Universitatea Lucian Blaga Sibiu Facultatea de Drept Simion Barnutiu

Gandirea politica a lui Niccolo Machiavelli

Niccolo Machiavelli s-a nascut pe 3 mai 1469 la Florenta. Filosof, muzician, poet, dramaturg, a jucat un rol crucial in elaborarea unei stiinte politice realiste, esentiala pentru Renasterea europeana si pentru perioada inceputului Reformei. Machiavelli este considerat si astazi primul care a reusit sa abordeze si sa studieze cu obiectivitate aproape stiintifica politica si guvernarea epocii, influentandu-le decisiv. Respingand idealitatile transcedentale ale trecutului, formand din om centrul vietii spirituale, scriitorul italian a fost si un om politic de actiune. Scrierile sale riguros logice, aliaza intotdeauna pasiunea cu curgerea dialectica, in apararea omului care isi poate afla in el insusi justificarea existentei, atunci cand nu este neutru, ci participant activ in lupta impotriva destinului care ii este adesea advers. Ca unul dintre primii ganditori ai renasterii, el a facut o anatomie politica a societatii italiene avand avantajul teoriticianului i practicianului. Machiavelli nu este un moralist, ci este mai mult un fin observator al politicii timpului sau si un istoric lucid. Fireste, idealul sau primordial era unitatea Italiei vremii sale, nca faramitata de feudalism. Ambitia sa este, in acelasi timp, modesta si nemasurata: nu de a stabili principiile formale de guvernare, ci de a restaura stabilitatea si independenta cetatilor peninsulei. Machiavelli cauta formula ce ar permite intemeierea unui stat stabil acolo unde inca mai domnesc dezordinea si neputinta. Opera sa principala Principele constituie un autentic tratat stiintific asupra politicii. Ea a provocat controverse imediate si curand a fost condamnata chiar de catre Papa Clement al VIII-lea. In tratat Machiavelli expune pe larg conceptia sa privind istoria ca o consecinta a activitatii umane, opera omului si a personalitatii sale energice si dinamice, faptul istoric stand doar in forta lucrurilor. Forta naturala si forta ratiunii sunt singurele elemente motrice ale artei de a guverna, a politicii. Doar dirijand aceste "forte ale realitatii" si intelegand lumea reala - nu etica inseamna pt Machiavelli a guverna. Scris in anul 1513, Il Principe i-a fost dedicat lui Pietro dei Medici, nepotul lui Lorenzo, Magnificul. Cu claritatea de care da dovada, Machiavelli surprinde si comenteaza toate tipurile de principate existente: principate ereditare, cucerite, ecleziastice. Urmareste foarte bine modul de consolidate al Principatelor, adica de formare propriu-zisa a Statelor. Doreste cu ardoare de creare a militiilor(armate) nationale prin care el vede mantuirea Italiei, opunandu-se folosirii mercenarilor, stipendatilor, ce n-aveau nimic in comun cu interesele nationale ale unui stat.

