Sunteți pe pagina 1din 2

Mircea Eliade, biografie (1907 - 1986)

Mircea Eliade, scriitor


şi gînditor român, în
tinereţe

Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost un
gînditor și scriitor român. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago
din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în
1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și
eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată,
foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în
calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina,
mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță,
stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei, în apropiere de Piața
Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit pînă tîrziu în adolescență.

După terminarea învățămîntului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului
Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu
Brezianu.

Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe subiecte
entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă,
Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză, în particular începe să
studieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus
Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P.Haşdeu. Prima sa operă a
fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani
mai tîrziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic,  Romanul Adolescentului
Miop.

La 20 noiembrie1928 pleacă în India, trăieste în Calcutta unde o întîlnește pe Maitreyi.

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținînd de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat ideologia
Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Eliade s-a distanțat ulterior de această
atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa. Anumiți exegeți ai
operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferînd
să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura și că unele idei de
factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice. În ceea ce privește opera
literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o
alegorie a morții lui Corneliu Zelea Codreanu.

Începînd din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la
Universitatea "Loyola". Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine
membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

La 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de arte și științe. Cîțiva ani mai tîrziu vizitează
Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor.

În anul 1977 Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze. Iar în anul 1985
devine  Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington.

În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editînd
cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunînd contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și
proiectînd un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar.

Mircea Eliade a murit la vîrsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago, a fost incinerat la Capela
Rockfeller din Hyde Park.

Articol îngrijit de: Vlada Afteni 

S-ar putea să vă placă și