Drept Penal. Partea Specială Sem.1 An 2021 (Fără Ultimele Două Cursuri)

Drept Penal.
Partea Specială I
Materialul ce va urma a fost pregătit utilizând cartea doamnei profesor Victoria

CRISTIEAN “ Drept Penal. Partea specială I, Infracțiuni contra persoanei, Infracțiuni
contra patrimoniului “ apărută la editura Universul Juridic în 2017, împreună cu îndrumările
domnului profesor prezentate în timpul cursurilor pe ZOOM.
Pentru realizarea materialului am scris după cum urmează:
- Titlurile capitolelor lecțiilor celor mai importante conform programei domnului
profesor Tănăsescu cu culoarea roșie.
- Definițiile ( articolele din Codul Penal. Partea Specială ) cu culoarea portocalie.
- Subtitlurile lecțiilor și părțile cele mai importante cu culoarea mov.
- Trăsăturile caracteristicile și derivatele acestora cu culoarea albastră.
1
În cele ce urmează, s-a analizat fiecare infracțiune după anumite criterii foarte
importante ( rețeta infracțiunii ).
Astfel a reluztat următoarea structură:
I. Obiectul infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală I ).

- Obiectul juridic special al infracțiunii.
- Obiectul material al infracțiunii
II. Subiecții Infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală II ).

- Subiectul activ nemijlocit
- Participația penală
- Subiectul pasiv
III. Latura obiectivă a infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală I ).
- Elementul material
- Urmarea imediată
- Legătura de cauzalitate
IV. Latura subiectivă a infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală I ).
- Forma de vionovăție
- Scopul ( în cazul infracțiunilor calioficate prin scop )
V. Formele infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală II ).

- Acte preparatorii
- Tentativa
VI. Modalitățile infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală II ).

- Forma tip a infracțiunii
- Forma atenuantă
- Foram agravantă
VII. Sancțiunile infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală II ).

- Sancțiunile prevăzute în textul de lege
VIII. Aspecte procesuale.

