STUDII, OPINII, INFORMĂRI
Probleme curente privind folosirea
limbajului juridic
Sorin POPESCU
preşedinte de secţie – Consiliul Legislativ
Victoria ŢĂNDĂREANU
director – Consiliul Legislativ
1. Consideraţii introductive
Dispoziţiile legale care emană de la puterea
legislativă (sub formă de legi), de la cea executivă
(sub formă de ordonanţe şi hotărâri) sau de la
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale
(ordine, circulare, dispoziţii) şi al căror conţinut
este transmis utilizatorilor, în expresie scrisă, prin
publicare în Monitorul Oficial, reprezintă mesajele
normative ale statului.
Modalitatea de redactare a unui astfel de
mesaj s-a dezvoltat şi perfecţionat de-a lungul
timpului1. În prezent, peste hotare au apărut o
multitudine de ghiduri de redactare destinate
profesioniştilor în elaborarea actelor normative.
Nici un aspect nu le-a scăpat acestora: structură,
elementele constitutive ale actului normativ
(preambul, titlu, articole, definiţii, enumerări,
dispoziţii anexe etc.); sintaxă şi stil (diateza şi
timpurile verbelor, folosirea singularului şi
pluralului, a masculinului şi a femininului,
chestiuni privind sinonimia, neologismele,
împrumuturile din limbi străine, prescurtările etc.);
prezentarea formală (punctuaţie, paranteze,
folosirea majusculelor etc.). Această parte a
legisticii este apropiată de dreptul lingvistic.
1 2
A se vedea: François Gény – Science et technique en
droit privé positif. Troisième partie: Elaboration
technique du droit positif, Paris, 1921, p.448-492; Ilariu
Mrejeriu - Tehnica legislativă, Bucureşti, Editura
Academiei, 1979
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
Cătălin CIORA
şef de sector – Consiliul Legislativ
De multe ori lingviştii, chiar şi specialiştii
în filozofia limbajului, s-au mulţumit să constate şi
să accepte tot ceea ce este text juridic, considerând
că norma juridică este sau trebuie să fie şi normă
lingvistică. Aşa se explică faptul că, spre exemplu,
locuţiunea prepoziţională „în raport de”, faţă de mai
normalele pentru limba română literară „în raport
cu” sau „faţă de” ori chiar „în funcţie de” a devenit,
din păcate un fel de şablon, uneori ostentativ, al
limbajului juridic2, tinzând să devină o
pseudo-normă.
Nu putem să nu fim de acord cu părerea
unui lingvist-avocat de la Iaşi că „Juriştii au nevoie
de lingvişti (adesea, şi invers), cel puţin pentru
terminologia pe care o propun şi care activează, fie
şi numai pentru adecvarea şi perfecţionarea
tehnicii legislative, căci tocmai această
terminologie decide redactarea unor legi cu
maximă eficienţă socială”3.
Enunţurile juridice transpuse în texte pot fi:
texte de lege (în sens larg, de act normativ), decizii
sau hotărâri ale instanţelor, contracte etc. Actul
normativ care expune motivele şi enunţă dispoziţii,
articol cu articol, hotărârea judecătorească care
enunţă motivele şi dispune măsuri, contractul care
formulează prevederile, clauză cu clauză, toate se
Teodora Irinescu – Normă şi abatere de la normă în
terminologia juridică penală şi civilă românească, Iaşi,
Casa Editorială „Demiurg”, 2004, p.105
3
Teodora Irinescu – Lingvistică juridică, Iaşi, Casa
Editorială ”Demiurg”, 2003, p.113
3
 Studii, opinii, informări
realizează cu ajutorul unui limbaj specific, numit
limbaj juridic.
2. Analiza limbajului juridic ca tip de
limbaj de specialitate
2.1. În sensul său primar4, limbajul este
facultatea naturală de a vorbi, folosirea cuvintelor, a
vorbelor (în sensul în care se spune că „limbajul
este propriu oamenilor”). O limbă este modalitatea
particulară prin care această facultate este pusă în
practică într-o comunitate lingvistică, un idiom, în
special un idiom naţional, adesea numită limbă
comună sau limbă naturală (în acest sens româna,
engleza, franceza sunt limbi).
Dacă se admit aceste definiţii curente,
limbajul dreptului5 n-ar fi nici limbaj în sens
primar, nici limbă.
Numai că se mai utilizează denumirea de
limbaj, în cadrul unei limbi, şi pentru a desemna
modalitatea particulară în care limba este vorbită
într-un grup sau într-un sector de activitate, dacă
această modalitate prezintă suficiente proprietăţi
lingvistice pentru a fi izolată ca un fel de exprimare
specială.
Acestei accepţiuni, lingvişti români de
renume i-au consacrat importante studii6. Astfel,
regretatul acad. Ion Coteanu considera că limbajul
este un „sistem lingvistic mai mult sau mai puţin
specializat în redarea conţinutului de idei specifice
unei activităţi profesionale, unuia ori mai multor
oameni din viaţa social-culturală, .. orice limbaj nu
este decât limba căreia i se atribuie o destinaţie
specială”7.
În cadrul unei limbi naturale există un
enorm fond de noţiuni care sunt comune tuturor
disciplinelor şi alte grupuri de noţiuni specifice
limbajelor specializate. Limbajele specializate sau
4
Gérard Cornu – Linguistique juridique, 3-e édition,
Paris, Montchrestien, 2005, p.15
5
A se vedea şi Sorin Popescu, Victoria Ţăndăreanu –
Probleme actuale ale tehnicii legislative, Bucureşti,
Lumina Lex, 2003, capitolul Limbajul legislativ;
versiunea în limba franceză a acestui capitol a fost
prezentată la ce-a de-a VIII-a Conferinţă internaţională a
Academiei Internaţionale de Drept lingvistic cu tema
„Drept şi limbă: Teoria şi practica politicilor lingvistice”,
Iaşi, 24-26 mai 2002.
6
A se vedea Iorgu Iordan – Limba literară. Privire
generală, în „Limba română”, III, 1954, nr.6, p.61; Ion
Coteanu – Structura stilistică a limbii, în „Limba
română”, XI, 1962, nr.4, p.361; Ion Coteanu - Reflecţii
asupra stilisticii funcţionale, în „Studii de limbă literară
şi filologie”, II, p.125; Ion Gheţie – Introducere în
studiul limbii române literare, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p.148-170
7
Ion Coteanu – Stilistica funcţională a limbii române,
Bucureşti, Editura Academiei, 1973, p.46
4 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
terminologiile sunt diversificate, individuale, relativ
independente.
2.2. Lingviştii8 ne propun să facem
deosebire între disciplina mai nouă numită
terminologie, care studiază vocabularele
specializate şi analizează logica cunoştinţelor,
ierarhia conceptelor, codajul lingvistic şi non-
lingvistic, precum şi problemele creaţiei de cuvinte
necesare diverselor domenii profesionale, faţă de
terminologii, adică limbaje de specialitate cu un
corpus de termeni corespunzând diverselor domenii
de activitate.
Sintagmele lexic specializat (lexic de
specialitate) sunt folosite frecvent ca sinonime
pentru sintagmele vocabular specializat
(vocabular de specialitate), deşi unii lingvişti fac
distincţia între lexic, prin care se înţelege ansamblul
cuvintelor pe care o limbă le pune la dispoziţia
vorbitorilor şi vocabular, considerat ansamblul
cuvintelor utilizate de un vorbitor, cuprinzând deci
numai o parte a lexicului, desemnând numai un
domeniu din realitatea pe care o acoperă lexicul9.
Cei mai mulţi lingvişti consideră cei doi termeni ca
fiind sinonimi şi folosiţi în mod alternativ.
Alături de terminologie, ar trebui semnalată
şi disciplina numită lingvistică juridică sau
jurilingvistică, iniţiată în spaţiul francofon de
François Gény şi dezvoltată de Gérard Cornu
(Franţa) ori Jean-Claude Gémar (Canada), care îşi
atribuie ca obiect de studiu limbajul juridic, sub
cele două aspecte care îl definesc şi anume:
terminologia juridică şi discursul juridic. În
România, sintagma lingvistică juridică este atestată
într-un studiu din 1981, realizat de Barbu
Berceanu10, fost consilier colaborator al Consiliului
Legislativ în perioada de început a celei de-a treia
etape de existenţă a acestei instituţii, reînfiinţate ca
urmare a prevederilor art. 79 a Constituţiei
României, din 1991. Autorul era de părere că
trebuie să distingem „între activitatea dreptului în
domeniul lingvistic, drept care atribuie cuvintelor o
valoare juridică independentă de domeniul în care
se aplică şi activitatea lingvistică în domeniul
dreptului, care are în vedere cuvintele cu
8
Cum ar fi Angela Bidu-Vrănceanu – Terminologiile
ştiinţifice din perspectivă interdisciplinară, în „Analele
Universităţii Bucureşti”, Facultatea de Litere sau
Adriana Sferle – Limbajul juridic şi limba comună,
(site-ul Facultăţii de litere, istorie şi teologie din cadrul
Universităţii „Tibiscus” din Timişoara
http://www.litere.uvt.ro/documente_pdf/aticole/uniterm/
uniterm3_2005/asferle.pdf)
9
Apud Adriana Sferle – op.cit.
10
Barbu Berceanu – Dreptul şi limba. Ştiinţa dreptului
şi lingvistica. Succinte consideraţii teoretice şi
aplicative, în „Studii şi cercetări juridice”, XXVI, 3,
1981, p.247-266
 Studii, opinii, informări
semnificaţie juridică, specifice vieţii juridice,
independent dacă legiuitorul le-a determinat sau
nu.. O altă sarcină a lingvisticii juridice este
studiul măsurii în care intervenţia legiuitorului
influenţează limba reală (vorbită, scrisă), atât în
intervalul în care actul normativ stabilizator de
terminologie este în vigoare (şi sigur că, cel puţin
într-o oarecare măsură, influenţează), cât şi înainte
de intrarea lui în vigoare (de la apariţia propunerii
de lege ferenda, uneori rămasă în acest stadiu), ca
şi după încetarea lui legală”11.
2.3. Lingvistica juridică înglobează studiul
limbajului juridic. Unii specialişti au făcut diferenţa
între limbajul dreptului şi limbajul juridic12, alţii
au considerat sintagma „limbajul dreptului” drept
un termen generic13 pentru cele patru tipuri de
limbaje: limbajul legislativ, limbajul jurisdicţional,
limbajul doctrinal şi limbajul cutumiar, tipologie
preluată de un alt autor14 şi chiar amplificată de
altul15.
Vocabularul juridic reprezintă, în cadrul
unei limbi, ansamblul termenilor care au, în această
limbă, una sau mai multe accepţii, semnificaţii
juridice. Prin urmare, vocabularul juridic românesc
reprezintă ansamblul termenilor limbii române care
primesc de la ştiinţa dreptului unul sau mai multe
sensuri şi care sunt utilizaţi în domeniul juridic.
Este evident că vocabularul juridic nu se
limitează doar la termenii cu apartenenţă juridică
exclusivă. El se extinde asupra tuturor cuvintelor pe
care-l foloseşte dreptul într-o accepţie care-i este
proprie şi înglobează toţi termenii care, având cel
puţin un sens în folosirea obişnuită şi cel puţin un
sens diferit referitor la drept, sunt marcaţi prin
polisemie, mai exact prin această polisemie care ar
putea fi numită externă16 (spre deosebire de
polisemia internă – în cazul termenilor juridici care
11
idem, p.262
12
Z. Ziembinski – Le langage du droit et le langage
juridique, în „Archives de philosophie du droit”, XIX,
1974, apud Gérard Cornu – op.cit., p.11
13
Gérard Cornu – op.cit., p.11
14
Jerzy Wroblewski (Les langages juridiques: une
typologie, în: „Droit et Société”, nr.8/1988, p.16) împarte
limbajul dreptului în patru limbaje juridice: limbaj legal
(cel în care se formulează legile), limbaj juridic
jurisprudenţial, limbaj juridic ştiinţific (cel al ştiinţei
juridice) şi limbaj juridic comun (folosit în celelalte
discursuri din domeniul dreptului, de către specialişti
pentru nevoile lor profesionale: avocaţi, notari sau
limbajul folosit în societate pentru a vorbi despre drept,
despre legi şi despre aplicarea lor).
15
Gérard Cornu (op.cit., p.11) adaugă un al cincilea
tip: limbajul administrativ, prin care se realizează
pledoarii, rapoarte, notificări.
16
Gérard Cornu – Linguistique juridique, 3-e édition,
Paris, Montchrestien, 2005, p.14
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
au mai multe sensuri în domeniul dreptului).
Termenii cu dublă apartenenţă sunt mult mai
numeroşi decât termenii cu apartenenţă juridică
exclusivă. Altfel spus, vocabularul juridic românesc
cuprinde toate unităţile lexicale ale limbii române
care au cel puţin un sens juridic.
Unii autori consideră că vocabularul juridic
poate fi structurat în trei componente principale:
a) terminologia juridică, adică ansamblul
cuvintelor care constituie limbajul de specialitate
juridică. Provenienţa acestor cuvinte o reprezintă
vocabularul comun, de unde au fost preluate, dar de
care se diferenţiază, prin atribuirea unei semnificaţii
juridice, realizându-se astfel o reconversie
semantică juridică;
b) cuvintele din limbajul curent, când sunt
folosite în domeniul juridic;
c) cuvinte provenite din alte discipline
ştiinţifice17.
3. Mijloace de contracarare a polisemiei
3.1. Dacă ne raportăm la relaţiile semantice
care se stabilesc între termeni, observăm că una din
trăsăturile de bază a termenilor juridici este
polisemia.
În structura limbajului juridic există două
categorii de termeni:
a) termeni care aparţin exclusiv limbajului
specializat (cum ar fi rechizitoriu,
contumacie, dol, judiciar, erede, comodat,
grefier etc.);
b) termeni care aparţin în acelaşi timp limbii
comune şi limbajului specializat. Acestea
sunt cuvinte polisemantice, create fie prin
dezvoltarea unui sens juridic, alături de
sensul sau sensurile limbii comune, fie
prin extensia semantică a anumitor
termeni juridici prin excelenţă18.
Ca tipologie privind dubla apartenenţă a
cuvintelor la vocabularul comun şi la vocabularul
specializat, distingem:
a) termeni cu dublă apartenenţă care posedă
acelaşi sens în limbajul juridic şi în întrebuinţarea
curentă. Mai precis, numeroşi termeni conservă în
utilizarea principală din domeniul dreptului sensul
exact din limbajul comun.
b) termeni al căror sens juridic îl reprezintă
transpunerea particulară, cu sau fără modificări, a
unui sens generic comun (cum ar fi principiu,
materie, putere, obiect, subiect, calificare,
unilateral, bilateral etc.).
c) termeni al căror sens juridic s-a născut din
sensul figurat (ex. parchet cu sensul comun de
17
A se vedea J.L. Berger, Théorie générale du droit, 3-e
édition, Dalloz, Paris, 1999, p 224
18
A se vedea Adriana Sferle – op.cit.
5
 Studii, opinii, informări
„pardoseală din lemn”, dar şi „magistraţii
ministerului public” în limbajul juridic; apel,
„chemare, rugăminte” în limbajul comun şi „cale de
atac” în cel juridic; ocupaţie, în sensul comun
însemnând „activitate, afacere”, în sensul juridic
înseamnă „modalitate de însuşire prin luarea unui
lucru fără stăpân; faptul de a ocupa un loc”, etc.).
3.2. Dacă încercăm să judecăm normele
juridice din punct de vedere strict lingvistic, o
facem în ideea preciziei, mai ales semantice, pentru
ca aceasta să nu devină imprecizie juridică,
nerecomandată de tehnica legislativă.
Conform regulilor de redactare a actelor
normative comunitare, acestea trebuie să fie
formulate într-un mod clar (uşor de înţeles, fără
echivoc), simplu (concis, fără elemente de prisos)
şi precis (nelăsând dubii în mintea cititorului)19.
Într-un mod asemănător se pronunţă şi
Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată, cu modificările şi completările
ulterioare: „Actele normative trebuie redactate
într-un limbaj şi stil juridic specific normativ,
concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice
echivoc, cu respectarea strictă a regulilor
gramaticale şi de ortografie” (alin. (1) al art.34).
Polisemia creează riscul de neînţelegere a
mesajului juridic, ea vine în contradicţie cu cerinţa
exprimării clare şi precise a conceptelor juridice.
De aceea, una din problemele centrale ale tehnicii
legislative o reprezintă asigurarea unei accepţiuni
tehnice riguroase acestor termeni, prin utilizarea lor
în contexte juridice.
3.3. Dar, atunci când este posibil, se poate
interveni legislativ pentru temperarea
inconvenientelor polisemiei. Astfel legislativul
poate să întreprindă anumite acţiuni de reglare
corespunzătoare, un fel de autolimitare a folosirii
polisemiei sau chiar să ia iniţiative destinate să
prevină formarea polisemiei. Aceste mijloace sunt,
printre altele, instrumentele unui intervenţionism
statal în viaţa limbajului de care profită limbajul
juridic. O astfel de intervenţie o reprezintă şi Legea
nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative.
a) Primul mijloc la îndemâna legislativului
de a lupta punctual contra polisemiei constă în a da
definiţia anumitor noţiuni sau anumitor termeni.
Astfel, găsim în actele normative numeroase
definiţii. Definiţia legală a unui termen
polisemantic privilegiază unul din sensurile acestui
termen. În acest fel „legea face alegerea; ea
exclude. Sensul legal este, ca ipoteză, unic. Legea
19
Guide pratique commun (www.europa.eu.int/eur-
lex/lex/fr/techleg/1.htm)
6 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
reduce astfel utilizarea polisemiei făcând să apară
clar un singur sens, sensul din lege”20.
La noi, Legea nr.24/2000 stabileşte clar că
„dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat
sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia
acestuia în context se stabileşte prin actul normativ
ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau
într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine
obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi
materie” (art.35 alin.(2)).
Fermitatea în întrebuinţarea noţiunilor
juridice nu trebuie să conducă însă la abuzul de
definiţii. Astfel, în unele acte normative întâlnim
cazuri de definire a termenilor în accepţiunea lor
comună, făcând redundantă această modalitate.
Menţionăm în acest sens, cu titlu de
exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi
adecvarea capitalului (în cadrul căreia termenul
„filială” este definit în accepţiunea lui comună),
Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de
asistenţă socială (unde mai mulţi termeni şi
expresii sunt definiţi în accepţiunea lor
comună), Legea nr. 608/2001 privind evaluarea
conformităţii produselor, republicată, cu
modificările ulterioare (în cadrul căreia
termenul „importator” este definit în
accepţiunea obişnuită a acestui termen), precum
şi multe alte acte normative.
O situaţie asemănătoare o reprezintă actele
normative adoptate ulterior unei reglementări cadru
într-un domeniu care reiau aceleaşi definiţii ca şi
reglementarea cadru.
Astfel, deşi noţiunea de „regim silvic” este
definită în cadrul art. 9 alin. 2 din Legea
nr. 26/1996 Codul silvic, ea este reluată şi în cadrul
art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
96/1997 privind reglementarea regimului silvic şi
administrarea fondului forestier naţional,
republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
b) Al doilea mijloc de disciplinare a
polisemiei constă în evitarea de a se folosi în textul
unui act normativ a aceluiaşi cuvânt utilizat în
sensuri diferite, ci de a-l întrebuinţa întotdeauna cu
acelaşi sens. Aceasta înseamnă că o noţiune
trebuie să fie desemnată prin acelaşi termen, că
monosemia trebuie să domnească în elaborarea
legilor. Monosemia reprezintă o exigenţă
elementară a tehnicii legislative.
Din păcate, în practică constatăm folosirea
unor cuvinte într-o anumită accepţiune într-un act
normativ, iar în cele de modificare sau în cele
conexe definiţiile au altă semnificaţie ori, caz mai
20
Gérard Cornu, op.cit, p.104
 Studii, opinii, informări
grav, se folosesc alte cuvinte cu semnificaţie
asemănătoare.
Exemplul cel mai elocvent este reprezentat
de însăşi Constituţia României.
Astfel, dacă în forma Constituţiei adoptată
în anul 1991, la art. 34 (devenit art. 36 după
republicare) se face referire la dreptul de vot, când
se consacră dreptul cetăţenilor români de a-şi
manifesta voinţa în cadrul scrutinurilor electorale,
prin Legea de revizuire a Constituţiei României
nr. 429/2003 se precizează că „În condiţiile
aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii
români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în
Parlamentul European” (a se vedea art. 38 din
Constituţie, republicată).
Se poate considera că astfel, pe lângă
dreptul de vot al cetăţenilor români în cadrul
alegerilor interne, se instituie un nou drept al
acestora, respectiv dreptul de a alege pentru
Parlamentul European, drept care nu este
condiţionat de Constituţie de respectarea anumitor
cerinţe, aşa cum este dreptul de vot.
Totuşi, această soluţie nu poate fi
acceptată, deoarece cele două noţiuni se referă la
analizarea şi reglementarea aceleiaşi probleme,
respectiv votul cetăţenilor români, indiferent că
acesta este acordat în cadrul unor alegeri interne
sau pentru o instituţie comunitară. De aceea,
apreciem că folosirea în paralel a „dreptului de vot”
cu „dreptul a de a alege” este de natură să creeze
confuzii, putând duce la înţelegerea greşită şi chiar
interpretarea contradictorie a aceleiaşi situaţii21.
Această dualitate terminologică este
folosită şi în Legea nr. 33/2007 privind organizarea
şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul
European22, cu modificările şi completările
ulterioare, când se folosesc în paralel sintagmele
„drept de vot” şi „drept de a alege” pentru a
desemna posibilitatea, atât a cetăţenilor proveniţi
dintr-un stat membru al Uniunii Europene, altul
decât România, cât şi a celor români de a participa
la scrutinul organizat în vederea alegerilor pentru
Parlamentul European.
Astfel, dacă la art. 5 alin. (1) din lege se
precizează că „Prin alegător comunitar se înţelege
orice cetăţean al unui stat membru al Uniunii
Europene, altul decât România, care are dreptul de
21
Această antinomie intraconstituţională a fost
semnalată de prof. univ. dr. I. Vida în studiul „Antinomii
intraconstituţionale”, publicat în Pandectele Române,
nr.1, 2004, p.182-196 şi reluată în lucrarea Legistică
formală. Introducere în tehnica şi procedura legislativă,
Ediţia a 3-a, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2006, p.
149 şi urm.
22
Legea nr. 33/2007 a fost publicată în Monitorul oficial
al României, partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
a alege în România pentru Parlamentul
European..”, la alin. (9) al aceluiaşi articol se
prevede că „Cetăţenii statelor membre ale Uniunii
Europene .. au drept de vot şi de a fi aleşi ca
membri din România în Parlamentul European”.
Precizăm că la art. 27 se stipulează că „La primele
alegeri pentru Parlamentul European organizate în
România, în scopul exercitării dreptului de vot şi de
a fi aleşi ca membrii din România în Parlamentul
European, cetăţenii statelor membre ale Uniunii
Europene au obligaţia de a prezenta o
declaraţie..”.
În ceea ce priveşte pe cetăţenii români, şi în
cazul acestora se folosesc cele două sintagme.
Dacă la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 33/2007,
cu modificările şi completările ulterioare, se foloseşte
noţiunea de „drept de a alege” când se face referire la
posibilitatea cetăţeanului român de a alege membri
din România pentru Parlamentul European, în cadrul
alin. (9) al aceluiaşi articol fiind stabilite şi condiţiile
pentru cetăţenii români de a avea dreptul de a alege
membri din România pentru Parlamentul European,
titlul Capitolului II se referă la „Exercitarea dreptului
de vot şi de a fi ales”, iar la art. 11 alin. (4) se uzitează
sintagma „exercitarea dreptului de vot” când se face
referire la cetăţenii români.
Merită precizat în acest context şi cazul
Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, care, ţinând seama şi de
prevederile constituţionale în domeniu (respectiv
art. 36), foloseşte în cuprinsul său, atunci când se
referă la participarea cetăţenilor români la scrutinul
organizat pentru alegerea celor două Camere ale
Parlamentului, sintagma „drept de vot”, cu excepţia
art. 100 alin. (1) când se prevede că „Împiedicarea
prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului
de a alege sau de a fi ales constituie infracţiune si
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si
interzicerea unor drepturi”.
Folosirea în paralel, în cadrul unui act
normativ a două noţiuni prin care să se desemneze
aceeaşi operaţiune, nu este agreată nici de Legea
nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, care prevede la art. 35 alin.
(1) că „În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se
exprimă numai prin aceiaşi termeni”.
Un alt caz este cel al folosirii în cadrul
actelor normative emise în temeiul unui alt act
normativ de expresii sau sintagme diferite faţă de
actul de bază. Ca exemplu, menţionăm Legea nr.
502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe, care în cadrul art. 2, deşi face referire la
art. 115 alin. (3) din Constituţia României,
republicată, unde se prevede că „ordonanţele se
supun aprobării Parlamentului”, menţionează că
„În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3)
din Constituţia României, republicată, ordonanţele
7
 Studii, opinii, informări
emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate
spre aprobare Parlamentului ..”. Astfel, cu toate că
dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (3)
prevăd că ordonanţele se supun aprobării
Parlamentului, legea de abilitare foloseşte pentru a
desemna aceeaşi operaţiune, adoptată în
conformitate cu norma constituţională, o altă
sintagmă, precizând că ordonanţele se înaintează
spre aprobare Parlamentului, în locul folosirii
terminologiei consacrate în legea fundamentală a
statului.
După cum se ştie, termenii proveniţi din
limba română se caracterizează printr-o mare
bogăţie sinonimică. Dar sinonimia totală, perfectă
(de genul „delincvent/infractor”, „omor/omucidere”
„moştenire/succesiune”, „conlucrare/cooperare”)
este rareori întâlnită în vocabularul juridic, ea fiind
de cele mai multe ori parţială. Ilustrativ în acest
sens ar fi şirul lexical format pornind de la unul din
sinonimele verbului „a şti”, care nu înseamnă chiar
„a cunoaşte”. Dar „a cunoaşte” nu înseamnă
neapărat şi „a înţelege” (sinonimul său din
dicţionar), iar „a înţelege” pare mai restrâns ca sferă
noţională faţă de sinonimul său „a pricepe”. Spre
exemplu23, un judecător de la instanţa de fond
trebuie să ştie obiectul procesului, dar poate să nu-l
cunoască în deplinătatea probelor din dosar; dacă
va înţelege mobilurile acţiunii, s-ar putea să nu
priceapă întru totul motivaţiile cauzei din dosar şi
nici interpretările venite dinspre acuzaţi sau cei
vătămaţi, cu psihicul şi mentalităţile lor.
Un exemplu poate fi luat din legislaţia
recentă, când, la restructurarea Guvernului,
întâlnim sintagma „încetarea activităţii”, dar şi
„desfiinţarea” instituţiei.
Astfel, dacă la art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003
se foloseşte sintagma „se desfiinţează” când se face
referire la departamentele a căror activitate este
preluată în cadrul unui minister cu ocazia
reorganizării acestora, în cadrul art. 8 alin. (2), art. 11
alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ se
utilizează sintagma „îşi încetează activitatea”, atunci
când este vorba de înfiinţarea unor ministere prin
preluarea activităţii, comasarea sau reorganizarea
vechilor structuri ministeriale.
Aceeaşi dualitate terminologică este
întâlnită şi în cadrul Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 64/2003, când se folosesc atât
sintagma „se desfiinţează”, cât şi sintagma „îşi
încetează activitatea”.
Ce constatăm? După o logică care ne scapă,
despre ministerele a căror activitate este preluată de
23
A se vedea Teodora Irinescu – Normă şi abatere de
la normă în terminologia juridică penală şi civilă
românească, p.84
8 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
un alt minister sau doar se reorganizează, se spune
„îşi încetează activitatea”, iar despre unităţile
subordonate direct Guvernului sau unor ministere şi
a căror activitate este, la fel, preluată de altă
structură veche sau nou înfiinţată se spune „se
desfiinţează”.
În opinia noastră, în marea majoritate a
cazurilor, activitatea unui minister, a unei instituţii
în general, se continuă sub o altă denumire, cu alte
cuvinte, practic se desfiinţează instituţia cu această
denumire, dar activitatea specifică acesteia nu
încetează.
c) A treia modalitate de contracarare a
polisemiei aflată la îndemâna legiuitorului constă în
botezarea sau rebotezarea unei realităţi juridice cu
un nume nou, recurgându-se la neologie, respectiv
introducerea unor cuvinte noi în limbă. O expresie
nouă este inventată sau este calchiată ori adaptată
după una străină, pentru a desemna o instituţie
juridică nouă.
Un astfel de exemplu îl constituie termenul
„a proroga”, provenit din lat. „prorogo, -are”, care
înseamnă „a prelungi, a amâna”, prin intermediul
limbii franceze „proroger”.
Conform Ghidului juridic Dalloz
„prorogation” înseamnă prelungirea duratei unui
act (contract, societate), a unei perioade, a unei
puteri, a competenţei unei jurisdicţii şi se
precizează că în limba franceză acest termen
aparţine limbajului curent şi înseamnă pur şi simplu
„prelungire”; în drept, el este întotdeauna însoţit
de indicarea a ceea ce este prorogat.
Acelaşi termen îl găsim şi în limba engleză:
„prorogue”: 1. a întrerupe (a înceta, a suspenda) o
sesiune a Parlamentului sau a unui organism similar
pentru un anumit sau un neprecizat timp, fără să-l
dizolve ori a suspenda şedinţele până la următoarea
sesiune; sinonim cu a suspenda; 2. a amâna, a
prelungi, a tergiversa, a lăsa pentru mai târziu, a
suspenda (Dicţionarul enciclopedic Webster’s din
1996). Un alt cunoscut dicţionar explicativ
„Black’s law dictionary” din 1990 defineşte
termenul „prorogation” drept prelungire sau
amânare pentru o altă zi, dar mai înseamnă şi
întreruperea sau terminarea unei sesiuni a
legislativului. În dreptul englez, prorogarea
reprezintă continuitatea parlamentului de la o
sesiune la alta, iar în dreptul civil, durata acordată
pentru a face ceva dincolo de termenul fixat iniţial.
În limbajul parlamentar canadian, „la
prorogation du Parlement” semnifică încheierea
unei sesiuni. Se spune că Parlamentul rămâne
atunci „prorogat” până la deschiderea sesiunii
următoare.
Referitor la utilizarea cuvântului
„prorogare” în limba română, un deputat pleda
pentru înlocuirea lui în textele de lege prin cuvântul
 Studii, opinii, informări
„prelungire”, cuvânt care face parte din limbajul
comun şi care ar uşura înţelegerea actelor
normative de către masa mare de beneficiari: „Am
vrut de mai multe ori să iau cuvântul, în dorinţa de
a face exprimarea cât mai uşor de înţeles pentru
oameni, ca să poată reţine ceea ce li se impune a
îndeplini prin lege şi, fiind împotriva unor termeni
juridici preţioşi şi adesea ridicoli şi de cele mai
multe ori de neînţeles, am vrut să aduc cât mai
aproape de înţelegerea oamenilor, care nu sunt
absolviţi de sancţiuni dacă nu cunosc legea în
aplicarea căreia greşesc, aş propune înlocuirea
cuvântului "prorogare" cu cuvântul "prelungire".
De ce este atât de preţios cuvântul acesta folosit,
când este mai simplu "prelungire", ca să-l
înţeleagă toată lumea?!” 24.
Un deputat jurist a oferit o explicaţie nu
foarte convingătoare: „Într-adevăr, ideea este de
prelungire a unui termen. În legea iniţială era o dată
la care trebuia să intre în vigoare instituţia; era un
termen prevăzut în lege, "termenele" prevăzute în
lege, noţiunea respectivă este de "prorogare" a
termenului, pentru că noi nu "prelungim".
Într-adevăr, prelungim o perioadă de timp, dar, de
fapt, noi modificăm un termen din lege. Şi, atunci, se
prorogă acel termen. Aşa este prevăzut din punct de
vedere juridic, însă noţiunea clară este de prelungire
a unei perioade. Dar, fiind vorba de un text de lege -
colegii mei sunt de acord -, cred că este corect, deşi
dumneavoastră, din punct de vedere al înţelegerii
lucrurilor, aveţi dreptate.”25
Un alt deputat jurist, deşi în principiu s-a
declarat de acord cu găsirea unor termeni mai
accesibili, a accentuat că este vorba de o nuanţă:
„Termenul acesta "prelungire" presupune ceva
care este în funcţiune şi continuă după aceea sau
durata se extinde. Aici, structura respectivă n-a
intrat în funcţiune şi, atunci, se prorogă termenul
până la care poate să înceapă acţiunea
respectivă”.26
De acord cu această din urmă explicaţie,
deşi, mai degrabă ar putea fi folosit termenul
românesc „amânare”. În plus, „a proroga,
prorogare” produce confuzie din cauza apropierii
fonetice de mult mai cunoscutul „a abroga,
24
Extras din Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie
2006 referitoare la: Dezbaterea şi adoptarea Proiectului
de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.131/2005 pentru prorogarea termenului
prevăzut la art.19 alin.(1) din Legea nr. 102/2005 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu
Caracter Personal – a se vedea în acest sens
http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=602
5&idm=9
25
idem
26
ibidem
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
abrogare”, lumea percepându-le ca având acelaşi
înţeles (sinonime), ceea ce deturnează cu totul
sensul enunţului.
4. Antinomii juridice în cadrul
Constituţiei
Antinomiile juridice sunt definite drept
contrarietăţi aparente sau reale dintre două texte
legislative, care îl pun pe cel care citeşte legile sau
le aplică să se găsească în faţa unor soluţii
contradictorii27.
Dacă în ceea ce priveşte antinomiile
existente între norme juridice prevăzute în acte
normative de acelaşi nivel, acestea se rezolvă
conform principiului lex posteriori derogat priori,
iar în cazul în care antinomiile sunt reglementate în
acte normative care nu sunt de acelaşi nivel (aflate
pe trepte ierarhice diferite) se aplică principiul
conform căruia o normă juridică cu forţă superioară
face să înceteze efectele contrare ale unei normei
aflată pe un nivel inferior al forţei juridice,
problema este mai complicată în cazul conflictelor
care apar în interiorul aceluiaşi act juridic.
Marea majoritate a acestor ultime situaţii
apar ca urmare a intervenţiilor legislative care se
aduc asupra actelor normative, inclusiv în cazul
legilor de aprobare a ordonanţelor şi care modifică
dispoziţiile acestora, ceea ce poate genera unele
contradicţii între noile norme şi cele deja existente,
datorate nefolosirii aceloraşi terminologii juridice
sau a prevederii de noi soluţii legislative care nu
exclud orice echivoc şi care nu concordă cu restul
actului normativ de bază.
Ne vom referi în cele ce urmează doar la
sesizarea existenţei unor antinomii în cadrul
Constituţiei României, republicată.
Un studiu detaliat şi bine documentat
asupra antinomiilor intraconstituţionale a fost
realizat de prof. univ. dr. Ioan Vida28.
De aceea, considerăm ca inoportun să
reluam prezentarea şi argumentarea acestor
antinomii. Precizăm doar că acestea se referă la
problemele legate de corelarea dispoziţiilor
constituţionale privitoare la conceptele de lege şi de
lege organică, conflictele privitoare la categoriile de
legi, conflictul intraconstituţional privitor la
intrarea în vigoare a legii şi a ordonanţei de
urgenţă, antinomia privitoare la dreptul de vot şi
dreptul de a alege, antinomiile născute din
27
A se vedea I. Vida - Manual de legistică formală,
Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2000, p. 150
28
A se vedea I. Vida - Antinomii intraconstituţionale,
Pandectele Române, nr.1, 2004, p.182-196, precum şi
Legistică formală. Introducere în tehnica şi procedura
legislativă, Ediţia a 3-a, Bucureşti, Editura Lumina Lex,
2006, p. 149 şi urm.
9
 Studii, opinii, informări
partajarea competenţelor celor două camere ale
Parlamentului, reglementarea diferită a duratei
mandatului constituţional şi ridicarea excepţiei de
neconstituţionalitate direct de către Avocatul
Poporului.
Pe lângă aceste situaţii prezentate şi
analizate de prof. univ. dr. Ioan Vida, apreciem că
în această categorie a antinomiilor
intraconstituţionale se încadrează şi cazul tratatelor
referitoare la drepturile fundamentale ale omului la
care România este parte.
O contradicţie în acest domeniu considerăm
că rezultă din analizarea şi interpretarea care poate
fi dată art. 20 alin. (2), respectiv art. 148 alin. (2)
din Constituţie.
Astfel, la art. 20 alin. (2) se precizează că
„Dacă există neconcordanţe între pactele şi
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care România este parte, şi legile
interne, au prioritate reglementările internaţionale,
cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile
interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Deci, în situaţia în care în Constituţie sau în
legislaţia internă dispoziţiile referitoare la drepturile
fundamentale ale omului sunt mai favorabile decât
cele din cuprinsul pactelor sau tratatelor la care
România este parte, reglementările interne
prevalează în faţa celor internaţionale.
Însă, potrivit art. 148 alin. (2) „ca urmare a
aderării, prevederile tratatelor constitutive ale
Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări
comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate
faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu
respectarea prevederilor actului de aderare”.
Din această formulare se deduce că
normele comunitare obligatorii au prioritate faţă de
dispoziţiile contrare din legile interne întotdeauna,
fără a se prevedea nici o excepţie.
Deci, particularizând la domeniul
drepturilor fundamentale ale omului, în situaţia în
care o reglementare comunitară din acest domeniu
ar cuprinde o dispoziţie care ar fi mai puţin
favorabilă decât norma internă care se referă la
acelaşi aspect, prioritate ar avea norma comunitară,
nu prevederea internă, venind astfel în contradicţie
cu soluţia prevăzută la art. 48 alin. (2), când
prioritară era norma internă.
Soluţionarea, potrivit art. 20 alin. (2),
respectiv art. 48 alin. (2) din Constituţie, în mod
contrar a unei astfel de situaţii, reiese mai explicit
atunci când o reglementare care se referă la
drepturile fundamentale ale omului, care este mai
puţin favorabilă decât prevederile interne în cazul
respectiv, este prevăzută atât în pactele şi tratatele
la care România este parte, cât şi în normele
comunitare obligatorii.
10
Dacă, conform art. 20 alin. (2), prioritate ar
avea normele interne asupra dispoziţiei referitoare
la drepturile fundamentale ale omului mai puţin
favorabile prevăzute în pactele şi tratatele la care
România este parte, în cazul în care aceeaşi
reglementare este prevăzută în normele comunitare
obligatorii, prioritate ar avea, conform art. 48
alin. (2), respectiva reglementare, cu toate că este
contrară prevederilor interne, care erau mai
favorabile.
De asemenea, merită discutat şi cazul legat
de actele adoptate de Guvern pentru realizarea
atribuţiilor şi competenţelor sale. Astfel, la art. 108,
intitulat „Actele Guvernului” care face parte din
Capitolul 3 – „Guvernul” al Titlului III –
„Autorităţile publice” din Constituţia României,
republicată, se precizează, în cadrul alin. (1), că
„Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe”, fără a se
preciza despre ce fel de ordonanţe este vorba.
Din coroborarea acestor dispoziţii cu
prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, conform
cărora „Ordonanţele se emit în temeiul unei legi
speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile
prevăzute de aceasta”, deducem că este vorba
despre ordonanţele care se emit în temeiul unei legi,
deci despre aşa numitele ordonanţe simple ale
Guvernului, fără a se include şi ordonanţele de
urgenţă în această categorie de acte.
Totuşi, la art. 115 intitulat „Delegarea
legislativă”, care face parte din Capitolul 4 –
„Raporturile Parlamentului cu Guvernul” al
Titlului III, în cadrul alin. (4) se prevede că
„Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă
numai în situaţii extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia
de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. Este
vorba astfel de o altă categorie de ordonanţe,
respectiv cele de urgenţă, pentru a căror emitere nu
este necesară o lege de abilitare în acest sens.
Deci, pe lângă actele prevăzute că pot fi
adoptate de Guvern potrivit art. 108, respectiv
hotărâri şi ordonanţe, mai există o categorie, aceea
a ordonanţelor de urgenţă.
Pe cale de consecinţă, apreciem că
dispoziţiile art. 108 sunt incomplete, deoarece
prevăd că actele pe care le poate adopta Guvernul
sunt doar hotărârile şi ordonanţele (cu strictă
referire doar la ordonanţele simple), fără a face
referire şi la ordonanţele de urgenţă.
Se creează astfel o neconcordanţă
(antinomie) între art. 108 din Constituţie, articolul
cadru care se referă la actele adoptate de Guvern în
exercitarea atribuţiilor sale, şi art. 115, prin
neincluderea în cuprinsul primului articol a unei
categorii de acte normative, dacă nu cea mai
numeroasă, poate cea mai importantă, care poate fi
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Studii, opinii, informări
adoptată de Guvern, respectiv cea a ordonanţelor
de urgenţă.
De asemenea, sesizăm că şi redactarea
alin. (5) al art. 115 ar putea fi îmbunătăţită. Potrivit
acestor prevederi constituţionale: „Ordonanţa de
urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa
spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera
competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în
Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu
se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu
în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la
trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de
la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă
asupra ordonanţei, aceasta este considerată
adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide
de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa
de urgenţă cuprinzând norme de natura legii
organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la
articolul 76 alineatul (1)”.
Remarcăm că, deşi norma de la acest
alineat se referă strict la regimul juridic al
ordonanţelor de urgenţă, în cuprinsul tezei a treia a
alineatului se foloseşte termenul de „ordonanţă”,
ceea ce ar putea crea confuzii, prin faptul că acest
termen este folosit pentru desemnarea ordonanţelor
simple ale Guvernului, nu a celor de urgenţă.
În acelaşi context al antinomiilor
intraconstituţionale, considerăm că merită amintit şi
cazul ordonanţelor simple ale Guvernului, deşi
situaţia lor nu constituie propriu zis o antinomie.
Astfel, având în vedere prevederile art. 115
alin. (2) şi (3) din Constituţie, potrivit cărora
„Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu,
domeniul şi data până la care se pot emite
ordonanţe”, respectiv „Dacă legea de abilitare o
cere, ordonanţele se supun aprobării
Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până
la împlinirea termenului de abilitare.
Nerespectarea termenului atrage încetarea
efectelor ordonanţei”, se deduce că, de regulă,
pentru ordonanţele simple ale Guvernului (în aceste
alineate al art. 115 fiind vorba doar de acest gen de
ordonanţe), nu ar fi nevoie de aprobarea
Parlamentului, această aprobare fiind necesară
numai dacă legea de abilitare o cere în mod expres.
Însă, practica legislativă a Parlamentului ne
relevă faptul că toate legile de abilitare a
Guvernului de a emite ordonanţe prevăd
obligativitatea aprobării acestor ordonanţe de către
Parlament, excepţia devenind astfel regulă
unanimă.
Pe cale de consecinţă, considerăm că de
lege ferenda s-ar impune modificarea Constituţiei
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
în sensul prevederii ca obligatorie a procedurii de
supunere spre aprobare Parlamentului a
ordonanţelor Guvernului emise în temeiul unei legi
de abilitare. Precizăm că o asemenea procedură este
reglementată de Constituţie în ceea ce priveşte
ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.
Deşi, teoretic, situaţia ordonanţelor
Guvernului nu reprezintă o antinomie
intraconstituţională, neregăsindu-se dispoziţii în
Constituţie a căror interpretare să fie contradictorie,
totuşi am analizat acest caz ca şi o antinomie,
deoarece prevederile constituţionale sunt contrazise
de practica legislativă a Parlamentului, toate legile
de abilitare cerând în mod obligatoriu ca
ordonanţele emise în temeiul lor să fie supuse spre
aprobare Parlamentului.
5. Concluzii
Limbajul legislativ reprezintă un
compromis între exigenţa preciziei şi principiul
primordial al înţelegerii depline a textelor juridice.
Legiuitorul poate să precizeze unele expresii din
limba naturală, să le schimbe semnificaţiile, în
anumite cazuri să introducă expresii noi pe care le
creează el însuşi sau le împrumută din limbajele
specializate. Cu toate acestea, legiuitorul trebuie să
formuleze textele actelor normative într-o manieră
care să asigure înţelegerea de către destinatarii săi,
adică în limba naturală care reprezintă limba
înţelegerii generale în grupul lingvistic avut în
vedere. Acest factor pragmatic influenţează mai
degrabă semantica decât sintaxa limbii. De aceea,
se acordă o aşa de mare importanţă vocabularului
actelor normative. Prin alegerea cu grijă a
termenilor folosiţi se evită şi apariţia legilor de
interpretare, atât de nerecomandate de tehnica
legislativă.
Desigur limbajul străzii nu este un limbaj
de dorit pentru actele normative. Totuşi legiuitorul,
ca deţinător al legitimităţii, nu se poate sustrage de
la a prezenta normele sale şi a le face să fie înţelese
de toată lumea, căci el nu se adresează doar unui
singur individ. Valorile societăţii sunt traduse mai
întâi în reguli juridice şi aceste reguli sunt apoi
transpuse în cuvinte şi în fraze.
Claritatea şi precizia limbajului juridic
folosit în domeniul juridic se obţine din analizarea
şi utilizarea cât mai adecvată a termenilor şi
expresiilor ţinând seama de semnificaţia lor în mod
curent, precum şi de respectarea cerinţelor
gramaticale şi de ortografie, realizându-se
asigurarea unităţii terminologice a stilului juridic.
11
 Studii, opinii, informări
Unele considerente privind dreptul Parlamentului
sau al Guvernului de a dispune suspendarea,
modificarea sau încetarea unor clauze ale
contractelor colective de muncă
1. Un recent act normativ, respectiv
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 67/2007
privind aplicarea principiului egalităţii de tratament
între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor
profesionale de securitate socială1 prin care s-a
transpus în legislaţia română Directiva Consiliului
nr. 86/378/CEE din 24 iulie 1986 relativă la
aplicarea principiului egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei în regimurile profesionale de
securitate socială2 cu modificările şi completările
aduse prin Directiva Consiliului 96/97/CE din
20 decembrie 19963 readuce în prim plan o
problemă discutată în practica instanţei
constituţionale şi în doctrina juridică şi ne
prilejuieşte unele consideraţii legate de problema
dacă Parlamentul sau Guvernul (prin ordonanţe
sau ordonanţe de urgenţă) pot dispune
suspendarea, modificarea sau încetarea aplicării
unor clauze ale contractelor colective de muncă,
în condiţiile art. 41 alin. (5) din Constituţia
României care statuează că negocierea colectivă şi
contractele colective de muncă sunt garantate.
Un scurt istoric al chestiunii în cauză se
impune. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 98/2000 privind unele măsuri pentru întărirea
disciplinei salariale şi financiare în regiile
autonome, societăţile şi companiile naţionale şi în
unele societăţi comerciale cu capital majoritar de
1
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 443 din 29 iunie 2007
2
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1986
3
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene, seria L, nr. 46 din 17 februarie 1997
12
prof. univ. dr. Andrei POPESCU
consilier, şef de departament
Consiliul Legislativ
stat, în anul 20004, Guvernul a dispus suspendarea
clauzelor contractelor colective de muncă aflate
în contradicţie cu noua reglementare care încerca
să dimensioneze raţional fondurile de salarii în
aceste unităţi în care statul era acţionar majoritar.
Sub presiunea protestelor sindicale, ulterior prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2000 de
modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 58/20005 s-a precizat expres că
dispoziţiile Legii nr. 130/1996 privind contractul
colectiv de muncă au fost şi rămân în vigoare,
renunţându-se la suspendarea acelor clauze din
contractul colectiv de muncă ce puteau contraveni
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/20006.
În legătură cu această problemă au fost
formulate, la vremea respectivă, două opinii:
Într-o primă opinie, s-a apreciat că
dispoziţia respectivă este flagrant neconstituţională
din moment ce fostul articol 38 alin. (5) (respectiv
actualul art. 41 alin. 5) din Constituţia României
statornicea că „dreptul la negocieri colective în
materie de muncă şi caracterul obligatoriu al
convenţiilor colective sunt garantate”. Se conchidea
că „pe cale normativă, constituţional nu apare
4
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 229 din 24 mai 2000
5
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 303 din 21 iunie 2002,
6
Ambele ordonanţe de urgenţă au fost respinse de
Parlament, respectiv prin Legea nr. 17/2002 (Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 21 ianuarie
2002) şi Legea nr. 6/2002 (Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002)
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Studii, opinii, informări
posibilă „suspendarea” unor stipulaţii” din
contractele colective7.
Această opinie a fost împărtăşită şi de
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 102/20018,
dar, într-o opinie separată9, s-a apreciat că textul
constituţional garantează caracterul obligatoriu al
convenţiilor colective inter partes, iar nu şi în
raport cu statul. „Într-adevăr - se sublinia în opinie
separată - este evident că statul are dreptul
constituţional de a emite reglementări juridice în
domeniile ce fac obiectul convenţiilor colective de
muncă, reglementări juridice care sunt opozabile
subiectelor de drept cărora le sunt aplicabile
convenţiile colective de muncă – şi anume, atât la
momentul negocierii şi al încheierii acestora, cât şi
pe parcursul executării lor, altfel ar însemna că
materiile ce fac obiectul convenţiilor colective de
muncă exced domeniului de legiferare statală şi
rămân supuse voinţei semnatarilor convenţiilor
colective de muncă”.
Această a doua opinie este susţinută şi în
doctrină, care adaugă10 încă câteva argumente între
care:
- neintervenţia legiuitorului în contracte în
general nu are, în condiţiile actuale, caracter
absolut;
- intervenţia legiuitorului în contracte este
admisibilă pentru raţiuni de ordine publică socială;
- aplicând raţionamentul per a contrario,
dacă s-ar adopta prima opinie, „ar însemna pur şi
simplu că materiile ce fac obiectul convenţiilor
colective de muncă exced legiferării statale şi
rămân supuse numai voinţei semnatarilor lor.
Juridic – şi nu numai din acest punct de vedere –
este însă o soluţie de neadmis. Pe de o parte trebuie
reţinut că, potrivit art. 7 alin. 2 şi art. 8 din Legea
nr. 130/1998, caracterul obligatoriu al contractelor
colective este recunoscut numai dacă sunt încheiate
cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Pe de
altă parte, se impune subliniat art. 16 alin. (2) din
Constituţia României, care dispune: „Nimeni nu
este mai presus de lege” aşadar, nici părţile
contractelor colective de muncă11.
2. Art. 9 din O.U.G. nr. 67/2007 are
următoarea redactare: „Dispoziţiile contrare
principiului egalităţii de tratament din următoarele
7
A se vedea Şerban Beligrădeanu – Legislaţia muncii
comentată, vol. XXXVI (vol. 2/2000) p. 315
8
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 655 din 18 octombrie 2001
9
A se vedea Lucian Mihai – Opinie separată la Decizia
Curţii Constituţionale nr. 102/2001, Idem
10
A se vedea Ion Traian Ştefănescu – Tratat de dreptul
muncii, vol. I, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2003, p.
230-231
11
Ion Traian Ştefănescu – Tratat de dreptul muncii,
Bucureşti, Editura Wolters Kluwer, 2007, p. 160
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
acte normative12, precum şi din alte acte normative,
din contractele colective, din regulamentele
întreprinderilor sau din orice alte aranjamente
referitoare la schemele profesionale de securitate
socială, vor fi modificate până în data de
30 septembrie 2007 astfel încât să se asigure
aplicarea efectivă a principiului egalităţii de
tratament în acele scheme cel mai târziu la data de
31 decembrie 2008, în caz contrar prevederile
respective devenind inaplicabile13”.
Cum, evident, legea dispune numai
pentru viitor, prin acest articol s-a imaginat o
12
Este vorba de Legea nr. 80/1995 privind statutul
cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu
modificările şi completările ulterioare, Legea
nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din
14 octombrie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor
personalului diplomatic şi consular, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din
2 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 595/2003, Legea nr. 179/2004 privind pensiile
de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
485 din 31 mai 2004, cu modificările ulterioare, Legea
nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu
modificările şi completările ulterioare, Legea nr.
567/2004 privind statutul personalului auxiliar de
specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor
de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare, Legea nr.96/2006
privind statutul deputaţilor şi senatorilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 3
mai 2006, cu completările ulterioare, şi Legea nr. 7/2006
privind statutul funcţionarului public parlamentar,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
35 din 16 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare.
13
O soluţie similară a fost utilizată, relativ recent, când a
fost modificată şi completată Legea nr. 202/2002 privind
egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
prin Legea nr. 340/2006 (Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 642 din 25 iulie 2006) care, într-un articol
III dispune, cu valoare de principiu că: „Orice dispoziţie
care încalcă principiul egalităţii de şanse şi tratament
între femei şi bărbaţi cuprinse în contractele individuale
şi colective de muncă, în regulamentele interne ale
unităţilor, în statutele profesiilor independente şi ale
organizaţiilor sindicale şi patronale ori ale asociaţiilor
nonprofit sau ale celor cu scop lucrativ sunt şi rămân
abrogate”. Prof. Ion Traian Ştefănescu arată că „strict
juridic, ar fi fost corect să se precizeze că dispoziţiile în
cauză sunt nule de drept, iar nu abrogate”, conform
Tratat de dreptul muncii, Bucureşti, Editura Wolters
Kluwer, 2007, p. 160.
13
 Studii, opinii, informări
soluţie pentru ca legislaţia în vigoare care ar putea
conţine posibile dispoziţii contrare principiului
egalităţii de tratament să fie modificate, respectiv
până la 30 septembrie 2007, astfel încât aplicarea
efectivă a acestui principiu să poată opera cel mai
târziu la data de 31 decembrie 2008, în caz contrar
prevederile respective devenind inaplicabile.
Art. 9 ridică, din nou problema dacă
Guvernul, prin ordonanţă de urgenţă, poate sau nu
să dispună un anume comportament pentru părţile
contractelor colective de muncă, respectiv în cazul
de faţă modificarea, dacă contravine principiului
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, până la
30 septembrie 2007, iar dacă nu o fac, până cel mai
târziu la data de 31 decembrie 2008, dispoziţiile
contrare devenind inaplicabile.
Argumentele aduse în favoarea tezei că art.
41 alin. (5) al Constituţiei garantează caracterul
obligatoriu al contractelor (convenţiilor) colective
numai inter partes şi nu în raport cu statul sunt, pe
deplin, valabile şi în cazul art. 9 din O.U.G.
nr. 67/2007. În cele ce urmează nu înţelegem să le
reluăm, ci, dimpotrivă, să adăugăm, dacă este
posibil, altele noi, unele derivând din directiva care
este transpusă prin această ordonanţă de urgenţă,
celelalte decurgând din teoria dreptului
(constituţional).
Suntem însă datori să relevăm că soluţia
adoptată de Guvern de a stabili un termen (30
septembrie 2007) până la care actele normative
nominalizate, alte asemenea acte normative,
inclusiv contractele colective de muncă,
regulamentele întreprinderilor şi orice aranjamente
referitoare la schemele profesionale de securitate
socială, să fie modificate, în caz contrar, până la un
nou termen (31 decembrie 2008) prevederile
respective devenind inaplicabile, este o soluţie
fundamentată (dacă ne raportăm la problemele
sociale complexe pe care le-a generat O.U.G.
nr. 98/2000), asigurând premisele pentru ca,
treptat, în timp, să se procedeze la aplicarea
principiului comunitar al egalităţii de tratament (cu
alte cuvinte, s-a evitat o reglementare tranşantă, la
un singur termen, care ar fi putut brusca aplicarea,
în esenţa lui, a acestui principiu comunitar şi genera
– posibil – tensiuni sociale).
Din perspectiva Directivei Consiliului
86/378/CEE referitoare la aplicarea principiului
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în
regimurile profesionale de securitate socială,
constatăm că, de fapt, art. 9 din O.U.G. nr. 67/2007
reprezintă o preluare (cu adaptarea la legislaţia
română) a art. 7 lit. a din Directivă care are
următoarea redactare:
„Statele membre vor adopta măsurile
necesare pentru a asigura ca:
14
a) să fie nule, să poată fi declarate nule
sau să poată fi modificate, dispoziţiile contrare
principiului egalităţii de tratament din contractele
colective obligatorii din punct de vedere juridic,
regulamentele de întreprinderi sau orice alte
aranjamente relative la regimurile profesionale”.
În funcţie de obligaţiile ce revin României
ca stat membru al Uniunii Europene, în raport cu
complexitatea schemelor profesionale de securitate
socială, s-a optat deci, într-o primă etapă, până la
30 septembrie 2007, pentru modificarea acestora şi,
în orice caz, dacă nu se vor opera aceste modificări,
la declararea lor ca „inaplicabile”.
Reglementări similare celei din Directiva
86/378/CEE se regăsesc şi în alte directive ce
constituie dreptul social european. Astfel, potrivit
Directivei 76/207/CE referitoare la aplicarea
principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi
femei în privinţa accesului la angajare, formare
profesională şi promovare şi a condiţiilor de
muncă14, statele membre trebuie să adopte măsuri
pentru ca dispoziţiile contrare acestui principiu şi
care sunt incluse (la momentul transpunerii
directivei) în convenţiile colective, contractele de
muncă, regulamentele întreprinderilor sau în
reglementările ce guvernează profesiile
independente să poată fi declarate nule sau, după
caz, modificate (art. 5, pct. 2a). În cazul altor
directive, statele sunt obligate ca, până la o anumită
dată prevăzută pentru transpunerea directivei, să ia
toate măsurile pentru ca partenerii sociali să
introducă în contractele (convenţiile) colective
reglementările comunitare. Este cazul, spre
exemplu, al Directivei 92/85/CEE privind
introducerea măsurilor de încurajare a îmbunătăţirii
securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătoarelor
gravide, lăuze sau care alăptează15.
Din cele de mai sus, rezultă că, sub aspect
conceptual, directivele comunitare se referă,
frecvent, la posibilitatea ca statul în mod nemijlocit
sau, după caz, acesta delegând partenerii sociali, să
reglementeze anularea sau modificarea unor
dispoziţii din contractele (convenţiile) colective de
muncă, dacă prin ipoteză legislaţia naţională este
contrară normelor comunitare în cauză.
Este evident că în aceste directive regăsim
un argument în plus, extrem de puternic, în
favoarea ideii că art. 41 alin. (5) din Constituţia
României nu exclude posibilitatea legiuitorului de a
interveni, din raţiuni de interes general, pentru
modificarea sau anularea unor dispoziţii din
contractele colective de muncă.
14
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene, seria L, nr. 39 din 14 februarie 1976
15
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene, seria L, nr. 318 din 28 noiembrie 1992
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Studii, opinii, informări

