CULTURA JURILINGVISTICĂ

Motto: „Pentru a îmbunătăți calitatea limbajului dvs.,

trebuie să vă îmbunătățiți calitatea intelectului.„
(K.I. Chukovsky)

Statutul și tipologia limbajului juridic

Limba comună este reprezentată de totalitatea cuvintelor și îmbinărilor de cuvinte care se

folosesc în mod curent, iar limbajului specializat îi aparțin toate elementele lexicale care sunt, într-un
mod sau altul, legate de o activitate specifică, de un domeniu științifico-profesional. Prin limbajul de
specialitate, modalitățile de gândire, valorile și, mai ales, regulile naționale adoptate sunt evidențiate
și cunoscute ca date culturale identificabile. Prin urmare, fiecare termen este semnificativ și are
consecințe pentru sistemul juridic național.
Limba comună și terminologia juridică interrelaționează în procesul comunicării actelor
sistemului juridic. Or, legea poate fi definită ca un set de reguli care guvernează viața în societate,
inclusiv prin intermediul vocabularului juridic, prin așa-numita limbă a dreptului, atestată și cu
denumirea de jurilingvistică sau lingvistică juridică (F. Houbert).
Jurilingvistica atestă mai multe teorii, concepții, viziuni privind rolul, funcțiile limbajului
juridic în structura sistemului juridic. Astfel, unii cercetători, precum Marie Claude Prémont sau
Georges Legault, susțin teoria globalizatoare a profesorului Deborah Cao, potrivit căreia „limbajul
juridic este limbajul legii și al procesului legal în general.” 1 Alți cercetători (Dennis Kurzon,
Zygmunt Ziembiński) „se concentrează pe diferența dintre limbajul juridic și limbajul dreptului, unde
consideră că ambele există, dar că limbajul dreptului trebuie să fie văzut ca un mijloc de formulare a
scrierilor juridice atunci când este vorba de limbajul juridic, un limbaj folosit de juriști pentru a vorbi
2
de drept.” În viziunea cercetătorului Barbu Berceanu, lingvistica juridică vizează studierea
terminologiei juridice atât cea folosită de public, cât și cea de utilitate mai restrânsă, a specialiștilor și
practicienilor dreptului. „Alături de terminologie, semnalează Barbu Berceanu, și jurilingvistica,
inițiată în spațiul francofon de Gérard Cornu, Jean-Claude Gémar, Louis Jolicoeur, își atribuie ca
obiect de studiu, limbajul juridic sub cele două aspecte care îl definesc, și anume: terminologia
juridică și discursul juridic.”3 Limbajul juridic reprezintă un ansamblu de semne cu semnificație
juridică, folosit în vederea fixării, prelucrării și transmiterii informațiilor din sfera juridică

1
LAUR, Audrey. Există un limbaj legal? // https://www.village-justice.com/articles/Existe-langage-juridique,12568.html
2
LAUR, Audrey. Există un limbaj legal? // https://www.village-justice.com/articles/Existe-langage-juridique,12568.html
3
SFERLE, Adriana. Limbajul juridic şi limba comună, p. 3 //
https://litere.uvt.ro/litere-old/vechi/documente_pdf/aticole/uniterm/uniterm3_2005/asferle.pdf
1
 (dreptului). Limbajul juridic este atât un tip de limbaj formalizat ( formulat precis; categoric, expres,
corespunzător anumitor rigori legale) cu o sferă de aplicare destul de restrânsă, dar, totodată, și un tip
de limbaj natural, neformalizat, reprezentând o submulțime a limbajului național.
A priori, termenii juridici ar trebui să fie familiari pentru toți doar dreptul vizează întreaga
societate civilă, totuși, a posteriori, putem constata că terminologia juridică e destul de obscură.
Caracterul, pe alocuri, foarte tehnic, artificial, face ca acest limbaj să fie destul de dificil pentru
cetățeanul de rând.
Relațiile existente între lexicul comun și cel specializat fac posibilă deplasarea unităților
lexicale dintr-un registru în celălalt. „Discursul juridic cuprinde toate manifestările lingvistice ce ajută
la crearea și instaurarea socială a dreptului, constituindu-se în egală măsură atât într-un act lingvistic,
cât și într-unul juridic. Stilul juridic pare a fi cel mai omogen, cu toate că intervin anumite diferențieri
date de relația cetățean-instituție publică, sau de specificul domeniului sociocultural.” 4 Putem afirma
că limbajul juridic își are geneza, în linii mari, în limbajul comun, ajungând să-și dezvolte propriul
sistem terminologic, idee pe care o regăsim, de altfel, și la Frédéric Houbert, la fel ca Gérard Cornu.
„Fiecare cuvânt va avea astfel un sens specific în funcție de situațiile în care este folosit. Din acest
vocabular juridic s-a născut, potrivit celor doi autori amintiți supra, o dihotomie între termenii
apartenenței juridice exclusive și alții strâns legați de limbajul comun.” 5
Profesorul universitar polonez Jerzy Wróblewski distinge trei forme ale limbajului juridic:
 limbaj jurisprudențial,
 limbaj științific,
 limbaj juridic comun.
 „Limbajul jurisprudențial ar fi limbajul folosit pentru luarea deciziilor judecătorești.
 Limbajul științific ar fi cel folosit în timpul discursului juridic într-un cadru mai sociologic (de
exemplu, istorie, teorii, filozofie ... asupra dreptului).
 Limbajul juridic comun se va referi, în mod implicit, la toate celelalte forme de discurs juridic (de
exemplu: discursuri între avocați, avocați și non-avocați etc).”6
În ce ne privește, optăm pentru structurarea limbajului juridic în următoarele subsisteme
terminologice:

