Comunicare interculturală

Magia și noua eră a spiritualității

Curetean Paula Geanina

Specializarea: Jurnalism, anul III

 Magia și noua eră a spiritualității

Având un interes pentru conceptul de magie și fiind o urmaritoare a mișcării self-help,

mai ales pe ramura spiritualității am ales să mă documentez despre perspectiva antropologică a
magiei primitive și despre istoria spiritualității contemporane și valorile după care se ghidează cei
care fac parte din acest grup. Studiul magiei din triburile primitive arată de ce oamenii o foloseau
și modul în care o foloseau, aceste paractici fiind foarte diferit de felul în care este prezentată
astăzi magia în lumea filmelor, trucurile cu cărți, cititul în palma, etc. Astfel, acest eseu începe
prin definirea conceptului de magie și relația dintre cele doua mari domenii, magia și religia,
după care este prezentată practica, obiceiurile și viziunea asupra magiei cu ajutorul scrierilor lui
Evans-Pritchard și Eva Gilies despre locuitorii din Zandeland. De asemenea, sunt prezentate
câteva teorii de la diverși antropologi despre raționalitatea magiei, iar în continuare este făcută
legătură dintre magie și religie pentru a putea urmării câteva detalii despre istoria noii
spiritualități contemporane iar la final se vor arăta conexiuniile dintre magie și noua era a
spiritualității.

Metoda de cercetare folosită în această lucrare este analiza conținutului, am ales aceată
metodă pentru a demonstra efectele megiei, dacă aceasta există sau nu și cum s-au raportat
oamenii la ea pe parcusul secolor și dacă în ziua de astăzi mai are așa un impact puternic asupra
societății.

1. Ce este magia și cu ce se ocupă aceasta?

2. Care este relația dintre vrăjitori și non-vrăjitori și cum se raportează aceasta în societate?

3. Ce fel de conexiune se formează între coneptul de magie, spiritualitate dar și între non-
spiritualitate?

Pentru Thomas Keith termenii ‘primitiv’ și ‘magie’ sunt aproape identici deoarece
semnificația lor pentru el tinde în spre supranatural, cu scopul îndeplinirii dorințelor, extinderea
averii sau promovarea propriilor idei și teorii. El este de părere că magia este ineficietă atunci
când trebuie să treci de unele obstacole sau probleme. Marcell Mauss a ales să definească magia
ca “orice ritual care nu face parte din culturi organizate”. Pentru multe secole prin religie se
înțelegea închinarea la zei și la ființe supranaturale. Edward Burnett Tylor definește religia
„credință în ființele spirituale”. Lucrurile se complica după analiza lui Durkheim care a definit
religia ca „ un sistem unificat al credințelor și practicilor în raport cu lucrurile sacre.” Alta
definiție a religiei, după Bailey Edward, care pune accent pe credință, „clasificând ca religii toate
sistemele de gândire capabile să genereze grade susbstanțiale de convingere.” Distincția celor
doua practici făcută de Thomas se axează pe misiunea fiecăruia, magia focusandu-se pe goluri cu
termen scurt, imediate, pe când religia având o tință cu o rază mai lunga, cum ar fi mântuirea.
Evans-Pritchard exemplifică o astfel de societate unde credință magiei și a vrăjitoriei era prezentă
și care ilustrează comportamentele și valorile localnicilor. Locuitorii din Zandeland credeau că
unii oameni sunt vrăjitori. Ceea ce înțelegeau ei prin magician este parțial în opoziție cu
semnificația din majoritatea societăților contemporane, în sensul că vrăjitorii nu foloseau
medicamente, nu făceau ritualuri și nici nu rosteau vrăji, „un act de vrăjitorie este un act psihic.”.
Erau de părere că vrăjitoria era o substanță prezentă în corpul vrăjitoarelor. Această substanță era
ceva real, material, care avea o formă și o anumită locație în corp, la marginea ficatului.