Ca forma Principele nu este o lucrare revolutionara. Este vorba de un tratat politic ce se inscrie in traditia oglinzilor principilor, insa respingand abordarea traditionala adoptata de doctrinele medievale si mai ales de gandirea umanista in voga in Italia secolelor XIV-XV, provoaca indignare. Pana atunci, umanistii crestini si cei ai Renasterii supun puterea exigentelor moralei. Ei sustin proiectul unei guvernari temperate de etica. In aceasta privinta, puterea trebuie sa fie dreapta, adica echilibrata, blanda si binevoitoare. Machivelli recuza o asemenea atitudine filozofica. Pentru el, umanistii comit o eroare fundamentala: se concentreaza asupra unei guvernari ideale si refuza sa ia in considerare realitatile existente. Ori politica este exact contrariul vietii ideale. n doctrina sa, el argumenteaza necesitatea conducerii statului de catre o singura persoana, adica de catre principe. El indica insa si mijlocul pentru realizarea principiilor politice, de a aceea Principele este o lucrare-program (program politic). La loc de frunte se situeaza teza privind centralizarea statului, singura cale pentru ca Italia sa iasa de sub haosul si luptele pentru putere. Cu alte cuvinte, el sprijina monarhia. Este vorba de o monarhie absoluta. Mesajul operei sale este acela ca Italia trebuia sa devina nu numai un stat centralizat, dar si un stat unic, un stat unitar, deci naional (ideea statului-naional). Pentru a realiza acest obiectiv era nevoie de un conducator puternic, indraznet, abil, de un dictator. El este ostil, care este un obstacol n calea centralizarii si unificarii Italiei, papalitatea fiind:"prea slaba pentru a asigura unitatea Italiei si prea puternica pentru a tolera unitatea". Un alt concept practic este acela de creare a unui armate naionale, n locul armatei de mercenari, dezinteresata si faramitata. Statul prin legi trebuie sa asigure ordinea sociala printr-o severa impunere a cerinelor politice, morale i juridice. La el nu mai exist nici o umbra de "drept divin", deoarece fundamentul Republicii este "Vox populi" (vocea poporului, consimtamantul cetatenilor), iar fundamentul principatelor este forta care devine singura legitima printr-o guvernare buna. Rolul principelui este major: sa fie ferm, sa nu dea inapoi de la realizarea imperativelor statului, chiar daca acestea ar leza interesele individuale ("scopul scuz mijloacele"= machiavelism).Principele trebuie sa gaseasca regulile care sa-i permita sa se protejeze si sa-si mentina autoritatea. El nu trebuie sa porneasca in cautarea unei conceptii a binelui, intrucat aceasta ar insemna pierzania asa. Trebuie sa incerce sa supravietuiasca si sa ignore morala, intr-un cuvant in politica numai scopurile conteaza.Ele scuza mijloacele. Principele se poate folosi de bine cand el ii serveste interesele, dar mai trebuie sa stie sa fie crud si sa neglijeze principiile morale atunci cand nevoia o cere. Machiavelli pune problema naturii Principelui. Exista doua feluri de a lupta in conceptia autorului: unul bazat pe legi, iar celalalt pe forta. Cel bazat pe legi este caracteristic oamenilor pe cand lupta bazata pe forta apartine animalelor, dar intrucat primul nu este de multe ori suficient este neaparata nevoie si de celalalt. In consecinta Principele trebuie sa stie sa fie si animal si om. Natura Principelui este dubla. Animalitatea este si ea dubla, asfel Principele este si vulpe si leu. Prin

viclenie angajamentele luate capata o fata umana, generoasa, religiasa. Natura umana este aparenta, constituind o masca pe care Principele trebie sa o arate poporului in permanenta. Machiavelli propovaduieste amoralismul, adica refuzul de a tine cont de morala in exercitarea guvernarii, ceea ce nu se reduce la cinism, care este reversul moralei, ocolirea sa constienta si perversa. Mai exact, Machiavelli sustine o etica a eficacitatii: in politica, doar rezultatul permite aprecierea justetii actiunii. Principele trebuie asadar sa caute modalitatea cea mai eficienta de a exercita puterea si sa utilizeze toate mijloacele pentru a-si atinge scopurile, inclusiv pe cele ce par condamnabile din punct de vedere moral. Dar, principele nu trebuie s fac abstracie de opinia poporului, statul fiind creat prin acordul cetenilor, principele trebuind s fie un model de atitudine politic. Neincrederea lui Machiavelli fata de morala se explica prin conceptia sa foarte pesimista privind natura umana. Societatea nu poate fi condusa de principii etice pentru ca oamenii sunt, prin natura lor, rai si este imposibil sa-i faci sa se schimbe. Aceasta intuitie majora se afla in centrul celor doua lucrari politice de referinta ale sale Principele si Discurs asupra primelor zece carti ale lui Titus Livius. Pentru Maciavelli, constatarea se impune ca un adevar de experienta. Intr-adevar, natura i-a inzestrat pe oamnei cu calitati mediocre: sunt egoisti, invidiosi, viciosi, mereu nemultumiti, insetati de onoruri, creduli, ingrati, vorbareti, violenti, perfizi, cruzi, corupti, prefacuti, slabi si pofticiosi. De aceea, pentru Machiavelli, politica nu poate fi decat dupa chipul si asemanarea oamenilor. Perfidia si cruzimea sunt trasaturile cele mai evidente. Violenta este un privilegiu. Cat despre morala, ii este total straina. Politica nu cunoaste nici virtutea si nici pacea. Ea este dominata de forta si patima, este un loc de infruntare intre grupari de lupta ce lupta pentru propriile interese. Aici domnesc viclenia , coruptia si dorinta de cucerire. Mai pe larg, istoria ne invata ca intre principi, razboiul este o stare permanenta. In politica, trebuie asadar sa traiesti pe timp de pace gandindu-te la razboi si sa te razboiesti pantru a mentine pacea. Raportul stabilit de Machiavelli intre viclenie si mijloacele violente este greu de inteles. Daca mijloacele violente sunt conduse de necesitate, daca permit evitarea unei cruzimi mai indelungate, ele constituie o forma a umanitatii. De ce ar trebui principele in acest caz sa devina viclean pentru a masca un bine? Machiavelli insista asupra celor doua cai, cea a binelui si cea a raului, pentru a stabili ca Principele nu e Principe decat in virtutea intentie sale initiale si premeditate de a fi dublu. Se cuvine ca un Principe sa se infatiseze oamenilor intotdeauna ca un Principe bun, dar el trebuie sa fie capabil de a se comporta contrar aparentelor. Atunci cand florentinul vorbeste despre rau, el nu se refera la ceea ce inteleg prin aceasta notiune oamenii evlaviosi, tinand cont de contradictia interioara conduitei si naturii Principelui si nu negarea unei reguli. Prin insasi pozitia sa , natura Principelui nu ar putea fi unica. Machiavelli crede ca Principele trebuie sa paraseasca calea binelui pentru a-si invinge obisnuinta. Principele traditional se caracterizeaza prin deprinderea unui numar de habitus-uri si anume taria sufletului, curajul, generozitatea. El trebuie sa-si disciplineze natura comuna tuturor oamenilor pentru a dobandi trasaturile durabile

