Facultatea de Management și Turism Rural

Disciplina: Ingineria și managementul investițiilor

Curs 3

INVESTIŢIILE MATERIALE (II)

2.3. Durata de viaţă a obiectivelor de investiţii

Procesul investiţional este un proces complex care antrenează un volum

considerabil de resurse, dislocat din circuitul economic pe perioade mari de timp, în
scopul obţinerii unor efecte care se materializează doar după intrarea în funcţiune a
investiţiei.
Un proiect de investiţii are o dinamică specifică pe un interval de timp
determinat care constituie ciclul său de viaţă.
Proiectul este rezultanta unui proces complex, transpunerea sa în practică
realizându-se prin activităţi şi sarcini care au următoarele caracteristici:
- sunt identificabile şi joacă un rol bine definit în viaţa proiectului, ceea ce
înseamnă că, orice anomalie de ordin calitativ sau cantitativ în execuţia unei activităţi
se poate reflecta negativ prin compromiterea sau prejudicierea obiectivelor
proiectului;
- fiecare activitate are un început şi un sfârşit bine determinat;
- orice activitate este consumatoare de resurse (materiale, umane, de timp),
fiecare dintre acestea având un cost şi o anumită disponibilitate;
- orice activitate este legată de cel puţin o altă activitate printr-o relaţie de
anterioritate (de precedenţă) care, din punct de vedere tehnologic, arată că, ea nu
poate să înceapă dacă una dintre acele activităţi cu care este în relaţii de
anterioritate nu este terminată (o suprapunere parţială este acceptată în anumite
condiţii lucru, fiind stabilită de specialişti avizaţi în tehnologia aplicată).
Determinarea duratei ciclului de viată a proiectului are două motivaţii:
 evaluarea şi analiza oportunităţii şi eficienţei proiectului, prin care se
fundamentează din punct de vedere economic decizia de investiţii,
 gestiunea implementării proiectului respectiv (programarea, urmărirea şi
controlul execuţiei lucrărilor).
În primul caz este vorba de o abordare economică când proiectul este tratat
prin prisma modului cum acesta va contribui la realizarea scopurilor care au stat la
baza ideii de proiect. În acest context sunt realizate elementele necorporale (studii,
rapoarte şi alte documente) ce înglobează eforturi intelectuale considerabile
(investiţia intelectuală a proiectului).
Prin metode specifice sunt studiate influenţele asupra situaţiei economice şi
financiare a beneficiarului, sau impactul în plan economic şi social la nivel macro sau
mezoeconomic. Din această cauză, ciclul de viaţă începe cu ideea de proiect şi se
încheie cu dezinvestiţia, prin dezafectare sau cesiune.
Perioada pentru care se obţin efectele (economice, sociale etc.), estimate în
faza preinvestiţională, este numită perioadă de viaţa utilă (de exploatare) a
proiectului, indispensabilă în derularea analizei economice şi financiare.

1
 Luând drept criteriu de definire specificul activităţilor ce se derulează pe
parcursul ciclului de viaţă a proiectului, acesta se poate împărţi în trei etape
semnificative. Subliniem că, etapizările care se fac, au un caracter mai mult
metodologic, având menirea de a delimita cât mai bine locul şi rolul diferiţilor actori în
cadrul proiectului, precum şi pentru a face o riguroasă determinare a structurii şi
intensităţii consumului de resurse investiţionale. În practică, limitele între etape sunt
de cele mai multe ori difuze existând posibilitatea reală de suprapuneri pe anumite
intervale.
1. Etapa de concepţie (preinvestiţională) - reprezintă legătura între idee şi
acţiune. Este perioada în care se dezvoltă o idee de proiect, căreia i se
fundamentează necesitatea, oportunitatea şi eficienţa, în cadrul unei documentaţii
specifice.
Este o etapă ce se finalizează prin studii, proiecte, licenţe, caiete de sarcini,
etc., fiind preponderente activităţile intelectuale, ce vor constitui cea mai mare parte a
imobilizărilor necorporale. De aceea, în această etapă consumul de resurse fizice
este redus şi sunt antrenaţi acei actori sau organisme care concură la fundamentarea
şi adoptarea deciziei de a investi, la definirea concepţiei tehnico-constructive şi
funcţionale a proiectului, cum ar fi: întreprinzătorul (beneficiarul de proiect),
proiectantul, producătorul (furnizorul de echipamente), organe ale puterii publice
locale şi/sau centrale etc.
2. Etapa de implementare (execuţie) în care creşte rolul factorilor ce concură
la transpunerea în practică a proiectului, iar consumul de resurse fizice investiţionale
este maxim în raport cu celelalte etape.
Ea se desfăşoară conform prescripţiilor din documentaţia tehnico-economică
de proiect elaborată în etapa anterioară şi este perioada de timp în care resursele
alocate sunt transformate în elementele materiale concrete ale viitoarelor capacităţi
de producţie sau de folosinţă.
Durata etapei de realizare a proiectului prezintă interes deosebit din punct de
vedere al mărimi sale, al consumului de resurse şi nu în ultimul rând, al corelării
acţiunii actorilor şi coordonării lucrărilor. De aceea nu trebuie privită ca simplă
însumare a duratelor activităţilor ce concură la implementarea proiectului, care se
desfăşoară succesiv sau simultan.
Durata de execuţie se studiază cu ajutorul modelelor matematice specifice
teoriei grafurilor sau cu ajutorul graficului Gantt. Aceste modele sunt de un real
folos pentru conducerea operativă a lucrărilor de proiectare şi execuţie.
Cele două etape prezentate au multe puncte comune şi sunt dificil de
departajat în practică. Obiectivul lor comun este de a se crea premisele necesare
realizării scopului urmărit prin realizarea proiectului (de exemplu pentru o investiţie
de expansiune scopul proiectului este de a se construi o nouă capacitate de
producţie, o secţie, un atelier, o instalaţie etc.).
3. Etapa de exploatare, în literatura de specialitate mai este numită şi „durata
de viaţă utilă”, este perioada în care se obţin, eşalonat, rezultatele utile scontate.
Durata de viaţă a obiectivelor de investiţii influenţează procesul decizional
datorită implicaţiilor economice pe care le generează, astfel:
- o durată prea mare va determina creşterea cheltuielilor de întreţinere şi
funcţionare, reducerea calităţii produselor şi a vânzărilor, cu efecte în scăderea
rezultatelor economice;
- o durată prea mică determină creşterea cheltuielilor cu amortizarea precum şi
creşterea nevoii de finanţare pentru înlocuirea rapidă a obiectivului.
 Durata de viaţă a unui obiectiv de investiţii cuprinde patru perioade de
timp mai importante:
 perioada de realizare a investiţiei;
 perioada de atingere a parametrilor proiectaţi;
 perioada de funcţionare normală;
 perioada de declin.

