Principele 

(în original în italiană: Il Príncipe) este cea mai cunoscută lucrare a lui Niccolò
Machiavelli. A fost scrisă în 1513, pe când se afla exilat în San Casciano, acuzat fiind de complot
împotriva familiei Medici, și publicată în 1532, la 5 ani după moartea autorului. Prin suma
de reguli, de norme, sfaturi despre putere și despre cum poate fi ea păstrată și amplificată, lucrarea
poate fi asemuită unui tratat despre guvernare și despre modul în care un principe trebuie să
guverneze și este considerată primul tratat modern de politică.
Lucrarea a fost scrisă de Machiavelli în doar câteva săptămâni și este dedicată lui Lorenzo al II-
lea de Médici, fiul lui Pedro al II-lea de Médici, cu speranța de a-și recîștiga postul de Secretar al
Republicii și a avut inițial titlul De Principatibus. Este vorba, fără îndoială, de lucrarea cea mai
cunoscută a autorului, aceea din care s-au născut substantivul "machavelism" și adjectivul
"machiavelic".

Istoricul lucrării
Prima mențiune despre această lucrare este făcută într-o scrisoare datata 10
decembrie 1513 adresată prietenului Francesco Vettori, drept răspuns la o alta a celui din urmă care
descria viața sa în Roma și care îi cerea vești lui Machiavelli despre viața sa în San Casciano.
Acesta din urmă răspunde povestind aspecte banale despre viața sa la câmp și vorbind în același
timp despre studiile sale, declară că a compus un opuscul intitulat "De principatibus".
Este considerată o lucrare de caracter divulgativ.
Întreaga lucrare a fost elaborată în a doua jumătate a anului 1513 cu excepția Dedicației și a
ultimului capitol, care au fost compuse la cîțiva ani după aceea. Prima ediție a cărții datează din
1532. Principele se compune dintr-o dedicație și douăzeci și șase de capitole de diverse lungimi,
ultimul capitol constînd în sfătuirea Médici-lor să accepte tezele abordate de către text și să
elibereze Italia de "barbari".
Cartea tratează despre modul în care se poate acapara, menține și întări un principat, guvernul unui
oraș sau regiune și distinge între diferite strategii, în funcție de anumite criterii. Între acestea
regăsim:

 felul în care s-a câștigat puterea (cucerire militară, alegeri populare, intrigi curtezane...),

 forma anterioară de guvernare (alt principe cu sau fără curte, o republică...)
 relația între principat și principe (de aceeași cultură și limbă sau diferite, sau posesia
unui singur principat sau a mai multora)
 tipul de armată de care dispune (proprie sau de mercenari)

Argumentele se bazează pe o formă crudă de  egoist,cu singurul scop de a menține principatul.
Sfaturile către principi,se bazează pe experiența regatelor și imperiilor anterioare,în special cea
din Imperiul Roman și pe cea a diferitelor războaie între "principatele" Franței și Italiei.Autorul se
bazează atît pe exemplele negative cît și pe cele pozitive pentru a demonstra valabilitatea
sfaturilor sale.
Există o ediție comentată de către Napoléon Bonaparte pe parcursul mai multor etape ale vieții
acestuia, înainte de Bătălia de la Waterloo, când a fost înfrânt de către britanici și prusaci.

Structura cărții
Lucrarea este împărțită în 26 de capitole care pot fi grupate astfel:

 clasificarea statelor după tipul lor (capitolul I)

 modul în care statele pot fi cucerite și păstrate (capitolele II - XI)
 analiza problemelor militare cu care se confruntă statele (capitolele XII - XIV)
 ce trebuie să facă un principe pentru a-și păstra puterea (capitolele XV - XXII)
 despre eliberarea și unificarea Italiei (capitolele XXIII - XXVI)
Clasificarea statelor
Ca sisteme de guvernare Machiavelli distinge între republică și principat. Principatele, la rândul lor,
pot fi, conform acestuia, ereditare sau noi.
Principate ereditare sunt principatele a căror guvernare se află în mâna unor familii de mai multe
generații. Ceea ce trebuie să facă principele pentru a păstra principatul este să nu se îndepărteze de
felul de guvernare al strămoșilor și să-și îndrepte acțiunile, fără grabă, conform scopurilor sale.
Principatul ereditar depinde de priceperea principelui și de capacitatea acestuia de a se apăra de un
potențial pretendent la tron. Avantajul principilor cu ani mulți de domnie este că amintirea
schimbărilor se estompează și nimeni nu va mai cere schimbări și înnoiri.
Principate mixte
Atunci când un principat nu este în întregime nou, ci este format prin alipirea altor principate el este
numit principat mixt. Dificultățile unui astfel de principat izvorăsc, în principal, din natura indivizilor:
oamenii se ridică împotriva vechii guvernări și acceptă o nouă guvernare până în momentul în care
realizează că cea nouă este "mai rea" decât cea trecută.
Pentru păstrarea principatului principele are nevoie de locuitorii ei: oricât de puternic ar fi cineva prin
forța armelor lui pentru a ocupa o țară el are, totuși, întotdeauna nevoie de ajutorul locuitorilor ei.
Un alt aspect esențial în păstrarea principatelor noi este păstrarea vechilor condiții și a moravurilor;