GENERALITĂŢI PRIVIND DEPRINDERILE MOTRICE

O sarcină fundamentală a educaţiei fizice în ciclul primar este realizarea

pregătirii fizice generale a elevilor. Prin aceasta înţelegem acele rezultate ale educaţiei
fizice care arată nivelul calităţilor motrice de bază (F.Î.V.R.), numărul şi calitatea
deprinderilor de mişcare (mers, alergare, săritură, aruncare, echilibru, căţărare) şi gradul
de adaptare la efort al marilor funcţiuni ale organismului elevilor (respiraţia şi circulaţia).
Nivelul concret al diferitelor calităţi motrice, al formării deprinderilor motrice şi
al creşterii capacităţii generale de muncă a elevilor este stabilit în programele de educaţie
fizică. Trecerea probelor şi normelor de control de către elevi marchează de la un
semestru la altul şi de la an la an etape calitativ superioare ale pregătirii fizice generale.
În clasele I – IV se pun bazele pregătirii fizice generale care se dezvoltă în
clasele V – VIII şi se consolidează, se perfecţionează în liceu, şcoli profesionale, etc.
Sub denumirea de „bazele pregătirii fizice generale” trebuie să înţelegem acele
rezultate ale educaţiei fizice la clasele I- IV care se caracterizează printr-o dezvoltare
multilaterală a calităţilor motrice, a deprinderilor de mişcare şi a nivelului capacităţii
funcţionale în aşa măsură ca elevii să fie apţi începând cu clasa a V-a pentru o iniţiere în
anumite ramuri de sport şi să reziste în faţa unor solicitări fizice şi intelectuale crescute.
Formarea deprinderilor motrice este o cerinţă de bază în programele de educaţie fizică şi
una din finalităţile ei. Aceasta se realizează în strânsă legătură cu dezvoltarea calităţilor
motrice, ambele constituind componente ale procesului unitar de perfecţionare a
activităţii motrice a elevilor.
Problema deprinderilor motrice este larg tratată în literatura de specialitate,
consacrându-i-se numeroase studii. Cu toate acestea nu există o unitate de vederi
deoarece acestea sunt tratate din mai multe puncte de vedere: fiziologic – psihologic –
pedagogic – sportiv.
DEPRINDERILE MOTRICE sunt considerate componente automatizate ale
activităţii voluntare pe linia motricităţii prin repetări multiple efectuate sistematic şi
continuu în structuri neschimbate, mişcările componente ale unei acţiuni motrice ajung
la un înalt grad de perfecţiune ceea ce permite ca aceasta să se realizeze cu uşurinţă şi
precizie, cu cheltuială minimă de energie, cu randament înalt şi fără a fi necesară
participarea directă a conştiinţei. Formarea deprinderilor motrice reprezintă o activitate
reflex condiţionată, bazată pe repetarea interacţiunii dintre diferitele excitaţii
(chinestezice, vizuale, auditive, etc) transmise scoarţei cerebrale în aceeaşi ordine şi cu
aceeaşi intensitate.

CARACTERISTICILE DEPRINDERILOR MOTRICE

Principalele caracteristici ale deprinderilor motrice sunt:

- fac parte din activitatea voluntară a individului;
- sunt rezultatul repetărilor multiple ale actelor motrice;
- odată consolidate asigură:
a) precizia în realizarea mişcării;
b) coordonarea deosebită;
c) uşurinţă în execuţie;
d) rapiditate;
e) consum redus de energie.
- automatizarea lor „eliberează parţial sau total scoarţa cerebrală” asigurând
participarea el la alte acţiuni;
- îmbină aspecte contradictorii: stabilitatea şi mobilitatea care, deşi sunt
acţiuni de mişcare automatizate pot fi perfecţionate în continuare;
- sunt ireversibile, succesiunea legăturilor fiind stereotipizată într-un sens.
 PARTICULARITĂŢI PROPRII DEPRINDERILOR MOTRICE

A – UNICITATEA ŞI IREVERSIBILITATEA
Deşi condiţia fundamentală a formării deprinderilor motrice o constituie
stabilirea stimulilor şi a condiţiilor de repetare, practic, această condiţie nu se respectă în
totalitate. Fiecare comportare motrică fiind un unicat, a doua repetare a acţiunii suferă
influenţa primei acţiuni.
Pe de altă parte revenirea la poziţia iniţială după efectuarea unui act motric nu
se face prin aceleaşi mişcări executate în sens invers. Motricitatea refuză reversibilitatea
şi identitatea acţiunilor.