Lei

Figura 2.1. Durata de viaţă a obiectivului de investiţie

unde:
D – durata de realizare a investiţiei
Da – durata de atingere a parametrilor proiectaţi
Dn – durata de funcţionare normală
Dd – durata de declin
De – durata economică de funcţionare
Dt – durata tehnică de funcţionare
CA – cifra de afaceri
C- costuri de producţie
Urmărirea corelației care există între cheltuielile implicate (resurse – C) de
utilizare a unui obiectiv și efectele generate (cifra de afaceri – CA) face posibilă
împărțirea duratei de vârstă a acestuia în două mari grupe:
- durată de viaţă tehnică (fizică) prin care se înțelege perioada de timp de la
intrarea în funcţiune a obiectivului până la casarea acestuia;
- durata de viaţă economică (utilă) prin care se înțelege perioada de timp în
care obiectivul asigură obţinerea de efecte economice pozitive (profit).
Durata de viaţă utilă a proiectului nu trebuie sa fie confundată cu durata de
amortizare contabilă a investiţiei. Investiţia este subiect al procesului de amortizare,
prin depreciere care, din punct de vedere contabil, se constată şi se evidenţiază prin
diminuarea valorii sale în timp. Această diminuare este rezultatul uzurii (prin utilizare)
sau datorită progresului tehnic.
Deci, din punct de vedere contabil, durata de viaţă a investiţiei este acel
interval de timp în care imobilizările se amortizează complet şi de regulă este stabilit
prin acte normative. Astfel, în cazul amortizării liniare, clădirile se amortizează în 30-
50 ani, echipamentele de lucru, utilajele în 10-15 ani, materialul rulant în 5 ani etc.
Durata de viaţă utilă (perioada de exploatare/funcţionare) a proiectului se
stabileşte analizând mărimea următoarelor durate ce caracterizează un sistem
tehnic:
 A. Durata fizică a activelor imobilizate (echipamente, clădiri etc.) - care se
poate determina relativ exact, pe baza caracteristicilor tehnico-constructive şi se
exprimă în timp de funcţionare (ore, ani, etc.). Prin modele adecvate, luându-se în
considerare cheltuielile de întreţinere şi reparaţii şi valoarea reziduală (de revânzare),
se poate stabili o mărime optimă a acestei durate.
B. Durata de viaţă tehnologică este determinată de ritmul schimbărilor
tehnologice în domeniul respectiv de activitate. Mărimea sa exprimă „intervalul de
timp dintre momentul punerii în funcţiune a echipamentelor/tehnologiei şi momentul
estimat al apariţiei pe piaţă a unui nou echipament/tehnologie cu aceleaşi
caracteristici funcţionale dar cu performanţe tehnice superioare”. Apariţia acesta
creează nevoia de schimbare a vechiului utilaj demodat, de slab randament chiar
înainte de expirarea duratei sale fizice de funcţionare.
C. Durata de viaţă a produsului este perioada de succes comercial a
produsului fabricat sau perioada de exploatare economica a unui zăcământ, etc.
Această perioadă este importantă, mai ales în cazul proiectelor specifice pe produs
(cariere, exploatări forestiere, miniere etc.) unde instalaţiile nu pot fi reconvertite la
dispariţia produsului pentru care s-a realizat proiectul.
În unele situaţii se poate vorbi şi de o durată în sens juridic. Este vorba de
proiecte a căror funcţionare este reglementată prin acte juridice de exemplu: o
instalaţie va funcţiona atât timp cât este prevăzut prin acordul de licenţă, prelungirea
sa ulterioară este un act de voinţă al părţilor.

Concepte şi noţiuni de reţinut

 Ciclul de viaţă al unui proiect investiţional reprezintă intervalul de timp scursă la

conturarea ideii de proiect şi până la dezafectarea sau dezinvestiţia obiectivului
respectiv
 Durata de viaţă economică (utilă) a unui obiect de investiţie reprezintă perioada
de timp în care obiectivul asigură obţinerea de efecte economice pozitive (profit).
 Durata de viaţă tehnică (fizică) este perioada de timp de la intrarea în funcţiune
a obiectivului până la casarea acestuia.

Întrebări de autoevaluare:
1. Care sunt perioadele de timp în cadrul duratei de viaţă a obiectivelor de
investiţii ?
2. Ce reprezintă durata de viaţă economică a unui obiectiv de investiţii?
3. În ce constă investiţia intelectuală a unui proiect?