4
IANCU, Adela Cornelia. Legal discourse - the art of oratory. // CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag
XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016, p. 626 ISBN: 978-606-8624-17-4 https://old.upm.ro/cci/CCI-04/Soc/Soc%2004%2067.pdf
5
LAUR, Audrey. Există un limbaj legal? // https://www.village-justice.com/articles/Existe-langage-juridique,12568.html
6
LAUR, Audrey. Există un limbaj legal? // https://www.village-justice.com/articles/Existe-langage-juridique,12568.html
2
 Limbaj juridic: specific ramurilor de drept (terminologia juridică de specialitate), utilizat atât în
actele normative, lucrări științifice de specialitate, cât și în procedurile judiciare și nejudiciare;
 Limbaj normativ: specific legiuitorului, utilizat în redactarea actelor normative (legi, hotărâri de
guvern etc.);
 Limbaj judiciar: specific activități organelor jurisdicționale civile, penale, administrative etc.,
utilizat, în special, în redactarea documentelor instanțelor de judecată (sentințe, decizii, rechizitorii,
pledoarii, alte acte procesuale/procedurale);
 Limbaj juridic doctrinar: folosit în știința dreptului (cursuri universitare, tratate, studii,
monografii, articole, comunicări științifice etc.).

Specificul limbajului judiciar

Caracterul complex al limbajului juridic
Limbajul juridic, este o modalitate specifică de exprimare, format din elemente de limbă
comună și elemente care îi sunt specific, relaționând, după caz, și cu alte sisteme terminologice.
Putem etala în acest caz „caracterul complex al limbajului juridic”, despre care ne vorbesc și
cercetătorii Jean-Louis Souriot și Pierre Great.

3
 În cazul limbajului juridic, o legătură foarte strânsă între acesta și limba comună sau între
sistemul terminologic juridic și alte sisteme terminologice. Conexiunea se stabilește la nivelul
cuvintelor care au unul sau mai multe sensuri comune și un sens specializat: este vorba de cuvinte, în
general, polisemantice, create fie prin dezvoltarea unui sens juridic, alături de sensul sau sensurile din
limba comună (amprentă, incident, parchet), fie prin extensia semantică a anumitor termeni juridici
prin excelență (alibi, crimă, pledoarie). Există și termeni care au un sens juridic, precum și unul sau
mai multe sensuri aparținând altor limbaje specializate (anchetă, ordonanță, recidivă) și termeni
aparținând exclusiv limbajului juridic (achiesa, casație, extrăda, crimă etc.).
Terminologizarea – proces semantic, care presupune transformarea (evoluția sensului)
cuvintelor din uzul general (adică din limbajul comun) în unități lexicale juridice, având drept rezultat
„modificarea și reinterpretarea semantică” a acestora (abatere, Curte, familia, judecată etc.).
Determinologizare – resemantizarea unităților lexicale juridice în procesul de migrare a
acestora într-un context nespecializat (judecător, pledoarie, percheziție etc.).
Reterminologizarea – proces semantic, în cadrul căruia un termen din limbajul juridic dezvoltă
un sens nou fie în limbajele unor discipline din alte domenii de referință (acțiune, avulsiune,
recidivă, subiect, voință etc.).
Caracterul latin al limbajului juridic
Lingua Latina est fundamentul linguae nostrae et iurisprudentiae – ne permitem astfel să
afirmăm că limba latină în virtutea rolului său de instrument al comunicării științifice reprezintă
„amprenta universalității”, iar fondul lexical latin constituie baza terminologiei dreptului din RM.
Sistemul terminologic juridic include trei categorii de elemente: termeni/cuvinte; sintagme/
locuțiuni/principii; adagii/sentințe:

