Sunteți pe pagina 1din 11

Ministerul Educației

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

Atenție! Acest material NU reprezintă punctul de vedere oficial din partea Ministerului Educației.

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

 Toate subiectele sunt obligatorii.


 Se acordă zece puncte din oficiu.
 Timpul de lucru efectiv este de două ore.

SUBIECTUL I (70 de puncte)


Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.
Textul 1
A doua zi în zori porneam, luând cu noi cele de trebuință, adică mai nimic. Mămuca noastră bună,
plânsă, prăpădită, parcă ne-ar fi trimis la moarte, ne însoți până-n pragul Bărăganului, până dincolo de șoseaua
care duce de la Brăila la Călărași ferindu-se de pustie și ținând mai pe lângă malul Borcei. Acolo ne sărută, cu
fața numai lacrimi brăzdată de zbârcituri, cu toate că n-avea încă treizeci și cinci de ani. Mângâie și calul, pe
care n-avea să-l mai vadă, și zgâlțâi și una din roțile căruței, să-ncerce slaba-i rezistență. Nici căruța n-avea s-
o mai vadă vreodată.
În dimineața cețoasă, cenușie, siluetele noastre negre parcă se lipeau pe pustiul apropiat, iar corbii
croncăneau pe cerul de vară ploioasă. Cu căciula-n mână, tata apucă hățurile de frânghie și-și făcu semnul
crucii:
— Doamne-ajută!
— Să v-ajute Dumnezeu!
Și Bărăganul ne înghiți, dar tata, fără să se sperie, dădu drumul din caval* unor sunete sfâșietoare pe
cuvintele: Au plecat olteni...
Și-așa am lăsat-o pe biata mamă, pe care n-aveam s-o mai vedem vreodată. Trei sute de kilograme de
pește grămădite în coada căruței, terezia pentru cântărit atârnată de coviltir, un sac cu mălai, un ceaun pentru
fiert mămăliga, o pirostrie*, o desagă plină cu ceapă, două velințe, un săculeț pentru strâns gologanii și o bâtă
zdravănă ca să ne apărăm de-o fi nevoie, asta era toată averea noastră.
Mergeam pe jos, pierduți, ca pe o mare, între cer și pământ. Calul venea după noi, tușind.
— Dacă n-ai fi vrut să vii și tu, n-aș fi plecat pentru nimic în lume, nu...
Era prima vorbă pe care mi-o spunea tata, așa deodată, în plină singurătate; n-am s-o uit până la moarte.
De-atunci mă tot urmărește și-o să mă urmărească cât oi trăi. Va să zică răspunzător de toate astea eu eram,
băiatul de paisprezece ani.
Da n-aș fi vrut... Dar, aș fi putut oare?
Fără să-i răspund nimic tatei — care, de-altminteri vorbise ca să nu tacă — am trecut în urma căruței,
de unde vedeam, pe dedesubt, copitele calului înfigându-se-n țărâna nisipoasă, copite bătrâne și păroase care
se ridicau și se lăsau cu greutate, în timp ce între osii se legăna o donicioră cu păcură pentru uns. Le-am văzut
toate astea într-o clipită, și-ndată după aceea parc-am trecut în altă lume: răsărea soarele pe neașteptate, arunca
peste singurătatea noastră jerbele lui de raze orbitoare. Miile de ciulini întunecați se umplură de diamante
violacee pe care mă duceam să le pipăi cu degetele, sau să le culeg cu vârful limbii, în timp ce tata și căruța
se-ndepărtau încet întorcând spatele răsăritului. Chițcani, nevăstuici, dihori, fugeau înspăimântați, aproape tot
atât de mulți ca lăcustele, și-mi părea rău că nu luasem câinele. Ce s-ar mai fi ospătat el cu vietățile astea, că-
i era și lui lehamite de-a mânca numai pește, ca și stăpânilor lui. Și-apoi, aș fi avut în el un tovarăș bun, cum
avea tata în fluierul lui. Dar mama ne sfătuise să ne lipsim de el, pentru că i-ar fi curs balele văzându-ne
mâncând mămăligă, cu-atât mai mult cu cât tata avea somnul ușor și că pe Bărăgan nu se afla țipenie de om,
cu-atât mai puțin făcători de rele.
Cu toate astea, ce bine mi-ar fi prins Ursu! Eram setos de solitudine și de călătorii lungi, dar cu un
tovarăș să-mi placă. Ani de-a rândul, martor neputincios, țintuit la pescuitul meu, priveam la plecarea
tovarășilor mei, galopând cu crivățul și cu ciulinii în frumoasele noastre luni de septembrie. Unde se duceau?
Ce s-alegea de ei? Ce vedeau? Unii dintre ei nu se mai întorceau acasă. Se spunea: “cutare s-a pierdut”. Altul
ajunsese pân’la nu-știu-ce rudă înstărită care-l înfiase. Cum e asta? Cum te pierzi și cum te înfiază cineva? Din
pricina asta primisem fără vorbă să-l însoțesc pe tata. Voiam s-alerg și eu cu vântul și cu ciulinii, s-alerg, să