B – ÎNLĂNŢUIREA (COMBINAREA) elementelor şi nu simpla lor însumare.

Fiecare mişcare componentă a unui act motric este dependentă de precedenta şi de
următoarea. Elementele componente se întrepătrund şi se condiţionează reciproc.

C – ORIGINALITATEA EXECUŢIEI
Acţiunile motrice, chiar dacă sunt automatizate, nu se repetă identic pe baza
regulii asociativităţii. De aceea, în procesul instructiv – educativ trebuie să se acorde o
importanţă nu atât înzestrării elevilor cu tehnici automatizate cât mai ales educării
capacităţii de adaptare care implică gândire, abstractizare, generalizare, inventivitate.

MECANISMUL FORMĂRII DEPRINDERILOR MOTRICE

În timpul formării deprinderilor motrice, procesele nervoase se repetă în condiţii

neschimbate permiţând pe baza întăririi reflexelor condiţionate, organizarea unui
stereotip dinamic motor, forma superioară a funcţiei de sistematizare a scoarţei. El se
elaborează pe baza unui lanţ de reflexe condiţionate declanşate într-o anumită ordine şi la
intervale constante.
Stereotipul dinamic se formează în urma organizării şi sistematizării continue a
proceselor nervoase, datorită intervenţiei celui de al doilea sistem de semnalizare.
Indicaţiile învăţătorului în timpul exerciţiilor completează şi precizează senzaţiile,
percepţiile şi reprezentările elevului, îi mobilizează şi dirijează efortul spre realizarea
unor execuţii cât mai corecte.
Odată fixat controlul asupra proceselor nervoase se realizează transmiterea
legăturilor condiţionate la nivelul primului sistem de semnalizare. Eliberarea scoarţei de
preocuparea coordonării acţiunilor devenite deprinderi automatizate constituie un avantaj
deoarece celelalte procese psihice superioare pot fi orientate spre îndeplinirea altor
activităţi, în strânsă legătură cu acţiunea motrică în curs de desfăşurare.
Etapele formării deprinderilor motrice
Procesul de formare şi perfecţionare a stereotipului dinamic care sta la baza
deprinderilor motrice parcurge mai multe etape care depind de:
- complexitatea mişcărilor;
- experienţa motrică anterioară;
- nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice;
- nivelul de dezvoltare a îndemânării, capacitatea de coordonare
generală;
- interesele, motivaţia elevilor.
În literatura de specialitate, numărul şi determinarea etapelor de formare şi
consolidare a deprinderilor motrice sunt prezentate diferit, în raport de domeniul care le
tratează, dar toate conduc către aceleaşi concluzii.
A. ETAPELE FIZIOLOGICE
- Etapa mişcărilor inutile şi lipsa de coordonare;
- Etapa mişcărilor conform scopului acţiunii, dar realizat prin
contradicţii excesive (încordări puternice);
- Etapa formării propriu-zise, a stabilizării deprinderii motrice
 B. ETAPELE PSIHOLOGICE
- Etapa iniţială (a orientării şi familiarizării cu acţiunea);
- Etapa însuşirii (studierii) fiecărui component al acţiunii în cadrul
unor execuţii integrale;
- Etapa unificării elementelor componente ale acţiunii (acţiunea se
execută integral);
- Etapa automatizării.
Lucrările de specialitate menţionează în cadrul procesului de formare şi
consolidare a deprinderilor motrice şi etape pedagogice sau metodice:
- formarea reprezentării despre acţiune;
- însuşirea acţiunii prin repetare;
- fixarea şi perfecţionarea deprinderii.

