Monografia Putna

Ion DIACONU
(coordonator)
•
MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA
ION DIACONU
(COORDONATOR)
MONOGRAFIA JUDEŢULUI
PUTNA
Ediţia a II-a
EDITURA TERRA
FOCŞANI 2013
Coperta seriei: Michaela Istrate
___________________________________________________________________________________________
Culegere computerizată: Adrian Mirodone;

Corectură şi tehnoredactare: Costică Neagu;
Prelucrări foto: Corina Gherasim.
____________________________________________________________________________________________
Au apărut:
S. Mehedinţi-Soveja - Synopsis;
Costică Neagu - Simion Mehedinţi, biobibliografie;
Ioan Ciocârlan - Scrieri alese;
Simion Hârnea - Biblioteca populară ,,Comoara Vrancei”;
N. AL. Rădulescu - Vrancea - geografie fizică şi umană;
S. Mehedinţi - Etnografie;
S. Mehedinţi - Antropogeografia;
Dumitru Pricop - 65 - ,,Alcătuirea mea de prinţ vrâncean”;
S. Mehedinţi-Soveja - Creştinismul românesc;
S. Mehedinţi - Ethnos, o introducere în studiul omenirii;
Costică Neagu - Simion Mehedinţi, prozator şi publicist;
Gheorghe Istrate - Dialog cu invizibilul…;
Aurel V. Sava - Documente putnene, vol. I-II;
Nicolae Damian - Ţara Vrancei…;
S. Mehedinţi - Caiete, vol. I;
Constantin Apostol - Amarul sânge al strugurilor;
Dumitru Pricop ʼ70 - Mioritice, lacrima păstorului învins
x x x - Focşanii de altădată: Dimitrie F. Caian - …,
I. M. Dimitrescu - Însemnări cu privire….
S. Mehedinţi - Primii paşi, primele certitudini.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Monografia Judeţului Putna / coord.: Ion Diaconu. - Focşani : Terra, 2013
Bibliogr.
ISBN 978-606-8299-66-2
I. Diaconu, Ion (coord.)
94(498)
Editor: Asociaţia Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi”

Str. Timotei Cipariu, nr. 5 cod 620004, Tel. / Fax. 0237 / 620001
email: cneagu_negrilesti@yahoo.com; mobil: 0723276188
Ion DIACONU (coordonator) * MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA
V
VI
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Ediţia de faţă a lucrării ,,x x x - Monografia Judeţului Putna” continuă seria
restituirilor, iniţiată de Asociaţia Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi” din
Focşani care, pe lângă reeditarea operei lui Simion Mehedinţi, a iniţiat retipărirea
unor lucrări fundamentale pentru cultura şi istoria acestui ţinut: N. Al. Rădulescu –
Vrancea, geografie fizică şi umană; Aurel V. Sava - Documente putnene; Ioan
Ciocârlan - Scrieri alese (antologie); Simion Hârnea - Biblioteca Populară ,,Co-
moara Vrancei”; Ionel Ene - Istoria creştinismului vrâncean de la origini până
astăzi, vol. I; Nicolae Damian - Ţara Vrancei, studiu de geografie culturală;
Neculai Jechianu - Un apostol vrăncean; Focşanii de altădată: D. F. Caian - Is-
toricul Oraşului Focşani; I. M. Dimitrescu - Însemnări cu privire la Oraşul
Focşani.
La acestea semnalăm monografii ale unor aşezări vrâncene şi monografiile a
două mari personalităţi născute pe acest meleag, care au urcat pe cele mai înalte
culmi ale ştiinţei: Dumitru Pricop, Horia-Vintilă Furtună, Costică Neagu -
Acad. Valeriu D. Cotea, la 80 de ani; Costică Neagu (coordonator) - Pe-un
picior de plai, profesorul Vasile N. Taftă la 80 de ani.
Lucrarea de faţă reproduce, textul şi iconografia (125 de fotografii), ediţiei I
din 1943.
Precizăm că am reprodus întocmai textele şi documentele transcrise de au-
tori, în prima ediţie, fără a face o transcriere fonetică, transcriere care ar fi în-
greunat înţelegerea textului de către cititorul de astăzi.
Menţionăm că am adus ortografia lucrării la zi fără a face modificări în
forma cuvintelor. Am suspendat vocala ,,u” final (ochiu, războiu), am înlocuit
litera ,,s” cu ,,z” în unele cuvinte ca: răsboi, museu; am înlocuit apostroful (ʼ)
cu cratima, acolo unde acesta făcea legătura între două cuvinte (sʼa, sʼau). Am
scris numele de popoare, zilele săptămânii, lunile anului şi numele punctelor
cardinale cu literă iniţială mică,. De asemenea, am scris prepoziţiile compuse
(dela) în cuvinte diferite, am scris cuvinte ca: de cât, ori cât, fie-care, fiind-că,
cu grafia actuală (decât, fiecare, fiindcă etc.), conform grafiei actuale.
Cuvintele ,,cari/carii”; noui au fost scrise în forma actuală ,,care”, noi (adj.)
pentru a nu se crea confuzii cu substantivul ,,cari” sau cu numeralul ,,nouă”.
Deoarece Monografia Judeţului Putna, ,,întâia care apare aici sub auspiciile
autorităţii”, pe care iniţiatorul acestei lucrări, prefectul Judeţului Putna, P. N.
Pavlu o considera - ,,necesară chiar pentru localnici, căci vor cunoaşte în mod
amănunţit evoluţia prin care a trecut acest colţ de ţară de la întemeiere şi până
VII
astăzi.” -, a fost elaborată de un colectiv de mari specialişti, fiecare în domeniul

pe care l-a girat, am considerat că e necesar ca cititorii de astăzi să afle măcar
câteva cuvinte despre viaţa şi activitatea celor care au lucrat la această operă
ştiinţifică.
Mulţumim cu această ocazie dlui Florin Dîrdală, arhivist la Arhivele Naţio-
nale Focşani, Vrancea, pentru profesionalismul şi entuziasmul cu care a răs-
puns solicitării noastre de a participa la acest demers documentar în ce priveşte
pe cei care au elaborat această lucrare.
De asemenea, întrucât în precizările privind sarcinile membrilor colectivu-
lui de autori, se afirmă că: [Materialul] ,,a fost coordonat şi aranjat conform
planului monografic stabilit de prof. Ion Diaconu care a supravegheat şi
executarea tipografică”, am înregistrat lucrarea la Biblioteca Naţională a Ro-
mâniei, cu autor-coordonator ,,Ion DIACONU (coordonator)”, conform regu-
lilor actuale de înregistrare a lucrărilor tipărite în România.
Am considerat că prin acest gest se recunosc şi pe această cale drepturile şi
meritele profesorului şi folcloristului de minte şi suflet, Ion Diaconu…
Cu această ocazie aducem mulţumirile noastre, celor care au încurajat
demersul nostru, pentru apariţia acestei lucrări - dl Academician Valeriu D.
Cotea, dna prof. Paula Diaconu-Bălan, Prefectura Judeţului Vrancea,
prefect ing. Cătălin Popescu, Consiliul Judeţean, Direcţia pentru Cultură şi
Patrimoniu Naţional, Vrancea, -, acum cu ocazia zilei de 24 Ianuarie 2014,
ziua simbol a unităţii noastre naţionale, atunci când românii tindeau către
idealul de aur, al naţiei: ,,un neam, un suflet, un hotar şi o credinţă”.
(Dumineca Poporului)
C. N.
VIII
O CARTE DE ÎNVĂŢĂTURĂ
Monografia Judeţului Putna, acum la a doua ediţie, este o lucrare cu un des-
tin ,,tragic”, o carte de învăţătură care a apărut într-un moment total nepotrivit
pentru etapa istorică în care urma să intre România la sfârşitul Celui de al
doilea Război Mondial.
La momentul apariţiei sale, monografia reprezenta efortul unor intelectuali
putneni puternic ancoraţi în realităţile economice, sociale, ştiinţifice şi culturale
ale Ţării de Jos a Moldovei.
Cei care făcuseră din Focşani, prin Liceul ,,Unirea”, o cetate a şcolii româ-
neşti, cei care au publicat lucrări fundamentale pentru această parte a ţării şi nu
numai (Ion Diaconu - Ţinutul Vrancei; N. Al. Rădulescu - Vrancea, geografie
fizică şi umană; Aurel V. Sava - Documente putnene; C. D. Constantinescu-
Mirceşti, H. H. Stahl - Documente vrâncene etc.), cei care au făcut din Secţi-
unea Focşani a Fundaţiilor Culturale Regale, un adevărat focar de cultură
naţională unde au conferenţiat cele mai mari personalităţi ale momentului (Ni-
colae Iorga, Simion Mehedinţi, Mihail Sadoveanu, C. Rădulescu-Motru, Ion
Pillat, Al. Tzigara-Samurcaş, C. C. Giurescu, Mircea Eliade, Ioan Petrovici,
Cezar Petrescu, Ion Ciocârlan, Ion Diaconu şi mulţi alţii), au făcut în anul 1943
un dar de nepreţuit trăitorilor de pe acest meleag: Monografia Judeţului Putna.
Monografia… face parte din acele lucrări temeinice, de sinteză, elaborate în
timpul războiului, când ,,spatele”, cei care nu erau pe front, se gândeau cum va
trebui să se desfăşoare viaţa noastră după ce vor tăcea armele, când… ,,va
învinge cel care lucrează mai mult, mai ieftin şi se mişcă mai repede” (S. M.)
Afirmăm că Monografia… a avut un destin tragic, pentru că, deşi lucrarea
era absolut necesară pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală a Jude-
ţului Putna (azi Vrancea), prin materialul prezentat, prin ideile promovate şi
prin soluţiile pe care le sugera, a intrat în coliziune cu noua stăpânire care avea
alte planuri cu viitorul acestui neam - distrugerea rădăcinilor şi tăierea aripilor.
Astfel, lucrarea a intrat în ,,ilegalitate” imediat după terminarea războiului,
fiind trecută sub tăcere, consultată pe sub mână, dar niciodată citată sau ree-
ditată. A devenit în scurt timp o adevărată raritate bibliologică, autorii ei au
fost marginalizaţi - în cel mai fericit caz -, sau au fost aruncaţi în temniţele
comuniste (I. Diaconu, Neculai Jechianu), ca duşmani ai poporului, evident
pentru fapte imaginate.
Lucrarea pe care o edităm este o monografie după modelul gustian în care
identificăm ,,cadrele” (cosmic, biologic, psihic, istoric), precum şi ,,manifes-
IX
tările” sociologice umane (economice, spirituale, moral-juridice, politico-

administrative), precum şi ,,voinţa socială – esenţa vieţii sociale” (D. Gusti), în
fapt motorul progresului unei unităţi sociale (comunităţi, organizaţii, grupări).
Nu ne-am propus să facem un studiu critic al scrierii, ci vom releva câteva
dintre elementele care fac din monografia de faţă o lucrare etalon, atât pentru a
intui din punct de vedere sociologic parcursul Judeţului Putna de la apariţia sa
(organizarea statală a Moldovei) şi până în momentul elaborării lucrării: ,,Acest
judeţ cuprinde în limitele sale şi una din cele mai tipice depresiuni subcarpa-
tice - Vrancea -, în care viaţa arhaică românească se mai păstrează încă neal-
terată şi care este un izvor nesecat pentru studii antropogeografice şi etnogra-
fice, iar seismicitatea specifică pe care o are, o face să fie în atenţia oamenilor
de ştiinţă atât de la noi din ţară cât şi de aiurea”. (p. 21)
Citind lucrarea, dacă nu ştii, chiar nu bănuieşti că a fost elaborată în timp ce
ţara noastră de afla în război de 2 ani (22 iun. 1941). Se cultivă ideea de conti-
nuitate a vieţii, economice şi spirituale pe acest meleag: ,,…subsolul său [al Ju-
deţului Putna], lucru dovedit, conţine sare, cărbuni, gaze naturale, petrol, bogă-
ţii care aşteaptă vremuri de linişte, capitaluri şi iniţiativă pentru a fi puse în
valoare”. (p. 21).
În Judeţul Putna se oglindeşte zbuciumata istorie a Ţării de Jos a Moldovei,
partea de câmpie fiind călcată de toate hoardele barbare care s-au scurs între
curbura munţilor şi cotul Dunării, ,,vadul moldo-vlah”. Focşaniul a fost ars şi
jefuit de nenumărate ori. Vrancea, ţinut simbolic, şi-a păstrat autonomia chiar
şi după înfiinţarea principatelor, motiv pentru care Dimitrie Cantemir a numit-o
,,Republica Vrăncii”. ,,Vrancea, din cele mai vechi timpuri, cum dovedesc do-
cumentele, era situată în „locuri tari” şi cu locuitori de mare bărbăţie”. (p. 32)
Timpurile moderne au călcat pe grumazul Vrancei ,,mai rău ca în coloniile
africane, 80 de bani hectarul de pădure, cu concursul avocaţilor misiţi, interme-
diari, a politicienilor influenţi”. Jaful nechibzuit al pădurilor, făcut de către so-
cietăţile forestiere străine cu ajutorul ,,cozilor de topor”, locale a pustiit Vran-
cea - „Jos pustiu şi jale, sus ruini şi devastări”. În tot acest marasm statul in-
tervine dând bani pentru împăduriri (,,Să împădurim”), cheltuind până în anul
1938 pentru lucrări tehnice, suma de lei 1.500.000 care continuă mereu”. (p.
37)
Astăzi se produce o nouă răstignire a codrului vrâncean. Având în vedere
noile mentalităţi şi religia conaţionalilor ,,după noi potopul”, nu se ştie ce se va
întâmpla dacă nu veghem la o exploatare raţională a pădurii: furtuni, deşerti-
ficare, dezastre naturale, poluare. Statul să fie atent pentru că menirea lui nu e
numai pentru a crea şi a culege taxe. Trebuie să-şi asume anumite sarcini chiar
dacă acestea pot părea că încalcă drepturile omului. Aceasta a fost logica
apariţiei Codului silvic în 1910.
X
Ceea ce surprinde în mod deosebit în Monografia Judeţului Putna este im-

plicarea statului în organizarea activităţilor economice (agricultură, drumuri,
zootehnie, industrie), asistenţă socială, asistenţă medicală, învăţământ, culte.
Chiar dacă Monografia… ,,este întâia lucrare care apare sub auspiciile
autorităţii”, e de reţinut şi de remarcat faptul că prin exactitatea datelor pe care
le prezintă, prin constatările şi propunerile făcute prin grupul de autori, specia-
lişti remarcabili în domeniul pe care-l prezintă, putem afirma fără teama de a
greşi că lucrarea nu este una partizană. Autorii lucrării urmăresc să releve doar
adevărul, iar propunerile făcute urmăresc ridicarea nivelului economic şi
spiritual al trăitorilor de pe acest meleag.
În ce priveşte agricultura, pe lângă organizarea muncii (Consilieratul agricol
judeţean; camere agricole; servicii: agricol, zootehnic, veterinar, silvic; ocoale:
viticol, agricol, silvic), specialiştii atât câţi erau, munceau pentru creşterea ni-
velului de cunoştinţe în domeniu, pentru o eficientizare a exploataţiilor agrico-
le, introducerea culturii legumelor, a cartofului în zona de munte, crearea unor
pepiniere speciale după ,,Atacul filoxerei” (1896), înfiinţarea Şcolii de Viticul-
tură de la Odobeşti (1901), înfiinţarea Staţiunii Experimentale de Viticultură şi
Enologie, Odobeşti (1936) etc. Se milita pentru creşterea producţiei de porumb
şi de grâu, introducerea mijloacelor tehnice de lucru etc. ,,…trebuie acţionat şi
asupra elementului om, întrucât acesta, cu calitatea sa de proprietar privat al so-
lului, cu mentalitatea şi cu pregătirea sa şcolară de azi, nu este în stare să ac-
cepte pe de-a-ntregul îndrumările şi prescripţiile de ordin tehnic agricol, în ve-
derea sporirii producţiei.”
Credem că diriguitorii agriculturii judeţului nostru de astăzi ar trebui să ci-
tească acest capitol al lucrării cu creionul în mână, mai ales în ceea ce priveşte
situaţia dramatică în care se află viticultura vrânceană, în cădere liberă. Mai
trebuie să vedem cum au rezolvat cei de atunci problema cooperaţiei: ,,Avem
aproape o totală lipsă de organizare a ţărănimii, atât la desfacerea plusului de
produse cât şi la aprovizionarea cu cele de primă necesitate, ce nu se pot obţine
în gospodăria proprie.” (p. 93)
În ceea ce priveşte industria putneană credem că ne va fi de mare folos să
vedem în momentul de faţă, după ce am distrus industria comunistă ca fiind
,,un morman de fiare vechi”, energofagă, dar şi din motive de furt generalizat.
Să vedem ce soluţii mai avem. Evident, nu propunem să ne întoarcem în pe-
rioada interbelică, dar… o lectură mai atentă a Monografiei Judeţului Putna
ne-ar deschide mintea cuprinsă de gândul la furt, la îmbogăţire prin şmecherii
şi prin politică, prin… ,,plimbă marfa”, intermedieri şi speculaţii etc.
Iată care era profilul industriei putnene în 1943 sau ce se propunea: zahăr la
Sascut, zahăr şi produse chimice la Mărăşeşti, marmeladă la Vidra, textile la
Focşani, fabrici de mobilă, fabrici de spirt, fabrici de prelucrare şi conservare a
XI
legumelor, fabrici de prelucrare a laptelui, fabrici de prelucrare a strugurilor, de

distribuire a vinului - o resursă care putea aduce bunăstarea oamenilor.
Cred că ar trebui ca azi să reflectăm măcar la două întrebări din care s-ar
desprinde măcar două iniţiative: Ce fac crescătorii de oi cu lâna, cu pieile de
oaie sau de miel pe care le sacrifică? Ce fac viticultorii cu vinul, pe care nu-l
pot vinde, dar nici nu-l pot conserva pentru mai mulţi ani pentru că nu au spaţii
de depozitare corespunzătoare?
Concluziile privind dezvoltarea industriei putnene demonstrează că, chiar în
condiţii de război, capitalul autohton era în creştere şi consolidare - 90 de firme
româneşti faţă de 13 întreprinderi străine.
Comerţul, activitate care ,,cere energie, stăruinţă, cunoştinţe şi mai ales as-
cuţime de spirit”, a avut o mare perioadă de glorie când marele drum comercial
dintre Moldova-de-Sus şi Moldova-de-Jos şi când Galaţiul era port deschis -
porto-franco -, tinde să devină un comerţ cu amănuntul, din comerţ en-gros,
datorită lipsei infrastructurii (căi ferate, drumuri pietruite).
Comerţul putnean se face şi prin târgurile anuale (Vidra - cel mai important,
Nămoloasa, Domneşti-Târg, Vizantea, Mărăşeşti, Panciu, Mândrişca, Năruja,
Adjud, Vulcăneasa, Bârseşti sau prin târgurile săptămânale Focşani, Sascut,
Adjud.
Având în vedere importanţa comerţului - ,,sângele care întreţine viaţa eco-
nomică a naţiunii” -, au fost înfiinţate şcoli comerciale care dau cunoştinţele
necesare pentru practicarea unui comerţ civilizat, dar le formează şi convinge-
rea că ,,o ţară fără comercianţi harnici şi iscusiţi, pierde din toate punctele de
vedere”.
În privinţa populaţiei, se relevă câteva lucruri care erau la vremea respecti-
vă, în măsură să dea bătăi de cap societăţii, dar mai ales nouă, celor de azi:
- ştiinţa de carte, analfabetismul. Chiar dacă statistic situaţia se mai îmbunătă-
ţise faţă de 1916, când nemţii ne-au aruncat ocara care ne-a roşit obrazul, ,,Po-
por de analfabeţi” (S. M.), totuşi în 1943, din 150.883 locuitori, 90.081 erau
ştiutori de carte, 40,40% analfabeţi şi doar 2.720 de persoane aveau ,,instrucţia
superioară celei primare”. Astăzi ne plângem de calitatea şcolii. Ce-i de făcut?
Tablourile privind ,,Ştiinţa de carte după felul instrucţiei şi profesiei”, ex-
ploatarea solului, comerţ, transporturi, credit, reprezentanţi, agenţi comerţ etc., sunt
semnificative pentru nevoile de atunci, dar pot deveni sugestii pentru noi, pen-
tru generaţia tânără care este din ce în ce mai dezorientată şi demobilizată -
,,Pentru ce să învăţ dacă nu găsesc serviciu, n-am unde să lucrez!?...”
- mişcarea populaţiei, evoluţia demografică, semnalează faptul că chiar în
perioada de criză natalitatea din judeţ este mai mare decât în alte judeţe. Rapor-
tul dintre născuţi şi decedaţi pe grupe de vârstă, cauzele deceselor, fenomenul
imigraţiei sunt tot atâtea probleme care cer soluţii cum ar fi: asistenţa medicală
XII
- bolile sociale, asistenţa socială organizarea educaţiei adulţilor (Şcoala

Superioară Ţărănească): ,,În ceea ce priveşte o politică demografică, este bine
să se ia măsuri înainte de a se ajunge în situaţia Franţei. Germania şi Italia au
făcut acest lucru la timp şi rezultatele sunt satisfăcătoare.” (p. 145)
Referitor la ,,restaurarea Vrancei”, autorii sugerează soluţii la care ar trebui
să reflectăm şi noi astăzi: apicultura, cultura nucilor, prelucrarea lânii, creşte-
rea viermilor de mătase, păstoritul.
Perspectivele şi şansele industriei putnene se materializau şi atunci, dar şi
acum în muncă şi resurse ţinutului: sare, cărbune, petrol ceea ce ne poate adu-
ce: industrie alimentară, industrie chimică, forestieră, textilă etc.
Cu toate că mai erau foarte multe de făcut, se observă că asistenţa medicală
ocupă un loc important în sarcinile pe care şi le asumă statul: 12.295 923 lei,
reparaţii spitale şi dispensare după cutremurul din 1940 şi 4.031.435 lei pentru
construcţii noi şi îmbunătăţiri de localuri sanitare.
Astfel, Monografia Judeţului Putna dezvăluie adevăratele probleme ale
Vrancei, sugerând şi soluţii, unele valabile şi astăzi:
- regiunea Vrancea este cea mai oropsită, atât medical cât şi în alte privinţe;
- starea proastă a comunicaţiilor este un motiv pentru care fug intelectualii;
- se impune crearea unei echipe sanitare de vară - mobilă -, prin care să se
identifice bolile sociale şi să se facă o educaţie sanitară a populaţiei;
- se propune ca medicii şi personalul sanitar din Vrancea Istorică să fie plă-
tiţi cu ,,trei salarii în plus faţă de alţi medici din ţară”;
- se semnalează existenţa de ape minerale la Vizantea, Tulnici şi Lepşa.
În concluzie, cred cu tărie că Monografia Judeţului Putna este o adevărată
carte de învăţătură pentru statul român, pentru noi, pentru gestionarea tuturor
domeniilor vieţii sociale, ştiinţifice şi culturale.
Cultura trebuie ajutată, trebuie încurajaţi adevăraţii creatori, oameni de
cultură şi agenţi culturali, pentru că prin ei ne câştigăm dreptul la istorie.
Economia, fie de stat, fie particulară, trebuie obligată să se încadreze în
legislaţia statului român. Legile trebuie să fie dure, punitive, dar drepte ,,ca lu-
mânarea”.
Una dintre cele mai mari drame ale Vrancei a fost răstignirea codrului vrân-
cean. Codul silvic din 1910 n-a putut pune stavilă jafului declanşat de: samsari,
cozi de topor, acaparatori, bogătaşii satului şi de chichiţele avocăţeşti, iar Vran-
cea ajunge un adevărat deşert - Vrancea cheală.
Avem datoria să fim atenţi şi să învăţăm din greşelile, dar şi din realizările
trecutului, pentru a putea merge mai departe, cu bine.
decembrie 2013
Conf. dr. Costică NEAGU
XIII
AUTORII LUCRĂRII
MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA
- medalioane -
Panaite N. PAVLU (Pângăraţi-Neamţ 30 decembrie 1881-). A făcut
studiile primare în satul natal.
În anul 1903 a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi - Cavalerie şi In-
fanterie, iar în anul 1908 şi-a dat examenul de capacitate pentru funcţia de ad-
ministrator de plasă (echivalent cu funcţia de subprefect).
S-a căsătorit la 18 august 1907 cu Lucreţia Covrig şi împreună au avut pa-
tru copii: Coralia, Florin, Traian şi Neculai.
Pentru servicii aduse ţării, a fost distins de-a lungul timpului cu mai multe
decoraţii: Steaua României, Coroana României, Avântul Ţării, Bărbăţie şi Cre-
dinţă, Comemorativa ,,Regele Carol I”, Comemorativa ,,1916-1918” etc.
La 14 august 1942, prin Decretul nr. 2388, a fost numit în funcţia de Pre-
fect fără gradaţie la Judeţul Putna, în locul colonelului Papadopol Mihail,
acesta fiind solicitat de Ministerul Apărării Naţionale.
Până în anul 1944 când a fost eliberat din funcţie, găsim prin hârtiile vre-
mii, câteva caracterizări ale acestui funcţionar, dintre care menţionăm câteva:
● Este sănătos şi rezistent, posedă cunoştinţe profesionale foarte temeinice
şi are multă experienţă în administraţie;
● Este foarte corect în serviciu, inteligent şi cu mult bun simţ;
● Este punctual şi foarte bun gospodar, dar mai presus de toate este corect
şi demn.
Pe lângă aceste însuşiri recunoscute în timpul respectiv, mai relevăm o
calitate care decurge din iniţiativa sa de a elabora o lucrare în care să se
ilustreze întreaga viaţă culturală, spirituală şi socială a acestui ţinut aşezat aici
în vadul moldo-vlah pe unde au trecut toate urgiile.
Astfel, în anul 1942, după ce fost numit ca prefect al Ţării de Jos a Moldo-
vei, moldoveanul născut în ţinutul de legendă al Neamţului, a reuşit să adune în
jurul său toţi intelectualii şi specialiştii acestor locuri, dând acestui ţinut prima
şi cea mai onestă monografie a regiunii Putna, în care era cuprinsă cea mai ma-
re parte a actualului judeţ Vrancea.
Putnenii în mulţumesc pentru gândul cel bun şi pentru ,,Cartea albă” a aces-
tor locuri. Cu această întreprindere şi încrustat numele pentru veşnicie în sufle-
tele noastre!
● ● ●
XIV
ION DIACONU (Spineşti-Vrancea,

24 sept. 1903 - Iaşi, 9 dec. 1984), folclo-
rist şi publicist, fiul Măriuţei şi al lui Ioan
C. Diaconu, notar şi dascăl de biserică.
Face primele 5 clase la Şcoala din Tul-
nici, care azi îi poartă numele, apoi studi-
ile liceale la Liceul ,,Unirea” din Focşani
(1915-1923).
Urmează apoi Facultatea de Litere şi
Filosofie din Bucureşti (1923-1926), unde
îi are ca profesori pe: Ovid Densusianu,
care îi devine mentor, N. Cartojan şi
Charles Drouhet.
Funcţionează ca profesor de limba şi
literatura română, de limba franceză sau
drept, în anumite perioade, la Liceul Uni-
rea din Focşani (1929-1948), unde este şi
director în anii 1939-1940.
Desfăşoară o bogată activitate, ca elev, în cadrul Societăţii ,,Grigore Ale-
xandrescu”, iar după terminarea facultăţii revine ca profesor la Liceul Unirea
unde conduce Societatea ,,Grigore Alexandrescu”, editează revista ,,Ethnos”
(1940-1941) şi în 1930 îi apar lucrările ,,Ţinutul Vrancei” şi ,,Păstoritul în
Vrancea”.
La Liceul ,,Unirea”, înfiinţează şi conduce Muzeul de Etnografie şi Istorie
şi devine secretar al Subsecţiei de Conferinţe Focşani, a Fundaţiei Culturale
Regale (1934-1940), timp în care, în oraşul de pe Milcov, conferenţiază mari
personalităţi culturale şi ştiinţifice ale timpului: I. A. Bassarabescu, I. Cantacu-
zino, Mircea Eliade, C.C. Giurescu, Iorgu Iordan, S. Mehedinţi, Leca Morariu,
D. Murăraşu, Cezar Petrescu, Ion Petrovici, Ion Pillat, Al. Procopovici, C. Ră-
dulescu-Motru, Liviu Rebreanu, M. Sadoveanu, I. M. Sadoveanu, Al. Tzigara-
Samurcaş.
Urmare a acestei activităţi, Ion Diaconu va strânge aceste conferinţe pe care
le va publica în volumul: ,,Tradiţie şi actualitate românească”, Focşani, 1936-
1937, vol. I, II, III, conferinţe pe care Asociaţia ,,Simion Mehedinţi” îşi pro-
pune să le reediteze, ca un omagiu adus truditorilor pe ogorul culturii putnene.
Adevărata vocaţie a lui Ion Diaconu, a fost cea de folclorist. Pasionat până
la uitarea de sine de cultura populară vrânceană, I. Diaconu a desfăşurat o cer-
cetare fără precedent a folclorului vrâncean (a investigat 12.000 de informatori,
a descoperit 91 de variante ale Mioriţei, mergând până la originea fenomenului
creaţiei acestei capodopere), a avut intuiţia descoperirii motivului-tip al Mio-
XV
riţei în variata auzită de la Costanda Păun din Spineşti: ,,După cinci decenii de
cercetare, Ion Diaconu afirmă că varianta Costánda Păun rămâne ca motiv defi-
nitoriu Mioriţa, tipul păstoresc”. (Paula Diaconu-Bălan). Ion Diaconu a primit
două premii ale Academiei, a primit o bursă de studii în străinătate pe care a
refuzat-o, a scris şi a publicat următoarele opere: Folklor din Râmnicul Sărat, I
(1933); Folklor din Râmnicul Sărat, II (1934 - premiul „Ion Heliade Rădu-
lescu“ al Academiei Române, în 1936); Psihologie şi creaţie populară (1935 -
extr. din Anuarul Arhivei de Folklor); Aspecte etnografice putnene (1936);
Sensuri şi aspecte la Ion Creangă (1938); Orientări folklorice (1941 - extr. din
Ethnos); Note critice şi bibliografice, I (1941); Poesia populară de „militărie”
în războiul nostru din 1941 (1942); Orientări folklorice, II (1942); Orientări
etnografice, I (1943); Note critice şi bibliografice, II (1943); Orientări folklo-
rice, III (1943); Aspecte şi direcţii în folklorul românesc (1944); Folklor din
Râmnicul Sărat, III (1948).
După anul 1948, an de mare cumpănă în cultura română, Ion Diaconu intrat
şi el în malaxorul ,,revoluţiei culturale” pe care au lansat-o comuniştii
împotriva celor care au lucrat cu credinţă înainte de…
După Reforma ,,roşie” profesorul Diaconu a fost ,,detaşat în interesul în-
văţământului” la Şcoala Profesională Tehnică Agro-Silvică şi Şcoala nr. 2 din
Focşani, pentru ca în anii 1952-1954 să facă un ,,stagiu de reeducare la Canal,
la Poarta Albă” - nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.
După ce a fost eliberat, Ion Diaconu a continuat munca sa ştiinţifică în
,,ilegalitate”, fără de nici un ajutor de la stat, trăind din mila prietenilor.
I-au fost reeditate: Ţinutul Vrancei, vol. I-II ediţie nouă, Bucureşti, Ed. pen-
tru Literatură, 1969, împreună cu alte «Balade», cu «Doine. Bośiti. Strigături»,
prefaţate prin două studii ale autorului care a expus aspectele teoretice de până
în august 1968, tratând Criterii asupra monografiei etnografice, folklorice şi
dialectale, apoi Vrancea etno-istorică, sociologică, folklorică şi dialectală;
Cântăreţi şi povestitori populari. Cîteva criterii asupra monografiei folclorice,
Bucureşti,1980, Ed. Minerva, redactor Ioan Şerb; Ţinutul Vrancei, vol. III-IV,
Ed. Minerva, Bucureşti, 1989, redactor şi studiu introductiv Paula Diaconu-
Bălan.
Moştenirea ştiinţifică lăsată de Ion Diaconu, în special Albumul Vrancei, es-
te mult mai mare şi aşteaptă să fie dată la iveală prin devotamentul dnei Paula
Diaconu-Bălan şi poate prin sprijinul mediului academic şi chiar al comunităţii
vrâncene şi ieşene.
,,Atitudinea imparţială pentru cauza ştiinţei ferite de veleitarismul politic,
de şovinism sau de alte manifestări ce nu aveau nimic comun cu spiritualitatea
poporului nostru, a situat pe autorul revistei Ethnos între opozanţii la curentele
extremiste „de dreapta“, iar după război, la cel „de stânga“, care a măcinat
XVI
energia creatoare a intelectualităţii noastre rezistente la comunism şi a trecut

scrisul românesc prin furci caudine”(Paula Diaconu-Bălan), au făcut din Ion
Diaconu o mare conştiinţă ştiinţifică şi morală a ţării şi a Vrancei.
● ● ●
I. M. DIMITRESCU, Focşani 5 martie
1883-1971), fiul lui Mihai şi al Nataliei Dimi-
trescu. Primele clase primare le-a făcut la Bu-
cureşti, apoi la Şcoala de Băieţi, nr. 2, Focşani,
căreia i se mai spunea şi ,,Şcoala lui Alexandru
Puiu”. Aici a avut ca dascăli pe: Alexandru
Georgescu, Grigore Diaconescu şi Gheorghe I.
Rarincescu, dascăli importanţi ai şcolii focşă-
nene.
După terminarea cursului primar, a intrat în
anul 1896, în prima clasă de Gimnaziu la Li-
ceul ,,Unirea” - azi Colegiul Naţional ,,Unirea”,
gimnaziul fiind inclus pe atunci în cuprinsul li-
ceului (cursul inferior de liceu).
După liceu a satisfăcut Legea recrutării -
stagiul militar, a participat la Războiul Balcanic
(iunie-august 1913), a participat şi la Primul Război Mondial, fiind mobilizat
la 15 august 1916. Din 1 aprilie 1917, a urmat Şcoala Pregătitoare a Ofiţerilor
de Rezervă.
Din martie 1908, şi-a început cariera în administraţie, fiind numit copist în
Cancelaria Prefecturii Judeţului Putna, iar după încheierea Primului Război, în
anul 1919, fiind numit şef de birou în Cancelaria prefecturii şi, din 1924, şef bi-
rou principal. În 1929 a absolvit complet cursurile Şcoalei Superioare de Ştiinţe
de Stat din Bucureşti cu teza de licenţă intitulată „Descreşterea Populaţiei
Româneşti în oraşele Moldovei”. Pe 8 august 1930 este numit provizoriu secre-
tar general al judeţului, i-au fost încredinţate alte posturi: director de prefec-
tură, prim pretor al subprefecturii Bilieşti (1935), subprefect în locul lui Ioan
Ispir, aflat în concediu, în 1937. În anul 1939, a ieşit la pensie, după cererea de-
pusă la sediul administrativ al Ţinutului Dunărea de Jos, la vârsta de 56 de ani.
Alături de activitatea sa profesională, I. M. Dimitrescu a desfăşurat o bo-
gată activitate culturală şi ştiinţifică prin care a contribuit la propăşirea cultura-
lă a Oraşului Focşani. Astfel, lucrarea sa ,,I. M. Dimitrescu - Însemnări cu pri-
vire la Oraşul Focşani”, o adevărată cronică a Focşaniului, a apărut în anul
1931, cu ocazia Congresului Ligii Culturale care s-a ţinut la Focşani.
XVII
I. M. Dimitrescu a lăsat scrieri literare şi publicistice, au rămas scrieri în

manuscris precum şi destul scrieri în manuscris.
Dăm mai jos scrierile publicate: 1). I. M. Dimitrescu - Focşanii în vremea
Unirii, idei dintr-o conferinţă rostită din partea Ligii Culturale, la 80 de ani de
la Unire, 24 pagini; 2). I. M. Dimitrescu - Îndrumătorii (figuri focşănene de
ieri), Tipografia Sentinela, Focşani, 1933, 50 p.; 3). I. M. Dimitrescu - Însem-
nări cu privire la Oraşul Focşani, Prefaţă de G. G. Longinescu , Bucureşti Ed.
Bucovina, I E Toroutiu 1931, 78 p.; 4). I. M. Dimitrescu - În fata Măgurei, din
ciclul - Oameni de la oraş - Tip. Sentinela, Focşani, 1934, 52 p.; 5). I. M. Di-
mitrescu - Ţinutul jertfei (Judeţul Putna de ieri şi de azi) - Tip. Gheorghe D
Mircea, Focşani, 1938, 43 p.; 6). I. M. Dimitrescu - Putna pitorească, legenda-
ră şi a vechilor amintiri, în: Monografia Judeţului Putna, Focşani, 1943, pp.
24-52).
Au mai rămas de la I. M. Dimitrescu 9 lucrări în manuscris, 3 conferinţe, 4
discursuri, care îşi aşteaptă în viitor editorii, pentru că au valoare documentară
şi literară.
● ● ●
Neculai JECHEANU (Văsui, azi Vrân-
cioaia 13 oct 1891-3 aug. 1967, Putna Seacă,
Vrancea).
AUTOBIOGRAFIE Mă numesc Jechia-
nu Şt. Nicolae, domiciliat în Comuna Făurei,
Raionul Focşani, Regiunea Bârlad, născut în
anul 1891, luna octombrie, 13, în comuna
Vrăncioaia, Raionul Năruja, Regiunea Bâr-
lad, din părinţii Ştefan şi Ana. Părinţii au a-
vut 6 ha loc fâneaţă; sau ocupat cu agri-
cultura şi nu au făcut niciun fel de politică.
Fraţi am avut 5 şi anume: Ştefan, Ion,
Constantin, Maria - decedată şi Angheliţa -
în viaţă. Ca avere, au avut fiecare cca. 2 ha,
loc fâneaţă şi arătură, n-au ştiut carte şi n-au
făcut niciun fel de politică.
Sora mea, Angheliţa, văduvă de război (1916), soţul Merăuţă Toader

[fiind] mort în război; are şase copii orfani de război, 3 ha loc arătură şi
fâneaţă; nu ştie car-te, nu face politică.
Fraţi am avut 5 şi anume: Ştefan, Ion, Constantin, Maria - decedată şi
Angheliţa - în viaţă. Ca avere, au avut fiecare cca. 2 ha loc fâneaţă şi arătu-
XVIII
ră, n-au ştiut carte şi n-au făcut niciun fel de politică.

Sora mea, Angheliţa, văduvă de război (1916), soţul Merăuţă Toader [fi-
ind] mort în război; are şase copii orfani de război, 3 ha loc arătură şi fâ-
neaţă; nu ştie carte, nu face politică.
Eu sunt căsătorit la 12 ianuarie 1912 cu Safta Ion Istrate din Bârseşti,
din părinţii Ivan Istrate şi Magdalena, ambii decedaţi. Socrul meu a fost func-
ţionar fiscal în Bârseşti, soţia - casnică. Politică n-au făcut.
Soţia are 8 fraţi în viaţă şi unul mort. Doi sunt învăţători în Suraia şi
Bârseşti, restul fete măritate cu diverşi ţărani din Bârseşti [şi] din Păuleşti.
Au cca. câte 2-4 ha loc de arătură şi fâneaţă. Nu ştiu ce politică fac. Rude în
străinătate n-am.
În anul 1902, am intrat în cursul primar. În 1907, am intrat în Şcoala de
Agricultură Vaslui, pe care am absolvit-o în 1911. La 1911-1916, am funcţio-
nat suplinitor în învăţământul primar la Negrileşti şi Văsui.
La 15 august 1916, am fost mobilizat în Regimentul 10 Infanterie, cu ca-
re am făcut războiul până în 1919. În 1917 am fost trimis la Şcoala Militară
[de] Ofiţeri Rezervişti - Botoşani, unde am făcut 4 luni, până în aprilie 1917,
când am fost trimis pe front, la Regimentul IV Infanterie, şi repartizat la
Compania VIII mitraliere - comandant de pluton, unde am sta până la de-
mobilizare … din 15 mai 1918. În nov. 1918, am fost din nou mobilizat la p. s.
a. Reg. IV Inf. şi demobilizat în 1919. De la această dată n-am mai fost
concentrat până în 1941.
Am fost avansat sub-lt. la 1 iulie 1917 şi la 1 aprilie 1920 la gradul de
locotenent. N-am mai avut nicio avansare de la acea dată.
În 1941 am fost concentrat pe 15 iunie, la Reg. Jandarmi Putna, de unde
am fost demobilizat la 15 august 1941. În 1943, luna martie, am mai făcut al-
tă concentrare de 30 zile la Reg. Jandarmi Gorj. De la acea dată n-am mai
avut nicio legătură cu armata.
În viaţa civilă am avut ca ocupaţii agricultura şi funcţiunea de coopera-
tor la Coop. „Unirea Vrancei” din 1920 până în 1948, când am fost pensio-
nat. La această cooperativă am avut succesiv diferite funcţiuni: contabil, ad-
ministrator şi director.
Avere personală am posedat şi posed: 1 ½ ha fâneaţă la Vrăncioaia şi
casa bătrânească. Mai am 3 ha loc arabil vie şi pomi la Putna Seacă, cumpă-
rătură din 1928 de la Marchiza Brâncoveanu.
Soţia posedă ca zestre de la părinţi 4 ½ ha loc la Putna Seacă cu vie şi
pomi şi cca. 0,50 ari la Bârseşti. Altă avere n-am avut şi nu am. N-am nici
casă în Focşani sau în altă parte şi n-am dobândit din anul 1928 altă avere
decât cea arătată mai sus.
În viaţa politică am activat în Partidul Ţărănesc până în 1934, când am
XIX
fost exclus pentru atitudine antimanistă. De la acea dată am făcut politică

independentă până în 1940, luna septembrie, de la care dată n-am mai făcut
nici un fel de politică până în 1946 când am aderat la Partidul Ţărănesc Dr.
N. Lupu, până la autodizolvarea acestuia.
În 1934, am fost ales senator la Camerele profesionale - agricultura - Reg.
Galaţi, având contracandidaţi 2 mari moşieri: I. Cămărăşescu din Partidul
Naţional-Ţărănesc (Maniu) şi Ion Carp de la liberali, care erau atunci la gu-
vernare. În Senat, am funcţionat până în 1937, când s-a dizolvat. Activitatea
parlamentară am desfăşurat-o în sprijinul ţărănimii şi muncitorimii, ducând
lupta alături de alte forţe democratice contra oligarhiei partidelor istorice,
contra moşierilor şi cartelurilor capitaliste, care speculau neomenos ţărăni-
mea şi muncitorimea, demascând prin interpelări şi comunicări abuzurile ad-
ministrative şi politicieneşti de pe acele vremuri.
Din 1948 până în 1952 stau la Putna Seacă, unde mă ocup cu agricul-
tura. Politică nu fac, altă avere nu posed.
Dau... ca martori pe orice om din Vrancea şi pe următoarele persoane
din actuala guvernare: Mihai Ralea, academician, Stanciu Stoian, ministru,
Marin Stancu, ministru adj., Ministerul Agriculturii, prof. dr. N. Lupu acade-
mician, toţi din Bucureşti; ing. Al. Pranischi, insp. agr. al [reg.] Galaţi, Isac
Kohn, I. Mihăileanu, V. Streche, Panait Popescu, dr. Ţanu, ing. Mihăescu,
col. Botez, gen. Botea şi orice altă persoană veţi crede necesar a da infor-
maţiuni din Oraşul Focşani şi jud. Putna, care îmi cunosc activitatea şi com-
portarea publică. Aceasta-mi este autobiografia pe care o dau şi semnez.
s.s. N. Jechianu 15 dec. 1952, Focşani
Aceasta era autobiografia dată de cooperatistul Neculai Jecheanu, secu-
rităţii.
Pe când oferea informaţii preţioase pentru întocmirea Monografiei Jude-
ţului Putna, nici nu bănuia ce lovituri cumplite îi va oferi destinul mai târziu.
Din Fişa Matricolă penală, mai aflăm că a fost simpatizant şi membru al
Partidului Ţărănist. A fost arestat pe 27 august 1957 şi a fost depus la peniten-
ciar pe 22 octombrie 1957, fiind condamnat de Tribunalul Militar Constanţa
pentru uneltire împotriva regimului cu hotărârea nr. 525 /1957.
Pedeapsa a constat în 9 ani de închisoare, dar a fost graţiat în anul 1963.
Moare la scurt timp după eliberare şi este adus şi înmormântat în curtea bise-
ricii din Vrâncioaia lângă Monumentul Eroilor. Meritele sale nu au fost puţi-
ne. Ajungând senator, a ajutat atât Vrancioaia cât şi comunele din jur. A reu-
şit, făcând rost de bani, să cumpere pământ mai roditor, să împroprietărească
sătenii şi să înfiinţeze Satul Putna Seacă, aproape de Focşani. A plătit, ase-
meni altor fruntaşi ţărănişti Coposu, Diaconescu, C. T. Dumitrescu şi alţii, cu
XX
ani grei de închisoare şi surghiun pentru crezul lui politic. Deşi a rulat mari
sume de bani a trăit modest, asemeni consătenilor lui şi a murit sărac.
● ● ●
Preot Honoriu FILIMON (n. Blă-
geşti-Buzău 1901-1982, Focşani) este au-
torul capitolului ,,Biserici, Mănăstiri şi
Culte”.
S-a născut într-o familie de credincioşi
ortodocşi din Blăgeştii Buzăului. A urmat
Seminarul Teologic ,,Sf. Gheorghe" din
Roman, apoi, între 1923-1927, cursurile
Facultăţii de Teologie din Chişinău.
În 1924 a f ost hirotonit preot pe seama
Bisericii ,,Săpunaru” din Focşani, unde a
depus o rodnică activitate pastoral-misio-
nară.
A fost protopop al Oraşului Focşani, iar
între 1938 şi 1944 a condus revista Oas-
tea creştină. Pentru activitatea sa ,,anti-
muncitorească” de până la instalarea co-
munismului, la 16 iulie 1949, părintele
Filimon a fost arestat.
Un an mai târziu a fost condamnat de Tribunalul Militar Galaţi la 7 ani de
muncă silnică.
A fost purtat prin temniţele de la Focşani, Galaţi, Canal şi Gherla. După eli-
berarea din 1956 şi până în 1962 a slujit la Parohia vrânceană Moviliţa. Ulteri-
or, a mai slujit timp de trei ani la Biserica ,,Donie” din Focşaniul său drag. Pen-
tru calităţile sale duhovniceşti deosebite, părintele Filimon a fost respectat şi
pomenit de credincioşii vrânceni . În 1982, a trecut la cele veşnice.
● ● ●
Prof. Dumitru POPA (n. 27 septembrie 1907-) a elaborat împreună cu ins-
titutorul Petre Iosif, capitolul ,,Consideraţiuni geopolitice”. Dumitru Popa a
trecut bacalaureatul în anul 1927 şi licenţa în litere în anul 1931, la Univer-
sitatea din Bucureşti.
A fost numit profesor cu titlu definitiv în învăţământul secundar de băieţi,
Liceul ,,Unirea” din Focşani, prin Înaltul Decret Regal, nr. 823 din 6 martie
1941, pentru specialităţile geografie si istorie.
XXI
A fost căsătorit Adelaida sau Adela, numită şi dra Luzis şi au avut o fată,
Maria, născută în 1937.
● ● ●
Profesorul Ghiţă/Gheorghe CHIRIAC
(Râmniceni, Măicăneşti, Vrancea, 23 nov.
1905 - Focşani 31 dec. 1977). A făcut stu-
diile primare în satul natal, a urmat Şcoala
Normală din Râmnicul Sărat, unde a fost
şef de promoţie (media 10), motiv pentru
care a fost oprit ca institutor la Şcoala de
Aplicaţie. A urmat Facultatea de Istorie a
Universităţii din Bucureşti, unde a fost unul
dintre studenţii cei mai străluciţi ai profe-
sorului N. Iorga. Acesta nota pe una dintre
lucrările sale, notată cu 10, următoarea
apreciere: ,,E o foarte bună lucrare, cea mai
bună din acest an şi una dintre cele mai
bune pe care le-am căpătat în toată cariera
mea de profesor de 40 de ani. Trebuie să
meargă la Fontanay-aux-Roses”.
A terminat stagiul militar în 1927 în cadrul Regimentului 38 Infanterie Put-
na. Deşi a trecut licenţa (Diploma de Licenţă nr. 23 02 /1934) cu ,,magna cum
laudae”, a rămas în ţară.
A fost iniţial (1935) profesor la Liceul ,,Mihai Viteazul” din Târgul Mureş,
Liceul Dragoş Vodă din Sighetul Marmaţiei (1937).
În acelaşi an, vine la Focşani unde funcţionează la: Şcoala Normală şi la Li-
ceul ,,Al. I Cuza”. Din 1939 este transferat la Liceul de Băieţi ,,Unirea” de un-
de s-a pensionat. În perioada 1945-1948, a fost director al Liceului ,,Unirea”,
,,perioadă în care au fost cei mai fructuoşi ani” din cariera didactică.
Profesorul Ghiţă N. Chiriac, ,,alături de folcloristul Ion Diaconu a contri-
buit la organizarea secţiei de Etnografie a Muzeului de Istorie din Focşani”, a
fost preşedinte a Societăţii de ştiinţe istorice şi filologice, a început monografia
Liceului ,,Unirea” pe care a publicat-o în foileton”. (prof. N. Chifan)
● ● ●
Inspector ing. Marin GEORGESCU. Este originar din Bucureşti, unde în
1925, pe lângă funcţia de inginer silvic era şi censor la o societate de credit.
Marin Georgescu (M. G. Georgescu) cum îl mai găsim în unele documente,
specialist silvic, a manifestat un interes sporit în domeniul său de activitate,
scriind lucrări pertinente pentru zona sa profesională.
XXII
După anul 1930 s-a mutat în Oraşul Focşani, în 1938 fiind identificat ca
şeful Inspectoratului Silvic Focşani.
În această calitate iniţiază o frumoasă corespondenţă cu Serviciul Istoric al
Marelui Stat Major al Armatei, în care propune, ca în amintirea eroilor din pri-
mul Război Mondial, aşa cum a făcut şi Ştefan cel Mare cu Pădurea Dumbrava
Roşie, să realizeze, pe Frontul Jertfei şi al Victoriei din Judeţul Putna, Pădurea
,,Vitejii Neamului”.
Colaborarea cu Serviciul Istoric al Armatei s-a dovedit rodnică, acesta par-
ticipând activ la acest proiect, până la venirea anului 1939, care anunţa lucruri-
le întunecate şi deloc plăcute. Ce a urmat se ştie, de către noi toţi.
Proiectul ,,Pădurea Vitejii Neamului”, chiar şi nefinalizat, a rămas pentru
viitor, un posibil proiect benefic, care nu ar trebui abandonat.
Capitolul ,,Pădurile Judeţului Putna” pe care l-a elaborat ing. Marin Geor-
gescu pentru Monografia Judeţului Putna, pe lângă lucrurile negative pe care
le-a subliniat, cu privire la trecutul, prezentul şi viitorul Aurului Verde, conţine
aspecte extrem de utile şi pentru zilele noastre.
Unul din domeniile care pot contribui la dezvoltarea României postdecem-
briste îl constituie refacerea, protejarea şi exploatarea raţională a fondului fo-
restier naţional.
Câteva din ideile expuse de către inspectorul general silvic M. G. Geor-
gescu sunt în perspectiva unui proiect economic naţional de viitor. Dar pentru
ca acest lucru să se realizeze este nevoie de voinţă politică şi de o gândire eco-
nomică naţională.
● ● ●
Petre IOSIF (Zapodia-Nisporeşti, Comu-
na Boteşti, Judeţul Neamţ 1897-Focşani?!)
din părinţii ,,ţărani fruntaşi”, tata fost notar,
primar, controlor fiscal, mama fără carte.
Copilăria a petrecut-o în satul natal ,,situ-
at la 6 km de Hanul Ancuţei”, în ţinutul miri-
fic zugrăvit de M. Sadoveanu. Şcoala primară
a început-o în satul natal (1905-1907) şi a fi-
nalizat-o la Roman (19010). În anii (1913-
1918) a urmat cursurile Şcolii Normale ,,Va-
sile Lupu” din Iaşi, iar în 1919 a luat capaci-
tatea [examen de titularizare în învăţământ].
În 1920 a absolvit Şcoala de Ofiţeri de
Rezervă din Bucureşti. În perioada 1920-
1931, a funcţionat la Şcoala Primară din Co-
XXIII
muna Hălăuceşti, Judeţul Iaşi, unde a fost şi învăţător şi director de şcoală.

La 1 septembrie 1931 s-a transferat, la cerere, la Şcoala de Băieţi nr. 3 din
Focşani, unde a funcţionat, fără întrerupere, până în anul 1943 ca institutor,
timp de 5 ani fiind şi director al acestei şcoli. Aici pe lângă activitatea
didactică, a organizat activităţi şi şezători culturale, a înfiinţat o cantină a şcolii
şi o cantină pentru 50 de bătrâni.
La 1 septembrie 1943 a fost detaşat cu serviciul la Bucureşti la Ministerul
Învăţământului - Direcţia Sanitară. În martie 1945 a fost avansat, prin Decret
Regal, în funcţia de inspector şcolar general primar şi Secretar al Consiliului
Inspectorilor generali în învăţământul primar din cadrul Ministerului Educaţiei
Naţionale, unde a lucrat până în 1948. A fost căsătorit cu Elena P. Iosif cu care
a avut trei copii. Activitatea sa didactică s-a desfăşurat din 1924 până în 1974.
Activitatea sa didactică s-a desfăşurat la Hălăuceşti, Focşani şi Bucureşti.
Petre Iosif a desfăşurat o bogată activitate didactică, publicistică şi crea-
toare. A colaborat la revistele locale ale vremii: Ghiocei, Frământări didactice,
Şcoala Putnei, Milcovia, Arici-pogonici etc., lăsat multe lucrări în manuscris, a
depus un fond arhivistic personal la Arhivele Naţionale Vrancea, fond care ar
putea fi cercetat şi valorificat de dascălii şi oamenii de cultură focşăneni.
● ● ●
Alexandru V. NICOLAU (1911, Focşani - 30 octombrie 1944, Focşani).
Statisticianul judeţului, a cărui viaţă oferă unele indicii despre perioada aproxi-
mativă a întocmirii Monografiei Judeţului Putna.
A urmat cursurile primare în Focşani, după care a urmat cursurile Şcolii
Comerciale din Focşani, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie.
Pe 8 august 1936, fiind absolvent şi al Şcolii de Statistică din Bucureşti, a
fost angajat referent statistic la Prefectura Judeţului Putna. S-a căsătorit în anul
1937 cu Margareta Orzărescu, iar copilul lor, Nino-Lucian, s-a născut în anul
1938.
A fost mobilizat pe frontul de răsărit de la 9 iulie 1941 până la 5 februarie
1943, când a revenit la Focşani. Aceasta este data, după care, se pare, că s-a
întocmit proiectul viitoarei Monografii de judeţ. Se stinge din viaţă, devreme,
la Focşani, la 30 octombrie 1944.
● ● ●
Marin STANCU (!??!) a elaborat capitolul ,,Aspectul agricol al Judeţului
Putna”. Pe când a fost rugat să participe la întocmirea Monografiei Judeţului
Putna, Marin Stancu era directorul Camerei Agricole din judeţ. Contribuţia sa
cu studiul amintit mai sus a permis să se vadă clar orientarea lui şi a lăsat să se
întrevadă, chiar şi puţin, ce va urma să se facă în viitor, dacă vremurile îi vor fi
prielnice, atât profesional, cât şi politic.
XXIV
Şi vremurile i-au făcut pe plac. Venirea regimului comunist la cârma Ro-

mâniei l-a găsit pe inginerul nostru, agronom cu rădăcini, se pare, tot în aceste
locuri ale Babei Vrâncioaia, pregătit să-şi aplice ideile, model sovietic, la fel ca
şi mentorul său, M. Chiriţescu-Arva, un alt mare agronom vestit în perioada
interbelică, care găsea ca soluţie pentru problemele numeroase ale agriculturii
din România - cooperaţia.
Din păcate, cooperaţia pentru care a pledat cu căldură Neculai Jechianu, a
fost aplicată la noi după tiparul sovietic de organizare a acestei ramuri econo-
mice, pe structuri cooperatiste, cu suprafeţe enorme, lucrate organizat şi coor-
donate de ingineri pregătiţi în unităţi de învăţământ specializate agricol.
În capitolul pe care l-a redactat, a subliniat că motorul agriculturii, în viitor,
pentru Judeţul Putna, este cooperaţia.
Este greu de crezut, că n-ar fi aplicat la scara întregii ţări, acest model fiind
pentru anul 1943, o idee îndrăzneaţă, aplicată în URSS, acolo unde inginerul
M. Stancu vedea modele demne de urmat.
Acestea constau în comasarea proprietăţii agricole sfărâmiţate, stăvilirea
diviziunii proprietăţii agricole, organizarea creditului ţărănesc şi a depunerilor,
organizarea desfacerii şi aprovizionării ţărănimii pe baze cooperatiste şi mă-
rirea numărului de ingineri agronomi cu de 3-4 ori mai mulţi decât erau în ţară
la nivelul anului 1943.
Nenorocirea cea mare a fost că modelul sovietic - colectivizarea -, a desfi-
inţat proprietatea, ţăranii devenind ,,uvrieri agricoli” pe pământul lor!?
După instaurarea noului regim, spre deosebire de N. Jechianu, alt colabora-
tor al Monografiei, ale cărui idei nu erau departe de cele ale inginerului M.
Stancu, acesta din urmă începe o ascensiune fulgerătoare, ocupând poziţii sem-
nificative în cadrul Ministerului Agriculturii şi scriind articole în ziarul Scân-
teia, în care trata problemele agricole într-o manieră comunistă, găsind mereu
vinovaţi, pentru nereuşitele agriculturii române, pe chiaburii ţării, cei cu puţin
mai mult pământ decât restul agricultorilor români.
În vreme ce N. Jechianu putrezea în închisorile comuniste, M. Stancu lucra,
gândea şi scria în stil nou, comunist, elaborând lucrarea M. Chiriţescu-Arva -
Omul, Epoca, Opera, pe care a dat-o la tipar in 1969.
Nu se ştie când şi unde a decedat, probabil că la Bucureşti.
● ● ●
Dr. Ion Hortensiu GANCEVICI (Braşov 1881 - ?!) Nu avem date privind
locul naşterii, părinţii, studiile. La 10 aprilie, 1907 a susţinut, la Facultatea de
Medicină din Bucureşti, teza de doctorat în medicină şi chirurgie, cu tema:
Contribuţiuni la studiul tratamentului sifilisului prin Salicyl-arsinatul de
mercur (Enesol).
XXV
După toate indiciile, ar fi de loc din zona Braşovului. În timpul Primului

Război Mondial, are peripeţii triste prin spitale, la Razgrad - localitate din Bul-
garia, după cum ne aminteşte G. Banea, unde este perceput de pacienţi, drept
un om cu inimă de aur.
Scapă teafăr din vâltoarea războiului, dar în anul 1932 , trece prin cea mai
mare încercare a vieţii sale. Fiind la acea dată medic-şef al Oraşului Braşov
şi dorind să se mute la Bucureşti, I. H. Gancevici acceptă postul de medic într-
o circumscripţie urbană, dar la prezentarea la post află că postul este ocupat.
Între timp, postul de pe care plecase de la Braşov fusese ocupat. Neavând de
ales, doctorul acceptă să revină la Braşov pe un post de medic de circumscrip-
ţie, dar acesta este ocupat din nou de altcineva.
În disperare de situaţie, doctorul are o tentativă de sinucidere. Melodrama-
tic şi în ton cu epoca de azi, probabil, calea sinuciderii ar fi fost înlocuită de
drumul străinătăţii, după cum consemnează dr. Călin Bumbuluţ.
Fiind o personalitate cunoscută, situaţia sa este analizată chiar şi în Senatul
României, în Sesiunea ordinară 1932-1933, în şedinţa din 9 februarie 1933,
când profesorul-senator Al. Lapedatu adresează o comunicare cu privire la si-
tuaţia d-lui dr. I. Gancevici.
Situaţia s-a rezolvat până la urmă în favoarea medicului Gancevici, pentru
că peste câţiva ani, la 7 noiembrie 1941, Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocroti-
rilor sociale, Direcţiunea personalului aduce la cunoştinţa generală că la Ser-
viciul Sanitar al Municipiului Bucureşti sunt două posturi libere de medici de
circumscripţie, devenite vacante prin pensionarea d-lui dr. Gancevici şi prin
decesul altui medic.
Nu ştim când şi în ce condiţii a ajuns medicul primar al Judeţului Putna şi
nici câţi ani a stat la Focşani, timp în care a elaborat capitolul ,,Starea sanitară a
Judeţului Putna”.
Astfel, pe 18 martie 1944 se aproba trecerea din poziţia de rezervă în po-
ziţia de retragere pentru limită de vârstă, începând cu data de 1 ianuarie 1945,
a medicului-colonel Gancevici Ioan.
Ultima ştire, identificată până acum, despre acest doctor, provine din anul
1946 ianuarie 30 când prin decizia ministerială nr. 108.541 din 9 ianuarie 1946,
se modifică decizia nr. 96.349 din 29 noiembrie 1945, care prevedea că la
Inspectoratul G-ral Sanitar Galaţi - Troia V. -, fost inspector g-ral sanitar, în
calitate de preşedinte, se înlocuieşte cu d-l dr. Gancevici Hortensiu, inspector
general sanitar la acea vreme.
Dr. I. H. Gancevici a mai scris o a doua lucrare ,,Cum tratăm azi sifilisul
nervos în formele clinice declarate şi faza ascunsă preclinică”, coautor cu D.
Grigorescu, J. Feneşan, apărută la Bucureşti Librăria Academică.
XXVI
● ● ●
Aristide GAFENCU (!? - ?!) - Subprefectul Judeţului Putna. Documentele
Arhivelor Naţionale Vrancea, prezintă puţine date despre colaboratorii nelocali
ai Monografiei…
Fiind originari din alte zone geografice şi având o trecere scurtă prin jude-
ţul nostru şi cu activităţi mai puţin reflectate în actele de arhiva, toţi aceştia nu
au refuzat Proiectul Monografiei unui judeţ care le era străin, nu şi indiferent.
Aristide Gafencu, subprefect de Putna, la momentul întocmirii Monografi-
ei, a elaborat capitolul ,,Trecutul şi împărţirea administrativă actuală a judeţu-
lui”, ,,a colectat şi verificat”, a ,,coordonat şi aranjat, conform planului mono-
grafic”, împreună cu Diaconu Ion. Aristide Gafencu este rareori prezentat în
actele oficiale ale timpului, fiind menţionat în special cu ocazia modificărilor în
statutul său profesional.
Prima dată, apare pomenit în anul 1936, când este declarat notar stabil cu
studii academice, probabil cu doctorat, în Comuna Ciudei, Judeţul Storoji-
neţ, pe actualul teritoriu al Ucrainei, la doi paşi de graniţa românească acum,
fiind în perioada interbelică pe raza administrativă a Regatului României.
A fost numit la Judeţul Putna, în funcţia de subprefect fără gradaţie la 1 ia-
nuarie 1942, fiind la acea dată, transferat dintr-o funcţie de pretor.
În martie 1944 se afla tot subprefect la Judeţul Putna, pentru că în acea pe-
rioadă i s-a acordat prima gradaţie. Pe 7 aprilie 1947 se afla deja, instalat în
funcţia de prefect al Judeţului Arad, fiind inclus in Comisia de Aplicare a Re-
formei Agrare, la acest judeţ.
Tot acolo şi tot prefect se găsea şi pe 18 septembrie 1947, când a semnat o
hotărâre prin care aviza unele modificări administrativ-teritoriale ale Munici-
piului Arad, prin includerea în componenţa acestei localităţi a Comunei Aradul Nou.
Ultima ştire despre Aristide Gafencu, care ne este accesibilă în acest mo-
ment, îl menţionează la 14-15 ianuarie 1948, transferat de la Inspectoratul Ge-
neral Administrativ al Circumscripţiei Galaţi la Inspectoratul General Admi-
nistrativ al Circumscripţiei Timişoara, deci era un bun funcţionar de carieră,
format pe timpul vechiul sistem regalist, dar acceptat şi de noua ordine comunistă.
Pentru zona noastră geografica, a lăsat în actuala Monografie un capitol
important, care a vizat istoricul trecutului administrativ al Ţinutului Moldovei
de Jos - fostul Judeţ Putna -, precum şi infrastructura (drumuri, căi ferate).
Reuşita sa este cu atât mai de apreciat, cu cât a fost realizată de un străin de
aceste locuri, mutat aici în interes de serviciu în această regiune, deci lipsită de
subiectivismul unui nativ sau al unui om înclinat să dea o mai mare importanţă
acestei zone în defavoarea altora.
● ● ●
XXVII
Dr. Gheorghe CONSTANTINESCU (Buzău 1885 - ?!?) şi nu M. Cons-

tantinescu aşa cum apare pronumele în monografie. Studiul documentelor vre-
mii nu ne relevă faptul că ar fi fost un sef la Serviciul Zootehnic şi Veterinar al
Judeţului Putna, cu acest nume.
Pe Gh. Constantinescu îl găsim şef la Serviciul Zootehnic şi Veterinar al
Judeţului Putna, mulţi ani la rând. Experienţa sa profesională, îl determină să
scrie pe scurt, dar bine capitolul ,,Zootehnie, apicultură, sericicultură, în cola-
borare cu ing. M. Stancu. În capitolul respectiv se face o analiză pertinentă a
aspectelor economice, făcând, în acelaşi timp, propuneri de îmbunătăţire a
acestor domenii de activitatea din viaţa putnenilor.
De la medicul veterinar, Gh. Constantinescu, au mai rămas câteva scrieri de
specialitate în domeniul veterinar, în domeniul viticulturii, despre viile experi-
mentale din România. Au rămas lucrări puţine, dar consistente, iar despre
viaţa personală, aflăm dintr-un document emis de către instituţia pe care a con-dus-o.
S-a născut în anul 1885 în Oraşul Buzău, din părinţii Nicolae şi Ana. A e-
fectuat stagiul militar în anul 1907 în cadrul Companiei I, Sanitare Putna, a ab-
solvit Facultatea de Medicina Veterinară din Bucureşti şi a obţinut de-a lungul
vieţii gradul militar de maior. În luna aprilie a anului 1945 lucra în cadrul Mi-
nisterului Agriculturii ca director la Direcţia Viticulturii şi Horticulturii.
Anul decesului nu ne este cunoscut. Se pare că a stăpânit suprafeţe conside-
rabile de pădure la Mera, localitate care era în Judeţul Râmnicul Sărat, azi Ju-
deţul Vrancea.
● ● ●
Prof. Ion IRODEANU (Tecuci 1897 -
Focşani 1972). A fost profesor şi director al
Liceului Comercial din Focşani (1930-1954).
Între anii 1962-1966 a fost profesor de conta-
bilitate şi la Centru Şcolar Agricol, azi Cole-
giul Tehnic ,,Valeriu D. Cotea”. A predat
specialitatea Economie politică. ,,A fost unul
din cei mai buni profesori din şcoală.” Faptul
că nu a avut copii a făcut ca profesorul Ion
Irodeanu să stea foarte mult timp în mijlocul
elevilor.
Foştii săi elevi mărturisesc că era într-o
permanentă legătură cu comercianţii din Foc-
şani. Elevii erau repartizaţi să facă practică
profesională la aceste prăvălii din oraş, unde
se iniţiau în viitoarea meserie.
XXVIII
Ion Irodeanu a fost un foarte bun specialist bancar, cu observaţii pertinente

asupra mecanismelor financiare ale industriei, în special cea locală, atât cât
exista aceasta la momentul întocmirii Monografiei Judeţului Putna.
Ion Irodeanu a fost un profesor cu un real talent didactic, dar şi adminis-
trativ, fiind ani la rând directorul Liceului Comercial din Focşani sau cum i s-a
mai zis, Şcoala Comercială - monument istoric Cod LMI-VN-II-m-B-06412,
conform evidenţelor Direcţiei de Cultură Vrancea.
Liceul Comercial avea statutul unui colegiu ce acorda burse elevilor emi-
nenţi şi deschidea seria promovării elevilor din mediul rural şi din alte oraşe
mici. Liceul dispunea de internat şi de cantină, aşa cum se arată pe site-ul
acestei instituţii.
Multe dintre aceste oportunităţi se datorau profesorului de contabilitate
Ion Irodeanu, care, aşa cum rezultă din lucrarea Focșani - File din istoria
comerţului (1546-1948) de Ştefan O. Neagu: ,,Timp de aproape 21 de ani, a
condus Liceul Comercial. Personalitate remarcabilă a vieţii focşănene, a rămas
în memoria absolvenţilor ca unul din cei mai buni dascăli din istoria acestei
şcoli”.
A fost numit de nenumărate ori, cenzor în Consiliile de Administraţie ale
unor bănci din Focşani şi Tecuci Precizăm că această calitate de cenzor nu o
putea exercita decât o persoană imaculată, fără nici cea mai mică abatere pro-
fesională sau bănuială.
Ion Irodeanu a verificat sume colosale prin băncile pe unde a trecut, iar
faptul că era numit şi renumit periodic în această calitate nu poate demonstra
altceva decât că întreg comportamentul şi onestitatea lui, au fost deasupra ori-
căror influenţe sau tentaţii.
Conf. dr. - Costică NEAGU
Arhivist - Florin DÎRDALĂ
XXIX
XXX
Din dorinţa şi grija Domnului mareşal ION ANTONESCU, Conducătorul

Statului, ia fiinţă şi această Monografie a Judeţului Putna. Este întâia care apare
aici sub auspiciile autorităţii. O socotim foarte necesară chiar pentru localnici,
căci vor cunoaşte în mod amănunţit evoluţia prin care a trecut acest colţ de ţară
de la întemeiere şi până astăzi.
De asemenea vor afla şi rolul pe care l-a jucat Putna în toate manifestările
de viaţă românească şi de închegare naţională. E o datorie firească pentru fie-
care cetăţean ca să-şi cunoască ţara şi mai ales locul în care s-a născut şi tră-
ieşte.
Comisiunea care a alcătuit Monografia cu multă competenţă şi deosebită
muncă şi căreia îi aduc toată gratitudinea mea, a fost compusă din:
D-nele: Varvara Miciora - directoarea Liceului de fete, I. Teodorescu -
directoarea Liceului Industrial de Fete, d-ra Maria Olărescu - directoarea
Aşezământului pentru ocrotirea fetelor şi a Cursului profesional de ucenice.
D-nii: Ştefan Baicu - directorul Şcoalei Normale, Gh. Chiriac - profesor
Liceul „Unirea”, Dr. M. Constantinescu - medic veterinar judeţean, prof.
Ion Diaconu - Liceul „Unirea”', C. Diaconescu - directorul Liceului
„Unirea”, L M. Dimitrescu - fost director de Prefectură, Preot Honoriu
Filimon - protoiereul judeţului, Aristide Gafencu - subprefectul Judeţului
Putna, Dr. I. H. Gancevici - medic primar al judeţului, Ing. Marin
Georgescu - inspector general silvic, P. Iosif - institutor Focşani, I. Irodeanu
- directorul Liceului Comercial, D. Popa - profesor Liceul „Unirea”, Al. V.
Nicolau - referent statistic al judeţului; Ing. I. Rusescu - directorul Şcoalei
Tehnice Industriale, Gr. I; Ing. agr. M. Stancu - directorul Camerei Agricole
Putna.
Nu avem de loc pretenţiunea să socotim lucrarea de faţă completă: va avea
nevoie de modificări în timp, impuse de transfor-mările inevitabile ce se
produc în orice aşezare omenească, datorită geniului creator care conduce
lumea către civilizaţie şi progres.
Putem crede totuşi că Monografia redă în general pitorescul, omul şi opera
sa în toată realitatea lor.
Prefectul Judeţului Putna
P. N. PAVLU
1
Capitolele monografiei au fost alcătuite de colaboratori astfel:

Prof. D. Popa şi Inst. Petre Iosif - Consideraţiuni geopolitice (pp. 5-23);
I. M. Dimitrescu - Putna pitorească, legendară şi a vechilor amintiri.
Drumurile (pp. 24-52; 57-59);
Ar. Gafencu - Trecutul şi împărţirea administrativă actuală a judeţului
(pp. 53-57);
Ing. M. Stancu - Aspectul agricol al Judeţului Putna (pp. 60-93);
Inspector, Ing. Marin Georgescu - Pădurile Judeţului Putna (pp. 94-113);
Dr. M. Constantinescu şi Ing. M. Stancu - Zootehnie, apicultură,
sericicultură (pp. 114-117);
Prof. I. Irodeanu - Industria putneană (pp. 118-126);
Al. V. Nicolau - Mişcarea demografică a Judeţului Putna (pp. 127-143);
Dr. I. H. Gancevici - Starea sanitară a Judeţului Putna (pp. 144-161);
Preot H. Filimon - Biserici, mănăstiri şi culte (pp. 162-175);
Institutor Petre Iosif - Învăţământul primar (pp. 176-188);
Prof. Ion Diaconu, în colaborare cu directorii învăţământului secundar
- Învăţământul secundar (liceal, profesional, comercial, normal, meserii şi
ocrotiri sociale, pp. 194-205);
Prof. Gh. Chiriac - Date istorice despre Judeţul Putna (pp. 206-216);
Prof. Ion Diaconu - Note ethno-istorice asupra Judeţului Putna (pp. 217-
236);
Prof. Ion Diaconu - Aspecte culturale putnene (pp. 237-242).
Au dat informaţii preţioase d-nii: N. Jechianu, cooperatist, I. M.
Dimitrescu şi Em. Constantinescu - avocatul judeţului.
Materialul a fost colectat şi verificat de Ar. Gafencu şi prof. Ion Diaconu.
A fost coordonat şi aranjat, conform planului monografic, stabilit de prof.
Ion Diaconu care a supravegheat şi executarea tipografică.
2
JUDEŢUL PUTNA
DIN PUNCT DE VEDERE GEOGRAFIC,
consideraţiuni geopolitice1
Judeţul Putna se află situat în sudul Moldovei, în regiunea dintre Munţii
Vrancei şi cotul Dunării la Galaţi, fiind cuprins între 24° şi 25°, 16 long. E şi
45°, 36' şi 46°, 12' lat. N. Această regiune este una dintre cele mai caracte-
ristice şi importante pentru viaţa Statului român.
În adevăr, cine priveşte harta României este izbit de faptul că aici îşi dă în-
tâlnire un foarte important mănunchi de ape. În nodul hidrografic de la Galaţi
îşi dau întâlnire: Prutul ce vine dinspre mizănoapte, după ce a străbătut întreg
podişul moldovenesc. Siretul, acest Nil al Moldovei, care culege apa tuturor
râurilor şi pâraielor ce vin depe laturea externă a Carpaţilor Orientali, ba şi o
bună parte din apele Munteniei, precum şi Dunărea care înainte de a-şi fi des-
chis drumul de la Porţile-de-Fier, curgea mai pe la Nord, pe sub Carpaţi.
Acest mare nod hidrografic, acest important vad al apelor, a atras după sine
şi un important şleau al drumurilor prin care, din adâncul vremii, s-au scurs oa-
meni şi mărfuri.
Fenicienii şi grecii, care în expansiunea lor pătrunseseră şi în Marea Nea-
gră, aveau cea mai firească legătură cu ţinuturile bogate de dincolo de cotul
Carpaţilor prin valea de jos a Siretului; iar pe vremea Romanilor pe valea
Trotuşului suia un mare drum care lega Dunărea cu Dacia Carpatică.
Prin partea de Nord a judeţului Putna, se găsesc şi azi urme dintr-un aşa
numit val al lui Traian, ce pornea din cotul Capaţilor, mergea de-a lungul părţii
de jos a Siretului, tăia valea Prutului şi răspundea tocmai în malul Nistrului.
Acest val arată cât de important li se părea Romanilor locul.
Un şir întreg apoi de evenimente istorice adevereşte şi mai mult constatarea
scoasă în evidenţă de d. profesor S. Mehedinţi, fiu al Putnei, că vadul moldo-
muntean, dintre pintenul Carpaţilor şi cotul Dunării, este regiunea cea mai în-
semnată pentru viaţa Statului român. În epoca năvălirilor hoardele barbare s-au
scurs prin această strungă până în epoca modernă.
1
Notă: În prima ediţie, titlul primului capitol a fost: Consideraţiuni politice, dar la erată, se
face precizarea că: ,,Datorită repeziciunii cu care s-a tipărit lucrarea de faţă, s-au strecurat une-
le erori uşoare, ce pot fi ameliorate cu bunăvoinţă de oricare cititor. Vor fi corectate neaparat
următoarele.
La pag. 5, titlul capitolului cu subtitlul său va fi astfel: ,,Judeţul Putna din punct de vedere
geografic. Consideraţiuni geopolitice”. Celelalte îndreptări s-au făcut în mod tacit. [n. e.]
3
Basarabii au tins mereu să stăpânească bazinul de jos al Siretului până în li-

manuri şi până în M-ţii Vrancei. Dintr-o necesitate - am zice azi geopolitică -
Ştefan cel Mare a purtat lupte cu domnii Ţării Româneşti, pentru a avea Bu-
geacul cu Chilia şi Siretul de jos cu linia Milcovului. Din acelaşi determinism
geografic ce veşnic l-a exercitat această regiune a ieşit planul lui Iancu Corvin
de a cuceri Chilia şi hotărârea turcilor apoi de a controla această regiune, prin
crearea raialelor Chilia şi Brăila.
Şi tot făptura locului explică de ce tocmai aici, în 1916, a fost oprită înain-
tarea armatelor duşmane.
Numai dacă ţinem sama de toate acestea putem să înţelegem de ce hotarul
dintre Moldova şi Muntenia, adică limita de sud a Judeţului Putna, azi fixată pe
apa Milcovului, a suferit mai multe modificări decât oricare dintre liniile de
fruntarii de la noi din ţară.
Aşezare, întindere, margini. Forma Judeţului Putna e aceea a unui poligon
octogonal neregulat, cu latura cea mai lungă fixată pe Râul Siret pe toată lun-
gimea cât udă pământul acestui judeţ, prezentând cea mai mare lungime de la
nord spre sud-est şi cea mai mare lăţime de la vârful Clăbuc până la 8 km. sud
de satul Blehani, urmând direcţia NV, SE.
Judeţul Putna se învecinează la nord cu Jud. Bacău; la vest, cu Jud. Trei-
Scaune şi Buzău; la sud, cu Jud. R.-Sărat; iar la est, cu Jud. Tecuci cu următoa-
rele limite: la nord se desparte de Jud. Bacău printr-un hotar convenţional ce
pleacă din apa Siretului direct spre vest, pe la nord de satele Parava şi Teiuş, pe
o distanţă de 10 Km., după care porneşte direct spre sud până la nord de Satul
Borşani, se îndreaptă apoi spre sud-vest până la 5 Km. nord de Satul Câm-
purile, de unde porneşte spre vest, cu mici sinuozităţi până în Vârful Clăbuc,
hotarul mergând în această direcţie pe cumpăna apelor care desparte Bazinul
Trotuşului de Bazinul Şuşiţei.
De la Muntele Clăbuc hotarul se îndreaptă spre sud, sud-vest, mergând pe
valea Lepşei, apoi pe valea Putnei până la izvoarele acesteia, continuând până
în apropiere de Vârful Lăcăuţul, iar de aici îndreptându-se spre sud-est, de la
izvoarele Zăbalei şi până la confluenţa acesteia cu Pârâul Gorul, unde se ter-
mină vecinătatea cu Jud. Trei Scaune şi de unde începe vecinătatea cu Jud. Bu-
zău. Limita continuă mai departe direcţia sud-vest pe la poalele dinspre vest a
munţilor Giurgiu, Muşa, până în Vârful Furul, de unde începe vecinătatea cu
Judeţul Râmnicul Sărat şi continuă spre răsărit până în dreptul Târgului Odo-
beşti, îndreptându-se apoi spre sud-est spre apa Milcovului, trecând pe la trei
km sud de Focşani, continuând până în apa Siretului, până la 8 km sud de Satul
Blehani.
La răsărit, limita judeţului o formează Râul Siret pe toată întinderea.
4
Suprafaţa Jud. Putna este de 334.700 ha.1

