Anul IV, ŞtiinŃe Politice (2006-2007) -- Democratizarea în Europa de Est (Note de curs)

I TranziŃia democratică

1. Preliminarii: studiul tranziŃiei democratice

„Acest eseu este un exerciŃiu de istorie contemporană şi totodată o

prognoză. Prognoza e o prostie necesară.(s.n.) O prostie fiindcă nu poŃi
cunoaşte viitorul. Necesară fiindcă situaŃia din Europa Centrală şi de Est
poate avea o importanŃă crucială, nu doar pentru oamenii care trăiesc acolo
ci şi pentru soarta perestroikăi din Uniunea Sovietică şi deci pentru noi toŃi.
Când citeşti analizele evenimentelor din blocul sovietic din ultimii patruzeci
de ani, îŃi dai seama cât de prostească e încercarea de a face pronosticuri în
legătură cu această zonă.”

Timothy Garton Ash, Reformă sau revoluŃie, septembrie1988

După 1989, publicul din România a intrat în contact cu două abordări complementare ale
tranziŃiei democratice ce formează un cuplu analitic relevant pentru înŃelegerea procesului
tranziŃional autohton. Este vorba de o perspectivă eseistică, istorico-filosofică1, puternic
ancorată într-un stil de cercetare intuitiv, comprehensiv, pe de-o parte, şi de o abordare
pozitivistă, foarte apropiată de stilul dominant în ştiinŃa politică contemporană, folosind o
metodologie adaptată interpretării datelor empirice, pe de altă parte2. Această apreciere
globală este confirmată de politicile editoriale în materie şi are meritul de a scoate în evidenŃă
două tipuri de discurs care uneori îi îndeamnă pe interlocutori să participe la un fel de
pseudo-dialog, în care ideile nu se întâlnesc ci evoluează în paralel (sau, mai grav, se ignoră).
Totuşi, ambele abordări amintite sunt legitime, avantajele şi dezavantajele fiecăreia
compensându-se parŃial. Personal, optez pentru plasarea rigorii ştiinŃifice în primul plan,

1
Spre exemplu: Michnik, Adam - RestauraŃia de catifea, Iaşi, Polirom, col. „Plural”, 2001; Pleşu, Andrei –
Chipuri şi măşti ale tranziŃiei, Bucureşti, Humanitas, 1996; Tănase, Stelian – Miracolul revoluŃiei,
Bucureşti, Humanitas, 1999
2
Spre exemplu Mungiu-Pippidi, Alina, Politica după comunism, Humanitas, Bucureşti, 2002

1
Anul IV, ŞtiinŃe Politice (2006-2007) -- Democratizarea în Europa de Est (Note de curs)

cedând priceperii literare, filosofice sau istorice sarcina de a propune, în mod creativ, ipoteze
noi şi judecăŃi intuitive emise pentru situaŃii în care metodologia cercetării sociale empirice
nu ne mai este de folos.
Acest curs îşi propune să prezinte evoluŃiile majore ce intervin în interpretarea procesului
de tranziŃie democratică, insistând asupra particularităŃilor pe care acesta le capătă în Europa
de Est. Câteva detalii istorice şi câteva studii de caz vor fi aduse atenŃia auditoriului pentru a
exemplifica orientările teoretice notorii în domeniul studiului democratizării.
Din punctul de vedere al geografiei politice sintagma „Europa de est” rămâne relativ
imprecisă în absenŃa unei specificări enumerative a conŃinutului ei. Potrivit clasificării
utilizate de OrganizaŃia NaŃiunilor Unite3, o clasificare care poate fi utilizată ca etalon
convenŃional şi la care ne vom raporta în mod constant pe parcursul expunerii, Europa poate
fi divizată în patru regiuni, iar Europa de Est cuprinde statele enumerate mai jos:

150 Europa 151 Europa de Est

151 Europa de Est 112 Belarus
154 Europa de Nord 100 Bulgaria
039 Europa de Sud 203 Republica Cehă
155 Europa de Vest 348 Ungaria
616 Polonia
498 Republica Moldova
642 România
643 Federatia Rusă
703 Slovacia
804 Ucraina

