Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fibra Optica
Fibra Optica
OPTICA -referat-
Huțanu Petronela
Cls a-IX-a F
Colegiul Tehnic :”Ioan C.Ștefănescu”
Tehnologia fibrelor optice, deși devenită omniprezentă doar în lumea modernă, este
una simplă și relativ veche. Ghidarea luminii prin reflexii repetate, principiul care stă
la baza fibrelor optice, a fost demonstrat pentru prima oară de Daniel Colladon și
Jacques Babinet, la Paris, la începutul anilor 1840. John Tyndall a inclus o
demonstrație a acesteia în cursurile sale publice de la Londra un deceniu mai târziu.
Aplicațiile practice, cum ar fi iluminare de aproape în stomatologie, au apărut la
începutul secolului al XX-lea. Transmisia imaginii prin tuburi a fost demonstrată
independent de Clarence Hansell și de pionierul televiziunii John Logie Baird, în anii
1920. Principiul a fost utilizat pentru examinări medicale interne de Heinrich Lamm în
deceniul imediat următor. În 1952, fizicianul Narinder Singh Kapany a efectuat
experimente ce au condus la inventarea fibrei optice. Fibra optică modernă, în care
fibra optică este învelită cu un strat transparent pentru a îi oferi un indice de refracție
potrivit, a apărut în același deceniu. Dezvoltarea s-a concentrat apoi pe transmiterea
de impagini prin snopuri de fibră. Primul gastroscop semiflexibil cu fibră optică a fost
patentat de Basil Hirschowitz, C. Wilbur Peters și Lawrence E. Curtiss, cercetători de
la Universitatea Michigan. În 1956. În procesul de dezvoltare a gastroscopului,
Curtiss a produs primele fibre învelite în sticlă. Fibrele optice anterioare se bazau pe
aer sau pe uleiuri și diverse tipuri de ceară ca material de învelire, cu indice de
refracție mic.
Jun-ichi Nishizawa, om de știină japonez de la Universitatea Tohoku, a fost primul
care a propus utilizarea fibrei optice în telecomunicații, în anul 1963. A inventat și
alte tehnologii ce au contribuit la dezvoltarea comunicațiilor prin fibră optică.
Nishizawa a inventat fibra optică cu indice de refracție gradat în anul 1964 pentru a
servi drept canal de transmisie a luminii de la laseri cu semiconductor pe distanțe
lungi cu pierderi mici.
În 1965, Charles K. Kao și George A. Hockham de la compania britanică ,,
Standard Telephones and Cables (STC)’’ au fost primii care au promovat ideea că
atenuarea în fibra optică poate fi redusă sub pragul de 20 decibeli pe kilometru
(dB/km), permițând utilizarea fibrei optice ca mediu practic de telecomunicații. Ei au
arătat că atenuarea din fibra optică disponibilă la acea vreme este cauzată de
impurități ce pot fi înlăturare și nu de fenomene fizice fundamentale cum ar fi
împrăștierea.Nivelul crucial de atenuare de 20 dB/km a fost atins pentru prima oară
în 1970, de cercetătorii Robert D. Maurer, Donald Keck, Peter C. Schultz și Frank
Zimar de la fabricantul american de sticlă ,, Coming Glass Works ”. Ei au realizat o
fibră optică cu atenuare de 17 dB/km prin doparea sticlei de silicat cu titan. Câțiva
ani mai târziu, ei au produs o fibră cu doar 4 dB/km atenuare cu dioxid de germaniu
ca dopant pentru miez. Asemenea atenuări mici au deschis calea comunicării prin
fibră optică și internetului. În 1981, ,, General Electric ” a produs longouri de cuarț ce
putea fi tras în fire de fibră optică de 40 km lungime.
Fibra optică mai robustă folosită astăzi ce are atât miezul cât și teaca din sticlă,
suferind astfel mai puțin de pe urma trecerii timpului a fost inventată de Gerhard
Bernsee în 1973 la ,,Schott AG” în Germania. În 1991, studiile în domeniul cristalelor
fotonice a dus la dezvoltarea fibrei optice cu cristal fotonic care ghidează lumina prin
difracție într-o structură periodică, și nu prin reflexie internă totală. Prima fibră din
cristal fotonic a devenit disponibilă pe piață în 2000. Fibra din cristal fotonic poate fi
proiectată să transfere putere mai multă decât fibra convențională, iar proprietățile
dependente de lungimea de undă pot fi manipulate pentru a îmbunătăți
performanțele fibrei în anumite aplicații.
Transmiţătorul LED LD
Frecvenţa modulatoare
(Mhz): 100 2500
Răspuns linear:
Da Nu
Costuri reale:
1 5
În centru se află miezul de sticlă prin care se propagă lumina.În fibrele multi-mod,
miezul are un diametru de 50 microni, aproximativ grosimea părului uman. În fibrele
monomod, miezul este de 8 până la 10 microni. Miezul este îmbrăcat într-un înveliș
de sticlă cu un indice de refracție mai mic decât al miezului, pentru a păstra lumina
în interior. Totul este protejat cu o învelitoare subțire din plastic. De obicei, mai multe
fibre sunt grupate împreună, protejate de o teacă protectoare.
Tipuri de fibre optice:
1. Multi Mode Step Index Fiber (Fibră cu indice treaptă)
are o lărgime de bandă de 10-50 Mhz x km. Miezul cu un diametru de
aproximativ 70μm are un indice de refracție n1>n2, n2 fiind indicele de refracție
al sticlei ce formează cămașa miezului.
Figura 4: Multi Mode Graded Index Fiber
3. Single Mode Step Index Fiber
Miezul fibrei Singlemode (SM) este atât de subțire (3-10μm) încât toate
undele de lumină parcurg aceeași distanță. Lărgimea de bandă este
aproape nelimitată.
