2.

SAP2000
2.1. Teorie. Prezentarea meniurilor generale.
Prezentarea interfeţei de lucru a programului cu utilizatorul. Meniuri principale.
La deschiderea aplicaţiei apare imaginea prezentată în Fig.1.a fiind vizibile meniurile principale:
File, Edit, View, Define, BrIM, Draw, Select, Assign, Analyze, Display, Design, Options, Tools, Help.
Sunt active doar meniurile File, Tools şi Help, celelalte fiind inaccesibile la început (detaliu în Fig. 1.c).

a) b)

c)

Fig. 1. Imaginea obţinută la pornirea aplicaţiei şi meniurile principale.

2.1.1. Prezentarea opţiunilor principale din meniul “File”.

Se utilizează meniul “File”, vezi Fig. 1.b, pentru a începe un nou model, pentru a deschide un
model existent, pentru a salva modelul curent, pentru a importa sau exporta modelul existent, pentru a
înregistra o secvenţă video, pentru setări pagină, printare, pentru a captura o imagine de pe ecran, pentru a
vizualiza informaţii despre proiectul la care se lucrează, ultima opţiune fiind cea de ieşire din program
(închiderea aplicaţiei).
Dacă se alege prima opţiune “New Model”, vezi Fig. 2 se va deschide pe ecran o fereastră în care
utilizatorul va alege unităţile de măsură în care doreşte să lucreze (se va înlocui “Kip, in, F” cu unităţile
1 
 
“KN, m, C”, unităţile alese fiind prezentate în partea din dreapta-jos a ferestrei active). Se poate opta
pentru pornirea unui proiect de la zero “Blank” sau alegerea unui tip de structură predefinită, cum ar fi:
grindă, grindă cu zăbrele, cadru 2D sau 3D, perete, placă, modele de tip solid, poduri sau conducte, etc.

Fig. 2. Alegerea meniului New Model din Meniul File oferă aceste opţiuni de pornire a proiectului.

a) - se utilizează opţiunea “Beam” dacă se doreşte introducerea unei structuri de tip grindă simplu
rezemată sau grindă continuă;
Spre exemplu, dacă se doreşte calculul unei grinzi continue cu 3 deschideri, L1/L2/L3=10/15/12 se
selectează opţiunea “Beam” şi se completează fereastra care apare pe ecran conform vezi Fig. 3:
- se introduc următoarele date: Number of Spans=3, Span Length=10;
- se bifează opţiunea “Use Custom Grid Spacing and Locate Origin” şi se alege “Edit Grid”;
- în noua fereastră care se deschide se modifică ordonatele din “X Grid Data” cu următoarele
valori:A=0, B=10, C=25, D=37, unde fiecare valoare reprezintă distanţa de la originea sistemului
de coordonate la capătul deschiderii indicate (C=10+15, D=10+15+12);
- se selectează “OK” în ambele ferestre deschise şi se va obţine imaginea prezentată în Fig. 4;
- se salvează fişierul obţinut utilizând meniul “File”, “Save As” şi se indică locul de salvare.

2 
 
 Fig. 3. Introducerea grinzii continue cu 3 deschideri, L1/L2/L3=10/15/12 utilizând opţiunea “Beam”.

Fig. 4. Vizualizarea modelului introdus (spaţial 3D în stânga, în planul vertical X-Z de la Y=0 în dreapta).

3 
 
 Este indicată salvarea pe o partiţie diferită de cea pe care e instalat Windows. Se recomandă ca
fiecare proiect să fie salvat într-un folder diferit, având în vedere că analiza structurii conduce la crearea
unei suite de fişiere ce poate cumula valori de la 2…3 Mb la peste 1Gb în cazul structurilor complexe şi a
analizelor complexe. Exemplul prezentat se poate salva cu numele “grinda.sdb” în directorul (folderul)
“Grinda” de pe partiţia “D”, locaţia obţinută fiind astfel: “d:\Grinda\grinda.sdb”.
Opţiunile de import-export a fişierelor în SAP2000 şi din SAP2000 spre alte tipuri de fişiere se face
tot din meniul “File” fiind posibile variantele din Fig. 5.

a)

b)

Fig. 5. Opţiunile de import în SAP2000 (a) şi de export din SAP2000 spre alte tipuri de aplicaţii (b).
4 
 
 Fig. 6. Opţiunile meniului “Edit” .

Se observă în Fig. 6 că meniul “Edit” permite adăugarea unei substructuri şi ataşarea acesteia la
modelul existent cu ajutorul opţiunii “Add to Model From Template”, acţiune care va conduce la
deschiderea unei ferestre asemănătoare celei prezentate în Fig. 2.

Fig. 7. Opţiuni de editare a datelor modelului utilizând “Interactive Database Editing”.

5 
 
 O altă opţiune a meniului “Edit” este “Interactive Database Editing” vezi Fig. 7. Dacă la modelul
prezentat în Fig. 4 se accesează această opţiune şi se marchează “Connectivity Data”, se obţine o fereastră
în care pot fi modificate coordonatele nodurilor vezi Fig. 8a, sau legăturile dintre elemente vezi Fig. 8b .
În cele două ferestre din Fig. 8 pot fi efectuate modificări la structura existentă, astfel: dacă dorim
ca deschiderea centrală să fie de 18m în loc de 15, se va modifica valoarea XOR de pe linia 3 din 25 în 28
şi de pe linia 4 din 37 în 40 (pentru a păstra a treia deschidere de 12m). De asemenea, pot fi adăugate tot
aici noduri şi deschideri suplimentare, prin selectarea ultimei linii din “Joint Coordinates”, după care se
indică “Copy”, “Paste Insert” şi la XOR se introduce coordonata ultimului reazem, (50 dacă dorim
ataşarea unei console de 10m). După introducerea nodului 5 se selectează “Overwrite mode is on”,
“Apply to model”, “Done” se procedează la fel în Connectivity-Frame unde pe linia 4 vor fi introduse
valorile “4, 4, 5, No”, vezi Fig. 9.

a)

b)

Fig. 8. Opţiuni de editare interactivă a datelor modelului utilizând “Interactive Database Editing”.
a) nodul 1 al structurii are poziţia X=0, nodul 2 este la X=10, nodul 3 la X=25, nodul 4 la X=37.
b) bara 1 are capătul “I” în nodul 1 şi capătul “J” în nodul 2, bara 2 se află între nodurile 2 şi 3, etc.
6 
 
 a)

b)

c)

Fig. 9. Opţiuni de editare interactivă a datelor modelului utilizând “Interactive Database Editing”.
a) au fost modificate coordonatele nodurilor 3 şi 4 şi a fost introdus nodul 5
b) bara 4, nou introdusă are capătul “I” în nodul 4 şi capătul “J” în nodul nou introdus 5
c) au fost modificate poziţiile liniilor ajutătoare de grid din nodurile C, D, E conform pct. (a)

Dacă sunt necesare modificări mai complicate ale structurii, se poate opta pentru exportul datelor
de modificat în Excel utilizând butonul “To Excel”, se operează modificările, după care sunt reintroduse
datele înapoi utilizând butonul “From Excel”. Modificările structurii sunt prezentate în Fig. 10.

Fig. 10. Structura din Fig. 4 după ce au fost operate modificările prezentate în Fig. 9.

7 
 
 Modificarea elementelor componente ale structurii se poate efectua şi prin poziţionarea cursorului
pe ecran în dreptul elementului care trebuie modificat, apăsarea tastei din dreapta mouse, şi modificarea
datelor din fereastra care apare pe ecran (apar date cu privire la elementul selectat, care poate fi nod, bară,
suprafaţă, solid, reazem, etc). Pentru exemplificare, dacă se doreşte inserarea unui reazem mobil în partea
extremă dreapta şi scurtarea cu 2m a deschiderii D-E (X=48 în loc de 50) se procedează conform Fig. 11.

Fig. 11. Selectare cu tasta dreaptă mouse a nodului 5, modificare rezemare (restraint) şi poziţie (X=48).

