Sunteți pe pagina 1din 4

Toleranţă

Ramona Ce este toleranţa?

Toleranţă (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicabil unei
colectivităţi sau individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, al modului său de
gândire şi de comportare, precum şi al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase
etc.).

Toleranta este,o atitudine activa generata de recunoasterea drepturilor universale ale


persoanei umane si libertatilor fundamentale ale altora. in nici intr-un caz, toleranta nu
poate fi invocata pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale.

. Ea semnifica acceptarea faptului ca fiintele umane, care se caracterizeaza natural


prin diversitatea aspectului lor fizic, prin situatia lor, felul de exprimare, comportamente
si prin valorile lor, au dreptul de a trai in pace si de a fi cele care sunt. Ea semnifica, de
asemenea, ca nimeni nu trebuie sa-si impuna propriile opinii altuia.
Toleranta in politica poate fi interpretata ca semn de indecizie,slabiciune cu
consecinte negative asupra gestionarii ansamblului social.
In plan religios a fi tolerant semnifica acceptarea ca ceea ce eu detin despre D-zeu
este incomplet. Credinta mea trebuie completata cu alte credinte ceea ce pune sub semnul
intrebarii autenticitatea credintei mele.

Semnificaţii
Toleranţa poate fi înţeleasă în diferite moduri:
• Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră tactică.
• Poate reprezenta o acceptanţă sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.
• Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă
"suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare şi este strâns
legată de libertatea persoanei. Prin toleranţă se respectă deciziile altor oameni,
grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi
moduri de viaţă. Asfel, garantarea necesităţii spiritului de toleranţă depăşeşte cu mult
domeniul îngust al politicii.
• Alt punct de vedere spune că toleranţa înseamnă a permite ceva ceea ce ar putea fi
suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiştii în diferite tehnici
persuasive şi în războaie informaţionale.

Intoleranta
Andreea Opusă toleranţei este intoleranţa, care poate merge până la fanatism.
"Există un singur lucru care nu poate fi tolerat şi anume intoleranţa".
Ce este intoleranţa?
Intoleranţa este, la fel ca şi toleranţa, o baza puternică pentru dezvoltarea societăţii.
Intoleranţa este caracterizată prin tendinţa de a elimina un comportament asupra căruia nu
suntem de acord, prin mijloace de constrângere sau chiar persecuţii. Uneori este împinsă
până la eliminarea “inacceptatului”. Principalul mod de exprimare a intoleranţei excesive
a fost revolta, violenţa şi izolarea.
Diferenţele de cultura, etnie eligie precum şi de stare economică, a dat naştere mereu la
invidie, care a dat naştere la intoleranţă, în cele din urmă ajugându-se la război.

,pericolul de a deveni intoleranti este alimentat de orgoliu si dorinta de a domina, este un


imbold foarte puternic al naturii omenesti. cand ideea nu este acceptata, autorul ei insista
in mod abuziv, devenind agresiv si intolerant. Acest lucru se intampla mai ales cu
persoanele active si curajoase, care refuza sa se adapteze la mediul social, ci incearca sa
si-l supuna, croindu-l dupa bunul lor plac, adaptandu-l la dorintele si necesitatile lor.
(Hitler, Stalin, Saddam Hussein.)

Educatia
Educatia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranta. Prima etapa,
in sensul educatiei pentru toleranta, e de a o invata pe fiecare persoana din societate care-i
sunt drepturile si libertatile pentru ca ele sa fie respectate si de a promova vointa de a
proteja drepturile si libertatile altora.
Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar
duce la frica si excluderea altora si trebuie sa-i ajute pe tineri sa-si dezvolte capacitatile
de a-si formula o parere proprie, de a avea o reflexie critica si de a judeca in termeni etici.

Liviana Departe de urmările intoleranţei, de cele mai multe ori violente, putem observa
şi urmările benefice ale acesteia în societate. Ajută la corectarea societăţii. De exemplu
un tanar care începe să fumeze în grupul lui de prieteni care nu fumează deloc. Daca este
privit cu toleranţă, atunci el işi va continua viciul liber. Dacă cei din jur se vor ferii de el
şi îl vor respinge, deci nu îl va tolera, atunci el va realiza ca independenţa şi democraţia
nu înseamna să fii liber să te distugi ci chiar opusul. Să fi liber să evoluezi. Depinde şi de
caracterul individului care poate să alegă între a renunţa la viciu şi a rămâne în grup sau
de a accepta intoleranţa lor şi de a o respecta, fiind supus majorităţii prin acceptare de
idei.
Astăzi cele mai des întalnite cazuri de intoleranţă sunt strâns legate de vechi prejudecaţi
cum ar fi cele faţă de sexul opus (Nu tolerezi un băiat cu cercei, o fata să cânte rap…),
cele de opinii politice (razboiul continuu între liberali şi social-democraţi), cele de rase
(Nu tolerezi africanii), precum şi parcticile sexuale (nu tolerezi homosexualismul şi
lesbianismul). Cei în cauză sunt marginalizaţi, perescutaţi (Ku Klux Klan) şi nerespectaţi.