Vrăjitoria, mai este văzut ca „o gură cu dinți lungi și ascuțiți” după scrierile lui Major Brock.
Una dintre credințele locuitorilor Azande este că vrăjitorii și vrăjitoarele dețin doua suflete, cel al
corpului și cel al spiritului iar după moarte sufletul corpului devine animalul totem al clanului din
care făcea parte iar sufletul spiritului devine fantomă.Vrăjitoria este transmisă de la o generație la
alta; tatăl o transmite numai fiului său, iar mama numai fiicei sale. În doctrina locuitorilor,
descendentul unui vrăjitor, care are “substanță” necesară pentru a face vrăji poate să aleagă să o
folosească sau nu. Dacă alegerea este de a o pune pe repaus pentru tot restul vieții clasificarea de
către locuitori ca fiinf un vrăjitor este aproape imposibila. Deci, din punctul lor de veder denotă
că vrăjitoria este o caracteristică individuală, în ciuda relațiilor de rudenie prin care se obține.
Relațiile dintre vrăjitori și non-vrăjitori sunt diferite în funcție de anumiți factori. Gradul de
interes al unui Azande față de natura de vrăjitor a altei persoane este prezent numai într-o relație
cu bunăstarea lui. Atâta timp cât acel vrăjitor nu are nimic de-a face cu el, el nu are nici un fel de
relație cu aceasta. Deci locuitorii sunt interesați de vrăjitorie numai în anumite contexte. De
exemplu atunci când o persoană devine bolnavă, una dintre cauzele posibile ar putea fi abilitate
unui vrăjitor de a face rău cuiva. Asta fiind spusă, persoana bolnavă nu contemplează direct la
faptul că o vrăjitoare ar putea fi cauza stării actuale ci mai degrabă încearcă să analizeze care
membru din grup îi vrea răul, numai după aceea pasul următor este de a apela la oracol pentru a
verifica dacă una dintre aceste persoane îi face vrăji pentru a-i cauza o stare suferindă. Prin
urmare, relația dintre cele doua grupuri este una pasivă atâta timp cât magia nu a fost implicată.
Atunci când apar actele de magie însă situația se schimbă. Fiecare practică de vrăjitorie trebuia
pedepsita. În astfel de situații, consecințele acestui comportament deviant era moartea
vrăjitoarelor, însă aceasta pedeapsa se practică destul de rar, numai în cazul în care acestea
ucideau mai multe persoane sau pe cineva care avea un statut important în societatea lor. În unele
cazuri însă era posibila acceptarea unor anumite recompense în schimbul libertății lor. O
chestiune interesantă din punct de vedere al relaționării familiale redată în acest text este că
atunci când o persoana de genul masculin se simte bolnavă ca urmare a unei vrăji puse asupra lui
acesta consultă oracolul întrebând despre vecinii lui de același sex, iar atunci când o femeie este
pusă în aceasi situație, asemănător comportamntului bărbatului, întreabă de persoanele care
locuiesc în apropierea ei care sunt și ele femei. Acest lucru se întâmplă, spun autorii, din cauza că
relațiile în acel clan sunt foarte omogene, fiecare familie formând câte o relație strânsă. Azande
mai credeau că un bărbat nu putea să „își omoare nevasta sau să o îmbolnăvească din moment ce
el ar fi principalul pierzător.”. La fel se întâmplă și atunci când era vorba de membrii din familie,
nici nu se lua în considerare gândul că o rudă ar putea să producă vreun rău cu ajutorul magiei.