Relieful. Privit din şesul Dunării sau de pe culmea Carpaţilor, pământul
Jud. Putna se prezintă panoramic în formă de amfiteatru. De pe culmea mun-
ţilor, vederea răzbate spre Răsărit, până departe la zare; iar de pe şesul Dunării
spre apus, se opreşte pe Măgura Odobeşti, căreia se alătură spre Nord dealurile
Panciului, iar spre Sud dealurile Râmnicului.
Deoparte şi de alta a Măgurei Odobeşti, se deschid văile Milcovului şi Put-
nei, cele două „porţi” care duc spre Vrancea.
Topicul „Putna” înseamnă în limba slavă „cu drum” sau „cu cărare”, ceea
ce confirmă că din timpuri străvechi Valea Putnei a folosit de potecă vrănceni-
lor, pe care nevoile ii duceau către şes.
Pătrunzând pe una din aceste porţi, avem surprinderea de a da brusc peste
un ţinut care poartă caracterele tipice ale unei depresiuni: Vrancea, topic care
în limba slavă înseamnă „groapă”.
Acest uluc al Vrancei este închis spre apus de zidul Munţilor Vrancei, for-
mă cu care se termină în această parte relieful Judeţului Putna.
Pe pământul Jud. Putna observăm deci patru regiuni de relief bine distincte:
a) Regiunea muntoasă;
b) Depresiunea Vrancei, cunoscută sub numele de Ţara Vrancei;
c) Dealurile subcarpatice;
d) Regiunea şesului, ce se pierde în lunca vastă a Siretului de jos.
Munţii. Limitele regiunii muntoase ce aparţine de Jud. Putna sunt spre vest
o linie ce merge pe culmile munţilor şi coincide cu hotarul spre Judeţul Trei-
Scaune şi Buzău, iar către depresiune sunt marcate de o linie care pornind din
nordul judeţului, coboară spre sud, trecând pe la poalele dinspre răsărit ale vâr-
furilor Sboina-Neagră, Coza şi Lapoşul. Satele mărginaşe aşezate pe această
limită sunt: Soveja, Tulnici, Coza, Ploştina şi Ţipău.
Trecerea de la munţi la depresiune se face printr-o ruptură de pantă, destul
de accentuată.
Munţii Vrancei, numiţi de Prof. I. Simionescu „Munţii îndoiturii carpatice”,
fac parte din şirul Carpaţilor Orientali, cu înălţimea mijlocie între 1200-1600
m. şi se prezintă ca un nod orografic în Vârful Gorul (1785 m.), cel mai înalt
vârf din munţii Vrancei, din care se resfiră spre răsărit în judeţul nostru mai
multe culmi.
De la Nord către Sud, găsim următoarele: Sboina-Neagră (1385 m.), Macra-
deu (1137 m.), Tîsarul-Mare (1265 m.), Coza (1633 m.), Condratul (1491 m.),
1
LʼAgriculture en Roumanie, Album Statistique (Ministerul de Agricultură şi Domenii),
1929.
5
Vârful Seciului (1520 m.), Pietrosul (1658 m.), Muntele-Verde (1499 m.), Vâr-
ful Sburăturii (1587 m.), Arişoaia (1517 m.), Păeşelele (1530 m.), Sboina-Fru-
moasă (1660 m.), Lapoşul (1372 m.), Muşa-Mare (1498 m.), Furul-Mare (1417
m.) şi Monteorul (1354 m.).
Din înşirarea de mai sus, se observă că înălţimile Munţilor Vrancei merg
crescând de la nord spre sud, cele mai mici sunt între Caşin şi Putna, mijlocii
între văile Putnei şi afluentul ei Năruja şi cele mai mari, către S-V. În general,
Munţii Vrancei prezintă în părţile înalte numeroase „plaiuri”.
În adevăr, cercetătorii care s-au ocupat cu Vrancea au găsit în Munţii Vran-
cei mai multe platforme de eroziune, vechi stadii de maturitate, care în urma
înălţărilor succesive suportate de întregul lanţ muntos, au fost atacate de agenţii
externi, lăsându-ne nişte niveluri netede, numite de localnici „plaiuri”.
Din punct de vedere antropogeografic, aceste constatări trebuie să ne atragă
atenţia, căci spinările lor folosesc drept poteci pentru păstori şi drumeţii care
sunt nevoiţi să circule pe înălţimi, din pricina lipsei de pasuri, aici, la cotul
carpatic.
Plaiurile cele mai înalte corespund zonei cu păşuni alpine (1600 m), numite
„goluri” (exemplu: Golul Cozei).
De aceea stânele cele mai înalte se află aici la zona de contact a pădurii cu
zona alpină. Şi pe plaiurile mijlocii se găsesc stâne; dar aici a trebuit să inter-
vină de cele mai multe ori mâna omului, pentru a crea prin despăduriri golul
absolut necesar aşezărilor păstoreşti.
Munţii Vrancei sunt munţi masivi, pe care apele n-au reuşit să-i ferestru-
iască, ceea ce face ca de la pasul Oituz până la pasul Buzăului să nu se gă-
sească nici o trecătoarea utilizabilă.
Are versantul transilvan mai dulce, spre deosebire de cel estic de obicei mai
abrupt, iar rocile sunt din ce în ce mai tinere, cu cât ne deplasăm de la vest spre
est. Roca dominantă care alcătuieşte Munţii Vrancei e gresia. În compoziţia
acestor munţi intră conglomerate verzi şi într-o mai mică măsură marne. Ele
opun eroziunii o rezistenţă mijlocie, evidenţiată prin formele tinere pe care le
au văile aici, cum avem, de exemplu, la frumoasa cascadă a Putnei, „Săritoa-
rea”, la repezişurile numite „La căldări” ale Zăbalei sau văile cu pereţii abrupţi
şi înalţi de zeci de metri, în formă de „canon”, ca Tişiţa, locuri de atracţie
pentru excursioniştii încercaţi.
Pe valea superioară a Putnei se află o gresie micacee alcătuită din bancuri
încrustate cu strate groase de marne nisipoase şi cu conglomerate verzi.
Ea se prezintă astfel: e grosolană, gălbuie-murdară pe suprafaţa alterată şi
vânătă-albăstruie pe spărtura proaspătă. Elementele care o constituie sunt: cuar-
ţul, fragmente de şisturi cristaline, mica albă şi uneori feldspat. Numuliţi mari,
care se găsesc uneori, o determină ca eocenă.
6
Zboina, Macradeul, Lăcăuţul sunt alcătuiţi din această rocă, care de altfel
constituie şi creasta înaltă a Carpaţilor Orientali pe distanţa dintre Buzău şi
Trotuş.
Această gresie este erodată cu uşurinţă din pricina intercalării stratelor de
marne, care fiind spălate de apele curgătoare sau de şiroaie, fac să se piardă
suportul gresiei ce cade sub formă de stânci mai mult sau mai puţin prismatice,
lăsând coastele să facă impresia unor cetăţi ruinate.
O altă rocă interesantă care se găseşte mult răspândită în Munţii Vrancei
sunt conglomerate verzi, constituite mai cu seamă din roce verzi, de tip dobro-
gean, cimentate bine cu argilă silicioasă, neagră şi nisip brun, negricios.
Stratele acestea au în valea Putnei o grosime de 70-80 m.
Formează Vârful Streiului şi o parte din Tisaru.
De altfel, pe valea inferioară a Putnei şi pe Milcov se găsesc azi în patul lor
mari cantităţi de bolovani verzi care nu sunt altceva decât bucăţi din acest con-
glomerat supus eroziunii actuale.
În partea de vest a muntelui Coza, la confluenţa celor doua Tişiţe, în Mun-
tele Tisaru-Mic şi în Valea Lepşei, deasupra conglomeratelor, se găsesc şisturi
argiloase negre cu o grosime de peste 300 m. cu intercalaţii de gresii dure,
verzui si conglomerate.
În unele locuri, Putna superioară are o vale largă care alternează cu regiuni
de îngustime, care nu sunt datorite captărilor, ci constituţiei rocilor: şisturi
grezoase, gipsuri şi argile cu sărătură, depozite ale unor golfuri ale întâiului
mediteran din interiorul flişului, care au fost strivite între cutele acestuia, în
miocenul superior, când flişul a fost recutat.
În partea de sud a Munţilor Vrancei pe plaiul Monteorului şi pe versantul
estic al Muntelui Furul-Mare găsim şi aici conglomerate verzi, gresie cu multă
mică, marne grezoase, ca şi pe valea superioară a Putnei.
În concluzie, se constată că Munţii Vrancei sunt formaţi din ultimele două
zone ale flişului, mediană şi marginală. Ei aparţin sistemului paleogen şi anu-
me: zona mediană seriei eocene şi cea marginală seriei oligocene.
Depresiunea Vrancei. Este a doua formă distinctă de relief, pe care o întâl-
nim în Judeţul Putna. Ea face parte din ulucul subcarpatic, fiind închisă la apus
de Munţii Vrancei, la răsărit de dealurile subcarpatice, cu Măgura Odobeştilor,
cel mai periferic şi mai înalt; la nord se întinde până la Curmătura Soveja, peste
care trece cumpăna apelor dintre Şuşiţa şi Putna, iar la sud până în Pârâul Ză-
bala şi Satul Nereju, având ca dimensiuni circa 35 m în lungime şi 5-15 m lăţime.
Această Depresiune a Vrancei propriu-zisă se continuă la nord, la noi în
judeţ, dincolo de Curmătura Soveja, prin Depresiunea Soveja-Crimineţ, în
mijlocul căreia se află frumosul Sat Soveja, staţiune climaterică.
7
Vrancea propriu-zisă e alcătuită din punct de vedere petrografic din marne

vinete gălbui, gresii, gipsuri şi sărături.
Aşa se şi explică bogăţia Vrancei în puternice masive de sare şi în izvoare
sărate care le pun în evidenţă. Unele din aceste masive de sare apar chiar la
suprafaţă. Vrâncenii se bucură şi astăzi de privilegiul de a scoate şi folosi sarea
pentru nevoile gospodăreşti, cu abatere de la legea monopolurilor şi ca o amin-
tire a libertăţilor de care s-au bucurat până în timpuri apropiate.
Asemenea masive se găsesc la Valea-Sării, la Fărcaşa, ceea ce face ca pâra-
iele Reghiorul şi Reghiul să fie sărate, altele sunt la Andreiaşul-de-Jos şi An-
dreiaşul-de-Sus.
În legătura cu constituţia geologică a Depresiunii Vrancei trebuie semnalate
zăcămintele de cărbuni şi gazele naturale de lângă Andreiaşu la „Focul viu” şi
chiar a petrolului care în unele locuri iese singur la suprafaţă, după cum o
dovedesc numirile ca: Valea Păcurei, afluent al Vizăuţului.
Rocile din care este alcătuită depresiunea Vrancei sunt foarte uşor erodate,
din care cauză această groapă a Vrancei a fost scobită într-un timp relativ scurt.
Tot în legătură cu constituţia geologică a Vrancei trebuie puse şi alunecă-
rile de teren mai des întâlnite în partea de răsărit a depresiunii şi care împiedică
construirea şi durabilitatea şoselelor.
Zona subcarpatică. A treia formă de relief în ordinea succesiunii, o alcătu-
iesc dealurile care fac parte din dealurile pericarpatice, separate de eroziunea
apelor curgătoare în două şiruri de dealuri: Subcarpaţii interni şi Subcarpaţii
externi.
Subcarpaţii interni sunt alcătuiţi din următoarele înălţimi de la nord la sud:
Răchitaşul-Mare (U27), Răchitaşul-Mic (896), Dealul Teiuş (827), Vârful Ră-
iuţ (967 m.), Dealul Tojan şi Fetig.
Între Subcarpaţii externi trebue menţionat în primul rând Măgura Odobeşti
(1001 m.), cel mai înalt deal subcarpatic din întreaga ţară, care se întinde din
apa Milcovutui până în apa Putnei şi care apare privirii călătorului cu aspecte
cu totul diferite după locul de unde e privită: din Odobeşti, de la Vidra, Găgeşti
sau de la Mera, pe valea Milcovului.
La nord de Măgura, dincolo de apa Putnei până în Şuşiţa, se întinde dealul
cu Vârful Momâia (625 m.), iar la nord de Şuşiţa, Dealul-Mare (707 m.).
Altitudinea maximă de 1001 m. ce o atinge în Măgura Odobeşti dealurile
subcarpatice se datorează strângerii acestei regiuni în cleştele format de cotul
Carpaţilor şi masivul dobrogean. Subcarpaţii Externi se termină brusc în câm-
pie, cu o denivelare de cca. 400-500 m.
Ei închid vederii călătorului ce vine dinspre câmpie, Ţara Vrancei şi munţii.
8
Din punct de vedere petrografic, pe Vârful Teiuş se află marna şi gipsul,

precum şi tuful dacitic, de coloare verde rar albicios, în general cu bobul fin şi
dispus în straturi subţiri care în alternanţă cu gresii sau marne ajung între 2-5 m
grosime, sau formează bancuri groase, care cu gresiile silicioase ce-l însoţesc
ajung până la o grosime de 20-40 m.
În partea de răsărit a dealurilor interne subcarpatice se găsesc dispuse în
straturi aproape verticale, având la bază marne cenuşii, cu plăci înguste de
gresie, iar în partea superioară nisipuri şi multe bancuri de gresie rezistentă.
Putna şi Milcovul la trecerea lor printre gresiile acestea de vârstă sarmatică
îşi strâmtează mult văile, iar malurile drepte dau impresia unor ziduri de cetate,
ca la Scruntar pe Valea Milcovului şi la răsărit de Satul Prisaca, pe Valea Put-
nei, oferind călătorului locuri de un pitoresc deosebit,
Subcarpaţii Externi sunt de vârstă şi mai nouă, fiind acoperiţi cu strate foar-
te groase de pietrişuri levantine.
De pe Măgura Odobeştilor înspre toate punctele cardinale se îndreaptă văi
torenţiale, pe care se scurg bolovani rotunjiţi alcătuiţi din gresie, de mărimi ce
ajung cu diametrul până la 25 cm. Aşa se explică şi frecvenţa topicului „Pie-
troasa”.
Aceste prundişuri în grosime de 700 m. ce le găsim pe Măgura Odobeştilor
la înălţimea de 1000 m. dovedesc că aci au avut loc mişcări tectonice conside-
rabile.
Între Subcarpaţii interni şi externi se cuprinde un al doilea uluc depresionar,
intracolinar, în care se află cuibărite satele: Câmpuri, Vizantea, Găuri.
Câmpia. A patra formă de relief din judeţul Putna în ordinea succesivă de
la Vest spre Est, care ocupă însă o mai mică porţiune, este Câmpia.
La linia de contact care deosebeşte net dealurile de câmpie se găsesc aşezate
cele mai multe şi mai bogate din aşezările omeneşti ale Judeţului Putna.
E frumoasa regiune a podgoriilor.
Spre răsărit, câmpia este limitată la fel de distinct de larga luncă a Siretului,
care trebuie considerată de asemenea ca o formă aparte de relief. Spre nord
câmpia se îngustează, strâmtorată fiind pe deoparte de dealurile subcarpatice,
iar de cealaltă parte de marginea de Sud a Podişului Moldovei.
Spre sud, ea se continuă, lărgindu-se, în Judeţul Râmnicul Sărat. Această
porţiune de câmpie a judeţului face parte din marea unitate naturală - Câmpia
Română.
Ceea ce e vrednic de remarcat la această porţiune din Câmpia Română,
aparţinătoare Judeţului Putna, e faptul că aci ne aflăm în ţinutul cel mai jos al
acestei vaste unităţi morfologice (altitudine 40-60 m), ţinut care capătă un as-
pect depresionar prin vecinătatea imediată a dealurilor şi a marginii de sud a
9
Podişului Moldovenesc, care se termină în valea asimetrică a Siretului, cu

înălţimi de 60-70 m.
Aşa se şi explică faptul că în Judeţul Putna se găseşte un foarte important
nod hidrografic, format dintr-un mănunchi de ape care udă peste 1/2 din Mol-
dova şi 1/4 din Muntenia.
În adevăr Siretul, care în cursul său superior şi mijlociu e destul de repede,
de la Mărăşeşti îşi încetineşte foarte mult cursul, lunca sa având o extensie de
peste 30 km., adică o lărgime, pe care nu o are nicăieri nici chiar lunca Dunării.
În Judeţul Putna, Siretul părăseşte braţe, lăsând locuri la formă de potcoavă
şi mlaştini acoperite de păpuriş.
Aceasta, deoarece cursul inferior al Siretului, de la Mărăşeşti, coincide cu
axa de cea mai mare adâncime a Câmpiei Române, adică cu vestita linie de
falie Focşani-Nămoloasa-Galaţi-Tulcea.
De această linie tectonică se leagă de altfel şi mulţimea cutremurilor, care
fac din judeţul Putna o regiune ca o seismicitate atât de notorie.
Seismicitatea Judeţului Putna. În adevăr, în Munţii Vrancei există un
punct seismic dintre cele mai caracteristice şi interesante.
Există aici un focar de cutremure adânci care, prin persistenţa şi izolarea sa
nu-şi găseşte pereche pe toată faţa pământului decât într-un alt punct similar
din munţii Hindu-Kush, în Afganistan.
Cutremurele din Vrancea mai au o caracteristică importantă, anume aceea
că atunci când sunt puternice - ceea ce se întâmplă de câteva ori pe secol - se
fac simţite până la depărtări extrem de mari, mai cu samă spre NE.
Cutremurul cel mare de la 10 noiembrie 1940 a fost simţit până dincolo de
Moscova şi Leningrad, până prin Caucazia şi Asia-Mică şi până departe în sud-
vestul Bulgariei. Lanţul munţilor Carpaţi, dimpotrivă, pare a se comporta ca un
fel de amortizor sau un ecran care slăbeşte considerabil intensităţile
macroseismice ale acestor cutremure.
Cutremurul de la 10 noiembrie a fost însă înregistrat în toată lumea, adică
nu a fost seismograf pe suprafaţa pământului care să nu fi primit o cât de mică
veste despre nenorocirea ce s-a abătut asupra unei părţi din ţara noastră.
În cuprinsul ariei de intensitate maximă, cutremurele puternice din Vrancea
au în unele puncte răsleţe o putere mai mare. La 10 Noembrie 1940, la Panciu,
Petreşti (Putna), etc. cutremurul a avut gradul de intensitate 10, la Bucureşti 9,
la Braşov 8.
Toate marile cutremure din trecutul ţării noastre au prezentat aproape
aceleaşi caracteristici, adică aceeaşi mare întindere a artei de intensităţi maxi-
me şi aceleaşi neregularităţi în distribuţia intensităţilor în cuprinsul acestei arii;
toate au acelaşi punct de origine, situat la mare adâncime în subsolul Vrancei.
10
Cităm câteva din cutremurele mai importante:

8 noiembrie 1620, 9 august 1679, 12 iunie 1701, 13 mai 1738, 11 iunie
1738, 6 aprilie 1790, 29 ianuarie 1838, 17 august 1893, 31 august 1894, mai
1912, 1 noiembrie 1929, 13 iulie 1938, 22 octombrie 1940, 8 noiembrie 1940,
10 noiembrie 1940.
Cutremurele din Vrancea au fost şi sunt urmărite cu mult interes de cei mai
vestiţi seismologi din lume. În anii din urmă, odată cu perfecţionarea aparatelor
de înregistrare – seismografele -, s-au făcut cercetări şi determinări ale poziţiei
epicentrelor cutremurelor din Vrancea de marii seismologi din America - Gu-
tenberg şi C.F. Richter -, de seismologii din Anglia, Australia etc. Numai noi,
care trăim într-o ţară cu atât de caracteristică seismicitate, Vrancea fiind unicul
focar de cutremure adânci din Europa, nu aveam în funcţiune decât nişte
aparate vechi dinainte de războiul mondial.
Până astăzi, la interval de 8 ani, au fost înregistrate peste 80 cutremure mai
puternice sau mai slabe, având toate epicentrul în Vrancea, caracterizate prin
coordonatele geografice 45°,9', latitudine nord şi 26°,6', longitudine est Gree-
nwich şi adâncimea între 100-200 km în subsolul Vrancei.
În timpul cutremurului mare de la 10 noiembrie 1940, au fost văzute şi în
regiunea noastră felurite fenomene luminoase.
Din ancheta făcută, reiese că nu se poate contesta realitatea fenomenului. El
s-a produs sub diferite înfăţişări: iluminări ale cerului, totale sau parţiale, ale
solului, scântei mari şi mici, globuri, fâşii luminoase de coloraţiuni diverse care
s-au produs în diferite locuri.
În 87% din cazuri manifestările luminoase au fost văzute în direcţii cu totul
deosebite de aceea a epicentrului, de cele mai multe ori chiar în direcţii opuse.
Serviciul Seismologic al României a instalat în anul 1942 aparate seismo-
grafice în Oraşul Focşani, urmând ca în curând o staţie seismologică asemănă-
toare să ia fiinţă şi în Vrancea, anume la Nereju.
Poziţiile geografice ale epicentrelor şi adâncimile câtorva cutremure din Vrancea
Autorităţi 1929/XI/I 1924/III/29 1935/IX/5 I938/VII/13
Adâncime
Adâncime
Adâncime
Adâncime
Long. E
Long. E
Long. E
Long. E
Lat. N
Lat. N
Lat. N
Lat. N
Oxford 46,0 26,1

Jeffreys 45,9 26,8 184
11
Gutenberg & 45,9 26,5 160 45,8 26,5 150 45,8 26,7 150 45,7 26,7 150
Richter
Demetrescu 45,9 26,6 198 45,7 26,8 163
1940/VI/24 1940/X/22 1940/XI/10
Bureau 45,9 26,6 150 45,9 26,6 150
International
Gutenberg & 45,8 26,5 150 45,8 26,5 150
Richter
Saint Louis - 150 150
Pittsburg 150 150
Wellington 150 150
Petrescu 45,8 26,6 122 150
Demetrescu 45,9 26,6 115 45,9 26,6 140
Date climatologice cu privire la Judeţul Putna1. Judeţul Putna nu este o

„unitate” morfologică, o regiune naturală geografică, ci e aici la curbura Car-
paţilor, un ţinut de tranziţii, de contact, unde se întâlnesc trei din marile forme
de relief ale ţării: Podişul Moldovenesc cu Câmpia Română şi cu Munţii Car-
paţi.
Cunoaşterea sumară a formelor de relief este necesară pentru a putea înţe-
lege mersul temperaturii, al vânturilor şi al ploilor, căci fără îndoială una va fi
clima în partea muntoasă a judeţului, alta clima din Ţara Vrancei şi alta clima
dealurilor şi a şesului.
Pentru a prinde caracteristica climatologică a fiecărei regiuni de relief, desi-
gur trebuie să facem apel la datele meteorologice. Dar din nenorocire aceste
date ne lipsesc, căci în Judeţul Putna nu se găseşte nicio staţiune meteorologică
principală, iar cele secundare sunt încă prea rare şi de dată recentă.
Depresiunea Vrancei şi munţii n-au niciuna. De aceea suntem siliţi să recur-
gem la datele meteorologice culese pentru regiunile vecine.
În general vorbind, Judeţul Putna are un climat temperat, cu variaţii mari de
la iarnă la vară -, caracteristic întregii ţări.
Temperatura. În harta cu izoterme, care arată temperatura medie anuală a
României, întocmită de Institutul Meteorologic Central, pe la Est de Focşani
trece izoterma de 10°, care trece, de asemenea, pe la vest de Râmnicul Sărat şi
apoi spre nord prin mijlocul Judeţului Tecuci, se apropie de hotarul dintre Tu-
1
N. Al. Rădulescu: Date climatologice cu privire la Moldova de Sud, în: Revista „Milco-
via”, vol. I, anul I (1930).
12
tova şi Covurlui, spre a se continua în Basarabia. Celelalte izoterme de 9°, 8° şi

7°, pierd paralelismul cu cea de 10° şi merg paralel cu şirul Carpaţilor, ca
probă că până la izoterma de 10° se simte influenţa climatului dobrogean.
În Depresiunea Vrancei, temperatura medie anuală trebuie să fie mai ridi-
cată decât cea dată de 8°-9° pe harta Institutului Meteorologic, deoarece în de-
presiune chiar până la altitudinea de 600 m., găsim plante mediteraneene, care
n-ar putea trăi la o astfel de înălţime, dacă iernile n-ar fi mai blânde, de ex.:
cătina, viţa de vie, piersicul, iar nucul şi măceşul cresc chiar şi mai sus. În
interiorul depresiunii liliacul înfloreşte cu 7-11 zile mai devreme decât la
capetele ei. Astfel în timp ce la Soveja şi Jitia înflorirea s-a produs la 11 mai, la
Năruja faptul se produsese la 3 mai şi la Nistoreşti la 1 mai a anului 1930.
Depresiunea joacă deci rol de adăpost pentru plantele care o populează şi le
permite o vegetaţie mai timpurie. Crivăţul e oprit de înălţimile mari ale Subcar-
paţilor externi şi interni, şi nu pătrunde decât pe poarta cea mare a Putnei, îngă-
duind Vrancei să aibă o iarnă ferită de curenţii năprasnici din şesul Focşanilor.
Aşa se explică vegetaţia luxuriantă de pe şesul Răiuţului - topic care singur
arată situaţia de rai pe care o are această creastă.
Regiuni mai închise, ferite de vânt şi deci cu o temperatură mai dulce, avem
pe valea Milcovelului - afluent al Milcovului, care desparte Măgura Odobeşti
în două: deoparte Titila, de cealaltă Răiuţul - şi mai cu samă valea Reghiorului.
Pe munţi temperatura medie anuală este de 6°, în timp ce în şes la Focşani,
în anul 1930, liliacul a înflorit la 24 aprilie, în regiunea muntoasă la Pleşu, fe-
nomenul s-a petrecut abia la 16 mai. Aceste localităţi aflându-se la aceeaşi lati-
tudine, singură diferenţa de altitudine, circa 850 m, a determinat o întârziere de
22 zile la înflorirea acestei plante.
Pentru a vedea mersul temperaturii în fiecare lună a anului şi pe anotimpuri,
în Judeţul Putna putem compara - aşa cum se obişnuieşte - datele observaţiilor
de la două staţiuni din imediata apropiere a Judeţului Putna şi anume: de la
Drăguşeni şi Râmnicul Sărat.
Observaţiunile dela Rm. Sărat sunt pe o perioadă de 10 ani, între 1898 şi
1907, iar pentru Drăguşeni pentru perioada 1921-1928.
Staţiunile
sept.
mar.
iulie
nov.
oct..
aug.
dec.
apr.
feb.
iun.
mai
ian.
Râmnicul 2,4 0,6 3,3 10,0 16,2 19,3 22,1 21,9 16,8 11,4 4,7 2,0
Sărat
Drăguşeni 1,9 2.31 4,8 10,1 15,9 18,2 21,7 20,1 16,0 10,7 5.8 2,3
13
Pentru aceeaşi perioadă de timp, avem următoarele medii de temperatură pe

anotimpuri:
Staţiunile Iarna Primăvar Vara Toamna
a
Râmnicul Sărat 1,3 9,8 21,3 10,9
Drăguşeni 2,1 10,3 20,0 10,8
Vânturile. În perioada 1921-1928, observaţiile privitoare la frecvenţa vân-

turilor şi la intensitatea lor pentru Judeţul Putna sunt luate după Staţiunea Dră-
guşeni, care are date complete pentru această perioadă.
Frecvenţa vânturilor în procente este următoarea:
N NE E SE S SV V NV Cal
24,4 7,4 2,4 4,2 11,8 5,1 3,0 9,6 31,3
Din datele de mai sus se constată că procentul de 31,3% care arată timpul
calm este destul de mare faţă de alte ţinuturi mai stăpânite de vânturi.
Direcţia cea mai frecventă este N (24,4°/0) şi în general din partea Crivăţu-
lui avem 34,2%, iar dinspre S şi SV numai 16,9%.
Rezultă de aici că vântul predominant este Crivăţul, vânturile de S fiind
într-o foarte mică proporţie. Acest vânt de S şi SE nu este altul decât Austrul,
care se interferează deasupra Judeţului Putna cu Crivăţul.
Înspre Râmnicul Sărat şi Buzău, Crivăţul se simte mai mult cu direcţia E şi
NE, din pricina Curburii Carpaţilor, pe când la Drăguşeni mai mult dinspre N
şi NE, staţia fiind în răsăritul Moldovei, unde vântul nu întâlneşte niciun obs-
tacol, care să-i schimbe direcţia.
Crivăţul venind dinspre N, uneori cu viteză de 25 m/secundă, se despică în
două în dreptul înălţimilor Dobrogei, scurgându-se cu putere deasupra Deltei
Dunării, pe o parte, iar pe de alta îşi schimbă direcţia spre V şi SV, prin vadul
strâmt dintre Măgura Odobeşti şi M-ţii Dobrogei, spre largul şes al Dunării. A-
cest vânt scade brusc temperatura şi este foarte simţit pe văile afluente Siretu-
lui, care brăzdează Podişul Moldovei, deoarece aerul rece se scurge de pe podiş
în şes prin aceste văi.
O călătorie pe dealuri, în aceeaşi zi când Crivăţul suflă cu putere la şes, poa-
te dovedi că intensitatea vântului este mult scăzută. Iar în depresiune, curenţii
de aer se simt şi mai rar. Spre Vrancea, de exemplu, Măgura Odobeşti ţine
piept Crivăţului, ferind câteva văi, unde se adăposteşte o vegetaţie deosebită,
după cum am arătat la mersul temperaturii.
14
În Ţara Vrancei se simte uneori un vânt cu direcţia NS evidenţiat de negu-

rile care se scurg în aceiaşi direcţie.
Ţara Vrancei are şi ea un „Vânt Mare” care suflă dinspre SE-V precum şi
un alt vânt local, care se simte uneori vara, puternic şi rece, numit „Ciolanul”.
Porţile prin care pătrund vânturile în Vrancea sunt Putna şi Milcovul. Prima
cu caracter de maturitate, cu versantele depărtate, permite Crivăţului să intre
adânc în depresiune.
Milcovul, tânăr, cu valea îngustă nu îngăduie acest lucru şi de acea în lun-
gul lui găsim regiunile cele mai adăpostite (Milcovel, Răiuţ).
Deasupra pe podurile Vrancei curenţii de aer nord-sud se simt cu putere, de
aceea nici aşezări omeneşti nu găsim pe terasa înaltă, ci mai mult pe cele medii
şi inferioare.
Brizele de munte fac, de asemenea, regulat schimb de aer între munte şi de-
presiune, îmbrăcând în ceaţă, dimineaţa, vârfurile mai înalte şi aducând seara
un miros puternic de răşină.
Munţii Vrancei fiind formaţi din mai multe şiruri de culmi paralele, iar pes-
te ei nefiind nicio trecătoare accesibilă, Judeţul Putna nu primeşte nicio influ-
enţă climatologică din Transilvania şi nici nu o influenţează.
În rezumat: 1). Judeţul Putna este sub influenţa vânturilor de N şi N-E.
2). Vânturile de S. şi S-V. se simt foarte puţin, procentul scăzând pe mă-
sură ce înaintăm spre nord-estul judeţului.
Ploile. În medie, întreaga Moldovă de S primeşte o cantitate de 581,1 mm,
care ar fi suficientă semănăturilor, dacă n-ar fi de la an la an diferenţe prea
mari, ce dau o mare nesiguranţă în agricultură.
Precipitaţii anuale sub 400 mm, nu se găsesc. Ploi de 600 mm anual cad la
limita dintre deal şi şes. Peste 700 mm cad în regiunea dealurilor, a Vrancei şi a
munţilor.
În întreaga regiune vrânceană cade o cantitate apreciabilă de ploaie: 7-800
mm anual. Din pricina abundenţei de ploi se produc în această regiune o su-
medenie de alunecări de strate şi o reţea hidrografică bogată, cu văi tinere, care
în timpul lunilor ploioase se umplu cu ape, ce vin cu furie şi strică drumurile şi
podurile.
De altfel, ploile în Vrancea sunt mai mult burniţoase - vlog” mocănesc, care
durează uneori săptămâni întregi, mai ales toamna. Ploile torenţiale sunt rare şi
cad doar vara.
Precipitaţiile sub formă de zăpezi trebuie, de asemenea, menţionate în Vran-
cea, căci ele influenţează aşezările omeneşti. Acestea fiind aşezate mai ales pe
văi, sunt acoperite cu nămeţi în timp ce deasupra pe poduri şi terase, zăpada e
15
spulberată. Din cauza aceasta, în timpul iernilor grele gospodarii nu se văd zile
întregi unii cu alţii.
De altfel, chiar morfologia Vrancei arată că, deşi geologiceşte destul de
tânără, Depresiunea aceasta evoluează foarte repede, eroziunea lucrând intens,
mai ales că şi rocile sunt de mică duritate.
Pentru a se vedea care sunt în mm mediile lunare de precipitaţiuni atmos-
ferice se dă mai jos, un tablou întocmit pe o perioadă de 25 ani (1891-1915) în
care se dau pentru fiecare formă de relief - munte, deal, câmpie, pe întreaga
Moldovă de Sud -, deci şi pentru Judeţul Putna, precipitaţiile medii lunare.
Ape căzute în mm. Mijlocii lunare din perioada 1891-1915

Staţiuni
sept.
mar.
iulie
nov.
oct..
aug.
dec.
iun.
feb.
apr.
mai
ian.
Regiunea
32,5 27,4 41,3 57,8 98,7 116,4 86,8 57,7 53,2 45,9 35,7 30,7
munţilor
Regiunea
31,1 24,7 35,8 48,9 73,5 83,1 63,8 47,3 43,2 40,4 35,6 30,2
dealurilor
Regiunea
33,2 23,9 34,2 42,3 58,0 66,7 50,4 42,4 39,3 39,0 30,2 32,2
de câmpie
Întreaga
32,3 25,3 37,1 49,7 76,7 88,7 67,0 49,1 45,2 41,7 33,8 31,0
Moldovă de Sud
Din cifrele tabloului de mai sus putem trage câteva concluzii foarte intere-
sante şi anume: a) Pentru aceeaşi lună, cantitatea de apă creşte dinspre şes spre
munte, cu un apreciabil număr de mm. Explicaţia este simplă şi valabilă pentru
toată ţara: de la nivelul mării, până la altitudinea de 700 m. cantitatea de ploaie
creşte continuu. Între 700 m. şi 900 m. descreşte, pentru ca apoi să crească din
nou. Fac excepţie însă lunile decembrie şi ianuarie, când regiunea de câmpie
întrece în cantitate de apă primită chiar regiunea munţilor.
b) Cu cât luna este mai secetoasă cu atât - proporţional - diferenţele între
munte şi şes sunt mai mici. În lunile ploioase acestea sunt foarte accentuate.
c) Cantitatea de ploaie pe care o primeşte regiunea deluroasă se apropie de
media întregului ţinut, fiind numai cu foarte puţin inferioară acesteia.
d) Media cea mai mică din întreaga Moldovă de Sud o are luna februarie, în
regiunea de câmp 23,9 mm. Media cea mai mare o are luna iunie, în regiunea
muntoasă (116,4 mm). De altfel, acestea sunt lunile extreme pentru întregul ţinut.
e) Ploaia căzută ne face să împărţim anul în: 1) o perioadă secetoasă, cu-
prinzând lunile noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie; 2) o perioadă plo-
ioasă cuprinzând lunile: mai, iunie şi iulie; 3) lunile martie şi aprilie, pe de o
parte, august, septembrie şi octombrie pe de alta, formează două perioade semi-
16
ploioase. Perioadele acestea sunt foarte interesante, ele privind de aproape agri-
cultura noastră. Pentru a evidenţia şi mai mult acest lucru, e necesar să se exa-
mineze următorul tablou:
Mijlociile anotimpuale şi anuale din perioada 1891-1915
Staţiunile iarna primăvara vara toamna anual
Regiunea munţilor 100,6 197,8 260,9 134,8 694,1
Regiunea dealurilor 86,0 158,2 194,2 119,2 557,6
Regiunea de câmpie 89,3 134,5 159,5 108,5 491,8
Întreaga Moldovă de Sud 91,9 163,5 204,8 120,8 581,1
Se vede de aici că iarna este anotimpul cel mai secetos, în timp ce vara
abundă în precipitaţiuni atmosferice.
Apele. Judeţul Putna fiind mai mult muntos şi deluros cu precipitaţii atmos-
ferice abundente, este împânzit de o bogată reţea de ape curgătoare.
Toate izvorăsc din regiunea muntoasă sau deluroasă, curg de la vest spre est
şi aparţin bazinului inferior al Siretului. Aceste ape au cursul repede, torenţial,
rod viguros şi au dat naştere la multe fenomene de captare.
Aceste caractere sunt datorate pantei accentuate, constituţiei pietrografice,
dar mai ales despăduririlor nechibzuite, ce au dus la sălbătăcirea apelor.
Cea mat importantă apă, care udă Judeţul Putna este porţiunea din cursul in-
ferior al Siretului, ce ţine de la nord de Satul Parava şi până la sud de Satul Ble-
hani. Intrând în acest judeţ, în cea mai joasă parte a Câmpiei Române, Siretul
îşi lărgeşte mult albia, curge domol, despărţindu-se în multe braţe şi cuprinzând
la mijloc ostroave şi formând o luncă foarte largă dezvoltată numai pe partea
dreaptă.
Lărgimea considerabilă a luncii Siretului şi disimetria văii, ce este atât de
caracteristică acestei porţiuni din cursul său, se datorează numeroşilor şi puter-
nicilor afluenţi ce-i primeşte pe dreapta, din regiunea muntoasă a judeţului, a-
fluenţi care i-au împins cursul până sub platforma înaltă a Podişului Moldovei
de Sud, de la Mărăşeşti, schimbându-i direcţia spre sud-est, est.
Dacă până la Mărăşeşti Siretul a fost numai flotabil, îngăduind scurgerea
plutelor, de aci, Siretul, lărgindu-şi şi adâncindu-şi albia, poate fi navigabil
chiar pentru vaporaşe.
În legătura cu importanţa Siretului pentru Judeţul Putna, d-l profesor S.
Mehedinţi, spune: „Dacă la 1859, capitala ar fi rămas la Focşani, fluviul ar fi
devenit demult navigabil, vase mari ar fi putut înainta până aproape de capitală,
iar cununa dealurilor cu podgoriile de la Panciu şi Odobeşti, precum şi apropi-
17
erea unei măguri de 1000 m ar fi făcut din Focşani şi din văile de la cotul Car-
paţilor un ţinut cu mare desime de populaţie, un centru firesc, nu numai pentru
Moldova şi Muntenia, dar chiar şi pentru Transilvania”.
Dar importanţa Siretului trebuie privită nu numai din acest punct de vedere,
ci şi pentru că valea inferioară a Siretului este cel mai scurt drum de la mare
spre Transilvania. Aşa se explică începerea construirii şoselei Galaţi-Focşani-
Braşov prin Vrancea.
Siretul nu e important numai prin sine, ci şi prin afluenţii săi, care deschid
largi căi spre munţi.
Pe partea dreaptă a Siretului, de-a lungul celei mai vechi şosele din Moldo-
va şi în apropierea de calea ferată Bucureşti-Mărăşeşti-Cernăuţi, se înşiră o zo-
nă de dese aşezări omeneşti: Bereşti, Şişcani, Adjudul-Vechi, Burcioaia, Dom-
neşti, Pufeşti, Ciorani, Călimăneşti, Pădureni, Mărăşeşti cu Doaga şi Strejescu,
Răduleşti, Ciuşlea, Mirceştii-Vechi, Bilieşti, Sasu, Suraia, Dumbrăviţa-Nouă,
Vadul Roşca, Călieni, Năneşti, Costieni, Nămoloasa şi Blehani.
Cel mai important afluent al Siretului din Judeţul Putna şi care confirmă ce-
le de mai sus, este Putna.
Râul Putna îşi are în întregime bazinul pe teritoriul Judeţul Putna şi are o
lungime de la obârşie până la vărsarea în Siret de 150 km.
Putna izvorăşte din partea nordică a Muntelui Arişoaia, curge la început
spre Nord, până la Poiana-Mărului de unde cursul său este abătut spre Vest.
După un parcurs de 10 km ajunge la punctul Poiana-Lepşa, unde primeşte pe
partea stângă Pârâul Lepşa, iar puţin mai jos, pe partea dreaptă, primeşte cele
două Tişiţe: Pârâul Tişiţa-Mică şi Tişiţa-Mare, ce izvorăsc de sub poalele Mun-
telui Condratu. De aici, Putna îşi schimbă direcţia spre sud-est şi după un par-
curs de 9 km ajunge la Satul Lunca, unde primeşte pe dreapta Pârâul Coza unit
cu Pârâul Alunului.
De la Lunca, trecând pe lângă satele Coza pendinte de Păuleşti, pe la sud de
Tulnici, Putna ia direcţia spre nord-est şi după un parcurs de alţi 8 km primeşte
pe stânga, la sud de Satul Negrileşti, Pârâul Dejul, format de Pârâul Tighităul şi
Arsâmânoaie, de unde schimbându-şi direcţia spre sud, trece pe lângă satele
Bârseşti, Topeşti, ajunge în dreptul Satului Poiana, iar la sud de acest sat
primeşte pe partea dreaptă apa pâraielor Leadova, Văsui şi Sărăţel, unite puţin
mai sus de vărsarea în Putna.
Zăbala izvorăşte de sub Vârful Lăcăuţ (1777 m) se îndreaptă de la izvor
spre sud-est, formând hotar cu Judeţul Trei-Scaune, până la confluenţa cu Pâ-
râul Gorul. Curge în această regiune printr-o vale foarte strâmtă şi sălbatecă pe
la poalele vârfurilor Arişoaia, Păişelele, Pietrosul, Zboina-Frumoasă pe stânga,
iar pe dreapta pe la poalele vârfurilor Gorul, Giurgiu, Muşa şi Furul. Primeşte
în această regiune, ca afluenţi, pâraie scurte şi repezi: Căbălaş, Giurgiu, Hârbo-
18
ca, Înţărcătoarea, Zârna-Mare, Zârna-Mică. De la confluenţa cu Zârna-Mică,

Zăbala îşi schimbă direcţia şi printr-o cotitură aproape în unghi drept, curge
spre răsărit până în dreptul Comunei Nereju, de unde cursul său se îndreaptă
aproape în sens longitudinal, dea-lungul ulucului vrâncean, până la Prisaca,
unde confluează cu Putna.
Până aici Zăbala mai primeşte ca afluenţi, pâraie scurte ce aduc potop de
ape în timpul ploilor - Ţipăul, Peticul -, dar mai ales Năruja, ce izvorăşte de sub
poalele Arişoaiei şi curge de la est spre vest, având bazinul său despărţit de al
Zăbalei prin înălţimile Arişoaia, Păişelele, Pietrosul, Sboina-Frumoasă. Primeş-
te pe dreapta apele pâraielor Balaşu, Mişina, Secăturii, Valea-Rea, pe stânga
Pârâul Valea-Neagră, trece prin Comuna Herăstrău şi Nistoreşti şi se varsă în
Zăbala în dreptul Comunei Năruja. De aci Zăbala, continuându-şi drumul tot
spre nord, după o cale de încă 6 km, se varsă în Putna, în dreptul Satului Poiana
unde ajunge ca o apă mult mai puternică decât Putna, în care se varsă.
La Bârseşti, Putna îşi schimbă brusc direcţia, făcând un cot de 90°. Este
evident că aici a avut loc un fenomen de captare, pus în evidenţă atât de cotul
de 90°, cât şi de valea foarte strâmtă între Topeşti şi Prisaca, faţă de restul
cursului.
De unde înainte vreme Putna curgea de la Topeşti direct spre Răsărit pe la
Cornet, Ruget, acum un afluent al Zăbalei, care avea un nivel de bază la Pri-
saca mai jos decât al Putnei, la Topeşti, a reuşit să abată cursul Putnei spre Sud,
lăsând între Topeşti şi Părosu-Ruget o vale părăsită, folosită azi de vrânceni
pentru a scurta drumul între Vrancea şi bazinul Vizăuţului.
De la Poiana, Râul Putna îşi schimbă din nou direcţia spre răsărit şi pe un
parcurs de 18 km. trece prin valea strâmtă dintre Poiana şi Prisaca, un adevărat
defileu întortocheat, prezentând ochiului privelişti demne de admirat, udă co-
munele Valea Sării şi Colacul, unde Putna are o vale largă, de 8 km, apoi pe la
Tichiriş şi Vidra.
Primeşte pe acest parcurs, pe partea stângă, pâraiele Tichiriş, Vidra,
Vizăuţul şi Valea-Seacă, ce vine din Satul Ireşti. Din dreptul Satului Burca,
Putna îşi schimbă direcţia spre sud-est, curgând în această direcţie cale de 30
km până în dreptul Satului Balta Raţei.
În acest parcurs Putna străbate comunele Găgeşti, Boloteşti, Ivănceşti, Fă-
urei pe dreapta şi comunele Clipiceşti, Ţifeşti, Mirceşti pe stânga. Din dreptul
Comunei Clipiceşti se desprinde din Putna Gârla Morilor, ce trece prin satele
Ţifeşti, Bătineşti, Pătrăşcani şi se varsă în Siret în dreptul Satului Ciuşlea.
Până în dreptul Satului Ivănceşti, Putna curge în regiunea dealurilor,
lărgindu-şi mult valea, potolindu-şi iuţeala şi despărţindu-se în mai multe braţe.
19
Dealurile din dreapta, care o însoţesc până la Satul Boloteşti, sunt mult mai
înalte decât cele din stânga, acestea variază de la 600-1000 m, iar cele din
stânga au o înălţime între 200-400 m.
De la Balta-Raţei, ce aparţine Comunei Făurei, râul se îndreaptă direct spre
sud şi după un parcurs de 24 km ajunge la confluenţa cu Râmna ce vine din
Judeţul Râmnicul Sărat. De aici Putna îşi schimbă iarăşi direcţia spre E, S-E şi
după un parcurs de alţi 23 km se varsă în Siret, la sud de Călieni, în dreptul
Satului Lungani, de pe malul stâng al Siretului.
Trece pe lângă satele Vânători, Jorăşti, Răstoaca unde primeşte pe Milcov
mai întâi şi la câţiva km apoi pe Râmna. Trece pe la Boţârlău şi Vulturul. De la
Ivănceşti Putna intră în şes. Valea este largă, însoţită de terase şi cu o luncă
plină de pietrişuri şi bolovani rotunjiţi, aduşi cu curentul puternic în timpul
ploilor şi inundaţiilor.
Milcovul este apa cea mai de sud a Judeţului Putna, care până la 1859 a fost
hotar de ţară între Muntenia şi Moldova, iar astăzi mai face hotarul doar pe
câteva porţiuni între Judeţul Putna şi Râmnic, izvorăşte din vârful Monteorul,
primeşte pe stânga pâraiele: Reghiul, Milcovelul şi Arva, iar pe dreapta primeş-
te pâraiele Bursuc, Porcului, Valea-Rea şi Pituluşa.
E un pârâu torenţial în cursul său superior, curge la început în direcţia nord-
est, pe sub poalele Dealului Fetig, de pe care primeşte şi apa cu acelaşi nume,
până în dreptul Comunei Reghiu, de unde îşi schimbă cursul brusc spre răsărit.
La acest cot, care, de asemenea, este un cot de captare, se găseşte punctul
cunoscut „la Scruntar”, unde valea Milcovului este mult strâmtată, curgând
printre maluri înalte de gresie, cu stratificaţie verticală, ce dă impresia unor
mici cheiuri.
Milcovul, de la intrarea în câmpie şi până la vărsare, are o vale nesimetrică,
cu malul drept mai înalt, cu o luncă largă căptuşita cu prundiş şi bolovani, pri-
măvara curge năbădăios, de multe ori revărsându-şi apele până în marginile
Oraşului Focşani, deşi se găseşte astăzi la 3 km. sud de Focşani. Vara scade
uneori până devine un firişor, ce se pierde prin pietriş şi poate fi trecut cu pi-
ciorul.
În cursul său trece pe lângă localităţile: Reghiu, Andreiaşul-de-Jos, Mera,
Broşteni, Odobeşti, Păţeşti, Câmpineanca, Sud de Focşani şi se varsă în Putna,
lângă Răstoaca.
Milcovul, care altădată despărţea două ţări surori, astăzi îmbrăţişează o regi-
une naturală din Judeţul Putna şi Râmnic, cunoscută sub numele de Milcovia,
de la care şi-a luat de altfel numele şi bine apreciata revistă locală „Milcovia”
care a apărut în Focşani între anii 1930-1938 şi în care se găsesc multe studii
consacrate acestei regiuni.
20
În afară de apele bazinului Putnei, Siretul mai primeşte pe teritoriul Judeţu-

lui Putna în partea de Nord apele Parava unită cu Orbeni, Cucova, Valea-Seacă
şi Pănceşti, apoi pe Trotuş.
Trotuşul intră în Judeţul Putna în dreptul Satului Borşani, unde primeşte apa
Bâlca, trece prin dreptul satelor Coţofăneşti, Cornăţel, Capăceşti pe la Sud de
Tg. Adjud şi după un drum de 45 km se varsă în Siret, la Judeţul Putna, la sud
de Satul Burcioaia.
La Sud de Trotuş, Siretul primeşte apele Caregna şi Zăbrăuţul, care izvo-
rând din regiunea dealurilor se află în faza torenţială. Au văile pline de prundiş
şi bolovăniş. Primăvara în timpul ploilor şi a topirii zăpezilor se umflă umplân-
du-şi văile de apă, inundând, iar vara de regulă sunt secate.
Şuşiţa izvorăşte de pe Moşia Satului Soveja, la locul numit Fundul-Tina. A-
ceastă apă, probabil, nu este altceva decât un vechi afluent al Putnei, ce şi-a pă-
răsit cu timpul vechea albie, croindu-şi drum direct spre Siret.
Udă Comuna Soveja, în dreptul căreia primeşte apa Dragomirna, apoi pâra-
iele Dumicuşul, China, Crinimineţul, Alba, Agapia, Repejorul, Valea Alunelu-
lui, Hăulita; udă comunele Câmpurile, Răcoasa, Străoane, Panciu şi se varsă în
Siret la sud de Mârăşeşti.
Şuşiţa, după cum o arată şi numele, (Suh - slv. uscat) are o vale largă, cu
maluri înalte, ferestruite de torenţi, cu albia foarte largă, acoperită de bolovani
şi pietrişuri şi lipsită mai totdeauna de apă.
Privit în totalitatea lui, constatăm că pământul Judeţului Putna se integrează
în marea unitate geografică, România.
Prin multe caractere însă, care-i sunt specifice, se deosebeşte net de oricare
alt judeţ din ţară.
Ca aşezare, se află situat în regiunea unde cele două axe geopolitice ale nea-
mului românesc, Dunărea şi Carpaţii, se apropie cel mai mult şi unde se întâl-
nesc cele trei mari unităţi morfologice de la noi din ţară: Munţii, Podişul Mol-
dovenesc şi Câmpia Română.
Cuprinde apoi toate cele trei forme de relief caracteristice întregii ţări, ceea
ce îl pune în măsură să numere bogăţii variate, dar mai ales pe cele ale munţilor
şi dealurilor, care ocupă cea mai mare parte a judeţului.
Judeţul Putna, dacă este deficitar în cereale, în schimb s-a făcut vestit prin
renumitele sale regiuni de podgorii, iar subsolul său, lucru dovedit, conţine sa-
re, cărbuni, gaze naturale, petrol, bogăţii care aşteaptă vremuri de linişte, capi-
taluri şi iniţiativă pentru a fi puse în valoare.
Acest judeţ cuprinde în limitele sale şi una din cele mai tipice depresiuni
sub-carpatice - Vrancea - în care viaţa arhaică românească se mai păstrează în-
că nealterată şi care este un izvor nesecat pentru studii antropogeografice şi et-
21
nografice, iar seismicitatea specifică pe care o are, îl face să fie în atenţia oa-
menilor de ştiinţă atât de la noi din ţara cât şi de aiurea.
Tot în acest judeţ există şi un important nod hidrografic, unde o bună parte
din apele ţării îşi dau întâlnire.
Pe lângă importanţa lor antropogeografică, aceeaşi aci ca şi pretutindeni,
apele judeţului Putna, prin tinereţea lor, prin cursul lor repede, pot fi puse la
treabă. Există în acest scop proiecte studiate şi în curând prin stăvilirea Putnei
la Vidra, se va putea obţine curentul electric atât de necesar industrializării ju-
deţului.
Când Siretul va fi făcut navigabil, se va deschide judeţului drum la Mare;
reîmpădurite, pe lângă ameliorarea climei, vor duce la domesticirea apelor şi
reînvierea bogăţiilor de altă dată ale regiunilor muntoase.
Nu rămân cu nimic mai prejos faţă de alte ţinuturi cunoscute în ţară, nici
frumuseţile naturale din Judeţul Putna. Măgura Odobeşti ar putea servi de mi-
nune ca şcoală de alpinism pentru tineret; iar pitorescul munţilor şi al cursurilor
apelor, cum şi mulţimea locurilor istorice, oferă acestui judeţ posibilitatea să
devină o importantă regiune turistică din ţară.
Datorită aşezării geografice, înfăţişării pământului, climei, apelor şi varia-
telor sale bogăţii naturale, Judeţul Putna prezintă deci, însemnate şi variate
posibilităţi de dezvoltare în viitor.
BIBLIOGRAFIE
S. Mehedinţi - Consideraţiuni Geopolitice, în: Milcovia, anul I, nr. 1, 1930;
N. Al. Rădulescu - Vrancea - geografie fizică şi umană; (Soc. Regală Ro-
mână de Geografie, 1937);
Marele Dicţionar Geografic al României, vol. V, de G. I. Lahovari, Ge-
neral C. I. Brătianu, Gr. Tocilescu, Bucureşti, 1902;
Revista Milcovia - anul I-VII.
22
PUTNA PITOREASCĂ, LEGENDARĂ

ŞI A VECHILOR AMINTIRI
Judeţul Putna sau ,,ţinutul”, cum se numea la început, a luat fiinţă odată cu
Ţara Moldovei. Numele îl are de la Râul Putna, de origine slavă: put care în-
seamnă drum. Într-adevăr, la începutul vieţii geologice, Putna a croit cel dintâi
drum din sihăstria Munţilor Vrancii spre lunca luminoasă a Siretului.
La început, ţinutul Putnei era până la Trotuş, mai târziu i s-a adăugat „Ţara
Vrancei”, iar de la 1482 - în urma luptelor dintre Ştefan cel Mare cu Domnii
munteni -, ţinutul s-a întins până la apa Milcovelului.
Cronicarul Moldovei Grigore Ureche spune: „Atunci s-a dat lupta decisivă
în 10 martie 1432. Cetatea Crăciunei căzu, Ştefan puse pârcălabii săi şi ţinutul
Putnei fu anexat la Moldova”.
Douăzeci de ani au ţinut luptele dintre domnii munteni şi Ştefan cel Mare
pentru statornicirea hotarelor dintre cele două ţări surori, aici la gârla Milcove-
lului trasă de Milcovul cel mare din apropierea Odobeştilor.
Multă vreme Ţinutul Putnei a fost cârmuit de un staroste, care avea puteri
administrative şi militare, ca şi starostele de la celălalt hotar al Moldovei, de la
Cernăuţi.
Starostele Putnei poruncea şi vornicului de Vrancea cât şi panţirilor acestu-
ia, un fel de paznici ai hotarului de la Apus. Cel dintâi staroste citat de cronici
este unul numit Stan, la 1526. Starosti de Putna au fost şi cronicarii Moldovei
Miron Costin, Ioan Neculcea, apoi Paharnicul C. Sion etc. De la Cuza Vodă,
şeful administrativ al Putnei capătă numele de prefect.
Judeţul Putna, cum s-a arătat, e cuprins între judeţele: Tecuci la răsărit,
Râmnicul Sărat la miazăzi, Buzău, Trei-Scaune la apus şi Bacău la miazănoapte.
Solul său cuprinde formele esenţiale ale pământului ţării; munţi înalţi care
treptat se coboară până la Depresiunea Vrancii, continuă sub formă de dealuri
pe care cresc renumitele vii ale Odobeştilor şi Panciului, sfârşindu-se într-un
câmp fertil din frumoasa luncă a Siretului.
Un snop impresionant de numeroase râuri şi pâraie, adevărate „Putne”, des-
chizătoare de drumuri, se îndreaptă de la apus spre răsărit, vărsându-se în Siret
care udă marginea estică a judeţului de la un capăt la altul. Milcovul, Zăbala,
Năruja, Putna, Şuşiţa, Zăbrîuţul, Caregna, Trotuşul sunt dintre cele mai însem-
nate.
Datorită acestor forme de teren e simplu de înţeles că Judeţul Putna este
unul dintre cele mai pitoreşti aşezări naturale.
23
Să facem cu închipuirea câteva excursii: una de la Focşani la Soveja, alta

până la Cetatea Stăncuţei, să mergem apoi pe valea Milcovului în „Ţara Mio-
riţei şi a Pustiului”, să străbatem drumurile din câmpie şi apoi să mergem pe
valea Trotuşului.
* * *
Dacă porneşti din faţa Şcolii Normale, din marginea nordică a oraşului,
întâlneşti pe partea dreaptă a şoselei naţionale o troiţă monumentală, popas de
reculegere în drumul ce duce spre Mărăşeşti. Nu faci decât un .sfert de ceas cu
maşina şi vezi pâraiele de la Făurei, apoi peste podul Putnei intri în câmpia
glorioasă, unde în 1917 s-au dat memorabile bătălii înscrise în istoria universa-
lă. Monumentul „Victoriei”, Mausoleul de la Mărăşeşti şi pământul încă scor-
monit de tranşee sunt semne amintitoare ale jertfelor dăruite de generaţia de la
1917, pentru împlinirea unui sfânt ideal.
Fig. 1. - Liceul ,,Unirea”

Treci peste linia ferată Focşani-Mărăşeşti şi dacă te îndrepţi către apus stră-
baţi frumoasele aşezări pline de vii de la Satul-Nou şi în curând intri în Panciu,
înconjurat de podgorii pitoreşti, pline de bogăţii. Oraşul a fost distrus complet
în urma groaznicului cutremur din 10 noiembrie 1940, încât astăzi e o adevăra-
ta ruină. Acest târg a luat fiinţă cam pe la 1730, iar numele şi-l trage de la tâ-
nărul zarzavagiu bulgar Baicu Penciu, care a deschis prima dugheană aici. Pe la
1790 în jurul dughenei lui Penciu, căruia moldovenii i-au zis Panciu, se aduna-
ră 12 familii şi apoi mai multe, din care descind locuitorii târgului de astăzi.
În jurul Panciului se găsesc schiturile Brazi, de călugări, şi Sf. Ioan de că-
lugăriţe, amândouă mai vechi decât oraşul. Tot în apropiere, este Schitul Tro-
tuşanu de lângă Moviliţa, iar Satul Mănăstioara tot din această regiune, ne-a,
24
dat pe Prea Sfinţia Sa Episcopul Gherontie al Tomisului şi Constanţei, fiu de

ţăran din localitate.
Când ieşi din Panciu înspre apus, se arată impunătoare Măgura Odobeştilor
(cota 1001), unde a fost postul de comandă al Feld Mareşalului Mackensen din
luptele din 1917. Până la Muncel străbaţi satele bogate ale Străoanelor-de-Jos
şi de-Sus, care ne-au dat pe scriitorul Ioan Ciocârlan, care a activat pe tărâmul
literar pe timpul cât a fost învăţător în Comuna Păuneşti, unde asemenea se gă-
sea mai în fiecare vacanţă de vară şi scriitorul Ion Adam, care tot aici, în Pău-
neşti, a lucrat o parte din operele sale literare.
Pe un masiv păduros, drumul merge în serpentină şi când se luminează din-
colo de codru, ajungi în Varniţa. Străbaţi apoi Răcoasa, plină de oameni de la
munte, în costumul pitoresc al Vrăncii, întâlneşti dealul „Momâia”, iar pe un
drumeag înspre dreapta cu suiş greu, după câtva timp, ajungi în satul istoric al
Mărăştilor, vestit tot în urma luptelor din vara 1917. Şi aici, ca şi la Mărăşeşti,
se găseşte un impunător mausoleu, în gropniţele căruia dorm mii şi mii de viteji
ai armatelor beligerante, împăcaţi prin taina nesfârşită a morţii pentru Patrie.
De jur-împrejur munţii şi dealurile rămase de pomină în istoria războaielor,
s-au încins parcă într-o horă impunătoare.
De la Mărăşti la Soveja treci prin Câmpuri, sat de mare întindere, care în
vreme îndelungată s-a dezvoltat aici, pe malul stâng al Şuşiţei, iar la satul din
apropiere, Gura Văii, s-a născut, a trăit şi doarme de veci Moş Ion Roată care
cu puterile lui multe-puţine a contribuit ca deputat al ţărănimii în Divanul ad-
hoc, la înfăptuirea actului cel mare al Unirii Principatelor şi la alegerea Dom-
nului cel bun, iubitorul de popor, slăvitul Alexandru-Ioan Cuza.
Soveja e localitate pitorească, staţiune climaterică, aşezată la marginea co-
drilor de brazi. Din documente reiese că a ţinut la început de Comuna Câmpuri
de care s-a despărţit, poate pe vremea zidirii Mânăstirii.
Mănăstirea Sovejei a fost ridicată de Matei Basarab pe urmele unui schit
mai vechi, ca semn de împăcăciune cu neastâmpăratul lui megieş Vasile Lupu,
domnul Moldovei. Pe aceste locuri moldovene au fost aduşi locuitori din Rucăr
şi Dragoslavele Judeţul Muscel, întemeietorii celor două sate ale Sovejei, Dra-
gosloveni şi Rucărenii. Se pare că ulterior, procesul de imigrare din Muscel a
continuat şi s-a întins şi mai departe până la Bâlca şi Coţofăneşti. Din neamul
acestor oameni de la munte s-a ridicat marele geograf Simion Mehedinţi.
Dincolo de dealurile celor două Răchitaşe, pe valea Vîzăuţului, se află
Comuna Vizantea, staţiune balneară, cu nume de origină străină fiind formată
de două sate: Vizantea-Mănăstirească şi cea Răzăşească. Întâia e locuită de
ceangăi catolici care au şi o biserică. Sunt aduşi aici - se crede -, de întemeieto-
rii mânăstirii cu acelaşi nume. Mănăstirea Vizantea, poate la început numai un
schit de lemn, s-a clădit pe un loc domnesc, dăruit de Petru Şchiopu starostele
25
de Putna, Broştioc. Clădirea mănăstirii refăcută şi renovată la 1859 de egume-

nul grec Visarion după modelul bisericilor din ţara lui sau din Constantinopol,
se menţine încă în stare bună. Zidurile vechi, urmele bisericii sau chiliilor din
altădată, ridicate probabil de Irimia Movilă înscris cel dintâi în pomelnicul mâ-
năstirii, se năruie.
După ce străbaţi satul din vale, Vizantea Răzăşească, intri în Comuna Găuri,
care ţine de Vrancea. Satul e plin de livezi şi case în cel mai frumos şi mai au-
tentic stil autohton. Dincolo de Găuri, printre pâraie şi locuri cari se năruie din
pricina intemperiilor punând în primejdie circulaţia, ajungi la Vidra, sat cu nu-
me românesc, de la poalele Măgurii, pe malul Putnei. Încotro priveşti e tot Ţara
Vrăncii.
De la Mărăşeşti la Cetatea Stăncuţei. Dacă treci calea ferată din apropi-
erea Monumentului „Victoriei”, te afli pe drumul ce duce la Mărăşeşti. Zările
se mai strâmtează, gâtuite între dealurile ce coboară de la Panciu şi malul Sire-
tului din apropiere. Mai la fund, învăluite într-o poleială de aramă, cuprinse va-
ra de văpaie, stau de strajă - de când e lumea -, dealurile de la Ionăşeşti de unde
începe platoul Moldovei. Din loc în loc, apele marelui râu scânteiază în soare
ca nişte ochiuri de oglinzi.
Fig. 2.
Localul vechiului liceu
„Unirea”, azi „Şcoala
profesională de fete”,
[iar în prezent, sediul
Arhivelor Naţionale,
Focşani - Vrancea, n.
e.]
Siretul a fost de multe ori ocrotitorul nostru. În atâtea rânduri hoardele tăta-
rilor s-au oprit pe malul stâng, ca în primăvara anului 1711 când nu l-au putut
trece, fiind şuvoiul mare din pricina ploilor şi topirea zăpezilor. Astfel, Ţinutul
Putnei şi, în special, Focşanii au scăpat de jaful şi pustiirea lor. Mulţi pribegi
din Moldova de jos s-au refugiat aici.
26
Plecând mai departe spre apus, lăsăm în urmă câmpia de la Răzoare, apoi
Pufeştii cu pitorescul conac al familiei Săbăreanu, ca să ajungem în vechiul
târg ctitorie domnească, Domneştii. Aici au fost odinioară curţile acelui vrednic
răzeş, ostaş putnean şi Domn al Moldovei, Eustratie Dabija, socrul lui Duca-
Vodă, care bea vinul din oala de lut la ospeţele domneşti.
În Domneşti se mai văd urmele bisericii vechi, tot ctitorie domnească. Aici,
în ziua de Crăciun 1683, în toiul petrecerii, cetele de cazaci înapoiaţi de la
asediul Vienei, sprijinitoare a lui Petriceicu şi al boierilor cari voiau să scoată
pe hulpavul Duca-Vodă din domnie, au năvălit la curtea domnească. Au despo-
dobit pe Datina Doamna şi pe fiicele sale de toate podoabele şi cu pielea le-au
lăsat. Au robit oameni, pe Duca-Vodă şi numai logofătul Miron Costin cronica-
rul, au scăpat teafăr şi nu l-au jecuit, fiind cunoscut de un ostaş de când învăţa-
se carte în Lehia. Pe Constantin Postelnicu ce-i zicea Ciobanul, asemeni l-au
jecuit până la piele, iar Sandu Buhuş hatmanul a scăpat cu jupâneasa şi trei co-
coni ai lui la Focşani, unde se afla şi Anastasia, Doamna lui Duca-Vodă.
Adjudul sau Agiudul cum i se spunea odinioară, e târgul cel mai vechi din
Putna. A fost condus multă vreme după vechea rânduială a Moldovei de un
şoltuz şi doisprezece pârgari, un fel de consiliu orăşenesc. Astăzi e un oraş care
mai numără destui ovrei. Viaţa românească pulsează mai cu seamă în zilele de
târg când uliţele strâmte şi întortocheate sunt înviorate de mulţimea ţăranilor
din împrejurimi.
Sascutul e un topic cu nume de origine ungurească, însemnând „fântâna
Sasului”. E renumit astăzi prin fabrica de zahăr care-i dă viaţă şi prestigiu eco-
nomic. În Sascut au văzut lumina marele om de ştiinţă, I. Athanasiu, fost rector
al Universităţii din Bucureşti şi fratele acestuia, fostul Episcop de Roman, Teo-
dosie.
În Bălcuţa se găsesc mici colonii de Ceangăi. Împrejurimile sunt pitoreşti şi
locuite de o populaţie mândră, muncitoare, ce păstrează încă pe scară întinsă,
mai ales femeile, frumoasele costume naţionale, asemănătoare celor din Buco-
vina şi din Neamţ.
La câţiva kilometri de Sascut, dacă te abaţi din drumul mare al şoselei
naţionale, intri în satele: Mândrişca, Valea-Seacă, Cucova, ce se ţin lanţ ca un
şirag de mărgele.
De la Scurta, sat de răzeşi, ca Melinte şi alţii, şi până la Faraoane în Bacău
sunt ocini şi moşii de ale Buzdugăneştilor, oşteni şi boieri din vremea lui
Ştefan cel Mare. Câteva, firave mlădiţe de urmaşi trăiesc şi astăzi pierdute şi
uitate prin aceste locuri, iar la Faraoane îşi doarme somnul de veci cel care a
văzut lumina în Focşanii Unirii, fiind o vreme cârmuitorul ţării, Regentul I.
Buzdugan.
27
Legenda spune că pe aici a trăit fecioara Stăncuţa, fată din neamul Buzdu-
găneştilor, căreia, murindu-i părintele şi fraţii, s-a îmbrăcat ea în straiul ostă-
şesc şi-a luptat în rând cu Ştefan cel Mare, gonind pe ungurii ce ne călcaseră
hotarele. A căzut în luptă şi numai după moarte aflară fârtaţii ei că voinicul
spânatec care se avântase în cele dintâi şiraguri, era fecioară. De atunci şi până
astăzi, după porunca Domnului, locului aceluia, unde a căzut viteaza fată, i se
spune „Cetatea Stăncuţei”, după numele legendarei eroine.
Pe Valea Milcovului. Odobeştii este un orăşel pitoresc, aşezat într-un me-
diu sănătos, cu străzi bine pietruite şi ţinute curat. Clădirile onorează pe loca-
tari, care ştiu să cultive şi florile din jurul casei. În inima târgului e o mică gră-
dină publică, un Monument al „Eroilor”, biserici cu turle impunătoare, iar de
jur-împrejur nesfârşite întinderi cu vii, care încep din câmpia Focşanilor până
sub poalele Măgurii. Adevărata podgorie care a dat renumele vinurilor din a-
ceastă regiune nu este în Odobeşti, ci în localitatea numită Şarba, cu vinuri ne-
întrecute. Chiar legenda spune că vinul de Odobeşti a fost în vechime, ucenic la
cel din Şarba, de la care a învăţat meşteşugul de a înveseli pe oameni în lume.
Odobeştii e unul din târgurile vechi ale Putnei. În 1698, un document vor-
beşte despre delimitarea unor proprietăţi dintre odobeşteni şi vrânceni. În 1785
pitarul Nicolae Avram cumpără moşie în Odobeşti în bătrânul Chilan de la
moşnenii vrânceni. În 1803, făcându-se hotărnicia Odobeştilor, se determină
iarăşi partea vrâncenilor.
Trecând dincolo de marginea târgului, începe altă lume: lumea Vrăncii, cu
care deseori în trecut localnicii erau în certuri şi pricini pentru diferite încălcări
de proprietăţi.
Fig. 3. Şcoala nr. 2, de băieţi - cea mai veche
şcoală a Ţinutului Putna
28
În documente se găsesc nume de boieri ca: al Vornicului de Vrancea Zalaru,

al spătarului Dabija, al bătrânului Chilău sau al pitarului Nicolae Avram, mai
târziu al lui Alevra sau Faur, cari statornicesc hotărniciile şi fac împăcare între
vrânceni şi cei de aici.
Nu te depărtezi prea mult de Odobeşti şi în dreapta drumului se zăresc nişte
dealuri abrupte, retezate parcă cu spada, unde a fost odată Crăciuna, cetatea
aşa de mult disputată între Ştefan cel Mare şi Domnii Munteni. Lângă zidurile
ei, poate numai metereze de lemn şi pământ, s-a vărsat mult şi nesocotit sânge
românesc. Moldoveanul în cele din urmă a învins, împingându-şi hotarul până
aici, la Milcovul blestemului şi dezbinării noastre aproape patru sute de ani,
până la binecuvântatul veleat al anului 1859, când „Milcovul a fost secat din-
tr-o sorbire”.
Rând pe rând, treci prin satele acum de munte ale: Pituluşei, Căpătanul,
Valea-Rea, Arva cu case căţărate pitoresc pe înălţimi, iar portul, deşi influenţat
de apropiatele aşezări târgoveţe, se menţine în mare măsură la acela al tradiţiei
satului de la munte.
Ajungem la Miera, cu ctitoria domnească a mănăstirii Cantemireştilorr
Mănăstirea „Mira”, făcută la început din lemn de Constantin Cantemir, apoi
din zid de fiul acestuia Antioh, imitând „Cetăţuia” din Iaşi a Ducăi-Vodă, fără
s-o poată ajunge. Mănăstirea e terminată abia la 1735 de către egumenul grec
Mitrofan Calerghi. Aşa cum se înfăţişează această urmă a trecutului: cu pictura,
stranele şi catapeteasma, e tot ce a putut da mai bun veacul al XVIII-lea de
decădere politică, morală şi artistică a Moldovei. Lângă uşa din dreapta se văd
chipurile ctitorilor Cantemireşti: Constantin şi Antioh, alături de boierul Moţoc
şi soţia lui, Ursa.
Împrejurul bisericii, casele mănăstireşti sunt o ruină, zidurile mănăstirii se
năruie mereu. Vremea şi mai ales indiferenţa noastră vor face să dispară pe
încetul şi ultimele mărturii ale unui veac apus de mult şi care a avut specificul
lui în evoluţia şi dezvoltarea noastră istorică.
Păşind dincolo de cuprinsul acestui sfânt lăcaş purtător al miresmelor din
trecut, te scobori iarăşi pe drumul bătut de apele Milcovului. Treci prin Vulcă-
neasa, unde pădurile se mai îndesesc, laşi în urmă Şindrilarii, fără sfârşit,
ajungi apoi într-un loc unde malurile Milcovului au înfăţişarea unor temple
uriaşe. Din mijlocul acestui pustiu, priveşti în zare casele albe şi tupilate de la
Reghiu, aşezări de gospodari cuminţi, omenoşi, dar cumplit de săraci.
În pofida sărăciei oamenilor, locurile sunt foarte bogate. Aci, dar mai ales la
Andreiaşul-de-Jos, s-au descoperit zăcăminte însemnate de petrol, de sulf, stra-
te aurifere şi chiar urme aşa de rare la noi de platină. La Andreiaşul-de-Sus s-au
aflat emanaţii de gaz metan. Toate acestea puse în valoare vor preface atât
locurile cât şi viaţa oropsită a oamenilor.
29
„Ţara Mioriţei şi a Pustiului”. La marginea de răsărit a Odobeştilor, se

găseşte localitatea Cazacli. Numele acesta aminteşte pe al cazacilor de peste
Nistru, care în fiecare toamnă, veacuri de-a rândul, cu învoirea domnilor mol-
doveni veneau aci să adune în buţi cu cercuri de fier vestitele vinuri de Odo-
beşti.
La sfârşitul veacului al XVIII-Iea, pentru nevoile lor sufleteşti, aceşti cazaci
au clădit chiar o biserică ce se vede şi astăzi, dar care prea dată uitării e pe cale
să se năruie.
Spre dreapta, după puţin timp de drum, ajungi în Ivănceşti, apoi în satul şi
mai mic al Căpoteştilor care a dat neamului pe una din cele mai ilustre figuri
ale ortodoxiei, pe fericitul mitropolit şi cărturar, Varlaam al Moldovei.
Boloteştii e un sat mare, bine gospodărit, unde la hanul „Ţiroiu e dejugă-
toarea Vrăncii”, loc de popas al oamenilor de la munte care se opresc aici să-şi
odihnească vitele şi pe-ndelete să guste vinul din podgorii. Stăruind mereu la
drum, treci repede prin Găgeşti-Cucueţii de sub Măguri-Burca şi apoi prin
Vidra, de unde pe Valea Putnei intri în Vrancea.
Acesta e unul dintre cele mai vechi ţinuturi, care cu Tigheciul şi Câmpulung
Moldovenesc au existat sub formă de sătuleţe înainte de întemeierea Princi-
patelor. În zorii închegării celor două ţărişoare, acest ţinut şi cu oamenii lui au
scăpat de influenţa ce-o exercitau asupra lor ungurii aşezaţi în jurul Episcopiei
catolice a Milcoviei, din apropiere.
Fig. 4 - Vedere generală a două sate de munte (Spineşti, Păuleşti)
30
Vrancea şi-a păstrat autonomia chiar în timpul celor două Principate, din ca-
re cauză Domnitorul Dimitrie Cantemir, în opera sa istorică „Descrierea Mol-
dovei” o numeşte „Republica Vrăncii”, titulatură care nu corespundea cu nu-
mele ce şi-l dăduseră vrăncenii şi anume de „Obştea Vrăncii”. Alipirea acestei
moşii la scaunul domnesc s-a făcut mai târziu pe cale paşnică prin consimţă-
mântul comun al obştenilor şi al Domnului prea puţin-puternic la început pen-
tru a putea intra în conflict cu populaţia din ţară.
Fig. 5 - Tip de sat de vale în
Vrancea (Năruja)
Din punct de vedere al alcătuirii, această populaţie are un caracter simbolic,

căci în unele părţi este formată din locuitorii veniţi din Ardeal, din Moldova şi
Muntenia. Pe acest teritoriu de multă vreme se realizase în mic o unire a tuturor
românilor.
Singura legătură pe care a avut-o Vrancea cu Domnitorul Moldovei, cel pu-
ţin din vremea lui Ştefan cel Mare, era vornicul ei, demnitar domnesc subordo-
nat starostelui de Putna.
Vornicul aduna dăjdiile pentru domnie, era organul administrativ şi pazni-
cul militar al Vrăncei, sub ascultarea sa i se dau panţirii şi toţi locuitorii vrân-
ceni.
Panţirii erau agenţi de execuţie ai vornicului.
Atribuţiunile vornicului de Vrancea sunt precis indicate în documente şi
este de remarcat că pe lângă atribuţiunile arătate mai sus, ar fi avut şi unele
judecătoreşti.
Punctul asupra căruia se insistă într-un document, citat mai jos, este acela al
supravegherii Vrancei.
31
„Ori, pentru ce oameni străini va găsi vornicul acolo, să aibă a cerceta pre
cu amănunt, ce fel de oameni sunt şi cu ce trebuinţă umblă şi care nu va avea
nicio îndreptare la mână, încredinţat cum că nu sunt oameni buni, pe unii ca
aceia îndat şi făr de nicio sminteală să-i trimită la Dumnealui Hatmanul cu
toate cele ce se vor găsi asupra lor trimeţându-i şi toată pricina lor scrisă cum şi
pentru alte pricini mai mari, ce se vor [în]tâmpla acolo să aibă numai vornicul a
înştiinţa şi Dumnealui Hatmanul, ca să arate domniei mele” (hrisov de la 1783:
A. V. Sava, Documente Putnene I).
Vornicul de Vrancea este numit de însuşi Domnul Moldovei, după alegerea
Hatmanului. El este subordonat Hatmanului şi cum am spus mai sus şi staroste-
lui din Ţinutul Putnei, aceasta după porunca domnească.
Vrancea, din cele mai vechi timpuri, cum dovedesc documentele, era situată
în „locuri tari” şi cu locuitori de mare bărbăţie.
Legenda spune că Ştefan cel Mare, fiind bătut de turci, aici şi-a găsit rezer-
vele de ostaşi cu care a format o nouă armată, de astă dată învingătoare. Ca răs-
plată pentru vitejia acestor locuitori, marele Domnitor le-a dăruit munţii pe
care-i stăpânesc în devălmăşie şi astăzi au dreptul a scoate sare din ocnele
Vrăncei pentru trebuinţele lor.
Regele Carol I, atras de această legendă şi aflând despre frumuseţea acestui
ţinut, chiar în primii ani ai Domniei Sale, adică în 1867, venind pe vechea fron-
tieră, a scoborât peste munţii Vrăncii, la Nereju, unde a fost primit cu mare alai
de mulţi călăreţi în fruntea cărora se găsea o fecioară, fata răzăşului Macovei.
Văzând frumuseţea acestor ţinuturi, încălzindu-şi sufletul la amintirea mari-
lor tradiţii şi ca să-şi lege numele mai strâns de acest vechi pământ românesc,
şi-a însuşit titlul de „Conte de Vrancea” (N. Iorga, Vrancea şi vrâncenii, p. 5).
La începutul lui mai 1871, înapoindu-se de la Iaşi, în gara Mărăşeşti
Domnitorul Carol a fost întâmpinat de o numeroasă ceată de vrânceni, în nu-
mele cărora a vorbit micul şcolar Băsnuţă Ioan, de la şcoala din Vidra, astăzi
bătrân preot la Colacu. Domnitorul a fost aşa de viu impresionat de manifes-
tarea strănepoţilor Vrancioaiei şi de cuvintele inimoase ale şcolarului, încât a
cerut ca micul plăieş să fie aşezat între Domn şi Doamnă, în careta domnească,
mergând împreună până la Focşani, la colonelul Panaite Tufelcică, fost prefect
şi sub Cuza-Vodă, unde la prânzul festiv ce s-a dat Domnitorului a ospătat şi
vlăstarul vrăncenesc. Domnitorul şi mai ales Doamna, au voit să-l ia la Bucu-
reşti. S-au lovit însă de îndârjita împotrivire a mamei lui Băsnuţă, care era vă-
duvă şi nu mai avea alţi copii.
Vrancea este un ţinut plin de poezie, unde inspiraţia populară a dat frumoa-
se plăsmuiri ale geniului românesc, în frunte cu acea perlă a literaturii noastre,
„Mioriţa” ciobanilor din aceste „locuri tari”, cum le spun cronicele, ai căror lo-
32
cuitori mai doinesc din caval şi mai sună din buciume, ca în vremurile voie-
vozilor.
Fig. 6. Valea
Putnei (la fund,
pe una din
terasele tinere,
Satul Negrileşti)
Fig. 7.
Cascada
Putnei
Această frântură de ţară are un caracter particular prin isteţimea oamenilor,

frumuseţea locurilor, mulţimea legendelor, a poeziei populare şi prin izolarea
în care cei de aci au trebuit să trăiască de la începutul veacurilor. Ascunsă între
munţi, dincolo de Răiuţ şi Măgura Odobeştilor, Vrancea şi-a dus zilele în
33
aceeaşi atmosferă de tradiţionalism străvechi, amintiri şi obiceiuri cari o fac şi

mai interesantă, în mijlocul celeilalte lumi grăbită să împrumute cele din urmă
forme de viaţă nouă. Din multe puncte de vedere, Vrancea cu oamenii săi a ră-
mas în unele locuri aceeaşi ca acum câteva sute de ani.
Tocmai această particularitate a stârnit în ultima vreme interesul oamenilor
de ştiinţă s-o studieze din nenumărate puncte de vedere. Cel dintâi care s-a ocu-
pat de această „republică” a fost Domnul şi învăţatul Dimitrie Cantemir, care
vorbeşte despre ea în „Descriptio Moldaviae”. Au mai scris despre Vrancea Io-
nescu de la Brad, Melhisedec, fostul episcop al Romanului, Hajdeu, N. Iorga,
Gh. Gh. Longinescu, Al. Vlăhuţă, d-nii Simion Mehedinţi, D. Gusti, prof. C. C.
Giurescu, geologul Şt. Mateescu, H. H. Stahl, C. D. Constantinescu-Mirceşti,
preotul N. Ionaşcu, profesorii I. N. Ionaşcu, Al. şi Virgiliu P. Arbore, magistrat
George Tatulescu etc.
Scriitorii Mihail Sadoveanu şi Ioan Ciocârlan în ultimul timp s-au docu-
mentat aici pentru scrierea unor romane din viaţa Vrăncii. Decedatul putnean şi
scriitor de talent Ioan Ciocârlan a şi dat măcar unul la iveală - Tainele munţilor.
Cei care au făcut însă temeinice studii despre acest colţ de ţară sunt: ma-
gistratul Aurel Sava, (problema juridică şi documentară a Vrăncii); prof. N. Al.
Rădulescu (geografia fizică şi antropogeografia regiunii) şi prof. Ion Diaconu
(folklorul şi etnografia), dând la iveală peste o sută de minunate şi neîntrecute
variante ale „Mioriţei”.
Cu drept cuvânt, se poate spune că Vrancea coincide cu „spaţiul mioritic”,
aşa de desbătut în ultima vreme în discuţiile filosofice şi folclorice de la noi.
În ultimul timp, prof. Const. Brăiloiu, ajutat de d-l prof. Ion Diaconu au
colindat prin câteva sate din Vrancea, adunând nenumărate perle de folclor mu-
zical cu care a îmbogăţit tezaurul colecţiilor de acest fel, aflătoare în „Arhiva
de folklor a Societăţii Compozitorilor Români”. D-sa a înregistrat mai ales
neîntrecute bucăţi de fluer, care dovedesc o tehnică şi un simţ artistic nebănuite
în această lume de ciobani uitaţi şi pierduţi în hăul munţilor.
Acum câtva timp şi ani de-a rândul, în mijlocul vrâncenilor a trăit un oas-
pete rar, un pastor al bisericii anglicane, pasionat de studiul formelor religioase
primitive ale populaţiei Vrancei, despre care ajunsese vestea în ţara lui. Acesta,
cu ajutorul d-lui prof. universitar V. Gh. Ispir, a făcut de asemenea studii
interesante din punctul său de vedere.
În adevăr, se practică aici ritualuri cu total caracteristice, în cari se amestecă
uzanţele ortodoxe-creştine cu cele mai vechi forme de păgânism păstrate din
vremea lui Zamolxe zeul dacilor şi mai noi.
De la Războiul de Întregire încoace, echipele pentru studii sociologice con-
duse de prof. D. Gusti, la Nereju, apoi echipele studenţeşti ale „Fundaţiilor
34
Culturale Regale”, la Nereju şi Bârseşti au venit, de asemenea, pentru variate

