MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA “ȘTEFAN CEL MARE’’

FACULTATEA DREPT ORDINE PUBLICĂ ȘI SECURITATE CIVILĂ

CATEDRA: DREPT PUBLIC, SECURITATEA FRONTIEREI, MIGRAȚIEI ȘI AZIL

MURAVSCHI CRISTIAN DFT 234

TITLUL: Niccolò Machiavelli PRINCIPIILE ȘI CONCEPTELE POLITICE
“Principele” de Niccolò Machiavelli este considerată una dintre cele mai influente
lucrări în teoria politică și filosofia puterii. Publicată postum în 1532, dar scrisă în
1513, în timp ce Machiavelli era exilat din Florența, această carte este adesea
interpretată ca un ghid pragmatic pentru cei care doresc să obțină și să mențină
puterea politică.

Centrul operei lui Machiavelli este principele ideal, figura centrală a guvernării în
viziunea sa. Machiavelli sfătuiește liderii să fie adesea nemiloși, calculați și, când
este necesar, să recurgă la înșelăciune și cruzime pentru a-și asigura statutul și a-și
păstra puterea. Unul dintre cele mai memorabile concepte prezentate de
Machiavelli este că, uneori, este mai bine pentru un prinț să fie temut decât iubit,
dacă nu poate fi ambele.

Machiavelli argumentează că scopul justifică mijloacele, o idee care a devenit

sinonimă cu abordarea sa pragmatică și uneori cinică asupra puterii. El sugerează
că deciziile unui conducător nu trebuie să fie limitate de moralitate sau de etică
dacă acestea stau în calea eficienței sau a succesului. Această abordare a făcut ca
lucrarea să fie pe larg criticată, dar și admirată pentru realismul său politic.

“Principele” explorează și conceptul de virtù (o calitate care combină curajul,

forța, și priceperea) și fortuna (șansa sau destinul), discutând cum un lider eficient
trebuie să știe să navigheze între aceste două forțe. Machiavelli insistă că un
conducător inteligent trebuie să fie capabil să se adapteze la schimbări și să fie
pregătit să folosească forța sau viclenia pentru a-și menține statutul.

Pe lângă sfaturile sale directe, cartea poate fi și interpretată ca o analiză mai

profundă a naturii umane și a societății, punând în lumină dualitatea dintre
idealism și realismul brutal. Fie că este privit ca un manual pentru tirani sau ca o
satiră subtilă a tiraniei, “Principele” rămâne o lectură esențială pentru înțelegerea
politicii, puterii și a istoriei umane.

Rezumat Principele

“Principele” de Niccolò Machiavelli este o lucrare seminală în literatura politică

și una dintre cele mai influente scrieri în domeniul teoriei și practicii puterii.
Publicată postum în 1532, dar scrisă în 1513, cartea oferă o analiză incisivă și
pragmatică a politicilor guvernamentale și a conducerii.
În această carte, Machiavelli prezintă diverse strategii prin care un conducător
(principe) poate obține și menține puterea. Lucrarea este remarcabilă pentru
abordarea sa realistă și adesea cinică a puterii, contrastând cu viziunile idealiste ale
filozofilor precedenți. Machiavelli subliniază importanța rezultatelor și eficacității
în guvernare, chiar dacă aceasta înseamnă adoptarea unor tactici imorale sau crude.

O temă centrală în “Principele” este aceea că scopul (de a menține puterea și de a

asigura stabilitatea statului) justifică mijloacele, indiferent de moralitatea acestora.
Machiavelli argumentează că liderii trebuie să fie pregătiți să acționeze dincolo de
bine și rău tradițional, concentrându-se în schimb pe ceea ce este eficient pentru a-
și asigura și menține puterea.

Această carte a introdus conceptul de “machiavelism”, adesea interpretat ca o

formă de politică în care înșelăciunea, manipularea și folosirea forței sunt
considerate instrumente valabile în atingerea și păstrarea puterii. Deși “Principele”
a fost și este încă subiectul unor dezbateri intense cu privire la adevăratele sale
intenții și învățături, influența sa asupra gândirii politice este incontestabilă. Cartea
rămâne o lectură esențială pentru înțelegerea naturii puterii și a strategiilor politice,
precum și un punct de referință important pentru lideri și politicieni.