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

scap de apa asta care făcea să-mi putrezească picioarele, de peștele pe care-l strângeam de pomană. Acuma,
uite, ciulinii erau aici, la picioarele mele, frumoși ca niște merișoare dolofane, mulți ca stelele, cărnoși,
plesnind de sevă, dar nemișcați. Nu se clinteau din loc, pentru că eram la începutul lui august. Alerga-voi cu
ei, peste-o lună? Afla-voi încotro te mână, unde se duc? Știam că cei mai mulți sfârșesc trosnind în foc, în
cine-știe-ce sobă. Dar ceilalți? Cei care nășteau legendele? Ce țări arăta-vor ei privirilor unui băiat? Cum fac
ei de schimbă soarta unora?
Ah, cât aș fi vrut să stau de vorbă cu unul care să-mi povestească aiureli, să mă mintă, dar să-mi dea
ghes la visat, la cutezat! Și ciulinii nu erau decât vis și îndrăzneală, invitație la a schimba ceea ce ai pe ceea
ce-ai putea avea, fie și tot ce-i mai rău, pentru că, celor cărora le e dragă lumea-ntreagă, nimic nu-i mai rău
decât statul pe loc. Panait Istrati, Ciulinii Bărăganului (fragment)

*CAVÁL1, cavale, s. n. Fluier mare ciobănesc, făcut din lemn de paltin sau de alun. – Din tc. kaval.
*PIROSTRÍE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.), regional, unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-
un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; crăcană. – Din
bg. pirstija.

Textul 2

Atunci se adânciră în cea mai mare desime a codrului, urcându-se pe coastele muntelui prin
poteci cunoscute numai de vânători. Conrad vru iarăși să se oprească, dar Roschen neîncetat îi da
curaj, încredințându-l că nu e ostenită, în sfârșit, o jumătate de ceas până a nu însera, sosiră pe culmea
unei prelungiri a Roestockului; de acolo, auzea zberatul turmelor care să înturna la Seidorf și la Bauen
și, dinaintea acelor două sate, vedea, culcat în fundul văii lacul de Waldstetten, lin și curat ca o
oglindă, întru vederea aceasta, Roschen vru să urmeze drumul, dar voința era mai presus de puterile
ei; la cei întâi pași ce făcu se povârni. Atunci Conrad ceru de la ea să ia câteva ceasuri de odihnă și
îi găti un așternut de frunze și de mușchi pe care ea se culcă, în vreme ce el privighea lângă dânsa.
Conrad ascultă murind unul după altul toate vietățile văii, văzu stingându-se pe rând toate luminile
care semănau stele căzute pe pământ. Pe urmă, la zgomotele discordante ale oamenilor, urmară
armonioasele sunete ale naturii și, la lucirile efemere aprinse de mâini muritoare, acea strălucită
puzderie de stele, ce să ridicară subt pașii lui Dumnezeu. Muntele are, ca și oceanul, glasuri
nemărginite ce se înalță deodată în mijlocul nopților, de pe luciul lacurilor, din sânul pădurilor, din
adâncurile ghiațierilor (glaciers). Pintre ele se aude vuietul necurmat a cascadei sau freamătul viforos
al avalanșelor, și toate aceste vuiete vorbesc munteanului o limbă înaltă, care lui îi este familiară și
la care el răspunde prin a lui strigări de frică sau cântări de recunoștință, căci aceste vuiete îi
prevestesc liniște sau vifor.
Pentru aceasta, Conrad urmase cu îngrijire aburul care, cețuind oglinda lacului, începuse a se
rădica pe fața lui și care, suindu-se încet pe vale, mersese de se grămădise pe capul zăpădos a
Axembergului. Acum, de multe ori el își înturnase ochii cu frică spre puntul cerului, unde luna era să
răsară, când ea să arătă, dar galbenă și încungiurată de un cerc brumos care învălea palida ei strălucire;
din vreme în vreme adieri trecea, aducând cu ele un miros umed și pământos; și atunci Conrad se
înturna spre apus, mirosindu-le cu instinctul unui copoi și murmurând cu glas încet: „Așa, așa, vă
cunosc prevestitori ai viforului și vă mulțumesc, nu voi perde înștiințarea ce îmi dați“. În sfârșit, o
mai de pe urmă suflare a vântului aduse cu ea cei întâi aburi ridicați de pe lacurile Neușatelului și
bălțile Moratului. Conrad cunoscu că era vreme de purces și se plecă spre Roschen.
Constantin Negruzzi
Impresii de călătorii (Conrad de Baumgarten)

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

A.
1. Identifică și notează două gesturi ale mamei, la despărțirea de copil și soțul ei, din primul
paragraf al textului 1. 2 puncte

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2
Conrad și Roschen ajunseră pe culmea unei prelungiri a Roestockului:
a) după o jumătate de oră înainte de asfințit.
b) cu jumătate de oră înainte să se însereze.
c) imediat ce s-a făcut seară.
d) la numai o oră de la apusul soarelui.

Răspunsul corect: □ 2 puncte

3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1
Averea călătorilor era exprimată prin:
a) cal și căruță.
b) natura explorată a Bărăganului.
c) bogăția de pești și celelalte merinde.
d) doar mama de care se despărțeau.