4
 La categoria cuvinte exemplificăm: alibi, culpă, dol, testament etc.
De o relevanță aparte sunt sintagmele, locuțiunile, principiile de drept care dețin, pe lângă
component cultură universal, o foarte mare densitate informațională: de iure, de facto, erga
omne7s, restitutio in integrum8, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis 9, in dubio
pro reo10, habeas corpus11, iter criminis, in personam, in rem etc.
Printre termenii și expresiile latinești utilizate în limbajul juridic, remarcăm o seamă de expresii
folosite frecvent în limba comună: a priori, a posteriori, ad litteram, ab initio, in abstracto, in fine,
in grosso modo, in stricto sensu, mutatis mutandis, sine qua non, sui generis, volens nolens etc.
Opulența adagiilor latine reprezintă o particularitate frapantă a limbajului juridic.
Remarcăm, în context, că adagiile sunt niște cugetări (în speță, cu caracter juridic), enunțate
într-o formă concisă, ușor de memorat, exprimând principii etice sau norme de conduită. De
facto, acestea sunt opera jurisconsulților romani, care prin erudiția lor, spiritul lor vizionar
asupra dreptului, gândirea juridică impresionantă mai încântă și inspiră noua generație.
Adagiile, numite și sentințe de drept, oferă o direcție, soluție când legea este neclară sau
insuficientă. „Adagii juridice procesuale (a.j.p.), formulări generale care, prin conciziunea
lor, exprimă axiomatic anumite reguli de drept. A.j.p. rezumă un mare număr de idei
particulare rezultate din experiență și tradiție. Cea mai mare parte a a.j.p. provine din dreptul
roman; în dreptul nostru procesual civil, unele a.j.p. au dobândit forță obligatorie, fiind
inserate în cuprinsul diferitelor texte de lege, iar altele se impun prin tăria raționamentului
logic pe care îl conțin și determină ca atare. Ca reguli generale de drept sau de gândire logică,
a.j.p. devin inaplicabile în cazurile de excepție.”12

7
Expresie latină utilizată frecvent în drept care poate fi tradusă: «opozabil tuturor», «cu privire la toți» sau „care privește pe toată lumea”. În
dreptul internațional, un drept erga omnes este acela pe care îl poate revendica oricare dintre națiuni, indiferent de tratatele pe care le-a semnat.
O țară are dreptul să interzică orice act de piraterie, genocid, sclavie, tortură sau de discriminare rasială săvârșit pe teritoriul ei de un resortisant
al unei țări care nu ar condamna astfel de fapte, sau săvârșite în afara teritoriului său contra unuia dintre cetățenii unei țări care condamnă
aceste fapte, fără a fi necesar să strămute cazul în propria sa jurisdicție. Acest principiu juridic a fost recunoscut, spre exemplu, de Curta
internațională de justiție în decizia pe care a pronunțat-o în cazul Barcelona Traction1 din 1970, Belgia contra Spaniei.
8
Regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului
juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat // https://legeaz.net/dictionar-juridic/principiul-restabilirii-
situatiei-anterioare-restitutio-in-integrum
9
Regulă de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent
(următor), datorită legăturii lor juridice. // https://legeaz.net/dictionar-juridic/principiu-anulare-act-subsecvent-resoluto-iure-
dantis
10
Expresie folosită pentru a denumi regula potrivit căreia în caz de îndoială în legătură cu un anumit aspect al cauzei acea situaţie
va fi interpretată în favoarea infractorului // https://legeaz.net/dictionar-juridic/in-dubio-pro-reo
11
Din lat., „să ai corpul, este vorba de corpul delict”, lege engleză promulgată de Parlamentul englez în 1679, conform căreia
nimeni nu poate fi arestat fără ordonanţa scrisă a judecătorului, iar celui arestat trebuie să i se aducă la cunoştinţă acuzaţia în
termen de 24 de ore. Este una dintre legile cele mai importante din Marea Britanie. // https://legeaz.net/dictionar-juridic/habeas-
corpus
12
Dicționar juridic // https://legeaz.net/dictionar-juridic/adagii-juridice-procesuale
5
 Adagiile în limbajul juridic se disting printr-un șir de funcții:
 Funcția mnemotehnică rezidă în facilitatea memorării aforismelor grație conciziei acestora.
Deseori, în limbajul juridic, adagiile sunt prezentate fragmentar, or, primele cuvinte sau
fragmentul-cheie sunt suficiente pentru a evoca întreg principiul de drept pe care îl exprimă
aforismul. De exemplu: principiul de cujus bonis agitur este cunoscut și recunoscut de
utilizatorii limbajului juridic doar din forma prescurtată de cuius. „Termenul „de cujus” este
folosit în mod curent de instanțele de judecată, avocați și notari publici, precum și de
doctrinari în literatura juridică. De exemplu, din discreție, notarul public poate alege să
folosească această expresie atunci când redactează un testament pentru ca testatorul să nu se
simtă lezat dacă actul s-ar referi la el cu termenul de „(viitor) defunct / decedat”. O altă
explicație pentru folosirea termenului „de cujus” pentru a desemna persoana decedată este și
utilizarea lui în mod tradițional în majoritatea cursurilor de drept civil în materia succesiunilor.
De asemenea, mai poate fi utilizat și pentru a se evita o construcție pleonastică precum
„decesul defunctului”, preferându-se folosirea expresiilor „decesul lui de cujus” sau „moartea
lui de cujus”.”13
 Funcția de conservare a principiilor de drept constă în învățarea și utilizarea adagiului în
forma sa originară, adică în limba latină, astfel asigurându-se la nivel internațional utilizarea
formei exacte a principiului de drept evocat în oricare din discursurile juridice formulate în
varia limbi naționale. Conservarea și valorificarea principiilor de drept în limba latină
contribuie la evitarea polisemiei și a interpretărilor în materie de drept.
 Funcția de fundamentare a argumentării juridice intervine atunci când apar situații unde
legea nu reglementează în amănunt anumite chestiuni ce pot interveni în viața socială.
Principiile de drept în forma lor originară, în limba latină, contribuie la clarificarea unor astfel
de momente de incertitudine, oferind o fundamentarea solidă raționamentului juridic, întrucât
ele reprezintă legile fundamentale pe care se întemeiază însuși sistemul de drept.
 Funcția de sporire a solemnității discursului. Utilizarea adagiilor, expresiilor latine juridice,
precum și a celor de cultură generală conferă discursurilor de orice gen gravitate, sobrietate,
chiar fastuozitate, transmite audienților valori universale clasice.

