Iubiţi credincioşi,

Biserica cea dreptmăritoare a lui Hristos are un brâu; un brâu falnic, cu care se încinge în
fiecare an. Brâul aceasta poartă pe dânsul douăsprezece semne, adică douăsprezece mari
sărbători cu praznice împărăteşti.

Brâul acesta cu un capăt ajunge la Buna Vestire şi cu celălalt ajunge până acum, până în ziua
de azi, la Înălţarea Domnului.

Toate dumnezeieştile taine care sunt însemnate pe brâul Bisericii îşi au originea lor
dogmatică şi tainică în dumnezeiasca Scriptură. Ele sunt: Buna Vestire, Naşterea
Mântuitorului, Botezul, Întâmpinarea, Răstignirea, Învierea şi celelalte toate.

Ne amintim, totodată, că această sărbătoare este numită în popor Ispas, de la slavonescul

Supasu (care înseamnă Mântuitorul), termen care exprimă rolul mântuitor al actului Înălţării.
Darurile binecuvântării Domnului se înnoiesc la fiecare Sfântă Liturghie şi la celelalte slujbe
pe care Biserica întemeiată de El le împarte drept-măritorilor creştini.

Ne amintim, bunăoară, că la sfârşitul Sfintei Liturghii preotul binecuvântează poporul

rostind: „Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni”.

Când vorbim de activitatea în trup a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spunem
că El a îndeplinit trei slujiri sau demnităţi: de Prooroc sau Învăţător, de Împărat şi de
Arhiereu. Aceste trei slujiri sunt evidenţiate, poate mai mult decât în alt loc, de evenimentul
pe care-l prăznuim astăzi, şi anume acela al înălţării Sale cu Trupul la cer.

Înainte de săvârşirea acestui minunat eveniment, Mântuitorul Hristos „S-a înfăţişat pe Sine
viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi
vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu” (F.A. I, 3), iar la împlinirea acestor zile, Cel de
a treia zi înviat i-a adunat pe Sfinţii Săi Apostoli şi desăvârşind misiunea Sa de învăţător al
lor le descoperă că I s-a dat „toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei XXVIII, 18), pe baza
căreia le dă discipolilor Săi un mandat special, zicându-le: „drept aceea mergând învăţaţi
toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le
să păzească toate câte v-am poruncit vouă ” (Matei XXVIII, 19-20).

Această scurtă şi concentrată prezentare a ultimei predici a Mântuitorului Iisus Hristos

înainte de slăvită Sa înălţare la cer constituie completarea şi desăvârşirea întregii Sale
învăţături. Ultima predică a învăţătorului Suprem descoperă oamenilor o putere specială de
a-i învăţa şi boteza în numele lui Dumnezeu Cel întreit în persoane şi că oamenii sunt
chemaţi să păzească toate aceste învăţături.

Îndeplinind această misiune a Sa de învăţător al adevăratei credinţe, Mântuitorul, care fusese

în chipul lui Dumnezeu... „ascultător făcându-se până la moarte şi încă moarte de cruce, [...]
Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca
întru numele lui Hristos tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al
celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui
Dumnezeu-Tatăl” (Filip. II, 8-11).
Demnitatea de împărat a Mântuitorului Iisus Hristos se revelează oamenilor în toată
splendoarea ei abia după îndeplinirea misiunii Sale pe pământ. Prin ascultare deplină faţă de
Tatăl, prin suferinţă şi jertfă, Iisus Hristos nu numai că este înălţat la ceruri, căci şi alţi drepţi
s-au învrednicit de această extraordinară preţuire, dar El a fost înălţat la o demnitate specială,
unică, la care toată suflarea este chemată să se închine.

Înălţarea cu trupul la cer a Domnului nostru Iisus Hristos este evenimentul care adevereşte
încă o dată şi completează slăvită Sa înviere din morţi. Cel pe care moartea nu a putut să-l
învingă, în prezenţa Apostolilor Săi, se ridică la cer, dovedindu-se încă o dată şi pentru
totdeauna stăpân al legilor firii.

Cu puterea lui Dumnezeu au înviat şi alţii din morţi, dar toţi aceştia nu au putut scăpa decât
pentru o scurtă perioadă de sub puterea morţii, numai El, Singurul, a înviat din morţi şi
moartea nu mai are putere asupra Lui, ca prin aceasta să devină singura şi nedezminţita
noastră chezăşie a învierii. Şi această asigurare se confirmă prin înălţarea Sa la cer, că
Mântuitorul s-a suit la Tatăl Său cu trupul luat prin întrupare, prin care noi devenim
moştenitori prin înfiere ai împărăţiei.

Înălţarea cu trupul la cer a Mântuitorului Hristos înseamnă cea mai înaltă demnitate la care
poate fi ridicată firea noastră umană şi prin aceasta ne sunt date nouă posibilităţi fără
margini. Peste orizontul strâmt al păcatului şi al morţii, pentru om răsare acum soarele
neapus al îndumnezeirii Sale. Trupul înviat şi înălţat la cer al Domnului nostru Iisus Hristos
este cea mai sigură garanţie a vieţii noastre veşnice. Nestricăciunea Trupului Său devine
hrana veşniciei noastre.

Dar această strălucită descoperire a demnităţii de împărat a Mântuitorului nu umbreşte cu

nimic veşnica Sa slujire de Arhiereul. în Vechiul Testament arhiereul intra pentru scurtă
vreme în Sfânta Sfintelor spre a aduce jertfa pentru poporul ales, ori acum Arhiereul „şade
de-a dreapta tronului Slavei în ceruri” (Evrei VIII, 1), mijlocind pentru întreaga zidire. 

Praznicul Înălţării Domnului revarsă peste cei cucernici binecuvântare şi bucurie. Aşa trebuie
să ni-L imaginăm pe Hristos şi aşa trebuie zugrăvit în icoane: binecuvântând şi izvorând
bucurie. Nu ca pe un păstor încruntat, cu mâna ridicată ameninţător asupra bieţilor muritori,
ci ca pe un prieten apropiat, cald şi iubitor.

Cu praznicul de astăzi încheiem şi noi zilele de bucurie de după strălucita înviere din morţi a
Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. îmbărbătându-ne ca şi Apostolii, să ne lăsăm
cuprinşi de cealaltă sfântă bucurie, că Mântuitorul stă acum veşnic Arhiereu pe tronul slavei,
mijlocind la Tatăl mântuirea noastră.

Să ne umplem de nădejde că, stând în ceruri alături de Tatăl şi de Sfântul Duh, Mântuitorul
este totuşi mereu prezent în mijlocul nostru în Sfânta Euharistie, chezăşia învierii noastre. Să
ne străduim ca prin fapte bune să dobândim şi noi bunătăţile vieţii veşnice, garantate prin
înălţarea cu Trupul la cer a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Amin