Cât despre felul în care este strcucturată societatea și realțiile de putere care au loc, Azande
aveau la conducere grupul pe care ei îl numeau Avongara constituit din prinți și restul
conducătorilor. Ei aveau imunitate în fața acuzațiilor de a fi vrăjitori. Chiar dacă erau discuții
între persoanele de rând despre posesiunea magiei de către un conducător, părerea că acesta era
un vrăjitor nu era niciodată spus public și nici nu se consultau oracolele despre ei, deoarece de la
început era „o ficțiune stabilită că Avongara nu erau vrăjitori, menținută de copleșitoarea putere
și prestigiu a claseor conducătoare.” Cu toate acestea, prințul avea puterea necesară pentru a
denunța pe cineva din clasa conducătoare drept vrăjitor. Putem observa deci realțiile de putere
dintre locuitorii din Zandeland. În primul rând clasa de sus este distină având un nume special
prin care se deosebesc de restul populației și în al doilea rând calsa conducătoare era imună
împotriva oricăror feluri de acuzații cum că ar fi vrăjitori, strecurându-se aici părerile localnicilor
care nu are nici un efect, dominația clasei de sus fiind foarte vizibilă.

Bronislaw Malinowski a studiat o populație care locuia pe o insulă din Pacific la sfârșitul
seculului 14 și începutul secoluli 15. Un lucru pe care el împreună cu Thomas Keith îl au în
comun este neîncrederea în efectul pe care vrăjile și ritualurile le promit. Localnicii nu erau de
acord cu analiza lui despre magie ei având încredere că ritualurile și practicile folosite de ei au un
efect dorit, ele fiind reale și eficace. Această populație folosea magia decât ca ultima resursă. Nu
foloseau magia pentru lucruri minore, pe care le puteau face fară ajutorul ei, ci pentru lucruri mai
serioase, cum ar fi îndeplinirea nevoii de hrană. Ei practicau pescitul și atunci foloseau incantații
și vrăji cu scopul de a prinde cât mai multa mâncare. Părerea lui Malinowski este că aceste
incantații le furniza încredere pescarilor ceea ce conducea la un pescuit mai eficient.

Acestea fiind spuse, apare problema raționalității magiei care este prezentată în “The
British Journal of Sociology” de către I. C. Jarvie și Joseph Agassi. Un număr mare de
antropologi au încercat să explice raționalitatea magiei, printre care Tylor, Evans-Pritchard,
Frazer și Beattie. Este menționată o practica în care persoanele care cred în magie, după ce
finalizează procesul plantării vor efectua un anumit ritual magic. Astfel, apare întrebarea
următoare: „De ce un individ cu un grad de raționalitate suficient pentru a știi că semințele
trebuie plantate se mai obosește cu magia”? Se începe prin a se descrie distincția dintre
raționalitatea acțiunii și cea a credinței. Astfel, raționalitatea se poate atribui unei acțiuni atât timp
cât este orientată spre un scop. Raționalitatea se mai poate atribui și unei credințe “dacă
îndeplinește un anumit standard sau criteriu de raționalitate care a fost adoptat, cum ar fi faptul că
se bazează pe dovezi bune, sau că este îndoielnic, sau că este deschis la critică, etc.”. De
asemenea, putem vorbi despre raționalitate dacă e atribuită unei persoane în două feluri: fie crede
rațional, fie acționează rațional, fie amândouă. Autorii țin să clasifice raționalitatea în sensul slab
și puternic: “putem numi raționalitatea care constă într-o persoană care acționează rațional sensul
slab sau ‘rațiune’; și raționalitatea ce constă într-o persoana care acționează rațional pe baza unor
credințe raționale sensul puternic al raționalității. Unul dintre răspunsurile la această întrebare
este dat de teoria lui James George Frazer care declară că vrăjile și ritualirile sunt folosite
deoarece exista credință că dacă ele sunt puse în practică acestea vor avea un efect dorit.
“Magicianul efectuează actul magic deoarece el crede (greșit) că acest act vă aduce efectul dorit.
Vrăjile care sunt spuse pentru a avea un anumit efect asupra unor lucruri, dansurile făcute cu
același scop, sunt făcute deoarece se crede că au puterea efectuării evenimentului dorit.” Criticile
generale împotrivă acestei teorii se leagă de asumpția că acțiunile unor oameni pot fi analizate pe
baza credințelor lor.

