Sunteți pe pagina 1din 9

Niccolò Machiavelli (1469-1527) este primul mare filosof politic al Renaşterii,

cunoscut în special pentru faimoasa sa lucrare „Principele”.


Născut în Florenţa, la 3 mai 1469, Machiavelli a intrat în serviciul guvernului în
calitate de contabil şi a cunoscut succesul după proclamarea Republicii
Florentine, în 1498. A fost secretar al consiliului de zece oameni care conduceau
negocierile diplomatice şi supravegheau operaţiunile militare ale republicii.
Printre însărcinările sale s-au numărat vizitele la suveranul francez (în 1504,
1510-1511), la Sfântul Scaun (1506), şi la împăratul german (1507-1508). În
timpul misiunilor sale diplomatice a cunoscut mulţi dintre principii italieni şi a
putut să le studieze strategiile politice, în special cele ale lui [Cesare Borgia]],
care era preocupat, la vremea respectivă, de extinderea posesiunilor sale în Italia
centrală. Din 1503 până în 1506, Machiavelli a reorganizat apărarea militară a
Republicii Florentine. Deşi, în această perioadă, armatele de mercenari erau
folosite în mod curent, a preferat să se bazeze doar pe recrutarea de localnici
pentru asigurarea unei apărări permanente şi patriotice a bunurilor publice. În
1512, când familia florentină Medici a recâştigat puterea asupra Florenţei şi
republica a fost dizolvată, Machiavelli a fost destituit din funcţie şi arestat
pentru scurt timp, fiind învinuit de o presupusă conspiraţie împotriva noii
puteri. După eliberarea sa, s-a retras pe un domeniu de lângă Florenţa, unde şi-a
scris cele mai importante lucrări. În ciuda încercărilor sale de a câştiga
încrederea casei de Medici, nu şi-a a recâştigat niciodată poziţia înaltă pe care o
deţinuse în cadrul guvernului. Când republica a fost reinstaurată pentru scurt
timp, în 1527, a fost suspectat de mulţi republicani că ar susţine casa Medici. În
acelaşi an, a murit în Florenţa, la 21 iunie.

NICCOLO MACHIAVELLI – PRINCIPELE


- RECENZIE -Il Principe este un mic tratat care a facut oclolul lumii
si despre care s-au scris biblioteci intregi . Acest tratat, care este
in realitate o suma de reguli, de norme, de sfaturi, un fel de
memorial, poate fi considerat ca un adevarat program de
redesteptare nationala, ca un act de incredere in destiul propriei
patrii, in realitatea ei, in viitorul ei luminos.
Niccolo Machiavelli a fost intelectualul cel mai reprezentativ
al epocii sale. Umanismul machivelian creator de state a deshis o
imensa perspectiva. Cunoscand istoria, legile ei, Machivelli este
constient ca numai in cadrul ei real se poate ameliora destinul
intregii omeniri, precum si al omului individual.
Intre Dante si Alfieri, vocea lui Machivelli a intonat singura
un inalt ideal. Si nu poate sa nu fie remarcata, drept o mare
ciudatenie, soarta literara a acestei carti care a starnit cele mai
pasionate si furtunoase polemici in lume. Stilul lui Machiavelli este

