UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A

BANATULUI „REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT ȘI TURISM RURAL

Specializarea : Inginerie și Management în Alimetație Publică si Agroturism

REFERAT

Disciplina : Economie agrară

Student:

Anul:

Timişoara 2021
OBIECTUL DE STUDIU ȘI DEFINIREA ECONOMIEI AGRARE
 Economia agrară face parte din familia ştiinţelor economice şi are ca obiect, studiul
formelor particulare şi concrete ale legilor care guvernează fenomenele şi mecanismele
economice din agricultură, respectiv cercetează şi explică conţinutul relaţiilor agrare şi a
procesului de producţie agricolă.
Definiţia enunţată mai sus presupune înţelegerea principalilor termeni cuprinşi în ea,
respectiv: “ştiinţa economică”, “agricultură”, “relaţii agrare” şi “procesul de producţie agricolă”.
I. Ştiinţa economică
În sens iniţial termenul de economie provine de la grecescul “oikia” care semnifică casa
şi “nomos” care semnifică regula – arta de a “gira” casa, cu alte cuvinte, organizarea şi
conducerea diferitelor activităţi domestice cu scopul de a asigura pe cât mai bine posibil
existenţa membrilor familiei. În timp casa a devenit o ţară, un grup de ţări, pământul întreg şi, de
la peroadă la perioadă s-au produs importante schimbări. Progresul tehnic a adus mijloace din ce
în ce mai eficiente, relaţiile dintre oameni şi grupuri de oameni s-au dezvoltat, activităţi noi au
apărut, populaţia a fost şi este într-o creştere continuă,….dar, noi ne confruntăm cu aceleaşi
probleme: cum organizăm resursele limitate de care dispunem pentru a face faţă nevoilor noastre
şi a ne asigura existenţa la nivel individual şi colectiv? În acest sens trebuie să răspundem la trei
întrebări: ce trebuie să producem pentru a asigura satisfacerea nevoilor noastre? care sunt
modalităţile? cum repartizăm aceste bogăţii produse între oameni?. Maniera în care activităţile
umane răspund la aceste trei întrebări constituie astăzi domeniile economiei.
Ştiinţa economică vizează deci, studiul fenomenelor economice (producţia, consumul,
schimbul etc.), a mecanismelor (confruntarea cererii şi a ofertei pe piaţă) şi a interacţiunilor
existente între aceste fenomene (producţia este tributară investiţiilor şi invers).
Disciplinele care studiază viaţa economică a unei ţări, formează sistemul ştiinţelor
economice, care include:
1. Ştiinţe economice fundamentale – economia politică, istoria gândirii economice, statistica,
ştiinţa conducerii.
2. Ştiinţe economice teoretico-aplicative – economia rurală, economia agrară, economia
industriei, economia comerţului, economia construcţiilor, economia serviciilor etc.
3. Ştiinţe economice de graniţă – econometria, sociologia economică, istoria economică,
geografia economică, ecologia, cibernetica economică.

În cadrul acestei clasificări economia agrară face parte din grupa ştiinţelor economice teoretico-
aplicative, care se ocupă cu studiul unei părţi din organismul economic – agricultura – şi vizează
răspuns la următoarele probleme:
 cum utilizăm resursele agrare pentru a face faţă nevoilor la nivel individual şi
colectiv în condiţiile conservării mediului înconjurător?;
 care sunt cele mai eficiente căi de creştere şi dezvoltare economică a agriculturii şi a
diferitelor activităţi economice legate de aceasta?;
 care trebuie să fie pârghiile de piaţă pentru a se evita suboferta sau supraoferta de
produse agricole şi care sunt efectele acestor fenomene asupra agricultorilor şi a economiei în
general.
 II. Agricultura

Cuvântul agricultură în interpretare strict toponimică semnifică cultivarea pământului

