Curs 7

Nevoile de dezvoltare ale copilului, modalități de răspuns din partea părintelui pentru
realizarea acestor nevoi, adaptat vârstei copilului

1.1 Nevoile generale de dezvoltare

Copilăria este o perioadă de timp pentru educare, îngrijire, joacă și învățare în familie și școală și liberă de
cerințele specifice adultului, de responsabilitate sau activitate în câmpul muncii. Totuși, aceasta nu este
realitatea pentru multe milioane de copii din întreaga lume. (Lansdown, G. p. 10.).
Teoria dezvoltării copilului a evoluat în ultimii ani, ieșind în evidență teorii culturale care înțeleg copilăria ca
proces cultural, adânc înrădăcinată în contextele sociale, economice ale copilului și în diferitele sisteme care
influențează și sunt influențate de viața copilului.
În cadrul acestor abordări, trei elemente cheie din mediul de viață al copiilor sunt considerate a avea influență
în dezvoltarea lor:
Contextul: mediul fizic și social în care locuiesc copiii – familia,
colegii, modelele sociale și organizarea vieții lor de zi cu zi,
Cultura: obiceiurile culturale și practicile de creștere a copiilor –
Contextul modalitățile de îngrijire și educație, atitudinile față de joacă, de
formare și de disciplinare,
Construcțiile sociale: interpretarea copilăriei și dezvoltării din
perspectiva părinților copilului și a altor adulți influenți în viața
lor - obiectivele și prioritățile ce se stabilesc pentru dezvoltarea
Construcțiile copiilor și opiniile adulților cu privire la modul în care acestea
Cultura pot fi realizate. (Super C and Harkness S, Wagner D and
sociale
Stevenson H (eds) W H Freeman).

Nevoile copilului pot fi astfel grupate în patru categorii:

1. Nevoi fizice: adăpost, asistență medicală, apă și salubritate
(curățenie), protecție împotriva poluării mediului, hrană
adecvată, îmbrăcăminte adecvată și protecție împotriva
Nevoi sociale, violenței, exploatării și abuzului, exerciții fizice pentru
Nevoi fizice economice și
culturale coordonarea forței și rezistenței, oportunități de dezvoltare a
potențialului atletic (sportiv),
2. Nevoi sociale, economice și culturale: cunoașterea și
Nevoi
respectarea propriei limbi, religie și cultură, un mediu social și
psihologice, economic stabil, accesul la sfaturi și sprijin potrivite, accesul la
inclusiv
intelectuale,
Nevoi spirituale educație de calitate, joc și prietenii, libertatea de exprimare
emoționale și fără discriminare și prejudecăți,
volitive
3. Nevoi psihologice, inclusiv intelectuale, emoționale și
volitive1 (determinate de voință): un mediu familial stabil și
iubitor, un sentiment de apartenență și identitate, informații
potrivite vârstei, stimulare și oportunități de a fi ascultat și luat în serios, modele de rezolvare a problemelor și
de gândire critică, un sentiment de valoare, aprecierea celor din jur, capacitatea de a contribui la sau de a
afecta pozitiv lumea sa, oportunitatea de a face alegeri și de a-și dezvolta capacitățile cognitive și potențialul
creativ.

1
Nevoile și potențialele volitive se referă la abilități și aptitudini de a face o alegere sau o decizie conștientă.
4. Nevoi spirituale: explorarea, înțelegerea și aprecierea naturii vieții, a naturii umane și a universului – a
ceea ce se află dincolo de timp și lumea materială, precum și posibilitățile de conectare cu infinitul și
divinitatea.