1
in concordanta deplina ca meandrele gandirii sale, pe care le
urmareste indeaproape in toate ritmurile sale. Stilul din Principe se
revendica de la arta gravorilor in arama sau in otel. Frazele sale
capata caracterul sentintelor sau proverbelor si sunt demne de a fi
scrise in marmura.
Stilul operelor lui Machivelli este si o adevarata batalie, dusa
de catre autor impotriva cuvintelor, pentru ordonarea lor intr-o
arhiectura car poate aminti uneori de caracteristicile prozei latine.
In Principe, aceasta lupta cunoaste supremul sau triumf.
Sinceritatea pasionata care l-a caracterizat in gandire, tentativele
reusite de a nota imediat, de a o transcrie impresia in expresie
exacta si precisa, urmata de viziuea clara, niciodata confuza, a
planului uei lucrari, au facut intr-adevar din Machiavelli un
maesru al stilului literar, caracteristic italian, care cu greu va
putea sa fie vreodata depasit.
Expunerea clara a faptelor, determinata de riguroasa sa
logica, gaseste imediat o forma corespunzatoare, far de artificii,
rapida, nervoasa, naturala in marea ei sobrietate, Proza lui
Machiavelli isi afla in sine propria-I arta, culoare, lumina
carcteristica, dar mai ales aceasta calitate suprema de a adera
imediat la ritmurile gandirii autorului. Concordanta dintre
meditatie si expresie este armonica, stilul alternand dupa
desfasurarea gandirii.
Om al epocii sale, reprezentant al ideilor contemporane, al
nestinsei Renasteri, Niccolo Machiavelli l-a putut avea model pe
Cesare Borgia, figura politica centrala din Cinquecento, simbolul
fortei care vrea sa domine.
O imensa dezbatere, de-a lungul celor cinci secole care au
trecut de la nasterea scriitorului, a oscila intre doi poli adversi.
Intr-o parte pendulau afirmatorii “machiavellismului”, cuvant
sinonim cu amorlitatea politica, iar de partea caelalta erau
sustinatorii figurii austerului republican, teoreticianu ratiunii de

2
stat (cu toata duritaea ei uneori conjuncturala), a ineresului
colectiv al patriei care poate predomina orice interes individual.
Scris in 1513, tratatul a fost dedicat: “Ad magnificum
Laurentium Medicem, fiul lui Pietro dei Medici, nepot al unui alt
Lorenzo, Magnificul”.
Primele unsprezece capitole comenteaza tipurile de
principate cae exista, ereditare, cucerite. Principatelor ecleziastice
care au caracteristici propiile este dedicat un capitol special. Trei
capitole ulterioare trateaza despre actiunile de cucerire si de
consolidare ale principatelor (statului). Acesta se opune cu
fermitate folosirii trupelor de mercenari, care , dupa parerea lui,
nu au nimic in comun cu interesele nationale ale unui stat.
Nucleul cartii il constituie modul de comportare al
prncipelui cu supusii si prietenii sai. In aceste capitole, se va judeca
si anliza adevarul efectiv, dezvoltandu-se celebra teza
machiavielliana conform careia un principe este mai bine sa fie
temut sau iubit. Niccolo Machiavielli sustine ca intrucat “ este greu
sa impaci aceste doua lucruri , este mult mai sigur pentru tine sa fii
temut decat iubit”.
Un alt subiect asupra caruia autorul revine in mai multe
capitole si asupra caruia insista il reprezinta modurile prin care
poti ajunge principe. Fie ca este ereditar, fie ca dintr-un simplu
particular sa ajungi principe, fie sa fii numit si sustinut de catre
una din parti (armata sau poporul), tema este dezbatuta cu lux de
amanunte.
In ceea ce priveste principatele noi, in care principele este
nou exista posibilitatea ca greutatile pe care le va intampina pentru
pastrarea lor sa fie mai mari sau mai mici, in functie de priceperea
acestora. Totusi, dupa cum sustine si Niccolo Machiavielli, daca ar
reusi sa devina principe din simplu particular, lucru care
presupune fie insusiri personale,fie imprejurari norocoase reduce
mult din respectivele greutati.Cu toate acestea ,cei care reusesc sa