cercetări ştiinţifice.
Fig. 8. Păstoritul în Vrancea (Muntele Ciuta - Satul Tulnici)
Fig. 9.
,,La coasă…”
(Tulnici)
Alţi anchetatori s-au adunat prin aceste locuri cu dorinţa fierbinte ca în stu-
diile făcute să se documenteze de la izvoarele curate ale unei vechi şi specifice
civilizaţii şi culturi populare. Oamenii aceştia de la munte, trăind izolaţi, până
35
în vremurile mai noi, nu ştiau şi nu întrebuinţau pentru toate nevoile vieţii alte
unelte decât acelea înfăptuite de gândul, inspiraţia şi geniul lor creator. Ca o
pildă de intuiţie a acestor ţărani isteţi, chiar în domeniul arid al ştiinţei, este uti-
lizarea vaccinului, pe care ciobanii din Vrancea îl cunosc şi-l practică de când
lumea, pentru vindecarea oilor bolnave de vărsat.
* * *
Între munţii Macradeu-Condratu-Gurgiu-Furul spre Apus şi muncelele Mă-
răştilor, dela Ireşti şi Măgura Odobeştilor, se întindea până în vremurile noi,
străvechiul şi nepătrunsul codru Vrâncean ce făcea bogăţia şi frumuseţea aces-
tor locuri.
Acum aproape tot acest ţinut s-a prefăcut într-o jalnică pustie, peste care ba-
te viforul celei mai negre şi cumplite sărăcii. Securea străinului a doborât bra-
zii, molizii şi alte esenţe. Rare locuri ca în Vrancea se găsea lemnul de tisă din
care se fabricau pianele cu minunate rezonanţe. Totul a fost nimicit însă fără
cruţare, dispreţuindu-se cele mai elementare reguli de regim silvic. Nicăieri ca
aici nu s-a practicat sistemul tăierilor rase. Niciun control din partea nimănui.
Un adevărat furt ajutat de complicitatea interesată a conducătorilor şi a cozilor
de topor, iar jos în lumea cea mare a moşnenilor Vrancei, o totală lipsă de cu-
noaştere a intereselor locale.
La începutul exploatărilor obştea dispunea de o suprafaţa păduroasă de
65.000 ha., din care s-au exploatat 50.000 ha, rămânând netăiate abia 15.000
ha. Astfel că lemnul, la îndemâna tuturor altădată, a devenit un articol de lux.
Oameni care trăiau din produsul pădurilor au ajuns la sapă de lemn. Terenurile
pustiite se năruie, revărsându-se mai ales primăvara şi în vremea ploilor în
avalanşe uriaşe. În urma lor apar stâncile sterpe, spre care vrâncenii privesc cu
deznădejde şi obidă în suflet.
D-l M. G. Georgescu, Inspector General silvic, care s-a ocupat de „Proble-
ma silvică a Vrancei” rezumă aceasta în cuvintele: „Jos pustiu şi jale, sus ruini
şi devastări”. Vrancea se năruie, dispare. Aceasta este înfăţişarea unuia dintre
cele mai vechi şi frumoase ţinuturi româneşti cu nume şi trecut de legendă.
Societăţile străine de exploatare au început să lucreze mai ales din anul
1905. Până în anul 1928 rămăsese neatinsă partea mijlocie a Vrancei, din bazi-
nul Nărujei, dar şi aici au fost nimicite peste 4000 ha. În această parte a conti-
nuat exploatarea până acum doi ani.
La început vrâncenii au fost înşelaţi mai rău decât cine ştie ce colonii afri-
cane, căci sunt cazuri de contracte când obşteanul şi-a vândut dreptul în schim-
bul sumei ridicole, ca să nu zic criminale, de 80 bani hectarul şi aceasta cu bi-
nevoitorul concurs al avocaţilor misiţi, diverşi alţi intermediari şi politicieni
36
influenţi, de tot felul de membri în consiliile de administraţie ale societăţilor de

exploatare.
În faţa primejdiei care ameninţă pământul Vrancei, după alarma dată în Par-
lament de d-l Prof. Simion Mehedinţi, de avocatul P. B. Chiriţă şi alţii, în pre-
să. Corpul silvic format din fruntaşii silvicultori, printre cari: Inginer D. S.
Drâmbă, D. Grozăvescu, Marin Drăcea, Marin Georgescu, Cicero Gorciu,
fostul secretar general de la Domenii, etc., au început o adevărată ofensivă cu
deviza: Să împădurim. Şi până în anul 1938 s-au realizat lucrări tehnice în va-
loare de lei 1.500.000 care continuă mereu. În vara trecută d-nii profesori uni-
versitari Dimitrie S. Drâmbă şi Marin Drăcea, cu studenţii din ultimii ani de la
Politehnica Silvică din Bucureşti, au făcut o excursie în Vrancea cu dorinţa
fierbinte de a studia posibilităţile de refacerea regiunii pustiită vandalic de mâ-
na vrăjmaşă a străinilor.
Pentru o lucrare efectivă însă şi cu rezultate mântuitoare, trebuie neapărat
sume considerabile şi aceasta cât mai e vreme şi până când agenţii atmosferici
nu vor preface într-o ruină desăvârşită ceea ce a fost Vrancea de odinioară...
Fig. 10 - Casă bătrânească din Paltin
În acest ţinut proprietatea colectivă are un caracter specific şi dăinueşte din

cele mai vechi timpuri. La început această proprietate a fost o singură moşie a
Vrăncii, unde dreptul de folosinţă la păşunat şi lemne de foc sau de construcţie,
se exercita de băştinaşi fără nicio restricţie.
Odată cu înmulţirea populaţiei şi formarea satelor, vrâncenii - şi mai ales
după procesul scoaterii din boieresc de la 1817 - Moşia Vrăncii s-a împărţit pe
37
satele existente, luându-se drept criteriu după atribuire sumele de bani cu care
satele au contribuit la susţinerea procesului la Divanul Moldovei, cu vistier-
nicul Iordache Roset Rosnovanul.
Cu prilejul acestui proces dezbătut aproape 5 ani, s-a reconstituit, pe baze
de documente aduse la proces de părţile împricinate, situaţia istorică a aşezări-
lor vrănceneşti care dăinuiesc din timpuri imemorabile şi că Moşia Vrăncii n-a
fost vreodată domnească sau boierească.
Înăuntru acestui perimetru sunt aşezate un număr de 24 sate care formează
tot atâtea obştii de moşneni, având fiecare un trup de munte stăpânit în devăl-
măşie din vechea Moşie a Vrăncii.
Satele care au drept în munţi sunt: Voloşcani, Vidra, Tichiriş, Părosu, Cola-
cu, Valea-Sării, Bârseşti, Topeşti, Negrileşti, Poduri, Prisaca, Poiana, Tulnici,
Coza, Păuleşti, Hăulişca, Văsui, Spineşti, Herăstrău, Nistoreşti, Năruja, Paltin,
Nereju.
Sate care nu au drept în munţi sunt: Bodeşti, Spulber, Prahuda, Vâlcani,
Ghebari, Ruget, Burca şi Văcăria. Bodeşti şi Rugetu au pierdut munţii prin
înstrăinare. Spulberu n-a contribuit la cheltuiala procesului din 1817 şi nu i
s-au atribuit drepturi, iar satele Prahuda, Vâlcani, Ghebari, Burca şi Văcăria
sunt constituite din locuitori veniţi din afara cuprinsului Vrăncii, deci, nefiind
băştinaşi n-au fost împărtăşiţi din bunurile Vrăncii potrivit obiceiului localnic.
Parte din locuitorii acestor sate care îşi trag obârşia din satele Vrăncii îşi
păstrează drepturile în obştea de origine la fel cu localnicii. Stăpânirea proprie-
tăţilor devălmaşe se exercită de fiecare obşte după obiceiul locului, care au fost
legiferate prin art. 40 al Codului Silvic şi care se rezumă în câteva formule con-
sacrate prin vechi documente cât şi prin tradiţia nescrisă care a făcut în toate
timpurile legea Vrăncii, astfel:
a) Vrănceanul se naşte şi moare cu dreptul său;
b) Obştea este proprietara asupra fondului, iar obşteanul are un drept
de uz personal atât la folosinţă în natură, cât şi la beneficiile rezultate din
punerea în valoare a lemnelor obştiei;
c) Au drept la folosinţă în obşte locuitori majori bărbaţi şi femei născute din
părinţi vrânceni, cari domiciliază efectiv în satul de reşedinţa obştiei şi contri-
buie la cheltuielile şi susţinerea acesteia;
d) Dreptul tuturor este egal şi intră în funcţiune la majorat, încetând la
deces;
e) Obştenii plecaţi din obşte pierd dreptul de folosinţă şi-l recapătă dacă se
întorc în sat chiar după mai mulţi ani (casaţia S. II 1914; procesul Prahuda);
f) Din principiul că singură obştea este proprietară, urmează ca orice locui-
tor care părăseşte de bunăvoie satul de reşedinţă al obştiei, pentru a locui în altă
parte, pierde avantajele pe care mai înainte le trăgea din proprietatea obştiei, iar
38
în ce priveşte folosinţa, că nu este decât rezultatul legăturilor sale pe care le-a

rupt prin plecarea sa şi nu poate pretinde să i se păstreze vreun drept de pro-
prietate, pe care nu l-a avut nici în momentul şederii în sânul obştiei;
g) În orice mod ar dobândi un obştean dreptul de folosinţă, obşteanul este
dator să contribuie la toate sarcinile şi obligaţiile obştiei, fără de care i se poate
interzice dreptul de folosinţă şi repartizare la veniturile obştiei.
Din punct de vedere economic folosirea bunurilor se exercită în acelaşi mod
arhaic de stăpânire şi exploatare ca şi în timpurile vechi.
Păşunatul se face la poienile pădurii şi golurile din munte cu vite adunate în
stâni de oi şi cirezi de vaci, iar din pădure fiecare obştean taie după nevoie şi
putinţa mijloacelor de exploatare şi transport.
În câteva obştii - ca ale satelor: Herăstrău, Paltin şi Spineşti – s-au limitat
posibilităţile de luarea lemnelor din pădure, atribuindu-se un număr de arbori
celor cari au boi şi ferăstraie, cei ce au astfel de mijloace nu folosesc pădurea
sub nici o formă.
În celelalte obştii fiecare obştean taie din pădure cât poate şi de unde vrea,
fără nici o restricţie, iar obştea Nerejului nici n-a început a se constitui, con-
form Codului Silvic din 1910.
Fig. 11 - „Hierăstrău” de pe Valea Zăbalei (Satul Herăstrău)
O singură obşte a Satului Văsui s-a organizat atât din punct de vedere juri-
dic cât şi economic după toate principiile legale, adoptând sistemul cooperatist,
cu respectarea drepturilor fiecărui obştean înscris în tabelele de drepturi ale
obştiei şi cu menţinerea strictă a obiceiului local consfinţit de tradiţie.
39
În afară de aceste categorii de obştii mai sunt unele care nu folosesc munţii
decât pentru păşunatul oilor. Prin tăieri pentru gospodăriile lor, nu folosesc
pădurea fiind prea departe. Astfel sunt satele Vidra, Voloşcani, Părosu, Găuri,
Colacu, Negrileşti, Poduri şi Prisaca.
Pe drumuri de câmpie. După ce te strecori pe uliţa plină de praf a „Galaţi-
lor”, înainte de a ieşi din Focşani, se vede în partea dreaptă o poartă monumen-
tală de piatră a cimitirului făcut de germani în timpul războiului şi unde şi-au
îngropat eroii lor căzuţi pe locurile noastre în ofensiva din august 1919. E un
cimitir vrednic de văzut. În majoritate morţii sunt din neamul acestora. Într-o
parte mai izolată dorm câteva zeci de soldaţi români şi ruşi.
De aici mergând spre Răsărit străbaţi o şosea, în dreaptă şi în stânga căreia,
se întinde o câmpie arsă de soare. În toată partea de sud-est a judeţului în mulţi
ani aceeaşi pacoste s-a ţinut lanţ.
Trecem peste podul Zamfirei de pe Putna care a devenit domoală, adâncă şi
tulbure. Nu seamănă cu pârâiaşul şerpuitor şi zglobiu, pe care-l întâlnim în
Vrancea.
Mai departe ne strecurăm pe lângă Sasu şi în mai puţin de un ceas cu ma-
şina eşti în Suraia, sat vechi de răzeşi. Numele şi-l trage, cum spune tradiţia, de
la „Şura” lui Ştefan cel Mare, pe care a venit călare aici, cu prilejul cine ştie a
căror lupte şi când a împărţit ocine şi răzăşii celor zece bătrâni, întemeietorii
satului, al căror nume Ocneş, Pătraşcu, Grozav şi alţii sunt pomenite şi astăzi.
Suraia e un sat cu totul caracteristic.
Are un drum principal care trece prin mijlocul său, legătura cu celelalte
comuni, iar din artera principală pornesc nişte coturi în formă de semicerc la
capătul cărora nu mai ajungi.
Tot satul e un adevărat labirint, întocmit astfel să înşele pe năvălitorii turci
sau tătari din veacurile trecute.
Altă parte caracteristică, a satului acestuia, o constituie faptul că pe lângă
fiecare casă se află câte o perdea de pădure. Vara e o adevărată frumuseţe să
treci pe aici, unde şi gospodăriile sunt curate spilcă.
Pe vremuri când Marea nu era aşa de cunoscută de „sezonişti”, multă lume
în timpul verii îşi petrecea vilegiatura aici în mijlocul acestor crânguri, făcea
plajă şi se scălda în apele Siretului din apropiere, cu un cohalm de sălcii şi
răchită, plin de păsări cântătoare şi unde întâlneşti nenumărate colţuri tainice,
atrăgătoare.
Lumea bună de astăzi vizitează rar aceste locuri şi puţini sunt acei care mai
admiră plutele singuratece ce scoboară pe Siret din munţii Neamţului spre
schelele de la Galaţi.
40
Echipele ştiinţifice care studiază viaţa satului, ar găsi, credem aici, pentru
cercetările lor, lucruri foarte interesante. Suraia credem că reprezintă o fiziono-
mie foarte rară, în ceea ce priveşte satul românesc de la câmp.
De costumul tradiţional nu mai poate fi vorbă aici. A fost unul cu totul de-
osebit, care se mai vedea la bătrâni, până în preajma războiului de întregire.
Acum toţi sunt îmbrăcaţi ca la târg. Hora a fost înlocuită cu „seratele” şi „balu-
rile” date bineînţeles la salon; iar jocul e acel pe care l-au adus vremurile.
Învăţătorii harnici de la cele două şcoli şi mai ales vrednicul şi cumintele
preot, ar putea clădi mult pentru reluarea firului întrerupt al tradiţiei. Corul re-
ligios ce-l fac învăţătorii, de-a valma cu fetele şi flăcăii satului, e un început
bun.
De la Suraia, unul din cele mai mari sate din Putna, mergând spre miazăzi,
treci prin Vadul-Roşca. De aici mai sunt câţiva kilometri până la Călieni, un sat
unde s-a încuibat seceta de multă vreme. Oamenii au ajuns nişte umbre. Când
nu-i secetă, Siretul şi Putna vecine la câţiva paşi, îşi revarsă asupra lor prisosul
de ape, izolându-i complet de restul lumii.
Pe şoseaua naţională din apropiere s-a creat un sat nou format mai ales din
tineret care are şi o şcoală. Bătrânii mai tradiţionalişti au rămas tot în Călienii-
Vechi. În apropiere de această comună Siretul pe dreapta se contopeşte cu
apele Putnei, iar pe cealaltă cu ale Bârladului.
Mergând mai departe treci Putna pe un pod de vase. Câmpul pare aici mai
rodnic şi deodată intri în altă comună de răzeşi, Năneştii, cu case înalte destul
de frumoase, locuitorii sunt oameni de ispravă, nedesminţându-şi astfel obârşia.
Din mijlocul lor s-au ridicat mulţi intelectuali care le cinstesc numele.
Fig. 12. Gospodină „dila munti” călare, cu „desagii atârnaţi” de şaua calului (satul Coza)
41
Plecând mai departe, străbaţi un drum rău, treci peste apa Râmnicului-Sărat,
care asemenea se varsă în Siret şi apoi strecurându-te pe lângă Costieni, ajungi
în târgul Nămoloasa, apoi în satul cu nume similar unde din cauza aceleiaşi se-
cete permanente, greutatea de viaţă a oamenilor se resimte în chip vădit. Pe
lângă secetă, războiul trecut a lăsat şi el urme adânci. La Nămoloasa ca şi la
Mărăşti se fixase în 1917, punctele unde trebuia să se producă ofensiva noastră.
Siretul ajunge aici un râu impunător dar cu maluri sterpe, lipsindu-i cohal-
mul de la Suraia. Oamenii aşezaţi în bărci străbat mereu apele adânci cu unel-
tele de prins peşte şi în special neîntrecuta mreană de Siret, aşa de mult căutată
de cei care-i ştiu gustul. E un peşte ce trebuie preparat în cel mult câteva cea-
suri, după care se alterează. Localnicii se feresc cu desăvârşire să consume i-
crele de mreană, care se strică şi mai repede, devenind astfel o otravă vătămă-
toare.
Aici, la Nămoloasa, e hotarul între cele trei judeţe: Putna, Râmnicul Sărat şi
Tecuci, iar în apropiere e Staţia C. F. R. Hanu-Conache din drumul Galaţilor.
Toate legăturile economice ale acestor localităţi sunt mai mult cu Galaţii şi
Brăila, iar la Focşani, capitala judeţului, căreia aparţin locuitorii din partea lo-
cului, nu vin decât la procese sau cu treburi administrative.
De la Nămoloasa, înapoindu-te la Focşani, pe şoseaua naţională, treci iarăşi
prin Năneşti, străbaţi satul de stepă, uscată şi lipsită de vegetaţie, Vulturul. În
treacăt, vezi Boţărlăul cu mai multă verdeaţă, iar cale de 12 km. nu mai vezi
aşezări de sate. În iuţeala maşinii păşeşti peste podul Râmnei, la marginea
Satului Răstoaca, Milcovul ostenit de atâta drum îşi încheie veleatul, dându-şi
obştescul sfârşit în braţele Putnei, care şi ea se va pierde în curând în apele
primitoare ale Siretului...
În drum întâlneşti Pădurea Dumbrăviţa, cu un canton vânătoresc, unde este
o crescătorie de fazani a Societăţii de Vânătoare „Şoimul Putnei” din Focşani,
Această Societate are o existenţă de aproape 50 ani şi a depus mult interes şi
muncă pentru amenajarea de terenuri şi pentru protecţia vânatului, destul de
abundent şi variat în judeţul nostru.
Răstoaca e un sat cu plăcute aşezări omeneşti. Starea prosperă a locuitorilor
o face în fiecare primăvară, mai ales când sunt ploi, abundenţa recoltei de ciu-
perci, multe aici ca nicăieri. Timp de două luni gospodarii, femeile şi copiii nu
mai prididesc cu adunatul din fâneaţă şi de pe islazuri, mana care le aduce fără
nici o muncă atâta prisos de belşug. În fiecare seară, zeci de autocamioane în-
cărcate pornesc în grabă spre Bucureşti cu toată agonisita ce au cumpărat-o de
aici de la aceşti oameni, care ştiu să-şi ceară preţul. Răstocenii sunt vestiţi şi
pentru fâneţele lor, cu care alimentează în timpul iernii piaţa fânăriei din Foc-
şani.
42
Înainte de a pune piciorul în Focşani, întâlneşti cele două sate Mândreştii-

Munteni şi Mândreştii-Moldova, despărţite odinioară de linia de hotar dintre
cele două ţări surori.
La Mândreştii-Moldova, prin revărsarea canalului Mihail Sturza s-a format
o băltoagă plină de miasme vătămătoare şi ţânţari producători de friguri-palus-
tre, care nimicea odinioară populaţia de aici. Lacul a fost asanat în 1939.
Pe un drumeag merg la Jorăşti şi ne îndreptăm spre miazănoapte. Trec din-
colo de centura fostei regiuni întărită de forturi Focşani-Nămoloasa-Galaţi, pe
care ruşii, ca o sinistră ironie a soartei, le-au aruncat în aer în timpul marelui
război, nimicind astfel ultimele metereze de împotrivire contra unui eventual
atac de la Răsărit. Aceste forturi făceau pe vremuri, mândria Regelui Carol I,
care înţelese să-şi apere ţara cu cele mai perfecţionate mijloace tehnice pe care
le descoperise până atunci ştiinţa războiului.
De la Vânători, prin Petreşti apoi pe drumul forturilor, ajungi pe şoseaua ce
duce la Mărăşeşti şi peste puţin atingi Precistanul şi Făurei.
Pe valea Trotuşului. La Apus de târgul Adjud, drumul duce spre Slănicul
Moldovei. Mergi câtva timp printr-o regiune de şes întinsă, mărginită doar,
spre miazăzi de malurile Trotuşului. Cu cât te depărtezi spre apus cu atât înfăţi-
şarea de câmpie se şterge, pământul se mai înalţă şi plantaţiile de pomi cresc.
Pe o parte şi pe alta a drumului se găsesc plopi uriaşi cari umbresc şi împodo-
besc drumul. Oamenii au ştiut să respecte plantaţiile făcute. Unii dintre arbori
au îmbătrânit şi sunt plini de scorburi, din care pricină - când sunt furtuni mai
mari se prăbuşesc. Alţii ameninţă sălaşurile singuratice ridicate de oameni la
margine de drum.
Fig.
13.
,,Horă”
în Satul
Nereju
43
De la Urecheşti, felul pământului se schimbă. Încep dealurile cu năzuinţa să

strângă în chingi apele Trotuşului care la începuturile lumii tot ele au spintecat
pământul, croindu-şi drum spre valea Siretului.
În apropierea şoselei de căruţe, este cealaltă arteră de comunicaţie care duce
spre Ardeal, drumul de fier al căilor ferate române, iar în apropierea lor apele
Trotuşului, scurgându-se grăbite spre câmpie.
Între Cornăţel şi Coţofăneşti e un drum mărginit de pomi fructiferi, mai mult
cireşi, o podoabă plină de farmec în timpul primăverii, când înfloresc. Su-tele de
pomi ce s-au sădit şi îngrijit e munca de o viaţă întreagă a cantonierului Vişan,
„Cantoneanul” cum îl pomenesc şi astăzi localnicii, preţuind munca a-cestui
slujitor smerit al statului, care a lăsat urme neşterse din timpul activităţii sale.
Mai departe întâlneşti satele Coţofăneşti, Bâlca şi Borşani, aşezate la poa-
lele dealurilor, unele încă pline de păduri dese de fag şi stejar. Mulţi dintre lo-
cuitori, mai ales cei din Bâlca, dacă nu chiar numai aceştia, sunt urmaşii ţăra-
nilor emigraţi aici ca la Soveja şi Caşin, de la Rucăr şi Dragoslavele (Muscel).
Acum vreo trei sute de ani şi în vremea domniei lui Matei Basarab, s-a produs
acest fenomen de imigrare. Locuitorii de astăzi, ca şi înaintaşii lor vorbesc
acelaşi grai muntenesc, au obiceiuri puţin deosebite de ale localnicilor, înfăţi-
şarea falnică, chipeşă şi isteţimea ţăranilor din Muscel. În timpul războiului se
clădiseră aici multe spitale pentru răniţi.
De aici înainte, pământul Putnei, al acestui „Ţinut al Jertfei”, s-a sfârşit. În-
cepe Bacăul şi nu prea departe, dacă continui drumul, întâlneşti Borzeştii lui
Ştefan cel Mare, unde acum peste patru sute de ani voievodul a durat biserica
impunătoare şi unde marele Domn s-a desfătat în anii copilăriei, oglindindu-şi
frumuseţea ochilor săi albaştri în undele Trotuşului din apropiere.
Focşanii. Oraşul Focşani e capitala judeţului. Începuturile sale se confundă
cu fixarea noului hotar dintre Moldova şi Muntenia. A luat naştere în urma eve-
nimentelor istorice care s-au perpetuat până la 10 martie 1482, moment când
începe existenţa acestui oraş.
Născut dintr-o necesitate politică şi convenţională, Focşanii au suferit mult
din lipsa elementelor esenţiale de viaţă, cum se întâmplă cu toate creaţiile arti-
ficiale. Îndeobşte satele şi târgurile se dezvoltă în jurul sau pe malul apelor,
ceeace i-a lipsit oraşului nostru urzit - cum am spus - din necesitate istorică.
Lipsit de apă îndestulătoare, a suferit mult din pricina pojarelor cari s-au ţinut
lanţ, fie din simple întâmplări sau când hoardele tătăreşti îi dădeau foc şi numai
era posibilitate de stingere. Dacă mai adăogăm nenumăratele cutremure,
molimele, năvălirile barbare, ocupaţiile străine prea dese care l-au nimicit în
nenumărate rânduri, ne dăm seama de soarta vitregă ce-a avut acest oraş, aşezat
44
„în calea tuturor răutăţilor” cum spune bătrânul cronicar al Moldovei, fost sta-
roste de Putna, Miron Costin.
S-a susţinut că oraşul actual ar fi o continuare a vechiului oraş roman Tia-
ssum. Avem motive serioase să credem că el a luat naştere pe vremea lui Ştefan
cel Mare şi s-a dezvoltat din satele Stăeştii şi Brătuleştii, iar numele îl poartă de
la strămoşul Focşa, pe moşia căruia s-a dezvoltat târgul.
Deşi mai nou, Focşanii - mai bine zis: cei doi Focşani, căci erau doi, unul
în Moldova, capitala ţinutului Putnei şi altul Focşanii-Munteni, capitala Judeţu-
lui Slam-Râmnic - s-au dezvoltat mai repede ca celelalte oraşe, aceasta datorită
situaţiei geografice şi politice, pe loc de graniţă şi vamă, dintre cele două ţări
surori, unde în veacurile trecute să făcea schimb de mărfuri pe o scară întinsă.
Toptangii, mai ales cei din Focşanii-Moldoveni, erau vestiţi în toată ţara.
Frumoase nume de negustori români şi creştini ne răsună încă în auz ca:
Hagi Pavel, Hagi Dumitru, Hagi Şerban, Mandrea, Gheorghe Longinescu, Hagi
Neculai Crângu, C. Aslan şi alţii, din mijlocul cărora s-au ridicat numeroase
personalităţi sociale şi culturale ca: George Apostoleanu, mare jurist şi profesor
universitar, Ştefan, George, Nicolae Longinescu, vestiţi profesori universitari şi
oameni de ştiinţă; Mândrea, fostul prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie;
filosoful G. Aslan şi alţii.
Tot din Focşani s-au ridicat: Duiliu Zamfirescu, arhitectul I. Mincu, Ollă-
nescu-Ascanio, G. Aslan, inginerul Anghel Saligny; apoi profesorul universitar
D. Voinov, şi alţii.
Despre un târg cu numele de Focşani se vorbeşte abia în 1572 cu prilejul
unor nenorocite hărţuieli şi lupte dintre fraţi pentru dobândirea tronului Mol-
dovei, ridicat la atâta strălucire de Ştefan cel Mare ctitorul oraşului.
* * *
…De câţiva ani trecuse domnia lui Vasile Lupu, care pusese Focşaniul în
rândul târgurilor moldovene, fusese atunci mari bejenii pe biata ţară.
În afară de luptele dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu, Moldova fusese
călcată de puhoiul de tătari din Bugeacul Basarabiei, prefăcând ţara în foc şi
pârjol. Pe iarnă cumplită robise şi dusese cu ei mulţimea de femei şi copii, care
nu putuse a se refugia în desişul codrilor sau munţilor.
Era o noapte ca acelea; pe drumurile noroioase ale târgului Focşani se
coborâse negură rece şi deasă.
Nicăieri nu se vedea scânteie de lumină. Drumeţii din Constantinopol, turci
sau armeni, încărcaţi cu mărfuri se odihneau pe la hanuri. Era linişte de
mormânt. Din când în când străjile de la hotar strigau prelung după obiceiul de
atunci: Te văd, te văd!
45
Fig. 14. Mausoleul de la

Mărăşeşti Fig. 15. Mausoleul de la Soveja
De pe celălalt mal al pârâului, în acelaşi grai răspundea ca un ecou înde-

părtat straja din Ţara Românească. În răscrucea nopţii, un schivnic de la Mă-
năstirea Sf. Ioan lovea cadenţat în toaca de lemn pentru rugăciunea de noapte.
Egumenii greci nu închiseseră ochii încă pentru odihnă, înţelegând că între
zidurile mănăstirii la un pocal de vin odobeştean şi alte desfătări ale lumii
acesteia, viaţa are farmec destul.
Într-o locuinţă oarecare înconjurată de ziduri, un om cu tâmplele înfierbân-
tate de gânduri şi sufletul zbuciumat de muncă spirituală, aşternea cu trudă şi
zăbavă pe nişte pergamente din Veneţia gânduri din gândul Neamului, amintiri
de demult, scria cronica ţării straşnicul staroste de Putna şi cronicarul duios,
marele şi învăţatul Miron Costin. Aici a urzit el poate acele alcătuiri ale gân-
dului după ce muncise îndelung să arate felul neamului, că: „E răsad latin, răsă-
dit aici de Traian”.
„Biruit-au gândul, zice acelaşi cronicar, să scot la iveală felul neamului, din
ce izvor, din ce seminţie sunt locuitorii ţării noastre, ai Moldovei, Munteniei,
Transilvaniei că tot un neam sunt şi odată au descălecat de la Râm”.
Cine ştie dacă ursitoarele bune ale Neamului nostru, n-au trimis aici pe
acest crainic al vremurilor mai bune, pentru ca în oraşul predestinat, să scrie
cronica ţării, el, trâmbiţaşul Unirii şi al viitorului Neamului Românesc?
Cine ştie dacă el, om inspirat şi providenţial, n-a avut viziunea clară a rolu-
lui mare şi fericit ce va juca în istoria Românilor acest oraş?
* * *
Suntem în perioada domniilor fanariote. Şi în vremea aceasta, Târgul Foc-
şani nu-i ferit de pustiiri.
În anul 1711 tătarii prădaseră Moldova până la Bârlad. N-au putut trece şi la
Focşani din cauza apelor care veniseră mari. Mulţi refugiaţi din Moldova se
adăpostiră în Focşani.
46
Fig. 16.
Veche
,,dugheană”
de la hotarul
Moldovei
În 1716, sub domnia lui Mihail Racoviţă, Focşanii sunt din nou jefuiţi de
tătari.
În 1713, ciuma nimiceşte mulţime de norod din întreaga ţară şi pier de
această groaznică molimă mulţi strămoşi focşăneni.
În 1758, atât Focşanii-Munteni cât şi cei din Moldova sunt arşi cu
desăvârşire de tătari.
Urmează apoi câtăva vreme o serie de treceri de trupe şi de ocupaţii militare
ale armatelor turceşti, austriece şi ruseşti.
La 1821, eteriştii lui Ipsilante pradă, ard şi ei târgul. La 1829 iarăşi ciuma
pustiitoare.
La 1854 fiind ocupaţie rusească, au ars aproape complet Focşanii-Munteni.
Atunci a fost nimicită mănăstirea Sf. Ioan, ale cărei ziduri nu s-au mai refăcut.
* * *
Datorită împrejurărilor neprielnice ca acestea, greu se poate vorbi despre o
viaţă culturală locală; totuşi bătrânii focşăneni cu voinţa hotărâtă de a trăi, a se
ridica şi din acest punct de vedere, muncesc să biruiască acele cumplite vremi.
O adevărată renaştere şi înviorare religioasă-bisericească şi de înălţare a spiri-
tului pentru învăţătura cărţii, se observă în cele două târguri megieşe de la ho-
tarul ţărilor surori.
Era spiritul vremii care biruia. În acest timp şi până în zilele Unirii Princi-
patelor, se ridică în Focşani cele mai multe altare de rugăciuni. Pe lângă bise-
ricile Sf. Ioan, cel mai vechi monument istoric din oraş, făcut de Grigore Ghi-
ca, biserica Domnească a Doamnei Dafina, soţia lui Eustratie Dabija, ctitoriile
47
domneşti se înmulţesc prin ridicarea bisericilor: Precista a lui Nicolae Mavro-

cordat şi Proorocul Samuel, a lui Constantin Cehan Racoviţă-Voievod.
Fig. 17.
Casa G.
Apostoleanu
(Regii Carol I şi
Ferdinand I au
fost găzduiţi
aici)
Fig. 18.
Şcoala
Comer-
cială de
Băieţi
Boierii, boierinaşii, preoţii, negustorii, breslaşii şi simplii muritori poporeni

de rând pătrunşi de acelaşi duh înviorător al vremii, se întrec în a ridica zidiri
sfinte lui Dumnezeu.
Căpitanul de Cazaci Ştefu, din averea lui şi a familiei sale, construieşte mă-
năstirea cu biserica Sf. Nicolae Vechi; Şetrarul Vicol, Biserica Sf. Dumitru;
Jelaboi, Biserica din Tăbăcari ce-i poartă numele; Donie, Biserica Donie;
Săpunaru, Robescu, Biserica Săpunaru şi Robescu; Stamatineştii, biserica lor
48
ruinată complet astăzi; Dăscăleştii, Biserica Sf. Mina dărâmată de ultimul cu-
tremur; Popa Arsene şi Paharnicul Constantin Năsturel, Biserica Sf. Nicolae cel
Nou în ruină astăzi; Biserica din Ovidenia Tăbăcari; Sf-ţii Voievozi din Tăbă-
cari, Ovidenia din Armenime, Sf. Spiridon, Sf. Nicolae Stroe, Sf. Gheorghe
dela Ocol, Sf-ţii Apostoli, Biserica Armeană din Munteni şi Biserica Armeană
din Moldova, Biserica Catolică după Calea Cuza-Vodă etc.
Nici pe tărâmul şcolar focşănenii nu stau mai prejos. Pe lângă mănăstirile
Sf. Ioan, Sf. Nicolae vechi, Proorocul Samoil şi pe lângă bisericile; Domneas-
că, Stamatineşti, Săpunaru, Sf. Gheorghe, Sf-ţii Apostoli dela Ocol şi pe lângă
altele funcţionează adevărate şcoli, în care se învaţă scrisul, cetitul şi cântările
bisericeşti.
Încă din 1634 se vorbeşte despre „învăţătorul Victor dascăl de Focşani”. La
1660 de un altul „Toader dascăl de Focşani”.
Domnitorii: Grigore Ghica din Muntenia, la 1735 şi Grigore Al. Ghica la
1776 orânduiesc dascăli de învăţătură în cele două târguri ale Focşanilor.
La 1787 se vorbeşte despre o „şcoală obştească din Focşani”.
Ocupaţiile ruseşti şi războaiele dintre cele trei mari împărăţii: Austria, Tur-
cia şi Rusia împiedicau dezvoltarea învăţământului care se suspendă din când
în când. Dorul de lumină găseşte răgazul necesar şi între două bătălii, iar se ur-
zeşte o şcoală.
Domnul Moruzi al Moldovei, sub îndemnul luminat al Mitropolitului Ve-
niamin Costache, dă hrisov prin care se organizează „şcoli de elineşte şi mol-
doveneşte la Focşani”.
La 1831, pe vremea lui Kiseleff şcoalele din Focşani iau o dezvoltare mai
mare. Materiile de predare sunt acum: gramatica, geografia, religia şi aritme-
tica. Dascăli la prima şcoală din Focşanii-Moldova erau Vasile Paulini şi apoi
fratele său Costache Paulini. La 1836 apare în Focşanii-Munteni un profesor de
seamă, Alexandru Fortunatu, din Transilvania, preţuit şi iubit de elevi şi de ce-
tăţeni pentru cultura lui deosebită.
La 1854 şcoala din Focşani-Moldova sub direcţia lui Gheorghe Rozali are
100 elevi, iar cea din Focşanii-Munteni sub direcţia lui Costache Tudori, cam
cu acelaşi număr.
La 1866 ia fiinţă Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza” devenit mai târziu Li-
ceul Unirea, adevărat far de lumină, din care a ieşit mulţime de elevi, fala de
mai târziu a ţării. Profesorii, îndeobşte oameni de mare distincţie culturală, au
contribuit mult la dezvoltarea spirituală a oraşului.
Zilele Unirii Principatelor. În această atmosferă de renaştere culturală, ne
prind evenimentele de la 1848. Aproape toată societatea focşăneană, afară de
49
câţiva boieri reacţionari, era pătrunsă de ideile de care erau însufleţiţi cei mai
luminaţi bărbaţi din Iaşi şi Bucureşti.
În Focşanii-Moldova din cauza măsurilor de represiune, luată de Domni-
torul Mihail Sturza prin dregătorul său, Starostele de Putna Iordache Pruncu,
n'a fost nici o încercare de revoluţie.
Câţiva fii de boieri fugiţi din Iaşi de teroarea stăpânirii, găsesc scăpare în
Focşanii-Munteni, fiind ajutaţi de populaţie care-i duce la casa lui Nicu Şonţu,
partizan al revoluţiei de la Islaz.
Fig. 19.
Cavoul Familiei
Simionescu-
Râmniceanu
(opera arhitectului
I. Mincu)
Starostele Iordache Pruncu din Focşanii-Moldoveni îi urmăreşte cu doro-

banţii şi călăreţii lui, înconjurând casa lui Şonţu. Cu sprijinul gazdei şi al
doamnei Scarlat Filipescu, soţia ispravnicului din Focşanii-Munteni, fugarii
sunt salvaţi şi printr-o grădină din spatele casei dispar, refugiindu-se la Brăila.
Fii de boieri din Focşanii-Munteni, după aşezarea la Bucureşti a guvernului
provizoriu, fac propagandă pe faţă în favoarea ideilor de libertate. Şi mai mult:
pe un rug improvizat prohodesc mai întâi şi apoi dau foc Regulamentului Orga-
nic în Piaţa-Munteni...
50
Cu prilejul alegerilor pentru Divanul Ad-hoc, dregător de Putna este tot Ior-
dache Pruncu, vrăşmaş declarat al Unirii, oportunist, om interesat, caracter în-
doielnic. Sub impulsia Ministrului de Interne de la Iaşi Costin Catargiu, Pruncu
desfăşură adevărata teroare împotriva unioniştilor, reprezentaţi prin elita inte-
lectuală şi patriotică a oraşului.
De la 10 Mai 1359 şi până la 14 Februarie 1862, după orânduiala Conven-
ţiei de la Paris ia fiinţă şi funcţionează la Focşani „Comisia Centrală” pentru
unificarea legiuirilor şi instituţiilor din ambele Principate. Din comisie făceau
parte 8 Moldoveni şi 8 Munteni, printre cari însuşi genialul bărbat de stat şi
marele Român Mihail Kogălniceanu împreună cu munteanul Ştefan Golescu
etc.
În această vreme, Focşanii capătă prestigiul unui oraş, despre care se vor-
beşte în toate cercurile politice: în presă, în diplomaţia europeană, până în ca-
binetul împărătesc al marelui prieten şi protector al Românilor, neuitatul şi în
veci slăvit împăratul Napoleon al III-lea, sprijinitorul Unirii de la 1859. Floarea
boierilor şi a marilor patrioţi din cele două Principate, deseori chiar Domni-
torul, îşi dau întâlnire aici, discutând cu aprindere şi îngrijorare probleme de
viitor ale Neamului Românesc, unit abia principial prin îndoita alegere a lui
Cuza Vodă.
În acest timp de trei ani cu ajutorul Comisiei Centrale se face unificarea tu-
turor instituţiilor şi a marilor dregătorii, astfel că „Unirea” capătă un caracter
definitiv, iar oraşul de pe malurile Milcovului îşi face în chip măreţ intrarea în
panteonul istoriei. Puţin a lipsit ca Focşanii să devină chiar capitala ţării...
În războiul de la 1877-1878 putnenii: Maiorul Şonţu, Căpitan Cracalia, Sub-
Lt. Botescu şi sute de oşteni îşi jertfesc viaţa pentru neatârnare în faţa redutei
Griviţa.
În Războiul pentru Întregire 1916-1919, numărul eroilor putneni este impre-
sionant.
După Unirea de la 1859 începe vremea marilor înfăptuiri în toate domeniile
vieţii celei noi: la 1862 ia fiinţă grădina publică, apoi bulevardele, se creează
noi şcoli de fete. La 1869 Şcoala normală de băieţi, condusă de profesorii D. F.
Caian, N. Tipei, Ioan Albini, Alexandru Puiu, Ion Gurău şi alţii. Pe toate
tărâmurile îndemn înviorător de viaţă. Războaiele se ostoise. La adăpostul păcii
focşănenii înţeleg să înceapă opera de construcţie şi de civilizaţie aşa de mult
întârziată.
La începutul domniei Regelui Carol I, viaţa oraşului este influenţată de cu-
rentele de progres, de continuă înnoire şi organizare care pulsează la Bucureşti.
O preocupare deosebită este întărirea armatei. În marginea de miazănoapte a
oraşului, în faţa Grădinii publice din Moldova, astăzi Şcoala Normală, se fac
51
cazărmile Unirii, ale vânătorilor şi dorobanţilor. Particularii construiesc case

mari, frumoase, înconjurate cu grădini minunate.
Înainte de a fi luat fiinţă şi dezvoltare grădina publică de lângă Biserica Sf.
Ioan, pe locul caselor familiei Langa din faţa Poştei de lângă hotar, era un fel
de grădină publică, unde cântau tarafuri de lăutari: Hagi Ridiche, Dimitrie
Fotescu, Topală etc. Pe-acolo petrecea lumea în zilele de vară.
În anii de dinaintea Unirii şi multă vreme după aceea, până când şcolile de
Stat au luat o dezvoltare mai mare, e caracteristic faptul înmulţirii şi existenţii
pensionatelor particulare ca acela al lui Schuster, Mettey-Popescu. În acesta din
urmă au învăţat Nicolae Fleva fost ministru, N. Dăscălescu şi mulţi alţii.
Apoi pensionatele de fete: Saligny, Sidery, Bitrou, Masson, Ratty şi mai
târziu al Doamnei Vecchi, al domnişoarelor Mironescu, Mihăileanu, etc. Aces-
te pensionate au avut un rol covârşitor, contribuind la schimbarea obiceiurilor
în viaţa familiilor din Focşani care se occidentalizează cu totul. Se învaţă acolo
manierele din Apus, limbile franceză, germană, apoi piano, se capătă noţiuni de
teatru, de literatură franceză.
Multe fiice de fruntaşi focşăneni cu aplicare pentru muzică devin pianiste
virtuoze, printre care putem aminti pe d-nele Elena Simionescu-Râmniceanu,
Ecaterina Remer sora poetului Duiliu Zamfirescu, apoi pe Eliza Tufelcică, Lu-
cia Negri, Maria Ciocârlie-Pastia.
Pe lângă doamne se mai adaugă
mulţime de tineri întorşi de la studiile
din străinătate, cari odată cu învăţătu-
ra cărţii deprinseseră şi meşteşugul
cântării la vioară, din flaut, la violon-
cel.
Printre aceştia erau: Iancu Langa,
Al. Mavrocordat, Cottescu, Frederic
Remer, St. Mincu şi profesorul de
muzică de la Gimnaziu, Ştefan Vasi-
lian. Erau în Focşani şi persoane a-
matoare de teatru, printre care poeţii:
D. Ollănescu-Ascanio şi Nicolae
Pruncu, apoi avocatul Petru Barozi,
Şt. Vasilian etc.
O lume apusă cu socotelile şi
Fig. 20. Mormântul poetului amintirea ei…
Duiliu Zamfirescu
În vremile din urmă. În acest mediu de amatori de muzică şi artă dramati-

că, apare în Focşani, pe la 1870, artistul Ioan Lupescu - tatăl generalului de mai
52
târziu - cu o trupă de actori, din care făcea parte şi studentul Vasile Conta. La
început trupa a jucat în grădina lui Raimondi, vis-a-vis de poşta de astăzi. Noii
mosafiri sunt bine primiţi de focşăneni şi cum Lupescu avea ceva bani, se
hotărăşte să ridice un teatru la Focşani, pe locul vechii mănăstiri a Bisericii Sf.
Ioan, grădina publică de astăzi.
În anul 1873, când printr-o coincidenţă vede lumina zilei în Focşani Petre
Liciu, teatrul este terminat şi-şi deschide uşile. După câteva luni, Lupescu
izbuteşte să aducă de la Milano o trupă de operă italiană, în frunte cu un tânăr
de 19 ani, diplomat al Conservatorului din cetatea muzicii, pe Lucio Vecchi,
„Luciu” cum l-au botezat focşănenii. Trupa de operă italiană adusă de Lupescu
se împrăştie după o lună, rămânând în Focşani pentru toată viaţa numai Lucio
Vecchi cu fraţii săi. Aceştia, împreună cu Trupa Lupescu, pe lângă comedii or-
ganizează reprezentaţii de operetă care pot fi considerate cele dintâi începuturi
de operetă românească. Acest italian de talent, Lucio Vecchi, aproape 60 de ani
a contribuit la educaţia muzicală a oraşului, odihnindu-şi somnul etern tot aici.
În vremurile mai noi, cam pe la 1839 până în zilele noastre, iau fiinţă rând
pe rând alte societăţi muzicale şi culturale: „Milcovul”, „Ateneul Milcov”, „Li-
ga Culturală”, „Doina Vrăncii”, „Lira Putnei”, „Societatea Filarmonică”, „Cân-
tarea Putnei”, „Biblioteca publică”, „Cercul Unirii”, „Fundaţiile Culturale Re-
gale, Subsecţia de Conferinţe Focşani”, Societatea de Jocuri Naţionale „Hora
Unirii”, apoi diferite cămine culturale şi asociaţii cu acelaşi scop, care au căutat
şi umblă să dezvolte viaţa muzicală şi culturală din localitate.
Războiul a întrerupt toate aceste începuturi şi temeiuri de viaţă sufletească.
Tineretul - mândria noastră - care a activat în aceste asociaţii, cu imaginea Re-
gelui şi a marelui Conducător în suflet, se găseşte astăzi în faţa duşmanului
neîndurător şi luptă cu dârzenie pe viaţă şi pe moarte să croiască destinele cele
noi - eterne - ale Pământului şi Neamului Românesc.
Şi astăzi, tineretul este chezăşia viitorului...
53
TRECUTUL ŞI
ÎMPĂRŢIREA ADMINISTRATIVĂ ACTUALĂ
Judeţul Putna - cum s-a spus -, a luat fiinţă odată cu organizarea de Stat a
Moldovei. Limitele judeţului au variat şi se întindeau la început spre miazăzi,
aproximativ până la Trotuş.
Adjudul (Adgiudul) sau Târgul Domneşti poate să fi fost capitala. Indicaţii
despre aceasta ni le dă un document din 1620, prin care se arată că „Solomon şi
Arvat sunt Starosti de Putna şi Adgiud”.
După 10 Martie 1482, judeţul s-a întins până la pârâul Milcovelului, tras din
Milcovul cel mare de lângă Odobeşti. Judeţul sau Ţinutul Putnei, era adminis-
trat la început de un Staroste cu puteri administrative şi militare. Mai târziu
pentru administratorul judeţului găsim denumirea: dregător, ispravnic, iar în
vremile noui de prefect.
Dăm mai jos câteva nume de starosti de Putna, descoperiţi în ultimele cer-
cetări şi documente: Stan (1526, mai sigur 1540), Dan Golia (1572), Broştioc
(1584), Drăguţul Bogdan (1700), Grigore Bucium şi Iacomi (1619), Solomon
şi Arvat (1620), Dumitraşco Ştefan şi Rusu Vartic (1621), Bejan Gheuca Pitar
şi Pătraşcu Vel Logofăt (1661), Doni Vatafu (1679), Dima (1684), Ilie Drăgu-
ţescu (1686), Dima (1687), Zaharia Cruceru (1688), Miron Costin, Cronicar al
Moldovei (1688), Zaharia Cruceru (1690), Nicolae Ventura Biv-Vel Căminar
(1692), Crupenschi Medelniceru (1712), Ion Neculce, Cronicarul (1732), Luca
Biv-Vel Clucer (1732), Costache Razu Spătar (1734), Aga Lupul (1742), Cons-
tantin Palade Stolnic (1748), Crisoverghi (1755), Ioniţă Palade (1756), Grigo-
raş Leon paharnic (1766), Iancu Razu (1777), Manolache Cuza paharnic (1777-
1778), Iancu Razu Biv-vel Spătar (ginerele lui Dabija-Vodă (1780-1783), Gri-
goraş Leon paharnic (1785-1787), Scarlat Manu Vel-Logofât (1803), Enache
Pruncu (1816), Teodor Balş Spătar şi Postelnic (1816), Costache Ţigara
(1816), Paharnicul Sion (1829), C. Dăscălescu (1846), Iordache Pruncu (1848,
1857, 1858, 1859).
Judeţul Putna se împărţea în ocoale, cârmuite la început de căpitani, mai
târziu de zapcii ajutaţi de pomojnici. După Unire, subîmpărţirea administrativă
a căpătat denumirea de plasă ca şi astăzi. La munte se numea „plai”. Şeful ad-
ministrativ al plăşii era subprefectul, ajutat de un supleant, cum se vede şi din
legea din 1892. În 1901-1902, potrivit legii lui Vasile Lascăr, plăşile sunt con-
duse de revizori sau inspectori comunali, cari nu mai îndeplineau şi atribuţii ju-
decătoreşti, pe care le-a avut în trecut şeful plăşii.
54
În 1908, prin Legea de administrarea plăşilor şi comunelor rurale” sub

impresia recentelor răscoale ţărăneşti, se întăreşte jandarmeria şi se înmulţesc
plăşile conduse acum de un administrator de plasă. Acesta era cu puteri mai
multe la început, restrânse apoi.
Legea suferă o nouă schimbare sub regimul conservator în 1912, împuţinân-
du-se iarăşi numărul plăşilor şi al administratorilor de plasă. Organizarea a-
ceasta cu puţine modificări dăinuieşte până în anul 1925, când se votează şi se
pune în aplicare Legea de unificare administrativă.
În 1929, altă lege administrativă, prin care se dă o importanţă mai mare ad-
ministraţiei locale. O mulţime de sate, sătuleţe şi cătune sunt chemate la viaţă
administrativă autonomă, dar lipsindu-le fondurile n-au putut rezista.
În 1931 modificându-se iar legea, se reînfiinţează la prefectură, Directorul
Prefecturii. Multe sate se regrupează acum şi formează din nou comunele desfi-
inţate.
În general, Ţinutul sau Judeţul Putnei a avut următoarele plăşi:
1. Plasa Răcăciuni sau Trotuş cu reşedinţa la Adjud (mai târziuPăuneşti);
2. Plasa Zăbrăuţi sau Şuşiţa cu reşedinţa la Panciu;
3. Plasa Gârlele cu reşedinţa la Odobeşti;
4. Plasa Bilieşti cu reşedinţa la Suraia;
5. Plasa Vrancea cu reşedinţa la Vidra.
În vremea Regulamentului Organic era şi o plasă „Lunca” pe valea Trotuşu-
lui, în care intrau comunele: Urecheşti, Bâlca, Coţofăneşti etc.
În 1901-1902 se înmulţesc plăşile şi după câtva timp din motive de
economii, se reduce din nou numărul lor.
Prin legea de la 1908, Judeţul Putna e împărţit în 13 plăşi. Peste un an se
reduc la 10, iar în 1912 se revine la împărţirea clasică a celor 5 plăşi cu
reşedinţa la Adjud, Panciu, Odobeşti, Vidra, Suraia. În timp se mai adaogă
plasa Caregna cu reşedinţa la Păuneşti şi plasa Zăbala cu reşedinţa la Năruja.
Situaţia de astăzi e cam aceeaşi. Plăşile poartă acum denumirea reşedinţelor,
renunţându-se la numele tradiţionale.
Dintre târgurile putnene, singur Adjudul - cel puţin din documentele ce
avem până astăzi -, a fost administrat după vechiul sistem de gospodărie al
târgurilor moldoveneşti: un şoltuz şi 12 pârgari.
Administraţia rurală se făcea la început pe sate, conduse în Vrancea de
nemesnici, iar în satele din cealaltă parte a judeţului de vornici. Comuna e de
origină mai nouă, produs al revoluţiei franceze.
Teritoriul judeţului a suferit în decursul timpului unele transformări.
Astfel, în 1908, Comuna Câmpineanca, aparţinând Judeţului Râmnicul Să-
rat, a trecut la Putna.
55
În 1925, comunele: Nămoloasa-Sat, Nămoloasa-Târg, Năneşti, au fost tre-

cute la Judeţul Râmnicul Sărat. În schimb am luat de acolo, înglobându-se la
Judeţul Putna, comunele Vârtişcoi, Faraoane, Broşteni şi Andreiaşu-de-Sus.
În 1929, comunele Nămoloasa-Sat, Nămoloasa-Târg, Năneşti au revenit la
Putna, iar Andreiaşul-de-Sus, Vârtişcoiul şi Faraoanele, afară de Broşteni, au
trecut din nou la Râmnicul Sărat.
Dăm mai jos împărţirea administrativă a judeţului din care reiese că avem 6
plăşi, cu 5 comune urbane şi 83 rurale.
Plăşile sunt: 1. Plasa Adjud cu reşedinţa în comuna urbană nereşedinţă, Adjud;
2. „ Focşani „ „ „ reşedinţa Focşani;
3. „ Odobeşti „ „ „ nereşedinţă Odobeşti;
4. „ Panciu „ „ „ nereşedinţă Panciu;
5. „ Năruja „ „ rurală Năruja;
6. „ Vidra „ „ rurală Vidra.
Împărţirea comunelor pe plăşi este următoarea:
Plasa Adjud
1. Adjud, oraş nereşedinţă, sediul plăşii; 15. Parava;
2. Adjudu-Vechiu 16. Pănceşţi;
3. Angheleşti; 17. Păuneşti
4. Bâlca; 18. Puieşti;
5. Bereşti; 19. Rugineşti;
6. Burcioaia; 20. Sascut;
7. Ciorani; 21. Scurta;
8. Copăceşti; 22. Urecheşti;
9. Coţofăneşti; 23. Valea-Seacă.
10. Cornăţel; Total 23 comune
11. Drăguşeni;
12. Domneşti;
13. Mândrişca;
14. Orbeni;
Plasa Focşani - sediul în Focşani, oraş reşedinţă de judeţ
1. Bilieşti 10. Nămoloasa-Tg.
2. Boţârlău 11. Năneşti
3. Călieni 12. Petreşti
4. Ciuşlea 13. Răstoaca
5. Făurei 14. Suraia
6. Jorăşti 15. Vânători
7. Mândreşti 16. Vulturu
8. Mirceşti Total 16 comune
9. Nămoloasa-Sat
56
Plasa Năruja
1. Herăstrău 7. Spineşti
2. Năruja comună rurală reşedinţa plăţii 8. Spulber
3. Nerefu 9. Vrăncioaia
4. Nistoreşti Total 9 comune
5. Paltin
6. Păuleşti
Plasa Odobeşti
1. Andreiaşu 9. Miera
2. Boloteşti 10. Odobeşti, comună urbană
3. Broşteni nereşedinţă sediul plăşii
4. Câmpineanca 11. Păţeşti
5. Floreşti 12. Reghiu
6. Găgeşti 13. Vărsătura
7. Ivănceşti Total 13 comune
8. Jariştea
Plasa Panciu
1. Bătineşti 9. Panciu oraş nereşedinţă sediul
2. Clipiceşti plăşii
3. Diocheţi 10. Pădureni
4. Fitioneşti 11. Satu-Nou
5. Mânăstioara 12. Străoane-de-Jos
6. Mărăşeşti urbană nereşedinţă 13. Străoane-de-Sus
7. Moviliţa H. Ţifeşti
8. Neicu Total 14 comune
Plasa Vidra
1. Bârseşti 9. Soveja
2. Câmpurile 10. Tichiriş
3. Colacu 11. Tulnici
4. Găuri 12. Vidra comună rurală,
5. Ireşti reşedinţa plăşii
6. Mărăşti 13. Vizantea
7. Negrileşti Total 13 comune
8. Răcoasa
Drumurile. Cele dintâi căi de comunicaţie pe care au circulat locuitorii a-
cestui ţinut au fost cele de pe albia râurilor, sau paralel cu mersul lor.
Pe valea Milcovului, Putnei, Şuşiţei, Trotuşului şi altele au fost drumurile
din cuprinsul judeţului; pe cea a Siretului era drumul mare, „şleahul”, care
străbătea Moldova de la un capăt la altul.
57
La început, drumurile erau naturale, fără împietruire. Operaţia aceasta înce-

pe mult mai târziu. Un călător din anul 1835 trecând pela noi, spune: „Nimeni
n-are grijă de drumuri şi de poduri, acestea din urmă fiind cu totul primitive”.
Bine înţeles felul în care se călătorea acum un veac era neasemănat mai greu şi
mai puţin repede decât în zile noastre. La poşta românească - mijlocul public
de transport din vremea aceia -, se înhămau opt cai, puţin arătoşi şi mărunţi, dar
cu atât mai rezistenţi şi foarte iuţi, mânaţi de doi surugii, care chiuiau din când
în când şi loveau caii cu bice groase.
Războaiele din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, dintre ruşi şi turci, fac să
se dea atenţie mai mare arterelor de comunicaţie naţională necesare scurgerii
trupelor, artileriei, cavaleriei şi carele de provizii.
Bătrânii putneni au cunoscut din greu asuprirea şi munca la care erau puşi
de armatele ruseşti de ocupaţie, pentru întreţinerea drumurilor, căci ei suportau
„povara beilicului nesfârşit”.
Adevărata modernizare a drumurilor începe pe vremea Domnitorului Mihail
Sturza, care a înzestrat Moldova cu drumuri pietruite de cam 200 km lungime.
Le-a plantat cu pomi, de o parte şi de alta, care pot fi văzuţi şi astăzi în părţile
Adjudului şi pe drumul Adjud-Târgul Ocna.
Tot în vremea aceea se construiesc în Moldova şi poduri de piatră; până
atunci erau mai toate din lemn. În 1836 între Iaşi şi graniţa austriacă erau doar
patru poduri de piatră, iar după 7 ani se făcuseră peste o sută. Atunci s-au
construit podurile de piatră peste Putna şi Trotuş, iar în timpul primelor ani de
domnie a Domnitorului Carol I, s-au făcut podurile de fier peste aceste râuri,
distruse în 1916 şi refăcute în forma de astăzi, după Războiul de Întregire.
În ziua de 18/30 Octombrie 1881, s-a inaugurat linia ferată Buzău-Mără-
şeşti, cea dintâi care a străbătut şi străbate Judeţul Putna, de la marginea de Sud
până la Mărăşeşti. E prima lucrare tehnică de cale ferată concepută, proiectată
şi executată de către ingineri români.
Inaugurarea a fost onorată de prezenţa Regelui Carol I. După serbare s-a dat
un banchet în magazia gării Focşani - frumos împodobită cu verdeaţă, lampioa-
ne veneţiene şi covoare româneşti -, unde Marele Rege şi-a exprimat recunoş-
tinţa faţă de activitatea desfăşurată de inginerii români însufleţiţi numai de in-
teresele Ţării, pronunţând vestita formulă: „Prin noi înşine”.
Tot cu această ocazie în Focşani s-au pus bazele „Corpului Tehnic Româ-
nesc”.
Astăzi judeţul dispune de următoarele drumuri:
Drumuri naţionale din cuprinsul Judeţului Putna:
1. Drumul Naţional nr. 2, Bucureşti-Cernăuţi, începând de la km 180+000
- 253+718 …………………………………………………………….. ml. 73.7;
58
2. Drumul Naţional nr. 6, Şuşiţa-Cosmeşti spre Tecuci-Bârlad de la km

0-7+300 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ml. 7.3;
3. Drumul Naţional nr. 15, Adjud-Tg. Ocna de la km. 0-19+886 ml. 19.84;
4. Drumul Naţional nr. 38, Focşani - Hanu - Conachi – Galaţi de la km. 0-
34+500 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ml. 33,5;
5. Dramul Naţional nr. 70, Focşani-Vidra-Tulnici de la km 0-83+560 . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ml. 83.5
Total drumuri naţionale . . . . . . ml. 217.8
Drumuri judeţene şi comunale, precum şi numărul podurilor:
14 drumuri judeţene din care nr. 11 Târgul Sascut-Hotar, Judeţul Rogoaza,
Judeţul Tecuci s-a clasat ca drum naţional nr. 97, publicat în Monitorul Oficial
nr. 17 din 21. I. 1943. Deci au rămas 13 drumuri judeţene cu o lungime totală
de 287 + 533 km.
A. Împietruite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231+951 km;
Terasamente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 + 600 km;
Drum natural . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20+928 km;
B. Poduri de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 200;
Poduri de zidărie . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26;
Drumuri comunale: lungime totală 757 plus 556 km
A. Împietruite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 489+088 km;
Terasamente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31+220 km;
Drum natural . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 237+248 km;
B. Poduri de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 253;
Poduri de zidărie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48;
Pod metalic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .1.
Căi ferate:
1. Focşani-Adjud . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 km . . . . 209 m;
2. Adjud-Bâlca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 km . . . . 885 m;
3. Focşani-Odobeşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10 km . . . . . 454 m;
4. Odobeşti-Burca-Cucueţi . . . . . . . . . . . . . . 23 km . . . . . 54 m;
5. Mărăseşti-Panciu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 km . . . . .379 m;
6. Mărăşeşti-Doaga exclusiv . . . . . . . . . . . . . 12 km
Din Martie 1941 s-au început lucrările de dublare a liniei Coteşti-Mărăşeşti

şi s-a pus în circulaţie la 31 iulie 1942.
Sunt în curs de construcţie clădirile de călători ale staţiilor: Focşani, Pufeşti,
Adjud şi Panciu.
59
ASPECTUL AGRICOL AL JUDEŢULUI PUTNA

Ca să ne dăm seama de importanţa sectorului agricol al Judeţului Putna,
este nevoie în primul rând de analiza cifrelor cu privire la suprafaţa lui totală,
repartizată pe culturi:
Astăzi suprafaţa totală a judeţului de 343.900 hectare se repartizează astfel:
Tabloul nr. 1
Păduri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142.862 ha;
Teren arabil . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75.896 ha;
Fâneţe şi păşuni . . . . . . . . . . . . . . . 57.994 ha;
Vii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14.857 ha;
Livezi de pomi fructiferi . . . . . . . . 1.614 ha;
Terenuri cu destinaţie specială . . . 27.246 ha;
Terenuri neproductive . . . . . . . . . . 27.246 ha.
Total 343.900 ha
Deşi pădurile constituie un capitol aparte al lucrării de faţă, credem că e ni-
merit ca la capitolul de faţă, să arătăm pe scurt înfăţişarea lor în cifre:
Păduri propriu-zise . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136.371 ha;
Zăvoaie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5.373 ha;
Crânguri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 978 ha;
Păduri de protecţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140 ha
Total 142 862 ha
În raport cu suprafaţa totală a judeţului, suprafaţa pădurilor ni se pare că
ocupă o întindere prea mare, dar ţinând seama că marea majoritate a pădurilor
este aşezată în locul ei firesc, sub nicio formă nu trebuie să cerem sporirea su-
prafeţei agricole pe seama celei ocupate de păduri azi.
Orice intervenţie din partea omului în sectorul pădure din Judeţul Putna, cu
scopul de a reda terenul culturii cerealelor, se va solda cu plus de terenuri ne-
productive şi necultivabile.
Din tabloul nr. 1 desprindem că avem 27.246 ha terenuri cu destinaţie spe-
cială. Aici se cuprind suprafeţele ocupate de parcuri, vetre de sat şi oraşe, cimi-
tire, drumuri, căi ferate, cariere şi altele.
La acest punct avem de făcut observaţiunea că vetrele de sat şi oraşe sunt
prea întinse şi nesistematizate. Din cauza nesistematizării acestor vetre cererea
pentru lărgirea lor continuă să fie din ce în ce mai mare, pe măsura sporirii
populaţiei. Ori această lărgire nu se poate face decât la detrimentul terenului
60
arabil. Pentru curmarea acestui rău, este nevoie de o politică de planificare şi

sistematizare a tuturor vetrelor de sat, fapt ce-ar atrage după sine satisfacerea
nevoii de spaţiu pentru noi aşezăminte omeneşti şi lăsarea unei suprafeţe mai
întinse strict necesare culturii cerealelor.
Tot din tabloul amintit desprindem încă două cifre: 9.824 ha terenuri necul-
tivate şi productive şi 17 422 ha. terenuri neproductive. Acestea sunt terenurile
provenite din defrişarea pădurilor, care a avut drept urmare alunecarea şi degra-
darea terenurilor de munte, formând nenumăratul şir de ravene şi conuri imense
de dejecţie în câmp, unde bolovănişul dealurilor a fost adus de furia apelor
nestăvilite de nimeni în cursul lor superior.
Fig. 21.
Valea
Pituluşei
Aceste ape pornite furioase la vale, încărcate cu materialul grosier de natură

diferită, au rupt malurile albiilor din câmp şi au provocat permanenta schim-
bare a făgaşelor lor, lărgindu-le şi ocupând mii de hectare din terenul câmpului
propriu-zis.
Exemplu tipic ni-l oferă vechea albie a Râului Putna-Seacă, unde pe sute de
hectare de grohotişuri nu creşte decât o vegetaţie foarte redusă ca număr şi
slabă, ce se usucă complet la începutul lunii iunie.
Această suprafaţă, reprezentând 30% din totalul întinderii arabile a judeţu-
lui, pentru a fi redată culturilor agricole şi împăduririlor, e nevoie de o politică
de împădurire a tuturor terenurilor degradate de la munte şi deal, cât şi de
corectarea albiilor râurilor, atât în partea cursului lor superior, cât şi în cel de
câmp.
61
Mai este nevoie de îndiguiri şi canalizări de-a lungul cursului superior al

Râului Siret, spre a scoate din pericolul continuu de inundare circa 7000 ha.
teren pe timpul lunilor de primăvară şi vară, de pe teritoriile comunelor Vul-
turul, Năneşti, Călieni, Nămoloasa-Sat şi Nămoloasa-Târg.
Odată cu îndiguirile şi canalizările ce s-ar face, am putea realiza şi proble-
ma înfiinţării iazurilor pentru piscine artificiale.
Cu privire la suprafaţa de 1.614 ha. livezi de pomi roditori, afirmăm că în
mod cu totul excepţional putem vorbi de livezi masive în judeţ.
Această suprafaţă reprezintă totalul terenurilor ocupate de pomi sau de gru-
puri de pomi şi pomi răzleţi; şi după specia pomilor existenţi această suprafaţă
se repartizează astfel:
Livezi de pomi:
Pepiniere de pomi 17 ha Gutui 5 ha
Plantaţii tinere
Castani 3„
21 „
Pruni
Nuci 155 „
1066 „
Caişi 31 „ Moşmoni 4„
Meri
Zarzări 19 „
134 „
Peri
Corcoduşi 9„
55 „
Cireşi 37 „ Duzi 23 „
Vişini 44 „ Total 1.614 ha
Piersici 1,,
Dacă ţinem seama de configuraţia Judeţului Putna şi de condiţiunile sale

climaterice, putem spune cu hotărâre că acest sector este prea mic, parcelat pe
blăni - cum se face în Vrancea -, ne îndreptăţeşte să cerem sporirea măsurilor
pentru majorarea cât mai neîntârziată a suprafeţelor de pomi roditori prin
plantarea tuturor poienelor, actualelor blăni - porţiuni de teren izolate de câte
1.000-5.000 mp - cu peri, meri şi nuci.
Camera Agricolă introduce de câţiva ani, în fiecare an între 15-25000 de
pomi roditori de calitate şi varietăţi alese, pentru cucerirea terenurilor indicate
agriculturii, iar cu începere de anul acesta, va urmări extinderea culturii nucului
care s-a dovedit foarte potrivit din toate punctele de vedere. De asemenea, va
începe să introducă gratuit câte 10.000 nuci pentru cucerirea şi fixarea tuturor
terenurilor de pe văile râurilor Milcov, Putna şi Zăbrăuţi.
Pe lângă Fabrica Vidra, pentru industrializarea fructelor, Camera Agricolă,
cu ajutorul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, are la program înfiinţarea a
două staţiuni pentru pregătirea pulpei de fructe, cât şi a unei mari instalaţiuni
pentru uscatul prunelor.
62
Fig. 22. — Fabrica de industrializarea fructelor (Vidra).

Fabrica a cărei capacitate anuală de lucru este de 60 vagoane fabricat, a avut
de scop şi urmăreşte procurarea la preţuri renumeratorii a produsului ţărănesc,
făcând prin aceasta rentabilă cultura raţională a pomilor roditori şi stimulând
extinderea plantaţiunilor.
Fig. 23. — Ocolul Agricol Vidra.