prin care se va deosebi de ceilalti. Potrivit filosofiei traditionale, sufletul se elibereaza de soarta schimbatoare si are capacitatea de a raspunde si are capacitatea de a raspunde modificarilor acesteia , in masura in care isi asigura propria integritate. Insa pentru Machiavelli, Principele sau omul de rand nu-si pot obtine puterea sau fericirea deschizandu-si sufletul schimbarii infinite ce defineste sansa si Natura. Unii exegetii ai lui Machiavelli au remarcat ca viclenia in opinia lui constituie principala resursa a actiunii politice. Alti critici au incercat sa explice aceasta estimare prin caracterul politicii italiene in care armatele erau modeste, cu cateva mii de oameni cel mult astfel incat viclenia putea capata rezultate de temut in alte contexte politice. De cealalta parte a exegetilor se situeaza cei care considera ca l-au inteles mai bine pe Machiavelli. Astfel ei sustin ca viclenia este , in opinia lui Machiavelli, principala resursa a actiunii politice pentru ca ea raspunde esentei situatiei politice. Cu alte cuvinte viclenia nu poate si nu trebuie interpretata in termeni de psihologie sau tehnica de actiune. Dupa cum se observa, Machiavelli este preocupat de trecerea de la conditia de particular la cea de Principe, asigurandu-se ca pentru acest lucru viclenia este mai utila decat forta: Cred ca rareori sau chiar niciodata a putut cineva sa shimbe o conditie mediocra in maretie fara a se folosi de viclenie cu exceptia cazurilor in care a intervenit ereditatea sau donatia. Nu cred nici macar ca forta singura s-a dovedit vreodata suficienta. Se va constata insa ca viclenia singura a dus cateodata la reusita. Machiavelli se pare ca vrea sa spuna ca un simplu particular lipsit de forta tocmai prin faptul ca este particular, nu poate dobandi suficienta forta decat camufland aceasta intentie. Forta se caracterizeaza prin vizibilitate, viclenia subiectului politic o face invizibila . Cazul ideal in care atotputernicia vicleniei devine manifesta este cel al conspiratiei careia Machiavelli ii consacra cel mai lung capitol al operei sale. Conduita umana gresita este cea inspirata de ambitia capacitatilor , de o excesiva dorinta de putere. Ambitia proportionala capacitatilor nu poate fi condamnata. Daca ambitia este pe masura naturii , Principii si Repubicile se intemeiaza pe o anumita excelenta, iar procesul acestei calitati poate risipi banuielile prin viclenie. Pentru cel care doreste puterea viclenia ii este indispensabila pentru a inlatura amenintarea care il paste. Viclenia constituie un raspuns la necesitate. Odata ce viclenia reprezinta mijlocul prin care individul isi schimba conditia, ea devine singurul mijloc prin care aceasta isi pastreaza conditia neschimbata. Principele este obligat sa-si mentina dualitatea prin forta sufleteasca. Odata ajuns la guvernare este nevoit sa-si pastreze caracterul dublu la care l-a constrans amenintarea. Fiinta sa nu trebuie si nu poate dobandi linistea ce ar face sa dispara suspiciunile si ar spulbera amenintarea. Domnia suspiciunii nu poate fi slabita pentru ca oamenii trec de la o ambitie la alta. In momentul in care subiectul ajunge sa devina Principe conditia sa continua sa fie amenintata atat de ceilalti principi cat si de supusi. Viclenia si ambitia isi fac prezenta si intre corpurile politice , indiferent daca sunt principate sau republici. In Discursuri mentioneaza: Republicile sunt nevoite sa procedeze si ele in acelasi fel in care principii sunt obligati sa o faca de la primii lor pasi catre putere si aceasta pana cand devin destul de puternice pentru a nu mai avea nevoie sa recurga la forta . Cum poate subiectul