13
Dicționar juridic // https://legeaz.net/dictionar-juridic/de-cujus
6
 Caracterul istoric al terminologiei juridice
Prin caracterul istoric al limbajului juridic avem în vedere semnificația lexemelor care „rămâne
obiectivă și constantă într-un cadru socio-politic și juridic strict definit” 14. Acest lucru demonstrează
prezența în sistemul terminologic românesc pe de o parte, a
 arhaismelor (anatocism, arvuna, devălmășie, cărăuș, dol, emolument, emfiteoză, pagubă, pârât,
vendetta etc., pe de alta, a
 neologismelor (bancassurance, clearing, dumping, engineering, franchising, franchiseeu,
franchisor etc.).
Particularități morfosintactice ale limbajului juridic
Limbajul juridic se caracterizează printr-o modalitate distinctă de exprimare. Specificul limbii
textelor juridice constă în caracterul său impersonal și se datorează faptului că raportul cetățean –
instituție publică are un sens unic, îndreptat spre individ. Abstractizarea și impersonalizarea sunt
trăsături generale ale stilului juridic. Printre particularitățile morfosintactice ale textelor juridice
putem menționa:
 prezența substantivului deverbal (a infinitivului lung): „Restabilirea drepturilor…”,
„Decăderea din drepturile părintești…”, „Aplicarea normelor dreptului familiei față de cetățenii
străini și apatrizi…”, „Încheierea căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova..” etc. (Codul
familiei RM)
 folosirea frecventă a pronumelor și adjectivelor nehotărâte: „Nimeni nu poate fi declarat
vinovat … / Nimeni nu poate invoca”, dacă el nu a săvârșit niciun fel de acțiuni pentru realizarea
însărcinării criminale… ”, „Poate fi lichidator orice persoană fizică majoră”, „Orice modificare
adusă”, „Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată… de orice persoană care are un
interes născut și actual.” „Cel care a fost îndreptățit” (art. 306 CP al RM).
 prezența subiectelor tipice :
o instanța/ instanța de judecată – „… instanța poate stabili ....”, „Instanța de judecată poată
să dispună …”,
o curtea – „Curtea Constituțională… hotărăște …”, „Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi
respinsă ca inadmisibilă …”
o „legea – „legea stabilește” etc. ;
 prezența a sintagmelor nominale tipizate și locuțiuni stereotipe:
o „prezenta lege”: „Prezenta Constituție este adoptată ….”,

14
p. 9 // https://litere.uvt.ro/litere-old/vechi/documente_pdf/aticole/uniterm/uniterm3_2005/asferle.pdf
7
 o „în sensul prezentului cod”: „În sensul prezentului cod, sunt persoane afiliate persoanei
juridice…”,
o „prin dispozițiile”: „prin dispozițiile prezentului cod”,
o „în numele”: „acționează în numele proprietarului …”, „în numele căruia acționează
intermediarul”, „în numele unui minor …”
o „în temeiul…”etc.
 precum și a unui mare număr de cuvinte compuse:
o debirentier, credirentier (art. 1222 CC al RM) etc.
o cota-parte, bună-știință, rea-voință, proces-verbal, plan-cadru, lege-cadru, Prim-ministru,
entității-mamă etc.
o derivate cu prefixe: coproprietar, comoștenitor, coproprietate, antecontract etc.
o derivate cu sufixe: comanditat, comanditar, derogatoriu, participațiune, rezoluțiune,
concepțiune, operațiune, locațiune, preemțiune, privațiune devoluțiune, uzufructuar,
testamentar ;
 omiterea articolului hotărât: „(2) Lucrurile de uz personal … sunt proprietate personală a
soțului…”, „dispoziții între soți prin contract de căsătorie” etc. ;
 frecvența sporită reflexivului: „(3) Legislația civilă se interpretează și se aplică în concordanță
cu Constituția Republicii Moldova…”, „(4) La interpretarea și aplicarea legislației civile se ține
cont de nevoia de a promova aplicarea uniformă a dispozițiilor legale…”, „(1) Buna-credință se
prezumă până la proba contrară” etc. (art. 4 CC al RM),
 întrebuințarea construcțiilor cu gerunziu: „NOI, reprezentanții plenipotențiari ai poporului
Republicii Moldova, deputați în Parlament,
PORNIND de la aspirațiile seculare ale poporului de a trăi într-o țară suverană, exprimate
prin proclamarea independenței Republicii Moldova,
AVÂND în vedere continuitatea statalității poporului moldovenesc în contextul istoric și etnic
al devenirii lui ca națiune,
NĂZUIND spre satisfacerea intereselor cetățenilor de altă origine etnică, care împreună cu
moldovenii constituie poporul Republicii Moldova,
CONSIDERÂND statul de drept, pacea civică, democrația, demnitatea omului, drepturile și
libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic valori
supreme,
FIIND CONȘTIENȚI de responsabilitatea și obligațiile noastre față de generațiile precedente,
actuale și viitoare,
REAFIRMÂND devotamentul nostru față de valorile general-umane, dorința de a trăi în pace
și bună înțelegere cu toate popoarele lumii conform principiilor și normelor unanim