8 
 
 Pot fi modificate proprietăţile unui element doar după ce acesta a fost selectat. Două dintre cele
mai utilizate metode de selecţie a unor elemente se efectuează prin marcarea unui dreptunghi pe ecran
care să conţină elementele pe care dorim să le selectăm. Dreptunghiul poate fi trasat în 2 moduri, de la
stânga la dreapta (are ca efect selectarea elementelor incluse complet în dreptunghiul de selecţie) sau de la
dreapta la stânga (la elementele incluse complet în dreptunghiul de selecţie se vor adăuga şi cele
secţionate de fereastra de selecţie).
Dacă se doreşte selectarea punctului de rezemare cu eticheta (label) 2 dreptunghiul de selecţie va
fi trasat de la stânga la dreapta, vezi Fig. 12. a. Dacă se doreşte şi selectarea celor 2 bare adiacente
nodului, dreptunghiul de selecţie va fi trasat la dreapta la stânga, vezi Fig. 12. b. Tipul şi numărul
elementelor selectate apare în colţul din partea stângă-jos a ecranului, 1 punct pentru selecţia (a), 1 punct
şi 2 bare pentru selecţia (b).

a) b)
Fig. 12. Selectarea unor elemente de pe ecran, cu ajutorul cursorului.
a) de la stânga la dreapta vor fi selectate doar elementele incluse complet în fereastră (doar nodul)
b) de la dreapta la stânga, vor fi selectate toate elementele secţionate de fereastră (1 nod şi 2 bare)

Dacă modelul este complicat şi selectarea elementelor cu ajutorul cursorului pe ecran este dificilă
se poate utiliza meniului “Select”, vezi Fig13.

Fig. 13. Selectarea unor elemente cu ajutorul meniului “Select” şi specificarea coordonatelor.

9 
 
 Dacă se doreşte doar selectarea barelor de pe ecran (de exemplu pentru a li se atribui o anumită
secţiune sau o anumită încărcare) pot fi ascunse elementele pe care nu le dorim în selecţie. Ascunderea
sau afişarea unor elemente, precum şi diverse opţiuni de vizualizare pot fi apelate din meniul “View” şi
selectarea opţiunii “Set Display Options”, combinaţia de taste CTRL+E sau butonul existent în meniu,
vezi Fig. 12.

a) b)
Fig. 12. Meniul “View” şi modul de apelare a comenzii “Set Display Options” pentru opţiuni de afişare.

După apelarea comenzii “Set Display Options” apare o fereastră în care pot fi modificate opţiunile
de afişare a elementelor de pe ecran, inclusiv ascunderea sau afişarea tipurilor de elemente, vezi Fig. 13.
Spre exemplu, dacă se selectează la tabelul “Frames/Cables/Tendons” opţiunea “Labels” şi la
tabelul “General” opţiunea “Show Bounding Boxes” şi opţiunea din dreapta jos “Apply to All Windows”
modelul va fi afişat cu dimensiuni (înălţime grindă) şi etichete pe bare (între nodul 1 şi 2 se află frame 1,
între nodul 2 şi 3 se află frame 2, etc, vezi Fig. 14.
Pentru selectarea barelor printr-o selecţie cu cursorul se poate opta pentru ascunderea nodurilor de
pe ecran prin marcarea în tabelul “Joints” a opţiunii “Not in view” şi selectarea butonului “Ok”. Efectul
acestei opţiuni de vizualizare va fi dispariţia completă a nodurilor de pe ecran, fapt care simplifică
selectarea barelor din structură (dacă se procedează ca în Fig. 12.b în selecţie vor fi incluse doar barele).

10 
 
 Fig. 13. Fereastra cu opţiuni de afişare pe ecran obţinută prin apelarea comenzii “Set Display Options”.

Fig. 14. Rezultatul marcării: “Frames-Labels”,“Show Bounding Boxes”,“Apply to All Windows”,“OK”.

Dacă se doreşte ridicarea elementului bară (frame) numărul 3 mai sus cu 6m de, eliminarea reazemelor de
pe capetele elementului 3 şi aducerea nodului 4 pe poziţia nodului 4 (vezi Fig. 15) se poate proceda astfel:
-se selectează nodul 3 (cu tasta dreaptă mouse)
-se elimină reazemul “restraint” (dublu-click pe restraint şi eliminarea restricţiilor de deplasare a nodului)
-se modifică valoarea coordonatei z de la 0 la 6 (prin selectarea tabelului “Location”, dublu-click pe
valoarea Z=0, şi înlocuirea acestei valori cu 6)
-se indică “Update display” şi “Ok”
-se procedează în acelaşi mod pentru nodul 4
-pentru nodul 5 se modifică locaţia (tasta dreaptă mouse pe nod, location, dublu-click, X=40 în loc de 50)

Fig. 15. Rezultatul eliminării reazemelor nodurilor 2 şi 3 şi modificarea coordonatelor nodurilor 3,4,5.
11 
 
 Copierea unei părţi din structură se poate face după selectarea acesteia, utilizând comanda
“Replicate” din meniul “Edit”, vezi Fig. 6. Dacă la selectarea unei zone din structură se observă în partea
stângă-jos a ecranului că selecţia nu este corectă se apasă butonul “Esc” de pe tastatură pentru anularea
selecţiei existente şi se încearcă din nou selectarea.
Dacă se doreşte copierea structurii prezentate anterior cu excepţia nodului 1 şi a primei deschideri,
se selectează cu cursorul pe ecran un dreptunghi care porneşte dintr-o poziţie situată în stânga-jos în
raport cu nodul 2 şi are colţul opus într-o poziţie situată în dreapta-sus raportat la nodul 4 (şi se verifică în
colţul din stânga jos al ferestrei active dacă sunt selectate 4 puncte şi 3 bare).
Spre exemplu, pentru copierea structurii cu excepţia nodului 1 şi a barei 1, pe o poziţie situată pe
orizontală, la 5m de structura existentă, după selecţia elementelor (vezi mai sus) se indică meniul “Edit”,
“Replicate”, “Linear” la dy se trece valoarea 5, după care se indică “OK”.

Fig. 16. Copierea unei părţi din structură utilizând comanda “Replicate”.

Fig. 17. Rezultatul copierii părţii de structură selectate la distanţa de 5m pe direcţia Y, vedere 3D.

Se observă că programul a numerotat nodurile şi barele nou introduse în model ca urmare a

opţiunii “Replicate”, în continuare, pornind de la numărul ultimului nod şi a ultimei bare existente în
modelul precedent (înainte de copiere numărul ultimului nod era 5 şi al ultimei bare 4, după copiere
primul nod al structurii nou introduse are numărul 6 şi prima bară are numărul 5).

12 
 
 Comanda “Replicate” prezentată în Fig. 16 indică un mod de copiere liniară, dar există şi
variantele de copiere radială sau în oglindă, utilizând opţiunile “Radial” sau Mirror”, vezi Fig. 18.

Fig. 18. Opţiunile de copiere “Radial” şi Mirror” ale comenzii “Replicate”.

Dacă se doreşte mutarea substructurii nou create cu încă 1 metru pe distanţa “Y” (distanţa dintre
structuri să fie 6m în loc de 5), se selectează structura nou creată şi se utilizează comanda “Move” din
meniul “Edit”, vezi Fig. 19.
Acelaşi rezultat poate fi obţinut şi cu comanda “Replicate”, dacă se indică “dy=1”, “Number=1” şi
se selectează “Delete Original Objects”, (se realizează procesul de copiere după care sunt şterse obiectele
sursă selectate iniţial).

Fig. 19. Opţiunile de mutare ale elementelor selectate (s-a dorit mutarea structurii noi cu 1m pe Y).

Se observă în Fig. 19 că selectarea doar a structurii nou create este o operaţiune dificilă, existând
riscul de a selecta şi muta elemente componente ale structurii iniţiale. Prin urmare, este important să avem
acces uşor la toate elementele structurii.
În acest scop, este recomandat să definim vederi particularizate, care să ne ajute să navigăm mai
uşor în diferitele zone ale modelului introdus, să selectăm mai uşor părţi din structură şi să vizualizăm
mai uşor elementele acesteia, încărcările aferente, etc.
Există posibilitatea navigării prin model, a vizualizării unor secţiuni particulare sau a definirii unor
vederi specifice cu ajutorul butoanelor predefinite existente sub bara de meniuri, vezi Fig. 20.

13 
 
 Fig. 20. Opţiunile de navigare şi vizualizare a modelului.