- Punerea în mișcare a acțiunii penale ( din oficiu sau la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate )
- Competența de soluționare a cauzei în primă instanță ( judecătorie, tribunal, curte
de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție )
Deoarece unele dintre aceste crietrii de analiză se deduc fie din textul efectiv al legii,
fie din modul de formulare a altor criterii din structură, unele etape de analiză au fost sărite
în textul ce urmează.
Pe foaia de exeman ar fi de preferat să analizăm după structura de mai sus, chiar dacă
repetăm informațiile.
2
1. Infracțiuni contra persoanei.
1. Infracțiuni contra vieții.
I. Omorul.
Definiție: Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și
interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepsește
În doctrină se menționează că dreptul la viață este considerat drept ptimul dintre
drepturile omului, valoarea supremă pe scara drepturilor omului în plan internațional.
i. Obiectul infracțiunii.
Obliectul juridic special al infracțiunii.
Un obiect juridic special – constituit din relațiile sociale a căror formare, desfășurare și
dezvoltare normală implică respectarea vieții umane sub toate formele în care ea se manifestă.
Dreptul la viață este un drept absolut, inalienabil, aparține fiecărei persoane și este
opozabil erga omnes, în sensul că toți ceilalți membrii ai societății sunt obligați să respecte
acest drept și să se abțină de la orice acțiune prin care s-ar putea aduce atingere acestui drept.
Acest drept este prodejat de legea penală din momentul nașterii și până în momentul
dispariției lui ca efect al morții.
Obiectul material al infracțiunii – constă în corpul unui om în viață, indiferent de
vârstă, sex, stare a sănătății sau a anormalității bio-antropologice sau de condiția socială a
acestuia.
Din punct de vedere religios, dreptul la viață are caracter sacru și, fiind de origine
divină, acest drept nu aparține omului, motiv pentru care acesta nu poate renunța la el.
ii. Subiecții infracțiunii.
Subiectul activ nemijlocit – poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legale
de a răspunde penal, deoarece existența infracțiunii nu este condiționată de o anumită calitate a
subiectului activ.
Ca excepție, în cazul în care făptuitorul are calitate de membru de familie în raport cu
victima, legiuitorul a creat o infracțiune distinctă și anume aceea de violență în familie.
Participația penală este posibilă sub toate formele sale, coautorat, complicitate și
instigare.
Pentru a se reține participația sub foarma coautoratului nu este necesară o contribuție
similară sau identică și de aceeași intensitate a fiecăruia dintre coautori, ci este suficient ca din
acțiunile lor conjugate să fi rezultat moarte victimei.
Se consideră coautor și acela care prin acțiunea sa paralizează energiile de apărare ale
victimei sau împiedică o altă persoană să acorde ajutor victime, dacă fără acținea sa rezultatul
nu s-ar fi produs.
În practica judiciară s-a decis că există participație sub forma coautoratului în situațiile
în care făptuitorii au aplicat concomitent sau succesiv lovituri victime chiar dacă numai
loviturile unora dintre ei au fost letale și acest lucru a putut fi stabilit pe cale judiciară.
3
Participația sub forma complicității poate fi materială ( procurarea armei ) și morală
( întărirea intenției autorului de a săvârși omorul ).
Infracțiunea de omor poate fi și improprie atunci când la săvârșirea nemijlocită, cu
intenție, din culpă sau fără vinovăție a autorului infracțiunii de omor, contribuie cu acte de
executare o altă persoană.
Subiectul pasiv – este persoana ucisă ca urmare a activității făptuitorului, respectiv cea
care suferă răul cauzat prin comiterea infracțiunii.
Uneori omorul poate avea mai mulți subiecți pasivi, situație în care ne aflăm în prezența
infracțiunii de omor calificat.
Împrejurarea că făptuitorul a ucis o altă persoană decât cea vizată ca urmare a unei erori
asupra identității victimei, error in personam, sau a greșitei mânuiri a mijloacelor folosite
( aberatio ictus ) nu înlătură existența infracțiunii de omor și responsabilitatea penală a
făptuitorului.
O anumită calitate a subiectului pasiv poate avea ca efect svhimbarea calificării juridice
a faptei ( dacă victima este un funcționar public suntem în prezența ultrajului ).
iii. Conținutul constitutiv al infracțiunii.
Latura obiectivă a infracțiunii.
- Elementul material – se realizează de obicei printr-o acțiune de ucidere care îmbracă

o largă gamă de modalități faptice ( liviere, împușcare, otrăvire, etc. )
Mijloacele folosite în acțiunea de ucidere trebuie să fie apte să provoace moartea, aptitudine
ce trebuie examinată întotdeauna în raport cu împrejurările situației de fapt, în funcție de
vulnerabilitatea victimei.
Violența caracteristică a acțiunii de agresivitate poate fi materială sau psihică. Uciderea

poate fi săvârșită în mod direct sau nemijlocit asupra victimei sau în mod indirect, mijlocit, prin
folosirea sau antrenarea unor forțe sau energii neanimate sau animate ( folosirea unui animal
săclbatic, etc. )
Elementul material poate îmbrăca și forma inacțiunii în situația în care persoana avea
obligația de a face ceva pentru a menține o persoană în viață, dar a omis cu intenție să-și
îndeplinească obligația ce-i revenea, urmărind sau acceptând posibilitatea morții persoanei
aflată întro situație vulnerabilă.
Omoraul poate fi o infracțiune comisivă care poate fi săvârșită și prin omisiune. Omisiunea
ca modalitate de realizare a elementului material al omuciderii este realizată numai în situația
în care atitudinea de pasivitate survine atunci când făptuitorul este obligat să intervină pentru a
înlătura cauza care ar provoca moartea persoanei.
- Urmarea imediată – constă în moartea victimei neavând relevanță dacă moartea a