Figura de mai sus prezintă valorile atenuării pentru lungimi de undă apropiate
spectrului razelor infraroșii, care sunt folosite în practică. Trei benzi din acest spectru
sunt folosite în comunicații. Ele sunt centrate respectiv la 0.85, 1.31 și 1.55 μm.
Ultimile două au proprietăți bune de atenuare (mai puțin de 5 % pierderi pe km).
Toate cele trei ferestre au o lărgime a benzii de 25 000 până la 30 000 Ghz. Ca o
comparație lumina vizibilă are lungimi de undă puțin mai mici, de la 0,4 la 0,7 micron
20 fibre monomod
Materialul din care este realizat miezul fibrei optice, are un indice de refracție mai
mare decât al cămășii, și este realizat din SiO 2 (dioxid de siliciu) dopat de GeO 2
(dioxid de germaniu). Materialul cămășii este făcut din SiO 2 (dioxid de siliciu).
Primul înveliș este făcut din UV- curable acrylate. El este aplicat în două straturi,
fiecare cu un modul de elasticitate Young diferit. Stratul din interior este ceva mai
moale decât cel de la exterior. Aceastea protejează fibra împotriva pierderilor de la
microîndoituri și împotriva frecărilor.
Codarea prin culori a fibrelor:
Fibra 1: albastru fibra 6: alb
Fibra 2: portocaliu fibra 7: roşu
Fibra 3: verde fibra 8: negru
Fibra 4: maro fibra 9: galben
Fibra 5: gri (slate) fibra 10: violet
Dacă în tubul central sunt mai mult de 10 fibre , fiecare grup de 10 (sau mai
puțin) sunt ținute împreună cu un fir colorat diferit.
Grup 1 : albastru
Grup 2 : portocaliu
o.T.D.R.-urile sunt echipate cu unul din aceste tipuri de conectori, folosindu-se uzual tipul de
contact drept sau în unghi. Ambele au pierdut de întoarcere reduse și pierderi de inserție
relativ mici. O pierdere de întoarcere scăzută este importantă deoarece trebuie ținut factorul
de reflexive (reflectanță) de la conectorul frontal mică, și astfel să fie minimizată zona moartă
după conectorul frontal.
Conector tip FC/PC (Fiber Connect/ Physical Contact)
Pierderi de inserție de la 0,1 la 0,3 dB;
Pierderi de întoarcere mai mari de 45 dB
Curățarea conectorilor
Particulele de praf sunt mici, dar comparate cu miezul fibrei de 9 μm, ele pot
fi considerate mari, putând parțial sau total bloca lumina ce trece prin miez.
αt = L x αfo + αi + αe + N x αc unde,
αt = atenuarea totală;
L = lungimea fibrei optice;
αfo = atenuarea fibrei optice;
αi = atenuarea de intrare;
αe = atenuare de ieșire;
N = numărul de cuplaje;
αc = atenuarea din cuplaje.
Atenuări în cuplajul de intrare: - radiația neinterceptată;
-apertura numerică;
-reflexii Fresnel;
-diverse atenuări de valoare redusă.
Atenuări în cuplajul de ieșire: - reflexii Fresnel;
-radiația neinterceptată;
-apertura numerică:
-diverse pierderi de valoare redusă.
O.T.D.R. (Optical Time Domain Reflectometer)
pentru măsurători la cablu optic există un aparat de măsură special, numit reflectometru,
care măsoară prin ecou atenuarea pe toată linia, atenuarea la lipituri, conexiuni, conectori .
O.T.D.R.-ul este produs de firma Hewlett Packard şi este un instrument necesar pentru
instalarea şi întreţinerea legăturilor pe fibre optice. Ele permit ca o legătura să fie măsurată
de la un singur capăt.
In Figura 10 este prezentată schema bloc de măsurare cu O.T.D.R.-ul a unei fibre optice.
O.T.D.R.-ul măsoară semnalul luminos reflectat înapoi contra timp, valoarea timpului este
înmulţită cu viteza luminii în fibră pentru a calcula distanţa. Astfel, O.T.D.R.-ul
afişează puterea relativă a semnalului întors contra distanţă.
2. cablurile de fibra optica nu necesita racirea, economisind astfel din costul pentru
echipamente si din spatiul necesar implementarii.
4. fibra optica este singurul tip de cablu ce poate fi instalat la momentul actual
subacvatic, necesitand astfel mai putine resurse si eliminand problema spatiului.
5. cablurile din firba optica sunt realizate din sticla sau plastic, nu din cupru, astfel nefiind
nevoie de extractia unui material greu pentru realizarea lor. Cuprul este unul dintre
materialele a carui extractie duce la poluarea masiva a mediului inconjurator. Asadar,
avem inca un punct in plus pentru prietenia dintre mediul inconjurator si fibra optica.
6. un cablu de fibra optica de grosimea unui fir de par poate transmite peste 10 milioane
de apeluri telefonice. Iar un cablu poate contine pana la cateva sute de fire de fibra
optica de grosime milimetrica.
9. cablurile de fibra optica au greutatea cu aproximativ 90% mai mica decat cablurile
torsadate, ceea ce face ca fibra optica sa fie preferata si in domeniul militar, pentru
echiparea tancurilor si avioanelor de lupta.
10. fibra de sticla contine dioxid de siliciu, al doilea cel mai abundent element de pe
Pamant, dupa oxigen.
Bibliografie
1.Andrew S. Tanenbaum, Reţele de calculatoare, Editura AGORA, 1998
2.Ioan Mitescu, Sisteme de telecomunicaţii în transporturi, Curs UPB,
1992
3.Tatiana Rădulescu, Telecomunicaţii, Media Publishing, 1994
4.www.wikipedia.ro