Unde duce toleranţa si intoleranţa în exces? Această întrebare este una de răspântie în
psihologie şi societate. Ambele dăunează dacă sunt duse în exces. De obicei cel mai des
este dusă in exces este intoleranţa, care naşte războaie şi răscoale precum şi forme de
guvernare totalitare şi absolute

Comunsimul este intolerant pentru că susţine şi practică mijloace de asuprire asupra celor
care nu sunt de acord cu el şi nu respectă dreptul oamenilor de a avea păreri şi orientări
politice diferite.
Doctrina comunistă mai consideră că statul are dreptul absolut să intervină in viaţa
privată a cetaţeanului, dirijându-l după bunul plac.

RamonaUn exemplu de efecte nocive ale toleranţei excesive şi incorecte, este un fapt
care face parte din viata cotidiană a multor familii.
De exemplu dacă un bărbat îşi agresează în mod repetat nevasta şi aceasta îl tolereaz[, se
ajunge la o violenţă mare. Deoarece sentimentul de dominaţie a bărbatului este cultivat
când vede că violenţa este tolerată. Violenţa naşte violenţă iar intoleranţa ei este singurul
fapt real ce o poate reduce. Dacă soţia în cauză nu-i va permite bărbatului să o bată si i va
arăta că nu este dominată, acesta dacă este normal psihic, va cobora cu picoarele pe
pământ. Mai grav este când familia aceea are şi un copil. El văzând că violenţa este
tolerată, va înţelege că este o virtute să domini, şi va face la fel şi în familia lui când va fi
matur.

Tot din dragoste probabil, trebuie să tolerezi şi să treci cu vederea momentele grele. Fără
această toleranţă, dispare inţelegerea şi încrederea care stau ca piloni în dragoste.

Andreea :De ce este importanta toleranta in cuplu

„Numai prin propria iertare si acceptare a «strainului» din noi putem sa redevenim
«aproapele» nostru si, ca o reflexie in oglinda privirii sale, sa-l simtim aproape si sa-l
iubim“, explica Matei Georgescu. E ceea ce specialistii numesc „dragoste matura“.
Renuntand la cuplul ideal sau visat, partenerii sunt pregatiti sa faca din al lor o creatie pe
buna dreptate unica, datorita contributiei specifice – diferite – a fiecaruia in relatie.

„Este ciocnirea contrariilor din care tasneste flacara vietii“, spuneJung. Sa accepti
diferentele celuilalt inseamna si sa-i respecti nevoia de autonomie. Astfel, Cristina, 35
ani, povesteste ca la inceputul relatiei cuAndrei ii era greu sa suporte pasiunea lui pentru
rugby. „Isi dedica toate sambetele antrenamentelor. Mi se parea ca el cauta sa scape de
mine in fiecare weekend! Pana in ziua cand l-am urmat pe stadion. L-am vazut cum se
manifesta cu prietenii sai si cat de jenat era sa ma vada, chiar daca nu a indraznit sa-mi
spuna. Era «momentul pastrat pentru sine», nu pentru noi, impreuna.“ De
atunci, Cristina s-a inscris la un curs de teatru. Acolo unde traieste, in fiecare sambata,
„pasiunea, momentul ei“, departe de preocuparile lui.

Liviana Ce trebuie facut

Recunoasterea diferentelor. „Lui ii place sa se culce tarziu, eu adorm devreme”, „ea


prefera marea, eu – muntele”. Listarea lor face sa ne vedem partenerul asa cum e, nu asa
cum ni-l imaginam sau l-am dori. Aceasta mai buna cunoastere a partenerului – si a
propriei persoane – va ajuta la rezolvarea mai usoara a conflictelor rezultate din
diferente.
Negociere. Trebuie cautate punctele in care fiecare e capabil de un compromis pentru a
satisface nevoile si dorintele partenerului. . Cu toate acestea, acordul gasit nu este
niciodata fix; va trebui mereu adaptat la evolutia fiecaruia dintre parteneri si a cuplului.

Ramona
Intre compromis acceptabil si dificila iertare << Nimic din ceea ce este uman nu-
mi este strain>.
Aceste aprecieri fixeaza limitele intre care toleranta buna se poate manifesta fara riscul de
a deveni o toleranta rea.Putem fi indulgenti in confruntarile de idei si in plan actional, dar
sanctionam cu severitate opresiunea, crima, tortura fizica, psihica, terorismul, rasismul.
Toleranta face dificila iertarea atitudinilor care se situeaza la limita umanului sau dincolo
de ea, fiind luata in considerare profunzimea greselii.Iertarea ramane o incercare a
imposibilului.

Toleranta si cultura
Este nevoie de o educatie in spiritul generozitatii, altruism, compasiunii si intelegerii
pentru aa deveni tolerant. O cultura a tolerantei capabila sa ia in considerare elemente de
apropiere intre civilizatii este unica supravietuire a umanitatii.Aceasta cultura o putem
sporii prin educatie in spiritul respectului pentru ceilalti pentru dreptul lor de a se
exprima si de a aexista in mod diferit.

Suntem intoleranti, pentru ca nu vedem frumosul din oameni, nu


vedem micul frumos din marele urat sau marele frumos, care mai are si
mici pete.

S-ar putea să vă placă și