survenit concomitent sau imediat după înfăptuirea acțiunii de ucidere sau după un
interval mai mic sau mai mare de timp scurs de la momentul acțiunii de ucidere.
Acțiunea de ucidere trebuie să fie ilicită pentru a constitui elementul material al infracțiunii
de omor, pera contrario, dacă acțiunea de ucidere a fost permisă, îngăduită de lege, nu există
4
infracțiunea de omor ( când acțiunea de ucidere se realizează în stare de legitimă apărare, când
se realizează în executarea unor activități permise de lege [ jocuri sportive, intervenții
chirurgicale, etc. ] ).
- Legătura de cauzalitate.
Între activitatea de ucidere desfășurată de făptuitor și moartea victimei trebuie să existe un

raport de cauzaliatate.
Raportul de cauzalitate există ori de câte ori se stabilește că, obiectiv, moartea victimei s-a
produs datporită acțiunii sau inacțiunii imputabile făptuitorului.
Existența raportului de cauzalitate nu impune în mod necesar ca acțiunea sau inacțiunea

făptuitorului să fie cauza exclusivă a morții.
Există raport de cauzalitate și responsabilitatea făptuitorului pentru infracțiunea de omor în

cazul în care moartea s-a datorat stării precare de sănătate a victimei agresate, lucru cunoscut
făptuitorului, dar și în cazul în care agresiunea, deși nu era aptă prin ea însăși să ducă la
producerea morții, acest rezultat s-a produs din cauza faptului că victima agresată nu s-a bucurat
de asistența medicală datorată ori această asitență a fost necorspunzătoare.
Raportul de cauzalitate este întrerupt ori de câte ori o cauză ulterioară celei imputate
făptuitorului a determinat prin ea însăși și relativ independent de acțiunea făptuitorului moarte
victimei.
Raportul de cauzalitate dintre fapta autorului și moartea victimei trebuie probat în proces
de către procuror, persoana acuzată de săvârșirea omorului putând oricând pe parcursul
procesului ( persoanl sau prin reprezentant ) să invoce și să dovedească lipsa raportului de
cauzalitate între faptă și urmarea produsă.
Latura subiectivă a infracțiunii.
- Forma de vinovăție
Sub aspectul laturii subiective, omorul se săvârșește numai cu intenție care poate fi directă
( autorul agresează victima urmărind, dorind să-i provoace moartea ) sau indirectă ( când
făptuitorul prin acțiunea sau incațiunea sa nu urmărește producerea morții, dar acceptă ca acest
rezultat să se producă ).
Intența de a ucide, ca formă de vinovăție necesară în cazul omorului, este elementul care
deosebește infracțiunea de omor de alte infracțiuni care au ca rezultat moartea unei persoane
( uciderea din culpă, lovituri cauzatoare de moarte ).
Pentru stabilirea formei de vinovăție cu care s-a săvârșit o faptă de ucidere și implicit pentru
corecta încadrare a faptei juridice, autoritățile judiciare trebuie să aibă în vedere toate
elementele anterioare, concomitente și ulterioare faptei pentru a stabili cu certitudine poziția
psihică a făptuitorului față de acțiunea sau inacțiunea sa și urmările ei.
5
- Mobilul și scopul – au funcția de a servi fie la individualizarea judicairă a pedepsei
celui care a comis omorul, fie la schimbarea calificării juridice a faptei în anumite
situații.
iv. Formele infracțiunii.
Infracțiunea de omor fiind o infracțiune comisivă și intenționată este susceptibilă de

desfășurarea în timp, deci, de forme imperfecte cum ar fi actele preparatorii sau tentativa.
Actele preparatorii realizate de autor nu sunt incriminate, dar existența lor poate
determina schimbarea calificării juridice a faptei din omor simplu în omor calificat.
Actele preparatorii dacă sunt realizate de o altă persoană pot, în condițiile legii,
reprezenta o contribuție de participație la săvârșirea omorului sub forma complicității anterioare.
Tentativa la infracțiunea de omor se edepsește și poate fi întâlnită sub toate modalitățile.
Consumarea infracțiunii are loc la data producerii urmării imediate ( la data producerii
morții victimei ).
Dacă între momentul acțiunii și momentul producerii morții trece un interval mai
îndelungat de timp, este posibil ca în raport de urmările imediate să se fi dat o anumită calificare
faptei, caz în care se reimpune reîncadrarea juridică a faptei în raport de ultimul rezultat produs.
v. Modalitățiile infracțiunii.
Infracțiunea de omor constituie forma tip a acțiunii de ucidere și poate fi săvârșită în

numeroase și variate modalități faptice.
vi. Sancțiuniile infracțiunii.
Pentru săvârșirea infracțiunii de omor, legiuitorul a prevăzut o pedeapsă principală cu