Pe planul dreptului constituţional, se ştie, 3. În concluzie, dacă în baza textului

că una din funcţiile statului o reprezintă funcţia
legislativă prin care acesta stabileşte reguli de
conduită pentru toţi cetăţenii, funcţia respectivă
având un caracter originar, de ea depinzând, în
conţinutul lor, celelalte două funcţii statale
(executivă şi jurisdicţională)16. Sub un alt aspect,
parlamentul are o competenţă, în principiu
nelimitată, dar pe care o exercită în cadrul
dispoziţiilor Constituţiei. Între funcţiile
parlamentului, cea mai importantă este funcţia
legislativă, denumită uneori şi deliberativă17,
limitele acestei puteri rezultând din însăşi
noţiunea de lege18. Dacă există voinţă politică,
practic, orice relaţii sociale pot fi reglementate prin
lege, dar sunt şi domenii ale vieţii sociale care pot fi
reglementate numai prin lege (de exemplu
incompatibilităţile calităţii de membru al
Guvernului, responsabilitatea ministerială etc.)19.
Din examinarea sistematică a Constituţiei
nu rezultă, în nici un caz, faptul că există vreun
domeniu care să fie exclus din competenţa de
legiferare a Parlamentului, în cazul nostru, cel al
conţinutului contractelor colective.
Evident, Parlamentul şi, după caz,
Guvernul pot, oricând, reglementa cadrul general
în care urmează să se desfăşoare negocierile
colective între partenerii sociali, dar, niciodată, nu
pot interveni direct, pe fond, între părţile
contractului colectiv, respectiv pe conţinutul
negocierii. Ca şi în cazul contractelor civile (art. 5
din Codul civil), părţile contractului colectiv de
muncă sunt datoare însă să respecte ordinea publică
şi bunele moravuri.
constituţional, dreptul la negocieri colective în
materie de muncă şi caracterul obligatoriu al
convenţiilor colective sunt garantate între părţi, tot
atât de adevărat, este, şi că, în raport cu necesităţile
sociale, statul este îndreptăţit oricând, prin lege sau,
după caz, ordonanţă a Guvernului, să intervină
pentru reglementarea, perfecţionarea şi, după caz,
adoptarea unor soluţii care să răspundă acestor
necesităţi.
O atare problemă s-a ridicat în cazul
contractelor colective de muncă tocmai pentru ca
acestea, potrivit legii, sunt izvoare de drept, iar,
prin natura lor, au un caracter regulamentar,
creator de norme de drept20.
În afară de contractele (convenţiile)
colective, directiva în cauză şi O.U.G. nr. 67/2007
se referă şi la regulamentele întreprinderii. În
realitate, pentru legislaţia română, este vorba de
regulamentul intern şi regulamentul de organizare
şi funcţionare al unităţii. Fireşte, neexistând un text
constituţional similar celui privind contractele
colective şi în legătură cu aceste regulamente, este
cert că ele pot fi oricând modificate sau anulate pe
calea unui act normativ.

