1

2
Cuprins

1. Introducere ................................................................................................................ 6
1.1 Definirea şi rolul staţiilor de pompare. Clasificări ................................................ 7
1.2 Amplasamentul staţiilor de pompare................................................................. 10
1.3 Noţiuni de bază utilizate la studiul staţiilor de pompare..................................... 11
1.3.1. Presiunea atmosferică, relativă şi absolută ............................................... 11
1.3.2. Mărimile caracteristice in funcţionarea pompelor ...................................... 13
2. Principalele tipuri constructive de pompe folosite în staţiile de pompare ................. 17
2.1 Pompele centrifuge .......................................................................................... 17
2.2 Pompele axiale ................................................................................................. 20
2.3 Pompele submersibile ...................................................................................... 22
2.4 Unităţi modulare de pompare (UMP) ................................................................ 23
2.5 Pompe pentru ape uzate .................................................................................. 24
2.6 Pompe dozatoare ............................................................................................. 26
3. Dimensionarea hidraulică a staţiilor de pompare ..................................................... 27
3.1 Alegerea tipului de pompă ................................................................................ 27
3.2 Curbe caracteristice ale pompelor .................................................................... 31
3.3 Amplasarea pompelor în staţiile de pompare .................................................... 34
3.4 Determinarea cotei axului pompei .................................................................... 36
3.5 Dimensionarea instalaţiei hidraulice ................................................................. 39
3.5.1 Conducta de aspiraţie ............................................................................... 40
5.1.1 Conducta de refulare ................................................................................ 42
4. Construcţia clădirii staţiei de pompare ..................................................................... 45
5. Funcţionarea pompelor în instalaţiile de pompare ................................................... 52
5.1 Punctul de funcţionare energetică .................................................................... 52
5.2 Funcţionarea pompelor cuplate în serie ............................................................ 55
5.2.1. Cuplarea în serie a pompelor identice....................................................... 55
5.2.2. Cuplarea în serie a pompelor având caracteristici diferite ......................... 57
5.3 Funcţionarea pompelor cuplate în paralel ......................................................... 59
5.3.1. Cuplarea în paralel a pompelor identice.................................................... 60
5.3.2. Cuplarea în paralel a două pompe diferite ................................................ 62
5.4 Cavitaţia pompelor ........................................................................................... 63
6. Reglarea parametrilor în instalaţiile de pompare ..................................................... 67

3
 6.1 Reglarea parametrilor prin modificarea caracteristicii reţelei – reglaj extern ..... 68
6.1.1 Reglajul debitului prin manevrarea vanei de pe conducta de refulare ....... 68
6.1.2 Reglajul debitului prin utilizarea conductei de ocolire (by-pass) ................ 69
6.1.3 Reglajul prin utilizarea rezervorului sub presiune ...................................... 71
6.1.4 Aspecte privind reglarea discretă a funcţionării pompelor ......................... 72
6.2 Reglarea parametrilor prin modificarea caracteristicii pompei - reglaj intern ..... 77
6.2.1 Aspecte privind reglarea continuă a funcţionării pompelor ........................ 81
6.2.2 Reglajul debitului prin modificarea elementelor constructive ale pompelor 85
7. Limitarea şi combaterea loviturii de berbec la instalaţiile de pompare ..................... 87
8. Monitorizarea, diagnosticarea şi controlul staţiilor de pompare................................ 93
8.1 Aspectele sistemului de monitorizare ............................................................... 94
8.1.1. Elemente caracteristice traductoarelor ...................................................... 95
8.2 Tehnici şi tehnologii de măsură a parametrilor de funcţionare din staţiile de
pompare .................................................................................................................... 105
9. Analiza tehnico-economică a staţiilor de pompare................................................. 119
8.2 Analiza energetică a funcţionării unei staţii de pompare ................................. 121
10. Punerea în funcţiune, supravegherea şi întreţinerea în perioada de exploatare 129
11. Măsuri de protecţia muncii în staţiile de pompare .............................................. 135
Referinţe bibliografice ................................................................................................... 137

4
1. Introducere
Dinamica dezvoltării societăţii, creşterea complexităţii activităţilor economico-
sociale, ridicarea gradului de confort al populaţiei şi satisfacerea necesarului
raţional de apă al consumatorilor, impun perfecţionarea continuă a formelor şi
metodelor legate de organizare, concepere, proiectare, execuţie şi exploatare a
sistemelor centralizate de alimentări cu apă şi canalizări.
Parte componentă a industriei apei, sistemele centralizate de alimentari cu apă şi
canalizări se află într-o funcţionare continuă cu o dinamică deosebită, atât din
punct de vedere cantitativ printr-o variaţie permanentă a cerinţei de apă, cât şi din
punct de vedere calitativ, datorită evoluţiei calităţii apei la sursele de captare.
Prezenţa staţiilor de pompare în sectorul alimentărilor cu apă si canalizărilor, apare
pe tot parcursul procesului de livrare al apei, începând de la captare-tratare,
trecând prin distribuţie apă potabilă, colectare ape uzate şi încheind cu epurarea si
deversarea în emisar (figura 1.1).
Sunt destul de frecvente cazurile în care, funcţie de configuraţia geografică a
terenului localităţilor, pentru a realiza o exploatare sigură şi eficientă a sistemelor
de alimentare cu apă se impune existenţa uneia sau a mai multor staţii de
pompare, care să satisfacă cerinţele consumatorilor casnici şi industriali branşaţi la
reţeaua de distribuţie a apei potabile.
În acest context se remarcă, că în toate sistemele de producere, transport,
distribuţie si colectare a apei din sistemele centralizate de alimentare cu apă şi
canalizări, staţiile de pompare, care reprezintă ansamblul de construcţii, instalaţii,
utilaje şi echipamente hidromecanice de bază şi auxiliare, destinate ridicării
nivelului energetic al apei, în scopul asigurării transportului pe cale hidraulică al
acesteia, reprezintă obiecte tehnologice fundamentale.
Domeniul alimentărilor cu apă şi canalizărilor solicitată o diversitate constructivă şi
funcţională de staţii de pompare, necesare preluării apei din sursele de suprafaţă
sau sursele subterane, de vehiculare a apei în reţelele de aducţiune şi transport,
de ridicare a presiunii în treptele de zonare pe relief a sistemelor de distribuţie.
Proiectarea şi realizarea staţiilor de pompare pentru alimentări cu apă potabilă au
la bază experienţa acumulată pe o durată mare de timp în acest domeniu, corelată

5
cu progresele cercetării ştiinţifice în domeniu, precum şi cu cele conexe
domeniului. Proiectarea se realizează de către colective specializate, prin folosirea
unor soluţii tipizate având în vedere numărul mare de astfel de staţii de pompare,
dar şi originale, în funcţie de condiţiile specifice impuse de diversitatea factorilor de
relief şi procesul de exploatare.

Fig. 1.1 Ciclul apei în sistemul de alimentare cu apă şi canalizări a unei localităţi

1.1 Definirea şi rolul staţiilor de pompare. Clasificări

Deoarece staţiile de pompare sunt destinate transportului apei la distanţe şi nivele
diferite, utilizarea lor cunoaşte o largă răspândire atât în cadrul sistemelor
centralizate pentru alimentări cu apă şi canalizări a centrelor populate şi
obiectivelor industriale, cât şi în cadrul sistemelor hidroameliorative pentru punerea

6
în valoare a terenurilor mlăştinoase sau cu umiditate insuficientă.
Pompele, motoarele de antrenare ale acestora, echipamentele de măsură şi
control, instalaţiile hidraulice, instalaţiile electrice, instalaţiile de ventilare, instalaţiile
de ridicat inclusiv echipamentele de comanda automată ale acestora sunt
adăpostite într-o construcţie de protecţie denumită staţie de pompare.
În schema sistemelor de alimentări cu apă şi canalizări, staţiile de pompare pot să
îndeplinească diverse şi multiple întrebuinţări, funcţie de care pot fi clasificate.
Criteriile de clasificare sunt după cum urmează:
1.1.1. În funcţie de rolul pe care îl ocupă în cadrul sistemului de alimentare cu
apă, staţiile de pompare se clasifică în:
o staţii de pompare treapta I – reprezintă staţiile de pompare care
preiau apa de la sursa de captare şi o transportă spre instalaţiile de
tratare sau direct la rezervoarele consumatorilor, dacă apa nu
necesită tratare;
o staţii de pompare treapta II – sunt acele staţii care realizează
pomparea apei tratate către consumatori, după înmagazinare;
o staţii de repompare – aceste staţii servesc la creşterea presiunii apei
în zonele reţelelor de distribuţie pentru care diferenţele de cote
piezometrice depăşesc posibilităţile unei singure trepte de pompare;
o staţii de hidrofor – sunt staţii destinate creşterii presiunii apei în
zonele reţelelor de distribuţie ce deservesc branşamentele clădirilor
cu regim de înălţime ridicat (P+8, P+10);
o staţii de pompare de incendiu – sunt staţii care servesc la pomparea
apei pentru stingerea incendiilor. De obicei pompele de incendiu se
amplasează în aceeaşi clădire cu pompele care asigură distribuţia
apei.
1.1.2. În funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul procesului tehnologic de
tratare sau epurare a apei, staţiile de pompare se clasifică în:
o staţii de evacuare a depunerilor din decantoare, rezervoare;
o staţii de spălare a filtrelor rapide sau a altor instalaţii tehnologice;
o staţii de pompare pentru filtrarea pe membrane;

7
 o staţii de dozare a reactivilor în procesul de tratare (sulfat de aluminiu,
var, silice activă, etc)
1.1.3. În funcţie de tipul de utilizatori, staţiile de pompare pot fi divizate în:
o staţii de pompare pentru alimentarea cu apă a populaţiei;
o staţii de pompare pentru alimentarea cu apă a agenţilor economici şi
a industriilor.
1.1.4. În funcţie de modul exploatării staţiile de pompare se clasifică în:
o staţii de pompare cu comandă manuală – pentru care pornirea şi
oprirea pompelor se realizează secvenţial de către operatorii din
staţie;
o staţii de pompare cu comandă automatizată – pentru care pornirea şi
oprirea pompelor se realizează independent de prezenţa operatorului
din staţie prin intermediul unui automat programabil.
1.1.5. În funcţie de tipul constructiv al construcţiei staţiei şi modul de aşezare al
utilajelor de pompare în raport cu suprafaţa terenului, staţiile de pompare
se clasifică în:
o staţii de pompare supraterane – pentru aceste staţii atât utilajele de
pompare cât şi clădirea staţiei sunt amplasate la nivelul solului;
o staţii de pompare semiîngropate - pentru aceste staţii o parte din
clădirea staţiei şi utilajele de pompare sunt dispuse sub cota terenului
natural;
o staţii de pompare subterane - pentru aceste staţii construcţia clădirii
şi utilajele de pompare sunt in totalitate amplasate sub cota terenului
natural;
o staţii de pompare plutitoare - sunt staţii ce pot fi instalate pe
ambarcaţiuni în fluvii sau râuri mari, putând oscila pe verticală în
funcţie de nivelul apei.
1.1.6. Staţiile de pompare din cadrul sistemelor de canalizare şi a staţiilor de
epurare. Funcţie de rolul şi tipul utilajelor de pompare, staţiile de pompare
din cadrul sistemelor de canalizare pot fi:
o staţii de pompare de proces: vehicularea nămolului, amestec de

8
 ape uzate şi nămol, dozare reactivi;
o staţii de pompare echipate cu pompe cu ax vertical
o staţii de pompare echipate cu pompe cu ax orizontal
În cadrul reţelelor de canalizare se folosesc de regulă staţiile de pompare echipate
cu pompe cu ax vertical sau pompe submersibile deoarece prezintă o serie de
avantaje comparativ cu staţiile de pompare echipate cu pompe cu ax orizontal, şi
anume:
o pompele fiind scufundate în lichid nu se pun probleme de amorsare;
o motoarele fiind amplasate la o cotă superioară, asigură o întreţinere
uşoară şi un control operativ;
o întreaga sală a motoarelor este salubră, luminoasă, putând fi
menţinută cu uşurinţă curăţenia;
o folosirea pompelor submersibile permite o întreţinere facilă cu
ajutorul unor scule manuale simple, eliminînd astfel necesitatea
accesului personalului de exploatare în cuva statiei de pompare ape
uzate.

1.2 Amplasamentul staţiilor de pompare

Un amplasament adecvat trebuie să satisfacă atât condiţiile optime tehnico-
economice specifice staţiei, cât şi acelea care determină efectul cel mai bun pe
ansamblul folosinţei deservite. De exemplu un amplasament corespunzător pentru
o staţie de pompare de alimentare cu apă din cadrul unei reţele de conducte sub
presiune va putea fi acela care va conduce la pierderi hidraulice minime pe
întreaga reţea şi în acelaşi timp va solicita cele mai mici cheltuieli anuale.
La alegerea amplasamentului unei staţii de pompare trebuie să se ţină seama de:
o condiţiile generale topografice, pentru a nu exista pericol de
alunecări, tasări exagerate, etc;
o evitarea amplasamentelor inundabile;
o amplasamentul să fie cât se poate de apropiat de sursa de energie
electrică şi de căile de comunicaţie;
o tipul şi caracteristicile pompelor care echipează staţia de pompare.

9
 1.3 Noţiuni de bază utilizate la studiul staţiilor de pompare

1.3.1. Presiunea atmosferică, relativă şi absolută

Una dintre cele mai importante activităţi desfăşurate de către operatorii staţiilor de
pompare în exploatare o constituie citirile şi inregistrările periodice a valorilor
presiunilor pe care le realizează grupurile de pompare aflate în funcţiune. Citirile de
presiune pot fi exprimate în unităţi relative sau absolute. Diferenţa între unităţile
relative şi absolute este influenţată de către existenţa presiunii atmosferice şi de
altitudine. Noţiunile de presiune întîlnite în studiul problemelor de pompare sunt:
presiunea atmosferică, presiunea relativă şi presiunea absolută (figura 1.2).

Fig. 1.2 Schiţă pentru evidenţierea presiunii atmosferice, relative şi absolute

Presiunea atmosferică - este presiunea exercitată într-un anumit punct de către

învelişul gazos al pământului. Acest tip de presiune variază cu altitudinea şi
climatul. Pentru pompele care echipează staţiile de pompare amplasate la diferite
altitudini deasupra nivelului mării, trebuie să se ţină seama de scăderea presiunii
atmosferice. De exemplu, la 1200 m altitudine presiunea atmosferică scade cu
aproximativ 100 mm col.Hg, respectiv cu 1,30 m col.H2O faţă de presiunea
exercitată la nivelul mării. În aceste condiţii pentru ca o pompă instalată la 1200
altitudine să funcţioneze satisfăcător, pentru acelaşi debit, trebuie ca înălţimea sa

10
 de aspiraţie să fie mai mică cu 1,30 m comparativ cu cea corespunzătoare pompei
instalate la nivelul mării.
Presiunea relativă – este presiunea măsurată în raport cu presiunea atmosferică.
Valoarea presiunii relative poate fi pozitivă sau negativă. Valoarea pozitivă
reprezintă valoarea presiunii relative situate deasupra presiunii atmosferice, în timp
ce valoarea negativă reprezintă valoarea presiunii relative situate inferior presiunii
atmosferice cunoscută sub denumirea de vaccum.
Presiunea relativă este marimea fizică cel mai des luată in consideraţie în cea mai
mare parte a aplicaţiilor hidraulice. Marea majoritate a echipamentelor de măsurat
presiunea (manometre, manovacumetre, traductoare de presiune, etc), indică
presiunea relativă pozitivă (manometrică) sau negativă (manovacuumetrică). În
aceste cazuri reperul notat cu zero pe scala echipamentului de măsură
corespunde presiunii atmosferice.
Presiunea absolută - reprezintă suma dintre presiunea atmosferică si presiunea
relativă.
Echipamentele de măsură pentru presiunea absolută au reperul zero
corespunzător vidului absolut.
Unitatea de măsură pentru presiune în sistemul internaţional de unităţi SI este
N/m2 sau Pascal. În marea majoritate a cazurilor, în practică şi în cadrul staţiilor de
pompare, pentru exprimarea presiunilor se foloseşte noţiunea de bar sau
atmosfera tehnică, notat prescurtat at.
1 bar = 105 N/m2 ≈ 10 m col H2O
1 at = 1 kgf/cm2 = 10000 kgf/m2
Tabel nr. 1 Convertirea diferitelor unităţi de măsură pentru presiune
2
N/m =Pa kgf/m2 kgf/cm2=at m.c.H2O mm.c.H2O bar=daN/cm2
N/m2 1 0,101972 0,000010197 0,000197 0,101972 0,00001
2
kgf/m 9,8066 1 0,0001 0,001 1 0,000098
kgf/cm2=at 98066 10000 1 10 10000 0,980665
m.c.H2O 9806,65 1000 0,1 1 1000 0,098
mm.c.H2O 9,8066 1 0,0001 0,001 1 0,000098
bar=daN/cm2 100000 10197 1,01972 10,197 10197 1

11
 1.3.2. Mărimile caracteristice in funcţionarea pompelor
Staţiile de pompare, au în componenţă agregate de pompare care asigură
vehicularea unor volume de apă din bazinul de aspiraţie în bazinul de refulare
situat la o cotă superioară. Pentru sistemele centralizate de alimentare cu apă a
oraşelor mari, există situaţii pentru care aspiraţia se realizează direct din reţeaua
de joasă presiune la care sunt branşate staţiile de repompare şi hidrofor.
Pentru însuşirea şi utilizarea corectă a noţiunilor privind mărimile caracteristice
implicate în determinarea parametrilor fundamentali ai pompelor aflate în
funcţionare în cadrul staţiilor de pompare din sistemele de alimentari cu apă şi
canalizări, în cele ce urmează se prezintă modul de determinare a acestora din
schema de principiu a unei instalaţii hidraulice de pompare (figura 1.3).
Debitul “Qie” - reprezintă volumul de apă pe care îl vehiculează (îl transportă)
pompa în unitatea de timp, măsurat la flanşa de refulare a pompei. Unităţile de
masură pentru debit, utilizate în staţiile de pompare sunt: [m3/h], [m3/s], [dm3/min],
[dm3/s].
Înălţimea de pompare “H” – reprezintă creşterea de energie hidraulică, exprimată
în metri coloană de lichid, a masei de un kilogram de lichid, la trecerea acestuia
prin pompă. Înălţimea de pompare se măsoară în metri coloană de lichid pompat,
deci nu trebuie confundată cu o diferenţă de presiune. Înălţimea de pompare este
dată de diferenţa dintre energiile specifice totale dintre secţiunea de refulare şi
secţiunea de aspiraţie.

p p α r v r2 − α a v a2
H = er − ea = ( z + )r − (z + )a + (1.1)
ρg ρg 2g

unde:
- z - reprezintă cota geodezică la aspiraţie/refulare
- p – presiunea apei la aspiraţie/refulare
- ρ - densitatea apei
- v - viteza apei la aspiraţie/refulare
- g – acceleraţia gravitaţională

12
 Fig. 1.3 Schema unifilară a unei instalaţii de pompare

Puterea utilă a pompei – se notează cu Pu şi reprezintă puterea hidraulică

transmisă de pompă apei la trecerea acesteia prin rotorul său.
Pu = ρ ⋅ g ⋅ Q ⋅ H (1.3)

în care:
- Q - este debitul pompei
- H – înălţimea de pompare
Putera absorbită a pompei – denumită şi puterea la axul pompei, se notează cu
P şi reprezintă puterea mecanică consumată la cuplajul pompei, în scopul de a
ridica un debit Q la înălţimea de pompare H. Ea are expresia:
ρ⋅g⋅Q⋅H
P = (1.4)
η
unde η – randamentul pompei
Puterea motorului pompei – această putere se notează cu Pm şi reprezintă
puterea necesară la cuplajul motorului de acţionare.
P
Pm = (1.5)
ηt

13
unde ηt – randamentul transmisiei
Randamentul unei pompe este raportul dintre puterea transmisă curentului de
fluid (care a ajuns în curentul de fluid) şi puterea care a fost introdusă în pompă
(care a ajuns în maşina hidraulică).
P
η = u <1 (1.6)
P
şi defineşte calitatea transferului de energie din interiorul pompei.
La generatoarele hidraulice se poate defini un randament global definit de
următoarea relaţie:
ηG = η M ηC η (1.7)

unde:
” η M ” - randamentul motorului electric;
” η C ”- randamentul cuplajului (cuplei) ;

” η ” - randamentul hidraulic al pompei;

Puterea agregatului - reprezintă puterea absorbită de motorul de antrenare al
pompei pentru a putea imprima curentului de fluid puterea utilă:
Pu
Pag = (1.8)
ηM ηC η
Energia specifică - reprezintă energia consumată pentru pomparea unui metru
cub de apă:
P
ag
es = (1.9)
Q
Turatia (viteza de rotaţie)"n" - [rot/min], este o mărime caracteristică pompelor şi
reprezintă numărul de rotaţii pe minut al rotorului pompei.
Viteza unghiulară "ω"- este de asemenea o mărime caracteristică pompelor, fiind
definită în funcţie de turaţie după expresia:
πn
ω= (1.10)
30
Momentul la arbore - cuplul motor care trebuie furnizat la axul pompei pentru a
P
putea asigura puterea absorbită. Are expresia: M = (1.11)
ω

14
Înălţimea de asipraţie a pompei, NPSH - [Net Positive Suction Head] reprezintă
înălţimea totală netă absolută la flanşa de aspiraţie a unei pompe şi se exprimă în
metri col. apa. Altfel spus NPSH-ul este o mărime caracteristică importantă, care
reprezintă valoarea minimă necesară a înălţimii de sarcină netă absolută la
aspiraţie, pentru ca pompa să funcţioneze la parametrii normali, fără apariţia
cavitaţiei.
pi − p v α i ⋅ vi2
NPSH inst = + − H ga − M a ⋅ Q 2 (1.12)
ρ⋅g 2g
unde:
pi – presiunea de intrare în sistemul hidraulic (în sc. absolută)
pv – presiunea de vaporizare a apei (în sc. absolută)
vi – viteza în secţiunea de intrare în sistemul hidraulic
Hga = za - zi – înălţimea geodezică de aspiraţie (diferenţa dintre cota geodezică a
axului pompei şi cota suprafeţei libere a lichidului în rezervorul de aspiraţie)
MaQ2 – pierderea de sarcină pe conducta de aspiraţie a pompei
Valoarea NPSH-ului este mult influenţată de natura fluidului vehiculat, mai precis
temperatura acestuia.
NPSH-ul este parametrul care impune condiţia limită de funcţionare a pompei în
afara zonei de cavitaţie. Pentru ca pompa să poată funcţiona în afara zonei de
cavitaţie este necesar ca:
NPSHinst > NPSH (1.13)

15
2. Principalele tipuri constructive de pompe folosite în
staţiile de pompare

Pentru exploatarea raţională a staţiilor de pompare şi a utilajelor de pompare care

echipează aceste staţii, este necesar ca personalul de exploatare să posede un
minimum de cunoştinţe care să-i folosească la înţelegerea principiului de
funcţionare a instalaţiei de pompare. Se înlătură astfel posibilitatea efectuării unor
manevre greşite sau a unor operaţii de întreţinere şi exploatare
necorespunzătoare, care ar provoca disfuncţionalităţi în funcţionarea staţiei de
pompare.
În acest sens în continuare sunt prezentate succint principiile de funcţionare pentru
principalele tipuri de pompe utilizate în staţiile de pompare existente în cadrul
sistemelor de alimentări cu apă şi canalizări.

2.1 Pompele centrifuge

Pompele centrifuge reprezintă tipul de pompe cel mai des întâlnite în sectorul
alimentărilor cu apă şi canalizărilor. Utilizarea pe scară largă a acestui tip de
pompă se datorează atât simplităţii constructive a pompelor centrifuge cât şi
cheltuielilor de exploatare reduse. Pompele centrifuge acoperă o plajă largă de
debite cuprinse între 10 m3/h şi 30.000 m3/h şi înălţimi de pompare de până la 120
m.
Funcţionarea pompelor centrifuge constă în transferul de energie între rotorul
pompei (antrenat de un motor electric) si lichidul vehiculat prin centrifugarea
acestuia în camera spirală. Pompele centrifuge se caracterizează prin intrare
axială a apei în rotor şi ieşire radială, aşa cum se prezintă în figura 2.1, în care
principalele elemente componente ale unei pompe centrifuge sunt:

16
1–arborele pompei; 2–sistemul de etanşare; 3–camera spirală; 4–flanşa de
refulare; 5–flanşa de aspiraţie; 6–rotorul pompei; 7–palele rotorice; 8–carcasa
pompei; 9–blocul de lagăre; 10–suportul pompei; 11–presetupă, 12-motor electric
de antrenare.

Fig. 2.1 Pompa centrifugă vedere de ansamblu şi secţiune longitudinală

Pentru sistemele de pompare a căror parametri de exploatare necesită realizarea

unor înălţimi de pompare mari şi debite relativ mici se utilizează soluţia echipării
staţiilor de pompare cu pompe centrifuge multietajate. Pompa multietajată este o
pompă compactă, a cărei construcţie are în componenţă mai multe rotoare aşezate
în serie pe acelaşi ax, considerându-se că fiecare rotor reprezintă un etaj. Astfel,
construcţia multietajată a pompei centrifuge permite obţinerea unor înălţimi de
pompare mari, păstrând diametrul rotoarelor şi turaţia de antrenare, în limite
admisibile. Aşa cum se prezintă în figura 2.2 constatăm că pentru aceste tipuri de
pompe, dimensiunea longitudinală a pompei creşte corespunzător cu numărul de
etaje.
Principalele elemente componente ale unei pompe centrifuge multietajate sunt
prezentate în figura 2.2 şi anume:

17
1-arborele pompei prin intermediul caruia se realizează transmiterea mişcării de la
motorul de antrenare la rotoarele pompei; 2-tiranţii de prindere; 3-camera spirală;
4-flanşa de refulare; 5-flanşa de aspiraţie; 6-rotoarele pompei dispuse în serie pe
arborele pompei; 7-palele rotorice; 8-carcasa pompei; 9-palele statorice.

Fig. 2.2 Pompa centrifugă multietajată - secţiune longitudinală

Necesitatea pompării unor debite mari cu înălţimi de pompare relativ reduse a

determinat apariţia şi răspândirea pompelor centrifuge cu dublu flux. Acest tip de
pompă prezintă o construcţie compactă, corpul pompei constituind atât camera
spirală cât şi camera de aspiraţie, iar rotorul cu două spaţii de aspiraţie şi unul de
refulare joacă rolul a două rotoare cuplate în paralel pe acelaşi ax.
Pentru a asigura intrarea cât mai uniformă a apei în cele două spaţii de aspiraţie
ale rotorului, carcasa pompei este prevăzută în părţile laterale cu două camere
spirale de aspiraţie (mai mici ca dimensiuni decât camera spirală de refulare), aşa
cum se observă în figura 2.3.

18
 Fig. 2.3 Pompa centrifugă cu dublu flux vedere de ansamblu şi secţiune
longitudinală

Principalele elemente componente ale pompei centrifuge cu dublu flux prezentate

în figura 2.3 sunt: 1-arborele pompei prin intermediul căruia se transmite mişcarea
de la motorul de antrenare la rotorul pompei; 2-sistemele de etanşare; 3-camera
spirală de refulare; 4-flanşa de refulare; 5-flanşa de aspiraţie; 6-rotorul pompei; 7-
palele rotorice; 8-carcasa pompei realizată din două părţi, îmbinate în plan
orizontal, facilitându-se astfel demontarea şi revizia rapidă a pompei; 9-blocurile de
lagăre; 10-camerele spirale de aspiraţie; 11-motorul electric de antrenare.

2.2 Pompele axiale

Denumirea acestui tip de pompe este datorată faptului că apa pătrunde şi iese din
rotor coaxial. Construcţia acestui tip de pompă cuprinde un rotor care se roteşte
într-o carcasă tubulară. Rotorul este alcătuit dintr-un butuc pe care sunt fixate un
număr de palete cu profil elicoidal. Principiul de funcţionare a pompelor axiale se
deosebeşte de cel al pompelor centrifuge, prin aceea că parametrii hidraulici
obţinuţi nu sunt rezultatul acţiunii forţei centrifuge asupra apei; fenomenul de
pompare la acest tip de pompă are loc datorită circulaţiei şi forţelor hidrodinamice
ce iau naştere în jurul paletelor atunci când rotorul se roteşte în apă.
Pompele axiale se caracterizează prin faptul că permit vehicularea unor debite
foarte mari (de la 300 m3/h până la 25.000 m3/h) la înălţimi de pompare reduse

19
cuprinse între 3 m şi 15 m. În figura 2.4 se prezintă elementele componente ale
unei pompe axiale cu ax vertical, în care:
1-arborele prin intermediul căruia se realizează transmiterea cuplului motor la
rotorul pompei; 2-rotorul pompei axiale; 3-palele rotorice; 4-palele statorice; 5-
blocul de lagăre de rostogolire; 6-confuzorul de aspiraţie, evazat astfel încât să
faciliteze fluxul hidrodinamic; 7-tronsonul drept care facilitează refularea apei (prin
spaţiul central al acestui tronson trece arborele pompei); 8-zona tronsonului de cot
prin care este refulată apa (arborele pompei iese prin partea superioară a acestui
tronson); 9-carcasa pompei.