63
Pentru susţinerea acestei politici de redresare a pomiculturii în Judeţul

Putna, Camera Agricolă dispune azi de o pepinieră de produs pomi fructiferi în
Comuna Petreşti, de unde se vând anual în plantare 20-30.000 pomi de trei ani.
Fabrica Vidra, despre care am vorbit mai sus, precum şi Ocolul pur pomicol
din Comuna Vidra, condus de un inginer agronom specialist la cultura pomilor
şi ajutat de doi şefi de cultură, tind la regenerarea plantaţiunilor vechi, la înfiin-
ţarea de plantaţiuni noi în mica proprietate vrânceană şi la răspândirea celor
mai potrivite metode pentru cultura şi îngrijirea pomilor roditori.
Un al doilea centru cu caracter pronunţat pomicol este cel din Comuna
Vrâncioaia-Văsui, condus tot de un inginer agronom şi ajutat de personal teh-
nic inferior. Acest centru caută să dea aceiaşi îndrumare tehnică pentru înflori-
rea pomiculturii şi agriculturii vrăncene, dând o dezvoltare raţională agricultu-
rii şi pomiculturii din regiune.
Acest centru, dublat de „Şcoala Superioară Ţărănească” de pe lângă Coope-
rativa „Unirea Vrancei” din această comună. A reuşit să introducă cultura
legumelor, a cartofului, a inului şi a grâului în toate comunele din Vrancea.
Cu privire la creşterea vitelor, se urmăreşte un plan bine precizat, în cadrul
căruia până azi, în timp numai de 3 ani, s-au putut obţine câteva sute de bovine
din rasa Schwitz, care este rasa bovină cea mai potrivită regiunii Vrancea.
Am arătat că fâneţele şi păşunile acoperă suprafaţa de 59.851 ha. Această
cifră este raportată la 57.019 animale mari şi 115.956 animale mici.
Dacă ţinem seama că animalelor le revine şi o bună parte a producţiei din
sectorul agricol cerealist, ne dăm lesne seama că numărul lor este prea mare.
Dar având în vedere că o bună parte din păşuni este în regiunea muntoasă şi de-
luroasă unde producţia e slabă, ajungem la concluziune firească: atât timp cât
nu vom transforma în fâneţe artificiale toate islazurile din câmp, nu vom avea
furajele necesare unei bune creşteri a stocului de animale.
Vom fi şi mai departe nevoiţi să privim cum toate speciile de animale de-
generează şi cum numărul lor se micşorează din cauza subnutriţiei. Paralel cu
aceasta, vom avea o cultură proastă şi o progresivă înrăutăţire a pământului,
fiindcă nu vom putea face agricultură bună şi raţională cu vite proaste, iar
motorizarea şi mecanizarea agriculturii Judeţului Putna nu şi-ar avea rostul atât
timp cât aceasta se află şi ar rămâne cum este agricultura ţărănească mică cu
caracter familial.
În ce priveşte anul acesta s-au luat măsuri pentru aratul şi însămânţarea cu
plante de nutreţ a 4000 ha din islazurile comunale.
În acest fel, se va spori producţia de nutreţuri, deci animalele vor fi mai bine
hrănite. Pe de altă parte, se vor spori veniturile islazurilor, fapt ce va da posi-
bilitatea preocupării de reproducători, construcţii de grajduri pentru adăpostire
şi noi posibilităţi de desţelenire pe anii viitori.
64
Ocupaţia de bază a populaţiei Judeţului Putna o constituie necesitatea pune-

rii în cultură şi valorificare a celor 75.896 ha teren arabil propriu-zis şi a celor
14.867 ha de vii.
Ca să ne dăm seama care este înfăţişarea agricolă a judeţului, dăm mai jos
un tabel arătând diversitatea culturilor ce se fac şi suprafeţele ocupate de
fiecare cultură în parte:
Specificarea culturilor Suprafaţa cultivată
cereale hectare
Grâu de toamnă 10.965 ha
Grâu de primăvară 36 ,,
Secară de toamnă 97 ,,
Secară de primăvară 49 ,,
Orz de toamnă 39 ,,
Orz de primăvară 3.161,,
Ovăz de toamnă –
Ovăz de primăvară 4.457 ,,
Mei 633 ,,
Hrişcă –
Orez 2 ,,
Porumb 42.926 ,,
Sorg pentru mături 39 ,,
Total 61.828 ha, 62.404
Leguminoase pentru boabe
Fasole 385 ha.
Fasole prin porumb 12.380 „
Mazăre 654 „
Soia 77 ,,
Linte 84 „
Bob 29 ,,
Năut 8 „
Total 1.237 ha, 63.641
Uleioase
Rapiţă de toamnă 85 ha
Floarea soarelui 1.092 ha
Mac 2 ha
Dovleci 8 ha
Total 1.187 ha, 64.828
Textile
Cânepă pentru fuior şi sămânţă 264 ha
Cânepă pentru fuior
Cânepă pentru sămânţă 242 ,,
65
In pentru fuior şi sămânţă 75 ,,

In pentru fuior 112 ,,
In pentru sămânţă 171 ,,
Bumbac 76 ,,
Cânepă prin porumb 1 ,,
Cultură intercalară —
4656 ,,
Total 941 ha, 65.769
Nutreţuri
Specificarea culturilor Suprafaţa cultivată
cereale hectare
Lucerna 1.550 ha
Trifoi 55 ,,
Borceag de toamnă 26 ,,
Borceag de primăvară 546 ,,
Măzăriche de toamnă 2 ,,
Măzăriche de primăvară 16 ,,
Dughie 4.128 ,,
Porumb de nutreţ 574 ,,
Sorg pentru nutreţ 15 ,,
Iarbă de sudan 15 ,,
Total 6924 ha, 72.693
Tuberculinoase şi rădăcinoase
Cartofi 357 ha
Sfeclă de zahăr 1,547 ,,
Sfeclă de nutreţ 229 ,,
Morcovi 11 ,,
Total 2 144 ha, 74.837
Plante de grădinărie
Grădină de zarzavat 181 ha
Ceapă 180 ,,
Varză 41 ,,
Fasole verde 9 ,,
Mazăre verde 34 ,,
Pepeni 36 ,,
Castraveţi, 38 ,,
Usturoi 41 ,,
Ardei 72 ,,
Pătlăgele roşii
Total 991 ha, 75.818
66
Narcotice etc.
Tutun 62 ha
Culturi de flori 6 ha
Total 68 ha 75.896
Pentru o imagine mai clară a judeţului Putna sub aspectul agricol,
dăm mai jos un tabel care cuprinde suprafaţa totală şi cea arabilă a ju-
deţului, repartizată pe culturi şi plăşi:
Odobeşti
Vrancea
Total pe
Bilieşti
Panciu
Zăbala
Adjud
judeţ
Specificarea
ha ha ha ha ha ha ha
Teren arabil 21855 15463 21840 10689 4232 1816 75896
Grădini de zarzavat 187 436 108 304 34 43 1112
Fâneţe naturale 1112 1433 1665 2025 10498 7015 23748
artificiale 362 83 71 10 1 528
Păşuni 4501 2884 4842 6394 8625 6471 33718
Livezi pruni 186 166 42 170 143 706
Livezi de pomi diferiţi 78 54 52 36 349 337 908
Vii de viţă nobilă 1569 5676 929 4876 55 2 13107
Vii de producători direcţi 1093 268 132 43 214 1750
Păduri 24195 17438 1392 16716 28745 54375 142862
Teren neproductiv 27246
Teren cu destinaţie
22319
Specială
TOTAL 343900
Analizând datele de mai sus, în comparaţie cu numărul gospodăriilor

cel al locuitorilor care pe plăşi se prezintă astfel:
Specificarea
Odobeşti
Vrancea
Total pe
Bilieşti
Panciu
Zăbala
Adjud
judeţ
Numărul locuitorilor 42423 37741 29423 65511 30873 12292 217663

Numărul gospodăriilor 11756 9481 7369 15360 8782 3648 57396
67
Observăm că plasa Zăbala are cea mai mică suprafaţă arabilă, dar cea mai
mare suprafaţă de păduri; iar comparativ cu numărul populaţiei, cel mai mare
număr de ha. teren arabil îl are plasa Bilieşti.
Ca afirmaţiunea să fie şi mai clară, arătăm că:
La Plasa Zăbala avem un ha teren arabil la 6,7 locuitori;
Odobeşti ,, ,, ,, 6,1 ,,
Vrancea ,, ,, ,, 2,1 ,,
Pan ci u ,, ,, ,, 2,4 ,,
Adjud ,, ,, ,, 1,9 ,,
Bilieşti ,, ,, ,, 1,3 ,,
Ca tabloul agro-economic al judeţului să fie şi mai complet, arătăm că în
judeţ avem următorul inventar viu şi mort:
a) Inventar viu de muncă şi de rentă
Odobeşti
Vrancea
Total pe
Bilieşti
Panciu
Zăbala
Adjud
judeţ
Specificare
Cai şi iepe 19 26 39 18 26 45 13
Boi de muncă 34 88 17 18 23 21 12
Vaci de muncă 16 61 85 12 13 90 38
Vaci de lapte 30 19 37 28 25 15 15
Mânzate 12 55 13 82 15 76 63
Mânzaţi 12 66 10 68 10 42 51
Viţei 88 58 12 61 95 45 47
Berbeci 89 56 61 60 15 93 51
Oi 19 12 10 90 24 15 91
Noateni 14 12 17 20 43 32 11
Miei din vara 1942 25 10 11 63 53 24 13
b) Inventar mort
Odobeşti
Vrancea
Total pe
Bilieşti
Panciu
Zăbala
Adjud
judeţ
Specificare
Pluguri de animale 5452 2123 2299 1412 2288 617 12191

Tractoare 28 14 13 20 75
Maşini de semănat 30 20 14 27 1 91
păioase
Prăsitoare 79 32 22 13 1 147
Rariţe 112 18 33 10 76 188 437
Secerătoare-legătoare 3 13 2 4 22
Secerătoare-simple 6 4 25 12 47
68
Boroane de fier 832 380 326 396 14 1 1949

Maşini de treer 9 68 6 12 95
Care boi 2637 786 809 1026 1885 1119 8262
Căruţe cai 1274 1644 1770 1421 1211 71 7391
Autocamioane 1 4 1 1 7
Din analiza tabelelor cu privire la situaţia inventarului viu şi mort, se
observă că inventarul viu de muncă este destul de numeros; dar ţinând seamă
de fărâmiţarea proprietăţilor, afirmăm că atât timp cât calul de muncă nu va fi
înlocuit cu boul, nu vom avea o agricultură raţională şi renumeratorie.
Fig. 24.
Vite de jug
din Vrancea
Inventarul mort este mult insuficient; mai cu seama se vede lipsa maşinilor
de semănat păioase şi în special a acelora de semănat porumb.
La fel şi lipsa prăşitoarelor este şi va rămânea unul din factorii ce determină
o cultură proastă a porumbului.
Pentru o privire şi mai exactă asupra stării de fapt a agriculturii în judeţ,
găsim de cuviinţă să dăm mai jos tabelele ce cuprind numele comunelor
grupate pe plăşi, cu arătarea suprafeţelor totale din fiecare comună, suprafaţa
arabilă, precum şi numărul gospodăriilor şi al locuitorilor.
Ocolul Agricol Zăbala
Nr.crt
Suprafaţa Suprafaţa
nr. gospo-
Numele comunei totală arabilă nr. locuitorilor
.
dăriilor
ha ha
1 Herăstrău 29.915,26 58,82 202 832
69
2 Căruţa 6.464,00 129,25 327 1.325

3 Nereju 12.761,00 258,— 830 1.600
4 Nistoreşti 2.205,75 199,75 373 1.373
5 Paltin 3.139,25 218,75 489 1.878
6 Păuleşti 14.708,50 323,75 412 1720
7 Spineşti 1.180,30 269,50 360 1.284
8 Spulber 1 643,65 118,55 300 790
9 Vrâncioaia 2.806.75 283,50 350 1.490
Total 74.824,71 1,859,87 3.648 12.292
Ocolul Agricol Vrancea

Nr.crt.
nr. gospo- nr.
Numele comunei totală arabilă
dăriilor locuitorilor
ha ha
10 Bârseşti 2.643,75 271,25 443 1.619
11 Câmpuri 9.813,00 514,00 1.440 3.664
12 Colacu 2 391,62 266,05 268 1.152
13 Găuri 3.064,56 342,92 759 1.819
14 Ireşti 1.745,78 244,55 536 2.440
15 Mărăşti 1.164,10 263,10 280 1.280
16 Negrileşti 4 948,28 265,50 439 1.430
17 Răcoasa 4.139,50 592,25 635 2.854
18 Soveja 5.198,62 55,62 1.195 3.864
19 Tichiriş 2.173,15 217,00 784 2.728
20 Tulnici 19 833,31 270,26 594 2.522
21 Vidra 4.790,75 469,70 816 3.020
22 Vizantea 3.432,00 494,00 593 2.492
Total 65 284,32 4.266,20 | 30.873 65 284,32
Ocolul Agricol Mărăşeşti

Nr. crt.
nr. gospo-
Numele comunei totală arabilă nr. locuitorilor
dăriilor
ha ha
23 Bătineşti 2.888 2.296 310 1.421
24 Clipiceşti 2.098 498 293 1.311
25 Diocheţi 2.578 1.385 580 1.800
26 Fitioneşti 6.340 654 512 2.257
27 Mânăstioara 1.939 574 356 1.429
28 Mărăşeşti 5.652 3.069 1.541 4.963
29 Moviliţa 3.540 1.019 718 3.142
70
30 Neicu 420 24 244 1.037

31 Panciu 2.848 387 1.082 5 300
32 Pădureni 6.464 3.597 1.223 2.170
33 Satu-Nou 1.914 964 362 1.516
34 Străoane-de-Jos 4 277 126 715 3.576
35 Străoane-de-Sus 8.861 676 810 3.850
36 Ţifeşti 2.211 630 735 3.364
Total 51.835 15.899 9.481 37.141
Ocolul Agricol Adjud
Nr. crt.
Suprafaţa Suprafaţa nr.

nr.
Numele comunei totală arabilă gospodă-
locuitorilor
riilor
Ha. Ha.
37 Adjud 1.310 721 1.400 6 500
38 Adjudul-vechi 2.215 1.231 400 1.800
39 Angheleşti 4.386 275 241 980
40 Bâlca 7.145 500 400 1.750
41 Bereşti 1.246 723 350 1.360
42 Burcioaia 827 413 185 450
43 Ciorani 991 663 245 1.025
44 Copăceşti 2.103 776 276 990
45 Coţofăneşti 1,972 389 275 1.308
46 Cornăţel 3.0'53 445 305 1.403
47 Domneşti 1.767 768 306 1.260
48 Drăguşani 2.186 485 327 1.688
49 Mândrişca 1.593 731 240 702
50 Orbeni 2.222 1.218 635 2.140
51 Parava 728 306 349 1.285
52 Pănceşti 3 683 1.774 927 3,615
53 Păuneşti 9.616 2.917 1.500 2.500
54 Pufeşti 1.977 1.562 282 1.240
55 Rugineşti 2.489 1.270 628 2.140
56 Sascut 5.165 2.399 1.033 2.133
57 Scurta 1.952 673 500 1.500
58 Urecheşti 1.316 786 389 1.333
59 Valea-Seacă 2 854 1.017 565 3.321
Total 62.808 22.042 11.706 42.423
71
Ocolul Agricol Odobeşti

Nr.crt.
Suprafaţa Suprafaţa nr.

nr.
Numele comunei totală arabilă gospodă-
locuitorilor
riilor
ha ha
60 Andreiaşu 8.741,— 255,— 510 2.026
61 Broşteni 1.216,61 230,62 560 2.309
62 Boloteşti 2.492,65 570,— 242 1.477
63 Câmpineanca 2.049,68 921,63 396 1.878
64 Făurei 4.478,05 3.492,05 450 1.493
65 Floreşti 1.710,25 1.248,- 173 786
66 Găgeşti 5.283,55 310,— 268 1.175
67 Iv&nceştl 3.900,30 2.774,— 842 3.158
68 Jariştea 2.066,— 10,- 750 3.892
69 Mera 5.272,50 212,— 1.350 2 440
70 Odobeşti 1.498,— 371,25 1.100 5.440
71 Păţeşti 1.055,77 74,54 486 2.868
72 Reghiu 5.079,45 109,20 361 1.525
73 Vărsătura 3.317,60 14,70 372 1.383
74 Focşani 2.089,— 600,50 7.500 33.700
Total 50.250,41 10.993,49 15.360 65.511
Ocolul Agricol Bilieşti

Suprafa Suprafa
Nr.crt.
nr.
ţa ţa nr.
Numele comunei gospodă-
totală arabilă locuitorilor
riilor
Ha. Ha.
75 Bilieşti 1.864,50 734,50 540 2.560
76 Boţârlău 947,96 531,69 180 934
77 Călieni 3.514,72 1.869,67 495 1.779
78 Ciuşlea 4.535,00 3.124,00 620 1.620
79 Jorăşti 1.509,13 468,22 250 1.180
80 Mândreşti 1.065,50 721,00 235 1.007
81 Mirceşti 2.721,35 1.905,00 488 1.985
82 Nămoloasa-Sat 4.292,00 2 184,00 505 2.248
83 Nămoloasa-Târg 2.742,00 1.634,00 545 2.735
84 Năneşti 2.267,00 962,00 376 487
85 Petreşti 1.005,88 420,46 125 625
86 Răstoaca 2 237,00 1.528,00 616 2.877
87 Suraia 6.548,00 3.248,00 1.314 4.442
88 Vânători 612,00 238,00 160 764
89 Vulturul 3.065,52 1.378,90 920 4.180
Total 38.897,56 21.947,44 7.369 29.423
72
Analizând tabelele de mai sus şi ţinând seama de locul ce-l ocupă comunele
în cadrul judeţului, vedem că terenul arabil al judeţului este aşezat pe fâşia de
teren cuprinsă între malul drept al Siretului şi poalele dealurilor subcarpatice
ale Munţilor Vrancei, ridicându-se în partea de Nord a judeţului şi pe dealurile
mai pronunţate de pe malurile Trotuşului.
Natura acestui teren este foarte variată. Găsim terenuri uşoare cu permeabi-
litate pronunţată cum sunt nisipurile lutoase din apropierea Siretului şi albiile
tuturor râurilor de unde se face trecerea spre terenuri luto-nisipoase de o bo-
găţie foarte pronunţată, dar zgârcite.
Majoritatea o formează terenurile de cernoziom degradat, care spre dealuri
se termină cu brun roşcat de pădure.
În condiţiunile climatice ale judeţului, aceste soluri sunt capabile de produc-
ţii ce depăşesc adesea 2.000 kg pro ha, dar în felul în care sunt cultivate, pro-
ducţia medie pro ha. a judeţului lasă foarte mult de dorit, întru cât este mult
inferioară producţiei medie pe ţară, care este 1000 kg pro ha.
Din această cauză necesitatea de hrană a populaţiei judeţului nu poate să fie
satisfăcută de producţia actuală şi cei ce nu cunosc puterea de producţie a solu-
lui arabil, sunt expuşi să creadă că numărul de 217.663 locuitori cât îi are
judeţul este cel maximal. Această credinţă este cu totul nejustă. Dovada unei
asemenea păreri eronate se vede din calculul de mai jos: 217.663 locuitori au
nevoie de 6.500 vagoane cereale pentru consumul anual. În modul de folosinţă
actuală a terenului arabil şi cu sistemele de întreţinere a culturilor, producţia
judeţului este în mediu 4.500 vagoane, ceea ce face ca în fiecare an să avem un
deficit de 2.000 vagoane cereale. Ori, dacă am putea (şi se poate să schimbăm
felul de folosire al terenului arabil şi al metodelor de cultură), la suprafaţa de
circa 65.000 ha. rezervate exclusiv culturii cerealelor, am putea produce un
minimum de 1.500 kg. pro ha, producţie ce este cu mult inferioară majorităţii
ţărilor europene, am avea astfel o producţie totală de 9.750 vagoane sau un plus
de 3.250 vagoane cereale care s-ar putea exporta sau întrebuinţa la hrana unui
spor de populaţie.
La expoziţia porumbului a Judeţului Putna din 1941, s-a arătat că din cele
45.000 ha. cultivate cu porumb nu s-au obţinut decât 3.500 vagoane porumb ori
cum nevoia de porumb a judeţului este de 4.500 vagoane, rezultă un deficit de
1.500 vagoane, cantitate pe care a şi completat-o judeţul pentru a acoperi nevo-
ia de consum.
În cadrul acestei expoziţii s-a arătat că o serie de gospodării mari şi mici -
între care chiar şi o văduvă -, a obţinut cu ajutorul unei arături în plus şi trei
praşile, cantitatea de 2.500 kg la hectar.
Dacă toţi plugarii ar fi cultivat măcar porumbul după câteva prescripţii ele-
mentare care nu cer cheltuieli în plus, producţia judeţului de pe cele 45.000 ha
73
porumb urma să fie de 11.250 vagoane porumb - producţie capabilă să satis-

facă necesitatea totală de hrană nu a 217.663 locuitori cât are judeţul azi, ci a
450.000 locuitori.
Fig. 25. Grajdul Ocolului Agricol Panciu
Fig. 26.
Porcina
Ocolului
Agricol
Panciu
Un fapt îmbucurător la agricultura judeţului îl constituie cultura legumelor

pe suprafeţe suficiente pentru satisfacerea nevoii de hrană a populaţiei, precum
şi cultura sporită a textilelor şi a uleioaselor, despre care am amintit mai sus.
Cartoful cucereşte din ce în ce mai mult teren şi, mai cu seamă în partea
muntelui, unde este locul cel mai potrivit.
Cultura sfeclei de zahăr, fiind intensivă şi strâns legată de Fabrica de Zahăr
Sascut, s-a extins mult în regiunea învecinată fabricii. Rentabilitatea ei se poate
vedea după aspectul gospodăriilor serios alcătuite în regiunea aceasta, iar influ-
74
enţa acestei culturi asupra creşterii animalelor, ne arată acolo cele mai reuşite
exemplare de cornute, mai ales cei mai frumoşi boi din judeţ.
Fig. 27.
Răsadniţe
calde
(Ocolul
Agricol
Vidra)
O plantă nouă a fost introdusă în cultură cu destui sorţi de izbândă - orezul

care pe moşia d-lui General Dumitrescu, din Comuna Bătineşti, a dat producţii
ce depăşesc 3.500 kg. boabe la hectar.
Din datele ce-am dat, observăm că din 75.896 ha. porumbul ocupă suprafaţa
de 41.926 ha. Aceasta denotă de la început că planta se cultivă după sine însuşi
ani de-a rândul.
Aşa stând lucrurile, nu putem vorbi de o agricultura raţională a suprafeţei
arabile a jud. Putna (de o agricultură raţională vom putea vorbi abia atunci când
porumbul nu va ocupa mai mult de 25.000 ha).
Suprafaţa grâului care azi este de 10.955 ha trebuie sporită în aşa fel ca îm-
preună cu suprafaţa orzului şi a ovăzului să ocupe la 20-25.000 ha., rămânând
restul pentru cultura plantelor leguminoase, textile, uleioase, rădăcinoase şi a
celor de grădinărie.
Pe măsură ce se vor desţeleni din islazuri şi însămânţa porţiunile desţelenite
cu plante furajere, partea de teren cu suprafaţa de 6.924 ba. rezervată azi plan-
taţiilor de nutreţ, va fi redată culturii cerealelor, sporind astfel producţia şi
micşorând permanentul deficit de cereale din judeţ.
Un capitol îmbucurător îl formează cultura plantelor uleioase, care din ca-
uza necesităţii războiului s-a introdus în judeţ, dar care nu va dispare odată cu
cauza care a creat-o, întrucât necesitatea de ulei în gospodăria ţărănească a fost
75
şi va fi ceva permanent, iar extracţia de ulei din seminţele produse în gospo-

dărie şi întrebuinţarea acestui ulei în bucătăria ţărănească, va impune această
cultură în toate timpurile, constituind prin aceasta un bun ce nu trebuie să
dispară.
Viticultura în Judeţul Putna. Unul din cele mai importante sectoare de ac-
tivitate agro-economică la agricultura judeţului îl formează viticultura.
Fig. 23
Vedere
generală a
Podgoriei
Odobeşti
Viticultura putneană, alcătuită din cele cinci podgorii ale sale bine cunoscu-
te: Odobeşti, Panciu, Ţifeşti, Păuneşţi şi Pănceşti, face ca judeţul acesta să fie
cel mai important sub raportul producţiei şi economiei sale viticole din toate
judeţele cu podgorii din ţară.
Regiunea viticolă a Judeţului Putna, are 14.867 ha, vii repartizate după felul
lor astfel: - vii altoite cu viţe nobile…………………..13107 ha;
- vii de hibrizi producători direcţi ………… 1750 ha.
Această regiune este cea mai întinsă din toată ţara şi ocupă coastele coline-
lor subcarpatice ale Judeţului Putna, formând aproape o unitate continuă cu
podgoriile Râmnicului Sărat. Acest masiv viticol cu o lungime de cca. 60 km,
este dominat de Măgura Odobeştilor şi se desfăşoară pe o lăţime care variază
între 1 şi 6 km.
Producţia şi calitatea vinurilor de aici este strâns legată de solul şi climatul
regiunii. Natura e foarte diferită. Găsim soluri uşoare, formate pe nisipuri sau
gresii, soluri grele formate pe marne bogate în gips, soluri calcaroase şi altele,
lipsite complet de calcar; soluri foarte bogate în substanţe nutritive formate pe
tufuri dacitice, precum şi soluri foarte sărace evaluate pe gresii calcaroase.
76
Fig. 29.
Vedere
generală a
regiunii
viticole
Şarba-
Odobeşti
În general, podgoriile Judeţului Putna - indiferent de roca mumă pe care

s-au format - sunt puternic spălate, ajungând unele în stadiul de sol brun roşcat
de pădure în diferite stări de podzolire.
Ajutat de o precipitaţie suficientă, acest sol condiţionează o tăiere lungă la
vie, cu coarde numeroase de rod, fapt ce face ca producţia în unele cazuri să fie
până la 1000 dal. pro ha.
Climatul Judeţului Putna, privit sub raportul factorilor ce-l condiţionează
este în general corespunzător culturii viţei de vie. Datele meteorologice pe anul
1937-1942 ne arată că temperatura medie anuală se apropie de + 10° C, osci-
lând între 7°,2-10° C în 1937 şi 7,67° C în 1942.
Temperaturile extreme de maximă şi minimă ne arată că în mai 1940 am
avut minus 1,8° C, iar în septembrie 1939, 1,4° C.
Fig. 30.
Crama şi
pivniţa
Cooperativa
„Dealul
Odobeştilor”
77
Faţă de aceasta situaţie, suntem siliţi a fixa perioada de vegetaţie la vie în

intervalul mai-septembrie. Aceasta face ca prelungirea culesului în luna octom-
brie să se facă cu riscuri.
Precipitaţiunile medii tot în intervalul de timp 1937-1938, au fost 636,6 mm
faţă de 592,4 mm media anilor 1891-1915. Aceste precipitaţiuni sunt mai mult
decât suficiente pentru reuşita culturii viţei de vie.
Fig. 31.
Butoaie cu
vin de
încărcat în
Gara
Odobeşti
Dacă la factorii de mai sus adăugăm durata strălucirii soarelui, care în me-
die pe perioada de vegetaţie este de 1094 ore efective din 2223 ore posibile,
precum şi factorii: brume şi grindini, despre care putem adăuga că din cei 22 de
ani postbelici, am avut 9 zile cu zăpadă şi 34 de zile cu brumă în aprilie, iar în
luna mai 8 zile cu brumă din care în 1933 şi în 1936 au fost în decada a treia a
lunii Mai, rezultă că ciclul vegetativ al viei este destul pentru obţinerea coacerii
lemnului şi a strugurilor.
Varietăţile ce se cultivă în regiune sunt clasate în două grupuri bine distin-
cte. Deoparte avem un amestec de soiuri vechi şi locale: Galbenă, Plăvaie,
Grasă, Frâncuşă, cu soiuri străine de mare producţie: Chasselas şi Aligoté. Pe
de altă parte avem parcele izolate, cultivate cu soiuri străine de calitate aleasă
ca: Pinot-gris, Pinot-Noir, Riesling-Italian, Sauvignon, Muscatt-Ottonel, Ca-
bernet Sauvignon şi Opporto.
Se plantează câte 3.000-3.500 butuci la hectar, se taie lung sau mixt. Susţi-
nerea în general este pe araci, iar în ultimul timp a început să se introducă şi
spalierul, lăsându-se câte 2-4-6 şi chiar 10 coarde la butuc cu 12-14 ochi şi 2-3
cepi. Vinificarea se face în crame simple şi de construcţie uşoară, afară de unii
proprietari mari, care au început să-şi facă construcţii mai serioase şi potrivite,
înzestrându-le şi cu aparatura necesară.
Producţia este în mod obişnuit 300-800 dal. pro ha. cu tăria alcoolică cu-
prinsă între 10-12 grade, iar unele varietăţi alese dau vinuri de 14-15 grade al-
78
cool. Vinurile sunt în general uşoare şi deci plăcute la băut, foarte căutate şi
apreciate pentru aroma lor. Unele din ele au mirosuri alese şi sunt foarte nime-
rite la fabricatul şampaniei. Din această cauză la exportul din 1938 şi 1939
acest fel de vinuri a fost foarte căutat.
Calitatea superioară a vinurilor din Putna, în special, cele produse în podgo-
ria cea mai însemnată, Odobeşti, a produs o mare extindere a culturii viţei de
vie.
În trecut mulţi din vestiţii boieri ai Iaşilor aveau vii la Odobeşti: Tăutu,
Ideru, Hatman, Rosetti, Rosnovanu, Şendrea, Sturza, Giurgea, Negrileşti (care
datau de la Ştefan cel Mare), familia Stârcea din Bucovina, Sihleanu şi alţii, de
asemenea şi multe mănăstiri, epitropii şi episcopii.
Calităţile alese ale vinului de Odobeşti au făcut din acesta un însemnat arti-
c ol de comerţ, atât în trecut cât şi azi. Se precizează de unii istorici că vinurile
de Odobeşti se negociau la Constantinopol, în Egipt, în Germania şi mai ales în
Prusia, iar din vremea comerţului ce se făcea cu ruşii a rămas şi denumirea
podgoriei „Cazaclii”, unde negustori cazaci au construit la 1777 biserica „Ca-
zaclii” pentru că ei stăteau în această regiune tot timpul culesului.
„Beciul domnesc” care şi azi se poate folosi pentru păstrarea vinurilor la
Odobeşti, construit cu robi de către Asanache Pamfil între anii 1834-1849 pen-
tru Mihai Sturza, ne mărturiseşte cu prisosinţă că în orice timp podgoria Putnei
a fost la înălţimea şi aprecierea cuvenită.
Ca să ne dăm şi mai bine seama de importanţa agro-economică şi socială a
Podgoriei Putna, trebuie să amintim că pentru cele 14.867 ha vii trebuiesc
4.400.000 zile lucru, iar pentru cele 75.896 ha. teren arabil 5.750.000 zile
lucru.
Raportul valorii producţiei, calculată la preţul de azi a produselor, ne dă si-
tuaţia următoare:
5.000 vagoane vin a 500.000 lei …………….. 2.500.000.000 lei;
7.500 vagoane produse 250.000 lei …………. 1.875.000.000 lei
Puse în calcul, cifrele de mai sus oe arată că suprafaţa de 14.867 ha. vii,
deşi mai mică cu de 5 ori ca suprafaţa arabilă, necesită un număr aproape egal
de zile de lucru; iar venitul brut al sectorului vie este cu 625.000.000 lei mai
mare decât venitul brut al celor 75.896 ha. teren arabil.
Rezultă deci că nu numărul de hectare, ci numărul zilelor de lucru întrebu-
inţate la hectar determină volumul încasărilor.
Se impune ca organele responsabile să urmărească o politică de intensifi-
care a agriculturii până la limita posibilităţii de lucru a populaţiei judeţului, ca-
re azi nu este folosită decât în proporţie de 60% din capacitatea sa totală şi
circa 22,000.000 zile de lucru efective pentru agricultură.
79
Îndrumarea Agriculturii în Judeţul Putna în trecut şi astăzi. Din 1907

până în 1919, sectorul agricol propriu-zis pe care îl privea numai exploatarea
terenului arabil, nu era luat în seamă de către Stat sub raportul îndrumării teh-
nice. Statul în acest interval de timp, prin ajutorul Inspectorului Agricol Jude-
ţean, îşi rezervase dreptul de a reglementa acordurile dintre proprietari şi să-
teni, îndeplinind rolul de control şi arbitraj. Acestor inspectori agricoli judeţeni
nu li se cerea a fi de specialitate agronomică, ci erau recrutaţi dintre jurişti şi al-
te specialităţi, care de cele mai multe ori nu aveau nimic comun cu tehnica
agricolă.
Fig. 31.
Atelaj tip
al Şefului
de Ocol
Agricol
din
Judeţul
Putna
Proprietatea agricolă, azi în marea sa majoritate proprietate mică ţărănească,

era până la 1919 proprietatea mare. Este suficient să amintim că cei 135 pro-
prietari ale căror proprietăţi au intrat sub bisturiul legii exproprierii, fiind mai
mari de 100 ha. teren arabil, posedau peste 45.000 ha. arabil, ceea ce face mai
mult ca 60% din suprafaţa totală arabilă de azi a judeţului.
Conform Decretului-Lege nr. 3697 din 1918 şi Legii Reformei Agrare din
1921, au fost îndreptăţiţi la împroprietărire 20.974 săteni, dintre cari (din cauza
lipsei de pământ, deşi lotul de împroprietărire a fost redus cu mult sub 5 ha.
cum prevedea legea) nu s-au putut împroprietări decât 13.865 de săteni cu su-
prafaţa totală de 36.933 ha, suprafaţă care s-a luat de la proprietatea mare.
Pe lângă toate părţile bune ale exproprierii, înţeleasă de toată lumea atât în
momentul efectuării ei cât şi mai apoi, suntem obligaţi să amintim şi două părţi
80
rele, şi anume: Întâi, trecerea pământului din mâna celor 135 proprietari în mâ-
na a 13.865 săteni s-a soldat imediat cu diminuarea producţiei pro ha, atât can-
titativ cât şi calitativ. Cauza acestei diminuări de producţie a fost consecinţa
lipsei de îndrumare tehnică a sătenilor deveniţi proprietari, precum şi lipsa lor
de inventar viu şi mort. Terenul care înainte de reforma agrară tot cu truda ace-
lor braţe ţărăneşti făcea să rodească mai bine, fiindcă cei 135 proprietari care e-
rau stăpânii pământului aveau câte unul sau doi administratori: oameni cu prac-
tică agricolă îndelungată şi de multe ori cu carte, ce fixau timpul fiecărei munci
în parte şi felul cum trebuia efectuată, plus faptul că posedau un număr sufi-
cient de animale, unelte şi maşini agricole - această parte rea a fost comună
ţării întregi.
În al doilea rând, din cauza lipsei prea mare de teren arabil a sătenilor din
Vrancea, la care trebuie să adăugăm şi partea speculativă a politicei, s-au îm-
proprietărit săteni cu loturi de 2-3 ha, loturi ce sunt aşezate la 45-65 km, depar-
te de reşedinţa permanentă a familiei împroprietărite şi muncitoare.
Din lipsa creării şi organizării unor preocupaţiuni specifice Vrancei, şi ren-
tabile pentru munca vrânceană, populaţia acestui ţinut este obligată a se deplasa
zeci de kilometri de la domiciliu la lotul de împroprietărire pe drumuri de cele
mai multe ori impracticabile, desfăşurând astfel o muncă cu totul antiecono-
mică.
Din calculele făcute, pentru multe zeci de cazuri am constatat că costul de
producţie a unui kg de porumb sau de grâu obţinut pe loturile de împroprietă-
rire ce le au sătenii din Vrancea la câmp, este de două şi câte odată chiar de trei
ori mai mare decât costul aceluiaşi kg. de porumb sau grâu cumpărat din piaţă.
Răul de la punctul II (specific judeţului Putna şi numai pentru împro-
prietăriţii din Vrancea, precum şi parţial Jud. Buzău şi altor judeţe cu caracter
similar) va persista până în momentul orientării pe făgaşul natural al
procupaţiunilor populaţiei fiecărei regiuni în parte; iar pentru răul rezultat de la
punctul I, Statul a luat imediat şi chiar odată cu înfăptuirea reformei agrare
măsuri de înlăturare, punând în locul organizaţiei private de îndrumare
agricolă, organizaţiuni de Stat, despre care vom aminti mai jos.
În 1919, odată cu exproprierea, s-a înfăptuit „Consilieratul Agricol Jude-
ţean”, condus de un consilier agricol.
Consilierul agricol judeţean era de specialitate tehnic-agricolă, ajutat de un
număr variabil de agronomi regionali.
Sub forma şi organizarea de mai sus, consilieratul agricol a lucrat de la
1919 până în 1926, aplicând reforma agrară în cea mai mare parte şi a făcut în
acelaşi timp îndrumarea tehnică a sătenilor spre o cultură mai raţională a pă-
mântului. Îndrumarea creşterii animalelor până la 1926 se făcea de Comisiunea
81
zootehnică judeţeană, care funcţiona pe lângă Prefectură, având ca şef un me-

dic veterinar.
La 1926 a luat fiinţă Camera Agricolă judeţeană, Comisiunea zootehnică
judeţeană s-a afiliat acestei instituţii. Medicul veterinar făcea parte din consiliul
Camerei.
De la înfiinţare Camera Agricolă a fost ca instituţie profesională, reprezen-
tând, organizând şi apărând nevoile şi drepturile agriculturii, viticulturii, silvi-
culturii şi creşterii animalelor în cuprinsul judeţului. Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor a păstrat Consilieratul agricol judeţean ca organ al său de execuţie.
În 1931 Consilieratul agricol a fost desfiinţat prin înglobarea sa la Camera
Agricolă, iar Ministerul Agriculturii a înfiinţat şi păstrează până azi în sânul
Camerei „Serviciul Agricol Judeţean”, care până acum 2 ani ivea ca şef un
inginer agronom şi aproape jumătate din personalul agricol judeţean.
Acum atribuţiunile Şefului Serviciului Agricol au fost trecute pe seama Di-
rectorului Camerei, care este şi şeful personalului ce aparţinea acestui serviciu.
Conform legilor în vigoare, azi Camera Agricolă este instituţie publică
judeţeană, învestită cu personalitate juridică, cu scopul de a reprezenta şi apăra
interesele agricultorilor. Are patrimoniu propriu şi aplică în judeţ toate
măsurile luate de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor pentru promovarea
agriculturii.
Organele de execuţie ale Camerei Agricole sunt organele exterioare ale
Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, şi anume: Serviciul Agricol Judeţean,
Serviciul Zootehnic, Serviciul Veterinar şi Serviciul Silvic Judeţean.
Astăzi Camera Agricolă Putna are următoarea înfăţişare sub raportul
organizării sale de îndrumător tehnic agricol al plugărimii judeţului:
Un serviciu central cu reşedinţa în local propriu, ce se află în oraşul Foc-
şani, având ca îndrumători tehnici agricoli un director, un subdirector şi 18
funcţionari.
Directorul, subdirectorul şi doi dintre funcţionari sunt de specialitate ingi-
neri agricoli, iar restul personalului este compus din 2 agronomi şi 14 funcţio-
nari administrativi.
Tot ca servicii centrale ale Camerei contează Serviciul Veterinar Judeţean,
condus de un medic veterinar şi Serviciul Silvic Judeţean condus de un inginer
silvic, care au reşedinţa tot în Focşani, în localuri separate.
În afară pentru îndrumarea tehnică a plugărimii în vederea sporirii pro-
ducţiei agricole, Camera dispune de următoarele aşezăminte agricole:
Ocolul agricol Suraia, cu reşedinţa proprie în comuna Suraia, care susţine
interesele populaţiei din Plasa Bilieşti. Acest Ocol este condus de un inginer
agronom, ajutat de un agronom şef de cultură şi de un secretar.
82
Pentru o mai uşoară răspândire a cunoştinţelor şi metodelor noi de tehnică

agricolă printre agricultori şi pentru canalizarea acţiunii Ocolului, direct asupra
gospodăriilor agricole din regiune, cu începere din 1940 şi-a început organiza-
rea unei gospodării model, înzestrată în acelaşi timp cu terenul necesar pentru
culturi demonstrative şi cu toate maşinile şi uneltele necesare unei culturi
raţionale a pământului.
Fig. 82.
Ocolul
Agricol
Suraia
Astăzi Ocolul are clădire proprie, unde se adăpostesc birourile şi locuinţa

şefului de Ocol. Un grajd modern în care se adăpostesc reproducătorii de rasă
şi caii de trăsură ai Ocolului.
Una remiză pentru maşini agricole, un coteţ pentru păsări de rasă, un fânar
model pentru depozitarea furajelor, spre a le feri de intemperii, o platformă mo-
del pentru gunoi, curte cu parc şi plantaţie de pomi fructiferi, precum şi un lot
de 25 ha din care o parte se munceşte cu sătenii în dijmă dirijată şi parte se
munceşte în regie, aplicându-se toate metodele noi pentru obţinerea unei recol-
te cât mai ridicate.
Acest Ocol este înzestrat cu două tractoare, 4 maşini de semănat în rânduri,
una maşină de treierat cu dispozitive speciale pentru treierat lucernă şi o serie
întreagă de maşini şi unelte necesare unei agriculturi raţionale.
Mijloacele de îndrumare de care se serveşte Inginerul agronom şef de Ocol
pentru promovarea agriculturii, le putem clasifica astfel:
1). Cu gospodăria Ocolului organizată raţional, sub întregul ei aspect: lot
demonstrativ, livadă, stupină, crescătorie de porci şi păsări, grajd tip, magazie
de cereale şi remiză de maşini, platformă de gunoi, grădină de legume etc.
83
Fig. 33.
Grajdul
Ocolului
Agricol
Vrâncioaia
(Văsui)
2). Ajutorul direct dat prin punerea la dispoziţia plugarilor, a maşinilor de

semănat, reproducători de rasă, a seminţelor alese, materialelor pentru trata-
mentul seminţelor, pomilor, viei şi animalelor, răsaduri timpurii şi altele.
3). Prin persuasiune, făcând cu sătenii cursuri agricole de iarnă, conferinţe,
concursuri, demonstraţii, excursii la gospodăriile model de Stat şi particulare.
4). Folosind iniţiativa particulară, formând, îndrumând sau dând ca
exemplu activitatea şi realizările cooperativelor, sindicatelor, obştiilor săteşti,
şcolilor, primăriilor sau a gospodarilor luminaţi şi avansaţi în ale plugăriei.
5). Prin supravegherea aplicării dispoziţiilor legale în legătură cu agricultura.
Ocolul despre care am vorbit până aici face parte din categoria ocoalelor
agricole propriu-zise, fiind situat în plină regiune de câmp.
În cadrul plăşii Adjud, Camera are tot un Ocol Agricol propriu-zis, condus
de un inginer agronom, ajutat de un conductor agricol şi un secretar. Pentru a-
cest Ocol s-a construit anul trecut local propriu în care se vor adăposti birourile
şi locuinţa Şefului de Ocol. Pe lângă această locuinţă urmează să se facă toate
celelalte construcţiuni, spre a-i da înfăţişare de gospodărie model. Deocamdată
este înzestrat cu 70 ha. teren, cu maşinile şi uneltele agricole necesare unei
agriculturi raţionale, precum şi cu mijloace de transport.
Pentru îndrumarea plugărimii din regiunea de munte, Camera dispune de
Ocolul Agricol Zăbala, situat în Comuna Vrăncioaia (Văsui) şi care susţine
interesele comunelor din plasa Zăbala. Acest Ocol cu caracter mixt, dar
pronunţat pomicol, este condus de un inginer agronom, ajutat de un agronom.
Ocolul îşi are clădire proprie unde se adăpostesc birourile şi locuinţa şefului de
Ocol. Este înzestrat cu maşinile şi uneltele trebuitoare unei acţiuni agricole
multiple, aşa cum reclamă regiunea.
84
Fig. 34.
Curtea şi
clădirile
Ocolului
Agricol
Vrăncioaia,
în ziua
expoziţiei
tăuraşilor
de rasă.
Pentru promovarea creşterii vitelor s-a construit aici un grajd model unde se
adăpostesc reproducătorii de rasă din speciile: bovine, cabaline şi porcine.
Drept rezultat al acţiunii făcută cu reproducătorii bovini, anul trecut s-a fă-
cut o expoziţie de tineret bovin unde au fost expuse zeci de exemplare, corci-
turi foarte reuşite din rasa Schwitz, cu care s-a încrucişat vaca locală de munte.
Ocolul posedă o platformă model pentru gunoi, stupină şi o suprafaţă de 5000
mp pe care se fac culturi raţionale de legume şi zarzavaturi.
Acţiunea acestui Ocol este dublată de acţiunea Cooperativei „Unirea Vran-
cei” şi o bună parte din activitatea Ocolului şi a Cooperativei se realizează prin
punerea în funcţiune normală a „Şcoalei superioare ţărăneşti”, înfiinţată în
această comună din iniţiativa d-lui Nicolae Jecheanu şi subvenţionată în cea
mai mare parte de Cooperativa „Unirea Vrancei” şi atât cât a fost posibil şi de
Camera Agricolă Putna.
Introducerea culturii legumelor în Vrancea şi a grâului care a reuşit foarte
bine, chiar în cea mai depărtată comună, Herăstrău, se datorează acestui Ocol.
Pentru comunele din Plasa Vidra, Camera, cu începere din 1941, a luat ini-
ţiativa şi, cu ajutorul Ministerului Agriculturii, a înfiinţat o fabrică de industria-
lizarea fructelor cu capacitatea de 60 vagoane fabricat anual.
În faţa fabricii, s-a construit un Ocol agricol şi a fost înzestrat pentru o ac-
ţiune pronunţat pomicolă. Acest Ocol este condus de un inginer agronom, aju-
tat de un conductor agricol şi un secretar. Ocolul are clădire proprie pentru bi-
85
rouri şt locuinţa şefului de Ocol, un depozit pentru clasat şi ambalat fructe, pre-
văzut cu siloz pentru păstratul lor.
Fig. 36
Hala de
ambalat şi
silozul de
păstrat
fructe de la
Ocolul
Agricol
Vidra
Pentru îmbunătăţirea animalelor are grajd-model unde se adăpostesc repro-

ducătorii masculi şi caii de transport ai şefului de Ocol. Drept model pentru
modul cum trebuie păstrate furajele, s-a construit un fânar care poate fi imitat
de orice sătean econom de animale.
Atât Ocolul Vrâncioaia, cât şi Ocolul Vidra, se folosesc de aceleaşi mijloa-
ce de îndrumare ca şi primele Ocoale agricole; iar lipsa de teren în aproprierea
acestor Ocoale a fost satisfăcută prin închirierea de suprafeţe corespunzătoare
unei culturi demonstrative.
La Panciu şi pentru comunele ce aparţin Plăşii Panciu, Camera a construit
un Ocol viticol înzestrat cu locuinţă pentru şeful de Ocol şi birouri, grajd pen-
tru reproducători, crama cu pivniţa pentru vinificarea şi păstrarea raţională a
vinului, porcina şi coteţ pentru păsări, fanar şi platforma model pentru gunoiul
de grajd.
Ocolul dispune de un laborator pentru analiza sumară a vinurilor spre a sta-
bili calitatea lor şi a preciza tratamentul pentru cele bolnave. Tot la acest Ocol
se găseşte şi o staţiune meteorologică special amenajată, cu ajutorul căreia se a-
vertizează viticultorii ca să-şi stropească viile contra manei la momentul cel
mai potrivit.
Ocolul este înzestrat cu 8 ha. vie pe rod şi cu un teren de 1 ½ ha. pe care se
va planta viitoarea vie experimentală, al cărei rost va fi precizarea celor mai
potrivite varietăţi de viţe pentru vin şi struguri de masă, cel mai potrivit port-
86
altoi şi cele mai potrivite metode de cultură şi întreţinerea viţei de vie. Acest
Ocol este condus de un inginer agronom şef de Ocol ajutat de un conductor
agricol şi un secretar.
Fig. 37.
Casa
Ocolului
Agricol
Panciu
Pe lângă organizarea şi înzestrarea pronunţat viticolă a Ocolului - fapt ce se

impune de preocuparea viticolă a regiunii - Ocolul are un lot demonstrativ de
15 ha, precum şi maşini de semănat şi reproducători de rasă, cu care acţionează
în masa plugărească. Pentru comunele Plăşii Odobeşti, Camera dispune de un
Ocol agricol în curs de organizare. Acest Ocol este condus de un inginer agro-
nom, ajutat de un conductor agricol şi un secretar. Are reşedinţa în Odobeşti.
Nu are niciun fel de construcţii ci numai o cameră închiriată pentru birou. Din
acest motiv, înzestrarea Ocolului nu s-a făcut şi nici nu se poate face, iar ac-
ţiunea şefului de Ocol în acest caz, de cele mai multe ori nu dă rezultatul aşteptat.
Fiind tolerată de Cooperativa „Dealul Odobeştilor”, Camera a achiziţionat
şi a instalat cu ajutorul Ministerului Agriculturii o staţiune pentru sterilizat must
pe bază de „Ultrasunete” în localul Cooperativei amintite. În toamna anului
1942, cu ajutorul acestei instalaţii s-au sterilizat 16.000 litri must şi credem că
într-un viitor apropiat se va putea lucra în plin pentru binele podgoriei şi a celor
ce din anumite motive trebuie să consume must de struguri şi mere în tot cursul
anului, nu numai la timpul culesului viilor.
În raza de activitate a Ocolului Odobeşti intră şi Ferma Focşani, unde Ca-
mera are un grajd amenajat pentru creşterea de reproducători bovini, cabalini şi
porcini, precum şi un lot de 25 ha. pe care se fac culturi demonstrative, în pri-
mul rând furajere, spre o hrănire cât mai raţională a reproducătorilor perma-
nenţi ce-i are, şi a celor cabalini de sânge ales, pe care Statul îi trimite aici în fi-
ecare an pe timp de 100 zile, pentru monta femelelor cabaline din regiune şi judeţ.
87
Ocoalele pomenite apar evident ca organizaţiuni noi şi ca rezultat al îngri-

jirii Statului pentru readucerea echilibrului în producţia agricolă şi pentru spo-
rirea ei până la limita economic posibilă. Despre acest echilibru am spus că s-a
stricat odată cu aplicarea reformei agrare, prin înlăturarea personalului privat
de îndrumare tehnic-agricolă.
Statul a avut momente când dezastrul în producţia viticolă a judeţului a im-
pus înfiinţarea de instituţiuni în scopul restabilirii echilibrului rupt. Aşa, de e-
xemplu, după atacul filoxerei ce-a distrus complet viile ţării şi ale Judeţului
Putna, în 1896, s-a înfiinţat Pepiniera Petreşti, cu scopul de a colabora la refa-
cerea viilor distruse. Pentru realizarea scopului, pepiniera a avut pe timpuri
plantaţii de port-altoi, rămăşiţe din care şi azi se găsesc în locurile ocupate mai
apoi de forturile F. N. G. Aici se altoiau şi se obţineau cantităţi imense de viţe
altoite, cu care se plantau plaiurile ocupate cu vii şi pustiite de filoxeră. După
ce plantaţiile de vii au fost refăcute complet, plantaţiile de port-altoi s-au redus
ca suprafaţă, iar şcolile de viţă s-au împuţinat odată cu aceasta aproape până la
desfiinţare.
Pepiniera, aflându-se la confluenţa celor două drumuri ce vin din Vrancea
pe văile Milcovului şi ale Putnei, unde pomii roditori au căutare, şi-a schimbat
planul de lucru din viticol în pomicol, producând cantităţi mari de diferiţi pomi
fructiferi, dar nerenunţând complet la cultura port-altoiuiui pentru viţe altoite.
Azi, când majoritatea viilor au îmbătrânit, când lipsurile în vii depăşesc 20-
30%, fapt ce face cultura viilor nerentabilă, Statul a pus iarăşi în funcţie pepi-
niera, începând să-i sporească suprafeţele de port-altoi. Astfel în anul 1942,
s'au plantat 7 ha. cu port-altoi din varietatea Riparia x Berlandieri Kober 5 B.
B., iar anul acesta se vor planta 3 ha. cu port-altoi din varietatea Riparia-Gloire.
Pepiniera, astăzi este proprietatea Camerei Agricole Putna fiind condusă de
un Inginer Agronom cu personalul ajutător necesar. Pe lângă activitatea sa pur
pepinieristă, este încadrată în acţiunea de îndrumare agricolă a Camerei, având
un program precis prin care activează în masa plugărească a comunelor vecine,
introducând seminţe alese, răsaduri de legume, pomi fructiferi şi metode raţio-
nale în gospodărie, la câmp, şi mai cu seamă la cultura pomilor fructiferi.
Azi nu se poate vorbi de pepiniera Petreşti, fără să spunem că prunele şi cai-
sele uscate aici după metoda de lucru a d-lui inginer I. Ţiplica, şeful pepinierei,
sunt renumite şi fac cinste atât Camerei cât şi breslei agronomice. Acest mod
de uscare îşi are viitorul rezervat şi de o strălucire deosebită.
Toate instalaţiile despre care am vorbit până aici depind de Camera Agri-
colă a Judeţului Putna care administrativ este azi condusă de un Preşedinte,
ajutat de un Vice-preşedinte (de meserie plugari) şi de un comitet compus din 3
plugari numiţi de Minister şi 4 membri de drept: Prefectul judeţului, Directorul
Camerei Agricole, şeful Serviciului Veterinar Judeţean şi şeful Serviciului Sil-
88
vic Judeţean. În cadrul Camerei se face, pe lângă cele de mai sus, organizarea
administrării islazurilor comunale şi comune aplicarea legii mobilizării agrico-
le, operaţiuni care au câte un birou special organizat.
Fig. 38.
Curtea şi
clădirile
Pepinierei
Petreşti
Afară de Camera Agricolă şi toate aşezămintele ei agricole din judeţ, despre

care am vorbit, plugărimea Judeţului Putna şi în special viticultura, s-au bucu-
rat şi de alte aşezăminte agricole de care vom aminti mai jos. Unul din aceste
aşezăminte ca vechime şi fapte de îndrumare tehnic-agricolă - clasându-se al
doilea după pepiniera Petreşti - este Şcoala de Viticultură din Odobeşti.
Precum vedem, Statul chiar de acum 4 decenii şi ceva a intervenit în primul
rând în organizarea sectorului viticol al Judeţului nostru. Aceasta confirmă ve-
racitatea afirmaţiei noastre când spunem că viticultura este cel mai important
sector de preocupaţie agro-economică din judeţ.
La 1899, din iniţiativa lui N. N. Săveanu, pe atunci prefect de Putna, s-a
hotărât înfiinţarea unei şcoli de viticultură în judeţ. Dorinţa a fost ca aceasta să
fie la Panciu, iar în urma insistenţei podgorenilor din Odobeşti şi, în special, a
primarului de pe atunci al Odobeştilor, Grigore Dragomir, s-a hotărât ca şcoala
să ia fiinţă la Odobeşti. Funcţionarea şcolii a început la 1901 numai cu un
atelier de dogărie în local închiriat. De la 1905-1906 şcoala îşi are local propriu
în care se adăposteşte şi azi. Scopul şcolii a fost şi este pregătirea elevilor pen-
tru a deveni buni viticultori şi a sluji nevoile podgoriilor din Moldova şi
Râmnicul Sărat. Astăzi şcoala este condusă de un director, inginer agronom,
ajutat de doi profesori dintre care, unul de specialitate viticolă şi altul pentru
obiectele de cultură generală. Numărul elevilor la 1942 a fost de 40, dintre care
în clasa IV-a - care este ultimul an şcolar -, 14. Şcoala sub raportul înzestrării
89
sale lasă azi de dorit şi este nevoie de ajutorul Statului ca să fie repusă în cadrul
de funcţiune normală, pentru a satisface nevoile viticulturii de azi.
Fig. 39. Reşedinţa provizorie a staţiunei experi-

mentale de Viticultură şi Oenologie Odobeşti
În 1936, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în dorinţa de a veni cât mai

pe deplin în ajutorul podgorenilor din Judeţul Putna, a înfiinţat la Odobeşti o
„Staţiune Experimentală de Viticultură şi Enologie”. Această staţiune a fost în-
fiinţată la cererea podgorenilor pentru studiul şi experimentarea problemelor
viticole şi vinicole ale regiunii. Avem deci încă o dovadă în plus că via şi nu
câmpul a fost şi trebuie socotită mai importantă ca factor economic de produc-
ţie în Judeţul Putna.
În 1937 Staţiunea trece la Institutul de Cercetări Agronomice al României,
încadrându-se în programul de lucru al acestui Institut. De la început şi sub for-
ma de provizorat (în care se află şi astăzi), staţiunea a fost instalată în localul
Gimnaziului „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti. Este înzestrată cu toată apara-
tura necesară pentru un laborator de microbiologie şi fiziologie vegetală şi un
laborator de chimia vinului şi a solului.
În 1939 pentru înzestrarea Staţiunii se cumpără 5 ha vie destinată pentru via
experimentală, unde s-a plantat o colecţie de studiu a varietăţilor din regiune.
În 1942, Staţiunea obţinând fondurile necesare, pune bazele construcţiilor pro-
prii, compuse dintr-un ansamblu: pivniţă, cramă, laboratoare, casă de munci-
90
tori, locuinţă pentru asistenţi şi casa şefului Staţiunii, care în bună parte sunt
aproape terminate, iar valoarea lor va depăşi suma de 20.000.000 lei. Pentru
funcţionarea normală, Staţiunea are prevederea următorului personal: un şef de
staţiune, inginer agricol, pentru asistenţi specializaţi în microbiologie, viticul-
tură, oenologie şi unul în chimia alimentară, un şef de cultură, un pivnicer şi un
laborant.
Fig. 40.
Laboratorul
Staţiunii
Viticole
Odobeşti
Din cauza timpurilor prin care trecem, staţiunea azi funcţionează cu un şef
de staţiune — Inginer agricol — şi un asistent inginer agronom specialist în
viticultură şi de un personal administrativ diurnist. Dela înfiinţarea sa şi până
azi, staţiunea a urmărit şi rezolvat problemele următoare:
1). în viticultură:
a). studiul celor mai bune varietăţi de viţe nobile pentru regiune, cu epocile
lor de coacere;
b). studiul climatului regiunii cu stabilirea epocii culesului şi a duratei de
vegetaţie la viţa de vie în regiune;
2). în oenologie studiul se află la curs şi se referă la:
a). precizarea cazieru-lui vinurilor tipice regiunii;
b). aplicarea celor mai bune metode de vinificare şi păstrare a vinului, pre-
cum şi tratamentelor cele mai eficace la vinurile bolnave;
c). studiul formării şi dezvoltării substanţelor buchetoase la învechirea
vinurilor.
3). în microbiologie se studiază:
a). studiul fermenţilor pentru fermentarea vinului la temperaturi scăzute cu
fermenţi aromatici;
b). studiul dezvoltării şi evoluţiei diferiţilor microbi provocatori de boli la
91
viţa de vie şi vinuri.

Pentru viitor, în viticultură pe lângă problemele rezolvate se studiază ca o
continuare a lucrărilor de până acum, următoarele probleme:
a). studiul solului în legătură cu cei mai buni port-altoi pentru varietăţile
din regiune;
b). studiul sortimentelor, adică a combinării diferitelor varietăţi de viţă pen-
tru vin, pentru obţinerea celor mai bune vinuri în regiune;
c). studiul evoluţiei manei şi combaterii ei, precum şi a celorlalţi paraziţi
animali şi vegetali ai viţei de vie;
d). studiul rezistenţei varietăţilor de viţă la ger şi mană;
e). selecţiunea clonală a varietăţilor de viţe indigene, pentru sporirea pro-
ducţiei, cantitativ şi calitativ.
Din privirea şi analiza fiecărei probleme în parte ce se urmăreşte de Staţiu-
nea Experimentală de Viticultură şi Oenologie din Odobeşti, ne dăm seama ce
importanţă practică va avea pentru economia viticolă a podgoriilor din Putna
rezolvarea teoretică a problemelor puse în studiu.
Dorinţa tuturor doritorilor de mai bine a acestui judeţ nu trebuie să fie alta
decât aceea de a vedea această instituţie aşezată în cadrul ei firesc de lucru.
Reflectând asupra faptelor expuse până aici, cu privire la agricultură şi pu-
nând aceste fapte în legătură cu factorii reali cari concură la producţia agricolă
şi schimbarea acesteia în mai bine sau în mai rău, ajungem la următoarele con-
cluzii:
Putna, deşi un judeţ cu suprafaţa redusă de teren arabil în comparaţie cu alte
judeţe, îl socotim un judeţ prin excelenţă de producţiune agricolă. Marea
majoritate a populaţiei judeţului are ca îndeletnicire cultura pământului, cultura
viţei de vie, creşterea animalelor şi exploatarea aproape familiară a pădurilor -
fapt ce decurge de la proprietatea obştească a pădurilor specifică Vrancei - pre-
ocupaţiuni cari se înglobează pe de-a-ntregul agriculturii.
Preocupaţiunea viticolă, în comparaţie cu cea agricolă propriu-zisă, a cons-
tituit şi constituie o ramură avansată şi intensivă de producţie agricolă. Am a-
rătat la locul potrivit că, deşi suprafaţa viilor este de 5 ori mai mică decât cea
arabilă, prima absoarbe aproape acelaşi număr de braţe de muncă.
Pe de altă parte am arătat că factorul „muncă” determină în cea mai mare
parte volumul încasărilor, care socotit în venit brut, cel obţinut de la vii depă-
şeşte pe cel obţinut de la suprafaţa arabilă.
Din cauza unei agriculturi rudimentare ce se face pe cele 77.008 ha de teren
arabil, producţia medie a judeţului, absolut pentru toate plantele cultivate, este
sub producţia medie a ţării. Din această cauză, deficitul judeţului, faţă de nevo-
ile pentru hrana populaţiei şi a animalelor este ceva obişnuit.
92
Din analiza factorilor de producţie: climă şi sol, rezultă că producţia jude-

ţului se poate spori de la simplu, la dublu şi chiar la triplu. Veracitatea acestei
afirmaţii se subliniază de producţia ce se obţine pe proprietăţile mari care mun-
cesc mai raţional, de producţia obţinută pe loturile Camerei, muncite în dijmă
dirijată sau regie, precum şi de cea obţinută de foarte mulţi plugari mărunţi, dar
care muncesc mai chibzuit.
Aşa de exemplu, pe cât timp media producţiei la porumb în 1942 a fost de
800 kg pro ha, la unii ţărani această producţie a fost 400-500 kg. iar la ţăranii
care au participat la concursul porumbului, această producţie a depăşit 2500 kg
pro ha.
Sporirea producţiei la hectar nu o putem face deodată şi prin dorinţa de a
schimba toţi factorii care o determină în acelaşi timp. Aceşti factori trebuie
eşalonaţi în timp şi acţionat în vederea schimbării lor în ordinea simplităţii şi
urgenţei lor şi întotdeauna aleşi în aşa fel ca să se poată cuprinde în măsura
mijloacelor şi puterilor de care dispunem pentru schimbarea lor.
Paralel cu lucrarea asupra îmbunătăţirii factorilor direcţi, care determină
volumul şi calitatea producţiei, trebuie acţionat şi asupra elementului om, întru-
cât acesta, cu calitatea sa de proprietar privat al solului, cu mentalitatea şi cu
pregătirea sa şcolară de azi, nu este în stare să accepte pe de-a-ntregul
îndrumările şi prescripţiile de ordin tehnic agricol, în vederea sporirii produc-
ţiei.
În concluzie, trebuie să recunoaştem că avem un teren arabil cu capacitatea
de producţie mai mare decât obţinem azi, cu ajutorul vechilor metode şi mijloa-
ce de lucru ale pământului.
Avem o însemnată suprafaţă de vii, care din cauza îmbătrânirii au în medie
peste 20% lipsuri, fapt care va determina o rentabilitate scăzută, dacă exploata-
rea s-ar face într-un echilibru economic.
Avem un stoc însemnat de vite, dar în cea mai mare parte degenerat din
cauza lipsei de furaje şi proastei îngrijiri.
Avem o mulţime de terenuri necultivabile, care atunci când lipsa de pământ
va fi provocată de creşterea populaţiei, se vor amenaja şi trece în agricultură.
Avem o masă ţărănească cu un standard de viaţă redus, ce se adăposteşte în
locuinţe necorespunzătoare noii civilizaţii avansate şi cu un procent pronunţat
de analfabeţi.
Avem aproape o totală lipsă de organizare a ţărănimii, atât la desfacerea
plusului de produse cât şi la aprovizionarea cu cele de primă necesitate, ce nu
se pot obţine în gospodăria proprie.
În consecinţă, pentru organizarea agriculturii în vederea sporiri producţiei şi
ridicarea standardului de viaţă al ţărănimii se impune:
93
I). Pregătirea tehnic-agricolă a cultivatorilor şi proprietarilor de pământ,

mergând cu aceasta până la specializare pe feluri de culturi şi lucrări: cultura
cerealelor, cultura plantelor furajere, cultura legumelor, cultura pomilor fructi-
feri, cultura viţei de vie, creşterea animalelor şi altele.
Această pregătire să se facă obligatorie în şcoli ţărăneşti, pentru tineretul
rural şi urban, ce nu intră în şcoli superioare.
O astfel de pregătire nu se poate grefa pe cunoştinţele date de cursul nostru
din şcoala primară actuală, el trebuie îmbogăţit, sporit şi adus în starea reală de
obligativitate pentru toată populaţia ţării. Vor trebui organizate şcoli şi cursuri
speciale pentru pregătirea elementului adult sătesc, care să funcţioneze paralel
cu şcolile pentru tineret şi în fiecare comună, aşa cum funcţionează şcoala pri-
mară şi biserica.
II). Organizarea social-economică a ţărănimii muncitoare şi producătoare
prin:
a). comasarea proprietăţii agricole fărâmiţate;
b). stăvilirea diviziunii proprietăţii agrare prin legi speciale, spre a nu
se ajunge la loturi anti-economice, cum avem azi;
c). organizarea creditului ţărănesc, precum şi depunerilor ţărăneşti prin cre-
area unei bănci de credit ţărănesc cu sucursale în fiecare comună;
d). organizarea desfacerii şi aprovizionării ţărănimii la comun, pe baze coo-
peratiste, prin organizarea unei singure cooperaţii în fiecare comună cu secţii
cerute de condiţiunile specifice ale fiecărui sat;
e). planificarea culturii plantelor agricole, producţiei, desfacerii şi aprovi-
zionării.
Toate acestea nu se pot face fără un aparat tehnic agricol luminat şi mărit,
ajutat de un aparat administrativ agrarizat, adică educat în aşa fel ca în mod
conştiincios să consimtă că fără aplicarea prescripţiilor aparatului tehnic agri-
col nu putem obţine îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a produselor solului
şi prin urmare nici ridicarea standardului de viaţă al ţărănimii, ridicare fără care
nu putem avea dezvoltarea ce-o dorim Naţiunii şi Ţării.
Nu 1600 ingineri agronomi pe ţară şi 15 la un judeţ, ca Putna, ci 5000 pe
ţară şi 50-60 pentru ţinutul nostru, dublaţi de personal executiv şi administrativ
organizat. Atunci credem că producţia agricolă a Judeţului Putna şi a ţării în-
tregi se poate dubla.
94
PĂDURILE JUDEŢULUI PUTNA

Spiritul de prevedere şi solidaritate în ceea ce priveşte conservarea pădurilor
Judeţului Putna a fost complet înlăturat de generaţiile trecute, prin exploatări
viţioase cari au dus la dezastrul forestier de astăzi. Ca urmare a acestor despă-
duriri Judeţul Putna este un ţinut al vânturilor şi al secetelor în regiunea agri-
colă de câmpie; al pustiului şi jalei în regiunea dealurilor şi munţilor; al palu-
dismului, tuberculozei şi al altor boli care fac ravagii în populaţia satelor şi a o-
raşelor. Din cele ce urmează, se poate vedea situaţia păduroasă din acest judeţ,
care ne oferă în cadrul acestui tablou trist al despăduririlor un sfâşietor aspect.
Examinând situaţia sa forestieră în cele trei regiuni ale sale, constatăm:
a) Regiunea de câmpie
„S-a păcătuit mult prin exploatarea puţin chibzuită a pădurilor.
Cel care pune toporul ca să doboare un arbore,
să nu uite că pregăteşte sicriul agriculturii”.
Regele FERDINAND I
Excesele comise de proprietarii solului în virtutea dreptului de a „uza şi
abuza” de bunurile lor cum interesele îi povăţuiesc, au înlocuit cultura foresti-
eră cu cea agricolă, reducând procentul păduros la 5-8%. Această cauză a trans-
format aceste câmpii în adevărate bărăgane, unde proprietarul este nevoit a im-
plora mila Celui-de-Sus, spre a-i trimite ploaie, căci recolta se usucă pe câmp,
iar toamna nu culege în anii de secetă nici cât a semănat în primăvară.
Menţinerea moderată a pădurilor în această regiune - în proporţie de 25% -
era imperios reclamată: de salubritatea locurilor, de variaţia producţiei, de pu-
nerea la dispoziţie câmpeanului a materialului lemnos necesar construcţiei de
case şi atenanse sănătoase, de adăposturi pentru vite şi, în sfârşit, pentru căde-
rea regulată a ploilor.
Dacă în această regiune aveai 61% ani secetoşi şi 39% ani ploioşi, aceasta
se datorează lipsei de păduri cari în această regiune atinge procentul de 5-8%,
în loc de 25% cât recomandă ştiinţa.
b). Regiunea dealurilor
„Pornind războiul contra pădurii,
agricultura luptă contra propriilor ei interese”.
Regele CAROL I
Ca urmare a defrişărilor pădurilor din această regiune, coastele dealurilor au
devenit în parte golaşe, transformându-se în râpi şi surpături. Distrugerea pădu-
95
rilor din această regiune pleacă din lăcomia de folos imediat, când proprietarul
solului a crezut că va avea mai mare câştig, înlocuind cultura pădurilor cu alte
producţii.
În scurt timp însă, aceşti proprietari în loc de a culege beneficiile dorite, văd
astăzi că avutul lor se îngroapă sub nisipul, pietrişul şi pământul ce zilnic îl a-
duc de pe dealurile despădurite toate apele provenite din ploi şi topirea zăpe-
zilor; că fertilitatea solului nu mai este garantată, că văile şi terenurile arabile
sunt împotmolite, într-un cuvânt, văd că sărăcia vine în proporţia creşterii
apelor.
Fig. 41.
Vrancea:
goluri
destinate de
localnici,
păşunatului
FOTO
Fig. 41. — Vrancea: goluri deslinate de localnici pământului.
Avuţia, sub acest raport, scade pe fiecare an ce trece, pe deoparte prin împu-
ţinarea terenurilor de cultură; iar pe de alta prin neutilizarea dealurilor,
transformate în râpi, după cum uşor se poate vedea pe toate văile râurilor ce
străbat acest judeţ, în special pe văile: Putna, Şuşiţa şi Milcov.
c). Regiunea de munte
„O ţară moare când codrii ei sunt morţi.”
Prof. I. SIMIONESCU
În această regiune a judeţului întâlnim două forţe: întâi - forţa de alunecare
a straturilor, din cauza distrugerii pădurilor care prin rădăcinile lor cimentau a-
ceste straturi şi deci înlăturau surparea lor; a doua forţă, aceea a vegetaţiei în-
vinsă astăzi de fier, foc şi de lăcomia omului a cărui deviză pare a fi: „după
mine potopul”.
Pădurile de răşinoase din această regiune sunt aproape jefuite. Pe preţ de ni-
mic se luau hectare întregi. Societăţile străine au cumpărat de la moşneni aceşti
96
falnici codri până şi cu 0,80 lei ha., pentru că moşnenii nu cunoşteau întinderea
pădurilor ce vindeau.
Premergătorii distrugerii pădurilor din renumitul Ţinut al Vrancei au fost în-
şişi moşnenii, iar societăţile streine au completat opera de distrugere a pădurilor.
Mai întâi, moşnenii au început să distrugă pădurile din apropierea vetrei sa-
telor, apoi prin fierăstraiele de apă, instalate de cei mai înstăriţi, au tăiat fără cru-
ţare şi fără nicio regulă pădurile din apropierea instalaţiilor, transformându-le în a-
devărate cimitire, deoarece tăierea arborilor s-a făcut la mari înălţimi de la pământ.
La munte s-a dat apoi foc pădurilor din apropierea golurilor, pentru a se
face loc păşunatului şi fâneţelor, cum este cazul Muntelui Verdele.
După această „dumicare”, încetul cu încetul, a pădurilor, au venit societăţile
streine care au înghiţit cu pofta lupului, pădurile ce mai rămăseseră pe la poale-
le munţilor la început, de prin ascunzişuri mai târziu, iar astăzi, aproape de pre-
tutindeni - în afară de 15.000 ha - aşa că munţii au rămas golaşi, iar apele, ne-
mai oprindu-le nimic, cară şi transportă din munţii despăduriţi pământ şi pietre,
astupând drumurile, înecând vitele şi oamenii şi împotmolind terenurile de cultură.
Aşa de departe au mers devastările acestor păduri, încât în dezbaterile Ca-
merei Deputaţilor din 23 decembrie 1913, deputatul S. Mehedinţi a protestat cu
toată energia contra acestor devastări a munţilor Vrancei, cerând o anchetă par-
lamentară. Ministrul Domeniilor de atunci, C. C. Arion a răspuns; „Nu mă o-
pun, deşi constatările sunt făcute şi pot afirma ca Ministru de Domenii că de-
monstrările există şi că legea amenajamentelor pădurilor nu a fost respectată”.
„Eu am făcut anchetă şi s-a descoperii că mai ales în Munţii Vrancei s-au petre-
cut lucruri nepermise, adevărate devastări. S-a tăiat în mod ilegal, aş zice săl-
batic. Răul este destul de mare şi trebuie absolut împiedicat”. Parlamentul
dizolvându-se, ancheta nu s-a mai făcut.
* * *
Vorbind mai amănunţit despre înfăţişarea din punctul de vedere silvic, Ju-
deţul Putna se prezintă după cum urmează:
1. Suprafaţa păduroasă. Suprafaţa pădurilor Judeţului Putna este de
178974 ha. care, repartizată pe natură de proprietari, se prezintă astfel:
1) 27274 ha păduri ale statului;
2) 59425 „ „ obştiilor, instituţiilor etc.;
3) 71156 „ „ particularilor;
4) 21119 „ goluri şi păşuni de munte.
Total: 178.974 ha
2. Suprafaţa păduroasă amenajată. Din suprafaţa păduroasă a Judeţului
Putna, cifrată la 157855 ha, fără suprafaţa golurilor, s-au amenajat până în pre-
zent:
97
1) Pădurile statului ………..……………. 27.274 ha;

2) „ obştiilor şi instituţiilor ……... 11.600 ha;
3) „ particulare …………………. 18.794 ha.
Total amenajate ………………………….57.668 ha.
Au rămas de amenajat:
1) Pădurile obştiilor şi instituţiilor ….... 47825 ha;
2) „ particulare ….……………. 52362 ha
Total ………………………………….. 100187 ha.
3. Suprafaţa păduroasă ocupată de diverse specii forestiere. Studiind în
de aproape compoziţia arboretelor, precum şi suprafeţele ocupate pe natură de
proprietari, aşa după cum reiese din studiile făcute, rezultă datele:
Natura proprietarului
Nr. crt.
Speciile forestiere
Stat Obştii, instituţii Particulari
ale arboretelor
ha ha ha
1 Gorun 1.000 1015 1.066
2 Stejar 3 626 955 12.810
3 Fag 10.303 15.530 25.374
4 Carpen 241 375 2 373
5 Satcie 849 – 12810
6 Diverse 5.659 9.867 12.461
7 Răşinoase 5.596 31.683 4.262
Total 27.274 59.425 71.156
4. Repartizarea arboretelor pe clasele de vârstă. Arboretele care popu-

lează pădurile judeţului au următoarele vârste:
Suprafaţa păduroasă
Vârsta arboretelor Felul tăierii Obştii,
arboretelor Stat Particulare
instituţii
ha ha ha
0 ani - 10 ani crâng 1,248 300 31.230
11 ani - 20 ani ,, – 300 17.823
21 ani - 30 ani ,, – 592 1.381
0 ani - 20 ani codru 4.026 19.002 5.494
21 ani -40 ani ,, 4.024 16.815 3.862
41 ani - 60 ani ,, 4.024 2.475 3.666
61 ani - 80 ani ,, 4.026 5,300 3 600
Peste 80 ani ,, 9.926 14.373 4.368
27.274 ha 59.157 ha 71.424 ha
98
5. Capacitatea de producţie a pădurilor din Putna. Patrimoniul forestier

din acest judeţ este complet ruinat, rămânând din faimoşii codri de odinioară ce
populau legendarul Ţinut al Vrancei, cât şi restul judeţului, numai amintirea lor
în melancolicele destăinuiri ale bătrânilor.
Fără să intrăm la calcule, cantitatea de material lemnos ce s-ar putea obţine
după suprafaţa păduroasă de 158.000 ha, în cazul când pădurile existente ar fi
fost exploatate în conformitate cu toate regulile impuse de ştiinţa silvică, este
următoarea:
a) 104.000 metri cubi răşinoase;
b) 29.000 metri cubi lemn de lucru foioase sau 22.000 vagoane;
c) 13.000 vagoane lemn de foc.
Dacă pădurile Judeţului Putna s-ar fi gospodărit cu simţul răspunderii, iar
exploatarea ar fi fost raţională, cantitatea anuală de material lemnos ar fi cum
s-a arătat mai sus.
Actuala producţie anuală a pădurilor, aşa cum se află acum după statisticele
ce le avem, este următoarea:
a) 78.56 metri cubi de răşinoase;
b) 11.171 metri cubi lucru foioase;
c) 6.500 vagoane lemne de foc.
Aplicând preţurile medii cu care se desfac astăzi în pădure, socotit arborele
în picioare, materialele de lucru şi foc se obţin drept valori sumele:
Valoarea materialului lemnos, în cazul unor exploatări raţionale a pădurilor:
a) 104.000 m. cubi răşinoase a 1600 lei m. c. . . . . . . 166.400.000 lei;
b). 29.000 m. cubi foioase a 2000 lei m. c. . . . . . . . . . 58.000.000 lei;
c). 13.100 vagoane lemn de foc a 8000 lei . . . . . . . . 104.800.000 lei;
Total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 329.200.000 lei
Valoarea materialului lemnos ce se poate obţine din pădurile existente ale
judeţului este următoarea:
a) 7.856 mc. răşinoase a 1600 lei mc . . . . . . . . . . . . 12.569.600 lei;
b) 11.171 mc. foioase a 2000 lei mc . . . . . . . . . . . . . . 22.342.000 lei;
c) 6.500 vagoane lemn de foc a 8000 lei vagoane . . .52.000.000 lei;
Total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86.911.600 lei
Făcând diferenţa între aceste două valori obţinem: 329.200.000 - 86.91l.600
= 242.288.400 lei.
Suma de lei 242.288.400 lei reprezintă pierderea anuală ce o încearcă eco-
nomia forestieră a acestui judeţ, datorită exploatărilor barbare ale pădurilor, a-
ceasta ducând bogăţia naţională de-a dreptul la ruină. Iată o stare precară care
s-a putut afla nu numai în Vrancea, ci şi în alte regiuni fruntaşe româneşti!
99
Tragedia Munţilor Vrancei. Mai ales lupta din punct de vedere forestier
trebuie dusă viguros în Ţinutul Vrancei, poate cel mai curat ţinut românesc ca
nume şi trecut legendar.
Ca urmare a acestui fapt, vom stărui îndeosebi asupra problemei împăduririi
Vrancei, care este o chestie de viaţă a acestui ţinut istoric.
Ţinutul Vrancei are o suprafaţă de 135.000 ha ceea ce reprezintă 40% din
suprafaţa totală a Judeţului Putna. Împărţită pe naturi, structura Vrancei se poa-
te vedea din tabloul ce urmează:
SUPRAFEŢE
Păduroase
Culti-
Nr. crt.
degradate
Total
general
Natura proprietarului
Poieni şi
Terenuri
Pădure
vate,
Total
goluri
izlazuri,
vetre sat
ha ha ha ha ha ha
1 Obştii de moşneni
53255 8264 61519 - - 61519
2 Diverşi proprietari particulari
11082 1808 12890 - - 12890
3 Schituri
630 70 700 - - 700
4 Obştii şi diverşi proprietari
- - - 15300 - 15300
Idem
5 - - - - 44591 44591
..
Total 64967 10142 75109 15300. 44591 135000
Se observă din acest tablou că pădurea propriu-zisă ocupă 48°/0 din terito-
riul Vrancei, poienile şi locurile goale 7%, terenurile degradate 12%, iar islazu-
rile, culturile, vetrele de sat 33%.
Din suprafaţa păduroasă de 65.000 ha în cifră rotundă, s-au exploatat
50.000 ha, rămânând pădure netăiată numai 15.000 ha.
Referindu-ne la distribuţia pădurilor pe bazine, avem:
nr. Numirea bazinului
crt.
Suprafaţa păduroasă
Procentul la %
ha
1 Valea Putnei 17.335 23%
2 Valea Tişiţei 3.500 5%
3 Valea Cozei 13.500 18%
4 Valea Nărujei 26.700 35%
5 Valea Zăbalei 14.074 19%
Total 75.109
Se vede din acest tablou, că pădurile ocupă cea mai mare întindere în bazi-
nul Năruja (35%), iar cea mai mică în bazinul Tişiţei (5%).
100
Repartiţia pădurilor pe natură de proprietari. E important să ştim acest lucru, pentru a fi lămuriţi de la început a-
supra caracterului şi naturii proprietăţii forestiere din Vrancea. Repartiţia acestor păduri pe natură de proprietari se poate
vedea din tabloul ce urmează:
1. PĂDURI APARŢINÂND OBŞTIILOR
Situaţia Suprafaţa
Nr. administrativă a
Denumirea obştei Domiciliul Denumirea pădurei pădurei păduri poeni Total
crt.
Comuna Ha. Ha. Ha.
1 Obştea Bârseşti şi Topeşti Bârseşti Giurgiu Herăstrău 2715 28 3000
2 „ Poiana Văsui Muşa şi Vetrila ,, 3000 200 3200
3 „ Colacu Colacu Munţişoarele ,, 800 100 900
4 „ Nistoreşti Nistoreşti Muntişoare Fruntea-Mare ,, 2485 52 2537
5 „ Prisaca Prisaca Căbălaşul-de-Sus ,, 800 400 1200
6 „ Herăstrău Herăstrău Vechiul-lui-Bucur Palcău ,, 970 30 1000
7 „ Voloşcani Voloşcani Verdele ,, 2276 73 234
8 „ Poduri şi Colacu Colacu Căbălaşul-de-Jos ,, 1650 50 1700
9 „ Văsui Văsui Dealul Secăturei ,, 540 10 550
10 „ Herăstrău Herăstiău ,, ,, ,, 50 50 100
11 „ Spineşti Spineşti ,, ,, ,, 100 100 200
12 „ Valea-Sărei Valea-Sărei Pietrosul ,, 1124 1124
13 „ Negrileşti Negrileşti Păişelele ,, 1122 52 1174
14 ,, Spineşti Spineşti Chiliile Sboinei ,, 851 63 914
15 ,, ,, ,, Faţa Zăbalei ,, 2753 — 2753
16 ,, ,, ,, Picioarele Palcăului ,, 450 — 450
17 „ Secătura Părosu Părosu Sburătura Dealul-Negru ,, 1673 33 1706
18 „ Nereju Nereju Dealul Lapoş-Secătura Nereju 2382 489 2871
19 „ Paltin Paltin Furu-Mic ,, 1185 37 1222
20 ,, Paltin Paltin Lapoşul-de-Sus ,, 500 200 700
21 ,, Nereju Năruja Monteoru ,, 1000 1250 2250
,, „ Văsui Văsui Frumoasele ,, 820 570 1390
23 „ Nereju Năruja Furu-Mare ,, 1652 100 1752
24 ,, ,, ,, Piatra-Secuiului ,, 450 50 500
25 ,, ,, ,, Pârâul-cu-Pini ,, 120 — 120
26 Obştea Nistoreşti Nistoreşti Dealul-Secăturei Năruja 170 30 200
27 Nistoreşti ,, Valea-Rea Nistoreşti 70 30 100
28 Negrileşti Negrileşti Răşchila Negrileşti 925 — 925
29 Vâlcani Ghebari Vâlcani-Jhebari Danciul cu Faţa şi Dosul Paltin 100 200 300
Prahudei
30 Vâlcani Ghebari Sirnion cu groapa 50 50 100
Mocan cap dracu
31 Paltin Paltin Tofan Paltin 500 200 700
32 Năruja Năruja Lapoşul-de-Jos Nereju 300 600 900
33 Pâuleşti Păuleşti Păstrăv, Mioare şi Faţa Alunului Păuleşti 382 223 605
34 Păuleşti Păuleşti Novesele şi Feţişoarele ,, 1550 600 2150
35 Coza Coza Porcu ,, 500 9 509
101
36 Găuri Găuri Condratu ,, 2623 68 2691
37 Secătura-Pârosu Tichiriş Sburâtura Dealul-Negru ,, 1673 33 1706
38 Negrileşti Negrileşti Păieşele şi Arişoaia Pâieşelele ,, 635 4 639
39 ,, ,, ,, Păieşele ,, 1120 52 1172
40 Hăulişca Păuleşti Căşăria-Grădiniţa ,, 170 173
41 ,, ,, ,, Novesele şi Feţişoare ,, 400 300 700
42 Gauri-Păuleşti Găuri şi Păuleşti Pârâul-Alb şi Pârău-Ţiganului ,, 187 16 203
43 Vidra-Tichiriş Vidra-Tichiriş Piciorul Cozei-Dumbrăvanul ,, 540 — 540

44 Vidra-Tichiriş ,, Piciorul Cozei ,, 900 150 1050
45 Vidra-Tichiriş ,, Tisarul Vidrenilor ,, 1050 — 1050
46 Spulber Spulber Tojanu Monteoru Spulber 70 — 70
47 Ruget-Tichiriş Tichiriş Curinescu Tichiriş 6 — 6
48 Tulnici Tulnici Macradeu, Greţu, Mesteacăn, P. Tulnici 5000 1000 6000
49 Coza Coza S i
Dosul-Porcului şi Porcul ,, 1645 500 2145
50 Valea-Sării Valea-Sării Chilimetea Răiuţu Valea-Sării 70 — 70
51 Burca-Vidra Vidra Stânjenească Vidra 121 2 123
52 Valea-Sării Valea-Sării Valea-Sării 1030 — 103
Total 53255 8264 61519
2. Păduri aparţinând diverşilor proprietari particulari

Situaţia
Nr.
Denumirea Domiciliul Denumirea administrativă a Suprafaţa

proprieta- pădurii pădurii
rului păduri poeni Total
Comuna Ha. Ha. Ha.
1 Div. Vidra Vidra 2035 - 2035
2 propr. part. Tichiriş Tichiriş 1197 63 1260
3 Idem Tulnici Tulnici 1905 580 2485
4 “ Negrileşti Negrileşti 1075 200 1275
5 “ Găuri Găuri 861 - 861
6 “ Păuleşti Păuleşti 1020 245 1265
7 “ Năruja Năruja 692 600 1292
8 “ Herăstrău Herăstrău 1589 93 1682
9 “ Nistoreşti Nistoreşti 580 20 600
10 “ Paltin Paltin 118 7 125
11 “ Spulber Spulber 10 - 10
“
11082 1808 12890
102
3. Păduri aparţinând schiturilor
Situaţia ad- Suprafaţa

Denumirea Denumirea tivă a
Nr.
proprietarului
Domiciliul
pădurii pădurii păduri poieni Total
Comuna Ha. Ha. Ha.
1 Schitul Valea Herăstrău Munţişoa- Herăstrău 600 50 650
Neagră rele
2 Schitul Lepşa Tulnici Pe Lepşuleţ Tulnici 30 20 50
Total . . 630 70 700
Recapitulând avem:
Păduri Poieni Total

1. Păduri aparţinând obştiilor . . . . . . . . . 53255 8264 61519
2. Păduri aparţinând particularilor . . . . . . 11082 1808 12890
3. Păduri aparţinând schiturilor……. 630 70 700
Total general ha 64967 10142 75109
Compoziţia masivelor păduroase. Studiind în de aproape compoziţia ma-

sivelor păduroase, aşa după cum reiese din amenajamentele întocmite, obser-
văm că la data începerei exploatării lor, procentul de răşinoase (molid, brad,
pin) era în medie de 70%, iar cel al foioaselor (fag, plop, mesteacăn, anin etc.),
de 30%.
Astăzi, în urma exploatărilor făcute pe o suprafaţă de 50.000 ha procentul
răşinoaselor a scăzut la 50% şi chiar sub această cotă.
În genere, în partea inferioară versanţilor, răşinoasele sunt în mică propor-
ţie, predominând foioasele, formate din fag şi plop. În partea mijlocie a versan-
ţilor, foioasele se împuţinează, mărindu-se proporţia de răşinoase, pentru a for-
ma masive pure către goluri. În porţiunile neexploatate în suprafaţă de 15000,
fagul, în genere, intră în proporţie de 20% şi este în asociaţie cu bradul şi mo-
lidul. Bradul intră în proporţia de 30% atingând dimensiuni mari în înălţime.
Molidul intră în proporţia de 50%, ocupând mai ales părţile superioare ale ver-
sanţilor, găsindu-se uneori singur, alte ori in asociaţie cu bradul şi fagul. Aria
sa de vegetaţiune descreşte către părţile inferioare al versanţilor. La 120 ani,
molidul atinge la diametru grosimea de 50-60 cm.
Sunt arbori în diametru de 70-80 cm şi chiar 1 m, cu lemnul perfect sănătos
(Muntele Verdele, Mişina).
103
Fig. 42.
Exploa-
tări în
Vrancea
Pinul îl întâlnim în partea nordică a Râului Putna. În partea de sud şi vest îl

întâlnim pe Dealul Grădiniţa, Faţa şi Dosul Alunişului, Dealul Păstării, versan-
tul sudic al Cozei, bazinul Năruja pe Muntele Munţişoarele, Muntele Verdele,
Dealul Secăturei. În bazinul Zăbalei îl întâlnim pe Pârâul Vulturului şi Pârâul
Pinilor, la Poenile-Sărei, Pârâul Bâra, Muntele Mişina şi Dealul Tojanului. În
bazinul Milcovului îl întâlnim pe Valea Fetigului.
***
Trebuie, în privinţa Vrancei, prezentată starea amenajamentelor cerute de
Codul Silvic.
Cele mai vechi amenajamente privitoare la exploatarea pădurilor din Vran-
cea datează de pe la 1899, întocmite de silvicultorul M. D. Ştefănescu. Regimul
şi modalitatea de tratament erau, de cele mai multe ori, codru cu tăieri rase, ce-
ea ce e relativ, întrucât mai întotdeauna fagul rămânea netăiat şi cu răşinoasele,
cu un diametru mai mic de 0,20 cm, neavând o valoare comercială.
Chiar acolo unde s-a prevăzut codrul grădinărit, găsim în majoritatea
cazurilor - şi aceasta după 1905, dată când pătrund în acest ţinut al Vrancei
societăţile forestiere -, revizuiri care schimbă înseşi bazele de amenajare, intro-
ducând tăierile rase. Nu se ţinea seamă că esenţele sunt brad sau molid - tăierea
era tot rasă.
Suprafaţa păduroasă exploatată de societăţile forestiere streine. Am a-
rătat că suprafaţa pădurilor vrănceneşti este de circa 65000 ha, din care s-au ex-
ploatat 50.000 ha., rămânând netăiate 15.000 ha. Din suprafaţa exploatată,
104
30.000 ha sunt exploatate de societăţile forestiere care apar pentru prima dată
în Vrancea pe la 1905 - fosta societate Tişiţa şi-a ales Valea Şuşiţei drept loc de
pătrundere în Vrancea. Liniile lor scormonesc terenul până în inima Vrancei,
atacând partea de nord pe văile Putnei şi Tişiţei. Aceasta ar fi o primă cale de
pătrundere, cale ce-a exploatat peste 7000 de ha. Societatea Carpaţi a exploatat
înainte de război circa 4000 ha, localizate tot în partea de Nord. Tăierile acestei
societăţi au fost completate după război în Muntele Tisaru de către Societatea
Tişiţa.
Din partea de sud pătrunde linia Societăţii Arif, pe Valea Zăbalei, exploa-
tând colţul de sud-vest şi ajungând cu linia până la punctul numit „Căldări”, pe
Zăbala. Sub toporul acestei societăţi cad circa 10.000 ha.
După război apare din nou în nord, Societatea Union care taie în Macradeu
peste 5000 ha, unde actualmente se fac lucrări de plantaţiuni.
Până în anul 1928, rămâne neatinsă partea de mijloc, şi anume aceea ce ca-
de în bazinul Nărujei, când îşi face apariţia, venind de peste munţi din Transil-
vania, linia ferată a Societăţii „Năruja”, fostă Societatea „Frăţia”. Aceasta ex-
ploatează circa 4000 ha, continuând şi astăzi tot în aceeaşi regiune.
Contracte oneroase de exploatare. Până la apariţia Codului Silvic, în
1910, se tăia în Vrancea de către Societatea „Tişiţa” adevărat ca în codru, fără a
fi stânjenită cu nimic, cumpărând drepturile moşnenilor prin mituirea conducă-
torilor lor, Se credea că prevederile Codului Silvic vor putea pune stavilă ja-
fului, însă măsurile preconizate fură insuficiente pentru a rezista „portiţelor” pe
cari le deschid acaparatorii, ajutaţi de aşa zisele „cozi de topor”.
Înainte de Codul Silvic drepturile se puteau vinde de către moşneni fără nici
un fel de restricţiune, lucru care a dus la vânzări cu 0,80 lei ha.
După război însă lucrurile se schimbă. Societăţile nu mai pot cumpăra ori-
cum şi atunci se inventează „contractul de vânzare şi tovărăşie”, mai târziu
„contractul de asociaţie în participaţie”.
Vom cristaliza în câteva puncte ceea ce prevede un asemenea contract:
1. Vânzarea se face de către alt obştean;
2. Cumpărătorul este substituit tuturor drepturilor obşteanului vânzător şi
poate exercita toate acţiunile de orice soi, reprezentând pe toţi în bloc în cazul
când ar fi mai mulţi semnaţi;
3. Se trece preţul de vânzare sau arendare;
4. Cumpărătorul mai dă 10% din venitul netto;
5. Se interzice orice amestec al vânzătorului în exploatare sau în socoteli;
6. Cumpărătorul poate ceda sau se poate asocia cu alte persoane sau socie-
tăţi pentru exploatare, cu cele mai largi puteri fără consimţimântul vânzăto-
105
rului;
7. Cesionarii sau coasociaţii săi sunt substituiţi faţă de vânzător în drepturi-
le cumpărătorului;
8. Se fixează chiar preţul cotei de 10% din beneficiul netto. Credem că e
inutil a mai încerca o discuţiune. Am spicuit câteva clauze ca să edificăm jaful
deghizat al nenorociţilor de vrânceni de către aceste „societăţi”. Aceşti cumpă-
rători cesionează astfel societăţii drepturile cumpărate.
Se citează un caz din Spineşti pe
care îl expunem pentru a exemplifi-
ca cele expuse mai înainte: se cum-
pără de către un anume Vasile Dă-
nilă, în 1920, un număr de 76 drep-
turi de la 73 obşteni. Acesta le cesi-
onează repede Soc. „Frăţia”, iar a-
ceasta le trece Soc. „Năruja”. Nu
mai facem alte consideraţii, dar
semnalăm că 17 din cei 73 obşteni
semnatari erau morţi, 11 dispăruţi
din comună şi 10 n-aveau drepturi.
Iată dar cum s-au cumpărat 76
drepturi de la 34 obşteni! De altfel,
cam aşa s-a procedat peste tot. Prin
urmare, vânzătorul intra în asociaţie
Fig. 43. cu Societatea el aducând pădurea,
Vrancea: teren iar aceasta capitalul necesar expoa-
degradat (Satul
Prisaca)
tării, capital care era cât mai mare, pentru a înghiţi cota de 10% din beneficiul
netto.
Tot prin asemenea mistificări se ţinea şi adunarea generală a obştei care tre-
buia să decidă începerea exploatării. Aici veneau obştenii care votau pentru
mai multe, drepturi, votau şi morţii, soţii răspundeau pentru soţiile moarte
(cazul lui R. Macovei, din obştea Voloşcani), sau soţul decedat răspunde şi
pentru soţia sa moartă (cazul lui Ion Enache) etc. Nu te impresionează atunci
când viii votează cu morţii, iar morţii să voteze cu morţii, asta numai în Vran-
cea a fost posibil!
În privinţa preţului, e destul să citez cazul semnalat de inginerul Focşăneanu
de la Centrala Cooperativelor şi anume: s-a cumpărat pădure în valoare de 42
milioane cu 484 000 lei (cazul Obştiei Spineşti).
106
Suprafaţa păduroasă exploatată de moşneni şi proprietari particulari