1.2 Nevoi de dezvoltare pe etape de vârstă

Psihologia dezvoltării umane are numeroși teoreticieni iar modul în care ființa umană se dezvoltă și se
transformă a generat numeroase teorii. Psihologul Erik Erikson a descris 7 etape de dezvoltare. În timpul
fiecărei etape de dezvoltare, consideră Erikson, copiii și mai târziu adolescenții și adulții trebuie să treacă prin
diverse experiențe și să rezolve sarcini specifice, adecvate vârstei sau stadiului lor de dezvoltare. Totalitatea
modalităților în care au fost rezolvate aceste sarcini, crize sau conflicte reprezintă personalitatea individului.
Între 0-18 luni - Încredere vs. Neîncredere. Copilul este complet dependent de adulți, de îngrijire și
asigurarea nevoilor de bază. Dacă prima persoană care are grijă de copil (de regulă mama) vine în
întâmpinarea nevoilor copilului, atunci copilul învață să aibă încredere în acea persoană și acest fapt duce
ulterior în capacitatea copilului de a avea încredere în alții și în sine însuși.
Este de dorit ca părintele să înțeleagă că modul în care satisface nevoile de bază ale bebelușului va avea
rezultate pozitive sau negative în dezvoltarea acestuia ca viitor adult.
Rezultate comportament pozitiv, încurajator Rezultate comportament negativ
Dacă nevoile de bază sunt satisfăcute, aceasta duce la Lipsa satisfacerii acestor nevoi va duce la sentimente
dezvoltarea unei atitudini de încredere a viitorului de neîncredere, nesiguranță, suspiciune, și teama de
adult, față de prezent și viitor. viitor, în general

Între 1,5-3 ani - Autonomie vs. Rușine. Copilul este în relație de dependență totală față de adult, deci nu
putem vorbi despre deprinderi de autoîngrijire, căci adulții sunt răspunzători în totalitate de îngrijirea
copilului. Către finalul acestei etape, însă, copilul poate fi încurajat și sprijinit să se hrănească singur și să
folosească olița, dacă nu și-a format încă această deprindere. A descuraja încercările copilului de la a
mânca singur pe motiv că nu poate sau se murdărește înseamnă a-l menține într-o stare de dependență
care îi va dăuna mai târziu.
În jurul vârstei de 3 ani își cunoaște și își poate spune numele, vârsta, sexul, numele unui prieten. Se implică
în jocuri imaginare, folosește des adjective, verbe, își periază dinții fără ajutor, se îmbracă singur, știe să
explice funcționalitatea obiectelor uzuale, se joacă joculețe (care implica reguli și simboluri). La această
vârstă, copilul are nevoie de atenția adultului (să îi vorbească, să îi spună povești, să manifeste tandrețe față
de el), îi place să exploreze, învață, treptat, răbdarea. Are nevoie de un program pentru somn, masă, joacă.
Activitățile casnice ale părinților vor fi interesante pentru ei și se vor implica, chiar dacă adulții nu vor fi
încântați.
Copilul aflat în această etapă de dezvoltare are simțul proprietății foarte dezvoltat, putând lua jucăriile altor
copii susținând că sunt ale sale.
Dacă în jurul vârstei de 2 ani copilul părăsește relativ ușor jocul pentru alte activități (ex. servirea mesei), spre
sfârșitul etapei se simte frustrat dacă jocul este întrerupt brutal. În aceste momente, este nevoie ca părintele să
explice copilului motivul pentru care suspendă jocul și faptul că poate reveni după îndeplinirea
celeilalte sarcini.
Jucăriile adecvate acestei vârste sunt cele care-i dezvoltă copilului personalitatea și contribuie la
dezvoltarea proceselor psihice (afective, de cunoaștere, de relaționare).
Cărțile, instrumentele muzicale sunt și la această vârstă recomandabile ca instrumente de descoperire a
lumii din jur.
Jocurile în aer liber cu mingea, găletușe pentru nisip, apa, bicicleta,
tricicleta, teatrul de păpuși, animalele din pluș sau plastic, desenele
Pentru copilul mic, a da o
animate, filmele cu animale, sunt toate indicate la această vârstă.
jucărie înseamnă a o pierde,
astfel încât acesta nu dă Păpușile, mașinile, figurinele sunt de asemenea utilizate în diverse
jucăria nu pentru că este scenarii de joc.
egoist, ci pentru că simte că o Programele de desene animate și filmele pot conține violență și
pierde. imagini necorespunzătoare dezvoltării copilului, acestea fiind de
evitat.
Rezultate comportament pozitiv, încurajator
Încurajarea din partea adulților în această etapă va
dezvolta copilului sentimentul de siguranță și
încredere în sine absolut necesare în viitoarele
situații-problemă pe care le pot întâmpina în viitor (în
stadiile următoare).
Rezultate comportament negativ
Dacă adulții manifestă dezaprobare în ceea ce fac
copiii, mai ales prin ridiculizarea unei fapte, ca de
exemplu atunci când copiii mai fac în pat uneori și
sunt apostrofați: „nu ți-e rușine, ești băiat mare și mai
faci în pat?" când acesta din urmă va începe să se
rușineze de propriile acțiuni, dar va pierde și
încrederea în propriile decizii.
Copilul începe să se simtă incapabil în capacitatea sa
de a supraviețui, și apoi poate deveni prea dependent
de adult.