3
Cf. http://unstats.un.org/unsd/methods/m49/m49regin.htm

2
Anul IV, ŞtiinŃe Politice (2006-2007) -- Democratizarea în Europa de Est (Note de curs)

Totuşi, atunci când se vorbeşte de Europa de Est mulŃi se gândesc la partea europeană a
„lagărului comunist”, ignorând criteriile pur geografice în favoarea celor politice. AlŃii simt
nevoia să diferenŃieze statele cu vocaŃie vest-europeană de cele ce aparŃin unei zone culturale
precumpănitor orientale. Astfel, putem vorbi despre Europa Centrală ca regiune distinctă, dar
această clasificare aminteşte de o idee mai veche, discreditată de asocierea cu teoria
geopolitică naŃional-socialistă. „Mitteleuropa” reprezenta, în prima parte a secolului XX,
viziunea continuităŃii unui imperiu germanic situat în mijlocul Europei şi predestinat unui rol
dominant în relaŃiile internaŃionale.
În perimetrul disciplinar al ştiinŃei politice occidentale studiul democratizării a fost
consacrat ca domeniu de cercetare (democratization studies) circumscris la nivelul analizei
comparative a politicii (politica comparată, comparative politics)4. Acest fapt este uşor de
explicat. Fenomenul schimbării de regim nu poate fi înŃeles în absenŃa unui cadru de analiză
extins, comparativ. Chiar criteriile empirice ale democratizării pot fi stabilite doar în raport
cu experienŃa şi traseele particulare pe care le-au parcurs statele democratice. Mai mult,
urmărind stabilirea condiŃiilor primare ce fac posibilă supravieŃuirea şi perpetuarea sistemelor
instituŃionale democratice, cercetarea procesului de tranziŃie are nevoie de un substrat factual
cât mai extins ca bază a inferenŃei ştiinŃifice.
Din ce în ce mai frecvent, contribuŃiile ce se înscriu în această sferă, prin finalitate şi
anvergură, sunt considerate mostre dintr-o nouă subdisciplină, „tranzitologia”, semn al
amplificării interesului pe care problematica în cauză îl stârneşte. Totuşi, se pare că
progresele înregistrate în ultimele decenii nu au reuşit să înlăture neîncrederea în capacitatea
ştiinŃei politice de a genera o teorie predictivă solidă. Semnele vizibile ale acestei
„slăbiciuni” ar fi absenŃa unor predicŃii şi anticipări cu caracter sistematic în legătură cu valul
tranziŃional ce s-a soldat cu prăbuşirea „Cortinei de Fier” sau în legătură cu viitorul apropiat
al regimurilor comuniste ce au supravieŃuit acestui val (China, Cuba, Coreea de Nord). De
asemenea, s-a emis opinia potrivit căreia terminologia intens folosită în literatura dedicată
democratizării rămâne imprecisă, greu de definit în mod unitar, susceptibilă de a fi

4
Vezi Laurence Whitehead, „Comparative Politics: Democratisation Studies”, in Robert E. Goodin,
Hans-Dieter Klingemann(eds.), A New Handbook of Political Science, Oxford University Press,
Oxford,1996

3
Anul IV, ŞtiinŃe Politice (2006-2007) -- Democratizarea în Europa de Est (Note de curs)

„apropriată selectiv” (poate fi implicată în tratarea discriminatorie, cu dublă măsură, orientată

politic)5.
ApariŃia postcomunismului pare să fi fost percepută şi ca un moment critic pentru studiile
tranzitologice, atât timp cât asumpŃia continuităŃii între trecerea la democraŃie petrecută în
Europa de Sud-est sau America Latină şi tranziŃia postcomunistă nu este testată suficient de
convingător. S-a spus, de exemplu, că ar trebui să vorbim despre o comparaŃie între tranziŃia
către democraŃie în sud şi ieşirea din comunism la est, fenomene ce nu sunt întrutotul
comparabile, de unde şi îndoiala în ceea ce priveşte validitatea analogiei.
Valerie Bunce6 afirma că abordarea pe care o preferă tranzitologii pentru a defini vocaŃia
disciplinei ştiinŃifice pe care o slujesc vine în contradicŃie cu ansamblul de argumente pe care
aceştia îl invocă pentru a-şi adapta criteriile la contextul Europei de Est. Nu cumva contextul
este mult prea diferit? Dacă ne gândim, să zicem, la Spania şi Ungaria, este posibilă o
comparaŃie directă într-un orizont analitic comun? Spania s-a democratizat în contextul
războiului rece, într-un univers internaŃional bipolar, a beneficiat de un sprijin economic
internaŃional masiv, fiind practic asigurată că va intra fără dificultăŃi în Uniunea Europeană şi
NATO. Ungaria nu a beneficiat de aceleaşi condiŃii. Însăşi natura celor două tipuri de
regimuri autoritare reprezintă o diferenŃiere capitală.

În cele ce urmează, voi prezenta câteva trăsături ale studiilor tranzitologice

contemporane, urmărind coordonatele pe care le oferă contribuŃia lui Laurence Whitehead
citată mai înainte.
Pentru început se poate remarca importanŃa cercetărilor comparative ce presupun o
oarecare competenŃă lingvistică în ceea ce priveşte limbile iberice şi limba engleza, fapt
semnificativ pentru că indică toposul tradiŃional al tranzitologiei. TranzacŃii conceptuale
valoroase se datorează acestei co-incidenŃe: vocabularul demo-liberal se impune şi se
consolidează (rule of law, civil society) dar apar şi neologisme precum democradura
(democracia + dictadura) sau dictablanda (blando –da = slab, slabă) pentru a numi un fel de
democraŃie dură sau de dictatură soft.