16
Ioan Muraru, Simina Tănăsescu – Drept constitutiv
şi instituţii publice, ediţia a X-a, revăzută şi completată,
Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2002, p. 314
17
Ion Deleanu – Drept constituţional şi instituţii
politice: Tratat, vol. I, Bucureşti, Editura Europa Nova,
1996, p. 250
18
Ioan Muraru, Simina Tănăsescu – op. cit., p. 420
19 20
Cristian Ionescu – Tratat de drept constituţional Ion Traian Ştefănescu – Tratat de dreptul muncii,
contemporan, Bucureşti, Editura All Beck, 2003, p. 666 Bucureşti, Editura Wolters Kluwer, 2007, p. 132
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 15
 Studii, opinii, informări
Preocupări actuale de drept constituţional
reflectate de revistele juridice străine
Din paginile numerelor recente ale revistelor
juridice străine au fost selectate câteva articole care
reflectă aspecte din domeniul dreptului
constituţional. Grupajul de mai jos îşi propune să
ofere celor interesaţi posibilitatea de a cunoaşte
punctele de vedere ale unor autori deja consacraţi în
domeniu.
1. „Revue du droit public” prezintă, în
nr.1/2007, un interesant articol - Revizuirea
Constituţiei şi regulile constituţionale intangibile în
dreptul german1. Aspectele comentate de autor au în
vedere principiul de intangibilitate al unor reguli
constituţionale, precum şi conţinutul acestora.
În introducerea articolului propriu-zis,
autorul readuce în memoria cititorilor faptele care au
făcut posibilă suprimarea democraţiei liberale prin
simpla modificare a Constituţiei, în Germania, în
anul 1933. El reaminteşte cititorilor contextul istoric,
referindu-se la numirea lui Adolf Hitler în funcţia de
cancelar la 30 ianuarie 1933, la guvernul constituit,
precum şi la o serie de legi care au fost adoptate.
Ordonanţa din 28 februarie 1933 „având drept scop
protejarea Poporului şi a Statului” a reprezentat
momentul suspendării a şapte libertăţi fundamentale
ale cetăţeanului. Guvernul Reichului putea lua orice
măsură în vederea restabilirii ordinii în locul
guvernului Landului. Au fost organizate noi alegeri
la 5 martie 1933. „Legea pentru a pune capăt
suferinţei Poporului şi a Reichului” adoptată de
noua Adunare la 24 martie 1933 a autorizat
Guvernul Reichului să adopte legi „care derogă de
la Constituţie”. Legile din 31 martie 1933 şi
7 aprilie 1933 au plasat Landurile sub autoritatea
directă a Guvernului Reichului şi au pronunţat
dizolvarea Adunărilor parlamentare a Landurilor.
Prin Legea din 7 aprilie 1933, funcţia publică a fost
epurată.
„Legea privind recrearea partidelor
politice” din 14 iulie 1933 a conferit monopolul
1
Michel Fromont, La révision de la Constitution et les
règles constitutionnelles intangibles en droit allemand
16
Svetlana BACIU
expert, Consiliul Legislativ
partidului naţional-socialist. „Legea din 30 ianuarie
1934 asupra reconstrucţiei Reichului” a suprimat
complet Landurile şi a conferit puterea constituantă
Guvernului.
Referindu-se la modificările care au fost
aduse Constituţiei de la Weimar într-o modalitate
formal corectă, la guvernul cu aparenţe legale,
juriştii şi oamenii politici germani au pus în evidenţă
faptul că aceasta nu stabilea nici un fel de limită
materială modificărilor care-i puteau fi aduse.
Autorul arată că regulile de procedură
impuse de Constituţia de la Weimar nu au fost
respectate, majoritatea necesară votării legii
constituţionale fiind obţinută datorită unei modificări
a regulamentului Adunării care încălca spiritul
Constituţiei.
Ca urmare, pentru a nu se mai repeta
asemenea situaţii, în 1949, redactorii Legii
fundamentale germane au considerat că se impun o
serie de constrângeri formale şi limite materiale.
Sunt consolidate totodată regulile de formă şi
procedură. Constituţia nu poate fi modificată decât
printr-o lege adoptată cu o majoritate de 2/3 din
membri Bundestagului (şi la fel ca şi în Constituţia
de la Weimar, de 2/3 din voturile Bundesratului), dar
ea nu poate fi modificată decât printr-o lege care să
modifice în mod expres textul Legii fundamentale.
Cele două tipuri de limitări apărute în 1949
şi în 1992 sunt analizate de autorul articolului, unul
vizând revizuirea Constituţiei în mod explicit şi
celălalt modificarea implicită a Constituţiei prin
încheierea de tratate privind construcţia europeană.
Astfel, conform art. 79, alin. 3 al
Constituţiei „orice modificare a prezentei Legi
fundamentale care ar aduce atingere organizării
Federaţiei în Landuri, principiului participării
Landurilor la legislaţie şi principiilor enunţate în
art. 1 şi art. 20 este interzisă”. Sancţiunea pentru
încălcarea acestei interdicţii este nulitatea legii de
revizuire constituţională, nulitate ce poate fi
constatată de către Curtea Constituţională federală în
cadrul uneia dintre cele trei proceduri care pot pune
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Studii, opinii, informări
în cauză validitatea unei reguli de drept cu privire la
Constituţie. Doctrina este unanimă în a considera că
art. 79 alin. 3 al Legii fundamentale este intangibil.
Art. 1 şi art. 20, în principal, stabilesc
principiul protecţiei drepturilor fundamentale, cel al
statului de drept şi cel al democraţiei, iar Legea
fundamentală declară astfel intangibile caracterul
federal al statului german, caracterul său democratic,
principiul statului de drept şi cel care este legat de
protecţia drepturilor fundamentale. Aceste principii
declarate intangibile sunt considerate astfel
elementele esenţiale ale ordinii constituţionale
stabilite de Legea fundamentală şi caracterizează
ceea ce juriştii germani denumesc adesea identitatea
sau natura însăşi a regimului politic instituit în 1949.
Nici o revizuire constituţională obişnuită nu-i poate
aduce atingere.
Cu ocazia ratificării Tratatului de la
Maastricht, când a avut loc cea de-a 38-a revizuire
constituţională a Legii fundamentale, în anul 1992, a
fost stabilit principiul limitării puterii de a transfera
competenţe Uniunii Europene, prin textul articolului
23, alineatul 1, astfel redactat: „Pentru edificarea
unei Europe unite, Republica Federală contribuie la
dezvoltarea Uniunii Europene care este ataşată
principiilor federative, sociale, ale statului de drept
şi ale democraţiei cât şi principiilor de subsidiaritate
şi care garantează o protecţie a drepturilor
fundamentale substanţial comparabilă cu cea a
prezentei Legi fundamentale. În acest scop,
Federaţia poate transfera drepturi de suveranitate
printr-o lege aprobată de Bundesrat. Art. 79
alineatul 2 şi 3 este aplicabil instituţiei Uniunii
Europene, cât şi modificărilor bazelor sale
convenţionale şi altor texte asemănătoare care
modifică sau completează prezenta Lege
fundamentală în conţinutul său sau fac posibile
astfel de completări sau modificări”.
Autorul are unele obiecţii în ceea ce priveşte
această dispoziţie pe care le prezintă în cuprinsul
articolului.
Până acum chestiunea respectării art. 23 al
Legii fundamentale nu s-a pus decât o singură dată
cu ocazia examinării constituţionalităţii legii care
autoriza ratificarea Tratatului de la Maastricht.
Autorul îşi propune de asemenea să
delimiteze regulile constituţionale care beneficiază
de intangibilitate, prin prezentarea unor decizii ale
Curţii Constituţionale federale, în articol fiind pe larg
dezvoltate consideraţiile sale în legătură cu aceste
decizii, printre care şi cele care se referă la secretul
corespondenţei sau inviolabilitatea domiciliului.
În concluzia articolului sunt prezentate pe
scurt situaţia dreptului german în materia tratată,
precum şi observaţii cu privire la dreptul francez,
ceea ce îi permite autorului să-şi prezinte opiniile şi
dintr-o perspectivă comparată.
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
2. „Revue française de droit
constitutionnel” nr. 69/2007, publică articolul
Consiliul Constituţional, gardian al Constituţiei şi
directivele comunitare2. Autorii încep prin a arăta că
în pofida imprevizibilităţii jurisprudenţei
constituţionale, decizia emisă în anul 2006 de către
Consiliul Constituţional francez - Decizia nr. 2006-
540 DC - era aşteptată pentru a clarifica raporturile
dintre dreptul constituţional şi dreptul comunitar
derivat.
Au existat ample comentarii pe marginea
politicii jurisprudenţiale, încă din anul 2004, an
important în gestionarea de către Consiliul
Constituţional a controlului dreptului comunitar
derivat. Consiliul Constituţional deduce astfel din
art. 88-1 al Constituţiei „o exigenţă constituţională
de transpunere a directivelor comunitare, la aceasta
neputând fi adus nici un obstacol, decât în caz de
dispoziţie expresă contrară a Constituţiei”.
În 2006, prin Decizia 2006-540 DC, Înalta
jurisdicţie afirmă prevalenţa Constituţiei şi acceptă
să controleze directivele comunitare; decizia
„oficializează” competenţa Consiliului
Constituţional francez de a controla, cu ocazia
examinării unei legi de transpunere, directivele
comunitare.
Autorii îşi prezintă punctele de vedere în
legătură cu aceste aspecte, referindu-se la
confirmarea prevalenţei Constituţiei şi la controlul
directivelor comunitare privit ca o „inovaţie”.
Articolul 88-1 al Constituţiei este privit în calitate de
fundament intern al transpunerii directivelor, dar şi
al neutralizării principiului de prioritate al dreptului
comunitar, fiind pe larg analizat în paginile studiului.
Consiliul Constituţional francez îşi reafirmă
poziţia adoptată în 2004, dar ceea ce este nou pentru
anul 2006 este faptul că se precizează o limită la
imunitatea constituţională a unei legi de
transpunere. În Decizie, Consiliul nu mai
menţionează „o dispoziţie expresă contrară a
Constituţiei”, ci „o regulă sau un principiu inerent
identităţii constituţionale a Franţei”. Reformularea
este privită ca o novaţie jurisprudenţială ce ridică o
serie de întrebări ce vor putea fi clarificate numai de
jurisprudenţa viitoare. Sunt prezentate observaţiile
autorilor legate de această noţiune. Ei consideră, de
altfel, că deşi formula este prea vagă, ea este totuşi
mai bine adaptată. Este remarcat faptul că noţiunea
de identitate constituţională înglobează atât apărarea
particularităţilor instituţionale ale Republicii, cât şi
protecţia drepturilor fundamentale.
Prin Decizia 2006-540 DC, Consiliul
Constituţional admite pentru prima dată într-o
2
Philippe Blachèr, Guillaume Protière, „Le Conseil
Constitutionnel, gardien de la Constitution face aux
directives communautaires„
17
 Studii, opinii, informări
manieră atât de limpede competenţa sa de a controla
o directivă comunitară cu ocazia examinării unei legi
de transpunere. Considerentul 18, enunţă noua
politică jurisprudenţială în materie: „Consiliul
Constituţional, sesizat în condiţiile prevăzute de
art. 61 al Constituţiei în legătură cu o lege ce are ca
scop transpunerea în dreptul intern a unei directive
comunitare este cel care trebuie să vegheze la
respectarea acestei exigenţe (transpunerea în
dreptul intern a unei directive comunitare); totuşi
controlul pe care îl exercită în acest scop este supus
unei duble limite”.
Sunt de asemenea prezentate consideraţiile
autorilor în legătură cu evaluarea Directivei în raport
cu Constituţia. Transpunerea unei directive
generează o evaluare a actului comunitar derivat în
raport cu anumite dispoziţii constituţionale, control
care precede pe cel al legii de transpunere în raport
cu directiva. Confruntarea între directivă şi
Constituţie se prezintă ca un control preliminar, dar
indispensabil îndeplinirii controlului
constituţionalităţii legii de transpunere, mai ales
atunci când aceasta din urmă reia „in extenso”
norma de drept comunitar. Autorii studiului arată că
examenul preventiv operat între directivă şi
Constituţie apare ca fiind conform „bazelor
constituţionale ale sistemului juridic comunitar”. În
privinţa controlului directivă/constituţie, din punctul
lor de vedere este permisă o analiză care arată că
evaluarea constituţională a dreptului derivat rezultă
dintr-un principiu cardinal al Uniunii Europene:
„Uniunea respectă identitatea naţională a statelor
sale membre” (art. 6 din Tratatul UE).
Din punct de vedere material, judecătorul
constituţional confruntă în fapt legea cu directiva pe
care ea o transpune şi nu cu Constituţia.
Referindu-se la Decizia 2006-540 DC,
autorii susţin că aceasta precizează „raporturile pe
care le întreţin legea, directiva şi Constituţia,
confirmând, în acelaşi timp, logica de control pusă
în evidenţă şi ideea conform căreia Consiliul are în
vedere aceste chestiuni, nu în termeni de ierarhie a
normelor, ci în termeni de competenţe
jurisdicţionale”. Decizia confirmă astfel
poziţionarea Consiliului Constituţional francez în
calitate de nou protagonist al procesului de receptare
a dreptului comunitar.
3. Articolul „2007: Finanţarea campaniilor
electorale”3, publicat în „Revue du droit public”
nr.1/2007, este consacrat studierii aspectelor legate
de finanţarea campaniilor electorale în Franţa.
Referindu-se la alegeri, autorul remarcă
existenţa unor factori foarte variaţi în afara costului
3
Jean-Pierre Camby, 2007: le financement des
campagnes électorales
18
indus de acestea şi adesea puţin cunoscut de cetăţeni.
Este vorba de numărul candidaţilor, de regulile
financiare deja binecunoscute şi respectate privind
campaniile electorale care joacă un rol important.
Autorul precizează că alegerea preşedintelui
Republicii este cea care ridică cele mai puţine
probleme legate de finanţare. Legea din 6 noiembrie
1962, cu ultima modificare prin Legea organică din
5 aprilie 2006, face trimitere la dreptul comun, fiind
vorba de finanţarea campaniilor cu unele adaptări.
În cuprinsul articolului se pot regăsi
numeroase date legate de plafoanele de cheltuieli
electorale, cu referire la alegerile prezidenţiale şi
legislative din 1995, 2002, plafoane ce nu au fost
niciodată depăşite din momentul în care au fost
stabilite.
Cheltuielile electorale sunt definite de Codul
electoral francez ca fiind făcute „în scopul alegerii”
şi „prezentate direct în folosul candidatului” cu
„acordul acestuia”, fiind rambursate, conform unor
anumite reguli ce asigură neutralitatea campaniilor
în ceea ce priveşte situaţia personală a candidatului.
Printre sursele de finanţare figurează donaţiile din
partea persoanelor fizice, sprijinul partidelor
politice, împrumuturile sau alte aporturi personale,
care deschid dreptul la rambursare, cu condiţia să fi
fost înscrise ca atare de către mandatarul financiar în
contul de campanie. Validarea contului de campanie
permite obţinerea unei rambursări forfetare în limite
diferite, în funcţie de procentul de sufragii obţinut.
Legiuitorul a încredinţat puterea de a
examina conturile, Comisiei naţionale a conturilor
de campanie, precum şi cea de a diferenţia
sancţiunile aplicabile, şi numai în caz de recurs,
Consiliului Constituţional. Conform Legii organice
din 5 aprilie 2006, Comisia sau Consiliul în caz de
recurs „stabileşte” suma totală a rambursării şi va
putea să o reducă în funcţie de neregulile constatate.
Atât campania pentru alegerile
prezidenţiale, cât şi cea pentru alegerile legislative se
derulează deci fără asumarea vreunui cost financiar
din partea candidaţilor, cu existenţa unui mecanism
de rambursare forfetară menit să asigure in fine
neutralitatea financiară a întregii operaţiuni pentru
candidat. Sumele rambursate reprezintă cheltuielile
legale ale „candidatului”, adică acelea care sunt
finanţate fie din venituri proprii, prin aport personal
identificat ca atare, fie provenind din împrumuturi.
Ele trebuie să rămână în limita jumătăţii plafonului
cheltuielilor de campanie. Sistemul de finanţare
pentru alegerile prezidenţiale este completat de
asemenea prin vărsarea unui avans de 153.000 euro
pentru fiecare candidat.
Autorul subliniază că legiuitorul a creat un
obstacol în calea îmbogăţirii personale în urma
campaniilor electorale, el permiţând fiecăruia, chiar
în afara susţinerii financiare a unui partid, să
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Studii, opinii, informări
candideze, fără să fie necesar să finanţeze propria
campanie, fiind asigurată astfel egalitatea
candidaţilor. Candidaţii nu mai întâmpină astfel nici
un obstacol în afara celor 500 de semnături de
prezentare necesare.
Referindu-se la contribuabili, autorul arată
că această campanie nu-i costă nimic pe candidaţi,
dar se traduce printr-un cost pentru contribuabil.
Sunt oferite date statistice comparative legate de
rambursarea forfetară din 2002 - 53,5 milioane de
euro, la care se adaugă costul rambursării
cheltuielilor de propagandă. În total alegerile
prezidenţiale au costat 200 milioane de euro, faţă de
1995, de numai 133,5 milioane de euro. Cifrele
legate de costul alegerilor legislative, comparativ
apar mai mici, crescând între 1993 şi 1997, costul
rămânând neschimbat pentru cele două legislaturi
precedente la care se referă autorul - de 134,4
milioane de euro.
În ceea ce priveşte principiile de finanţare,
pentru alegerile legislative, acestea sunt aceleaşi ca
şi pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea
jurisprudenţa privind calificarea cheltuielilor
electorale este aproape identică.
Plafoanele de cheltuieli fixate la 38.000
euro, plus 0,15 euro per locuitor al circumscripţiei,
majorate cu un coeficient de 1,18 permit pe larg
derularea unei campanii electorale.
Dar, vorbind despre costul democraţiei
autorul subliniază că acesta nu se opreşte aici. De la
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
Legea din 11 martie 1998, ajutorul public acordat
partidelor politice permite acestora să beneficieze de
o dotare, de-a lungul legislaturii, atribuită pe
jumătate, în funcţie de rezultatele alegerilor
legislative generale, condiţionat, iar pe jumătate, în
funcţie de locurile obţinute în cele două adunări
legislative. Dotarea depinde într-o foarte mare
măsură de rezultatele electorale. Rezultatul
alegerilor legislative este deci foarte important în
termeni financiari pentru partidele politice, chiar şi
pentru acelea care nu obţin nici un loc, dar care pot
avea acces la prima fracţiune a ajutorului. (În anexa
articolului sunt prezentate tabele cu partidele şi
grupările politice ce beneficiază de prima fracţiune a
ajutorului public pentru anul 2006 şi cele care
beneficiază de a doua fracţiune a ajutorului public
pentru anul 2007). Autorul remarcă faptul că mulţi
dintre alegători nici nu ştiu, de exemplu, că numai
buletinul lor, singur, „aduce” partidului candidatului
pentru care votează 1,5 euro pe an, pe toată durata
legislaturii, cu condiţia ca acest partid să fi prezentat
candidaţi ce au obţinut cel puţin 1% din sufragiile
exprimate, în cel puţin 50 de circumscripţii.
Autorul subliniază faptul că a fost asigurată
pe plan financiar egalitatea de şanse dintre candidaţi,
că cetăţenilor li s-a permis să „orienteze” ajutorul
public şi să cunoască limpede care este costul
campaniilor şi care sunt sursele de finanţare.
19
 PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIV
de-a lungul timpului
Medalion
O figură de marcă a dreptului românesc –
IOAN IONESCU-DOLJ (1875 – 1947),
Prim-preşedinte al Consiliului Legislativ,
membru corespondent al Academiei Române
Ioan Ionescu-Dolj s-a născut în comuna
Boureni din judeţul Dolj, la 14 septembrie 1875, ca
fiu de ţărani foarte săraci. Încă din clasele primare,
copilul se distinge prin vioiciunea spiritului şi
sârguinţa sa. Urmează Liceul „Carol I” la Craiova,
fiind întreţinut de o familie binevoitoare, pe lângă
copiii căreia trebuia să constituie un model şi un
îndemn la învăţătură. La terminarea liceului, în
1894, primeşte funcţia de ajutor de subprefect la
plasa Cîlnicu din judeţul Gorj, dar nu rămâne decât
câteva luni în acest post şi reuşeşte să vină la
Bucureşti pentru a se înscrie la facultate. Alege
Facultatea de Drept, pentru că avea timpul de studiu
cel mai scurt: după doi ani se elibera o diplomă care
permitea angajarea ca funcţionar de bancă.
Într-adevăr, după doi ani, Ioan Ionesu-Dolj intră
funcţionar la Creditul Funciar Urban, dar nu
părăseşte facultatea şi, în al treilea an, îşi ia licenţa
în drept, ca şef al promoţiei.
În iunie 1898 este numit ajutor de judecător
în comuna Cîmpul, judeţul Buzău. Într-o scurtă
însemnare, scrisă puţin înaintea morţii sale, Ioan
Ionesu-Dolj arată prin ce întâmplare a intrat în
magistratură:
Era în timpul atotputerniciei partidelor
politice, când nu era posibil să ocupi o atare
funcţie la stat dacă nu aveai un „sfânt” şi încă unul
din cei puternici. În magistratură se ştia graţie
cărui protector a intrat fiecare. O întâmplare
fericită a făcut ca eu să fiu scutit de această
servitute, care nu te părăsea, ci te apăsa toată
viaţa.
Mult regretatul G. Palade, fiind ministru de
justiţie şi văzând că toate numirile ce făcuse în
magistratură erau numai după intervenţia
20
persoanelor influente sau a partizanilor politici, s-a
gândit că ar fi bine să facă numiri şi din rândul
celor fără protecţie politică. Pentru aceasta s-a
adresat Universităţii, cerând să-i recomande tineri
care au luat licenţa cu bile albe. Universitatea a
răspuns şi între cei recomandaţi am fost şi eu, fără
să ştiu nimic despre aceasta, până când într-o zi
din iunie 1898 mă pomenesc chemat la minister pe
motiv că d-l ministru vrea să mă vadă. Mergând la
minister, directorul personalului, unde m-am
prezentat mai întâi, mi-a comunicat despre ce este
vorba, adăugând că odată cu mine au mai fost
chemaţi doi colegi ai mei.
O bucurie nespusă şi o mândrie tinerească
mi-a străbătut toată fiinţa. După un sfert de oră,
fiind primit de ministru, d-l Palade, acesta mi-a
declarat că m-a chemat spre a mă vedea, fiindcă
vrea să numească în magistratură şi băieţi fără
protecţie. Întrebându-mă cu ce mă ocup şi din ce
trăiesc, l-am informat că sunt copist la Creditul
Funciar Urban iar, în ce priveşte ocupaţia
intelectuală, am răspuns că am făcut de curând un
studiu asupra societăţilor de credit funciar, care
apăruse de câteva zile în ,,Dreptul”. Era primul
meu articol de drept. Am mulţumit ministrului
pentru gândul său bun şi m-am retras fără ca
ministrul să-mi precizeze dacă voi fi numit, când şi
unde.
După o aşteptare de câteva zile, cu destule
emoţii, am fost numit. Primind numirea, m-am
retras de la Creditul Funciar Urban şi m-am
prezentat la post. Era în timpul Drăgaicei, la
Buzău. Tribunalul mi-a luat jurământul şi a doua zi
am fost la Pogoane, reşedinţa judecătoriei. M-am
prezentat judecătorului, d-l Mănciulescu, un om fin
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
şi foarte binevoitor, a cărui atitudine binevoitoare
m-a încurajat mult în carieră.
Aşa a început o carieră care urma să fie
strălucită şi unanim apreciată atât de împricinaţi,
cât şi de superiori. Temeinicia cunoştinţelor,
corectitudinea şi scrupulozitatea sa se fac curând
remarcate. Treptele ierarhice sunt trecute la
intervale scurte. După treceri de scurtă durată la
tribunalul Fălciu, tribunalul Tecuci şi tribunalul
Tutova, este mutat în 1902 la tribunalul Ilfov, ca
procuror, apoi judecător, judecător de instrucţie
(1906), judecător la secţia comercială (1909) şi, în
fine, preşedinte al secţiei de notariat (1910). La 15
septembrie 1914 este înaintat consilier la Curtea de
Apel. Nu mult după aceea este delegat pentru un an
inspector judecătoresc, ocazie de a manifesta din
nou scrupulozitatea care-l caracterizează şi spiritul
său de dreptate.
În timpul războiului 1916-18, atunci când
guvernul nostru se refugiase la Iaşi, el este
mobilizat pe loc, în funcţia de consilier la Curtea de
Apel, pentru nevoile populaţiei rămase.
Îndată după ocupaţie este arestat de
comandamentul german, dar, după un timp relativ
scurt, este liberat şi îşi reia postul.
Curând după război, este delegat pentru un
an procuror general.
În 1921 este înaintat consilier la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind unul dintre cei mai
tineri membri ai acestui înalt for.
După întregirea ţării, o problemă acută şi
dificilă se ridica, aceea a unificării legislative a
ţării. Provinciile alipite aveau fiecare o legislaţie
deosebită şi anume aceea a ţării din care făcuseră
parte. Două soluţii se prezentau: fie extinderea
legislaţiei României vechi şi în provinciile alipite,
fie elaborarea unei noi legislaţii care să păstreze
ceea ce era mai bun în fiecare din legislaţiile în
vigoare pe teritoriul ţării şi care să fie pusă la curent
cu principiile juridice moderne. Această din armă
soluţie a fost adoptată.
La 20 octombrie 1920 se instituie la
Ministerul de Justiţie o comisie pentru unificarea
legislativă, prezidată de primul preşedinte onorar al
Curţii de Casaţie, Manolescu Rîmniceanu, şi din
care face parte şi Ioan Ionesu-Dolj.
În 1923 Ioan Ionesu-Dolj este solicitat să
fie secretar general al Ministerului de Justiţie,
pentru a accelera opera de unificare. În acelaşi an se
formează la Ministerul de Justiţie o subcomisie
dedicată exclusiv lucrărilor pentru unificarea
dreptului penal şi a procedurii penale, din care fac
parte Ioan Ionesu-Dolj, Iulian Teodorescu, profesor
de drept penal la Universitatea din Bucureşti,
Vespasian V. Pella, profesor la Universitatea din
Iaşi şi Osvald Teodoreanu, avocat, iar în anul
următor i se adaugă şi profesorii universitari G.
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
Vrăbiescu şi I. Rădulescu, amândoi doctori în drept
şi mai târziu membri ai Consiliului Legislativ.
Constituţia din 1923 a României întregite
prevedea crearea unui organ legislativ nou,
Consiliul Legislativ, care trebuia, ca un corp tehnic,
să colaboreze cu guvernul şi parlamentul la facerea
legilor şi să desăvârşească unificarea legislativă.
În 1925 apare legea de organizare a
Consiliului Legislativ şi lui Ioan Ionesu-Dolj i se
cere să intre în această instituţie nouă. Cu mult
regret, el ia hotărârea de a demisiona din
magistratură, carieră pe care o îndrăgise nespus de
mult pentru demnitatea şi independenţa ei şi, la
12 septembrie 1925, este numit preşedintele secţiei
de drept public a Consiliului Legislativ. Şi aici
urma să fie tot un apărător al legilor, veghind la
constituţionalitatea lor, la corecta lor redactare,
precum şi la consecvenţa lor, în succesiunea la
guvernare a diferitelor partide politice.
La sfârşitul anului 1925, intră în funcţiune
Consiliul Legislativ. Ioan Ionesu-Dolj îşi pune
întreaga putere de muncă, vasta experienţă
acumulată în cariera de magistrat şi scrupulozitatea
bine cunoscută în slujba noii instituţii.
Activitatea de critică şi amendare a legilor
era foarte ingrată. Guvernele se simţeau adeseori
stingherite de intervenţia Consiliului Legislativ şi
priveau cu ostilitate observaţiile făcute. Totuşi,
avizele Consiliului, bazate pe o vastă documentare
din istoricul problemei şi din legislaţia comparată şi
redactate cu o grijă deosebită, au fost aproape
întotdeauna respectate. Ca unul ce am petrecut o
bună parte din viaţa mea în apropierea fostului
meu preşedinte cunosc câtă grijă punea el să nu
supere prin avize, dar, în acelaşi timp, căuta să
impună ceea ce era de impus. [ ..] Ioan Ionesu-Dolj
a fost un cărturar, un om de ştiinţă, un cercetător
ce nu-şi formula o părere decât după ce o gândea
bine, o analiza şi verifica. De aceea soluţiile sale
au fost totdeauna apreciate şi adoptate1.
A doua parte a acestei activităţi, unificarea
Codului penal şi a procedurii penale, a fost opera
căreia Ioan Ionesu-Dolj i s-a consacrat timp de
aproape 15 ani. [ .. ] deşi niciodată, în modestia sa,
nu şi-a atribuit vreun merit personal la înfăptuirea
acestei opere2, totuşi toţi cei care au participat la ea
au recunoscut întotdeauna că ea se datorează în
mod deosebit lui Ioan Ionesu-Dolj. În primul rând
merită să fie recunoscut concursul nelimitat,
priceperea, zelul şi devotamentul pe care le-a pus
Consiliul Legislativ la întocmirea acestui proiect
important de lege şi în special merită o menţiune
1
G. Vrăbiescu, fost profesor la Facultatea de Drept din
Bucureşti, consilier în Consiliul Legislativ: Discurs
rostit la înmormântarea lui Ioan Ionescu-Dolj.
2
idem.
21
 Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
personală d-l preşedinte Ioan Ionesu-Dolj care, ca
şi la întocmirea proiectului de Cod penal, tot astfel
şi la întocmirea celui de procedură penală a avut
partea leului, a avut o parte de colaborare şi de
îndrumare ce trebuie să fie subliniată şi care va
rămâne neuitată atâta vreme cât va exista ştiinţa
penală în Ţara Românească şi câtă vreme o
legiuire penală va îndruma paşii şi va îndruma
societatea românească3.
Domnule Preşedinte!, ca unul ce am trăit o
bună parte din viaţa mea alături de D-ta, în
atmosfera D-tale de muncă neprecupeţită, de cinste
şi bunătate sufletească, ţin să afirm aici contribuţia
D-tale aproape totală la marea operă de legiferare
a noilor coduri penale4.
Unificarea nu a însemnat o simplă
juxtapunere de texte culese din codurile în vigoare
în diferitele provincii, ci elaborarea unor noi coduri,
bazate pe principiile noi apărute în ştiinţa penală la
sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului nostru
[secolul XX]. O grijă deosebită s-a dat adaptării
noilor măsuri la situaţiile specifice ţării noastre.
Este interesant de menţionat apelul pe care, cu
modestie şi într-un spirit de largă colaborare, îl
adresează Ioan Ionesu-Dolj, în numele secţiei de
drept public a Consiliului Legislativ, prin anul
1931, tuturor intelectualilor români, istorici,
sociologi, jurisconsulţi, profesori, literaţi sau
scriitori, care, cunoscând, pe de o parte, trecutul,
iar, pe de altă parte, firea prezentă a poporului
nostru, îşi dau seama de comandamentele penale
care ar trebui legiferate în viitor. Ei sunt rugaţi să
comunice Consiliului, în scris sau prin viu grai,
măsurile represive pe care le cunosc din trecut şi pe
care le socotesc mai potrivite cu firea poporului
român, precum şi modul de organizare a judecăţii
penale cel mai potrivit cu firea şi obiceiurile
poporului nostru.
Faţă de legiuirea veche, noile coduri
reprezentau o represiune mai severă, dar, în acelaşi
timp, mai justă şi mai bine individualizată. O
apărare mai bună era dată individului, fie ca
inculpat, fie ca victimă, dar şi o apărare mai bună
societăţii. Cu alte cuvinte, noile coduri realizau un
progres către o umanizare mai profundă a dreptului
penal.
Noul cod menţinea responsabilitatea bazată
pe culpa morală, adică se admitea libertatea de
voinţă a individului. Pedeapsa rămânea bazată pe
ideea de justiţie, dar se adopta şi principiul de
apărare socială, care ducea la introducerea
,,măsurilor de siguranţă”.
3
Valer Pop, ministrul justiţiei: Dezbaterile Senatului,
pag. 453, şed. 16 dec. 1935. Mon. Of. nr. 15.
4
G. Vrăbiescu, op.cit.
22
În noul cod analiza infracţiunii conţinea un
element nou şi important, personalitatea
infractorului, ceea ce realiza o mai bună
individualizare a pedepsei.
Tot în tendinţa unei mai bune
individualizări a pedepsei şi pentru a spori efectul
ei moralizator, penitenciarele erau trecute în
subordinea Ministerului Justiţiei, aşa încât
judecătorul să poată urmări evoluţia condamnatului
în timpul executării pedepsei, iar timpul de
executare era împărţit în faze succesive, dintre care
ultimele erau munca în colonii agricole sau
industriale şi libertatea condiţională. În felul acesta
condamnatul trecea progresiv la un regim de
libertate mai mare care pregătea revenirea lui în
societate. Se prevedea suprimarea executării
pedepsei pentru pedepsele mici şi eventual
reabilitarea, ceea ce însemna o reclasare completă a
infractorului.
Pe lângă instanţele judecătoreşti, se
înfiinţau societăţile de patronaj cu scopul de a ajuta
materialmente şi moralmente pe fostul infractor la
expirarea pedepsei, de a ajuta familia sa în timpul
lipsei sale şi chiar victima sau familia acesteia
atunci când era cazul. Dorinţa de redresare a
infractorului, precum şi apărarea familiei acestuia
au fost probleme permanente pentru Ioan Ionescu-
Dolj. El era în corespondenţă cu societăţile de
patronaj din străinătate, dorind să cunoască şi să
discute soluţiile lor, aşa încât Codul penal unificat a
cuprins cele mai echitabile măsuri din vremea
aceea.
Codul de procedură penală răspundea de
asemenea unor vechi lipsuri semnalate şi studiate
de mult de Ioan Ionescu-Dolj.
Una dintre acestea era încetineala
procesului penal. Justiţia în general, spunea el, dar
în special cea penală, nu poate avea nici o valoare
morală dacă e dată cu întârziere. În lunga sa
carieră de magistrat observase cum totdeauna cei
incorecţi căutau să evite pedeapsa, prelungind
termenele de judecată. Accelerarea judecăţilor şi
organizarea justiţiei l-au preocupat de mult şi
publicase mai multe articole în revistele ,,Dreptul”
şi ,,Curierul Judiciar” asupra acestei probleme şi
făcuse comunicări la Institutul Social Român şi la
Cercul de studii penale. Noul cod cuprindea o serie
de măsuri de simplificare şi accelerare a procedurii,
dar totuşi insuficiente, după părerea sa, căci, în
1938, într-o comunicare la Cercul de studii penale,
Ioan Ionescu-Dolj propune o serie de amendamente
pe care le crede necesare.
Procedura specială pentru minori a
constituit – ca şi organizarea societăţilor de patronaj
– un subiect permanent de studiu şi reflexiune
pentru Ioan Ionescu-Dolj. Încă de când era procuror
şi judecător de instrucţie şi mai târziu – când se
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
constata, atât la noi cât şi în străinătate, o creştere
mare a criminalităţii infantile - Ioan Ionescu-Dolj
căuta cu înfrigurare calea cea mai bună pentru
stăvilirea acestei îngrozitoare plăgi sociale. Noul
cod prevedea o procedură specială pentru judecarea
minorilor în care discreţia, blândeţea şi spiritul
părintesc erau aşteptate să dea rezultate mai bune
decât ar fi dat rigoarea.
În 1936 cele două coduri sunt discutate şi
votate de corpurile legiuitoare şi la 1 ianuarie 1937
ele intră în vigoare. Ioan Ionescu-Dolj este interesat
acum de rezultatele date de aplicarea noilor legiuiri.
El este în corespondenţă cu instanţele judecătoreşti
din ţară, cerându-le observaţiile lor. Urmăreşte –
aşa cum făcuse toată viaţa – cu mare atenţie presa
pentru a afla criticile ce se fac, propunerile noi,
legislaţia străină etc.
În 1938 este numit Prim-preşedinte al
Consiliului Legislativ şi în 1942 iese la pensie după
o activitate de 44 de ani, din care 27 de ani în
magistratură şi 17 în Consiliul Legislativ.
Paralel cu această activitate, Ioan Ionescu-
Dolj are şi o activitate didactică susţinută. Încă din
1906 predă cursul de drept penal şi cel de procedură
penală la Şcoala superioară de ştiinţe de stat, şcoală
fundată în 1872 şi care avea misiunea de a pregăti
funcţionarii publici. În 1937 el devine director al
acestei şcoli. Cursurile sale erau reputate pentru
claritatea lor. Fiecare lecţie avea un plan pe care el
îl ameliora mereu şi îi adăuga ceva nou.
Aceste cursuri au dus la redactarea şi
publicarea, în 1926, a Cursului de procedură
penală, carte devenită clasică pentru studenţii
facultăţilor de drept dintre cele două războaie
mondiale. Deoarece unificarea legislativă nu era
încă realizată, fiecare capitol cuprindea, pe lângă o
parte de legislaţie comparată, şi o parte de drept
interprovincial. Expus clar şi metodic, tratatul avea