Între 3-5 ani - Inițiativă vs Vinovăție. Este pentru copil perioada de cunoaștere de sine și a lumii
înconjurătoare. Rolul adulților este foarte important în această etapă. Copiii pot învăța în timp că nu toate
lucrurile le sunt permise.
Înțelege ușor lumea din jurul său prin joc: începe jocurile
simbolice: se joacă „de-a școala”, „de-a mama”.
Copiii au nevoie să ne La 3 ani vocabularul copilului cuprinde între 700/800 și 1.000 de
vorbească despre ceea ce simt cuvinte, iar la 5 ani el ajunge să cunoască 2.500 de cuvinte; se
și este important să îi lăsăm să bazează pe vocabular în comunicare.
se exprime și să le arătăm că Crește autonomia copilului, îi plac jocurile de mișcare, de
este important pentru noi ceea construcție, desenul, modelarea plastilinei.
ce ei simt sau cred. Copiii au Are stări afective confuze (râde și plânge în același timp sau râde
nevoie să se simtă parteneri și cu lacrimi pe obraz), dar începe să-și poată stăpâni emoțiile.
să fie ajutați să își identifice Apar sentimentele și emoțiile estetice și morale (îi este rușine,
sentimentele/ emoțiile. dorește să fie frumos).
Toate sentimentele sunt bune și Copilul simte nevoia să împărtășească experiențele și sentimentele
acceptate (comportamentul este atât cu adultul, cât și cu egalii de vârstă. Pentru el, este foarte
cel care trebuie modificat).
important să intre în dialog, să poată avea ocazia să vorbească și să
se exprime. De asemenea, are nevoie de reacția adultului în raport
cu toate acestea.
La începutul perioadei, de exemplu, nu poate face diferența între imaginar și real (nu poate face diferența
dintre poveste și realitate, nu poate face diferența între vis și realitate). Doar în cazul unui dialog între adult și
copil, în care copilul va primi răspunsuri la toate întrebările pe care le are, acesta va dobândi abilitatea de a
diferenția imaginarul de real.
Comportamentul copilului la această vârstă este guvernat de setea de cunoaștere, pune foarte multe
întrebări de genul „DE CE?”, fapt pentru care este necesar ca părintele să dea dovadă de răbdare
pentru a răspunde copilului potrivit vârstei și nevoilor lui.

