Sunteți pe pagina 1din 3

Machiavelli -Principele

Cea mai cunoscuta lucrarea a lui Machiavelli ramane tratatul politic "Il Principe" (Principele),
scris ca o incercare a sa de a reveni in viata politica in calitate de sfatuitor al lui Lorenzo di
Piero de' Medici.

Machiavelli, care cunostea deja foarte bine viata politica italiana si europeana, era sincer
atunci cand sustinea avantajele cruzimii si minciunii in politica.

Chiar daca "Principele" ar putea fi considerat doar un pamflet si un compromis, scandalul si


mai ales succesul ulterior al cartii au facut ca numele Machiavelli sa fie asociat ideii de
guvernare corupta si totalitara, ceea ce a fost o nedreptate pentru personalitatea lui Niccolo
Machiavelli, care isi dedicase intreaga viata politicii si, asa cum se putea vedea din lucrarile
precedente, se opunea din toate puterile dictaturii si cruzimii.

Acest tratat, care este in realitate o suma de reguli, de norme, de sfaturi, poate fi considerat
ca un act de incredere in destiul propriei patrii, in realitatea ei, in viitorul luminos pe care
aceasta il poate avea.

In Principele, sinceritatea pasionanta care l-a caracterizat pe Machiavelli, felul fe a transcrie


impresia in cuvinte exacte si precise, urmat de ideile lipsite de confuzie, face din autor un
reprezentant al literaturii italiene greu de depasit.

Expunerea clara a faptelor, determinata de riguroasa sa logica, gaseste imediat o forma


corespunzatoare, rapida, naturala in marea ei sobrietate, Proza lui Machiavelli isi afla in sine
propria-i arta, culoare, lumina carcteristica, dar mai ales aceasta calitate suprema de a adera
imediat la ritmurile gandirii autorului. Concordanta dintre meditatie si expresie este armonica,
stilul alternand dupa desfasurarea gandirii.

Primele unsprezece capitole ale operei comenteaza tipurile de principate care exista: ereditare
sau cucerite. Autorul dedica un capotol special pentru a caracteriza principatele ecleziastice
pentru caracteristicile proprii ale acestora. Trei capitole ulterioare trateaza despre actiunile de
cucerire si de consolidare ale principatelor. Acesta se opune cu fermitate folosirii trupelor de
mercenari, care , dupa parerea lui, nu au nimic in comun cu interesele nationale ale unui stat.

Nucleul cartii il constituie modul de comportare al principelui cu supusii si prietenii sai. In


aceste capitole, se va judeca si anliza adevarul efectiv, dezvoltandu-se celebra problema
conform careia un principe este mai bine sa fie temut sau iubit. Niccolo Machiavielli sustine
ca intrucat “ este greu sa impaci aceste doua lucruri, este mult mai sigur pentru tine sa fii
temut decat iubit”.

Un alt subiect asupra caruia autorul revine in mai multe capitole si asupra caruia insista il
reprezinta modurile prin care poti ajunge principe. Fie ca este ereditar, fie ca dintr-un simplu
particular sa ajungi principe, fie sa fii numit si sustinut de catre una din parti (armata sau
poporul), tema este dezbatuta cu lux de amanunte.

In ceea ce priveste principatele noi, in care principele este nou exista posibilitatea ca greutatile
pe care le va intampina pentru pastrarea lor sa fie mai mari sau mai mici, in functie de
priceperea acestora. Totusi, dupa cum sustine si Niccolo Machiavielli, daca ar reusi sa devina
principe din simplu particular, lucru care presupune fie insusiri personale, fie imprejurari
norocoase reduce mult din respectivele greutati. Cu toate acestea, cei care reusesc sa pastreze
cel mai mult puterea sunt cei care au fost ajutati de imprejurarile favorabile.

Deasemenea ajung sa fie principi aceia cu insusiri deosebita. Acestia obtin principatul cu
greutate dar il conduc cu usurinta, “iar greutatile pe care le intampina in cucerirea lui decurg
din legiuirile si orandiurile noi pe care sunt nevoiti sa le introduca pentru a-si instari statul si
a-si asigura stapanirea. In acest caz exemplele sunt multe , dar dintre ele se remarca cel al lui
Hieron din Siracuza care a fost atat de capabil incat s-a scis despre el ca : “quod nihil illi
deerat ad regnandum praeter regnum“ – “deoarece nimic nu-i lipsea pentru a domni afara de
un regat".

Au mai fost inclusi principi care se sprijineau doar pe vointa si pe soarta norocoasa a acelora
le-au dat puterea acestea fiind insa nestatornice si schimbatoare. Acestia nu-si pastrau locul
deoarece nu erau oameni capabili si inteligenti sa comande.