8
 recunoscute ale dreptului internațional, adoptăm Constituția Republicii Moldova, declarând-
o LEGE SUPREMĂ A SOCIETĂȚII ȘI A STATULUI.” (Constituția RM)
 prezența considerabilă a formelor verbale de viitor și a formulei: se (reflexiv) + a voi
(auxiliar) + verb la infinitiv cu sens de imperativ impersonal: „ se va avea în vedere legea
statului”, „se va ține seama de apartenența confesională”, „se va asigura de către stat”, „se va
lua decizia”, „ se va periclita satisfacerea creanțelor”, „se va radia, la cererea oricărei persoane
interesate” etc. ;
 utilizarea pasivului conferă textelor juridice un ton neutru, obiectiv, formal, solemn chiar, scopul
vizat fiind asigurarea prestanței textului normativ, evitându-se folosirea unor formulări obișnuite,
specifice limbajului comun. Uneori se recurge la întrebuințarea reflexivului cu sens pasiv : „s-a
convenit...”, „se decide / s-a decis...”, etc.
 fraza textelor juridice, precum și a celor administrative are adesea subiecte multiple, atribute și
complemente — multiple și ele — exprimate preponderent prin nume.
 preferința pentru fraza lungă, complexă, arborescentă: „(9) În cazul în care cel condamnat cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei, în decursul perioadei de probațiune sau, după caz,
termenul de probă, încalcă în mod sistematic obligațiile stabilite sau, până la expirarea termenului
de probă, nu a executat cu rea-voință obligația de a repara dauna cauzată instanța de judecată, la
propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnați cu suspendarea
executării pedepsei, poate pronunța o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei și la trimiterea condamnatului pentru a executa, deplin sau
parțial, dar nu mai puțin de 1/3 din pedeapsa stabilită prin hotărârea instanței de judecată..” (art.
90, CP al RM). În majoritatea limbilor, frazele textelor de legi, a contractelor sunt foarte lungi,
tocmai datorită necesității de claritate, precizie. Astfel, redundanța, caracteristică importantă a
limbajului juridic, nu este în acest caz un procedeu stilistic, ci constituie rezultatul nevoii de
exhaustivitate.

9
 Terminologia juridică in intellectu și in actu

Terminologia juridică se constituie într-un univers de potențialități lingvistice oferite in

intellectu, în timp ce discursul juridic se organizează in actu, reprezentând individualizarea acestor
potențialități în enunțuri care au ca scop aplicarea dreptului. Discursul juridic înglobează deci toate
manifestările lingvistice care intervin în crearea și instaurarea socială a dreptului, constituindu-se într-
un act lingvistic și, în același timp, într-un act juridic.
A priori, jurilingvistica atestă în domeniul dreptului o terminologie rece, consacrată, sobră,
riguroasă, deși destul de redundantă. Totuși, un discurs juridic/judiciar/ doctrinar care se vrea a fi
persuasiv trebuie abordat in intellectu astfel încât in actu să devină cât se poate de convingător. Încă
Aristotel susținea că drumul informației spre intelectul uman trece, cu necesitate, prin simțuri
conștiente sau nu, emoțiile acompaniază orice act de cunoaștere și-i determină traiectoria. Prin
urmare, se cere a analiza prin intermediul minții și a stărilor afective, respectiv, a constata specificul
domeniului sociocultural al discursului juridic pentru a atinge persuasiunea. În acest context, se
conturează nevoia de a etala stilurile discursurilor judiciare, care pot fi:
 stilul conservator: specific limbii textelor juridice, cu un caracter impersonal ce se datorează
faptului că raportul cetățean – instituție publică are un sens unic, îndreptat spre individ;
 stilul oratoric (declamativ): de această dată, în relația cetățean – instituție publică, se conturează
un sens dublu, devine evidentă deschiderea pentru manifestările stilistice individuale dat fiind
faptul că organizarea discursului vizează nemijlocit destinatarul. În acest proces intervine o
componentă persuasivă care ține de personalitatea emițătorului ce iese sau tinde să iasă din
anonimat;
 stilul juridico-administrativ: „este determinat de relațiile socio-administrative dezvoltate în două
sensuri. Ea este mai puțin rigidă din punct de vedere al organizării relativ deschise a variantelor
stilistice individuale ale destinatarului în primul rând, dar și al emițătorului, la un nivel mai puțin
important.”15

