Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Întrucât, în realitate, există mai multe ipostaze de folosire a limbii, aceleiași limbi îi corespund, însă, mai
multe categorii de limbaje.
Importanța limbajului juridic pentru logica juridică rezultă din funcții pe care acesta le
îndeplinește, si anume:
1. funcția de fixare a cunoștințelor juridice. Acestea sunt exprimate în propoziții, care nu sunt
posibile în afara operației de nominalizare juridică, care se realizează cu ajutorul limbajului
juridic;
2. funcția constitutivă. Limbajul juridic este mediul în care se formează cunoașterea juridică și
conștiința juridică;
3. funcția comunicativă. Limbajul juridic este instrumentul de transmitere a cunoștințelor juridice;
4. funcția argumentativă. Limbajul juridic servește la întemeierea aserțiunilor și cunoștințelor
juridice, în general.
Prin urmare, nu există semn în general, ci semn într-o situație anume în care obligatoriu există un subiect
și un obiect. Ceva este semn al obiectului doar în măsura în care este semn pentru subiect.
Distincția între limba și limbaj:
Rolul limbajului pentru procesul gândirii este fundamental. O gândire în afara limbajului este ceva la fel de
imposibil ca și un limbaj în afara gândirii.
Specificul limbajului juridic
Cuvintele sunt acele elemente ale limbii care desemnează în mod direct ideile și în mod indirect
obiectele.
Termenii juridici reprezintă - formulările lingvistice ale unor noțiuni juridice.
Asocierile de cuvinte formează propoziții și fraze, după anumite reguli bine determinate. Propoziția
juridică ne apare, în acest sens, ca o formulare lingvistică, a unei norme juridice.
Dar, orice normă juridică este formată din cuvinte. Ele cuprind:
Sensul juridic al unei formulări de normă este dat de însăși norma enunțată.
Semnificația cuvântului este dată de ansamblul notelor cuprinse într-o noțiune despre obiectul la care se
referă.
În logica juridică se deosebește cuvântul de termenul juridic.
Astfel, cuvântul nu este altceva decât o unitate elementară de vocabular căreia i se asociază un sens, pe
când termenul juridic reprezintă o combinație lingvistică care desemnează o realitate juridică.
Sub aspect logic, termenii limbajului juridic sunt în marea majoritate a cazurilor polisemantici.
Analiza logică a limbajului juridic este motivată de năzuința înlăturării sursei lingvistice a erorilor (situații în
care instituții diferite sau aparent similare capătă aceleași denumiri, în care aceleași expresii dobândesc
tacit semnificații diferite etc.). Incongruentele logice dintre noțiunea juridică (prima formă a gândirii logice)
și termenul lexic, rezidă în fenomenele latente specifice dinamicii limbii, în general, când, fie în plan logic
și evolutiv noțiunea juridică își sporește conotația și ca atare forța de comunicare. Noțiunea juridică
devine anacronică în raport cu gradul de scientizare a dialogului social, ori cu specializarea progresivă a
aparatului național al științei juridice.
În literatura de specialitate, s-a subliniat că logica, în genere, nu se reduce la analiza limbajului cu scopul
de a înlătura surse lingvistice de eroare, de a-l corecta sau îmbunătăți, ci ea reprezintă un anumit nivel al
analizei limbajului.
Transpunerea informațiilor despre obiecte juridice în semne se numește semioză juridică. Ea angajează
următoarele aspecte:
un aspect semantic (semnele se referă la obiectele juridice care sunt designații sau referenții
lor). În limbajul logicii juridice prin obiect se înțelege tot ceea ce poate fi numit ca ceva sub
aspect juridic. Faptul că o norma juridică se referă la un obiect, îi conferă acesteia
semnificație. Pe lângă semnificație, fiecare normă juridică mai are și un sens (exprimat în
voința legiuitorului). Sensul este conferit de modul în care acea expresie se raportează la
însușirile obiectului semnificat.
un aspect sintactic (relațiile dintre semnele neraportate la lumea obiectelor juridice). Acest
aspect implică:
alfabetul (semnele admise ca variabile și constante);
regulile de formare;
regulile de transformare;
O analiză logică fundamentală asupra limbajului juridic presupune discutarea lui din 3 perspective
distincte:
Ținând seama de raportul gândire-limbaj, de rolul general al limbajului în raport cu gândirea, rolul
de instrument prin care gândirea ia naștere si de instrument de comunicare a gândurilor, rezultă 2
funcții de natură semantică:
1. Funcția informativ-descriptivă. Această funcție ține de faptul că, prin intermediul cuvintelor,
noi exprimăm, exteriorizăm informații, adică prezentăm proprietăți ale diferitelor obiecte,
descriem situații etc. Această funcție este considerată la nivelul acelor enunțuri care se
numesc propoziții autentice. O astfel de propoziție prezintă o proprietate a unui obiect.
Enunțurile de acest fel se mai numesc și propoziții cognitive, deoarece proprietățile pe care le
exprimă sau conținutul lor poate fi considerat o achiziție a cunoașterii noastre, un rezultat la
care s-a ajuns pe baza unui efort de cunoaștere. Principala particularitate, din punct de
vedere logic, a propozițiilor cognitive este aceea că sunt calificabile ca fiind adevărate sau
false.
2. Funcția de comunicare. Această funcție ține de faptul că limbajul juridic este instrumentul prin
care gândurile născute în mintea subiectului, stările sufletești trăite de el sunt aduse la
cunoștința altcuiva.
1. Limbajul normativ
2. Limbajul judiciar
Limbajul normativ, ca formă a limbajului juridic, reprezintă una din preocupările centrale ce țin de
tehnica legislativă. Tehnica juridică se reduce în bună parte la o chestiune de terminologie, întrucât
limbajul este cel care dă eficiență elementelor substanțiale ale dreptului.
În această materie se confruntă preferințe variind între:
în funcție de aceste preferințe, se consideră că legea trebuie să se adreseze exclusiv rațiunii sau atât
rațiunii cât și afectivului.
în orice caz, înainte de reglementarea în concret, este esențial ca norma juridică să-și comunice mesajul.
Pentru aceasta trebuie să se facă cunoscută și înțeleasă, motiv pentru care trebuie adoptat un limbaj
juridic simplu și precis. Norma nu trebuie să fie dispozitivă, ci trebuie să dezvăluie motivația socială,
rațiunea legiuitorului.
Limbajul judiciar este o altă formă a limbajului juridic care se întrebuințează în activitatea judiciară, atât
în cauzele penale cât și în cauzele civile, de către organul de cercetare penală, judecător sau avocat.
Întreaga activitate, în acest domeniu, trebuie să fie formulată corect, pe baza cunoașterii termenilor
juridici, de specialitate.
Limbajul judiciar cuprinde 3 componente:
1. descripții;
2. prescripții;
3. evaluări (aprecieri).