Machiavelli subliniaza si moduri nu tocmai obijnuite de preluare a conducerii unui principat


prin crima si nelegiuire. Cruzimile sunt rau folosite atunci cand sunt putine la inceput, iar cu
vremea se inmultesc in loc sa dispara. Putini sunt aceia care reusesc sa gaseasca o cale de
scapare. Autorul incearca sa imprime o parere personala cititorului: “Acela care ocupa un stat
trebuie sa se gandeasca dinainte la toate cruzimile pe care va fi nevoit sa le savarseasca si pe
toate sa le faca dintr-o data , pentru ca sa nu fie nevoit sa le repete in fiecare zi …”

Daca am discuta despre principi, si modalitatilelor de conducere, vom aduce in discutie, cum
a facut-o si Niccolo Machiavielli, principatele, care sunt create fie “prin vointa poporului, fie
a celor mari”, in functie de prilejurile oferite. Ajuns principe datorita “celor mari” se mentine
mai greu in functie decat cel care a ajuns datorita poporului. In aceste circumstante, se ajunge
in momentul in care cei mari isi dadeau seama ca nu pot sa reziste poporului si aduceau un
principe la adapostul carui isi satisfaceau poftele. Poporul deasemenea, vazand ca nu poate sa
se impotriveasca celor mari, la randul lui , acorda faima si stima unuia singur si-l face
principe pentru ca acesta, cu puterea lui, sa-l apere.

Dar clasificarea principatelor nu se opreste aici. Principatele ecleziastice se pot obtine fie prin
insusiri proprii, fie prin imprejurari norocoase si se pot pastra si fara una si fara alta.
Principatele ecleziastice se sustin pe baza oraduielilor foarte vechi, intemeiate pe religie.
Principii isi pastreza puterea indiferent de modalitatea deconducere si deasemenea sunt
singurii principi care au state si nu le apara, au supusi si nu-I guverneaza. Statele, desi nu sunt
aparate, nu le sunt luate. Dupa cum spune si Niccolo Machiavielli “aceste principate sunt
sigure si fericite”.

Un alt lucru care merita sa fie mentionat ar fi “ acele lucruri pentru care principii merita sa fie
laudati sau aspru dojeniti”. Niccolo Machiavielli declara ca “ ar fi minunat daca ar exista un
principe care sa aiba toate insusirile bune”. Bineinteles, pe langa faptul ca nimeni nu poate
avea toate insusirile bune si sa le si practice, nu cred ca ar fi recomandat totusi un astfel de
principe. Si totusi depinde ce considera fiecare ca insemna “insusire buna”. Pentru ca poti sa
fii curajos si cutezator, binvoitor si apropiat, milos, si in acest caz nu cred ca este recomandat
pentru un principe sa aiba o astfel de insusire. A fi milos nu ar fi recomandat pentru un
principe cel putin in momentele de cumpana , justitie si altele.

Darnicia, iarasi nu se poate practica fara ca ea sa fie cunoscuta, fara ca sa-I dauneze. Cum de
la tine nu poti da deoarece risti sa ajungi in pragul falimentului, trebuie sa iei de la cei bogati
si sa dai la saraci; ceea ce nu le-ar micsora faima, ci le-ar aduce mai multa glorie, dar in
randurile unora. Pentru ca ceilalti te vor uri si dispretui, iar un principe trebuie sa se fereasca
tocmai de a nu fi dispretuit si urat, iar darnicia duce si la una si la cealalta.

Concluzia la care ajunge Niccolo Machiavielli este aceea ca “un principe nu trebuie sa teama
de conspiratori atunci cand poporul ii este favorabil.”Dar in cazul in care poporul ii este
dusman si-l uraste,principele trebuie sa se teama de orice lucru si orice om.

Astfel ca principele trebuie sa se straduiasca sa-si creeze prin orice actiune faima de om mare
si desavarsit,in primul rand.Astfeli de oameni,mai ales un principe trebuie sa aiba in jurul lui
oameni cu minti sralucite.Din tratatul lui Niccolo Machiavielli reiese ca exista trei feluri de
minti omenesti:unele care inteleg singure,altele care pricep ceea ce altii inteleg si le expica
apoi lor,si in sfarsit,ultimele care nu inteleg nici singure,nici prin altii.Cele de primul fel sunt
desavarsite,cele de-al doilea fel sunt foarte bune,iar cea de-a treia categorie sunt fara nici un
folos.

Prin urmare, un principe prudent trebuie sa urmeze o a treia cale, alegandu-si in stat
sfetnici,dandu-le numai acestora dreptul de a-I spune adevarul si numai in legatra cu lucrurile
despre care el ii intreaba si nu privitor la altele.

Pornind de la ideea infiintarii coloniilor si a intretinerii acestora fara cheltuiala, sau cu una
prea mica , prin metode nu prea cinstite li se iau ogoarele si casele unora pentru a fi date
noilor locuitori, care sunt insa numai o foarte mica parte din noul stat.

Niccolo Machiavielli ajunge la concluzia ca “ aceia carora le-ai facut rau nu vor fi niciodata
primejdiosi deoarece sunt razleti si saraci,iar ceilalti…vor fi supusi si cuminti de teama sa nu
li se intample si lor ceea ce s-a intamplat celor care au fost jefuiti de bunuri”. Tot el constata
ca pe oameni “trebuie sa-I iei cu binele, sau sa-I distrugi cu totul , fiindca ei se razbuna pentru
un rau usor care le-a fost pricinuit , dar nu se pot razbuna in schimb pentru ceva grav.