la sfârşit întreaga materie cuprinsă în câteva
tablouri sinoptice. În ianuarie 1937, după intrarea în
vigoare a noilor coduri, apare a doua ediţie a
acestui curs, mai amplă decât prima, dar tot aşa de
clară şi iubită de studenţi. Începerea războiului a
împiedicat publicarea unei a treia ediţii, care era
aşteptată de studenţi şi pregătită de autor. Tot
datorită începerii războiului nu s-a publicat Cursul
de drept penal al cărui text era complet terminat.
Între anii 1921-1925 ţine un curs de drept
constituţional, administrativ şi civil la Facultatea de
agronomie din Bucureşti.
În 1932, la înfiinţarea Institutului de drept
penal pe lângă Facultatea de Drept din Bucureşti,
este însărcinat cu ţinerea cursului de drept penal
aprofundat.
În 1936 este numit profesor la centrul de
pregătire tehnică profesională administrativă,
înfiinţat pe lângă Institutul de ştiinţe administrative.
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
Interesat de problemele sociale şi prieten al
profesorului universitar D. Gusti, Ioan Ionescu-Dolj
este ales, încă de la înfiinţarea Institutului Social
Român, membru al secţiei juridice a acestui institut.
Între anii 1921 şi 1925, înainte de înfiinţarea
Consiliului Legislativ, în cadrul acestei secţii s-au
făcut comunicări şi conferinţe publice asupra
problemelor de lege ferenda, atât pentru pregătirea
reformei constituţionale din 1923, cât şi pentru
unificarea legislativă. Ioan Ionescu-Dolj a prezentat
aici comunicări despre reglementarea presei,
organizarea judecătorească, dobândirea
naţionalităţii române, notariatul public etc.
Cu spiritul său plin de cumpătare şi
măsură, cu radierea dinamismului său şi a muncii
sale neşovăitoare, Ioan Ionescu-Dolj a luat parte şi
la lucrările de conducere a Institutului Social
Român un îndelungat şir de ani, aducând o
valoroasă contribuţie pentru luminarea
dezbaterilor şi pentru promovarea intereselor
ştiinţifice şi culturale5.
În anul 1930, Ioan Ionescu-Dolj este ales în
unanimitate membru corespondent al Secţiei
istorice a Academiei Române pentru activitatea sa
în domeniul ştiinţelor juridice şi practicii ştiinţei
dreptului. El este astfel al doilea jurist – după
Andrei Rădulescu – a cărui muncă în ştiinţa
dreptului este consacrată de Academie. Cum
această consacrare se făcea de către Secţia istorică,
Ioan Ionescu-Dolj este atras acum şi spre cercetări
de istoria dreptului românesc. El prezintă o
comunicare despre lupta domnitorilor noştri
împotriva regimului capitulaţiilor (1939) şi o alta
despre opera penalistului român I. Tanoviceanu. În
ultimul an de viaţă, luptând cu boala care-l
cuprindea, scrie o monografie despre
Criminaliceasca Condică a domnitorului Barbu
Ştirbei, 1852, care a rămas însă până acum în
manuscris.
În anul 1935, după moartea profesorului
universitar Iulian Teodorescu, este ales preşedinte
al Cercului de studii penale şi director, împreună cu
profesorul universitar V. V. Pella, al „Revistei de
drept penal şi ştiinţă penitenciară”. Era tocmai
perioada când noile coduri se aflau în discuţia
corpurilor legiuitoare. Multe probleme ale noii
legislaţii au fost dezbătute în cadrul Cercului de
studii penale. Ideile noi din doctrină şi legislaţii
străine erau întotdeauna primite cu interes şi
curiozitate de Ioan Ionescu-Dolj.
Ca director al „Revistei de drept penal şi
ştiinţă penitenciară”, avea grijă deosebită ca revista
să fie ţinută la curent cu tot ce era nou în ştiinţa
penală şi el personal avea, în fiecare număr, dacă nu
5
Alexandru Costin, consilier la Înalta Curte de Casaţie:
Discurs rostit la înmormântarea lui Ioan Ionescu-Dolj.
23
 Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
un studiu mai important, cel puţin câteva note
scurte în care aducea şi comenta o idee nouă din
ţară sau străinătate.
Ca membru al Asociaţiei Internaţionale de
drept penal, cu sediul la Bruxelles, şi al Uniunii
Internaţionale de drept penal, fundată de cei trei
mari penalişti: Adolph Prins (Bruxelles), von Liszt
(Berlin) şi Van Hamel (Amsterdam), el a participat
la mişcarea de unificare internaţională a măsurilor
de represiune în scopul unei mai bune combateri a
criminalităţii. La congrese şi conferinţe
internaţionale, organizate de aceste asociaţii, se
discutau de către cei mai calificaţi specialişti şi se
conturau aspectele noi ale ştiinţei penale.
Rezultatele constituiau măsuri de lege ferenda
pentru ţările care ar fi voit să le adopte. La aceste
conferinţe şi congrese, Ioan Ionescu-Dolj, fie că
participa personal sau nu, era întotdeauna
reprezentat de un raport asupra unei chestiuni care-i
fusese repartizată şi pe care o studiase. Astfel au
fost:
- Dreptul penal internaţional, raport
prezentat la Conferinţa reprezentanţilor comisiilor
de codificare penală, Varşovia, 1927.
- Abandonul de familie, raport prezentat la
Conferinţa internaţională pentru unificarea
dreptului penal, Madrid, 1933.
- Intervenţia autorităţii judiciare în
executarea pedepsei şi a măsurilor de siguranţă,
raport prezentat la al IV-lea Congres internaţional
de drept penal, Atena.
- Tăinuirea obiectelor provenite din
infracţiuni în drept penal internaţional, raport
pentru Conferinţa internaţională care trebuia să aibă
loc la Bruxelles, 1939 (amânată din cauza
evenimentelor internaţionale).
Dreptul penal internaţional, discutat la
Conferinţa de la Varşovia, adică reglementarea
conflictelor de competenţă legislativă şi a celor de
competenţă judiciară, care apar atunci când o
persoană săvârşeşte o infracţiune pe teritoriul altei
ţări sau împotriva altei ţări sau se refugiază în
străinătate după ce a săvârşit o infracţiune etc.,
constituie – mai ales în timpurile moderne de mare
circulaţie internaţională – o parte importantă dar
foarte delicată a dreptului penal. În Codul penal
(Material elaborat de fiica lui Ioan Ionescu-Dolj, ELENA, şi ea licenţiată în drept, căsătorită cu
SABBA S. ŞTEFANESCU, stabilită în Germania împreună cu fiul ION SABBA ŞTEFANESCU)
24
unificat ea a fost tratată în detaliu pentru ţara
noastră.
Delictul de abandon de familie, nu numai
material ci şi moral, discutat la Conferinţa de la
Madrid – o măsură foarte utilă pentru consolidarea
familiei şi a cărei simplă înscriere în Codul penal
are o mare valoare educativă – a fost adoptat de
Codul unificat.
Intervenţia autorităţilor judiciare în
executarea pedepsei şi a măsurilor de siguranţă,
discutată la Conferinţa de la Atena şi care fusese
îndelung şi insistent cerută de Ioan Ionescu-Dolj, a
fost adoptată de noile legiuiri penale.
În 1937, împreună cu un colectiv de
magistraţi şi avocaţi penalişti participă la elaborarea
unei ediţii adnotate a Codului penal unificat. Este o
operă vastă, în trei volume, totalizând două mii de
pagini. Sub fiecare articol se află partea referitoare
din expunerea de motive a Consiliului Legislativ, o
notă asupra originii textului, discuţiile urmate în
comisiile corpurilor legiuitoare şi în corpurile
legiuitoare şi, în fine, un comentariu doctrinar.
Ultimii ani ai vieţii, Ioan Ionescu-Dolj şi-i
petrece lucrând cu aceeaşi ardoare cu care lucrase
toată viaţa. Pe masa lui de lucru fiecare chestiune
urmărită îşi are dosarul ei, unde, zi de zi, se adună
materialul pentru redactare: un rezumat al unei cărţi
studiate, o remarcă, o reflexiune, un citat, decupări
din ziare.
Justiţia care ne trebuie, Responsabilitatea
penală în dreptul român şi criticile care i se aduc,
Problema metodei în drept penal, Criminaliceasca
Condică cu procedura ei, Începuturile justiţiei
penale internaţionale în Principatele Române,
acestea sunt titlurile studiilor la care lucra. Unele
sunt abia schiţate, altele în manuscris, altele în
forma finală.
În dimineaţa zilei de 4 iunie 1947 încetează
din viaţă.
Se stinge o viaţă de muncă neşovăitoare, o
energie nedesminţită manifestată în multe direcţii,
dar întotdeauna animată de dragostea şi respectul
omului, de dorinţa de a apăra pe cei slabi şi de a
îndrepta pe cei ce au greşit.
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 NOI APARIŢII EDITORIALE
Funcţia de preşedinte al Consiliului
Legislativ, o spun cu toată sinceritatea că,
într-adevăr, a fost o nouă provocare intelectuală,
foarte interesantă. A fost o provocare, deoarece,
din punctul meu de vedere, instituţia aceasta a
Consiliului Legislativ era necesară şi urma să aibă
un rol extrem de important. A fost o provocare,
pentru că trebuia construită o instituţie de la zero,
după alte principii decât cele pe care le-a avut
vechiul Consiliu Legislativ, precizează domnul
Valer Dorneanu, în cartea Dialoguri provocate cu
Valer Dorneanu, a cărei realizare se datorează
publicistului Adi Cristi, carte apărută în 2006, la
Editura „Edict Production” din Iaşi.
Autorul mărturiseşte în prefaţa cărţii: Nu
am dorit să-l aduc în faţa liniei de ochire pe Valer
Dorneanu, ca om politic de mare profunzime, cât
mai ales am intenţionat să creez un personaj
virtual, în care să se recunoască şi ceilalţi
politicieni de rasă, marginalizaţi, deocamdată, de
cei care doar vorbesc politică, nemairămânându-le
timp să o şi facă. Vorba unui slogan la modă astăzi,
pe înţelesul tuturor, „S-o facem legal”!
Valer Dorneanu, care după Revoluţia din
decembrie 1989, a fost nu doar primul preşedinte al
Consiliului Legislativ, ci şi consilier pe probleme
de legislaţie, juridice, parlamentare la instituţia
prezidenţială, ministru pentru relaţia
Parlamentul, preşedinte al Camerei Deputaţilor, în
prezent fiind vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor,
arăta, la lansarea acestei cărţi, care a avut loc la 27
iunie a.c., în incinta clădirii Parlamentului,
referindu-se la ideea mai sus amintită a
publicistului Adi Cristi, că acest personaj ideal nu
ar trebui lăsat în afara jocului politicii, faţă de care
stau departe specialiştii. Trebuie să ne gândim la
acei oameni ideali pentru noua clasă politică.
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
Adi Cristi
Dialoguri provocate cu
Valer Dorneanu
Iaşi, Edict Production, 2006, 200 p.
Cu acelaşi prilej al lansării cărţii, fostul
preşedinte al României, Ion Iliescu, a trecut în
revistă meritele juriştilor care, după Revoluţia din
decembrie 1989, au trudit, în cadrul unei echipe
serioase, la redactarea noii Constituţii a ţării, din
rândul cărora a făcut parte şi Valer Dorneanu şi a
evidenţiat experienţa profesională pe care Valer
Dorneanu a câştigat-o în perioada în care a activat
la Consiliul Legislativ, etapă pe care, de altfel,
Valer Dorneanu o nuanţează în răspunsurile pe care
le dă în paginile cărţii.
Perioada în care Valer Dorneanu s-a aflat în
fruntea Consiliului Legislativ (1995-2000) a fost,
de asemenea, abordată de Octavian Ştireanu,
parlamentar, ziarist, matematician şi filozof, care
aprecia, la aceeaşi lansare de carte, rolul de filtru
ştiinţific pe care Consiliul Legislativ l-a jucat
pentru activitatea legislativă a Parlamentului,
subliniind necesitatea ca această instituţie să-şi
sporească influenţa ştiinţifică şi să impună mai
multă rigoare în procesul adoptării legilor. Pe de
altă parte, cunoscutul publicist Lucian Avramescu a
evidenţiat că această carte nu este rezultatul unui
dialog cenzurat, ci al unui dialog natural, al unui
dialog normal între doi oameni care se respectă.
Cartea Dialoguri provocate cu Valer
Dorneanu, ce numără 200 de pagini, este împărţită
cu în 9 părţi, având titluri semnificative: „Capul plecat
şi sabia entuziasmului”, „Bujia şi tehnocratul”,
„Primele despărţiri cu lămpaşe fluturând”, „Încotro
de Cotroceni”, „Părăsirea social-democraţiei, jertfa
guvernării”, „Legislaţia care ne reprezintă”, „Al
treilea om nu poate fi ultimul”, „Muşcături de
catifea”, „Întâlniri oficiale în numele României”.
Primele opt părţi înfăţişează principalele etape din
viaţa şi activitatea lui Valer Dorneanu, o prezentare
care este cu atât mai valoroasă, cu cât este
exprimată cu propriile sale cuvinte. Sunt file ce
25
 Noi apariţii editoriale
înfăţişează, într-un mod deosebit de viu şi atractiv,
prin prisma şi experienţa lui Valer Dorneanu,
evenimentele, de acum istorice, de după Revoluţia
din decembrie 1989. Pentru cea de-a noua parte a
lucrării nu a mai fost necesară folosirea cuvintelor,
locul lor fiind luat de fotografii deosebit de
elocvente. În faţa ochilor cititorului se derulează în
imagini întâlnirile pe care Valer Dorneanu le-a avut
în decursul timpului cu şefi de state, premieri,
personalităţi ale vieţii internaţionale.
În prima parte a cărţii, Valer Dorneanu
răspunde cu spontaneitate întrebărilor incomode
referitoare la activitatea sa de până la Revoluţia din
decembrie 1989, precum şi din acele zile fierbinţi
ale Revoluţiei. După cum precizează Valer
Dorneanu, care a avut o veritabilă poziţie de
tehnocrat în Consiliul Legislativ de până în 1989,
prin pregătirea mea, prin specialitatea mea, am
fost preluat de autorităţile care se constituiau
atunci, tocmai pentru faptul că aveau nevoie de
specialişti în domeniul legislaţiei. De oameni care
să cunoască legile, pentru că, imediat după
Revoluţie, a început un proces de eliminare, de
abrogare a acelor reglementări restrictive,
nedrepte.
În următoarele două părţi, cititorul are
posibilitatea să cunoască activitatea lui Valer
Dorneanu, expert tehnic în corpul de consilieri al
CFSN, membru în Comisia Juridică şi
Constituţională din cadrul Consiliului Provizoriu de
Uniune Naţională, din perioada tumultuoasă de
până la alegerile din 20 mai 1990. Sunt amintite
contactele sale cu persoane aflate în prim plan pe
scena politică a ţării din acele timpuri, precum: Ion
Iliescu, Radu Câmpeanu, Radu Ciuceanu, Ticu
Dumitrescu, care i-au solicitat consultanţă în
diverse domenii, deoarece, după cum Valer
Dorneanu recunoşte, despre mine se ştia că mă
descurc mai ales în domeniul legislaţiei muncii, dar
aveam şi cunoştinţe penale, dată fiind istoria mea
de procuror, adăugând, totodată, cu modestia care-l
caracterizează: de fapt, atunci, în acea
învălmăşeală, de regulă era solicitat „primul
întâlnit în cale”.
În partea a patra, Valer Dorneanu
înfăţişează culisele Palatului Cotroceni, având în
vedere că a fost consilier prezidenţial între 1990 şi
1992. Conform mărturiei sale, relaţia consilierului
Dorneanu cu Preşedintele Iliescu nu se baza pe
manifestări publice. Erau activităţi concrete,
proiecte de legi venite la promulgare, proiecte de
hotărâri.. Erau lucrări concrete pe care trebuia să
le prezinţi.
Cititorul are posibilitatea să cunoască, în
partea a cincea, punctul de vedere al lui Valer
Dorneanu privind perioada în care a activat în
calitate de ministru pentru relaţia cu Parlamentul
26
(1992-1995). Referindu-se la preocupările sale din
acei ani, Valer Dorneanu declară: Nu aş vrea să îmi
asum un rol de promotor sau un rol esenţial în arta
dialogului, dar am reuşit (alături de alţii, desigur)
să conving atât conducerea Guvernului, din care
făceam parte, cât şi conducerea partidului că prin
dialog se puteau rezolva multe probleme. [..] dar
am reuşit acest lucru şi în derularea discuţiilor şi a
dezbaterilor din comisiile de specialitate, am reuşit
să conving despre virtuţile dialogului şi la
aprobarea bugetului de stat, când am demonstrat
colegilor mei că trebuie să fie de acord, că trebuie
forţate unele soluţii prin care să accepte
amendamente din partea Opoziţiei, pentru
adoptarea bugetului.
În carte, Valer Dorneanu acordă o atenţie
deosebită şi activităţii pe care a desfăşurat-o între
1995 şi 2000 la Consiliul Legislativ, când a deţinut
funcţia de preşedinte al acestei instituţii juridice,
continuatoare a Consiliului Legislativ din perioada
interbelică, pe care o prezintă în partea a şasea a
cărţii. După cum evidenţiază în carte, chiar dacă şi
în fostul Consiliu Legislativ [al doilea în ordine
cronologică, în care Valer Dorneanu a funcţionat în
calitate de consilier permanent] activitatea era
utilă, ea suferea de foarte mult formalism şi foarte
multă neputinţă de a influenţa lucrurile, de a face
ascultat Consiliul nu numai în ceea ce priveşte
tehnica legislativă. Noua instituţie a Consiliului
Legislativ, de după 1989, avea o misiune mult mai
complexă. Puteam avea deja conştiinţa unei
contribuţii importante la edificarea statului de
drept şi mai ales a sistemului său legislativ.
Ceea ce nu am reuşit din funcţia de
Preşedinte al Consiliului Legislativ, să influenţez
ca evoluţie a procesului de legiferare, a calităţii
actului de legiferare, a calităţii actelor normative;
ceea ce nu am reuşit din cauza poziţiei consultative
a acelui organism, am sperat că voi reuşi ca
parlamentar, unde voi avea mai multă forţă de
influenţă, ba chiar putere de decizie asupra
configuraţiei fiecărei legi şi a sistemului legislativ
în ansamblul lui, arată Valer Dorneanu în carte. De
altfel, activitatea lui Valer Dorneanu în calitate de
preşedinte al Camerei Deputaţilor (decembrie 2000-
decembrie 2004), adică în calitate de al treilea om
în stat, este prezentată în partea a şaptea a cărţii.
Valer Dorneanu punctează în această parte a cărţii
şi activitatea sa internaţională pe care a desfăşurat-o
în cadrul Camerei Deputaţilor, relevând: pe plan
internaţional am realizat un program care practic a
cuprins toate structurile parlamentare. Am activat
şi am dat mandat Comisiei de Apărare să realizeze
contacte şi acţiuni la toate ţările NATO, la toate
organismele NATO, pentru a face lobby, pentru a
realiza întâlniri şi schimburi de experienţă, care să
ne apropie momentul aderării. Am activat, în
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Noi apariţii editoriale
acelaşi scop, grupurile de prietenie în ţările NATO.
Acelaşi lucru l-am făcut şi pe planul integrării
europene. Aici comisia pentru integrare, dar şi
toate delegaţiile care s-au derulat, fie la nivelul
comisiilor permanente, fie la nivelul grupurilor de
prietenie, au urmărit acelaşi scop.
Poziţia lui Valer Dorneanu, un împătimit al
cultului muncii şi al realizării în viaţă prin propriile
merite, faţă de situaţia creată în ţară după ce PSD
nu a mai fost la guvernare, precum şi consideraţiile
sale obiective cu privire la acest partid şi la
conducerea sa sunt prezentate în partea a opta a
lucrării. De altfel, în finalul cărţii Valer Dorneanu
preciza: Domnule Adi Cristi, eu înţeleg mai
degrabă să mă lupt cu adversarii, nu cu colegii. Iar
dacă tot insistaţi cu asemenea întrebări, ba de
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
încurajare la luptă, de strigăt la luptă, ba cu
găsirea unor alternative mai eficiente, vreau să vă
îndemn să vă construiţi dumneavoastră un partid
ideal şi poate vin alături de dumneavoastră!
Publicistul Adi Cristi este autorul atât al
Cuvântului înainte, cât şi al „Cuvântului înainte”
luat înapoi, inclus la sfârşitul volumului.
Cartea se remarcă prin ritmul alert, prin
sinceritatea dialogurilor pe care le include, prin
apelul pe care îl face pentru promovarea
adevăratelor valori atât de necesare zidirii lucrurilor
serioase.
consilier Tudor PRELICEANU
27
 Noi apariţii editoriale
Ion Chelaru, Gheorghe Gheorghiu
Drept internaţional privat
Bucureşti, Editura C. H. Beck, 2007, 492 p.
La Editura C. H. Beck din Bucureşti a apărut
recent, într-o prezentare editorială de excepţie, cursul
universitar Drept internaţional privat al distinşilor
jurişti dr. Ioan Chelaru şi dr. Gheorghe Gheorghiu.
Lucrarea, care însumează 492 de pagini, este
structurată în şase capitole împărţite în secţiuni, în
cuprinsul cărora autorii analizează noţiunile şi
instituţiile dreptului internaţional privat, făcând o
prezentare comparată a normelor acestei ramuri de
drept, precum şi a jurisprudenţei în domeniu.
Legat de acest ultim aspect, trebuie relevată
contribuţia deosebită a autorilor la prezentarea
aspectelor teoretice ale aplicării normelor
conflictuale concomitent cu reliefarea modului în
care au fost soluţionate unele speţe din practica
judiciară de drept internaţional privat a instanţelor
franceze, belgiene, germane, dar şi din practica
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României şi a
Curţii Constituţionale a României.
În Capitolul I, pentru o mai bună înţelegere
a problematicii disciplinei, autorii fac o prezentare
generală a acesteia, precizând ce anume este raportul
juridic cu element de extraneitate şi care sunt
principalele reguli şi metode de soluţionare a
problemelor de drept care intră sub incidenţa sa.
De asemenea, autorii fac o distincţie între
izvoarele interne şi cele internaţionale ale acestei
ramuri de drept, accentuând asupra locului şi
importanţei fiecăruia dintre aceste izvoare, dând o
definiţie proprie a dreptului internaţional privat,
într-o prezentare comparativă cu alte definiţii din
literatura de specialitate, precizând natura juridică a
acestei ramuri, legătura acesteia cu celelalte ramuri,
modul cum se interferează şi se completează cu
acestea în cadrul sistemului de drept românesc.
În cuprinsul Capitolului II autorii relevă
diferenţele de reglementare juridică constate de la un
sistem de drept la altul, care duc la apariţia şi
manifestarea conflictelor de legi în materie civilă şi
implicit în dreptul internaţional privat.
28
Autorii prezintă analitic evoluţia istorică a
conflictelor de legi, a diferitelor teorii şi doctrine în
domeniu, plecând de la perioada antică, insistând
asupra perioadei de dezvoltare a Imperiului Roman
şi a Imperiului Bizantin, în care s-au cristalizat
primele instituţii asimilate dreptului internaţional
privat şi conflictelor de legi.
Din perioada Evului Mediu sunt relevate
teoriile privind personalitatea legilor, teritorialismul
cutumelor, ca apoi să se prezinte opiniile statutarilor
italieni, francezi şi olandezi.
Perioada modernă este reliefată prin ideile şi
teoriile formulate de reprezentanţii şcolii germane şi
italiene de drept internaţional privat, precum şi cele
ale şcolii anglo-americane, din care s-a format
dreptul internaţional privat ca ştiinţă juridică
autonomă, desprinsă din trunchiul ştiinţelor juridice
civile, cu un sistem propriu de principii, reguli şi
criterii operaţionale specifice.
Prezentând complexitatea deosebită a
noţiunii de conflict de legi, care cuprinde conflictul
de calificări, conflictul normelor conflictuale,
conflictul mobil de legi, conflictul de legi în timp şi
spaţiu, precum şi conflictul de legi în spaţiu, prin
prisma faptului că judecătorul, ascultând de legea
ţării sale, va face aplicarea legii indicată de normele
conflictuale din sistemul său de drept.
Diferenţele de reglementare juridică în
diferitele sisteme de drept au determinat autorii să
încerce o analiză a modalităţii de acţiune a regulii de
conflict, plecând de la elementul esenţial al teoriei
conflictualiste, cel al calificării în dreptul
internaţional privat. În acest sens, autorii subliniază
faptul că această calificare rezidă în identificarea
regulii de conflict, prin operaţiunea de interpretare a
normelor juridice în vederea determinării cărei
categorii de norme îi aparţine o situaţie juridică,
regulile aplicabile acelei situaţii, concluzionând că
soluţionarea conflictului de legi depinde de modul în
care se rezolvă conflictul de calificări.
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Noi apariţii editoriale
Interesant de observat este faptul că autorii,
după ce prezintă o serie de speţe clasice referitoare la
conflictul de calificări, argumentează opţiunea lor
pentru principiul lex fori şi modul de interacţionare a
conflictului de legi în timp.
Luând în considerare regulile de conflict
străine, autorii încearcă să rezolve o serie de
probleme legate de retrimitere şi aplicarea legilor
străine.
În Capitolul III autorii analizează o altă
instituţie importantă, cea a conflictelor de jurisdicţie,
apărută ca o necesitate pentru soluţionarea
problemelor generate de contenciosul privat
internaţional, cu numeroasele sale particularităţi,
constatând inexistenţa unei jurisdicţii internaţionale
speciale instituite pentru a statua asupra litigiilor de
drept internaţional privat.
Aceste litigii apar în faţa instanţelor
naţionale, învestite cu soluţionarea lor şi care îşi vor
determina competenţa după lex fori, mai puţin în
cazul competenţelor stabilite prin convenţii
internaţionale.
O altă particularitate este aceea a studiului
regulilor de procedură după care se va judeca litigiul
internaţional. În acest context, pentru evitarea
pericolului pronunţării mai multor decizii asupra
aceluiaşi litigiu, multe dintre state au încheiat tratate
internaţionale. Sub acest aspect competenţa în
dreptul internaţional privat priveşte stabilirea
priorităţii instanţelor unui anumit stat, faţă de cele
ale altui stat care sunt chemate să soluţioneze litigiul
cu element străin şi care se determină potrivit
normelor care reglementează competenţa teritorială.
În context, autorii fac referire la aplicarea
art. 148 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile
de drept internaţional privat şi arată că în mod firesc
legislaţia română stabileşte competenţa de jurisdicţie
a propriilor instanţe, făcând trimitere la prevederile
Convenţiei multilaterale privind competenţa
judiciară şi de execuţie a deciziilor în materie civilă
şi comercială, preluate de reglementările Uniunii
Europene.
Capitolul IV al lucrării se referă la condiţia
juridică a străinilor din România, ca instituţie
juridică cuprinzând totalitatea normelor juridice care
stabilesc drepturile şi obligaţiile pe care le pot avea
persoanele fizice şi juridice străine pe teritoriul
statului în care se află. Autorii identifică atât formele
condiţiei juridice a străinilor, cât şi factorii care o
influenţează, prezentând regimul juridic general
aplicabil străinilor în România, în concordanţă cu
reglementările Uniunii Europene, precum şi regimul
juridic special aplicabil refugiaţilor şi cel specific
vizând personalul diplomatic şi consular.
În mod similar autorii analizează condiţia
juridică a persoanei juridice în cuprinsul Capitolului
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
V, în care, în afara definirii şi prezentării unor
noţiuni generale, a clasificării persoanelor juridice,
stabileşte legea aplicabilă acestora. Autorii
precizează drepturile şi obligaţiile persoanelor
juridice străine în România, insistând asupra
capacităţii juridice a persoanelor juridice străine în
România şi în ordinea comunitară, detaliind
aspectele capacităţii lor de folosinţă, cu referire
specială asupra investitorilor străini în România.
În Capitolul VI autorii se referă la statutul
personal al persoanei fizice, plecând de la faptul că
acesta este guvernat de legea personală a persoanei
fizice, lex personalis şi evidenţiind că aceasta este
concepută în mod diferit de la un sistem de drept la
altul. Astfel unele sisteme acceptă ca lege personală
legea ţării a cărei cetăţenie o are persoana fizică,
recte legea naţională lex patriae, altele adoptă ca
lege personală legea ţării în care persoana fizică şi-a
stabilit domiciliul, lex domicilii, iar altele practică un
sistem mixt în care capacitatea se determină după
legea statelor unde ei se află în această calitate, iar
pentru cetăţenii aflaţi în străinătate, după legea
naţională a persoanei fizice.
În domeniul raporturilor de familie, al
raporturilor succesorale şi al actului juridic, autorii
detaliază prevederile Legii nr. 105/1992 privind
raporturile de drept internaţional privat, cu precizarea
că lex voluntatis reprezintă transpunerea în dreptul
internaţional privat a principiului autonomiei de
voinţă a părţilor din dreptul civil. De asemenea, se
subliniază faptul că actul juridic accesoriu este supus
legii alese de autorul său, iar în subsidiar, legii care
guvernează fondul actului juridic principal.
În cazul contractelor, autorii analizează
reglementările şi condiţiile de fond şi efectele
acestora potrivit lex contractus care se prezintă sub
două forme, fie lex voluntatis, fie în lipsa acesteia,
legea determinată prin localizarea obiectivă a
contractului în baza normelor juridice ale forului.
Referitor la bunuri, autorii analizează o serie
de reglementări specifice cuprinse în legea română
de drept internaţional privat, cum ar fi statutul real
asupra bunurilor privite individual sau ca o
universalitate guvernată de legea locului situării
bunului, lex rei sitae, cu excepţiile de rigoare.
Prin modul în care este concepută şi
elaborată, lucrarea în ansamblul ei se prezintă ca o
realizare de larg interes, fiind un instrument
indispensabil de lucru, de informare şi documentare
utilă, în egală măsură, atât celor care studiază
dreptul, cât şi celor ce sunt conectaţi la procesul
aplicării normelor de drept internaţional privat.
Preşedinte de Secţie Sorin POPESCU
consilier Victor DIACONU
29
 Noi apariţii editoriale
Drept comunitar general
Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2007, 240 p.
Recent a apărut, în Editura Lumina Lex,
lucrarea intitulată Drept comunitar general, scrisă
de dl. Dumitru Ţâncu, consilier la Sectorul de
legislaţie privind relaţiile internaţionale din
Consiliul Legislativ. Este prima lucrare în acest
domeniu publicată după aderarea României la
Uniunea Europeană, în care România este
prezentată ca membru cu drepturi depline al
Comunităţii, iar dreptul comunitar ca parte a
sistemului juridic naţional, context în care dreptul
comunitar se aplică direct, imediat şi cu prioritate
faţă de dreptul intern, ceea ce face necesară
cunoaşterea lui temeinică de către cei care trebuie
să îl pună în practică.
Lucrarea are o introducere, cinci capitole şi
nouă anexe.
Aşa cum explică în partea introductivă,
autorul şi-a intitulat cartea Drept comunitar general
pentru a sublinia faptul că aceasta “nu abordează
numai dreptul comunitar propriu-zis, ci şi apariţia şi
evoluţia Comunităţilor Europene, instituţiile
comunitare, competenţele lor şi raporturile dintre
acestea, relaţiile României cu Comunităţile
Europene şi negocierile de aderare la Uniunea
Europeană” (pag. 9).
În introducere, autorul argumentează
temeinic necesitatea studierii dreptului comunitar,
subliniind, printre altele, faptul că judecătorul
naţional este obligat să nu aplice nici o dispoziţie
din legislaţia naţională contrară reglementărilor
comunitare şi că dreptul comunitar “are prioritate
chiar şi în cazul când contravine unei norme
constituţionale” interne (pag.5). De asemenea,
autorul explică în ce constă specificul ordinii
juridice comunitare şi prin ce se deosebeşte aceasta,
atât de ordinea juridică internă a statelor membre
ale Uniunii Europene, cât şi de ordinea juridică
internaţională.
Capitolul I este consacrat înfiinţării
Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului –
CECO, Comunităţii Economice Europene – CEE şi
Comunităţii Europene a Energiei Atomice –
30
Dumitru Ţâncu
EURATOM prin Tratatele de la Paris (1951) şi
Roma (1957), precum şi evoluţiei, extinderii şi
perfecţionării lor constituţionale prin Actul Unic
European (1986) şi Tratatele de la Maastricht
(1992), Amsterdam (1997) şi Nisa (2001), până la
semnarea Tratatului de instituire a unei Constituţii
pentru Europa.
Capitolul II prezintă funcţionarea,
competenţele şi mijloacele de acţiune ale Uniunii
Europene, abordând probleme referitoare la
condiţiile şi procedura de aderare, bugetul
comunitar, fonduri şi programe de finanţare,
simbolurile Uniunii Europene etc.
Capitolul III are ca obiect structura
instituţională a Uniunii Europene, prezentând
organizarea, funcţionarea şi atribuţiile
Parlamentului European, Consiliului Uniunii
Europene, Consiliului European, Comisiei
Europene, Curţii de Justiţie şi altor organe
comunitare.
Capitolul IV abordează sistemul juridic
comunitar, respectiv izvoarele originare şi derivate
ale dreptului comunitar, natura juridică a
acordurilor inter-instituţionale, jurisprudenţa
comunitară, caracterele specifice ale dreptului
comunitar, procesul decizional în Uniunea
Europeană, sancţionarea nerespectării dreptului
comunitar.
Autorul prezintă, cu titlu de exemplu,
dispoziţii constituţionale ale câtorva state membre
ale Uniunii Europene cu privire la prioritatea
dreptului comunitar asupra dreptului naţional,
comparându-le cu cele din Constituţia României.
Capitolul V este consacrat relaţiilor
României cu Comunităţile Europene/Uniunea
Europeană, de la începuturi până în momentul
aderării.
Cu privire la negocierile de aderare, autorul
formulează unele critici justificate – în opinia
noastră – faţă de condiţiile acceptate de
reprezentanţii României la negocierea unor
capitole, care vor afecta serios interesele de
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Noi apariţii editoriale
perspectivă ale României, pentru faptul că uneori s-a
negociat sub presiunea unor termene impuse de
interese legate de calendarul electoral intern,
precum şi faţă de lipsa de transparenţă a
negocierilor.
Referitor la ratificarea Tratatului de
aderare, autorul subliniază faptul că unele dispoziţii
din Tratat nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile
Constituţiei României, în sensul că aceasta nu
prevede expres posibilitatea aderării la tratate
internaţionale care impun transferul unor atribute
suverane ale statului; în cazul în care un tratat
conţine dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea
lui se poate face “numai după revizuirea
Constituţiei” (art.11 alin. (3)). Din păcate, aceste
aspecte nu au fost sesizate pe parcursul procedurii
de ratificare nici în Parlament şi nici de către Curtea
Constituţională.
Unele dintre subiectele abordate în carte,
care prezintă un interes practic mai mare pentru
autorităţi şi, mai ales, pentru cetăţeni, sunt tratate
detaliat. Astfel, cetăţenia europeană este abordată
atât ca un concept juridic nou, cât şi prin prisma
raporturilor acesteia cu cetăţeniile statelor membre,
din care rezultă că “cetăţenia Uniunii completează
cetăţenia naţională şi nu o înlocuieşte pe aceasta”.
Respectiva abordare evidenţiază avantajele care
decurg pentru români din noul lor statut de cetăţeni
europeni. În strânsă legătură cu cetăţenia
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
europeană, autorul prezintă pe larg condiţiile în
care reprezentanţele diplomatice şi consulare ale
oricărui stat membru al Uniunii pot să acorde
protecţie şi asistenţă diplomatică şi consulară
cetăţenilor altui stat membru care se află într-un stat
terţ în care statul lor nu are reprezentanţe
diplomatice sau consulare (Decizia Consiliului
European nr.95/553 din 19 decembrie 1995).
În mod similar, sunt abordate şi acordurile
inter-instituţionale, care se încheie între instituţiile
principale ale Uniunii Europene, sau principiul
subsidiarităţii şi probaţionalitatea, după care se
partajează exercitarea competenţelor între Uniune şi
statele membre.
Cartea este scrisă într-un stil sobru, concis
şi are la bază o bibliografie de specialitate amplă,
indicată cu precizie în cele peste 200 de trimiteri şi
note de subsol. Este un instrument util de
cunoaştere a dreptului comunitar pe care îl
recomand cu căldură tuturor, dar mai ales tinerilor,
care trebuie să fructifice din plin numeroasele şanse
de realizare pe care li le oferă statutul de cetăţeni ai
Uniunii Europene, aşa cum spune şi autorul în
introducerea cărţii sale.
consilier, şef de sector Ion M. ANGHEL
31
 Noi apariţii editoriale

