FILOSOFIE SOCIALĂ
FILIAŢIE raportul de descendenţă dintre
un copil şi părinţii săi. Se disting două forme:
a. f. naturală poate fi maternă şi, respectiv
paternă. in funcţie de forma legală sau ile­
gltimă a familiei, f, poate fi rezultată d i n
căsătorie sau din afara ei. i n practica judi­
ciară, recunoaşterea t. materne se face prin:
declaraţie la serviciul de stare civilă, inscris
autentic, testam ent, iar recunoaşterea t.
paterne se stabileşte prin prezumţia de pater­
nitate, potrivit căreia soţul mamei este tatăl
copilului. b. F. juridică desemnează primirea
unui copil in familie cu obligaţiile şi drepturile
copiilor naturali. V. familie. M.Vn.
FILOSOFIE SOCIALĂ disciplină filo­
sofică care are ca obiect societatea. Adesea
este utilizat şi termenul de 1. a istoriei care se
concentrează asupra sensului istoriei, a di­
namicii societăţii umane. Sociologia a fost
precedată de f.s. şi s·a constituit ca reacţie
faţă de aceasta. Există mai multe diferenţe in­
tre f.s. şi sociologie. Diferenţa cea mal larg
acceptată este de metodă. Dacă sociologia a
incercat să dezvolte o metodă de tip ştiinţific,
fundată pe culegerea sistematică şi contro­
lată a faptelor, pe construirea unor teorii cit
m al operaţionale cu putinţă, supuse unui
proces multiplu şi continuu de testare, f.s. uti­
l i z e a z ă o m et o d ă de p r e l u crare l o g ic­
deductlvă a materialului oferit mai mult de in­
tuiţie şi experienţa comună; este ceea ce
mulţi desemnează prin termenul de metodă
speculativă. S p e c u l a ţ i a este o m e t o d ă
raţională adaptată pentru a trata probleme de
c o m p l exitate ridicată, in condiţiile u n e i
cunoaşteri incă rudimentare. C u m s e ex­
prima D.D. Roşea, 1. utilizează in mod curent
extrapolări şi interpolări. Din acest motiv, me­
toda speculativă poate oferi aproximări ale
adevărului, intr-o modalitate insă imposibil de
testat. Din diferenţa de metodă decurge şi o
diferenţă de perspectivă. in general, sociolo­
gia, datorită m etodei sale de tip ştiinţific, a fost
251
tentată să se orienteze spre explorarea unor
probleme mai delimitate sau, chiar atunci
cind a abordat probleme complexe, le·a re·
dus la aspectele lor mai simple, analizabile cu
instrumentele de care dispune. F.s., datorită
metodei sale speculative, s-a simţit mai in Iar·
g u l e i tocmai i n abordarea frontală a
problemelor complexe ale societăţii şi omului,
dar într-o manieră mai aproximativă, fără date
sistematice şi lipsită de posibilităţi de testare
a enunţurilor sale . Din acest motiv, consti·
tuirea sociologiei nu a dus, după cum s-a
crezut iniţial (poziţia pozitivistă este tipică
aici) , la elim inarea ca inutilă a 1.5. • i n
prezent s e pare c ă există o complerlentari­
tate specifică intre sociologie şi 1.5 aceasta ..
din urmă răspunzînd la nevoie omului şi a
colectivitălii de a ap roxima răspunsuri la
problemele lor complexe, imposibil de abor­
dat in că cu metode riguroase de tip ştiinţific.
Sociologia umanistă şi critică sau psihologia
umanistă sînt abordări tipice care utilizează
masiv o metodologie speculativă. D i n acest
pLinct de vedere, diferenţa dintre sociologie şi
f.s. este adesea de grad şi provizorie, depin­
zînd de nivelul de dezvoltare a metodelor de
cunoaştere. Există, de asemenea, o tendinţă
tot mal pronunţată de influenţă reciprocă şi
chiar de fuziune. Dacă iniţial metodologia de
tip speculativ a f.s. reprezenta un pericol pen�
t r u c r i s t a l iz a r e a s p i r i t u l u i ş t i i n ţ i f i c a l
sociologiei (lucru valabil pentru toate ştiinţele,
ilustrat de avertismentul lui Newton "fizică,
fereşte-te de metafizică"), la ora actuală soci­
ologia tinde s ă utilizeze elemente ale
metodologiei s pecu lative, î n abordarea
problemelor extrem de complexe. O aseme­
nea asimilare a metodologiei speculative are
loc însă Într-un mod specific: pe de o parte,
se Încearcă să se s porească caracte rul
riguros, sistematic al acestei metodologii (o
speculaţie educată), incorporÎnd cunoştinţele
pe care cunoaşterea ştiinţifică le·a produs, pe
de altă parte, prin sporirea spiritului critic, asu-
 FLUCTUAŢIE
marea deschisă a caracterului provizoriu şi
fragil, orientarea spre lărgirea capacităVi de
verificare. Totodată, f.s. asimilează inevitabil
tot mai multe rezultate obţinute de ştiinţă (ea
nu se mai dezvoltă exclusiv pe baza intuiţiilor
c u noaşterii c o m u n e , c i şi În pre l u n g i r ea
datelor ştiinţei). căutînd totodată să-şi disci­
p l ineze m etoda de g i n d i r e , s u b influenţa
metodei ştiinţei. • Pînă nu demult, era destul
de curentă şi o altă distincţie Între sociologie
şi t.s., exprimată cu claritate de Max Weber.