(provine din asocierea latinescului ager = câmp, cu latinescul colere = a cultiva). Acest sens
restictiv continuă să fie utilizat de istorici şi etnografi, fapt care reduce ramura economică a
agriculturii numai la activitatea de cultivare a plantelor, deşi dicţionarele precizează corect că
agricultura are două mari diviziuni: cultura plantelor (inclusiv exploatarea suprafeţelor acoperite
de păşuni şi fâneţe) şi creşterea animalelor. Pe lângă termenul de agricultură se utilizează
termenul de sector agroalimentar.
Aagroalimentarul, - desemnează un ansamblu de activităţi economice care înglobează
producţia agricolă destinată consumului uman, prelucrarea şi comercializarea produselor agricole
şi aprovizionarea exploataţiilor agricole cu produse (factori de producţie – ingrăşăminte,
pesticide, maşini, utilaje etc.) şi servicii (consultanţă tehnică şi economică, executarea diverselor
lucrări agricole etc.). Cu alte cuvinte “agroalimentarul”, desemnează spaţiul economic “post-
recoltă”, numit avalul agriculturii în care produsele agricole “brute” sunt transformate în produse
alimentare şi distribuite consumatorilor finali şi, spaţiul economic “ante-recoltă” care cuprinde
activităţi economice din amontele agriculturii legate de furnizarea de bunuri şi servicii
intermediare necesare agricultorilor numite generic “agrofurnituri”, (fabricarea şi distribuirea
îngrăşămintelor chimice, pesticidelor, materialelor, energiei, combustibililor, tractoarelor,
maşinilor şi utilajelor agricole şi de industrializare a produselor agricole etc.
În afara sectoarelor de activitate menţionate mai sus, agroalimentarul înglobează de
asemenea şi activităţile agricole şi industriale care nu produc produse alimentare cum ar fi:
producţia de alcool destinată diferitelor industrii sau producţia de textile (lână şi produse din
lână, bumbac şi produse din bumbac, in, mătase naturală etc). Întrucât aceste produse nu sunt
destinate consumului alimentar, literatura de specialitate se foloseşte de un concept mai larg , şi
anume cel de “sistem agroindustrial”, care cuprinde toate activităţile economice din amontele
agriculturii, agricultura propriu-zisă şi toate activităţile economice din avalul agriculturii care
transformă şi comercializează produsele agricole alimentare şi nealimentare. Astfel, conceptul de
agroalimentar se foloseţte exclusiv pentru desemnarea ansamblului de activităţi economice care
au ca obiectiv obţinerea produselor alimentare, iar relaţia cu conceptul de agroindustrial este de
la parte la întreg (sistemul agroalimentar este partea din “întreg” - numit sistem agroindustrial).
“În literatura engleză de specialitate se utilizează expresiile “farming” cu sensul de a
desemna procesul tehnic de producţie agricolă (vegetală + animală) şi “agriculture”, cu sens mai
larg incluzând toate domeniile (unelte şi maşini, sisteme de agricultură, solurile, landsaftul,
conservarea, prelucrarea şi industrializarea produselor, calitatea producţiei, comercializarea
produselor, transporturile, construcţiile, îmbunătăţirile funciare, organizarea teritoriului,
propaganda agricolă, statistica agricolă, organizarea muncii şi a producţiei s.a.). Restul
domeniilor adiacente (din grupa instituţiilor, relaţiilor şi ideologiilor) intră în noţiunea de
“agrarian”.
Oficial la nivel mondial (conform definiţiei adoptate de banca mondială în anul 1993 şi
OECD în anul 1994, respectiv conform sistemului de conturi ONU) sub denumirea de
“agricultură” sunt cuprinse următoarele sectoare de activitate economică:
 producţia agricolă propriu-zisă;
 silvicultura;
 acvacultura şi pescuitul;
 vânatul.
 În evidenţa statistică din România termenul de agricultură se utilizează în sens restrâns,
înţeiegându-se prin acesta producţia vegetală şi producţia animală.