Mihail Albici
Zece scrieri despre drept
Bucureşti, Editura Continent XXI, 2007, 102 p.

conduce şi la crearea unor inegalităţi politice ce

Aşa cum ne-a obişnuit deja, Mihail Albici
ar putea afecta baza democraţiei. Din acest punct
în recenta şi concentrata lucrare intitulată modest
de vedere sunt trecute în revistă diferitele idei pe
„Zece scrieri despre drept”, apărută la Editura
plan internaţional legate de preocupările privind
„Continent XXI” (editor fiind chiar Gavril Iosif
viitorul democraţiei.
Chiuzbaian, preşedintele Uniunii Juriştilor din
Opinia autorului referitoare la relaţia
România), ne surprinde plăcut prin fluenţa
dintre o societate democratică şi statul de drept o
discursului, prin analiza pertinentă făcută societăţii
găsim sintetizată într-o frază ce merită reţinută:
româneşti contemporane, prin înlănţuirea logică a
„viabilitatea unei societăţi democratice
ideilor, dar mai ales prin profunzimea şi
presupune şi existenţa unui stat de drept care
multitudinea lecturilor sale.
înseamnă funcţionarea acestuia pe baza legii, pe
Întreaga lucrare stă sub semnul motto-ului
care puterea publică o instituie pentru a
ce reprezintă un citat din Mircea Djuvara,
determina membrii societăţii la o conduită
cunoscut filosof al dreptului: „Respectarea
corespunzătoare”. Această „conduită
dreptului sub toate formele sale interesează în
corespunzătoare” se realizează prin norme
primul rând întreaga societate, căci întreaga
juridice care intervin să apere valorile statului de
societate nu ar putea să existe dacă respectul
drept, să prevină şi să controleze comportamentul
dreptului nu ar exista”. Într-adevăr, din întreaga
deviant al indivizilor.
carte se desprinde clar concepţia autorului privind
Relaţia statului cu justiţia, cu privire
societatea românească contemporană guvernată
specială asupra celei din ţara noastră, îi dă
mai mult sau mai puţin fericit de normele de
prilejul autorului să afirme că „justiţia ar trebui să
drept.
fie un element de echilibru în societate”, dar, din
De fapt, cele 10 eseuri apărute anterior,
păcate, nu este aşa, nivelul de credibilitate al
în marea lor majoritate în revista „Palatul de
acesteia fiind foarte scăzut şi nu numai din vina
Justiţie”, se constituie într-un tot judicios ordonat
ei. Sunt expuse câteva dintre problemele
de idei extrase din marii gânditori pe care i-a dat
complexe cu care se confruntă justiţia
omenirea de-a lungul timpului, idei acceptate şi
românească, una din cele trei puteri ale statului
pliate pe gândirea autorului despre democraţie,
(alături de legislativ şi executiv), cu importante
despre statul de drept, despre legi şi justiţie,
atribuţii în edificarea şi consolidarea statului de
despre presă, despre cultura juridică.
drept, „adică în funcţionarea acestuia pe baza
Relaţia dintre democraţie şi drept este
legii”.
analizată în câteva dintre „scrieri”, punându-se
În ceea ce priveşte aplicarea normelor de
accent pe activitatea unor instituţii ce reprezintă
drept în societatea contemporană, cu toate că
societatea civilă, dar şi pe rolul mass-mediei şi
principiul „nemo censetur ignorare legem”
justiţiei în supravegherea mediului social, în ceea
(nimănui nu-i este permis să nu cunoască legea) a
ce priveşte respectarea normelor de drept.
dominat şi domină încă dreptul din societatea
Autorul este conştient de faptul că economia de
modernă, autorul este conştient de faptul că „ar fi
piaţă nu are numai efecte benefice asupra
imposibil ca cetăţeanul să cunoască întreg
evoluţiei democratice a statelor, căci ea creează
fenomenul legislativ al ţării mai ales astăzi când
nu numai bogăţie, ci şi inegalităţi, ceea ce
inflaţia legislativă este o realitate recunoscută”.

32 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

 Noi apariţii editoriale
Este adusă în discuţie problema oportunităţii
modificărilor normelor juridice. Deşi este de
acord că sistemul prin care se iniţiază, se adoptă
şi se modifică legile este, în principiu, bun,
autorul consideră că excesul de reglementare se
datorează în special tendinţei manifestate de
partidele politice care se succed la guvernare de
a-şi promova şi impune doctrina politică, ceea ce
conduce la modificarea sau înlocuirea unor acte
normative adoptate de vechile guvernări. Este
trecută în revistă modalitatea de iniţiere şi
adoptare a legilor, cu accent pe instituţia
delegării. Concluzia desprinsă este că „lipsa de
stabilitate a legilor, a actelor normative nu este
benefică pentru nici un domeniu al activităţii
economico-sociale. Nu este benefică nici pentru
imaginea unei ţări care se construieşte cu multă
trudă”.
Relaţia justiţiei cu mass-media este
analizată în contextul funcţionării trinităţii
democraţie – justiţie – mass-media, în care
democraţia, ca mod de a guverna, este elementul
principal, celelalte două fiind componente fără de
care o guvernare democratică nu se poate
înfăptui. Din experienţa trecută şi cea prezentă,
autorul constată că justiţia şi presa, ca factori de
echilibru social, nu se ridică la înălţimea
cerinţelor unei societăţi democratice şi analizează
modul în care are loc diseminarea corectă a
informaţiei juridice, componentă esenţială a
mesajului pe care puterea judecătorească îl
transmite opiniei publice, prin intermediul şi cu
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
ajutorul mass-media, asupra modului în care se
înfăptuieşte actul de justiţie.
Unul dintre eseurile din prezenta lucrare
este consacrat culturii juridice, care a fost o
permanenţă a României moderne „cu
caracteristicile şi limitele timpului său” după
cum se exprimă autorul. În epoca contemporană,
în care lucrurile nu sunt încă bine aşezate după
ieşirea dintr-un regim totalitar, între motivele care
au condus la scăderea credibilităţii justiţiei, pe
lângă cele deja dezvoltate în lucrare (numărul
mare al cauzelor, pregătirea profesională,
modificări frecvente ale legislaţiei, practica
neunitară etc.) se numără şi lipsa de educaţie, în
general şi a educaţiei juridice, în special. Alături
de stabilitatea legilor şi respectul faţă de lege,
„cultura juridică a cetăţeanului îşi poate aduce
din plin contribuţia la realizarea pe deplin a
valenţelor statului de drept”.
„Zece scrieri despre drept” îl plasează pe
Mihail Albici printre acei puţini jurişti care
utilizează tezele filosofiei dreptului pentru
explicarea şi aplicarea dreptului pozitiv.
Dacă este să-l credem pe Mircea Djuvara
- şi nu avem nici un motiv să nu-l credem –
atunci când zice că „filosofia dreptului constituie
unul dintre elementele indispensabile unei culturi
adevărate. De ea nu se pot lipsi mai ales acei
care pretind a avea o cultură juridică”, atunci,
sigur, Mihai Albici demonstrează prin tot ce a
scris că are o solidă cultură juridică.
expert Victoria ŢĂNDĂREANU
33
 Noi apariţii editoriale
„Justiţia în actualitate”,
revista Consiliului Superior al Magistraturii
„Justiţia în actualitate” - revista
Consiliului Superior al Magistraturii - o nouă
publicaţie apărută recent, pune la dispoziţia
cititorilor analize şi comentarii pertinente, diverse
sinteze, opinii profesionale ce reflectă aspecte din
activitatea Consiliului Superior al Magistraturii,
precum şi proiectele şi programele dezvoltate de
acesta, propunându-şi prin abordarea aleasă să
devină un instrument util în special pentru
judecători şi procurori.
Revista urmează să aibă o apariţie
trimestrială şi este structurată în mai multe secţiuni,
în funcţie de subiectele abordate. Apare util să fie
citate temele tratate, pentru a ilustra diversitatea şi
actualitatea centrelor de interes ale acestui prim
număr al revistei.
În prima secţiune - „Prezentarea
Consiliului Superior al Magistraturii”, articolul
„Consiliul Superior al Magistraturii din România”
(judecător dr. Dan Lupaşcu) trasează evoluţia CSM,
cu referire atât la istoric cât şi la configuraţie.
Consiliul Superior al Magistraturii, înfiinţat
în anul 1909 a funcţionat aproape patru decenii
până în anul 1949, iar în noua sa configuraţie a
început să funcţioneze în anul 1993. În actuala
configuraţie, după revizuirea Constituţiei din 2003
care a adus modificări fundamentale în ceea ce
priveşte rolul, structura şi atribuţiile acestuia,
Consiliul Superior al Magistraturii începe să
funcţioneze în anul 2005, pentru un mandat de 6
ani.
În cadrul aceleaşi rubrici este prezentată şi
„Structura şi componenţa actuală a Consiliului
Superior al Magistraturii precum şi conducerea
aparatului tehnic-administrativ”.
La nivelul Consiliului Superior al
Magistraturii au fost organizate grupuri şi colective
de lucru în vederea organizării activităţii acestuia
pe domenii de activitate şi stabilirii de
34
anul 1, numărul 1, 2007
responsabilităţi concrete. Articolul „Grupurile şi
colectivele de lucru organizate la nivelul
Consiliului Superior al Magistraturii” (consilier
pentru afaceri europene Mircea Munteanu, consilier
juridic Marius Tudor) realizează o trecere în revistă
a grupurilor şi colectivelor de lucru organizate la
nivelul CSM, din punct de vedere al componenţei şi
al obiectului de activitate al acestora.
„Cariera magistratului” regrupează
articole ce pun în evidenţă aspecte privind cariera
profesională. Trebuie menţionate aici „Posibilitatea
valorificării ulterioare a rezultatelor obţinute la
concursul de promovare a judecătorilor şi
procurorilor în funcţii de execuţie, efectivă sau pe
loc” (procuror Carmen Vălimăreanu) şi „Aspecte
din practica Consiliului Superior al Magistraturii
în ceea ce priveşte cariera profesională şi
drepturile cuvenite judecătorilor şi procurorilor”
(judecător Monica Mihaela Stan, judecător Monica
Istrate, consilier juridic Raluca Cozan, consilier
juridic Oana Şimon).
Apărarea reputaţiei profesionale a
judecătorilor şi procurorilor de către Consiliul
Superior al Magistraturii, ce se impune în unele
situaţii este reflectată în articolul „Consiliul
Superior al Magistraturii - apărarea independenţei,
imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a
judecătorilor şi procurorilor” (judecător Simona
Neniţă).
Problematica evaluării profesionale a
magistraţilor abordată în seminarul: „Studii de caz
comparative asupra conţinutului şi limitelor
revizuirii administrative şi judiciare a evaluării
profesionale a magistraţilor” figurează în
<Concluziile seminarului cu tema „Studii de caz
comparative asupra conţinutului şi limitelor
revizuirii administrative şi judiciare a evaluării
profesionale a magistraţilor” organizat de
Consiliul Superior al Magistraturii, cu sprijinul
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Noi apariţii editoriale
Uniunii Europene în perioada 8-9 mai 2007>
(consilier juridic Diana Eliza Mincă).
O altă secţiune a revistei este dedicată formării
profesionale, aici figurând articole ce se referă la
„Principalele seminarii de formare continuă
organizate de Institutul Naţional al Magistraturii în
perioada 15.07.2007 - 01.11. 2007” şi „Programarea
seminariilor care se vor desfăşura în cadrul
Convenţiei de Twinning RO 2004/IB/JHA-01 –
Asistenţă Twinning pentru Consiliul Superior al
Magistraturii”.
Recentele modificări legislative introduse prin
Legea nr. 144/2007 sunt aduse în atenţia cititorilor,
în articolul „Scurte consideraţii privind regimul
diferitelor categorii de declaraţii impuse de lege
judecătorilor şi procurorilor, în perspectiva
modificărilor legislative introduse prin Legea nr.
144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate,
modificată şi completată prin O.U.G. nr. 49/2007”,
(judecător Andrei Iacuba), în secţiunea a IV-a a
revistei - „Resurse umane”. Tot aici pot fi aflate
date privind „Numirile şi eliberările din funcţie la
instanţele judecătoreşti” în perioada 01.03. 2007-
31.05.2007.
Unul din obiectivele a cărui îndeplinire va
contribui la realizarea uneia din priorităţile
strategiei de reformă a sistemului judiciar - sporirea
eficienţei acestuia - este reprezentat de
îmbunătăţirea sistemului de management şi
administrare a instanţelor. Din 2006, există un
program de asistenţă bilaterală în domeniul
politicilor de management şi administrare a
instanţelor, program pe larg comentat în:
„Prezentarea programului de asistenţă bilaterală
cu Marea Britanie în domeniul managementului
instanţelor” (consilier pentru afaceri europene
Elena Daniela Nica).
Secţiunea „Răspundere disciplinară” pune la
dispoziţia celor interesaţi articole ce se referă la
„Aspecte din jurisprudenţa secţiilor Consiliului
Superior al Magistraturii în materia răspunderii
disciplinare a judecătorilor şi procurorilor”
(procuror Bogdan Licu, procuror dr. Tamara
Manea, procuror Ioan Burlacu), fiind de asemenea
comentată „Inexistenţa abaterii disciplinare
prevăzută de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, în situaţia declaraţiilor de avere care nu
corespund adevărului” (procuror Vasile Costinaş).
Articolul 99 din Legea nr.303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi
modificată, prevede de asemenea, printre abaterile
disciplinare şi „exercitarea funcţiei, inclusiv
nerespectarea normelor de procedură, cu
rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
constituie infracţiune”. Articolul „Reaua-credinţă şi
grava neglijenţă - forme ale vinovăţiei care atrag
răspunderea disciplinară a judecătorilor şi
procurorilor” (procuror dr. Tamara Manea)
analizează cele două forme de vinovăţie ce compun
latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de
art. 99, lit. h din lege.
Strategia de reformă a sistemului judiciar
pe perioada 2005-2007 a prevăzut şi unele măsuri
pentru unificarea practicii judiciare. Articolul
„Preocupări actuale pentru unificarea practicii
judiciare” (consilier juridic Teodor Andriţa)
răspunde acestei teme, ce figurează în cadrul
secţiunii „Unificarea practicii judiciare”. Tot în
cadrul aceleiaşi secţiuni poate fi regăsită „Sinteza
recursurilor în interesul legii soluţionate în
perioada 01.01.2007-31.05.2007 (consilier juridic
Teodor Andriţa).
Continuarea reformei sistemului judiciar,
astfel cum rezultă din Strategia de reformă a
sistemului judiciar pentru perioada 2005-2007, a
impus completarea cadrului legislativ privind
reforma justiţiei şi luarea măsurilor necesare pentru
implementarea acestuia. Articolul „Modificări
legislative în domeniul justiţiei” (consilier juridic
Teodor Andriţa) prezintă astfel principalele
modificări legislative intervenite în domeniul
justiţiei, în secţiunea „Mapa magistratului”. În
cadrul aceleiaşi rubrici pot fi regăsite de asemenea
o „Prezentare sintetică a cauzelor împotriva
României, soluţionate de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în perioada 01.01.2007-
01.06.2007” (judecător Mihaela Ancuţa), precum şi
„Jurisprudenţa Curţii Constituţionale: Decizii ale
Curţii Constituţionale pronunţate în semestrul
1/2007” (consilier juridic Teodor Andriţa).
Articolul prezentat în cadrul celei de-a IX-a
secţiuni - „Relaţii internaţionale” - „Participarea
Consiliului Superior al Magistraturii din România
la Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare”
(judecător Raluca Gâlea) se referă la participarea
CSM la Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare
(RECJ), constituită în 2004 şi care reprezintă o
structură de colaborare între organisme similare
care au atribuţii în domeniul justiţiei, îndeplinind
totodată şi un rol de mediere între sistemele
naţionale şi organismele Uniunii Europene. În
prezent, Consiliul Superior al Magistraturii din
România are statut de membru.
Revista cuprinde de asemenea şi secţiunea
„Justiţia în Europa”, unde în cadrul aspectelor ce
se referă la actualităţi din domeniul justiţiei din
Europa se face un „Comentariu al Deciziei
Consiliului Constituţional francez referitoare la
Legea privind recrutarea, formarea şi
responsabilitatea magistraţilor din Franţa”
(procuror Cristina Radu).
35
 Noi apariţii editoriale
Prezentarea unui forum informatic dedicat
magistraţilor, precum şi a unui chestionar figurează
în „Dialog cu cititorii”.
În concluzie, revista are originalitatea şi
meritul de a pune la dispoziţia cititorilor articole de
un deosebit interes ce îmbină calitatea ştiinţifică cu
precizia analizei, pe lângă amploarea problematicii
36
tratate, putând fi remarcat de asemenea formatul
grafic deosebit al revistei. Problemele expuse şi
identificate ca fiind centrale în studiile de
actualitate prezentate, recomandă revista „Justiţia
în actualitate” ca pe un instrument de lucru util
pentru profesionişti, cât şi ca pe un reper important
pentru publicul interesat.
expert Svetlana BACIU
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Propuneri de lege ferenda extrase din

articolele publicate în revistele de drept româneşti
(semestrul I 2007)

- Bibliografie indexată şi adnotată1 -

1. Bălan, Emil. - Actele juridice privind acordarea titlurilor didactice în învăţământul superior. În:
Dreptul, nr.3, 2007, p.81-95.
Autorul consideră că normele legale privind avizul, ca formă procedurală anterioară emiterii ori adoptării actelor
administrative, îşi găsesc firesc sediul într-un viitor Cod de procedură administrativă.
Subiect: Cod de procedură administrativă ; învăţământ superior ; titlu didactic
2. Bocănială, Tache. - Constatarea şi instrumentarea contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul
vamal. Ineficienţa şi inutilitatea prevederilor art.17 alin.2 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal
al României. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.181-184.
Autorul propune înlăturarea obligaţiei prevăzute de art.17 alin.2 din Legea nr.86/2006, pentru a se evita crearea de
disfuncţionalităţi între instituţiile desemnate să aplice legea.
Subiect: Cod de procedură penală ; Cod penal ; Codul vamal ; contravenţie ; infracţiune ; Legea nr.86/2006 ; Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 ; Poliţia de Frontieră Română ; regim vamal
3. Bodoaşcă, Teodor. - Opinii în legătură cu dreptul comun al dovedirii stării civile după intrarea în
vigoare a Legii nr.119/1996 privind actele de stare civilă. În: Dreptul, nr.3, 2007, p.49-63.
Autorul propune modificarea art.16 din Legea nr.119/1996 în sensul de a se permite dovada stării civile prin orice mijloace
de probă în faţa instanţei, precum şi abrogarea explicită a art.22-24 din Decretul nr.31/1954, care au conţinut identic în
Legea nr.119/1996. În ceea ce priveşte Codul familiei, autorul consideră necesară abrogarea art.18 şi art.47, ca fiind inutile;
în plus, se pronunţă pentru modificarea art.50 în sensul ca prevederile acestuia să se refere la "actul de naştere".
Subiect: act de stare civilă ; Codul familiei ; dreptul familiei ; Legea nr.119/1996 ; stare civilă
4. Chelaru, Ioan. - Condiţia juridică a străinilor în România. Unele aspecte privind drepturile şi
obligaţiile străinilor cuprinse în Legea de modificare a O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în
România. Corelarea acestora cu dreptul comunitar european. În: Revista de drept public, nr.1, 2007, p.26-42.
Autorul propune ca definiţia noţiunii de "sponsor" din O.U.G. nr.194/2002 să fie reanalizată şi să se găsească o altă
denumire pentru "străinul cu şedere legală pe teritoriul României"; de asemenea, consideră că s-ar impune să se definească
ce se înţelege prin "personalitate din diaspora românească".
Subiect: drept comunitar ; Legea nr.94/2002 ; regimul străinilor ; străin ; O.U.G. nr.194/2002
5. Cioriciu, Ana. - Consideraţii generale privind complexitatea şi utilitatea actuală a transferului. În:
Revista română de dreptul muncii, nr.1, 2007, p.50-90.
Se consideră necesară eliminarea interdicţiei cuprinse în prevederile art.1 pct.1, lit.c din Directiva 2001/23/CE,
extinzându-se astfel protecţia salariaţilor, prin neoperarea distincţiei dintre salariaţii sectorului privat, în prezent favorizaţi,
şi salariaţii sectorului public.
Subiect: administraţie publică; Codul muncii; contract individual de muncă; Directiva 2001/23/CE; forţă de muncă; funcţionar
public; Legea nr.53/2003 Legea nr.67/2006; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.251/2006; transfer

6.Cioriciu, Ana. - Consideraţii privind transferul funcţionarilor publici. În: Revista română de dreptul
muncii, nr.3, 2007, p.62-87.
Autoarea propune o reglementare expresă, ce ar permite o diferenţiere şi ierarhizare inclusiv sub aspectul salarizării, pentru
funcţiile pur administrative de inspector, consilier şi expert. Se mai propune o nouă clasificare a funcţiilor publice de
execuţie după natura şi complexitatea atribuţiilor postului, strâns legată de nivelul de pregătire.
Subiect: funcţionar public ; transfer

1
Lucrare realizată de Victoria ŢĂNDĂREANU, Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 37
 Referinţe bibliografice

7. Cîrje (Crumpănă), Elena Diana. - Modalităţi de constatare a pagubei cauzate de salariat

angajatorului său. În: Revista română de dreptul muncii, nr.2, 2007, p.105-114.
Autoarea remarcă lipsa de interes a legiuitorului în privinţa modalităţii de constatare şi stabilire a răspunderii patrimoniale
în dreptul muncii, aspecte lăsate în totalitate nereglementate. Totodată este de părere că "de lege ferenda" se impune
reglementarea unei proceduri de constatare şi evaluare a prejudiciului adus de salariat angajatorului său, cel puţin în forma
în care au fost reglementate deja proceduri similare pentru angajarea răspunderii disciplinare sau pentru evaluarea
profesională.
Subiect: angajator ; Codul muncii ; pagubă ; răspundere civilă contractuală ; răspundere patrimonială ; salariat
8. Coadă, Ciprian. - Comentarii în legătură cu unele soluţii la judecarea căilor de atac ale apelului şi
recursului. Probleme practice privind nelegala citare a părţilor. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.225-236.
În ce priveşte înmânarea citaţiei, autorul apreciază, „de lege ferenda”, că aplicarea ştampilei se impune a fi prevăzută în
rândul menţiunilor din cuprinsul procesului-verbal încheiat, fiind o garanţie a faptului că citaţia a fost înmânată persoanei
îndreptăţite cu primirea corespondenţei, cu respectarea tuturor condiţiilor legale şi în considerarea atributelor specifice
acestui gen de subiecţi procesuali.
Subiect: apel ; căi de atac ; citare nelegală ; citare părţi ; Cod de procedură penală ; contradictorialitate ; Legea
nr.356/2006 ; nulitate relativă ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2006 ; recurs
9. Costaş, Cosmin Flavius. - Instanţa judecătorească - perceptor fiscal? În: Dreptul, nr.1, 2007, p.80-91.
Codul fiscal ar trebui să instituie un mecanism unitar şi public de determinare a valorii proprietăţilor imobiliare, după cum
este de părere autorul, iar în cazul transferurilor de terenuri, contribuabilul să fie obligat să depună o declaraţie fiscală
într-un anumit termen.
Subiect: Cod fiscal ; drept fiscal ; instanţă judecătorească
10. Dabu, Valerică ; Borza, Remus. - Protecţia afacerilor prin instituirea secretului bancar şi al
instituţiilor de credit. În: Revista de drept penal, nr.2, 2007, p.40-66.
Autorii propun ca expresia din art.16 alin.1 lit.c din Legea nr.508/2004 respectiv "accesul la sisteme informatice" să fie
înlocuită cu "accesul într-un sistem informatic sau în suporturi de stocare a datelor informatice".
Subiect: Legea nr.508/2004 ; protecţia afacerilor ; secret bancar ; secret profesional
11. Damaschin, Mircea. - Propunere "de lege ferenda" privind competenţa organelor de cercetare
penală speciale. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.198-202.
Autorul face propuneri ca normele de competenţă aplicabile organelor de cercetare penală speciale să fie stabilite prin
raportare la competenţa parchetelor militare. Pe de altă parte, în opinia sa se impune abrogarea art.208 alin.1 lit.c Cod de
procedură penală
Subiect: Cod de procedură penală ; Curtea Militară de Apel ; infracţiune ; instanţă militară ; Legea nr.281/2003 ; Legea
nr.356/2006 ; organe de cercetare penală speciale ; organe judiciare penale militare ; politică penală
12. Diamant, Betinio ; Luncean, Vasile; Beligrădeanu, Şerban. - Efectele admiterii recursului civil dacă
hotărârea recurată este nemotivată şi/sau nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei. Reflecţii asupra
deciziei nr. XXI/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite. În: Dreptul, nr.6, 2007, p.83-94.
Propunere „de lege ferenda” privind completarea art.81 alin.2 din Legea nr.168/1999 cu o a treia literă - c -, potrivit căreia
casarea cu trimitere la conflictele de muncă are loc şi atunci când prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Subiect: casare ; cauză, fond ; Cod de procedură civilă ; Codul muncii ; conflict de muncă ; decizia nr. XXI/2006 a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; hotărâre recurată ; Legea nr.51/1995 ; Legea nr.168/1999 ; recurs civil
13. Dima, Marian. - Traficul de persoane. Asistenţa victimelor. În: Revista de drept penal, nr.2, 2007,
p.128-131.
Autorul consideră că în materie se impun "de lege ferenda" intervenţii legislative concretizate în edictarea unor norme
clare, precise, lipsite de echivoc şi propune textul: "Asistenţa juridică a victimelor este obligatorie în tot cursul procesului
penal, încălcarea acestor dispoziţii atrăgând nulitatea absolută a actului".
Subiect: asistenţă judiciară ; Cod de procedură penală ; Legea nr.678/2001 ; trafic de persoane ; victimă
14. Duculescu, Victor. - România - membră a Uniunii Europene. Aspecte şi implicaţii juridice. În:
Revista română de drept comunitar. - Bucureşti : Rosetti, nr.1, 2007, p.19-30.
Anumite prevederi ale Constituţiei României se cer amendate şi completate în lumina principiilor fundamentale care
guvernează astăzi Uniunea Europeană. Art. 6 se cere completat cu menţionarea noilor competenţe pe care Parlamentul le
dobândeşte prin Tratatul de aderare, precum şi cu restrângerea inevitabilă a capacităţii sale de legiferare într-o serie de
domenii. Secţiunea a III-a din Capitolul 1, Titlul III, se consideră că ar trebui modificată, ţinând cont de noua repartizare a
competenţelor naţionale şi a celor comunitare. În mod corelativ, vor trebui completate o serie de atribuţii privind rolul
Preşedintelui României, al Guvernului, al Curţii Constituţionale.
Subiect: Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană ; Uniunea Europeană; Constituţie, revizuire
15. Florian, Costin. - Investigatori sub acoperire. În: Revista de drept penal, nr.2, 2007, p.132-134.
Autorul consideră că se impune "de lege ferenda" introducerea în noul Cod penal sau de procedură penală a unei dispoziţii
care să califice instigarea de către "agenţii provocatori" drept cauză de nepedepsire.
Subiect: Cod de procedură penală ; Cod penal ; investigator sub acoperire

