Fărâmițarea feudală .

Centralizarea
statelor medievale în Europa.

Secolele IX-XI se caracterizează în Europa Apuseană prin accentuarea procesului de

fărâmițare feudală și slăbirea puterii regale.

Cauzele acestui proces sunt :

De ordin politic și economic.

Fărâmițarea feudală se datorează dezmembrării imperiului carolingian și crizelor politice

din regatele care l-au succedat. De luptele urmașilor lui Carol cel Mare au favorizat
vasalii, care și-au extins posesiunile și privilegiile. În același timp , fărâmițarea feudală a
fost favorizată de creșterea puterii economice a marii nobilimi laice și ecleziastice .
acaparând puterea economică, adică stăpânirea asupra pământului , marea nobilime
avea tendința de a acapara și puterea politică la nivel local. Ei și au transformat feudele
în domenii ereditare , însușindu-și cele mai importante atribute ale suveranului:
administrarea teritoriului , împărțirea dreptății, strângerea impozitelor , taxelor și a
vămilor, baterea monedelor, ridicarea la oaste. Marii nobili dispuneau de armate proprii
și luptau între ei pentru diverse motive, ceea ce a creat un climat de insecuritate și
anarhie: jafuri, răpiri etc. de care sufereau oamenii.

Creșterea puterii marilor nobili în dauna autorităților centrale sporește independența

acestora față de monarh. În secolele IX-X , majoritatea statelor apusene se fărâmițează
în numeroase principate teritoriale: ducate , comitate.

În Europa Occidentală , marii feudali locali și-au păstrat calitatea de vasali direcți ai
coroanei și îl considerau pe monarh nu ca suveran , ci ca suzeran. Regele era socotit
doar vârful ierarhiei feudale.

Procesul de centralizare:
În secolele XI-XV s-a desfășurat procesul de centralizare statală și de unificare teritorială.
Acest proces a constat în : restabilirea autorității monarhice în stat prin aducerea sub
jurisdicție regală a feudalilor locali; unificarea întregului teritoriu al țării în jurul
domeniului regal; uniformizarea administrativă și instituțională prin eliminarea
diversităților locale.
Centralizarea și unificarea s-au produs sub egida monarhiei.
Începând din sec. XI, o serie de factori economici și sociali au favorizat acțiunea de
afirmare a puterii regalității. Fărâmițarea feudală stânjenea extinderea economiei de
schimb, creșterea producției, a comerțului, dezvoltarea orașelor. În aceste condiții
monarhia a beneficiat de sprijinul diverselor grupuri sociale interesate în curmarea stării
de nesiguranță provocată de anarhia feudală.

1. Cea mai puternică forță socială care s-a aliat cu regalitatea au fost orășenii, care
doreau libera circulație a negustorilor și mărfurilor, în condiții de siguranță și fără
abuzurile feudalilor locali. Orășenii dispunând de forță financiară, au oferit regalității
împrumuturi bănești, ajutor militar și funcționari pentru administrarea statului.

2. Alături de orășeni, clerul a fost alt aliat important al regalității. Violențele feudale îi
afectau și pe ei, imensele bunuri funciare ale Bisericii fiind deseori prădate de
războinicii seniorilor. Clerul a oferit sprijin regalității, cu resurse bănești și , tot odată
a contribuit la afirmarea legitimității puterii regale, aducând argumente teologice
pentru justificarea superiorității regelui asupra principiilor teritoriali.

3. Țărănimea , care avea cel mai mult de suferit a urmare a deselor conflicte între
seniorii locali (distrugerea recoltelor, incendierea satelor etc.) era direct interesată în
curmarea anarhiei feudale. Ea a sprijinit indirect monarhia , prin plata impozitelor
către stat.

4. Printre susținătorii regalității în centralizarea statului s-au aflat și mica nobilime,

nemulțumită de abuzurile marilor seniori. Mica nobilime va ajuta militar regalitatea,
intrând în slujba acesteia.

Procesul de centralizare și unificare statală a cunoscut forme specifice în fiecare stat

european.

