Sunteți pe pagina 1din 4

NOMENCLATOR ARHIVISTIC

al Direcției de Asistență Socială

Compartimentele Denumirea dosarului (conținutul pe scurt al Termen de Obs.


problemelor la care se referă) păstrare
A. Compartiment 1. Corespondență cu Judecătoria, tribunalul,
resurse umane și Parchetul, Poliția, Instituția Prefectului, Consiliul
secretariat Județean, Direcția Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului, Agenția Județeană pentru Plăți Permanent
și Inspecție socială, Agenția Județeană pentru
Ocuparea Forței de muncă și alte instituții, citații,
sentințe judecătorești și altele
2. Lucrări referitoare la numirea în funcție,
promovarea și sancționarea funcționarilor publici,
80 ani
precum și cu privire la transferarea, suspendarea și
încetarea calității de funcționar public
3. Corespondență cu A.N.F.P. București, avize și
15 ani
comunicări A.N.F.P.
4. Referate, rapoarte, procese verbale, tematici,
publicații și alte acte referitoare la încadrarea,
promovarea, detașarea, suspendarea, transferarea, 80 ani
sancționarea și încetarea contractului individual de
muncă al personalului contractual.
5. Dosare de personal ale funcționarilor publici 80 ani
6. Dosare de personal ale personalului contractual 80 ani
7. Dosare de personal ale asistenților personali ale
persoanelor cu handicap cu documentația aferentă
încadrării acestora (certificate de încadrare în grad 80 ani
de handicap, ancheta socială, cerere de angajare,
declarație, CIM, dispoziții etc.)
8. Lucrări referitoare la programarea concediilor de
2 ani
odihnă
9. Condică de prezență la serviciu a personalului 3 ani
10. Cererile și copiile adeverințelor salariaților
3 ani
pentru atestarea calității de salariat
11. Cereri și copiile adeverințelor referitoare la
10 ani
vechimea în muncă, eliberate foștilor angajați
12.Dosare cuprinzând declarațiile de avere și
declarațiile de interese ale persoanelor numite în 10 ani
funcții publice etc.
13. Statele de plată a salariilor, lucrări privind
50 ani
fondul de salarizare
14. Documente referitoare la angajați, deduceri
10 ani
personale și suplimentare
15. Declarații și evidența nominală a persoanelor
asigurate și a obligațiilor de plată către bugetul 15 ani CS
asigurărilor de stat

