Sunteți pe pagina 1din 1

MIRCEA ELIADE BIOGRAFIE

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago), scriitor, filozof și istoric
al religiilor, profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L.
Avery din 1962, a avut o puternica influenta asupra literaturii romane, fiind si astazi considerat unul
dintre cei mai mari scriitori romani. Fiind autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri
filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte
bine documentate, putem estima ca opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume,
fără a lua în calcul jurnalele sale intime.

Acesta este interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe
subiecte entomologice. In ciuda vederii sale slabe, Eliade citește cu pasiune, printre autorii preferați
fiind Honoré de Balzac.

Prima sa operă a fost publicată în 1921 “Inamicul viermelui de mătase” urmată de “Cum am
găsit piatra filosofală”. Printre cele mai appreciate opera ale sale se numara romanele “ Maitreyi”,
“Nunta in cer”, dar “ Romanul adolescentului miop” este condiderat piatra sa de temelie. A scris si
nuvele, precum “ Domnisoara Christina”, “ Sarpele” si “La tiganci”.

S-ar putea să vă placă și