Principiile securității umane

Mezabrovschi Rainold-Robert
Specializare: Studii de Securitate Globală
Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării
Universitatea de Vest din Timișoara
Anul universitar 2023-2024
Siguranța umană reprezintă o perspectivă emergentă în discuțiile referitoare la
legătura dintre securitate și dezvoltare, schimbând focusul de la securitatea statelor
către protejarea indivizilor și comunităților. Acest concept, introdus pentru prima dată
în Raportul Dezvoltării Umane din 1994 al Programului de Dezvoltare al Națiunilor
Unite, aduce o viziune proaspătă cu privire la înțelegerea amenințărilor și
vulnerabilităților din lumea contemporană. Într-o perioadă în care abordările
convenționale ale securității sunt din ce în ce mai contestate, iar necesitățile umane
fundamentale sunt frecvent ignorate, securitatea umană devine o modalitate de
reevaluare și redefinire a relației dintre securitate și dezvoltare.

În acest referat voi explora principiile securității umane, așa cum au fost prezentate de
Mary Kaldor în lucrarea sa "Securitatea Umană". Îmi propun să analizez conceptul în
contextul evoluției sale, luând în considerare abordările diverse adoptate de diferite
state și organizații internaționale. Prin intermediul unei analize critice, voi explora
eficacitatea și relevanța acestor principii în fața provocărilor contemporane, precum și
contribuția lor la promovarea securității și dezvoltării durabile.

"Conform Raportului Dezvoltării Umane din 1994, 'securitatea umană' implică șapte
aspecte-cheie ale securității umane, subliniind faptul că securitatea nu poate fi redusă
doar la absența violenței fizice sau la capacitățile militare tradiționale. Componente
precum securitatea economică, securitatea alimentară, securitatea în domeniul
sănătății, securitatea mediului, securitatea personală și securitatea politică au fost
integrate pentru a crea o perspectivă cuprinzătoare asupra securității umane”(UNDP,
1994).
În contextul acestor elemente, abordările tradiționale care separă securitatea de
dezvoltare sunt considerate inadecvate și, în anumite situații, pot contribui la
accentuarea stării de nesiguranță.

De-a lungul timpului, conceptul de securitate umană a evoluat în direcții diferite,

reflectând atât abordarea adoptată de guverne, cum ar fi cea a Canadei, cât și
perspectiva UNDP.
“Conform Raportului Securității Umane din 2005, versiunea lor prezintă unele
afinități vis-a-vis de noțiunea „responsabilității de a proteja". Pun accent pe
securitatea indivizilor în opoziție cu cea a statelor, dar focusul lor este pe securitate în
fața violenţei politice”.
“Cealaltă abordare a fost cea a UNDP, de asemenea reflectată în lucrările Panel-ului
la Nivel Înalt pentru Amenințări, Provocări şi Schimbare al Naţiunilor Unite şi în
răspunsul Secretarului General, „În Libertate Extinsă (In Larger Freedom)". Această
abordare pune accent pe inter relaționarea diferitelor tipuri de securitate şi importanţa
dezvoltării, în particular ca strategie de securitate” (UNDP, 1994).

Această diversitate în interpretare și implementare evidențiază complexitatea

conceptului și necesitatea unei abordări echilibrate. În prezent, securitatea umană nu
poate fi percepută doar ca un concept teoretic, ci ca un set de principii care trebuie să
ghideze acțiunile și politicile în situații de criză, consolidând astfel legitimitatea
politică și încrederea în instituții.

În continuare, acest referat va explora în detaliu principiile securității umane,

analizându-le criticii și relevanța în fața provocărilor contemporane.

Principiul supremației drepturilor omului este central în abordarea securității umane și

reprezintă o schimbare semnificativă față de prioritățile tradiționale centrate pe state.
“Cu toate că principiul pare de la sine înţeles, există obstacole instituţionale şi
culturale puternic susţinute şi înrădăcinate care trebuie depăşite dacă se doreşte
realizarea în practică a principiului” (Kaldor, 2007, p.218).
Acest principiu subliniază importanța respectării și protejării drepturilor omului în
toate aspectele securității și dezvoltării. Nu se referă doar la drepturile politice și
civile, ci și la drepturile economice și sociale. Acest lucru sugerează că securitatea
umană nu poate fi atinsă fără asigurarea bunăstării și protecției individuale într-o
varietate de domenii.