Suprafaţa de 20.000 ha. din suprafaţa totală exploatată a Vrancei este însăşi
a moşnenilor, răzeşilor şi proprietarilor particulari. Se remarcă faptul că ex-
ploatările făcute de aceşti proprietari nu au dus la suprafeţe neregenerate decât
în cazul când focul a venit şi a completat distrugerile lor.
Fig. 44
Vrancea:
teren
degradat
de pe
Valea
Putnei
(Satul
Tulnici)
Găsim în aceste păduri frumoasele regenerări de răşinoase, datorită faptului

că aci nu s-au practicat tăieri rase, ci ele au caracterul tăerilor grădinărite, ră-
mânând netăiaţi arbori sub 25-30 cm,, neavând vreo valoare pentru obşteni.
Valea Putnei şi Zăbala cu afluenţii săi: Valea-Boului, Lapoşul şi Zârna-
Mare au devenit un centru de debitare al lemnului pe cât de important, pe atât
de dăunător. Important prin numărul considerabil de ferestraie - aproape 200 la
număr - şi dăunător prin abuzul de tăieri.
Ferăstraiele sunt de două feluri: pe văile cu un debit de apă mai mare se în-
trebuinţează ca motor roţi de apă cu palete, pe văile unde debitul este scăzut se
folosesc roţi cu scafe.
În funcţiune de debitul de apă, aceste ferăstraie lucrează cu 1-2 pânze. Se
găsesc tandemuri de 2-3 ferăstraie, unul captând apa folosită de vecinul din
amonte. Aceste ferăstraie care macină anual 35-40 mii m3, au dat vrâncenilor
posibilitatea de câştiguri care fatal au fost abuzive.
Din punctul de vedere social e dăunător, căci nu toţi exploatează, fiindcă nu
toţi au care şi vite. De fapt proprietarii de ferăstraie sunt nişte beneficiari ai
vrâncenilor săraci.
107
Moşnenii au contribuit în foarte mare măsură la ruinarea şi distrugerea pă-

durilor nu numai prin abuzurile arătate mai sus, dar şi prin incendierea păduri-
lor pentru crearea de păşuni. Păstorul, în dorinţa de a-şi mări islazul pentru ci-
rezile de vite, dădea foc codrilor, pustiind întinderi mari de păduri. Cităm în
această privinţă incendierea pădurilor din apropierea Golului Baraşani din
Muntele Frumoasele, a masivelor de pe pâraiele: Darabani, Palcăul etc.
Fig. 45.
Vrancea:
teren
degradat
(Satul
Bârseşti)
Aceste incendii sunt cu mult anterioare veniri societăţilor forestiere, s-au

practicat şi continuă a se practica şi astăzi.
Starea de degradare a pădurilor din acest ţinut, vremelnic ocupat de trupele
austro-germane, se datorează în oarecare măsură tăierilor şi extracţiunilor de
arbori, efectuate de aceste trupe, contrar art. 55 din Convenţia de la Haga care
glăsuieşte: Statul ocupant nu va fi considerat decât ca administrator şi uzufruc-
tuar al edificiilor publice, al imobilelor, pădurilor şi exploataţiunilor agricole,
aparţinând Statului inamic şi aflându-se în ţara ocupată. El va trebui să păstreze
neatins fondul acestor proprietăţi şi să se administreze, conform cu regulile
uzu-fructului.
Ori, în cazul pădurilor uzufructul, adică producţia anuală lemnoasă, este sta-
bilită de către amenajamente sau regulamente de exploatare. Trupele de ocupa-
ţie n-au ţinut seamă de nici un amenajament sau regulament de exploatare în-
tocmit pentru pădurile din Vrancea, tăind arbori unde nevoile şi interesele le
dictau.
* * *
108
În rezumat: dezastrul şi falimentul pădurii exploatate din Vrancea se dato-

rează societăţilor forestiere şi a păstoritului, apoi în oarecare măsură trupelor de
ocupaţie. Cei dintâi au fost şi rămân încă cioclii falnicilor codri ai legendarului
ţinut al Vrancei.
Din punctul de vedere al regenerării, cele 50.000 ha:
a) Păduri degradate în care regenerarea s-a făcut cu fag, mesteacăn, salcie,
etc., în detrimentul răşinoaselor ocupă 20.000 ha.
b) Păduri slab sau incomplect regenerate 30.000 ha.
Terenuri degradate şi improductive. Suprafaţa terenurilor degradate şi
improductive se cifrează cu multă indulgenţă la 15.300 ha., din care 7500 ha.
degradate propriu-zis, iar restul improductiv.
Repartiţia acestor terenuri pe comune se poate vedea din tabloul ce
urmează:
Nr.crt.
Suprafaţa terenurilor degra-

Numirea comunei
date şi improductive în ha.
1 Nistoreşti 10U0
2 Valea-Sărei 1500
3 Tichiriş 600
4 Poiana 900
5 Bârseşti 600
6 Paltin 600
7 Spulber 450
8 Nereju 700
9 Năruja 800
10 Păuleşti 600
11 Negrileşti 3800
12 Tulnici 150
13 Spinesti 200
14 Herăstrău 1500
15 Ireşti 350
16 Vidra 500
17 Colacu 350
18 Găuri 700
Total 15300
Terenurile degradate urmăresc perfect vecinătatea principalelor aşezări, gru-
pându-se în special în partea de nord. Explicaţia ar fi că Valea Putnei a oferit
condiţiuni mai prielnice pentru scurgerea materialelor, fie rezultând din ex-
ploatarea forestieră, fie din cea pastorală.
O altă explicaţiune se găseşte în faptul că grupările nordice au o vechime
care a prilejuit o folosire cu mult mai îndelungată a terenurilor decât cele ce
trec de confluenţa Zăbalei cu Putna în spre sud.
109
Starea de degradare a terenurilor din nord este mult evoluată faţă de cele
sudice şi am putea să stabilim o scară mergând de la nord spre sud, scară
reprezentând printr-o invers-proporţionalitate posibilitate de ameliorare a tere-
nurilor degradate din Vrancea.
Într-adevăr, în regiunea ce merge spre sud de vărsarea Zăbalei în Putna,
avem de a face cu o degradare care nu cere decât un repaos. Excepţie face nu-
mai versantul estic al Zăbalei din dreptul Paltinului şi Spulberului, aşa numitul
deal al „Tojanului” care reprezintă o degradare mai avansată; totuşi nu de
natură a pune probleme dificile.
Nu la fel se prezintă înspre nord unde degradarea se găseşte într-o fază cu
mult avansată. Într-adevăr, regiunea Negrileşti, Bârseşti, Valea-Sărei, Poiana,
Spineşti oferă un aspect sălbatic, fie sub forma de stânci complet goale, pe care
chiar capra le ocoleşte fiindcă numai pot satisface nici capriciile ei, fie sub
formă de completă dezagregare care se arată celui mai fin firicel de apă ce s-ar
scurge, pentru a fi târât şi depozitat în drum.
În această situaţie totuşi se mai poate face ceva.
Cert este că toate aceste terenuri au fost acoperite cu păduri nesfârşite care
au căzut pradă toporului vrăncenesc, destul de crud, izbind puternic în însăşi
fiinţa acestui imens gol rece dezgustător.
Islazurile. Structura celor 44.600 ha, în cifră rotundă, este următoarea:
a) 11% terenuri degradate . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5.000 ha;
b) 60% pastorale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26.700 ha;
c) 20°/0 „ agricole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8.900 ha;
d) 9% vetre de sat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4.000 ha;
Total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44.600 ha
Adăugând cele 10142 ha poieni şi goluri din regiunea muntoasă, rezultă că
suprafaţa pastorală a Vrancei este în mediu de 37.000 ha. Din cauza lipsei unor
măsuri legale pentru exploatarea raţională a izlazurilor, păşunea deşi ocupă o
suprafaţă mare, este de proastă calitate şi de o producţie insuficientă. Numărul
prea mare de vite introdus la păşune are drept urmare dispariţia ierbii, din care
cauză solul se usucă, iar terenurile improductive se întind puţin cât de puţin.
Pentru a procura hrana vitelor, păstorul taie ori dă foc după nevoie pădurii.
În regiunea muntoasă, deşi păşunea este de bună calitate (Monteorul, Lapoşul-
de-Jos, Furul etc.), a devenit insuficientă faţă de numărul crescând al vitelor. Pe
coastele repezi păşunatul provoacă degradarea solului. Deci originea tuturor
terenurilor degradate din Vrancea trebuie căutată în păşunatul vitelor şi felul
tăierii pădurilor.
110
Păstrarea pădurilor neexploatate. Conservarea pădurilor neexploatate nu

se poate face decât prin refacerea unei conştiinţe solidare, asemănătoare aceleia
care i-a călăuzit pe Vrănceni în procesele de cotropire ce le-au avut. Se pare că
au început să alunece pe această pantă şi trebuie ajutaţi.
Propunem: Orice exploatare streină să fie oprită, redând vrăncenilor Vran-
cea. Dar conservarea implică şi o exploatare raţională care nu se poate face în
sistemul de organizare actual al vrâncenilor. Numai atunci când vrănceanul ar
avea posibilitatea unui trai mai omenesc, s-ar putea să i se ceară a fi conştient
de ceea ce face. Dar dacă este pus în situaţia ca în timpul iernii să nu poată du-
ce la târg un metru cub lemn, pentru ca să-şi cumpere mălai, natural că nu i se
poate cere să taie raţional. Va face exces în timpul bun ca să-şi poată face o re-
zervă probabilă. Vrănceanului îi trebuie un debuşeu mai comod şi rentabil
decât acela de a transporta lemne la oraş.
Fig. 46
Terenuri în
curs de
degradare
(satele
Valea-Sării,
Bârseşti. În
fund Satul
Poiana).
Este absolut indispensabil ca exploatarea acestor păduri în suprafaţă de

15.000 ha. să se facă prin cooperative, pentru ca tot venitul să intre în punga
vrânceanului. Cooperativa este singura scăpare a vrănceanului, cu condiţia ca
membrii cooperatori să fie oameni harnici, cinstiţi, uniţi, punând în practică
proverbul „Unul pentru toţi şi toţi pentru unul „.
Ţinând seama de poziţia geografică, se vor forma cooperative pe regiuni e-
conomice, cu interese comune, în cele patru centre unde s-au concentrat şi băn-
cile populare: Năruja, Vidra, Păuleşti şi Bârseşti. În scurt timp, această coope-
111
rativă îşi va da roadele cele mult aşteptate, refăcându-se întreaga viaţa econo-
mică a satelor din Vrancea.
Să înceteze debitarea în cele aproape 200 ferestraie care toacă anual 30-
40.000 metri cub lemn, cu pierderi enorme; apoi să se sistematizeze industria
lemnului. Această sistematizare nu se poate realiza decât tot printr-o coopera-
tivă care să pună la îndemâna vrănceanului o maşină mai mult sau mai puţin
perfecţionată, ceea ce ar ridica valoarea materialului debitat şi-ar reduce la
minimum pierderile care acum sunt în jurul lui 50%.
Fig. 47
Mărăşeşti:
Fabrică de
cherestea
Înlăturând această risipă de material lemnos, cele 15.000 ha. pădure vor pu-
tea satisface nevoile vrănceanului timp pe 30-40 ani, până când vor deveni pro-
prii de exploatat actualele arborete tăiate.
Fig. 48
Fabrica
de
cheres-
tea de la
Nănești
(V.
Tudorică)
112
Această cooperativă va putea funcţiona cu acea cotă de 10% din beneficiul

net, pe care vrănceanul n-a văzut-o niciodată, iar restul de 90% va contribui
pentru ridicarea materială şi morală a vrâncenilor.
Să se înceteze cu acele revoluţii tranzitorii de 5-12 ani, precum şi cu tăierile
rase pe suprafeţe de mii de hectare. O strictă aplicare a Codului Silvic în ceea
ce priveşte exploatarea, desigur c-ar fi absolut salvatoare pentru viitorul păduri-
lor vrănceneşti.
Pe de altă parte e necesar să se facă o modificare în sensul de a se reface
tabelele de drepturi; iar ţinerea lor la curent să se facă pe o cale mai uşoară:
adunarea generală şi judecătorul de ocol.
Restaurarea Vrancei. Problema restaurării Vrancei e o datorie a mândriei
noastre naţionale. Acum vrâncenii sunt oameni săraci, trăind în ultimii ani mai
mult din comerţul cu lemne, sărmanul câştig folosindu-l pentru a putea aduce
în casă doar un sac cu porumb. Celelalte ramuri de activitate: plugăria se face
pe o scară destul de redusă şi nici nu poate îndestula nevoile proprii; păstoria:
ca posibilitate de câştig este rezervată unui număr relativ redus de oameni, în-
tru cât majoritatea are 1-2 oi, şi rar sunt cei cu suta.
De adaos câteva date ce au importanţă covârşitoare şi de care trebuie să se
ţină seama în acţiunea ce urmează a se întreprinde pentru restaurarea Vrancei.
În trecut populaţia Vrancei a mai avut o ocupaţie care îi aducea mari veni-
turi, a fost însă părăsită, dar trebuie reînviată: apicultura. D-l Prof. Simion
Mehedinţi a arătat chiar în manualele de geografie că ceara de Vrancea, de co-
loarea verde, era cea mai căutată în Europa, din cauza calităţii sale superioare.
Trebuie apoi înviată cultura nucilor care în trecut făcea renumele acestui ţi-
nut; aceea a viermilor de mătase, atât de înfloritoare în această regiune.
Vrănceanul simte sărăcia, dar simte şi nevoia de o viaţă mai bună, mai plină
de darurile date din belşug de natură. Îi lipseşte însă îndrumarea, spre a-şi putea
îmbunătăţi traiul.
Pentru a readuce belşugul în casa sa, trebuie să redăm ţinutului Vrancei bo-
găţiile de odinioară, adică să creăm starea din trecut rezumată în cuvintele:
a) pădure; b) apicultura; c) păstorie; d) cultura pomaceilor, în special a nucilor;
e) creşterea viermelui de mătase.
Problema restaurării Vrancei este deci mult mai complexă, iar rezolvarea ei
este condiţionată atât de fondurile băneşti, cât mai ales de dorinţa localnicilor
de a-şi statornici buna lor stare de altă dată.
În această luptă de regenerare economică din fericire bunăvoinţa vrânceni-
lor nu lipseşte.
113
Refacerea legendarului ţinut al Vrancei ar necesita zeci şi sute de milioane

de lei, pe lângă o adevărată muncă silvică sistematică. Nevoile Statului, nevoile
ţării, nevoile însăşi ale neamului nu permit acum ca toate aceste lucrări să se
facă numai din bugetul Statului. În această operă de împădurire intensă este ne-
voie de o conlucrare între Stat, iniţiativă şi posibilităţile locale.
D-l Mareşal Ion Antonescu a limpezit adevărul acesta prin următoarea re-
zoluţie, din luna februarie 1943, pe Decretul privitor la întregirea domeniului
forestier: „Împăduririle sunt de o mare necesitate, mai mult economică decât
militară. Dacă continuăm sistemul practicat de trecut, ducem economia agrară
şi forestieră a unei bune şi bogate părţi din ţară, vertiginos la catastrofă.
Împăduririle se pot face prin două metode: încetarea despăduririlor bar-
bare şi repararea prin împăduriri a tot ce a fost tăiat. Pentru această acţiune
trebuie: voinţă, înţelegerea tuturor, plan de lucru, metodă şi energie în aplica-
rea lui.
Trebuie de asemenea şi bani. Aurul nostru, am declarat-o cândva public,
este munca braţelor noastre. Trebuie deci fonduri puţine şi muncă multă.
Împăduririle trebuie să continue”.
Lozinca Mareşalului Conducător: „Voinţă, înţelegerea tuturor, plan de lu-
cru, metode şi energie în aplicarea lui”, trebuie să stăruie în mintea şi inima
fiecăruia dintre noi, ca un îndemn, ca un sfat dumnezeiesc, încredinţaţi fiindcă
Fig. 49. Lucratul şindrilei pentru

acoperit casele (Satul Tulnici)
114
această lozincă constituie prag de eră nouă între ziua de ieri - zi de prigoană pă-
durilor - şi ziua de mâine - zi de clădire a pădurilor -, la temelia cărora trebuie
să aşezăm tot sufletul nostru, iar în suflet cultul arborilor.
Cu stăruinţă, persistenţă şi colaborare armonioasă între Stat, iniţiativă şi po-
sibilităţile locale - premilitari, şcolari, autorităţile administrative, etc. -, vom re-
da:
Câmpiei, umbra contra arşiţei soarelui, adăpost contra vânturilor, frăgezi-
mea pământului şi siguranţa recoltelor.
Podgoriei, fertilitatea văilor;
Muntelui, podoaba de verdeaţă şi stabilitatea straturilor;
Ţării întregi, lemnul, apa, aerul şi viaţa.
115
ZOOTEHNIE, APICULTURĂ, SERICULTURĂ

Starea zootehnică a Judeţului Putna este următoare:
Caii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17.423;
Vite cornute . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46.181;
Oi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147.401;
Perei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .17.172;
Păsări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 338.841;
Albine stupi moderni . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.525;
Stupi vechi . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.157;
Total . . . . . . . . . . . . . . . 5.682;
Măgari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .26;
Capre . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6.956;
Iepuri de casă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1.054;
Câini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .31.156.
Iată câteva date asupra rasei animalelor:
Caii din Vrancea se aseamănă cu cei moldoveneşti însă au talie mai mică
1,25-1,30 m. Sunt rezistenţi.
Ca înfăţişare: îndesaţi, privire inteligentă, urechi mici mişcătoare coamă
abundentă şi într-o parte, gât scurt, piept larg şi membre solide, culoarea în ge-
neral murgă. Sunt neobosiţi şi blânzi.
La 22 septembrie 1868, organizându-se o cursă de cai la Focşani din 17 pre-
mii pe judeţele Putna, Buzău şi Râmnicul Sărat, 9 au revenit vrăncenilor.
Până în 1916 Preotul Tafta din Vrancea, herghelia Negrileşti, avea cei mai
frumoşi cai, în special iepe de prăsilă, ţinute în stare semi sălbatică. Scopul her-
gheliei era menţinerea rasei cailor vrânceni.
În restul judeţului sunt caii moldoveneşti, talie 1,40-1,45 m. Sunt ageri, vioi
şi foarte rezistenţi. Se mulţumesc cu puţin şi muncesc mult. Stau mai mult sub
cerul liber, grajdurile fiind primitive. Cu toate acestea morbiditatea şi mortali-
tatea sunt mici. Sunt de coloare: negri, murgi, roibi, vineţi dar în special murgi.
Caii vrânceni se îmbunătăţesc astăzi cu armăsarii Statului de rasă Huţuli sau
Huţan, tipul calului de munte, ce se găseşte în munţii Bucovinei şi nordul Mol-
dovei: Suceava, Câmpulung, Rădăuţi, Storojineţ, Mălin Borca etc., cât şi în Ga-
liţia. Aceştia sunt mici, talie: 1,20-1,34 cu forme corporale îndesate; sunt vioi,
foarte rezistenţi, merg la trap mic, fac serviciu de tracţiune de povară.
116
Au fost astfel de armăsari în staţiunile: Câmpuri, Vidra, Bârseşti, Vrăncioa-

ia, Văsui, Năruja, Andreiaş şi continuă a funcţiona în fiecare an în centrele mai
importante.
Caii de deal şi şes se îmbunătăţesc în judeţ prin armăsarii Statului, majori-
tate de rasă Ghidran, care au funcţionat în staţiunile: Focşani, Suraia, Nămo-
loasa, Adjud şi Sascut. Treptat numărul staţiunilor se va înmulţi.
La proprietarii A. şi C. Pană din comuna Ivănceşti, amatori de cai trăpaşi,
există un lot de 13 iepe trăpaşe. Aici funcţionează în fiecare an o staţiune de
montă permanentă cu un armăsar trăpaş, de la Herghelia Ialomiţa şi întreţinut
cu cheltuiala proprietarilor. Vin aci şi iepe din judeţ.
Vitele cornute. Înainte de Războiul Mondial, vrâncenii creşteau vaci de
munte, talie: 1,17 m. cap scurt, ochii boboşaţi, coloare neagră, expresiune vioa-
ie, coarne în formă de coroană, forma concavă, urechi negre, coadă subţire, etc.
Dădea zilnic peste 10 litri lapte. În timpul războiului aproape toate vitele au
fost rechiziţionate de armatele străine.
După războiul trecut, vrâncenii şi-au cumpărat alte vite. Căutând a le procu-
ra cu preţuri ieftine, au cumpărat vite de munte, stepă şi bălţături.
În inima Vrancei se mai găsesc exemplare de rasă curată. La deal şi şes sunt
vite cornute din rasă de stepă tip bucşan, talie mai mare, forme bine dezvoltate.
Pentru îmbunătăţirea cornutelor din regiunea Vrancei şi la deal s-au intro-
dus tauri Schwitz, aduşi din Maramureş, iar pentru şes s-au adus tauri din
judeţele: Botoşani şi Dorohoi de către Camera Agricolă.
Oile. Cele din Vrancea nu aparţin vreunei rase importante fiind stogoşe.
Foarte multe seamănă cu ţurcanele, un număr mai mic seamănă cu ţigăile sau
cu cele spance. Rase pure nu sunt.
Trebuie îmbunătăţită rasa la munte şi deal cu berbeci ţurcani puii, spre a se
mări cantitatea de lână, lapte şi carne, iar la şes prin berbeci ţigăi selecţionaţi.
Porcii. În regiunea Vrancei, porcii sunt corcituri între rasa primitivă locală
(stocli) şi între Yorkshire mare sau Berkshire. Creşterea lor joacă aci un rol cu
totul neînsemnat, pentru că Vrancea nu produce cereale. Numai în unele comu-
ne se recoltează puţin porumb. Porcii sunt hrăniţi numai cu buruieni, cu dovleci
fierţi într-o zeamă lungă şi ici-colo se adaogă puţină tărâţe.
În regiunea de deal şi de şes se găsesc porci de rasă York, răspândiţi în judeţ
din crescătoriile d-lor: g-ral C. Dumitrescu (Cornuna Bătineşti), Cristea Daniel
(Comuna Făurei), Alaci (Comuna Mirceşti). Se mai găsesc apoi şi din rasa
Basna din crescătoria fraţilor A. şi C. Pană (Comuna Ivănceşti).
117
Păsări. Găinile sunt de rasă locală, corcite cu cocoşi din rasa Rhodisland-
Red şi din alte varietăţi.
Gâştele sunt cele obişnuite, româneşti, gâşte frezate (dunărene) şi gâşte
Cholmogorcki (cu cioc ghebos). Raţele sunt de rasă locală colorată.
În Comuna Diocheţi se află o crescătorie de găini a d-lui Alaci de unde se
răspândesc rase bune de carne şi ouă. Totuşi o intensă propagandă din punctul
de vedere al zootehniei trebuie întreprinsă prin supravegherea Statului şi cu gri-
jă organizatoare a autorităţilor competente. Regiunea Vrancei se cuvine să pre-
ocupe îndeosebi pe oricine.
Albinăritul din Judeţul Putna. Alături de celelalte ocupaţii agricole, albi-
năritul şi-a avut locul de cinste încă din cele mai vechi timpuri şi în cuprinsul
Judeţului Putna.
La munte, pe dealuri şi la şes se găsesc locuri ce încă mai poartă numele
„prisăcii”, ce-a fost odată acolo. Lotul „Prisaca” din Vrancea este încă o dova-
dă că albinăritul a fost o veche îndeletnicire a putnenilor, iar numele de „Prisă-
caru”, îl întâlnim la multe familii, aproape mai în toate satele.
Odată cu distrugerea pădurilor, reducerea fâneţelor naturale, ca şi culturile
nesistematizate, au redus mult şi numărul stupilor, în unele sate aproape că nici
nu se mai găsesc. Până mai acum patruzeci de ani, în Putna se practica stupări-
tul cu stupi primitivi şi în mod empiric.
Buduroaie din scorburi de salcie sau plop, ori cutii din scândură ci cepi sau
ţăpuşi puse cruciş, erau singurul sistem de stupi.
Modul de recoltare era simplu: se alegea un număr oarecare de prăsilă;
restului i se da fum de pucioasă pentru a omori albinele, apoi se scoteau fagurii
cu miere şi se storceau cu mâna sau la teascuri. Cu timpul s-au introdus diferite
sisteme de stupi, după îndemn şi simpatii, iar alţi stupari au făcut-o ei pe in-
ventatorii. O apicultura raţională propriu zisă încă nu s'a ajuns a se practica; iar
în ultimul timp se observă o tendinţă în acest scop, utilizându-se mai mult cele
două modele „Dedant” şi „Layens”.
În 1939, s-a înfiinţat „Asociaţia Apicultorilor Putneni”, prima asociaţie
judeţeană de apicultori din ţară, care până în prezent a realizat două expoziţii
apicole reuşite şi a grupat un număr de 162 membri apicultori cu un număr de
4.956 stupi, dintre cari 340 primitivi, iar restul cu rame predominând modelul
„Layens” şi „Dedant”. Tendinţa este spre unificare a stupilor ca tip, ceea ce va
aduce un real folos.
Desigur că nu toţi stuparii putneni sunt înscrişi în Asociaţie, încă se poate
socoti că în prezent în Putna, practică apicultura circa 200 de stupari numă-
118
rându-se până la 6500 stupi, dintre care majoritatea, peste 4.000, sunt cu rame
(faguri mobili).
Flora şi noua organizare agricolă a judeţului pot îngădui creşterea 10.000-
12.000 stupi sistematici, printr-o îngrijire raţională, putându-se recolta din Put-
na cca. 240.000 kg, miere şi 2000-3000 kg ceară.
Aceasta cere organizare şi raţionalizare care, nădăjduim că se va realiza.
Sericicultura. Înainte de război când negoţul bumbacului se făcea normal,
creşterea viermilor de mătase se făcea în judeţ în măsură foarte redusă. Azi
când posibilităţile de procurare a bumbacului sunt foarte mici, creşterea lor a
luat avânt foarte mare.
Aşa, de exemplu, în 1939 în tot judeţul, s-au crescut 800 grame sămânţă
viermi de mătase; în 1940, 1200 grame; în 1941, 1500 grame; în 1942, 2000
grame; iar în 1943 s-au distribuit până în prezent 4000 grame sămânţă.
Necesitatea a impus deci creşterea viermilor în mod cu totul stăruitor pe o
scară foarte întinsă; pentru promovare se începe sporirea plantaţiilor de dud,
spre a satisface nevoia de hrană, iar cu timpul credem că această nevoie va fi
satisfăcută de frunza de stejar dacă şi la noi în ţară s-ar încetăţeni creşterea
viermilor de mătase care se hrănesc cu frunze de stejar care sunt mult mai puţin
pretenţioşi decât cei ce se hrănesc cu frunze dud.
119
INDUSTRIA PUTNEANĂ
Generalităţi şi perspective. Din punct de vedere industrial, Judeţul Pntna
nu se află la înălţimea posibilităţilor sale. Deşi dispune de materii prime îndes-
tulătoare, este în urma altor judeţe mai sărace şi cu o aşezare geografică mai
pu-ţin prielnică. Începuturile au fost făgăduitoare. În anii 1875 şi 1899 au luat
fiinţă fabrici din cele mai mari din ţară: „Danubiana” de zahăr din Sascut şi
„Mărăşeşti” de produse chimice din Mărăşeşti. A fost şi fabrica de zahăr de la
Mărăşeşti, care a fost distrusă în 1917, în timpul războiului mondial. Dacă s-ar
fi continuat în acelaşi ritm, situaţia industrială ar fi fost cu totul alta. Şi dacă nu
s-a putut întemeia o industrie mai de seamă, să cercetăm dacă condiţiile econo-
mice, geografice şi sociale îngăduie întemeierea unei industrii locale.
Agricultura, fără să fie prea mult dezvoltată, ne dă putinţa înfiinţării de mori
sistematice şi de fabrici de paste făinoase. Judeţul nostru fiind străbătut de mul-
te ape curgătoare, este bogat în zarzavaturi de fină calitate, care se trimit şi în
altă parte; fabrici de conserve de zarzavaturi sunt indicate. Fructe de calitate se
află din belşug la munte cât şi la deal şi iniţiativa oamenilor pricepuţi nu va
lipsi, ca ele să nu mai putrezească, ne mai având cine le consuma, ci să fie con-
servate sub formă de marmelade, compoturi, fructe uscate, afumate, etc. Iniţia-
tiva Ministerului Agriculturii şi Domeniilor de a face o fabrică de marmeladă la
Vidra, este un viu stimulent pentru toţi cei ce se ocupă de bună starea ţăranului
şi de prosperitatea regiunii noastre.
Pădurile noastre vrănceneşti, care ne dau lemn de calitate excepţională şi în
mare cantitate, transformat în cherestea, constituie materie primă pentru fabrici
de mobilă, placaj, butoaie, etc. Prin înfiinţarea de asemenea fabrici s-ar ridica
preţul lemnului şi s-ar da viaţă localităţilor unde s-ar instala.
Sub raportul viticol judeţul stând aşa de bine, s-ar putea înfiinţa fabrici de
spirt, distilerii sistematice, fabrici de lichioruri, coniacuri, etc. Bine e ca pro-
duse vinicole superioare să se obţină la locul de producţie, nu prin prelucrarea
lor aiurea. Fabricile de spirt şi distileriile, astăzi existente, sunt de prea mică
însemnătate.
Plante medicinale s-ar putea cultiva pe o suprafaţă mai întinsă şi astfel am
putea avea o industrie farmaceutică. Un început este al laboratorului „Billa” din
Focşani, proprietatea farmacistului Al. Rădulescu.
Viermelui de mătase i s-ar putea da o atenţie mai mare în regiunea Sascut se
obţine un borangic de bună calitate. Dacă s-ar stărui mai mult, am putea avea o
industrie a borangicului.
120
Industria textilă existentă în Focşani, nădăjduim, să fie în situaţia de a ţese

fire de bumbac şi de in obţinute prin cultivarea acestor plante în judeţul nostru.
Încercări se fac şi dorim ca ele să dea cât mai bune rezultate. În regiunea de
munte postavul se lucrează după vechile procedee şi ţăranii de acolo îşi fac
ceoarecii şi iţarii pentru îmbrăcămintea lor, precum şi cergi pentru învelit şi
pentru împodobirea camerelor. În această industrie casnică, întrevedem
dezvoltarea unei industrii moderne pentru lucratul postavului.
Fig. 50
Fabrica
de zahăr
din
Sascut
Industria olăriei, practicată în Comuna Ireşti şi în Focşani, dă produse care

se trimit şi în afara judeţului. Viitorul va arăta dacă va fi sau nu nevoie de o
dezvoltare a acestei industrii.
Din pieile de vite cornute, cai etc., încă de mult s-au obţinut prin tăbăcărie
produse de bună calitate. În capitala judeţului există un cartier al tăbăcarilor şi
ne îndreptăţeşte să credem că industria tăbăcăriei ar putea lua o mai însemnată
dezvoltare.
În judeţul nostru se mai află: pirită, ghips, pucioasă, sare, cărbune de pă-
mânt şi petrol. În afară de sare, care se extrage şi se află în cantităţi mari,
nădăjduim că petrolul de la Câmpuri, Valea Şuşiţei şi Reghiu, să fie o sursă din
cele mai însemnate pentru o industrie proprie a petrolului, şi pentru dezvoltarea
tuturor ramurilor industriale prin folosirea lui în condiţii avantajoase ca forţă
motrice.
Este locul să menţionăm că persoane dornice de o dezvoltare economică a
regiunii noastre, au stăruit ca specialiştii să studieze la faţa locului putinţa în-
trebuinţării apelor noastre de la munte ca generator de energie. Studii s-au făcut
121
cu nădejdea că într-o zi întregul judeţ va fi o uzină pusă în funcţiune cu ajutorul

cărbunelui alb. Tehnicieni şi muncitori iscusiţi nu ne lipsesc şi-i avem chiar şi
în regiunea noastră. Dovadă fac peste tot fa ceea ce priveşte tehnica, oricare ai
fi câmpul ei de aplicaţiune.
Ceea ce însă a împiedicat o normală dezvoltare a vieţii economice în regiu-
nea muntoasă a judeţului, a fost lipsa de căi de comunicaţie. Din cauza apelor
năvalnice drumurile sunt mereu năruite şi de aceea materialul lemnos şi alte
produse pătrund foarte greu în regiunea de câmpie. Condiţiile de transport fiind
în unele părţi aproape imposibilei multe din păduri au rămas neexploatate. Pe
lângă materia primă, priceperea tehnicienilor şi mâna de lucru a muncitorilor şi
căile de comunicaţie de care e absolută nevoie în regiunea muntoasă, mai tre-
buie capital, care se poate obţine cu dobândă mică de la băncile din Focşani şi
din judeţ, precum şi de la Banca Naţională a României, sucursala Focşani. Şi
cum e şi firesc, deţinătorii de capital urmărind o rentabilitate sigură şi îndestu-
lătoare, nu vor întârzia, când iniţiativa se va ivi, să participe la înfiinţarea de
societăţi anonime sau cooperative, a căror scop să fie întemeierea de industrii
potrivite regiunii noastre. Aşezarea judeţului în mijlocul ţării, între cotul Car-
paţilor şi Dunăre, este un factor care contribuie la dezvoltarea vieţii economice.
FOTO
Fig. 52.
Iarmarocul
din Vidra
Condiţiile unei normale dezvoltări a industriei putnene corespund aproape
tuturor cerinţelor şi putem aştepta cu încredere realizarea legitimelor noastre
nădejdi. Diferitele ramuri industriale se prezintă astfel:
122
Industria alimentară. Fabrica de zahăr „Danubiana” din Sascut. Capacitatea

de producţie în medie 500 vag.; campania de lucru 2 luni; circa 4-500 lucrători;
produce zahăr tos şi melasă. Fabrica de marmelade din Vidra, proprietatea
Ministerului de Agricultură şi Domenii. Capacitatea de producţie 60 vag.;
campania de lucru, vara şi toamna; lucrători 30; produce marmelade, conserve,
siropuri. Moara sistematică din Focşani, proprietatea C. N. R., fostă moara
„Focşani” S. A., astăzi arendată prof. T. Puşcă et comp. Produce zilnic două
vagoane, lucrători 20-30. Moara „Energia” din Adjudul Vechi, fostă Max
Fischer, astăzi proprietatea C.N.R., în curs de arendare. Produce zilnic un va-
gon. Părerea noastră de rău că Moara Tatovici S.A.R. din faţa gării Focşani,
care era o mândrie a Judeţului Putna, se află şi astăzi în ruină de pe urma in-
cendiului de acum 15 ani. Mori ţărăneşti de apă sau cu motor sunt aproape în
toate satele.
Fabrica de Mezeluri „Nicolae M Nicolau” din Focşani, cu instalaţie moder-
nă. Întrebuinţează 60-70 vagoane vite cornute şi porci, mai ales din Basarabia,
Bucovina şi Transilvania. Lucrători 20-25. Pe lângă produsele obişnuite, ca
specialitate are: jambonul conservat la cutie. Piaţă de desfacere: vechiul regat şi
Basarabia.
Fabrici de brânzeturi nu există. Merita însă să fie menţionată brânza „rega-
lă”, preparată la Focşani, şi care e aşa de cunoscută peste tot.
Fig. 52.
Mărăşeşti:
Piaţa
Comunală
Industria chimică. Fabrica de produse chimice „Mărăşeşti” S. A. R. din Mă-

răşeşti. Întrebuinţează ca materie primă: oase, coarne, răzături de piei. Ca-
pacitate de producţie 7-800 vagoane anual; campania de lucru 10 luni pe an;
lucrători circa 150. Produce: clei de oase şi de piele, gelatină industrială şi co-
123
mestibilă, grăsime de oase şi de piele, negru animal, îngrăşăminte, precipitat de

oase. Parte din produse erau vândute până departe peste ocean.
Fabrica de produse petrolifere din Adjudul-Vechi, fostă proprietatea Leon
A. Leibu, astăzi a C. N. R., în curs de arendare. Prelucrează anual circa 100 de
vagoane păcură.
Fabrica de săpun şi lumânări bisericeşti „Zaharia Mihail” din Focşani, fără a
fi o întreprindere cu utilaj modern, produce mărfuri de bună calitate. În ultimii
ani a produs mult pentru nevoile armatei. Producţia anuală 35-40 vagoane;
lucrători 20-25; produce săpun de rufe, lumânări albe şi de ceară.
Fabrica de tăbăcărie „Vasile şi Const. T. Nistor” din Focşani. Foloseşte în
fabricaţie procedeul nou combinat cu cel vechi. Lucrători 40; produce piele şi
talpa 10-12 vag. Produsele sale rivalizează cu cele ale celor mai mari fabrici
din ţară. Pieţe de desfacere: Constanţa, Craiova, Iaşi, Botoşani, Dorohoi.
Fabrica de Tăbăcărie „Guriţă C. Nistor”, al cărei început este pe la anul
1800. Lucrători 20; produce talpă şi piele, circa 6 vagoane. Ca specialitate: to-
vale, blănculeţe şi blanc de curelar; pieţe de desfacere: Turnu Severin, Chişi-
nău, Iaşi, Craiova, Târgovişte.
Industria forestieră. Fabrica de cherestea „Unirea”, proprietatea V. Tudo-
rică din Năneşti, cu 4 gatere. Producţie anuală circa 10.000 m. c.; lucrători 60-
70. Butucii de brad sunt aduşi pe apă, pe Bistriţa şi Şiret. Fabrica de Cherestea
proprietatea „Vasile Trofin” din Nămoloasa-Târg, cu 2 gatere şi 20 lucrători.
Producţie anuală 3000 m. c. Lemnul brut adus pe Bistriţa, apoi pe Siret. Fa-
brica de Cherestea „Siretul” din Adjudul-Vechi, proprietatea C. N. R., în curs
de arendare cu 2 gatere, 1 maşină de rinduit şi 1 maşină de găurit. Lucrători 25;
producţie anuală circa 6000 mc. Fabrica de cherestea „Ciungheşul” din Adju-
dul-Vechi, astăzi proprietatea C. N. R., în curs de arendare, cu 1 gater şi 1 cir-
cular complet. Lucrători 10; producţie anuală 2500 mc. Fabrica de Cherestea
din Mărăşeşti, proprietatea cooperativei regionale „Câmpia Dunării” din Brăila,
cu 4 gatere. Lucrători 80-90; producţie anuală circa 20.000 mc. Butucii sunt
aduşi pe apă până la Cosmeşti, iar de acolo la Mărăşeşti cu autocamioanele. În
afară de aceste fabrici, la munte mai sunt 150 ferăstraie cu apă şi 6 mecanice cu
motor.
Industria textilă. Fabrica de pânzeturi „Ţesătura din Focşani”, proprietatea
B. Strulovici, cu 33 războaie. Produce: ţesături de bumbac, pânză de casă şi
pânză de uniforme. Când lucrează la plin are 90 lucrători şi produce anual
150.000 m. pânză. Fabrica „Ţesătura Arta Textilă” din Focşani, proprietatea
fraţilor Cahane, soc. în nume colectiv, cu 12 războaie. Produce: pânzeturi de
bumbac. Lucrători 20; producţia anuală 40-50.000 m. pânză. Fabrica de tricotaj
„Iancu Feldman şi Bertha Handman” din Focşani, soc. în nume colectiv, cu 2
maşini de mână şi 18 maşini mecanice. Lucrători 30-40; materie primă; fire de
124
lână şi bumbac. Produce: flanele, fulare, cămăşi-sport şi şaluri; producţie

anuală: fabricate de circa 60.000 kg.
Fig. 53. Cooperativa din Satul

Vrăcioaia (Văsui)
Industrie diversă. Fabrica de Teracotă şi Faianţă „Gh. Steriade” din Foc-

şani, cu o producţie anuală de 3000 sobe. Lucrători 25-40. Importă caolin din
Bulgaria şi Germania. Pieţe de desfacere: judeţele limitrofe şi Bucureşti.
Date statistice. După datele culese de Banca Naţională a României, sucur-
sala Focşani, în 1937 întreprinderile industriale mari şi mijlocii aveau un ca-
pital minoritar de circa 45%; întreprinderile industriale mici, un capital de circa
10%.
Capitalul românesc şi străin era evaluat la circa 255 milioane lei. Astăzi este
de circa 5 ori mai mare. Din statistica întocmită de Camera de Comerţ şi Indus-
trie din Focşani, rezultă că la 31 decembrie 1942, sunt 13 întreprinderi indus-
triale evreieşti faţa de 90 româneşti. În intervalul de la 6 septembrie 1940-31
decembrie 1942, numărul întreprinderilor evreieşti a scăzut în raport cu cele ro-
mâneşti. Dacă nu există un spor de firme româneşti în acest interval, se dato-
rează situaţiei excepţionale de război şi faptului că în industrie e nevoie de ca-
pital, de specialişti şi de maşini, care se procură cu greutate, mai ales în timpul
de faţă.
125
Mişcarea firmelor industriale pe timpul de la 5 sept. 1940-31 dec. 1942
Români Evrei Străini TOTAL
Existente 6 sept 1940
Existente 31 dec. 1942




Înscrieri noi
Înscrieri noi
Înscrieri noi
Înscrieri noi
Felul întreprinderilor
Radieri
Radieri
Radieri
Radieri
Petrol şi derivate 1 – 1 1 1 2 – – 2
Mine şi cariere 1 – 1 – – 1 – – 1
Metalurgice şi electrotehnice 10 – 10 1 1 11 – 11
Producătoare şi distribuitoare
de energie electrică – – – – – – – – – –
Construcţii şi materiale de
construcţie, sticlei şi ceramicei 1 – – 1 – – 1 – – 1
Textile 6 1 1 6 4 1 3 10 1 29
Pielărie şi confecţiuni 4 – – 4 1 1 5 – –5
Chimică… 2 1 – 3 1 1 3 1– 4
Alimentară 9 1 – 10 4 4 13 1 – 14
Forestieră şi a lemnului 15 – 4 11 – – – – ––
Celulozei, hârtiei, etc. – –– – – – – – ––
Mori 25 1 – 26 2 2 – 27 1 2 26
Diverse 17 – – 17 2 2 19 – – 19
Total 94 4 5 90 16 3 13 107 4 8 103
Comerţul putnean. Prin aşezarea geografică a oraşului Focşani şi a Jude-

ţului Putna, comerţul a luat o mare dezvoltare şi cu 100 de ani în urmă oraşul
era o mare piaţă de en-gros. Produse străine erau aduse aici şi apoi distribuite
în Moldova-de-Sus şi Moldova-de-Jos. Comercianţii de seamă de origină ro-
mână au jucat un mare rol, nu numai economic, ci chiar şi politic. Printr-o lipsă
de tradiţie sănătoasă, comercianţii români au dispărut încetul cu încetul. Străi-
nii, şi în special evreii, le-au luat locul. Odată cu trecerea comerţului în mâini
străine, oraşul a început să înceteze a mai fi o piaţă de en-gros. Pe deoparte
construcţia căilor ferate, iar pe de altă parte încetarea oraşului Galaţi de a mai fi
port franc [franc, -ă, adv., deschis, sincer; porto-franco - port deschis, n. e.].
Principalele produse ce se vând peste marginile judeţului sunt: vinuri, mate-
rial lemnos, vite, fructe, zarzavaturi, zahăr, mezeluri, pielărie, produse chimice.
Produse cumpărate din afara judeţului: produse metalurgice, manufacturate,
textile, sticlărie, articole de menaj.
După statistica întocmită de Camera de Comerţ şi Industrie din Focşani, co-
merţul de produse alimentare, farmacie, editură şi librărie, la 31 decembrie
1942 se află aproape tot în mâinile românilor.
126
Fig. 54.
Plute pe
Siret
(Năneşti)
FOTO
Comerţul de manufactură şi confecţiuni, de pielărie şi confecţiuni, articole
electrotehnice, unelte agricole, sticlărie, şi articole de menaj, articole de vop-
selărie, şi produse chimice se afla şi astăzi în majoritate în proprietatea evreilor.
În ultimii ani, comerţul a început să treacă iarăşi în mâini româneşti şi ci-
frele următoare sunt concludente:
Mişcarea firmelor comerciale
pe timpul de la septembrie 1940-31 decembrie 1942
Români Evrei Străini TOTAL

Înscrieri noi
Înscrieri noi
Înscrieri noi
Înscrieri noi
Radieri
Radieri
Radieri
Radieri
Felul întreprinderilor
Cereale, legume, furaje 21 11 1 31 32 8 24 1 1 54 11 9 56

Produse alimentare (coloniale şi 1109 117 43 1183 154 46 108 38 6 32 1301 117 95 1323
delicatese, bodegă,restaurant,
băuturi)
Farmacie, drog., parfumerie 26 6 4 28 5 4 1 31 6 8 29
Vopselărie şi produse chimice 3 2 1 4 11 1 10 1 1 15 2 2 15
Hârtie, editură, librărie, 23 3 26 3 3 26 3 29
papetărie
Produse textile (manufacturi şi 39 23 4 58 144 24 120 183 23 28 178
confecţiuni)
Pielărie şi confecţiuni din piele 27 11 3 35 46 4 42 2 2 75 17 7 79
Lemnului şi materialelor de 43 8 4 17 27 3 24 3 3 43 8 7 44
construcţie
Fierărie, maşini şi unelte 15 10 3 22 33 6 27 48 10 9 49
agricole; articole electro-tehnice
şi sanitare, sticlărie şi articole de
127
menaj
Automobile, motociclete, 15 1 14 5 5 18 1 19
biciclete, accesorii
Bijuterii, materiale preţioase, 5 5 8 1 7 1 1 14 1 13
obiecte de artă şi instrumente de
precizie
Florării şi articole de 1 1 1 1 2 2
ornamentaţie
Diverse 81 65 13 133 85 43 42 10 1 9 176 65 57 184
Total 1375 257 76 1556 554 140 414 57 7 50 1986 257 223 2020
Târguri anuale. La Vidra (cel mai important), Nămoloasa, Domneşti-Târg,

Vizantea, Mărăşeşti, Panciu, Mândrişca, Năruja, Adjud, Vulcăneasa, Bârseşti.
Pe lângă schimbul de mărfuri destul de însemnat, fiecare din aceste târguri
îşi are pitorescul său. Târguri săptămânale în Focşani, Adjud, Sascut.
Concluziuni. Comerţul este o activitate care cere energie, stăruinţă, cunoş-
tinţe şi mai ales ascuţime de spirit. Fiind indispensabile aceste însuşiri, departe
este falsa credinţă că numai în ocupaţiunile intelectuale este nevoie de inteli-
genţă şi cunoştinţe cât mai temeinice.
Comerţul modern are nevoie de elemente bine pregătite, teoretic şi practic.
Şcoalele comerciale pregătesc cu toată seriozitatea pe viitorii comercianţi. Le
dau pe lângă cunoştinţe, şi lozinca că o ţară fără comercianţi harnici şi iscusiţi,
pierde din toate punctele de vedere. Comerţul fiind sângele care întreţine viaţa
economică a naţiunii trebuie să se bucure de toată atenţia din partea conducăto-
rilor.
Îndemnul oficialităţii nu lipseşte şi de aceea nădăjduim că şi la Putna co-
merţul va lua o dezvoltare care să aducă înavuţirea regiunii noastre.
Românul este bine dotat. Să fie mai încrezător în puterile lui şi ale naţiei
sale.
128
POPULAŢIA JUDEŢULUI PUTNA

Situaţia la recensăminte. La 29 decembrie 1930 - primul recensământ de
după război -, Judeţul Putna număra 194.105 locuitori1.
Anul Populaţia
recensământului
Cifre absolute Indici Creşterea anuală
1899 151.249 100.0 –
1912 185.260 122.5 1,73
1930 194.105 128.3 0,32
19412 219.105 144.9 1,66
Tabelul I. Creşterea populaţiei în perioada 1899-1941
Cifrele de mai sus ne dau ritmul creşterii populaţiei. Sporul cel mai ridicat
se observă în prima perioadă 1899-1912 cu 22,5 faţă de anul iniţial 1899, adică
o creştere anuală de l,73%. În a doua perioadă 1912-1930 - perioadă în care se
plasează primul Război Mondial, cu una din scenele principale pe teritoriul ju-
deţului - sporul înregistrează numai 5,8% cu o medie anuală pe 0,32%. În 1941
se revine la creşterea dinainte de război cu un spor de 1,66 anual.
Judeţul şi ţara Toate 0-4 ani 5-9 10-14 15-19 20-24
vârstele ani ani ani ani
Judeţul Putna 100.0 16.1 12.3 6.4 10.8 9.8
Judeţul Bacău 100.0 16.3 12.0 7.6 11.3 9.4
I.
Judeţul Tecuci 100.0 17.3 12.6 7.5 11.8 9.0
Japonia, Canada, 100.0 14.1 12.1 10.5 9.8 8.8
Statele Unite 100.0 10.4 10.9 10.4 10.0 8.8
II.
100 0 9.3 10.3 9.8 9.4 8.7
Influenţa nefavorabilă a războiului se observă şi la distribuţia pe vârste a
populaţiei.
În tabloul 2 am luat trei judeţe, în cari războiul s-a manifestat din plin. Pro-
porţiile din coloana 6-a manifestă o scădere bruscă faţă de cele din coloana 5-a.
1
Inclusiv Satul Belciug-Năneşti care a fost recenzat la Judeţul Putna.
2
Populaţia probabilă la 1 septembrie 1941 calculată după cifrele provizorii ale recensământului
din 6 aprilie 1941.
129
Vârsta de 10-14 ani, în 1930, corespunde cu epoca de procreare, epoca războ-

iului. De altfel nici anii anteriori, nici degringolada care a urmat războiului nu
au favorizat o creştere a populaţiei. Nu avem încă rezultatele recensământului
ultim, dar acesta va marca acelaşi gol în grupa de vârste de la 20-24 ani.
Pentru a evidenţia anormalul acestui fapt, am luat a doua serie de proporţii
referitoare la trei ţâri cari n-au luat parte la război sau au luat într-o foarte mică
măsură. Se observă aici descreşterea lentă a cifrelor.
Dar să revenim la cifrele iniţiale. În 1930, 76,2% din populaţia judeţului era
stabilită la ţară şi 23,8% era populaţie urbană. Diferenţa mare. faţă de 1912
rezultă din mărirea numărului oraşelor cu Adjud şi Mărăşeşti. Din această
cauză procentul de populaţie urbană se ridică de la 18,1 la 23,8 în 1930. Dacă
totalizam pentru 1912 populaţia celor cinci oraşe din 1930 procentul ar fi de
23,4, deci între 1912 şi 1930 creşterea populaţiei la oraşe e aproape nulă, ceea
ce demonstrează o pasivitate a lor.
1839 19 12 19 3 0
Cifre Proporţii Cifre Proporţii Cifre Proporţii
absolute absolute absolute
Populaţia totală 151.249 100.0 185.260 100.0 194.105 100.0
Mediul Urban1 31.151 20.6 33.547 18.1 46.225 23.8
Mediul Rural 120.098 79.4 151.713 81.9 147.880 76.2
Populaţia Judeţului Putna la recensăminte pe medii. Tabloul 3

Tabloul 4 cuprinde situaţia pe plăşi după împărţirea administrativă actuală.
Plasa Panciu e deficitară, cu un procent de 1,7 faţă de 1912. Nivelul atât de
scăzut al sporului îl dă regiunea care cuprinde: Panciu, Satu-Nou, Neicu, Stră-
oane-de-Jos, Străoane-de-Sus, Moviliţa, Mănăstioara, toate deficitare. Această
situaţie rea se continuă până la Ireşti şi Vidra, iar spre sud până la Făurei.
Regiunea în cauză coincide cu un sector important din fostul război.
În Plasa Focşani - fără sporul înregistrat la capitala judeţului -, situaţia ar fi
aproape aceeaşi ca la Panciu, din cauza regiunii inundabile din sud-est. Comu-
nele Călieni, Năneşti, Nămoloasa-Sat şi Nămoloasa-Târg, au cifra populaţiei
inferioară celei din recensământul din 1912.
În rest, plasa cea mai favorizată - relativ - este Adjudul. Vrancea şi Odo-
beşti prezintă un spor modest de populaţie.
1
Fără comunele suburbane.
130
Fig. 51 Creşterea populaţiei pe comune

(diferenţa între 1912 şi 1930, procente).
Tabloul 4
131
Fig. 50 Sporul de populaţie pe plăşi 1912-1930. Diagrama I
La populaţiile de tip regresiv, Franţa, situaţia se prezintă invers, proporţia

de bătrâni atinge în cantitate proporţia de tineret sau o depăşeşte chiar. Am e-
xemplificat mai sus acest lucru. În mod normal, grupa II (15-49 ani) rămâne
aproape neschimbată.
Diagrama II, care reprezintă distribuţia populaţiei pe vârste, sex şi mediu,
are forma unei piramide. Este interesant de observat cum se evidenţiază popu-
laţia urbană de sex masculin în vârstă de 20-24 ani, vârsta serviciului militar, în
timp ce în partea femeilor liniile urbană şi rurală nu se pierd din vedere. A doua
observaţie - copiii până la 14 ani sunt mult mai puţini la oraşe decât la sate.
132
Distribuţia populaţiei pe comune în 1912 şi 1930
Populaţia Populaţia
Nr. crt.
Nr. crt.
creştere
scădere
creştere
Procent
Procent
Procent
Procent
scădere
Plăşi Comune Plăşi — Comune
de
de
de
de
1912 1930 1912 1930
1 Jud. Putna 184.948 193.870 48 16 Parava 1.325 1.274 3.8
17 Păuneşti 5 263 5.586 6.1
A Plasa Adjud 37.946 41.960 10.6 18 Pufeşti 1.054 1.151 9.2
B „ Focşani 52.212 55.610 6.5 19 Rugineşti 1.780 1.931- 7.9
C „ Năruja 11.471 11.997 4.6 20 Sascut 3.288 3.686 12 1
D „ Odobeşti 25.771 26.450 2.6
E „ Panciu 31.153 30.618 17 21 Scurta 1.443 1.550 7.4
F „ Vidra 26.395 27.235 3.2 22 Urecheşti 912 1.081 18.5
23 Valea-Seacă 2.880 2.810 24
A Plasa Adjud 37.946 41.960 10.6
B Plasa Focşani 52212 55 610 6.5
1 Adjud 3.003 4.059 35.1
2 Adjudul-Vechi 1.139 1.511 32 6 1 Focşani 25.066 28.175 12.4
3 Angheleşti 850 864 1.6 2 Bilieşti 1.892 1.881 *)
4 Bâlca 1.499 1 525 1.7 3 Boţârlău 701 788 12.4
5 Bereşti 1.001 1.158 15.7 4 Călieni 1.567 1.425 9.0
5 Ciuşlea 2.235 2.311 3.4
6 Burcioaia 459 576 25.4
7 Ciorani 905 .000 10.4 6 Făurei 2.033 1.592 21.6
8 Copâceşti 979 .178 20.3 7 Jorăşti 749 1.029 37 3
9 Cornăţel 1.199 .185 1.1 8 Mândreşti 1.503 1.573 4.6
10 Coţofăneşti 828 1.018 22 9 9 Mirceşti 1.588 1.739 9.5
10 Nămoloasa-Sat 1.907 1.855 2.7
11 Domneşti 1.103 .088 1.3
12 Drăguşeni 1.351 1.470 8.8 11 Nămoloasa-Târg 2.375 1937 18.4
13 Mândrişca 868 1.100 26.7 12 Năneşti 1.162 1143 1.6
14 Orbeni 1.979 2.108 6.5 13 Petreşti 397 476 19.2
15 Pănceşti 2.838 3.051 7.5 14 Răstoaca 1.204 1.503 24.8
1912 1930 1912 1930
15 Suraia 3.854 3.917 1.7 7 Găgeşti 2.746 2.923 6.4
16 Vânători 514 609 18.5 8 Ivănceşti 930 1.007 8.2
17 Vulturu 3.469 3.657 5.4 9 Jariştea 2 840 3.088 8.7
10 Miera 2.648 2.773 4.7
C Plasa Năruja 11.471 11.997 4-6 11 Păţeşti 1.352 1.504 11,2
12 Reghiu 970 1.330 37.1
1 Herăstrău 1.206 1.002 16.9 13 Vărsătura 1.755 1.769 *)
2 Năruja 1.159 1 350 16.4
3 Nereju 1.743 1.925 10.4 E Plasa Panciu 31.153 30.618 U 1.7
4 Nistoreşti 1.268 1.232 8.2 2.8 1 Panciu 5.204 4.626 11.1
5 Paltin 1.507 1.632 2 Mărăşeşti 4.459 4.532
6 Păuleşti 1.389 1.588 14.3 8.6 3 Bătineşti 1.082 1.197 10.6
7 Spineşti 1.089 1.145 5.1 4 Clipiceşti 1.240 1.196 3.5
8 Spulber 939 858 5 Diocheţi 1.468 1.502 2.3
9 Vrâncioaia 1.171 1.265 8.0 6 Fitioneşti 1.773 1.808 1.9
133
Plăşi Comune Populaţia Plăşi — Comune Populaţia
crt
P
c
o
o
r
r
.
.
7 Mănăstioara 1.233 1.238 *)
D Plasa 25 771 26.450 2.6 8 Moviliţa 2.676 2506 - 6.3
9 Neicu 1.069 974 8.8
1 Odobeşti 5.744 4.833 15.8 10 Pădureni 992 1203 21.2
2 Andreiaşu 1.660 1.722 3.7
3 Bolotesti 1.203 1.324 10.0 11 Satu-Nou 1.258 1.216 3.3
4 Broştejji 1.799 875 4.0 12 Străoane-de-Jos 2.710 2 638 2.6
5 Câmpineanca 1.546 1.603 36 13 Străoane-de-Sus 3.020 2 985 1.1
6 Floreşti 678 699 20.9 14 Ţifeşti 2.969 3.007 1.2
Nr. Plăşi - Comune Populaţia Procent de Procent de
crt. creştere scădere
1912 1930
F Plasa Vidra 26 395 27.235 3-2
1 Bârseşti 1.454 1.460 *)
2 Câmpuri 3.296 3.493 5.9
3 Colacu 1.828 1.917 4.8
4 Găuri 1.622 1.685 3.8
5 Ireşti 2.090 2.047 2.3
6 Mărăşti 885 941 6.3
7 Negrileşti 1.352 1.421 5.1
8 Răcoasa 2.185 2.194 *)
9 Soveja 3.385 3.798 12.2
10 Tichiriş 1240 1.336 7.7
11 Tulnici 2.435 2.407 1.1
12 Vidra 2675 2.584 3.4
13 Vizantea 1.948 1.952 *)
*) Proporţii mai mici de 1. Tabloul 4
Populaţia până la 20 ani (0-19 inclusiv) dă o proporţie de 45.6 % din total, iar restul de 80 ani (20 şi peste)
completează suta cu 54.4.
După clasificarea lui Sundbärg1) găsim pentru Judeţul Putna o populaţie de tip progresiv, în plină creştere, cu
o medie mai bună decât a ţării întregi. La populaţiile de tip progresiv, România, Japonia, prima grupă - tineretul -
este cu mult mai numeroasă decât a treia grupă - bătrânii.
Judeţul Putna Procente
Vârste
Cifre absolute Procente România Franţa Anglia Japonia
2
0-14 ani 68.132 35.1 ) 34.7 22.9 24.2 36.7
15-49 ani 102.934 53.0 51.9 51.6 53.3 47.8
50 + 23.039 11.9 13.4 25.5 22.5 15.5
Clasificarea lui Sundbärg. Tabloul 5
1
Dr. P. Râmneanţu - Elemente de biometrie medicală şi statistica vitală, 1939;
2
Vârsta nedeclarată a fost repartizată proporţional.
134
ION DIACONU (coordonator) * MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA
Fig. 58. Populaţia în 1930: vârstă, sex, mediu – Diagrama II

O chestiune de prim ordin la recensământul din 1930 a fost problema stră-
inilor de neam românesc, fie că sunt veniţi de sute de ani, fie că sunt mai noi.
Juridic, orice criteriu de diferenţiere e susceptibil de discuţii interminabile. Nici
Liga Naţiunilor nu a putut ajunge la o definiţie a minorităţilor, definiţie pe care
să n-o poată contesta părţile interesate cu lux de argumente. Meritul celor care
au executat recensământul nostru constă în a fi reuşit să circumscrie fiecare ca-
tegorie de străini, întrebând - populaţia a răspuns la aceleaşi întrebări - care
sunt: a). neamul de care se simte legat sufleteşte; b). religia pe care-o practică;
c). limba maternă vorbită; d). cetăţenia. Din acest punct de vedere situaţia se
prezintă aşa cum e înfăţişată în tabloul de mai jos:
Cifre absolute Proporţii
Neamul
Total1 Urban2 Rural Total Urban Rural
Români 181.081 49.545 131.436 93 3 84.6 97.1
Evrei 6.888 6 378 510 3.5 10.9 0.4
Ţigani 2.250 424 1.826 1.2 0.1 1.3
Unguri 2.106 861 1.245 1.1 1.5 0.9
Germani 347 243 104 0.2 0.3 *
Ruşi 258 58. 683 61 0.1 1.4 *
Armeni 241 236 5 0.1 1.2 *
1
Unde este cifra 194.105 s-a calculat şi Satul Belciug-Năneşti, 235 locuitori;
2
Inclusiv suburbanele.
135
Alţii 934 699 235 0.5 100.0 *

Total 194.105 58.683 135.422 100.0 100.0 100.0
Populaţia după neam Tabloul 6
Românii formează deci marea majoritate a populaţiei 93.3%, într-o propor-
ţie mai ridicată la sate, 97-1 decât la oraşe unde la cei 84,6% români se adaugă
10.9% evrei, minoritatea cea mai numeroasă şi pe întreg judeţul. Oraşul Foc-
şani contribuie cu 13.1%. Este totuşi o proporţie scăzută dacă o comparăm cu
judeţele mai nordice, dar cu cât coborâm spre sud proporţia scade.
Proporţii
Oraşe
români evrei
Dorohoi 61.2 36.5
Botoşani 60.2 35.3
Iaşi 61.4 33.7
Vaslui 72.5 21.4
Bacău 62.5 30.3
Focşani 81.3 13.1
Râmnicul Sărat 89.2 6.9
Buzău 91.6 4.7
Tabloul 7. Proporţia de evrei în oraşele de pe linia Dorohoi-Buzău
Cifrele din tabloul 6 sunt confirmate de distribuţia populaţiei după religii,
tabloul 8. Şi aici - după religia ortodoxă, religia dominantă a populaţiei româ-
neşti - urmează imediat evreii cu religia mozaică cu 7.054 de unităţi. Aici, un
lucru interesant - dacă în privinţa neamului evreii au fost mai largi, declarând
că în Ţara Românească se simt legaţi de neamul românesc, apoi atunci când e
vorba de religie se strâng în interiorul mozaismului fără rezerve. Astfel se jus-
tifică diferenţa.
Religia Cifre absolute Proporţii
Total Urban Rural Total Urban Rural
Ortodoxă 182.767 49.956 132,811 94.2 85.1 98.1
Mozaică 7.054 6.540 514 3.6 11.1 0.4
Romano-catolici 3.152 1.301 1.851 1.6 2.2 1.4
Greco-catolici 385 332 53 02 0.6 *
Reformaţi Calvini 230 124 106 0.1 0.2 *
Altele 517 430 87 0.3 0.8 *
Total . . 194.105 58.683 135.422 100.0 100 100.0
Distribuţia populaţiei după religie Tabloul 8
136
Celelalte religii abia ating un procent de 2%. În mediul urban ortodocşii

sunt 85,1%, mozaicii 11.1%, celelalte religii nu trec de 3,8%. La ţară ortodocşii
sunt de 98%. Limba maternă are aproape aceeaşi distribuţie ca şi neamul numai
că al treilea loc îl ocupă ungurii, locul al patrulea îl ocupă ţiganii.
Limba Cifre absolute Proporţii

maternă Total Urban Rural Total Urban Rural
Româna 185.014 52.529 132.485 95.3 89.5 97.8
Idiş 4.577 4.213 364 2.4 7.2 0.3
Ungara 2 149 761 1388 1.1 1.3 1.0
Ţigăneasca 997 143 854 0.5 0.2 0.6
Germana 347 235 112 0.2 0.4 *
Rusa 280 221 59 0.1 0.4 *
Altele 741 581 160 0.4 1.0 *
Total 194.105 58 683 135.422 100.0 100.0 100.0
Distribuţia populaţiei după limba maternă Tabloul 9
În concluzie străinii de neam sunt reprezentaţi în cifră apreciabilă de evrei,
cari locuiesc în oraşe. Dacă privim chestiunea á la longue vor dispare şi aceştia
pe cale biologică. Sporul de populaţie în mediul urban nu se datorează exce-
dentului născuţilor faţă de morţi - natalitatea fiind scăzută până aproape de ni-
velul mortalităţii - ci exodului de populaţie rurală unde proporţia de evrei este
de numai 0,4%. De altfel, vom vedea la capitolul mişcării populaţiei că românii
dau un spor natural de populaţie mai mare decât evreii.
* * *
O altă problemă importantă este ştiinţa de carte, tabloul 10. Cu toate efortu-
rile aparente în această direcţie, constatăm totuşi un procent impresionant, de
analfabetism1) 40.4%. În 1912 erau 43.3% ştiutori de carte, în 1930 se ridică la
abia 59.6%. Evident că suntem în progres dacă vom compara aceste cifre cu
ştiinţa de carte din 1898-1903, tabloul 11.
Total Urban Rural
Sexe Populaţia Ştiu % Populaţia Ştiu % Populaţia de Ştiu %
de la 7 ani carte de la 7 ani carte la 7 ani carte
Masc. 75.948 56.471 74.4 25.192 21.050 83.8 50.756 35.421 70.1
Fem. 75 885 33.610 44.5 23.742 15.434 65.3 52.143 18.176 35.1
Total 151.833 90.081 59.6 48.934 36 484 74,8 102.899 53.597 52.4
Ştiinţa de carte în 1930 Tabloul 10
1
Intră în calcul populaţia de la 7 mai în sus.
137
Anul Total Urban Rural

M F M F M F
1898 50.2 19-6 86.1 59.9 40.7 9.0
1899 49.8 16.3 87,4 01.1 43.7 9.1
1900 48.7 17.0 88.3 66.2 42.4 9.1
1901 47.1 14.9 86.4 56.8 41.4 8.8
1902 52.6 18.4 86.3 59.5 46.1 10.6
1903 50.7 16.9 86.3 68.6 45.5 9.3
Tabloul 11 Procentul căsătoriţilor cari au ştiut să semneze în registru
Procentul ştiutorilor de carte este totdeauna mai ridicat în mediul urban de-
cât în cel rural şi pentru sexul feminin şi pentru sexul masculin, care păstrează
o superioritate în ambele medii.
Cei mai mulţi au rămas cu şcoala primară 86.2% în tot judeţul, proporţia
urcându-se la 94,3°/0 în mediul rural. Urmează apoi instrucţia secundară unde
oraşele au beneficiat în proporţie de 12,5°/0 din populaţia lor faţă de 3,2 aportul
rural, tabloul 12.
Total Urban Rural
Instrucţia Cifre Cifre Cifre
Proporţii Proporţii Proporţii
absolute absolute absolute
Ştiutori de carte 90081 100.0 36.484 100.0 53.597 100.0
lnstr. extra şcolară 766 0.8 480 1.4 286 0.5
Instr. primară 77.576 86.2 26 985 73.9 50.591 94.3
Instr. secundară 6.257 6.9 4.608 12.5 1.649 3.2
Instr. profesională 4.225 4.7 3.342 9.3 883 16
Instr. universitară 879 0.9 724 2.0 155 03
Instr. altor şc. sup. 378 0.5 345 0.9 33 *
Pop. totală de la 7 ani 151 833 48.934 102.899
Ştiinţa de carte după gradul de instrucţie. Tabloul 12

În mediul rural din 53.597 ştiutori de carte, găsim numai 2.720 persoane cu
instrucţia superioară celei primare.
Şcolile profesionale ocupă locul al treilea, după liceu, cu 4.225 unităţi.
Categorii de profesii Total Felul instrucţiei
Instruirea Profe- Univer- Alte şc.
secundară sională sitară sup.
Toate profesiile 11729 6257 4225 879 378
Activi 4902 2289 1857 486 270
Auxiliari membri ai familiei 729 446 282 - 1
Neactivi şi întreţinuţi 6108 3522 2086 393 107
138
Medii întrunite
Instituţii publice 3.537 1.874 999 447 217
Exploatarea solului 2.378 1.388 840 115 35
Comerţ 1.273 711 494 55 13
Transporturi 770 377 370 12 11
Credit, reprez., ag. comerţ 347 137 182 12 16
Diverse 3.434 1.770 1.340 238 86
Mediul urban
Total 9019 4608 3342 724 345
Instituţii publice 2695 1314 819 355 207
Exploatarea solului 1077 607 367 80 23
Comerţ 1141 628 450 51 12
Transporturi 682 326 334 11 11
Credit, reprez., ag. comerţ 321 129 165 11 16
Diverse 3103 1604 1207 216 76
Ştiinţa de carte după felul instrucţiei şi profesia. Tabloul 13
Tabloul 13 ne arată ce ocupaţii au cei 11.739 de locuitori cu instrucţia supe-
rioară şcolii primare. De remarcat că 6.108 persoane nu aduc nici un aport di-
rect Statului, care a făcut atâtea eforturi pentru învăţământ. Din acestea, 500 de
persoane cu studii superioare nu au nicio ocupaţie, pe de altă parte avem numai
în administraţia publică 592 de locuri ocupate de absolvenţi ai şcolii primare.
Am putea extinde şi mai mult problema ştiinţei de carte şi a profesiilor, dar am
eşi din limitele impuse de programul monografiei de faţă. Ne rezervăm s-o fa-
cem în cadrul unui alt studiu mai amplu.
II. Mişcarea populaţiei. Pentru a completa o privire de ansamblu asupra
acestui subiect, am socotit necesară o analiză succintă a fenomenelor demogra-
fice - naşteri, decese, căsătorii, divorţuri - pe zece ani actuali dar neinfluenţaţi
într-o măsură prea mare de criza prin care trecem.
Anul Populaţia
Proporţii
probabilă Cifre absolute
la 1000 locuitori
la 1 iulie
Dec. Mort.
Năs- Ex-
Morţi Căsăt. Div. N. M. sub 1 Nat. Mort. Exc. Infan-
cuţi cedent
an tila
Mediul Urban şi Rural
1930 192.104 7.666 3.980 3.686 1.654 118 131 1.509 39.9 20.7 19.2 19.7
1931 195.575 7.752 4.080 3.672 '1.675 115 140 1.456 39.6 20.9 18.7 18.8
J932 199.627 8.434 4.913 3.521 1.902 131 164 1.723 42.2 24.6 17.6 20.4
1933 202.749 7.667 3.679 3.988 1.424 116 172 1.320 37.8 18.1 19.7 17.2
139
1934 206.690 7.7)2 4.949 2.763 1.860 154 216 1.562 37.3 23 9 13.4 20.3
1935 209.131 7.452 4.373 3.079 1.592 158 168 1.447 35 6 20.9 14.7 19.4
1936 212.252 7.520 5.053 2.467 1.739 199 200 1.551 35.4 23.8 11.6 20.6
1937 214.997 7.252 4.180 3.072 1.903 239 190 1.340 33 7 19.4 14.3 18.5
1938 217.569 7.177 4.712 2.465 1.657 186 208 1.466 33.0 21 7 11.3 20.4
1939 219.793 7.015 4.679 2.336 1.456 124 197 1.396 31.9 21.3 10.6 19.9
Mediul Rural
1930 148.257 6.543 3.130 3.413 1.302 86 88 1.294 44.1 21.1 23.0 19.8
1931 150.721 6.698 3.233 3.465 1.382 68 92 1.276 44.4 21.5 22.9 19.1
1932 154.521 7.315 4.007 3.308 1.573 93 119 1.518 47.3 25.9 21.4 20.8
1933 157.431 6.625 2.900 3.725 1.092 84 118 1.154 42.1 18.4 23.7 17.4
1934 161.163 6.686 4.066 2.620 1.506 96 141 1.346 41.5 25.2 16.3 20.1
1935 163.572 6.546 3.439 3.107 1.230 108 122 1.224 40.0 21.0 19.0 18.7
1936 166.670 6.548 4.068 2.480 1.351 145 138 1.337 39.3 24.4 14.9 20.4
1937 169.424 6.267 3.182 3.085 1.485 175 123 .1.137 37.0 18.8 18.2 18.1
1938 172.117 6.191 3.629 2.562 1.302 117 147 1.229 36 0 21.1 14.9 19.9
1939 174 370 6.007 3.652 2.355 1.016 76 135 1.224 34.4 20 9 13.5 20.4
Media anuală pe perioade de câte 5 ani

Mişcarea populaţiei în
Mediul Urban şi Rural anii 1930-1939
Tabloul 14
1930- 199.349 7.846 4.320 3 526 1.703 126 164 1.514
1934
1935- 214.748 7.283 4.599 2.683 1.669 181 192 1.440
1939
Mediul R u r a 1
1930- 154.418 6.773 3.467 3.306 1.371 85 111 1.317
1934
1935- 169.230 6.3U 3.594 2.717 1.276 124 133 1.230
1939
Din simpla înşirare a valorilor anuale ale acestor fenomene demografice -

tabloul 14 -, ne facem o idee despre:
a) caracterul pronunţat descendent al natalităţii;
b) mortalitatea care gravitează cu oscilaţii egale în jurul proporţiei de
21.5%.
c) concluzia acestor două caracteristici: scăderea excedentului, Diagrama a
III-a.
140
Anii Proporţii la 1000 locuitori

Natalitate Mortalitate
1890 36.06 30.14 Natalitatea şi mortalitatea în
1391 39.81 34 90 1890-1898
1892 36.33 41.84 Tabloul 15
1893 39.90 29.16
1894 37.73 27.90
1895 41.27 27.68
1896 38.52 29.60
1897 39.41 31.56
1898 34.04 24.70
În adevăr mediile pe cinci ani demonstrează ceea ce am afirmat mai sus. Pe

baza proporţiilor anuale de natalitate şi mortalitate şi comparându-le cu natali-
tatea şi mortalitatea unei perioade dinainte de război - am luat 1890-1899 -, am
calculat tendinţa de lungă durată, care grafic e reprezentată prin diagrama IV.
Este evident pentru toată lumea caracterul alarmant pe care-l prezintă viitorul
— apropiat chiar — al populaţiei judeţului în cazul că nu se vor putea lua
măsurile necesare în această privinţă.
Fig. 53 – Diagrama III
Aproape tot excedentul populaţiei aparţine mediului rural, în toată această

perioadă (1930-1939) excedentul oraşelor abia numără 929 unităţi.
141
Dacă populaţia oraşelor a crescut totuşi în acest timp, creşterea se datorează

exodului de populaţie rurală către oraş.
Fig. 54 – Diagrama IV
E cazul să relevăm un fapt, că străinii cari ocupă un loc apreciabil în

populaţia oraşelor descresc pe cale naturală. Intră în această categorie evreii. În
prima jumătate a perioadei considerate au avut 546 de născuţi şi 457 morţi, în a
doua jumătate au avut numai 306 născut faţă de 386 morţi.
* * *
Deşi natalitatea scade oarecum rapid, totuşi rămâne mult superioară natali-
tăţii pe ţară. Raportul este de 35.4% Judeţul Putna faţă de 31,5 ţara întreagă,
Moldova deţinând o proporţie de 39.1% în 1936.
Fig. 55
Câteva
cauze
de
deces
Diagrama
V
142
Ca să scoatem în evidenţă caracterul favorabil al natalităţii noastre vom a-

minti că România ocupă primul loc după care vin: Japonia, Iugoslavia, Portu-
galia etc.
Din nenorocire ocupăm primul loc şi cu mortalitatea, în special cu mortali-
tatea infantilă. Este adevărat că o găsim mult reducă faţă de anii de care am mai
vorbit, dar nu ilustrează totuşi eforturile sanitare de până acum. O politică de-
mografică şi în special o politică sanitară preventivă găseşte aici un câmp vast
şi prielnic pentru ameliorarea acestui neajuns.
Diagrama 5 reprezintă grafic cauzele de deces cele mai frecventate. Se ob-
servă la toate un ciclu de doi ani (anii cu soţ) periodicitatea imprimată şi la
mortalitatea generală, fără însă s-o găsim, cum poate era de aşteptat şi la natali-
tate.
Aceeaşi alură ciclică o întâlnim în schimb la distribuţia deceselor pe vârste,
decesele până la 9 ani.
Cauze de deces Cifre absolute anuale

1931 1932 1933 1934 1935 1936 1937 1938 1939
1 Boli infantile şi paraz. 549 596 426 855 661 659 512 601 623
2 Cancer şi alte tumori 48 89 63 70 77 86 84 84 81
3 Boli generale, sânge şi
Intoxicaţii 75 105 99 58 108 161 136 155 137
4 Bolile sistemului nervos 112 126 95 135 144 157 148 139 150
5 Bolile apar. circ. 198 253 264 236 281 312 299 358 344
6 Bolile apar. respir. 717 897 691 826 817 844 640 1014 911
7 Bolile apar. Digestiv 475 996 328 1090 585 918 637 552
8 Bolile aparatului uro-gen. 95 162 153 126 128 166 139 180 201
9 Boli puerperale 31 39 45 31 22 43 37 31 26
10 Boli de piele şi oase 12 15 17 8 9 9 13 6 8
11 Bolile primei copilării 931 969 816 889 819 887 800 795 816
12 Senilitate 509 467 498 441 529 600 532 487 535
13 Morţi violente şi accidente 171 161 155 159 160 167 151 162 183
14 Nespecif. sau rău definite 157 38 26 25 33 44 81 63 112
Total . . . 4080 4913 3679 4949 4373 5053 4180 4712 4679
Morţii pe cauze de deces. Tabloul 16

Fără să intrăm în amănunte vom spune că în lunile iulie-octombrie sunt cele
mai frecvente decese ale aparatului digestiv - în special diareea şi enterita sub 2
ani. Aparatul respirator - pneumonii, bronşita mai puţin -, prezintă frecvenţele
cele mai numeroase în lunile de iarnă şi primăvară.
Atât diagrama deceselor pe grupe de vârsta cât şi aceea pe cauze evidenţia-
ză punctele nevralgice în această spinoasă problemă a mortalităţii.
143
Grupe de vârste – Cifre absolute

Anul
Nedecl.
55-64
65-74
10-14
15-19
20-24
25-34
35-44
45-54
Total
75+
0-1
1-4
5-9
1931 4.080 1.456 672 171 62 87 146 194 169 219 243 315 344 2
1932 4.913 1.723 1,138 183 69 85 120 173 193 231 283 330 385 -
1933 3.679 1.320 421 109 51 41 122 182 186 234 278 327 408 -
1934 4.949 1.562 1.487 195 73 51 110 180 133 207 247 328 376 -
1935 4.373 1.447 706 166 84 53 113 187 197 277 314 377 451 1
1936 5.053 1.551 1.017 169 118 73 122 '217 231 296 352 411 495 1
1937 4.180 1.340 570 137 87 73 124 196 207 287 327 394 435 3
1938 4.712 1.466 896 177 94 85 78 222 208 271 380 381 453 1
1939 4.679 1.396 866 178 39 107 67 203 203 298 343 445 482 2
Tabloul 17
Fig. 61 Decesele pe grupe de vârstă
Bazaţi pe cifrele de mai sus suntem îndreptăţiţi să facem următoarele cons-

tatări:
144
1. Recensămintele ne arată un spor apreciabil de populaţie datorit numai

creşterii naturale, biologice, judeţul neexercitând nici o atracţie pentru lumea
din afară.
2. Sporul de populaţie, redus în bună parte de Războiul Mondial cât şi de-
gringolada de după război şi-a revenit la ritmul normal de creştere din perioada
1890-1912.
3. În locul unei probleme a minorităţilor mai curând am ridica una a evrei-
lor, ceilalţi străini fiind în număr neînsemnat.
4. Analiza dinamică (în timp), a populaţiei, deşi ne arată încă un excedent
important, totuşi semnalează o scădere pronunţată a natalităţii şi caracterul sta-
ţionar al mortalităţii.
5. Mortalitatea foarte mare printre copii, până la 4 ani.
6. Cauzele cele mai frecvente de decese sunt:
a) bolile primei copilării;
b) bolile aparatului digestiv;
c) bolile aparatului respirator;
d) bolile infecţioase şi parazitare.
În ceea ce priveşte o politică demografică, este bine să se ia măsuri înainte
de a se ajunge în situaţia Franţei. Germania şi Italia au făcut acest lucru la timp
şi rezultatele sunt satisfăcătoare.
Lucrări consultate:
1. Recensământul General al Populaţiei din 1930;
2. Dr. Sabin Manuilă şi Dr. D. C. Georgescu, Populaţia României;
3. N. St. Georgescu-Roegen, Metoda Statistică;
4. Dr. P. Râmneanţu, Elemente de Biometrie medicală şi statistică vitală;
5. Buletinul Demografic al României 1932-1941;
6. Mişcarea populaţiei României 1931-1936;
7. Mişcarea populaţiei României în 1900;
8. Mişcarea populaţiei României în 1901-1903.
145
STAREA SANITARĂ A JUDEŢULUI PUTNA

Primele date pe care le cunoaştem despre organizarea sanitară a Judeţului
Putna datează din anul 1803 când, după cum reiese din arhivele citate de către
Inspectorul Sanitar, dr. V. Mihail. A fost numit medic comunal la Focşani dr.
Spiridon Kaligherus.
Prin Legea din 1853, Domnitorul Barbu Ştirbei a înfiinţat câte un medic pri-
mar în fiecare judeţ, iar prin Decretul Regal din 1862, medicii de judeţ devin
medici primari de judeţ. În 1866 Judeţul Putna avea următoarea organizare sa-
nitară:
Medic primar, fizicul [care există materialiceşte, n. e.] A. Lascar; 2 medici
de plasă: fizicii: Z. L. Ialuş şi Bălăcescu; 2 medici de oraşe şi spitale, fără titlu
de Doctor: E. Weiner şi M. Şapira; 3 subchirurgi: C Şerbănescu, I. Pitiş şi St.
Apostolescu; 6 moaşe.
În 1906 erau: 1 medic primar de judeţ;
În mediul urban În mediul rural
La Focşani: 1 medic de oraş; 4 medici de plasă;
4 agenţi sanitari; 13 agenţi sanitari;
3 moaşe; 14 moaşe.
La Odobeşti: 1 agent sanitar, 1 moaşă;
La Panciu: 1 agent sanitar, 1 moaşă;
La Adjud: 1 agent sanitar.
Spitale:
Spitalul Focşani: spital cu 30 paturi, având ca personal: 1 medic, 1 inten-
dent, 1 subchirurg, 1 moaşă, 8 servitori;
Spitalul ,,Profetul Samoil”, spital cu 30 paturi. Nu avem date asupra perso-
nalului, dar ştim că este cel mai vechi spital din judeţ, datând din 1820;
Odobeşti: spital cu 10 paturi; personal: 1 medic, 1 subchirurg intendent, 4
servitori;
Panciu: spital cu 10 paturi; personal: 1 medic, 1 subchirurg intendent, 5 ser-
vitori;
Adjud: spital cu 12 paturi; personal: 1 medic, 1 subchirurg intendent, 3 ser-
vitori;
Vidra: spital cu 58 paturi; personal: 1 medic, 1 subchirurg intendent, 2 moa-
şe, 13 servitori.
În 1907 s-a înfiinţat Spitalul Comunal din Mărăşeşti.
146
În 1910 s-a înfiinţat Spitalul Jubiliar Carol I din Năruja.