Primul buton este “Rubber Band Zoom (F2)” şi are ca efect vizualizarea zonei de pe ecran situate
în interiorul dreptunghiului selectat pe ecran de către utilizator imediat după lansarea comenzii (butonul
este o lupă în interiorul căreia se vede un dreptunghi).
Al doilea buton este “Restore Full View (F3)” şi are ca efect vizualizarea completă a modelului
(butonul este o lupă în interiorul căreia se vede un cerc negru).
Al treilea buton este “Restore Previous Zoom” şi are ca efect readucerea pe ecran a vederii
anterioare (butonul este o lupă în interiorul căreia se vede o săgeată spre stânga).
Butonul numărul 4 din Fig. 20 este “Zoom In One Step (Shift+F8)” şi are ca efect o vedere mai de
aproape (de detaliu) a imaginii de pe ecran (butonul este o lupă în interiorul căreia se vede semnul +).
Butonul numărul 5 din Fig. 20 este “Zoom Out One Step (Shift+F9)” şi are ca efect o vedere mai
de departe (de ansamblu) a imaginii de pe ecran (butonul este o lupă în interiorul căreia este semnul -).
Butonul numărul 6 din Fig. 20 este “Pan (F8)” şi cu ajutorul lui se poate naviga în cadrul vederii
existente pe ecran ţinând tasta stânga mouse apăsată în timp ce deplasăm mouse (butonul este un
dreptunghi în interiorul căruia este o palmă).
Butonul numărul 7 din Fig. 20 este “Set Default 3D View” şi cu ajutorul lui apare pe ecran o
vedere spaţială şi completă, predefinită a modelului (butonul conţine 3 caractere: 3-D).
Butonul numărul 8 din Fig. 20 este “Set XY View” şi cu ajutorul lui apare pe ecran o vedere de
sus a modelului, situată în planul XOY la Z=0 (butonul conţine 2 caractere: xy).
Butonul numărul 9 din Fig. 20 este “Set XZ View” şi cu ajutorul lui apare pe ecran o vedere
frontală a modelului, situată în planul XOZ la Y=0 (butonul conţine 2 caractere: xz).
Butonul numărul 10 din Fig. 20 este “Set YZ View” şi cu ajutorul lui apare pe ecran o vedere
laterală a modelului, situată în planul YOZ la X=0 (butonul conţine 2 caractere: yz).
Butonul numărul 11 din Fig. 20 este “Set Named View” şi cu ajutorul lui apare pe ecran o vedere
definită de către utilizator (butonul conţine 2 caractere: nv). Pentru a aduce pe ecran o vedere a modelului
definită de către utilizator este necesară definirea anterioară a acestei vederi cu ajutorul opţiunii “Define
Views” din meniul principal “Define”, vezi Fig. 21 (în exemplu este definită o vedere din faţă, paralelă cu
planul X-Z, situată la Y=6 având numele “Y=6 frontal”).
Butonul numărul 12 din Fig. 20 este “Rotate 3D View” şi cu ajutorul lui poate fi rotită imaginea
de pe ecran, dacă aceasta este de tip 3D (butonul este o săgeată circulară, în sens anti-orar).
Butonul numărul 13 din Fig. 20 este “Perspective Toggle” şi cu ajutorul lui este prezentată pe
ecran o vedere în perspectivă a modelului, similară cu cea percepută de ochiul uman (butonul este o
pereche de ochelari).

14 
 
 Butoanele 14 şi 15 din Fig. 20 sunt “Move Up in List” şi “Move Down in List, şi cu ajutorul lor se
poate naviga în listă în sus sau în jos. (butoanele sunt 2 săgeţi, prima orientată în sus şi a doua în jos).
Butonul numărul 16 din Fig. 20 este “Object Shrink Toggle” şi cu ajutorul lui este realizată
întreruperea axei elementului în apropierea nodului, pentru a simplifica vederea zonelor de intersecţie
dintre elemente (butonul este alcătuit din 2 dreptunghiuri şi 2 săgeţi).

Fig. 21. Definirea unei vederi paralele cu planul X-Z, situate la Y=6, care poate fi apelată ulterior cu “nv”.

Pentru a defini noi elemente în structură, pot fi utilizate butoanele existente în partea stângă a
ecranului.
Dacă se defineşte o vedere în plan situată la Z=6 la modelul analizat anterior, (pentru mod de
definire vezi Fig. 21), se pot conecta cele 2 structuri prin intermediul unor bare, trasate grafic pe ecran, cu
ajutorul butonului “Draw Frame/Cable Element” situat în bara de butoane din stânga ecranului.

15 
 
 Pentru conectarea celor două structuri se vizualizează vederea în plan situată la Z=6, (cu ajutorul
butonului “nv”, vezi Fig. 22 stânga) fapt care va aduce pe ecran imaginea din Fig. 22 dreapta. Utilizatorul
poate afla informaţii despre versiunea de SAP2000 cu care lucrează, numele fişierului în lucru şi vederea
curentă, pe linia cea mai de sus a ferestrei de lucru existente pe ecran (în imagine se observă că se
lucrează cu versiunea “SAP2000 v12.02”, numele fişierului curent este “gr-cont6” şi vederea curentă este
un plan paralel cu axele X-Y situat la 6m deasupra planului XOY “[X-Y Plane @ Z=6]”.
În partea dreaptă a Fig. 22 se selectează de pe bara de butoane din stânga ecranului al 4-lea de sus
“Draw Frame/Cable Element” şi apare pe ecran tabelul “Properties of Object” în care pot fi selectate date
cu privire la elementul de tip bară (frame) care urmează să fie trasat. Dacă nu sunt modificate opţiunile
implicite din tabel înseamnă că bara care va fi trasată cu ajutorul cursorului pe ecran va fi o bară dreaptă
“Straight Frame”, de secţiune “FSEC1”, încastrată la capete “Continuous”, la distanţa de 0m în raport cu
punctele indicate pe ecran, fără condiţionări sau restricţii de trasare.

Fig. 22. Selectarea vederii X-Y la Z=6 cu “nv” şi trasarea barelor 8 şi 9 cu “Draw frame/Cable Element”.

Pentru prima linie “Line Object Type” există şi opţiunile de trasare a unui element curb, cablu sau
tendon, “Curved Frame, Cable, Tendon”.
Pentru a doua linie “Section” există opţiunile de trasare a unui element cu o anumită secţiune
specifică, cu condiţia ca aceasta să fie definită într-un moment anterior, cu ajutorul meniului “Define,
Section Properties, Frame Sections”.
16 
 
 Pentru a treia linie “Moment Releases” există şi opţiunea de trasare a unei bare care să fie
conectată prin articulaţii de structura existentă “Pinned”.
Pentru a patra linie “XY Plane Offset Normal” există opţiunea de trasare a unei bare la o anumită
distanţa în raport cu punctele indicate pe ecran. Spre exemplu dacă se introduce valoarea 2 şi sunt indicate
cu cursorul pe ecran 2 puncte de la stânga spre dreapta va fi trasată o bară situată la distanţa de 2m în
raport cu punctele indicate deasupra acestora, iar dacă punctele sunt indicate pe ecran de la dreapta spre
stânga bara va fi trasată la 2m distanţa de punctele indicate pe ecran dar mai jos decât acestea.
Ultima linie este “Drawing Control Type” unde pot fi introduse opţiunile de trasare: Horizontal
<H>, Vertical <V>, Parallel to Angle <A>, Fixed Length <L>, Fixed Length and Angle <S>, Fixed dh
and dv <D>.
În Fig. 23 este trasată o bară care porneşte din nodul 4 şi are capătul opus într-un nod situat la o
distanţă de 8m spre dreapta şi 2m în sus raportat la nodul de pornire.
În acest scop:
- se selectează vederea în care dorim să lucrăm (butonul “xz” vezi Fig. 20);
- se indică butonul de trasare a barelor (“Draw frame/Cable Element”vezi Fig. 22);
- se selectează nodul de pornire (nodul 4, vezi Fig. 23);
- în tabelul “Properties of Object” selectăm la “Drawing Control Type” opţiunea “Fixed dh and dv <D>”;
- la “Fixed dx” se introduce distanţa pe orizontală (8) a capătului de bară în raport cu nodul de pornire 4;
- la “Fixed dy” se introduce distanţa pe verticală (2) a capătului de bară în raport cu nodul de pornire, 4;
- se finalizează comanda prin tasta “Enter” de la tastatură.
Reamintim că opţiunile cu privire la modul de trasare al barelor trebuie efectuate după ce a fost
indicat punctul de pornire al barei pe care dorim să o trasăm (vezi Fig. 23, unde a fost indicat nodul 4 şi
doar după aceea au fost selectate opţiunile în tabelul “Properties of Object”).

Fig. 23. Trasarea unei bare din nodul 4 spre un nod situat la dx=8 şi dy=2 cu “Fixed dh and dv <D>”.