Rezultate comportament pozitiv, încurajator Rezultate comportament negativ

Dacă vor sprijini copilul, dar în același timp vor fi și constanți
în măsurile de disciplinare (penalizări verbale – li se explică
ce este bine și ce nu), adulții îi vor educa pe copii fără să îi facă
se simtă vinovați, copiii vor continua să exploreze fără să le fie
rușine de ceea ce fac, iar asumarea responsabilității va duce la
dezvoltarea unui sentiment de inițiativă.
Adulții ar trebui, de asemenea, să arate înțelegere referitor la
curiozitatea sexuală specifică la această vârstă.
Dacă educația este necorespunzătoare și
este pedepsit pentru orice abatere, copilul
va dezvolta o temă de pedeapsă
exagerată; acesta va considera pe viitor
că orice inițiativă personală este
greșită. Dacă anumite acțiuni nu au fost
finalizate corespunzător se va dezvolta
sentimentul de vinovăție.
Perioada 6-12 ani este marcată de criza competență/
hărnicie versus inferioritate. Copilul aflat în această perioadă de
Odată cu începerea școlii, copilul este nevoit într-o dezvoltare are nevoie să fie
oarecare măsură să-și asume mici responsabilități – să aibă încurajat permanent în vederea
grijă de ghiozdănel, de pachetul cu mâncare, să se spele pe obținerii integrării și reușitei școlare.
mâini înainte și după masă, să ceară voie la toaletă. Cele mai potrivite încurajări pot fi:
Camera copilului reprezintă microuniversul său, echivalentul Am încredere că poți!
casei proprii la vârsta adultă. De aceea, copilul poate fi învățat Sunt convins/ă că poți să...
de mic cum să aibă grijă de spațiul propriu, și cum să-l
prețuiască. Strângerea jucăriilor după activitate, așezarea
hainelor la locul lor, ordonarea obiectelor din cameră, sunt tot atâtea activități care îl vor responsabiliza cu
privire la a avea grijă de spațiul propriu. Dacă facem această activitate plăcută, fără să o prezentăm ca pe o
obligație, copilul va accepta cu ușurință această responsabilitate.
Pentru început, putem ajuta copilul să-și ordoneze obiectele, pentru a-l învăța cum anume să o facă, iar cu
timpul, o dată ce învață, va putea să o facă singur. În plus, pentru a-i crea sentimentul că este important și
că se contează pe el în activitățile casei, îi putem atribui câteva sarcini ușoare, care îi aparțin numai lui:
hrănirea pisicii seara, împăturirea șervețelelor atunci când așezăm masa etc.
Este important ca sarcinile alese sa fie simple, pe măsura vârstei, astfel încât el să reușească să le
îndeplinească cu succes, fără să îi creăm senzația că îl ajutăm sau că îl verificăm. În acest fel el va căpăta
sentimentul responsabilității și al importanței, va ști că este capabil și că adulții au încredere în el.
Odată cu începerea școlii, apare prima comparație socială. O abordare corespunzătoare din partea adulților,
dar și a învățătorilor vor dezvolta la copil un simț al competenței sau dimpotrivă, printr-o atitudine
necorespunzătoare, vor dezvolta sentimentul de inferioritate. Cea mai frecventă greșeală a părinților/
îngrijitorilor este de a-și raporta permanent copilul la activitățile sau rezultatele școlare ale altor copii: dacă a
luat rezultate mai proaste ca ale vecinului sau prietenului, dacă și-a făcut sau nu temele. În această perioadă
copilul are nevoie de susținere și încurajare, nu de comparație cu alți copii.
Aceste încurajări sunt benefice din 2 perspective, și anume:
 se depășește perioada de adaptare la noul mediu școlar, care produce o oarecare insatisfacție copiilor
aflați la această vârstă, generată de teama de eșec;
 duce la dobândirea încrederii în forțele proprii (și în final la autonomie).

Rezultate comportament pozitiv, Rezultate comportament negativ

încurajator
O abordare corespunzătoare, încurajatoare,
care arată încredere în abilitățile copilului din
partea părintelui, dar și a învățătorilor vor
dezvolta un simț al competenței, al hărniciei.
Comparațiile și reacțiile nefavorabile nu fac decât să
adâncească sentimentul de inferioritate și inadecvare,
deci o nerezolvare corespunzătoare a acestui stadiu va
cântări decisiv în rezolvarea satisfăcătoare a următoarei
perioade de crize, și anume, criza adolescenței.