Fig. 2.4 Pompa axială cu ax vertical

Cu excepţia pompelor cu dublu flux, pentru care întotdeauna arborele pompei este
poziţionat orizontal, toată gama de pompe descrisă poate avea în construcţie
arbore în poziţie verticală sau orizontală. În sectorul alimentărilor cu apă si
canalizărilor pompele cu ax vertical sunt utilizate cu precădere la staţiile de
pompare în care aspiratia se realizează direct din bazinul de aspiraţie (cheson),
fără a mai exista o instalaţie hidraulică de conducte şi armături pe traseul circuitului
de aspiraţie. Spre deosebire de staţiile de pompare echipate cu pompe cu ax
orizontal, staţile de pompare echipate cu pompe cu ax vertical datorită lungimii

20
mult mai mari a pompelor, permit poziţionarea pompelor înnecat (sub nivelul liber
al apei din bazinul de aspiraţie), iar motorul de antrenare se montează în camera
uscată de deasupra chesonului.

2.3 Pompele submersibile

Pompele submersibile fac parte din gama pompelor cu ax vetical şi sunt destinate
în general echipării puţurilor de captare a apei din stratele acvifere. Folosite la
adâncimi de până la 100 m (sau mai mult), pompele submersibile sunt pompe
multietajate cu racordurile de aspiraţie şi refulare dispuse după un ax vertical.
Pompele submersibile constituie o soluţie simplă fără pericol de dezamorsare şi cu
întreţinere uşoară. O vedere generală prin secţiunea unei pompe submersile
precum şi poziţionarea acesteia într-un puţ este prezentată în figura 2.5

Fig 2.5 Pompa submersibilă şi modul de amplasare a acesteia în puţ

21
Acest tip de pompă submersibilă (prezentat în figura 2.5) este perfect etanşă în
construcţie demontabilă, cu rotoare radiale sau semi-axiale. Clapeta de sens, de
construcţie specială protejează eficient etajele pompei la opriri şi porniri repetate.
Domeniul de aplicabilitate pentru pompele submersibile este definit de o plajă a
debitelor situată între 1 m3/h şi 280 m3/h, acoperind înălţimi de pompare de până la
500 m.

2.4 Unităţi modulare de pompare (UMP)

Pentru sistemele de alimentări cu apă din marile oraşe, unde regimul de înălţime al
clădirilor este diferit, iar distribuţia apei se realizează pe zone de presiune în mai
multe trepte de pompare, se folosesc staţii de repompare sau staţii de hidrofor
prevăzute cu unităţi modulare de pompare compacte echipate cu un număr de 1
până la 6 grupuri de pompare legate în paralel şi dispuse pe un şasiu de bază
comun (postament), cu ţevi comune de aspiraţie şi refulare, precum şi toate
armăturile hidraulice necesare, panou de protecţie şi automatizare, traductori de
presiune şi cablurile aferente gata conectate. Grupul de pompare complet echipat
şi automatizat reprezintă o ministaţie de pompare, pentru care montajul constă
doar în realizarea racordurilor la conductele de aspiraţie şi refulare ale grupului
modular şi alimentarea electrică a panoului de comandă şi control al unităţii
modulare de pompare. Totodată pompele care echipează astfel de unităţi
modulare de pompare, sunt acţionate cu turaţie variabilă, iar variaţiile presiunii la
aspiraţie sunt compensate prin variaţia turaţiei realizată de convertizorul de
frecvenţă integrat în motorul de acţionare al pompei, în măsura în care nu se
depăşeşte turaţia minimă (funcţionarea la 26 Hz). Pentru protecţie împotriva
şocurilor hidraulice, conducta de refulare este conectată la un recipient presurizat
prevăzut cu membrană de butil-cauciuc de calitate alimentară.
Elementele componente ale unei astfel de ministaţii de pompare sunt prezentate în
figura 2.6, şi anume:

22
1-tablou electric de comandă şi control cu ecran de vizualizare digitală a
parametrilor de funcţionare; 2-traductor de presiune; 3-colierul (bara) de refulare
comună a UMP; 4-vană de izolare; 5-colierul (bara) de aspiraţie; 6-clapet de
reţinere; 7-şasiu de bază (postament); 8-pompă centrifugă multietajată; 9-
manometru pentru citirea presiunii; 10-motor electric.

Fig. 2.6 Unitate modulară de pompare tip GRUNDFOS

2.5 Pompe pentru ape uzate

În sistemele de canalizare unde nu este posibilă curgerea gravitaţională, se
recurge la adoptarea soluţiei prin pompare. Pentru echiparea staţiilor de pompare
din sistemele de canalizare se folosesc pompe speciale, destinate pompării apelor
uzate, cu un anumit grad de încărcare. Un asfel de tip de pompă îl constituie
pompele submersibile de tipul celei prezentate în figura 2.7. Gama variată de
componente hidraulice, precum rotorul şi carcasa sunt executate pentru a lucra în
diverse tipuri de medii de lucru. Totodată, construcţia revoluţionară a rotorului cu
autocurăţire, este completată cu un canal de descărcare special în carcasa
pompei. Această combinaţie asigură prin pompă un curent de autocurăţire, ce

23
reduce mult riscul de înfundare al pompei. Totodată consumul moderat de energie
electrică diminuează semnificativ costurile totale ale operaţiilor de exploatare.

Fig. 2.7 Pompă submersibilă ape uzate tip FLYGT

a)-secţiune pompă; b)-montaj prin intermediul a două bare de ghidaj

Domeniul debitelor şi înălţimilor de pompare realizate de pompele submersibile

pentru ape uzate este reprezentat în diagrama din figura 2.8.

Fig. 2.8 Domeniul de aplicabilitate pompe

24
 2.6 Pompe dozatoare
Pompele dozatoare, utilizate în special în staţiile de tratare a apei şi în staţiile de
epurare, sunt echipamente cu ajutorul cărora se pot doza substanţe oxidante sau
de dezinfecţie (hipoclorit), substanţe coagulante (sulfat de aluminiu) şi substanţe
pentru corectarea pH (carbonat de sodiu).
Materialele folosite la fabricarea acestor echipamente sunt rezistente la toate
lichidele chimice folosite în procesul de tratare al apei.
Funcţionarea pompelor dozatoare este asigurată de o diafragmă montată pe
piston, care este acţionat de un electromagnet alimentat permanent cu curent. În
faza de refulare, când pistonul înaintează fiind atras de electromagnet, în corpul
pompei se realizează o presiune însoţită de o expulzare a lichidului prin valva de
refulare care se deschide. În faza de aspiraţie, odataă cu oprirea impulsului
electric, un arc readuce pistonul în poziţia iniţială, valva de refulare se închide şi se
deschide valva de aspiraţie prin care se reumple camera de pompare.
Controlul dozării poate fi realizat atât manual cât şi automat prin semnal de contact
(impulsuri) sau semnal de curent analog. Capacităţile pompelor variază pe tipuri de
pompe, de la 0,3 l/h până la 8000 l/h.
În figura 2.9 se prezintă tipul de pompă dozatoare ALLDOS, care reprezintă o
pompă dozatoare multifuncţională, cu microprocesor şi afisaj LCD care poate fi
montată atât pe suprafeţe orizontale cât şi pe suprafeţe verticale.

Fig. 2.9 Pompe dozatoare ALLDOS

25
3. Dimensionarea hidraulică a staţiilor de pompare
Funcţie de poziţia ocupată în schema sistemului de alimentare cu apă, instalaţiile
hidraulice şi utilajele de pompare din cadrul staţiilor de pompare se dimensionează
diferenţiat, conform prevederilor standardizate. În acest sens, instalaţiile hidraulice
ale staţiilor de pompare cuprinse între sursa de captare şi rezervorul de
înmagazinare vor fi dimensionate pentru debitul Qzi max, în timp ce instalaţiile
hidraulice aferente staţiilor de pompare de amplasate de după rezervorul de
înmagazinare vor fi dimensionate pentru debitul Qor. max.

3.1 Alegerea tipului de pompă

Asigurarea unei funcţionări corecte şi eficiente pentru o instalaţie hidraulică de
pompare, este determinată de alegerea corectă a tuturor elementelor componente
care formează procesul de pompare. Principala sursă de informaţie privind
alegerea echipamentelor hidromecanice de bază, cu scopul determinării
performanţelor pe care le pot realiza echipamentele hidromecanice în cadrul
staţiilor de pompare, o constituie documentaţia prezentată sub formă de cataloage
şi broşuri ale furnizorilor şi producătorilor de pompe, conducte şi armături. Odată
cu evoluţia progresului tehnic şi a folosirii pe scară tot mai largă a echipamentelor
de calcul, astăzi orice producător important de pompe, deţine un soft dedicat
alegerii tipului de pompă, unde funcţie de domeniul de aplicabilitate al instalaţiei de
pompare respective se poate determina cu uşurinţă tipul pompei care să
corespundă cerinţelor instalaţiei. Spre exemplu, printre softurile cel mai des
întâlnite şi folosite se pot evidenţia:
 Wilo-Select Classic – soft dedicat alegerii pompelor de provenienţă WILO;
 WinCAPS – soft dedicat alegerii pompelor de provenienţă GRUNDFOS;
 PROS+ SE – soft dedicat alegerii pompelor de provenienţă FLOWSERVE;
 FLYPS – soft dedicat alegerii pompelor de provenienţă FLYGT.
Indiferent de modalitatea aleasă pentru alegerea pompelor (folosirea unui catalog
de pompe sau a unui soft adecvat aplicaţiei respective), proiectantul de specialitate
al instalaţiei trebuie să aibă în vedere şi aspectele colaterale dependente de buna
funcţionare a pompelor din staţiile de pompare. În acest sens, este de la sine

26
înţeles că înainte de alegerea pompei trebuie stabilite cât mai exact caracteristicile
generale şi condiţiile de lucru ale instalaţiei de pompare. După stabilirea acestora
trebuie să se aibă în vedere aspectele ce ţin de domeniul de utilizare recomadat de
constructorul de pompe, curbele caracteristice raportate la greutatea specifică a
lichidului vehiculat, vâscozitatea, temperatura de funcţionare, natura lichidului (spre
exemplu pentru apele uzate trebuie să se aibă în vedere compoziţia chimică,
conţinutul de suspensii, substanţe volatile), alura curbei pompei, posibilităţile de
reglare a caracteristicilor, influenţa nivelurilor/presiunilor la aspiraţia pompei, etc.
Din punct de vedere economic, alegerea unor pompe care să funcţioneze la
randamente cât mai aproape de randamentul maxim, este de o mare importanţă
pentru exploatarea ulterioară şi cu implicaţii majore în cheltuielile de mentenanţă
(întreţinere, reparaţii, piese, materiale), energie, personal. Ca urmare, pentru o
funcţionare continuă se va alege, pompa care oferă valori maxime de randament în
zona parametrilor solicitaţi, chiar dacă costul iniţial este mai mare.
În general tendinţa beneficiarilor este de a indica valori pentru debit şi înălţime de
pompare mai mari decât cele necesare, în scopul obţinerii unor limite de siguranţă
în exploatare. Aceste supradimensionări nejustificate ale valorilor de debit şi
înălţime de pompare conduc la consumuri mari de energie şi implicit la o
exploatare neeconomică a staţiei de pompare. Această situaţie poate fi evitată
numai prin determinarea reală şi corectă a condiţiilor de funcţionare şi a
parametrilor pe care trebuie să le asigure instalaţia hidraulică de pompare.
Stabilirea tipului de pompă şi a numărului de pompe din cadrul unei staţii de
pompare se poate determina numai în concordanţă directă cu sistemul hidraulic în
care vor funcţiona aceste pompe. În acest context, trebuie să fie cunoscut cel puţin
diametrul şi lungimea conductei de refulare, diferenţa geodezică de cote între
nivelul apei în rezervoarele de aspiraţie şi refulare (înălţimea geodezică de
pompare), natura consumatorilor aval de staţia de pompare (casnici, economici,
industriali), regimul variaţiilor diurne a debitelor şi presiunilor în reţelele de
distribuţie a apei, figura 3.1.

27
 Fig. 3.1 Reţea de distribuţie cu staţie de pompare şi rezervor de capăt
1 – linie piezometrică la consum maxim orar
2 – linie piezometrică la consum minim orar

Debitul - Q şi înălţimea de pompare – H, trebuie să satisfacă valorile maxime ale

debitului şi presiunii cerute de consumatori. Aceşti doi parametri de bază,
contribuie la determinarea tipului de pompă adecvat instalaţiei de pompare. Atunci
când pentru determinarea tipului de pompă se vor folosi cataloage cu grafice
sintetice de tipul celor din figura 3.2, există posibilitatea apariţiei a trei cazuri
distincte şi anume:
Cazul I - pentru a realiza debitul şi înălţimea necesară se găseşte un singur tip de
pompă. În această situaţie se adoptă acel tip de pompă, iar pentru siguranţă în
exploatare se va mai prevedea încă o pompă de rezervă având acelaşi
caracteristici. Regimul de exploatare va fi realizat în aşa fel încât numărul de ore
de funcţionare să fie aproximativ acelasi pentru fiecare pompă în parte.
Cazul II – valoarea debitului maxim dat de pompele din producţia curentă este mai
mică decât debitul necesar. În acestă situaţie pentru a realiza debitul necesar,
staţia de pompare va fi echipată cu două sai mai multe pompe cuplate în paralel,
astfel încât suma debitelor grupurilor de pompare să fie cel puţin egală cu valoarea
debitului cerut prin proiect.

28
 Fig. 3.2 Tipodimensiuni de pompe

Adoptarea unui număr mai mare de pompe cuplate în paralel presupune

efectuarea unor calcule hidraulice suplimentare, din care să reiasă clar că punctul
de funcţionare al staţiei de pompare asigură parametrii consemnaţi în proiectul
aplicaţiei respective. Este foarte importantă această verificare deoarece la
n
funcţionarea în paralel a unui număr de n pompe identice ∑Q
i =1
i < Q (debitul

necesar). Pe lângă numărul grupurilor de pompare active vor fi prevăzute şi grupuri

de pompare de rezervă. În general pentru staţiile de pompare care au până la 3

29
grupuri de pompare active se mai prevede unul de rezervă; pentru staţiile de
pompare echipate cu până la 7 grupuri de pompare se mai prevăd încă două
grupuri de rezervă; pentru staţiile de pompare cu mai mult de 7 grupuri de
pompare active se mai prevăd încă 3 grupuri de rezervă.
Cazul III – valoarea înălţimii de pompare pentru pompele din producţia curentă
este mai mică decât înălţimea de pompare ce trebuie asigurată. Rezolvarea
acestei situaţii devine complicată deoarece pentru a asigura înălţimea de pompare
necesară va trebui ca staţia respectivă să funcţioneze cu grupuri de pompare
cuplate în serie, sau adoptarea soluţiei cu mai multe staţii de pompare înseriate
între ele. Marele neajuns al acestei soluţii este cel de ordin economic întrucât
consumul ridicat de energie electrică conduce la cheltuieli energetice de exploatare
foarte mari.
Un alt aspect important de care trebuie să se ţină seama atunci când se
procedează la alegerea pompei este cel referitor la alura curbei caracteristice
H=f(Q), care trebuie să se acorde cu cerinţele reţelei. Funcţie de variaţia
nivelurilor/presiunilor la aspiraţie se va alege o pompă cu o curbă caracteristică
mai plată sau mai abruptă. De regulă în cazul unei înălţimi statice a sistemului
relativ constante şi cunoscute se alege o curbă plată, pentru care variaţiilor
importante ale debitului le corespund variaţii neînsemnate ale înălţimii de pompare.
Pentru cazul în cazul în care înălţimea statică a sistemului variază, datorită variaţiei
presiunii la aspiraţie se alege o pompă cu caracteristica mai abruptă.
Din cele prezentate în acest paragraf rezultă că între caracteristicile şi condiţiile de
lucru ale instalaţiei hidraulice de pompare şi parametrii funcţionali constructivi ai
pompelor există o dependenţă directă căreia trebuie să i se acorde o atenţie
sporită în etapa de alegere a pompelor.

3.2 Curbe caracteristice ale pompelor

Criteriile după de care pot fi apreciate calităţile pompelor din cadrul staţiilor de
pompare, sunt parametrii funcţionali pe care-i poate realiza acestea, supuse la
diferite regimuri de funcţionare. Expresia analitică sau grafică a acestor parametri
oferă posibilitatea beneficiarului de a alege pompa cea mai adecvată aplicaţiei

30
respective, de a-i cunoaşte limitele de utilizare corectă, asigurându-şi astfel
exploatarea raţională şi totodată economică a instalaţiei hidraulice din staţia de
pompare. În practica curentă relaţiile dintre parametrii fucţionali ai pompelor, sunt
exprimate pe cale grafică, sub formă de diagrame, care conţin diverse curbe
denumite curbe caracteristice.
Curbele caracteristice ale pompelor sunt utile atât fabricanţilor de pompe pentru
definitivarea soluţiilor constructive pe baza încercărilor de laborator şi în natură,
proiectanţilor de instalaţii de pompare, pentru alegerea tipului de pompă în diferite
aplicaţii, cât şi beneficiarilor din exploatare pentru alegerea regimului optim de
funcţionare.

3.2.1 Curba caracteristică de sarcină (figura 3.3) - H=f(Q), exprimă variaţia înălţimii
de pompare funcţie de debitul Q. Ea are forma unei parabole situată cu
concavitatea în jos. Pentru debitul nul, Q = 0, se produce refularea de mers
în gol şi ordonata la origine este
înălţimea de pompare H0. Apoi
curba atinge un maxim în punctul
M, după care scade parabolic.
Pompa are o funcţionare stabilă la
debite Q>QM şi instabilă la debite
Q<QM. În zona instabilă se
manifestă fenomenul de pompaj,
caracterizat prin pendularea
debitului, cu bătăi puternice în
pompă şi în reţea, lovituri de berbec, variaţii ale cuplului solicitat de pompă
de la motorul de antrenare, etc. Pentru evitarea pompajului se iau o serie de
măsuri ca: folosirea unor pompe cu caracteristici continuu descendente;
montarea unei clapete de reţinere la ieşirea apei din pompă etc. La unele
tipuri de pompe centrifuge, punctul M este situat chiar pe axa ordonatelor
ceea ce duce la extinderea domeniului de funcţionare a pompei.

31
3.2.2 Curba caracteristică de putere (figura 3.4) - P=f(Q), exprimă variaţia puterii
absorbite la arborele pompei funcţie de
debitul Q. Pentru pompele centrifuge
valoarea puterii depinde de rapiditatea
pompei, este mai mică cu cât
rapiditatea este mai scăzută şi creşte
cu aceasta. Pentru a nu solicita prea
mult motorul de antrenare în momentul
pornirii, pompele centrifuge se vor
porni cu vana de pe conducta de
refulare inchisă.
3.2.3 Curba caracteristică de randament (figura 3.5) - exprimă variaţia
randamentului funcţie de debit şi
spre deosebire de alura curbelor
H = f(Q) şi P = f(Q), curba de
randament are o alura mai
deosebită în sensul că la început
înregistrează o creştere, atinge o
valoare maximă la debitul
nominal, apoi pe măsura creşterii
debitului începe să scadă
sensibil.
3.2.4 Curba caracteristică NPSH (figura 3.6) - NPSH=f(Q) reprezintă înălţimea
energetică netă la aspiraţie pe
care trebuie să o aibă apa astfel
încât pompa să funcţioneze fără
cavitaţie. Iniţialele reprezintă
prescurtarea din limba engleză
a definiţiei: “Net Positive Suction
Head” denumire care este
generalizată astăzi în limbajul

32
 tehnic mondial din domeniul pompelor. Pentru evitarea apariţiei în interiorul
generatorului hidraulic a cavitaţiei, deci pentru menţinerea în orice punct a
unei presiuni mai mari decât cea de vaporizare este necesar ca la aspiraţia
generatorului să se asigure în funcţie de debit o anumită sarcină
hidrodinamică minimă. Valorile ei se determină experimental de către
furnizor şi sunt puse la dispoziţia beneficiarului sub forma unei curbe
caracteristice de cavitaţie NPSH=f(Q), împreună cu celelalte curbe
caracteristici ale pompei.

3.3 Amplasarea pompelor în staţiile de pompare

Funcţie de numărul şi mărimea agregatelor de pompare, de modul lor de
amplasare, de natura terenului de fundare şi de tipul acţionării, dimensiunile
clădirilor staţiilor de pompare pot avea valori importante atât în plan orizontal cât şi
în plan vertical. În general, staţiile de pompare din cadrul sistemelor de alimentare
cu apă au în componenţă lor mai multe agregate de pompare dintre care unele
sunt active şi altele de rezervă. Ca urmare, dispunerea judicioasă a acestor grupuri
de pompare în ansamblul staţiilor trebuie să se realizeze astfel încât să se asigure:
siguranţa în funcţionare, simplitate şi securitate în exploatare, conducte cât mai
scurte, facilităţi de acces la pompe şi motoare, posibilităţi de extindere. Schemele
de dispunere a agregatelor de pompare, prezentate în figura 3.7, cuprind
următoarele variante:
a) agregate montate pe un singur rând, dispuse în linie;
b) agregate montate pe un singur rând, dispuse în paralel;
c) agregate montate pe un singur rând, dispuse înclinat;
d) agregate pe două rânduri, dispuse decalat în linie;
e) agregate pe două rânduri, dispuse în paralel;
f) agregate pe două rânduri, dispuse paralel şi înclinat faţă de axa clădirii.
Avantajele schemelor a, b şi d constă într-o aşezare compactă a agregatelor şi o
deschidere redusă a clădirilor. Variantele c şi f permit realizarea unor conexiuni
avantajoase din punct din punct de vedere hidraulic, datorită unei dirijări mai bune
a curgerii în conductele de refulare, în schimb ca dezavantaj necesitatea unei

33
lungimi mari a clădirii, motiv pentru care schema este recomandată numai pentru
agregate mari în număr mic. Schemele din variantele d şi e sunt aplicabile în
cazurile în care sunt multe agregate cu destinaţii diferite şi cu dimensiuni diferite.

a b

c d

e f

Fig. 3.7 Scheme de amplasare a grupurilor de pompare

La amplasarea agregatelor trebuie să se aibă în vedere posibilitatea de montare-

demontare a pompelor precum şi securitatea personalului de exploatare. În acest
scop se recomandă să se ia în considerare valorile indicate în tabelul 3.1 pentru
spaţiile libere din jurul agregatelor de pompare.

34
 Tabel 3.1
Debit Distanţa între Distanţa între partea Distanţa între Distanţa între
capătul agregatului laterală a agregatului părţile laterale a 2
3
m /s capetele a 2
şi perete – l1 şi perete – l2 agregate – l3 agregate – l4
[m] [m] [m] [m]
0,5 0,7 1...1,5 0,8...1,5 1...2
0,5...1,5 1 1...1,2 1,25 1,25...1,5
>1,5 1,2 1,1...1,5 1,5 1,5...2

Distanţa dintre agregatele de pompare şi tablourile electrice se recomandă să fie

de cel puţin 1,50 m. De asemenea pentru staţiile de pompare mari este necesar să
se prevadă o platformă pentru montarea, demontarea şi transportul agregatelor.
Amplasarea agregatelor de pompare, conductelor şi armăturilor dau forma în plan
a clădirii staţiei de pompare a cărei dimensiuni corelate cu deschiderile
standardizate pentru podurile rulante, devin importante pentru gabaritul staţiei.

3.4 Determinarea cotei axului pompei

Pentru asigurarea unei funcţionări corecte a pompelor din staţiile de pompare, este
necesar în cadrul proiectării să se determine cota la care trebuie aşezată axa
pompei. Determinarea corectă de către proiectantul instalaţiei a caracteristicii
NPSHinst este hotărâtoare în alegerea unei pompe care să poată funcţiona fiabil la
parametrii Q, H, η stabiliţi. Valoarea NPSHinst trebuie să fie mai mare decât
valoarea NPSHpompă determinată şi garantată de către furnizor.
Valoarea înălţimii de aspiraţie NPSHi se determină din figura 3.8 folosind relaţia de
calcul
p i − p v α i ⋅ v i2
NPSH inst = + − H ga − M a ⋅ Q 2 (3.1)
ρ⋅g 2g
NPSHinst – este înălţimea totală netă absolută la aspiraţie
pi – presiunea de intrare în sistem, în scară absolută
pv – presiunea de vaporizare a apei, în scară absolută
ρ - densitatea apei
g - acceleraţia gravitaţională
vi – viteza apei la intrarea în sistem

35
Hga – înălţime geodezică de aspiraţie
Ma – modul de rezistenţă pe traseul de aspiraţie
Q – debitul pompei

Presiunea de vaporizare pv a apei la diferite temperaturi Tabel 3.2

T [0C] 1 5 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100

pv 656 872 1227 2338 4493 7377 12340 19920 31180 47370 70130 10136

[N/m2]

Fig. 3.8 Schema instalaţiei de pompare

Metodologia de determinare a cotei axului pompei presupune cunoaşterea
punctului de funcţionare al instalaţiei de pompare, mai precis debitul Q şi înălţimea
de pompare H. Din diagrama NPSH=f(Q) pusă la dispoziţie şi garantată de
furnizor, punctului de funcţionare energetic al instalaţiei îi corespunde o valoare
pentru NPSHpompa.
În cazul aspiraţiei dintr-un rezervor deschis în atmosferă, (pi=pat) fără viteză iniţială,
(vi=0) relaţia NPSHinst se particularizează sub forma:

36
 p at − p v
NPSH inst = − H ga − M a ⋅ Q 2 (3.2)
ρ⋅g
Considerăm că la limită NPSHinst=NPSHpompa, iar Hga=zax-zi, obţinem cota maximă
la care poate fi amplasată pompa.
p at − p v
z ax = + z i − M a ⋅ Q 2 − NPSH pompa (3.3)
ρ⋅g
zax – reprezintă valoarea cotei axului pompei. Amplasarea pompei la o cotă
superioară cotei zax produce disfuncţionalităţi majore în exploatarea pompei,
facilitând apariţia fenomenului de cavitaţie.
zi – reprezintă valoarea nivelului apei în rezervorul de aspiraţie.
Prin reprezentarea grafică a NPSHinst=f(Q) se obţine curba caracteristică de
cavitaţie a sistemului. Intersecţia dintre curba caracteristică de cavitaţie a
sistemului şi curba caracteristică de cavitaţie garantată de fabricantul pompei
NPSHpompă, determină punctul limită cavitaţional al instalaţiei de pompare aşa cum
se prezintă in figura 3.9.

Fig. 3.9 Determinarea debitului

limită cavitaţional Fig. 3.10 Poziţionarea punctului
de funcţionare energetic faţă de
punctul de funcţionare cavitaţional

Pentru funcţionarea fără cavitaţie trebuie ca punctul de funcţionare cavitaţional să

37
fie situat în dreapta punctului de funcţionare energetic, figura 3.10.
Observaţie:
• pentru staţiile de pompare în care tipurile de pompe nu sunt identice,
calculele pentru determinarea cotei ax pompa vor fi efectuate doar pentru
pompa cu cel mai mare NPSH
• pentru staţiile de pompare în care se înlocuieşte o pompă cu alt tip de
pompă se va avea în vedere ca NPSH-ul pompei noi să fie egal sau mai mic
decât NPSH-ul pompei înlocuite.

3.5 Dimensionarea instalaţiei hidraulice

Aşa cum s-a precizat în capitolele anterioare, rolul staţiilor de pompare este de a
prelua apa dintr-o sursă sau secţiune a sistemului pentru a o transporta pe cale
hidraulică la consumatori. Trasportul apei se realizează prin conducte care
împreună cu pompele şi armăturile respective alcătuiesc instalaţia de pompare
propriu-zisă.
Conductele şi armăturile precum si aparatele de măsură şi control montate până la
flanşa de aspiraţie poartă denumirea de instalaţia hidraulică aferentă traseului de
aspiraţie, iar cele montate de după flanşa de refulare a pompei constituie instalatia
hidraulică aferentă traseului de refulare. În general îmbinarea conductelor cu
pompele, se realizează cu flanşe strânse cu şuruburi, etanşeitatea îmbinării
realizându-se cu garnituri plate din diverse materiale (cauciuc, klingherit, etc).
Indiferent de tipul pompei alese, în alcătuirea instalaţiei hidraulice este absolut
necesar să fie respectate următoarele indicaţii privitor la conducte:
• axele flanşelor conductelor trebuie să coincidă cu cele ale flanşelor la care
se racordează, iar flanşele trebuie să fie paralele între ele. Nerespectarea
acestei instrucţiuni conduce la obturarea secţiunilor de trecere a apei
facilitând crearea unor rezistenţe hidraulice suplimentare;
• traseul conductelor va fi ales cât mai judicios, astfel încât să permită accesul
uşor la pompă în timpul funcţionării;
• conceptul instalaţiei hidraulice va fi realizat astfel încât să permită
demontarea pompei din instalaţie fără demontarea conductelor;

38
 • racordarea trebuie astfel realizată încât conductele să nu creeze solicitări
mecanice în flanşa pompei. În acest
scop, se vor folosi diverse elemente
de susţinere, aşa cum se arată în
figura 3.11; este absolut interzisă
realizarea îmbinării prin strângerea
forţată a şuruburilor flanşelor;
Fig.3.11 Susţinerea conductelor

• se recomandă ca schimbările de direcţie să se realizeze prin racordări lungi,

evitându-se coturile bruşte;
• montajul conductelor se va realiza astfel încât să se evite formarea pungilor
de aer (pe traseul de aspiraţie în special);
• înainte de racordarea pompei se va proceda la curăţirea interioară a
conductelor, eliminându-se astfel impurităţile de sudură rămase din timpul
montajului.

