Sunteți pe pagina 1din 5

Artiștii își exprimă trăirile și sentimentele prin artă, aceasta fiind mijlocul lor

principal de exprimare. Starea emoțională a unui artist poate fi deslușită cu


ușurință din arta pe care o crează.

În primul rând, opera de artă nu poate fi concepută în afara experienței. Un


creator își trage seva inspirațională din propria ființare. Oricâtă lectură ar sta
la baza unei creații, firea autorului va sta la baza rezultatului final. Vasile
Alecsandri avea o fire care îl îndepărta de zona hibernală. În casa sa de la
Mircești, autorul creează o poezie a intimității.

În al doilea rând, factorul psihologic influențează foarte mult rezultatul unor


opere de artă. De pildă, mulți critici literari au cercetat viața lui George
Bacovia. Poetul ducea o viață tumultoasă, era chinuit de depresii, era solitar.
Firea sa psihologică nevrotică a influențat poezia sa care este una a
angoasei, plictisului, solitudinii.

Se poate discuta, cu unele rezerve, şi despre o scriitură feminină sau despre un mod feminin de
a scrie (s-ar cere invocat aici eseul Virginiei Woolf A Room of One’s Own, 1929). Trăsăturile
specifice acestui tip de scriitură ar rezulta din felul în care, în mod tradiţional, este interpretat
binomul masculin-feminin: masculinul este asociat arhetipal cu raţiunea, cultura, spaţiul public,
iar femininul – cu pasiunea, trupul, natura„, spaţiul privat. În consecinţă, scriitura masculină s-ar
caracteriza prin raţionalitate, impudicitate, luciditate, robusteţe, iar cea feminină prin
sentimentalism, pudoare, instinctualitate, senzualitate, lirism, fragilitate. Acest din urmă mod de
a scrie însă nu este neapărat propriu doar femeilor (la fel cum nici primul nu caracterizează doar
textele scrise de bărbaţi).
Artiștii își exprimă trăirile și sentimentele prin artă, aceasta fiind mijlocul lor
principal de exprimare. Starea emoțională a unui artist poate fi deslușită cu
ușurință din arta pe care o crează.

Fiinta umana a cautat mereu diverse modalitati de exprimare a emotiilor,


literatura fiind una dintre aceste modalitati. Prin literature intelegem o forma
de a transmite atat ideile, emotiile, gandurile unui scriitor, cat si, de multe ori,
experiente de viata, culturale sau sociale. Consider ca opera unui artist este
puternic influentata de firea acestuia.
In primul rand, opera unui artist este o reflexie a gandurilor acestuia. De

Se poate simti feluol scriiotrului de a fi si in acest sens

Se poate discuta, cu unele rezerve, şi despre o scriitură feminină sau despre un mod


feminin de a scrie (s-ar cere invocat aici eseul Virginiei Woolf A Room of One’s Own,
1929). Trăsăturile specifice acestui tip de scriitură ar rezulta din felul în care, în mod
tradiţional, este interpretat binomul masculin-feminin: masculinul este asociat arhetipal
cu raţiunea, cultura, spaţiul public, iar femininul – cu pasiunea, trupul, natura„, spaţiul
privat. Totusi, dupa cum prezinta Sanda Cordos intr-un interviu intitulat Din viata si din
carti, raspuns la Doamne, doamnisoare, scrootpare, autoare – made in Romania, in
Steaua, de-a lungul anilor operele scriioarelor a fost privit cu reticienta sau trecute cu
vederea.

S-ar putea să vă placă și