O alta teorie prezentată de J. H. M. Beattie are ca subiect principal incapacitatea

oamenilor primitivi de a face diferență între asociații mintale și conxiuni cauzale, ideea că
gândurile acelor persoane erau puerile. Evans-Pritchard nu are aceași părere, spunând despre
Azande că erau persoane inteligente și cauza credințelor lor în magie era “un mod de a se ajusta
la solicitatile și frustrările de fiecare zi care, în contextul culturii Zande, apar ca eminamente
practic și sensibile.”. Din definițiile despre religie și magie care au fost prezentate în introducere,
un element important e distincția cu privire la scop. Malinowski are aceeași părere despre celor
două practici ca și Thomas Keith, însă ceea ce este diferit în modul lui de gândire este percepția
asupra religiei și a ritualurilor magice. Pentru el erau aproape identice, alegând să dea la o parte
caracterul ideologic și să pună mai degrabă accent pe atitudinile actorilor. Astfel, atitudinea și
conduita indiviziilor din primul grup este axată pe un scop abstract, de termen lung pe când cel
de-al doilea grup era axat pe un scop de termen scurt, palpabil. Magia și religia depind de
supranatural, care „se refera la forțele și entitățile dincolo și în afara naturii care pot să întrerupă,
să modifice sau să ignore forțele fizice.” O mare parte din religii însă includ prezența și practica
de a se închina la ființe supranaturale pe când magia nu. Un alt principiu important pe care magia
și religia le au în comun este nevoia de control. Fie că recitau vrăji sau se rugau la zei, dorință de
a avea control asupra efectului dorit este ceea ce îi motivează pe oameni să adopte asemenea
comportamente.

O ramură a religiei pe care am ales să mă axez în continuare este noua spiritualitate (New
Age Spirituality). O influență asupra spiritualității contemporane a fost spiritualismul având în
comun respingerea creștinismului. Un ingredient al societății primitive era credința comunicării
cu spiritele, abilitatea oamenilor vii de a lua legătură cu cei care nu mai sunt printre ei.
Spiritualismul este definit drept credință că după moarte spiritul unei persoane mai trăiește inntr-o
altă lume și comunicarea cu acesta este posibilă, însă numai de anumiți indivizi care posedă astfel
de capacități. Spiritualismul, deși a existat în contextul mai larg a tradițiilor Creștinismului Vestic
de la care împrumută câteva concepte, nu este un element central. În adunările lor numite tot
biserici, element împrumutat de la creștinism, cea mai importantă practică a adepților este numita
’spiritism’ și consta în ritualul în care spiritul este contactat de mediu. Prima formă de spiritism
moderna a apărut în secolul al 19 în care personajele principale erau surorile Fox care susțineau
că un spirit încearcă să i-a legătură cu ele. Aceste au reușit să comunice cu el găsind un limbaj
comun cu ajutorul căruia puteau să afle informații despre celaltă lume. Acest caz a fost unul
dintre cele mai cunoscute de pe vremea aceea, aducând atât critică și reacții negative din partea
publicului dar și reacții pozitive din partea oamenilor curioși care mergeau la casa fetelor pentru a
avea întâlniri în care comunicau cu spiritele.
 Una dintre cele mai importante surse a spiritualismului a fost tradiția șamanică a
Americanilor Nativi care a ajutat la formarea cadrului animismului prin credințele și practicile
șamanilor. O alta contribuție au făcut cărțile „Urantia Book” și „Aquarian Gospel of Jesus the
Christ” care au luat experiență divină din spiritism și au extins-o într-un forum universal. Apar
grupurile de channeling că o alta formă a spiritualității care sunt mult mai liberale, au prorpriile
scripturi și nu se asociază cu creștinismul. Aici se mai poate adaugă credință lor în reîncarnare și
în evoluția spirituală a sufletului, fapte care nu fac parte din grupurile tradiționale, ele neavand
credință în reîncarnare ci mai degrabă erau de părere că sufletul rămânea realtiv similar după
moarte.