3.5.1 Conducta de aspiraţie

Este recomandabil ca lungimile conductelor de aspiraţie să fie cât mai reduse
astfel încât pierderile hidraulice să fie minime şi dacă este posibil, conductele de
aspiraţie să fie independente pentru fiecare pompă în parte. Pentru a se evita
formarea pungilor de aer, porţiunea de conductă orizontală se va monta astfel
încât să aibă o pantă continuu crescătoare până la pompă (imin=5‰). Exemplele cu
posibilităţile de montaj prezentate în figura 3.12 arată schemele de instalare
corectă şi incorectă a conductelor de aspiraţie.
Diametrul conductelor de aspiraţie trebuie să fie cel puţin egal cu cel al orificiului
de aspiraţie al pompei. Pentru situaţiile în care diametrul conductei de aspiraţie
este superior diametrului orificiului de aspiraţie al pompei racordarea se va face
printr-o reducţie asimetrică (excentrică).

39
 A B
Fig. 3.12 Instalarea incorectă A şi corectă B a conductelor de aspiraţie
1-pungă de aer; 2-pantă coboară spre pompă; 3-reducţie simetrică;
4-panta crescătoare spre pompă; 5-reducţie asimetrică

Pentru staţiile de pompare la care aspiraţia se realizează dintr-o conductă comună,

la dimensionarea acesteia se va ţine cont că pentru o funcţionare a pompei în
limitele de randament acceptabile viteza lichidului la intrarea în pompă să nu
depăşească 1…1,2 m/s. Pentru staţiile de pompare la care aspiraţia se realizează
direct din rezervor, montarea sorbului este condiţionată de respectarea distanţelor
ilustrate în figura 3.13, astfel încât să se evite crearea unor disfuncţionalităţi la
aspiraţie, şi anume:
- distanţa de la fundul bazinului de aspiraţie până la sorb, să fie de cel puţin 0,5
metri;
- distanţa de la flanşa de racordare a sorbului până la suprafaţa apei, atunci când
se atinge nivelul minim, trebuie să fie de cel puţin 0,5 metri;
- distanţa de la axa sorbului până la peretele cel mai apropiat, trebuie să fie de cel
puţin 2D (unde D este diametrul sorbului).

40
 Fig.3.13 Poziţia sorbului de aspiraţie
Pentru a preveni creşterea pierderilor hidraulice, pe traseul conductelor de
aspiraţie nu se vor monta vane sau armături. Vana de pe traseul de aspiraţie se va
prevedea numai în cazul în care montarea pompei se face la un nivel inferior
nivelul apei din bazinul de aspiraţie. Rolul vanei de pe traseul de aspiraţie este de
a izola pompa de circuitul hidraulic, cu scopul de a permite demontarea pentru
revizii şi reparaţii.
Dimensionarea conductei de aspiraţie se realizează funcţie de:
- NPSH-ul pompei;
- din condiţia realizării unor pierderi de sarcină reduse
- pe baza soluţiilor tehnice de amplasare a cotei axului pompei

5.1.1 Conducta de refulare

Rolul conductei de refulare este de a transporta apa de la ieşirea din pompă până
la rezervorul de refulare sau direct la consumatori prin intermediul reţelelor de
distribuţie. Diametrul conductei de refulare trebuie să fie cel puţin egal cu cel al
orificiului de refulare al pompei. Pentru situaţiile în care diametrul conductei de
refulare este superior diametrului orificiului de refulare al pompei, îmbinările se vor
realiza prin intermediul unor reducţii simetrice. De regulă diametrul conductei de
refulare este inferior diametrul conductei de aspiraţie. Recomandabil este ca

41
dimensionarea conductei de refulare să se realizeze astfel încât viteza apei să fie
de maxim 1,5 m/s pentru conductele cu diametrul de până la 250 mm şi maxim 1,8
m/s pentru conductele cu diametrul mai mare de 250 mm. Conductele de refulare
ale pompelor din staţia de pompare pot fi independente sau pot refula toate într-un
colector comun, amplasat fie în interiorul sau exteriorul staţiei de pompare.
Pe traseul conductei de refulare a fiecărei pompe instalate în staţia de pompare se
vor prevede imediat după fiecare pompă un clapet de reţinere şi o vană având
acelaşi diametru cu diametrul conductei de refulare. Rolul clapetului de reţinere
este de a proteja pompa împotriva şocurilor provocate prin întoarcerea lichidului la
oprirea pompei, iar vana de refulare are rolul de a izola pompa de circuitul hidraulic
pentru operaţiile de revizii şi reparaţii pe de o parte, iar pe de altă parte pentru
staţiile de pompare neautomatizate, serveşte atât la pornirea şi oprirea pompei prin
manevre închis/deschis, cât şi la reglarea debitului pompat în timpul funcţionării
pompei.
Pe conducta de refulare comună a staţiei se vor prevedea vane de izolare astfel
încât să se asigure funcţionarea continuă a staţiei de pompare, evitându-se astfel
oprirea staţiei atunci când un grup de pompare se află în revizie. De asemenea pe
conducta comună de refulare a staţiei se va prevedea dispozitivul de atenuare a
loviturii de berbec şi un echipament de înregistrare a debitul pompat de staţie
(apometru, debitmetru), aşa cum se prezintă în figura 3.14.
Deoarece în perioada de execuţie a instalaţiei hidraulice din staţia de pompare, în
interiorul conductelor se acumulează diverse impurităţi, rezultate din activitatea de
şantier, pentru a se evita pătrunderea acestora în pompă, este necesar ca înainte
de racordarea pompei să se procedeze la curăţirea tuturor conductelor. Pentru
pompele echipate cu etanşări mecanice, efectuarea aceastei operaţii de curăţire
prezintă o importanţă deosebită, deoarece patrunderea impurităţilor conduce la
degradarea etanşării şi pierderea etanşeităţii. Curăţirea se poate realiza cu apă
sub presiune pompată de o pompă auxiliară.

42
 Fig. 3.14 Schema instalaţiei hidraulice dintr-o staţie de pompare apă potabilă
1-pompa; 2-conducte de aducţiune apă potabilă; 3-conducta comună de aspiraţie a staţiei;
4-vane; 5-reducţie asimetrică; 6-manometru; 7-reducţie simetrică; 8-clapet de reţinere; 9-
conducta comună de refulare a staţiei; 10-debitmetru; 11-conducta de legatura intre
dispozitivul de atenuare a loviturii de berbec şi conducta comună de refulare a staţiei; 12-
dispozitiv de atenuare a loviturii de berbec.

43
4. Construcţia clădirii staţiei de pompare

Definită ca fiind complexul de construcţii, instalaţii, utilaje şi echipamente prin

intermediul cărora se realizează transportul pe cale hidraulică a apei de la o cotă
inferioară la o cotă superioară, ansamblul staţiei de pompare se compune din:
- clădirea staţiei de pompare;
- grupurile de pompare compuse din pompe şi motoare;
- instalaţia hidraulică pentru asigurarea circulaţiei apei între secţiunea de aspiraţie
şi secţiunea de refulare a staţiei;
- instalaţia electrică de forţă, de iluminat, semnalizat;
- instalaţia de incălzire, ventilaţie/condiţionare;
- instalaţie de automatizare sau/şi telecomandă;
- echipamente şi mijloace pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
- utilaje de ridicat;
- mijloace de comunicaţie;
- construcţii anexe (post trafo, cameră de comandă, vestiar personal);
- zona de protecţie sanitară pentru apă potabilă.
Clădirea staţiei de pompare trebuie să permită amplasarea în bune condiţii a
tuturor utilajelor hidromecanice, şi a instalaţiilor de bază precum şi a
echipamentelor şi instalaţiilor auxiliare. Forma şi dimensiunile construcţiei clădirii
staţiei de pompare depind de numărul şi mărimea grupurilor de pompare, de modul
lor de amplasare, de caracteristicile terenului de fundare, de felul acţionării.
Clădirea staţiei de pompare poate avea dimensiuni importante atât în plan orizontal
cât şi în plan vertical, luând aspectul unor construcţii industriale. Clădirea staţiei de
pompare se realizează după tehnologia de construcţie specifică tipului de staţie
(clădire supraterană, clădire subterană, construcţie tip cheson).
Construcţia trebuie să aibă un aspect arhitectonic plăcut, să corespundă şi să se
încadreze în sistematizarea locului de amplasare, cu un finisaj corespunzător în
interior, uşor de întreţinut, rezistent. Zona de protecţie va fi îngrădită (de obicei
curtea staţiilor de pompare este prevazută cu alei de acces iar pe terenul vegetal
sunt plantaţi pomi).

44
În marea majoritate a cazurilor clădirea staţiei de pompare este constituită din
două părţi distincte: suprastructura, care reprezintă construcţia de deasupra
terenului şi infrastructura, definită de construcţia în săpătură.
Suprastructura are rolul de a adăposti şi proteja de intemperii şi de praf grupurile
de pompare şi echipamentele de bază ale acestora.
Infrastructura este dată de construcţia subterană a staţiei de pompare şi depinde
de tipul, numărul şi mărimea grupurilor de pompare, precum şi de condiţiile
geotehnice locale.
Din punct de vedere constructiv, clădirea staţiilor de pompare din cadrul sistemelor
de alimentări cu apă pot fi:
 Clădire supraterană sau la sol. Construcţia acestui tip de clădire se
caracterizează printr-o infrastructură simplă, similară unei hale industriale,
având fundaţie continuă (pentru construcţia de zidărie portantă) sau
discontinuă (pentru construcţia din cadre formate din stâlpi şi rigle). În figura
4.1 se prezintă clădirea unei staţii de pompare cu fundaţie discontinuă formată
numai din fundaţiile 1 ale stâlpilor şi pereţilor. Suprastructura este alcatuită din
cadre de beton armat 2, prevazute cu reazeme pentru grinzile de rulare ale
podurilor rulante 3. Grupurile de pompare 4 se montează deasupra terenului,
pe fundaţiile corespunzătoare 5, astfel încât cota ax pompă să respecte datele
de proiectare. Apa este transportată din conducta de aspiraţie 6 şi pompată în
conducta de refulare 7, controlul debitului pompat realizându-se prin clapetul
de reţinere 8 şi vana de refulare 9. Montarea armăturilor atât pe traseul de
aspiraţie cât şi pe traseul de refulare se realizează prin intermediul
compensatorilor de montaj 10. Conexiunea dintre diametrul conductei de
aspiraţie şi diametrul stuţului de aspiraţie al pompei se realizează prin
intermediul reducţiei asimetrice 11 (având generatoarea asimetrică la partea
inferioară), iar conexiunea dintre orificiul de refulare al pompei şi diametrul
conductei de refulare se realizează prin intermediul reducţiei simetrice 12.
Controlul presiunilor la aspiraţia şi refularea pompei se realizează prin
intermediul manometrelor 13.

45
De obicei pompele adoptate pentru echiparea acestor tipuri de staţii de
pompare sunt pompe centrifuge orizontale.
În cadrul operaţiile de mentenanţă, pentru demontarea utilajelor şi scoaterea
acestora din sala pompelor cu ajutorul dispozitivelor de ridicat fără a deranja
celelate grupuri aflate în funcţiune, tavanul construcţiei va fi prevăzut cu un
orificiu de acces denumit kepeng.

Fig. 4.1 Staţie de pompare supraterană

46
 Clădire supraterană şi cuva uscată îngropată. Construcţia acestui tip de
clădire prezentat în figura 4.2 este formată dintr-o cuvă uscată adiacentă 1, în
care sunt dispuse grupurile de pompare 2. Pompele folosite pentru astfel de
staţii de pompare sunt în general pompe centrifuge orizontale. Apa ajunge în
conducta de aspiraţie 3, din camera adiacentă de aspiraţie 4. Etanşarea
pereţilor dintre camera de aspiraţie şi sala pompelor realizându-se prin
diafragme metalice înglobate în betonul pereţilor.
Din punct de vedere constructiv acest tip de clădire poate fi fundată direct pe
radier sau executată în sistem cheson. Controlul debitului vehiculat prin staţia
de pompare se face prin intermediul vanelor 5 şi 6, iar curgerea inversă nu se
poate realiza datorită prezenţei clapetului de sens 7, montat pe conducta de
refulare 8. Montajul traseului de aspiraţie şi refulare se relizează prin
intermediul compensatorilor de montaj 9, iar valorile presiunilor la aspiraţie şi
refulare în timpul funcţionării pompelor se citesc pe manometrele 10.

Fig. 4.2 Staţie de pompare cu camera uscată îngropată

47
 Clădire supraterană semiîngropată cu camera umedă. Construcţia acestui
tip de clădire prezentat în figura 4.3 se constituie dintr-o structură de beton
armat 1, dimensionată şi compartimentată corespunzător numărului de pompe.
Accesul apei în incintă se realizează prin intermediul ferestrelor 2, incintă care
poate fi alimentată cu apă direct din sursă sau prin intermediul unei aducţiuni
gravitaţionale. În ambele cazuri ferestrele sunt prevăzute amonte cu grătare
metalice 3, pentru a împiedica accesul plutitorilor în incinta de aspiraţie şi mai
apoi în pompă. Pentru reglarea debitelor afluente se prevăd stavile plane 4, ce
pot fi acţionate manual sau automat. Partea inferioară a structurii constituie
bazinul de aspiraţie al staţiei de pompare. În această zonă sunt montate
pompele 5 antrenate de motoarele electrice 6 montate în partea superioară
(zona uscată) a clădirii. În general pompele folosite pentru astfel de staţii de
pompare sunt pompe cu ax vertical. Vana 7 de pe conducta de refulare are
rolul de a regla debitul pompat. Din punct de vedere constructiv construcţia
poate fi fundată direct pe radier sau pe un cheson din beton armat.

Fig. 4.3 Staţie de pompare semiîngropată cu camera umedă

48
 Clădire tip cheson cu camera umedă. Pentru astfel de staţii de pompare,
infrastructura se constituie dintr-o structură de beton, ce prezintă un caracter
de masivitate ca urmare a construcţiei monobloc. Acest tip de clădire este tot
mai des întâlnit pentru staţiile de pompare apă uzată, din cadrul sistemelor de
canalizare pentru care curgerea gravitaţională nu poate fi realizată din motive
întemeiate. Părţile componente ale unei astfel de staţii de pompare sunt
prezentate în figura 4.4.

Fig. 4.4 Staţie de pompare tip cheson:

1-conducta intarea în staţie; 2-pompă submersibilă; 3-bazin de recepţie; 4-
instalaţie hidrulică refulare pompă; 5-camin vana; 6-clapet reţinere; 7-robinet sferic;
8-conductă refulare staţie; 9-capac montaj/extragere utilaje.

Montajul echipamentelor se va executa cu respectarea prescripţiilor fabricantului

(consemnate în cărţile tehnice) şi a cotelor din desenele de montaj. Racordul dintre
pompă şi conducta de refulare se realizează prin înfiletare/flanşare, după caz.

49
Datorită acestui aspect, trebuiesc respectate cotele de montaj faţă de partea de
construcţie pentru a se putea monta cu uşurinţă şi pentru evitarea apariţiei
solicitărilor mecanice (tensiunilor) în corpul pompelor.
Montarea electropompelor implică parcurgerea următoarelor etape:
o pregătirea radierului/fundaţiei, curăţirea părţilor filetate a şuruburilor de
fundaţie, a găurilor filetate şi nefiletate din plăca de bază;
o trasarea axelor fundaţiei, a golurilor şuruburilor de fundaţie şi a ghidajului,
verificarea cotelor de nivel şi de montaj ale suportului pompei şi ghidajului
(corelarea între suportul pompei şi ghidajul fixat la partea superioară de
rama golului de montaj din planşeul bazinelor)
o curăţirea suprafeţelor plăcii de bază ce vin în contact direct cu betonul. Nu
se vor folosi solvenţi deoarece reziduul poate împiedica aderenţa.
o premontarea plăcii de bază (cotului suport) şi ghidajului, efectuându-se
totodată controlul planeităţii plăcii de bază (cu ajutorul nivelei) şi verticalităţii
ghidajului cu ajutorul firului cu plumb. Orizontalitatea se va realiza prin
strângerea piuliţelor şuruburilor de fundaţie. Se verifică în permanenţă
orizontalitatea reajustând cât este necesar cu ajutorul unor by-lagăre, până
când piuliţele sunt complet strânse şi placa de bază este orizontală.
o montarea unităţii pompă-motor pe cotul suport şi verificarea corectitudinii
poziţiei de montaj a cotului suport şi ghidajului prin manevre de scoatere şi
introducere a pompei.
o pregătirea pentru injecţie/betonare, dupa cum placa suport a cotului pompei
se fixeaza direct de radierul chesonului sau pe o fundatie din beton armat
ancorata de armaturile din radierul chesonului, injectarea/betonarea,
verificarea prizei betonului marca C 16/20 (după perioada prescrisă)
conform NE- 012 – 99. Alinierea precisă a cotului suport al pompei si
ghidajului este indispensabilă pentru corecta funcţionare si exploatare a
pompei.

50
5. Funcţionarea pompelor în instalaţiile de pompare
5.1 Punctul de funcţionare energetică
Pentru a-şi îndeplini rolul pentru care au fost prevăzute, pompele sunt racordate la
sistemul de conducte ce asigură transportul apei până la pompă şi de aici spre
utilizatori. Studiul funcţionării unei instalaţii de pompare nu se poate face decât
analizând interacţiunea dintre cele două componente; pompă – reţea de conducte.
Orice modificare a regimului de funcţionare, dată de creşterea sau reducerea
debitului pompat în reţeaua de conducte, conduce la mărirea sau diminuarea
pierderilor hidraulice şi implicit la variaţia energiei transmise de pompă apei
tranzitate.
În acest context, în timpul funcţionării unui astfel de ansamblu (staţie de pompare-
reţea de distribuţie), se stabileşte un echilibru masic şi energetic între cele două
componente, astfel:
- debitul livrat de staţia de pompare trebuie să fie egal cu cel preluat de reţeaua
de conducte
- energia specifică (înălţimea de pompare) furnizată de pompă este egală cu
energia necesară pentru transportul şi distribuţia apei.
Legătura funcţională dintre cele două componente se stabileşte prin determinarea
punctului de funcţionare energetic, care este dat de intersecţia dintre curba
caracteristică a pompei H=f(Q) şi curba caracteritică a reţelei (instalaţiei) Hi=f(Q).
În cazul unei instalaţii hidraulice de pompare deservită de o pompă (figura 5.1),
înălţimea de pompare se poate exprima funcţie de caracteristicile ansamblului în
care funcţionează pompa. Instalaţia este compusă din rezervor de aspiraţie,
instalaţia hidraulică de aspiraţie (sorb, conductă, cot, vană), pompă, instalaţie
hidraulică de refulare (conductă, clapet de sens, vană, cot), rezervor de refulare.
În cap. & 1.3.2 s-a definit înălţimea de pompare ca diferenţă de energie între
secţiunile de ieşire şi intrare în pompă. Înălţimea geodezică a sistemului este
definită de relaţia:
Hg = ze − zi (5.1)

51
 Fig. 5.1 Instalaţia hidraulică de pompare

Înălţimea statică a instalaţiei este definită ca diferenţă între înălţimile piezometrice

corespunzătoare secţiunilor de ieşire, respectiv intrare în sistem:
p  p  p − pi
H st = H pe − H pi =  e + z e  −  i + z i  = e + Hg (5.2)
 ρg   ρg  ρg
Pentru cazul particular în care presiunile sunt egale (când cele două rezervoare
sunt deschise la presiune atmosferică), înălţimea statică devine egală cu înălţimea
geodezică:
pi = pe ⇒ H st = H g (5.3)

adică diferenţa între cota maximă a apei în rezervorul de refulare şi cota minimă a
apei în rezervorul de aspiraţie.
Scriind legea energiilor între intrarea şi ieşirea din sistemul hidraulic de pompare,
obţinem:
H i + H = H e + h r i −e (5.4)

unde H este înălţimea de pompare (sarcina pompei), iar h r i −e sunt pierderile de

sarcină totale din sistem. Explicitînd sarcinile hidrodinamice, legea energiilor
devine:
v2 v2
z i + p i + i + H = z e + p e + e + h r i −e (5.5)
2g 2g

52
Ţinând seama că vitezele sunt neglijabile (vi ≅ 0), la suprafaţa liberă a celor două
rezervoare (aspiraţie şi refulare), rezultă că legea energiilor între intrarea şi ieşirea
din sistemul hidraulic este:
H = H st + h r i −e (5.6)

unde membrul drept reprezintă sarcina instalaţiei sau sarcina reţelei Hi. Sarcina
instalaţiei este defintă ca suma dintre înălţimea statică şi pierderile de sarcină
totale din sistem. Pierderile de sarcină totale din sistem sunt pierderile de sarcină
pe traseul de aspiraţie h r 1−a , respectiv pe traseul de refulare h r r − 2 . Explicitând

sarcina instalaţiei funcţie de debit obţinem:

H inst = H st + (M 1a + M r 2 )Q 2 sau H inst = H st + MQ 2 (5.7)

unde: M1a este modulul de rezistenţă hidraulică aferent traseului de aspiraţie; Mr2
este modulul de rezistenţă hidraulică aferent traseului de refulare, iar M este
modulul de rezistenţă hidraulică al instalaţiei M = M1a + Mr2.
În figura 5.2 este pus în evidenţă punctul de funcţionare pentru instalaţia hidraulică
de pompare. Curba caracteristică de sarcină a instalaţiei, denumită şi
caracteristica externă este reprezentarea grafică a variaţiei Hi=H(Q) şi corespunde
energiei raportate la greutate, Hi, care ar trebui să fie cedată instalaţiei, pentru ca
prin aceasta să fie vehiculat debitul Q.

Fig. 5.2 Punctul de funcţionare energetică

53
Curba caracteristică de sarcină a pompei, denumită şi caracteristica internă, este
reprezentarea grafică a variaţiei H=H(Q) şi corespunde energiei raportate la
greutate, H, pe care o poate ceda pompa instalaţiei, atunci când se vehiculează
debitul Q.
Pentru debitul corespunzător punctului de funcţionare, se determină o valoare de
randament, care se citeşte pe caracteristica de randament η=η(Q). Având cele 3
ρgQH
mărimi (Q, H, şi η), în continuare folosind relaţia P = se poate calcula
η
puterea necesară funcţionării pompei.
În timpul exploatării, punctul de funcţionare poate fi modificat atît prin modificarea
caracteristicii instalaţiei (manevrarea unei vane), cât şi prin modificarea
caracteristicii pompei (variaţia turaţiei, poziţia paletelor, diametrul rotorului). Pentru
o exploatare raţională, reglajul trebuie efectuat, astfel încât punctul de funcţionare
să se deplaseze în plaja randamentelor ridicate.

5.2 Funcţionarea pompelor cuplate în serie

Atunci când înălţimea de pompare furnizată de o pompă este insuficientă pentru
vehicularea debitului necesar instalaţiei de pompare, se adoptă soluţia cuplării
pompelor în serie. Aceasta are drept scop principal de a mări înălţimea de
pompare a instalaţiei de pompare. În acest sens prima pompă aspiră apa din
rezervorul de aspiraţie şi o refulează în aspiraţia celei de-a doua pompe s.a.m.d.
De obicei, se preferă evitarea echipării staţiilor de pompare cu pompe înseriate în
detrimentul montării pompelor multietajate. Există situaţii în care conducta de
refulare este foarte lungă sau situaţii pentru care regimul de presiuni într-o reţea nu
poate fi asigurat de staţiile de pompare de bază şi se utilizează cuplarea în serie a
pompelor sau a staţiilor de pompare amplasate la distanţe apreciate una de
cealaltă, în scopul repompării.

5.2.1. Cuplarea în serie a pompelor identice

Aşa cum se prezintă în figura 5.3, debitul de apă care circulă prin instalaţia de
pompare echipată cu două pompe cuplate în serie este acelaşi (Q1=Q2). Pentru

54
obţinerea caracteristicii cuplajului serie (H1+H2), se vor dubla succesiv ordonatele
curbei înălţimii de pompare H=f(Q) aşa cum se arată în figura 5.4.

Fig. 5.3 Schema instalaţiei hidraulice echipată cu două pompe înseriate

Legea energiilor între intrarea şi ieşire din sistemul hidraulic de pompare prevăzut
cu două pompe cuplate în serie este:
H i + H 1 + H 2 = H e + h r i −e (5.8)

unde H1 şi H2 sunt sarcinile celor două pompe cuplate în serie, iar hri-e sunt
pierderile de sarcină totale ale sistemului. Explicitând sarcinile hidrodinamice Hi,
respectiv He (cu vitezele vi şi ve neglijabile), legea energiilor între intrarea şi ieşirea
din sismul hidraulic de pompare devine:
H 1 + H 2 = H e − H i + h r i −e = H 1 + H 2 = H st + h r i −e (5.9)

unde membrul drept reprezintă sarcina instalaţiei sau sarcina reţelei Hi. Sarcina
instalaţiei este defintă ca suma dintre înălţimea statică şi pierderile de sarcină
totale din sistem. Pierderile de sarcină totale din sistem sunt pierderile de sarcină
pe tronsoanele h 1−a1 , h r1−a 2 , h r 2− 2 . Explicitând sarcina instalaţiei funcţie de debit

obţinem:
H inst = H st + (M 1− a1 + M r1− a 2 + M r 2 − 2 )Q 2 sau H inst = H st + MQ 2 (5.10)
unde M = M 1−a1 + M r1−a 2 + M r 2− 2 reprezintă modulul de rezistenţă hidraulică al

instalaţiei hidraulice.
În concluzie pentru cuplarea în serie a pompelor rezultă că:
Q = Q1 = Q2 iar Hinst = H1 + H2 (5.12)

55
Punctul de funcţionare al ansamblului este notat cu PF şi se obţine la intersecţia
dintre curba caracteristică a instalaţiei şi curba caracteristică energetică a
cuplajului serie aşa cum se prezintă în figura 5.4

Fig. 5.4 Diagrama de funcţionare a cuplajului serie pentru două pompe identice

Randamentul cuplajului în serie se defineşte ca fiind raportul dintre puterea

corespunzătoare înălţimii de pompare efective furnizată de ansamblu şi puterea
consumată de pompe. Tinând cont că QF = Q1 = Q2 , iar HF= H1 +H2 , rezultă
ρgQ F H F HF H + H2
ηF = = = 1 =η (5.13)
ρgQ1 H 1 ρgQ 2 H 2 H1 H 2 H1 + H 2
+ +
η1 η2 η1 η 2 η

5.2.2. Cuplarea în serie a pompelor având caracteristici diferite

Metodologia de determinare a punctului de funcţionare şi a parametrilor realizaţi de
fiecare pompă în parte, pentru cazul staţiilor de pompare echipate cu pompe cu
caracteristici energetice diferite cuplate în serie, este prezentată în graficul din
figura 5.5. Se observă că pentru o astfel de funcţionare există o zonă (zona
haşurată), unde rezultatul cuplajului serie este neraţional, înălţimea de pompare
realizată este mai mică decât inălţimea de pompare dezvoltată de o singură
pompă, ce ar lucra independent în reţea. În această zonă, o parte din înălţimea de
pompare dezvoltată de pompa având caracteristica H2 este folosită pentru a

56
compensa funcţionarea celeilalte pompe pe ramura negativă a curbei înălţimii de
pompare (H1), în domeniul debitelor mai mari decât debitul de înălţime de pompare
nulă.

Fig. 5.5 Diagrama de funcţionare a cuplajului serie pentru două pompe diferite

Randamentul cuplajului depinde de poziţia punctului de funcţionare, deci de

caracteristica reţelei şi de randamentele celor două pompe. Randamentul este dat
de relaţia:
ρgQ F H F HF
ηF = = (5.14)
ρgQ1 H 1 ρgQ 2 H 2 H1 H 2
+ +
η1 η2 η1 η 2
Pentru pompele multietajate, caracteristica energetică a pompei cu n etaje se
obţine grafic prin multiplicarea de n ori pe verticală (la acelaşi debit) a înălţimii de
pompare corespunzătoare caracteristicii de sarcină a unui etaj.
În concluzie pentru staţiile de pompare proiectate să funcţioneze cu pompe cuplate
în serie se recomandă următoarele:
- să se evite pe cât posibil cuplarea pompelor în serie, adoptând soluţia echipării
cu pompe multietajate;
- la limită dacă se adoptă soluţia cu pompe cuplate în serie, este de preferat
utilizarea unor pompe identice

57
- în cazul în care se adoptă soluţia cuplajului serie, este indicat să se aleagă
pompe pentru care la sarcină nulă debitele sunt sensibil apropiate.

5.3 Funcţionarea pompelor cuplate în paralel

Pentru situaţiile în care debitul livrat de o pompă este insuficient pentru
alimentarea consumatorilor din reţea, se adoptă soluţia cuplării a două sau mai
multe pompe în paralel. Aceasta are drept scop principal de a mări debitul
instalaţiei de pompare. În general aspiraţia este independentă pentru fiecare
pompă, iar refularea este comună, realizându-se într-o singură conductă. În figura
5.6 este prezentată schematic o instalaţie hidraulică de pompare prevăzută să
funcţioneze cu două pompe cuplate în paralel.