17 
 
 Dacă se doreşte adăugarea unei noi linii de grid corespunzătoare capătului de consolă introdus în
Fig. 23, se selectează nodul dorit, se accesează meniul “Edit, Edit Points, Add Grid at Selected Points”.
În continuare, informaţia despre griduri poate fi modificată în meniul ”Edit, Interactive Database Editing”
(Fig. 24 a), se selectează “System Data” (Fig. 24 b) şi se operează în tabel la “Grid Lines” (Fig. 24 c).

a) b)

c)
Fig. 24. Adăugarea unei linii de grid corespunzătoare unui nod şi modificarea datelor de grid.
18 
 
 Există posibilitatea de a forma noi obiecte prin extruderea unor obiecte existente, utilizând meniul
“Edit, Extrude”. Cele mai uzuale opţiuni sunt: “Extrude Points to Frames/Cables”, “Extrude Lines to
Areas”, “Extrude Areas to Solides”.
În exemplul din Fig. 25 sunt prezentate opţiunile menţionate anterior şi modul de formare a unui
element de tip bară prin extruderea pe o direcţie specificată a unui nod existent al structurii, astfel:
- a fost selectat nodul 10, ca nod de pornire al barei pe care dorim să o formăm;
- a fost accesat meniul “Edit” şi opţiunile “Extrude”, “Extrude Points to Frames/Cables”;
- în fereastra “Extrude Points to Lines” de pe ecran au fost introduse date cu privire la tipul de secţiune al
barei introduse “FSEC1”, a fost aleasă direcţia de inserare a barei “dy”, lungimea barei pe direcţia
specificată “6” şi numărul de elemente de tip bară pe care dorim să le inserăm în model “1”.
Dacă se introduc valori diferite de 0 pe toate cele 3 direcţii, rezultatul va fi formarea unui nou
element care va avea capătul final la distanţele dx, dy, dz în raport cu poziţia nodului selectat pentru
extrudare. Există posibilitatea de a insera mai multe elemente dacă la “Number” introducem o valoare
întreaga mai mare decât 1 (elementele vor fi inserate pe aceeaşi linie, unul în continuarea celuilalt).
O distanţă introdusă cu semnul “-“ va avea ca efect extrudarea în sensul opus axei de coordonate aferente.

Fig. 25. Definirea unei bare de lungime “dy=6” prin extruderea nodului 10 de pe linia de grid E.
19 
 
 În mod similar, pot fi extrudate bare ale modelului existent, pentru a obţine elemente de suprafaţă
sau pot fi extrudate elemente de suprafaţă pentru a obţine elemente de tip solid.
În Fig. 26 este prezentată introducerea în modelul de calcul a unui element de suprafaţă (de tip
“Area”), obţinut prin extrudarea barei 4-10 (element liniar de tip “Frame”), utilizând opţiunea “Extrude
Lines to Areas” (opţiune care a fost prezentată în Fig. 25). Se observă că prin extrudarea unei bare nu va
fi copiată bara extrudată, prin urmare placa este rezemată pe grinzi pe 3 laturi şi a 4-a latură este liberă.

a) selectare bară pentru extrudare; b) date pentru extrudare; c) placă obţinută prin extrudare;

Fig. 26. Mod de obţinere element de suprafaţă de tip “Area” prin extrudarea unui element “Frame”.

Există posibilitatea de introducere în modelul de calcul a unor elemente de suprafaţă “Area”

utilizând butoane predefinite în stânga ecranului “Draw Poly Area”, “Draw Rectangular Area Element”.
În Fig. 27 a fost selectată vederea de la z=6 cu ajutorul “nv”, a fost selectat butonul “Draw Poly
Area”, şi au fost indicate nodurile între care dorim să trasăm placa:

a) selectarea “Draw Poly Area”; b) indicarea tipului de secţiune a plăcii şi a nodurilor 3, 4, 8, 7;

Fig. 27. Trasarea unei suprafeţe cu butonul “Draw Poly Area” şi indicarea colţurilor suprafeţei.
20 
 
Definirea unor date cu privire la modelul ales se efectuează în meniul “Define”, vezi Fig. 28.
În meniul “Define” definim tipurile de materiale utilizate în model “Materials”, tipuri de secţiuni
“Section Properties” sursa maselor “Mass Source”, sistemul de coordonate şi gridurile “Coordinate
Systems/Grids”.
Se pot defini constrângeri pentru noduri “Joint Constraints” (de exemplu un nod care este într-o
articulaţie conectează 2 bare, face corp comun şi cu nodurile primei bare şi este în acelaşi timp inclus şi în
a doua bară), tipuri specifice de noduri “Joint Patterns” (poate fi utilizat la încărcarea modelului cu
variaţii de temperatură).
Pot fi definite grupuri de elemente “Groups” care ne ajută la selectări de elemente şi vizualizarea
modelului, (de exemplu putem include toate grinzile într-un grup numit “Grinzi” şi toate plăcile într-un
grup numit “Plăci”, iar ulterior putem selecta toate plăcile din grup pentru încărcare cu zăpadă).
Pot fi definite secţiuni specifice prin model “Section Cuts”, deplasări generalizate ”Generalized
Displacements”, funcţii de încărcare “Functions”.
Definim tipuri de încărcări “Load Patterns” (încărcare din greutate structură de rezistenţă “Rezi”,
cale pe trotuar “Cale-T”, cale pe carosabil “Cale-C”), cuplăm tipuri de încărcare în cazuri de încărcare
“Load Cases” în scopul rulării unor analize specifice (cuplăm încărcarea din cale pe trotuar şi cale pe
carosabil în cazul de încărcare “Cale” şi setăm tipul de analiză pentru acest caz statică, modală, etc,
cuplăm oameni pe trotuare şi carosabil în cazul de încărcare “Oameni”, etc).
Cazurile de încărcare pot fi multiplicate cu diferiţi factori şi pot forma o combinaţie de încărcare
“Load Combinations” (spre exemplu în Combinaţia 1 pot fi incluse doar încărcările din structura de
rezistenţă a suprastructurii multiplicate cu factorul 1.1, încărcările din cale multiplicate cu factorul 1.5 şi
încărcările din convoi V80 multiplicate cu factorul 1.2, în Combinaţia 2 cuplăm permanente+oameni etc).

Fig. 28. Meniul “Define” şi opţiunile acestuia.

21 
 
 Fig. 29. Definire tipuri de încărcare, “Load Pattern” şi cazuri de încărcare “Load Cases”.
-se observă că tipurile de încărcare din cale pe trotuar “CALE-T” şi pe carosabil “CALE-C” au fost
cuplate şi au format cazul de încărcare “CALE”, pentru o analiză statică liniară;

22 
 
 În Fig 29 se observă că doar la tipul de încărcare cu structura de rezistenţă “ELEM-REZ” se trece
“Self Weight Multiplier=1” şi la toate celelalte se trece valoarea 0, pentru a fi evitată posibilitatea ca într-
o anumită combinaţie de încărcări să fie luată de 2 ori greutatea proprie a structurii de rezistenţă.
Celelalte încărcări permanente le introducem manual, pe elementele structurii. Se observă că diverse
tipuri de încărcări pot fi cuplate în cazuri de încărcare, cum ar fi calea pe pod, etc.

Fig. 30. Definire combinaţii de încărcare, “Load Combinations”.

23 
 
 În Fig. 30 sunt prezentate 6 combinaţii de încărcare, prima cumulează încărcările din structura de
rezistenţă, a doua combinaţie e din încărcări permanente (structură de rezistenţă + cale), etc.
Se observă că poate fi vizualizată o combinaţie cu ajutorul butonului “Modify/Show Combo” care are ca
efect vizualizarea cazurilor de încărcare incluse în combinaţia selectată. A fost definită o combinaţie de
încărcări denumită “3 - PERM + OAM T + A30MAR C”, alcătuită din suprapunerea liniară a cazurilor de
încărcare din elemente de rezistenţă, cale, oameni pe trotuare, A30 pe fâşia marginală în câmp.
Definirea materialelor se poate face conform Fig. 31, cu ajutorul meniului “Define”, “Materials”.

Fig. 31. Definire materiale, cu ajutorul meniului “Define, Materials”.

24 
 
 Pentru definirea unei secţiuni se poate utiliza meniul “Define”, “Section Properties”, alegerea
acestei opţiuni fiind prezentată în Fig. 32.a. Alegerea acestei opţiuni va avea ca efect apariţia pe ecran a
ferestrei “Frame Properties” prezentată în Fig. 32.b.

a)

b)

Fig. 32. Definire tipuri de secţiuni particulare.