Spre deosebire de spiritualitatea tradițională, noua spiritualitate a apărut cu un secol mai

târziu, undeva în anii 1960 în aceași perioadă în care cultura hipiota era în trend. Numele de
‚noua’ este Din definițiile despre religie și magie care au fost prezentate în introducere, un
element important e distincția cu privire la scop. Malinowski are aceeași părere despre celor două
practici ca și Thomas Keith, însă ceea ce este diferit în modul lui de gândire este percepția asupra
religiei și a ritualurilor magice. Pentru el erau aproape identice, alegând să dea la o parte
caracterul ideologic și să pună mai degrabă accent pe atitudinile actorilor. Astfel, atitudinea și
conduita indiviziilor din primul grup este axata pe un scop abstract, de termen lung pe când cel
de-al doilea grup era axat pe un scop de termen scurt, palpabil. Magia și religia depind de
supranatural, care „se refera la forțele și entitățile dincolo și în afara naturii care pot să întrerupă,
să modifice sau să ignore forțele fizice.” O mare parte din religii însă includ prezența și practica
de a se închina la ființe supranaturale pe când magia nu. Un alt principiu important pe care magia
și religia le au în comun este nevoia de control. Fie că recitau vrăji sau se rugau la zei, dorință de
a avea control asupra

Una dintre cele mai importante surse a spiritualismului a fost tradiția șamaniă a
Americanilor Nativi care a ajutat la formarea cadrului animismului prin credințele și practicile
șamanilor. O alta contribuție au făcut cărțile „Urantia Book” și „Aquarian Gospel of Jesus the
Christ” care au luat experiență divină din spiritism și au extins-o într-un forum universal. Apar
grupurile de channeling că o alta formă a spiritualității care sunt mult mai liberale, au prorpriile
scripturi și nu se asociază cu creștinismul. Aici se mai poate adaugă credință lor în reîncarnare și
în evoluția spirituală a sufletului, fapte care nu fac parte din grupurile tradiționale, ele neavand
credință în reîncarnare ci mai degrabă erau de părere că sufletul rămânea realtiv similar după
moarte.

În primile stagii ale evoluției umane, oamenii erau caracterizați de unuiunea lor cu natura
și cu zeii. În următoarele stagii apare procesul de individualizare prin care ei s-au alienat de
natură și de zei. Astfel, persoanele care sunt adepții acestei forme de spiritualitate cred în
sentimentul de uniune a oamenilor cu „universul” ca o formă de salvare. De asemenea, ei sunt
adepții panteismului, au credință că realitatea și divinitatea sunt indentice. Ei nu au un zeu
specific care să fie universal ci au mai multe doctrine care reflecta relația dintre divinitate și
realitate.

Scopul practicilor, terapiilor și tehnicilor făcute de ei este de a ajunge la un alt nivel de

conștientizare prin a avea o legătură superioară cu ei înșiși care îi ajută mai departe să aibă o
conexiune cu restul lucrurilor. Ei sunt de părere că dacă un număr destul de mare ar adopta acest
stil de viață împreună cu practicile care duc la iluminare, va avea loc un schimb de paradigmă ce
va conduce toată umanitatea la evoluție și nivele de conștientizare mai ridicate.

Un element pe care adepții formei contemporane de spiritualitate îl au în comun cu forma

anterioară este credința în reîncarnare, având ca argument exeperiențele aproape de moarte și
experiențele din afara corpului (out-of-the-body experience). De asemenea, unii dintre ei folosesc
droguri speciale și susțin că odată consumate au avut acces la informații despre viețile lor
anterioare. Din moment ce credința în reîncarnare este prezentă, nu există o atitudine negativă
față de avort sau față de eutanasiere din moment ce sufletul mort are capacitatea de a se
reîncarna.