5
ibidem, p. 354
6
Valerie Bunce, „Should Transitologists be Grounded?”, Slavic Review, 54, 1995

4
Anul IV, ŞtiinŃe Politice (2006-2007) -- Democratizarea în Europa de Est (Note de curs)

În al doilea rând, natura beneficiarilor cercetătorilor la care ne referim, natura elitelor

politice interesate, influenŃează stilul analizelor. Elitele ce reuşesc să folosească resursele
etatice preferă concluzii cu mare potenŃial predictiv, susceptibile de a forma baza unor acŃiuni
hotărâtoare, fără să dea prea mare atenŃie dilemelor normative. Dimpotrivă, elitele cu statut
incert şi resurse limitate, preferă stilul „interpretativ” celui „explicativ”, atât datorită
propriilor experienŃe, marcate de incertitudine, cât şi datorită faptului că sunt tentate să
asocieze pozitivismul metodologic cu „un stil de politică amoral şi poate nedemocratic”.
Pe de altă parte, există două tendinŃe ce definesc orientarea contemporană în studiul
democratizării: o preocupare mai mare pentru relativism, o mai deschisă confruntare cu
dilemele normative. Suprapunerea lor reuşeşte să evite pericolul ideologizării, apreciază
Whitehead.
Relativizarea şi relativismul nu înseamnă aici a încuraja proliferarea opiniilor divergente
ci a descuraja extinderea peste măsură a unor viziuni unidirecŃionale. Cazurile comparate
sunt puse în relaŃie de pe poziŃii egale, ceea ce înseamnă că experienŃele înregistrate în
cazuri diferite nu pot fi reduse cu uşurinŃă la un set de diferenŃe şi/sau asemănări faŃă de un
caz proeminent. Aşadar, comparaŃia trebuie să fie foarte densă în ceea ce priveşte
interpretarea contextului particular al fiecărui caz. Simplificările şi superficialitatea
interpretativă nu sunt tolerate deoarece pot genera concluzii părtinitoare cu atât mai mult cu
cât implicaŃiile lor normative sunt evidente. PredicŃiile şi recomandările cercetătorilor pot
favoriza sau defavoriza anumiŃi actori politici, pot descuraja sau provoca intervenŃii decisive
(în plan naŃional sau internaŃional), iar democraŃia este prezentată uneori ca panaceu. Or,
asumarea acestor implicaŃii pare să fie una dintre principalele trăsături ale literaturii
tranzitologice.
Toate aceste consideraŃii generează o serie de probleme de natură metodologică ce poate
fi rezumată cu ajutorul câtorva noŃiuni-cheie.

a. predictibilitate/contingenŃă
Pluralitatea de cauze pare să fie o problemă clasică ce afectează coerenŃa metodologică a
ştiinŃelor sociale şi îşi pune amprenta asupra precauŃiilor metodologice importante pentru
studiul democratizării.

5
Anul IV, ŞtiinŃe Politice (2006-2007) -- Democratizarea în Europa de Est (Note de curs)

b. proces dinamic
Dinamica democratizării discreditează modelul mecanic al cauzalităŃii (modelul mesei de
biliard) pentru a prezenta o imagine mult mai complexă a schimbării sociale. Cauzele şi
efectele sunt plasate într-un continuum, sunt inerdependente. Astfel, generalizările
utilizate în această perspectivă sunt relativ imprecise şi de natură calitativă, formând
totuşi o bază pentru prognoză. Iată câteva exemple:
- „două dintre cele mai sigure căi care duc la dezintegrarea unui sistem autoritar sunt
crizele de succesiune şi înfrângerea într-un conflict militar ”
- „şansele democratizării într-o Ńară oarecare sunt în mod substanŃial afectate de rezultatul
proceselor similare ce se desfăşară în statul dominant la nivel regional”
- „când constituirea statului precede democratizarea, consolidarea democratică va fi mult
mai rapidă decât în cazul în care cele două procese debutează concomitent”

În această ordine de idei contribuŃia lui Dankwart Rustow din 1970 capătă o valoare
deosebită. Articolul său intitulat Transitions to Democracy. Toward a Dynamic Model
transferă atenŃia comunităŃii ştiinŃifice de la condiŃiile peralabile ale democratizării la
interacŃiunile ce succed momentului în care are loc liberalizarea. CondiŃiile ce fac
pasibilă iniŃierea procesului de democratizare pot fi prea puŃin asemănătoare celor
necesare consolidării democratice.

c. formarea şi ajustarea conceptelor

În chestiunea generarării de categorii şi clasificări proprii modelul wittgensteinian al
„asemănărilor de familie” sau noŃiunea de „categorie radială” îşi dispută întîietatea cu
modelul clasic.

d. obiectivitatea şi statutul ştiinŃific

Evident, îndoiala este inevitabilă când ajungem la acest subiect. Totuşi, în opinia mea,
progresele practice pe care le-a înregistrat studiul comparativ al democratizării justifică o
doză importantă de optimism cu condiŃia ca precauŃia metodologică să rămână
preocupare capitală.