Anglia :
În anglia procesul de centralizare statală începe după cucerirea normandă. În aul 1066,
Wilhelm, ducele Normandiei, trece canalul mânecii și zdrobește oastea anglo-saxonă în
bătălia de la Hastings. Regele anglo-saxon , Harold cade pe câmpul de luptă. Devenind
rege al angliei, Wilhelm Cuceritorul (1066-1087) a întemeiat una din cele mai puternici
monarhii din Europa. Încă de la începutul domniei sale, a acționat în direcția centralizării
statului . după moarte sa, luptele interne au slăbit autoritatea monarhică. În anul 1154,
coroana ia revenit lui Henric al II-lea Plantagenet (1154-1189). Acesta stăpânea pe lângă
posesiunile din anglia și întinse posesiuni pe continent. Henric, a restaurat puterea
regală, fiind primul suveran occidental care a impus justiția regală asupra tuturor
oamenilor liberi din regat.
În timpul domniei lui Ioan Fără de Țară (1199-1216) , autoritatea regală intră în declin,
acesta pierde posesiunile din Franța. Profitând de slăbiciunea regelui, nobilimea, clerul
și orășenii se aliază și impun acestuia semnarea unui document , cunoscut ca Magna
Charta Liber-tatum (1215). Prin aceasta regele se obliga să respecte depturile și
privilegiile nobilimii, bisericii și orașelor.
Henric al III-lea (1216-1272) încearcă să se elibereze de constrângerile Magnei Chartei ,
ceea ce duce la izbucnirea unei revolte a nobililor și orășenilor. Regalitatea va ieși
înfrântă, fiind obligată să recunoască adunarea reprezentativă a nobililor și orășenimii
bogate, viitorul parlament englez. Astfel în anglia a luat naștere monarhia stărilor.

Franța :

În Franța, centralizarea și unificarea statului a fost realizată de dinastia Capețienilor.

Întemeietorul ei a fost regele Hugo-capet (987-996). La început monarhia capețiană era
slabă, domeniile regale fiind limitate pe un teritoriu restrâns în jurul orașelor. Un rapid
progres al puterii regale se înregistrează în timpul domniei lui Filip al II-lea August (1180-
1223). Profitând de slăbiciunea monarhiei din Anglia, acesta a confiscat o mare parte a
posesiunilor engleze din nordul Franței, mărind de patru ori domeniul regal. Lunga
domnie a lui Filip se explică și prin întărirea considerabilă a puterii regale. Favorizând
mișcarea comună, regele a obținut și sprijinul orășenilor în lupta pentru limitarea
influenței marilor feudali.
Un moment important în centralizarea statului francez l-a constituit domnia lui Filip al IV
cel Frumos (1285-1314). El a încercat să unifice sistemul fiscal prin introducerea
impozitelor permanente.

Spania :
În peninsula Iberică unificarea și centralizarea statului s-a desfășurat în condițiile luptei
pentru eliberarea teritoriilor de sub dominația arabă. Aceasta a început în anul 711,
când arabii au debarcat în sudul Spaniei și au cucerit aproape întreaga peninsulă , cu
excepția zonei muntoase din nord-vest. În secolul al VIII-lea, se formează aici micul regat
al asturilor. Pe măsură ce alte teritorii erau eliberate de sub stăpânirea arabă
(Reconquista) , în secolele X-XII au fost întemeiate regatele spaniole, Castilia, Leonul
Aragonul, Navarra și regatul Portugaliei.
Războiul împotriva arabilor a dus la creșterea rolului militar al nobilimii, care deținea o
poziție importantă în cadrul regatelor spaniole. La sfârșitul sec. al XII-lea, nobilimea ,
clerul și orășenii au constituit adunările reprezentative ale stărilor, denumite cortesuri.
Puterile monarhului de a administra justiția , de a impune taxe etc., erau limitate de
aceste adunări. În regatele Aragon și Castilia, încercările regilor de a-și consolida
autoritatea au dus la conflicte deschise cu nobilimea. La acesta se mai adaugă anarhia
feudală și luptele dinastice.
Un prim pas pe calea lichidării anarhiei feudale, a realizării unificării și centralizării
statele, a fost făcut în anul 1469, când Ferdinand, moștenitorul Aragonului, s-a căsătorit
cu Isabela, moștenitoarea Castiliei. În anul 1464 Isabela a devenit regina Castiliei, iar în
1479 Ferdinand a preluat coroana ARAGONULUI. ASTFEL S-A REALIZAT unirea dinastică
între cele două regate, fiecare păstrându-și suveranul, instituțiile și obiceiurile.
Paralel cu lupta pentru eliberarea peninsulei iberice de sub stăpânirea arabă , Ferdinand
și Isabela au promovat o politică de întărire a autorității regale. Anarhiei feudale i s-a
pus capăt prin interzicerea războaielor personale între nobili și privarea acestora de
dreptul de a avea armate, sub pedeapsa distrugerii castelelor și confiscării domeniilor.
În politica de întărire a autorității regale, Isabela și Ferdinand au beneficiat și ei de
sprijinul Bisericii Catolice. În anul 1478, au fost instituite tribunalele inchiziției,
tribunalele bisericești care îi judecau pe cai acuzați de erezie sau infidelitate față de stat
și biserică.