25 
 
 Dacă în fereastra prezentată în Fig. 32.b. se alege opţinunea “Add New Property” şi în fereastra
care apare pe ecran se indică la “Frame Section Property Type” opţiunea “Other” şi opţiunea “Section
Designer” se va deschide pe ecran o nouă fereastră în care utilizatorul poate defini o secţiune particulară,
vezi fereastra din partea stânga-jos a Fig. 33.
O modalitate de introducere a unei noi secţiuni este “Draw Polygon Shape” cu butonul numărul 6
de pe bara de butoane din stânga a aplicaţiei “Section Designer”.
După introducerea formei secţiunii este posibilă editarea coordonatelor colţurilor secţiunii cu
ajutorul butonului 2 de pe bara de butoane din stânga “Reshaper”, click dreapta mouse pe secţiunea
introdusă şi din nou click dreapta mouse pe colţul secţiunii pentru care dorim să modificăm coordonatele.
În urma alegerii acestei opţiuni, pe ecran apare fereastra “Change Coordinates” prezentată în
partea dreapta-jos a Fig. 33, care face posibilă editarea şi modificarea coordonatelor colţului de secţiune
indicat. După modificarea tuturor coordonatelor astfel încât acestea să fie în conformitate cu secţiunea pe
care intenţionam să o definim, se indică “OK”, “Done”. În fereastra “SD Section Data” se indică numele
secţiunii la “Section Name” tipul de material al secţiunii şi “OK”. În fereastra “Frame Properties” apare
noul tip de secţiune definită de utilizator (secţiunea “GR-1” în cazul prezentat) şi se indică din nou “OK”.

Fig. 33. Introducere secţiune particulară cu “Section Designer” şi modificare coordonate cu “Reshaper”.
26 
 
 Secţiunea nou definită poate fi atribuită ulterior oricărui element liniar din cadrul modelului cu
ajutorul meniului “Assign”. Pentru a atribui unor elemente din model tipul de secţiune nou introdus se
selectează elementele dorite, se apelează meniul “Assign”, se indică opţiunea “Frame Sections” şi se
alege numele tipului de secţiune dorit, vezi Fig. 34.

Fig. 34. Utilizarea meniului “Assign”pentru atribuirea unui anumit tip de secţiune elementelor selectate.

27 
 
 În mod similar pot fi selectate noduri şi pot fi atribuite acestor noduri anumite proprietăţi, cum ar
fi legături cu terenul “Restraints”, constrângeri, legături elastice, mase, etc., (vezi Fig. 35) sau încărcări,
(vezi Fig. 36).

a)

b)

Fig. 35. Utilizarea meniului “Assign” pentru a atribui nodurilor: (a) proprietăţi, (b)încărcări.

Fig. 36. Introducerea unei forţe verticale de 5 KN în nodul 7, în cazul de încărcare “CALE-T”.
28 
 
Pentru introducerea încărcărilor pe elementele liniare de tip “frame” (bare, grinzi, stâlpi) se selectează
elementul (sau elementele), se utilizează meniul “Assign” şi opţiunea “Frame Loads”, vezi Fig. 37.

Fig. 37. Modul de introducere a încărcărilor pe elemente liniare “Frame Loads”.

Fig. 38. Introducerea încărcărilor concentrate (punctuale) pe elemente liniare.

29 
 
 În Fig. 38 este prezentat modul de încărcare al barei 7-8 cu încărcări punctuale. Pentru aceasta, a
fost selectată bara 7-8, a fost indicat tipul de încărcare pe care dorim să o atribuim (vezi Fig. 37), a fost
selectat tipul de încărcare în care dorim să fie incluse forţele “CALE-T”, sistemul de coordonate în care
aplicăm forţele “GLOBAL”, direcţia de acţiune a încărcărilor “Gravity”.
Încărcarile pot fi introduse în funcţie de distanţa relativă (poziţia de acţiune a forţei este introdusă
în procente din lungimea elementului care dorim să-l încărcăm) sau în funcţie de distanţa absolută dintre
nodul cel mai mic şi poziţia forţei.
În cazul prezentat în Fig. 38 s-a dorit introducerea a 4 forţe de 1KN situată la 0 (deci chiar în
nodul 7), 2KN la 25% din deschidere, 3KN la 75% din deschidere şi 4KN la 100% din deschidere (deci
forţa de 4 KN va acţiona chiar în nodul superior, cel cu numărul 8). În acest scop, la “Distance” se indică
distanţa în procente dintre nodul cu număr inferior şi punctul de acţiune al forţei, 0 pentru prima forţă,
0.25 pentru a doua forţă de 2KN, 0.75 pentru a treia forţă şi 1 pentru forţa de 4 KN.
Există şi posibilitatea de a introduce forţele în sistemul local de coordonate al elementului, vezi
Fig. 39. În această figură s-a dorit introducerea unor compresiuni în stâlpul dintre nodurile 8-9, de 1 KN
în nodul 8 şi 2KN la 5m distanţă de nodul 8. În acest scop, în fereastra de introducere a încărcărilor
punctuale a fost selectat la Coord Sys “Local”, la Direction “1”, “Absolute Distance from End-I”, şi
încărcările de 1 şi 2KN au fost introduse la distanţele de 0 respectiv 5m în raport cu nodul 8.

Fig. 39. Introducerea încărcărilor concentrate utilizând sistemul local de coordonate al elementului.
(au fost introduse 2 forţe pe direcţia 1, forţa de 1KN la distanţa 0 şi forţa de 2KN la 5m de nodul 8)

30 
 
 În Fig. 40.a este prezentat modul de introducere a două forţe perpendiculare pe bara 8-9, prima
forţă de 2KN situată la 1m distanţă de nodul 8 şi a doua forţă de 5KN situată la 2m distanţă de nodul 8.
În Fig. 40.b este prezentat modul de introducere a două momente încovoietoare pe bara 8-9 (a fost
selectat “Moments” la “Load Type and Direction”), primul moment de 2KNm situat la 1m distanţă de
nodul 8 şi al doilea moment de 5KNm situat la 2m distanţă de nodul 8. Se observă că momentele
introduse apar cu săgeata dublată pe ecran, şi modul în care au fost introduse va avea ca efect încovoierea
barei 8-9 în planul ce conţine bara 8-9 şi este perpendicular pe cele 2 săgeţi duble din figură, între forţe şi
nodul 8 fiind întinsă fibra opusă direcţiei din care privim bara.

a)

b)

Fig. 40. Introducere încărcări concentrate, (a-forţe), (b-momente), utilizând sistemul local de coordonate.

31 
 
 În Fig. 41 este prezentat modul de introducere a două forţe distribuite, perpendiculare pe
elementul 3-4, pe direcţia gravitaţiei în sistemul global de coordonate. Prima forţă este distribuită
trapezoidal, are valoarea de 2KN/m la 2m distanţă de nodul 3 şi 5KN/m la 6m distanţă de nodul 3. A doua
forţă are valoarea de 1KN/m şi este uniform distribuită pe toată lungimea elementului (introdusă la partea
de jos a figurii). Se observă că pe zona de suprapunere a celor 2 încărcări valoarea acestora se cumulează.
Se observă că a fost utilizată opţiunea “Replace Existing Loads”, ceea ce înseamnă că introducerea
acestor încărcări în tipul de încărcare “CALE-T” va avea ca efect înlocuirea tuturor încărcărilor distribuite
de pe bara 3-4 introduse anterior.
Dacă se doreşte păstrarea încărcărilor intrtoduse anterior pe elementul de bară selectat se va alege
opţiunea “Add to Existing Loads”. Dacă se doreşte ştergerea tuturor încărcărilor distribuite din cazul de
încărcare “CALE-T” se va selecta opţiunea “Delete Existing Loads” şi se vor introduce valori nule la
“Trapezoidal Loads” şi la “Uniform Load”.

Fig. 41. Introducere încărcări distribuite, trapezoidale şi uniforme, utilizând sistem global de coordonate.
-încărcare trapezoidală, de la 2KN/m la 5KN/m, începând la 2m şi sfârşind la 6m de nodul 3
-încărcare de 1KN/m, distribuită uniform pe toată lungimea elementului 3-4
32 
 
 Pentru a încărca o bară cu încărcare distribuită perpendicular pe axa barei, este necesară alegerea
sistemului local de coordonate. În Fig. 42 a fost introdusă o încărcare uniformă de 2KN/m pe direcţia 2 a
sistemului local de coordonate al barei 4-10.

Fig. 42. Introducere încărcare distribuită uniform 2KN/m, utilizând sistemul local de coordonate.

Vizualizarea încărcărilor de pe model sau de pe elemente ale modelului se poate face cu ajutorul
opţiunilor: “Display”, “Show Load Assigns” şi indicarea tipului de element pe care dorim să vizualizăm.
În Fig. 43 este prezentat modul în care pot fi vizualizate încărcările de tip forţe “Span Loading
(Forces)” introduse pe bare în cazul de încărcare “CALE-T”.
Alegerea vizualizării indicate în Fig. 43 va avea ca efect imaginea din Fig. 44.
Se poate alege şi vizualizarea încărcărilor de tip “Span Loading (Moments)”, opţiune care va avea
ca efect vizualizarea încărcărilor de tip momente concentrate introduse pe nodurile sau elementele
modelului.

