Niccolo Machiavelli Principele

Principele este structurat in 26 de capitole. In dedicatia de la inceputul scrierii, adresata catre Lorenzo de
Medici, autorul ofera cheia cartii sale experienta lucrurilor moderne si cunoasterea celor antice.
Diferenta intre Machiavelli si predecesorii sai este aceea ca el se opune imaginarii unor cetati si tipuri de
conducere care nu au existat niciodata, promovand ca principiu al expunerilor sale verita effettuale
adevarul realitatii.

In primele 11 capitole, Machiavelli realizeaza o tipologie a principatelor, cu accent pe cele noi. In

capitolele 1 si 2 ale Principelui, Machiavelli supune atentiei cititorului termenii unor probleme
importante. Prima problema este legata de posibila definire a stato statului ca dominio - inteles ca putere
si autoritate asupra oamenilor . A doua problema este distinctia intre principate - cu diferentele intre cele
ereditare si cele noi - si republica.

In capitolul al 3-lea, ganditorul florentin discuta problema cuceririi si pastrarii principatelor noi. Pe scurt,
dupa modul in care se ajunge la putere a fondatorului lor, principatele se clasifica astfel: principate mixte,
detaliate in capitolele 3-5 - state care se alipesc la cele deja aflate in posesia principelui si principatele
complet noi - cucerite de curand. Tot in acest capitol, Machiavelli subliniaza caracterul natural al dorintei
de cucerire- acquistare separand morala -crestina de actiunile ofensive bazate pe cunoasterea propriilor
forte si a sanselor reale de succes.

Capitolele al 4-lea si al 5-lea fac distinctia intre diferitele tipologii de state - despotic sau liber - si
necesitatea adaptarii tratamentului principelui atunci cand cucereste acele state, elementele forta si virtu
fiind esentiale, precum si consideratii de ordin general despre modalitatile de gestionare a noilor cuceriri.

Capitolul al 6-lea prezinta exemplul fondatorilor de state sau al reformatorilor capabili, care avand o virtu
deosebita si folosindu-se de fortuna au ajuns la o putere durabila. Puterea durabila nu este rezultanta unei
sume de conjuncturi. Fortuna ofera ocaziile favorabile iar virtu se manifesta prin capacitatea de a profita
de acestea, relatia dintre acestea fiind exprimate simplu astfel: succesul si durabilitatea actiunii sunt cu
atat mai mari cu cat partea care revine valorii personale este mai mare, iar cea a fortunei este doar de a
prezenta ocazia.

In al 7-lea capitol din Principele se afla unul din capetele de acuzare din cauza caruia Machiavelli a avut
de suferit, mai precis istoria, declinul si explicatiile teoreticianului care il au ca subiect pe Cesare Borgia.

Machiavelli, in capitolele 9 si 11 trateaza in detaliu tipul de principat civil si cel ecleziastic-papal. Apoi
prezinta modul in care principatele noi trebuie sa se apere contra dusmanilor externi.

In capitolele 12 14 se descriu metodele ofensive si defensive de cucerire si conservare a noilor

principate. Capitolele 12 si 13 au subiect militar, reamintindu-ne de preocuparile si cunostintele lui
Machiavelli, acesta explicand avantajele infiintarii, organizarii si folosirii armatelor proprii, in raport cu
armatele de mercenari si auxiliare.

In capitolele 14 -23, Machiavelli pune problema comportamentului principelui, avand in vedere calitatile
personale si educatia acestuia. Succesul politic al principelui trebuie sa se bazeze pe cucerirea puterii prin
forta armelor, cu ajutorul fortunei , dar si prin pastrarea puterii cu ajutorul legilor si institutiilor necesare
nou create. In continuare,virtutiile principelui cu valoare in plan politic, sunt enumerate detaliat si
argumentate: generozitatea, libertatea, bunatatea si compasiunea, buna credinta si respectarea
promisiunilor si pune accentul pe o virtu impresionanta, extrema. Apoi este adus in discutie si
comportamentul individual al principelui, precum si strategiile necesare pentru pastrarea pozitiei sale
dominante asupra supusilor sai principelui ii sunt permise toate actiunile, bune sau rele, cu exceptia
celor care pot ameninta soarta statului sau care pot submina puterea sa.

Capitolele 24 si 25 sunt o analiza a cauzelor slabiciunii principilor italieni si dezbat raportul dintre virtu
forta inascuta, calitatea personala si fortuna forta transcendenta, de nestapanit. In ultimul capitol din
Principele sunt expuse conditiile pentru ca un principe nou, asemanator cu cel descris de Machiavelli in
lucrarea sa, sa puna in practica ideile de reorganizare a Italiei.