politic, individual sau colectiv sa acceada si sa se mentina la putere? Exemplul cel mai semnificativ in ceea ce priveste folosirea vicleniei cu scopul de accede in ierarhia politica este cel al Romei si anume ridicarea Romei la staturtul de Imperiu universal. Ce a contribuit mai mult la maretia Imperiului roman virtutea sau soarta? Daca Plutarh sau Titus Livius sustin ideea conform careia careia soarta este factorul principal in procesul de ascensiune al Romei, Nicolo Machiavelli mai adauga la cele spuse de ei ratiunea secreta a soartei , celebrul exemplu al duelului dintre Roma si Cartagina ne ajuta sa interpretam corect ratiunea secreta. Cartaginezii dobandisera deja faima si puterea, in vreme ce romanii se mai luptau inca cu samnitii si toscanii Exista o viclenie obiectiva a fortei. Forta este intotdeauna vizibila si amenintatoare. Puterea Romei a devenit vizibila si din acel momentsoarta inseamna acele conditii de percepere a fortei ca amenintare intr-un univers politic cu mai multi actori. Machiavelli considera ca exista trei tipuri de agenti politici : individul, clasa, republica(sau Principele). Doar individul si republica au acces la locurile puterii. Clasa reprezinta un agent in interiorul subiectului politic colectiv. Clasa conducatoare nu poate avea o existenta separata de cea a poporului. Patura celor putini care conduc se simte amenintata de popor asupra caruia are putere de opresiune. Lupta dintre clase este necesara intr-o societate democratica.Pentru Machiavelli omul este condamnat la putere tocmai datorita slabiciunii sale originare. Principele ejunge sa detina acest statut suprem in stat prin ambitie si prin conspiratie care satisface aceasta ambitie, avem de-a face prin urmare cu divizarea sufletului. Natura dubla a principelui se regaseste expusa in capitolul al XVIII-lea Cum trebuie sa-si tina cuvantul un Principe? Principele nu trebuie si nu poate sa-si tina cuvantul . Viclenia este una din trasaturile de baza a principelui si a fi viclean inseamna a-ti incalca cuvantul. De aceea e necesar ca spiritul lui sa fie oricand gata sa se indrepte dupa cu ii poruncesc vanturile sortii si schimbarile ei si() sa nu se indeparteze de ceeea ce este bine, daca poate, iar la nevoie sa stie sa faca si raul . Principele trebuie sa fie pregatit sa raspunda rautatii oamenilor prin propria rautate caci numai lucrurile asemanatoare pot avea efect unul asupra altuia. Este important sa intelegem la ce se refera Machiavelli atunci cand ne vorbeste despre soarta. Termenul Soarta nu are o semnificatie universal acceptata. Ea reprezinta solutia unei probleme specifice pe care o avea de infruntata acea miscare de gandire pe care istoricii o numesc umanism civic florentin . Aceasta problema este problema regimului si a raportului dintre lucrurile particulare. Exista doua modalitati de a face fata sfidarii particularitatii: Traditia si Providenta. Aceste notiuni se sprijina reciproc. In conceptia crestina, natura umana nu-si desavarseste actualizarea capacitatilor sale decat dincolo de moarte. Fiecare corp politic poarta raspunderea propriei particularitati , rezolvata prin armonia celor doua serii ,Traditie si Providenta? Nu, deoarece armonia dintre Traditie si Providenta este sfaramata, ideea de soarta s-a nascut tocmai din aceasta ruptura si pentru a o intampina. Cauza rupturii rezida in puterea temporala a pontifilor. Intreaga opera a lui Niccolo Machiavelli marturiseste despre modul in care puterea politica a Papalitatii deregleaza ordinea fireasca a Italiei si chiar a Europei. Datorita Papalitatii, Ludovic