Medici primari ai judeţului au fost: din 1883-1909 Dr. Grigore Mihăilescu;
1909-1941 Dr. I Panea.
Dintre figurile medicinii curative din trecut, se disting câteva personalităţi a
căror muncă neobosită a trecut limitele judeţului nostru, folosind şi judeţelor
învecinate. Dr. Ionescu, medicul Spitalului judeţean; Dr. Liviu Buteanu şi Ge-
neral Dr. Macridescu Medici Primari ai Spitalului Profetul Samoil. Dr. Carna-
bel, medic al spitalului Vidra. Un minunat chip de apostol, tipul practicianului
blând, tămăduitor nu numai al trupului, ci şi al sufletului, a fost Doctorul I.
Zaremba.
Fig. 62
Spitalul
,,Profetul
Samoil”
Fig. 63
Spitalul
Mărăşeşti
147
Astăzi, deşi în vigoare, Dr. N. Iancu, marele chirurg al Focşanilor, ne apare

ca o netăgăduită personalitate a istoriei medicinii din acest judeţ.
Circumscripţii sanitare în anul 1909 erau următoarele: Odobeşti, Adjud, Vi-
dra, Panciu, Suraia.
În anul 1910 au luat fiinţă circumscripţiile: Bârseşti, Câmpuri, Năruja, Pău-
neşti, Sascut.
În anul 1914 a luat fiinţă circumscripţia Boloteşti.
În anul 1921 a luat fiinţă circumscripţia Mirceşti.
În anul 1935 au luat fiinţă circumscripţiile: Străoane, Floreşti, Jariştea,
În anul 1936 au luat fiinţă circumscripţiile: Orbeni, Ţifeşti.
În anul 1937 a luat fiinţă circumscripţia Mera.
În anul 1938 a luat fiinţă circumscripţia Nămoloasa.
În anul 1940 au luat fiinţă circumscripţiile: Movilița, Rugineşti, Nereju, Vi-
zantea.
Situaţia actuală. În mediul urban avem: Oraşul Focşani - Serviciul sanitar
oraş: 1 medic şef, 1 medic sanitar, 3 agenţi sanitari; 1 soră de ocrotire; 1 labo-
rantă; 3 pers. administrativ; 3 persoane de serviciu.
Fig. 64
Spitalul
de la
Vidra
Spitalul Judeţean Focşani cu: 140 paturi, 2 medici primari, 3 medici se-
cundari, 2 oficianţi sanitari, 2 moaşe, 3 personal administrativ, 9 infirmiere, 10
persoane de serviciu.
Spitalul ,,Profetul Samoil” cu: 40 paturi, 1 medic primar, 1 medic secun-
dar, 1 moaşă, 1 infirmieră, 1 intendent, 11 persoane de serviciu.
148
Spitalul de Ochi cu: 20 paturi; 1 medic primar, 1 oficiant sanitar, 5 persoa-

ne de serviciu.
Pe lângă aceste instituţii de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii mai pose-
dă în Focşani un Aşezământ pentru Ocrotirea Fetelor, cu 80 fete ocrotite.
Instituţii de sănătate publică mai posedă în Focşani: Casa Asigurărilor So-
ciale care are un dispensar polivalent. M. A. N. are un spital militar cu mai
multe secţii: C. F. R., care are un medic consultant; Societatea „Principele
Mircea”, care are un dispensar de puericultură.
Odobeşti - Spitalul Odobeşti cu 20 paturi cu băi populare.
Mărăşeşti - Spitalul Mărăşesti cu 20 paturi cu băile populare din faţa Spita-
lului Mărăşeşti în curs de construcţie, făcute de Primăria Mărăşeşti în colabo-
rare cu Ministerul Sănătăţii.
Adjud - Spitalul Adjud cu 25 paturi; băile personalului C. F. R.; băile cu
staţiune de deparazitare din Gara Adjud; băile publice din Adjud în curs de
construcţie.
Panciu - Circumscripţie rurală.
În afară de instituţiile Ministerului Sănătăţii, Casa Asigurărilor Sociale mai
are câte un serviciu medical şi de consultaţii la: Mărăşeşti, Odobeşti, Adjud şi
Sascut, iar Căile Ferate Române la Mărăşesti şi Adjud.
În mediul rural. Spitalul mixt Vidra cu: 20 paturi pentru boli comune şi cu
secţia de tuberculoşi cu 30 paturi. În curtea spitalului funcţionează o baie publi-
că populară.
20 de Circumscripţii rurale şi anume:
În local propriu În local închiriat
Circumscripţia Bârseşti; Circumscripţia Moviliţa;
Circumscripţia Boloteşti; Circumscripţia Floreşti;
Circumscripţia Mera; Circumscripţia Nereju;
Circumscripţia Năruja; Circumscripţia Nămoloasa;
Circumscripţia Jariştea; Circumscripţia Vidra (funcţionează în
Circumscripţia Păuneşti; localul spitalului);
Circumscripţia Străoane; Circumscripţia Rugineşti;
Circumscripţia Ţifeşti. Circumscripţia Suraia;
Circumscripţia Sascut;
Circumscripţia Soveja;
Circumscripţia Orbeni.
Totalul agenţilor sanitari în cuprinsul judeţului afară de Oraşul Focşani este

de 53, iar al moaşelor tot 53.
149
Fig. 65
Dispensarul
Mera
Fig. 66
Dispensarul
Circum-
scripţiei
sanitare,
Bârseşti -
Vrancea
În curs de construcţii avem începute, încă din anul 1942, Dispensarul din
Câmpuri cu locuinţă de medic şi baie publică. A fost terminat din roşu şi învelit
cu tablă.
Dispensarul Năneşti cu locuinţă pentru medic şi baie publică, construcţie
începută din donaţia marelui filantrop Vasile Tudorică, industriaş din Năneşti.
Dispensarul Panciu cu locuinţă de medic şi baie publică, ambele construite
din roşu până aproape de etaj.
De asemenea mai sunt construite din roşu, tencuite şi acoperite cu tablă
băile publice din Mărăşeşti şi din Adjud.
150
Fig. 67
Dispen-
sarul
Medical
Câmpuri
(cu băi
publice),
în cons-
trucţie
În partea cea mai greu accesibilă a judeţului există un spital tip „Regele Ca-
rol I”, care din lipsa medicilor n-a funcţionat mult timp, iar acum nu funcţio-
nează, fiind deteriorat de cutremur.
Staţii de deparazitare fixe. Se află cuptoare fixe de deparazitare în curtea
Dispensarului Străoane şi în curtea Primăriei Tulnici. Etuve de deparazitare
Wolf sunt: la Spitalul Vidra, Spitalul Mărăşeşti şi Spitalul Adjud. O etuvă fixă
mai există şi la Spitalul Judeţean din Focşani.
Fig. 68
Dispen-
sarul
Panciu
(cu băi
publice)
în cons-
trucţie
Mijloace mobile de deparazitare şi de dezinfecţie. Sunt în cuprinsul jude-

ţului 24 de cuptoare mobile de deparazitare tip „Vasilescu” şi 3 etuve cu aburi.
Toate acestea se pot deplasa din comună în comună după nevoi, şi numai dato-
rită lor s-a putut stăvili epidemia de tifos exantematic ce ameninţa să se întindă
în timpul acestor două ierni de război.
Mişcarea demografică. După date cunoscute de noi astăzi, mişcarea popu-
laţiei din Judeţul Putna ar fi probabil cea din tabloul următor.
151
Fig. 69
Labora-
torul de
Igienă
Focşani
Din aceste date rezultă că avem pe cei 343.900 km2 ai judeţului 219.663
locuitori, deci circa 63,8 locuitori pe km2, ceea ce ar fi apropiat de media ge-
nerală pe întreaga ţară, care era în anul 1935 de 64,7 (după prof. dr. Gh. Banu).
Natalitatea este în continuă scădere în mediul rural, 40,0 în anul 1935, faţă
de 22,4 în 1942 şi se prezintă staţionară în mediul urban între cifrele 16,9 şi
19,2. Excedentul natural, de asemenea, are tendinţă la scădere, în special în
mediul urban unde apar chiar cifre negative.
Numărul divorţaţilor în raport cu numărul căsătoriţilor este mare faţă de alte
regiuni ale ţării şi aceasta chiar şi în mediul rural, ceea ce înseamnă că instituţia
familiei este supusă la condiţii neprielnice.
În ceea ce priveşte cifra născuţilor morţi şi a deceselor sub un an, acestea
sunt aproape de media pe întreaga ţară.
Se observă o scădere evi-
dentă a mortalităţii infantile,
în special în anul 1942 în me-
diul urban, fapt care se dato-
rează în bună parte sistema-
tizării activităţii sorei de ocro-
tire din Focşani, cât şi celor
26 dispensare de puericultură
care funcţionează în tot cu-
prinsul judeţului.
Fig. 71 Laboratorul de Igienă Focşani – sala de
chimie
152
MIŞCAREA DEMOGRAFICA A JUDEŢULUI PUTNA
Populaţia
Divorţuri
Divorţuri
Excedent
Excedent
Căsătorii
Căsătorii
sub 1 an
la 1 Iulie
sub 1 an
posibilă
Născuţi
Născuţi
Născuţi
Născuţi
Decese
Decese
Decese
Decese
natural
natural
morţi
-Anul
morţi
vii
Mediul
vii
Întrunit 209.131 7452 4373 3079 1582 158 168 1445 35,6 20,9 14,7 15,1 10,0 2,3 19,4
1935 Rural 163.572 6546 3439 3107 1220 108 122 1222 40,0 21,0 19,0 14,9 8,9 1,9 18,7
Urban 45.559 906 934 28 362 50 46 223 19,8 20,5 0,6 7,8 13,8 5,0 24,6
Întrunit 211.252 7520 5053 2467 1739 199 190 1551 35,4 23,8 11,6 16,4 11,4 2,6 20,6
1936 Rural 166.670 6548 4068 2480 1351 145 137 1337 39,3 24,4 14,9 16,2 10,7 2,1 20,4
Urban 45.582 972 985 13 388 54 62 214 21,1 21,6 0.2 8,5 13,8 6.3 22,0
Întrunit 214.997 7252 4180 3072 1903 239 190 1340 33,7 19,4 14,3 17,7 12,6 2,6 18,5
1937 Rural 169.424 6267 3182 3085 1485 175 123 1137 37,0 18,8 18,2 17,5 11,8 2,0 18,1
Urban 45.572 985 998 13 418 64 67 103 21,6 21,8 0,2 9,1 15,3 6,8 10,4
Întrunit 217.569 7177 4712 2463 1657 186 208 1466 33,0 21,7 11,3 15,2 11,2 2,9 20,4
1938 Rural 172.117 6191 3629 2562 1302 117 147 1229 36,0 21,1 14,9 15,1 9.0 2,4 19,9
Urban 45.452 986 1083 97 355 69 61 237 21,6 23,8 2,1 7,8 19,2 6.1 24,0
Întrunit 219.793 7015 4679 2336 1454 124 197 1396 31,9 21,3 10,6 13,2 8,5 2,8 19,9
1939 Rural 174.370 6007 3652 2355 1016 76 135 1224 34,4 20,9 13,5 11,7 7,5 2,2 20,4
Urban 45.423 1008 1027 19 438 48 62 172 22,1 22,6 0.4 9,6 10,9 6,1 19,0
Întrunit 223.650 6591 4554 2037 1493 118 59 1201 29,0 20,3 9,0 6,6 7,9 2.4 22,8
1940 Rural 175.714 5694 3625 2069 997 65 109 1398 32,4 20,6 11,7 5,6 6,5 1.9 21,1
Urban 47.936 897 929 32 496 53 50 193 18,7 19,3 0,6 10,3 10,6 55 21,5
Întrunit 218.165 5515 4553 962 1461 154 154 977 25,2 20,8 4,4 13,4 10,5 2,8 17,7
1941 Rural 165.181 4633 3411 1222 1004 96 84 810 28,0 20,7 7,3 12,2 9,6 1,8 17,5
Urban 53.520 882 1142 260 457 58 70 167 16,4 21,3 4,8 9,5 10,8 7,2 18,9
Întrunit 220.202 5165 3816 1349 1348 115 138 895 23,5 17,3 6,1 6,1 8,5 2,6 17.1
1942 Rural 167.250 4263 3001 1262 907 58 80 743 25,4 17.9 7,5 5,4 6,3 1,9 19,9
Urban 52.952 902 815 87 441 57 58 152 18,8 17,0 1,8 9,2 12,9 6,4 16,7
BOLI EPIDEMICE
Febră Tifos Scarla- Tuse Polio- Postula
Rugeolă Difterie Gripă Erizipel Mening. Tetanos Oreillon
tifoidă exant. Tină Convul. melită Maligna
Mediul
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Bolnavi noi
Anul
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
1938 77 5 4 – 1982 24 309 24 911 24 8 1 – 2 _ _ _ – 25 1 3 – –
1939 Medii întrunite 59 7 21 2 2751 37 379 37 665 23 15 5 14 2 1 1 3 2 16 — 1 – 3
1940 46 8 9 1 210 7 150 11 12 – 16 4 3 3 2 – 1 — 11 3 3 1 74
1941 194 11 22 3 377 7 158 18 207 6 4 2 67 – – – — — 9 2 4 1 55
1942 35 4 61 8 732 40 294 23 760 22 8 6 26 2 – – 1 1 8 1 4 3 10
26
1940 Rural 32 3 8 1 210 7 128 9 n 13 4 3 3 2 1 8 1 3 1 35
Urban 14 5 1 - - - 22 2 - 3 - - - - - 3 2 - - 39
153
Întrunit 46 8 9 1 210 7 150 11 12 16 4 3 3 2 1 11 3 3 1 74
1941 Rural 77 3 21 2 292 4 116 13 203 6 3 2 67 6 1 3 1 55
Urban 117 8 1 1 85 3 42 5 4 - 1 - - 3 1 1 - -
Întrunit 194 11 22 3 377 7 158 18 207 6 4 2 67 9 2 4 1 55
1942 Rural 17 1 51 5 698 38 149 18 690 22 8 6 4 2 1 -- 8 1 3 2 10
Urban 18 3 10 3 34 2 145 5 70 - 3 - 22 - - 1 1 - - 1 1 -
Întrunit 35 4 61 8 732 40 294 23 760 22 11 6 26 2 1 1 1 8 1 4 3 10
Bolile contagioase. Tabloul de mai sus ne indică evoluţia bolilor epidemice în ultimii 3 ani. Din acest tablou se vede
clar că populaţia Judeţului Putna a suferit adevărate epidemii de boli contagioase. Într-adevăr, atât prin situaţia sa geo-
grafică, prin distribuţia căilor de comunicaţie, cât şi prin felul de trai al băştinaşilor şi prin contactul populaţiei imigrate
în judeţ, cu prilejul muncilor agricole, judeţul nostru este în permanenţă expus bolilor contagioase. Fiind judeţ de
legătură dintre Moldova, Basarabia şi Muntenia şi având cele două noduri importante de cale ferată Mărăşeşti şi Adjud,
Focşanii însuşi, având o garnizoană militară foarte încărcată şi mobilă, este expus în permanenţă tifosului exantematic,
atât prin contactul cu populaţia flotantă, cu populaţia în trecere prin gări, cât şi prin faptul că mulţi ceferişti îşi au fami-
liile în jurul celor două noduri.
Putna fiind un judeţ viticol face ca mulţi muncitori să vie din alte judeţe ale ţării spre a lucra viile. De aci iarăşi noi
posibilităţi de îmbolnăviri, posibilităţi, cari cresc de asemeni prin modul cum sunt cazaţi şi întreţinuţi cei mai mulţi din
aceşti lucrători.
Este un miracol că numărul bolilor contagioase n-a fost mult mai ridicat în cursul celor 2 ani de război. Personalul
medical şi auxiliar a depus o muncă epuizantă în cursul acestor 2 ani pentru combaterea bolilor contagioase, mai ales
ţinând seama de numărul redus al medicilor şi agenţilor sanitari, datorită mobilizărilor şi concentrărilor.
Dintre bolile contagioase: rujeola, tusea convulsivă, scarlatina, febra tifoidă, oreionul, cărbunele şi tifosul exante-
matic sunt cele mai frecvente. Împotriva febrei tifoide s-a luptat, în special, prin vaccinările în masă, ce s-au efectuat în
anii 1940, 1941 şi 1942. Împotriva tifosului exantematic, prin deparazitările masive executate. Dăm mai jos tabloul
deparazitărilor şi vaccinărilor efectuate.
Deparazitări şi vaccinări
anul mediul nr. deparazitărilor vaccinări
B. C. G. Anititifice antidifterice Anti scarlatinoase
1938 întrunit 452 911 127 4.389
1939 întrunit 5.545 682 5.648 5.058 3.230
1940 rural 13.302 646 11.936 13.063
urban 7.867 1.118 15.664 1.460
întruni 21.169 1.764 27.600 14.523
1941 rural 29.051 543 228.106 14.486 1.592
urban 11.302 856 23.802 1.526 3.155
întrunit 40.353 1.399 251.908 16.012 4.747
1942 rural 25.117 723 4.615 8.893 6.776
urban 11.578 868 8.304 646 6.775
întrunit 36.695 1.591 12.919 9.539 13.551
154
BOLILE SOCIALE
Observând evoluţia bolilor sociale din tabloul de mai jos ne dăm seama că paludismul ţine locul de frunte.
Tubercu- Conj. Alcoo- Şancru
Sifilis Pelagră Paludism Cancer Gonoree
loză granul. lism moale
Anul Mediul
Bolnavi
Bolnavi
Bolnavi
Bolnavi
Bolnavi
Bolnavi
Bolnavi
Bolnavi
Bolnavi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
Morţi
noi
noi
noi
noi
noi
noi
noi
noi
noi
Rural 287 172 213 20 196 67 1273 1 22 21 4 4 34 1
1940 Urban 77 65 83 3 6 3 102 16 17 7 50 8
Întrunit 364 237 296 23 202 70 1375 1 38 38 4 11 84 9
Rural 338 225 178 31 627 95 2542 1 45 40 3 1 39 3

1941 Urban 70 47 121 1 39 4 219 34 35 2 7 32 3
Întrunit 408 272 299 32 666 99 2761 1 79 75 5 8 71 6
Rural 290 214 116 21 358 71 2221 32 26 1 20 8

1942 Urban 63 54 90 2 42 1 128 31 26 30 2
Întrunit 353 268 206 23 400 72 2349 63 52 1 50 10
Tablou pe 5 medii
1938 Întrunite 327 164 503 44 516 89 999 1 55 29 5 24 42
1939 ,, 383 190 348 33 420 52 1602 1 44 39 8 27 40
1940 ,, 364 237 296 23 202 70 1375 1 38 38 4 11 84 9
1941 ,, 408 272 299 32 666 99 2761 1 79 75 5 8 71 6
1942 ,, 353 268 206 23 400 72 2349 63 52 1 50 10
În adevăr, teritoriul Judeţului Putna este brăzdat de numeroase cursuri de apă, are întinse terenuri irigate pentru
grădinărie, adesea suferă inundaţii cari lasă în urma lor lacuri şi gropi de apă, toate aceste fiind cele mai prielnice
condiţiunii pentru dezvoltarea ţânţarilor vectori de paludism.
O asanare a terenurilor malarigene din acest judeţ cu mijloacele şi în timpurile actuale este imposibilă, cu toate că pa-
gubele aduse de această boală anual sunt foarte importante. În adevăr, dacă am socoti numai mâna de lucru pierdută în a-
cest an, am găsi cifre interesante. Dacă cei 2349 bolnavi noi de paludism au avut numai 6 accese paludice, în cursul unui
an s-au pierdut cel puţin 14. 094 zile de lucru cari plătite numai cu 300 lei ziua de lucru, revin la suma de 4.228.200 lei,
în afară de medicamentele cheltuite cu ei (numai chinină s-a distribuit în cantitate de 28,038 kilograme), de munca infe-
rioară ce depun şi între accese şi de slăbirea constituţională a capitalului uman.
Anul Mediul Bolnavi de malarie trataţi Chinină distribuită kg

Bolnavi de
1938 Întrunit 763 12,750
malarie 1939 Întrunit 2616 17,000
trataţi şi 1940 Rural 1978 12,621
chinina Urban 184 1,512
distribuită Întrunit 2162 14,133
1941 Rural 2943 25,904
Urban 337 2,696
Întrunit 3280 28,600
155
1942 Rural 3674 26,430
Urban 282 1,608
Întrunit 3956 28,038
Ca judeţ de munte cu deficit important de grâu şi cu lipsă de porumb este natural ca numărul pelagroşilor să se men-
ţină ridicat.
Raportat la numărul populaţiei, numărul tuberculoşilor se prezintă nu prea ridicat, însă de bună seamă că această mo-
derare este datorită numai imposibilităţilor de descoperire, capitala judeţului fiind excentrică şi depărtată de cele mai
multe comune, deci mijloacele de investigaţie radioscopice foarte reduse în marea majoritate a cazurilor.
Sifilisul, de asemenea, ocupă un loc de frunte între bolile sociale.
Bolnavi de sifilis trataţi
S-au făcut tratamente cu
Anul Mediul Bolnavi de sifilis trataţi
Arsenic fiole Mercur fiole Bismuth fiole Alte fiole
1938 Întrunit 732 14863 2792 5531 152
1939 Întrunit 662 10664 2906 6044 174
1940 Rural 1480 6165 714 2371 120
Urban 405 1514 1085 2152 34
Întrunit 1885 7679 1799 4523 154
1941 Rural 1272 3973 913 1350 55
Urban 413 2125 629 1386 2736 14
Întrunit 1685 6098 1542 69
1942 Rural 1097 563320) grame 631 2275 74
Urban 253 146760) grame 882 1960
Întrunit 1350 710080) grame 1583 4235 74
Consultaţiile date în întreg judeţul în anii 1938-1942 (medii întrunite)
Consultaţii la La
Alcoolism
Epidemici
Paludism
dispensar domiciliu
Alte boli
Gonoree
T. B. C.
Anul
Pelagră
Cancer
granul.
Scabie
Sifilis
Conj.
B. F. B. F.
1938 33310 35091 4156 4730 2909 1160 14557 3066 1990 74 41 74 682 147 52587
1939 Medii 33409 38511 11465 14573 4638 1478 12864 2551 1351 111 36 118 522 193 73516
1940 întrunite 28165 31585 5076 6200 632 1125 7367 833 1742 59 10 121 702 343 57044
1941 28416 35941 3835 4934 686 1027 6462 3237 3377 68 24 91 998 198 59558
1942 33332 43480 5033 6493 1455 1270 7821 3935 2524 92 55 33 997 245 69911
Consultaţii date în anii 1940-1942, mediile urbane, rural, întrunit
MEDIUL
Rural 17065 21748 4546 5775 480 1030 4975 1560 1604 49 7 98 447 183 38701
1940 Urban 11100 9837 530 425 150 95 2392 323 138 10 3 23 255 160 18343
Întrunit 28165 31585 5076 6200 632 1125 7367 833 1742 59 10 121 702 343 57044
Rural 17199 23726 3300 4393 581 857 4845 2635 2881 56 19 49 754 87 38454
1941 Urban 11217 12215 535 541 105 170 1617 602 496 12 5 42 244 111 21104
Întrunit 28416 35941 3835 4934 686 1027 642 3237 3377 68 24 91 998 198 59558
Rural 24036 32066 4516 5934 1293 1169 5370 3317 2126 74 53 23 773 144 52210
1942 Urban 9296 11414 517 559 162 101 2451 618 398 18 2 10 224 101 17701
Întrunit 33332 43480 5033 6493 1455 1270 7821 3935 2524 92 55 33 997 245 69911
156
Consultaţiile: medicii acestui judeţ au dat în ultimii 5 ani consultaţii după

cum se vede din tabloul precedent.
Din acest tablou reiese că în afară de bolile nespecificate cele mai multe
consultaţii s-au dat în ordinea descrescândă pentru sifilis, paludism, pelagră,
boli epidemice, scabie etc.
Îmbucurător este faptul că în cursul ultimilor 2 ani, deşi în timp de război,
totuşi numărul consultaţiilor date, în loc să scadă a crescut, populaţia obişnuin-
du-se din ce în ce cu medicii.
Dispensarele de puericultură. Un rol foarte important îl au dispensarele de
puericultura cari în prezent funcţionează în fiecare circumscripţie medicală şi
în Focşani.
Activitatea dispensarelor de puericultură
Alimente distribuite gratuit
Nr. consultaţiilor
Suma cheltuită
Alte făinoase
Rochiţe buc.
Scutece buc.
Scufiţe buc.
Pieptăraşe
Cămăşuţe
Săpun kg
Anul
Zahăr kg
Grâu kg
Orez kg
kg
buc.
buc
1939 5068 35000 65,500 173,200 331,900 115,600 93 116 4 - - -
1940 6952 150000 57,625 274,175 697,250 317,210 31 188 37 26 176 36,250
1941 9403 360000 69,800 243,325 1235,440 333,050 87 34 9 11 21 137,399
1942 10103 510000 25,880 218,512 8592,305 338,185 59 98 128 - 25 63,850
Din tabloul de mai sus se vede clar că numărul consultaţiilor de puericultura

a fost în continuă creştere. Aceste consultaţiuni au menirea de a face legătură
continuă între medic şi populaţie şi a urmări în special dezvoltarea în bune con-
diţiuni a capitalului uman cel mai de preţ, viitoarea naţiune. De aceea interesul
este ca să se prezinte la aceste consultaţii cât mai mulţi copii sănătoşi. Pentru a
se împlini atât cât bugetul permite o parte din lipsurile copiilor fără mijloace
materiale, se distribuie gratuit la consultaţiile de puericultura anumite articole,
în special articole alimentare, de îmbrăcăminte şi săpun.
Interesant este faptul că în cei 2 ani de război nu numai că nu au scăzut aju-
toarele distribuite, dar chiar au crescut simţitor la anumite articole. În special s-
a distribuit mult mai mult zahăr, datorită faptului că la ţară zahărul a devenit un
aliment foarte rar, pe care mamele aproape nu-l pot procura din altă parte
pentru copii lor.
Judeţul Putna are o singură soră de ocrotire în Oraşul Focşani. Activitatea a-
cestei surori a fost limitată la un singur sector restrâns în partea cea mai săracă
157
şi mai prolifică a oraşului, pentru ca munca ei să fie răsplătită de rezultate eloc-

vente.
S-a ocupat în special de sugaci.
Iată rezultatul activităţii sale în ultimii 3 ani.
Activitatea sorei de ocrotire din Oraşul Focşani
Activitatea
Nr. familiilor în
Vizite după categorii Vizite după cauze şcolară şi
evidenţă
socială
Scoase din evidenţă
La începutul anului
Rămase la sfârşitul
Educaţia igienică
Probleme sociale
Boli infecţioase
În cursul anului
Familii vizitate
Inspecţii elevi
Preşcolare
Intervenţii
Prenatale
Venerice
Alte boli
TOTAL
T .B. C.
Diverse
Absenţi
Şcolare
Familii
Sugaci
Adulţi
anului
Altele
Anul
1940 25 2 23 10 136 180 21 163 79 639 301 34 12 35 31 128 79 10 10
1941
23 149 103 69 22 758 190 180 113 671 303 746 3 13 27 153 7 98 664 45 68
1942
69 107 16 160 14 349 124 184 194 426 867 363 3 8 50 108 13 227 29 349 19 41
Îmbunătăţiri aduse serviciului în 1941-42, 1942-43. În ultimii 2 ani s-au

reparat după cutremur instituţiile sanitare din Focşani şi judeţ, cheltuindu-se
suma de lei 12.295 923. S-au făcut construcţii noi şi îmbunătăţiri de localuri în
valoare de lei 4.031.435.
Una dintre cele mai frumoase realizări ale Ministerului Sănătăţii în acest ju-
deţ este Laboratorul de Igienă din Focşani. Existenţa acestui laborator începe
de la epidemia de febră tifoidă din anul 1941, când un laborator mobil al Mi-
nisterului Sănătăţii a fost utilizat pentru descoperirea cazurilor şi stăvilirea a-
cestei epidemii.
Fig. 72
Dispensarul
Străoane
(sala de
consultaţie)
158
Pornind de la acest nucleu s-a dezvoltat în Oraşul Focşani un laborator, care

are astăzi o secţie de bacteriologie, o secţie de chimie şi o crescătorie de anima-
le de experienţă. Laboratorul este foarte bine utilat pentru bacteriologie, bine
utilat pentru chimie biologică şi în curs de organizare pentru chimia alimentară.
Iniţiativa înfiinţării acestui Laborator, atât de necesar în regiune, aparţine în
totul D-lui Ministru, Prof. Dr. Petre Tomescu.
Numărul analizelor făcute în ultimul an este foarte mare, mai ales ţinând
seama de timpul scurt de la înfiinţare până astăzi: astfel de la 1 febr. 1942 până
la 1 febr. 1943 numărul analizelor este de 13.216. Ca o dovadă de importanţa
analizelor executate, dăm rezultatele sero-reacţiei B. Wassermann care au fost:
Executate 3393: pozitive 732; negative 2661.
Fig. 73
Laboratorul
de
Igienă
Focşani (sala
de aşteptare)
Fig. 74
Laboratoru
l de Igienă
Focşani
(sala de
cântărire)
Altă realizare importantă de care beneficiază toate judeţele din împrejurimi

este mutarea spitalului de ochi în oraşul Focşani din satul Cârligele. În adevăr,
numai prin urbanizarea acestui spital atât numărul bolnavilor internaţi, cât mai
ales al consultaţiilor date, a crescut considerabil; dăm astfel date comparative:
159
bolnavi consultaţi bolnavi internaţi bolnavi operaţi

La Cârligele anul 1941 154 162 43
La Focşani anul 1942 2348 942 96
S-au îmbunătăţit mijloacele de comunicare ale spitalelor, instalându-se tele-
foane la spitalele Mărăşeşti şi Adjud. S-au îmbunătăţit mijloacele de transport,
cumpărându-se cai şi căruţă pentru Spitalul Adjud şi Spitalul Năruja: cai, căru-
ţă şi trăsură pentru Spitalul Judeţean Focşani şi Serviciul Sanitar al Judeţului;
autocamionetă şi autocamion pentru Serviciul Sanitar al judeţului. S-au procu-
rat şi instalat cele 3 etuve „Wolf” şi s-au procurat 3 din cuptoarele de deparazi-
tare tip „Vasilescu”; s-a renovat complet Spitalul Odobeşti, făcându-i-se o ins-
talaţie de canalizare, de apă şi de lumină electrică modernă, precum şi băi pu-
blice. S-a făcut canalizarea la spitalele Adjud şi Mărăşeşti şi s-a pus în func-
ţiune instalaţia de apă de la Spitalul Adjud, s-a făcut mobilier pentru Serviciul
Sanitar al judeţului şi cinci dispensare rurale.
Una dintre realizările cele mai importante ale D-lui Ministru P. Tomescu
este înfiinţarea de noi farmacii în mediul rural. Judeţul Putna are astăzi 21 de
farmacii.
Printre dezideratele care trebuie cât mai curând împlinite în Focşani sunt:
un leagăn de copii, o maternitate, un spital modern, o baie publică igienică. În
judeţ, primul deziderat de împlinit este construirea unui pavilion de boli conta-
gioase la Spitalul Adjud.
O regiune care a fost mult citată în scrierile noastre este regiunea istorică a
Vrancei. Deşi cu poziţii de munte foarte atractive, mai ales în cursul verii,
această parte a judeţului rămâne oropsită atât din punct de vedere medical, cât
şi în celelalte privinţe. Intr-adevăr astăzi avem vacante două circumscripţii
medicale, care cu toate insistenţele depuse au rămas vacante ani de-a rândul;
iar spitalul din Năruja nu funcţionează din anul 1932.
Una din cauzele pentru care intelectualii fug de această parte de pământ a
ţării este greutatea comunicaţiilor cu restul judeţului.
În adevăr, de la Năruja şi mai mult de la Nereju până la Odobeşti sau Vidra
drumurile sunt aproape impracticabile o bună parte din an (circa 7 luni), iar în
restul timpului circulaţia se face foarte anevoios, trebuind să mergi prin vadul
Milcovului sau al Zăbalei. Adesea căruţele neputând circula şi fiind silit să
mergi călare sau pe jos zeci de kilometri. În această regiune în afară de carne şi
derivatele laptelui, celelalte alimente ajung cu mare greutate. De aceea preţul
cerealelor aproape se dublează de la Focşani la Năruja, iar produsele locale
ajung destul de scumpe pe piaţa Focşanilor, ceea ce face ca echilibrul bugetar
al gospodăriei lor să sufere. Pe de altă parte faptul că aceşti locuitori vin cale
160
lungă din munte la Focşani face ca ei să aibă şi tentaţii extraconjugale, ceea ce

le-a adus boli sociale şi sete de alcool.
Pentru punerea în valoare a capitalului uman din Vrancea, care este consi-
derat capital de bază al românilor, este absolut imperios aducerea lui la lumină
prin ridicarea economică şi sanitară.
Există o mare deosebire între satele din valea Şuşiţei pe drumul Sovejei -
care şi el, destul de anevoios, este totuşi practicabil - şi satele de pe văile Putnei
şi Milcovului. Drumuri bune cu o legătură de bază şi cu ţinuturile ardeleneşti
de peste munte ar aduce o ridicare economică a Vrancei şi punerea în valoare a
capitalului biologic.
Până la îndeplinirea acestor deziderate care implică cheltuieli enorme, dar
cari totuşi trebuie făcute cât mai repede, din punct de vedere sanitar este nevoie
ca în fiecare vară în Vrancea să se stabilească o echipă sanitară compusă din
studenţi care să depisteze prin analize, ştiinţific executate, bolile sociale şi în
special sifilisul.
Pentru ca regiunea să aibă în permanenţă personal medical sanitar bine pre-
gătit este absolut necesar ca medicii, oficianţii sanitari, moaşele şi personalul
de serviciu din regiune să fie plătiţi cel puţin cu echivalentul a 3 salarii, faţă de
ceilalţi medici din ţară, ştiut fiind că regiunea este atât de vitregă economiceşte,
încât chiar astfel munca lor n-ar fi atât de răsplătită ca să echivaleze cu răsplata
celor din restul ţării.
Fig. 75
Laboratorul
de
Igienă
Focşani (sala
de recoltare)
Tot în partea muntoasă a Putnei există alături de sare şi de petrolul neex-

ploatat ape minerale în Tulnici şi spre Lepşa.
S-a înjghebat chiar o mică staţiune balneară în Com. Vizantea, unde există
mai multe izvoare minerale şi nămol. Statul a încercat să ridice această staţiu-
ne, însă faptul că nămolul este la mare distanţă de sat, iar mijloacele de trans-
port dificile, staţiunea nu s-a dezvoltat în măsura posibilităţilor sale minerale.
161
Fig. 76
Laboratoru
l de Igienă
Focşani
(centrifu-
garea şi
inactivarea)
Să sperăm că timpul va aduce cu el realizări, cari să modifice radical

actualele condiţiuni şi Putna să devie un loc de atracţie nu numai prin podgoria
sa renumită, ci şi prin punerea în valoarea a elementului său uman, prin
manifestările sale de trai ordonat, îmbelşugat şi igienic.
162
BISERICI, MĂNĂSTIRI ŞI CULTE

După populaţia convieţuitoare din Judeţul Putna se pot identifica religiile şi
confesiunile care şi-au construit dintru început locaşuri de închinare.
Încă de la începutul veacului al XIII-lea, de când regele ungar Bela al IV-
lea instituie Episcopatul Cumanilor care avea să cuprindă în raza de propagan-
dă şi convertire întregul popor valah de la răsărit şi miazăzi de Carpaţi, există
un document important ce ne arată rezistenţa românilor ortodocşi faţă de ele-
mentele streine - saşi şi unguri - care veneau şi se aşezau în mijlocul lor cu
scop de convertire. Rezultatele acestei propagande avea să le amintească cu
multă amărăciune Papa Grigorie al IX-lea regelui ungar: „În Episcopatul Cu-
manilor sunt, după câte aflăm, nişte popoare care se numesc valahi care, deşi se
socotesc creştini, totuşi..., având diferite rituri şi obiceiuri, fac fapte care nu se
pot spune. Căci dispreţuind biserica romană, nu primesc tainele bisericeşti de la
venerabilul frate al nostru, Episcopul cumanilor, care are dioceza acolo, ci de la
oameni pseudo-episcopi ce ţin ritul grecilor. Şi unii din Regatul Ungariei, atât
unguri cât şi germani, locuind printre ei, trec la credinţa lor şi făcându-se una
ca acei valahi, primesc zisele taine dispreţuind Episcopul Cumanilor, spre ma-
rele scandal al drept-credincioşilor şi nu mai puţina scădere a credinţei creş-
tine” (C. C. Giurescu, Istoria Românilor, I, p. 347).
Acest episcopat, sfărâmat prin năvălirea tătarilor, va apune pentru totdea-
una. Încercarea ultimă de a reînnoi propaganda catolică - tot prin unguri -, în
regiunea de răsărit de Carpaţi, în sudul Moldovei, prin înfiinţarea Episcopatului
„Milcoviei” va dispare în scurtă vreme, fără să-şi atingă scopul.
Papa numise episcop pe Nicolae de Buda, pentru episcopatul din extremita-
tea sudică a Moldovei, pentru „clerul şi poporul cetăţii şi diocezei de Milcov”.
După părerea istoricului C. C Giurescu, dioceza cu cetatea Milcov cădea pe
teritoriul Comunei Reghiu, de pe apa Milcovului, din judeţul nostru. (Idem, p.
404). Se amintesc şi alţi episcopi înaintea lui Nicolae de Buda, la Episcopatul
de Milcov.
Toate strădaniile lor au rămas fără rezultat. Episcopii şi preoţii catolici erau
în majoritate unguri de origine, necunoscând limba românească. Nici atunci
când Papa intenţionează să trimită episcop pe Antonie de Spoleta care ştia
româneşte, nu se reuşeşte.
Dintre celelalte grupuri etnice, streine, mai importante sunt ungurii, evreii
şi armenii convieţuitori cu populaţia românească din Judeţul Putna, amintiţi şi
163
în manuscrisul românesc nr. 330, al Academiei Române, din anul 1820, (v. C.
C. Giurescu, Populaţia Jud. Putna la 1820).
În acel manuscris se menţionează existenţa ungurilor în satele: Orbeni,
Scurta, Mândrişca, Sascut, Domneşti, Pădureni, Vizantea şi Bilieşti. Dintre
aceşti unguri, numai cei din Domneşti alcătuiau două grupuri: „ungurii vechi ot
Domneşti” şi „bejănarii unguri noi ot Domneşti”. Cei din Pădureni, Vizantea şi
Bilieşti au apărut în acele sate ca „Unguri bejănari noi”.
Astăzi nu mai sunt unguri în masă compactă decât în Comuna Vizantea şi
Satul Fântânele din Comuna Sascut. Aceştia sunt veniţi prin locurile amintite,
fie aduşi de boieri pentru lucru, fie fugiţi din Ţara Ungurească pentru a nu fi
înrolaţi în armată. Mulţi din ei şi-au lepădat numele unguresc, luându-şi nume
româneşti de familie potrivit ocupaţiunilor.
În Vizantea sunt familii cu
nume de acestea: Jugănaru, Vi-
zitiu, Lepşaru, Lăutaru, Cobza-
ru etc., iar în Sascut, ca: Mora-
ru, Doboş, Ferenţ etc.
În prezent în Vizantea sunt
cca. 150 familii de unguri de
confesiune romano-catolică, a-
vând o biserică şi grădină de
copii. Cea dintâi biserică ro-
mano-catolică de aici datează
din a doua jumătate de sec. al
XVIII-lea, era făcută din nuiele
de lut. Actuala biserică este din
piatră, terminată 1864 de eno-
riaşi. Cutremurul din 1940 a
avariat-o serios, dar a fost repa-
rată şi redată cultului. De ase-
menea, ungurii din Satul Fântâ-
nele-Sascut, numiţi şi „cean-
Fig. 77 Catedrala Sf. loan. Cel mai vechi mo-
nument istoric din Focşani, ridicat de Grigore găi”, în număr ca cca. 100 de
Ghica şi avariat de cutremurul din 1940.
familii, au o biserică cu o turlă construită din zid, aşezată mai în fund, pe pâ-
râul cu acelaşi nume. Această biserică este de construcţie nouă.
Totuşi la gura Satului Fântânele, până mai acum 10 ani se mai vedea ruina
unei biserici calvine, construita din nuiele şi lut. În curtea acelei biserici era un
mormânt cu grilaj de fier. Probabil acel mormânt era al unui fost slujitor al
164
acelei biserici. Odată cu ruinarea acelei biserici s-a stins mai anii trecuţi ul-
timul cantor care cunoştea limba germană. E mult probabil că aci s-au aşezat
mai înainte decât ungurii „ceangăi”. Saşii care fiind în număr mai mare şi-au
construit şi un locaş de închinăciune după modelul reformaţilor. De altfel, şi
numele satelor Sascut, Fântâna-Sasului pare să confirme aceasta. Astăzi nu
mai este nicio familie săsească şi din ungurii care pe vremuri se închinau la
biserica reformată calvină n-a mai rămas niciunul în această credinţă, nepoţi şi
strănepoţi de-ai lor trecând la catolicism.
În Oraşul Focşani, pe Calea Cuza-Vodă, este o biserică româno-catolică ce
deserveşte pe credincioşii unguri, nemţi sau români-uniţi, fie servitori din Ar-
deal, fie refugiaţi din judeţele ocupate. Avariată şi aceasta de cutremurul din
1940, a fost reparată şi redată cultului în 1942. În fundul Cimitirului Nordic,
catolicii au, de asemenea, o capelă din zid, construcţie nouă.
Fig. 78 Mănăstirea Soveja (1646)
Evreii. Sunt menţionaţi şi ei în manuscrisul din 1820 ca numeroşi în

„Agiud”, în Odobeşti, la „ot Codrii Sârbilor” (Satul Sârbi de azi din Comuna
Ţifeşti) şi Focşani. În ultimul timp mai nu era sat unde să nu fi pătruns evreii,
având dughene în regiunile de munte şi de şes, iar în podgorii proprietăţi cu vii.
Ultimele legiuiri i-au scos de prin sate şi târguri, rămânând în prezent numai în
Adjud, Odobeşti şi Focşani. În Focşani au două sinagoge de rugăciune, cons-
truite din zid. Marele templu coral şi sinagoga lor principală au fost distruse de
un incendiu în 1941. În Odobeşti cât şi în Adjud au, de asemenea, câte o sina-
gogă construită din cărămidă.
165
Armenii. Sunt menţionaţi în acelaşi manuscris şi armenii. Se dau nume de

familii din Focşani şi Odobeşti. Erau în număr mai mic decât evreii.
De altfel, foarte înstăriţi şi în ziua de astăzi au în Oraşul Focşani două
biserici monumentale: una pe Strada Gării şi alta în Strada Coteşti. (Şi aceste
biserici au fost avariate de cutremurul din 1940. Armenii din oraşele amintite,
cetăţeni onorabili şi cuminţi, sunt lipsiţi de puterea regeneratoare: o rasă de
oameni îmbătrânită, ce merge cu paşi repezi spre dispariţie.
În afară de aceste trei grupuri etnice mai sunt în Focşani sârbi, bulgari şi
greci. În special, aceştia din urmă sunt foarte bisericoşi, frecventând biserica
ortodoxă.
Biserici Ortodoxe. În întreg judeţul sunt 147 de parohii, cu 147 preoţi
parohi, 11 preoţi ajutători şi 3 diaconi. În plus sunt 2 preoţi fără enorie: unul la
Biserica Neamului de la Mărăşeşti şi altul la biserica particulară a Spiridoniei,
„Profetul Samoil” din Focşani. Repartiţia parohiilor pe protopopiate este urmă-
toarea: 55 parohii în Circumscripţia I Focşani; 58 parohii în Circumscripţia II
Mărăşeşti; 35 parohii în Circumscripţia III Vrancea. Împărţirea administrativă
pe plăşi corespunde împărţirii bisericeşti pe Circumscripţii, încadrându-se
perfect, câte două plăşi la un protopopiat.
Schituri. Sunt în total 9 schituri: Schitul Brazi în Comuna Panciu, Schitul
Buluc (Comuna Vărsătura), Schitul Lepşa (în Tulnici), Schitul Moşunoae (în
Fitioneşti), Schitul Tarniţa (în Găgeşti), Schitul Trotuşanu (în Moviliţa), Schi-
tul Sf. Ioan (în Panciu), Schitul Valea-Neagră (în Herăstrău) şi Schitul Sf. Ioan
Teologul (în Ţifeşti). Dintre acestea Trotuşanu şi cu Sf. Ioan - Panciu sunt de
călugăriţe, iar celelalte de călugări. În 1936, populaţia acestora era următoarea:
Schitul Buluc cu 12 călugări, Tarniţa cu 6 călugări, Valea-Neagră cu 15 călu-
gări, Lepşa cu 5 călugări, Brazi cu 8 călugări, Moşunoaele cu 13 călugări, Sf.
Ioan (de maici) cu 26 călugăriţe şi Schitul Trotuşanu (de maici) cu 21 călu-
găriţe. În ultimul timp s-a micşorat numărul călugărilor de prin schituri. Cu-
tremurul din 1940 a avariat chiliile şi bisericile înseşi. Chiar biserici de cons-
trucţie mai noi, cum de pildă biserica de la Sf. Schit Buluc, s-a dărâmat până la
temelie.
Biserici parohiale şi filiale. Aproape nu este sat care să nu-şi aibă locaşul
său de închinăciune. În prezent sunt peste 200 biserici în funcţiune în întreg ju-
deţul. În războiul trecut, frontul fixându-se în judeţul nostru, 25 de biserici au
fost arse sau dărâmate de bombardament. Mai toate aceste biserici au fost re-
clădite, fie pe temelia veche, fie pe alte locuri mai la faţă sau la răspântii, şi în
proporţii mai mari. Cutremurul amintit a adus şi el mari pagube bisericilor a-
cestora. În acelaşi an - cu o lună mai înainte -, avusese loc un alt cutremur care
nu pricinuise atâtea avarii la clădiri. Dar cel din noiembrie a dărâmat până la
166
temelie Biserica Sf. Mina din Focşani, Biserica Sf. Apostoli din Panciu, pre-
cum şi alte 8 biserici din judeţ.
În general, bisericile sunt construite din zid pe temelie de beton sau piatră,
din zid cu piatra, din piatră curată sau din lemn (bârne sau nuiele cu lut). În
ordinea numerică, bisericile sânt construite din zid, lemn, piatră, piatră cu zid
şi vălătuci. La munte, pentru că materialul lemnos se găseşte din abundenţă,
sunt cele mai multe biserici construite din lemn. Muntele - în special Vrancea -
păstrează un caracter aparte în ceea ce priveşte ctitoriile bisericeşti. În afară de
Soveja și Vizantea, nicio altă biserică nu-i ctitorită de boieri sau breslaşi, ci
poporul anonim, în frunte cu preotul lor, au ridicat bisericuţe în sate din tim-
puri îndepărtate, poate şi datorită faptului că oamenii erau stăpâni de generaţii
pe pământul lor, avându-şi răzăşie de la voievozi. Bisericile din lemn fiind
expuse focului, n-au putut dăinui peste veacuri. În Anuarul Eparhial al Epis-
copiei Romanului, se menţionează totuşi biserici vechi - construite de enoriaşi
din lemn - cu peste 200 ani vechime, cum de exemplu, biserica din Câmpuri şi
cea din Ciuruc-Câmpuri. Biserica Sf. Vasile din Satul Pădureni Comuna Văr-
sătura, la fel construită din zid de către enoriaşi, pare a fi şi mai veche, datând
din 1711.
Fig. 79 Mănăstirea Vizantea
Multe din bisericile noastre au o vechime necunoscută. Ele s-au născut o-

dată cu satul respectiv.
Războiul trecut a adus ţăranilor împroprietărirea pe moşiile boiereşti. De
atunci poporul a rămas exclusiv ctitorul locaşurilor sale de închinare. Cons-
trucţiile noi de biserici din satele noastre se datoresc preoţilor în colaborare
167
strânsă cu poporul, prin oameni mai cu râvnă pentru lucrul Domnului, cons-
tituiţi în comitete de construcţie. Prin contribuţiuni benevole, prin subvenţii de
la primăriile respective, de la judeţ sau minister, aşa s-au clădit în ultimul timp
bisericile noastre. După cutremurul cel mare, Ministerul Culturii Naţionale a
venit in ajutorul bisericilor avariate din judeţ cu importanta sumă de lei
3.500.000 in vederea reparării lor.
În afară de bisericile acestea de o construcţie mai nouă, avem biserici vechi
- monumente istorice -, de foarte mare importanţă pentru că ele ascund comori
de artă şi arhitectură bogată.
Vom descrie câteva biserici mai importante din oraş şi judeţ.
Biserici din Oraşul Focşani. În Istoricul Oraşului Focşani de prof. D. F.
Caian, se menţionează, „în afară de Capitală şi Craiova, niciun oraş din ţară,
nu are atâtea biserici câte a avut în trecut şi are acum Oraşul Focşani” (p. 72).
Cu toate sunt numai zece parohii, cu zece preoţi parohi, un preot la biserica
particulară a Spiridoniei - Profetul Samoil -, opt preoţi ajutători şi doi dia-
coni, sunt 19 biserici de slujbă precum şi un paraclis de scânduri acoperit cu
carton, ridicat alături de Biserica Sf. Mina, care a fost dărâmată de marele cu-
tremur. Biserica Sf. Ioan - catedrala oraşului -, a fost închisă din toamna anu-
lui 1940, fiind avariată grav de cutremurul de atunci şi celelalte două biserici-
ruine, Stamatineşti şi Sf. Nicolae-Nou, improprii serviciilor încă din anul
1894.
Focşanii era şi el aşezat „în calea răutăţilor”. Tăiat în două de hotarul celor
două ţări surori, situat pe drumul mare de legătură între cele două provincii,
veacuri de-a rândul a fost călcat de oştirile, fie ale fraţilor de sânge, fie de
hoardele turceşti şi tătăreşti. De asemenea, şi alte neamuri ruşi, unguri şi nemţi,
s-au strecurat pe aci îngrozind lumea cu prădăciunile lor. Prădat, devastat şi ars
de câteva ori, locuitorii oraşului şi din jur nesiguri pe avutul lor, vedeau în a-
ceasta nimicnicia pământească şi în adâncul sufletului găseau mângâiere ne-
pieritoare în credinţa Celui-de-Sus. Aşa se explică o exagerare a sentimentului
religios, dăruindu-şi avutul lor pentru construiri şi înzestrări de biserici.
Cu timpul însă bisericile înmulţindu-se, iar posibilităţile de întreţinere mic-
şorându-se, au ajuns să nu mai poată fi reparate, făcând o privelişte urâtă trecă-
torilor şi totodată o impietate faţă de Casa Domnului. Aceasta a făcut pe Dom-
nul Moldovei Grigore Ghica în 1764 să dea un hrisov care să îngrădească pe
viitor construirea bisericilor, iar în ce priveşte înzestrarea să nu se prejudicieze
cumva drepturile de avere ale rudelor prin daniile făcute mănăstirilor.
Biserici ridicate de Voievozi. 1). Biserica Sf. Ioan Botezătorul. Aşezată
lângă Piaţa Munteni, este cea mai veche biserică din Focşani. Din inscripţia
săpată în piatră deasupra uşii la intrare, în pridvor, se constată că a fost zidită
168
de către Domnitorul Grigorie Ghica-Vodă în 1661 şi apoi reparată şi înfrumu-

seţată în 1840 către Alexandru Dimitrie Ghica-Voevod, Domnul Ţării Ro-
mâneşti. În hrisovul domnesc (publicat în „Istoricul oraşului Focşani”, p. 83,
doc. nr. 27), se arată că această biserică dintru-nceput a fost mănăstire de
călugări ridicată din temelie de Voievodul Domn Grigorie-Ghica şi înzestrată
cu bunuri: „şi le-am dat Domnia mea aceste toate, care mai sus scrie ca să fie
sfintei monastiri de întărire şi călugărilor de hrană”.
Această mănăstire era înconjurată de ziduri înalte, având turnuri cu des-
chizătură în zid - ca o fortăreaţă -, folosindu-se în cazuri de războaie ca loc de
adăpostire şi de apărare. Era cea mai frumoasă clădire din oraş. În jurul ei era
grădina mănăstirii - astăzi „grădina publică” -, loc de recreare şi meditaţie pen-
tru călugării greci.
Moşiile dăruite acestei mănăstiri de către Domni, de moşneni, precum şi
scutirile de dări, întărite cu hrisoave speciale, au făcut ca această mănăstire să
fie foarte bogată. Buna înstărire a acestei mănăstiri a condus pe călugării săi la
acţiuni frumoase, la clădiri de noi biserici. Aşa, în 1834 în Satul Mândreşti de
lângă Oraşul Focşani, au construit din zid Biserica Sf. Voievozi.
Din martie 1854, când focul a
pustiit mai tot oraşul din partea
Munteniei, a ars şi mănăstirea,
care cu tot venitul ei nu s-a mai
refăcut. Zidurile înconjurătoare se
prăbuşesc şi sunt vândute la lici-
taţie, turnul de clopotniţă se dărâ-
mă, grădina trece în patrimoniul
comunei, averile se securizează.
În plus, marele cutremur din
august 1894 produce Bisericii Sf.
Ioan trei mari crăpături longitudi-
nale, fiind ameninţată cu închide-
rea. Reparată însă de enoriaşi şi
din subvenţii, se menţine încă
aproape 50 ani până la marele cu-
tremur din 1940 care a avariat-o
atât de grav încât a şi fost închisă
serviciului divin.
Fig. 80 Catapeteasma Mănăstirii Mira
169
2). Biserica Domnească. Din documentele ulterioare (1785) rezultă, că Bi-

serica Domnească cu hramul Cuvioasa Paraschiva a fost construită întru înce-
put din lemn de către Doamna Dafina, în văduvia sa, între anii 1665-
1671, soţia Domnului Moldovei Eustraţiu Dabija Voievod. Această biserică
„din pricina râzmâriţilor în două rânduri au ars, iar acum este făcută din piatră
de Dumnealui Iancu Razul biv vel spătar”.
Averea constă din 17 prăvălii din jurul ei, în Strada Mare a Unirii şi Strada
Dogăriei, administrată de o epitropie, din avutul cărora se întreţine biserica şi
se plăteşte personalul deservent, după normele de Stat (vezi ,,Anuarul Sfintei
Episcopii de Roman”). Biserica a fost reparată radical de către epitropie în anul
1880. Cutremurul din 1940 i-a dărâmat pridvorul şi deslocat clopotniţa de la
intrare. În 1941 a fost reparată din nou: s-a refăcut intrarea principală, corectat
zidurile şi pictura, din ofrandele băneşti ale enoriaşilor, din veniturile proprii şi
din subvenţii de la Judeţ şi Minister.
3). Biserica Precesta. Cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este cons-
truită din zid, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea de Nicolae Mavro-
cordat, Domnul Moldovei, care a domnit în Moldova între anii 1709-1716. A
fost închinată la Mănăstirea Vatoped, devenind metoc al Monastirei Cantemi-
reştilor Mira (Melchisedec, Notiţe istorice şi arheologice, p. 308).
A suferit mult în urma cutremurului din 1734, adăugindu-i-se la zidurile
exterioare contraforturi de cărămidă. Poate aceste contraforturi au fost făcute
după cutremurul de pământ din 1894. Turla din mijlocul bisericii a fost încinsă
cu legături de fer, ca şi trupul bisericii însuşi. Aceste legături de fer şi zid au
scăpat-o de la dărâmare în violentul cutremur din 40. Acum se repară şi i se
restaurează intrarea, după formele arhitecturale vechi.
4). Biserica „Profetul Samoil”, la început mănăstire, este construită din
lemn de Constantin Mihai Cehan Racoviţă în întâia sa domnie de la 1749-1752
pe locul, dăruit de Ioniţă Zugravu. Luând pentru a doua oară domnia Moldovei,
C. Racoviţa, s-a zidit din piatra această mănăstire în anul 1756, dăruindu-i mo-
şia domnească de la Târgul Tecuciului, potrivit hrisovului domnesc din 1757.
Şi această mănăstire avea în jur ziduri înalte înlăuntrul cărora la 1789 se adă-
postiră armatele turco-române ţinând piept armatelor ruso-austriece. Cu vremea
şi datorită şi nepăsării omului, aceste ziduri s-au dărâmat. Din mănăstire a fost
prefăcută în biserică prefăcută în biserică parohială până la 1924. Ţine de Epi-
tropia Sf. Spiridon din Iaşi, care subvenţionează personalul bisericesc din fon-
durile epitropeşti ale Spiridoniei, reţinând în curtea bisericii şi un spital cu în-
tregul personal sanitar. De o construcţie solidă, a rezistat cutremurului din
1940, avariindu-i-se doar mai greu turla de zid. Acum Epitropia a început
reparaţia exterioară bisericii.
170
Biserici construite de boieri. 1). Biserica Donie. Cu hramul „Adormirea

Maicii Domnului”. Această biserică este construită din cărămidă. Data exactă
a zidirii nu se cunoaşte. Pe inscripţia de pe piatră - reconstituită de prof. Caian
-, sunt citeţ numele ctitorului, al celui ce a înzestrat biserica, precum şi domnia
voievodului. Ctitorul acestei biserici este stolnicul Ion Done, care a construit
biserica în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu Basarab (1694-1714
„înălţată din temelie de domnia lui Done cu jupăneasa lui şi înzestrată de fata
lui Răducan Vistier” (inscripţia de pe piatră). Mai bine de 100 ani, descenden-
Fig. 81 Schitul Lepșa (veacul al

XVlI-lea, 1789)
ţii acestei familii au ctitorit pe rând această biserică. În 1871 a fost înzestrată
din nou de către un nepot de-al stolnicului Done, Ion Done cu 600 ha, care au
fost expropiate în întregime de către Stat. Focul din 1854 a ars şi această bise-
rică, dar a fost refăcută cu cheltuiala boierului Done. Biserica la partea exte-
rioară a zidului avea 12 nişe pe care erau zugrăviţi apostolii. Odată cu reparaţia
făcută în urma focului amintit, s-au astupat zugrăvelile precum şi acele nişe,
aducând adâncă mâhnire familie ctitorilor care mai era în viaţă. Cutremurul din
1894 a avariat-o serios. A fost reparată imediat. Ultimul cutremur din 1940 a
dislocat-o la arcele susţinătoare ale turlei. În reparaţiile făcute în 1942, a fost
uşurată de greutatea postamentului turlei, consolidându-se arcele de boltă şi în-
cingându-se de jur-împrejur cu brâu de fier şi beton. Tot atunci s-au deschis ni-
şele, redându-li-se forma iniţială. S-a bătut mozaic nou şi s-a zugrăvit Panto-
cratorul şi Evangheliştii.
2). Biserica Jelaboiu, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost
construită din zid în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, de către Ceauşul Ioniţă
171
Jălăboiu, despre care se spune în hrisovul domnesc al lui Neculai Mavrogheni

al Munteniei, că i s-a confiscat toată averea, pentru că dimpreună cu alţi boieri
şi negustori în războiul din 1789 a trecut de partea ruşilor (v. Caian, op cit. doc.
32, p. 101). Data zidirii bisericii cade între anii 1760-1770. Reparaţiile ulterioa-
re au fost făcute de enoriaşi.
3). Biserica Sf. Nicolae-Vechi. Datează înainte de anul 1700 ca mănăstire
(probabil construită din lemn, care după ce a ars a fost refăcută din piatră şi
înzestrată cu opt moşii, de către boierul Ştefu vel (fost) Căpitan de Cazaci. Era
împrejmuită cu zid şi prevăzută înlăuntrul curţii cu frumoase clădiri pentru
călugări. Focul din 1854 a mistuit clădirile, salvându-se numai biserica. Averea
a fost secularizată, transformându-se în biserică de parohie, ca filială a Parohiei
Precesta. A fost renovată complet în anii 1927-1929, fiind una din bisericile
cele mai frumoase şi mai luxoase din oraş.
Fig. 82 Biserica din Negrilești (din lemn,

acoperită cu șindrilă; veacul al XVIII-lea).
4). Biserica Săpunaru e zidită din cărămidă în 1783 de Jupân Dinu Săpu-
naru şi de alţii. Are un imobil transformat din 1937 în casă parohială două lo-
curi cu besman precum şi o casă cu două camere în curtea bisericii pentru can-
celarie. În prezent se renovează şi restaurează, redându-le formele arhitecturale
vechi. În interior se lucrează pictură bizantină frescă.
5). Biserica Sf. Mina, construită din cărămidă în 1802 de Asanache Dan
Postelnicul (Anuarul Eparhial). A fost reparată în 1886 de Ruxanda Stamatin.
A fost reparată în mai multe rânduri de către enoriaşi. Cutremurul din 1940 a
172
dărîmat-o complet.
Biserici cu vechime şi ctitorii necunoscute. Dintre bisericile din oraş cu
vechime necunoscută, menţionăm: Sfinţii Voievozi-Tăbăcari, Ovidenia-Ar-
meni, Ovidenia-Tăbăcari, Sf. Spiridon, Sf. Gheorghe-Sudic şi Sf. Dumitru-
Uzină. Totuşi, pentru unele din ele, se găsesc documente, zapise, note prin căr-
ţile de slujbă, care aruncă o oarecare lumină asupra timpului din preajma zidirii
lor sau asupra credincioşilor ce le-au ctitorit.
Biserica. Sf. Voievozi-Tăbăcari, numită şi Biserica lui Curt. Se constată
dintr-un document al Mănăstirii Profetul Samoil din anul 1745, prin care se
spune că proprietarul Ioniţă Zugravu dă voie ca pe moşia lui din Focşani să se
facă o biserică de către preotul Pavel, căpitanul Mihai Curt şi Avram Tăbăcaru,
dând şi două pogoane loc pentru ţintirimul bisericii şi pentru casa parohială.
Mai mult: pe o Evanghelie tipărită în 1746 la Râmnicul-Vâlcii se află semnătu-
ra căpitanului Mihai Curt şi pecetea lui aplicată lângă semnătură, fiind în plus,
indiciul că este unul din iniţiatorii zidirii acestui sfânt locaş. Pe peretele bise-
ricii stă scris, cu numere reliefate, anul 1780. Probabil că acesta este anul când
a fost reparată. Biserica ridicată din zid de o construcţie solidă n-a suferit mult
de pe urma marelui cutremur. Acum este pusă în reparaţie.
Fig. 83 Biserica din Spinești (restaturată, veacul al XVIII-lea)
Biserica Sf. Spiridon ca filială la Parohia Jelăboiu, construită din zid fără
sânuri. „Spun bătrânii că s-a ridicat pe locul altei bisericuţe de lemn, de către
enoriaşi cam pe la anul 1820” (Anuarul Eparhial). Ofrandele băneşti au fost a-
dunate de primul preot slujitor al acestei biserici, Grigore-Corcodel, dimpreună
173
cu Ion Bontea ce se găsesc trecuţi în pomelnicul bisericii. În 1942 a fost re-

novată complet de către enoriaşi. I s-a dat o formă mai frumoasă, făcându-i-se
din lemn o altă turlă, i s-a prelungit intrarea cu câţiva metri şi s-a făcut la stradă
gard de fier pe postament de beton.
Biserica Sf. Gheorghe-Sud. S-a păstrat o tradiţie orală că această biserică
dintru început ar fi fost ridicată din lemn de către Vlad Ţepeş, Domnul Mun-
teniei, în amintirea unei bătălii. Mai târziu a fost refăcută din cărămidă de
Voievodul Constantin N. Mavrocordat pe la 1742. În 1872 ar fi fost reparată de
enoriaşi în frunte cu boierii Robeşti şi Pastieşti. Are un stil arhitectonic
deosebit. În prezent este frumos reparată şi pictată în ulei.
Biserica Sf. Dumitra-Uzina, zidită între anii 1700-1705 de marele Şetrar
Vicol, de loc de prin Piatra-Neamţ, întâi ca schit sau mănăstire, închinată
metoh Mănăstirii Agapia. A rămas ca filială pe lângă Catedrala St Ioan, dar de
la 1940 de când din cauza cutremurului Catedrala Sf. Ioan a fost închisă. Se
oficiază permanent în aceasta biserică, ţinând loc şi de Catedrală.
Biserici clădite de enoriaşi. Între astfel de biserici numărăm pe: Sf.
Nicolae-Stroe zidită la 1839, Sf. Apostoli zidită la 1870, Sf. Gheorghe-Nord la
1839 şi Sf. Dumitru-Bahne la 1911. Dintre aceste au fost avariate mai grav de
cutremurul de pământ din 1940, următoarele: Biserica Sf. Apostoli, căreia i
s-au dărâmat ambele turnuri şi Sf. Gheorghe-Nord, căreia i se reface din teme-
lie partea principală de la intrare, mai lungindu-se cu câţiva metri. Reparaţiu-
nile sunt în curs.
Biserici ruinate. Biserica Stamatineşti, numită aşa fiind că a fost constru-
ită - după cum spun bătrânii -, de un membru al familiei Stamatineşti, Banul
Toma Stamatin. Biserica are hramul Sf. Voievozi. Anul exact al construirii nu
se ştie. Se crede a fi între anii 1789-1893. Lângă altarul bisericii este mor-
mântul lui Sandulache Stamatm biv-vel Spătar, socrul Ruxandei Stamatin.
Cutremurul din 19 august 1894 a avariat-o atât de grav, încât a şi fost închisă,
rămânând în stare de ruină până în ziua de astăzi.
Biserica Sf. Nicolae-cel-Nou. Dintr-un document (nr. 48) Caian, op. cit., p.
137), se poate stabili că această biserică-mănăstire dintru început a fost ridicată
mai întăi din lemn de către Popa Arsenie între anii 1680-1690. Biserica a ars în
două rânduri, până ce în anul 1732 a fost făcută din cărămidă de către Jupan
Constantin Năsturel biv-vel Paharnic, închinată în acelaşi an ca metoc Epis-
copiei Buzeului, cum se constată din alte zapise (Vezi Caian, op. cit., doc. 33
şi 24). Biserica este în ruină, dar pereţii ca şi bolta s-au menţinut, poate datorită
contraforturilor din exterior, cât şi celor doi stâlpi susţinători între pronaos şi
naos. Are o arhitectură frumoasă şi bogată. Pictura încă se mai menţine pe por-
tale întregi. Se mai pot vedea chipurile biv-vel Paharnicului C. Năsturel, alături
174
de cel al voievodului Ion Nicolae Voievod Ion care se crede că este Nicolae
Mavrocordat, Domnul Munteniei, iar în rând pe peretele de miazăzi este zu-
grăvit portretul Episcopului Buzeului, Antim.
Catapeteasma este din zid şi pictura de pe ea s-a menţinut mai bine.
Acoperişul ei lipseşte complet. Cauza ruinării este tot cutremurul din 1894, de
când a fost închisă pentru slujbă până astăzi.
Schituri şi mănăstiri putnene. Un document din 1648, vorbeşte de o mă-
năstire - azi dispărută - a lui Ioniţă. Aurel Sava o localizează în Vrancea, lângă
Vidra.
În 1645, domnul Munteniei Matei Basarab, ca semn al împăcării lui cu Va-
sile Lupu, prin intermediul putneanului mitropolit Varlaam, va ridica Mănăs-
tirea Soveja. Pământul pe care s-a clădit mănăstirea a fost cumpărat de la
Negrea Diacul, de la Ioniţă şi de la preoţii Murgu şi Duma, feciori ai popii Pe-
tre din Vrancea.
Fig. 84
Biserica din
Vrâncioaia-
Văsui
(zidită în
1938)
În 1732, sătenii din Năruja fac şi ei un schit al lor „la gara Peţâcului”.
Sub influenţa schitului de la Poiana-Mărului (Râmnicul Sărat), care pe la
mijlocul secolului al XVIII-lea, era „un focar puternic de cultură religioasă şi
vieaţă monahală” şi ale cărui legături cu Vrancea erau strânse, vrâncenii ridică
pe cheltuiala lor şi luând măsuri ca dreptul lor de ctitori să fie respectat, două
schituri, în Vrancea: Schitul de la Valea Neagră (Schitul Vrancei, ridicat în
1755) şi Schitul Lepşa 1789.
175
Averea acestor două schituri e administrată de epitropi aleşi de vrânceni,

care creează şi o mică fundaţie pentru ajutorul bătrânilor din Vrancea.
Ei interzic - prin însuşi actul de ctitorie -, amestecul protoereului ţinutului
în administraţia averii lăcaşelor lor.
Mănăstirea Miera (în primele documente, Mira). Primul document care
pomeneşte de Mira este din aprilie 1686.
Începută ca un modest schit, înainte de 1685, i se dau proporţii mai mari de
către domnul Moldovei Constantin Cantemir. Ctitoria din lemn a lui Constan-
tin Cantemir va dura până în 1716, alături fiind construită, în 1705, clădirea de
piatră datorită lui Antioh Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir.
Aici va fi înmormântat Constantin Cantemir, corpul lui fiind adus de
Antioh Cantemir, de la Biserica Sf. Nicolae din Iaşi.
În 1716, se adăpostesc în ea cătanele nemţeşti care invadaseră Moldova lui
Mihail Racoviţă, iar în 1753 e jefuită de tătarii cari prădaseră şi Focşanii.
Averea Mănăstirii Miera e constituită din danii domneşti care deposedează
pe mulţi răzăşi vrânceni de pământurile lor.
În 1804, Miera stăpânea până la graniţa Ţării Ungureşti.
Mănăstirea Vizantea. Aşezată pe malul Pârâului Vizăuţul Mare, Mănăsti-
rea Vizantea datează de la Eremia Movilă, care este pus în fruntea ctitorilor,
împreună cu doamna Elisabeta.
Biserica actuală este zidită pe la 1850 de Ieromonahul Visarion, care era pe
atunci egumen al mănăstirii.
Vechea biserică era din lemn de stejar, pe când cea nouă e făcută din piatră
cioplită, în stil grecesc modern.
Mănăstirea a fost închinată de domnul Grigore Ghica şi mitropolitul Gavriil
Calimah, Mănăstirii Grigoriu, de la muntele Athos.
176
ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN JUDEŢUL PUTNA

a) ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR. Primele școale în Putna încep ca pretu-
tindeni pe cuprinsul ţării, în pridvoarele bisericilor, în chiliile mănăstirilor şi
prin unele familii de boieri. Învăţătura de carte se făcea în aceste vremuri după
ceaslov şi octoih, psaltire şi Evanghelie, având un caracter mai mult religios. În
secolul al XVII-lea, încep să ia fiinţă şi şcoli elementare prin târguri şi sate ca
la Storești-Focşani şi Odobeşti1.
Cea mai veche şcoală publică de stat din Judeţul Putna este Şcoala Primară
de Băieţi, nr. 2 din Focşani, înfiinţată în 1831 în Focşanii-Moldoveni, fiind
confirmată oficiat în 1832. Localul s-a construit în 1845. În 1834 se înfiinţează
şcoala publică judeţeană începătoare şi în Focşanii-Munteni, Şcoala Primară de
Băieţi, nr. 1 de astăzi. Aci şcolile particulare ce funcţionau pe lângă biserici e-
rau în număr mult mai redus ca în Focşanii-Moldoveni, unde în afară de şcoala
publică de stat se găseau în 1833 încă 13 şcoli particulare cu un număr de 255
elevi, care funcţionau pe lângă diferite biserici, sub conducerea dascălilor de
biserică. În afară de aceste şcoli, atât în Focşanii-Moldoveni cât şi în Focşanii-
Munteni erau în vremea aceasta şi diferite pensioane particulare.
La 1860 s-a înfiinţat Şcoala de Fete din Focşanii-Moldoveni2, care de la
1881 funcţionează în localul său propriu, peste drum de Biserica Sf. Neculai-
Vechiu, str. Slt. Botescu, astăzi purtând numele de Şcoala de Fete nr. 1. La
1861, s-a înfiinţat Şcoala de Fete din Focşanii-Munteni, întreţinută din fondu-
rile brâncoveneşti, la început sub denumirea de „Pensionul Brâncovenesc” .
La 1864 această şcoală s-a transformat în şcoală oficială de stat, funcţio-
nând până la 1886 prin diferite localuri, apoi mutându-se în localul ei propriu,
pe şoseaua Cuza-Vodă, sub denumirea de Şcoala de Fete nr. 2, unde se găseşte
şi astăzi.
În perioada de la 1832-1863 se mai înfiinţează în Putna câte o şcoală prima-
ră de băieţi, la Odobeşti, Panciu şi Vidra, o şcoală primară de fete la Odobeşti
şi o şcoală primară rurală la Nămoloasa.
În 1863-18643) se menţionează astfel în funcţiune în districtul Putnei
următoarele şcoli oficiale:
1
Șt. Bârsănescu - Istoria pedagogiei româneşti, pag. 34;
2
D. F. Caian - Istoricul oraşului Focşani, pp. 137-138;
3
V. A. Ureche - Anuarul General al Intrucţiunii publice din România pe 1863-1864.
177
Nr. posturilor
Data clădirii local