38 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

 Referinţe bibliografice

16. Giurgiu, Liviu. - Câteva consideraţii referitoare la acţiunea introdusă de autoritatea publică
emitentă a actului administrativ, în temeiul dispoziţiilor art.1 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ nr.554/2004. În: Curierul Judiciar, nr.3, 2007, p.62-67.
Autorul propune fie eliminarea dispoziţiei art.1 alin. (6) al Legii contenciosului administrativ, fie reformularea acestui text,
în privinţa obiectului acţiunii, care trebuie să vizeze anularea actului la cererea autorităţii publice emitente şi nu constatarea
nulităţii lui.
Subiect: contencios administrativ ; Legea nr.554/2004
17. Gîgă, Aurelia. - Soluţionarea pe cale extrajudiciară a litigiilor consumatorilor în dreptul
comunitar. În: Curierul Judiciar, nr.3, 2007, p.104-109.
Autoarea propune să se înfiinţeze un Centru European al Consumatorului, care să fiinţeze sub egida Autorităţii Naţionale a
Protecţiei Consumatorului. În acelaşi timp, pledează pentru transpunerea de urgenţă în legislaţia naţională a directivelor
comunitare în domeniul protecţiei consumatorului.
Subiect: drept comunitar ; dreptul consumatorului
18. Hărăstăşanu, Angela. - Despre aplicarea principiului publicităţii în faza de judecată a procesului
penal. În: Dreptul, nr.1, 2007, p.203-209.
Se consideră că ar fi necesară completarea art.486 Cod de procedură penală referitoare la judecarea cauzelor cu inculpaţi
majori şi minori, în sensul ca judecata să se facă pentru toţi inculpaţii în şedinţă nepublică.
Subiect: Cod de procedură penală ; judecată ; minor
19. Leş, Ioan. - Examen critic asupra unor soluţii pronunţate de instanţa constituţională în materia
recursului civil. În: Pandectele Române, nr.1, 2007, p.191-200.
Autorul consideră că este necesară o reconsiderare aprofundată a procedurii civile. Astfel, dispoziţiile legale comentate în
articol, ale art.3021 C.pr.civ., trebuie coroborate cu cele ale art.316 şi 105 din C.pr.civ. Forul legislativ nu a intervenit pentru
o modificare corespunzătoare a art. 3021 alin.1 C.pr.civ., deşi a avut prilejul să o facă odată cu aprobarea OUG nr.138/2000,
prin Legea nr.219/2005. În prezent, cu prilejul recentei modificări a Codului de procedură civilă, legiuitorul nu a
reconsiderat textul în discuţie, pentru punerea lui în concordanţă cu alte prevederi procedurale cu care intră în coliziune.
Subiect: Cod de procedură civilă ; Curtea Constituţională ; decizie judiciară ; Legea nr.219/2005 ; Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr.138/2000 ; recurs civil
20. Leş, Ioan. - Examen teoretic asupra modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea
nr.459/2006. În: Curierul Judiciar, nr.1, 2007, p.23-33.
Autorul propune modificarea art.399 alin.1 C.proc.civ. pentru a înlătura paralelismul între plângere şi contestaţie la
executare.
Subiect: Cod de procedură civilă ; Legea nr.459/2006; plângere ; contestaţie la executare
21. Măgureanu, Ilie. - Conflictul de interese. În: Revista de drept penal, nr.2, 2007, p.126-127.
Autorul consideră că alin.2 al art.2531 Cod penal ar trebui abrogat.
Subiect: Cod penal ; conflict de interese
22. Oancea Geanina. - Răspunderea membrilor organelor de conducere. În: Revista română de drept al
afacerilor, nr.1, 2007, p.74-89.
În articol se apreciază că dispoziţiile Capitolului IV al Legii nr.85/2006, prin gravitatea consecinţelor ce decurg din
aplicarea lor, ar trebui elaborate în urma unei corelări mai riguroase cu normele care completează Legea nr.85/2006 şi în
urma cercetării mai atente a situaţiilor ivite în practică de la apariţia primei legi în domeniu în anul 1995, respectiv Legea
nr.64/1995.
Subiect: Decret nr.31/1954 ; insolvenţă ; Legea nr.64/1995 ; Legea nr.85/2006 ; organ de conducere
23. Panduru, Virgil. - Aderarea României la Uniunea Europeană, temei al unei noi arhitecturi
administrativ-instituţionale. În: Revista de drept public, nr.2, 2007, p.76-85.
Autorul propune elaborarea în regim de urgenţă a unui act normativ pentru înfiinţarea unui minister al dezvoltării
regionale, în locul ministerului integrării.
Subiect: administraţie publică centrală ; administraţie publică locală ; dezvoltare regională ; Uniunea Europeană
24. Paraschiv, Carmen Silvia ; Damaschin, Mircea. - Reprezentarea învinuitului în cursul judecăţii.
Noi argumente în sensul constatării inutilităţii (lipsei de aplicare) a reglementării. În: Dreptul, nr.1,
2007, p.196-202.
Autorii apreciază că art.174 C. pr. pen. trebuie să reglementeze posibilitatea ca, pe parcursul judecării cauzei, părţile să
poată fi reprezentate, eliminându-se trimiterile la calitatea de învinuit, calitate procesuală specifică fazei preliminare a
urmăririi penale.
Subiect: Cod de procedură penală ; drept procesual ; învinuit
25. Paraschiv, Carmen Silvia ; Damaschin, Mircea. - Începerea urmăririi penale de către instanţa de
judecată în ipoteza constatării săvârşirii unei infracţiuni de audienţă. Încălcarea principiului
separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal. În: Dreptul, nr.3, 2007, p.159-165.

Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 39

 Referinţe bibliografice

Autorul propune ca "de lege ferenda" art.299 alin.2 C.pr.pen. să aibă următorul conţinut: "Instanţa, dacă este cazul, va
dispune înaintarea de îndată a făptuitorului la procuror, împreună cu procesul-verbal de constatare întocmit. Despre
constatarea infracţiunii se face menţiune în încheierea de şedinţă".
Subiect: infracţiune de audienţă ; urmărire penală, începere
26. Petrescu, Rodica Narcisa. - Impactul adoptării O.U.G. nr.34/2006 asupra contractului de
parteneriat public-privat. În: Revista de drept public, nr.1, 2007, p.96-104.
Autoarea pledează pentru o reglementare specială, clară şi suficient de largă, în care să poată fi încadrate toate contractele
de parteneriat public-privat.
Subiect: contract de parteneriat public-privat ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 ; parteneriat public-privat
27. Petrescu, Rodica Narcisa. - Reflecţii asupra unor dispoziţii înscrise în Legea nr.215/2001 a
administraţiei publice locale. În: Dreptul, nr.4, 2007, p.131-140.
Autoarea propune intervenţia urgentă a legiuitorului organic pentru a face clarificările de rigoare în vederea înlăturării unor
neclarităţi din cuprinsul Legii nr.215/2001.
Subiect: administraţie publică locală ; Legea nr.215/2001 ; prefect ; preşedintele consiliului judeţean
28. Popescu, Sorin ; Ciora, Cătălin. - Implicaţiile care rezultă ca urmare a declarării
neconstituţionalităţii unei dispoziţii având caracter abrogator în lumina deciziei nr.62/2007 a Curţii
Constituţionale. În: Dreptul, nr.4, 2007, p.49-55.
Autorii propun „de lege ferenda” modificarea Legii nr.24/2000, republicată, care ar urma să precizeze în mod expres, ca
excepţie de la prevederile potrivit cărora "nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în
vigoare actul normativ iniţial", şi cazul în care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii de abrogare.
Subiect: abrogare ; Constituţia României, republicată ; Curtea Constituţională ; decizia Curţii Constituţionale
nr.62/2007 ; Legea nr.24/2000 ; Legea nr.31/1996 ; Legea nr.47/1992 ; Legea nr.94/1992 ; Legea nr.278/2006 ;
Monitorul Oficial ; neconstituţionalitate ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/1999 ; Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.43/2006 ; tehnică legislativă
29. Popescu, Sorin. - Cu privire la unele inadvertenţe constatate în conţinutul unor acte normative. În:
Revista de drept comercial, nr.5, 2007, p.167-172.
Autorul propune, în privinţa adoptării actelor normative, mai ales a celor modificatoare, ce presupune, în prealabil, o
analiză atentă a conţinutului întregului act normativ asupra căruia se intervine, o extindere obligatorie a analizei şi asupra
legislaţiei conexe cu reglementarea în cauză, deoarece contradicţii pot apărea nu numai între normele din interiorul unui act
normativ, ci şi între acte normative diferite. De asemenea, autorul propune explicarea, pe cât posibil, a noţiunii de "eroare
materială" în Legea nr.24/2000.
Subiect: act normativ ; Consiliul Legislativ ; eroare materială ; Hotărârea Guvernului nr.202/1998 ; Hotărârea
Guvernului nr.363/1998 ; Hotărârea Guvernului nr.944/2006 ; inadveretenţă ; Legea nr.24/2000 ; Legea nr.26/1990,
republicată ; Legea nr.31/1990, republicată ; Legea nr.73/1993, republicată ; Legea nr.85/2006 ; Legea nr.157/2005 ;
Legea nr.178/2000 ; Legea nr.193/2000 ; Legea nr.202/2002 ; Legea nr.340/2006 ; Legea nr.441/2006 ; Legea
nr.469/2006 ; neconcordanţă ; necorelare
30. Prescure, Titus. - Despre condiţiile în care poate fi pronunţată o hotărâre judecătorească sau
arbitrală care să ţină loc de contract, în contextul reglementărilor Titlului X al Legii nr.247/2005 şi ale
Ordonanţei Guvernului nr.51/1997, cu modificările şi completările ulterioare. În: Curierul Judiciar, nr.2,
2007, p.206-213.
Autorul propune ca în textele noului Cod civil să se prevadă, la modul general, dreptul promitentului creditor care se va
confrunta cu un refuz din partea debitorului promitent de a-şi da consimţământul la încheierea contractului promis, să poată
să se adreseze instanţei prin care va solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină locul contractului promis de părţi, una
alteia.
Subiect: Cod civil ; contract ; contract sinalagmatic ; hotărâre arbitrală ; hotărâre judecătorească ; Legea nr.247/2005 ;
Ordonanţa Guvernului nr.51/1997
31. Puie, Oliviu. - Executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în condiţiile Legii contenciosului
administrativ nr.554/2004. În: Dreptul, nr.6, 2007, p.115-138.
Se consideră că „de lege ferenda” legiuitorul trebuie să prevadă în mod explicit un termen după care fapta persoanelor
enumerate în alin.2 al art.24 din Legea nr.554/2004 să constituie infracţiune.
Subiect: contencios administrativ ; Legea nr.554/2004 ; infracţiune
32. Puie, Oliviu. - Titlul executoriu în materia contenciosului administrativ şi obligaţia publicării
hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au anulat acte administrative cu caracter
normativ. Propuneri de lege ferenda. În: Curierul Judiciar, nr.3, 2007, p.92-103.
Autorul propune completarea art.22 din Legea nr. 554/2004, în sensul includerii hotărârilor autorităţilor publice sau a altor
autorităţi cu activitate administrativ-jurisdicţională în categoria titlurilor executorii reglementate prin Legea contenciosului
administrativ.
Subiect: act administrativ ; Cod de procedură civilă ; contencios administrativ ; hotărâre judecătorească ; Legea
nr.554/2004

40 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

 Referinţe bibliografice

33. Puie, Oliviu. - Titlul executoriu în materia contenciosului administrativ şi obligaţia publicării
hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au anulat acte administrative cu caracter
normativ. Propuneri de lege ferenda (Partea a II-a). În: Curierul Judiciar, nr.4, 2007, p.126-139.
Autorul propune mai multe reformulări şi completări ale Legii nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ.
Subiect: act administrativ ; Cod de procedură civilă ; contencios administrativ ; Legea nr.554/2004
34. Roşu, Ioan. - Discriminarea în cadrul raportului de muncă. În: Revista română de dreptul muncii,
nr.3, 2007, p.88-100.
Autorul consideră că se impune ca art.269 şi art.270 din Codul muncii să fie modificate şi completate corespunzător
ultimelor cerinţe din domeniul eliminării discriminării în relaţiile de muncă.
Subiect: Codul muncii ; discriminare ; raport de serviciu ; relaţii de muncă
35. Rus, Sergiu-Leon. - Suspendarea executării actului administrativ. În: Revista de drept comercial,
nr.2, 2007, p.9-20.
În situaţia în care actul administrativ este anulat însă nu în mod definitiv (dispoziţia de anulare fiind suspendată prin faptul
introducerii recursului), actul administrativ este încă în vigoare, iar efectele sale nu sunt suspendate. Se propune „de lege
ferenda” o intervenţie legislativă care să consacre, în acest caz, prelungirea suspendării efectelor actului administrativ până
la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Subiect: act administrativ, suspendare executare ; acţiune în anulare ; Cod de procedură civilă ; contencios
administrativ ; Legea nr.554/2004 ; litigiu de fond ; Ministerul Public ; procedura suspendării ; recurs
36. Rusu, Ion. - Legea nr.289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului
infracţional în domeniul transportului pe cale ferată. Analiză generală şi observaţii critice. În: Dreptul,
nr.5, 2007, p.168-180.
Autorul propune eliminarea din textul Legii nr.289/2005 a formulării "de bunuri din vagoanele care sunt în compunerea
unui tren aflat în circulaţie sau pregătit pentru circulaţie" şi înlocuirea acesteia cu expresia "de bunuri din vagoanele de
marfă", măsură necesară pentru evitarea unor controverse.
Subiect: cale ferată ; Cod penal ; Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. ; infracţiune ; Legea nr.289/2005 ;
pedeapsă ; transport pe calea ferată
37. Scăunaş, Stelian ; Scăunaş, Alexandra. - Cu privire la extrădarea cetăţeanului român. O posibilă
revizuire a revizuirii Constituţiei. În: Revista de drept public, nr.1, 2007, p.43-53.
Autorul propune revizuirea art. 19 al Constituţiei spre a reveni la formularea Constituţiei din 1991 cu privire la extrădare,
eventual cu unele amendamente, pe care le şi expune, de natură să nu afecteze relaţia specială care există între cetăţean şi
statul său.
Subiect: constituţie, revizuire ; extrădare
38. Soare, Daniel. - Plângerea prealabilă. Modificări legislative. În: Revista de drept penal, nr.1, 2007,
p.66-69.
Se propune modificarea art.283 Cod de procedură penală, fie prin eliminarea condiţiei înscrierii în cuprinsul plângerii
prealabile a datelor de identitate ale făptuitorului, fie prin reintroducerea posibilităţii ca persoana vătămată, atunci când nu
cunoaşte identitatea făptuitorului, să poată formula o cerere de identificare a acestuia.
Subiect: Cod de procedură penală ; plângere prealabilă
39. Stancu, Gheorghe. - Puncte de vedere privind garanţiile de executare a obligaţiilor comerciale. În:
Revista de drept comercial, nr.6, 2007, p.40-46.
Autorul propune o revizuire a legislaţiei în materia privilegiilor şi în special a cauzelor de preferinţă, care trebuie să fie
restructurată, simplificată şi adaptată.
Subiect: cauză de preferinţă ; Cod civil ; Cod comercial ; drept de preferinţă ; garanţie reală ; garanţii de executare ;
garanţii personale ; obligaţii comerciale ; privilegii ; privilegii mobiliare ; privilegii speciale imobiliare
40. Stănescu, Lucian. - O nouă perspectivă cu privire la prorogarea de competenţă a organelor de
urmărire penală. În: Dreptul, nr.4, 2007, p.215-223.
Autorul propune termenul de extensiune de competenţă „ad majorem”, ca reflex al esenţei acestei noi instituţii procesual
penale ce presupune capacitatea sporită a organelor de urmărire penală ierarhic superioare de a instrumenta cauze atribuite
prin lege în competenţa organelor ierarhic inferioare şi care exprimă sugestiv mişcarea ascendentă de competenţă ce are loc
între acestea.
Subiect: Cod de procedură penală ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2006 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.72/2004 ; organ de urmărire penală ; procuror ; prorogare de competenţă ; urmărire penală
41. Şandru, Ioan. - Câteva consideraţii referitoare la ultimele modificări aduse Codului penal prin
Legea nr.278/2006. În: Dreptul, nr.2, 2007, p.9-18.
Autorul avansează câteva propuneri de modificare şi completare a Codului penal în materia răspunderii penale a persoanei
juridice.
Subiect: Cod penal ; Legea nr.278/2006 ; răspundere penală ; persoană juridică

Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 41

 Referinţe bibliografice

42. Şerban, Dumitru-Daniel. - Conceptul şi sfera controlului ex-ante reglementat de Ordonanţa de

Urgenţă a Guvernului nr.30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului
de atribuire a contractelor de achiziţie publică. În: Revista de drept comercial, nr.6, 2007, p.23-39.
Autorul propune o intervenţie legislativă pentru clarificarea atribuţiilor de control ex-ante, care nu mai revin Autorităţii
Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
Subiect: achiziţii publice ; contract de achiziţie publică, atribuire ; control ex-ante al achiziţiilor ;
43. Şerban, Dumitru-Daniel. - Verificarea legalităţii procedurilor, operaţiunilor şi actelor autorităţilor
contractante în atribuirea contractelor de achiziţie publică. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.123-142.
Autorul propune, pe de o parte, o intervenţie legislativă asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 pentru a se
face unele precizări sau clarificări în conţinutul acesteia şi, pe de altă parte, o reglementare clară a opozabilităţii avizului
Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor faţă de instituţiile cu atribuţii de control în materia achiziţiilor publice.
Subiect: Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice ; aviz de legalitate ; Cod de
procedură civilă ; Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ; contract de achiziţie publică ; Legea nr.554/2004 ;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2006 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006
44. Tănăsescu, Camil ; Tănăsescu, Gabriel; Ispas, Daniel. - Propunere "de lege ferenda" privind consemnarea
într-o încheiere de şedinţă a discuţiilor în faza urmăririi penale. În: Dreptul, nr.1, 2007, p.193-195.
Autorii consideră că se impune completarea dispoziţiilor legii de procedură penală în sensul prevederii măsurii ca
desfăşurarea activităţilor de cercetare şi urmărire penală să se consemneze într-o încheiere de şedinţă care să cuprindă datele
prevăzute de art.305 din Codul de procedură penală.
Subiect: Cod de procedură penală ; încheiere de şedinţă ; urmărire penală
45. Tătuţ, Mihai. - Discuţii în legătură cu Decizia Curţii Constituţionale nr.384/2006 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.66 alin.3 din Legea nr.80/1995 privind statutul
cadrelor militare. În: Dreptul, nr.2, 2007, p.129-134.
Autorul apreciază că textul art.66 alin.3 din Legea nr.80/1995 trebuie modificat, în sensul prevederii posibilităţii refuzului
motivat al Preşedintelui României de a acorda gradele militare prevăzute de art.94 din Constituţie şi a dreptului Ministerului
Apărării Naţionale de a reveni, motivat, cu aceeaşi propunere.
Subiect: Curtea Constituţională, decizii ; Legea nr.80/1995 ; grad militar
46. Tătuţ, Mihai ; Păune, Anca. - Înţelesul termenului "locale" utilizat în Legea administraţiei publice
locale nr.215/2001. În: Dreptul, nr.1, 2007, p.147-152.
În Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, art.1 alin.2 lit.d ar trebui reformulat astfel: "autorităţi deliberative-
consilii locale, consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti".
Subiect: administraţie publică locală ; Legea nr.215/2001
47. Ţiclea, Alexandru. - Concedierea colectivă. În: Revista română de dreptul muncii, nr.1, 2007, p.27-40.
Se propune completarea art.65 din Codul Muncii în sensul ca, în situaţia în care apare necesară desfiinţarea mai multor
posturi de aceeaşi natură, angajatorul, obligatoriu, trebuie să procedeze la evaluarea preliminară a personalului, concedierea
efectuându-se în funcţie de rezultatele evaluării.
Subiect: Codul muncii ; concediere colectivă ; Directiva 98/59/CE
48. Ţiclea, Alexandru. - Reglementarea comitetului european de întreprindere în România. În: Revista
română de dreptul muncii, nr.2, 2007, p.26-39.
Autorul consideră că în art.4, alin.4 din Legea nr.217/2005 era necesar să se facă referire la reglementarea comunitară, iar
nu la cea din legislaţia română.
Subiect: comitet de întreprindere ; consultare lucrători ; Directiva 94/45/CE ; informare ; Legea nr.217/2005 ; piaţă
internă comunitară ; procedură de consultare ; procedură de informare
49. Ţinca, Ovidiu. - Comentarii la Legea nr.467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare
şi consultare a angajaţilor. În: Revista română de dreptul muncii, nr.3, 2007, p.11-18.
Autorul consideră că, în contextul punerii în aplicare a Directivei 2002/14, ar fi utilă o nouă reglementare a instituţiei
reprezentanţilor salariaţilor, inclusiv prin constituirea comitetului de întreprindere.
Subiect: angajat ; consultare lucrători ; Legea nr.467/2006
50. Ţinca, Ovidiu. - Comentarii referitoare la contractul individual de muncă pe durată determinată.
În: Revista română de dreptul muncii, nr.1, 2007, p.20-26.
Având în vedere prevederile Acordului-cadru din 18 martie 1999 şi interpretarea dată acestuia de Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene (obligatorie pentru instanţele naţionale), se consideră că reglementarea actuală a contractului
individual de muncă pe durată determinată din Codul muncii permite comentarii contradictorii. Dispoziţia cuprinsă în art.80
alin.4 din Codul muncii nu este completă, ar fi fost necesar ca cele 3 contracte succesive să se refere la acelaşi loc de
muncă. La art.80 alin.5 ar fi fost necesar să se precizeze că sunt succesive contractele de muncă încheiate pentru acelaşi loc
de muncă. Reglementarea din art.84 alin.2 lit.b ar putea fi îmbunătăţită în scopul asigurării stabilităţii raporturilor de muncă.
Subiect: Acordul-cadru din 18 martie 1999 ; Codul muncii ; contract individual de muncă pe durată determinată ;
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene ; Directiva 1999/70/CE ; Legea nr.53/2003 ; Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.55/2006

42 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

 Referinţe bibliografice

51. Ţinca, Ovidiu. - Comentarii referitoare la dreptul angajatorului de a înceta contractul individual
de muncă în perioada de probă. În: Revista română de dreptul muncii, nr.2, 2007, p.40-45.
Se consideră că din redactarea textului art.73 alin.2 din Codul muncii s-ar putea înţelege că şi în cazul concedierii în
perioadă de probă, temeiul legal îl constituie art.61 lit.d din Codul muncii. Dispoziţia respectivă nu se află însă în
concordanţă cu art.31 alin.41 din Cod. Potrivit ar fi ca textul în cauză să prevadă doar că nu beneficiază de dreptul la preaviz
salariaţii concediaţi în perioada de probă, fără să se mai facă trimitere la art.61 lit.d din Codul muncii.
Subiect: Codul muncii ; concediere ; contract individual de muncă ; perioadă de probă
52. Ţop, Dan ; Beligrădeanu, Şerban. - Posibilitatea transferului în cazul persoanelor încadrate prin
contract individual de muncă. În: Dreptul, nr.1, 2007, p.87-104.
Autorii trec în revistă diferitele opinii privind problematica transferului personalului, cu privire specială asupra celui
încadrat prin contract individual de muncă, consemnând propunerile "de lege ferenda" referitoare la această materie.
Subiect: contract individual de muncă ; transferul personalului
53. Vedinaş, Verginia ; Mirică, Ştefania-Cristina. - Regimul juridic al dreptului de asociere a
unităţilor administrativ-teritoriale în lumina modificărilor aduse Legii nr.215/2001 prin Legea
nr.286/2006. În: Revista de drept public, nr.2, 2007, p.19-31.
Articolul pledează pentru completarea Legii nr.215/2001 cu norme referitoare la organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de
dezvoltare intercomunitară; de asemenea, se consideră necesar să se stabilească existenţa unui aviz conform şi nu a unuia
consultativ din partea Ministerului Afacerilor Externe în cazul proiectelor de înţelegeri de cooperare pe care unităţile
administrativ-teritoriale intenţionează să le încheie cu unităţile administrativ-teritoriale din alte state.
Subiect: administraţie publică locală ; drept de asociere ; Legea nr.215/2001 ; Legea nr.286/2006
54. Vedinaş, Verginia. - Consideraţii referitoare la raportul dintre statutul funcţionarilor publici şi
statutele speciale aplicabile unor categorii de funcţionari publici . În: Dreptul, nr.4, 2007, p.141-150.
Autoarea propune adoptarea unui Cod al funcţionarului public, care să cuprindă, într-un singur corp structurat în mai multe
părţi, statutul general, statutele speciale şi codul deontologic al funcţionarului public.
Subiect: Consiliul Legislativ (despre) ; funcţionar public ; funcţionar public parlamentar ; Legea nr.7/2006 ; Legea nr.161/2003 ;
Legea nr.188/1999 ; Legea nr.251/2006 ; Legea nr.293/2004 ; Legea nr.303/2004 ; Statutul funcţionarilor publici
55. Velicu, Dan. - Câteva consideraţii asupra migraţiei transfrontaliere a societăţilor comerciale. În:
Revista de drept comercial, nr.5, 2007, p.19-24.
Datorită lipsei de celeritate dovedită de instituţiile române în asimilarea normelor comunitare ori în emiterea de norme
interne pentru corecta aplicare a acestora, autorul crede, „de lege ferenda”, că sunt necesare dispoziţii speciale în
reglementarea înregistrării unei societăţi comerciale străine ca persoană juridică română prin transfer de sediu, chiar dacă
actualul cadru normativ permite transferul de sediu.
Subiect: Consiliul Uniunii Europene ; drept comparat ; drept internaţional privat ; Legea nr.26/1990 ; Legea
nr.31/1990 ; Legea nr.105/1992 ; migraţie transfrontalieră ; societate comercială ; transfer de sediu ; Uniunea Europeană
56. Vidat, Ana. - Consideraţii privind principiul "la muncă egală sau de valoare egală, plată egală".
În: Revista română de dreptul muncii, nr.2, 2007, p.97-104.
Autoarea consideră că în perspectivă trebuie avut în vedere ca şi Constituţia României să cuprindă un text care să
înlocuiască alin.4 art.41 şi care să aibă formularea prevăzută în Codul muncii, respectiv în normele internaţionale
menţionate "pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la
toate elementele şi condiţiile de remunerare".
Subiect: Codul muncii ; egalitate de tratament ; Legea nr.202/2002 ; muncă ; muncă de valoare egală ; Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.55/2006 ; plată ; salarizare ; constituţie, revizuire
57. Vidican, Gheorghe. - Despre temeiul juridic al acţiunilor având ca obiect executarea silită a
antecontractului de vânzare-cumpărare privind imobile terenuri. În: Curierul Judiciar, nr.6, 2007, p.75-80.
Autorul consideră că este preferabil ca textul art.5 alin.(2) din Titlul X al Legii nr.247/2005 să fie mai explicit şi mai bogat
în conţinut, în sensul obligativităţii ca antecontractul de vânzare-cumpărare să îmbrace forma scrisă şi să cuprindă unele
clauze esenţiale.
Subiect: antecontract de vânzare-cumpărare ; imobil
58. Vidu, Stelian Ioan. - Stingerea dreptului de retenţie. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.73-85.
Autorul propune ca legiuitorul, în viitoarea intervenţie pe care o va avea în materia retenţiei, să aibă în vedere şi enunţarea
cauzelor de stingere a acesteia.
Subiect: creditor ; drept de retenţie ; prescripţie extinctivă ; retentor ; subrogaţie reală ; urmărire silită
59. Vrabie, Genoveva. - O posibilă revizuire a Constituţiei. Regim politic parlamentar în România
postdecembristă? În: Revista de drept public, nr.2, 2007, p.95-103.
Autoarea consideră că trebuie regândit, restructurat şi reformulat întregul cuprins al Titlului III din Constituţie (Autorităţile
publice).
Subiect: constituţie, revizuire ; drept comparat ; regim politic parlamentar ; regim politic semiprezidenţial ; regim
prezidenţial

Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 43

 Referinţe bibliografice

Articole din revistele de drept străine

intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie adnotată∗ -

EUROPEAN PUBLIC LAW

1. AUST, HELMUT PHILIPP. - Germany. German Constitutional Law cases 2004-2006 = Germania.
Domenii de încălcare a Legii constituţionale germane în perioada 2004-2006. În: European public law. -
Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.205-221.
Autorul trece în revistă domeniile în care Legea constituţională germană a fost încălcată în perioada 2004-2006. Sunt
menţionate: drepturile fundamentale ale omului, lupta împotriva terorismului, respectarea relaţiilor federale, dizolvarea
Bundestagului, respectarea legislaţiei europene şi internaţionale. În acest context sunt amintite de asemenea cazurile de
expropriere din fosta Republică Democrată Germană şi cele în care s-a emis mandatul de arestare european.

2. BECKER, FLORIAN ; CAMPBELL, ANGUS. - International treaties in Germany: The Legislative

competence of Parliament and the interpretative competence of the courts = Tratatele internaţionale în
Germania: Competenţa legislativă a Parlamentului şi competenţa interpretativă a tribunalelor. În: European
public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.289-309.
Autorii analizează în articol problemele legate de aplicarea în Germania a obligaţiilor ce-i revin acestui stat federal
conform tratatelor internaţionale la care este parte. Tradiţional, legislativul german poate să adopte pe plan intern legi
contradictorii cu obligaţiile ce-i revin statului federal din tratatele internaţionale la care a aderat. De asemenea, este neclar în
ce măsură hotărârile Curţii Europene a Drepturile Omului sunt obligatorii pentru judiciarul german. Autorii şi-au propus să
dea noi răspunsuri privind atât nivelul până la care se aplică legea internaţională în Germania, cât şi stabilirea echilibrului
între integritatea legii internaţionale şi credibilitatea ordinii juridice interne germane.

