Câmpul de la ţară

Câmpul din faţa mea pare că nu are capăt. Verdele crud al lanului de grâu a
înghiţit totul în jur. A ajuns până la linia orizontului şi ameninţă să pună stăpânire
asupra cerului.
În câteva luni, peste aceste câmpuri, rodul se va aşterne. Grâul va face spic,
iar verdele crud al pământului se va transforma într-un galben auriu. Câmpia se va
transforma într-un covor de aur, care va aştepta tăcută să fie cutreierată de
gospodarii harnici ai locului. Un vânticel molcom şi timid adie uşor peste plantele
ce se ridică cu grijă spre cer. Firele verzi de grâu se mişcă în bătaie vântului şi
creează senzaţia unei mări în mişcare. Dacă din când în când câte o pasăre nu ar
săgeta cerul, aş putea jura că timpul stă în loc. Niciun lătrat de câine, niciun ciripit
de pasăre nu curmă liniştea perfectă care domneşte în jur. Calmul naturii este atât
de dens, iar liniştea naturii atât de profundă, încât îţi poţi auzi bătăile inimii.
Privind pentru mai multe minute în şir acest tablou, simţi cum te scufunzi în
natură cu toată fiinţa. Auzi cum şopteşte şi îţi citeşti gândurile. Dacă ştii să asculţi,
îţi vorbeşte despre frumuseţea naturii şi despre istoria încărcată a locurilor.