Fig. 5.6 Schema instalaţiei hidraulice echipată cu două pompe cuplate în paralel

Legea energiilor între intrarea şi ieşire din sistemul hidraulic de pompare prevăzut
cu două pompe cuplate în paralel se poate scrie pe oricare din traseele care leagă
cele două puncte. Pentru configuraţia geometrică din figura 5.6, legea energiilor se
poate scrie pe ambele trasee i-1-as-ak-rk-rs-2-e, cu k ∈ {1;2} .

H i + H 1 (Q 1 ) = H e + h r i − e (5.15)

H i + H 2 (Q 2 ) = H e + h r i − e (5.16)

unde H1 şi H2 sunt sarcinile celor două pompe cuplate în paralel, iar hri-e sunt
pierderile de sarcină totale ale sistemului. Explicitând sarcinile hidrodinamice Hi,
respectiv He (cu vitezele vi şi ve neglijabile), legea energiilor între intrarea şi ieşirea

58
din sismul hidraulic de pompare devine:
H 1 (Q1 ) = H st + h r 1−as + h r as −a1 + h r r1− rs + h r s − 2 (5.17)

H 2 (Q 2 ) = H st + h r 1−as + h r as −a 2 + h r r 2− rs + h r s − 2 (5.18)

Pierderile de sarcină hidraulică pe traseul 1-as şi rs-2, depind de debitul total Q, si

se pot scrie ca fiind MQ2, unde M este modulul echivalent de rezistenţă hidraulică
al instalaţiei prin care este tranzitat debitul total Q.
Pierderile de sarcină pe cele două ramuri ale instalaţiei hidraulice depind de debitul
Qk cu k ∈ {1;2} , şi pot fi scrise ca fiind M Pk Q 2k , unde MPk este modulul echivalent de
rezistenţă hidraulică al tronsonului aferent pompei Pk şi prin care este tranzitat
debitul Qk , k ∈ {1;2} .
Înlocuind în cele două relaţii ale energiilor scrise pe tronsoane, grupând termenii şi
adăugând relaţia de continuitate, obţinem următorul sistem:
H 1 (Q1 ) − M P1Q12 = H st + MQ 2 (5.19)

H 2 (Q 2 ) − M P 2 Q 22 = H st + MQ 2 (5.20)

Q = Q1 + Q 2 (5.21)
Membrul drept al primelor două ecuaţii reprezintă sarcina instalaţiei
H inst = H st + M (Q1 + Q 2 ) ⇒ H inst = H st + MQ 2
2
(5.22)

În concluzie pentru cuplarea în paralel a pompelor rezultă că:

Q = Q1 + Q 2 iar H inst = H 1 (Q1 ) − M P1Q12 = H 2 (Q 2 ) − M P 2 Q 22 (5.23)

5.3.1. Cuplarea în paralel a pompelor identice

Deoarece pompele sunt identice, atunci vom avea aceeaşi curbă caracteristică.
Pentru a determina curba de funcţionare comună (caracteristica cuplajului), se vor
însuma (dubla) succesiv debitele celor două pompe, corespunzătoare la diferite
înălţimi de pompare H, aşa cum se prezintă în graficul din figura 5.7. În cazul a trei
sau patru pompe, abscisele se vor tripla sau cuadrupla. Punctul de funcţionare se
va găsi la intersecţia curbei caracteristice a reţelei R1, cu caracteristica cuplajului
celor două pompe funcţionând în paralel, adică punctul PF.
În condiţiile în care în staţia de pompare ar funcţiona o singură pompă punctul de

59
funcţionare este dat de intersecţia dintre caracteristica reţelei R1 şi caracteristica
pompei, adică punctul C. În această situaţie debitul livrat de pompă reţelei este Qc.
După cum se poate remarca din figură: Qc < Q1+Q2 < 2Qc. Ca urmare creşterea de
debit obţinută prin funcţionarea celor două pompe în paralel este ∆Q < Qc. Această
creştere va fi cu atât mai mică, cu cât panta curbei caracteristice a reţelei este mai
abruptă, iar panta curbei caracteristice a pompei este mai plată.
În concluzie, rezultatele obţinute prin cuplarea în paralel depind în mare măsură de
particularităţile reţelei la care cuplajul este solicitat să se adapteze.

Fig. 5.7 Diagrama de funcţionare a cuplajului paralel pentru două pompe identice

Randamentul cuplajului paralel se defineşte ca fiind raportul dintre puterea utilă a

ansamblului şi puterea consumată de cele două pompe. Tinând cont că HF=H1=H2,
iar QF = Q1 + Q2 rezultă
ρgQ F H F QF Q + Q2
ηF = = = 1 =η (5.24)
ρgQ1 H 1 ρgQ 2 H 2 Q1 Q 2 Q1 + Q 2
+ +
η1 η2 η1 η 2 η
Aşadar, la cuplarea în paralel a două pompe identice , randamentul cuplajului este
egal cu randamentul pompei folosite corespunzător punctului de funcţionare.

60
 5.3.2. Cuplarea în paralel a două pompe diferite
Determinarea punctului de funcţionare a unei instalaţii hidraulice de pompare
echipată cu două pompe având caracteristici diferite cuplate în paralel este
prezentată în graficul din figura 5.8. Rezolvarea este asemănătoare cuplajului a
două pompe identice, dar se observă că pentru anumite zone rezultatul cuplajului
poate conduce la soluţii ineficiente din punct de vedere al sporirii debitului sau
chiar la soluţii inacceptabile în sensul reducerii debitului cuplajului fată de debitul
tranzitat la funcţionarea unei singure pompe. O astfel de zonă este cea de situată
deasupra înălţimii maxime de pompare a pompei de caracteristică H1 delimitată de
punctele A şi B. În această zonă sarcina pompei de caracteristică H2 este
superioară sarcinii maxime a pompei de caracteristică H1. Ca urmare în situaţia în
care pe tronsonul de refulare al pompei de caracteristică H1 nu există montat
clapet de sens, o parte din debitul vehiculat de pompa de caracteristică H2 va
circula invers (debit negativ) prin pompa mai mică de caracteristică H1 deşi
aceasta continuă să se rotească normal. În consecinţă pompa de caracteristică H1
va funcţiona în regim de frânare a cărui caracteristică este trasată pe figură la
debite negative.

Fig. 5.8 Diagrama de funcţionare a cuplajului paralel pentru două pompe diferite

61
Atunci când curba caracteristică a reţelei (instalaţiei) este de tipul R1, cu pierderi de
sarcină relativ mici, punctul de funcţionare al ansamblului retea-staţie de pompare
este PF, determinat de înălţimea de pompare HF şi debitul total QF=Q1+Q2.
În situaţiile pentru care curba caracteristică a reţelei (instalaţiei) este de tipul R2,
corespunzătoare unui sistem hidraulic cu pierderi de sarcină mari, funcţionarea
pompelor în instalaţie este contraindicată, punctul de funcţionare este F’ , pompa
de caracteristică H1 lucrând în regim de frânare în lipsa clapetului de sens pe
tronsonul de refulare al pompei. Dacă se elimină regimul de franare al pompei de
caracteristică H1 prin prevederea unui clapet de sens, punctul de funcţionare este
F” situat pe ramura BC, situaţie în care pompa de caracteristică H1 funcţionează
inutil.
În concluzie pentru staţiile de pompare proiectate să funcţioneze cu pompe cuplate
în paralel se recomandă următoarele:
- la selecţia pompelor, pe cât posibil să se prevadă pompe având caracteristici
identice;
- instalaţiile hidraulice ale tronsoanelor de refulare a pompelor să fie echipate cu
clapete de sens;
- la limită dacă este necesară prevederea unor pompe cu caracteristici diferite,
este indicat ca acestea să aibă caracteristicile de sarcină sensibil apropiate.
Randamentul cuplajului paralel se defineşte ca fiind raportul dintre puterea utilă a
ansamblului şi puterea consumată de cele două pompe. Ţinând cont că HF = H1 =
H2, iar QF = Q1 + Q2 rezultă
ρgQ F H F QF
ηF = = (5.25)
ρgQ1 H 1 ρgQ 2 H 2 Q1 Q 2
+ +
η1 η2 η1 η 2

5.4 Cavitaţia pompelor

Fenomenul de cavitaţie este prezent într-un curent de lichid în zonele ştrangulate,
unde presiunea scade la presiunea de vaporizare şi cauzează apariţia unor
cavităţi, goluri umplute cu vapori şi gaze. Cavităţile singulare sau sub forma unui
nor de bule, sunt antrenate de curentul de lichid în zone cu presiuni mai mari, unde

62
fiind comprimate se surpă violent generând presiuni şi temperaturi ridicate, precum
şi oscilaţii de înaltă frecvenţă însoţite de zgomote. Fenomenul de cavitaţie se
recunoaşte prin efectele sale care sunt: eroziunea pereţilor solizi, oscilaţiile şi
vibraţiile generatoare de zgomote, precum şi reducerea randamentului pompelor.
Cel mai spectaculos efect al cavitaţiei este distrugerea materialelor solide, chiar şi
a oţelurilor înalt aliate, motiv pentru care fenomenul de cavitaţie mai este denumit
şi ”cancerul maşinilor hidraulice”.
Pompele ce funcţionează în regim de cavitaţie prezintă o cădere bruscă a curbelor
caracteristice de sarcină H=f(Q), de putere P=f(Q) şi randament η=f(Q), aşa cum
se prezintă în figura 5.9.

Fig. 5.9 Evoluţia curbelor caracteristice în regim de cavitaţie

Cauzele care pot provoca apariţia fenomenului de cavitaţie în funcţionarea

pompelor pot fi:
- creşterea înălţimii geodezice de aspiraţie (diferenţa de nivel între cota axului
pompei şi nivelul apei în bazinul de aspiraţie;
- creşterea pierderilor de sarcină pe traseul de aspiraţie al pompei, datorită măririi
debitului pompat sau a modulului de rezistenţă hidraulică (înfundarea sorbului,
manevrarea vanei de pe aspiraţie);
- funcţionarea pompelor în zona debitelor mari cu înălţimi de pompare reduse;
- funcţionarea pompelor la altitudini superioare celor considerate în calcule;

63
- creşterea temperaturii lichidului ceea ce conduce la creşterea presiunii de
vaporizare;
- conţinutul mare de gaze dizolvate în apă;
- funcţionarea pompei la turaţii mai mari decât cele prevăzute.
Studiul funcţionării pompelor în regim de cavitaţie este evaluat cu ajutorul sarcinii
pozitive nete la aspiraţie a cărei prescurtare este NPSH - denumită şi înălţimea
pozitivă netă la aspiraţie. Relaţia care descrie NPSH-ul instalaţiei este:
p i − p v α i ⋅ v i2
NPSH inst = + − H ga − M a ⋅ Q 2 (5.26)
ρ⋅g 2g
semnificaţia termenilor a fost prezentată în capitolul & 3.4.
Analiza comportării cavitaţionale este prezentată în graficul din figura 5.10, în care
se observă că la intersecţia dintre NSPH-ul instalaţiei calculat după metodologia
descrisă în capitolul & 3.4 şi NPSH-ul pompei furnizat de către fabricant se obţine
punctul de funcţionare cavitaţional care împarte diagrama în două zone:
- zona de funcţionare necavitaţională Q<Qlim, unde NSPHinst > NSPHpompa
- zona de funcţionare cavitaţională Qlim < Q, unde NSPHinst < NSPHpompa.

Fig. 5.10 Determinarea punctului limită cavitaţional

Privind în ansamblu posibilităţile de funcţionare a pompelor prezentate în acest

capitol, putem remarca că alături de caracteristica energetică a pompelor un rol

64
esenţial în stabilirea punctului de funcţionare pentru staţiile de pompare din
sistemele de alimentări cu apă îl are şi caracteristica instalaţiei/reţelei. Factorii
principali care influenţează punctul de funcţionare energetică din perspectiva
caracteristicii instalaţiei/reţelei sunt: modulul de rezistenţă hidraulică al instalaţiei M
şi înălţimea statică corespunzătoare sistemului Hst. După cum am constat în
diagramele prezentate atunci când modulul de rezistenţă hidraulică creşte (ex.
datorită închiderii mai accentuate a vanelor la consumatori) debitul pompat scade
iar valoarea înălţimii de pompare creşte. De asemenea când valoarea înălţimii
statice creşte debitul tranzitat prin instalaţie scade, iar înălţimea de pompare
creşte.

65
6. Reglarea parametrilor în instalaţiile de pompare

Adaptarea parametrilor de funcţionare ai unui agregat de pompare la nevoile

variabile în timp ale consumatorilor branşati la reţea, constituie problema reglajului
debitului pompelor din staţiile de pompare. Reglarea constituie procedeul sau
procedeele prin care se modifică permanent sau temporar parametrii hidraulici
(debitul şi înălţimea de pompare), astfel încât staţia de pompare să satisfacă
parametrii ceruţi de consumatori.
Deoarece punctul de funcţionare al unei instalaţii de pompare se află la intersecţia
dintre caracteristica pompei şi caracteristica reţelei, este necesar ca pentru
modificarea parametrilor de funcţionare să se acţioneze asupra celor două
componente.
Ca urmare, orice intervenţie realizată din exterior asupra instalaţiei de pompare, fie
cu scopul de a trece instalaţia de la un debit stabilit la altul sau de la o înălţime de
pompare stabilită la alta, fie cu scopul de a menţine constant debitul sau înălţimea
de pompare a instalaţiei, modifică parametrii funcţionali ai instalaţiei de pompare.
În acest sens, în funcţie de tipul pompei, de parametrii caracteristici ai acesteia,
dar mai ales de modul de variaţie în timp a cerinţelor consumatorilor, modalităţile
de reglare a funcţionării pompelor din staţiile de pompare pot fi realizate prin:
- modificarea caracteristicii reţelei/instalaţiei (sistemul hidraulic reglabil), păstrând
neschimbată caracteristica pompei (pompa nereglabilă) – reglaj extern;
- modificarea caracteristicii de sarcină a pompei (pompa reglabilă), păstrând
neschimbată caracteristica instalaţiei (sistemul hidraulic nereglabil) – reglaj
intern;
- modificarea simultană sau succesivă a ambelor caracteristici, cea de sarcină a
pompei (pompa regabilă) şi cea a reţelei/instalaţiei (sistemul hidraulic reglabil).
Se menţionează că cele trei modalităţi de reglare a funcţionării pompelor,
constituie variantele de reglare temporară. Pentru adoptarea variantei permanente
se va proceda la modificarea caracteristicii de sarcină a pompei care constă în
modificarea diametrului rotorului pompei.
Metoda de reglaj aleasă trebuie să ducă la modificarea punctului de funcţionare a

66
ansamblului staţie de pompare-reţea de distribuţie, să asigure o funcţionare stabilă
şi să răspundă criteriilor tehnice şi economice.

6.1 Reglarea parametrilor prin modificarea caracteristicii

reţelei – reglaj extern
Reglarea parametrilor de funcţionare a pompelor prin modificarea caracteristicii
reţelei poate fi realizată prin manevre închis/deschis a vanei montate pe tronsonul
de refulare, sau prin folosirea unei conducte de by-pass prin intermediul căreia o
parte din debitul pompat este retransmis de la refulare în rezervorul de aspiraţie,
sau prin folosirea unui rezervor sub presiune, montat între pompă şi sistemul
hidraulic (sistem hidrofor).

6.1.1 Reglajul debitului prin manevrarea vanei de pe conducta de

refulare
Pentru staţiile de pompare neautomatizate, din cadrul sistemelor de alimentare cu
apă, în timpul exploatării reglajul debitului pompat se realizează de regulă prin
modificarea gradului de închidere a vanelor existente pe circuitul de refulare al
pompelor. Prin aplicarea acestei soluţii se modifică caracteristica reţelei/instalaţiei,
deoarece valoarea pierderilor de sarcină în circuit creşte sau descreşte funcţie de
gradul de închidere al vanei. În figura 6.1 se prezintă grafic variaţia punctului de
funcţionare al instalaţiei de pompare la manevrarea vanei V din schema sistemului
hidraulic. Atunci când vana V este complet deschisă rezultă Hi = Hg + M1Q2 şi ca
urmare ansamblul pompă-reţea funcţionează la debitul Qmax (căruia îi corespunde
randamentul η1). La închiderea vanei V, punctul de funcţionare se deplasează
către stânga, noua caracteristică a reţelei devine Hi = Hg + M2Q2, ansamblul
pompă-reţea funcţionează la debitul Qmin (căruia îi corespunde randamentul η2)şi
ca urmare debitul pompat devine Qmin . Pe grafic sunt evidenţiate pierderile de
sarcină date de obturarea secţiunii de curgere prin închiderea vanei V de pe
conducta de refulare.

67
 Fig. 6.1 Reglarea parametrilor prin variaţia gradului de deschidere a vanei de pe
conducta de refulare

6.1.2 Reglajul debitului prin utilizarea conductei de ocolire (by-pass)

Adoptarea unei astfel de soluţii constă în devierea controlată către rezervorul de
aspiraţie a unei părţi din debitul pompat, prin prevedea unei conducte (by-pass) pe
traseul de refulare al pompei. Debitul pompat la consumator în acest caz se
determină grafic.
În figura 6.2 este exemplificată o schemă a unei instalaţii hidraulice de pompare
prevăzută cu o conductă de by-pass refulând în rezervorul de aspiraţie, precum şi
graficul de funcţionare al acestei instalaţii.
Când vana V2 de pe conducta de by-pass este închisă, debitul prin această
conductă este nul. În acest caz punctul de funcţionare al instalaţiei este F1, situat la
intersecţia dintre caracteristica de sarcină a pompei H=f(Q) şi caracteristica
instalaţiei Hi=f(Q). Debitul pompat este minim şi este egal cu debitul livrat
instalaţiei. Parametrii de funcţionare ai pompei fiind (Qmin, Hmax, η1).
Când vana V2 de pe conducta de by-pass este deschisă la maxim, deci o parte din
debitul pompat este recirculat pe conducta de by-pass. În acest caz punctul de
funcţionare este F, situat la intersecţia dintre caracteristica de sarcină a pompei
H=f(Q) şi caracteristica obţinută prin sumarea pe orizontală a caracteristicii

68
instalaţiei Hi=f(Q) şi caracteristcii by-pass Hby=f(Q). În acest caz, debitul pompat
are valoarea maximă Qmax şi este egal cu suma dintre valoarea minimă a debitului
care alimentează instalaţia (QB) şi valoarea maximă a debitului recirculat prin
conducta by-pass (QA). Debitul QA tranzitat pe conducta by-pass corespunde
punctului A şi este definit de intersecţia dintre caracteristica Qby=f(Q) şi orizontala
H=Hmin corespunzătoare sarcinii minime din punctul de funcţionare F. Punctul B
este definit, la intersecţia dintre caracteristica instalaţiei Hi=f(Q) şi orizontala
orizontala H=Hmin corespunzătoare sarcinii minime din punctul de funcţionare F.
Parametrii de funcţionare ai pompei sunt cei corespunzători punctului F, anume
(Qmax, Hmin).

Fig. 6.2 Reglarea parametrilor prin folosirea conductei by-pass

Din reprezentarea grafică, prezentată în figura 6.2 rezultă că la reglarea

parametrilor staţiei de pompare prin folosirea conductei by-pass, debitul pompat Q
variază între Qmin şi Qmax, iar debitul care pleacă către beneficiar/consumator
variază între QB şi Qmin.
Deşi metoda este simplă, nu se recomandă pentru aplicaţii practice deoarece
vehicularea debitului trazitat prin by-pass în circuit închis, consumă ineficient
energie electrică.

69
 6.1.3 Reglajul prin utilizarea rezervorului sub presiune
Reglarea funcţionării pompelor prin utilizarea rezervorului sub presiune montat pe
conducta de refulare presupune decuplarea temporară a pompei de funcţionarea
sistemului. În figura 6.3 se prezintă variaţia punctului de funcţionare şi schema
instalaţiei de pompare formată din rezervor de aspiraţie, pompă, rezervor sub
presiune, retea de distribuţie. Ansamblul unei astfel de instalaţii poartă denumirea
de hidrofor şi este utilizată la scară largă în alimentarea cu apă rece a clădirilor
înalte, acolo unde pentru asigurarea presiunii la robineţii consumatorilor este
nevoie de o valoare mai mare decăt cea asigurată la branşament de către
compania de distribuţie a apei.

Fig. 6.3 Reglarea parametrilor prin folosirea instalaţiei de hidrofor

În general, o astfel de instalaţie de pompare funcţionează automat, automatizarea

realizându-se funcţie de nivelurile minime şi maxime din recipentul de hidrofor.
Pentru ca o astfel de instalaţie să fie funcţională este necesar să se prevadă un
compresor conectat la recipientul de hidrofor pentru refacerea pernei de aer.
Sarcina instalaţiei depinde de sarcina piezometrică de la suprafaţa apei din
hidrofor. Când consumul de apă din recipientul de hidrofor creşte, nivelul apei
scade, presiunea pe suprafaţa liberă a apei scade iar perna de aer se destinde
până la valoarea lui pmin, moment în care porneşte pompa, comandată de un
presostat sau de un traductor de nivel sau de presiune. Din acest moment în
recipientul de hidrofor se acumulează apă, perna de aer se comprimă, iar nivelul
apei creşte până la valoarea pmax, moment în care pompa se decupleză automat,

70
iar alimentarea consumatorilor se realizează continuu datorită presiunii din perna
de aer.

6.1.4 Aspecte privind reglarea discretă a funcţionării pompelor

Staţiile de pompare care deservesc reţelele de distribuţie a apei din cadrul
sistemelor centralizate ale localităţilor, sunt echipate cu pompe cuplate în paralel,
fapt pentru care funcţionarea staţiei se realizează după regulile prezentate la
cuplarea pompelor în paralel.
Având în vedere că într-o reţea de distribuţie a apei potabile debitele pompate sunt
variabile funcţie de activitatea consumatorilor, curba caracteristică a
reţelei/instalaţiei este variabilă în timp. Variaţia Q = Q(t) a consumului zilnic în
limite importante conduce la necesitatea reglării funcţionării staţiei de pompare.
Pentru o întelegere mai facilă în continuare se va prezenta funcţionarea unei staţii
de pompare ce deserveşte o reţea de distribuţie a apei potabile, echipată cu 4
pompe identice acţionate cu turaţie constantă, montate în paralel. Exploatarea
staţiei se realizează secvenţial, funcţie de variaţia presiunii în bara de refulare a
staţiei, variaţie ce apare datorită creşterii şi descreşterii consumului de apă din
reţeaua de distribuţie. Deoarece avem de analizat un regim de funcţionare variabil,
în cele ce urmează vor fi prezentate cele două cazuri întâlnite în exploatarea unei
astfel de staţii de pompare.
⇒ Primul caz îl constituie cel al funcţionării staţiei de pompare în situaţia în care
consumul de apă creşte de la o valoare minimă către o valoare maximă (de
exemplu în intervalul orar 0500 - 1000 când consumul creşte datorită deschiderii
robineţilor din instalaţiile interioare ale imobilelor consumatorilor). Această situaţie
de exploatare a staţiei de pompare este prezentată în figura 6.4, în care pornirea
celor 4 pompe identice acţionate cu turaţie constantă montate în paralel este
comandată funcţie de valoarea înălţimii de pompare în punctul de funcţionare al
ansamblului de pompe cuplate în paralel. Plaja de variaţie a înălţimii de pompare
variază într-o valoare minimă , Hmin şi o valoare maximă, Hmax.

71
 Fig. 6.4 Reglarea discretă a staţiei de pompare când consumul de apă creşte

Pentru început considerăm că ne aflăm în situaţia primelor ore ale dimineţii când
consumul de apă creşte brusc de la o valoare minimă către valoarea maximă.
Atunci când consumul de apă este mic, majoritatea robineţilor din instalaţiile
interioare ale imobilelor sunt închise, caracteristica reţelei/instalaţiei Hi=f(Q) este
cea corespunzătoare modulului de rezistenţă maxim al reţelei Mmax şi anume:
Hi = Hst + Mmax Q2 (6.1)
În acest moment în staţia de pompare funcţionează o singură pompă, a cărei curbă
cracteristică de sarcină este 1P. Punctul de funcţionare energetică este F1
determinat la intersecţia celor două curbe caracteristice, iar înălţimea de pompare
este HF1 = Hmax.
În momentul în care încep să se deschidă roboneţii din instalaţiile interioare ale
imobilelor, debitul pompat de staţia de pompare creşte, modulul de rezistenţă
hidraulică scade, caracteristica instalaţiei coboară, iar punctul de funcţionare
migrează pe caracteristica pompei, către valori mai mici ale înălţimii de pompare,
până când atinge înălţimea de pompare minimă admisibilă, moment în care se
porneşte cea de a doua pompă iar punctul de funcţionare este F2, corespunzător
înălţimii de pompare minime pentru reţeaua considerată.
Prin pornirea celei de a doua pompe, atât debitul cât şi înălţimea de pompare

72
realizate de staţia de pompare modifică brusc curba caracteristică a staţiei de
pompare, deoarece cele două pompe funcţionează cuplate în paralel. Curba
caracteristică a ansamblului celor două pompe cuplate în paralel este 2P, iar
punctul de funcţionare trece din poziţia F2 în poziţia F3 situată pe aceeaşi curbă
caracteristică a reţelei ca şi F2.
În continuare prin creşterea consumului de apă din reţeaua de distribuţie punctul
de funcţionare F3 continuă să migreze pe curba caracteristică 2P corespunzătoare
funcţionării staţiei de pompare cu două pompe cuplate în paralel, până când atinge
valoarea minimă a înălţimii de pompare admisibile Hmin (punctul de funcţionare F4),
moment în care se porneşte cea de a treia pompă din staţia de pompare.
Prin pornirea celei de a treia pompe staţia de pompare funcţionează cu 3 pompe
cuplate în paralel, debitul şi înălţimea de pompare se modifică brusc, iar punctul de
funcţionare trece din poziţia F4 în poziţia F5, situat la intersecţia dintre caracteristica
ansamblului de trei pompe cuplate în paralel (notat cu 3P) şi caracteristica reţelei
care trece prin F4.
În continuare, consumul creşte, algoritmul de exploatare al staţiei se repetă
punându-se în funcţiune şi cea de a patra pompă, până când se ajunge la debitul
maxim pompat de staţie. Acest debit este corespunzător punctului de funcţionare
F8 situat la intersecţia dintre curba caracteristică a ansamblului de patru pompe
cuplate în paralel şi curba caracteristică a reţelei corespunzătoare modulului minim
de rezistenţă hidraulică Mmin şi anume:
Hi = Hst + Mmin Q2 (6.2)

Prin proiectarea punctelor de funcţionare F1, F2, F3 …. F8, pe axa debitelor, se

obţin intervalele discrete sau secvenţiale de variaţie ale debitului pompat de staţia
de pompare consumatorilor. Se constată că o astfel de reglare a funcţionării
pompelor în staţia de pompare, nu poate asigura toate valorile debitelor cerute de
consumatori, între valoarea minimă Q1 (corespunzătoare punctului de funcţionare
F1) şi valoarea maximă a debitului Q8 (corespunzătoare punctului de funcţionare
F8), motiv pentru care acest tip de reglare poartă denumirea de reglare discretă
sau reglare secvenţială a funcţionării pompelor în staţia de pompare. Totodată, se
constată că, deoarece necesarul de apă la branşamentele consumatorilor variază

73
continuu, există o perioadă de timp în care debitul pompat este mai mare decât
debitul necesar consumatorilor branşaţi la reţeaua de distribuţie deservită de staţia
de pompare. Această perioadă se produce în momentul imediat următor pornirii
unei pompe din staţie, ceea ce face ca staţia de pompare să furnizeze un debit de
apă excedentar.
⇒ Cel de al doilea caz îl constituie cel al funcţionării staţiei de pompare în situaţia
în care consumul de apă scade de la o valoare maximă către o valoare minimă (de
exemplu în cursul serii până spre miezul nopţii, intervalul orar 2100 - 500, când
consumul scade datorită închiderii robineţilor din instalaţiile interioare ale imobilelor
consumatorilor). Această situaţie de exploatare a staţiei de pompare este
prezentată în figura 6.5, în care oprirea celor 4 pompe identice acţionate cu turaţie
constantă montate în paralel este comandată funcţie de valoarea înălţimii de
pompare în punctul de funcţionare al ansamblului de pompe cuplate în paralel.
Plaja de variaţie a înălţimii de pompare variază într-o valoare minimă, Hmin şi o
valoare maximă, Hmax.