şi pers. Situaţia şcolară a elevilor
sau cumpărării
Data înfiinţării
Localitatea unde didactic
Nr. crt.
Institutoar
Înscrişi Promovaţi
Institutori
Învăţători
se află şcoala
Total
Total
Felul
B. F. B. F.
e
Urbane:
Focşani b. nr. 1 1834 1839 3 233 233 118 118
,, b. nr. 2 1831 1845 4 277 277 194 194
3 ,, f. nr. 1 1860 1881 3 79 79 59 59
4 ,, f. nr. 2 1861 1886 3 146 146 75 75
Odobeşti b. 1857 4 103 103 29 29
6 ,, f. 3 50 50 12 18
Panciu b. 1856 1857 4 79 79 42 42
8 Vrancea (Vidra) b. 1858 4 113 113 50 60
Rurale:
Nămoloasa mixtă I
Total . . 19 9 805 275 1080 433 146 579
După numărul din 1863-1864 existau deci 5 şcoli primare urbane de băieţi
şi 3 şcoli primare urbane de fete, cu 805 băieţi + 275 fete = 1080 elevi înscrişi
şi 433 băieţi + 146 fete = 579 elevi promovaţi, cu 19 institutori şi 9 institutoare
şi o şcoală rurală cu 1 învăţător, la cei 32.168 capi de familie cât avea Putna în
acea vreme.
După indicaţiile date de N. N. Săveanu în broşura sa „Şcolile primare rurale
din Putna” la tabloul arătat, urmează să mai adăogăm şcoala din Năruja înfiin-
ţată la 1861 şi cea din Comuna Scurta, înfiinţată la 1862, care nu sunt menţio-
nate în anuarul statistic.
Acestea erau şcolile oficiale prin care se răspândea învăţătura la această
dată în Putna, unde nu exista încă nicio şcoală secundară.
În urma organizării ce s-a dat învăţământului prin legea obligativităţii din
1864, învăţământul public în Putna, mai ales cel rural, ia un avânt deosebit,
prin înfiinţarea de şcoli în centrele săteşti mai importante şi prin creşterea
numărului de învăţători cu pregătire specială, dată în şcolile normale de curând
înfiinţate. Astfel în 1864 se înfiinţează şcoli rurale în Soveja și Orbeni, iar în
1865 în Adjudul-Nou, Boloteşti, Călieni, Domneşti, Mera, Răstoaca, Suraia,
Valea-Seacă şi Vulturul. În 1866 se înfiinţează în Bătineşti, Ireşti şi Jariştea. În
1867 în Pănceşti, Pufeşti şi Ţifeşti. În 1868 în Câmpuri, Coțofăneşti, Ciuşlea şi
Păţeşti. În 1869 în Păuneşti şi Rugineşti, iar în 1870, în Bereşti, Colacu şi Sas-
cut. În 1871, s-au înfiinţat în Focşani alte două şcoli urbane de băieţi, una sub
numirea de „Sucursala nr. 3”, în Tăbăcari, astăzi Şcoala Primară de Băieţi nr. 3
178
din str. Dr. Cantacuzino”, şi alta „Sucursala nr. 4”, la Ocol, astăzi Şcoala de
băieti ar. 4, din str. Regina Elisabeta, cum şi Şcoala de Fete nr. 3, ca sucursală a
Şcolii de Fete nr. 2, astăzi şcoala de fete nr. 4, din str. Rozei, de lângă Biserica
Sf. Gheorghe de la Ocol.
Urmărind înfiinţarea şcolilor rurale, constatăm că în 1872 se mai înfiinţează
şcoli în Bilieşti, Drăguşeni şi Mărășeşti, iar în 1873 în Movilița și Străoane-de-
Jos. În 1874, în Făurei; în 1875 în Jorăşti; în 1876 în Nereju şi Răcoasa; în
1877 se înfiinţează şcoala din Păuleşti; iar în 1878 în Negrileşti; în 1879 în Vi-
zantea; în 1880 la Paltin, în 1882 la Crucea-de-Sus şi Fitioneşti; iar în 1883 la
Găgeşti; în 1884 la Mera, Şindrilari şi Vărsătura; în 1886 la Clipiceşti; în 1890
la Străoane-de-Sus, iar în 1891 la Crucea-de-Jos, Herăstrău şi Tulnici. Tot în
1891 se înfiinţează Şcoala Primară Urbană de Fete nr. 4 din Focşani ca
sucursală a Şcolii de Fete nr. 1, astăzi numită „Şcoala de Fete nr. 3”, care func-
ţionează în local închiriat în str. Aviator Muntenescu. În 1892 se înfiinţează
Şcoala Rurală la Urecheşti, în 1894 la Diocheţi şi Năneşti, în 1895 la Spulberu,
iar în 1896 la Bârseşti, Costieni, Mera-Andreiaşi, Nămoloasa-Sat şi Nistoreşti,
în 1898 la Bâlca şi Comăţelu, iar în 1900 la Angheleşti. În 1901 se înfiinţează
şcoală la Adjudul-Vechiu, iar în 1902 la Copăceşti, Mândrişca, Poiana, Spineşti
şi Valea-Sării.
Treptat cu înmulţirea numărului de şcoli, datorită sârguinţei învăţătorimii
putnene, cresc şi roadele învăţământului. În adevăr, conştienţi de rolul lor
profesional şi misionar, învăţătorii îşi extind activitatea şi în afară de zidurile
şcolii, pornind cu îndrăzneală pentru aceste vremuri, din proprie iniţiativă lupta
împotriva întunericului satelor.
Odată cu dezvoltarea învăţământului, a preocupat deopotrivă pe învăţători şi
problema ridicării culturale, sociale şi economice a ţăranului, căruia i s-au
devotat. Aceste manifestări cu caracter extraşcolar pornite din proprie iniţiativă
şi răspândite în toate aspectele vieţii săteşti, capătă un avânt vrednic de
remarcat, mai ales în anii 1883-1900.
Acestor activităţi misionare învăţătoreşti, susţinute cu entuziasm şi curaj ne-
înfricat, se datoresc primele începuturi de case de economie şcolară la 1883,
spre a face educaţie economică elevilor şi indirect părinţilor.
Primele începuturi de cantină şcolară, în 1889, primele începuturi de bănci
populare, cooperative, obştii, coruri şcolare cu elevii şi adulţii, cu caracter naţi-
onal şi religios, serbări şcolare, şezători în timp de iarnă, grădini şcolare cu
plantaţii de pomi şi pepiniere frică din 1886, biblioteci săteşti, conferinţe ţinute
sătenilor, sfătuindu-i să se ocupe cu grădinăritul, cu cultura albinelor, a gânda-
cilor de mătase, a pomilor şi a viţei de vie, cum să-şi lucreze pământul şi să-şi
îngrijească vitele, cum să-şi vândă produsele în comun, să-şi apere sănătatea şi
să respecte legile.
179
Pentru o mai bună coordonare şi îndrumare a acestor activităţi, în 1897, tot

din proprie iniţiativă, învăţătorii putneni pun bazele „Cercului Cultural Putna”
a învăţătorilor putneni, cu cercuri culturale filiale în fiecare comună rurală, cea
dintâi înjghebare pe ţară de acest fel care a fost însuşită şi legiferată mai târziu
de către Ministerul Instrucţiunii. Scopul acestor cercuri culturale a fost fixat de
iniţiatori astfel: „Învăţătorii care vor intra în acest cerc, vor avea sfânta datorie
de a lucra din răsputeri pentru stabilirea unei strânse legături între toţi membrii
corpului didactic rural, pentru perfecţionarea lor în arta didactică şi pentru răs-
pândirea între săteni a cunoştinţelor de higiena şi agricultură”.
După epoca eroică dintre 1883-1898, când învăţătorimea putneană a lucrat
cu râvnă şi pe cont propriu, pentru ridicarea maselor prin cultură, urmează o
nouă perioadă denumită „epoca lui Haret”. Identificat în simţăminte şi aspiraţi-
uni cu învăţătorimea şi interesele, ţărănimii române, ca simplu cetăţean, ori ca
ministru al şcolii1 Spiru Haret înseamnă în evoluţia şcolii şi a ţărănimii române
cea mai glorioasă perioadă.
Fig. 85
Şcoala din
Satul
Vrăncioaia
(Văsui)
Şi astfel în epoca lui Haret, şcoala putneană ia un deosebit avânt în toate

domeniile de activitate. În ce priveşte şcolarii, se întemeiază colonii şcolare pe
vacanţă, se stimulează şi se întemeiază cantine şcolare, se întemeiază „asocia-
ţiuni între şcolari” ca: societăţile mutuale şcolare, asociaţiunile pentru protecţia
animalelor şi a păsărilor, stârpirea omizilor etc., contribuindu-se prin toate a-
cestea la înlesnirea şi asigurarea frecvenţei şi la exercitarea virtuţilor sociale pe
1
În anii 1897-1899, 1907-1910, adică 10 ani.
180
care trebuie să se reazime societatea adultă. Prin vestita „activitate extraşcola-

ră” a învăţătorilor a cărei bază oficială se pune de către Spiru Haret în 1902, se
întemeiază, se organizează şi se dă „mare imbold cercurilor culturale”1, şcoa-
lelor de adulţi, şezătorilor săteşti, serbărilor şcolare şi naţionale, conferinţelor
populare, ridicării monumentelor istorice - cel de la Bârseşti-Vrancea - portului
naţional, bibliotecilor rurale, corurilor şcolare şi celor bisericeşti conduse de
învăţători, teatrelor săteşti, grădinilor şcolare şi lucrului manual, loturilor
şcolare obştiilor de arendare şi cumpărare, cooperativelor şi băncilor populare,
toate aceste activităţi constituind preocupările învăţătorilor haretişti.
N-a fost teren de muncă pe care învăţătorii să nu se afirme, n-a fost încerca-
re culturală la care să nu fie prezenţi. Acestor intense şi variate activităţi
învăţătoreşti, desfăşurate cu entuziasm în jurul şcolii se datoresc toate începu-
turilor bune în Judeţul Putna, pe teren cultural, social, economic şi naţional în
viaţa satelor.
La 3 aprilie 1902, începutul anilor de rodnică activitate din epoca lui Haret,
existau în Putna 68 şcoli rurale2) dintre care: una de fete în Adjud, una în
cătuna Căpoteşti, Comuna Boloteşti şi câte una la Şindrilari şi Andreaşi, cătune
ale Comunei Mera.
Din cele 79 comune câte avea în acea vreme Judeţul Putna, existau şcoli nu-
mai la 65 comune. Mai erau 14 comune fără şcoală şi învăţător. Majoritatea co-
piilor acestor comune era condamnaţi să rămână fără învăţătură deoarece abia
ici-colo câte unul mergea la o şcoală din vecinătate.
În 1903 nu existau în judeţ decât 31 localuri de şcoală. Dintre ele 9 fuseseră
clădite de Casa Şcoalelor, iar 22 de către comune. Dintre localurile construite
de către comune, 17 au fost clădite anume pentru şcoală, 3 pentru primării şi u-
na pentru spital, toate fiind date însă pentru folosinţa şcolilor.
Dacă ţinem seama că cele dintâi şcoli rurale din Putna au început a
funcţiona regulat în preajma anului 1864, odată cu legiferarea obligativităţii
şcolare, observăm că în intervalul de la 1864-1901, adică în 37 de ani s-au clă-
dit în acest judeţ 31 localuri de şcoală, ceea ce revine la mai puţin de un local
pe an. Cea dintâi clădire de şcoală rurală s-a ridicat în acest interval, în 1874 la
Domneşti, iar cea din urmă, în 1900, la Angheleşti.
Mai mult de jumătate din şcolile în fiinţă n-aveau localuri proprii. Cele mai
multe erau instalate în case neîncăpătoare, joase, întunecoase unele găsindu-se
1
Sugestia de a da caracter oficial cercurilor culturale, de a le organiza şi recomanda căldu-
ros corpului didactic din întreaga ţară o capătă Haret de la încercarea făcută de învăţătorii put-
neni în 1898 din proprie iniţiativă. (Vezi vol. omagial, pag. 976, art. Al Gheorghiu).
2
Vezi vol. omagial ,,Ale tale dintru ale tale”, cu ocazia împliniri a 60 ani, tipărit în 1000
ex. cu 1223 p., p. 119, Fl. Cristescu.
181
în sat, iar altele în vreo cameră oropsită a unei primări dărăpănate, sau în vre-o
chilie de mănăstire.
La unele, cum era la Herăstrău, trebuia să-ţi pleci capul să poţi intra în cla-
să, la altele, cum era la Fitioneşti sufla vântul prin crăpăturile păreţilor şi ploaia
curgea şiroaie prin acoperiş. Documentul vremii ni-l oferă scriitorul I.
Ciocârlan, el însuşi un ilustru înaintaş al învăţătorimii putnene.1
Se simţea deci, mare nevoie de construire de localuri proprii, în cea mai ma-
re parte a comunelor. Problema era însă foarte grea, căci comunele erau lipsite
de fonduri. Totuşi datorită entuziasmului deşteptat de voinţa de fier a prefec-
tului de judeţ de pe atunci, N. N. Săveanu, care a îmbrăţişat cu toată căldura
Circulara-apel dată în acest sens de marele ministru al şcoalelor, Haret, s-a
stârnit o adevărată întrecere între autorităţile locale din comune şi sate în ridi-
carea de localuri de şcoli în frunte cărora se găseau învăţătorii. Au fost comune
care au pornit construcţii de şcolii având visteria goală, cum e Văsuiul, care a
început construcţia şcolii cu 7,50 lei capital.
Datorită campaniei desfăşurate în favoarea clădirii localurilor de şcoli a
înfiinţării de noi şcoli, din anii 1902-1903, în toamna anului 1903 se găseau în
funcţiune în Judeţul Putna 82 şcoli cu 82 localuri proprii, dintre care unul
fusese construit în 1858, 30 localuri fuseseră construite între anii 1864-1900,
iar 51 localuri în campania din 1902-1903.
Cele 51 de şcoli construite în 1902-1903 au costat în total 393.501 lei.
Drept primă consecinţă a acestei frumoase activităţi, s-a îndoit numărul ele-
vilor înscrişi şi frecvenţi, căci pe când în 1900-1901 au fost înscrişi 6555 elevi
urmând regulat 4834, în 1902-1903 au fost înscrişi 13286 elevi, urmând regulat
9205 elevi.
A doua chestiune importantă din viaţa şcolii, care a preocupat autorităţile în
1901-1903, a fost crearea de noi şcoli. În 1901 s-au creat şcoli la Adjudul-Nou,
Adjudul-Vechiu şi Negrileşti, iar în 1902 s-au înfiinţat 2 şcoli la: Valea-Sării,
Colacu, Burcioaia, Borşani, Spineşti, Cucova, Drăguşani, Vadu-Roşca, Crucea-
de-Sus, Poiana, Copăceşti şi Mândrişca. În 1903 s-a înfiinţat şcoală şi în Văsui,
ultima comună în care nu exista încă şcoală şi învăţător.
Roadele activităţii din epoca lui Haret s-au verificat cu prisosinţă în Răz-
boiul de Întregire din 1916-1918, la care şcoala şi învăţătorimea putneană au
contribuit în mare măsură. Cele mai multe şcoli au fost puse în funcţiune chiar
din toamna 1918, iar în toamna 1920 nu era şcoală să nu fi fost refăcută şi or-
ganizată.
1
v. „Ethnos”, I, 156.
182
Decretul-Lege al Comitetelor Şcolare preconizat şi pus în aplicare în anul 1919 de d. Simion
Mehedinţi, Ministrul Instrucţiunii Publice de pe atunci, bazat pe principiul „Nu poate statul, ce poate
satul”, prin care şcoala s-a pus în sarcina contribuţiei locale, pentru Judeţul Putna a fost o îngreuiere
a situaţiei sale excepţionale. Totuşi învăţătorii au muncit din răsputeri de au reînviat şcolile.
Cu venirea d. Dr. C. Anghelescu în fruntea Ministerului Instrucţiunii, se re-ia opera lui Haret.
Şcoala se încadrează în noua structură a statului român de după Războiul Întregirii cu cele două mari
reforme sociale: împroprietărirea şi votul obştesc, care se adaugă la vechile preocupări ale
învăţătorimii. Acum iau o mare dezvoltare băncile populare, obştiile şi cooperativele, organizându-se
pe judeţ „Federala”, operă la care învăţătorimea îşi are însemnată contribuţie. Ca şi pe vremea lui
Haret apare din nou pe primul plan problema construcţiilor şcolare cu construiri din nou sau
completări de clase şi mărirea numărului de învăţători, încât şi cătunele ajung să-şi aibă şcoala lor.
După război, activitatea extraşcolară în centrele săteşti mai însemnate se desfăşoară în cadrul
„Căminelor Culturale” chemate să grupeze şi să folosească toate elitele satelor pentru ridicarea lor.
Acolo unde s-a reuşit ca aceste instituţii să fie organizate temeinic, munca învăţătorilor a fost
întregită şi continuată cu mai mulţi sorţi de izbândă.
Dacă urmărim după date statistice1 învăţământul primar din Judeţul Putna – de la 1920 până
astăzi -, cu privire la numărul școalelor, al posturilor şi învăţătorilor, la mişcarea populaţiei şcolare
precum şi în întregul mers al învăţământului, desprindem următoarele:
1). Numărul școalelor şi al posturilor: Urmărind numărul școalelor şi al posturilor în funcţiune în
acest judeţ, de la 1920 şi până azi, constatăm:
Din tabloul [de mai jos] observăm că în anul 1942-1943, adică în prezent, se găsesc în funcţiune
în Putna 191 şcoli primare şi 19 grădini de copii.
Şcolile primare se găsesc răspândite astfel: 4 şcoli primare băieţi şi 4 de fete, adică 8 şcoli în
Focşani, câte una de băieţi şi una de fete în târgurile Odobeşti şi Adjud şi în satele Păuneşti şi
Jariştea şi câte un grup şcolar în Panciu şi Mărăşeşti. Se mai găsesc 2 şcoli mixte în Satul Păuneşti,
iar restul de 190 şcoli se găsesc în încă 163 sate din cele 235 sate câte are în total Judeţul Putna.
1
Datele statistice pentru anii 1920-1932 sunt luate după art. „Învăţământul primar din Judeţul Putna” de P. Iosif, publicat în „Milcovia”,
anul IV, I 33, aceste date fiind scoase din arhiva Inspectoratului Şcolar Judeţului Putna. Cele mei multe sunt luate după statele de plaţi ale
învăţătorilor, ele fiind riguros exacte. Datele pe anii 1941-1942 sunt luate după tabelele statistice puse la îndemână de dl inspector şcolar de
îndrumare şi control I. Stavarache, iar pe 1942-1943 după statele de salariu.
183
Numărul şcolilor în funcţiune în Putna (oraş şi judeţ)
funcţionează în total
La învăţământul primar La grădina de copii
În câte localit.ăţi din
Totalul g-ral al
Totalul şcoli-lor
Putna sunt şcoli
În anii şcolari
Câte posturi
În învă-
şcolilor don
cu 11 posturi
cu 12 posturi
cu 15 posturi
cu 16 posturi
Total grăd.
cu 2 posturi
cu 3 posturi
cu 4 posturi
cu 5 posturi
cu 6 posturi
cu 7 posturi
cu 8 posturi
cu 9 posturi
cu 2 posturi
cu 3 posturi
cu 4 posturi
cu 5 posturi
ţământul
cu 1 post
cu 1 post
Putna
copii
prim.
1920 Rural
135 73 34 14 28 2 1 152 4 2 6 158 319
1921 şi urban
Judeţ 71 53 14 29 2 - 169 6 3 - 9 178 375
1925
159 Focşani - - 1 8 2 1 12 - 1 2 3 15 58
1926
Total 71 53 15 37 4 1 181 6 4 2 12 193 415
Judeţ 62 60 19 26 8 2 1 178 8 3 - 11 189 416
1930
170 Focşani - - 1 6 5 - - 12 - 2 2 4 16 64
1931
Total 62 60 20 32 13 2 1 190 8 5 2 15 205 480
Judeţ 58 62 19 23 9 2 1 1 175 5 3 - - - 8 183 414
1932
169 Focşani - - 1 2 1 2 1 2 9 - - 2 1 1 4 13 66
1933
Total 58 62 20 25 10 4 2 3 184 5 3 2 1 1 12 196 480
1941
Total 47 56 26 30 16 9 5 4 1 1 195 12 7 19 214 605
1942
Judeţ 42 58 30 24 13 7 3 3 - 1 1 1 183 13 - 1 14 197 551
1942
183 Focşani - - - 1 - 1 4 1 1 - - - 8 1 4 - 5 13 64
1943
Total 42 58 30 25 13 8 7 4 1 1 1 1 191 14 4 1 19 210 615
După numărul posturilor ce funcţionează la o şcoală, găsim în total:

42 şcoli primare cu 1 post = 42 posturi;
58 şcoli primare cu 2 posturi = 116 posturi;
1 şcoli primare cu 16 posturi = 16 posturi.
În total sunt 191 şcoli primare cu 590 posturi în funcţiune şi tot atâţia învăţători dintre care 524 sunt titulari în
pos-turi, 47 sunt utilizaţi şi 19 sunt maeştri.
Cele 19 grădini de copii cu un număr total de 25 posturi, se găsesc răspândite astfel: 5 în Oraşul Focşani, câte una
în târgurile Odobeşti, Panciu, Mărăşeşti şi Adjud, iar restul, în satele: Vizantea, Jariştea, Păuneşti, Câmpineanca, Pă-
ţeşti, Coţofăneşti, Sascut, Străoane-de-Sus.
În total, se găsesc în funcţiune 210 şcoli în 183 localităţi, cu 615 posturi şi tot atâţia învăţători în funcţiune.
Urmărind felul cum variază numărul şcolilor din Putna între anii 1920-1943, constatăm că numărul lor creşte
simţitor între anii 1920-1925, când de la 158 şcoli în 1920, numărul lor ajunge în 1925 la 193, înregistrând un spor de
aproape 1/4. De la 1925 marchează neînsemnate oscilaţiuni, ajungând în 1930 la 205 şcoli, în 1941-1942 la 214 şcoli,
iar în prezent existând 210 şcoli.
184
Fig. 86
Şcoala
Primară
Mixtă
„S. I.
Cureţeanu”,
Odobești
2). Personalul didactic. În anul şcolar 1942-1943, starea personalului didac-

tic primar în jud. Putna, după statele de salar este următoarea:
În Oraşul Focşani sunt 21 bărbaţi şi 28 femei la învăţământul primar; iar la
grădinile de copii 9 conducătoare; adică în total sunt 58 învăţători plus 6 ma-
eştri.
În judeţ găsim 274 bărbaţi plus 261 femei - 535 învăţători la învăţământul
primar şi 16 conducătoare la grădinile de copii, adică 551 învăţători în total. În
oraş şi judeţ funcţionează în total 297 bărbaţi plus 318 femei - 615 învăţători şi
tot atâtea posturi, în care se cuprind şi 19 maeştri.
În privinţa numărului şi pregătirii corpului didactic primar din Putna, între
1920-1943, constatăm că între 1920-1925 numărul posturilor şi al învăţătorilor
creşte de la 319 la 415, realizându-se un spor de 96 învăţători. Între 1925-1930
numărul învăţătorilor creşte cu încă 66.
Nr. elevilor în vârstă Numărul elevilor înscrişi
În anul
Învăţă
mântul
şcolar
de şcoală după La grădina de La învăţământul Total

recensământ1 Copii primar elevi
Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total Băieţi
Rural 8952 7152 16104 43 31 74 9357 5653 15010 9400
1920
Urban2 2000 2073 4073 128 110 238 1962 1985 3947 2090
1921
Total 10952 9225 20117 171 141 312 11319 7638 18957 11490
Rural 14872 14265 29133 88 99 187 7861 6137 13988 7949
1925
Urban 4082 3640 7722 252 299 551 1635 1539 3174 1887
1926
Total 18954 17905 36859 340 398 738 9496 7676 17172 9836
1
În 1920-1921 în vârstă de la 7-18 ani, în ceilalţi ani, între 5-18 ani;
2
Oraşul Focşani.
185
Rural 15601 15195 30796 295 217 512 10166 9244 19410 10461
1930
Urban 3537 3529 6796 395 418 813 1991 1920 3911 2380
1931
Total 19138 18454 37592 690 635 1325 12157 11164 23321 12847
Rural 19127 19949 39076 320 286 606 13293 12145 25438 13613
1932
Urban 2328 2169 4497 204 216 420 1272 1432 2704 1476
1933
Total 21455 22118 43573 524 502 1026 14565 13577 28142 15089
Rural 22049 21060 43109 16911 14994 31905
1941
Focşani 1717 1681 3398 1164 813 1977
1942
Total 23765 22741 46507 434 382 816 18075 15807 33882 18509
În ce priveşte suplinitorii observăm că cu cât ne apropiem de 1942-1943,

numărul lor scade. De unde în 1920 găsim 152 suplinitori, în 1925 găsim 180,
În 1932-1933 găsim 5 suplinitori la 480 învăţători revenind un procent de 1%.
3). Mişcarea populaţiei şcolare. Potrivit Legii învăţământului primar în vi-
goare, populaţia şcolară o alcătuiesc elevii în vârstă de şcoală între 5-18 ani,
constatată prin recensământul ce se face anual de fiecare circumscripţie şcola-
ră. Ar fi interesant de urmărit anual mişcarea acestei populaţiuni şcolare supusă
obligativităţii învăţământului, pentru că ea justifică şi indică câtimea numărului
necesar în fiecare an de posturi, de învăţători şi de şcoli şi ne dă putinţa să cu-
noaştem progresul ce se realizează.
În limita posibilităţilor de informare, vom da câteva date referitoare la nu-
mărul elevilor în vârstă de şcoală, cum şi a celor înscrişi şi frecvenţi în anii
1920-1943.
Urmărind populaţia şcolară după datele indicate în acest tablou, se constată
că numărul elevilor în vârstă de şcoală din acest timp este în continuă creştere;
mai înceată în unii ani, cu salturi pronunţate în alţii, de pildă: în perioada de la
1920-1925 numărul elevilor în vârstă de şcoală sporeşte cu 16632. În perioada
de la 1925-1930 sporeşte cu 733 elevi, iar între 1930-1933 sporeşte cu 5981
elevi. Adică cu 82%, 2% şi 16%. Sporul mare din prima perioadă se datorează
recensământului riguros al populaţiunii şcolare dintre 5-7 ani, din anul 1925.
înscrişi Numărul elevilor frecvenţi

Total general al La grădina de La învăţământul Total general al elevilor
elevilor înscrişi Copii primar frecvenţi
Fete Total Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total
5684 1508 30 26 56 6825 320 10026 6855 3227 10082
2095 4185 105 104 209 1617 1593 3210 1722 1697 3419
7779 19269 135 130 265 8442 4794 13236 8577 4924 13501
6236 14185 72 66 136 6467 4733 11200 6539 4799 11338
1838 3625 225 478 1108 1400 2508 1333 1653 2986
8074 17910 297 253 616 7575 6133 13708 7872 6452 14324
319
9461 19922 235 165 400 7999 7009 15008 8234 7174 15408
2338 4724 366 384 750 1563 1660 3223 1929 2044 3973
186
11799 24646 601 549 1150 9562 8669 18231 10163 9218 19381
12431 26044 244 21 455 10331 8655 18986 10575 8866 19441
1648 3124 182 1 380 1176 1181 2357 1853 1379 2737
14079 29168 426 193 835 11507 9836 21343 11933 10245 22178
409
8951 9381 18332
805 809 1614
16139 34698 425 375 800 13004 10998 24002 9756 10190 19946
Se mai observă că nu toţi elevii în vârstă de şcoală pot fi înscrişi. Din
pricina lipsei de locuri mulţi din ei rămân să mărească numărul analfabeţilor.
Se observă apoi că între 1920-1925 numărul elevilor înscrişi scade treptat,
ajungând în 1925 la 17910 înscrişi, ceea ce reprezintă un minus de 1359 elevi,
faţă de înscrişii din 1920. De la 1925, numărul elevilor înscrişi creşte treptat,
ajungându-se în 1930-1931 la 24646 elevi înscrişi. La această dată se observă
un spor de 5377 elevi înscrişi faţă de 1920 şi un spor de 1737 elevi înscrişi faţă
de 1925. În 1932-1933 numărul elevilor înscrişi se urcă la 28142, înregistrând
faţă de 1925 un plus de 10232 elevi, iar faţă de 1939 un plus de 3495 elevi.
Dacă se urmăreşte frecvenţa elevilor în acest timp, se constată că în genere
se găseşte ca număr în creştere; de la 13501 elevi frecvenţi în 1920, ea se urcă
în 1925 la 14324 elevi, în 1930 ajunge la 19381, iar în 1932 găsim o frecvenţă
de 21343 elevi.
Dacă raportăm frecvenţa la numărul elevilor înscrişi şi la al acelor în vârstă
de şcoală din anii respectivi şi dacă urmărim şi promovarea elevilor în acest
timp, se constată:
Cât reprezintă Numărul elevilor promovaţi la sfârşitul anului şcolar, la şcolile
frecv. % din: primare
Nr. elevilor înscrişi
În învăţământul În învăţământul Totalul general al

vârstă de şcoală:
În anii rural urban (Focşani) promov. din Putna

Nr. elevilor în
şcolari
în şcoli:
Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total
1920
70% 66% 5616 2523 8140 1410 1452 2862 7026 3976 11002
1921
1925
80% 38°/0 5081 3717 8798 1114 1207 2321 6195 4924 11119
1926
1930
78% 51 % 6522 5656 12178 1472 1476 2948 7994 7132 15126
1931
187
1
1932 )
48 %
1933 75%
1931
69% 51 % 8951 9381 18332 805 809 1614 9756 10190 19946
1942
Se vede astfel că frecvenţa

oscilează, găsindu-se în 1932
în descreştere. Una din cauze
e şi aceea că învăţătorii au ne-
voie de sprijin în aplicarea
obligativităţii. Frecvenţa fete-
lor se găseşte însă în creştere,
tinzând s-o ajungă pe a băieţi-
lor. În ce priveşte promovarea
elevilor, observăm următoare-
le: în anii 1920-1921 au pro-
movat 83% din numărul ele-
vilor frecvenţi, revenind în
medie câte 35 elevi de învă-
ţător. În 1926 au promovat
81% din numărul frecvenţilor,
revenind câte 28 elevi de în-
Fig. 87 Şcoala Primară din Mărăşeşti văţător, iar în 1930-1931 au
promovat 82%, revenind câte 33 elevi de învăţător.

Următorul tablou rezumativ-comparativ asupra numărului şcolilor, al postu-
rilor şi al învăţătorilor, cum şi asupra mişcării populaţiunii şcolilor primare şi
grădinilor de copii din Judeţul Putna de la sate şi oraşe arată o situaţie precisă a
învăţământului din acest judeţ în ultima vreme.
La începutul anului şcolar 1940-1941, când neamul românesc păşeşte pe
noul făgaş al redeşteptării naţionale, se găseau în Putna 212 şcoli, la care func-
ţionau 631 învăţători titulari, plus 120 învăţători utilizaţi, refugiaţi din ţinutu-
rile cotropite.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940, atât de dezastruos pentru Judeţul Putna,
a provocat mari stricăciuni şi şcolilor din acest judeţ. Din cele 214 localuri din-
tre care 194 proprii, au fost avariate de cutremur 194. Deşi nu s-au putut repara
în cursul anului 1940 decât numai 9 localuri, învăţământul n-a suferit totuşi,
1
N-au fost puse la dispoziţie datele promovaţilor pe acest an.
188
căci datorită strădaniilor învăţătorilor, cursurile s-au ţinut unde s-a putut, dar s-
au ţinut.
Nr. total al Nr. total al Nr. total al

Nr. total al Nr. elev. în
Nr. învăţ. Şi elev înscrişi frecvenţ. (şc. Promovaţilor
şcoalelor vârstă de şc.
al posturilor în şcoli (prim prim plus gr. (şc. prim.)
(oraş şi jud.) după recens.
+ gr. copii) copii) cl. I-VII
În
anii
A crescut sau a
A crescut sau a
A crescut sau a
A crescut sau a
A crescut sau a
A crescut sau a
şcolari
scăzut cu:
scăzut cu:
scăzut cu:
scăzut cu:
scăzut cu:
scăzut cu:
1920 158 - 319 - 20177 - 19269 - 13501 - 11002 -
1921
1925 193 +35 +415 +96 36859 +16682 17210 -1356 14324 +823 11419 +117
1926
1930 205 +12 480 +66 37592 +733 24646 +6736 19381 +5057 15126 +4008
1931
1932 196 -9 480 - 43573 +5981 28142 +3496 21343 +1962 -
1933
1941 214 +18 + 46507 +2934 34698 +6556 24002 +2659 19946 +
1942
În cursul anului 1941-1942 s-au refăcut 188 localuri, unele fiind clădite
chiar din nou. În 1942-1943 s-au mai pus în funcţiune 5 localuri şi au rămas de
reclădit 12.
* * *
Din cele câteva sumare însemnări asupra învăţământului primar din Putna
se desprind, printre altele, următoarele constatări:
a) De la cele 8 şcoli primare urbane şi 3 şcoli rurale câte existau acum 80
ani, învăţământul din Putna numără astăzi 210 şcoli primare cu 324 săli de cla-
să, cu 635 învăţători şi cu o populaţie şcolară de 33.876 elevi dintre care 24574
la învăţământul elementar şi 9302, la cursul superior.
b) Învăţătorul putnean a fost şi stă la datorie, înţelegându-şi rolul misionar
în cadrul celor două lumi; copiii şi oamenii adulţi cărora le închini deopotrivă
toată grija, tot entuziasmul şi priceperea sa, luptând cu îndârjire şi curaj pentru
promovarea învăţământului şi a şcolii şi pentru ridicarea culturală, socială, mo-
rală şi economică a maselor populare.
c) Pentru ca munca sa să nu rămâie zadarnică, să nu se irosească în van, ori
să rămână incompletă, învăţătorul putnean a înţeles să păstreze întotdeauna
contactul social cu lumea din afară de şcoală, fiind sufletul şi animatorul tutu-
ror preocupărilor de interes obştesc.
d) Sanctuarul şi focarul de propagare al adevăratei culturi în masele popu-
lare nu poate fi decât Şcoala - mai ales cea populară -, iar adevăraţii ei propa-
gatori în masă au fost oricând şi rămân multă vreme învăţătorii.
189
Fig. 88
Căminul
Cultural
din Satul
Vrăncioaia
(Văsui)
d) Dacă învăţătorii n-au putut şi nu pot realiza în întregime năzuinţele lor,

se datorează în primul rând faptului că au avut de luptat cu întunericul şi ig-
noranţa şi n-au aflat întotdeauna înţelegerea, şi sprijinul necesar. Au dat însă
mereu dovadă că atunci când sunt înţeleşi şi sprijiniţi, realizează adevărate mi-
nuni, căci învăţătorul e întâiul factor de progres spiritual al neamului.
B). ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR. Liceul ,,Unirea”. La 7 ianuarie 1866,
sub domnia lui Cuza Vodă, ia fiinţă „Gimnaziul” din Focşani cu o singură
clasă, sub conducerea profesorului Ştefan Neagoe. În anul 1868 erau trei clase
cu un număr total de 88 elevi şi 6 profesori. Numărul profesorilor se măreşte ca
şi numărul claselor, astfel că la 23 iulie 1869, ministerul aprobă înfiinţarea
clasei a V-a pe anul şcolar 1869-1870 şi clasa VI-a pe anul şcolar 1870-1871.
Localul devenind neîncăpător, corpul profesoral agită chestiunea clădirii u-
nui local propriu. Nu reuşeşte însă decât să mute gimnaziul într-o nouă casă
particulară din strada Sârbească, actuala stradă Brăilei. Înfiinţarea cursului su-
perior a prezentat multe greutăţi, astfel că abia în anul 1884 „Gimnaziul Uni-
rea” se transformă definitiv în liceu.
Numele de „Gimnaziul Unirea” şi sărbătorirea zilei de 24 Ianuarie ca patron
al şcoalei, sunt aprobate prin Decretul domnesc din 15 aprilie 1880, în urma
cererii corpului didactic, care a ţinut să lege de actul Unirii Principatelor nume-
le instituţiei ce avea să se clădească chiar în apropierea hotarului de la Milcov.
Numărul elevilor mărindu-se treptat, iar sălile devenind neîncăpătoare pen-
tru materialul didactic, la 24 aprilie 1880, cu cheltuiala judeţului, s-a început
190
construcţia clădirii proprii a liceului în vechiul local „Pastia”, astăzi „Şcoala

profesională”, unde s-a mutat la 1 septembrie 1881. În anul 1899 Statul începu
construcţia actualului local în care şcoala se mută la 1 septembrie 1900. Noua
clădire ce corespundea celor mai pretenţioase cerinţe arhitectonice dispunea de
sălile şi materialul didactic necesar unei activităţi intense.
În anii 1936 şi 1937 Eforia şcolară construieşte din fonduri proprii - în pre-
lungirea aripei drepte şi celei stângi ale liceului - încă 8 săli de clasă şi labora-
toare.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 avariază monumentala clădire a liceului
în aşa măsură, încât pentru reparaţia ei radicală trebuia în 1941 o sumă de cel
puţin 28.000.000 lei.
În 1940 Eforia şcolară intră în posesia terenului viran, fostă proprietatea
boierilor Dăscălescu, în decursul vremurilor intrate în mâini streine de neam.
În primăvara anului 1942 se încep lucrările de reparaţie radicală şi de re-
construcţie a clădirii liceului deteriorată de cutremurul amintit. Eforia şcolară
dispunând de un fond de lei 9.926.373, în care sumă intră şi subvenţia Mi-
nisterului Culturii Naţionale de lei 7.000.000 şi contractând un împrumut de la
Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni de lei 8.000.000, a putut să treacă la repa-
raţia radicală numai 2/3 din clădire: aripa stângă şi corpul central, rămânând ca
aripa dreaptă să fie reparată atunci când instituţia va dispune de fonduri sufici-
ente.
Directorii liceului de la înfiinţare şi până în prezent: Ştefan Neagoe 1866,
N. Tipeiu 1866-1867, M. Constantiniu 1867-1873, D. Caian 1873-1889; Gh.
Pamfil 1889-1895, Em. Constantinescu 1895-1900, C. Calmuschi 1900-1902,
P. Mihăileanu 1902, Savel Rahtivan 1902-1904, Simion Crainic 1904-1907 şi
1910-1913, Teodor Iordănescu 1907-1910 şi 1913-1919, Ovidiu Ţeno 1919-
1920 şi 1922, S. Lăduncă 1920-1922, Al. Georgiade 1922-1926 şi 1927-1929,
V. Bălănescu 1926-1927, Al. Ispas 1920-1931 şi 1933. Al. P. Arbore 1931-
1933 și 1934, C. Leonescu 1934-1938. I. Z. Enescu 1938, V. Mihordea 1938-
1939, Ion Diaconu 1939-1940, D. I. Popa 1941, C. Diaconescu 1941 până în
prezent.
Realizări pe tărâm cultural. În 1876 ia fiinţă biblioteca actuală a corpului
profesoral. În octombrie 1898, a luat fiinţă „Societatea literară” cu membri
aleşi numai din rândurile elevilor de curs superior. Iniţiatorii au fost profesorii:
C. C. Moisil, Gh. Bogdan-Duică, Şt. Graur, C. Giurescu, G. Petrovici şi C. I.
Lupu. Vechile statute se păstrează, fiind modificate în 1919, când societatea a
luat numele de „Grigore Alexandrescu”, iar conducerea ei se încredinţează
unui profesor de partea literară, recomandat de director pe un an. Activitatea
acestei societăţi a avut o înrâurire puternică asupra elevilor, şedinţele fiind
frecventate chiar şi de public. În anii 1919-1926, I. M. Raşcu, cunoscut profe-
191
sor de limba română, luând conducerea acestei societăţi, a reuşit s-o ridice la o
stare de înflorire excepţională. Anuarele acestei instituţii conţin pagini ce ilus-
trează o muncă pedagogică creatoare. Tot pe atunci se înfiinţează şi o „Societa-
te filarmonică”. Mai târziu sufletul acestei societăţi a fost maestrul de muzică I.
Nanulescu, până la războiul din 1916-1918.
În anul 1900-1902, odată cu mutarea liceului în actuala clădire, era nevoie
de un organizator harnic şi destoinic. Acesta a fost profesorul de geografie C.
Calmuschi care a introdus uniforma în liceu şi ierarhizarea elevilor prin semne
distinctive. De asemenea în vremea sa excursiile încep să se bucure de toată
atenţia, continuate de noul director, profesorul Savel Rahtivan.
Sub direcţia prof. Teodor Iordănescu (1907-1911), care venea cu o frumoa-
să cultură filologică şi umanistă din Germania, noi principii pedagogice sunt
puse în practică de pedagogul blând şi împăciuitor. Deschide biblioteca liceului
marelui public doritor de lectură în domeniul literaturii clasice şi moderne şi
sprijină înfiinţarea unei societăţi ştiinţifice şi de comunicări literare cu sediul la
liceu. Aci s-au ţinut mai multe serii de conferinţe publice, fapt ce a făcut ca Li-
ceul „Unirea” să devină un focar de cultură proeminent. Era de altfel printre
liceele fruntaşe de atunci.
La 6 noiembrie 1921 a avut loc solemnitatea dezvelirii plăcii comemorative
de bronz, aşezată în sala principală de la intrarea liceului de către „Cercul stu-
denţesc putnean Mărăşeşti”, în amintirea foştilor elevi căzuţi în războiul din.
1916-1918, După dezvelirea plăcii, printre alte personalităţi a vorbit scriitorul
Duiliu Zamfirescu, ca fost elev.
O nouă epocă de propăşire a şcoalei a fost în anii 1922-1926, când se afla ca
director Al. Georgiade care a reuşit să strângă fonduri însemnate pentru o even-
tuală construcţie. În adevăr, fără aceste fonduri nu s-ar fi putut trece mai târziu
la înfăptuirile realizate. Prof. Al. Ispas ca director în anii 1929-1931, a înzestrat
clasele cu mobilier modern, lucru continuat de succesorii d-sale, domnii Al. P.
Arbore şi C. Leonescu.
Prof. Arbore reuşeşte îndeosebi să sporească numărul de cărţi din biblioteca
profesorală cu volume ştiinţifice şi literare, precum şi să procure material di-
dactic experimental.
Direcţia prof. C. Leonescu (1934-1938) trăieşte timpul înfăptuirilor de pro-
porţii mari. Dacă am ţine seamă numai de excursiile organizate de dânsul în
străinătate, de munca sa în atari împrejurări, prof. Leonescu merită adâncă
recunoştinţă în istoria Liceului „Unirea”.
De şase ori îl găsim în fruntea elevilor şi a unui grup de profesori cercetând
Italia precum şi o singură dată în Franţa. Liceul Unirea realiza înainte de 1918
excursii peste hotare fără a fi întrecut de alte şcoli secundare din vechiul Regat.
192
În timpul direcţiunii d-sale îşi desfăşurau activitatea în amfiteatrul liceului mai toate societăţile culturale din
oraş: Liga Culturală, Societatea pentru Cultura şi Literatura Italiană „Dante Aligheri”, Societatea pentru Răs-
pândirea Portului, Jocului şi Cântecelor Româneşti „Hora Unirii” şi „Fundaţiile Culturale Regale - Subsecţiu-
nea de Conferinţe Focşani”. Acelaşi director a sprijinit înfiinţarea unei fanfare sub conducerea maestrului de
muzică D. Rădulescu.
În timpul directoratului prof. Ion Diaconu, Liceul „Unirea”, printr-o acţiune bine chibzuită, a intrat în pose-
sia terenului viran din vecinătatea liceului, fostă proprietatea boierilor Dăscălescu, unde unioniştii Kogălni-
ceanu, Alecsandri şi C. Negri plănuiau renaşterea României.
În anul 1941-1942, sub direcţia prof. C. Diaconescu se organizează disci-plina în şcoală, după noile direc-
tive ale Ministerului Culturii Naţionale şi se în-cepe opera de refacere a clădirii liceului deteriorat grav de cu-
tremurul amintit.
Nu trebuie uitat că Liceul „Unirea” a fost în Moldova de sud pivotul vieţii sufleteşti: tineretul din judeţele
vecine preferă această instituţie de cultură altora. Iar în ultimul timp tot de la acest liceu au fost îndrumătorii
vieţii culturale putnene şi focşănene, când datorită „Fundaţiilor Culturale Regale” şi „Ligei Culturale” s-a des-
făşurat între 1935 şi 1940 o activitate intelectuală fără precedent. Astăzi revista Ethnos este o nouă dovadă de
ce mai are a înfăptui corpul profesoral de la Liceul ,,Unirea”.
Notăm câteva personalităţi care s-au luminat la Liceul ,,Unirea”:
Duiliu Zamfirescu, scriitor;
Anghel Saligni, constructorul podului de la Cernavodă;
Arhitectul I. Mincu;
Scriitorul C. Ollănescu-Ascanio;
Simion Mehedinţi, prof. universitar şi fost ministru;
Ştefan Longinescu, prof. universitar;
Gh. Longinescu, prof. universitar;
I. Voinov, prof. universitar;
Sava Atanasiu, prof. universitar;
Anibal Teodorescu, prof. universitar;
Gb. As1an, prof. universitar;
Dr. Mețianu, prof. universitar;
Enache Ionescu, prof. secundar şi inspector general.
Aceste alese personalităţi ale culturii româneşti au avut ca îndrumători profesori eminenţi de sama lui
Ovid Densusianu, C. Giurescu, G. Bogdan-Duică, D. Moisil, I. A. Bassarabeseu, D. D. Pătrășcanu, D.
F. Caian, C. I. Lupu, Hristian Ţapu, Teodor Iordănescu, Iulian Ştefănescu, L. M. Rașcu.
193
Mişcarea şcolară a Liceului „Unirea” între 1933-1943
După
locuinţa După cetăţenia şi neamul
După profesiunea părinţilor După religia părinţilor
părinţilor părinţilor
Maeştri şi lucrători ind. istr
Profesori, învăţători, preoţi
Profesiuni libere: avocaţi,

Industriaşi mari şi mici,
doctori, ingineri, artişti

mici muncitori agricoli
Comercianţi şi slujbaşi
Funcţionari publici de
Proprietari şi arendaşi
Agricultori mijlocii şi
Germani (saşi, svabi)

Greco-catolici (uniţi)
Evanghelico-luterani
Numărul elevilor
Ucraineni (ruteni)
Romano-catolici
Alte confesiuni
Unguri (secui)
Turci şi tătari
Alte neamuri
Alte ocupaţii
ateliere,etc.
Anul şcolar
De la oraş
De la ţară
Ortodoxă
de moşii
tot felul
TOTAL
TOTAL
TOTAL
Mozaici
Scriitori
Români
Armeni
Militari
Poloni
Orfani
Greci
Evrei
1942-1943 643 343 300 5 171 24 17 56 153 103 78 20 - 16 - 643 637 1 4 - - 1 643 632 3 1 2 - 3 1 643
1941-1942 693 477 316 5 164 4 46 65 151 86 121 30 1 20 - 693 685 4 3 - - 1 693 691 14 - 1 693
1940-1942 642 355 287 6 160 7 38 57 140 68 98 58 3 4 3 642 635 2 4 - - 1 642 627 1 1 4 - 4 1 642
1939-1940 652 472 180 1 125 8 44 112 128 72 106 38 - 18 - 652 575 1 2 - 72 1 652 575 1 1 72 2 1 652
1938-1939 645 488 157 13 117 13 36 115 143 67 77 41 - 23 - 645 568 - 5 2 69 1 645 573 1 1 69 1 645
1937.1938 709 523 186 22 123 10 46 125 133 65 106 36 1 28 1 709 629 2 - 3 74 1 709 631 12 1 74 1 2 709
1936-1937 697 516 181 20 134 5 30 115 131 63 105 44 1 49 4 697 615 4 1 2 75 - 697 619 1 1 1 75 1 697
1935-1936 675 492 183 11 132 7 50 118 129 62 101 34 - 26 5 675 586 5 1 2 81 - 675 591 81 675
1934-1935 609 453 156 18 144 5 23 115 116 42 84 32 1 28 1 609 523 - - 1 85 - 609 521 84 3 609
1933-1934 582 417 165 5 133 20 8 116 113 49 79 28 1 29 1 582 494 - 3 - 8 - 582 491 1 85 3 2 582
Şcoala Normală de Băieţi şi Orfelinatul „Principesa Elisabeta”. Şcoala Normală de Învăţători a fost înfiinţată în
1914, fiind prevăzută la început cu ultimele două clase V şi VI, dar începând să funcţioneze numai cu clasa V, în care se
primeau ca elevi absolvenţii a patru clase gimnaziale. Neavând local propriu, s-a instalat în mod provizoriu în localul
Orfelinatului „Principesa Elisabeta”, direcţia de studii fiindu-i încredinţată d-lui Teodor Iordănescu, profesor la Liceul
„Unirea”.
Funcţionează astfel până în anul 1916, când dă şi prima serie de absolvenţi. În timpul Războiului de Întregire este
închisă, pentru ca în anul 1919 să fie pusă iarăşi în funcţiune, de data aceasta cu clasele I şi II, având ca elevi elemente
recrutate din gimnaziile normale, create în 1918 prin legea profesorului Simion Mehedinţi.
Lipsită de local, de corp profesoral propriu, ca şi de tot ce este necesar unui internat, se instalează pentru un an tot în
localul Orfelinatului Principesa Elisabeta”. În 1922 se mută pentru a treia oară în localul Orfelinatului „Principesa
Elisabeta”; acum şcoala intră pe adevăratul ei făgaş de dezvoltare şi afirmare ca instituţie culturală de seamă a judeţului.
Este epoca cea mai înfloritoare din scurta ei viaţă, căci pornindu-se aproape de la nimic, s-a reuşit să fie organizată şi
înzestrată cu tot ce e necesar unei şcoli normale.
În primăvara anului 1923 se porneşte la mărirea localului - devenit neîndestulător pentru cele două instituţii ce adă-
postea, Normala şi Orfelinatul, transformat în şcoală de aplicaţie - începându-se construirea a două pavilioane noi.
Tot acum e împroprietărită cu un teren de aproximativ 30 ha. Datorită exploatării lui s-au putut face multe
îmbunătăţiri la gospodăria şcolară, foarte săracă la început.
Sub raportul didactic şi al vieţii culturale desfăşurate atât în şcoală cât şi în afară, epoca aceasta marchează, de ase-
menea, progres an de an. De unde la început corpul profesoral era recrutat în întregime de la Liceul „Unirea”, în anul
1921-1922 proporţia este de 1/3 profesori proprii ai şcolii, între care 2 titulari, restul suplinitori. În anul 1922-1923 gă-
sim 2/3 corp didactic al şcolii, între care 4 titulari, restul suplinitori. În anul şcolar 1924-1925, mai întâlnim doar un
singur profesor al liceului, restul ai Şcolii Normale, iar de aici înainte toţi aparţin numai acestei şcoli.
194
Aceeaşi grijă s-a avut şi pentru Orfelinat - devenit şcoală de aplicaţie -, al cărui
corp didactic, în număr de trei, era recrutat dintre cei mai buni învăţători. Şi pentru
a li se da putinţa elevilor ca după terminarea şcolii primare să devină oameni folo-
sitori societăţii cei mai buni dintre ei erau trecuţi în Şcoala Normală, pentru ceilalţi
reuşindu-se a se înfiinţa în anul 1922 trei ateliere practice: unul de croitorie, altul de
cizmărie şi al treilea de fierărie, unde trebuia să înveţe câte o meserie, astfel încât la un an
după isprăvirea celor 7 clase primare ieşeau lucrători calificaţi în direcţia respectivă.
În astfel de condiţiuni, Şcoala Normală dă cea dintâi serie de învăţători - în
epoca de după război - în anul 1924 care, crescuţi în disciplina muncii şi a creaţiei,
pornesc cu entuziasm la munca de ridicare a satelor, fiind trimişi în mod obligato-
riu în provinciile dezrobite. Urmează încă 7 serii de absolvenţi, în medie a câte 40
învăţători, dintre care marea majoritate constituie astăzi corpul dăscălesc primar al
Judeţului Putna şi al celor limitrofe.
Viaţa acestei tinere instituţii, aflată în plină ascensiune, este curmată la anul 1932 când,
în urma măsurii luată de către guvern de a se desfiinţa un număr anu-mit de şcoli normale
din ţară, la 20 decembrie 1932 e desfiinţată. În localul rămas disponibil e readus din oraş
Institutul de Surdo-Muţi care, alături de Orfelinat, trăiesc singure până în 1934, când
Şcoala Normală este reînfiinţată, funcţionând la început cu un număr redus de clase şi
având de luptat iarăşi cu mari greutăţi. Soarta este însă vitregă cu dânsa şi în 1940 e grav
distrusă de cutremur, încât la 1 septembrie acelaşi an, Ministerul Culturii Naţionale hotă-
răşte suspendarea cursurilor până la completa reparare a localului. Această refacere fiind în
curs de executare, „suspendarea” dăinuieşte.
Reînfiinţarea ei ar constitui nu numai împlinirea unui gol pe ogorul culturii româneşti,
dar şi un act de dreptate ce s-ar face unei instituţii la temelia căreia s-au pus jertfe şi s-au
cheltuit energii, pentru ca să i se asigure o dezvoltare dintre cele mai prospere. E, de altfel,
unica şcoală normală din ţară care dispune de o şcoală de aplicaţie internat, cu o secţie de
copii anormali, unde viitorii învăţători pot face - prin contactul direct şi permanent -
experienţe şi practică de ordin didactico-pedagogic, desăvârşindu-şi astfel pregătirea
profesională.
Numărul anual de absolvenţi pe care i-a dat şcoala, în perioada de timp 1930-1941,
este următorul:
Anul şcolar 1929-1930 40 absolvenţi;
Total 215 absolvenţi.
195
Orfelinatul „Principesa Elisabeta”, cu două secţiuni: vorbitori şi surdo-

muţi, îşi are originea în „Azilul de orfani vorbitori şi surdo-muţi” înfiinţat în
1861 de Dr. Carol Davila, ca şi în „azilul de orfani” din Bucureşti, înfiinţat de
Doamna Elena Cuza în 1863, Ministerul Instrucţiunii Publice clădeşte în 1895
la Focşani, un local pe locul donat de D-na Ghica, mutând orfelinatul din
Bucureşti aici şi creându-i o nouă secţiune, a orbilor.
În 1922, secţia vorbitorilor devine „şcoală de aplicaţie” pe lângă Şcoala
Normală, pentru ca secţia surdo-muţilor să rămână „Institutul de Surdo-Muţi”
cu conducere proprie. După un şir de transformări, în 1941 Orfelinatul
„Principesa Elisabeta” rămâne în vechiul său local, prin suspendarea Şcoalei
Normale din cauza cutremurului din 1940 şi având cele două secţii iniţiale:
vorbitori orfani şi surdo-muţi.
Corpul didactic a variat, având acum 8 învăţători la surdo-muţi şi 4 la vorbi-
tori. Avea două ateliere încă din 1900: cismărie şi croitorie; acum funcţionează
următoarele: 4 ateliere (1 croitorie, 2 cismărie, 1 tâmplărie, 1 fierărie) pentru
secţia vorbitori; 3 ateliere (1 croitorie, 1 cismărie, 1 tâmplărie) pentru surdo-
muţi. Aici se lucrează pentru instituţii şi particulari. Populaţia şcolară a fost
cam 100 de copii de fiecare secţiune, adică în jurul numărului de 200 pentru a-
mândouă secţiunile.
E de remarcat, astfel, că vechiul oraş al „Unirii” a adăpostit şi pe una din
cele mai vechi instituţii de protecţie şi educaţie, a copiilor orfani şi a copiilor
nenorociţi de soartă: surdo-muţii.
Liceul Comercial de Băieţi este înfiinţat ca 1921 ca „Şcoală comercială e-
lementară”, trecută de la început în bugetul Ministerului Instrucţiunii Publice.
De la înfiinţare şi până în noiembrie 1926, şcoala a funcţionat mai întâi la Ca-
mera de Comerţ şi Industrie şi apoi la şcoala primară a Comunităţii Israelite. La
10 noiembrie 1926, şcoala a fost mutată în localul său propriu din Strada Co-
teşti, construit de Camera de Comerţ şi Industrie din Focşani, după stăruinţele
preşedintelui său, Vasile C. Antonescu, căruia şcoala îi datorează şi îmbunătă-
ţiri ulterioare.
Începând cu anul şcolar 1926/27 a luat fiinţă şi Şcoala Comercială Superi-
oară şi a funcţionat cu denumirea de „Şcoala Comercială Elementară şi Superi-
oară”. Din septembrie 1924-1 ianuarie 1931 a funcţionat şi cursul seral supra-
pus școalei elementare. La 1 septembrie 1936, şcoala devine liceu comercial cu
8 clase, iar de la septembrie 1939 a început a funcţiona şi internatul cu un nu-
măr de 60 elevi.
Încă de la început şcoala a avut un corp didactic distins care s-a devotat ins-
trucţiei şi educaţiei elevilor. Printre profesorii ce au funcţionat la şcoala noas-
tră, cităm pe domnii: Ovidiu Tino, primul director al şcoalei, C. Bondescu, fost
196
director, Teodor Iordănescu, I. C. Rădulescu-Râmnic, Dr. I. Dănite, V. Bălă-

nescu, Ion Diaconu, N. Al. Rădulescu, Dr. Const. C. Chifu, Ion Irodeanu, Şt.
Baicu, H. Boss, P. Georgescu-Măgurii.
Mişcarea şcolară a Liceului Comercial de Băieţi între anii 1933-1943.
De unde
Pe naţionalităţi Pe ocupaţiuni
provine
Nr.
Alte ocupaţiuni
Învăţ., preoţi,
Comercianţi
Agricultură.
naţionalităţi
Anul elevi pe
Funcţionari
De la oraşe
Industriaşi
De la sate
Meseriaşi
Români
avocaţi
şcolar anul Evrei
şcolar Alte
1933-1934 245 190 48 7 129 116 39 63 71 7 19 46

1934-1935 248 196 44 8 191 57 58 23 62 6 42 57
1935-1936 241 192 48 1 151 90 52 “34 43 27 41 44
1936-1937 305 238 64 3 114 191 55 2d ti9 4 65 92
1937-1938 301 249 51 1 157 144 51 26 62 4 112 46
1938-1939 293 240 51 2 166 167 137 22 67 4 17 2
1939-1940 268 226 40 2 160 103 99 30 60 3 16 55
1940-1941 267 265 2 152 115 100 28 46 5 23 77
1941-1942 278 276 2 143 133 86 14 59 6 42 71
1942-1943 320 318 2 175 145 99 42 88 4 64 61
Îmbucurător este faptul că satele ne dau un mare număr de elevi. În ultimii

ani deşi şcoala nu a mai primit elevi evrei, totuşi populaţia şcolară nu a scăzut;
iar în anul şcolar 1942/43, sporul elevilor este simţitor; elevii sunt din judeţele
Putna, Tecuci şi Râmnicul Sărat.
Liceul Teoretic de fete. O şcoală secundară de fete a fost pe vremuri în
Focşani sub formă de „Externat secundar”, înfiinţat în 1889 din iniţiativa profe-
sorilor Liceului „Unirea”; G. Pamfil, N. Tipei, Ştefan Vasilian, P. Mironescu,
D. Toma, I. Coleşiu şi Emilian Constantinescu care au predat gratuit timp de 2
ani încredinţându-se direcţia şcoalei D-nei Eliza C. Lupu. Externatul secundar
a fost recunoscut ca şcoală publică până la 1901, când a fost transformat în
„Şcoala profesională gr. I”, ce funcţionează şi azi sub denumirea de ,,Liceul
Industrial”.
În 1917, în timpul ocupaţiei germane, un grup de profesori ai Liceului „Uni-
rea”: Teodor Iordănescu, Ovidiu Țino, etc., împreună cu D-na Elisa C. Lupu,
profesoară la Şcoala profesională de fete, au luat iniţiativa înfiinţării unui liceu
particular de fete, sub denumirea de „Liceul profesorilor asociaţi”.
Au fost multe greutăţile întâmpinate de conducători pentru obţinerea auto-
rizaţiei de la Comandatura germană locală.
197
Fig. 89 Liceul Teoretic de Fete
Şcoala s-a deschis totuşi în octombrie 1917, funcţionând în anii şcolari

1917/1918, 1918/1919 şi 1919/1920 sub denumirea de „Liceul de fete al
profesorilor Asociaţi” cu programa liceului de băieţi. La sfârşitul anului elevele
se prezentau la examenul particular.
Asociaţia a durat până în iunie 1920, când profesorii recunoscând utilitatea
etatizării acestei școale, au încheiat un proces-verbal, hotărând formarea unui
Comitet Şcolar care să facă demersurile pentru obţinerea etatizării. Cum cere-
rea Comitetului format atunci n-a primit niciun răspuns din partea Ministerului
Instrucţiunii, D-na Lupu s-a adresat Comitetului Şcolar al Liceului „Unirea”
care a primit ca Şcoala Secundară a Profesorilor Asociaţi să funcţio-neze ca
clase paralele extrabugetare ale acestui liceu în anul şcolar 1920/1921.
Direcţiunea Liceului „Unirea” a convocat prima adunare generală, pe ziua
de 1 decembrie 1921, în care s-a ales primul Comitet Şcolar al Şcoalei Secun-
dare de Fete, recunoscută ca şcoală publică prin ordinul nr. 126.689/921 sub di-
recţiunea D-nei Lupu. Şcoala a funcţionat ca clase paralele extrabugetare ale
Liceului „Unirea” până în aprilie 1923, când clasa I este trecută în bugetul sta-
tului. La 1 ianuarie 1924 a trecut tot cursul inferior în bugetul Ministerului Ins-
trucţiunii, iar în ianuarie 1925 a trecut şi cursul superior. Cum şcoala nu avea
local propriu, cursurile se ţineau în localul Liceului „Unirea” în orele de după
prânz.
198
Fig. 90
Liceul
Teoretic
de Fete
În 20 April 1923 s-a hotărât constituirea unei societăţi anonime pe acţiuni,

în vederea cumpărării unui teren şi construirea unui local. În decembrie 1923 s-
a cumpărat din fondurile Societăţii Anonime un local la str. Apostoleanu, 5, cu
suma de 700.000 lei. Cum localul era insuficient pentru şcoală, aceasta a func-
ţionat în localul Liceului ,,Unirea”, până în septembrie 1926, când s-a mutat în
localul propriu din Calea Cuza Vodă, 43, pus la dispoziţie de Ministerul Ins-
trucţiunii Publice.
Deoarece şi localul acesta era neîncăpător, comitetele şcolare care s-au suc-
cedat au construit în curtea şcoalei, începând din 1930, un local nou cu etaj,
având 10 săli de clasă, 2 cancelarii şi instalaţiile sanitare necesare.
În anul şcolar 1941/1942, Liceul teoretic de fete din Focşani a fost trans-
format din liceu tip C (cu 8 clase) în liceu tip D (cu 12 clase).
Mişcarea şcolară a Liceului de fete între 1933-1943
Originea etnică Religia Ocupaţia părinţilor
Alte ocupaţii
Comercianţi
Nr. elevelor
Intelectuali
Anii
De la oraş
De la ţară
Meseriaşi
Ortodoxă
Mozaică
Catolică
şcolari
Plugari
Romă
Străin
Evrei
1933/34 379 303 76 - 298 5 76 47 332 217 91 ,31 40 -

1934/35 359 298 60 1 293 6 60 65 294 180 76 36 48 19
1935/36 400 332 67 1 326 6 67 88 312 229 90 25 56 -
1936/37 429 371 58 - 364 7 58 95 334 289 72 21 47 -
1937/38 461 402 59 - 393 9 59 96 365 255 -«1 20 44 55
1938/39 450 398 52 - 389 9 52 115 335 268 73 27 45 37
199
1939/40 471 422 46 3 416 9 46 127 344 264 79 30 50 48

1940/41 531 528 - 3 523 8 - 175 356 309 61 34 79 48
1941/42 554 554 - - 548 6 - 232 322 309 58 39 92 56
1942/43 595 594 - 1 591 4 - 172 323 335 65 45 105 45
Liceul Industrial de Fete. Locul pe care se află construită şcoala a fost la

început al Bisericii Sf. Ioan. A trecut apoi în proprietatea judeţului şi s-a clădit
pe acest loc un gimnaziu pentru învăţământul secundar. Legea a fost votată de
adunarea deputaţilor în şedinţele de la 18 martie şi 20 aprilie 1877. Odată acest
teren obţinut prin lege, judeţul a construit pe el localul de astăzi, terminat în
anul 1882, când s-a dat în folosinţă Ministerului Instrucţiunii Publice, pentru a
servi ca gimnaziu şi liceu până la construirea unui alt liceu de stat (actualul li-
ceu „Unirea”, construit în anul 1899). De la 1899, până la 1901, în acest local a
funcţionat „Externatul secundar de fete”. În anul 1931 acest externat a fost
transformat în „Şcoală profesională de fete”, începând să funcţioneze cu cls. I,
pentru ca apoi în anul şcolar 1905-1906 să se completeze cele 5 clase. Din a-
cest an a funcţionat ca şcoală profesională cu 5 clase, până în anul şcolar 1921-
1932, când prin lege s-a mai adăugat încă o clasă, funcţionând cu 6 clase până
în anul şcolar 1927-1928, iar de la această dată a funcţionat iarăşi cu cinci clase
până în 1936, când s-a transformat în liceu industrial cu opt clase.
Cheltuielile de întreţinere şi reparaţiile necesare, de la construirea localului,
adică din 1382 şi până la 31 martie 1890, precum şi asigurarea până în anul
1896 au fost suportate de către judeţ, iar de la această dată trec în sarcina Mi-
nisterului Instrucţiunii Publice.
Pe lângă această şcoală, în Decembrie 1921 s-a înfiinţat un atelier practic de
croitorie, unde au făcut practică atât absolventele şcoalei, cât şi un număr în-
semnat de eleve din oraş, care nu puteau urma cursurile şcoalei.
Localul acestei şcoli a fost grav avariat de cutremurul din 10 noiembrie
1940, fapt care a făcut ca şcoala să nu mai poată funcţiona în propriul ei local.
Cursurile s-au făcut în diferite clădiri particulare, puse la dispoziţia şcoalei cu
multă bunăvoinţă de acei ce au înţeles această situaţie. În acest timp s-a reparat
o parte din sălile de clasă şi cursurile au început să funcţioneze în şcoală.
Mişcarea şcolară a Liceului Industrial de fete între 1933-1943
Ocupaţia părinţilor Religia
Totalul elevelor
Alte ocupaţii
Anii
Comercianţi
Funcţionari
Agricultori
Proprietari
De la ţară
Învăţători,
De la oraş
Meseriaşi
şcolari
Ortodoxă
Lucrători
Mozaică
Catolică
Militari
înscrişi
Orfane
1933/34 245 86 159 6 59 23 40 48 4 23 23 19 218 5 22

200
1934/35 248 68 180 3 41 27 43 62 3 28 30 11 218 6 24

1935/36 225 66 159 3 47 26 31 53 3 25 26 11 198 5 22
1936/37 218 8 150 2 49 18 38 50 1 29 23 8 194 2 22
1937/38 213 78 135 2 52 15 36 50 5 29 15 9 193 5 15
1938/39 222 85 137 3 58 15 30 50 4 33 16 13 210 6 6
1939/40 247 105 142 4 63 20 25 58 7 39 17 14 238 5 4
1940/41 259 110 149 1 67 17 21 71 9 45 17 11 255 4 -
1941/42 259 118 141 2 74 24 18 62 10 48 11 10 256 3 -
1942/43 251 120 131 2 85 26 17 58 8 32 10 13 248 3 -
Aşezământul pentru Ocrotirea Fetelor, instituţie de asistenţă socială de-

pinzând de Ministerul Sănătăţii, şi-a început activitatea în Focşani, la 11
noiembrie 1937.
Scopul său este de a ospitaliza în chip gratuit în internatul ce întreţine o
seamă de fete de vârstă şcolară din următoarele categorii sociale: fete găsite,
moralmente părăsite sau în pericol moral; orfane de unul sau de ambii părinţi,
având o situaţie materială precară; fete de familii dependente (părinţi alienaţi,
orbi, bolnavi de boli sociale de lungă durată etc.) a căror dezmembrare definiti-
vă sau numai pentru o perioadă oarecare de timp este inevitabilă. De asemenea,
copiii din familii prea numeroase şi lipsite de mijloace materiale care cer
sprijinul asistenţei sociale.
În cea mai tragică situaţie dintre aceste categorii se găsesc copii găsiţi - co-
pii ai nimănui - unii părăsiţi de mici şi găsiţi -, copii ai nimănui -, unii părăsiţi
de mici şi crescuţi la leagăne sau alte instituţii de ocrotire, alţii abandonaţi mai
târziu şi triaţi de organele poliţieneşti din ceata suspectă a vagabonzilor,
cerşetorilor şi celor aflaţi fără căpătâi pe străzile marilor oraşe.
Din mediul periferic al aceloraşi oraşe mari (în care din cauza aglomerării şi
a altor factori de viaţă viciul, boalele şi sărăcia sunt mai frecvente), provin şi
mare parte dintre copiii ocrotiţi, înglobaţi în celelalte categorii enumerate. Ei
prezintă, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic, stigmatele mediului nesă-
nătos în care au trăit: majoritatea sunt puţin dezvoltaţi, subnutriţi şi într-o
proastă stare de igienă. Deprinderi rele de tot felul se dovedesc a fi la unii nu-
mai influenţa nefastă a mediului, la alţii însă persistă şi dau la iveală tare su-
fleteşti refractare oricăror mijloace educative.
Nenorocirilor omeneşti neputându-li-se stabili graniţe precise, o altă parte
dintre fetele ocrotite de Aşezământ (din mediile deosebite ale oraşului aglome-
rat, oraşului de provincie sau satului) prezintă chiar de la început o bună stare
fizică şi un corect profil psihologic.
Acest interesant şi variat material uman, internat în Aşezământ şi pus în
condiţii normale de viaţă, este supravegheat din punct de vedere medical şi ob-
201
servat în manifestările sale psihice. În raport cu ele metodele de educaţie diferă

aproape de la caz la caz şi dau rezultate pozitive sau negative după mari
oscilaţii între aceste două limite.
Fig. 91.
Aşeză-
mântul
pentru
Ocrotirea
Fetelor
Paralel cu acţiunea educativă a Aşezământului, şcolarizarea copilului ocrotit

se face după vârsta şi situaţia ce prezintă. La începutul activităţii sale, instituţia
primind fete de toate vârstele între 7-14 ani, problema instrucţiunii lor (înce-
pând cu învăţământul elementar şi terminând cu cel secundar) era prea variată
şi greu de rezolvat pentru personalul educator al Aşezământului. Aceasta, cu
atât mai mult cu cât nici o şcoală nu se afla în interiorul internatului, fetele
ocrotite fiind repartizate aproape la toate instituţiile de cultură din Focşani.
Din experienţa câtorva ani de funcţionare, precum şi a observaţiilor scoase
din datele statistice cu privire la rezultatele obţinute, s-a constatat că numai un
procent de 28-30% dintre aceste fete, este bine înzestrat ca intelect. Ele sunt în-
drumate către şcoli de grad secundar: licee, şcoli normale şi de gospodărie, un-
de sunt controlate de Aşezământ şi urmărite an cu an până la terminarea studi-
ilor şi formarea unei profesiuni intelectuale. Restul de 70%, mijlocii sau obiş-
nuite ca inteligenţă, arată înclinaţii către activităţi practice.
În vederea pregătirii acestora pentru o meserie care să le dea mai târziu
posibilitatea de a trăi onest în societate, prin munca lor, Aşezământul a înfiinţat
ateliere de lucru (croitorie, lingerie şi tricotaje) în care fetele ocrotite îşi fac u-
cenicia. Atelierele funcţionează după un regulament special întocmit de Minis-
terul Sănătăţii, Bine utilate şi conduse de maestre calificate, ele dau un randa-
ment satisfăcător.
Legea pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor creând pentru
ucenice obligativitatea învăţământului muncitoresc, cursurile profesionale de
ucenice funcţionează, din anul şcolar 1941/42, în localul Aşezământului.
202
Fig. 92
Un atelier
de
croitorie
al Aşeză-
mântului
Cum în prezent 66% din populaţia internatului este formată din ucenice, se
poate spune că prin aducerea şcolii în cadrul Aşezământului, acesta şi-a asigu-
rat directive unitare cu privire la pregătirea practică, teoretică şi educativă a fe-
telor ce ocroteşte.
În intervalul celor şase ani de când funcţionează, instituţia a luat sub ocroti-
rea sa un număr de 15 copii din Oraşul Focşani şi Judeţul Putna. Repartizat la
cifra ultimului său efectiv, acest număr dă un procent de 18% care nu este prea
mic, având în vedere că instituţiile similare fiind puţine în ţara noastră, acţiunea
lor nu poate fi localizată. De altfel, datele statistice actuale se vor schimba foar-
te curând. Din cauza operei destructive pe care o exercită, de obicei, războiul
asupra colectivităţii omeneşti, numărul copiilor rămaşi fără sprijin este acum în
creştere. Măsuri de prevedere socială impun statului extinderea operei de ocro-
tire în această direcţie. Pentru a putea corespunde noilor cerinţe, Aşezământul a
început organizarea sa aşa fel, că chiar în cursul acestui an îşi va dubla efec-
tivul. În acest caz şi contribuţia sa pentru Judeţul Putna va fi simţitoare.
Se vede din scurta prezentare a acestei instituţii de înaltă umanitate şi idea-
lism social, că dezvoltarea sa este un factor de progres naţional. Nu vom insista
prea mult asupra rezultatelor obţinute; ele se pot deduce din alăturatul tablou
statistic, deşi acesta nu are un caracter definitiv, primii copii ospitalizaţi de A-
şezământ, fiind în curs de formaţie. Începând însă cu anul şcolar viitor, la fie-
care vacanţă el va reda societăţii, din materialul degradat primit, serii de lucră-
toare care, refăcute sufleteşte şi pregătite pentru viaţă, vor contribui şi ele la
ridicarea nivelului muncii româneşti. Multe dintre ele, neavând alt ajutor decât
instituţia ce le-a format, îşi vor găsi în munca lor sprijinul moral al vieţii şi răs-
punsul la semnele de întrebare ce le-au neliniştit, uneori, zbuciumata copilărie.
203
Mişcarea şcolară în Aşezământul pentru ocrotirea fetelor între anii 1937-1943

Şcolar. elev.
Sit. famil. a ocrotitelor
ocrotite
Şc.
Orfane de tată sau mamă

Orfane de ambii părinţi
prac.
de ind.
Şc. prof. de ucenice

Şc. complimentară.
Nr. elevilor ocrotiţi
Anul
cas,
şcolar
Originea etnică
gospo
familii grele
d. Şi
Alte situaţii
Copii găsiţi
Şc. primară
Şc. secund.
De la oraş
De la ţară hortic
Religia
1937/38 45 română ortodox. 8 33 4 21 20 4 38 2 - 3 2

1938/39 105 română ortodox. 26 73 6 54 49 2 42 10 - 24 29
1939/40 95 română ortodox. 23 63 9 42 45 8 47 7 16 16 9
1940/41 105 română ortodox. 28 71 6 48 55 2 18 27 33 20 7
1941 /42 107 română ortodox. 30 68 9 52 51 4 29 15 38 18 7
1942/43 81 română ortodox. 24 50 7 44 30 7 - 7 53 14 7
Cursul profesional de ucenice. În cadrul legilor internaţionale de ocrotire

a muncitorului, elaborate după Războiul mondial, au luat fiinţă şi în ţara noas-
tră, după crearea unui Minister al Muncii, diferite instituţii pentru asistenţă, în-
curajarea, îndrumarea şi luminarea lucrătorului din toate ramurile de activitate,
în scopul de a-l forma pentru un nivel de viaţă mai ridicat din punct de vedere
moral, material şi spiritual.
Printre aceste instituţii de prevedere socială se numără şi cursurile profesi-
onale pentru ucenici şi ucenice, menite a ţine pe viitorii meseriaşi în contact cu
cartea şi binefacerile ei, în cele câteva ore de învăţământ seral.
La Focşani „Cursul profesional pentru ucenice” a luat fiinţă în anul şcolar
1919-1920, sub denumirea de „Şcoală Industrială de Ucenice”, funcţionând pe
lângă Şcoala Primară de Fete nr. 1 până în decembrie 1920, când a fost strămu-
tat la Şcoala Primară de Fete. nr. 2. Pentru acest timp nu se găsesc în arhiva
şcoalei niciun fel de scripte, aşa că nu se poate vorbi mai mult asupra începu-
turilor. Din luna decembrie 1920 şi până în anul şcolar 1940-41, şcoala a func-
ţionat neîntrerupt în localul şcoalei primare de fete nr. 2. În anul şcolar 1940-
1941 ea s-a mutat la Şcoala Primară de Băieţi nr. 1, apoi în localul fostelor
şcoale israelite, iar din anul şcolar 1941-42 funcţionează în clădirile „Aşeză-
mântului pentru Ocrotirea Fetelor” care contribuie la întreţinerea sa, având în-
scrise la aceste cursuri o mare parte din pensionarele sale.
Denumirea actuală de „Curs Profesional pentru ucenice” s-a dat acestei ins-
tituţii de învăţământ de către Ministerul Muncii, în anul şcolar 1934-35. Şcoala
a început, probabil, cu o singură clasă profesională, pe lângă care a mai func-
204
ţionat până la 1 martie 1925, când a trecut la Ministerul Instrucţiunii Publice şi

un curs de adulte cu două secţii: una cu analfabete, iar cealaltă cu eleve care nu
aveau terminat cursul primar. Ciclul de trei ani al cursului profesional care s-a
menţinut până în prezent, se fixează pentru prima dată în anul şcolar 1922-
1923.
Mişcarea şcolară a cursului profesional de ucenice în 1933-1943.
Origine etnică Religia Ocupaţiunea părinţilor
Alte ocupaţii
Nr. elevelor
Intelectuali
Comercial
De la oraş
De la ţară
Meseriaşi
Anul şcolar
Ortodoxă
Mozaică
Catolică
Plugari
Străină
Romă
Evrei
1933-1934 130 122 8 122 - 8

1934-1935 122 111 11 110 1 11
1935-1936 131 120 11 119 1 11
1936-1937 104 91 13 91 - 13
1937-1938 103 87 16 87 - 16
1938-1939 98 88 10 88 - 10
1939-1940 104 104 - 104 - -
1940-1941 133 132 - 1 132 1 - 61 71 11 7 81 21 12
1941-1942 96 96 - 93 1 - 46 50 21 - 45 14 16
1942-1943 126 126 - 125 1 - 59 67 15 4 38 51 18
Spaţiile albe nu s-au putut completa, lipsind datele în arhivă.
Ucenicele se recrutează pe bază de recensământ, obligativitatea participării
lor la cursuri fiind prevăzute în „Regulamentul de aplicarea legii pentru pregă-
tirea profesională şi exercitarea meseriilor” abia în anul 1938.
Corpul didactic, format în întregime din suplinitoare, era reprezentat prin
persoane care făceau parte din învăţământul public primar sau secundar, pre-
cum şi din tinere bacalaureate sau absolvente ale altor şcoli secundare şi chiar
din funcţionari care, după orele de birou, predau şi câteva ore la acest curs. Pâ-
nă în anul 1923-24 corpul didactic era de ambele sexe. Din acest an Ministerul
Muncii dispune ca personalul didactic al cursurilor de ucenice să fie numai
femei. În practică dispoziţia aceasta se aplică însă cu câţiva ani mai târziu.
Cu începere din anul 1933-34 urmărind pe deoparte crearea unui corp didactic
dedicat exclusiv învăţământului muncitoresc, iar pe de alta încadrându-se în măsurile
generale luate pentru combaterea şomajului intelectual din acel timp, Ministerul
Muncii cere ca suplinitoarele recomandate pentru cursurile de ucenice să fie titrate
universitare. Formându-şi un corp didactic selecţionat şi sprijinindu-se pe interesul
deosebit pe care D-l Mareşal Antonescu, Conducătorul Statului, îl acordă ucenicelor,
învăţământul muncitoresc a progresat simţitor în ultimul timp.
205
Oricare vor fi în viitor transformările ce le vor suferi aceste cursuri, exis-

tenţa şi rezultatele lor de până acum, pun în evidenţă nevoia de a forma, prin
şcoală, o clasă de muncitori, meseriaşi şi industriaşi, demnă, cultivată şi însu-
fleţită de adevărată dragoste pentru ţară.
Şcoala Tehnică Industrială, gr. I, Focşani. Şcoala inferioară de meserii
din Focşani, actuala Şcoală Tehnică Industrială de gradul I, a luat fiinţă la 1 au-
gust 1923, în localul Societăţii pe Acţiuni „Fierul”, pentru industria de mobile
şi împletituri de sârmă, societate care se afla atunci în lichidare.
Fig. 93
Şcoala
Teoretică
Industrială,
gr. I
În tot Judeţul Putna nu era pe atunci nicio şcoală de meserii. Prin stăruinţa
d-lui N D. Chirculescu bunurile Societăţii „Fierul” au fost preluate de către
Ministerul Instrucţiunii Publice, destinate fiind să servească la înfiinţarea unei
şcoli de meserii în Focşani.
De la luarea în primire a inventarului Societăţii „Fierul”, s-au făcut multe
amenajări în vederea adaptării vechiului local la cerinţele şcolii, care de altfel
s-au menţinut, în linii generale, în continuu progres, dovedindu-se a fi întot-
deauna de folos locuitorilor judeţului.
În epoca desfiinţărilor de şcoli, din 1929, când în Oraşul Focşani au fost
desfiinţate Şcoala Normală de Învăţători, Şcoala Comercială Superioară, Şcoa-
la elementară de Comerţ şi Şcoala Profesională de Fete de sub patronajul So-
cietăţii „Smaranda Apostoleanu”. Şcoala de Meserii a fost menţinută, deoarece
îşi dovedise cu prisosinţă utilitatea, fapt apreciat pe deplin de senatorul, de pe
atunci, Ştefan Graur, care şi-a pus tot sufletul, luptând pentru menţinerea ei.
206
În anul 1925, prin stăruinţa d-lui N. D. Chirculescu, Ministrul Muncii şi

Ocrotirilor Sociale, Ministerul Instrucţiunii Publice au dat şcolii fonduri pentru
renovări şi reparaţiuni.
La 1 septembrie 1936, prin noua organizare a învăţământului industrial,
şcoala a căpătat denumirea de gimnaziu industrial, iar numărul anilor de studii
a fost redus la 4 din 5, câţi erau mai înainte.
Şcoala nu are internat. Într-un timp a avut, dar a fost desfiinţat din lipsă de
local şi de fonduri. Luând în consideraţie faptul că cea mai mare parte dintre
elevii ce o frecventează sunt de la ţară, problema înfiinţării unui internat este
mereu prezentă. S-au făcut numeroase intervenţii la minister şi pe lângă auto-
rităţile locale pentru a se putea găsi o modalitate prin care să se dea şcolii o
clădire în care să se poată instala internatul, însă toate au rămas fără rezultat.
TABLOU de numărul elevilor care au frecventat
Şcoala Tehnică Industrială în ultimii 10 ani.
Nr. elevi
De la oraş
Ocupaţia
De la ţară
Anul şcolar TOTAL Nr. Absolv. Religia

părinţilor
1933-1934 66 29 95 17
Agricultori, meseriaşi mici
1934-1935 63 42 105 12
Fără excepţie creştini

comercianţi şi mici
1935-1936 79 34 113 9
1936-1937 85 56 141 8
funcţionari
ortodocşi
1937-1938 110 47 157 13
1938-1939 97 66 163 20
1939-1940 103 63 166 19
1940-1941 105 57 162 22
1941-1942 125 72 197 33
1942-1943 141 65 206
Deşi şcoala este în continuu progres şi de mult şi-a dovedit utilitatea, localul
în care este instalată precum şi dotarea ei cu unelte şi maşini lasă mult de dorit,
şi sunt departe de a fi corespunzătoare unei şcoli menite să formeze meseriaşi
şi specialişti pe care astăzi îi cere industria modernă.
La 1 septembrie 1942, denumirea şcolii se schimbă din aceea de gimnaziu
industrial în şcoală tehnică industrială gr. I, iar durata anilor de studii se măreş-
te de la 4 la 6 ani.
Şcoala Tehnică Industrială gr. I din Focşani a fost frecventată întotdeauna
de un număr mare de elevi, iar cu începere din anal 1937, s-au înregistrat în
mod continuu un număr de înscrieri la examenul de admitere în clasa I, care a
depăşit cu mult numărul de locuri disponibile în acea clasă.
207
DATE ISTORICE DESPRE JUDEŢUL PUTNA

