De-a lungul carierei sale, Machiavelli a căutat să creeze un stat capabil de a rezista atacurilor externe.

Scrierile sale tratează principiile pe care este bazat un asemenea stat și modalitățile prin care aceste
principii pot fi implementate și menținute. În opera sa cea mai cunoscută, Principele (1513), descrie
metodele prin care un principe poate dobândi și menține puterea politică. Acest studiu, care a fost
privit, adeseori, ca o sprijinire a tiraniei și despotismului unor conducători, precum Cesare Borgia,
este bazat pe credința lui Machiavelli că un suveran nu este constrâns de normele etice tradiționale:
“Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar
trebui să fii și una și alta; dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când
unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit.” În viziunea
sa, un principe ar trebui să fie preocupat doar de putere și să se supună doar regulilor care duc spre
succes în acțiunile politice. Machiavelli credea că aceste reguli pot fi descoperite, prin deducție, din
practicile politice ale vremii, ca și ale perioadelor anterioare.

„Toate mijloacele sunt bune, necesare şi morale pentru a guverna. În politică primează
interesele şi forta şi nu considerentele morale.”

Niccolo Machiaveli se naşte la 3 mai 1469 în apropiere de Florenţa, avandu-i ca parinţi pe

Bernando Machiavelli si Bartolomea de Stefano Nelli. Îşi incepe serviciul in slujba guvernului
in 1434 detinând funcţia de contabil. Dupa ce are loc proclamarea Republicii Florentine in
1498, acesta va obţine funcţia de secretar al „Comitetului celor zece”, ocupându-se de relaţiile
de factură diplomatică ale republicii. Timp de trei ani, intre 1503 şi 1506 s-a ocupat de
restructurarea domeniului militar prin înclinarea balanţei către recrutarea localnicilor ca
soldaţi, organizând astfel o armată permanentă menita să fie la datorie indiferent de restul
atribuţiilor deţinute în sfera personală.

Greul întâpinat de Machiavelli în timpul vieţii sale politice apare odată cu venirea la putere a
familiei Medici, fiind demis din funcţie şi închis pentru o perioada de timp. După eliberare
este exilat în San Casciano, unde începe să scrie opere de factură politică, rămase în istorie ca
repere ale perioadei renascentiste.

„Il Principe”-„Mitul” unui principe ideal

Scrisă la 1536, lucrarea sa a luat naştere din dorinţa de a explia cum se poate crea şi consolida
un stat centralizat şi unitar, avâd ca principal exemplu Italia. Cum putea Italia să devină o
mare forţă prin eliminarea fragmentări politice.
Pentru Machiavelli scopul esenţial era patriotismul fundamental. Deci, doctrina sa ca om
politic si de stat modern, nu era pentru cei din jur, nu era un lucru livresc si nici nu era o
doctrină secreta care circula numai printre cei iniţiati care aveau o bază solidă în ceea ce
însemna noua viziune politica. Acest tratat era o totalitate a regulilor şi normelor de renaştere
naţională.

Cartea debutează in primele pagini cu modelele ilustre ale unor mari oameni ai Antichităţii, ce
în viziunea lui, erou este acela care înţelegea sistemul de funcţionare a vieţii şi a societăţii.
Însă dincolo de această imagine dupa care s-ar ghida un principe este aceea că ţinta principală
era menţinerea statului învingând cu orice mijloc viclenia.Un principe trebuie să fie si iubit si
temut de către supuşii săi. Trebuia să fie mereu pregătit pentru a întâmpina orice problemă.

Pe langă aceasta, trebui să ţină seama şi de morala umana, cât si de religie, acestea fiind foarte
reale in menţinerea unităţii unui stat. Cu toate acestea, despre religie nu se prea pune accentul
în operă, aceasta fiind echivalentă cu morala. Religia este vazută ca o metoda folosită pentru
manipularea popoarelor şi chiar pentru înşelare. Autorul „Principelui” nu poate accepta
convingerile unei credinţe ce tinde spre idei precum „a ajunge in paradis inseamna a nu
riposta impotriva loviturilor.”

„Istorie Fiorentine”- o educaţie patriotică

Una dintre cele mai cunoscute şi valoroase opere a lui Machiavelli sunt „Istoriile florentine”
scrisă între 1520 şi 1525. Această scriere a fost construită în jurul multor polemici politice, in
jurul multor discuţii aprinse în urma unor vaste experienţe ale oamenilor, având ca rezultat
judecăţi asupra a ceea ce au fost personalităţile istorice. Cartea este una a educaţiei
patriotice, dedicată cu precădere tinerilor aflaţi la început de drum. Niccolo Machiavelli
îndeamnă la o întoarcere şi o reflectare asupra regimurilor republicane în guvernarea cetăţilor
şi ţărilor. Este un adevarat cod al înţelepciunii cetăţeneşti si al meditaţiei asupra mersului
istoriei.

