Sunteți pe pagina 1din 2

Centrala nuclara din Cernavoda

 Singura centrală nucleară din România se află la Cernavodă. În prezent funcționează unitățile I și II,
care produc împreună circa 20% din consumul de energie electrică al țării. Planul inițial, datând de la
începutul anilor 1980, prevedea construcția a cinci unități (reactoare). Unitatea I a fost terminată în
1996 si are o putere electrică instalată de 706 MW și produce anual circa 5 TWh, iar unitatea II a fost
conectată la sistemul energetic național pe 7 august și funcționează la parametri nominali din luna
septembrie a anului 2007. Unitățile 3 și 4 se află în conservare încă din 1992. Rata totală de finalizare
fiind de circa 15% la Unitatea 3 și 14% la Unitatea 4, constând în lucrări civile la clădirea reactorului,
clădirea turbine și clădirea de servicii.
 Cele două reactoare ale sale au o capacitate instalată totală de 1400 MW și utilizează tehnologia
canadiană cunoscută sub acronimul CANDU (Canada Deuterium Uranium), care folosește uraniul
drept combustibil și apa grea ca moderator. Apa grea se formează în natură în cantități extrem de
mici. De aceea, cantitățile necesare pentru funcționarea centralelor nucleare sunt produse în instalații
industriale. România a fabricat apă grea până în anul 2015, lângă Drobeta-Turnu Severin.
 Reactorul CANDU consumă uraniu natural, utilizând apă grea de puritate nucleara ca moderator și
agent de răcire, în două sisteme independente, separate, în circuit închis.În cele 4 generatoare de
abur, căldura din circuitul primar este preluată de apa ușoară din circuitul secundar, prin
transformarea în abur saturat. Acesta se destinde în turbina formată dintr-un corp de medie presiune
și 3 corpuri de joasă presiune, producând energia mecanică necesară acționării generatorului
electric.La ieșirea din turbină, prin extragerea căldurii reziduale cu ajutorul apei de răcire preluate
din Dunăre, aburul este condensat. Circuitul este reluat prin repomparea condensului pentru
alimentarea generatoarelor de abur.
 Eu consider ca Centrala nucleara din orasul meu(Cernavoda) este o oportunitate mare pentru toti
locuitorii, intrucat aceasta ofera locurii de munca tuturor oamenilor calificati.De asemenea aceasta
atrage diversi turisti printre care si muncitori din alte tarii.Mie,Centrala Nucleara nu imi ofera doar
electricitate, ci imi ofera si posibilitate de ami vedea unchiul stabilit in strainatate, care vine de multe
ori in vara pentru a lucra la Centrala.Insa Centrala nucleara poate fi si un adevarat pericol pentru
locuitorii Cernavodei,in caz de un accident major. Acesta ar putea produce daune precum cele de la
Cernobil din anul 1986.

S-ar putea să vă placă și