Principiul indică, de asemenea, o schimbare în modul de abordare a forței militare în

intervenții umanitare. Acesta subliniază că protejarea civililor și respectarea
drepturilor omului ar trebui să fie scopuri principale, cu utilizarea forței militare
orientată către acest obiectiv. Principiul recunoaște, astfel, că soluțiile politice și
diplomatice sunt esențiale în gestionarea crizelor și în evitarea escaladării violențelor.
Principiul autorității politice legitime subliniază necesitatea existenței instituțiilor
guvernamentale sau a altor forme de autoritate recunoscute și acceptate de populație.
Acest principiu recunoaște că pentru a asigura securitatea umană, este esențială
existența unor instituții legitime și a statului de drept. De asemenea, indică faptul că
eșecul statului este adesea o cauză principală a conflictului și că reconstrucția
autorității politice legitime este crucială în gestionarea crizelor.
“Deoarece eșecul statelor este de obicei cauza principală a conflictului cauzele
eşecului statului trebuie avute în vedere în reconstrucţia autorității politice legitime”
(Kaldor, 2007, p.220).

Acest principiu evidențiază, de asemenea, importanța coordonării dintre aspectele

politice și militare în gestionarea crizelor. În loc să urmărească doar victoria militară,
acest principiu sugerează că stabilizarea situației și crearea unui spațiu pentru soluții
politice mai pașnice ar trebui să fie obiectivele principale.

Principiul multilateralismului evidențiază importanța colaborării și acțiunii colective

la nivel global. Acesta subliniază ideea că asigurarea securității umane este posibilă
doar prin implicarea și coordonarea între diverse state și organizații internaționale.
“O abordare a securității umane trebuie să fie globală. Astfel poate fi implementată
doar prin acţiune multilaterală” (Kaldor, 2007, p.221).
Prin adoptarea unei abordări multilaterale, acest principiu vizează să evite strategiile
unilaterale și abordările neo-coloniale în gestionarea situațiilor de criză și în
promovarea securității umane.

Principiul abordării de jos în sus pune accentul pe importanța luării deciziilor la nivel
local și implicația directă a populației afectate în formularea politicilor de securitate și
dezvoltare.
“Notiuni precum parteneriat", drept de proprietate" şi participare" sunt deja concepte
cheie în politica de dezvoltare” (Kaldor, 2007, p.222).
Acest principiu subliniază necesitatea ca soluțiile să fie adaptate la cerințele și
condițiile specifice locale și promovează participarea activă a comunității în definirea
acestor soluții. De asemenea, susține implicarea femeilor și a grupurilor locale în
procesele decizionale.
Principiul focusului regional subliniază că multe dintre situațiile de insecuritate se
concentrează la nivel regional și necesită abordări specifice pentru prevenirea și
gestionarea conflictelor în acele zone. Acest principiu indică, de asemenea,
importanța cooperării economice și a schimburilor la nivel regional pentru stabilizarea
și reconstrucția zonelor afectate de conflict.
“Prin analogie, un focus regional este important în restabilirea şi/sau susţinerea
cooperării economice şi de schimburi legitime” (Kaldor, 2007, p.223)

În ciuda extinderii tot mai mari a adoptării conceptului de securitate umană, există
critici și îndoieli legate de eficacitatea practică a acestuia. Un argument frecvent este
că securitatea umană, cu toate intențiile sale bune, poate întâmpina dificultăți în
implementare din cauza lipsei de coerență în interpretare și aplicare. Fiecare stat și
organizație pare să-și adapteze propriile definiții și priorități, ceea ce poate duce la
divergențe și confuzii în abordarea problemelor globale.

Un alt aspect critic se referă la prioritizarea unor dimensiuni ale securității umane în
detrimentul altora. De exemplu, în contextul unei pandemii, securitatea sănătății
devine o prioritate evidentă. Cu toate acestea, pot apărea tensiuni în prioritizarea altor
aspecte, cum ar fi securitatea economică sau securitatea mediului, în funcție de
interesele naționale sau de constrângerile bugetare.

Principiile securității umane pot aduce o contribuție semnificativă la promovarea unei

lumi mai sigure și mai echitabile. Atunci când statele adoptă o abordare mai largă,
care include protejarea și promovarea bunăstării cetățenilor lor, se poate construi o
bază solidă pentru stabilitate și dezvoltare durabilă. De asemenea, securitatea umană
poate stimula cooperarea internațională, abordând problemele comune care afectează
omenirea.

În concluzie, securitatea umană reprezintă o evoluție semnificativă în abordarea

globală a securității. Cu toate că există provocări și critici, principiile securității
umane rămân esențiale în gestionarea provocărilor contemporane. Este crucial să
consolidăm colaborarea internațională și să promovăm o înțelegere comună a
securității umane pentru a construi un cadru puternic și adaptabil. Prin abordarea
integrată a acestor dimensiuni, putem aspira la o lume în care fiecare individ să se
bucure de securitate sub toate formele sale.
Bibliografie
Kaldor, M. 2007. Securitatea umana, CA Publishing, Cluj-Napoca.