15
SFERLE, Adriana. Limbajul juridic și limba comună, p. 5. //
https://litere.uvt.ro/litere-old/vechi/documente_pdf/aticole/uniterm/uniterm3_2005/asferle.pdf
10
 Corectitudinea limbajului judiciar

În temeiul legilor și hotărârilor „Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii

române ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din
27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, și schimbarea denumirii oficiale a statului, din
23 mai 1991”16,
în temeiul Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 05 decembrie 2013 privind
interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituție în corelație cu Preambulul Constituției și
Declarația de Independență a Republicii Moldova (Sesizările nr. 8b/2013 și 41b/2013) care a decis:
„1. În sensul Preambulului Constituției, Declarația de Independență a Republicii Moldova face
corp comun cu Constituția, fiind textul constituțional primar și imuabil al blocului de
constituționalitate.
2. În cazul existenței unor divergențe între textul Declarației de Independență și textul Constituției,
textul constituțional primar al Declarației de Independență prevalează.”
3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data
adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
noi, cetățenii Republicii Moldova, avem responsabilitatea de a cunoaște, onora și valorifica LIMBA
ROMÂNĂ despre care Nichita Stănescu spunea „LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA”.
De asemenea, în temeiul Hotărârii Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare
Tehnologică al Academiei de Științe a Moldovei nr. 167 din 07.07.201617, a Hotărârii Consiliului
Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Științe a Moldovei nr. 205 din
25.07.201618 și a Ordinului Ministerului Educației nr. 872 din 17 octombrie 2016 19, toți angajații
sistemului de drept, dar nu numai, au obligativitatea de a respecta normele limbii române literare în
vederea cultivării comunicării, in globo, și a comunicării profesionale juridice, in stricto.
Spre regret, acest cadru legal mai rămâne nerespectat. Deseori atestăm utilizarea lui „î” (greșit)
în locul lui „â” (corect), a lui „sînt” (greșit) în locul lui „sunt” (corect).

16
Declarația de Independență a Republicii Moldova // https://www.presedinte.md/declaration

17
Hotărârea Consiliului Suprem pentru Știinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Știinţe a
Moldovei nr. 167 din 07.07.2016 // https://mecc.gov.md/sites/default/files/document/anexa_1.pdf
18
Hotărârea Consiliului Suprem pentru Știinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Știinţe a
Moldovei nr. 205 din 25.07.2016 // https://mecc.gov.md/sites/default/files/document/anexa_2.pdf
19
Ordinul Ministerului Educației nr. 872 din 17 octombrie 2016 //
https://mecc.gov.md/sites/default/files/document/ordin.pdf
11
 Comunicarea juridică orală, precum și cea scrisă trebuie să fie axate pe însușirea normelor
lingvistice (fonetice, lexicale, morfologice, sintactice), iar pentru aceasta este necesar să se respecte cu
sfințenie, dar și cu strictețe, vorba profesorului Ion Melniciuc, „și preceptele dicționarului, care, știut
lucru, este codul nostru de legi”. 20
Formarea competenței de comunicare profesională este o permanență a învățământului, in
grosso modo, și a celui universitar, in stricto. Pentru un bun profesionist este indispensabilă cultura
comunicării atât din perspectiva dimensiunii cognitive, cât și a corectitudinii gramaticale, lexicale
morfosintactice.
„Este cunoscut faptul că redactarea unui text juridic implică, în special, aptitudini specifice,
afirmă Svetlana Guțu, doctor în pedagogie, cum ar fi utilizarea cu precizie a limbii, exprimarea clară
și concisă a ideilor, construirea argumentelor logice etc. Aceste texte juridice, de obicei, se supun unor
reguli stricte de redactare, actele conținând expresii standardizate, formule speciale, numeroase clișee,
uneori banale din cauza repetării excesive, dar obligatorii.”21
Fenomenul bilingvismului rus-român din RM și-a lăsat amprenta, într-o oarecare măsură, și
asupra culturii comunicării în sistemul de drept. Printre greșelile sintactico-stilistice ce afectează
frumusețea limbajului juridic identificăm:
Calchierea – greșeală de exprimare care constă în traducerea ad litteram (mot a mot) a

