Securitatea personală / securitatea individului - Securitatea personală

urmărește să protejeze oamenii de violența fizică, indiferent dacă sunt din stat
sau din state externe, de la indivizi violenți și actori sub-statali, de la abuzuri
domestice sau de la adulți prădători. Pentru mulți, cea mai mare sursă de
anxietate este crima, în special crima violentă.

Securitatea umana și relația ei cu drepturile omului

Securitatea umană este îndatorată de tradiția drepturilor omului (ideile dreptului
natural și ale drepturilor naturale). Dezvoltarea modelului de securitate umană
poate fi văzută că a atras idei și concepte fundamentale pentru tradiția
drepturilor omului. Ambele abordări folosesc ”individul” drept principalul
referent și ambele susțin că o gamă largă de aspecte (adică drepturile civile,
identitatea culturală, accesul la educație și asistență medicală) sunt
fundamentale pentru demnitatea umană. O diferență majoră între cele două
modele este abordarea lor în abordarea amenințărilor la adresa demnității umane
și a supraviețuirii. În timp ce cadrul pentru drepturile omului adoptă o abordare
legalistă, cadrul de securitate umană, prin utilizarea unei game variate de actori,
adoptă abordări flexibile și specifice, care pot funcționa la nivel local, național
sau internațional.
Natura relației dintre securitatea umană și drepturile omului este contestată între
avocații securității umane. Unii avocați ai securității umane susțin că obiectivul
securității umane ar trebui să fie construirea și consolidarea cadrului juridic
global în domeniul drepturilor omului. Cu toate acestea, alți avocați consideră
că cadrul juridic privind drepturile omului este o componentă a problemei
globale de insecuritate și consideră că o abordare a securității umane ar trebui să
ne propulseze să depășim această abordare legalistă pentru a ajunge la sursele
fundamentale de inegalitate și violență, de nesiguranță în lumea de astăzi.

Principiile de baza ale acțiunilor UE.

Limbajul securității umane a fost proeminentă în Discursul oficial al UE de
câțiva ani. Cu toate acestea, în timp ce a fost promovată ca o nouă abordare
pentru UE în dezvoltarea securității și a securității sale politica de apărare,
scopul acestui articol este de a evalua măsura în care este efectiv în discursul și
practica strategică contemporană a UE. Se caută să descoperim unde și cum se
vorbește conceptul în mediul instituțional al UE,
modul în care este înțeles de către factorii de decizie relevanți din UE și
implicarea în toate domeniile cheie ale practicii de securitate umană. Este
argumentat în acest articol securitatea umană nu a fost încorporată ca concept
strategic de conducere pentru PSAC într-o eră de criză și schimbare în Europa și
în afara acesteia și că perspectivele pentru aceasta materializarea în viitorul
apropiat sunt destul de subțiri.
Interesul Uniunii Europene în securitatea umană ca o potențială orientare
"strategică" conceptul poate fi localizat în schimburile care au avut loc în
ordinea internațională, și evenimente specifice care au însemnat o recalibrare a
referentului de securitate de la a statului față de individ în fața provocărilor
"noi" de securitate. Trebuie, de asemenea, să fie înțeleasă în contextul evoluției
identității externe și de securitate a UE, în special de la acordul din 1998 de la
St Malo între Tony Blair și Jacques Chirac, care a creat un impuls real în
crearea forțelor UE de acțiune, militar și civil.

Acțiuni UE:
1. Primatul drepturilor omului
 2. Autoritate politică clară.
 3. Multilateralism În general înțeles (nu doar cooperarea între state) și cu trei
aspecte: 1. angajamentul de a lucra în cadrul OI și procedurile acestora; 2.
angajamentul de a lucra în cadrul unor norme și norme convenite în ceea ce
privește cooperarea și aplicarea; 3. Coordonarea, mai degrabă decât dublarea
sau rivalitatea internă și cu alți actori internaționali (coerență)
4. O abordare de jos în sus
5. Un focus regional Ținând cont de faptul că conflictele și noile războaie nu au
limite clare / granițe naționale.
6. Utilizarea instrumentelor juridice
7. Utilizarea corespunzătoare a forței

Principalele amenințări actuale la adresa securității umane:

1. Amenințările terorismului internațional
2. Amenințările proliferării armelor;
3. Amenințările crimei organizate;
4. Amenințările de natură etnică şi religioasă.
5. Amenințările expansiunii demografice şi altor probleme la adresa
individului;
6. Amenințările conflictelor regionale;