinţării executării silite pot fi atacate cu
recurs în curţile de apel.