20
Melniciuc I. În: Revista Limba română, nr. 4-6, anul XVI, 2006
21
GUŢU, Svetlana. Aspecte lingvistice în redactarea textului juridic, p. 58 //
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/56_65_Aspecte%20lingvistice%20in%20redactarea%20textului%20juridic.pdf
12
unei expresii dintr-o limbă în alta. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi,
după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi
prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine.
Frecvența sporită a calchierilor alogice și stranii, utilizarea lor permanentă în procesul
actului comunicativ țin de bilingvismul specific spațiului basarabean.
Greșit Corect
A oformat (< rus. оформить) toate A perfectat …
documente…
*Nu există în limba română și nici nu
este nevoie!
A precăuta (< rus. рассмотреть) în timp A examina ...
petițiile
Eu sunt cointeresat (< rus. Eu sunt interesat …
заинтересовать) să particip…-
În timpul interogatoriului s-a atârnat (< A avut o atitudine bună ...
rus. относиться) bine fața de anchetat
S-a primit (< rus. получается) o lege S-a adoptat … / A ieșit …
/hotărâre urgentă/ bună …
Necătând (< rus. несмотря) la toate În ciuda… / cu toate că …/ în pofida faptului
legislația Republicii Moldova privind că …/ deși… / chiar dacă …
insolvabilitatea …
Ședințele/controlul se vor/va petrece... Ședințele/controlul se vor/va organiza/realiza...
A rezolva o întrebare... A soluționa o problemă; a răspunde la o
întrebare...
Au declarat că nu au simțit careva Unele; anumite; niște
schimbări...
Oriunde nu ar merge, orice n-aș face... , Oriunde ar merge, orice aș face..., oricât caut...
cât nu caut...
Armă rece Armă albă
A se angaja la serviciu A se angaja în serviciu
Marfă întrebată … Marfă solicitată …
Reclamă noile produse… Face reclamă noilor produse
/ reclamă marfa = face o reclamație contra…
A pune o amendă A da/a aplica o amendă (cuiva)
A face cunoștință cu materialele A lua cunoștință de ceva …
dosarului A face cunoștință cu cineva
A duce în eroare A induce în eroare
A pune semnătura sub un document A semna pe un document
Ștampilă umedă Ștampilă în original

Pleonasmul (din gr. πλεονασμóς pleonasmos ”exces, surplus”) este o greșeala de

exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte cu același înțeles. Altfel spus,

13
 pleonasmul reprezintă folosirea inutila a unui termen, a unei construcții alături de un alt
termen, altă construcție cu semnificație asemănătoare.
Fiind o eroare de exprimare, pleonasmul, în același timp, este și o eroare de logică,
deoarece în cazul în care se spune același lucru, se exprimă aceeași idee, fie din necunoaștere,
fie din neatenție, prin utilizarea cuvintelor cu același sens, riscăm să nu fim uneori înțeleși, iar
în alte cazuri chiar să devenim ridicoli.
Greșit Corect
A (-și) aduce aportul A-și aduce contribuția, a contribui, a-și manifesta aportul
A urma în continuare A urma, a continua
Exclusiv numai Exclusiv, numai (sinonime)
Perioadă de timp Perioadă
Mijloace mass-media Mass-media = mijloace de comunicare în masă
Scurtă alocuțiune Alocuțiune = cuvântare scurtă, ocazională
Avertisment prealabil Avertisment

N.B.! În sistemul terminologic juridic nu este considerată drept pleonastică expresia: ebrietate
alcoolică, dat fiind faptul că art. 134 12 Starea de ebrietate din CP al RM stipulează „(1) Prin
stare de ebrietate se înțelege starea de dereglare psiho-funcțională a organismului survenită în
urma consumului de alcool, droguri și/sau alte substanțe cu efecte similare.” 22 Respectiv, în
temeiul art. 24 din CP al RM „Persoana care a săvârșit o infracțiune în stare de ebrietate,
produsă de alcool sau de alte substanțe, nu este liberată de răspundere penală. Cauzele
ebrietății, gradul și influența ei asupra săvârșirii infracțiunii se iau în considerare la stabilirea
pedepsei.”23

Tautologiile – greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași rădăcini de cuvânt,
dar cu funcții diferite, într-o propoziție sau frază.
Uniunea Avocaților din Republica Uniunea Avocaților din Republica Moldova,
Moldova, activează în continuare pentru a activează în continuare pentru a asigura
asigura protecție absolută în vederea protecție absolută în vederea respectării
asigurării respectării drepturilor drepturilor fundamentale ale omului
fundamentale ale omului

Chiar daca este coronovirus, pentru Chiar dacă este corona virus, tuturor clienților
clienții din raioane, clienții de peste mei din raioane, de peste hotare sau pentru cei
hotare sau pentru clienții care nu pot veni care nu pot veni la oficiu din diverse motive -
la oficiul meu din diverse motive - eu vă vă ofer consultații juridice la telefon.
ofer consultații juridice verbale pe
telefon,
22
https://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/ro/md/md138ro.pdf
23
https://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/ro/md/md138ro.pdf
14
Produsele autohtone au fost produse din Produsele autohtone au fost fabricate din
materie primă adusă de un producător din materie primă adusă de un client din Belgia.
Belgia.