3. BELL, MARK. - Civic citizenship and migrant integration = "Cetăţenia civică" şi integrarea
imigranţilor. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.311-333.
În 1999, Consiliul European s-a angajat la Tampere, în Finlanda, să promoveze un set de drepturi uniforme pentru
imigranţii din Uniunea Europeană provenind din ţările lumii a treia, pentru realizarea unei mai bune integrări a lor. Ulterior,
Comisia Europeană a sugerat faptul că asemenea drepturi ar putea duce la crearea unui statut de "cetăţenie civică". De când
această idee a început să fie vehiculată, în Uniunea Europeană s-a adoptat o legislaţie substanţială privind imigrarea.
Autorul analizează în articol această legislaţie, punând accentul pe Directiva ce se referă la rezidenţii pe termen lung,
urmărind să descifreze criteriile pe baza cărora se poate obţine "cetăţenia civică", precum şi drepturile şi obligaţiile ataşate
acestui statut de altfel imaginar. S-a construit astfel un cadru complex, dar fragil pentru imigranţii din ţările lumii a treia. În
paralel, însă, a fost consolidat statutul cetăţeniei Uniunii Europene, fapt ce afectează îmbunătăţirea integrării imigranţilor.

4. BOYRON, SOPHIE. - Mediation in administrative law: The Identification of conflicting paradigms

= Medierea în dreptul administrativ: Identificarea modelelor conflictuale. În: European public law. - Haga :
Kluwer Law International, nr.2, 2007, 263-288.
În articol sunt semnalate transformările care se produc în dreptul administrativ din Anglia, Franţa şi Germania. Autoarea
încearcă să proiecteze şi să testeze o metodă comparativă care să ajute la înţelegerea evoluţiilor din domeniul dreptului
administrativ din cele trei ţări mai sus amintite, venind astfel în întâmpinarea unor cereri ale specialiştilor din acest
domeniu. Prin recurgerea la analizarea medierii în dreptul administrativ se pot identifica o serie de tendinţe ce pot evolua în
paralel. Dacă această metodă se va bucura de succes, aplicarea ei se va putea generaliza.

5. CORSI, CECILIA. - Italy. A new institutional arrangement for Italy? = Italia. Un nou plan
instituţional pentru Italia? În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.223-
237.
Dezvoltarea instituţională a Italiei din ultimii ani a fost strâns legată de reformele ce privesc Constituţia. Principalele două
reforme au drept obiect organele constituţionale şi sistemul electoral. De remarcat că Parlamentul italian a aprobat recent
modificarea sistemului electoral, introducându-se sistemul electoral proporţional, ce prevede şi alocarea, drept premiu
electoral, a unor locuri în Parlament majorităţii.

∗
Lucrare realizată de Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU
44 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Referinţe bibliografice

6. GARDINI, GIANLUCA. - Broadcasting, the free market and the public interest: Is the Italian path
to pluralism viable? = Emisiunile de televiziune, piaţa liberă şi interesul public: Este viabilă calea italiană
spre pluralism? În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.239-261.
Autorul subliniază că, în domeniul televiziunii, Italia a suferit, până în momentul de faţă, de lipsa pluralismului. În opinia
sa, emisiunile televiziunii nu sunt simple mărfuri de piaţă, iar legile generale ale competiţiei de piaţă nu pot proteja adecvat
interesul public al cetăţenilor, când este vorba de emisiunile de televiziune. În Italia se poate, însă, urmări, la ora actuală,
tranziţia de la sistemul, ce respectă reglementarea publică specifică pentru domeniul televiziunii din această ţară, spre un
sistem ce a început să depindă de legile generale ale competiţiei de piaţă şi de dezvoltarea tehnologică. Autorul sugerează
de asemenea unele îmbunătăţiri legislative pentru domeniul televiziunii italiene.

7. KRUNKE, HELLE. - Developments in national parliaments' involvement in ordinary foreign

policy and European policy - Denmark = Evoluţii privind implicarea parlamentelor naţionale în politica
externă curentă şi în politica europeană - Danemarca. În: European public law. - Haga : Kluwer Law
International, nr.2, 2007, p.335-348.
Articolul examinează modul în care Parlamentul danez s-a implicat în politica externă curentă a ţării, dar şi în politica
europeană. Autoarea consideră că interacţiunea dintre aceste două aspecte ale politicii externe contribuie la dezvoltare.
Totodată, ea evidenţiază modul în care Tratatul Constituţional European reflectă creşterea rolului parlamentelor naţionale în
cadrul Uniunii Europene.

JOURNAL OF LAW AND SOCIETY

8. FRANKLIN, ALEX ; LEE, ROBERT G. - The Embedded nature of rural legal services: Sustaining
service provision in Wales = Natura bine stabilită a serviciilor juridice din mediul rural: Prevederi privind
sprijinirea acestor servicii în Ţara Galilor. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing,
nr.2, 2007, p.218-243.
În urma investigaţiilor pe care le-au făcut, autorii au remarcat în studiul lor creşterea în mediul rural din Ţara Galilor a
serviciilor juridice specializate în comparaţie cu serviciul juridic general. Încurajaţi de această tendinţă, ei susţin necesitatea
sporirii în continuare a investiţiilor pentru dezvoltarea serviciilor juridice în mediul rural din Ţara Galilor.

9. GIBBONS, SUSAN M. C. ; KAYE, JANE; SMART, ANDREW. - Governing genetic databases:

Challenges facing research regulation and practice = Gestionarea bazelor de date genetice: Provocări
care recunosc reglementarea juridică a cercetării şi a practicii. În: Journal of law and society. - Boston :
Blackwell Publishing, nr.2, 2007, p.163-189.
Autorii analizează, din punct de vedere juridic, un proiect de cercetare interdisciplinar din Anglia şi Ţara Galilor referitor la
gestionarea bazelor de date genetice. Ei semnalează existenţa unor lacune juridice privind colectarea, înmagazinarea,
administrarea şi utilizarea informaţiilor din aceste baze de date, care ar putea inhiba cercetarea şi activitatea practică din
clinici. Problemele juridice constatate afectează, totodată, protecţia drepturilor acţionarilor implicaţi în proiectul menţionat.
Dificultăţile întâmpinate pe plan juridic ca urmare a provocărilor ridicate de tehnicile de cercetare contemporane sau de
natura materialelor informative cuprinse în bazele de date genetice sunt de asemenea aduse în atenţie. Ei cer realizarea unui
cadru de reglementare juridică cât mai adecvat situaţiei actuale pentru gestionarea bazelor de date genetice.

10. HILLYARD, PADDY. - Law's empire: Socio-legal empirical research in the twenty-first century =
Imperiul legii: Cercetarea socio-juridică empirică în secolul XXI. În: Journal of law and society. - Boston :
Blackwell Publishing, nr.2, 2007, p.266-279.
Articolul prezintă principalele constatări şi recomandări ale studiului efectuat asupra cercetării juridice empirice de către
profesorii universitari Hazel Genn, Martin Partington şi Sally Wheeler, dar şi aspecte ale lucrării profesorului universitar
Michael Adler, studiu axat pe pregătirea cercetării. Sunt de asemenea evidenţiate date care reflectă creşterea gradului de
pătrundere a legii în toate aspectele vieţii britanicilor. Autoarea ajunge la concluzia că dezvoltarea cercetării socio-juridice
empirice în secolul XXI nu va fi uşoară.

11. JUPE, ROBERT. - Public (interest) or private (gain)? The Curious case of network rail's status =
(Interesul) public sau (câştigul) privat? Cazul curios al statutului reţelei de căi ferate. În: Journal of law and
society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2007, p.244-265.
Deoarece întreţinerea reţelei de căi ferate în Anglia se dovedeşte a fi deosebit de scumpă, autorul combate ideea
renaţionalizării căilor ferate engleze, idee care se vehiculează în rândul opiniei publice din această ţară. El pledează,
totodată, în favoarea măsurilor guvernului laburist britanic privind menţinerea căilor ferate în sectorul privat.

12. SOMMERLAD, HILARY. - Researching and theorizing the processes of professional identity
formation = Cercetarea şi teoretizarea procesului formării identităţii profesionale. În: Journal of law and
society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2007, p.190-217.
Autoarea se ocupă în lucrare de formarea identităţii profesionale a tinerilor jurişti din Anglia şi pentru a-şi realiza studiul a
monitorizat activitatea a două eşantioane de studenţi în drept de la o universitate englezească nou înfiinţată, unul fiind
format din studenţi cu frecvenţă normală, iar celălat din studenţi cu frecvenţă redusă. Autoarea a luat de asemenea legătura
cu reprezentanţi ai firmelor specializate în analizarea problemelor privind piaţa forţei de muncă în domeniul juridic.
Proiectul de cercetare pe care lucrarea îl lansează se înscrie în contextul preocupării în creştere manifestate de autorităţile
britanice faţă de învăţământul juridic.

Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 45

 Referinţe bibliografice

MODERN LAW REVIEW

13. LANG, ANDREW T. F. - Reflecting on 'linkage': Cognitive and institutional change in the
international trading system = Reflecţii asupra "conexiunii": Schimbare cognitivă şi instituţională în
sistemul comerţului internaţional. În: The Modern law review, nr.4, 2007, p.523-549.
De la crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, sistemul comerţului internaţional a fost supus permanent criticilor
publice. Specialiştii în drept comercial internaţional au depus eforturi semnificative pentru a răspunde acestor critici.
Autorul se străduieşte să evalueze eficacitatea răspunsurilor date de specialiştii mai sus amintiţi şi propune direcţii concrete
de efectuare a anchetelor judiciare pe care aceşti specialişti să le urmeze, pentru a răspunde cât mai eficient criticilor
publice.

14. LOUGHNAN, ARLIE. - 'Manifest madness': Towards a new understanding of the insanity
defence = "Nebunie evidentă": Spre o nouă înţelegere a apărării [victimelor] demenţei. În: The Modern law
review, nr.3, 2007, p.379-401.
Autorul dezvoltă în acest articol un nou concept, pe care-l denumeşte "nebunie evidentă", care poate servi drept cadru
teoretic util pentru dovedirea demenţei în dreptul penal. Conceptul de "nebunie evidentă" încorporează trăsăturile folosite
pentru evidenţierea bolii, dar şi trăsăturile procedurale, care pot servi apărării victimelor demenţei.

15. MCCORQUODALE, ROBERT ; SIMONS, PENELOPE. - Responsibility beyond borders: State

responsibility for extraterritorial violations by corporations of international human rights law =
Responsabilitate dincolo de frontiere: Responsabilitatea statului pentru violarea de către corporaţii a
legislaţiei internaţionale a drepturilor omului pe plan extrateritorial. În: The Modern law review, nr.4, 2007,
p.598-625.
Autorii investighează măsura în care activităţile extrateritoriale ale corporaţiilor transnaţionale violează legislaţia
internaţională a drepturilor omului şi, evidenţiază, pe de altă parte, necesitatea creşterii responsabilităţii statului pentru
combaterea unor asemenea abuzuri comise pe teritoriul său. Autorii consideră că statele de origine ale corporaţiilor
transnaţionale au obligaţia, conform legislaţiei internaţionale, de a reglementa activităţile extrateritoriale ale corporaţiilor
menţionate sau a sucursalelor lor.

16. MELISSARIS, EMMANUEL. - The Concept of appropriation and the offence of theft = Conceptul
intrării în posesie [a unui bun] şi delictul furtului. În: The Modern law review, nr.4, 2007, p.581-597.
În opinia autorului, Legea engleză privind combaterea furtului este, în principiu, confuză şi problematică. Din 1968, când
această lege a intrat în vigoare în Anglia, interpretarea conceptului de intrare în posesie a unui bun s-a dovedit a fi instabilă
în dreptul englez. Autorul consideră că doar clarificarea acestui concept poate ajuta la rezolvarea problemelor de drept
greşit înţelese, care facilitează furtul şi face o serie de propuneri despre modul cum trebuie abordate aceste probleme.

17. MORRIS, ANNETTE. - Spiralling or stabilising? The Compensation culture and our propensity
to claim damages for personal injury = Creştere în spirală sau stabilizare? Cultura referitoare la
compensaţii şi tendinţa noastră de a pretinde daune în caz de accident. În: The Modern law review, nr.3,
2007, p.349-378.
Folosind ca perioadă de referinţă anii 1970, autoarea analizează în articol tendinţa pe care au manifestat-o, începând de
atunci, victimele accidentelor din Anglia şi Ţara Galilor de a pretinde despăgubiri tot mai mari din partea sistemului de
acordare de compensaţii în caz de accident. În consecinţă, acest sistem s-a dezvoltat. Totuşi, în ultimii ani, autoarea constată
o stabilizare a nivelului pretenţiilor victimelor accidentelor.

18. MULHERON, RACHAEL. - Justice enhanced: Framing an opt-out class action for England =
Sporirea rolului justiţiei: Elaborarea unei acţiuni juridice ce lipseşte din procedura civilă din Anglia. În:
The Modern law review, nr.4, 2007, p.550-580.
Autoarea se întreabă de ce, în cazul în care procedura civilă ar trebui să fie "supusa" justiţiei şi nu "stăpâna" acesteia,
milioane de părţi litigante din Anglia nu au încă acces la o procedură juridică devenită cu totul comună în mai multe sisteme
juridice importante din lume, care să permită testarea revendicărilor lor juridice împotriva celor consideraţi vinovaţi de
comiterea unor delicte pe scară largă? Ea pledează pentru elaborarea unei acţiuni juridice care să remedieze această lacună
din procedura civilă engleză. Pentru eliminarea acestei deficienţe, autoarea precizează că în 2006 s-au făcut în Anglia trei
propuneri de reformă juridică.

19. PLAYER, ELAINE. - Remanding women in custody: Concerns for human rights = Reţinerea în
arest preventiv a femeilor: Preocupări pentru [apărarea] drepturile omului. În: The Modern law review,
nr.3, 2007, p.402-426.
Autoarea evidenţiază creşterea numărului femeilor aflate în închisorile din Anglia, cercetează în ce măsură sunt protejate
drepturile individuale garantate de Convenţia Europeană a Drepturile Omului în cazul acestor femei şi pune în evidenţă
încălcarea unor asemenea drepturi. Autoarea constată că femeile sunt în mod deosebit dezavantajate de legile care
guvernează cauţiunea şi se pronunţă împotriva sporirii numărului femeilor reţinute în arest preventiv.

20. WALKER, CLIVE. - The Treatment of foreign terror suspects = Tratamentul aplicat suspecţilor
pentru terorism străini. În: The Modern law review, nr.3, 2007, p.427-457.

46 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

 Referinţe bibliografice

După cum precizează autorul, în urma atentatelor cu bombe din iulie 2005 din Londra, Parlamentul britanic a adoptat o
serie de legi care au drept obiectiv combaterea mai eficientă a terorismului. Din acest pachet de legi fac parte: Legea privind
terorismul şi Legea privind imigrarea, azilul şi naţionalitatea, adoptate în 2006. Autorul analizează problema drepturilor
generale ale imigranţilor, dar în strânsă corelare cu tactica adoptată de autorităţile britanice pentru contracararea
terorismului.

REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ

21. BOLLÉE, SYLVAIN. - L'extension du domaine de la méthode de réconnaissance unilatérale =
Extinderea domeniului metodei de recunoaştere unilaterală. În: Revue critique de droit international privé. -
Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.307-366.
Dacă metoda de recunoaştere unilaterală este tradiţional cunoscută a se aplica numai deciziilor străine, astăzi se constată că
ea tinde să iasă din acest tipar. Autorul îşi propune să demonstreze că, teoretic, este posibil, iar, practic, de dorit să fie extins
domeniul metodei de recunoaştere unilaterală. Studiul aduce precizări în privinţa unor aspecte legate de propunerea unor
principii metodologice reînnoite şi de aplicarea lor concretă.

22. NUYTS, ARNAUD. - Le règlement communautaire sur l'obtention des preuves: un instrument
exclusif? = Regulamentul comunitar privind obţinerea probelor: un instrument exclusiv? În: Revue critique
de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.53-83.
Articolul examinează o problematică esenţială pentru aplicarea Regulamentului CE 1206/2001 al Consiliului din 28 mai
2001 privind cooperarea dintre jurisdicţiile statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă şi comercială.
Autorul încearcă să răspundă la întrebarea în ce măsură acest Regulament, care se bazează pe o metodă de întrajutorare
judiciară, afectează utilizarea altor tehnici tradiţional utilizate în dreptul comparat pentru a aduna probe din străinătate. O
decizie a Curţii de Justiţie din 2005 sugerează că nu este permisă "eludarea" tehnicilor de cooperare judiciară, elaborate de
acest instrument.

23. QUINONES ESCAMEZ, ANA. - Propositions pour la formation, la reconnaissance et l'efficacité

internationale des unions conjugales ou de couple = Propuneri pentru formarea, recunoaşterea şi
eficienţa internaţională a uniunilor conjugale sau de cuplu. În: Revue critique de droit international privé. -
Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.357-382.
Pluralitatea uniunilor de cuplu înregistrate din dreptul comparat (căsătorie, civil union, PACS, parteneriat înregistrat etc.)
comportă o dimensiune internaţională, iar prezenţa unui element de extraneitate care ţine de cetăţenie, rezidenţă sau chiar de
situaţia bunurilor este din ce în ce mai frecventă în contextul european şi internaţional actual. Autoarea arată că proliferarea
de modele conjugale sau de cuplu în ordinea juridică spaniolă şi în dreptul comparat, invocarea excepţiei de ordine publică
şi "lex fori", cât şi favoarea făcută "lex loci registrationis" nu fac decât să consolideze ideea unei "lex matrimonii" unice.

24. TURPIN, DOMINIQUE. - La loi no 2006-911 du 24 juillet 2006 relative à l'immigration et à

l'intégration: choisir pour ne plus subir? = Legea nr.2006-911 din 24 iulie 2006 cu privire la imigraţie şi
la integrare. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.1-52.
Legea din 24 iulie 2006 privind imigraţia şi integrarea are drept scop să consolideze atât lupta împotriva imigraţiei prin
înăsprirea condiţiilor de intrare pe teritoriu şi uşurarea posibilităţii de a-i îndepărta pe indezirabili, cât şi promovarea de
măsuri favorabile unei imigraţii selectate. Aceasta, prin atragerea străinilor care prin aptitudinile lor legate de activitatea
intelectuală sau fizică pot să răspundă nevoilor economiei naţionale şi prin integrarea străinilor admişi la şedere pe teritoriul
Franţei. O "ruptură" în raport cu abordarea tradiţională, chiar dacă vizează în mod clasic să consolideze lupta contra
imigraţiei, textul încearcă într-o manieră nouă să promoveze diverse măsuri favorabile unei imigraţii selectate.

REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ

25. LACASSE, FRANÇOIS ; POULIN, YVAN. - La protection juridique des indicateurs de police en
droit canadien = Protecţia juridică a informatorilor poliţiei în dreptul canadian. În: Revue de science
criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.279-294.
În Canada, ca şi în alte ţări, culegerea de informaţii reprezintă unul din principalele instrumente folosite de forţele de ordine
pentru a lupta împotriva criminalităţii. Pentru a încuraja comunicarea de informaţii către autorităţile statului, dreptul
canadian se foloseşte de o regulă moştenită din "common law" englez care interzice divulgarea identităţii oricărei persoane
care cu titlu de informator, furnizează informaţii, sub protecţia anonimatului. Jurisprudenţa canadiană consideră privilegiul
informatorului indispensabil pentru punerea în aplicare a legilor penale în Canada. O singură excepţie există de la acest
privilegiu care se impune în toate domeniile administrării justiţiei, aplicat foarte rar, atunci când este necesar să se
demonstreze inocenţa factuală a unui acuzat. Prezentul studiu îşi propune să analizeze evoluţia şi justificarea privilegiului
informatorului şi a regulilor juridice care guvernează aplicarea acestuia.

26. POISSONIER, GHISLAINE. - La mise en place des chambres extraordinaires au sein des
tribunaux cambodgiens = Crearea camerelor extraordinare în cadrul tribunalelor cambodgiene. În: Revue
de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.235-249.
Începând cu anul 2007, un tribunal extraordinar va putea să judece în Cambodgia, în legătură cu responsabilităţile
genocidului care s-a produs între anii 1975-1979 şi care a provocat moartea unei cincimi din populaţia ţării. Aceste procese
vor avea loc în cadrul camerelor denumite "extraordinare" din cadrul tribunalelor cambodgiene, compuse din magistraţi

Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 47

 Referinţe bibliografice

locali şi dintr-o minoritate de judecători internaţionali. Crearea acestui mecanism judiciar inedit reprezintă după părerea
autorului o nouă etapă pentru justiţia internaţională.

27. ROETS, DAMIEN. - Réflexions sur les possibles implications du principe de précaution en droit
pénal de l'imprudence = Reflecţii asupra posibilelor implicaţii ale principiului de precauţie în dreptul
penal al imprudenţei. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007,
p.251-266.
În Franţa, ipoteza unei influenţe a principiului de precauţie asupra drepturilor responsabilităţii administrative şi civile a fost
clar formulată. Introducerea principiului de precauţie în sfera dreptului penal duce la o bulversare a disciplinei consideră
autorul, dar ea apare totuşi ca fiind necesară. Pentru a încerca să aprecieze eficienţa şi pertinenţa principiului de precauţie
aplicat dreptului penal al imprudenţei, autorul consideră necesar să facă o distincţie între atingerile efective aduse persoanei
(atingerile involuntare aduse vieţii şi integrităţii persoanei care au dus la o incapacitate totală de muncă de peste 3 luni
cauzate de imprudenţă, neglijenţă etc.) şi atingerile potenţiale.

28. VUELTA SIMON, SAMUEL. - Dernières nouvelles des équipes communes d'enquête: entre
partage et souveraineté = Ultimele noutăţi în legătură cu echipele comune de anchetă: între partaj şi
suveranitate. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.267-278.
Tehnica echipei comune de anchetă rezultă dintr-un acord scris între autorităţile competente ale diferitelor state, în scopul
de a efectua în comun o investigaţie privind infracţiunile penale care afectează ţările respective. Evoluţiile Uniunii
Europene în materie de recunoaştere reciprocă între statele membre nu numai a deciziilor judiciare, dar şi a sistemelor
judiciare în întregime au dat viaţă echipelor comune de anchetă. Aspectele la care se referă autorul vizează motivele pentru
care se constituie aceste echipe comune, puterile conferite agenţilor străini detaşaţi, ca şi tehnica transferului de procedură.
El se referă de asemenea la practică, la echipele constituite între Franţa şi Spania, în cele două ţări procesul de creare al
echipei fiind cel care a suscitat câteva ezitări. Compunerea echipei şi acţiunea acesteia în străinătate reprezintă pentru autor
ocazia de a explora acest cadru juridic nou.

REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL

29. ALCARAZ, HUBERT. - Compte rendu du Congrès de l'Association des constitutionnalistes
d'Espagne = Dare de seamă asupra Congresului Asociaţiei Constituţionaliştilor din Spania. În: Revue
française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p.441-448.
Reforma Tribunalului Constituţional a reprezentat tema celui de-al V-lea Congres al Asociaţiei Constituţionaliştilor din
Spania. Articolul prezintă aspecte legate de reforma Tribunalului Constituţional şi de funcţiile acestuia.

30. CANTEGREIL, JULIEN. - Sur l'institution et la mise en oeuvre de la Cour Roberts = Despre
instituirea Curţii Roberts. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de
France, nr.70, 2007, p.355-379.
În urmă cu un an au avut loc confirmările senatoriale ale judecătorilor John Roberts şi Samuel Alito, "chief justice" şi
"associate justice" în cadrul Curţii Supreme a SUA. Autorul îşi prezintă consideraţiile cu privire la modul în care aceste
numiri vor influenţa funcţionarea şi jurisprudenţa Curţii Supreme a SUA.

31. FROMONT, MICHEL. - La réforme du fédéralisme allemand de 2006 = Reforma federalismului

german din 2006. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France,
nr.70, 2007, p.227-248.
În anul 2006 a fost promulgată o lege de revizuire constituţională care a marcat 256 de articole ale Legii fundamentale
germane, reformă care reprezintă cel puţin din punct de vedere cantitativ, revizuirea constituţională cea mai importantă din
1949. Practic, toate dispoziţiile legii fundamentale referitoare la raporturile dintre federaţie şi landuri au fost modificate.
Articolul regrupează modificările constituţionale în două mari rubrici. Sunt astfel analizate regulile noi privitoare la
competenţele legislative ale federaţiei şi pe cale de consecinţă la cele ale landurilor. De asemenea, sunt prezentate toate
modificările care au drept scop o mai bună separare a responsabilităţilor federaţiei şi ale landurilor în domeniul
administraţiei şi al finanţelor.

32. GOEEL-LE BIHAN, VALÉRIE. - Le contrôle de proportionnalité dans la jurisprudence du

Conseil constitutionnel: figures récentes = Controlul de proporţionalitate în jurisprudenţa Consiliului
Constituţional: aspecte recente. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires
de France, nr.70, 2007, p. 269-295.
Controlul de proporţionalitate pune în raport conţinutul legii şi motivele/obiectivele recente urmărite de aceasta. În lipsa
unei teorii generale acceptate şi care să prezinte diferitele mijloacele de control utilizate de către judecător cât şi câmpul lor
de aplicare, controlul de proporţionalitate, în afara asimilării sale frecvente cu un control restrâns nu este sesizat în
accepţiile multiple pe care le cunoaşte. Traversat de evoluţii atestate de ultimele decizii emise de Consiliul Constituţional, el
se înscrie într-o continuitate deja cunoscută. Studiul îşi propune să examineze aspecte recente care vizează atât elementele,
cât şi gradul controlului exercitat.

33. LAFFAILLE, FRANCK. - La révision avortée de la Constitution italienne (2005-2006) et les

apories de l'ingénierie constitutionnelle = Revizuirea avortată a Constituţiei italiene (2005-2006) şi
contradicţiile ingineriei constituţionale. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses
Universitaires de France, nr.70, 2007, p.381-440.
48 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007
 Referinţe bibliografice

Autorul îşi prezintă consideraţiile pe marginea revizuirii Constituţiei Italiei. După părerea acestuia, revizuirea
constituţională votată în 2005 este complexă, dar comportă numeroase contradicţii.

34. SCOFFONI, GUY. - L'actualité constitutionnelle dans les pays de "common law" et de droit mixte
= Actualitatea constituţională în ţările de "common law" şi de drept mixt. În: Revue française de droit
constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p.343-355.
Sunt prezentate aspecte legate de actualitatea constituţională din India (2006) şi din Marea Britanie (2005-2006).

REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ

35. ALDEEB ABU-SAHLIEH, SAMI A. - Rôle de la réligion dans l'harmonisation du droit des pays
arabes. Réflexions à propos du droit égyptien et des travaux de la Ligue Arabe = Rolul religiei în
armonizarea dreptului ţărilor arabe. Reflecţii cu privire la dreptul egiptean şi activităţile Ligii Arabe. În:
Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.259-284.
Religia musulmană a fost şi rămâne unul din factorii de unitate politică a arabilor. Dacă rolul unificator al religiei este de
necontestat pe plan politic, nu la fel se întâmplă şi pe plan legislativ. Aspectele comentate de autor se referă astfel la
viziunea musulmană a dreptului, armonizarea dreptului egiptean şi armonizarea dreptului ţărilor arabe.

36. ALPA, GUIDO. - Le "Code de commerce" et l'Italie: Quelques réflexions sur l'histoire et les
perspectives du droit commercial = "Codul comercial" şi Italia: câteva reflecţii asupra istoriei şi
perspectivelor dreptului comercial. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation
comparée, nr.2, 2007, p.235-257.
Ca şi Codul civil, Codul comercial francez a avut o mare difuzare în Italia. Modelul francez a fost urmat şi în cazul
redactării primului Cod comercial italian unificat - 1865, dar el a fost înlocuit în 1882. Continuitatea şi vitalitatea Codului
este demonstrată de terminologie, noţiunile şi instrumentele juridice introduse care sunt utilizate şi în prezent. Autorul
propune reflecţiei aspecte privind regulile de comerţ în epoca globalizării, noua "lex mercatoria" şi diferenţele dintre
modelul american şi modelul european.

37. CERDA-GUZMAN, CAROLINA. - Importation d'objets juridiques et cohérence de l'ordre

juridique administratif chilien = Importul de obiecte juridice şi coerenţa ordinii juridice administrative
chiliene. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007,
p.307-332.
Aspectele comentate de autor se referă la importul juridic şi organizarea sistemului administrativ chilian. Este confirmată
incoerenţa actualului sistem administrativ chilian şi sunt cercetate cauzele, demonstrându-se necesitatea unei asemenea
creaţii.

38. CUSTOS, DOMINIQUE. - Droits administratifs américain et français: sources et procédure =

Dreptul administrativ american şi francez: surse şi procedură. În: Revue internationale de droit comparé. -
Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.285-306.
Observarea surselor dreptului administrativ francez şi american îl determină pe autor să tragă concluzia că între cele două
există o similitudine, articolul reflectând câteva aspecte în legătură cu această opinie.

39. FRACHERY, THOMAS. - Le droit constitutionnel albanais à l'épreuve de la pratique des

institutions = Dreptul constituţional albanez şi practica instituţiilor. În: Revue internationale de droit
comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.333-360.
De la intrarea în vigoare a unei noi Constituţii, Albania a întâmpinat totuşi în aplicarea acesteia numeroase obstacole. Sunt
examinate principiile directoare ale Legii fundamentale albaneze şi sunt analizate organizarea structurii şi funcţionarea
textului constituţional în raport cu mecanismele elaborării, adoptării şi revizuirii sale.

40. ORTEGO, BARRERO ABRAHAM. - Le débat sur la légalisation du mariage homosexuel en

Espagne = Dezbaterea asupra legalizării căsătoriei homosexuale în Spania. În: Revue française de droit
constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p.249-268.
Legea nr.13/2005, care a amendat "Codigo Civil" din Spania a adus modificări privind dreptul de a încheia căsătoria şi
căsătoria homosexuală. Legalizarea a suscitat în Spania una din dezbaterile ştiinţifice cele mai importante şi interesante din
ultimii ani. Căsătoria s-a extins la uniunile homosexuale care se bucură în consecinţă de o echivalenţă a efectelor juridice. O
parte a doctrinei şi-a expus îndoielile cu privire la compatibilitatea dintre căsătoria homosexuală cu Constituţia. Articolul îşi
propune să abordeze această dezbatere dintr-o perspectivă exclusiv constituţională. Sunt prezentate câteva reflecţii
personale ale autorului, opinia acestuia fiind favorabilă constituţionalităţii Legii 13/2005, a reformei Codului civil în
materie de căsătorie homosexuală.

41. ROCCELLA, ALBERTO. - Statut des collections et marché de l'art en Italie. Aspects de droit
comparé = Statutul colecţiilor şi piaţa artei în Italia. Aspecte de drept comparat. În: Revue internationale de
droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.383-408.
Articolul se referă la raporturile care există între regimul juridic al colecţiilor de artă publice şi piaţa operelor de artă în
Italia. Legislaţia italiană asupra bunurilor culturale a fost modificată de numeroase ori, dar întotdeauna în sensul
continuităţii. În prezent, de la 1 mai 2004, este în vigoare Codul bunurilor culturale şi al peisajului. În 1998, a fost creat un

Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 49

 Referinţe bibliografice

Minister al bunurilor şi activităţilor culturale. Aspectele reflectate se referă la îmbogăţirea colecţiilor publice prin
intermediul achiziţiilor de pe piaţă, la modurile de achiziţionare speciale a bunurilor culturale. De asemenea, autorul se
referă la protecţia colecţiilor şi bunurilor, la limitele înstrăinării, precum şi la circulaţia internaţională a bunurilor culturale.