3
pastreze cel mai mult puterea sunt cei care au fost ajutati de
imprejurarile favorabile.
Deasemenea ajung sa fie principi aceia cu insusiri
deosebita. Acestia obtin principatul cu greutate dar il conduc cu
usurinta, “iar greutatile pe care le intampina in cucerirea lui
decurg din legiuirile si orandiurile noi pe care sunt nevoiti sa le
introduca pentru a-si instari statul si a-si asigura stapanirea. In
acest caz exemplele sunt multe , dar dintre ele se remarca cel al lui
Hieron din Siracuza care a fost atat de capabil incat s-a scis despre
el ca : “quod nihil illi deerat
ad regnandum praeter regnum“ – “deoarece nimic nu-i lipsea
pentru a domni afara de un regat".
Au mai fost inclusi principi care se sprijineau doar pe
vointa si pe soarta norocoasa a acelora le-au dat puterea acestea
fiind insa nestatornice si schimbatoare. Acestia nu-si pastrau locul
deoarece nu erau oameni capabili si inteligenti sa comande.
Cu toate aceste exista insa si moduri nu tocmai obisnuite de
prelua conducerea unui principat si anume crima si nelegiuire. Si
aceste tipuri sunt exemplificate insa nu sunt la fel de placute
auzului ca si celelalte , acestea sfarsindu-se tragic, existand insa si
cateva exceptii.”. Cruzimile sunt rau folosite atunci cand sunt
putine la inceput, iar cu vremea se inmultesc in loc sa dispara.
Putini sunt aceia care reusesc sa gaseasca o cale de scapare. Niccolo
Machiavielli incearca sa imprime o parere personala cititorului:
“Acela care ocupa un stat trebuie sa se gandeasca dinainte la toate
cruzimile pe care va fi nevoit sa le savarseasca si pe toate sa le faca
dintr-o data , pentru ca sa nu fie nevoit sa le repete in fiecare zi …”
Daca am discuta despre principi, si modalitatilelor de
conducere, vom aduce in discutie, cum a facut-o si Niccolo
Machiavielli, principatele, care sunt create fie “prin vointa
poporului, fie a celor mari”, in functie de prilejurile oferite. Ajuns
principe datorita “celor mari” se mentine mai greu in functie decat
cel care a ajuns datorita poporului. In aceste circumstante, se

4
ajunge in momentul in care cei mari isi dadeau seama ca nu pot sa
reziste poporului si aduceau un principe la adapostul carui isi
satisfaceau poftele. Poporul deasemenea , vazand ca nu poate sa se
impotriveasca celor mari, la randul lui , acorda faima si stima
unuia singur si-l face principe pentru ca acesta, cu puterea lui, sa-l
apere.
Dar clasificarea principatelor nu se opreste aici.
Principatele ecleziastice se pot obtine fie prin insusiri proprii, fie
prin imprejurari norocoase si se pot pastra si fara una si fara alta.
Principatele ecleziastice se sustin pe baza oraduielilor foarte vechi,
intemeiate pe religie. Principii isi pastreza puterea indiferent de
modalitatea deconducere si deasemenea sunt singurii principi care
au state si nu le apara, au supusi si nu-I guverneaza. Statele, desi
nu sunt aparate, nu le sunt luate. Dupa cum spune si Niccolo
Machiavielli “aceste principate sunt sigure si fericite”.
Un alt lucru care merita sa fie mentionat ar fi “ acele
lucruri pentru care principii merita sa fie laudati sau aspru
dojeniti”. Niccolo Machiavielli declara ca “ ar fi minunat daca ar
exista un principe care sa aiba toate insusirile bune”. Bineinteles,
pe langa faptul ca nimeni nu poate avea toate insusirile bune si sa le
si practice, nu cred ca ar fi recomandat totusi un astfel de principe.
Si totusi depinde ce considera fiecare ca insemna “insusire buna”.
Pentru ca poti sa fii curajos si cutezator, binvoitor si apropiat,
milos, si in acest caz nu cred ca este recomandat pentru un
principe sa aiba o astfel de insusire. A fi milos nu ar fi recomandat
pentru un principe cel putin in momentele de cumpana , justitie si
altele.
Darnicia, iarasi nu se poate practica fara ca ea sa fie
cunoscuta, fara ca sa-I dauneze. Cum de la tine nu poti da deoarece
risti sa ajungi in pragul falimentului, trebuie sa iei de la cei bogati
si sa dai la saraci; ceea ce nu le-ar micsora faima, ci le-ar aduce
mai multa glorie, dar in randurile unora. Pentru ca ceilalti te vor