Mărcile comerciale încearcă să Mărcile comerciale încearcă să vândă…

comercializeze…

Valoarea adevărată a unui produs Valoarea adevărată a unui produs se estimează

valorează… …

N.B.! În sistemul terminologic juridic nu sunt considerate drept tautologice și nici redundante
contextele în care se repetă alăturat sau relativ alăturat, ori cu o frecvență sporită un șir de
termeni, dacă aceștia vin să detalieze, precizeze, efectiv să prezinte mesajul exhaustiv.

Echivocul – greșeală de stil care constă în creare de expresii sau propoziții ce au un

caracter neclar, confuz, ambiguu. Exprimare neclară, confuză, care poate fi interpretată în mai
multe feluri.
Echivocul poate fi generat, mai ales de recțiunea verbală și de topica incorectă a părților
de propoziție. Acest tip de greșeli provoacă situații comice, dar, în același timp, vădesc nu doar
agramatism, ci pot produce și prejudicii, deoarece interlocutorul poate să perceapă textul în
două feluri sau în mod greșit. Mesajul dorit nu va ajunge să fie recepționat.
 Executăm mănuși din pielea clienților –
 Mănuși din piele de damă –
 Scurte pentru bărbați de piele -
 Brânză de vacă proaspătă/grasă/degresată/ -
 Carne de găină conservată -
 Pulover pentru copii în dungi –
 Bastonașe pentru copii de porumb –
 Cizme pentru copii de iarnă -
 Cămașă pentru femei de noapte –
 Pălării pentru bărbați de paie –
 Paturi pentru copii din lemn –
 Mănuși pentru bărbați de lână –
 Cizme pentru femei de culoare neagră de diferite măsuri –
 Avem la dispoziție încălțăminte de damă de piele –
 Vând masă pentru elevi cu patru picioare –
 Dorim să ne comunicați condițiile de livrare a firmei Dvs. –
 Vă propunem instalații pentru depozite speciale –
 Câinele a vrut să se repeadă la oaspete, însă el era priponit –

Redundanță - surplus, exces, supraabundență inutilă a expresiilor, a cuvintelor, a

15
imaginilor în formularea unei idei.

Cacofonie – Asocierea sau repetarea neplăcută de sunete/cuvinte în vorbire.

Adjective/adverbe fără grade de comparație

(evitați să adăugați particulele: mai, cel mai, foarte etc.)
1. admirabil 23. interior, exterior
2. anterior, posterior, ulterior 24. întreg
3. asemenea 25. major, minor
4. cardinal 26. maxim, minim
5. colosal 27. nemaipomenit
6. complet 28. oportun
7. desăvârșit 29. optim
8. din cale-afară 30. oral
9. excelent 31. perfect
10. excesiv 32. petrolifer
11. extraordinar 33. pianissimo
12. extrem 34. principal
13. fantastic, formidabil, teribil, ultra, 35. proxim
super, trăsnet, mortal, de milioane 36. rarisim
14. fenomenal 37. remarcabil
15. final 38. splendid
16. fortissimo 39. supraaglomerat, suprasolicitat, arhicunoscut,
17. fundamental arhiplin, ultrasensibil, extrafin, preafrumos
18. general 40. suprem
19. grandios 41. ultim
20. imens 42. uluitor
21. inferior, superior 43. unic
22. infinit 44. uriaș
45. veșnic, etern

Cuvinte inexistente
 A oforma – a prezenta grafic
 A prioritiza – a da/a oferi prioritate
 Neadresare – ne adresare
 Neapelare – ne apelare
 Fideliza – clienți fideli, devotați
 Colaborativ – de colaborare
 Salutabil – de salutat, salutar
 Adăugător – suplimentar
 Dietologic – dietetic
 Neîncrezut – modest
 Adversarial – concurențial, competitiv

Comunicarea juridică este un mod specific de comunicare, ce se deosebește de oricare alt tip de

16
comunicare umană, în sensul că acesta din urmă nu se mai adresează unei mulțimi de neinițiați care se
adună în piața publică sau a auditoriului universal, ci unui public specializat, care împărtășește
anumite norme, valori și principii ce dobândesc adesea în cadrul argumentării statutul de fapte sau
chiar de adevăruri axiomatice.
O bună comunicare în cadrul profesional poate fi învățată luând în calcul principiile și regulile
specifice dreptului. Totodată, trebuie să fie elaborat un cod al comunicării profesionale juridice, care
să includă principii și norme de comunicare specifice dreptului. Comunicarea juridică trebuie să
intereseze (docēre), să seducă (delectāre) și să convingă (movēre). Indiferent de forma pe care o are
comunicarea juridică, fie verbală sau scrisă implică cunoștințe, artă, tehnică și măiestrie.

17