Răspunsul corect: □ 2 puncte

4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1
În textul narativ, intitulat Ciulinii Bărăganului, scris de Panait Istrati, se evidențiază:
a) călătoria unui copil la câmpie.
b) venirea mamei în Bărăgan.
c) plecarea tatălui și a copilului într-o drumeție lungă.
d) descrierea locurilor de călătorie.

Răspunsul corect: □ 2 puncte

5. Notează ,,X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea
acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6 puncte
Enunț Corect Incorect
În textul 1, tatăl și fiul mergeau pe jos, pe lângă căruță.
Băiatului îi părea rău că nu a luat și câinele.
Conrad se puse la odihnă, iar Roschen îl păzise.
Pentru copilul de numai 14 ani ciulinii nu erau decât niște aiureli.
Muntele era străbătut de o cascadă zgomotoasă.
Roschen luase urma aburului, care oglindea lacul.

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual pentru cele două texte de mai jos:
6 puncte
a) ,,Eram setos de solitudine și de călătorii lungi, dar cu un tovarăș să-mi placă. Ani de-a
rândul, martor neputincios, țintuit la pescuitul meu, priveam la plecarea tovarășilor mei...”
b) ,,Pe urmă, la zgomotele discordante ale oamenilor, urmară armonioasele sunete ale naturii
și, la lucirile efemere aprinse de mâini muritoare, acea strălucită puzderie de stele, ce să
ridicară subt pașii lui Dumnezeu...”

7. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului,
între primul și cel de-al doilea text.
6 puncte

8. Crezi că drumeția are un rol decisiv privind sănătatea corpului uman? Justifică-ți răspunsul,
în 50-90 de cuvinte, cu exemple, alegând unul din cele două texte. 6 puncte

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

9. Asociază, cu un alt text literar, studiat sau citit, creația narativă în proză Ciulinii Bărăganului,
scrisă de Panait Istrati, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o asemănare și o deosebire dintre
ele. 6 puncte

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

B.
1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Desparte în silabe cuvintele subliniate și încercuiește silaba accentuată a acestora:
Atunci se adânciră în cea mai mare desime a codrului, urcându-se pe coastele muntelui prin
poteci cunoscute numai de vânători. 2 puncte

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.


Familia lexicală a cuvântului călător este corect prezentată în seria:
a) drum, călătorind, vizită.
b) mamă, copil, tată.
c) călătorie, călătorind, călătorește.
d) niciuna din variantele menționate.

Răspunsul corect: □ 2 puncte

3. Construiește două enunțuri cu sinonimele cuvintelor, subliniate în textul 2. 4 puncte


1)

2)

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

4. Transcrie substantivele evidențiate, precizând felul articolului și cazul acestora:


6 puncte
,,Și Bărăganul ne înghiți, dar tata, fără să se sperie, dădu drumul din caval unor sunete
sfâșietoare pe cuvintele: Au plecat olteni...”

1)

2)

3)

5. Alcătuiește un enunț imperativ, în care cuvântul ,,zgomot” să îndeplinească funcția sintactică


de complement direct și un enunț exclamativ, în care substantivul ,,Roschen” să
îndeplinească funcția sintactică de complement indirect:
6 puncte
1) _

2)

6. Transcrie propoziția subordonată din fraza dată, indicând felul acesteia. Construiește apoi
o altă frază în care să utilizezi același element introductiv.
,,ne însoți până-n pragul Bărăganului, până dincolo de șoseaua care duce de la Brăila
la Călărași ferindu-se de pustie.” 6 puncte

1)

2)

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

7. Mai jos, sunt redate impresiile unui călător, postate pe o rețea de socializare. Rescrie
textul, corectând greșelile de orice natură.
6 puncte

,,A fost un sfârșit-de-săptămână pe măsură! Mai întîi, pentru că am avut ocazia să călătoresc
prin Poiana brașov cu telescaun-ul, apoi, ghidați de un cunoscător a locului, am parcurs cele mai
frumoase locuri ale regiunii, iar călătoria s-a sfârșit cu un frumos foc de tabără dar și un grătar pe
cinste.”

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Te numești Claudiu/Claudia și ai călătorit recent într-o zonă geografică minunată a României.
Redactează o scrisoare, de cel puțin 150 de cuvinte, adresată unui prieten îndepărtat, în care să îl
convingi să viziteze locul descoperit de tine. Scrisoarea va cuprinde: o secvență narativă, una descriptivă și
una explicativă.
Data redactării scrisorii este 25 mai 2021, iar localitatea, Galați.

Punctajul pentru compunere se acordă astfel:


 conținutul compunerii – 12 puncte
 redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1
punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudine gramaticală – 1 punct; claritatea
exprimării ideilor – 1 punct; respectarea normelor de ortografie – 1 punct; respectarea normelor de
punctuație – 1 punct; lizibilitate – 1 punct).

Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum
150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română


Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație Modelul 23

Evaluarea Națională 2021 Probă scrisă la limba și literatura română

S-ar putea să vă placă și