5
uri si dispretui, iar un principe trebuie sa se fereasca tocmai de a
nu fi dispretuit si urat, iar darnicia duce si la una si la cealalta.
Concluzia la care ajunge Niccolo Machiavielli este aceea ca
“un principe nu trebuie sa teama de conspiratori atunci cand
poporul ii este favorabil.”Dar in cazul in care poporul ii este
dusman si-l uraste,principele trebuie sa se teama de orice lucru si
orice om.
Astfel ca principele trebuie sa se straduiasca sa-si creeze
prin orice actiune faima de om m,are si desavarsit,in primul
rand.Astfeli de oameni,mai ales un principe trebuie sa aiba in jurul
lui oameni cu minti sralucite.Din tratatul lui Niccolo Machiavielli
reiese ca exista trei feluri de minti omenesti:unele care inteleg
singure,altele care pricep ceea ce altii inteleg si le expica apoi
lor,si in sfarsit,ultimele care nu inteleg nici singure,nici prin
altii.Cele de primul fel sunt desavarsite,cele de-al doilea fel sunt
foarte bune,iar cea de-a treia categorie sunt fara nici un folos.
Prin urmare, un principe prudent trebuie sa urmeze o a
treia cale,alegandu-si in stat sfetnici,dandu-le numai acestora
dreptul de a-I spune adevarul si numai in legatra cu lucrurile
despre care el ii intreaba si nu privitor la altele.
Pornind de la ideea infiintarii coloniilor si a intretinerii
acestora fara cheltuiala, sau cu una prea mica , prin metode nu
prea cinstite li se iau ogoarele si casele unora pentru a fi date
noilor locuitori, care sunt insa numai o foarte mica parte din noul
stat.
Niccolo Machiavielli ajunge la concluzia ca “ aceia carora
le-ai facut rau nu vor fi niciodata primejdiosi deoarece sunt razleti
si saraci,iar ceilalti…vor fi supusi si cuminti de teama sa nu li se
intample si lor ceea ce s-a intamplat celor care au fost jefuiti de
bunuri”. Tot el constata ca pe oameni “trebuie sa-I iei cu binele,
sau sa-I distrugi cu totul , fiindca ei se razbuna pentru un rau usor
care le-a fost pricinuit , dar nu se pot razbuna in schimb pentru
ceva grav.

6
Printre cele mai importante sfaturi date de Niccolo
Machiavelli se numara si urmatoarele:

- “Atunci cand o domnie este veche si neintrerupta,


amintirea innoirilor si a cauzalor care le-au produs
se pierde, deoarece o schimbare este intotdeauna
punctul de plecare al unei schimbari urmatoare, de
care se leaga si pe care o sustine.”

- “Acela care este cauza puterii cuiva se prabuseste


el insusi: in adevar, puterea celuilalt, el a facut-o
fie prin viclenie, fie prin violenta, si atat una cat si
cealalta sunt primejdioase pentru cel care a
devenit puternic”.

- “In republici, relatiile dintre oameni sunt mai vii,


ura si dorinta de razbunare mai puternice, iar
amintirea vechilor libertati nu ingaduie cetatenilor
si nici nu le poate ingadui nici o clipa de ragaz; asa
incat mijlocul cel mai sigur est tot acela de a le
nimici sau de a te stabili acolo.”

- “Se inseala acela care crede ca oamenii mari uita


insultele trecute pentru beneficiile prezente pe
care le obtin.”

- “Principele trebuie sa se poarte in asa fel cu


supusii lui, incat nici o inptamplare, nici buna ,
nici rea, sa nu-l faca sa se schimbe.”

- “Un principe intelept trebuie sa se gandeasca si sa


gaseasca un mod de guvernare prin care cetatenii
lui, oricat si in orice fel de imprejurare, sa aib
nevoie de stat si de el; in cazul acesta ei ii vor fi
credinciosi intotdeauna.”
Referitor la intrebarea daca trebuie sa fii iubit sau temut, prin
afirmatia ca oamenii iubesc asa cum vor ei si se tem dupa cum vrea
principele, asa incat un principe intelept trebuie sa se sprijine pe

7
ceea ce depinde de el iar nu pe ceea ce depinde de altii. Autorul
considera ca straduinta unui principe rebuie sa fie numai aceea de a
ocoli ura supusilor lui.
Personal, consider ca e mai bine pentru un principe sa fie temut,
decat iubit, deoarece oamenii ii respecta mai mult pe cei de care se
tem, iar castigarea respectului supusilor poate fi o buna metoda de
a-I supune.
In realitate, in macheviallismul din Principe, gandirea timpurilor

8
moderne isi gaseste una din principalele sale radacini.

Referinte:
Niccolo Machiavelli – Principele, Editura MONDERO, 2002
Mihai Nicolaescu–Politica,jungla prezentului, Editura
ANOTIMP,1997