Ţinutul Putnei, cu posibilităţi multiple de viaţă, cu o aşezare strategică fără
egal - un adevărat nod vital al neamului nostru, cum îl numeşte profesorul
Simion Mehedinţi -, a fost locuit din timpuri străvechi. O civilizaţie neîntre-
ruptă s-a desfăşurat aici, încă de pe vremea când piatra şi lutul alcătuiau princi-
palul material din care omul primitiv îşi făcea obiectele sale casnice şi cele de
probă. Aşezări preistorice se găsesc mai pretutindeni în cuprinsul ţinutului: la
Domneşti, Faraoane, Focşani, Rugineşti etc., iar în apropierea hotarului judeţu-
lui la Bonţeşti, în Judeţul Râmnicul Sărat, dar aparţinând aceluiaşi cerc de civi-
lizaţie, V. Pârvan a găsit o admirabilă ceramică din epoca La Tène. La Dom-
neşti, la punctul numit „Cetăţuia”, s-a găsit un interesant vas cu caracter antro-
pomorfic, un vas-idol, care constituie - după părerea specialiştilor -, un unicum
nu numai în părţile Daciei, ci chiar şi în celelalte regiuni cu ceramică pictată.
Piesa se găseşte în Muzeul Etnografic al Liceului „Unirea* şi e pe cale să fie
achiziţionată în Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti. Se poate spune
deci că mult înaintea apariţiei izvoarelor scrise ţinutul Putnei a fost locuit şi
viaţa care s-a desfăşurat aici în acele timpuri întunecate nu era cu nimic mai
prejos decât aceia care se desfăşura în acea vreme, în celelalte staţiuni însem-
nate ale Daciei preistorice. Creatorii acestei civilizaţii au fost dacii, care - în-
cepând de pe la anii 1800 a[nte] Ch. - se pot considera ca băştinaşi în aceste lo-
curi. Se înţelege că făcând parte din Dacia, ţinutul Putnei a urmat soarta aces-
teia.
Pe timpul stăpânirii romane, noi stăpâni au înţeles să pună în valoare aceste
regiuni, construind drumuri, din care unul avea o valoare excepţională: era cel
care leagă Ardealul cu Moldova şi Dobrogea, străbătând munţii pe la Oituz, co-
borând pe Trotuş şi răzbind dincolo de Siret, pe care-l urma până la Barboşi.
Pecetea romană a fost aplicată şi asupra acestor locuri, ca pretutindeni unde a-
cest popor civilizator stăpânea. După retragerea legiunilor romane din Dacia,
ţinutul Putnei a suferit urgia năvălirilor mai mult decât orice altă regiune, din
cauza aşezării sale în pâlnia dintre Carpaţi şi Dunăre pe unde s-au scurs hoar-
dele de năvălitori. În locurile mai ascunse, în luminişurile pădurilor, pe văile
munţilor, se va fi retras populaţia care a continuat să trăiască aci şi după ce Da-
cia n-a mai fost romană. Dintre toţi năvălitorii, acei ale căror urme se fac mai
simţite în ţinutul Putnei, sunt slavii. Numiri slave găsim peste tot în toponimia
putneană. Însuşi numele Putnei (= drum) şi Vrancei (= „Ţara Neagră” sau
„Ţara Corbilor”) sunt slave. Procesul contopirii daco-romanilor cu slavii, pro-
208
cesul asimilării acestora din urmă se petrece şi aici în Putna ca pretutindeni în

Dacia.
În timpurile care urmează năvălirii slave, în condiţiuni ce nu ne sunt cunos-
cute, dar ale căror efecte le vom vedea mai târziu, se alcătuieşte într-o regiune
astăzi cuprinsă în ţinutul Putnei, care n-a fost întotdeauna aşa, o interesantă a-
şezare autonomă, o adevărată „fundaţiune de autonomie ţărănească” cum o nu-
meşte N. Iorga: Ţinutul Vrancei. Asupra acestui ţinut, ca şi asupra regiunilor
din jur, s-a început o tentativă de expansiune ungurească, după ce stăpânirea
pecenegă - cu urme în ţinutul Putnei - dispăruse şi stăpânirea cumană era în
declin. Urme ale acestei încercări ungureşti le găsim până astăzi mai ales în
toponimia Putnei (Agiud, Sascut. Hâga, Vizăuţ etc.).
Fig. 94 O hartă a Vrancei - „Harta

Moşiei Vrancea - din 1810
O încercare de stăpânire politică pe cale religioasă o fac regii unguri prin în-
temeierea în părţile ce cuprind şi Ţinutul Putnei, a unui episcopat catolic al
cumanilor (1227-1228), episcopat distrus de năvala tătarilor (1241).
209
O scrisoare a Papei Grigore IX către Bela, prinţul de coroană al Ungariei,

pomeneşte de vlahii ce se găsesc pe teritoriul acestui episcopat şi care „dispre-
ţuind biserica romană, nu primesc tainele bisericeşti de la venerabilul frate al
nostru, episcopul cumanilor, care are dioceza acolo, ci de la oarecari pseudo-
episcopi, ce ţin de ritul grecilor”. Mai mult, unii germani şi unguri se lasă ade-
meniţi de aceşti valahi schismatici şi „făcându-se una cu aceşti valahi, primesc
zisele taine, dispreţuind pe Episcopul Cumanilor.
Fig. 95
Monumentul
lui Ştefan cel
Mare de la
Bârseşti
Se vede că elementul băştinaş nu numai că avea puterea de a rezista

încercărilor de stăpânire politică şi religioasă ale regilor unguri, dar chiar
reuşesc să asimileze populaţiile de altă origine ce se găseau în scopul urmărit
de regii unguri în aceste părţi, Năvala tătară de la 1241 spulberă tentativele
maghiare. Ea înlesneşte şi închegarea în state independente ale Românilor de
dincoace de Carpaţi.
210
Fig. 96
Mormântul
scriitorului I.
Slavici, la
Schitul Brazi
(Panciu)
Nu e dovedit prin nimic că Ţinutul Putnei a fost stăpânit vreodată de Prin-

cipatul Munteniei. Tendinţa de expansiune a acestui principat e mai întâi către
Dunăre şi Mare. Haşdeu susţinea că înainte de 1475, Muntenia stăpânea toată
latura occidentală a Moldovei până la Bacău1. Contra acestei păreri se ridica,
încă din 1885, Melhisedec care bazându-se pe un document descoperit de el la
Mănăstirea Soveja, document de la Ştefan-Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, cu
data din 1445 pomenind de sate de pe Putna date de domn în stăpânirea fami-
liei Oană Ureachi, ajunge la concluzia, care este şi cea adevărată, că ţinutul
Putnei şi Vrancea au aparţinut Moldovei din vechime înainte de Ştefan cel
Mare.2).
După părerile ultime (C. C. Giurescu) Principatul Munteniei a stăpânit câtă-
va vreme doar partea răsăriteană a Judeţului Putna de azi, cuprinzând satele:
Călieni, Năneşti, Lungociu, etc, regiunea numită în sec. al XV-lea, Oltenii,
desigur o regiune de colonizare.
1
Haşdeu, Istoria Critică a României, vol. I., pag. 10, Bucureşti, 1875;
2
Melhisedec, Notiţe istorice şl arheologice, Bucureşti, 1885, pag. 97.
211
Fig. 97 Teatrul „Maior Gh. Pastia”

Ţara Moldovei, întemeiată mai târziu decât Muntenia (în 1359), se va în-
tinde către Mare dar şi către sud. Pe vremea lui Alexandru cel Bun hotarul e la
Milcov. Intervine şi un tratat între Alexandru cel Bun şi Mircea cel Bătrân, cu
privire la acest hotar. Tratatul nu s-a păstrat. În nordul Milcovului, domnii
Munteniei mai stăpânesc doar Cetatea Crăciuna până la finele domniei lui Ba-
sarab Ţepeluş (1482), când va trece în stăpânirea lui Ştefan cel Mare. De la a-
ceastă dată, Milcovul va forma hotarul Ţinutului Putna, dinspre Ţara Româ-
nească. Din documente se vede că Vrancea doar în regiunea Muntelui se lovea
de Ţara Românească.1).
În primele secole după întemeiere, Moldova a cunoscut o împărţire în ţinu-
turi, alta decât cea de astăzi. în afară de judeţele moldovene pe care le cu-
noaştem în zilele noaste, au mai fost şi altele cari - cu timpul - au dispărut, te-
ritoriul lor contopindu-se cu acel al altor ţinuturi, deja existente, Pe atunci,
Ţinutul Putnei era mult mai mic decât acum. Ţinutul de azi al Putnei e re-
zultatul contopirii a 4 regiuni distinctive: Ţinutul propriu-zis al Putnei (amintit
documentar pentru prima oară într-o scrisoare din 2 iulie 1431) regiunea auto-
nomă a Vrancei, regiunea de răsărit a Judeţului Putna de astăzi (Oltenii) şi
ţinutul Adjudului, în nordul judeţului Putna (menţionat documentar în sec. al
XV-lea, XVI-lea, XVII-lea). La origine, Ţinutul Putnei cuprindea doar bazinul
Râului Putna.
1
Aurel Sava, Documente putnene, Focşani, 1929, vol. I, p. XI.
212
Ţinutul Vrancei - chiar după contopirea cu ţinutul Putnei – s-a bucurat de

oarecare autonomie. La începutul sec. al XVIII-lea chiar, D. Cantemir va po-
meni în Descripţio Moldaviae de „Republica Vrancei”. Când Vrancea a venit
în contact cu domnii Moldovei, ea se prezenta sub aspectul unei comunităţi
perfect închegate şi organizate. Legătura dintre Vrânceni şi domnie s-a făcut
mai întâi prin Starostele de Putna. Ceva mai târziu pare să se fi creat dregătoria
Vornicului de Vrancea1. Vornicul Vrancei era numit de însuşi domnul Moldo-
vei, după alegerea hatmanului şi e subordonat hatmanului şi „dumnealor staros-
ti de Ţinutul Putnei, din poronca domniei mele”. Principala atribuţie a vorni-
cului Vrancei era supravegherea graniţei. Uneori i se da şi atribuţii judecăto-
reşti. La începutul sec. al XIX-lea, nu mai rămăsese din vechea autonomie
decât „forma internă de organizare a colectivităţii săteşti”2. O reminiscenţă a
autonomiei vrăncene este astăzi dreptul vrăncenilor de a se folosi de sarea
Vrancei cu tot dreptul de monopol al Statului, asupra sării. O bună parte din
satele vrăncene sunt anterioare întemeierii Principatului Moldovei. Ele alcătu-
iau o comunitate asemănătoare celei din Câmpulungul Moldovenesc, comuni-
tate care aruncă unele lumini asupra traiului poporului românesc în epoca nă-
vălirilor.
De asemeni, unele din satele din ţinutul propriu-zis al Putnei sunt anterioare
întemeierii Moldovei. Când la 12 martie 1423, Alexandru cel Bun dăruieşte
slugei sale Batin trei sate la Putna, cu vechile lor hotare „pe unde din veac au
umblat”. Aceasta înseamnă că cele 3 sate sunt mult mai vechi decât Alexandru,
a cărui domnie începe abia la 40 de ani după întemeiere. Cităm, în ordinea
vechimii, satele din ţinutul Putnei, menţionate documentar, în primele secole
după întemeiere: Purceleştii - împreună, cu alte două sate dispărute: Stanciulo-
vo (Stănciuleşti) şi Satul Mărinii (26 august 1424); Seliştea Albiană (adică
locul unde fusese un sat cu acest nume, Albiana, în Vrancea (20 iunie 1443);
Şindrilari (satul „unde au fost Stan Hărţăgan”) amintit odată cu Andriaş şi
Căliman (Comuna Vidra), la 8 august 1445; Soldeşti (azi o parte din Comuna
Fitioneşti) amintit într-un document din 13 octombrie 1469. În acelaşi docu-
ment e amintit Satul Bătineşti, la Putna, numit astfel după Batin cel amintit în
legătură cu documentul din 12 martie 1423, dat de Alexandru cel Bun; Dima-
ciu (azi un cătun al Comunei Suraia), amintit într-un document de la Ştefan cel
Mare, din 12 ianuarie 1495; Spărieţii (cătun al Comunei Diocheţi) (13 martie
1495); Şecanii (azi Şişcani) „din sus de Adjud” (1494). Sârbii, pe Milcov „un-
de este vadul cel vechiu” (unde sunt astăzi Focşanii), apare într-un document
din 8 februarie 1500; Păuleştii, în Vrancea (25 februarie 1507); Muncelul pe
1
Aurel Sava, Documente putnene, vol. I, pag. XXXVII;
2
Ibid, pag. XXXIX.
213
valea Zăbrăuţului (19 februarie 1508). Datele pomenite nu înseamnă că atunci

au fost întemeiate satele respective, ci înseamnă numai că atunci au luat contact
cu cancelaria domnească pentru unele cazuri de vânzări, cumpărări, hotărniciri.
Existau, în acelaşi timp zeci de sate care nu simţiseră încă nevoia legăturilor cu
cancelaria domnească şi deci nu sunt menţionate documentar.
Fig. 98
Tipuri şi
costume
de
munte
(Satul
Nereju)
FOTO
Fig. 93. — Tipuri şi costume de munte (satul Nereju).
Continuăm citarea de sate putnene, cu data apariţiei numelui lor la hrisoa-

vele timpului. (Aceste date le luăm din lucrarea prof. C. C. Giurescu): „Din
trecutul Judeţului Putna, publicată în Tradiţie şi actualitate românească,
Focşani, 1937;) vol. III.
Străoane (14 Februarie 1572); Bourenii (în Vrancea), apare într-un suret din
14 noiembrie 1584; Ţopeşti, Bârseşti, Negrileşti şi Fereştii, din Vrancea (3 mai
1585); Spineşti (1600); Câmpuri, Verdea şi Răcoasa (1614 iulie 2); Stroeşti şi
Păuneşti (1635 mai 7); Soveja, Vităneşti şi Clipiceşti (1646 noiembrie 17); Tul-
nici (1648); Floreşti (1649 iulie 7); Boul (c. 1655-1659); Diocheţi (1659 de-
cembrie 20); Domneşti, Crucea (1661 august 10): Săscutul, Drăguşenii, Con-
ţăştii (1661-1665); Vizăuţ (Vizantea Răzăşească) amintit la 3 noiembrie 1667;
Colacul (1673, mai 13); Valea-Sării şi Grozăştii (1677 ianuarie 10); Oleşeşti
(1677 februarie 17); Crucea-de-Jos, Crucea-de-Sus (1678 mai 18); Şindrilari
(1684 februarie 26); Petreşti „ce se cheamă la uric Stroeştii” (1686 aprilie);
Păţeşti, Năruja şi „Ruget la Vrancea” (1688 august 21); Valea Cozii (1689
mai 20); Voloşcanii (1690 decembrie 29); Orbenii (1665-1695).
Adăugăm câteva sate din Vrancea cu cronologia lor documentară, aşa cum
reiese din vol. „Documente Putnene” de Aurel Sava: Poiana (1694); Negrileşti
214
(1709); Neruju-Mic (1745); Bodeşti (1750); Găuri (1780); Dealul Paltin

(1784); Nistoreşti (1792).
În documente găsim apoi o seamă de sate vechi putnene care au dispărut:
Beala, Pogăneşti, Speleştii, Purdusăştii, Lăleştii, Poruşeştii, Vinisăştii (astăzi
cuprins în Odobeşti). Ţigăneştii, Gârleştii etc.
Fig. 99 Tipuri şi port de munte (Satul Nereju)
Târgurile sau oraşele putnene. Cel mai vechi dintre târguri a fost Adjudul
(Agiudul), aşezat la întretăierea celor două drumuri: al Trotuşului şi al Sire-
tului. Capitală de ţinut, el e amintit pentru prima oară - ca oraş de vamă - în pri-
vilegiul din 9 aprilie 1433, dat de Iliaş Voevod, feciorul lui Alexandru cel Bun,
Saşilor din cele 7 scaune ale Ardealului. Ca punct vamal apare şi într-un pri-
vilegiu comercial acordat negustorilor din Liow, de către Ştefan cel Mare, în
1460, iulie 3.
Un târg dispărut, pomenit în sec, XV-lea, e „Târgul Putnei”, pe teritoriul
Comunei Boloteşti. În a doua jumătate a sec. al XVI-lea, el nu mai exista.
Odobeştii, apar documentar pe la sfârşitul sec. al XVII-lea. Atunci era încă
sat. De abia în sec. al XlX-lea, va deveni târg. Din documente se poate vedea
că hotarul (moşia) Odobeştilor a făcut odată trup comun cu Vrancea. Pe timpul
întemeierii Mănăstirii Miera (1686), cele două hotare sunt despărţite. Celebri-
tatea Odobeştilor au făcut-o vinurile sale. Toţi călătorii străini - în trecere pe
aici, prin Ţinutul Putnei - le pomenesc. Aşa, francezul J. -M. Lejeune, secreta-
rul intim al lui Mihail Şuţu, vorbind de vinurile de Odobeşti, le găseşte la înăl-
ţimea celor de la Fontignan.
215
Cât priveşte Oraşul Focşani (nume care vine de la unul Focşa, probabil pro-
prietar de moşie aici). Primul document care-i pomeneşte existenţa e din 1575
ianuarie 30 (document muntean de la Alexandru Voievod). În acel document,
domnul muntean arată cum a fost lovit „cu înşelăciune, pe la Focşani” de
domnul moldovean, Ioan Vodă cel Cumplit. De acum înainte, el va apare ne-
contenit, atât în documentele interne, cât şi în relaţiunile despre noi şi despre
locurile putnene, ale călătorilor streini.
Fig. 100.
Tipuri de munte,
costume şi
ocupaţiuni: torsul
lânei (Satul Vidra)
Focşanii s-a dezvoltat ca o staţiune de graniţă. La început, pe teritoriul său
au fost sate care prin unirea lor au dat naştere celor două târguri de mai târziu:
Focşanii-Moldoveni şi Focşanii-Munteni. Abia pe timpul lui Vasile Lupu Foc-
şanii sunt pomeniţi ca târg. În 1653, Vasile Lupu arde Focşanii-Munteni, capi-
tala Judeţului Râmnicul Sărat. Mai toţi călătorii amintesc de curioasa alcătuire
(concludentă pentru identitatea neamului românesc din cele două ţări) a Oraşu-
lui Focşani, capitală de ţinut, aşezat pe Milcov, jumătate stăpânit de domnul
moldovean şi jumătate de cel muntean.
Acest orăşel - scrie un anonim din suita polonului, George Krasinschi, sol la
turci pe la 1636, este chiar pe graniţa Moldovei cu Muntenia, pe care le despar-
te un pârâu sau mai bine zis o baltă, peste care este clădit un pod de piatră.
Atât podul, cât şi orăşelul sunt jumătate a Moldovei, cealaltă jumătate a
Ţării Româneşti1. Acelaşi lucru îl spune: Bandini, misionar catolic în Moldova
1
Ion Diaconu, Contribuţie la informaţiile călătorilor streini despre regiunea Milcovia, în
Mllcovia, an. II (1931), vol. I, pag. 8.
216
(1644); Vito Pilutio, arhiepiscop de Marcianopolis (1687); Erasm Henric

Schneider de Weismantel (1712) care menţionează belşugul vinului şi al sării.
Făcând aluzie la Vrancea (probabil) el spune că în regiunea Putnei e atâta sare,
încât ţăranul merge doar în dosul casei, dă puţin la o parte pământul şi ia atâta
sare de cât are nevoie. N-o poate însă vinde, nici transporta de acolo.
În 1789 Focşanii ard. O spune geologul Hacquet care călătoreşte pe aici, a
doua zi după lupta dintre oştile austro-ruse cu cele turceşti. Tot atunci e distrus
şi Adjudul. În 1792 germanul Struve menţionează turnurile celor 14 biserici ale
Focşanilor, din care 6 de zid. În 1817, Focşanii au 5000 locuitori şi 24 biserici.
În preajma războiului din 1806-1812, emigrantul francez Contele de Moriolles
vorbeşte de Focşani ca de un „assez grande ville”.
Fig. 101 Tipuri de bătrâni vrânceni în port de vară

(Satul Tulnici)
În 1821 eteriştii conduşi de Vasile Caravia, în drum dela Iaşi la Bucureşti,

ard oraşul, pentru ca numai după câteva luni cneazul Gh. Cantacuzino Deleanul
care scăpase din măcelul de la Târgovişte, cu 300 de zavergii, să ardă iar
Focşanii1. În 1825 bântuie ciuma la Focşani, de unde apoi e dusă la Iaşi. În
1835 aflăm că Judeţul Putna avea populaţia cea mai numeroasă dintre toate
judeţele moldovene. În 1836 domnitorul Mihail Sturza laudă pe focşăneni că au
lucrat „cu însuşi a lor mijloace pardosirea unei uliţe din nou”, iar în 1837 cons-
tată cu satisfacţie că se făcuse un pod peste apa Putnei pe o întindere de 45
stânjeni. Anatole de Demidoff, vizitând în acelaşi an, 1837, Focşanii vorbeşte
1
N. Al. Rădulescu, Călăuza Oraşului Focşani, în Milcovia, anul III, vol. 1-2, p. 107.
217
de politeţea cu care a fost primit de „preşedintele districtului” şi pomeneşte

mulţimea evreilor din oraş. În 1843, Focşanii au un spital cu 24 paturi şi cu un
venit de 5851 franci. În preajma unirii Principatelor se vorbeşte de Focşani ca
de o eventuală capitală a Ţării Româneşti. Oraşul adăposteşte - după Convenţia
de la Paris - Comisia Centrală care trebuia să coordoneze legiuirile celor două
Principate Unite şi Curtea de Casaţie. Oraşul Focşani ajunge astfel oraşul sim-
bol al Unirii. Încheindu-şi discursul ţinut în adunarea electivă a Moldovei, la 28
ianuarie 1859, Mihail Kogălniceanu, deputatul Oraşului Focşani, spunea:
„Numele Milcovului continească de a mai exista în limbagiul românesc.
Dumnezeu ne-a făcut un singur popor. Acum a sosit timpul ca să lucrăm ca un
singur şi acelaşi popor. La Focşani, la Focşani, dar! Şi acolo, împreună cu bine-
cuvântarea Domnului părinţilor noştri, să serbăm marea sărbătoare: „Învierea
României”. Doi ani mai înainte, în Divanul ad-hoc al Moldovei, alt deputat de
Putna, ţăranul Ion Roată, se făcuse interpretul simţămintelor şi năzuinţelor ro-
mânilor. Bucuria focşănenilor, în urma unificării oraşelor Focşanii-Moldoveni
şi Focşanii-Munteni e exprimată de telegrama prefectului Robescu către Mi-
nisterul de Interne: „Intuziasrnul focşenenilor pentru definitiva unire a acelui
oraşiu este la culme”. Odată cu unirea, ţinutul Putnei, ţinut întotdeauna moldo-
venesc, devenea judeţ al României.
Acestui ţinut îi era sortită marea menire de a adăposti în pământul său
sfintele oseminte ale acelora care la Mărăşti-Mărăşeşti, Muncelul şi-au dat
viaţa pentru împlinirea idealului nostru naţional.
Aci, în Putna, mai mult decât în alte părţi, ne vorbeşte pământul. Ne vor-
beşte pământul, dar ne vorbesc şi glasurile fiilor săi aleşi, care de la Mitropo-
litul Varlaam - învăţatul mitropolit moldovean, originar din părţile Boloteştilor
- până la Duiliu Zamfirescu, s-au născut pe plaiurile acestui ţinut.
Fig. 102.
Palatul
Administrativ
218
NOTE ETHNO-ISTORICE
ASUPRA JUDEŢULUI PUTNA
Judeţul Putna e un loc măreţ de prefacere istorică românească. Cercetările
recente arheologice par a dovedi că în cuprinsul său avem a face cu un strat
preistoric plin de mult interes ştiinţific. Aşa, V. Pârvan stabileşte că Putna stă
în calea drumului N. S. din Câmpia Munteană: Trotuş-Panciu-Focşani-Buzău-
Urziceni-Valea Mostiştei-Dunăre, pe unde s-au petrecut năvălirile barbare din
Carpaţi spre Balcani, drumul acesta legând cele două şleauri esenţiale cu direc-
ţia E. V. şi V. E: drumul geto-eleno-celtic, pe Dunăre şi drumul iranian Olbia-
Tyras-Poiana-Oituz-Văile Târnavelor şi ale Mureşului. Dar pe aceste căi de
circulaţie iraniană s-au desfăşurat migraţiile cimmero-scythice.1 Deci substratul
ethnografic al judeţului nostru are o vechime măcar de două milenii. Lucrul e
dovedit şi de recentele mărturii arheologice (aflate în câteva rânduri nu de spe-
cialişti, ci de întâmplare...) din cuprinsul judeţului: topoare găurite din piatră
(neolitic), vase getice cu turlă, cupe neolitice de lut (epoca cucuteniană), perle
de coral şi pandantive de „potiu” (aproape unice în România), vase steatopyge,
etc. Populaţia Putnei era deci într-un stadiu evoluat de civilizaţie încă din epoca
neolitică şi cea de bronz. Domneşti, Păuneşti, Odobeşti, Rugineşti, Sascut se
află pe locul unor sate preistorice. La Domneşti, aproape de albia Siretului, s-a
aflat un vas steatopyg de pământ, reproducând forma corpului omenesc, model
rar în materialul arheologic românesc (acum e la „Muzeul Regional al Liceului
Unirea”). El poate fi datat aproximativ până la anul 2000 a. Chr.
Staţiunile acestea putnene se învecinează ci un lanţ circular arheologic:
Bonţeşti-Faraoane-Cârlige (din Râmnicul Sărat), Poiana şi Corni (din Tecuci),
dovezile unui ansamblu întins de trai preistoric, cercetat în parte de V. Pârvan2
şi de arheologi tineri ca Em. Coliu şi I. Nestor3. Deductiv şi fără alte probe ar-
heologice aglomerate (care au început, de altfel, să apară şi în Vrancea: în Satul
Bârseşti s-au găsit ciocane neolitice). Se poate afirma că prin regiunea anteste-
pei - şi mai cu samă în cea montană -, au sălăşluit dacii care pe la 290 a. Chr. se
supuneau temutului rege Dromichetes şi-şi arătau vitejia sub comanda lui De-
1
V. Pârvan - Getica, pp. 174-177;
2
Ibid., p. 165;
3
Cf. Milcovia, IV, pp. 33-46;
219
cebal în primul secol al erei creştine, după lirica expresie a istoricului C. C.

Giurescu.1
Sub stăpânirea romană Judeţul Putna a fost un loc strategic fruntaş, dar şi
regiune cu vaduri comerciale. Era un drum care lega Ardealul cu Dunărea de
jos, străbătând Carpaţii la Oituz, urmând cursul Trotuşului până la Siret spre
Barboşi. Fireşte că acesta avea ramificaţii în cuprinsul Putnei, căci pare că a
mai fost o altă cale începând de la Adjud, urmând cursul Siretului pe dreapta,
trecând apoi peste râurile Putna, Râmnic, Buzău şi Ialomiţa, ca să ajungă la
Dunăre în dreptul Silistrei.
Din acest şleau se desfăcea altul mergând în Oltenia, pe sub poalele podgo-
riilor Putnei şi Râmnicului Sărat, poate în apropiere de localitatea „Ramidava”
care - după indicaţiile geografului Ptolomeu -, poate că ar fi de stabilit chiar
prin Vrancea (e sugerarea aceluiaşi istoric).
Fig. 10 Casa în care s-a născut Moş Ion Roată

(Satul Câmpuri)
E sigur că am avut pe-aici în epoca romană o înflorire economică rară: sol-

daţii şi negustorii cutreierau pe drumurile amintite pentru câştig şi schimburi
monetare. La Sascut s-a găsit, în 1935, un tezaur roman cu dinari de argint din-
1
vezi studiul: Din trecutul Judeţului Putna, în: Ion Diaconu, Tradiţie şi actualitate
românească, Focşani, 1937, III, 1-26.
220
tre anii 54-192 d. Chr. (189 piese de la Traian, 128 de la Hadrian, 140 de la
Antoninus Pius, 102 de la Marc Aureliu”1).
În Evul Mediu soarta judeţului e totuna cu a celorlalte regiuni româneşti:
dintre succesivele invazii, acea slavă lasă urmă trainică, răsfrântă mai ales în
toponimie, de la şes până la munte. Astfel, toponimicele fruntaşe: Putna,
Năruja, Milcovul sunt slave: Putna înseamnă (după filologul G. Weigand) „cu
drum”, Milcov (după Iorgu Iordan) „graţios”, iar Năruja „frumoasa”.
Altele: Nerejul - „mistreţ”; Coza - „capră”; Vrancea chiar: „ţară neagră”
(denumire din pricina pădurilor dese de brad), ori chiar şi „ţara corbilor”. Cele-
lalte reflexuri toponimice apar ca foarte slabe (Agiud, Căliman, Hâga, Sascut,
Ţichiriş, de pildă, sunt ungureşti), dovadă totuşi că s-au putut întâmpla infiltra-
ţii streine peste vechiul strat de viaţă locală daco-romană. Oricum, viaţa origi-
nară rămâne anonimă, larvară, fără atestare istorică, până în 1228 când în părţi-
le Putnei propaganda catolică întemeiază vestitul Episcopat Cuman pentru
creştinarea cumanilor, peste care se prăvăleşte, în 1241, năvălirea tătară con-
dusă de principele viteaz Bochetor, ajungând prin pasul Oituz până în Ţara
Bârsei şi la Braşov. Apar zorii ctitoriilor voievodale Moldova şi Muntenia.
Fig. 104
Casă
„îmbrăcată
” de Paşti
„cu
păritari”,
scoarţe;
(Satul
Spineşti).
La început marginile acestora sunt vagi. După menţiunile documentare Ale-

xandru cel Bun se pare că întinsese hotarul Moldovei până la Milcov, întrucât
boierii voievodului se dovedeşte că aveau în stăpânire sate între Milcov şi Put-
na, contrar deci părerii lui Haşdeu, susţinând că înainte de 1475 Vrancea este a
1
cf. G. Severeanu, Tezaurul monetar din Sascut din epoca Imperiului Roman; v. Tradiţie
şi actualitate românească, vol. III, p. 5.
221
Munteniei - argument în continuare cu ce crezuseră cronicarii şi Dimitrie Can-

temir. Până astăzi întâia menţiune documentară despre Putna e într-un docu-
ment din 2 iulie 1431 - scrisoare latină - prin care Ladislau Apor vesteşte pe-un
jude braşovean că Alexandru-cel-Bun a adunat oşti la marginea ţării, trimiţând
pe marele său vornic „versus Puttnam” - spre Putna. Tot aici e menţionată întâi
şi Vrancea - „per via Varancha” - pentru ca Putna să mai apară şi într-un docu-
ment din 12 martie 1423, prin care tot Alexandru cel Bun face danie de trei sate
„pe Putna”, unui om de încredere al său.
Ca orânduire administrativă, judeţul trebuie să fi fost organizat corespunză-
tor unităţilor geografice naturale (văi, munţi), sau formaţiunilor politice străbu-
ne (cnezat, voievodat). Judeţul Putna deci a fost la început un ţinut cuprinzând
numai bazinul Râului Putna, astfel că ocupa o suprafaţă cu mult mai redusă de-
cât a judeţului de azi. Dovadă e „ţinutul Agiudului” menţionat în două docu-
mente de la Ştefăniţă Vodă (1527) şi Petru Rareş şi contopit, probabil, pe la
1591 cu ţinutul vechi al Putnei. El exista încă în 1647, vremea lui Vasile Lupu.
Cu acesta, împreună cu ţinutul „Oltenilor” - aflător după C. C. Giurescu în es-
tul judeţului actual - apoi cu Vrancea s-a format la vremea reformelor adminis-
trative moderne Judeţul Putna care a suferit până în zilele noastre, scurtări sau
lungiri, după capriciul intereselor locale - prea adesea politice - şi nu potrivit
configuraţiei lui geografice, ethno-istorice şi economice.
Fig. 105 „Scrânciobul” de Paşti (Satul

Spineşti)
222
Toate aceste considerente arată că pe aceste locuri de răscruce geo-ethno-

istorică a fost o viaţă locală intensă ce nu se poate circumscrie la o umilă inva-
zie pastorală, de dată recentă, din spre Ardeal, cum s-a încercat cel puţin pentru
regiunea Vrancei1.
Fig. 106
Baciul
vrăncean
Costin
Neagu
(Satul
Tulnici)
Sunt şi alte dovezi despre vi-talitatea ethno-istorică a Putnei şi a Vrancei.

Cercetările recente istoriografice asupra Vrancei şi a regiunii în vecinătate,
Râmni-cul Sărat, stabilesc peremptoriu că toţi călătorii streini - trecând pe-aici
din Polonia în drum spre Constantinopol - îşi arată unani-mă surprindere în faţa
mozaicu-lui de populaţie locală (moldo-munteană), a variatelor bogăţii, dar şi a
stării precare geografi-ce. Aşa, Schilling, Thugut, Metzburg, Oechsner, Raice-
1
A. V. Sava, Documente putnene, Focşani, 1929, I, p. XVI. Argumentul a fost apostrofat
încă din 1930; cf. Ion Diaconu, Păstoritul în Vrancea, 7; Ţinutul Vrancei, Bucureşti, 1930, I, p,
LXXX-VI.
223
vich, Raoul Perrin, Laurencon ori Demidoff - toţi diplomaţi şi călători streini -
preamăresc „vinurile bune”, bunătatea ospitalieră a blânzilor putneni, instabili-
tatea vieţii de familie în faţa unei josnice fiscalităţi domneşti, alături de rarita-
tea pitorească a peisagiului în care totuşi - zice pe la 1787 agentul diplomatic
Metzburg - a putut veni de la Iaşi la Bucureşti pe drumuri de tot stricate - „ganz
verdorbenen Wege”, ca şi Oechsncr, în 1784: pe drumuri „presque partout im-
practicables”1.
Era la culme fireasca ruină economică a ţinutului în urma jafurilor război-
nice dintre ruşi, turci şi austriaci. În memoriile tuturor călătorilor şi diploma-
ţilor acestora accentul cade unanim pe „bunătatea Valahilor nobili şi de gloată -
die Gutherzigkeit der führnehmen und gemeinen Wallachen”. Aceşti „valahi”
nu sunt decât populaţia Putnei şi a judeţului sudic megieş, Râmnicul Sărat, cu
care locurile noastre au avut prea adesea aceleaşi vitregii de înfruntat.
Fig. 107
Cioban
vrăncean
cu
,,sarică”
(Satul
Păuleşti)
1
Cf. Ion Diaconu, Folklor din Rm. Sărat, I, p. IX-XI.
224
E clar că judeţul acesta - răscrucea atâtor vicisitudini istorice - cu greu poa-

te fi studiat, având aspecte foarte variate. Toată fiinţa lui e - ca să ne exprimăm
oarecum figurativ - un joc ascuns şi ciudat al marelui Destin. De pildă, însăşi
compunerea lui geologică - coincidentă cu varietatea ethno-istorică - e parcă un
capriciu al istoriei pământului: judeţul s-a văzut din expunerea geografică pre-
liminară că e aşezat la curbura nord-estică a Arcului Carpatic continuând regi-
unea de trecere a Râmnicului-sărat între Muntenia de răsărit şi Moldova de sud.
Depresiunea Vrancea înglobează pe cea din Jitia-Bisoca, printr-asta atâtea
fenomene de morfologie geografică având intimă legătură. Dar formaţia lui
geologică e în sine un şir ne-întrerupt de revoluţii unice în Carpaţi: pământul
vrăncean a fost în frământări tectonice fără odihnă, astăzi cu un centru seismic
al doilea ca însemnătate pe glob,1 iar pentru studiile geologice având „stratele
de Tisaru” cunoscute în nomenclatura internaţională a disciplinei.2
Fig. 108
Cioban
vrăncean cu
,,buciumu”
(Satul
Tulnici)
1
G. Demetrescu, Persistance et isolement du foyer seismique de la region de Vrancea en
Roumanie, Bucureşti, 1912, I, 8;
2
cf. St. I. Mateescu, Cercetări geologice în partea externă a curburei sud-estice a
Carpaţilor români, Bucureşti, 1927, 6, 9.
225
O privire pozitivă asupra aspectelor ethnografice putnene nu e cu putinţă

deocamdată. Singură regiunea Vrancei a avut norocul în ultimele două decenii
de câţiva cercetători serioşi. Din păcate şi aceştia au venit cu mult prea târziu,
când viaţa arhaică fusese modificată de influenţa oraşului, devastată în urma
războiului trecut, sau chiar pierdută prin fireasca uzură a oricărui curent de ci-
vilizaţie şi cultură veche care se ciocneşte de imitaţia violentă a modernizării
prin alfabetizare, armată, administraţie.
Fig. 109
Cioban
vrăncean cu
„glugă” şi
„cămeşă
ciobănească”
(Satul
Spineşti)
În stadiul cercetărilor actuale, studiile şi volumele publicate de Aurel Sava1,

C. D. Constantinescu-Mirceşti şi H. H. Stahl2, apoi trei volume numai de Stahl3
şi cele abia de amintit ale lui Ion Diaconu, pot ajuta pe cineva să susţină că
Vrancea e o regiune unde s-a dezvoltat o viaţă locală energică, cu norme juridi-
ce proprii, fixe, cu organizare administrativă autonomă de ierarhia domnească,
1
Sava, Documente putnene, I, 1929, 11-1930;
2
Documente vrăncene, 1929;
3
Nerej. Un village d'une region arhaique, I. II, III, Bucureşti 1939.
226
având o artă populară expresivă şi-o literatură tradiţională în floare chiar acum
13 ani, când Mioriţa apărea într-o colecţie în 91 de variante, cu forme poetice
incontestabil superioare celorlalte oferite de restul domeniului daco-român1.
Din păcate părţile: nordică, estică şi cea sud-estică ale judeţului nu sunt
defel studiate din pricini care se vor vedea odată... Prea schematic, dovezile
etnografice ale Vrancei - uneori revelatoare - sunt următoarele:
Vrancea e încă un ţinut de viaţă pastorală arhaică. Cercetările de muzico-
grafie folklorică tind să localizeze aici capodopera folklorului nostru poetic,
Mioriţa (concluziile lui Ovid Densusianu şi Const C. Brăiloiu.
Tot aici a fost surprins al doilea motiv popular, realizat superior, Cântecul
Gerului.
Fig. 110 „Tipari di păpuşi” şi „caş sărat”

(Satul Spineşti)
Trecutul păstoresc al regiunii se poate urmări de la 1656 încoace. Regiunea

era până în veacul trecut o răscruce vie a vieţii păstoreşti din Ardeal, Muntenia
şi Moldova. Pe „hăţaşurile” munţilor (poteci, drumuri comode, pe unde se ur-
cau şi se scoborau oile spre păşune, pe plaiuri), se întretăiau turmele bârsanilor
de la Soveja, plătind dări, ori privilegiaţi, cu vornicii lor, plângându-se de
vameşii sau starostele de Putna, făcând comerţ cu brânzeturi şi împingându-şi
1
Diaconu, Ţinutul Vrancei, I, 1-159.
227
turmele către Bugeac, ca să ajungă spre îndepărtata Crimee. Dar şi aspectul

contrar e dovedit de documente: pe la 1600 se găsesc în Braşov, vrânceni pen-
tru relaţii comerciale, prin urmare, un energic schimb de populaţie între Ardeal
şi vestul judeţului prin păstorit şi comerţ.1
Păstoria încă mai este în Vrancea în vechea ei înfăţişare. Stâna îşi păstrează
cadrul etnografic de-acum 60 de ani când linia ferată a societăţilor de exploa-
tare forestieră nu speriase sălbăticiunile intacte ale codrilor şi nu prăbuşise
peisajul. Practicele păstoreşti de la stână, ca şi traiul rustic al satelor, începe
însă a se clătina. „Ciobănia” nu mai e astăzi mândrie vrăncenească, ci jenă pen-
tru tineret, dacă nu chiar pacoste. Sunt sate la care ocupaţia este epigonică
(Tulnici), numai câteva (Spineşti, Negrileşti, Nereju) păstrând încă tradiţia ne-
ştirbită a acestei îndeletniciri româneşti străvechi care a consolidat în Evul
Mediu fiinţa neamului.
Fireşte că şi repertoriul muzical şi poetic e astăzi redus. Chiar Mioriţa se va
stinge în câteva decenii, înlocuită de pe acum prin palidele romanţe orăşeneşti.
* * *
Vom arăta sumar caracterele artei populare vrăncene, coincidente cu ceea
ce ne oferă celelalte regiuni specifice (Haţegul, Câmpulungul Moldovenesc,
Maramureşul etc.).
Sculpturile în lemn, ţesăturile sau cusăturile se caracterizează prin desenul
liniar, geometrisat sau linia curbă continuă (spirala meandră în ceramică, linia
dreaptă sau frântă în ţesături şi cusături). Conturul vegetal şi animal - zoomor-
fia - e necunoscut în arta populară de până acum 30 de ani, frecvent însă în ce-
ea ce s-a imitat mai cu samă din 1916 încoace, prin contactul cu importul de la
oraş. Este clar că avem a face cu un adevărat substrat trac viguros care se baza
pe desenul abstract geometrisat. De adaos că în executarea cusăturilor se în-
trebuinţează mai mult coloarea roşie, rar negrul, pregătite din vegetale prin pro-
cedee foarte ingenioase. Ceramica regiunii întrebuinţa spirala vaselor neolitice,
după dovezile recente aflate în Satul Bârseşti.
Arta, cu totul stilizată, într-o geometrizare energică şi generală în Vrancea
(cu slabe reflexii şi în nordul, estul şi sudul judeţului) o dovedeşte şi sculptura
în lemn a „tiparelor pentru prepararea la stână şi în gospodărie a „caşului să-
rat”, a „păpuşilor de caş sărat” (cum le numesc vrăncenii), a stâlpilor la casă,
beţelor ciobăneşti, furcilor de tors, fluierelor, lingurilor etc.
Îmbrăcămintea ţăranului vrăncean, cu iţari strâmţi, căciulă şi glugă, e o ră-
măşiţă dacă; iar nomenclatura uneltelor casnice, a tehnicei agricole, a păstoriei,
dovedeşte însă substratul latin.
1
Diaconu, Păstoritul în Vrancea, Bucureşti, 1930, 5-8.
228
Fig. 111
„Tipar di
caş sărat”
(Satul
Spineşti)
Fig. 112
„Tipar di caş
sărat”
(Satul
Tulnici)
229
În privinţa poziţiei graiului putnean în interiorul limbii daco-române, el are

un determinat caracter moldovenesc, după câte a putut precisa un detailat stu-
diu filologic al prof. Iorgu. Iordan.1 Anumite particularităţi morfologice însă au
caracter curat moldovenesc (perfectul compus pers. a III-a singular şi plural a
auxiliarului - şi iotacizarea verbelor cu temă dentală). Fondul graiului popular
din Putna este profund moldovenesc. Sunt asemănări puternice între graiul din
Putna şi cel din Râmnicul Sărat, explicabile prin vecinătatea geografică a ţinu-
turilor care alcătuiesc aria de tranziţie între dialectul moldovenesc şi cel munte-
nesc.
Fig. 113 „Ploşti di Braşov” (Satul Tulnici)
Influenţele linguistice reciproce apar în favoarea graiului putnean ce-a îm-

prumutat pe cel vecin, deşi variante de pronume demonstrative munteneşti ra-
diază sporadic până în Satul Bâlca.
Rămâne de indicat - desigur sumar - ceea ce constituie propriu-zis origina-
litatea sufletească a unui ţinut: creaţia lui folklorică poetico-muzicală. Dar şi
pentru acest punct de vedere material informativ, avem numai din Vrancea,
restul judeţului rămânând încă un pământ absolut intact. Căci ceea ce s-a pu-
blicat prin revistele şi gazetele locale - Căminul, Frământări didactice, Mil-
1
Ethnos, vol. I, fasc. I, pp. 90-117.
230
covia - sunt ori cercetări entuziaste abia schiţate, ori obicinuită strânsură fol-
klorică fără metodă, prin orice amator mărunt.
Tot aşa de nefericit a fost judeţul şi în privinţa muzicografiei populare: nişte
preliminarii cercetări cu fonograful tip „Edison”, întreprinse de prof. Constan-
tin Brăiloiu însoţit şi ajutat de subsemnatul, au fost zădărnicite de războiul
actual. Ele însă erau făcute şi atunci sub privirea suveran impasibilă a bugetului
public...
Aşa dar, materialul poetico-muzical colectat până astăzi, permite numai
aceste constatări - şi numai pentru Vrancea:
În ansamblul folkloric daco-român regiunea e într-un regres evident, pentru
orice folklorist încercat. Ce s-a cules până în 1930, dovedeşte o vigoare folklo-
rică remarcabilă. Astăzi însă materialul liric e cu totul împuţinat, temele redu-
cându-se la ciclul haiduciei - mai ales - şi al erotismului propriu-zis. O poezie
păstorească abundentă nu s-a păstrat, în afară de motivul Mioriţei, care alcătue,
cu adevărat, zestrea poetică şi muzicală a regiunii.
Fig. 114 „Scoarţî” veche de 120 de ani (Satul Tulnici)

Nu avem nici chiar un aspect contaminat al ciclului ciobăniei, după cum
nici urme variate de alunecări, adaptări sau degradări poetice. Elementul satiric
al chiuiturilor păstrează palide ecouri ale ciobăniei, comune, de altfel, şi celor-
lalte regiuni, mai cu samă Ardealului.
Dintre temele lirice, preponderente sunt cele de haiducie, simplificate, şi fă-
ră rezonanţa amplă ce-o poate dovedi şi astăzi folklorul poetic oltean şi cel
231
muntean. Cântecele de haiducie - numite unanim „de inimă albastră” şi înglo-

bate în ciclul elegiac -, sunt preferate pe la nunţi, cumetrii şi petrecerile de du-
minecă cu lăutari. Sunt predilecte bărbaţilor şi rar cântate - dar mai cu samă de-
clamate -, de tineret. Flăcăii şi fetele au început, de altfel, să părăsească şi aces-
te resturi (pe alocuri aşa de inexpresive) şi să împrumute corciturile muzicale
de la oraşe. Lăutarul de mahala, „banta” (fanfară rudimentară alcătuită din cla-
rinet, un cornet şi o „tobă”), precum şi Radio[ul] pregătesc apoi stingerea defi-
nitivă a acestor licăriri nefericite.
Sunt încă sate la care mai întâlneşti câte un rapsod popular răzleţ (de unul
am dat în 1936, în Satul Bârseşti, într-un drum de documentare literară a d-lui
Mihail Sadoveanu). Din păcate, un asemenea informator e la o vârstă când nu
mai poate reproduce melodia, încât te mărgineşti să notezi textul poetic con-
turat formal şi închegat ca expresivitate lirică.
În satele din Vrancea sudică (Năruja, de pildă) s-a aflat şi câte o fată care
avea darul plăzmuirei. Materialul inedit va arăta când va fi publicat - poate în
curând - că avem a face cu un caz nou al cântăreţului popular: tipul intermediar
între poetul cult care-şi alcătue meşteşugit produsul poetic, după canonul artei
superioare şi cântăreţul popular care-şi potriveşte întâi mental versul, pe calea
memoriei, apoi îl adaptează unei melodii existente.
Fig. 115 „Cătrinţî” cu „h'ir” pentru fete şi neveste

(vechime 50 de ani, Satul Spineşti)
232
Deci la acest hibrid al geniului popular, cântecul nu coexistă organic cu

textul lui; cele două aspecte îmbinate nu se nasc simultan, ci unul se articulează
artificial pe melodie care - în cazul originarului cântec popular - este pârghia de
vehiculare, după ce fusese elementul primordial genetic. În cazul acesta poezia
populară compusă pe calea memoriei, deşi se cânta, ea poate fi şi declamată in-
dependent, ca orice vers mecanic, nesupus ritmului sonor muzical propriu-zis.
În privinţa vitalităţii poetice, ceea ce s-a aflat în Vrancea nordică, (Satul
Tulnici etc.), e sub nivelul antologic: melodia e potrivită adesea unui mare
număr de motive lirice şi nu e altceva decât o uşoară cântare modernizată,
adusă aici din podgorii de către cei ce se duc toamna la cules. Din contra, satele
din sud (Năruja, Nereju) au un repertoriu de haiducie mai variat, cântecul de
dragoste bine conturat şi strigătura abundentă. Toate „cântările” sunt însă co-
mune şi altor regiuni. Ţiganii stăpânesc doina de haiducie, stâlcesc cântecul de
dragoste şi sunt meşteri în cântarea baladei pe care, de altfel, au împrumutat-o
bătrânilor de ieri pe la nunţi şi cumetrii.
Fig. 116 Costume şi tipuri de vrănceni (Satul Paltin)
Mioriţa e încă în Vrancea motivul poetic fundamental. Din cele aproape

212 variante cunoscute din tot domeniul nostru folkloric, 102 sunt vrăncene.
Privită statistic, poema şi-ar dovedi terenul de formaţie în Vrancea. Ar arăta,
adică, prin bogata ei circulaţie pe un spaţiu geografie aşa de redus, că tocmai
aici s-a născut, întrucât e de admis că acolo unde circulă energic un motiv
233
poetic oarecare, trebuie să-i fie şi origina. De acord cu aceasta e şi întruparea ei

formală şi cea de fond, desăvârşite, neegalate, necum întrecute de nicio altă
variantă aflată cel puţin din 1916 până azi. Accentuăm: forma concretă a Mio-
riţei - ca substanţă poetică - numai în Vrancea apare. Cercetările muzico-gra-
fice întreprinse de Constantin Brăiloiu în 1937, concordă cu analiza poetică.
Vrancea a dat variante melodice în care se surprind structuri ritmice particu-
lare, desigur arhaice.
Fig. 117
Bătrâna
„Cucoana
Stan Niagu”,
de 74 ani
(Satul
Tulnici),
în costum
de vară
Concluzia de totdeauna, credem că va fi aceasta: Mioriţa s-a plăsmuit în

Vrancea, ca un rezultat al unor vechi şi puternice suprapuneri de curente păsto-
reşti dinspre Ardeal prin Vrancea către stepă şi mare. Timpul formativ trebuie
presupus în secolele expansiunii politice ungare, când reaua stare economică
silea pe ciobanii ardeleni să emigreze dincoace de Carpaţi pentru păşune şi si-
guranţa turmelor (deci secolele XII-XVI). Momentul acestei plăsmuiri supe-
rioare coincide, de altfel, cu înfiriparea statelor voievodale. Poema - fiind de o
calmă contemplaţie lirică, pe măsura unei stări personale echilibrate care putea
contempla viaţa, natura şi lucrurile în voie, fără constrângere şi obidă -, e de
presupus că autorul ei trăia într-un calm rustic desăvârşit. Căci se ştie că omul
234
asuprit creează lirismul elegiac sau tace, refulându-se. În niciun caz nu-şi avân-
tă sufletul spre culmile sensului ultim metafizic, de unde să-şi imagineze chiar
moartea ca o apariţie eliberatoare, făptură feminină idilică, oglindă de ideală
frumuseţe în măreţia cosmică, dar nu moartea oribilă, sub chipul făpturii ome-
neşti mutilate până la înmărmurirea fiorului tragic.
Ciobanul plăsmuitor al Mioriţei a putut fi un vrăncean, cum mai sunt încă
unii: omul liber de constrângerea politică a secolelor trecute, stăpân pe munţii
lui, sub impresia naturii de un pitoresc grandios în Vrancea. El a putut simţi şi
cânta obişnuita - deşi anticreştină - dramă a unui oarecare cioban care va fi pie-
rit, poate, într-o simplă încăierare ciobănească. Se prea poate astfel ca scena
complotului să fie un episod de ficţiune, imaginaţia populară să se fi aplecat,
creând imaginativ, pentru ca să ajungă organic la întreaga structură alegorică a
poemei.
Din acest sâmbure primitiv „Mioriţa” a ajuns la forme degenerate cu cât ne
depărtăm radial din Vrancea spre celelalte regiuni, păstrându-se însă aici atâtea
secole forma cea mai unitară a poemului şi cantitativ - încontinuu - cel mai bo-
gat repertoriu. Astăzi textul încă rezistă timpului inovator, rămânând viguroasă
mai cu samă melodia uniformă, cântată în toată Vrancea din fluier. „Archiva
fonogramică a S. C. R. are înregistrări de toată expresivitatea muzicală. Să
mulţumim lui Constantin Brăiloiu !
În privinţa poeziei epice, trebuie să luăm ca moment comparativ tot anul
1930, când a apărut cea dintâi colecţie folklorică a regiunii1. Starea folklorului
epic e următoarea:
Baladele frecvente în regiune sunt: Ghiţă Cătănuţă (pp. 159-174), Cântecul
Badiului (pp. 175-196), Corbea (pp. 196-217), Cântec din bătrâni (pp. 217-
220), Cântecul Gerului (pp. 221-227), Cântecul lui Ghimiş (pp. 227-235), Cân-
tecul lui Gheorghilaş (pp. 235-252), Cântecul lui Ionică haiducul (pp. 252-
254), Cântecul lui Manole (pp. 254-258), Cântecul Oltului (pp. 258-260), Cân-
tecul Radului (pp. 260-263), Cântecul Soarelui (pp. 263-268), Cântecul lui
Iorgovan (pp. 169-273), Micu Şlobiu (pp. 273-281), Tănislav (pp. 282-285).
Dintre aceste motive epice, unele se găsesc răspândite pe tot domeniul nos-
tru folkloric (Ghiţă Cătănuţă, Cântecul Badiului, Corbea, Cântecul Soarelui,
Cântecul lui Iorgovan), altele însă au o circulaţie aproape regională (Cântecul
lui Gheorghilaş, Cântecul Radului), dovadă că sunt recente. În sfârşit, altele
sunt şi mai împuţinate (Micu Şlobiu, Cântecul lui Manole, Cântec din bătrâni),
fireşte, semn vădit că au intrat într-o uşoară dezagregare după o viaţă folklorică
lungă. Balada Cântecul Gerului e chiar o piesă rară, am spune - paleontologică
1
Diaconu, Ţinutul Vranceo, I
235
- pentru folklorişti. Cele trei variante publicate de noi1, adăogându-li-se una cu-
leasă - şi încă inedită - de P. Caraman, permit slavistului acesta să susţină cu
argumente de analiză internă a textelor şi comparativ, că Vrancea ar fi pentru
baladă „un adevărat cuib”.2
Fig. 118
Aceeaşi bătrână, cu „suman”
şi „tulpan” pe cap, toamna
Trebuie reţinută această preeminenţă folklorică a regiunii: după Mioriţa se

pare că balada Cântecul Gerului e alt motiv poetic închegat aici în formă su-
perioară estetică.
Cercetările noastre recente, în Satul Bârseşti au aflat noutăţi poetice: Chira
Chiralina, Dăvălaş Tudor, mai mult aspecte lacunare ale unor „cântări” lăută-
reşti erau în toată preferinţa ţăranului vrăncean de acum 40 de ani, mai cu samă
prilejuite de nunţi. De reţinut că rolul cântăreţului lăutar şi cobzar e apreciabil
în viaţa folklorică vrânceană, unde vestiţii Botiţă3, Vânoagă şi Curteanu4, ală-
turi de unii mai puţin dotaţi, ca Predoi5, au fost decenii întregi rapsozi suverani
1
L c., 221-227;
2
Contribuţie la cronologizarea şi geneza baladei populare la români, I, II, 82-83 (cf. şi
Ethnos, I, fasc. I, 219);
3
Ţinutul Vrancei, I, 219, 223, 243, 260;
4
Ibid., 175, 221, 258, 263;
5
Ibid., 182, 196, 227.
236
chiar pentru ciobanii vrânceni când se coborau de la stână în viaţa satului. De

la asemenea cântăreţi de meserie - care uneori aveau memorie durabilă şi foarte
cuprinzătoare: cazul cobzarului Curteanu din Satul Colacu sau al lăutarului Bo-
tiţă de la Tulnici -, au căpătat vrâncenii atâtea balade, astăzi la pragul apusului.
Fig. 119.
Aceeaşi bătrână
cu „ştergar”
pe cap
şi îmbrăcată
cu „keptariu”
(costum de vară,
sărbătoarea)
Vrancea dovedeşte la rându-i că lăutarii erau înclinaţi spre poezia epică - de

amploare -, cu ecouri războinice; stângaci însă în privinţa Mioriţei1, pe care nu-
mai unul dintre ei a prelucrat-o fericit2, dar tot cu anumite umpluturi lăutăreşti
(în partea finală a variantei), făţişe elemente părăsite care umbresc fragilitatea
poemului aşa cum trăieşte în autentica masă populară3. Celelalte elemente fol-
clorice (proverbe, zicători, chiuituri) nu sunt originale, iar repertoriul religios
(pluguşorul, colindul, cântecul de stea) e redus, în unele sate pe deplin agonic
(colindul, cântecul de stea şi sorcova - în satele Spineşti, Tulnici şi Văsui).
1
Ibid., text: XV, XVI, XVII, XIX, XXI, LXII, LXIII, LXIV, LXXXII, LXXXIII;
2
Ibid., text VIII.
3
Ibid., text LXVIII
237
Fig. 120. Aceeaşi bătrână, cu

„ştergariu di boranz'ic” şi ,,cojoc”
(costum de iarnă).
Fig. 121. Port femeesc de sărbătoare,

cu „caţaveici” (Satul Tulnici). Se
întâlnea până acum 30 de ani numai la
gospodăriile „kiaburilor”,
fruntaşii Vrancei
238
Basmele, de asemenea, sunt raritate, cu toată migala unor cercetări fugare,

dar pretenţioase1.
Suntem deci, în plin epilog al unei vieţi etnografice regionale, una din cele
aşa de puţine şi atât de româneşti!
Neglijenţa intelectualilor putneni şi vrânceni - că n-au strâns la timp tezau-
rul muzical, poetic şi cel etnografic propriu-zis -, e astăzi un regret iremediabil.
Şi doar regiunea era atât de accesibilă acum 40 de ani, pe când politicienii o
idilizau după cifrul electoral, istoricii - ca Haşdeu şi chiar Iorga - construiau te-
orii ipotetice asupra originilor ei, iar un literat expresiv ca Delavrancea îi îm-
prumuta numele răsunător, dar... numai atât !
„Ajutor, ne civilizăm”! - strigătul patetic al compozitorului şi folkloristului
muzicograf emerit Sabin Drăgoi, în faţa Banatului său modernizat şi despoiat
de falnicu-i trecut, va fi melancolia intelectualilor vrânceni care poate nu sunt,
dar vor veni cândva.
Fig. 122 Tipuri de „nevesti” şi bătrâne (Satul

Nereju)
Vrancea va rămâne în puţine decenii un cimitir etnografic. Sufletul său va fi

prefăcut de tăvălucul civilizator al secolului nostru mecanic, pentru care calea
spre stele - prin zările de pur albastru cosmic - se va face cu avionul-rachetă şi
nu, ca altădată, în zborul lin al ficţiunii, învăluit de întraripata iluzie a visului poetic…
1
H. H. Stahl, Nerej. Un village d'une region archaique, Bucureşti, 1939, II, 154-263.
239
ASPECTE CULTURALE PUTNENE

Durabilitatea trecutului oricărui loc - sat, judeţ ori regiune -, îi garantează şi
prezentul, după cum îi poate anticipa cu siguranţă viitorul. Trecutul trebuie să
fie o performanţă istorică neîntreruptă. Istoria demonstrează că numai pe anu-
mite locuri s-a desfăşurat viaţa naţională generatoare a unui popor. Numai aco-
lo au fost prefacerile determinante ale sufletului etnic. Celelalte regiuni au stat
pasive, aşteptând doar cuvântul destinului de la celelalte, ca un soldat credin-
cios care ascultă de planul războinic al strategului de geniu.
În viaţa etno-istorică regiunile caracteristice stau la răspinten geografic.
Cele retrase, ferite de un variat schimb demografic, au ajuns cu vremea sterile,
puterile lor sufleteşti subţiindu-se şi apoi sleindu-se din lipsă de premenire so-
matică şi sufletească. Din contra, cele ce au stat în calea încrucişărilor de popu-
laţie, cât şi a schimburilor culturale neîntrerupte, au rezistat timpului, dând va-
lori etnice nepieritoare. Asupra acestor fermenţi etnografici de elită ar trebui să
se oprească politica culturală îndeosebi. Pe aici trebuie aplicat un gen special
de educaţie care să stimuleze energiile tinere, ţărăneşti şi burgheze, de unde au
plecat în toate timpurile - şi la toate popoarele - oamenii de epocă: reformatorii.
În acest caz excepţional e Judeţul Putna cu regiunea sa Vrancea. Au dat culturii
româneşti cel puţin poemul „Mioriţa” şi pe întâiul cărturar întreg, vizionar al
pan-românismului - Mitropolitul Varlaam.
Vom arăta care e modesta contribuţie culturală a Judeţului Putna în patri-
moniul neamului românesc.
Să ni se îngăduie însă o preliminară clarificare:
Câte un fanatic regionalist, ori câte un bătrân sfătos, contemplator de bise-
rici în ruină, de case boiereşti părăsite, de urice domneşti fără cronologie şi de
genealogii obosite, apără acerb vre-un oraş (ca oricare altul), în care viaţa s-a
consumat după foile din calendar. Asupra unor asemenea oraşe se scriu chiar
monografii atrăgătoare, în care adesea pozele spun mai mult decât discreţia
textului sau naivitatea cronicarului...
Trebuie însă înţeles un lucru neapărat: când într-un târg oarecare apar, de
pildă, ziare împănate cu drame şi răfuieli provinciale mărunte, ori broşuri de
mijlocie ţinută intelectuală sau se petrec reuniuni muzicale, teatrale etc., în care
talentele chiar s-ar putea impune gustului local pentru câtva vreme - aceasta nu
e cultură propriu-zisă. E mai mult divertisment (sau cu un sinonim mai cunos-
cut: amuzament), apoi imitaţie. E drept, acestea pot anunţa şi netezi calea unei
epoci culturale, dar nu sunt numai decât cultură. Atunci cultura pare a fi cu
240
totul altceva: este un surplus spiritual care depăşeşte nevoia societăţii dintr-un
moment dat, impunându-se ca un fel de valoare ultimă pentru oricine din ori-
care timp. Este, adică, valoare universală. Ceea ce rămâne strict local, poate fi
un rafinament social al momentului, un articol de modă, un episod cultural în
ritmul progresului. Valoarea culturală adevărată însă nu e contingentă mo-
mentului, deşi-l poate servi. E o apariţie unică a sufletului etnic şi se impune
luminos pe drumul evolutiv al umanităţii chiar. Aşadar, dacă e să judecăm cul-
tura română pe unităţi geografice (în cazul nostru, metoda aceasta e necesară
pentru spiritul monografic ce ne preocupă), atunci cultură au dat judeţele Bacău
(Ştefan-cel-Mare), Botoşani (Eminescu şi Iorga), Dorohoi (George Enescu),
Haţegul (Ovid Densuşianu), Neamţul (Creangă), Dâmboviţa (Grigorescu) şi în-
că vreo câteva.
Fig. 123 Societatea de jocuri naţionale „Hora Unirii” (la mijloc,

Prof. Leca Morariu, Cernăuţi, 1939)
Privit prin această optică vastă, Judeţul Putna - repetăm - a dat până astăzi
neamului nostru splendidul poem al Mioriţei, pe arhitectul I. Mincu, pe scrie-
itorul Duiliu Zamfirescu, pe geograful Simion Mehedinţi şi întâmplător pe cel
mai mare, până astăzi, artist al scenei româneşti Petre Liciu.
Socotind astfel cultura ca o serie evolutivă neîntreruptă, de la apariţia pri-
mară - cultura naţională - până la forma de apogeu - cea universală, trebuie să
recunoaştem că am avut şi în judeţul Putna sforţări eminente, de pregătire, în
cultura română. Ele au pornit mai cu samă din jurul Liceului „Unirea”.
241
Înfiinţată în 1866, instituţia a avut un rol fruntaş în dezvoltarea învăţă-

mântului secundar românesc. Pe aici au trecut profesori eminenţi: ardeleanul
D. F. Caian (la noi întâiul traducător competent al lui Caesar, premiat de Aca-
demia Română), C. I. Lupu (unul din primii pedagogi de vocaţie ai veacului
trecut la învăţământul nostru secundar), scriitorii D. Pătrăşcanu şi I. A. Bassa-
rabescu, istoricul C. Giurescu, criticul şi istoricul literar G. Bogdan-Duică şi
chiar filologul Ovid Densuşianu, cu sanscritistul T. Iordănescu, apoi N. Tipeiu,
Cristian Ţapu, pe lângă generaţia mai nouă de profesori: bizantinologul Iulian
Ştefănescu, autorul de excelente manuale didactice C. Bondescu, scriitorul I.
M. Raşcu, publiciştii V. V. Haneş şi M. Bantaş, geologul Şt. Mateescu.
Fig. 124
Filologul Ovid
Densuşianu,
profesor al
Liceului
„Unirea”
(1893-1898)
Alături de şirul impresionant al profesorilor muncitori care n-au avut noro-

cul să se poată manifesta şi prin scrieri, aceşti îndrumători eminenţi au învăţat
242
carte pe Duiliu Zarafirescu, Anghel Saligny, D. Ollănescu-Ascanio, Gh. Longi-

nescu, Şt. Longinescu, Simion Mehedinţi. Din asemenea mediu didactic harnic
şi mărginit cele mai adesea, multă vreme, la datoria instrucţiei şcolare ce se
sprijinea pe entuziasmul şi simţimântul patriotic viu, pleca uneori câte o străda-
nie critică pe care sârguincioasa scrutare bibliografică o poate astăzi semnala
melancolic.1
Prin naşterea sa întâmplătoare aici, poate fi socotit focşănean şi Petre Liciu;
iar focşănean deplin e arhitectul I. Mincu. Dar sigur este că unele revendicări
forţate nu măresc aureola culturală a târgului „Unirii Principatelor”. Din duhul
acestor talente se împărtăşeşte tot pământul românesc.
Romantica retrospecţie a „Unirii” de la 1859 dă Focşanilor un văl de sonoră
poezie - uneori prea mândră şi fanatică - pentru zilele patriotice. Sunt şi accente
lirice bine meritate. Documentele însă arată uneori că faptele trebuie judecate
cumpănit şi nu prea liric. Focşaniul e simbol prin consfinţirea unui act politic al
istoriei noastre. Nu e însă un oraş exclusiv al „Unirii” de la 1859. Mai sunt şi
altele. Câţiva din oamenii locului au fost pe atunci vitregi marelui eveniment.
Au fost aici şi minţi pătrunzătoare, inimi de furtunoasă aprindere patriotică, dar
au fost şi suflete stinghere, împotriva marelui act de dreptate istorică.2
O adevărată efervescenţă culturală apare în Focşani în jurul anului 1916.
Era din inima uriaşului N. Iorga: „Liga. Culturală” care a înfiripat până încoace
- având preşedinte pe harnicul I. P. Rădulescu-Râmnic - gustul tineretului şco-
lar pentru tainele culturii naţionale şi patrimoniu unirii celei mari (prin 1915
avea şi un „Buletin” informativ). Conferenţiari de elită ca: Barbu Delavrancea,
A. D. Xenopol şi însuşi Iorga şi-au spus crezul românesc în Focşani, însufle-
ţind o adevărată pleiadă de energii culturale, din care se va impune în pu-
blicistică după 1919 mai ales Al. Lascarov-Moldovanu. Apoi alte suflete luptă-
toare - ce vor fi odată menţionate pe bună dreptate - prelungesc activitatea cul-
turală al lui C I. Lupu, C. Giurescu şi C. Moisil prin conferinţe şi concerte loca-
le ţinute la teatrul „Maior Gh. Pastia”, un adevărat templu cultural al Oraşului
Focşani. Se va vedea odată că profesorii au fost la Focşani, în preajma anului
1916, tribunii patriotismului care a dus la România cea Mare şi adevărată. Pe
atunci şi avocaţii erau pârghiile patriotismului curat: activitatea lor înflorea ca
niciodată în mediul didactic pentru care, cu câteva decenii înainte, Ardealul dă-
duse Focşanilor mlădiţe viguroase (mai ales D. F. Caian şi N. Tipeiu).
1
cf. V. Cireş, Consideraţiuni estetice asupra poeziei populare române, Focşani, 1888; N.
Tipeiu, Poezia lirică română, Focşani, 1889, despre care recenzenţii G. Ghibănescu şi I. M.
Schwartzfeld aveau toate rezervele şi aprecierile vremii lor (v. Arhiva Soc. Ştiinţ. şi Lit. I -
1889, 364, 616);
2
Cf. N. Iorga, Istoria Românilor, IX, 306.
243
Această activitate culturală avea să culmineze în 1934 cu ceea ce se va rea-

liza sub egida „Fundaţiilor Culturale Regale”, înfiinţându-se aici o „Subsecţi-
une de conferinţe”. Toţi fruntaşii culturii româneşti au trecut de atunci prin
Focşani: S. Mehedinţi, C. Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Mihail Sadoveanu,
Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Leca Morariu, Al. Procopovici, Mircea Eli-
ade, Ion-Marin Sadoveanu, Ion Pillat, Şerban Cioculescu, C.C. Giurescu, Istra-
te Micescu, Iorgu Iordan, Pamfil Şeicaru etc., dezbătând variate probleme lite-
rare, filosofice, juridice, sociale, ce se află publicate deocamdată în 3 volume,
lucrare chiar de valoare documentară1.
În domeniul literaturii propriu-zise, rămâne pentru poesie numele de necon-
testat al clasicului Duiliu Zamfirescu. Un tânăr poet, de-o profundă. răscolire
elegiacă, Gh. Călinescu, a murit prematur fără să fi putut prevesti decât un ta-
lent adevărat. Proza va reţine fără îndoială romanele lui G. M. Vlădescu
(„Moartea fratelui meu”, „Menuet”) care desigur că depăşesc epica prea regi-
onalistă - totuşi notabilă - a retrasului învăţător I. Ciocârlan. Un poet trubadur
care era răsfăţatul revistei „Viaţa românească”, prin 1905, talent fără înconjur,
va ajunge abia în 1923 să-şi strângă într-un volum discret poeziile tinereţii. Dar
se va scufunda domol în calmul provinciei. Este Constantin Alex. Mironescu,
despre care criticul Ilarie Chendi întrevedea acum 30 de ani că ar fi o pierdere
literară să-şi pună odată „lira în cui”.
Alţi scriitori însă (ca poeţii V. Huzum - acum pe calea notei sale personale -
şi începătorul I. Larian-Postolache - versuitor de nădejde) mai au de lucru. Ei
sunt sârguincioşi, ca luptătorii culturali: etnograful harnic, profesorul Al. P. Ar-
bore, iar până mai ieri geograful meritos N. Al. Rădulescu (unul din înteme-
ietorii revistei regionale Milcovia) şi utilul monografist focşănean I. M. Dimi-
trescu. Vremea rămâne să cearnă truda culturală, pe care noi o credem onora-
bilă, a magistratului G. Tatulescu, Pr. I. Pascu, Prof. G. Dimitriu, prof. V. Bălă-
nescu, I. Z. Enescu. Desigur că ştiinţa românească va socoti pe eugenistul I. Fă-
căoaru, arheologii I. Nestor şi Em. Coliu, psihologul I. Nestor, italienistul Pi-
men Constantinescu şi C. Radu, ebraistul Preot V. Radu, traducătorul Bibliei în
colaborare cu Gala Galaction, prof. I. N. Ionaşcu. Alte valori culturale se vor
impune cu siguranţă.
Periodice. În privinţa periodicelor, trebuie însemnat că din cele 258 cunos-
cute până astăzi2 doar câteva ies din gloata celor atâtea inutile. Dintre toate
Căminul, apărut în 1925, a avut o viaţă mai lungă: de la S. Mehedinţi la I.
Ciocârlan, toată intelectualitatea putneană s-a oprit la această revistă ce-a lucrat
1
Tradiţie şi actualitate românească, Focşani, 1936-1937, vol I, II, III.
2
v. Ethnos, I, fasc. I, pag. 25-73.
244
discret pentru mântuirea sufletului local de cancerul veacului acesta apocalip-

tic: materialismul şi apatia intelectualului de provincie.
Un ziar, Curierul Putnei, înfiinţat în 1918 Duiliu Zamfirescu după ce - re-
tras din diplomaţie - s-a pomenit în bolga politicei. Articolele lui sunt însă de-o
rară savoare poetică, evitând sclavia clubului politic şi oferind bibliografilor săi
icoana unui romantic întreg, eliberat de truda măruntă omenească, privind liric
destinul românesc şi parcă chiar propriul lui sfârşit... Duiliu Zamfirescu mai
publicase în periodice focşănene, în 1880 şi 1894, când i se pot sur-prinde
crochiuri lirice viguroase1.
Harnicul publicist Gabriel Drăgan conducea în 1925 revista Freamătul, dar
cu prea mult entuziasm şi mândrie tinerească. Se vedea acolo însă un suflet vi-
brant, neliniştit, care odată trebuie să-şi dea măsura avântului tineresc.
Al. Macedonski publica în Libertatea (I, 1903) pamflete critice, cum mai
făcuse în 1894, tot într-un ziar focşănean, Luceafărul. Sunt numai nişte simple
notaţii pamfletare, sau versuri care par de porunceală şi de luptă goală şi nu
născute de avântul creator.
Până azi cel mai occidental ziar focşănean rămâne Lupta pentru binele po-
porului (1904), condus de filosoful, mort prematur, G. Aslan, elevul lui Alfred
Fouillée şi adeptul lui Jean-Marie Guyau. Găsim aici colaborând pe I. A. Ba-
ssarabescu şi chiar pe Spiru Haret care scrie în pragul veacului tot despre re-
formele şcoalei româneşti ce-l vor preocupa mai cu samă după 1904.
În Nepărtinitorul (1883) va publica D. Ollănescu-Ascanio piesa Pe malul
gârlei şi traducerea din V. Hugo, Ruy-Blas. Iar în Putna liberă (1906), Şt. O.
Iosif, H. G. Leca şi Cincinat Pavelescu rămâne de văzut de n-au publicat poezii
pe care comentatorii istoriei noastre literare nu le cunosc.
Şcoala Putnei (1923) e un ziar unde corpul didactic primar şi secundar de
aici a dus o luptă conştientă contra complotului partidelor politice de-a înge-
nunchea învăţământul. S. Mehedinţi a orientat această admirabilă luptă spiri-
tuală care a pierit de la o vreme ca atâtea începuturi binevenite de la noi.
Celelalte periodice2 nu au un semn spiritual durabil, sunt caduce, ca oricare
vremelnicie provincială, iar altele3 sunt onorabile publicaţii locale ce pot
preocupa oricând doar pe un monografist infinitesimal al Oraşului Focşani.
Revistele şcolare şi literare Crinul (1936), Freamătul (1925), Ghiocei
(1933), Meduza (1925), Propăşirea (1915), Revista Liceului „Unirea” din
1
cf. Putna, I, nr. 131;
2
Ca: Unirea - 1903 (publică Cincinat Pavelescu şi Caion - detractorul lui Caragiale),
Viitorul Putnei, I - 1896, etc.;
3
Crai-Nou - 1918 (publică N. Iorga, Al. Lascarov-Moldovanu şi I. Ciocârlan), Fiat-Lux -
1923 (condusă de tânărul psiholog Iacob Nestor), Frământări didactice - 1924, Gazeta Focşa-
nilor - 1902, Milcovul - 1904, Putna - 1880, Tribuna liberă - 1894, Viitorul Putnei - 1896.
245
Focşani (1900), Revista noastră (1912) şi Treisprezece (1934) sunt tot ono-
rabile încercări locale, utile uneori de consultat. Ele însă n-au putut să se ridice
la un nivel superior publicistic, peste vremea lor, de la 10 Mai 1859 când apare
la Focşani întâiul periodic putnean - Comisia Centrală a Principatelor Unite -
până în zilele noastre.
Două reviste putnene credem că vor înfrunta timpul: Milcovia (1930) şi
Ethnos (1941). Întâia a însemnat primul pas al intelectualităţii de aici spre
regionalismul local pozitiv, a doua trebuie să rămână expresia integrată a su-
fletului putnean pentru destinul, graiul, creaţia şi ştiinţa românismului nou.
Materialul fotografic aparţine următoarelor instituţii şi persoane:

- Aşezământul pentru Ocrotirea Fetelor: fig. 91, 92;
- Camera Agricolă: fig. 21-31, 33-40, 53, 84-86, 88;
- Prof. Ion Diaconu: fig. 4, 6, 46, 49, 103-112, 114-115, 117-121;
- Prof. Ion Diaconu - Prof. N. Al. Rădulescu: fig. 82, 83, 113;
- I. M. Dimitrescu: fig. 2, 3, 14-20, 77;
- Inspectoratul Silvic Putna: fig. 41-45;
- Liceul de Fete: fig. 89-90;
- Liceul ,,Unirea”: fig. 1;
- Colecţia revistei ,,Milcovia”: fig. 80;
- Muzeul Etnografic al Liceului ,,Unirea”: fig. 5, 7, 8-13, 51, 78, 79, 81,
94, 98, 99, 101, 116, 122;
- Prefectura Judeţului Putna: fig. 50, 55-61, 95, 96;
- Serviciul Sanitar al Judeţului Putna: fig. 47-48, 52, 54, 62-76, 87;
- Şcoala Tehnică Industrială: fig. 93.
246
247
248
249
250
CUPRINS
nr. CAPITOLUL pag.
crt.
1 Notă asupra ediţiei VII
2 O carte de învăţătură IX
3 Autorii lucrării - medalioane XIV
2 Prefaţă 1
3 Judeţul Putna din punct de vedere geografic. Consideraţiuni 3
geopolitice
4 Putna pitorească, legendară şi a vechilor amintiri 23
5 Trecutul şi împărţirea administrativă actuală a Judeţului 54
6 Aspectul agricol al Judeţului Putna 60
7 Pădurile Judeţului Putna 95
8 Zootehnie, apicultura, sericicultură 116
9 Industria putneană 120
10 Populaţia Judeţului Putna 129
11 Starea sanitară a Judeţului Putna 146
12 Biserici, mănăstiri şi culte 163
13 Învăţământul în Judeţul Putna. a). Învăţământul primat 177
14 Învăţământul în Judeţul Putna. b).Învăţământul secundar 190
15 Date istorice despre Judeţul Putna 208
16 Note ethno-istorice asupra Judeţului Putna 219
17 Aspecte culturale putnene 240
18 Materialul fotografic aparţine următoarelor instituţii şi persoane 246
19 Hărţi ale bogăţiilor judeţului 248
20 Cuprins 251
251

Monografia Putna

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Monografia Putna

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ion DIACONU

Culegere computerizată: Adrian Mirodone;

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Editor: Asociaţia Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi”

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

astăzi.” -, a fost elaborată de un colectiv de mari specialişti, fiecare în domeniul

tările” sociologice umane (economice, spirituale, moral-juridice, politico-

Ceea ce surprinde în mod deosebit în Monografia Judeţului Putna este im-

legumelor, fabrici de prelucrare a laptelui, fabrici de prelucrare a strugurilor, de

- bolile sociale, asistenţa socială organizarea educaţiei adulţilor (Şcoala

ION DIACONU (Spineşti-Vrancea,

energia creatoare a intelectualităţii noastre rezistente la comunism şi a trecut

I. M. Dimitrescu a lăsat scrieri literare şi publicistice, au rămas scrieri în

Sora mea, Angheliţa, văduvă de război (1916), soţul Merăuţă Toader

ră, n-au ştiut carte şi n-au făcut niciun fel de politică.

fost exclus pentru atitudine antimanistă. De la acea dată am făcut politică

muna Hălăuceşti, Judeţul Iaşi, unde a fost şi învăţător şi director de şcoală.

Şi vremurile i-au făcut pe plac. Venirea regimului comunist la cârma Ro-

După toate indiciile, ar fi de loc din zona Braşovului. În timpul Primului

Dr. Gheorghe CONSTANTINESCU (Buzău 1885 - ?!?) şi nu M. Cons-

Ion Irodeanu a fost un foarte bun specialist bancar, cu observaţii pertinente

Din dorinţa şi grija Domnului mareşal ION ANTONESCU, Conducătorul

Capitolele monografiei au fost alcătuite de colaboratori astfel:

Basarabii au tins mereu să stăpânească bazinul de jos al Siretului până în li-

Suprafaţa Jud. Putna este de 334.700 ha.1

Vrancea propriu-zisă e alcătuită din punct de vedere petrografic din marne

Din punct de vedere petrografic, pe Vârful Teiuş se află marna şi gipsul,

Podişului Moldovenesc, care se termină în valea asimetrică a Siretului, cu

Cităm câteva din cutremurele mai importante:

Oxford 46,0 26,1

Date climatologice cu privire la Judeţul Putna1. Judeţul Putna nu este o

tova şi Covurlui, spre a se continua în Basarabia. Celelalte izoterme de 9°, 8° şi

Pentru aceeaşi perioadă de timp, avem următoarele medii de temperatură pe

Vânturile. În perioada 1921-1928, observaţiile privitoare la frecvenţa vân-

În Ţara Vrancei se simte uneori un vânt cu direcţia NS evidenţiat de negu-

Ape căzute în mm. Mijlocii lunare din perioada 1891-1915

ca, Înţărcătoarea, Zârna-Mare, Zârna-Mică. De la confluenţa cu Zârna-Mică,

În afară de apele bazinului Putnei, Siretul mai primeşte pe teritoriul Judeţu-

PUTNA PITOREASCĂ, LEGENDARĂ

Să facem cu închipuirea câteva excursii: una de la Focşani la Soveja, alta

Fig. 1. - Liceul ,,Unirea”

dat pe Prea Sfinţia Sa Episcopul Gherontie al Tomisului şi Constanţei, fiu de

de Putna, Broştioc. Clădirea mănăstirii refăcută şi renovată la 1859 de egume-

În documente se găsesc nume de boieri ca: al Vornicului de Vrancea Zalaru,

„Ţara Mioriţei şi a Pustiului”. La marginea de răsărit a Odobeştilor, se

Fig. 4 - Vedere generală a două sate de munte (Spineşti, Păuleşti)

Din punct de vedere al alcătuirii, această populaţie are un caracter simbolic,

Această frântură de ţară are un caracter particular prin isteţimea oamenilor,

aceeaşi atmosferă de tradiţionalism străvechi, amintiri şi obiceiuri cari o fac şi

Culturale Regale”, la Nereju şi Bârseşti au venit, de asemenea, pentru variate

Fig. 8. Păstoritul în Vrancea (Muntele Ciuta - Satul Tulnici)

influenţi, de tot felul de membri în consiliile de administraţie ale societăţilor de

Fig. 10 - Casă bătrânească din Paltin

În acest ţinut proprietatea colectivă are un caracter specific şi dăinueşte din

în ce priveşte folosinţa, că nu este decât rezultatul legăturilor sale pe care le-a

Fig. 11 - „Hierăstrău” de pe Valea Zăbalei (Satul Herăstrău)

Înainte de a pune piciorul în Focşani, întâlneşti cele două sate Mândreştii-

De la Urecheşti, felul pământului se schimbă. Încep dealurile cu năzuinţa să

Fig. 14. Mausoleul de la

De pe celălalt mal al pârâului, în acelaşi grai răspundea ca un ecou înde-

domneşti se înmulţesc prin ridicarea bisericilor: Precista a lui Nicolae Mavro-

Boierii, boierinaşii, preoţii, negustorii, breslaşii şi simplii muritori poporeni

Starostele Iordache Pruncu din Focşanii-Moldoveni îi urmăreşte cu doro-