Noua formă a spiritualității are multe surse cu ajutorul cărora a apărut și s-a dezvoltat în
continuare, printre acestea se numără elemente atât din alte ramuri ale religilor cât și din magia
primitivă cum ar fi animismul și credința în celelalte lumi. Atunci când vine vorba despre nivelul
de științificitate, nici una nu este demonstrată, nu pot primi titlul de știință, ele fiind bazate pur pe
credință. Magia vede universul drept predictibil și un sistem manipulabil, maleabil. Religia dă
universului liber arbitru, are încredere în voia conducătorului. Spiritualitatea contemporană, deși
este o formă a religiei, nu are acceași viziune asupra universului. Pentru mai multe secole religia
era văzută ca închinarea la zei, pe când spiritualitatea nouă nu mai are un zeu specific. Spre
deosebire de religie, universul este văzut din perspectiva panteistă, însă este prezentă credință de
‘ceva’ ce este superior. Termenii pe care îi utilizează pentru a face referire la acel ceva sunt
‘Dumnezeu’ (God) și ‘Univers’, însă primul termen nu face referire la același Dumnezeu din
Creștinism, ci prin ambele denumiri se înțelege ‘energie’ sau ‘forță’. Un exemplu foarte bun
despre felul în care relaționează oamenii cu universul este dat în cartea lui Rhonda Byrne, The
Secret, una dintre cele mai de succes cărți vândute. Tema principală este legea atracției, aceasta
spunând că substanța oricărui lucru din univers, inclusiv gândurile oamenilor, este formată din
energie, iar dacă o persoana își dorește ceva e necesar să se gândească, să vizualizeze acel lucru și
împreună cu luarea acțiunilor care vor facilita atingerea scopului, acesta se v-a îndeplinii. Acest
comportament este asemanatot cu ritualul prezentat mai sus care se făcea în timpul plantației
pentru a crește productivitatea bunurilor culese. În această practică, acțiunile luate pentru
îndeplinirea unui anumit scop nu erau suficiente ci mai era necesară transmiterea energiei în
univers pentru a primi acel lucru dorit. După cum se poate observa din practicarea legii atracției,
spiritualitatea contemporana vede universul maleabil la fel ca și magia. O alta formă de
manipulare este folosirea de cristale tot ca o sursă de energie. Se crede că energia care este
prezenta în cristale poate fi de ajutor corpului avad capacitatea de a-l vindeca, sau o altă utilizare
a cristalelor este pentru a deschide, a curăța canalul pe unde energia Chi călătorește pentru a fi
armonie între cele 7 puncte.

În concluzie, pe baza textelor citite despre conduita locuitorilor Azande și nu numai,

despre valorile și practicile triburilor care practică magia împreună cu valoriile, practicile și
credințele grupurilor care sunt urmăritorii unei noi ere a spiritualității am putut face câteva
conexiuni care arată diferențele și asemanariile dintre religie, spiritualitatea contemporană și
magie. În primul rand se poate oberva și diversitatea ramurilor religiilor și felul cum valorile
împrumutate între ele conduc evoluție și la apariția de noi practici religioase, iar în al doilea rând
varietatea credințelor pe care oamenii le adopta de-a lungul timpului deși ele nu au o baza
științifică.
 BIBLIOGRAFIE

Timothy Miller. (1995). America’s alternative religions, pp. 331-337

E, E. E.-P. (1937). Witchcraft, Oracles and Magic among the Azande, pp. 21-50.

Jarvie, I. C., & Agassi, J. (1967). The problem of the rationality of magic. The British
Journal of Sociology, 18(1967), pp. 55–74.

Hilread Geertz, (1975). An Anthropology of Religion and Magic, I,. The Journal of
Interdisciplinary History, pp. 71-89

Pat Collins, New Age Spirituality (1998). The Furrow, Vol. 49, No. 2 (Feb., 1998), pp.
91-97

Rodney Stark, (2001), Reconceptualizing Religion, Magic, and Science, Review of

Religious Research, Vol. 43, No. 2 (Dec., 2001), pp. 101-120