1
16. Declarații și evidența nominală a persoanelor
asigurate și a obligațiilor de plată către bugetul 15 ani CS
asigurărilor de șomaj
17. Declarații privind obligațiile de plată la fondul
15 ani CS
de asigurări sociale de sănătate
18. Condici și borderouri privind expedierea
corespondenței referitoare la compartimentul de 5 ani
asistență socială
19. Declarația 100 și declarația 101 unică
20. Registrul general intrare/ieșire Permanent
21. Registru Decizii Permanent
22. Decizii emise Permanent
23. Dosarul achiziţiei privind atribuirea
10 ani
contractelor de prestări servicii.
24. Dosarul achiziţiei privind execuţie
10 ani
lucrărilor.
25. Dosarul achiziţiei de furnizare de
10 ani
produse.
26. Planul anual al achiziţiilor publice (inclusiv
note justificative sau note P
interne privind actualizarea P.A.A.P.).
27. Corespondenţă cu organele centrale
(A.N.A.P., S.E.A.P), locale şi operatori 5 ani
economici.
28. Situaţii, rapoarte privind achiziţiile
5 ani
publice.
29. Dosare voluntari (contract de voluntariat, fișa
50 ani
voluntarului, raport de activitate)
30. Dosare de concurs personal contractual și
10 ani
funcționari publici
31. Regulamentul de organizare și funcționare Permanent
32. Statul de funcții al instituției Permanent
B. 1. Lucrări privind desfășurarea activității de
Compartimentul autoritate tutelară și de asistență socială (anchete
asistență socială sociale, referate, acte de curatelă, acte de tutelă, 10 ani
împuterniciri pentru asistență persoanelor
vârstnice)
2. Protecția specială a persoanelor cu handicap 30 ani
3. Dispoziții privind acordarea ajutorului social, în
condițiile venitului minim garantat, cu întreaga
documentație care a stat la baza emiterii acestora, 5 ani
state de plată, rapoarte lunare statistice,
fundamentări lunare – copii
4. Registru de intrare – ieșire a cererilor pentru
5 ani
acordarea ajutorului social conform Legii 416/2001
5. Dispoziții ale primarului orașului cu întreaga
documentație, privind acordarea dreptului la 10 ani
ajutoare de urgență – copii
6. Dispoziții ale primarului orașului cu întreaga
documentație, privind acordarea dreptului pentru
aprobarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu 5 ani
lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, în condițiile
OUG 70/2011 – copii
7. Dispoziții ale primarului orașului cu întreaga 5 ani
2
documentație, privind acordarea dreptului la
ajutorul pentru încălzirea locuinței persoanelor
beneficiare ale Legii 416/2001 – copii
8. Dispoziții ale primarului orașului cu întreaga
documentație, privind acordarea indemnizației de
5 ani
naștere (alocații nou-născut) și a altor ajutoare
bănești – copii
9. Registru de intrare – ieșire a cererilor pentru
acordarea indemnizației de naștere (alocații nou- 5 ani
născut) și a altor ajutoare bănești
10. Registru de intrare – ieșire pentru acordarea
5 ani
alocației de stat pentru copii
11. Dispoziții ale primarului orașului cu întreaga
documentație, privind acordarea alocației de
5 ani
susținere și a alocației pentru familia
monoparentală – copii
12. Registrul de intrare – ieșire pentru acordarea
alocației pentru susținerea familiei și a alocației 5 ani
pentru familia monoparentală
13. Dispoziții ale primarului cu întreaga
documentație, privind acordarea trusoului pentru 5 ani
nou-născut – copii
14. Situații statistice referitoare la copiii ai căror
10 ani
părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
15. Acte de stare civilă, anchete sociale, acte
medicale privind acordarea unor ajutoare materiale 10 ani
– copii.
16. Acte de stare civilă – copii, adeverință elev
pentru copiii din Centrul de Zi (anchete sociale,
plan de servicii, rapoarte de vizită, raport de 10 ani
consiliere, contracte acordare servicii, raport de
monitorizare).
17. Documente distribuire lapte praf 3 ani
18. Documente distribuire produse POAD 3 ani
19.Dispoziții ale primarului orașului cu întreaga
documentație, privind acordarea stimulentului 5 ani
educational sub forma de tichete Lg.-248/2015
20. Dosare persoane care beneficiaza de ingrijire la
domiciliu (cerere, documente stare civila, dovada
veniturilor, fisa de evaluare nevoi, documente
5 ani
medicale copie cupon de pensie, adeverinţă de la
Administraţia Financiară, certificat fiscal privind
bunurile mobile și imobile
21. Protecția specială a copiilor cu handicap
(incadrare in grad de handicap, contractul cu 5 ani
familia, raport de monitorizare)
22. Monitorizarea copiilor aflati in situatie de risc
(documente de identitate, plan de servicii, ancheta
5 ani
sociala, referat, dispozitii, adrese DGASPC sau
catre alte institutii, rapoarte de monitorizare)
23. Dispoziții ale primarului orașului cu întreaga
documentație, privind plata oferita serviciilor de 5 ani
bonă Lg.35/2020
C. 1. Conturile de execuție bugetară lunară 5 ani
3
Compartimentul
contabilitate
2. Registrul ”Carte mare” Permanent
3. Registru jurnal Permanent
4. Dări de seamă contabile lunare și trimestriale,
10 ani
extrase de cont, CEC
5. Darea de seamă contabilă privind execuția
Permanent
bugetară anuală
6. Registru de evidență a ordinelor de plată 10 ani
7. Registru de inventar a mijloacelor fixe și mobile Permanent
8. Note contabile, centralizatoare și alte situații
privind evidența mijloacelor fixe și a obiectelor de 10 ani
inventar
9. Procese verbale și alte acte privind casarea de
mijloace fixe și obiecte de inventar, precum și de 10 ani
transferare a unor bunuri.
10. Bonuri de transfer și bonuri de mișcare ale
5 ani
bunurilor, bon de consum colectiv, fișe de magazie
11. Documente referitoare la probleme de
întreținere și reparare a obiectelor de mobilier, 5 ani
calculatoare etc.
12. Jurnalul de casă 10 ani
13. Adrese privind confirmarea de debite 10 ani
14. Procese verbale și evidența privind verificarea
gestionară și încheiere de gestiuni, acte privind 15 ani
efectuarea in
15. Adrese de la Administrația Finanțelor cu privire
10 ani
la problemele financiare și contabile
16. Note de recepție ale bunurilor achiziționate 5 ani
17. Bugetul de venituri si cheltuieli permanent
D. Centrul de 1. Acte de stare civilă – copii, adeverință elev
Tineret pentru copiii din Centrul de Zi (anchete sociale,
plan de servicii, rapoarte de vizită, raport de 5 ani
consiliere, contracte acordare servicii, raport de
monitorizare).
E. Centrul de 1. Contract pentru acordarea serviciilor sociale
10 ani
Ingrijire de Zi

S-ar putea să vă placă și