33 
 
 Fig. 43. Solicitarea vizualizării încărcărilor de tip forţe pe bare incluse în cazul de încărcare “CALE-T”.
34 
 
 Fig. 44. Vizualizarea încărcărilor de tip forţe pe bare, din cazul de încărcare “CALE-T”.

Pentru vizualizarea unor caracteristici ale barelor se poate apela meniul “Display”opţiunea “Show
Misc Assigns” din Fig. 43. În fereastra care apare pe ecran se poate selecta “Local Axes” şi astfel vor fi
vizualizate orientările axelor locale pe elementele de tip bară ale modelului, vezi Fig. 45.
Cunoscând orientarea axelor din sistemul local al elementului se simplifică modul de introducere a
încărcărilor utilizând sistemul local de axe.

Fig. 45. Vizualizarea orientării axelor în sistemul local de coordonate utilizând “Show Misc Assigns”.
35 
 
 După introducerea elementelor în model (noduri, bare, plăci, solide, reazeme, etc), definirea
materialelor, secţiunilor, tipurilor de încărcări, cazurilor de încărcare şi combinaţiilor de încărcare, se
rulează analiza cu ajutorul meniului Analyze, sau cu butonul specific din bara de sus, vezi Fig. 46.

a) b)

Fig. 46. Rularea analizei utilizând meniul “Analyze”, opţiunea “Run Analysis”, cu buton specific sau F5.

După rularea analizei se pot seta unităţile în N / mm / C şi la parcurgerea nodurilor modelului cu

mouse programul va dispune pe ecran valorile deplasărilor, vezi Fig. 47, sau se poate porni o animaţie
bazată pe modul de deformare a modelului cu ajutorul butonului “Start Animation”. În exemplul
prezentat, deplasarea pe orizontală (direcţia X) a nodului este 0.1553mm şi pe verticală este 0.4792mm.

Fig. 47. Vizualizarea deplasărilor nodului indicat cu mouse, deplasări Ui şi rotiri Ri după axe.

Vizualizarea eforturilor din elementele structurii se poate face utilizând meniul “Display”, “Show
Forces / Stresses”, “Frames/Cables” sau cu butonul specific din bara de butoane superioară, vezi Fig. 48.
Pentru vizualizarea deformatei structurii analizate se poate utiliza butonul pe care e desenat un
cadru deformat (al doilea din Fig. 48.b).

36 
 
 a)

b)

Fig. 48. Solicitarea vizualizării eforturilor în barele modelului :

a) cu meniul “Display”, “Show Forces / Stresses”, “Frames/Cables”
b) cu butonul specific din bara de butoane superioară.

La selectarea prezentată în Fig. 48 apare pe ecran fereastra prezentată în Fig. 49, “Member Force
Diagram for Frames”. În această fereastră se poate selecta selecta cazul sau combinaţia de încărcare dorită
“CALE”, tipul efortului dorit “Moment 3-3”, scara de multiplicare a diagramelor (în cazul în care valorile
afişate pe grafic sunt prea mici şi nu oferă detalii suficiente despre variaţia eforturilor) şi afişarea valorilor
pe diagrame “Show Values on Diagram”.
Eforturile moment încovoietor “Moment 3-3” sunt cuplate cu forţele tăietoare “Shear 2-2”, iar
eforturile “Moment 2-2” sunt cuplate cu forţele tăietoare “Shear 3-3”. Se poate solicita şi vizualizarea
diagramelor de eforturi de tip forţă axială “Axial Force” sau momentele de torsiune “Torsion”.

37 
 
 Fig. 49. Vizualizarea eforturilor în barele modelului, “Moment 3-3” pentru cazul din figură.

2.2 Prezentarea opţiunilor necesare pentru determinarea caracteristicilor unei secţiuni.

Pentru determinarea caracteristicilor unei secţiuni se utilizează meniul “Define”, “Section

Properties”, “Frame Sections”, după care se alege opţinunea “Add New Property” şi în fereastra care
apare pe ecran se indică la “Frame Section Property Type” opţiunea “Other” şi opţiunea “Section
Designer”.
Introducerea formei secţiunii se poate face cu “Draw Polygon Shape” a aplicaţiei “Section
Designer”. Editarea coordonatelor colţurilor secţiunii se face cu opţiunea “Reshaper” în fereastra “Change
Coordinates”. Procedura de introducere a secţiunii a fost prezentată în detaliu în Fig. 32 şi Fig. 33.
Modul în care se poate atribui unor elemente din model o secţiune specifică introdusă de utilizator
a fost prezentat în Fig. 34 (se selectează barele, se apelează meniul “Assign”, se indică opţiunea “Frame
Sections”, etc.).
Caracteristicile secţiunii se vizualizează cu butonul “Properties” din fereastra “SD Section Data”.

38 
 
2.3. Prezentarea opţiunilor necesare pentru calculul grinzii cu o deschidere.

Opţiunile necesare pentru calculul grinzii cu o deschidere au fost prezentate în Fig. 2, 3 şi 4, cu

precizarea că la “Number of Spans” se indică valoarea 1 în loc de 3, şi la “Span Length” se introduce în
loc de 10 lungimea deschiderii de calcul dorite. După introducerea grinzii se atribuie acesteia o anumită
secţiune, din baza de date cu secţiuni a programului SAP2000 sau o secţiune particulară, introdusă de
utilizator conform datelor prezentate la punctul anterior 2.1.

2.4. Prezentarea opţiunilor necesare pentru analiza statică a unei suprastructuri de pod.

Opţiunile necesare pentru analiza statică a unei suprastructuri de pod au fost prezentate în Fig.
5…49, similare pentru majoritatea tipurilor de structuri.
În afara opţiunilor prezentate anterior, utilizate în mod curent pentru rezolvarea structurilor uzuale,
există în plus opţiuni specifice structurilor de poduri. Aceste tipuri de opţiuni specifice podurilor
(introducerea unor tipuri de încărcări mobile, linii de încărcare pentru convoaie mobile, tipuri de analize
specifice podurilor, etc.) vor fi tratate în continuare.
Pentru o mai bună înţelegere a opţiunilor posibile şi a efectelor selectării acestor opţiuni este de
preferat tratarea unui caz concret, deoarece simpla înşiruire a unor liste de comenzi nu este în măsură să
conducă la înţelegerea modului de funcţionare a programului. În continuare este prezentat modul de
introducere în SAP2000 a unei suprastructuri de pod discretizată ca reţea de grinzi, modul de introducere
a încărcărilor şi rezultatele analizelor efectuate.

2.5. Aplicaţie. Calculul unui pod pe grinzi, cu 2 benzi de circulaţie, situat în localitate, Lpod=24m.

Exemplu de calcul:
Se doreşte calculul static al unei suprastructuri de pod de şosea, situat în localitate, alcătuit din 4
grinzi precomprimate şi 3 antretoaze, având două benzi de circulaţie şi următoarele date de intrare:
Deschidere de calcul Lc=23.30m, (Lgrindă=24.00m);
Distanţa dintre axele grinzilor, r=2.7m;
Convoi de calcul: V80;
Rezultate solicitate: deformaţii maxime şi diagrame înfăşurătoare de eforturi în grinzile tablierului.

În prima parte a cursului acest model a fost tratat cu programul PROKON şi se va utiliza în
continuare aceeaşi structură, având aceleaşi încărcări, cu observaţia că unde programul SAP2000 permite
simplificări de introducere a încărcărilor aceste simplificări vor fi tratate în mod special.
Simplificările principale sunt date de faptul că SAP2000 permite introducerea torsiunilor pe bare
şi nu doar în noduri (deci nu mai trebuie evaluate torsiunile rezultante pe noduri) şi că pot fi definite
convoaie de forţe mobile.
39 
 
Datele de intrare sunt următoarele:

Grinzile marginale vor fi încărcate cu:

a) încărcări permanente din cale, normate:
- încărcare uniform distribuită Qp=-15.47(KN/m)
- momente de torsiune distribuite Mp=-5.38(KN*m/m)
Grinzile centrale vor fi încărcate cu:
a) încărcări permanente din cale, normate:
- încărcare uniform distribuită Qp=-9.72(KN/m)
- momente de torsiune distribuite Mp=0.44 (KN*m/m)
Întreaga suprastructură va fi încărcată cu vehicul V80, alcătuit din 4 osii dispuse la 1.20m, distanţa
între axele roţilor este 2.7m în sens transversal, încărcarea normată a celor 8 roţi fiind 100KN/roată.

INTRODUCEREA EXEMPLULUI DE CALCUL “REŢEA DE GRINZI” ÎN SAP2000

1. Se introduce o grindă cu 2 deschideri de 11.65m, (pentru detalii vezi Fig.2 şi Fig. 50).

Fig. 50. Introducere grinda continuă cu 2 deschideri şi editare grid.