Fig. 6.5 Reglarea discretă a staţiei de pompare când consumul de apă scade

Algoritmul de exploatare al staţiei de pompare la reducerea consumului de apă din

reţea, constă în oprirea secvenţială a pompelor pe măsură ce modulul de

74
rezistenţă hidraulică al reţelei creşte. Ca urmare pentru situaţia în care consumul
este mare, robineţii instalaţiilor interioare sunt deschişi atunci modulul de rezistenţă
hidraulică al reţelei este minim, iar în staţia de pompare funcţionează toate cele
patru pompe cuplate în paralel. Parametrii de funcţionare a staţiei sunt cei care
definesc punctul de funcţionare F1(Hmin - sarcina este minimă şi Qmax – debit
maxim), situat la intersecţia dintre curba caracteristică 4P şi curba caracteristică a
reţelei.
În momentul în care, debitele la branşamentele reţelei de distribuţie încep să scadă
datorită închiderii robineţilor din instalaţiile interioare ale imobilelor, modulul de
rezistenţă hidrulică al reţelei creşte (caracteristica reţelei se ridică), iar punctul de
funcţionare migrează pe curba caracteristică cuplajului paralel 4P către valori mai
mari ale înălţimii de pompare. În momentul în care înălţimea de pompare devine
egală cu înălţimea de pompare maxim admisibilă Hmax, prestabilită prin regimul de
exploatare al staţiei, punctul de funcţionare al staţiei de pompare devine F2. În
acest moment se va opri o pompă, urmând să rămână în funcţiune celelalte trei
pompe cuplate în paralel. Oprirea uneia dintre pompe implică modificarea bruscă a
curbei caracteristice a staţiei de pompare, motiv pentru care atât valoarea debitului
pompat cât şi cea a înălţimii de pompare scad, curba cuplajului paralel al staţiei
fiind 3P. Punctul de funcţionare trece imediat în poziţia F3 , situată pe aceeaşi
caracteristică a reţelei ca şi F2.
În continuare, prin creşterea modulului de rezistenţă hidraulică al reţelei datorită
reducerii continue a consumului de apă, algoritmul de funcţionare a pompelor din
staţia de pompare se repetă, până în momentul în care se ajunge ca staţia să
funcţioneze cu o singură pompă.
Debitul minim pompat în reteaua de distribuţie corespunde caracteristicii instalaţiei
pentru care modulul de rezistenţă hidraulică este maxim Mmax. Acest debit minim
este realizat la sarcina maximă Hmax, definind astfel punctul de funcţionare F8.
Aşa cum se poate observa şi în acest al doilea caz analizat, procesul de reglare
este unul de tip secvenţial sau discret, în sensul că nici de această dată, reglarea
nu poate asigura toate valorile debitelor cerute de consumatori, valori cuprinse
între valoarea maximă (QF1 corespunzătoare punctului de funcţionare F1) şi

75
valoarea minimă (QF8 corespunzătoare punctului de funcţionare F8). Totodată,
variaţia continuă a necesarului de apă la branşamentele reţelei de distribuţie, face
ca în momentul imediat următor opririi unei pompe, debitul pompat de staţia de
pompare să devină mai mic decât este necesar, creându-se astfel o perioadă de
timp în care debitul pompat în reţeaua de distribuţie este insuficient cerinţelor de
apă a consumatorilor.
În concluzie, reglarea discretă sau secvenţială a unei staţii de pompare echipate cu
pompe identice cuplate în paralel acţionate cu turaţie constantă, este ineficientă.
Argumentul acestei afirmaţii, îl reprezintă faptul că există fie perioade în care staţia
de pompare livrează reţelei de distribuţie un debit excedentar, fie perioade în care
staţia de pompare livrează reţelei de distribuţie un debit de apă insuficient.

6.2 Reglarea parametrilor prin modificarea caracteristicii

pompei - reglaj intern
Reglajul debitului prin modificarea turaţiei. Dezvoltarea unei astfel de
tehnologii de variaţie a turaţiei motorului de antrenare şi implicit a pompei, conduce
la o reglare automată a parametrilor de funcţionare ai grupurilor de pompare. Prin
capacitatea de a-şi regla turaţia, pompa va regla continuu presiunea pentru a se
adapta în acest mod optim debitului cerut de sistem, realizând în acest fel
economie de energie fără a compromite durata de exploatare sau fiabilitatea
pompei.
Prin modificarea turaţiei cu care este antrenată pompa, curbele H = f(Q,n) se
modifică după cum se arată în figura 6.6. Astfel, pentru o caracteristică a
sistemului dată vom avea mai multe puncte de funcţionare.
Pentru a trasa caracteristica H = f(Q,n), având n – parametru, se are în vedere că
punctele acestor curbe sunt omoloage, fiind legate prin intermediul unei pabole de
gradul doi. Vârful parabolei trece prin originea axelor de coordonate şi asigură:
Q1 Qx
= = const. (6.3)
H1 Hx

76
 Fig. 6.6 Variaţia turaţiei

Metoda prin variaţia turaţiei realizează eficienţă sporită pentru agregatul de

pompare, dar necesită cheltuieli de investiţii suplimentare, deoarece motorul
trebuie să fie echipat cu convertizor de frecvenţă pentru a realiza variaţia turaţiei
motorului de antrenare a pompei.
Introducerea acţionării cu turaţie variabilă a pompelor din staţiile de pompare
existente în cadrul sistemelor de alimentare cu apă, tinde să se extindă din ce în
ce mai mult, motiv pentru care în continuare vom prezenta unele aspecte pe care
le presupune existenţa unui astfel de reglaj a parametrilor de funcţionare a
pompelor.
⇒ Un prim aspect al reglării parametrilor de funcţionare prin variaţia turaţiei
pompei, îl constituie cel al determinării randamentului la care funcţionează o
pompă acţionată de un motor echipat cu un convertizor de frecvenţă pentru variaţia
turaţiei, în momentul în care turaţia este diferită de cea nominală, n0
corespunzătoare curbelor caracteristice furnizate de producător.
Având drept cunoscute curbele caracteristice H=f(Q) şi η=f(Q) la turaţia nominală
n0, caracteristica fixă a reţelei/instalaţiei Hi=f(Q), precum şi turaţia n1 (n1≠ n0), la
care se doreşte determinarea parametrilor de funcţionare ai pompei montată în
instalaţia dată, se poate determina curba caracteristică de sarcină a pompei
funcţionând la turaţia n1 folosind relaţiile de similitudine:
2
Q n H n 
= ; =  (6.4)
Q1 n 1 H 1  n 1 

77
Valorile care descriu caracteristica de sarcină la turaţia n1 se determină plecând de
la perechi de valori (Qk, Hk) corespunzătoare caracteristicii de sarcină n0, astfel:
2
n n 
Q1k = 1 Q k şi H 1k =  1  H k (6.5)
n n 
unde s-a notat cu (Q1k, H1k) coordonatele punctului de pe caracteristica de sarcină
H1=f(Q1) corespunzătoare turaţiei n1, punct omolog cu punctul de coordonate (Qk,
Hk) de pe caracteristica de sarcină H=f(Q) corespunzătoare turaţiei nominale n0.
Având aceste puncte se poate construi caracteristica H1=f(Q) corespunzătoare
turaţiei n1, iar la intersecţia acestei curbe cu caracteristica reţelei/instalaţiei Hi=f(Q),
se determină punctul de funcţionare F având coordonatele (QF, HF), figura 6.7.
Pentru determinarea randamentului ηF corespunzător punctului de funcţionare F,
trebuie determinat debitul QOF corespunzător punctului omolog OF de pe
caracteristica de sarcină a pompei H=f(Q) furnizată de producător pentru turaţia n0.
Aceasta se determină folosind relaţiile de similitudine pentru debite, de unde
rezultă:
n0
Q OF = QF (6.6)
n1
Pentru această valoare a debitului (QOF) din grafic, pe caracteristica de randament
furnizată de producător la turaţia nominală n0, se citeşte ηF , valoare care
corespunde punctului de funcţionare F.

Fig. 6.7 Determinarea randamentului punctului de funcţionare la variaţia turaţiei

78
⇒ Cel de al doilea aspect al reglării parametrilor de funcţionare prin variaţia turaţiei
pompei, îl constituie determinarea turaţiei de antrenare a pompei existentă într-o
instalaţie hidraulică de pompare, astfel încât prin respectiva instalaţie să se
tranziteze un anumit debit sau să se realizeze un o anumită înălţime de pompare.
Având drept cunoscute curbele caracteristice H=f(Q) şi η=f(Q) la turaţia nominală
n0, caracteristica fixă a reţelei/instalaţiei Hi=f(Q), precum şi parametrul care trebuie
realizat (fie debitul QF1, fie înălţimea de pompare HF1) la turaţia n1 necunoscută
(n1≠ n0), se poate determina punctul de funcţionare energetică a pompei F1 la
turaţia n1 necunoscută, ca fiind determinat de verticala care pleacă din QF1 şi
intersectează caracteristica reţelei/instalaţiei (atunci când se impune debitul QF1
care ar trebui tranzitat prin instalaţie) sau ca fiind determinat de orizontala care
pleacă din HF1 şi intersectează caracteristica reţelei/instalaţiei (atunci când se
impune înălţimea de pompare HF1 care ar trebui realizată).
Pentru oricare din cele două variante posibile, funcţie de care se realizează variatia
turaţiei, determinarea punctului de funcţionare energetică, conduce la cunoaşterea
perechii de valori QF1, HF1, valori corespunzătoare turaţiei necunoscute n1, aşa
cum se arată în figura 6.8.

Fig. 6.8 Determinarea turaţiei pompei pentru QF1 sau HF1 impus

79
Turaţia n1 se determină folosind relaţiile de similitudine scrise pentru debite şi
înălţimi de pompare
 Q OF n 0
Q = n
 F1 1
 2 (6.7)
 H OF =  n 0 
H  
 F1  n 1 
Pentru acest sistem avem trei necunoscute (QOF,HOF şi n1). Pentru rezolvare vom
elimina raportul turaţiilor între cele două ecuaţii şi vom obţine:
2
H OF  Q OF  H F1
= ⇒ H OF = (Q OF ) 2 (6.8)
H F1  Q F1  (Q F1 ) 2

care reprezintă locul geometric al punctelor omoloage lui F1. Cunoscând valoarea
H F1
(unde HF1 şi QF1 sunt coordonatele punctului de funcţionare F1) şi
(Q )
raportului 2
F1

dând valori debitului obţinem parabola punctelor omoloage. La intersecţia dintre

parabola punctelor omoloage şi curba caracteristica de sarcină a pompei la turaţia
nominală n0 , se obţine punctul omolog OF, corespunzător turaţiei n0. Pentru
determinarea turaţiei n1 se aplică relaţiile de similitudine între punctele OF şi F1,
după cum urmează:
Q F1 n1 Q F1
= ⇒ n1 = n 0 (6.9)
Q OF n0 Q OF

Randamentul ηF1 corespunzător punctului de funcţionare F1 la turaţia n1 se

determină prin citirea valorii randamentului corespunzător debitului QOF pe
caracteristica de randament η=f(Q) la turaţia nominală n0 furnizată de fabricant.

6.2.1 Aspecte privind reglarea continuă a funcţionării pompelor

Eliminarea inconvenientelor create de reglarea discretă sau secvenţială a
funcţionării pompelor din staţiile de pompare care deservesc reţele de conducte
pentru care debitele la consumatori variază continuu, este posibilă prin adoptarea
şi implementarea procesului de reglare continuă. Această reglare poate fi realizată

80
prin automatizarea staţiei de pompare şi echiparea cel puţin a unei pompe, din
cadrul staţiei de pompare, cu motor prevăzut cu convertizor de frecvenţă pentru
variaţia turaţiei. O astfel de automatizare a staţiei de pompare, bazată pe
combinarea reglării discrete cu reglarea continuă, conduce la modificarea continuă
a curbei caracteristice a pompelor acţionate cu turaţie variabilă.
Pentru o înţelegere mai facilă a regimului de exploatare dintr-o staţie de pompare,
în care cel puţin una din pompe este acţionată cu turaţie variabilă, vom considera
o staţie de pompare echipată cu patru pompe identice cuplate în paralel. Regimul
de exploatare al staţiei va consta într-o funcţionare continuă a pompei acţionate cu
turaţie variabilă (pompă ce va fi desemnată drept pompa de bază) şi funcţionare
periodică pentru celelalte pompe. Pornirea şi oprirea celorlalte trei pompe se va
realiza prin comandă automată, funcţie de turaţia pompei de bază şi de valoarea
înălţimii de pompare în punctul de funcţionare al ansamblului de pompe cuplate în
paralel. Ca şi în cazul reglării discrete înălţimea de pompare necesară realizării
presiunii de serviciu la branşamentele consumatorilor arondaţi reţelei de distribuţie,
variază între o valoare minimă Hmin şi o valoare maximă Hmax.
Impactul şi influenţa prezenţei convertizorului de frecvenţă montat pe motorul de
antrenare al pompei de bază, asupra regimului de exploatare al staţiei de pompare
în care pot să funcţioneze patru grupuri de pompare montate în paralel, este
prezentat figura 6.9 .

Fig. 6.9 Reglarea continuă a staţiei de pompare folosind turaţia variabilă

81
În această figură, am notat cu Pmin – curba caracteristică de sarcină a pompei de
bază la turaţia minimă nmin, iar cu Pmax – curba caracteristică de sarcină a pompei
de bază la turaţia nominală n0 = nmax. Intervalul de variaţie al turaţiei pompei de
bază, va fi ales astfel încât randamentul pompei să nu fie influenţat sensibil de
aceste modificări, iar punctele de funcţionare să se situeze în plaja de randamente
optime ale pompei. Pompele cu turaţie constantă sunt antrenate la turaţia nominală
n0, pentru care a fost obţinută curba caracteristică de sarcină furnizată de
producător. Curbele caracteristice ale cuplajului paralel obţinut prin funcţionarea
pompei de bază împreună cu celelalte pompe din staţia de pompare sunt notate
2Pmin, 2Pmax, 3Pmin, 3Pmax, 4Pmin, 4Pmax, corespunzător turaţiei de antrenare a
pompei de bază nmin sau nmax.
Se menţionează că pentru staţiile de pompare ce deservesc reţele de distribuţie a
apei potabile, variaţia turaţiei de antrenare a pompelor baleiază între turaţia
nominală n0 şi 0,7 n0.
În continuare, pentru a explica graficul din figura 6.9, vom supune spre studiu
situaţia în care consumul de apă creşte brusc de la o valoare minimă, Qmin
corespunzător unui modul de rezistenţă hidraulică al reţelei este maxim. În această
situaţie pompa de bază funcţionează cu turaţie minimă, realizând o înălţime de
pompare minimă. Pe măsură ce consumul de apă creşte, robineţii consumatorilor
se deschid, modulul de rezistenţă hidraulică al reţelei scade, turaţia pompei bază
începe să crească. Prin variaţia turaţiei pompei de bază poate fi asigurat orice
punct de funcţionare cuprins între curbele caracteristice ale acestei pompe (Pmin şi
Pmax) şi nivelurile energetice admisibile Hmin şi Hmax (prima zonă haşurată de forma
triunghiulară). În momentul în care pompa de bază atinge nivelul energetic Hmax,
iar consumul de apă din reţeaua de distribuţie continuă să crească, modulul de
rezistenţă hidraulică al reţelei scade, pompa de bază nu mai poate asigura
necesarul de presiune la branşamentele consumatorilor, motiv pentru care se
comandă pornirea uneia dintre pompele acţionate cu turaţie constantă. În acest
moment, în staţie funcţionează în paralel o pompă cu turaţie fixă şi pompa de bază
cu turaţie variabilă. Simultan cu pornirea pompei cu turaţie fixă, are loc reducerea

82
turaţiei de antrenare a pompei de bază, reducere ce se va realiza în funcţie de
variaţia consumului până la valoarea nmin. În continuare pe măsură ce necesarul de
apă la consumatori creşte turaţia pompei de bază va creşte până la turaţia
nominală, moment în care la atingerea lui Hmax se porneşte cea de a treia pompă
din staţie acţionată cu turaţie fixă, staţia având în funcţiune 3 grupuri de pompare
dintre care unul cu turaţie variabilă şi două cu turaţie fixă.
Algoritmul de reglare a funcţionării se repetă, ajungându-se ca în final, proporţional
cu creşterea consumului de apă să fie necesar pornirea şi celei de a patra pompe
cu turaţie fixă. Staţia de pompare va funcţiona la capacitate maximă cu toate cele 4
pompe existente dintre care trei acţionate cu turaţie fixă şi una cu turaţie variabilă.
Pompa cu turaţie variabilă îşi reglează turaţia astfel încât să acopere toată gama
de debite. Când cerinţa reţelei de distribuţie are valoare maximă Qmax, modulul de
rezistenţă hidraulică al reţelei este minim, pompa de bază funcţionează la turaţia
maximă, în paralel cu celelalte trei pompe la turaţia nominală, iar înălţimea de
pompare este minimă.
Comanda de reglare a turaţiei pompei de bază este transmisă unui automat
programabil prin intermediul unui traductor de presiune montat pe conducta de
refulare comună a staţiei de pompare.
În cazul staţiilor de pompare cu mai mult de patru grupuri de pompare, algoritmul
se repetă până la punerea în funcţiune a tuturor pompelor. De asemenea se
recomandă ca pentru staţiile cu mai mult de 4 grupuri de pompare să se prevadă
două pompe acţionate cu turaţie variabilă.
Pentru situaţia inversă, cea corespunzătoare reducerii consumului de apă de la
valoarea maximă către o valoare minimă (la orele de seară), reglarea continuă a
staţiei de pompare este similară cazului analizat, însă de această dată vom avea
oprirea succesivă a pompelor cu turaţie constantă, simultan cu creşterea turaţiei
motorului de antrenare al pompei de bază.
În concluzie, se poate afirma că procedeul de reglarea a parametrilor de
funcţionare ai unei staţii de pompare, se constituie într-un procedeu ce prezintă
siguranţă şi calitate în asigurarea serviciilor de distribuţie a apei potabile.
Printr-o alegere judicioasă a pompei acţionate cu turaţie variabilă şi prin stabilirea

83
corespunzătoare a parametrilor de exploatare ai staţiei de pompare, implicit se
poate defini şi plaja domeniului de modificare a turaţiei (nmin şi nmax). Dacă alegerea
pompelor este realizată corect, astfel încât acestea să corespundă aplicaţiilor
pentru care au fost destinate, atunci secvenţele de exploatare a staţiei pot acoperi
întreaga plajă a valorilor de debite cerute de consumatori, cuprinsă între debitul
minim şi debitul maxim, în condiţiile realizării unei înălţimi de pompare minime,
care să asigure presiunea de serviciu la cel mai defavorizat consumator arondat
reţelei de conducte deservite de către staţia de pompare.
Acest procedeu de reglare continuă a funcţionării pompelor în staţie poate fi
automatizat într-o primă etapă în funcţie de parametrii (debit, înălţime de pompare)
achiziţionaţi la ieşirea din staţia de pompare, iar apoi, în funcţie de de debitul şi
energia hidraulică necesare în diferite puncte critice din reţea. În acest mod de
exploatare vor dispărea variaţiile de debit la utilizatori, ceea ce îmbunătăţeşte
parametrii globali de confort ai acestora, simultan cu diminuarea consumului de
energie electrică.

6.2.2 Reglajul debitului prin modificarea elementelor constructive ale

pompelor
Acest lucru se poate realiza prin procesul de retrofitare (“retro” pe care îl putem
defini ca o acţiune ce are loc după un anumit timp şi “fit” adică potrivire), care
reprezintă acţiunea asupra rotorului unei pompe pentru a satisface cerinţele reţelei
în momentul în care aceste cerinţe s-au schimbat după un număr considerabil de
ore de funcţionare. Scopul acestei retrofitări a rotoarelor o reprezintă exploatarea
pompei în punctul optim de funcţionare şi ca urmare reducerea consumului
energetic.
Retrofitarea se poate realiza fie prin înlocuirea rotorului fie prin modificarea
diametrului exterior al acestuia (strunjire), având ca efect acordarea parametrilor
de pompare cu cerinţele sistemului de distribuţie a apei. Prin modificarea
diametrului exterior al rotorului pompei, se obţin variaţii importante ale curbelor
caracteristice a pompei.
În figura 6.10 sunt prezentate comparativ curbele carateristice determinate prin

84
măsurători in situ pentru o pompă 12 NDS, la al cărei rotor a fost efectuată
operaţia de retrofitare.

Fig. 6.10 Modificare curbelor pompei prin retrofitare

Strunjirea diametrului exterior al rotorului se realizează în baza relaţiilor de

similitudine pentru turaţie constantă:

 Q1  D 1 
3

 =  
Q2  D2 
 2
(6.10)
 H 1  D1 
 H =  D 
 2  2
Metoda modificării diametrului exterior al rotorului, conduce la rezultate bune
pentru modificări relativ mici de diametru.
Prin reducerea diametrului exterior al rotorului pompei, randamentul pompei scade
semnificativ, comparativ cu adoptarea soluţiei prin introducerea acţionării cu turaţie
variabilă, motiv pentru care consumul de energie electrică va fi mai ridicat în cazul
reglării prin retrofitare.

85
7. Limitarea şi combaterea loviturii de berbec la
instalaţiile de pompare

Fenomenul de mişcare nepermanentă care ia naştere într-o instalaţie hidraulică

sub presiune, ca urmare a modificării bruşte sau relativ rapide a regimului de
funcţionare, şi caracterizat printr-o variaţie importantă a presiunilor într-un interval
scurt de timp se numeşte lovitură de berbec.
În timpul producerii loviturii de berbec, masa apei aflată în mişcare realizează la
apariţia unei variaţii de viteză, forţe care se manifestă sub forma unor variaţii de
presiune. Din cauza compresibilităţii apei şi elasticităţii conductei, aceste variaţii de
presiune se propagă în lungul conductei, sub formă de unde. Aceste unde sunt
reflectate parţial sau total la extremităţile conductei, în dreptul rezervoarelor,
ramificaţiilor, schimbărilor de secţiune şi se întorc în punctul de plecare, de unde
se reflectă din nou.
Datorită acestor unde, există momente în care presiunile în diverse puncte ale
conductei, sunt mai mari decât valorile iniţiale de regim permanent şi alte momente
când presiunile sunt mai mici decât acestea. Apariţia presiunilor mari (mai mari
decât presiunea maxim admisibilă a conductei) în conductele reţelelor de
distribuţie a apei, sunt deosebit de periculoase întrucât pot să provoace spargerea
conductelor sau a armăturilor, distrugerea îmbinărilor dintre conducte, deteriorarea
echipamentelor de măsură etc.
Acelaşi fenomen de distrugerea a conductelor se produce şi în situaţia în care
presiunile din conducte scad la valori negative, producându-se voalarea conductei.
Mărimea variaţiilor de presiune, suprapresiuni sau depresiuni, este dată de relaţia
lui Jukovski:
∆p = ± ρ ⋅ c ⋅ ∆v (7.1)

∆p – amplitudinea undei de presiune

ρ – densitatea apei
∆v – amplitudinea undei de viteza
c – celeritatea

86
 Ea
ρ
c= (7.2)
D Ea
1+
δ Ec
în care:
Ea, Ec – modulul de elasticitate al apei, respectiv al materialului conductei
D, δ - diametrul, respectiv grosimea peretelui conductei
Celeritatea reprezintă viteza de propagare a undei în mediul fluid, depinde de
caracteristicile lichidului vehiculat şi de elasticitatea conductei. Celeritatea într-o
conductă reală, elastică, are valori mai mici comparativ cu celeritatea într-o
conductă rigidă. Orientativ, la conductele de oţel viteza de propagare a undelor
este de 800...1200 m/s.
La instalaţiile de pompare, lovitura de berbec se produce ca urmare a manevrării
vanelor sau opririi şi pornirii pompelor, însă manevra care produce de regulă,
lovitura de berbec cea mai periculoasă o constituie oprirea accidentală a pompelor,
oprire ce se produce datorită unei avarii pe parte electrică şi care are ca urmare
întreruperea alimentării cu energie electrică.
Prin manevrarea unei vane – în special închiderea unei vane prezintă un grad de
periculozitate ridicat, deoarece debutează cu o creştere importantă a presiunilor în
imediata vecinătate a vanei, urmată de o reducere importantă a acestora până la
valori negative. Parametrii de care depinde amploarea fenomenului sunt legea şi
timpul de închidere al vanei, corelaţi cu ceilalţi parametri care descriu sistemul
hidraulic în ansamblu. Închiderea bruscă şi totală a unei vane reprezintă o situaţie
critică, datorită dezavantajelor care le provoacă variaţiile mari de presiune din
reţeaua de conducte. La instalaţiile de pompare un astfel de exemplu îl reprezintă
cazul clapetelor de reţinere care nu se închid odată cu schimbarea sensului de
curgere prin clapetă ci cu un decalaj, şi anume în momentul când forţele
hidrodinamice ale curentului de apă invers reuşesc să disloce obturatorul din
poziţia deschis, în care rămâne fixat datorită frecărilor, inerţiei etc. În momentul
deblocării obturatorului, închiderea acestuia are loc instantaneu, realizându-se
practic o închidere bruscă şi totală. Din acest motiv clapetele de reţinere sunt

87
considerate surse pericoloase de producere a loviturii de berbec, exceptând acele
clapete de reţinere prevăzute cu amortizoare sau arcuri de rapel care asigură o
închidere lină în momentul inversării sensului de curgere sau chiar cu ceva timp
mai devreme.
În cazul producerii unei avarii energetice are loc o întrerupere accidentală şi
neprevizibilă a alimentării cu energie electrică a motoarelor de antrenare a
pompelor şi implicit o oprire anormală a funcţionării staţiei de pompare. În acest
caz amploarea fenomenului depinde de timpul şi legea de variaţie a debitului prin
pompă, dar acestea depind la rândul lor de inerţia părţilor rotative ale pompelor şi
motoarelor, precum şi de întregul proces de interacţiune dintre pompe (cu toate
caracteristicile lor) şi reţeaua de conducte aflată în regim nepermanent de mişcare.
Evoluţia fenomenului este dată în figura 7.1. Considerăm cazul unei staţii la care
vana D este acţionată manual, şi rămâne deschisă la o avarie energetică.

Fig. 7.1 Fenomenul de lovitura de berbec la o instalaţie de pompare

În regim static, cu vana D închisă, linia piezometrică este orizontală şi corespunde

lui l.p.(0). În regim de funcţionare, când vana D este complet deschisă şi pompa
funcţionează la turaţia nominală n0, pompa refulează pe conductă debitul nominal

88
Q0, iar linia piezometrică corespunzătoare este l.p.(1).
Presupunând că la momentul t=0, se produce o avarie energetică, moment în care
rotorul pompei continuă să se învârtească în baza rezervei de energie cinetică pe
care o posedă, simultan cu reducerea turaţiei, pe măsură ce rezerva de energie
este transmisă apei care continuă să treacă prin pompă. Pompa intră într-un regim
tranzitoriu în care parametrii turaţie-n, debit-Q, înălţime de pompare-H variază în
timp. Variaţia debitului şi înălţimii de pompare în funcţie de turaţie, se realizează
după relaţiile:
Q n
=
Q0 n 0
2 (7.3)
H  n 
= 
H 0  n 0 
în care Q0, H0 şi n0 reprezintă parametrii nominali ai pompei.
Relaţia 7.3 arată că debitul şi inălţimea de pompare scad odată cu reducerea
turaţiei. La rândul său turaţia variază după legea:
dω
I = Mm − Mh (7.4)
dt
în care:
GD 2
I= este momentul de inerţie al părţilor rotative
4g
2πn
ω= este viteza unghiulară de rotaţie
60
Mm – momentul motor aplicat la axul pompei
P γ ⋅Q⋅H
Mh = − =− - momentul hidraulic rezistent necesar refulării apei
ω η⋅ω
care trece prin pompă.
În cazul în care se întrerupe alimentarea cu energie electrică momentul motor Mm
devine egal cu zero, iar relaţia care exprimă variaţia turaţiei în timpul opririi pompei
devine:
2 ⋅ π GD 2 dn 60 γQH
=− (7.5)
60 4g dt 2πnη

89
În această relaţie Q şi H rezultă din interacţiunea dintre pompa intrată în regim
tranzitoriu şi curentul de apă din conductă. În consecinţă rezultă că o avarie
energetică produsă la o staţie de pompare aflată în funcţiune, produce reducerea
progresivă a turaţiei, debitului şi înălţimii de pompare, generând o mişcare
nepermanentă, în care variaţiile de debit şi presiune se transmit de-a lungul
conductei ABCD, după cum urmează:
În prima fază, care începe la momentul t=0, vitezele în conductă scad de la v0 la
v=0 când se încheie această fază, în care cotele piezometrice (reprezentate în
figură prin liniile piezometrice succesive (1), (2), (3), (4)) scad de-a lungul
conductei. Linia piezometrică (4) corespunde sfârşitului primei faze, când viteza în
conductă devine nulă, fără ca apa să rămână în echilibru, deoarece coloana de
apă se pune în mişcare în sens invers sub acţiunea sarcinii HG.
Odată cu inversarea curgerii începe faza a II-a a fenomenului, unde în prima parte
coloana de apă se accelerează, forţează pompa să se rotească invers, în gol, ceea
ce în absenţa unui dispozitiv care să împiedice curgerea inversă sau rotirea
inversă, conduce la turaţii foarte mari. În aceaste condiţii, pompa opune o
rezistenţă mare curgerii inverse ceea ce conduce la creşterea cotelor piezometrice
peste cota statică, realizând preziuni mari.
După o serie de oscilaţii ale vitezei şi presiunii, sistemul intră într-un regim
tranzitoriu cu un debit constant - Q '0 şi o turaţie - n '0 , de obicei mai mică în valoare

absolută decât valorile atinse în timpul fazei tranzitorii de curgere inversă.