Notițe din Principele

 Ideea de bază a lucrării lui Machiavelli este aceea că un lider este acolo
pentru a lua deciziile dificile în locul supușilor săi. Nu este
responsabilitatea lui să fie iubit sau chiar plăcut, ci să fie temut și
respectat. Asta nu înseamnă că ar trebui să fie crud. Principele este
acolo pentru a asigura supușilor săi stabilitate și a îi guverna.
 Cele 26 de capitole ale cărții pot fi împărțite în patru secțiuni:
o diferitele tipuri de principate sau state,
o diferitele tipuri de armate și conduita adecvată a unui
principe din poziția de lider militar,
o caracterul și comportamentul principelui,
o dezbinarea și situația politică disperată de la acel moment a
Italiei (prietenii mei italieni ar spune că și azi este cam la
fel…)
  Un motiv pentru care Machiaveli a scris Principele a fost cel de câștiga
favorurile lui Lorenzo de Medici, guvernatorul Florenței, căruia de
altfel îi este dedicată cartea. Machiavelli spera să obțină o poziție
administrativă în cadrul guvernului. Din păcate strategia lui nu a
funcționat.
 Cum să fii un principe: începe prin a-ți face rost de un regat. Un
principe ar trebui să se străduiască să ajungă la putere prin propriile sale
merite și cu propria sa armată. Folosirea mercenarilor sau a armatelor
unor prieteni este de obicei o idee proastă. Alegeți să cuceriți pământul
unui rege care nu are nobili puternici. Poate este mai greu de cucerit,
dar va fi mult mai ușor de gestionat mai târziu. Un exemplu în acest
sens pentru acele vremuri era Imperiul Otoman, unde odată îndepărtat
liderul principele ar fi putut guverna deoarece nobilimea asculta de
principe. Un exemplu negativ este Franța acelor vremuri, care chiar
dacă ar fi fost cucerită și îndepărtat liderul, ar fi urmat eterne lupte cu
nobilii care nu l-ar fi recunoscut. Iar după cucerire și preluarea
controlului asupra regatului, Machiavelli recomandă principelui să se
asigure că ucide pe oricine s-ar putea opune conducerii sale, înainte de
orice.
 Fii prieten cu vecinii regatului. Nu-i lăsa pe oameni să te urască, dar nu
te preocupa prea mult dacă nu prea te simpatizează. Aș spune că e un
sfat care se potrivește de minune și astăzi.
 Menține o reputație de persoană extraordinară.

Citate din Principele

 Leul nu se poate proteja de capcane, iar vulpea nu se poate apăra de
lupi. Prin urmare, trebuie să fii o vulpe pentru a recunoaște capcanele
și un leu pentru a speria lupii.

 Nu există altă modalitate de a vă proteja împotriva măgulirilor decât
de a-i face pe oameni să înțeleagă că spunerea adevărului nu vă va
jigni.

 Prima metodă de estimare a inteligenței unui conducător este de a privi
oamenii pe care îi are în jurul său.

 Niciodată nu s-a realizat ceva mare fără pericol.
  Oamenii sunt conduși de două impulsuri principale, fie de dragoste, fie
de teamă.

Despre Niccolò Machiavelli

 Niccolò Machiavelli a fost un diplomat, funcționar public, filozof și autor
italian, cel mai cunoscut pentru lucrarea sa „Principele” (“Il Principe”).
Considerată una dintre cele mai influente cărți în teoria politică, „Principele”
examinează natura puterii și cum să fie păstrată, fiind adesea citată pentru
abordarea sa pragmatică și realistă a guvernării și a politicii de stat.
 Machiavelli, care a activat în timpul Renașterii italiene, este adesea văzut ca
fiind părintele teoriei politice moderne. Opera sa a schimbat radical modul în
care se gândea la conducere și strategie, punând accentul pe eficacitate și
rezultate mai degrabă decât pe principii morale sau etice. El a susținut că,
pentru un principe, este mai important să fie temut decât iubit, dacă nu poate
fi ambele, și că scopul justifică mijloacele.
 „Discursurile” (“Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio”), o altă
lucrare semnificativă a lui Machiavelli, discută despre Republica Romană
pentru a explora teoria politică și militară. Aici, spre deosebire de
„Principele”, el argumentează în favoarea republicilor și a guvernării mixte.
 Chiar dacă Machiavelli a fost adesea etichetat ca cinic sau chiar diabolic,
operele sale au fost influente pentru înțelegerea complexităților puterii și a
politicilor. Filozofia sa politică rămâne un subiect de studiu și dezbatere și
astăzi, iar termenul „machiavelic” este folosit frecvent pentru a descrie
acțiuni politice caracterizate prin viclenie sau realpolitik.

