Mihai Eminescu,

preocupații științifice

Marele poet al culturii noastre a fost puternic atras de

cunoştinţele ştiinţifice ale timpului său, acestea devenind uneori chiar
izvor al propriei creaţii.
Manuscrisele eminesciene impresionează prin varietatea
domeniilor abordate, dar şi prin gradul de elaborare a informaţiilor
ştiinţifice, cuprinzând însemnări referitoare la matematică, fizică,
astronomie sau ştiinţe naturale.
În timpul studiilor la Viena (1869 – 1872) Eminescu a audiat şi
cursurile marelui fizician şi filosof austriac Ludwig Boltzmann, pe
atunci tânăr doctor în fizică la Universitatea din Viena, luînd astfel
contact cu rezultatele uimitoare ale fizicii moderne cu spiritul său
pătrunzător şi entuziast.
Fire reflexivă şi înzestrat cu o intuiţie excepţională Poetul a
meditat multă vreme, poate toată viaţa, la marile concepte ale
cunoaşterii: Timp, Spaţiu, Univers, Materie, Galaxii, …în contrast cu
efemeritatea si insignifianţa fiintei şi condiţiei umane.
În anul 1993 a apărut la Editura Academiei Române volumul al XV-
lea din „Operele lui Mihai Eminescu”, sub îngrijirea lui Petru Creţia şi
Dimitrie Vatamaniuc. Textele din acest volum sunt împărţite în două
secţiuni: Fragmentarium şi Addena.
În aceste însemnări Eminescu „matematizează cele mai
variate domenii ale activităţii umane”. El afirmă că matematica este
„Limba universală, limba de formule, adică de fracţiuni ale celor
trei unităţi : timp, spaţiu şi mişcare ”. Despre algebră spunea că
„Algebra n-a putut să se ivească decât după ce literele au fost
descărcate de rolul de-a însemna numere concrete”.
Opera care face referire cel mai mult la simbolurile
matematicii este “Sărmanul Dionis”, unde se regăsesc figuri
geometrice şi simboluri matematice:
 Cercul ("Pe o pagină găsi o mulţime de cercuri ce se tăiau, atât
de multe încât părea un ghem de fire roş sau un painjiniş
zugrăvit cu sânge.”)
 Ovalul (“Văzu un băiat cu faţa ovală, palidă, cam slăbită, părul
de aur acoperit de o pălărie de catifea neagră cu margini
largi...”)
  Triunghiul (“Numai o poartă închisă n-au putut-o trece
niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, deasupra
ochiului un proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii.”)
 Infinit (Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un
sâmbure de ghindă, şi infinitul asemenea, ca reflectarea cerului
înstelat într-un strop de rouă.)
 Evidența matematicii în gândirea lui este ilustrată și în
urmatoarele versuri din Scrisorile I, II și V:
„Iar colo batrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Universul fără margini e în degetul cel mic,
Căci sub frunte-i viitorul şi trecutul se încheagă
Noaptea-adînc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Şi din roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit,
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsoară cu cotul,
În aceea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Unul e în toţi; tot astfel precum una e în toate;
(Scrisoarea I)

„Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit;”

(Scrisoarea II)
„Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere;”
(Scrisoarea V)

 
În capitolul „Educaţie şi învăţământ” sunt însemnări despre
„Operaţii aritmetice”, efectuând aceste operaţii după modelul timpului.
La paginile 177 şi 178 găsim operaţii de adunare, scădere, înmulţire
şi împărţire.
De exemplu:
 
 Referindu-se la numărul 1 spune că „cine a zis 1 a zis toată
seria infinită a numerelor”. Despre algebră spune că „Algebra n-a
putut să se ivească decât după ce literele au fost descărcate de rolul
de-a însemna numere concrete”. În opinia lui, „Matematica este o
abstracţiune a mecanicii”.
În capitolul „Elemente de calcul diferenţial”, ocupându-se de
raportul dintre finit şi infinit, face o serie de însemnări caracteristice
profunzimii gândirii sale.
De exemplu:
„Orice mărime finită faţă cu infinitul este zero. De aceea sentimentul
de adîncă nimicnicie care ne cuprinde faţă cu Universul”.
„O mărime concretă adunată c-o mărime infinită dă o mărime infinită”.
„O mărime concretă din care se scade o mărime infinită dă un rest
negativ în infinit”.

