Sunteți pe pagina 1din 6

Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

Neagoe Basarab a fost domnitorul Țării Românești între anii 1512-1521. Născut în familia boierească a
Craiovesșilor ca fiu al lui Pârvu Craiovescu sau Basarab Țepeluș cel Tânăr, Neagoe Basarab l-a înlocuit pe Vlad

1
cel Tânăr dupa ce acesta din urmă a respins tutela Craioveștilor, fiind apreciat pentru abilitățile și competențele
sale.1
A încercat să stabilească legături cu Veneția și Statul papal oferindu-se să medieze disputa între
ortodoxism și catolicism cu scopul de a unii lumea creștină împotriva pericolului otoman.
A făcut numeroase donații bisericilor și mănăstirilor nu numai din Țara Românească cât și celor din
Peninsula Balcanica.
Neagoe Basarab a scris în limba slavona una dintre cele mai vechi operere literare din Țara Românească,
numita “Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie ”, unde atinge diferite domenii cum ar fi filosofie,
diplomație, etică și morală.
Domnia de noua ani a lui Neagoe Basarab a continuat politica de centralizare a statului feudal din vremea
lui Radu cel Mare(domnitor al Țării Românești în perioada 1495 - 1508). Autoritar cu boierii din familiile rivale
Craioveștilor (a tăiat capul lui Bogdan, a călugărit cu forța pe logofatul Blagodescu și a însemnat la nas pe un
pretendent la tron). Trăgea în țeapă ca Vlad Țepeș sau ca tatăl său pe negustorii necinstiți spânzura pe hoți,
ceea ce nu l-a împiedicat ca și pe Stefan cel Mare, să fie un domnitor religios. A patronat tipărirea
Evangheliarului (carte care cuprinde cele patru evanghelii) slavon al lui Macarie (primul meșter tipograf din Țara
Românească) și a construit biserica episcopala a Curții de Argeș.2
Urcat pe tron în ianuarie 1512 în condiții tulburi Neagoe Basarab a reușit în decursul celor nouă ani de
domnie să supună și să stăpânească în interior rivalitățile și ambițiile, iar în afară să impună Țării Românești
un prestigiu cum nu o mai făcuse nici un domn înaintea lui. A avut relații prietenești cu toate statele, a participat
la proiecte de cruciadă obtinând în același timp garanții care să-l pună la adăpost. Poziția sa demna atât în
fața Imperiului Otoman cât și în fața țărilor vecine avea doua temeli trainice: o economie înfloritoare sprijinită
direct de domn și o armată evaluată chiar de el la 40.000 de ostași, ceea ce era o forță apreciabilă ținând cont de
teritoriul țării.

http://en.wikipedia.org/wiki/Neagoe_Basarab
1

*** Istoria literaturii române, vol I,ediția a doua, București, 1970, editura Academiei
2

Republicii Socialiste România, p. 267-268.