În acest context, din cele prezentate mai sus, se poate trage concluzia că lovitura
de berbec este un fenomen deosebit de periculos care poate produce avarii
însemnate dacă nu se iau măsuri de protecţie adecvate.
Dispozitivele de protecţie frecvent întâlnite în instalaţiile de pompare, pentru
limitarea fenomenului de lovitură de berbec sunt:
• Mărirea momentului de inerţie a părţilor rotative, prin alegerea adecvată a unui
cuplaj. Prevedea unui cuplaj cu moment mare de inerţie, prelungeşte timpul de
oprire al pompei, realizând o variaţie mai lentă a presiunilor;
• Alegerea unor clapeţi de reţinere cu închidere progresivă şi lentă. Clapetul de
reţinere cu disc batant prevăzut cu arcuri pentru închidere uşoară are o

90
 comportare mai bună. Arcurile împing discul de obturare, secţiunea orificiului de
curgere fiind funcţie de debitul pompat. Principalele elemente structurale ale
clapetului de reţinere cu disc batant sunt prezentate în figura 7.2, în care 1-
corpul clapetului; 2-ax de ghidaj; 3-discurile batante; 4-garnitura de etanşare; 5-
arcurile de susţinere a discurilor batante;- 6-bucşa; 7-surub din oţel gavanizat
termic; 8-inel de prindere din oţel galvanizat termic.

Fig. 7.2 Clapet de reţinere cu disc dublu

• Construcţia unui castel de echilibru. Este o soluţie sigură, controleaza bine

presiunile minime, dar prezintă dezavantajul că reprezintă o soluţie costisitoare,
deoarece este o construcţie relativ scumpă.
• Recipientul de hidrofor. Este des folosit în staţiile de pompare, este o
construcţie compactă şi relativ ieftină. Necesită refacerea presiunii din perna de
aer situată la partea superioară a recipientului.

91
8. Monitorizarea, diagnosticarea şi controlul staţiilor de
pompare

Funcţionarea raţională a staţiilor de pompare din cadrul sistemelor de alimentări cu

apă şi canalizări, nu se poate realiza fără o riguroasă determinare a parametrilor
de exploatare, în diverse stadii de funcţionare.
Realizarea măsurătorilor şi determinărilor in situ, a parametrilor ce caracterizează
funcţionarea unei staţii de pompare, constituie o pârghie deosebit de importantă,
cu implicaţii majore în procesul de cunoaştere a nivelului de disponibilitate şi a
modului de exploatare şi întreţinere a elementelor tehnologice din structura staţiei
de pompare. Măsurătorile in situ sunt indispensabile şi contribuie în mare parte la
îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor prestate pentru consumatori.
Efectuarea măsurătorilor, permite stabilirea randamentelor de funcţionare a
pompelor şi a bilanţurilor de materiale şi energie necesare desfăşurării procesului
de pompare.
Ţinând cont de rolul funcţional al staţiilor de pompare din cadrul sistemelor de
alimentare cu apă, pentru efectuarea acestor măsurători este necesar să se
realizeze o serie de operaţii dificile care presupun, efectuarea de manevre ce
perturbă funcţionarea normală, o coordonare continuă cu operatorii sistemului şi un
volum de muncă ce se întinde pe perioade de timp semnificative (ordinul
săptămânilor). Este deosebit de importantă utilizarea unor instrumente de măsură
(de obicei traductoare) adecvate, cărora să le cunoaştem bine caracteristicile şi
performanţele, crearea unei baze de date experimentale clară, ce să permită
identificarea uşoară şi precisă a valorilor măsurate (ţinând cont de volumul
important al datelor măsurate) şi, nu în ultimul rând, prelucrarea şi interpretarea
corectă a acestora pentru a ajunge la valori credibile ale parametrilor fizici pe care
dorim să-i determinăm experimental. Valorile măsurate pe cale experimentală,
achiziţionate şi stocate pe suport informatic, constituie pe de o parte baza
informaţiilor necesare întocmirii programelor de mentenanţă şi planurilor de
întreţinere predictivă a tuturor utilajelor şi echipamentelor tehnologice din staţiile de
pompare, iar pe de altă parte constituie informaţii extrem de utile personalului care

92
se ocupă de întocmirea şi calarea modelelor matematice virtuale, care simulează
scenariile de exploatare a întregului sistem de alimentare cu apă. Rezultatele
obţinute în urma simulărilor realizate cu ajutorul echipamentelor de calcul, oferă
operatorilor şi distribuitorilor de apă, posibilitatea luării unor decizii privind
strategiile de reabilitare, şi retehnologizare atât a staţiilor de pompare cât şi a
reţelelor de conducte pe care le deservesc.

8.1 Aspectele sistemului de monitorizare

Dezvoltarea tehnologiei computerizate şi diversitatea activităţilor legate de
conducerea, administrarea şi gestionarea în mod fiabil şi eficient a staţiilor de
pompare, presupune existenţa unui flux informaţional de culegere, stocare şi
transmitere a datelor care caracterizează funcţionarea şi exploatarea acestora.
Acest flux informaţional se constitui într-un sistem de monitorizare, ce trebuie privit
ca o componentă esenţială a procesului de pompare, întrucât reprezintă interfaţa
operaţională, care oferă datele necesare conducerii în timp real a întregului proces
de pompare a apei.
Sistemul de monitorizare se constituie dintr-un complex de traductori, echipamente
de colectare şi concentrare a datelor, echipamente de transmisie ale acestora la
distanţă, pachete de programe pentru achiziţie, prelucrare, stocare şi vizualizare a
datelor precum şi o interfaţă prietenoasă uşor de accesat şi citit.
În cadrul staţiilor de pompare sistemul de monitorizare este conceput să controleze
şi să conducă sistemul hidraulic, astfel încât pe baza principiului de optim
economic să poată fi satisfăcută cerinţa de debit şi presiune la branşamentele
reţelelor de distribuţie. Sistemele de monitorizare din staţiile de pompare trebuie să
fie capabile să răspundă cel puţin următoarelor întrebări:
o Care este volumul de apă pompat?
o Ce cantitate de energie s-a consumat?
o Care sunt valorile presiunilor de aspiraţie şi refulare?
o Care sunt valorile cureţilor absorbiţi de motoarele de antrenare a
pompelor?
o Ce valori au temperaturile în lagăre?

93
 o Câte ore de funcţionare are fiecare grup de pompare?
Pentru a obţine răspunsurile corecte în timp real, staţiile de pompare vor fi
prevăzute cu echipamente de măsură a tuturor parametrilor implicaţi în pomparea
apei. În acest context, în acest capitol mai întâi se va realiza o prezentare generală
asupra traductoarelor, ca fiind principalele instrumente de măsură, utilizate în
automatizarea staţiilor de pompare, după care se vor prezenta metodologiile
concrete de obţinere pe cale experimentală a unor informaţii necesare
monitorizării, modelării matematice şi luării unor decizii privind strategiile de
retehnologizare sau efectuării unor previziuni asupra funcţionării hidraulice a
sistemului de pompare a apei.

8.1.1. Elemente caracteristice traductoarelor

În desfăşurarea unui proces, una din funcţiile de bază ce condiţionează evoluţia sa
este informarea. Informaţiile, ce reprezintă valori ale unor mărimi fizice, se obţin ca
rezultat al unor operaţii de măsurare. Automatizarea proceselor sau evoluţia
mijloacelor de prelucrare a informaţiilor, au impus ca operaţia de măsurare să fie
făcută de traductoare, dispozitive ce stabilesc o corespondenţă între mărimea de
măsurat şi o mărime (de obicei electrică sau pneumatică) cu un domeniu de
variaţie calibrat.
Traductoarele sunt elemente ale sistemelor automate folosite pentru schimbarea
naturii fizice a unor mărimi care intervin în sistem. Funcţie de rolul pe care îl
îndeplinesc în cadrul instalaţiei de automatizare, se disting următoarele tipuri de
traductoare:
a. Traductoare de intrare, care convertesc mărimea furnizată de elementul de
referinţă, in vederea introducerii acesteia în elementul de comparaţie al
sistemului de reglare automată (SRA);
b. Traductoare de reacţie, care convertesc parametrul reglat, astfel încât
mărimea de reacţie să poată fi comparată cu mărimea de referinţă a SRA;
c. Traductoare pentru alimentarea aparatelor de măsură indicatoare şi
înregistratoare şi a aparatelor de semnalizare.
În general, problema alegerii naturii fizice a mărimii de ieşire a traductorului este

94
legată de necesitatea transmiterii la distanţă a informaţiilor, dată fiind repartiţia
spaţială a echipamentului de automatizare. Din acest motiv, convertirea se face, în
cele mai multe cazuri, în mărimi de natură electrică.
Schema bloc generală a unui traductor este prezentată în figura 7.1.

Figura 8.1. Schema bloc a unui traductor

Traductorul sesizează nivelul parametrului controlat i, cu ajutorul unui element

sensibil ES. Mărimea de ieşire a elementului sensibil, de cele mai multe ori, o
deplasare sau un semnal electric, este aplicată traductorului de bază TB.
Traductorul de bază realizează amplificarea semnalului primit şi convertirea lui într-
o mărime de natură electrică, care convine sistemului automat. Amplificarea
semnalului se realizează pe seama energiei primite de la o sursă externă SE.
Considerând cazul uzual al sistemelor de reglare, mărimea de măsurat i aplicată la
intrarea traductorului reprezintă parametrul reglat – temperatură, debit, presiune,
nivel, viteză. La ieşire traductorul furnizează valoarea mărimii măsurate e sub
forma unui semnal unificat sau specializat în concordanţă cu cerinţele aparaturii de
automatizare dacă aceasta nu este standardizată.
Elementul sensibil ES (denumit si detector, captor sau senzor) este elementul
specific pentru detectarea mărimii fizice pe care traductorul trebuie să o măsoare.
Mediului în care funcţionează traductorul, în afara mărimi i pe care trebuie să o
convertească, îi sunt proprii numeroase alte mărimi fizice. Elementul sensibil se
caracterizează prin proprietatea de a detecta numai mărimea i, eliminând sau
reducând la un minim acceptabil influenţele pe care le exercită asupra sa toate
celelalte mărimi fizice existente în mediul respectiv.
Sub acţiunea mărimii de intrare are loc o modificare de stare a elementului

95
sensibil, care, fiind o consecinţă a unor legi fizice cunoscute teoretic sau
experimental, conţine informaţia necesară determinării valorii acestei mărimi.
Modificarea de stare presupune un consum energetic preluat de la proces. În
raport cu fenomenele fizice pe care se bazează detecţia, cu puterea asociată
mărimii de intrare şi cu cota din aceasta care se poate ceda fără a-i altera
valoarea, modificarea de stare se poate manifesta sub forma unui semnal la
ieşirea elementului sensibil (de exemplu: tensiunea electromotoare a unui
termocuplu în funcţie de temperatură). În alte situaţii modificarea de stare are ca
efect variaţii ale unor parametri de material a căror evidenţiere printr-un semnal
necesită o energie de activare externă. Este de observat că indiferent cum s-ar
manifesta modificarea de stare a elementului sensibil, de obicei, informaţia
furnizată nu poate fi folosită ca atare necesitând prelucrări ulterioare.
Traductorul de bază TB este cel de-al doilea bloc funcţional important al
traductoarelor. Aşa cum rezultă şi din denumirea sa, el are rolul de a adapta
informaţia obţinută (simbolic) la ieşirea din elementul sensibil la cerinţele impuse
de aparatura care o utilizează, respectiv să o convertească sub forma impusă
pentru semnalul e.
Cu privire la traductorul de bază se pot remarca unele particularităţi semnificative:
o pe partea de intrare traductorul de bază se caracterizează printr-o mare
diversificare din necesitatea de a putea prelua forme variate sub care pot să
apară modificările de stare ale numeroaselor tipuri de elemente sensibile;
o pe partea de ieşire traductoarele de bază cuprind, îndeosebi în cazul
aparaturii standardizate, elemente constructive comune specifice generării
semnalelor unificate şi care nu depind deci de tipul sau domeniul de valori al
mărimii de intrare.
Funcţiile realizate de traductorul de bază sunt complexe. Ele determină ceea ce se
înţelege în mod curent prin adaptare de nivel sau de putere (impedanţă) cu referire
la semnalul de ieşire. Totodată traductorul de bază este cel care asigură conversia
variaţiilor de stare ale elementelor sensibile în semnale calibrate reprezentând
valoarea mărimii de intrare. Prin urmare, se poate spune că traductorul de bază
este elementul în cadrul căruia se efectuează operaţia specifică măsurării –

96
comparaţia cu unitatea de măsură adoptată. Astfel comparaţia se poate face în
raport cu o mărime etalon care exercită o acţiune permanentă şi simultană cu
mărimea de intrare (comparaţie simultană). În cele mai multe cazuri comparaţia
este nesimultană, în sensul că mărimea etalon este aplicată din exterior iniţial, în
cadrul operaţiei de calibrare, anumite elemente constructive memorând efectele
sale şi utilizându-le ulterior pentru comparaţia cu mărimea de măsurat, singura
care se aplică din exterior în aceste cazuri (comparaţie succesivă).
Este de semnalat că, potrivit legilor fizice pe care se bazează detecţia efectuată de
elementul sensibil şi măsurarea în cadrul traductorului de bază, poate să apară
necesitatea efectuării unor operaţii de calcul liniare (atenuare, amplificare, sumare,
integrare, diferenţiere), neliniare (produs, ridicare la putere, logaritmare), sau
realizării unor funcţii neliniare particulare intenţionat introduse pentru compensarea
neliniarităţilor inerente anumitor componente şi asigurarea unei dependenţe liniare
intrare – ieşire pentru traductor în ansamblu.
Ţinând seama de elementele constructive comune impuse de tipurile de semnale
furnizate la ieşire, traductoarele de bază pot fi grupate în două categorii: electrice
(electronice) şi pneumatice.
Forma de variaţie a semnalelor respective conduce la o altă modalitate de
clasificare: analogice şi numerice. Semnalele analogice se caracterizează prin
variaţii continue ale unui parametru caracteristic, similare cu variaţiile mărimii
aplicate la intrarea traductorului (mărime în mod natural continuă).
Prin calibrare, intervalului de variaţie al semnalului analogic se asociază domeniul
necesar al mărimii de intrare în traductor şi în consecinţă fiecărui nivel de semnal îi
corespunde o valoare bine precizată (prin legea de dependenţă liniară) a mărimii
măsurate.
Astăzi, o serie de traductoare furnizează la ieşire semnale numerice, fiind
prevăzute în acest scop cu adaptoare capabile să efectueze conversia analog-
numerică. Semnalele numerice se caracterizează prin variaţii discrete care permit
reprezentarea într-un anumit cod a unui număr finit de valori din domeniul de
variaţie continuă al mărimii de intrare. Codurile adoptate trebuie să fie compatibile
cu restul echipamentelor, ceea ce a impus tendinţe de standardizare şi a

97
semnalelor numerice furnizate de traductoare. Cele mai utilizate sunt următoarele
coduri (cu nivele compatibile TTL):
o binar natural, cu 8, 10, 12 sau 16 biţi;
o binar codificat zecimal, cu 2, 3 sau 4 decade.
Sursa externă SE, se încadrează în categoria componentelor auxiliare cuprinse în
cadrul traductoarelor. Conversiile care au loc atât în elementul sensibil cât şi în
traductorul de bază necesită consumuri de energie care, chiar dacă principial s-ar
putea obţine utilizând puterea asociată mărimii de măsurat, introduc dificultăţi de
realizare a performanţelor impuse semnalului de ieşire şi de adaptare de
impedanţă cu elementele receptoare. De aceea, de cele mai multe ori conversiile
care au loc se fac utilizând energia furnizată de aceste surse auxiliare.
Principalele tipuri de traductoare folosite în automatizarea instalaţiilor din sistemele
de pompare sunt:
o Traductoarele de presiune – sunt montate, în sectiunea de intrare şi ieşire
din staţiile de pompare, repompare şi hidrofor; precum şi în punctele
semnificative ale reţelelor de distribuţie. Instalaţiile prevăzute cu astfel de
instrumente de măsură conferă monitorizarea continuă a presiunilor din
sistemul de distribuţie a apei potabile, alertând imediat dispecerele locale în
caz de urgenţă.
o Traductoare de debit – sunt montate în pe conductele de refulare a staţiilor
de pompare, repompare şi hidrofor. Datele măsurate sunt înregistrate,
colectate şi transmise dispecerelor locale.
o Traductoare pentru măsurarea parametrilor electrici din staţiile de pompare,
repompare şi hidrofor (senzori de tensiune, curent, putere)
o Traductoare de temperatură - sunt montate pentru măsurarea temperaturii
în lagărele pompelor: senzori de temperatură. Valorile înregistrate sunt
stocate şi analizate în timp real de către operatorii dispecerelor locale.
De asemenea pe lângă aceste tipuri de traductori fundamentali în funcţionarea
staţiilor de pompare, in cadrul sistemului de monitorizare sunt prevăzuţi şi
traductori auxiliari procesului de pompare, cu rolul de a preciza siguranţa şi
securitatea staţiilor de pompare. Astfel de traductori sunt traductorii de fum

98
(alerteaza dispecerul în caz de incendiu, traductorii de inundatie a staţiilor
(alerteaza dispecerul în cazul unei avarii la instalaţiile hidraulice din staţie),
traductorii de zgomot (alertează dispecerul în situaţiile pentru care nivelul de
zgomot produs de grupurile de pompare depaşeste nivelul maxim admis),
traductori antiefracţie (alertează dispecerul în cazul accesului persoanelor străine).
Toate aceste instrumente de măsură sunt amplasate în puncte fixe, determinante
din cadrul staţiilor de pompare a apei. Colectarea informaţiilor şi transmiterea
acestora se realizează prin intermediul unui sistem de supraveghere, control şi
achiziţie de date (SCADA). Fiabilitatea, eficienţa şi eficacitatea procesului de
pompare depinde în mod semnificativ de buna gospodărire şi conducere a acestui
sistem SCADA. Consumatorii sunt şi ei dependenţi de buna gestionare a fiecărei
componente din cadrul sistemului de monitorizare al staţiilor de pompare corelat cu
acţiunile de transport şi distribuţie a apei.

Fig 8.2 Monitorizarea unei staţii de pompare

În figura 8.2 se prezintă schematizat poziţionarea numărului minim de traductori

99
necesari redării unei imagini complete de funcţionare în siguranţă a unei staţii de
pompare de mărime medie. Parametrii măsuraţi în acest exemplu sunt presiunea
la spiraţie (pa), presiunea la refulare (pr) şi putere agregat (Pag) pentru fiecare grup
de pompare în parte. Pentru staţia de pompare se măsoară presiune aspiraţie
staţie (pas) sau nivelul apei în bazinul de aspiraţie, presiune refulare staţie (prs),
puterea activă absorbită de întreaga staţie de pompare (Pst) şi debitul pompat (Qs)
pe conducta de refulare care asigură joncţiunea cu reţeaua de distribuţie. Softul
sistemului de monitorizare mai cuprinde curbele caracteristice H=f(Q) şi η=f(Q) ale
fiecărei pompe (determinate in situ prin măsurători sau cele garantate de furnizor),
precum şi curbele ηmot=f(Pag) furnizate de fabricant pentru motoarele de antrenare
a pompelor.
Având aceste elemente cunoscute, în continuare se poate determina din curbele
caracteristice de sarcină ale pompelor, debitul pompat de fiecare pompă
cunoscând înălţimea de pompare, după care se calculează puterea utilă, urmănd
ca in final să se calculeze randamentul agregatului de pompare şi randamentul
pompei.
Pentru staţia de pompare se determină înălţimea de pompare, puterea utilă şi
randamentul întregii staţii de pompare. În continuare se compară, analizează,
interpretează şi se validează valorile tuturor parametrilor de funcţionare ai staţiei
de pompare. În tabelul 8.1 se prezintă parametrii energetici (definiţi în mod diferit,
funcţie de elementele măsurate) monitorizaţi în staţia de pompare. Invalidarea
rezultatelor presupune apariţia unor anomalii în funcţionarea staţiei de pompare şi
deci alarmarea dispecerului şi luarea unor decizii rapide care să atenueze sau să
elimine total anomalia produsă în desfăşurarea procesului de pompare.
Avertizările suplimentare date de sistemul de monitorizare al staţiei de pompare,
pot fi cele legate de depăşirea curentului maxim admis la motoarele de antrenare,
de diminuarea presiunii la aspiraţia pompelor sub valoarea limită admisibilă dată
de limitaele de cavitaţie, de creşterea sau reducerea presiunii în conducta de
refulare sub valoarea admisibilă prestabilită în funcţie de regimul de exploatare, de
încălzirea excesivă a lagărelor pompei.

100
 Tabel 8.1
Nr. Denumire U.M. Parametrii Parametrii Parametrii staţiei
crt. parametri pompei agregatului
Aspiraţie (cota  p   p   p 
piezometrică H pa =  z +  H pa =  z +  (H ) =  z + a 
1 m ρ ⋅ g  a ρ ⋅ g  a ρ ⋅ g  st
pa st

la aspiraţie)   

 p   p   p 
(H )
Refulare (cota
H pr =  z +  H pr =  z +  =  z + a 
2 piezomtrica la m ρ ⋅ g  r ρ ⋅ g  r ρ ⋅ g  st
pr st

refulare)   

3 Înălţime de H = H pr − H pa H = H pr − H pa (H )st = (H pr )st − (H pa

pompare m
4 Debit m3/h din din Q st
H = f (Q) ⇒ Q p H = f (Q) ⇒ Q p
din η ag = η p ⋅ η mot
ηst =
∑Q p
5 Randament % η = f (Q) ⇒ η p Q
∑ (η )
p

ag i

6 Putere utilă kW Pu = ρ ⋅ g ⋅ Q p ⋅ H p Pu = ρ ⋅ g ⋅ Q p ⋅ H p Pu = ρ ⋅ g ⋅ Q st ⋅ H st

7 Putere kW Pu Pag Pst

absorbită P=
ηp
8 Randament % - Pu (Pu )st
global η ag = ηst =
Pag Pst
3
9 Energie kW/m P Pag Pst
specifică ep = e ag = e st =
Qp Qp Q st
10 Validare ∑Q p < > ∑ Qi η ag < > η ag ηst < > ηst

Beneficiile introducerii sistemului de monitorizare pot fi cuantificate doar dacă

interpretarea rezultatelor obţinute şi intocmirea rapoartelor specifice procesului de
pompare, sunt diseminate tuturor factorilor implicaţi în activităţile de proiectare,
execuţie, exploatare şi întreţinere a staţiilor de pompare.
Sinteza beneficiilor aduse de sistemul de monitorizare al unei staţii de pompare
este prezentată in figura 8.3.

101
 Fig 8.3 Beneficiile sistemului de monitorizare

Eficicacitate:
Supravegherea mai bună, un control mai atent şi complet care include toate
punctele critice, conduc la o exploatare mult îmbunătăţită, având ca efect
reducerea investiţiilor. Cunoaştere exactă a stării de fapt, permite o prognozare
cât mai corectă şi cu costuri cât mai reduse a dezvoltărilor, retehnologizărilor şi
reabilitărilor staţiilor de pompare.
Economicitate:
Consumul de energie din staţiile de pompare este redus printr-o planificare mai
eficientă a configuraţiei pompelor ce urmează să intre în funcţiune, cu utilizarea
tarifelor de energie aplicabile în afara momentelor de vârf. Eventuala funcţionare
eronată a echipamentelor din sistem este detectată din timp, permiţându-se în
acest mod luarea de decizii (scenarii) optimale de exploatare. Aceasta conduce la
un nivel mai scăzut al costurilor de întreţinere şi o mărire a duratei de viaţă a
echipamentelor. Toate acestea permit reducerea consumurilor specifice în toate
domeniile (materiale, energie, materii prime etc.) şi în consecinţă scăderea
permanentă a cheltuielilor specifice de exploatare.

102
Ergonomicitate:
Sistemul încorporează un limbaj de control “natural”, uşor de utilizat, special
destinat pentru staţiile de pompare. Acest limbaj permite operatorului să scrie
programe de control simple dar totuşi puternice, servindu-se de o terminologie
familiară. Sistemul utilizează o cale logică şi consistentă condusă prin meniuri, şi
imagini tip “fereastră”. Deşi are în componenţă o serie de programe de simulare,
transmisie, stocare şi prelucrare deosebit de complexe atât ca algoritmi cât şi ca
programare propriu-zise, este necesar ca la interfaţa cu utilizatorul, să se prezinte
simplu, clar, sintetic şi prietenos, modalităţile preferate fiind cele grafice sau
tabelare, cu ferestre, uşor accesibile pe ecran (monitor).
Fiabilitate:
Sistemul de monitorizare va furniza informaţii privind modul în care obiectele şi
instalaţiile tehnologice din staţiile de pompare î-şi îndeplinesc rolul şi funcţiunile
pentru care au fost concepute şi realizate, în condiţiile prestabilite într-un interval
de timp dat. Buna funcţionare a acestora elimină disfuncţionalităţile din reţelele de
distribuţie a apei şi implicit confortul consumatorilor, după cum proasta funcţionare
duce la crearea unor relaţii tensionate între consumator şi compania de distribuţie
a apei potabile.
Protecţia mediului:
Sistemul de monitorizare va permite identificarea subproduselor poluante şi
reducerea lor în limitele acceptabilităţii ecologice, pe de o parte şi pe de altă parte,
va detecta toate poluările continue sau accidentale, permiţând prevenirea şi luarea
de măsuri eficiente împotriva lor.
Capacitate de extindere:
Arhitectura modulară şi design-ul sistemului permit o permanentă punere de acord
cu extinderile utilizatorului şi cu progresul tehnologic. Sistemul poate gestiona un
număr virtual nelimitat de elemente şi poate fi configurat pentru a servi o staţie de
pompare de orice mărime. Modul în care este conceput sistemul de monitorizare
pleacă de la ideea că acesta se va dezvolta într-o perioadă mare de timp şi deci la
el se vor ataşa atât obiecte fizice (traductori, elemente de comandă, semnalizatori,
etc.) cât şi pachete suplimentare de programe. Din acest punct de vedere cerinţa

103
principală a sistemului de monitorizare este de a nu închide în nici o etapă porţile
dezvoltării ulterioare.

8.2 Tehnici şi tehnologii de măsură a parametrilor de

funcţionare din staţiile de pompare
Criteriile după care pot fi apreciate performanţele calitative ale grupurilor de
pompare, sunt parametrii funcţionali pe care îi poate realiza staţia de pompare,
supusă la diverse regimuri de funcţionare. Reprezentarea grafică a acestor
parametri oferă posibilitatea beneficiarului staţiei de pompare de a-i cunoaşte
limitele de utilizare corectă, asigurându-şi astfel o exploatare raţională şi
economică a instalaţiilor hidraulice deservite de grupurile de pompare. Ca urmare,
este unanim acceptată ideea că pentru coordonarea şi gestionarea exploatării
corecte a unei staţii de pompare din cadrul unui sistem de alimentări cu apă şi
canalizări, trebuiesc măsuraţi parametri de funcţionare astfel încât deciziile privind
controlul optimal al exploatării să se realizeze pe criteriul consumului minim de
energie.
În acest sens, prima măsură care va fi luată de către specialişti va fi să determine
posibilitatea măsurării înălţimii de pompare H, debitul Q, puterea absorbită P şi
randamentul η. În general, în marea majoritate a cazurilor preocuparea principală
atunci când se fac măsurători a fost să se determine apa pompată în sistem
(debitul) şi presiunea acesteia şi în ultimul rând randamentul sistemului. Acest
lucru se întampla şi datorită faptului că:
- tehnic, presiunea se măsoară cel mai uşor, apoi debitul şi în ultimul rând
randamentul;
- presiunea şi debitul sunt mai palpabile chiar şi fără instrumente de măsură
în timp ce randamentul nu;
- consumatorii vor reclama întotdeauna lipsa presiunii şi a debitului dar
niciodată randamentul.
Plecâd de la aceste argumente, categoriile de echipamente folosite pentru
determinarea acestor parametri fundamentali în funcţionarea staţiilor de pompare,
pot fi clasificate după cum urmează:

104
⇒ ”Echipamente clasice” - care constau în utilizarea unui debitmetru pentru
măsurarea debitului, două manometre metalice pentru măsurarea presiunilor la
aspiraţia şi refularea pompei, şi un aparat pentru măsurarea puterii absorbite de
motor. Montarea manometrelor pentru măsurarea presiunilor se va realiza în
flanşele de aspiraţie respectiv refulare, aparatul de măsură al puterii se va conecta
în tabloul electric la bornelor motorului de antrenare al pompei, iar debitmetrul va fi
amplasat pe traseul conductei de refulare al pompei într-o zonă care să
indeplinescă condiţiile de măsură precizate de fabricant. Având aceste
echipamente montate pe instalaţia pompei aflată în funcţiune (figura 8.4) şi
manevrând vana de pe refulare pentru reglajul debitului, se pot obţinute un număr
suficient de puncte cu ajutorul cărora să se poată trasa curbele caracteristice ale
pompei.

Fig 8.4 Amplasarea echipamentelor clasice

Tipul de debitmetre des utilizate în efectuarea acestui tip de măsurători îl constituie

cel al debitmetrelor ultrasonice. Debitmetrul ultrasonic foloseşte doi traductori,
notaţi A şi B, care funcţionează fiecare ca emiţători şi receptori ultrasonici. Cei doi
traductori se montează în exteriorul conductei la o distanţă specifică unul de
celălalt (distanţa se determină funcţie de diametrul şi materialul conductei,
grosimea conductei, temperatura apei), conform schemei prezentate în figura 8.5.
Montarea traductorilor pe conductă poate fi realizată în configuraţie “V” (amplasare
în reflexie), “W” (amplasare în reflexie multiplă) sau “Z” (amplasare în diagonală),
în funcţie de caracteristicile lichidului şi dimensiunile conductelor.