42. ZHAO, BINGZHI ; ZHANG, YUANHUANG. - La contrefaçon en droit chinois de la propriété

intelectuelle = Contrafacerea în dreptul chinez al proprietăţii intelectuale. În: Revue internationale de droit
comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.361-382.
Recent, în China continentală, numărul total al infracţiunilor penale în materie de proprietate intelectuală a crescut, printre
care şi a celor care aduc atingere mărcilor, precum şi a cazurilor în care secretul comercial este încălcat. Cauzele
fenomenului sunt în viziunea autorului, atât insuficienta cunoaştere a domeniului protecţiei proprietăţii intelectuale, cât şi
ineficacitatea aplicării activităţilor legislative. Autorul consideră că sunt necesare trei măsuri: adoptarea unei concepţii
corecte asupra protecţiei acestor drepturi, perfecţionarea sistemului juridic în materie, aplicarea mecanismelor moderne de
supraveghere şi control.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL

43. ATIAS, CHRISTIAN. - D'une vaine discussion sur une image inconsistante: la jurisprudence en
droit privé = În legătură cu o discuţie inutilă asupra unei imagini inconsistente: jurisprudenţa în dreptul
privat. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.23-32.
Interesul autorului este suscitat de aspecte legate de jurisprudenţă şi de dreptul privat. Subliniind faptul că jurisprudenţa a
contribuit puternic la progresul dreptului, fiind chemată prin natura misiunii încredinţate tribunalelor să suplinească lipsurile
legislaţiei şi să dirijeze dezvoltarea principiilor stabilite, autorul îşi pune întrebarea dacă poate fi făcut un bilanţ în ceea ce
priveşte teoria jurisprudenţei. El consideră că generaţiile viitoare vor fi interesate de această temă, de natura puterii
judiciare, de locul deciziilor din justiţie printre "sursele dreptului privat".

44. AZZI, TRISTAN. - Les relations entre la responsabilité civile délictuelle et les droits subjectifs =
Relaţiile dintre responsabilitatea civilă delictuală şi drepturile subiective. În: Revue trimestrielle de droit
civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.227-253.
Responsabilitatea civilă delictuală are legătură cu drepturile subiective. Pentru nevoile studiului, autorul a reţinut dreptul de
proprietate, drepturile intelectuale şi drepturile personalităţii. Aspectele comentate se referă astfel la rolul responsabilităţii
delictuale în apariţia şi aplicarea drepturilor subiective.

45. GOUBEAUX, GILLES. - Leçon de cause. A propos de l'ouvrage de Jacques Ghestin: "Cause de
l'engagement et validité du contrat" = O lecţie privind cauza. Pe marginea lucrării lui Jacques Ghestin:
"Cauza angajamentului şi validitatea contractului". În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz,
nr.1, 2007, p.47-56.
Lucrarea comentată de autor este privită ca un demers neobişnuit, în fapt, ea reprezintă o teză ce propune o teorie a cauzei.
Lucrarea are drept scop să aducă claritate într-o materie confuză, să apere anumite valori pe care se bazează sistemul
judiciar francez şi să ofere tinerilor cercetători un model de lucru aprofundat.

46. JOBIN, PIERRE-GABRIEL. - L'application de la Charte québéquoise des droits et libertés de la

personne aux contrats: toute une aventure = Aplicarea Cartei din Quebec a drepturilor şi libertăţilor
persoanei la contracte: o întreagă aventură. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007,
p.33-47.
În 1975, Quebecul a adoptat Carta drepturilor şi libertăţilor persoanei, iar începând cu anul 1982, Canada dispune şi ea de o
Cartă a drepturilor şi libertăţilor. Cele două Carte au aproape acelaşi conţinut, dar în timp ce Carta Canadei se aplică legilor,
regulamentelor şi altor acte ale Guvernului vizând raporturile dintre stat şi cetăţeni, Carta din Quebec guvernează toate
ramurile dreptului, inclusiv contractele dintre particulari. Ea protejează mai ales dreptul la viaţă, la libertăţi fundamentale şi
la egalitate. În domeniul responsabilităţii contractuale, încălcarea libertăţilor şi drepturilor garantate de Cartă a dat naştere
unei jurisprudenţe abundente.

47. LOSFELD, BENOÎT. - La consolidation. Réflexions sur un mode particulier d'extinction de

l'usufruit = Consolidarea. Reflecţii asupra unui mod special de extindere a uzufructului. În: Revue
trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.1-22.
Conform art.617 al Codului civil francez, consolidarea reprezintă reunirea calităţilor de uzufructuar şi de proprietar al unui
bun. După părerea autorului, consolidarea rămâne o noţiune cu contururi sinuoase şi efecte multiple, iar textul Codului civil
prezintă ambiguităţi. Aspectele prezentate se referă atât la perimetrul consolidării, cât şi la efectele acesteia.

48. MOULY-GUILLEMAUD, CLÉMENCE. - La sentence "nul ne peut se constituer de preuve à soi-

même" ou le droit de la preuve à l'épreuve de l'unilatéralisme = Maxima "nimeni nu se poate constitui
drept probă pentru sine însuşi" sau dreptul probei şi unilateralitatea. În: Revue trimestrielle de droit civil. -
Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.253-280.
Necesităţile moderne impun actualizarea dreptului probei şi constatarea importanţei repercusiunilor evoluţiilor tehnologice
asupra acestei materii. Pornind de la ideea că unele din maxime, dictoane traversează secolele, unele impunându-se sub
acoperirea conferită de tradiţie, autorul îşi prezintă observaţiile cu privire la dictonul "nimeni nu se poate constitui drept
probă pentru sine însuşi", subliniind inutilitatea, evidenţa înşelătoare, lipsa de fundament a acestuia şi îşi prezintă
argumentele în acest sens.

50 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

 Referinţe bibliografice

49. SPITZ, JEAN-FABIEN. - "Qui dit contractuel dit juste": quelques remarques sur une formule
d'Alfred Fouillée = "Cine spune contractual spune just": câteva observaţii asupra unei formule a lui Alfred
Fouillée. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 207, p.281-286.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Alfred Fouillée a sesizat ideea că justeţea contextului este condiţia caracterului autentic
contractual al acordurilor încheiate şi aceasta cu privire la libera circulaţie a mărfurilor de care se leagă ideea. Observaţiile
autorului se referă la teza apărată de Alfred Fouillée.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE

50. MARTELL, DAVID. - Le contrôle de la mission de l'arbitre = Controlul misiunii arbitrului. În:
Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.1-16.
Autorul îşi propune să determine conţinutul misiunii cu care este investit arbitrul, referindu-se la regulile aplicabile
fondului litigiului şi la regulile de procedură care guvernează instanţa arbitrală.

51. TELLER, MARINA. - L'information des sociétés cotées et non cotées: une évolution certaine, de
nouveaux risques probables = Informarea societăţilor cotate şi necotate: o evoluţie sigură, noi riscuri
probabile. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007,
p.17-33.
Obligaţia de informare cunoaşte o dezvoltare deosebită şi o transformare incontestabilă care transcede clivajul tradiţional
dintre societatea deschisă şi cea închisă. Evoluţia obligaţiei de informare se traduce pentru societăţile necotate printr-o
consolidare a exigenţelor de comunicare privind situaţia financiară, cât şi elementele extra-financiare. Această evoluţie se
face simţită în cadrul societăţilor cotate.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉEN

52. BURGORGUE-LARSEN, LAURENCE. - L'identité de l'Union européenne au coeur d'une
controverse territoriale tricentenaire. Quand le statut de Gibraltar réapparaît sur la scène judiciaire
européenne (CJCE 12 septembre 2006, aff.C-145/04, Royaume d'Espagne c/Royaume-Uni de Grande-
Bretagne et d'Irlande du Nord) = Identitatea Uniunii Europene în centrul unei controverse teritoriale
tricentenare. Când statutul Gibraltarului reapare pe scena judiciară europeană (CJCE 12 septembrie 2006,
aff.C-145/04, Regatul Spaniei c/Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord). În: Revue trimestrielle
de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.25-46.
Activând art.227 al TCE, Spania aduce în faţa tribunalului comunitar, o dezbatere politică aferentă statutului Gibraltarului.
Pentru prima dată Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene devine arbitrul unei dispute tricentenare între Spania şi
Marea Britanie, două state membre ale Uniunii. Cererea Spaniei a determinat Curtea de la Luxemburg să dezbată atât
contururile cetăţeniei europene cât şi pe cele ale teritoriului european.

53. CAUNES, KARINE. - Et la fonction exécutive européenne créa l'administration à son image...
Retour vers le futur de la comitologie = Şi funcţia executivă europeană a creat administraţia după chipul
şi asemănarea sa ... O reîntoarcere spre viitorul comitologiei. În: Revue trimestrielle de droit européen. -
Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.297-346.
Orice mecanism instituţional nu capătă sens decât în cadrul sistemului de competenţe în care se înscrie. Pentru a înţelege
mai bine funcţionarea şi rolul comitologiei este importantă replasarea acesteia în cadrul funcţiei executive europene,
contribuind prin aceasta la ridicarea vălului "specificităţii" Uniunii Europene. Analiza demonstrează că sistemul
comitologic se află prins în agitaţia jocului instituţional european, Decizia Consiliului nr. 2006/512/CE din 17 iulie 2006
modifică decizia 1999/468/CE ce stabileşte modalităţile de exercitare a competenţelor de execuţie conferite Comisiei şi
Tratatului care instituie o Constituţie pentru Europa.

54. HOYET, YVES. - Les exigences du droit primaire concernant l'abolition des droits exclusifs ou
spéciaux accordés aux entreprises assumant des services publics = Exigenţele dreptului primar privind
abolirea drepturior exclusive sau speciale acordate întreprinderilor care au ca misiune serviciile publice.
În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, 253-276 .
Autorul îşi propune să explice noţiunile de drepturi exclusive sau speciale şi de servicii de interes economic general, să
identifice serviciile publice vizate de liberalizare, să examineze ipotezele de contrarietate cu dreptul comunitar al drepturilor
exclusive sau speciale şi să expună posibilitatea de derogare de la Tratatul CE, pentru a garanta îndeplinirea serviciilor
publice, precum şi să stabilească când este necesară liberalizarea. De asemenea, se pune problema dacă Tratatul care
instituie o Constituţie pentru Europa prevede modificarea situaţiei existente.

55. LONDON, CAROLINE. - Le projet de directive cadre sur les déchets au regard de l'acquis
communautaire = Proiectul de directivă cadru asupra deşeurilor în raport cu "acquis-ul" comunitar. În:
Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.277-296.
La peste 40 de ani de la adoptarea directivei-cadru asupra deşeurilor, la data de 15 iulie 1975, Comisia a propus pe ordinea
de zi, o consolidare a textului considerat ca fiind unul din pilonii politicii comunitare în domeniul mediului. Aspecte legate
de dezbaterile ce au loc, de distincţia dintre valorizare şi eliminare cât şi privind noţiunea de "sfârşit de viaţă" al deşeurilor,

Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 51

 Referinţe bibliografice

sunt propuse reflecţiei de autor, fiind vorba de dezbateri ce au o incidenţă considerabilă atât pe plan economic cât şi cel al
mediului.

56. SCHWARZE, JURGEN. - Les sanctions imposées pour les infractions au droit européen de la
concurrence selon l'article 23 du règlement no.1/2003 CE à la lumière des principes généraux du droit
= Sancţiunile impuse pentru infracţiunile din domeniul dreptului european al concurenţei în conformitate cu
articolul 23 al Regulamentului nr.1/2003 CE în lumina principiilor generale ale dreptului. În: Revue
trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.1-25.
Articolul îşi propune să analizeze practica actuală în ceea ce priveşte sancţiunile impuse de Comisia Europeană cu referire
la infracţiunile ce încalcă art.81-82 CE şi care guvernează dreptul european al concurenţei. În conformitate cu Regulamentul
nr. 1/2003, Comisia poate lua două tipuri de decizii în caz de infracţiuni în încălcarea dispoziţiilor art.81-82.

57. SIBONY, ANNE-LISE ; BARBIER DE LA SERRE, ERIC. - Charge de la preuve et théorie du

contrôle en droit communautaire de la concurrence: pour un changement de perspective = Sarcina
probei şi teoria controlului în dreptul comunitar al concurenţei: pentru o schimbare de perspectivă. În:
Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.205-252.
Scopul articolului este de a demonstra faptul că jurisprudenţa jurisdicţiilor comunitare asupra chestiunilor legate de probă
în dreptul concurenţei nu poate fi înţeleasă pe deplin fără să se aibă în vedere diferenţele care caracterizează, pe de o parte,
"common law" şi, pe de altă parte, sistemele romaniste de care se leagă dreptul francez. De asemenea, autorii îşi propun să
arate că jurisprudenţa abundent comentată asupra intensităţii controlului exercitat de jurisdicţiile comunitare traduce
pluralitatea surselor de inspiraţie ale dreptului comunitar. Dacă regulile care guvernează sarcina probei pe de o parte, şi
intensitatea controlului pe de altă parte, sunt câteodată dificil de identificat, acest lucru se întâmplă şi pentru că ele sunt
rezultatul pluralismului surselor dreptului comunitar.

52 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

 Referinţe bibliografice

Cărţi recent achiziţionate de

Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie indexată∗ -

1 - BERCEA, RALUCA. Drept comunitar. Principii / Raluca Bercea. - Bucureşti : Editura C.H.BECK,
2007. XI, 378 p. - (Drept european). Bibliogr. la sfârşitul capitolelor. ISBN 973-115-093-2 : 17,94 lei.
SUBIECT: drept comunitar; Uniunea Europeană; constituţionalitate; principiul subsidiarităţii; principiul proporţionalităţii;
principiul flexibilităţii; competenţe; instituţii comunitare; ordine juridică comunitară.
341.217(4)UE/B46

2 - BOBIRCĂ, ANA ; CRISTUREANU, CRISTIANA; NEGRESCU, DRAGOŞ. Competitivitatea

sectorului serviciilor din România, în perspectiva liberalizării acestora în UE / Ana Bobircă (coord.),
Cristiana Cristureanu, Dragoş Negrescu. - Bucureşti : Institutul European din România, 2007. 360 p. - (Studii
de strategie şi politici ; 2). Ediţie bilingvă. ISBN 973-7736-43-7.
SUBIECT: Uniunea Europeană; România; servicii; piaţă unică europeană.
341.217(4)UE:338.4/B60

3 - BRIGGS, SANDRA ; PETERSONE, BAIBA; SMITS, KARLIS. Manual de metode folosite în

planificarea politicilor publice şi evaluarea impactului / Sandra Briggs, Baiba Petersone, Karlis Smits. -
Bucureşti : Secretariatul General al Guvernului României, 2006. 192 p. Bibliogr. p. 188. Index.
SUBIECT: drept public; guvern; politici publice.
342.51/M30

4 - CĂRPENARU, STANCIU D. Drept comercial român / Prof.univ.dr. Stanciu D. Cărpenaru. - ediţia a

6-a revăzută şi adăugită. - Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2007. 715 p. ISBN 973-8929-44-9: 66,95 lei.
SUBIECT: drept comercial; societate comercială; grup de interes economic; obligaţii comerciale; procedura insolvenţei.
347.7/C26

5 - CIUPAGEA, CONSTANTIN ; MANOLELI, DAN; NIŢĂ, VIOREL. Direcţii strategice ale

dezvoltării durabile în România / Constantin Ciupagea (coord.), Dan Manoleli, Viorel Niţă, Mariana
Papatulică, Manuela Stănculescu. - Bucureşti : Institutul European din România, 2007. 447 p. - (Studii de
strategie şi politici ; 3). Ediţie bilingvă. Bibliogr. p.184. ISBN 978-7736-44-4.
SUBIECT: Uniunea Europeană; România; dezvoltare durabilă; plan naţional de dezvoltare 2007-2013; competitivitate; piaţa
forţei de muncă; coeziune socială; mediu.
341.217(4):338(498)/D52

6 - Codul de procedură penală şi 10 legi uzuale : cu ultimele modificări aduse prin Legea nr.79/2007 .
- Ediţia a 3-a, actualizată la 5 aprilie 2007. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 540 p. - (Legislaţie). ISBN
93-1720-19-7 : 10,71 lei.
SUBIECT: drept procesual penal; Cod de procedură penală; legislaţie.
343.1/C60

7 - Codul familiei : Hotărâri ale CEDO. Decizii ale Curţii Constituţionale. Decizii ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie ; Alte acte normative interne sau internaţionale cu dispoziţii privind dreptul familiei
/ Ediţie actualizată (1.08.2006), îngrijită şi adnotată de conf.univ.dr.jud. Dan Lupaşcu. - Bucureşti : Editura
Wolters Kluwer, 2006. 776 p. - (Coduri adnotate). Indice. ISBN 973-7614-31-3 : 47,31 lei.
SUBIECT: dreptul familiei; Codul familiei; jurisprudenţă; Curtea Constituţională; CEDO; drept internaţional.
347.6(498)(094.4)/C60

8 - Codul penal şi 10 legi uzuale : cu modificările aduse prin Decizia Curţii Constituţionale nr.62/2007.
- Ediţia a 4-a actualizată la 1 aprilie 2007. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 310 p. - (Legislaţie): 8,92
lei.
SUBIECT: drept penal; Cod penal; legislaţie.
343(498)(094.4)/C60

∗
Lucrare realizată de Eliza ORBESCU, expert la Consiliul Legislativ
Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 53
 Referinţe bibliografice

9 - COJANU, VALENTIN ; BÎRSAN, MARIA; UNGURU, MANUELA CRISTINA. Competitivitatea

economiei româneşti : Ajustări necesare pentru atingerea obiectivelor Agendei Lisabona / Valentin
Cojanu (coord.), Maria Bîrsan, Manuela Unguru. - Bucureşti : Institutul European din România, 2007. 154 p.
- (Studii de strategie şi politici ; 1). Ediţie bilingvă. ISBN 978-7736-40-6.
SUBIECT: Uniunea Europeană; România; economie; Agenda Lisabona; competitivitate.
341.217(4)UE:338(498)/C61

10 - CRISTI, ADI ; DORNEANU, VALER. Dialoguri provocate cu Valer Dorneanu / Adi Cristi, Valer
Dorneanu. - Iaşi : Edict Production, 2006. 200 p.:il. ISBN 973-7699-19-X.
SUBIECT: politică; istorie; parlament; Consiliul Legislativ (despre).
328(498)/C88

11 - DĂNIŞOR, DAN CLAUDIU. Drept constituţional şi instituţii politice : Tratat / Dan Claudiu
Dănişor. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2007. Vol. ISBN 973-115-087-1. Vol.1 : Teoria generală / Dan
Claudiu Dănişor. - Bucureşti : Editura C.H. BECK. - 2007. - XVIII,764 p. - Bibliogr. p.723. - ISBN 973-
115-008-8.
SUBIECT: drept constituţional; instituţii politice; stat; Constituţie; societate civilă; partid politic; drept electoral; puteri în
stat; drepturi şi libertăţi fundamentale; justiţie constituţională.
342/D17

12 - DEACONU, ŞTEFAN. Metodologie juridică : Curs practic pentru studenţi / Lector.univ.dr.

Ştefan Deaconu. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. IX,116 p. Bibliogr. p.107. ISBN 973-8957-88-5 :
13,39 lei.
SUBIECT: drept; metodologie juridică; act normativ.
340.1/D26

13 - DIACONU, NICOLETA. Dreptul Uniunii Europene : Partea specială - Politicile comunitare /

Nicoleta Diaconu. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2007. 352 p. Bibliogr. p.341. ISBN 973-758-085-6 :
35,70 lei.
SUBIECT: Uniunea Europeană; drept european; istoric; acquis comunitar; Comunităţile Europene; politici comunitare;
libera circulaţie a bunurilor; libera circulaţie a capitalului; libera circulaţie a forţei de muncă; libera circulaţie a mărfurilor;
libera circulaţie a persoanelor; libera circulaţie a serviciilor; libera concurenţă.
341.217(4)UE/D36

14 - Doing business in Romania 2006 / Muşat & Asociaţii. - ediţia a 6-a. - Bucureşti : Muşat & Asociaţii,
2006. 299 p.
SUBIECT: România; mediu de afaceri; investiţii străine; privatizare; impozit; sistem bancar; piaţă de capital; dreptul muncii;
protecţia consumatorului; dreptul proprietăţii intelectuale; concurenţă; protecţia mediului; arbitraj; comunicaţii.
338.2(498)/D63

15 - DRAGOŞ, DACIAN-COSMIN. Uniunea Europeană : Instituţii. Mecanisme / Dacian Cosmin

Dragoş. - ediţia a 3-a. - Bucureşti : Editura C.H.BECK, 2007. XI, 151 p. - (Drept european). Bibliogr. p.147.
ISBN 973-115-069-7 : 11,94 lei.
SUBIECT: Uniunea Europeană; istoric; instituţii europene; drept comunitar; Constituţie Europeană.
341.217(4)UE/D79

16 - DULCIU, DAN TOMA. Statutul juridic al cadiatelor din România : Introducere în studiul
dreptului islamic / Dan Toma Dulciu. - Bucureşti : Editura Ars Docendi, 2001. 206 p. Bibliogr. p.196.
ISBN 973-8118-39-5.
SUBIECT: drept musulman; sistem juridic; civilizaţie islamică; religie mahomedană; codificare; cadiat.
34:297/D88

17 - Enciclopedie de filosofie şi ştiinţe umane /Istituto Geografico De Agostini: Traducere de Luminiţa Cosma, Anca
Dumitru, Florin Frunză.[etc.] - Bucureşti: Editura ALL Educaţional, 2004. 1208 p. ISBN 973-684-561-3: 59,49 lei.
SUBIECT: enciclopedie universală; filosofie; ştiinţe umane.
81'374.2:(1+316)/E52

18 - Enciclopedie de istorie universală / Istituto Geografico De Agostini ; Traducere de Alexandru Balaci,

Mădălina Chelemen, Radu Gâdei, Sorina Venier. - Bucureşti : Editura ALL Educaţional, 2003. 1295 p.:il.
ISBN 973-684-560-5 : 59,49 lei.
SUBIECT: enciclopedie universală; istorie.
81'374.2:94(100)/E52

19 - FUEREA, AUGUSTIN. Drept comunitar al afacerilor / Prof.univ.dr. Augustin Fuerea. - ediţia a 2-a revizuită şi
adăugită. - Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2006. 420 p. Bibliogr. p. 401. ISBN 973-7643-15-1: 22,32 lei.

54 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

 Referinţe bibliografice

SUBIECT: drept comunitar; Uniunea Europeană; Comunităţile Europene; cetăţenie europeană; libera circulaţie; concurenţă;
înţelegere; drept civil; drept comercial.
341.217(4)UE/F52

20 - GIURCA, DANIELA; LUCA, LUCIAN; HURDUZEU, GHEORGHE. Scenarii privind impactul

măsurilor de dezvoltare rurală asupra structurilor agricole româneşti după aderarea la Uniunea
Europeană / Daniela Giurca (coord.), Lucian Luca, Gheorghe Hurduzeu. - Bucureşti : Institutul European
din România, 2007. 175 p. - (Studii de strategie şi politici ; 5). Ediţie bilingvă. ISBN 978-7736-48-2.
SUBIECT: Uniunea Europeană; România; fonduri europene; fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală;
Polonia; Ungaria; politică agricolă comună; fermă; exploataţie agricolă.
341.217(4)UE:338.43(498)/G59

21 - GORUNESCU, ELENA. Dicţionar român-francez / Elena Gorunescu. - Bucureşti : Editura Teora,

2007. VIII, 942 p. ISBN 978-20-0375-6 : 61,21 lei.
SUBIECT: dicţionar explicativ; limba franceză.
81'374.3=135.1=133.1/G72

22 - JOZON, MONIKA. Răspunderea pentru produse defectuoase în Uniunea Europeană / Monika Jozon. -
Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2007. X, 243 p. - (Drept european). Bibliogr. p. 235. ISBN 973-115-086-4 :
11,34 lei.
SUBIECT: drept european; răspundere civilă; contract; protecţia consumatorului; drept internaţional privat.
341.217(4)UE:347.5/J81

23 - MARINESCU, DANIELA. Tratat de dreptul mediului / Prof.univ.dr. Daniela Marinescu. - ediţia a

2-a revizuită şi adăugită. - Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2007. 755 p. ISBN 973-8929-68-5: 58,02 lei.
SUBIECT: dreptul mediului; protecţia mediului; drept internaţional.
349.6/M40

24 - MATEI, DOREL GEORGE. Daunele morale : Practică judiciară / Dorel George Matei. - Bucureşti
: Editura Hamangiu, 2007. XIV, 320 p. - (Jurisprudenţă). Index. ISBN 973-1720-42-5 : 22,32 lei.
SUBIECT: drept civil; răspundere civilă; drept penal; contencios administrativ; daune morale; practică judiciară.
347.5/M47

25 - NICULEASA, MĂDĂLIN IRINEL. Legislaţia achiziţiilor publice : Comentarii şi explicaţii /

Mădălin Irinel Niculeasa. - Bucureşti : Editura C.H.BECK, 2007. XVIII, 668 p. - (Legi comentate). Bibliogr.
p.659. ISBN 973-115-056-7 : 47,40 lei.
SUBIECT: drept administrativ; achiziţii publice; contract de concesiune.
342.5/N70

26 - PAŞCA, VIOREL. Modificările Codului penal : Legea nr.278/2006. Comentarii şi explicaţii /

Prof.univ.dr. Viorel Paşca. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. Bibliogr. p.289. ISBN 973-8957-94-7: 19,63 lei.
SUBIECT: drept penal; Cod penal.
343(498)(094.4)/P39

27 - PĂUNA, CARMEN BEATRICE ; ALBU, LUCIAN-LIVIU; STANCIU, MARIANA. Modelul social

european - Implicaţii pentru România / Dr. Carmen Beatrice Păuna (coord.), dr. Lucian-Liviu Albu, dr.
Mariana Stanciu, dr. Valentina Vasile, dr. Florin Marius Pavelescu. - Bucureşti : Institutul European din
România, 2007. 290 p. - (Studii de strategie şi politici ; 4). Bibliogr.p. 117. ISBN 978-7736-46-8.
SUBIECT: Uniunea Europeană; România; model social european; Comunitatea Europeană; model social românesc; piaţa
forţei de muncă; educaţie permanentă; politici sociale europene; sistem de sănătate; securitate socială.
341.217(4)UE:330.3(498)/M84

28 - POPA, SORANA. Societăţile comerciale : Teorie şi jurisprudenţă. Modele de act constitutiv /

Sorana Popa. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2007. 303 p. ISBN 973-8929-82-1 : 22,32 lei.
SUBIECT: drept comercial; societate comercială; act constitutiv.
347.72/P79

29 - ROBERT, PAUL. Le Nouveau Petit Robert : Dictionnaire alphabétique et analogique de la

langue française / de Paul Robert ;Texte remanié et amplifié sous la direction de Josette Rey/Debove et
Alain Rey. - Paris : Le Robert, 2007. XLII, 2838 p. ISBN 2-84902-133-4 : 150 lei.
SUBIECT: dicţionar explicativ; limba franceză.
81'374.3=133.1/N89

30 - RUSU, MARIOARA ; SIMION, GABRIEL; DĂRĂŞTEANU, CĂTĂLIN. Identificarea zonelor

defavorizate din spaţiul rural şi sprijinirea lor după aderarea României la Uniunea Europeană /

Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 55

 Referinţe bibliografice

Marioara Rusu (coord.), Gabriel Simion, Cătălin Dărăşteanu. - Bucureşti : Institutul European din România,
2007. 162 p. - (Studii de strategie şi politici ; 6). Ediţie bilingvă. ISBN 978-7736-50-5.
SUBIECT: Uniunea Europeană; România; zonă rurală defavorizată; plăţi compensatorii.
342.217(4)UE:332(498)/R96

31 - Suspects in Europe. Procedural rights at the investigative stage of the criminal process in the
European Union / Editors : Ed Cape, Jacqueline Hodgson, Ties Prakken, Taru Spronken. - Antwerpen ;
Oxford : Intersentia, 2007. XXIII, 281 p. - (Ius Commune Europaeum ; 64). ISBN 90-5095-627-7.
SUBIECT: drept penal; drept procesual penal; drept comparat; drept european; Belgia; Marea Britanie; Germania; Grecia;
Italia; Olanda; Polonia.
343.1(4)/S96

32 - TERZEA, VIOREL. Legile fondului funciar : Comentarii şi explicaţii / Viorel Terzea. - Bucureşti :
Editura C.H.BECK, 2007. XV, 549 p. - (Legi comentate). ISBN 973-115-029-1 : 41,38 lei.
SUBIECT: drept funciar; proprietate; proprietate privată; proprietate publică; fond funciar; circulaţia juridică a terenurilor;
retrocedare.
349.4/T45

33 - TOADER, TUDOREL ; STOICA, ANDREEA; CRISTUŞ, NICOLETA. Codul penal şi legile

speciale : doctrină, jurisprudenţă, decizii ale Curţii Constituţionale, hotărâri CEDO / Prof.univ.dr.
Tudorel Toader, Andreea Stoica, Nicoleta Cristuş. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. XXXIII,862 p. -
(Codurile Hamangiu). Index. ISBN 973-1720-07-4 : 89,26 lei.
SUBIECT: drept penal; Cod penal; jurisprudenţă; Curtea Constituţională; CEDO.
343(498)(094.4)/T67

34 - ŢÂNCU, DUMITRU. Drept comunitar general / Dumitru Ţâncu. - Bucureşti : Editura Lumina Lex,
2007. 240 p. ISBN 973-758-059-7 : 26,78 lei 30 lei.
SUBIECT: drept comunitar; Comunităţile Europene; Uniunea Europeană; Tratatul de la Amsterdam; Tratatul de la
Maastricht; Tratatul de la Nisa; Tratatul de la Roma; fonduri europene; Parlamentul European; Consiliul European; Consiliul
Uniunii Europene; Comisia Europeană; sistem juridic european; România.
341.217(4)UE/T19

35 - ŢICLEA, ALEXANDRU. Codul muncii adnotat : comentarii, acte normative, jurisprudenţă /

Prof.univ.dr. Alexandru Ţiclea. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. XXVIII, 896 p. Index. ISBN 973-1720-24-1 :
80,34 lei.
SUBIECT: dreptul muncii; Codul muncii; legislaţie; jurisprudenţă.
349.2(498)(094.4)/T58

36 - ŢICLEA, ALEXANDRU. Tratat de dreptul muncii / Alexandru Ţiclea. - Bucureşti : Editura

Universul Juridic, 2007. 1013 p. Index. ISBN 973-8929-65-4 : 70,51 lei.
SUBIECT: dreptul muncii; drept internaţional al muncii; Organizaţia Internaţională a Muncii; dreptul european al muncii;
Consiliul Europei; Uniunea Europeană; dialog social; patronat; sindicat; piaţa muncii; formare profesională; contract de
muncă; salarizare; conflict de muncă.
349.2/T58

37 - VOICULESCU, NICOLAE. Drept comunitar al muncii /Prof.univ.dr. Nicolae Voiculescu. - Bucureşti: Editura
Rosetti, 2005. 270 p. - (Biblioteca universitară de drept). Bibliogr. p. 266. ISBN 973-8378-98-2: 17,86 lei.
SUBIECT: drept comunitar al muncii; drept internaţional al muncii; Consiliul Europei; Convenţia europeană a drepturilor omului;
libera circulaţie a forţei de muncă; securitate socială; legislaţie comunitară.
341.217(4)UE:349.2/V83

38 - VOICULESCU, NICOLAE. Dreptul muncii : Reglementări interne şi comunitare / Prof.univ.dr.

Nicolae Voiculescu. - ediţia a 2-a completată şi revizuită. - Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2007. 383 p.
Bibliogr. p. 379. ISBN 973881412-X : 40,16 lei.
SUBIECT: dreptul muncii; contract de muncă; dialog social; sindicate; patronat; contract colectiv de muncă; conflict de
muncă; dreptul european al muncii; circulaţia forţei de muncă.
349.2/V83

39 - ZAMŞA, CRISTINA ELISABETA. Teoria impreviziunii : Studiu de doctrină şi jurisprudenţă /

Cristina Elisabeta Zamşa. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. VI, 360 p. - (Monografie). Bibliogr. p. 349.
ISBN 973-8957-32-X : 22,32 lei.
SUBIECT: drept civil; contract civil; impreviziune; dreptul comerţului internaţional; drept administrativ; drept comparat;
istoric.
347.74/Z26

56 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

 ISSN 1583-3178

Consiliul Legislativ - Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711
Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ

Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,
Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare
Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat
Mircea Preda, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim
Andrei Popescu, Şeful Departamentului pentru Armonizarea
Legislaţiei cu Reglementările Uniunii Europene
Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică
Legislativă, ad-interim

# Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Victoria Ţăndăreanu (redactor responsabil)
Svetlana Baciu
Tudor Prelipceanu

 Tipografia: S.C. „Lumina Tipo” s.r.l., str. Luigi Galvani nr.20bis, sector 2, Bucureşti

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar
opinii personale ale autorilor.