Grupa de vârstă 12-20 ani (adolescența) evidențiază criza identitate de sine versus confuzie de rol.
În tabloul amplu și complex al dezvoltării din acest stadiu sunt relevate următoarele caracteristici:
 avans cognitiv remarcabil ajungându-se, în ceea ce privește inteligența și memoria, la cele mai
înalte cote;
 depășirea identificării cu părinții, ieșirea de sub tutela familiei și a școlii și integrarea în viața
socială și culturală a comunității;
 nouă intensificare a conștiinței de sine și o căutare asiduă a identității de sine (E. Erikson), a
unicității și originalității;
 parcurgerea unor faze decisive în cucerirea autonomiei și independenței, după ce se trece peste
perioada tensionată a „crizei originalității”;
 apariția conștiinței apartenenței la generație.
În acest stadiu apare confuzia de roluri și întrebarea frecventă a adolescentului: „Cine sunt eu?”; adolescentul
manifestă totodată și un comportament indezirabil, prin însuși conflictul interior prin care trece: „aș putea
avea inițiativa să fac cutare lucru?”; pe de o parte, își dorește să aibă inițiativă într-o acțiune, pe de altă parte,
este inhibat de adulții care-i dirijează și limitează fiecare acțiune. Nereușita în a defini o identitate clară,
durabilă, duce la estomparea rolurilor și confuzie între ceea ce este și ceea ce ar trebui să fie.
Educația în această etapă pune accentul pe autonomia copilului printr-un grad de independență,
controlat discret de părinți (E. Erikson).

Rezultate comportament Rezultate

 Este necesar ca părintele să dea dovadă de
pozitiv comportament negativ
toleranță față de noul grup de prieteni ai Capacitatea de a se Confuzie în legătură cu
copilului, manifestându-și dorința de percepe ca o persoană cine este și ce reprezintă,
cunoaștere a membrilor acestuia (ex. mi-ar
consecventă, cu o incapacitatea de a lua
plăcea sa-ti cunosc prietenii)
identitate personală decizii și a alege în mod
 Aprecierile la adresa noilor prieteni au puternică. special în privința
menirea de a reduce stările conflictuale Explorează roluri, vocației, a orientării
caracteristice vârstei (ex. „mi-a plăcut Costel activități, grupuri sociale. sexuale. Nu explorează
pentru că …”). Face alegeri privind roluri si activități, nu știe
 În situația în care adultului nu-i place unul viitorul sau ce vrea.
dintre membrii grupului, din motive obiective
(ex. consumă droguri), nu este suficient să se În această etapă apare nevoia de stimulare
interzică relația cu acesta fără a motiva suplimentară pentru dezvoltarea personalității lor. Este
interdicția (pot fi folosite argumente pe perioada potrivită pentru dezvoltarea abilităților de
înțelesul lui și exemple din viața reală). comunicare, a autonomiei sociale (norme de politețe
etc.), a deprinderilor de auto-protecție (evitarea
 Comunicarea interdicțiilor nu se va face sub
situațiilor de risc: abordarea persoanelor străine etc.) și
amenințare sau sub formă de ordin, ele
auto-îngrijire (vestimentație, maniere la masă).
putând fi făcute sub forma „aș prefera ca tu
Această perioadă se caracterizează prin profunde
să…”. Este necesar ca regulile negociate
modificări ale structurii personalității, apar trăiri
permanent între părinte și copil, prin
emoționale intense și nevoia apartenenței la grup.
condiționare (ex. mergi la discotecă dacă...).
Aceasta este una dintre cele mai tensionate și mai
pline de confuzie perioade de dezvoltare umană.
Acum copilul se orientează, preponderent, către grupul
de prieteni în funcție de preferințe și interese comune,
intrând adesea în conflict cu adulții din familiile cu care conviețuiesc. Relațiile cu ceilalți se modifică, adulții
devin agasanți, în schimb colegii, prietenii sunt indispensabili, fetele devin atrăgătoare pentru băieți iar băieții
devin interesanți pentru fete.