CONDIŢIILE NECESARE FORMĂRII DEPRINDERILOR MOTRICE

INDICAŢII METODICE

Organizarea procesului de instruire care urmăreşte perfecţionarea deprinderilor

de mişcare impune respectarea anumitor condiţii, dintre care menţionăm:
 Înţelegerea acţiunii
Stabilind scopul acţiunii, învăţătorul trebuie să urmărească stimularea motivelor
şi intereselor pentru a-i mobiliza în vederea însuşirii acţiunii. Acţiunile elevului sunt
menţinute de anumite interese şi motive care trebuie cultivate şi întărite. În acest sens, un
rol important joacă cel de – al doilea sistem de semnalizare.
 Demonstrarea acţiunii
Demonstrarea asociată cu explicaţiile necesare înţelegerii structurii mişcărilor
componente, urmăreşte să schiţeze mental planul general al acţiunii şi operaţiile (fazele)
din care este formată. Îmbinarea raţională a explicaţiei cu demonstraţia reduce la minim
efectele inducţiei negative
 Continuitatea în repetarea acţiunii
 Repetarea impune o constantă relativă a condiţiilor de execuţie a acţiunii
motrice, iar ordonarea justă a repetărilor constituie cheia succesului.
 Însuşirea – fixarea deprinderilor prin contro şi autocontrol
Cunoaşterea rezultatelor la care s-a ajuns în învăţare a gradului de stăpânire a
deprinderii contribuie la stimularea interesului elevilor. Reprezentarea clară a acţiunii
presupune cunoştinţe teoretice corespunzătoare, asimilate prin urmărirea explicaţiilor şi
observarea atentă a demonstraţiilor.
 Aplicarea deprinderilor în condiţii variate şi concrete ale
activităţilor practice
Deprinderile se întăresc şi capătă valoare practică dacă în etapa consolidării lor
elevii sunt puşi în situaţia de a le repeta în condiţii mereu schimbate sau în cele impuse de
cerinţele activităţii sportive, jocurilor, ştafetelor şi parcursurilor aplicative.

CATEGORIILE DE DEPRINDERI MOTRICE

Deprinderile motrice pot fi:

- elementare (complet automatizate);
- complexe (parţial automatizate).
Clasificarea este determinată de existenţa sau lipsa stereotipului dinamic şi nu
de numărul ori complexitatea mişcărilor care intră în componenţa lor. În categoria
deprinderilor elementare intră acţiunile motrice care au în structura lor mişcări ciclice:
mers, alergare, ciclism, vâslit, etc. Caracterizate prin:
- existenţa unui lanţ de mişcări cu caracter fizic;
- repetarea fazelor în aceeaşi înlănţuire;
- eliminarea timpilor morţi;
- deprindere a se formează într-un timp scurt.
Deprinderile complexe includ acţiuni de mişcare proprii în special jocurile
sportive şi a unor sporturi care se bazează în structura procedeelor tehnice pe mişcări
ciclice (box, lupte, gimnastică, etc.). Caracteristică deprinderilor complexe este alcătuirea
lor din deprinderi elementare şi mişcări care sunt complet automatizate.
Din alt punct de vedere, deprinderile motrice pot fi grupate în:
- deprinderi utilitare (căţărare, escaladare, târâre, tracţiuni,
împingeri, transport de greutăţi) – aplicate în condiţii speciale;
- deprinderi de bază: mers, alergare, sărituri, prinderi, aruncări cu
aplicare generală şi în activitatea sportivă.
- deprinderi specifice ramurilor şi produselor sportive: procedee
tehnice specifice atletismului, gimnasticii, înotului, jocurilor
sportive.

 Transferul şi interferenţa deprinderilor motrice

În cadrul procesului de formare a deprinderi lor motrice întâ1nim fenomenul de
transfer, deprinderile anterioare influenţând favorabil sau negativ elaborarea altora noi.
Influenţa pozitivă se numeşte transfer, iar cea negativă (de frânare) interferenţă sau
transfer negativ.
Transferul se produce când există elementele comune (asemănătoare)
deprinderilor vechi şi celor în curs de însuşire. Transferul trebuie să fie rezultatul unui
proces de analiză şi sinteză, de generalizare conştientă a experienţei motrice. Pentru a
favoriza acest proces, elevii trebuie ajutaţi prin explicaţii cât mai precise, în măsură să
sublinieze asemănările şi deosebirile, să contureze exact natura şi caracteristicile
elementelor care compun acţiunea nouă.
În cadrul transferului negativ, împrumutul se suprapune înlocuind în mod
neinspirat un element nou, încă neînsuşit cu un element cunoscut, având însă o altă
structură motrică. Factorii care pot favoriza fenomenul de interferenţă sunt numeroşi.
Dintre aceştia amintim:
- dezvoltarea şi pregătirea fizică unilaterală; .
- bagaj motric sărac şi specializare îngustă;
- nivelul scăzut al dezvoltării calităţilor motrice;
- neînţelegerea scopului acţiunii;
- greşeli metodice în organizarea procesului de instruire.