2
În sfaturile pentru fiul său, Neagoe Basarab, ne-a lasat roadele unei experiențe și meditații atât a poporului
român cât și a domnitorilor români care l-au precedat, cel mai important pentru Neagoe Basarab fiind se pare
Ștefan cel Mare.
Învataturile scrise de-a lungul a mai mulți ani au analogii în literatura bizantină (Învațăturile lui Vasile
Macedoneanul, către fiul său Leon, De administrando imperio a lui Constantin Porfirogenetul) și slavă
(Învataturile cneazului rus Vladimir Monomah către fiii săi). Cam în aceeași vreme cu Neagoe Basarab,
secretarul florentin Niccolo Machiavelli compunea opera Principele (Machiavelli credea că scrierile sale vor duce
la alungarea imediată a “barbarilor” de pe teritoriul Italiei și la unificarea intr-un singur stat. Neagoe Basarab lăsa
ca într-un testament doctrina dăinuirii demne iî condițiile confruntării fără răgaz cu puteri de zeci de ori mai
mari ce-i amenințau libertatea și ființa națională și spirituală3).
În prima parte a secolului al XVI – lea, epoca lui Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Machiavelli în
culltura românească apare o opera în care apare pentru prima data profilul moral și spiritual al poporului român,
experiențele și aspirațiile lui. Puține opere au reușit să concentreze în aceeași măsură atâtea trăsături pentru
colectivitatea românească. George Călinescu spunea despre Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
Teodosie că dacă ar fi fost scrise într-o limbă de mare circulație cum au fost scrise Principele lui Machiavelli ce
le precede cu aproximativ 10 ani , ele ar fi fost astăzi la fel de celebre ca și acelea.
Învățăturile sunt un imens testament ideologic și pedagogic în a cărui redactare s-a facut apel la
resursele unei arte a compozitiei cultivată în contact cu literatura bizantino-slavă. Aceasta artă își are sursele
primordiale în experiența de viață a unui individ și în experiența lui socială prin care stabilește legatura cu
experiența colectivă a poporului său.
Învățăturile sunt în primul rând prin destinația lor o operă ideologică. Ele vor să învețe să educe, dar nu
se limitează la generalități morale ci posedă și transmite o foarte clară concepție personală asupra unei serii de
probleme complexe, sociale, politice, militare, diplomatice.
Învățăturile cuprind două părți distincte, unite prin aceeași gândire și prin prezența acelorași elemente de
compoziție. Ideea de bază în învățături este oroginea divină a puterii domnești, putere care nu emana de la
boieri ci de la Dumnezeu, care l-a așezat peste oameni pentru a-i conduce cu dreptate și blândețe.
3
Dan Zamfirescu, Contributii la istoria literaturii române vechi, București, 1981, Editura
Științifică și Enciclopedică, p.102.
3
În prima parte, Neagoe sfătuieşte în cîteva pagini pe fiul său să păzească întotdeauna cu sfinţenie
poruncile lui Dumnezeu, că dacă le calcă, chiar dacă s-ar ridica împăraţii lumii cu toată puterea lor să-i vină în
ajutor, nimic nu-i foloseşte, pe cînd dacă le păzeşte, oricâţi vrăjmaşi s-ar stârni împotriva lui, Dumnezeu îl va
ajuta.
Pornind de la această temă, dezvoltată din punct de vedere al moralei creştine, urmează, pentru
exemplificare, un bogat material biblic împrumutat din Cartea regilor, despre Saul, despre David, despre
Solomon, despre Ahia prorocul şi Ierovoam, feciorul lui Solomon, despre Ahav împăratul, despre Iue împăratul
care a săgetat pe Ioaram feciorul lui Ahav şi pe împărăteasa Isavela, despre Senaherib împăratul Asiriei, despre
lezechia împăratul. După aceasta, fiindcă mai înainte se spusese că domnul trebuie să fie credincios lui
Dumnezeu cum a fost sfântul Constantin, se intercalează brusc Viaţa sfinților. Constantin şi Elena şi aflarea
sfintei cruci, după care urmează alte capitole biblice: Avesalom şi lupta lui împotriva lui David şi, în sfîrşit,
această primă parte se încheie cu cîteva parabole din Varlaam şi Ioasaf: a celor două cosciuge, a
privighetoarei, a celor trei prieteni.
Structura părții a doua este foarte clară : 13 capitole, fiecare alcatuind după caracterizarea lui Hașdeu, “
un tractat separat, un ce întreg și complet”4. Această nouă structura impune și o noua tehnică de utilizare a
izvoarelor. Numai avem de-a face cu o antologie de texte, ci cu compuneri unitare alcătuite după o structură
ideologică și literară proprie căreia izvoarele trebuie să i se subordoneze. În vreme ce în prima parte contribuția
autorului se reducea aproape exclusiv la selectarea și comentarea lor, acum izvoarele sunt utilizate fie ca citate
cu autoritate fie ca părți componente în structura capitolului respectiv.
Capitolul I, Pentru cinstea icoanelor este o expunere destinată întregii societăți feudale laice : Teodosie,
domnii următori, boierii, pe care Neagoe îi îndeamnă: să cinstească icoanele, să cinstească pe Maica
Domnului, să nu fie desfrânați, să nu se încreadă în ereticii care neagă divinitatea lui Hristos, să se ridice
deasupra grijilor lumesti. Aparent capitolul este exclusiv religios – moral, dar este totodată o teologie anti-
islamică, foarte necesară unei societăți care se află în confruntare cu societatea feudală islamică.

*** Învățăturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, București, 1970, editura
4

Minerva, p.41
4
Capitolul II, Despre frica și dragostea lui Dumnezeu. Critica ipocriziei religioase și morale a
contemporanilor de toate rangurile este incisivă. Reversul criticii este îndemnul la ridicarea mai presus de
interesele și grijile materiale spre contemplarea divinității.
Capitolul III intitulat în originalul slavon Scrisoarea lui Neagoe voievod către oasele maici sale Neaga și
ale fiilor săi Petru și Ioan și ale fiicei sale Anghelina. Cuvănt de umilintă. Este o cuvantare prin care fiul face
elogiul mamei si lamentație la mormintele copiilor săi morți la vârstă fragedă.
Capitolul IV este intitulat Pilda pentru ceia ce fac milostenie și pentru viața lumii acestia. Din cartea lui
Varlaam. Cuvântul al 7- lea. Tema capitolului exprimată în partea de titlu este formată din două momente: o pildă
completată printr-o disertație (expunere în care se tratează o problemă în mod ştiinţific şi amănunţit) despre
milostenie și o a doua parte “despre viața lumii aceștia”5
Capitolele V și VI sunt în întregime laice și sunt destinate urmașilor săi domnești.
Capitolele VII si VIII cuprind sfaturile asupra cum trebuie să se comporte domnul în toate împrejurările;
cum să stea domnul la masă, cum să vorbească cu boierii, cum să vorbeasca cu soliile străine, ce atitudine să
aibă față de turci, cum să meargă la război, cum să se poarte în pribegie.
Capitolul IX, Cuvânt pentru judecată îmbină o concepție personală asupra dreptății cu sfaturi practice
despre modul în care trebuie să procedeze domnul atunci cănd judecă diferite pricini ale supușilor săi.
Capitolul X, Învățătura... ca să fie milostivi și odihnitori este compus din două părți în prima parte
numeroase sfaturi axate pe ideea că domnul trebuie să-și exercite generozitatea astfel încât să-l simtă si să-l
știe toți că el este stăpânul și autoritatea cu boierii și fără a da favoruri.
Capitolele XI si XII sunt adresate fiului său Teodosie și urmașilor lor. Sunt capitolele finale ale Învățăturilor
prin care urmașii sunt sfătuiți să domnească cu blandețe, să se sfătuiască cu ceilalți alegând sfatul cel bun.
Deasemenea sunt îndemnați să se smerească fiindcă pe acela care nu se smerește îl smerește Dumnezeu.
Ultimul capitol din Învataturi este un epilog al Învățăturilor scris poate de alta persoană și adăugat apoi
cărții lui Neagoe. Această ultimă parte a cărții este o etopee (gen literar cultivat de antici care și de bizantini care
consta în a-ți închipui ce ar spune o anumită personă într-o anumită situație).
În anul 1885 B.P. Hașdeu publica în revista Arhiva istorică a României trei dintre cele mai importante
capitole din Învățături. În acel articol el numea Învățăturile: „falnic monument de literatura, politică, filosofie la
5
Ibidem, p.45
5
străbunii noștri” și îl compara pe Neagoe cu împăratul roman Marc Aureliu ”Neagoe Basarab, acest Marc
Aureliu al Țării Romînești, principe artist și filosof, care ne face a privi cu uimire, ca o epocă excepțională de
pace și de cultura în mijlocul unei întunecoase furtune de mulți secoli, scurtul interval dintre anii 1512-
15216”,autor al cugetărilor ”către sine însuși”
Învataturile lui Neagoe alcătuiesc pentru cultura româneasca veche un autoportret moral al poporului
nostru plasându-se în rândul capodoperelor noastre din toate timpurile, unii istorici considerându-l pe Neagoe
Basarab cel mai mare scriitor român până la Mihai Eminescu.
Însușindu-și comparația lui Hașdeu, savantul rus A.I. Iațimirski, în articolul “Un Marc-Aureliu român și
învățăturile sale” publicat în 1905 în “Buletinul secției de limbă și literatură rusă al Academiei de științe”
considera că opera domnului roman lasă cu mult în urmă creația similara de la începutul secolului al XII –lea a
cneazului Vladimir Monomahul. Și pentru savantul bulgar Stoian Romanski, autor în 1908 al primei monografii
asupra “Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, această operă este ce-a mai buna pe care ne-o
oferă literatura în limba slavonă din vremea aceea”7.
Pentru literature românească veche Învățăturile lui Neagoe constituie prima opera de compoziție si
inspirație românească. Originalitatea ei e mai pronunțată decât aceea a cronicilor în slavonă care se mulțumesc
sâ nareze faptele istorice. Avem de-a face cu o primă scriere original românească.

6
Dan Zamfirescu, Contributii la istoria literaturii române vechi, București, 1981, Editura
Științifică și Enciclopedică, p.91.
7
Ibidem, p.99-100
6