Acesta pornea de la diferenţa dintre scop şi
mijloc, dintre judecăţile de valoare şi cele de
existenţă. Scopurile sint formulări pe care ac'
tarii sociali le fac pornind de la sistemele lor
de valori. Ele nu sint obiecte legitime ale anal­
izei ştiinţifice, ci doar ale filosofiei. Sociologia
trebuie să le ia ca date, ana lizînd doar co­
erenţa lor internă. M ijloacele de realizare a
acestor obiective reprezintă sfera legitimă a
analizei sociologice. O asemenea diferenţă
este, în opinia celor mai mulţi sociologi actu­
aH, artificială. Opţiunile valorice şi scopurile
i n d ividuale ş i colective devin tot mai m u lt
obiect legitim al analizei ştiinţifice. Datorită ori­
entării sale spre probleme globale, cruciale, ale
omului şi societăţii, f.s. se Împleteşte cu ideolo­
gia, oferindu-i acesteia un fundament raţional.
V. ideologie, metodologia cercetă rii soci­
ologice, sociologie. E.Z.
FLUCTUAŢIE tip de mobilitate a forţei de
muncă, constind În trecerea unei persoane
de la o unitate economică la alta. in condiţiile
existenţei unei pieţe a forţei de muncă, în
baza legii cererii şi ofertei, f. poate fi"voluntară
(in iţiată de persoana în cauză) sau impusă
(iniţiată de unitate, inclusiv prin calea şoma­
jului). F. este o mişcare individuală sau d e
grup, spontană, inter-unităţi (uf1eori s e referă
şi la mişcările de la un loc de muncă la altul
în interiorul aceleiaşi unităţi economice, nu­
mită t. internă) . • Analiza f. are in vedere
două stadii - unul potenţial (latent) şi altul
252
real (manifest). F. potenţială apare prin con­
stituirea dorinţei unei pe rsoane de a părăsi
locul de muncă in scopul încadrării într-o altă
unitate economică. Dorinţa de plecare poate
avea intensităţi variabile, se poate manifesta
pe perioade diferite de timp şi se poate trans­
forma sau nu În 1. manifestă. Ea este şi un
indicator al moralului şi integrării În muncă. F.
reală se produce atunci cind persoana in
cauză părăseşte locul de muncă, pentru a se
incadra Într-o altă unitate. Sociologia ana­
l i z e a z ă amploarea, rit m u l şi f o r m e l e de
manifestare ale f., caracteristicile celor care
sînt cuprinşi In acest proces, cauzete, cos­
turile, pOSibilităţile de control ale f. Factorii
determinanţi ai 1. forţei de muncă sint foarte
diverşi. Ei se regăsesc la n ive l macrosocial
(nivelul de dezvoltare al zonelor ţării, modi­
ficările acestui nivel), local (raportUl dintre
necesarul de forţă de muncă şi resursele exis­
tente), in unităţile economice (profil, condiţii
de muncă, dinamica, stilul de organizare şi
conducere, nivelul veniturilor), in plan individ­
ual (aşteptări şi aspiraţii a l e person a l u l u i ,
atitudinea forţei d e muncă, sistemul d e valori
promovat, unele caracteristici profesionale
etc.) M igraţia externă se asociază adesea cu
f., oblinerea unul loc de muncă fiind o cauză
a migraţiei Într-o altă ţară. Consecinţele 1. se
diferenţiază atit ca semnificaţie cît şi in funcţie
de nivelul de structurare socială la care se si­
tuează acestea. Deşi este o m işcare spon­
tană, f. nu este 1n totalitatea sa un proces
negativ. Ea contribuie la satisfacerea, fie şi
parţial, a necesităţilor unor unităţi economice,
uneori cu personal competent, alteori insă cu
forţa de muncă mai puţin aptă să desfăşoare
o activitate corespunzătoare, implicind efor­
turi suplimentare de calificare şi integrare in
muncă. De asemenea, prin f. unele persoane
îşi rezolvă o serie de probleme de ordin per­
sonal, familial sau profesional. Aşa se explică
şi faptul că tinerii sint in mai mare măsură im­
plicaţi in f. Datorită costurilor relativ ridicate