III. Relaţii agrare

Cuvântul “agrar” provine de la latinescul agrarius din familia lui ager (= câmp) şi are
sensul de activitate ce are legătură cu pământul sau care priveşte proprietatea pământului,
proprietate funciară şi problemele politice, juridice, economice etc, legate de pămînt. În acest
sens relaţiile agrare cuprind toate manifestările omeneşti legate de agricultură (producţia prpriu-
zisă, aprovizionarea cu factori de producţie, valorificarea producţiei, instituţiile, politicile
agricole etc).
Uneori noţiunea de agrar este echivalentă cu cea de rural sau se stabileşte o egalitate între
agrar şi agricol, sens în care precizăm că este vorba de o impreciziune terminologică, respectiv
cele trei noţiuni, nu pot fi confundate şi nu sunt sinonime. Sfera noţiunii de rural este mai largă,
cuprinzând în interiorul său şi noţiunea de agrar iar aceasta la rândul ei cuprinde şi noţiunea de
agricol (coloana vertebrală a ruralului este agrarul, iar picioarele sunt: instituţiile şi comunitatea,
infrastructura, sursele de finanţare şi creditul rural, serviciile şi activităţile neagricole-ex:
intreprinderile mici si mijlocii care au ca obiect de activitate utilizarea resurselor neagricole;
coloana vertebrală a agrarului este agricolul, iar picioarele sunt: instituţiile şi politicile agricole,
întreprinderile producătoare de factori pentru agricultură, serviciile agricole, întreprinderile de
valorificare a producţiei agricole).
Prestigiosul cercetător român în domeniul istoriei agrare, Dr. Eugen Meves, a adus o
imporantă contribuţie la delimitarea conţinutului şi la identificarea releţiilor dintre cele trei
concepte larg utilizate: AGRAR – AGRICOL – RURAL. Astfel,
1. “Fenomenul agrar are o bază obiectivă: pământul, este suma activităţilor legate de aceeaşi
sursă.
2. “Fenomenul agrar nu se suprapune cu mediul rural, o parte a activităţilor din acest mediu
neavând aceeaţi bază.
3. “Fenomenul agrar cuprinde o parte variabilă a mediului urban propriu-zis putând ajunge până
acolo încât să-i determine caracterul.
4. “Agricultura (ca proces de producţie vegetală şi animală) este doar o parte a fenomenului
agrar, dar care joacă un rol determinant.
5. “Raportul agrar/agricol este raportul dintre întreg şi parte.
6. “Raportul agrar/rural este raportul dintre parte şi întreg.
7. “Raportul rural-agricol este raportul dintre întreg şi parte.
8. “În proiecţie rurală, raportul între cei trei termeni merge descrescând: rural-agrar- agricol”.

IV. Procesul de producţie agricolă

Procesul de producţie agricolă este definit ca o sumă de activităţi şi operaţiuni de
transformare a unor factori de producţie (sămânţa, îngrăşămintele, furajele, energia etc), cu
ajutorul forţei de muncă şi a mijloacelor de muncă, în produse agricole. Rezultă astfel că, în
procesul de producţie agricolă se transformă factorii de producţie numiţi intrări (input-uri) în
produse agricole numite eşiri (output-uri).
Procesul de producţie agricolă urmăreşte două obiective principale, respectiv:
minimizarea consumurilor de factori de producţie şi maximizarea rezultatului procesului de
producţie, cu alte cuvinte a producţiei agricole. Din punct de vedere financiar se urmăreşte
maximizarea diferenţei dintre expresia valorică a eşirilor (produsele) şi a intrărilor (factorii de
producţie), diferenţă care poartă denumirea de profit.
În exploataţiile agricole producţia poate fi organizată sub formă simplă şi complexă.
Producţia agricolă simplă presupune organizarea unui proces de producţie pentru obţinerea unui
singur produs principal. Producţia agricolă complexă presupune organizarea în paralel, a mai
multor procese de producţie, de la fiecare obţinându-se câte un produs principal.