40 
 
2. Se editează nodul situat pe linia de grid B, se poziţionează mouse pe nod, se apasă tasta dreaptă mouse,
în fereastra apărută se dă dublu-click pe “Restraint”, se indică direcţiile pe care dorim să blocăm
deplasările nodului, se dă “OK”, etc., (pentru detalii vezi Fig.11 şi Fig. 51).

Fig. 51. Editarea nodului de pe gridul B, în scopul anulării reazemului mobil de la mijlocul deschiderii.

3. Se selectează grinda obţinută după suprimarea reazemului intermediar situat la mijlocul deschiderii şi
se copiază de 3 ori pe direcţia Y la distanţe de 2.7m pentru a se obţine cele 4 grinzi principale (pentru
detalii vezi Fig.12, Fig. 16 şi Fig. 52).

Fig. 52. Selectarea şi copierea de 3 ori a grinzii marginale, la distanţe de 2.7m pe direcţia Y.

4. Se formează vederi specifice care pot fi apelate ulterior cu “Named View (nv)”, o vedere a planului
XY situată la Z=0, o vedere laterală a grinzii 1 a podului XZ situată la Y=0, vederi similare pentru
grinzile 2, 3 şi 4 şi se activează vederea plană situată la Z=0 (pentru detalii vezi Fig. 21 şi Fig. 22).

41 
 
5. Pe vederea plană situată la Z=0 se trasează antretoazele, prima situată între nodurile 1-4-7-10, a doua
între nodurile 2-5-8-11 şi a treia situată între 3-6-9-12, (pentru detalii vezi Fig. 22 şi Fig. 53).

Fig. 53. Desenarea antretoazelor în planul XY la Z=0 cu butonul “Draw Frame / Cable Element.

6. Se definesc materialele utilizate în structura de rezistenţă care se analizează, (vezi Fig. 31).
7. Se definesc secţiunile care vor alcătui structura de rezistenţă, (vezi Fig. 32, Fig. 33 şi Fig 54).

Fig. 54. Caracteristicile secţionale ale grinzilor şi antretoazelor.

42 
 
8. Dacă se doreşte se pot edita etichetele nodurilor şi elementelor reţelei de grinzi, utilizând meniul
“Edit” şi opţiunea “Change Labels”. La “Item Type” se alege “Element Labels – Joint” şi se
renumerotează nodurile şi cu “Element Labels – Frame” se renumerotează grinzile.
O altă metodă de renumerotare a nodurilor şi elementelor structurii este prezentată în Fig. 8.
O variantă de alegere a etichetelor (labels) nodurilor grinzilor este următoarea: etichetele nodurilor
pentru grinda 1 să fie 11, 12, 13, pentru grinda 2 să fie 21, 22, 23, etc., (vezi Fig. 55).
9. Se selectează grinzile principale şi li se atribuie secţiunea de tip GRINDA după care se selectează
antretoazele şi li se atribuie secţiunea de tip ANTRET, (pentru detalii vezi Fig. 34 şi Fig. 55).
10. Se definesc tipuri de încărcare “Load Patterns”, (pentru detalii vezi Fig. 29 şi Fig. 56).

Fig. 55. Renumerotare noduri şi atribuire caracteristici secţionale la grinzi şi antretoaze.

Fig. 56. Definire tipuri de încărcări: elemente de rezistenţă, cale pe grinda marginală şi centrală.

43 
 
11. Se atribuie elementelor de rezistenţă ale structurii încărcările stabilite anterior, cu ajutorul meniului
“Assign”, “Frame Loads”, “Distributed” după selectarea în prealabil a grinzilor, vezi Fig. 57.
Încărcările sunt forţe verticale distribuite de 15.47KN pentru grinzile marginale respectiv 9.72 KN
pentru grinzile centrale. Momentele de torsiune distribuite sunt 5.38KNm pe grinzile marginale şi
0.44KNm pe grinzile centrale. Definirea unei noi încărcări pe un element încărcat anterior se face
selectând opţiunea “Add to Existing Loads” în loc de “Replace Existing Loads”, în caz contrar
vechea încărcare va fi ştearsă de pe element şi se va păstra doar ultima încărcare definită.

Fig. 57. Definire încărcări din cale pe grinzi marginale şi centrale, (forţe verticale distribuite).
44 
 
 Fig. 58. Definire încărcări din cale, momente de torsiune distribuite, grinzi marginale şi grinzi centrale.

În Fig. 58 sunt prezentate încărcările din cale de tip: momente de torsiune distribuite pe direcţia locală 1 a
elementului, cu precizarea că încărcările de pe grinzile opuse vor fi introduse semne diferite.

45 
 
12. Se definesc 2 linii de încărcare pentru şirurile de roţi ale vehic. V80, cu ajutorul meniului “Define”,
“Bridge Loads”, “Lanes”. Prima linie de încărcare este situată între grinda 1 şi grinda 2, la 0.8m
distanţă de grinda 1. Linia de încărcare este dată de poziţia şirului de roţi al vehic. V80 pe secţiunea
transversală a tablierului în raport cu axele grinzilor. Pentru poziţionarea liniei de încărcare utilizăm
barele 10 şi 11 care alcătuiesc grinda marginală 1 şi distanţa până la grindă (vezi Fig. 59) .

Fig. 59. Definire linie de încărcare pentru V80, la 0.8m de barele 10 şi 11 care compun grinda marginală.
46 
 
13. Se defineşte vehic. V80, cu ajutorul meniului “Define”, “Bridge Loads”, “Vehicles”. Pentru că au
fost definite 2 linii de încărcare (pentru fiecare şir de roţi a vehic. V80) se vor introduce încărcările pe
roată (100KN la “Axle Load”) şi distanţele dintre 2 roţi succesive (1.2m la “Minimum Distance”).
Există şi posibilitatea de definire a unui vehic. prin osiile acestuia, dar pentru aceasta trebuia definită
o singură linie de încărcare situată la 2.15m de grinda 1 în Fig. 59, iar în Fig. 60 noile date erau:
“200KN” la “Axle Load”, “Two Points” la “Axle Width Type” şi “2.7m” la “Axle Width” .

Fig. 60. Definire vehic. V80-1ŞIR, cu încărcări pe roată de 100KN şi distanţe între osii de 1.2m.

47 
 
 14. Se defineşte clasa de încărcare în care este încadrat vehic. V80 (CLASA-E de încărcare), cu ajutorul
meniului “Define”, “Bridge Loads”, “Vehicle Classes”, (vezi Fig. 61).
15. Se selectează dintre tipurile de răspunsuri ale podului la încărcări mobile pe cele care ne interesează,
cu ajutorul meniului “Define”, “Bridge Loads”, “Bridge Responses”, cu precizarea că durata de
analiză şi volumul de date stocate scade cu cât solicităm mai puţine rezultate, (vezi Fig. 62).

Fig. 61. Definire clasă de încărcare pentru vehic. V80.

Fig. 62. Definire tipuri de răspunsuri solicitate şi înregistrate în cazul încărcărilor mobile.
48 
 
 16. Se definesc cazurile de încărcare pe care dorim să le analizeze programul, cu ajutorul meniului
“Define”, “Load Cases”. Dacă la “Load Case Type” se selectează “Moving Load”, avem posibilitatea
să definim numărul liniilor de încărcare ale structurii pe care dorim să le încărcăm cu un vehic. tip
dintr-o anumită clasă de încărcare. Având în vedere că am definit vehic. V80 prin şiruri de roţi,
selectăm la “Minimum Loaded Lanes” şi la “Maximum Loaded Lanes” valoarea 2, vezi Fig. 63.

Fig. 63. Definirea numărului minim şi maxim de linii încărcate în cazul încărcărilor mobile.

49 
 
 Fig. 64. Definire caz de încărcare “CALE” pe baza tipurilor de încărcare (CALE-GM)+(CALE-GC).

Fig. 65. Definire combinaţie de încărcări “C1” alcătuită din cazurile de încărcare “CALE” şi “V80”.

50 
 
 În Fig. 64 e prezentat cazul de încărcare numit “CALE” care va însuma tipurile de încărcare
introduse pe grinzile marginale “CALE-GM” şi pe grinzile centrale “CALE-GC” introduse conform
Fig. 57 şi Fig. 58.
La cazul de încărcare “CALE” se alege tipul cazului “Static” şi tipul de analiză care se va efectua
“Linear”. Se observă că există şi posibilitatea de a efectua analize statice neliniare “Nonlinear” şi de
tipul “Nonlinear Staged Construction”, fiind posibilă analiza unei structuri pe diferite faze de
construcţie.
17. Se definesc combinaţiile de încărcare pe care dorim să le analizeze programul, cu ajutorul meniului
“Define”, “Load Combinations”. Definim o combinaţie de încărcare, C1, alcătuită din încărcările
date de cale şi cele date de convoiul mobil V80, vezi Fig. 65. În combinaţie, s-a ales ca încărcarea din
cale să fie multiplicată cu un coeficient n=1.5 şi încărcarea din V80 să fie multiplicată cu n=1.2.

