Sunteți pe pagina 1din 7

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

CENTRUL DE RESURSE COMUNITARE DIN CADRUL CENTRULUI DE


TINERET NEGREȘTI

 
PROIECT
 
COPILUL DE AZI-ADULTUL DE MÂINE
(PLIANT CAMPANIE DE PROMOVARE A DREPTURILOR COPIILOR)

Copiii sunt cea mai mare bogăție din această lume! Copiii ne luminează prezentul și ne
fac viitorul benefic.
,,Neglijarea copilului reprezintă o ucidere tăcută și necruțătoare a spiritului uman.”
(Maria Roth-Szamoskozi)
“În micile universuri în care copiii îşi duc existenţa, nimic nu este resimţit mai acut decât
nedreptatea!” (Charles Dickens)

“Mintea unui copil este o pagină


albă, pe care putem scrie aproape
tot ce voim; dar odată ce am scris
cerneala aproape că nu se mai
poate şterge!” (Lubbock)

Cele mai multe victime ale abuzului sunt copiii, din caza faptului că ei sunt cu adevărat
lipsiţi de apărare atât fizic cât şi psihic.
 
DREPTURILE COPILULUI
Drepturi de protecţie
Copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva:
 Oricăror forme de violenţă, abuz, rele
tratamente sau neglijenţă;
 Exploatării economice;
 Folosirii ilicite de droguri;
 Răpirii şi traficării în orice scop şi sub orice
formă;
 Pedepselor fizice sau altor tratamente Drepturile de dezvoltare
umilitoare ori degradante. Copiii au dreptul:
 De a primi o educaţie care să le permit
dezvoltarea, în condiţii
nediscriminatorii, a aptitudinilor şi
personalităţilor lor;
 De a se bucura de cea mai bună stare de
sănătate şi de a beneficia de servicii
medicale şi de recuperare necesare
pentru realizarea efectivă a acestui
scop;
 De a beneficia de un nivel de trai care
sa le permit dezvoltarea fizică, mintală,
spirituală, morală şi social;
 Au dreptul da odihnă şi vacanţă.
Drepturi de participare
Copiii au dreptul:
 Să-şi exprime liber opinia asupra oricărei
problem care îi priveşte;
 Să fie ascultaţi în toate procedurile care îi
privesc;
 La libertatea de exprimare, de gândire, de
conştiinţă şi de religie;
 La protejarea imaginii lor publice şi a
vieţii lor intime, private şi de familie;
 Să conteste modalităţile şi rezultatele
evaluării şi să se adreseze în acest sens
forurile superioare de învăţământ, în Drepturi de participare
condişiile legii; Copiii au dreptul:
 De a se bucura de cea mai bună stare de  Să-şi exprime liber opinia asupra
sănătate şi de a benefcia de servicii oricărei problem care îi priveşte;
medicale şi de recuperare necesare pentru  Să fie ascultaţi în toate procedurile
realizarea efectivă a acestui scop; care îi privesc;
 De a beneficia de un nivel de trai care să le  La libertatea de exprimare, de gândire,
permită dezvoltarea fizică, mintală, de conştiinţă şi de religie;
spirituală, morală şi socială;  La protejarea imaginii lor publice şi a
 Au dreptul la odihnă şi vacanţă. vieţii lor intime, private şi de familie.
“Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe cate îl câştigăm.” (Victor Hugo)

DREPTURILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE COPIILOR


 Dreptul de a nu fi trataţi necorespunzător, dar şi responsabilitatea de a nu trata
necorespunzător alte persoane;
 Dreptul de a nu fi expuşi unor situaţii de risc, dar şi responsabilitatea de a nu expune alte
persoane la risc;
 Dreptul de a fi ascultaţi, dar şi responsabilitatea de a-i asculta pe ceilalţi;
 Dreptul da educaţie, dar şi responsabilitatea de a merge la şcoală;
 Dreptul de a fi protejaţi împotriva oricărei forme de intimitate, abuz sau exploatare, dar şi
responsabilitatea de a nu abuza, intimida sau teroriza pe ceilalţi;
 Dreptul la protecţia proprietăţii, dar şi responsabilitatea de a respecta proprietatea altora;
 Dreptul de a nu fi discriminaţi, dar şi responsabilitatea de a nu discrimina pe alţii.
SCURT ISTORIC AL DREPTURILOR COPILULUI
Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. În
Europa, această perioadă s-a caracterizat prin deschiderea unui mare număr de instituţii
publice de ocrotire, şcoli pentru copiii cu nevoi speciale şi tribunale pentru minori.
În 1942, Liga naţională a adoptat Declaraţia de la Geneva, iar în 1959, O.N.U. a adoptat
Declaraţia Drepturilor Copilului.
Pe 20 noiembrie1989, s-a adoptat Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului,
care a fost ratificată de majoritatea ţărilor din lume.
România a ratificat Convenţia pe 28 septembrie 1990 prin Legea nr. 18/1990 şi s-a
inspirat din aceasta atunci când a elaborat Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului.
Orașul Negrești, str. M. Kogălniceanu nr. 6,
tel. 0235 471649
E-mail: ctnegresti@yahoo.com; facebook.com/ctnegresti
Proiect finanţat şi implementat în parteneriat cu Fundaţia
World Vision Romînia

S-ar putea să vă placă și