Cu toate că scrierea conţine nenumarate pagini şi relatări de eveimente istorice contestate de

cititori, există totuşi pasaje cu o relatare extraordinară.Un exemplu foarte cunoscut este cel în
care este descrisă puterea nemarginită a multimii-dărăcitorii de lână ai Florenţei se vor ridica
împotriva privilegiilor feudale, iar Machiavelli va distruge din punct de vedere narativ
instituţia feudala a aristocraţiei.
Miccolo Machiavelli urmareste un fir narativ subiectiv. Paginile sale sunt dominate de
obiectivitatea aflată sub emblema voinţei autorului, ce tinde spre interpretare. Succesor al
autorilor de anale si cronici, el apare ca un reformator în arta naraţiunii istorice şi a
interpretării faptelor.

Niccolo Machiavelli – Principele

Principele este structurat in 26 de capitole. In dedicatia de la inceputul scrierii, adresata catre

Lorenzo de Medici, autorul ofera „ cheia” cartii sale – experienta lucrurilor moderne si
cunoasterea celor antice. Diferenta intre Machiavelli si predecesorii sai este aceea ca el se
opune imaginarii unor cetati si tipuri de conducere care nu au existat niciodata, promovand ca
principiu al expunerilor sale – verita effettuale – adevarul realitatii.

In primele 11 capitole, Machiavelli realizeaza o tipologie a principatelor, cu accent pe cele

noi. In capitolele 1 si 2 ale Principelui, Machiavelli supune atentiei cititorului termenii unor
probleme importante. Prima problema este legata de posibila definire a stato – statului ca
dominio - inteles ca putere si autoritate asupra oamenilor . A doua problema este distinctia
intre principate - cu diferentele intre cele ereditare si cele noi - si republica.

In capitolul al 3-lea, ganditorul florentin discuta problema cuceririi si pastrarii principatelor

noi. Pe scurt, dupa modul in care se ajunge la putere a fondatorului lor, principatele se
clasifica astfel: principate mixte, detaliate in capitolele 3-5 - state care se alipesc la cele deja
aflate in posesia principelui si principatele complet noi - cucerite de curand. Tot in acest
capitol, Machiavelli subliniaza caracterul natural al dorintei de cucerire- acquistare – separand
morala -crestina de actiunile ofensive bazate pe cunoasterea propriilor forte si a sanselor reale
de succes.

Capitolele al 4-lea si al 5-lea fac distinctia intre diferitele tipologii de state - despotic sau liber
- si necesitatea adaptarii tratamentului principelui atunci cand cucereste acele state,
elementele forta si virtu fiind esentiale, precum si consideratii de ordin general despre
modalitatile de gestionare a noilor cuceriri.

Capitolul al 6-lea prezinta exemplul fondatorilor de state sau al reformatorilor capabili, care
avand o virtu deosebita si folosindu-se de fortuna au ajuns la o putere durabila. Puterea
durabila nu este rezultanta unei sume de conjuncturi. Fortuna ofera ocaziile favorabile iar
virtu se manifesta prin capacitatea de a profita de acestea, relatia dintre acestea fiind
exprimate simplu astfel: succesul si durabilitatea actiunii sunt cu atat mai mari cu cat partea
care revine valorii personale este mai mare, iar cea a fortunei este doar de a prezenta ocazia.

In al 7-lea capitol din Principele se afla unul din capetele de acuzare din cauza caruia
Machiavelli a avut de suferit, mai precis istoria, declinul si explicatiile teoreticianului care il
au ca subiect pe Cesare Borgia.

Machiavelli, in capitolele 9 si 11 trateaza in detaliu tipul de principat civil si cel ecleziastic-

papal. Apoi prezinta modul in care principatele noi trebuie sa se apere contra dusmanilor
externi.
In capitolele 12 – 14 se descriu metodele ofensive si defensive de cucerire si conservare a
noilor principate. Capitolele 12 si 13 au subiect militar, reamintindu-ne de preocuparile si
cunostintele lui Machiavelli, acesta explicand avantajele infiintarii, organizarii si folosirii
armatelor proprii, in raport cu armatele de mercenari si auxiliare.

In capitolele 14 -23, Machiavelli pune problema comportamentului principelui, avand in

vedere calitatile personale si educatia acestuia. Succesul politic al principelui trebuie sa se
bazeze pe cucerirea puterii prin forta armelor, cu ajutorul fortunei , dar si prin pastrarea puterii
cu ajutorul legilor si institutiilor necesare nou create. In continuare,virtutiile principelui cu
valoare in plan politic, sunt enumerate detaliat si argumentate: generozitatea, libertatea,
bunatatea si compasiunea, buna credinta si respectarea promisiunilor si pune accentul pe o
virtu impresionanta, extrema. Apoi este adus in discutie si comportamentul individual al
principelui, precum si strategiile necesare pentru pastrarea pozitiei sale dominante asupra
supusilor sai – principelui ii sunt permise toate actiunile, bune sau rele, cu exceptia celor care
pot ameninta soarta statului sau care pot submina puterea sa.

Capitolele 24 si 25 sunt o analiza a cauzelor slabiciunii principilor italieni si dezbat raportul

dintre virtu – forta inascuta, calitatea personala si fortuna – forta transcendenta, de nestapanit.
In ultimul capitol din Principele sunt expuse conditiile pentru ca un principe nou, asemanator
cu cel descris de Machiavelli in lucrarea sa, sa puna in practica ideile de reorganizare a Italiei.