Aproape tot ceea ce ne-a lăsat florentinul este rodul unei strălucite combinaţii într-
o formidabilă intuiţie istorică, o cultură clasică aleasă şi o excepţională capacitate
de a racorda aceste calităţi la o realitate tulburătoare, într-o continuă schimbare şi
răsturnare de situaţii, el dovedindu-se în acest fel, un fin analist şi observator al
vieţii sociale, un cercetător în stare să surprindă şi să ofere cele mai obiective şi
precise sinteze cu privire la evenimentele istorice în curs de desfăşurare,
evenimente care în vremea lui Machiavelli, erau dintre cele mai tulburi. Ideile
fundamentale, ale lui Machiavelli sunt: deosebirea strictă dintre persoana
particulară şi omul public este de mare nevoie să ne interzicem judecata unuia din
punct de vedere al altuia. A doua idee esenţială a tratatului lui Machiavelli este că
umanitatea este prin constituţia ei vicioasă şi rea şi că o politică întemeiată pe
virtute este nepotrivită în mediul real al societăţii omeneşti. De aici apare la
Machiavelli conceptul, menit unei lungi dezvoltări „raţiunii de stat”. Una din
operele sale unde se întâlnesc aceste idei este Principele, fiind redactată numai pe
parcursul câtorva ani. Este opera cea mai controversată. Dar şi cea mai cunoscută,
reprezintă, aşa cum preciza mai târziu Grsmsci, un adevărat manifest patetic
Principele este astfel lucrare vie" despre modul in care trebuie si unde se
analizează situaţia grea din acea perioada considerând că salvarea poate surveni pe
neasteptate care numai un principe ar putea normaliza situaţia ,altfel Principele,
este binele comun şi oricât ar fi ele de neobişnuite, sînt totuşi juste dacă urmăresc
acest scop: „Este necesar când fapta merita a fi învinuită, scopul ei să o scuze”.
Autorul mărturiseşte că a dorit să scrie un manual de utilitate practica pentru un
monarh absolut care ar salva Florenţa de la pieire. Prin urmare Principele trebuie
înţeles în lumina unui anumit moment, precis circumscris, din Istoria Florenţei, în
fiecare pagină autorul face trimiteri la evenimente contemporane recente şi la altele
aflate în curs de desfăşurare. Lucrarea ne apare ca un tratat alcătuit sistematic, în
care se deosebesc limpede părţile constitutive, teza fundamentală şi argumentarea
ei. Conţinutul ei corespunde titlului, deoarece Machiavelli nu expune o teorie
generală despre stat şi nici nuşi propune o simplă cercetare asupra statelor
contemporane, ci prezintă cititorului pe conducătorul de stat necesar Italiei în acel
moment şi teoria a rămas actuala multa vreme după aceea. El avansează ideea
distincţiei dintre morală şi politică, considerând politica un domeniu autonom. In
Principele autorul surprinde sensul exact al evenimentelor recente, semnificaţia lor,
cu scopul de a deduce din ele concluzia cea mai logică. Numai astfel această
concluzie, bine fundamentată, se poate converti în norme de conduită în vederea
unor acţiuni politice. Principele este deci un tratat de teorie politici în care se
vorbeşte despre arma de a guverna şi a conduce statele. Şi pe bună dreptate, autorul
a fost socotit drept întemeietorul ştiinţei politice deoarece a ştiut să vadă cu deplină
luciditate importanţa reală şi rolul moralei, iar în momentul în care a arătat care
sînt căile de preluare a puterii de către clasa politică cea mai îndreptăţită, i-a
precizat acesteia normele în numele cărora să acţioneze. A separat politica de
morala feudală pentru a o coordona cu morala
burgheză. Machiavelli nu a inventat asasinatul politic, nu a descoperit modalităţile
de guvernare a statelor cucerite, nu a dat lecţii de... „machiaveliism"1 , ci s-a
străduit să constate fenomenul istoric şi evoluţia acestuia rezultată din desfăşurarea
evenimentelor contemporane, a tras învăţămintele necesare pentru oraşul său şi
pentru întreaga Italie. Acesta semnifică cinismul în materie politică. Machiavelli
consideră că principii sunt buni pentru a întemeia state ,iar guvernămintele
populare sunt mai bune pentru a le conserva. Principele trebuie să caute, să inspire
supuşilor săi şi teama şi iubirea. Când, nu e cu putinţă să împace amândouă aceste
sentimente, trebuie să prefere pe cel dintâi. Căci iubirea e trecătoare şi nu poate
rezista totdeauna interesului, pe când teama e durabilă şi nu poate intra în conflict
cu interesul, fiindcă nu este ea însăşi decât manifestare directă a interesului
conservării poporului. Principele trebuie să se abţină de la orice cruzime inutilă şi
de la orice provocare nejustificată. Căci ura şi dispreţul, când se încuibează în
sufletul cetăţenilor, sunt ca un vierme la temelia unui stat. Acest stat urmează să se
prăbuşească mai curând sau mai târziu. N. Machiavelli este un mare reprezentând
al renaşterii, pentru că este cel dintâi care afirmă autonomia statului. Împotrivindu-
se concepţiei din Epoca medievală, care înţelegea Statul ca ceva subordonat atât
valorilor etice, cât şi valorilor religioase. Din păcate, de cei mai multe ori, ideile i-
au fost şi îi sînt răstălmăcite. Totuşi, e cert că nu Machiavelli poate fi făcut
răspunzător de toate răstălmăcirile, ci tocmai aceia care, prin el, au căutat săşi
găsească justificarea, să-şi motiveze sau să-şi întemeieze o acţiune ori o faptă,
adesea chiar împotriva mersului firesc ai lucrurilor, al istoriei.