105
 Fig 8.5 Modalitati de montaj - traductori debitmetru ultrasonic

Principiul de funcţionare constă în utilizarea unui sistem integrat de măsură care

pe baza unor măsurători simultane de viteză să integreze direct valoarea debitului.
Debitmetrul funcţionează transmitând şi recepţionând alternativ “trenuri” de unde
ultrasonice. Acestea sunt transmise mai întâi în direcţia de curgere a fluidului şi
apoi în direcţie inversă. Cum viteza sunetului este mai mare în situaţia în care se
propagă în direcţia de curgere a fluidului şi mai mică în situaţia în care se propagă
în sens invers curgerii fluidului, între timpul de parcurgere pe cele două direcţii
apare o diferenţă ∆t. Pe baza acestei diferenţe ∆t poate fi estimată viteza lichidului
pe baza relaţiei de calcul:
V = K*D*∆t (8.1)
unde:
- K o constantă funcţie de condiţiile de măsură.
- D este distanţa dintre traductori
Alte caracteristici ale debitmetrului ultrasonic şi avantajele care derivă din acestea
sunt:

106
 o Compensarea automată a numărului Reynolds asigură măsurarea cu
precizie pentru regimuri laminare, de tranziţie şi turbulente;
o Intervalul de măsură al debitmetrului Panametrics include debitul nul.
De fapt valorile minime şi maxime care pot fi măsurate se află într-un
interval de 4000:1, ceea ce permite folosirea debitmetrului atât pentru
valori de debit normale , cât şi pentru valori provenind din pierderi din
conducte sau neînchideri de vane;
o Conductele pentru care poate fi utilizat debitmetrul pot avea diametrul
cuprins în intervalul 25 mm ÷ 2540 mm;
o Vitezele pe care le poate măsura debitmetrul sunt cuprinse în
intervalul 0 m/s ÷ 12 m/s.
o Este prevăzut cu data-logger inclus pentru stocarea datelor
înregistrate
o Dispune de interfaţă optică pentru conectare la PC însoţită de
software specializat ce asigură controlul total al configurării, calibrării,
afişării rezultatelor şi diagnosticării debitmetrului.

⇒ ”Echipamente moderne” - care constau în utilizarea unui aparat de măsură

special, dedicat determinării parametrilor de funcţionare a pompelor, cum sunt cele
de tip Yates Meter sau Robertson, aparate care permit determinarea tuturor
parametrilor hidraulici şi electrici pentru un grup de pompare aflat în funcţiune.
Structura echipamentului de măsură este aproape similară cu cea a
echipamentelor clasice cu deosebirea că în locul debitmetrului (pentru care
amplasarea într-o staţie de pompare nu întotdeauna poate răspunde cerinţelor de
montaj, datorită lungimii limitate pentru conducta de refulare), apar o pereche de
traductori de temperatură, ce vor fi montaţi în flansele de aspiraţie respectiv
refulare a pompei, aşa cum se prezintă în figura 8.6.
Aparatul de măsură Yates Meter este compus din două module: un modul pentru
măsurarea parametrilor hidraulici ai pompei dotat cu traductori de temperatură şi
presiune şi un al doilea modul pentru măsurarea parametrilor electrici ai motorului
dotat cu cleşti ampermetrici şi voltmetrici. Ambele module comunică între ele prin

107
intermediul unui cablu de legătură iar întregul echipament este conectat la un
calculator portabil (Laptop) cu ajutorul căruia sunt achiziţionate şi stocate
măsurătorile efectuate.

Fig 8.6 Montaj echipament Yates Meter

Principiul de funcţionare pentru aparatul Yates Meter are la bază metoda

termodinamică de determinare a randamentului care se referă la legea conservării
energiei. Într-o descriere simplificată creşterea energiei utile sub forma presiunii, a
vitezei fluidului şi a nivelului reprezintă câştigul pompei, iar creşterea temperaturii
fluidului reprezintă pierderile interne prin frecare. De aceea metoda termodinamică
necesită determinarea experimentală a temperaturii, presiunii, vitezei medii a
fluidului şi a nivelului atât în secţiunea de intrare cât şi în secţiunea de ieşire din
pompă. Această metodă permite determinarea randamentului cu un efort minim,
fără a fi necesară oprirea procesului de pompare.
Pentru determinarea termodinamică a randamentului pompelor centrifuge se
foloseşte principiul conservării energiei aşa cum este enunţat de prima lege a
termodinamicii. Drept urmare, neglijând transferul de căldură periferic, acea parte
din puterea introdusă de pompă care nu este transformată în putere utilă la ieşire
duce la creşterea energiei interne a fluidului ceea ce conduce la o creştere a
temperaturii fluidului între secţiunile de intrare şi ieşire din pompă. Se presupune
că pierderile prin frecare în lagăre şi etanşările arborelui au o mică influenţă în

108
creşterea temperaturii lichidului şi nu sunt detectate de sondele de temperatură.
Astfel:
Randamentul η este raportul dintre energia produsă şi cea absorbită
Ep
η= (8.2)
Ea
Ea = Ep + E (8.3)

Diferenţa dintre cele două energii este energia disipată. Energia disipată în pompă
se transformă în căldură fie că este cea hidraulică dată de pierderile de sarcină, fie
că este cea volumică dată de recircularea debitelor, fie că este cea mecanică
datorată frecărilor.
Din aceste trei componente două cedează căldura fluidului iar cea de-a treia o
cedează numai parţial (încălzirea lagărelor dacă sunt exterioare neajungând la
fluid). În consecinţă apa tranzitată prin pompă va avea o temperatură la aspiraţie
Ta şi o alta la refulare Tr. Notând cu m masa apei vehiculate prin pompă căldura
cedată este mc∆T şi deci
E a = E p + mc∆T (8.4)

dar energia cedată fluidului va fi:

E p = gmH (8.5)

unde H este înălţimea de pompare.

Randamentul în aceste condiţii va fi:
gmH 1
η= sau η = (8.6)
gmH + mc∆T c∆T
1+
gH

Deci pentru determinarea randamentului trebuie măsurate două elemente

diferenţiale: ∆T = Tr − Ta , care reprezintă diferenţa de temperatură a apei între

secţiunile de refulare si aspiraţie ale pompei.

α r v r2 − α a v a2
(
H = er − ea = z + P
) − (z + )
ρg r
P
ρg a +
2g
(8.7)

109
reprezintă diferenţa energiei specifice între secţiunile de refulare si aspiraţie ale
pompei denumită în mod normal înălţime de pompare.
Diferenţa de temperatură se măsoară prin intermediul celor doi senzori de
temperatură extrem de sensibili, încât detectarea şi determinarea modificărilor
randamentului pompei în timpul funcţionării impune ca inexactitatea măsurării
diferenţei de temperatură să fie suficient de mică comparativ cu modificarea
relativă de randament. Când se modifică valorile creşterii de presiune şi a
randamentului apare adesea situaţia în care pentru a evidenţia o modificare a
randamentului de 1% trebuie măsurată o variaţie a temperaturii de 1 milikelvin.
Diferenţa de presiune între cele două secţiuni de măsură se determină prin
intermediul a doi traductori de presiune a căror domenii de utilizare sunt: 5, 10, 16,
25, 300 bar.
Dacă la acest sistem, adăugăm şi modulul de măsurare a puterii agregatului Pag şi

cunoaştem (sau estimăm cât mai corect) randamentul motorului obţinem trei
ρgQH
parametrii P , η, H . Din expresia puterii absorbite P = îl putem calcula pe cel
η
de-al patrulea – debitul Q.
Precizia măsurării randamentului pompelor aplicând metoda termodinamică este
semnificativ mai bună decât cea obţinută prin măsurători clasice folosind
debitmetre, manometre, etc. Argumentele acestei afirmaţii constau în:
 pierderile de energie sunt efectiv măsurate, o eroare de 5% în măsurarea
pierderilor (de obicei 20%) conduce la o eroare corespunzătoare în măsurarea
randamentului pompei de 1% pentru o pompă care funcţionează la un
randament de 80%, pe când cu tehnica clasică, la o precizie de 5% a
aparatelor de măsură, eroarea de măsură a randamentului va fi de asemenea
de 5%.
 metoda termodinamică necesită măsurarea a doi parametri, temperatura şi
presiunea, pentru determinarea randamentului pompei, pe când tehnica clasică
necesită măsurarea a patru parametri: presiunea (comună ambelor), puterea
electrică, debitul şi randamentul motorului de acţionare. Ca urmare acurateţea
măsurătorilor efectuate prin metoda termodinamică sunt cu mult superioare

110
 aparatelor de măsură clasice, bazându-se pe progrese tehnice recente în
domeniul senzorilor şi microelectronicii.
Schema de montaj al aparatului pentru efectuarea măsurătorilor este prezentată în
figura 8.7.

Figura 8.7 Sistem de măsură Yates Meter

Echipamentele prezentate mai sus constituie grupa echipamentelor mobile, care

echipează laboratorul mobil din cadrul serviciului de mentenanţă al unei companii
de apă.
În cadrul staţiilor de pompare pentru măsurarea şi monitorizarea parametrilor
hidraulici şi electrici ai grupurilor de pompare, se vor monta echipamente fixe pe
instalaţia hidraulică şi electrică a staţiei. În acest sens, într-o staţie de pompare apă
potabilă, instalaţia hidraulică va fi echipată pe conductele de refulare a staţiei cu
aparate de măsurare a debitului şi instrumente de măsurare a presiunii, instalaţia
electrică va fi echipată cu instrumente şi dipozitive de măsură a puterii, energiei,

111
curenţilor absorbiţi, factorului de putere şi frecvenţei.
Având în vedere că debitul şi presiunea reprezintă parametrii fundamentali în
exploatarea unei staţii de pompare, pentru asigurarea bunei a sistemului de
distribuţie a apei, în continuare se va prezenta o descriere a tipurilor de
echipamente utilizate în staţiile de pompare din cadrul sistemelor de alimentare cu
apă şi canalizări.
⇒ Măsurarea şi monitorizarea debitului. Informaţiile privind cantităţile de apă
pompate de către o staţie de pompare, pot fi obţinute folosind aparate de măsură
adecvate, destinate aplicaţiei deservite. Pentru staţiile de pompare, tipurile
debitmetre des utilizate o constituie gama de debitmetrelor electromagnetice şi a
debitmetrelor ultrasonice.
Întrucât principiul de funcţionare a unui debitmetru ultrasonic a fost descris în
paragrafele anterioare în continuare se va prezenta principiul de funcţionare a
debitmetrelor electromaganetice, ilustrate în figura 8.8.

Figura 8.8 Debitmetre electromagnetice tip Sitrans Magflo

Principiul de funcţionare se bazează pe proporţionalitatea dintre forţa

electromotoare indusă de un curent de fluid la traversarea unui câmp magnetic şi
mărimea vitezei (debitului) de fluid. Subansamblul principal este traductorul de

112
debit în care ia naştere un semnal electric, specific mărimii debitului, semnal care
este amplificat, transmis, afişat şi înregistrat pe un dysplay alphanumeric.
Traductorul funcţionează ca un generator de curent alternativ, fluxul de fluid (apa)
îndeplinind rolul de conductor. Este motivul pentru care fluidul (apa) al cărui debit
se măsoară trebuie să fie un bun conducător de electricitate.
Prin deplasarea fluidului (conductorul) în câmp magnetic ia naştere un curent
electric proporţional cu mărimea debitului. Pe pereţii tubului de măsurare, în
contact cu fluidul , sunt fixaţi în poziţie perpendiculară, atât pe direcţia fluxului de
fluid cât şi pe direcţia câmpului magnetic, doi electrozi în care se induce tensiune
(forţă) electromotoare, a cărei valoare este dată de legea inducţiei
e = B ⋅ D ⋅ w ⋅ 10 −8 [V] . Din această relaţie rezultă proporţionalitatea dintre w şi e,
respectiv că măsurarea lui e înseamnă obţinerea lui w şi mai departe, a lui Q=Sw.
Pentru ca rezultatele să nu fie viciate este necesar ca secţiunea tubului de măsură
să fie plină, altfel Q≠Sw.
Măsurarea debitelor apă cu astfel de debitmetre electromagnetice aduce
următoarele avantaje:eliminarea pierderilor de presiune în zona de măsură
deoarece nu se produce nici o ştrangulare a secţiunii de curgere; debitul volumetric
nu depinde de densitatea sau de vâscozitatea fluidului; absenţa inerţiei ceea ce
face să se poată măsura debite variabile şi pulsatorii în diverse regimuri de
funcţionare a staţiei de pompare; plaja de debite este foarte mare 0,18 m3/h...
10000 m3/h; precizia de măsură 0,25...0,5%; ieşiri analogice şi digitale cu
posibilitatea transmiterii la distanţă a valorilor măsurate; posibilitatea de integrare
într-un sistem de monitorizare.
Pe lângă debitmetrele electromagnetice în staţiile de pompare din cadrul
sistemelor de alimentare cu apă, pot fi întâlnite şi debitmetre ultrasonice fixe,
prezentate în figura 8.9, montate conductele de refulare a staţiilor.

113
 Figura 8.9 Debitmetre ultrasonice tip Sonoflo si Sitrans Sonocell

Aceste tipuri de debitmetre destinate pentru măsurarea on-line a debitelor de apă

au în componenţa lor un senzor de debit tip Sonocell încadrat între două flanşe
standard PN 10, ce poate fi instalat prin intercare pe conductă şi un calculator
”Infocal 5”, ce permite afişarea debitului instantaneu şi contorizarea volumelor
vehiculate, precum şi transmiterea la distanţă a valorilor înregistrate. Afişajul LCD
integrat al debitmetrului recepţionează şi memorează măsurătorile actualizate. De
asemenea, debitmetrul este dotat cu port în infraroşii, ceea ce le oferă utilizatorilor
deplina libertate de a transmite – fără fir – date de la aparatul lor INFOLOG portabil
la PC. Precizia de măsurare a debitmetrului este de ± 1 %, pentru gama de viteze :
0,50 - 6,0 m/s; măsurarea debitelor fiind independentă de modificările de
temperatură ale lichidului (apa) şi implicit a mărimilor fizice ale lichidului (apa):
densitate, vâscozitate, conductivitate şi presiune.

Figura 8.10 Componentele debitmetrelor ultrasonice tip Sitrans Sonocell

114
⇒ Măsurarea şi monitorizarea presiunilor. Informaţiile referitoare la valorile
presiunilor realizate de fiecare grup de pompare, cât şi de staţia de pompare în
ansamblul ei, sunt obţinute pe baza unor citiri realizate local pe
manometre/manovacumetre, dysplay-uri traductoare de presiune, sau monitorizate
la distanţă în cadrul unui dispecerat, in baza informaţiilor primite de la traductorii de
măsură amplasaţi în staţia de pompare. Pentru o monitorizare continuă a
presiunilor realizate de staţiile de pompare din cadrul sistemelor de alimentări cu
apă şi canalizări, se folosesc traductori de presiune montaţi pe conductele de
aspiraţie şi refulare a staţiilor de pompare. De altfel, traductorul de presiune de pe
refularea staţiilor de pompare din cadrul reţelelor de distribuţie a apei sunt
elemente de comandă şi pentru regimul de exploatare, în sensul că pompele care
funcţionează în staţiile de pompare vor răspunde cerinţelor reţelei funcţie de
presiunea transmisă de traductor automatului programabil care ajustează curba de
sarcină a staţiei de pompare cu cerinţele reţelei de distribuţie.
Gama traductoarelor de presiune acoperă practic întreg domeniul de măsură a
presiunilor (-1 bar ... 1000 bar), putând fi utilizate pentru orice fel de aplicaţie din
cadrul sistemelor de alimentări cu apă şi canalizări, figura 8.11.

Figura 8.11 Traductori de presiune

115
Pe lângă traductorii de presiune în staţiile de pompare, pentru urmărirea şi
controlul valorilor de presiune din instalaţiile hidraulice, foarte des se folosesc
manometre/manovacuumetre a căror citire se realizează local. Manometrele sunt
aparate de măsurare a presiunii care au în componenţa lor, ca traductor de
presiune, un element elastic, care afişează direct valoarea măsurată, prezintă o
construcţie simplă şi robustă, asigură o precizie ridicată şi se utilizează simplu.
Funcţionarea lor se bazează pe deformarea traductorului elastic sub acţiunea
presiunii, deformaţia elastică fiind proporţională cu valoarea presiunii de măsurat.
Scara gradată a acestor aparate are diviziuni cu valori ale unităţilor de presiune.
Gama de manometre cu element elastic des utilizate în staţiile de pompare, o
constituie cele sub formă de tub curbat (Bourdon) sau tub spiralat, prezentat în
figura 8.12.

Figura 8.12 Manometru cu tub Bourdon

Elementele componente ale manomentrului cu tub elastic (tip Bourdon) sunt: 1-

elementul elastic; 2-pârghia de legătură; 3-sector dinţat; 4-pinion; 5-ac indicator; 6-
cadran gradat; 7-piesa filetată de legătură; 8-carcasa; 9-rama; 10-geam de
protecţie; 11-arc tubular de deschidere.
Tubul Bourdon, de formă curbată cu secţiune ovală (1) se deformează atât în
secţiune cât şi în deschidere. Deformaţiile deschiderii sunt transmise printr-un

116
mecanism cu roţi dinţate la axul acului indicator, acul indicator transformă mişcarea
de rotaţie a axului în unităţi de presiune.
Aparatele cu tub spiral sau cele cu tub elicoidal, permit o deplasare mai mare a
capătului liber, fiind preferate atunci când măsurarea este însoţită de înregistrare.
Domeniul de măsură al manometrelor cu tub Bourdon poate să acopere întreaga
gamă pentru aplicaţiile din cadrul sistemelor de alimentări cu apă şi canalizări,
intervalul de măsură pentru astfel de manometre este 0,01 bar … 1000 bar.

117
9. Analiza tehnico-economică a staţiilor de pompare

Pomparea jocă un rol important în furnizarea apei, deoarece reprezintă procesul

tehnologic esenţial din sistemele de alimentari cu apă, pentru absorbţia, transferul
(către staţia de tratare), transportul (de la staţia de tratare), şi distribuţia (către
consumatori) a apei. Pomparea foloseşte mai mult de 80% din energia totală
consumată pentru utilizarea apei; având în consecinţă o influenţă majoră în
managementul economic al acestui proces.
Progresele în tehnologia controlului parametrilor de exploatare, au făcut posibile
atât eficientizarea consumului şi economiei de energie în exploatare cât şi crearea
de diferite facilităţi în domeniu. Comanda de la distanţă sau automatizarea sunt
elemente ce urmează a fi implemente în procesele de reabilitare şi retehnologizare
a echipamentelor din dotarea staţiilor de pompare, existente. Utilizarea
automatizării cu senzori şi dispozitive de control pentru comanda staţiilor de
pompare şi controlul pompării conduce la reducerea costurilor de exploatare.
Domeniul alimentărilor cu apă a solicitat o diversitate constructivă şi funcţională de
staţii de pompare, necesare preluării apei din sursele de suprafaţă sau subteran,
de vehiculare a apei în reţelele de aducţiune şi transport, de ridicare a presiunii în
treptele de zonare pe relief a sistemelor de distribuţie, pentru servicii auxiliare.
În acest sens, la proiectarea staţiilor de pompare noi sau la reabilitarea şi
retehnologizarea staţiilor de pompare existente, în faza de studiu tehnico-economic
pot fi găsite mai multe variante, la fel de valoroase din punct de vedere tehnic.
Pentru a se putea decide care dintre aceste variante trebuie să fie luată în
consideraţie, la faza de proiect de execuţie, este necesară efectuarea unei analize
tehnico-economice.
Metoda de calcul care stă la baza analizei tehnico-economice a lucrărilor
complexului de pompare, este metoda timpului sau duratei de recuperare. Această
metodă este aplicabilă în situaţiile în care există două sau mai multe soluţii posibile
a fi implementate în procesul de pompare al apei.
Prin timp (durată) de recuperare se înţelege timpul în care cheltuielile suplimentare
de investiţie, alocate pentru una din variante, în comparaţie cu alta, pot fi

118
recuperate prin economii la cheltuielile de exploatare şi întreţinere.
Pentru efectuarea calcululelor tehnico-economice aferente lucrărilor de pompare a
apei, trebuie să se determine separat cheltuielile de investiţie K şi cele de
exploatare C .
⇒ Cheltuielile de investiţie se determină cu relaţia:
K = Kecp + Kc + Kt + Km + Ki (9.1)
unde ;
K = cheltuieli totale de investiţie;
Kecp = costul echipamentelor aferente instalaţiei;
Kc = costul lucrărilor de construcţii (structuri, fundaţii) aferente instalaţiei
respective;
Kt = cheltuieli de transport, necesare pentru aducerea echipamentului la
locul de montaj;
Km = costul lucrărilor de montaj;
Ki = costul lucrărilor necesare, în ramurile înrudite.
⇒ Cheltuielile de exploatare se determină cu relaţia:
C = Ce + Ca + Cd +Cm (9.2)
unde ;
C = cheltuieli totale de exploatare ;
Ce = costul energiei electrice consumate anual ;
Ca = cheltuielile de amortizare a echipamentelor ;
Cd = cheltuielile de deservire curentă ;
Cm = costul operaţiilor de mentenanţă a echipamentelor.
Având aceste elemente calculate se poate determina timpul (durata) de recuperare
a cheltuielilor suplimentare de investiţie, trec :
K i − K1
t rec = (9.3)
C1 − C i
K1, Ki = cheltuielile necesare de investiţie corespunzătoare variantei de bază,
respectiv variantei analizate ;
C1, Ci = cheltuielile anuale de exploatare corespunzătoare variantei de bază,
respectiv variantei analizate ;

119
Cunoscând timpul de recuperare trec, se poate determina coeficientul de eficienţă
economică E, care este o mărime inversă timpului de recuperare
1
E= (9.4)
t rec
Informatii globale pentru evidenţierea mărimilor care caracterizeză costurile
implicate în cadrul analizei tehnico-economice pot fi obţinute de la furnizori de
echipamente, firme de construcţii, furnizorii de piese şi materiale de schimb.
Excepţia de la această regulă o constituie costurile energetice anuale.

8.2 Analiza energetică a funcţionării unei staţii de pompare

Pentru dimensionarea costurilor energetice anuale înregistrate de către o staţie de
pompare trebuie întocmit un algoritm de calcul, care să simuleze funcţionarea
staţiei de pompare pentru regimurile de exploatare la care a fost gîndită şi
proiectată.
În acest context, eficienţa energetico-economică a procedeelor de optimizare a
unei staţii de pompare poate fi evidenţiată folosind un algoritm de calcul coerent,
care să simuleze şi să reflecte cât mai corect situaţia reală de funcţionare a staţiei.
Problema simulării funcţionării unei staţii de pompare a apărut în momentul în care
staţiile de pompare existente necesitau operaţii de reabilitare şi retehnologizare.
Retehnologizarea presupune o analiză a funcţionării staţiei în situaţia existentă şi o
prognoză a funcţionării staţiei în perspectivă.
Efectuarea analizei datelor de funcţionare pentru o staţie de pompare aflată în
funcţiune necesită cunoaşterea unor parametri semnificativi şi anume: debitele
pompate de fiecare pompă pe o perioadă semnificativă, variaţia de nivel, variaţia
de presiune a staţiei, variaţia de presiune la aspiraţie şi refulare a fiecărei pompe,
puterea absorbită de fiecare motor în parte.
Puţine sunt cazurile pentru care într-o staţie de pompare există aceste date
înregistrate în totalitate. De fapt, datorită faptului că reglajul parametrilor de
exploatare se realizează secvenţial (prin manevre manuale de închis/deschis a
vanelor de pe refulare) funcţie de presiunea în bara de refulare, datele de
exploatare sunt şi acestea la rândul lor înregistrate manual, prin citiri orare şi

120
inregistrări scrise de către operatori în registrele de exploatare. Datele consemnate
în registrele de exploatare a staţiilor de pompare sunt următoarele:
o nivelul apei în rezervoare / presiunea în conducta de aspiraţie a pompelor
o presiunea în conducta comună de refulare a pompelor
o numărul agregatelor de pompare în funcţiune
o energia electrică consumată într-un interval dat
De regulă datele sunt înregistrate din oră în oră şi deci avem valori medii orare.
Scopul simulări funcţionării staţiilor de pompare constă în depistarea lacunelor din
aceste date, şi are la bază o serie de simplificări şi ipoteze care vor fi evidenţiate în
continuare.
În primul rând se urmăreşte cunoaşterea în detaliu a caracteristicilor agregatelor
de pompare. Trebuie cunoscute caracteristicile energetice H(Q), η(Q) şi P(Q)
precum şi o caracteristică de cavitaţie NPSH(Q) a pompei. De asemenea trebuie
cunoscut randamentul motorului de antrenare (o primă ipoteză simplificatoare fiind
cea conform căreia randamentul motorului este constant), sau variaţia acestuia cu
puterea cedată.
Ideal ar fi ca determinările caracteristicilor să se realizeze experimental, pentru
fiecare pompă în parte. În cazul că nu este posibil, se pot utiliza curbele de catalog
ale pompelor ceea ce la staţiile vechi echipate cu pompe cu o durată de
funcţionare îndelungată constituie o aproximare cu posibile erori mari.
Algoritmul descris în continuare, a fost conceput pe baza datelor din registrele de
exploatare a staţiilor de pompare şi a parametrilor determinaţi. Algoritmul poate fi
utilizat şi pentru o staţie de pompare nou proiectată cu diferenţa că, în datele de
intrare parametrii de exploatare vor fi presupuşi aşa cum a fost gândit regimul de
exploatare al staţiei.
Considerând că în condiţii normale de funcţionare, pierderile de sarcină pe
tronsoanele de legătură din staţia de pompare sunt neglijabile, rezultă din figura
9.1:
p a = ρg ( N rez − d ) şi prp = prst (9.5)

unde:
pa – presiunea la aspiraţie

121
 Nrez – nivelul apei in rezervor
d – distanţa dintre axul conductei şi poziţia manometrului la care se
realizează citirea presiunii pe aspiraţie
prp – presiune refulare pompa
prst – presiune refulare staţie

Figura 9.1

În consecinţă, prin intermediul manometrelor montate pe aspiraţia şi refularea

pompelor, se poate calcula suficient de corect înălţimea de pompare (neglijând
termenii cinetici şi considerând că toate presiunile sunt raportate la acelaşi plan de
p r − pa p − pa
referinţă) a pompei Hpomp H pomp = şi a staţiei Hst H st = rst ele fiind
ρ⋅g ρ⋅g
egale în condiţii normale de funcţionare.
Din punct de vedere cavitaţional, pentru ca pompa să funcţioneze normal trebuie
ca NPSHd > NPSHc unde:
p atm − p v
NPSH d = − H ga − M ia Q 2 (9.6)
ρ⋅g

În această relaţie Hga = - Nrez şi Mia este modulul de rezistenţă al traseului de

p atm − p v
aspiraţie. Se pot face următoarele aproximaţii: ≅ 10m şi M ia Q 2 ≅ 0
ρ⋅g
(pierderile de sarcină pe traseul de aspiraţie sunt neglijabile). Rezultă pentru
NPSHd următoarea relaţie aproximativă de calcul: NPSHd = 10 + Nrez
În cazul în care pierderile de sarcină ale traseului de aspiraţie sunt semnificative
relaţia se complică prin adăugarea lui MiaQ2 dar algoritmul nu suferă mari
modoficări.
Definind debitul limită cavitaţional “Qlim c” ca fiind limita din dreapta a domeniului de

122
funcţionare (figura 9,2) rezultă că la limita apariţiei cavitaţiei NPSHd = NPSHc.

Figura 9.2

Plecând de la aceste considerente se poate determina înălţimea de pompare în

cazul unei vane parţial deschise astfel (figura 9.3).
Se consideră că vana se deschide până la limita apariţiei zgomotelor sau vibraţiilor
specifice cavitaţiei. În acest caz debitul pompat (Qpomp) este egal cu debitul limită
cavitaţional Qlimc şi înălţimea de pompare Hpomp este citită pe caracteristica pompei
în dreptul debitului limită cavitaţional Qlimc.