al XVII-le a al Frantei, regele celui mai puternic regat comite cele mai incredibile greseli, care impiedica un asasinat usor, cel al Papei. Puterea papilor ramane de natura spirituala : In celelalte privinte , ei ascultau fie de imparati, fie de rege si uneori au fost ucisi de acestea sau folositi de ei ca slujitori in actiunile lor. Papa nu poate fi considerat drept un principe ca toti ceilalati , ci principii italieni sunt cei care au devenit asemanatori papaei: ei lupta cu armele altuia. Situatia politica nu mai este in starea sa naturala , asistam la razboaie care nu ucid, la infrangeri din care te salvezi deschizand punga ; observa principi care nu cunosc sanctiunea propriei lor incompetente. Daca ordinea naturala apoliticii este rasturnata , principiul sau activ este slabit. In viziunea lui Machiavelli , acest principiu al ordinii politice se numeste necesitate. Necesitate este considerata stapana virtutii. Ori, oamenii muncind fie prin necesitate, fie prin alegere, observam ca virtutea este cea mai puternica acolo unde alegerea a jucat rolul cel mai mic. Necesitatea a fost lipsita de forta in Italia secolului al XVI-lea ca urmare a puterii temporale a papilor, dar si a moravurilor. Aceasta situatie, dupa Machiavelli poate fi remediata prin instaurarea unei noi ordini cu pretul terorii de catre un principe. Machiavelli crede ca singura teroare adevarata este teroaraea izvorata din religie pentru ca aceasta deranjeaza comportamentele rationale si salutare suscitate de frica naturala de moarte violenta. Omul are de ales doar intre doua tipuri de frica : teama religioasa care distruge posibilitatile de a intemeia o ordine politica sanatoasa si team afireasca, singura care permite instituirea unei asemenea ordini. In calitate de subiect politic pur, principele este nevoit sa se comporte potrivit necesitatii. In calitate de subiect politic limitat intr-o persoana particulara, el trebuie sa se incredinteze vicleniei conventiei. Am discutat despre conventia stabilita in ceea ce priveste imaginea principelui . Potrivit lui Machiavelli , Principele trebuie sa fie mai degraba temut decat iubit, mai degraba indraznet decat prudent, mai degraba zgarcit decat liberal.pentru a-si pastra locul pe care il ocupa el este nevoit sa recurga la violenta, o violenta camuflata marcata de viclenie care trebuie neaparat sa se manifeste. Violenta nu distruge imaginea Principelui, ea sterge trasaturile umane in care maretia simbolului putea surade fara a se injosi. Principele lui Machiavelli nu este nici un individ particular, nici un simbol viu. El isi verifica statutul de principe nu prin inaltarea calitatilor sale umane, ci prin mascarea acestora. In concluzie am putea spune ca necesitatea despre care Platon spunea ca este aproape imposibil de conceput reprezinta ultima notiune universala careia teoria politica moderna ii acorda inca un sens. Machiavelli inaugureaza deci moralizarea necesitatii. Situatiile care concentreaza adevarul politic sunt aceste situatii-limita in care omul este pus in fata unei alternative in care unul din termeni este moartea. Incepand cu Machiavelli necesitatea nu mai reprezinta locul disparitiei sensului, ci dimpotriva , sensul nu se mai poate naste decat din necesitate . Este greu sa combati argumentele Secretarului florentin in ceea ce priveste natura Principelui si a formelor de guvernare, dar trebuie sa acceptam faptul ca ideile acestuia au contribit cu mult la dezvoltarea ideilor politice moderne.

Machiavelli si-a adus contributia i la metodologia cercetrii fenomenelor politice, la cunoaterea metodic a faptelor i la formularea unor soluii politice (pragmatica politic). Desigur, nu puini autori contemporani i contest pioneriatul n ntemeierea unui discurs tiinific asupra politicii, deci al tiinei politice. Sunt ns numeroase elemente ideologice, doctrinare, strategice i tactice care vin s susin suportul su la ntemeierea tiinei politice moderne. Machiavelli a fost inainte de orice un realist, un ganditor care incerca sa inteleaga si sa conduca jocurile politice ale epocii. A fost primul care a avut curajul de a scoate in evidenta un aspect fundamental al existentei sociale moderne : greutatea puterii de stat si violenta exercitata de aceasta.

Bibliografie:
Olivier Nay Istoria ideilor politice, editura Polirom Alexandru Balaci Niccolo Machiavelli, editura Tineretului P.P Negulescu Filosofia renasterii, editura Gramar Nicoolo Machiavelli Principele, editura Gramar Gheorghe Lencan Stoica Machiavelli Filosof al Politicii, editura Stiintifica