3.Comparaţii între rezultatele obţinute cu ajutorul programelor analizate şi cele calculate manual.

În tabelul din Fig. 66 sunt prezentate o parte din rezultatele obţinute de PROKON şi SAP2000 la analiza
unei structuri de pod introdusă ca reţea de grinzi. Se observă că majoritatea rezultatelor se încadrează în
marja de 5%, cu excepţia momentelor de torsiune unde diferenţa este de 18.65%. Această diferenţă se
explică prin modul diferit de introducere a încărcărilor, la PROKON momentele de torsiune introduse la
grinzi din CALE şi V80 fiind concentrate în noduri iar la SAP2000 fiind distribuite liniar pe grinzi. Dacă
s-ar fi introdus în SAP2000 încărcările în acelaşi mod ca în PROKON diferenţele ar fi fost mult mai mici.
Momentul încovoietor maxim din secţiunea centrală a grinzii marginale pentru încărcare cu V80 (obţinut
prin calcul manual utilizând liniile de influenţă din metoda Leonhardt, vezi pag. 78 din “Proiectarea
podurilor de beton armat şi precomprimat. Îndrumător. - G.Viorel, E.Prichici, E.Ionescu) e 1928.50 KNm.
Se observă că programele de calcul au dat rezultate cu aprox. 6.2% mai mici decât cele obţinute prin
calcul manual. Având în vedere diferenţele minore obţinute între calculul manual şi rezultatele obţinute
cu cele 2 programe analizate rezultă că ambele pot fi utilizate la calculul static al structurilor de poduri
discretizate ca reţele de grinzi.

Tip rezultat (au fost utilizate încărcări normate) PROKON SAP2000 diferenţa dif. %
Săgeata max. (mm), din V80 dispus marginal 10.12 10.68 -0.56 5.24
Săgeată max. (mm), din CALE 5.74 5.96 -0.22 3.69
Moment max. (KNm) în grinda marg. din V80 1816.01 1809.42 6.59 0.36
Forţa tăietoare max. (KN) din CALE grinda marg. 162.36 162.60 -0.24 0.15
Moment de torsiune max. (KNm) din CALE 27.43 33.72 -6.29 18.65
Reacţiune max. (KN) din CALE grinda marginală 179.68 175.63 4.05 2.25
Reacţiune max. (KN) din CALE grinda centrală 113.78 117.83 -4.05 3.44
Suma reacţiunilor vert. pe o culee (KN) din CALE 586.92 586.92 0.00 0.00

Fig. 66. Diferenţe între rezultatele obţinute cu PROKON şi SAP2000.

51 
 
 Cu analiză de tip Time-History, pe durata de încărcare cu V80 în timp de 28 de secunde cu viteza de
1m/s şi înregistrări la 0.1 secunde (281 paşi de încărcare), s-a obţinut la step 127 o deplasare pe
verticală U3=10.77mm. Poziţia primei osii a convoiului în step 127 este: 126 x 0.1m = 12.6m
Momentul maxim în grinda marginală a fost 2099KNm. Rezultatul e salvat în modelul ANALIZ.

4.Concluzii.

1. Avantaje ale programului PROKON în raport cu SAP2000.

1.1.Interfaţă intuitivă.
Utilizatorul are la dispoziţie o serie de meniuri, porneşte cu primul din stânga, completează opţiunile,
trece la cel din dreapta, etc. şi când ajunge la ultimul din dreapta structura, încărcările şi combinaţiile
de încărcare sunt introduse şi modelul e complet, gata de analizat.
1.2.Simplitate în învăţare şi utilizare.
Comenzile sunt uşor de găsit şi de aplicat, cu doar două click-uri (“Analysis”, “Prosec”) se activează
pe ecran fereastra unde secţiunea se introduce foarte uşor, prin coordonatele colţurilor secţiunii.
Cu alte 2 click-uri (“Analysis”, “Beam”) se poate introduce grinda simplu rezemată şi încărcările prin
introduceri de date de către utilizator într-o singură fereastră.
Utilizatorul are acces foarte uşor la datele modelului, cu un singur click intră în meniul “Nodes” şi
modifică numărul nodului sau coordonatele acestuia, cu alt click este în meniul “Frames” unde poate
modifica modul în care sunt conectate elementele între ele, etc.
1.3.Rezultatele analizei sunt foarte uşor de accesat, de introdus în rapoarte de calcul şi de verificat.
Cu un singur click pe “Send to Calcsheet” avem un raport pe o singură pagină care cuprinde toate
datele de intrare ale grinzii, modul în care a fost încărcată, diagramele de deplasări, moment
încovoietor, forţă tăietoare.
1.4.Erorile de introducere sunt uşor de remediat.
În fereastra activă suntem anunţaţi când o anumită introducere a utilizatorului este greşită şi se poate
corecta pe loc, evitându-se astfel situaţia în care la final modelul conţine o eroare şi noi trebuie să
verificăm din nou tot modelul pentru a descoperi unde e greşeala.
1.5.Rezultatele se obţin rapid şi sunt apropiate de cele furnizate de programul SAP2000 pentru modele
obişnuite, cu un număr mic sau mediu de elemente.

52 
 
2. Avantaje ale programului SAP2000 în raport cu PROKON.

2.1. Opţiuni foarte diverse.

Chiar dacă utilizatorul are de învăţat un număr mult mai mare de comenzi şi parcurge mai mulţi paşi
pentru obţinerea unui rezultat, are la dispoziţie meniuri foarte diverse, care simplifică în anumite
locuri munca utilizatorului. Spre deosebire de PROKON unde la “Beam Loads” se pot introduce doar
încărcări concentrate sau distribuite pe toată lungimea elementului, în SAP2000 pot fi definite tipuri
de încărcări mult mai variate, spre exemplu încărcare distribuită, variabilă pe o anumită lungime de
element, momente încovoietoare sau de torsiune, etc. În materialul prezentat, la tablierul introdus în
PROKON a fost necesar un calcul manual pentru determinarea modului de distribuire a încărcărilor
pe grinzi pe baza coeficienţilor de repartiţie transversală, în timp ce la modelul introdus în SAP2000
a fost suficientă definirea convoiului (distanţe între roţi şi încărcări pe roată) şi a liniilor de încărcare.
2.2.Opţiuni specifice podurilor.
Utilizatorul are la dispoziţie diverse opţiuni specifice podurilor, poate defini convoaie de încărcări
mobile, linii de încărcare, analize specifice de tip “Multi-step Static”, “Moving Load”, “Time
History”, poate încărca structura cu ajutorul funcţiilor de încărcare, obţinându-se rezultate pe care
programul PROKON nu le poate oferi.
2.3.Precizie a rezultatelor.
Utilizatorul are la dispoziţie diverse opţiuni prin care poate specifica valoarea erorilor rezultatelor
analizei, poate creşte numărul de iteraţii dacă programul nu obţine convergenţa spre soluţia căutată.
Precizia rezultatelor este influenţată în mică măsură de complexitatea modelului, în sensul că
reacţiunile obţinute la naşteri în cazul unui pod pe boltă simetric încărcat simetric vor fi aproximativ
egale, spre deosebire de PROKON, unde valorile acestor reacţiuni pot diferi cu mai mult de 3%.

În concluzie, se recomandă programul PROKON pentru calculul rapid al unor secţiuni, elemente,
structuri obişnuite sau pentru persoane care doresc să obţină un rezultat rapid fără a învăţa sute de
comenzi şi opţiuni.
Este recomandat programul SAP2000 pentru persoanele dispuse să înveţe sute de comenzi în scopul
efectuării unei analize, pentru persoanele care doresc să efectueze analize diverse (inclusiv cele
specifice podurilor) şi pentru cazurile în care precizia rezultatelor este prioritară (studii şi lucrări
ştiinţifice, doctorate, etc.).

Acest curs a fost promovat de Asociaţia Profesională de Drumuri şi Poduri, Filiala Transilvania fiind
destinat inginerilor care doresc o iniţiere în utilizarea programelor de calcul actuale pentru calculul
structurilor. Materialele prezentate în cele 2 săptămâni conţin în total 129 figuri şi 127 de pagini.

53