În „Teoria ecuaţiunii” interpretează fenomenele umane prin

ecuaţii matematice astfel:
„Orice moment din viaţa universului e ecuaţiunea momentului
următor”.
„Orice moment din prezent e ecuaţiunea momentului trecut”.
„Nu cunoaştem decât raporturi dintre finit şi finit-ecuaţiunea”.
„ecuaţiunea fizică: frumuseţea”
„ecuaţiunea socială: echitatea”
„ecuaţiunea psihologică: lupta şi economia”
„ecuaţiunea intelectuală: omnilateralitatea, cultura ”
„ecuaţiunea comercială: preţul fix”
„ecuaţiunea comercială: dobânda legală”
 Poezia „Glossă” seamănă cu o demonstraţie matematică, în
care trecutul exprimă ipoteza, viitorul este concluzia, iar zădărnicia
este demonstraţia.
„Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.”

Există în arta poetică mici poeme de formă fixă: sonetul, rondelul

şi trioletul în care matematica joacă un rol fix. Eminescu s-a înscris şi
în rândul celor mai mari sonetişti, cu arhicunoscutul sonet „S-a stins
viaţa...” (Sonetul este un mic poem de 14 versuri de aceeaşi măsură,
cu versuri de 11 silabe, cele 14 versuri alcătuiesc 4 strofe, primele
două fiind catrene şi ultimele terţine. Catrenele au numai două rime,
aceleaşi în ambele strofe, terţinele au în total trei rime).

Un alt exemplu incitant pentru eminescologi îl reprezintă

primele patru versuri ale poeziei “Cu mâne zilele-ţi adaogi”: „Cu mâne
zilele-ţi adaogi, / Cu ieri viaţa ta o scazi / Şi ai cu toate astea-n faţă /
De-a pururi ziua cea de azi”. Observăm că primele două versuri
reprezintă diferenţa dintre mâine şi ieri. Al treilea vers dă semnul
egal, iar versul al patrulea este tocmai azi. Considerând trei termeni
consecutivi (ex.:5, 8, 13) şi denumindu-i: ieri, azi, mâine, relaţia dintre
ei se închide perfect : mâine – ieri = azi sau 13 – 5 = 8. Procedând
similar ca mai înainte, avem: mâine/azi=azi/ieri=φ sau: 13/8=8/5=φ.

Matematica nu este legată numai de fizică, ci şi de

astronomie.
În poemul „La Steaua” se referă la pătrunderea planetei Venus, sub
formă de cometă în sistemul nostru solar, ca un nou membru
planetar, în urmă cu 4000 de ani! Astfel că, versul „La Steaua care-a
răsărit” nu mai poate fi luat ca un pleonasm...
O altă descoperire astronomică modernă, de secol 21, referitor
la „stelele fantome”, văzute cu ochiul liber, pe cerul senin al nopţilor
terriene, este de fapt lumina stelelor care au călătorit prin Univers mii
de ani lumină, pe când steaua ce o vedem ca să nu mai existe.
Eminescu ştia aceasta acum 150 ani: „Poate, demult, s-a stins în
zări/ În depărtări albastre/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii
noastre!”
Legătura dintre astronomie, cosmologie şi poezie e
puternică şi vizibilă. El descrie, în “Luceafărul”, de exemplu:
conservarea energiei: “Din sânul veşnicului ieri,/ Trăieşte azi ce
moare/ Un soare de s-ar stinge-n cer/ Se-aprinde iarăşi soare”;
găurile negre: “Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a
cunoaşte,/ Şi vremea-ncearcă în zadar,/ Din goluri a se naşte”;
iar în poemul “La steaua”, intuieşte Teoria Relativităţii, pe care Albert
Einstein abia câteva decenii mai târziu o va defini. “La steaua care-a
răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii
să ne-ajungă./ Poate demult s-a stins în drum/ În depărtări
albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre”.
Spiritul Poetului s-a aplecat şi asupra Genezei.
Dar deodat-un punct se mişcă…cel întîi si singur.
Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stapînul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în fâşii,
De atunci răsare lumea, luna, soare şi stihii…
De atunci şi pînă astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Si în roiuri luminoase izvorînd din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
Poetul dizolvă instantaneu antagonismul aparent dintre
religie și ştiinţă în privinţa teoriei Creaţiei
Astfel, Eminescu poate fi considerat şi un precursor al
ştiinţelor exacte, experimentele moderne: matematica, fizica, chimia,
genetica, astronomia, ştiinţa şi arta au o rădăcină cerească, divină,
extraterestră comună
Bibliografie:
1. Fragmentarium, Operele lui Mihai Eminescu, Editura Academiei,
1993, vol. XV;
2. Numărul de aur in două poeme eminesciene, de Ilie Torsan
în Studii eminescologice-Opinii,note;
3.Eminescu-orizontul matematic şi semiotic, de Solomon Marcus
în Întâlnirea extremelor, Ed. Paralela 45.
 4. Mihai Eminescu și științele exacte, ing. Ovidiu Țuțuianu
 5. www.viitoriolimpici.ro
 6. https://matematicidomnesti.wordpress.com/