Figura 9.3

123
Figura 9.3 ilustrează această situaţie în care Qpomp > Qlimc. Determinând din
caracteristica ansamblului pentru valoarea Hst calculată valoarea debitului pompat
de o pompă Qpomp şi comparând această valoare cu debitul limită cavitaţional Qlimc
rezultă două alternative posibile:
a. Qpomp < Qlimc şi deci funcţionarea este normală, H st ≡ H pomp şi de aici mai

departe se pot calcula toţi parametrii energetici

b. Qpomp > Qlimc şi deci nu se poate deschide complet vana de refulare, rezultă
că vana este deschisă parţial, debitul pompat este Qlimc şi deci înălţimea de
pompare este H pomp > H st diferenţa dintre Hpomp şi Hst este energia disipată

în vană.
Pentru determinarea valorilor înălţimii de pompare, a randamentului şi a NPSH-ului
s-au aproximat curbele măsurate (sau de catalog) cu parabolele:
H pomp (Q) = a p Q 2 + b p Q + c p (9.7)

η(Q) = a n Q 2 + bn Q + cn (9.8)

NPSH c (Q) = a c Q 2 + bc Q + cc (9.10)

Algoritmul de calcul în rezumat este următorul:

1. Se calculează NPSHd
2. Se calculează Hpomp=Hst
3. Din NPSHd=NPSHc rezultă;

−bc + bc2 − 4a c (cc − NPSH d )

Qlimc = (9.11)
2a c

−b p + b p2 − 4a p (c p − H pomp )
4. Se determină Qpomp ; Q pomp = (9.12)
2a p

5. Se determină ; Q pomp = min(Q pomp , Qlimc ) (9.13)

6. Dacă Q pomp = Qlimc atunci H pomp = a p Q pomp

2
+ b p Q pomp + c p (9.14)

124
Pentru punctul de funcţionare astfel calculat se determină în continuare:
♦ puterea utilă Putila = ρgQ pomp H pomp (9.15)

♦ puterea consumată de pompă P = ρgQ pomp H pomp / η (9.16)

♦ puterea consumată de agregat Pag = ρgQ pomp H pomp / η ⋅ ηmot (9.17)

♦ energia specifică a pompei esp = ρgH pomp / η (9.18)

După determinarea acestor parametrii pentru fiecare grup de pompare, algoritmul

de calcul se continuă cu calculul datelor pentru staţia de pompare astfel:
- debitul total al staţiei Q st = ∑ ϕ pompQ pomp (9.19)

unde, ϕ pomp este o variabilă binară care are următoarea semnificaţie ϕ pomp = 1

atunci când grupul de pompare respectiv este în funcţiune şi ϕ pomp = 0 atunci când

grupul de pompare nu funcţionează.

- puterea utilă (Putila )st = ∑ ϕ pompρgQ pomp H pomp (9.20)

- puterea electrică consumată de agregatele de pompare

Pst = ∑ ρgQ pomp H pomp / η ⋅ ηmot (9.21)

- randamentul staţiei ηst = (Putila )st / Pst (9.22)

Pst
- energia specifică a staţiei e= (9.23)
Q st
Debitul real, înălţimea de pompare şi puterea sunt deci calculate pentru fiecare
pompă şi de asemenea pentru întreaga staţie de pompare la un moment dat.
Folosind datele din registrele staţiilor de pompare, calculele se efectuează pentru
graficul de pompare pe un interval mai lung de timp considerând că într-un interval
de o oră, parametri rămân constanţi.
În final, în pofida simplificărilor prezentate pe parcursul descrierii algoritmului de
calcul, validarea rezultatelor se face prin compararea energiei medii orare citite la
contoarele de energie ale staţiei de pompare cu valoarea puterii consumate de
agregatele de pompare Pst convertită în energie în aceeaşi perioadă de timp. În
acest mod energia totală zilnică rezultată din calcule, este comparată cu cea
înregistrată de către contoarele de energie ale staţiei (care pentru staţiile vechi

125
neautomatizate reprezintă singurul parametru cert). Această comparaţie este
foarte importantă şi de fapt validează algoritmul datorită faptului că energia
înregistrată nu a fost folosită până în acest moment în nici un fel de estimări.
În concluzie, cu toate simplificările pe care le conţine algoritmul prezentat, este
compact şi coerent şi poate fi aplicat atât pentru analiza comportării staţiilor de
pompare existente în cadrul sistemelor de alimentare cu apă cât şi pentru
simularea analizei reabilitării cu noi pompe. Algoritmul este limitat la pompele
centrifugale şi mixte şi a fost dezvoltat în mediul Excel (figura 9.4) pentru staţiile de
pompare existente şi care necesită reabilitare. În prima etapă se efectuează
analiza energetică a staţiei de pompare pentru situaţia existentă, după care în
etapa a II-a se efectuează analiza energetică considerând staţia de pompare
echipată cu alte pompe mai performante care să corespundă cerinţelor staţiei. Pe
baza rezultatelor obţinute se va calcula economia de energie electrică, ca diferenţa
de energie electrică consumată în cele două situaţii analizate în aceleaşi condiţii
de exploatare a staţiei de pompare.

126
Nr. agregate 5

Id. grup Id. date Ora 1 2 3 ……….. 23 24

Grupul 1 1 0 0 0 ……….. 0 0
Grupul 2 1 0 0 0 …..…… 1 1
Grupul 3 1 0 0 0 …..…… 0 0
Grupul 4 1 0 0 0 …..…… 0 0
Grupul 5 1 1 1 1 ………… 1 1

Pasp statie m 30 30 30 ……….. 32 32

Pref statie m 45 45 45 …..…… 52 51
Hpomp_statie m 16.5 16.5 16.5 …..…… 21.5 20.5
NPSHd m 38.5 38.5 38.5 …..…… 40.5 40.5

Grupul 1
Debitul Qlim.cav mc/h 1807 1807 1807 ……….. 1851 1851
Debitul Q mc/h 681 681 681 …..…… 628 639
Hpomp m 16.5000 16.5000 16.5000 …..…… 21.5000 20.5000
Randament % 31.1334 31.1334 31.1334 …..…… 39.7215 38.0982
Energie spec. kWh/mc 0.1444 0.1444 0.1444 …..…… 0.1475 0.1466
P_utila kW 30.6361 30.6361 30.6361 …..…… 36.8208 35.7165
P_totala kW 98.4028 98.4028 98.4028 …..…… 92.6975 93.7484
P_agregat kW 105.8095 105.8095 105.8095 …..…… 99.67474 100.8047

Grupul 2
Debitul Qlim.cav mc/h 1807 1807 1807 ……….. 1851 1851
Debitul Q mc/h 681 681 681 …..…… 628 639
Hpomp m 16.5000 16.5000 16.5000 …..…… 21.5000 20.5000
Randament % 31.1334 31.1334 31.1334 …..…… 39.7215 38.0982
Energie spec. kWh/mc 0.1444 0.1444 0.1444 …..…… 0.1475 0.1466
P_utila kW 30.6361 30.6361 30.6361 …..…… 36.8208 35.7165
P_totala kW 98.4028 98.4028 98.4028 …..…… 92.6975 93.7484
P_agregat kW 105.8095 105.8095 105.8095 …..…… 99.67474 100.8047
…………

Grupul 5
Debitul Qlim.cav mc/h 1807 1807 1807 ……….. 1851 1851
Debitul Q mc/h 681 681 681 …..…… 628 639
Hpomp m 16.5000 16.5000 16.5000 …..…… 21.5000 20.5000
Randament % 31.1334 31.1334 31.1334 …..…… 39.7215 38.0982
Energie spec. kWh/mc 0.1444 0.1444 0.1444 …..…… 0.1475 0.1466
P_utila kW 30.6361 30.6361 30.6361 …..…… 36.8208 35.7165
P_totala kW 98.4028 98.4028 98.4028 …..…… 92.6975 93.7484
P_agregat kW 105.8095 105.8095 105.8095 …..…… 99.67474 100.8047

Date pentru statii de pompare

Debit Q_tot mc/h 681.3705 681.3705 681.3705 ……….. 1256.952 1278.728
Putila P_ust kW 30.63612 30.63612 30.63612 …..…… 73.64167 71.43292
Ptotala P_tot kW 105.8095 105.8095 105.8095 …..…… 199.3495 201.6094
Randament statie % 28.95404 28.95404 28.95404 …..…… 36.94099 35.43134
Energie specifica kWh/mc 0.155289 0.155289 0.155289 ………… 0.158598 0.157664

Debit total zilnic mc/zi 4579.791

Energie
consumata
zilnic kWh 718.3874
Energie
specifica medie kWh/mc 0.15686

Figura 9.4 Succesiunea calculelor în analiză energetică a staţiei

127
10. Punerea în funcţiune, supravegherea şi întreţinerea
în perioada de exploatare
Punerea în funcţiune a unei instalaţii hidraulice de pompare poate fi definită ca fiind
totalitatea operaţiilor ce se execută în faza de trecere de la starea de repaus, la
cea de funcţionare. Pentru beneficiarul instalaţiei de pompare, această activitate
are o importanţă deosebită, deoarece costituie momentul în care instalaţia poate fi
solicitată să satisfacă cerinţele pentru care a fost concepută. Înainte de punerea în
funcţiunea şi efectuarea recepţiei finale, personalul de exploatare al staţiilor de
pompare trebuie să-şi însuşească indicaţiile cuprinse în instrucţiunile de exploatare
ale fabricantului de pompe, emise pentru fiecare tip de pompă în parte şi livrate
împreună cu acestea. Verificările ce se efectuează înainte de pornirea propriu-zisă
au ca scop să ofere garanţia îndeplinirii tuturor condiţiilor necesare unei funcţionări
sigure şi corecte a instalaţiei. În general aceste verificări sunt universal valabile,
indiferent de destinaţia staţiei de pompare, şi ele constau în verificarea montajului
atât a grupurilor de pompare cât şi a instalaţiilor componente staţiilor de pompare,
şi anume:
- verificarea sensului de rotaţie, prin rotirea liberă (cu mâna) a cuplajului pompă-
motor, operaţie ce se execută inainte de pornirea pompei şi are ca scop verifice
în ansamblu corectitudinea montajului pieselor rotitoare;
- verificarea sistemului de ungere. Pentru pompele care au lagărele unse cu ulei,
nivelul acestuia trebuie să se găsească în dreptul semnului de nivel prevăzut pe
lagăr, de obicei un vizor transparent. Dacă pompa este echipată cu un ungător
de nivel se va verifica nivelul uleiului din paharul basculant. Pentru pompele la
care ungerea se realizează cu un lubrifiant consistent, nu este necesar să se
verifice gradul de ungere, deoarece lagărele cu rulmenţi ale acestora sunt unse
în timpul procesului de asamblare şi livrate ca atare;
- verificarea circuitelor auxiliare. Unele tipuri de pompe sunt prevăzute cu instalaţii
auxiliare de răcire, ungere, egalizare, al căror rol şi funcţionare trebuie bine
cunoscut de personalul de exploatare. În acest sens inainte de pornire se vor
manevra robineţii respectivi, in conformitate cu indicaţiile prevăzute în
instrucţiunile pompei;

128
- verificarea realizării montajelor corecte a conductelor şi armăturilor din instalaţia
hidraulică şi rezemarea lor corespunzătoare;
- verificarea etanşeităţii îmbinărilor conductelor şi armăturilor cu pompele;
- verificarea echipamentelor de măsură, urmărire şi control a parametrilor de
exploatare a staţiei de pompare;
- verificarea poziţiei vanelor (închis/deschis) de pe circuitele hidraulice a
grupurilor de pompare;
- verificarea cablurilor electrice de alimentare cu energie electrică a motoarelor şi
tablourilor de comandă.
Confirmarea funcţionalităţii tuturor echipamentelor din staţia de pompare se face în
urma unei probe de minimum 72 de ore, timp în care se verifică parametrii reali de
funcţionare ai staţiei de pompare, prin măsurători a debitelor şi înălţimilor de
pompare. Se trasează curba staţiei de pompare şi se verifică dacă aceasta este
conformă cu necesităţile aplicaţiei pentru care staţia de pompare a fost gândită.
În ceea ce priveşte pornirea şi oprirea pompelor aceasta se va realiza progresiv,
agregat cu agregat până la capacitatea maximă a staţiei de pompare, urmărindu-
se continuu variaţia presiunilor la aspiraţia şi refularea pompelor precum şi curentul
absorbit de motoarele de antrenare a pompelor. Pentru staţiile de pompare
echipate cu pompe cu turaţie variabilă, pentru care motoarele de antrenare sunt
dotate cu convertizoare de frecvenţă şi soft startere, pornirea şi oprirea pompelor
nu necesită o atenţie sporită. În schimb, pentru staţiile de pompare neautomatizate
echipate cu pompe centrifuge (aşa cum sunt majoritatea staţiilor de pompare din
sistemele de alimentări cu apă şi canalizări), pornirea şi oprirea pompelor se
realizează se realizează după reguli bine stabilite şi însuşite de către personalul de
exploatare.
Pentru pornirea pompei se va acţiona după cum urmează:
- Se închide complet vana de pe refulare, cu scopul de a obţine un cuplu rezistent
minim, conform curbelor caracteristice a pompelor centrifuge;
- Se deschide vana de pe conducta de aspiraţie;
- Se porneşte pompa. După atingerea turaţiei de regim se urmăreşte indicaţia
manometrului montat în flanşa de refulare a pompei, iar dacă acesta indică o

129
 valoare stabilă, superioară faţă de cea nominală, inseamnă că pompa este
amorsată şi se poate deschide vana de refulare. Nu este nici un pericol dacă
pompa funcţionează o perioadă scurtă de timp (1-2 min) cu vana de refulare
închisă. Dacă după pornirea pompei manometrul de pe refulare nu indică
presiune, înseamnă că pompa este dezamorsată, moment în care trebuie oprită
şi controlat nivelul apei la aspiraţie. Dacă pornirea pompei s-a realizat în condiţii
normale, în continuare, se va regla regimul de funcţionare, manevrând în
direcţia deschis vana de refulare concomitent cu urmărirea manometrului de pe
refulare şi a ampermetrului corespunzător grupului de pompare în funcţiune.
Pentru o instalaţie de pompare calculată corect din punct de vedere hidraulic
vana de refulare în poziţia complet deschis ar trebui să corespundă punctului de
funcţionare determinat prin proiect, iar curentul absorbit de motoarele de
antrenare să nu depăşească curentul nominal consemnat pe plăcuţa motorului.
Pentru oprirea pompei se va proceda astfel:
- Se închide complet vana de pe refulare;
- Se deconectează pompa;
- Se închid vanele circuitelor auxiliare.
Supravegherea staţiei de pompare în perioada de exploatare are scopul de a
asigura exploatarea normală a acesteia şi de a preveni producerea unor
disfuncţionalităţi datorate unor cauze accidentale.
În acest sens în perioada funcţionării staţiei de pompare, trebuie urmărit ca
grupurile de pompare să aibă o funcţionare liniştită, lipsită de zgomote anormale şi
vibraţii puternice. Dacă regimul de funcţionare este unul silenţios, acesta este un
indiciu cum că montajul şi centrajul au fost corect efectuate. Prezenţa unui zgomot
(uruit) continuu, ne indică faptul cum că rulmenţii lagărelor sunt uzaţi sau sunt de o
calitate îndoielnică. Apariţia vibraţilor şi trepidaţiilor puternice sunt determinate în
majoritatea cazurilor de realizarea unui centraj defectuos.
Dacă în timpul funcţionării apar zgomote puternice sub formă de lovituri sau
pocnituri, acesta este un indiciu cum că pompa funcţionează în regim de cavitaţie,
motiv pentru care se opreşte imediat pompa, se cercetează cauza, se înlătură
defecţiunea şi numai după aceea se poate porni din nou pompa.

130
Dacă lagărele pompei sunt unse cu un lubrifiant consistent, completarea se va face
periodic, conform planului de mentenanţă, în funcţie de tipul pompei, tipul
constructiv al rulmentului, precum şi de mediul în care funcţionează ansamblul.
Temperatura de funcţionare a rulmenţilor se verifică de obicei atingând cu mâna
porţiunile de lagăr din dreptul acestora. Orientativ se precizează că dacă mâna
poate suporta o perioadă scurtă de timp (câteva secunde) contactul cu părţile
respective, fără senzaţie de arsură, încălzirea poate fi considerată normală (40-
500C). Verificarea se va face după cca. 1 oră de funcţionare, deoarece în această
perioadă de timp se poate aprecia că regimul termic s-a stabilizat. Dacă
temperatura continuă să crescă şi după acest interval de tim, atunci se va opri
pompa, se va cerceta cauza pentru remediere.
De asemenea, în timpul funcţionării trebuie urmărit ca etanşarea arborelui la
ieşirea din carcasă, să asigure o funcţionare fără pierderi abundente de apă, la
presetupele echipate cu garnituri moi, iar la cele echipate cu etanşări mecanice, să
nu existe.
Progresul tehnic şi implementarea pe scară tot mai largă a sistemelor de
automatizare, a condus la eliminarea unei supravegheri permanente a staţiilor de
pompare aflate în funcţiune. Pentru astfel de staţii, în care o parte dintre activităţile
personalului de exploatare au fost înlocuite de un sistem de automatizare complet
monitorizat, activitatea de supraveghere se rezumă de fapt la diagnosticarea,
cercetarea şi remedierea eventulalelor disfuncţionalităţi depistate de către
echipamentele de măsură, achiziţie şi transmisie la distanţă (către dispecerat) a
parametrilor de exploatare a staţiei de pompare.
Disfuncţionalităţile care pot să apară în exploatarea staţiilor de pompare sunt de
tipul:
o Pompa nu aspiră, cauzele fiind:
- sorbul cu clapetă nu îndeplineşte condiţia de etanşeitate, astfel că
umplerea pompei cu apă nu mai poate fi asigurată;
- conducta de aspiraţie nu este etanşă la îmbinări;
- amorsarea nu a fost corect realizată;
- valoarea NPSHdisp este mai mică decât NPSHnec (înălţimea maximă

131
 de aspiraţie este depăşită);
- formarea pungilor de aer pe traseul de aspiraţie;
- vana de aspiraţie este pe poziţia închis;
- pierderile de sarcină pe aspiraţie sunt foarte mari;
- turaţia pompei este mică comparativ cu turaţia nominală;
- debitul pompei este mult maimare decât debitul de alimentare al
rezervorului de aspiraţie.
În practică se întâmplă destul de des, ca pompa care iniţial se amorsează,
funcţionează o perioadă, iar apoi se dezamorsează. Această secvenţă de
funcţionare se manifestă prin oscilaţii ale debitului, care se transmit direct
aparatelor de măsură, regimul de funcţionare devine unul instabil, iar zgomotul
uniform al pompei se modifică.
o Pompa nu refulează debitul normal, cauzele fiind:
- clapetul de sens este defect (blocat);
- vana de pe refulare parţial deschisă;
- pompa se roteşte în sens invers datorită conexiunilor electrice
realizate greşit;
- turaţia nominală a pompei nu se realizează datorită unei defecţiuni a
motorului de antrenare sau a sistemului de transmisie;
- formarea pungilor de aer pe traseul de aspiraţie;
- funcţionarea in regim intens de cavitaţie;
- uzuri pronunţate pentru componentele hidraulice ale pompelor.
o Pompa se încălzeşte, cauzele fiind:
- presetupele sunt strânse prea mult;
- sistemul de răcire a lagărelor nu funcţionează;
- prezenţa unor corpuri străine în interiorul pompei;
- pompa funcţionează la debite mici şi înălţimi de pompare mari
- pompa este descentrată, axul pompei nu este coaxial cu cu axul
motorului de antrenare;
- ungerea insuficientă a lagărelor pompei.
o Pompa vibrează, cauzele fiind:

132
 - fundaţia nu este bine încastrată sau prost dimensionată;
- cuplajul pompă-motor realizat greşit;
- şuruburile/buloanele de fixare nu sunt strânse suficient;
- pompa funcţionează în regim cavitaţional;
- rotorul pompei descentrat sau degradat (erodat/corodat);
- în flaşa pompei se dezvoltă solicitări mecanice mari din instalaţia
hidraulică remată incorect.
o Motorul de antrenare nu porneşte, cauzele fiind:
- linia de alimentare electrică lipsită de tensiune;
- conexiunile electrice greşit executate;
- legăturile bornelor sunt slăbite sau murdare;
- întreruperi într-una din înfăşurările statorului;
- momentul de rezistenţă depăşeşte valoarea cuplului de pornire a
motorului electric.
o Motorul se supraîncălzeşte, cauzele fiind:
- scurtcircuit în pachetul de tole;
- contacte necorespunzătoare între bobinele statorului;
- scurtcircuit între spirele unei bobine;
- supraîncărcarea motorului;
- ventilaţie deficitară;
- tensiune de alimentare redusă, sub limita admisă;
- dereglări de ordin mecanic (lagăre neunse, vibraţia motorului).
Este important de ştiut că un motor electric aflat sub tensiune, al cărui rotor este
imobilizat dintr-un motiv oarecare, absoarbe un curent de o intensitate foarte mare
şi prin urmare bobinajul, care nu este dimensionat pentru astfel de sarcini, se
încălzeşte puternic şi poate fi deteriorat într-un timp foarte scurt (mai puţin de un
minut). De aceea se recomandă ca într-o astfel de situaţie să se întrerupă imediat
contactul electric, să se cerceteze cauza şi să se remedieze.

133
11. Măsuri de protecţia muncii în staţiile de pompare
Pentru a se evita producerea de accidente de muncă în perioada de exploatare a
staţiilor de pompare, este necesar să fie cunoscute câteva reguli cu caracter
general, privind protecţia muncii specifice domeniului de utilizare a pompelor,
motoarelor şi instalaţiilor auxiliare. Ca şi la alte obiective industriale, cauzele
obişnuite care pot provoca accidente la staţiile de pompare sunt: calificarea
necorespunzătoare, neglijenţa sau neatenţia personalului, motiv pentru care
exploatarea staţiilor de pompare trebuie încredinţată numai personalului care a
primit o calificare specială în acest domeniu şi care şi-a însuşit un nivel de
cunoştinţe, astfel încât să poată face faţă situaţiilor limită.
În acest sens, într-o staţie de pompare regulile referitoare la protecţia muncii
trebuie respectate chiar de la primirea pompei. Astfel manipularea pompelor în
timpul descărcării din mijloacele de transport se va face cu multă atenţie, folosind
macarale sau poduri rulante adecvate sarcinii agregatului. În acest scop personalul
care le manevrează trebuie să cunoască cât mai exact masa ansamblului, să
folosească numai cabluri de ridicat verificate şi marcate şi să fie autorizat să
realizeze prinderile necesare (autorizaţie legător de sarcină). Aceste prinderi se vor
efectua legând cablurile numai de suporţii sau orificiile prevăzute special pentru
acest scop. În timpul manevrării nu este permisă trecerea sau staţionarea sub
sarcină, iar manevrele se vor face lent, fără mişcări bruşte. După aşezarea pe
fundaţie, pompa se racordează la instalaţia hidraulică de aspiraţie şi refulare. În
prealabil aceasta, trebuie curăţată de resturile şi impurităţile rămase din timpul
asamblării, impurităţi care la punerea în funcţiune pot pătrunde în pompă,
provocând astfel distrugerea rapidă a acesteia. Înainte de pornire, se verifică dacă
pe pompă nu au rămas diverse scule sau dispozitive folosite la montaj, eliberându-
se pompa de rice alt obiect străin. Pornirea se va realiza respectând instrucţiunile
de exploatare precizate de către producător.
În principiu, în timpul funcţionării pompelor, nu sunt admise intervenţii/operaţii de
întreţinere, cu excepţia cazurilor speciale, când funcţionarea nu poate fi întreruptă,
se pot executa doar următoarele operaţii: strângerea piuliţelor presetupei, ungerea
articulaţiilor, reglarea gradului de deschidere a vanelor, palparea pompei în zona

134
lagărelor pentru verificarea temperaturii, dar toate acestea se vor executa cu
maximă atenţie, evitându-se contactul cu organele mobile ale pompei. Curăţirea
sau ştergerea pompei se va realiza doar atunci când pompa este oprită.
La demontarea sau montarea pompei se vor utiliza chei şi dispozitive potrivite, iar
presarea sau depresarea pieselor se va face cu ajutorul unor prese adecvate.
Acţionarea pompelor se realizează în marea majoritate a cazurilor de către
motoare electrice, fap care impune respectarea normelor de tehnica securităţii
valabile pentru instalaţiile electrice. Conexiunile motoarelor electrice se vor efectua
de către personal de specialitateautorizat, iar toate motoarele electrice vor fi
prevăzute cu legături la pământ. În exploatare se vor lua măsuri pentru protejarea
instalaţiei electrice împotriva stropilor sau jeturilor de apă provenite de la
neetanşeităţi. Instalaţia electrică trebuie să prevadă pentru fiecare motor electric o
protecţie de suprasarcină, evitându-se astfel pericolul arderii bobinajului acestora
sau provocarea de scurtcircuite care pot genera incendii.

135
Referinţe bibliografice
1. Anton A., Monitorizarea, prima etapa a sistemului de management tehnic
integrat, Conferinta ARA “Sisteme de monitorizare - Concepte şi realizări
practice”, 2003, Braşov
2. Anton A., Curs de gestiune şi monitorizare a reţelelor de apă, Facultatea de
Instalaţii, U.T.C.B., Studii Aprofundate
3. Anton A., Perju S. Grecu M., Metodologia reabilitării unei staţii de pompare.
Aspecte hidraulice şi alegerea agregatelor de pompare, Conferinţa “Sisteme
hidraulice sub presiune”, 1999, Bucureşti
4. Anton A., Perju S., Ceausescu M, Enache A., “On-site Determination of the
Characteristic Parameters for Wastewater Pumping Stations” - Fifth
International Conference on Hydraulic Machinery and Hydrodynamics, 2000,
Timişoara
5. Anton A., Perju S., Ceausescu M., Enache A., Constantinescu P., - Actual
performance of wastewater pumping stations at the Black Sea coast in
Romania - 1st World Water Congress of the International Water Association
(IWA), 2000, Paris
6. Anton A., Perju S., Grecu M., Simularea fucţionării unei staţii de pompare de
alimentare cu apă, Conferinţa “Sisteme hidraulice sub presiune”, 1999,
Bucureşti
7. Anton A., Perju S., Sandu M., Probleme ale funcţionării pompelor rezultate din
determinări experimentale ale caracteristicilor, Conferinţa “Sisteme hidraulice
sub presiune” , 1999, Bucureşti
8. Anton A., Perju S., şi colab., Analize de reţea pentru 78 de staţii de hidrofor,
2004, Bucureşti
9. Anton A., Perju S., şi colab., Măsurători parametrii hidroenergetici şi analize de
reţea la 24 staţii de repompare. Studiu hidraulic, 2003, Bucureşti
10.Anton A., Perju S., şi colab., Modernizarea staţiilor de pompare repompare şi
hidrofor prin înlocuirea grupurilor de pompare cu agregate cu turaţie variabilă.
Studiu de prefezabilitate, 1995, Bucureşti,
11.Anton A., Perju S., şi colab., Măsurători parametri hidroenergetici şi analize de
retea la 24 staţii de repompare, Studiu hidraulic, 2004, Bucureşti
12.Anton V., Popoviciu M., Fitero I., Hidraulică şi Maşini Hidraulice, 1978, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
13.Burchiu V., Santău I., Alexandrescu O., Instalaţii de pompare, 1982, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
14.Cioc D., Hidraulică, 1975, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică
15.Ganea N., Alegerea, exploatarea, întreţinerea şi repararea pompelor, 1981,
Editura Tehnică, Bucureşti

136
16.Georgescu A., Georgescu C., Perju S., Alboiu N., Energy savings quantification
for the refurbishment of a pumping station, The 6th International Conference on
Hydraulic Machenery an Hydrodynamics, 2004, Timişoara
17.Georgescu A., Perju S., Alboiu N., Mehedinta I., Analiza timp-frecventa a
consumului de apa la statia de pompare Teiul Doamnei, A treia Conferinţă a
Hidroenergeticienilor din România, 2004, Bucureşti
18.Georgescu S.C., Georgescu A.M., Dunca G., Staţii de pompare, 2005, Editura
Printech, Bucureşti
19.Gheorghiu l., Drăgan V., Burchiu V., Burchiu N., Staţii de pompare cu funcţie
hidroameliorativă, 2007, Editura Atlas Press, Bucureşti
20.Guzun B., Mucichescu C., Chiracu A., Automatizări în hidroenergetică, 1995,
Editura Tehnică, Bucureşti
21.Haşegan L., Anton A., Machines hydrauliques, 2001, Editura Matrix Rom,
Bucureşti
22.Ion I.I, Instalaţii de pompare reglabile, 1976, Editura Tehnică, Bucureşti
23.Mănescu A., Alimentări cu apă - Aplicaţii, 1998, Editura *H*G*A, Bucureşti,
24.Mănescu A., Sandu M., Ianculescu O., Alimentări cu apă, 1994, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
25.Mănescu A., - Monitorizarea sistemului de alimentare cu apa o cale de
economisire a resurselor, Conferinta ARA “Sisteme de monitorizare - Concepte
şi realizări practice”, Braşov, 2003
26.Perju S., Anton A., Functional analysis of a booster station for rehabilitation,
Conferinţa “Case Studies in Hidraulic Systems-CSHS ’03”, 2003, Belgrad
27.Perju S., Anton A., Monitoring the main parameters of a water supply pumping
station over ten years, The 6th International Conference on Hydraulic
Machenery an Hydrodynamics, 2004, Timişoara.
28.Perju S., Ceauşescu M., A pumping station refurbishment - Case study,
Conferinţa “Pumps, Electromechanical Devices and Systems”, 2003, Valencia
29.Perju S., Criterii de monitorizare şi de optimizare a reţelelor de apă în regim de
pompare - Referat de doctorat, 2004, Bucureşti
30.Tatu G., Maşini hidraulice - Note de curs, 1992, UTCB
31.Vladimirescu, I., Maşini hidraulice şi staţii de pompare, 1974, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti
32.*** Flowserve PROS+, - Catalog pentru alegerea pompelor
33.*** Grundfos WinCAPS v. 7.52.32 - Catalog pentru alegerea pompelor
34.*** WILO Select-Clasic - Catalog pentru alegerea pompelor
35.*** FLIPS 2.1 - Catalog pentru alegerea pompelor
36.*** WORLD PUMPS - The International Magazine for Pump Users

137