Sunetul – urechea

Sunetul constituie din punct de vedere fiziologic senzația produsă

asupra organului auditiv de către vibrațiile materiale ale corpurilor
și transmise pe calea undelor acustice. Urechea umană este
sensibilă la vibrații ale aerului cu frecvențe între 20 Hz și 20 kHz, cu
un maxim de sensibilitate auditivă în jur de 3500 Hz. Viteza cu care
se propagă undele sonore depinde de mediul de propagare, în
particular de elasticitatea și densitatea acestuia.

Undele sonore, adică vibrațiile, intră prin urechea externă și ajung

în urechea medie pentru a produce vibrații timpanului. Timpanul
apoi face oscioarele să vibreze, acestea fiind oase mici în urechea
medie. Vibrațiile sonore călătoresc prin oscioare până în urechea
internă.Când vibrațiile sonore ajung la cohlee, stimulează celulele
senzoriale specifice numite celule ciliate. Celulele ciliate transformă
vibrațile în impulsuri nervoase electrice.Nervul auditiv conectează
cohleea cu centrele auditive ale creierului. Atunci când impulsurile
nervoase ajung la creier, acestea sunt interpretate ca sunete.
 Efectele sunetului
Zgomotul, poluarea sonoră, poate determina fie dificultatea de a
adormi, fie dificultatea de a rămâne adormit, deci apariţia
tulburărilor de somn, tulburări care pot avea drept rezultat
instalarea unei senzaţii de oboseală şi de somnolenţă în timpul zile.
Trezirile frecvente în timpul nopţii, din cauza diferitelor
tipuri de zgomot, determină fragmentarea perioadei de
somn, ceea ce explică somnolenţa din timpul zilei.