închisoarea de la 10 la 20 de ani căreia i se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării unor drepturi.
vii. Aspectele procesuale ale infracțiunii.
Urmărirea penală se realizează obligatoriu de către procuror, iar judecata în primă

instanță este de competența tribunalului.
În cauzele penale privitoare la omor, pentru a se stabili cauzele morții este necesară
efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cu exactitate cauza morții.
6
II. Omorul calificat.
Împrejurările care conferă omorului un caracter calificat sunt legate de modalitatea de
comitere, de vreo calitate specială a subiectului pasiv, de pluralitatea de subiecți pasivi sau de
repetarea comiterii unui omor de către făptuitor.
Pentru a fi reținută infracțiunea de omor calificat trebuie, în primul rând, să se identifice
în conținutul faptei de omucidere toate elementele și condițiile cerute de lege în cazul omorului
simplu, și în plus, trebuie să se constate că fapta a fost săvârșită într-una dintre circumstanțele
de calificare prevăzute de lege.
i. Omorul săvârșit cu premeditare.

Premeditarea ca circumstanță de calificare a omorului este o împrejurare care privește
latura subiectivă a infracțiunii.
Pentru a reține săvârșirea omorului cu premeditate, nu este suficient ca autorul să comită
acțiunea agresivă după câteva minute de la momentul conflictului, ci după o perioadă de timp
în care să poată reflecta asupra săvârșirii faptei, să ia hotărârea de a o comite și să facă acte
concrete de pregătire în acest scop.
Trecerea unui oarecare interval de timp de la luarea hotărârii și până la exteriorizarea ei
trebuie neapărat urmată de acte concrete pregătitoare ( obținerea de informații, procurarea armei,
pândirea victimei, etc.).
Pentru reținerea premeditării ca circumstanță de calificare a omorului este necesar să fie
îndeplinite următoarele condiții:
- Trecerea unui interval de timp între momentul luării hotărârii de ucidere și momentul
punerii ei în aplicare ( dacă între aceste momente trece un interval de timp scurt nu poate
fi reținută premeditarea ca circumstanță de calificare a omorului ).
- În intervalul de timp menționat, făptuitorul să mediteze, să chibzuiască asupra modului
de săvârșire a faptei de ucidere.
- Desfășurarea unor activități obiective de pregătire a săvârșirii faptei de ucidere.
Premeditarea ca circumstanță de calificare a omorului subzistă și în cazul devierii acțiunii
de ucidere ca urmare a unei erori asupra identității victimei ori a greșitei mânuiri asupra
mijloacelor folosite.
Omorul săvârșit cu premeditare se săvârșește cu intenție directă.
Deși, în principiu, premeditarea este o circustanță subiectivă ( personală ) aceasta se poate
obiectiviza și comunica participanțiilor care ajută în cunoștință de cauză pe autor în pregătirea
sau în săvârșirea efectivă a omorului premeditat.
Tentativa în cazul omorului calificat se pedepsește.
ii. Omorul din interes material

Elementul circumstanțial de calificare a acestei fapte subzistă în mobilul special al
infracțiunii și anume interesul material care l-a determinat pe autor să comită fapta.
Interesul material care stă la baza hotărârii de a ucide poate consta în concret în
dobândirea unei moșteniri, dobândirea unui drept, ștergerea unei datorii sau altceva pecuniar.
7
Pentru reținerea omorului calificat săvârșit din interes material nu este necesar ca acest
interes să fie efectiv satisfăcut, însă este necesar și suficient să se facă dovada că acest interes
material a fost mobilul care a detreminat săvârșirea omorului.
Satisfacerea interesului material în perspectivă trebuie să se realizeze pe cale aparent
legală.
Interesul material ca element circumstanțial al omorului are un caracter persoanl și nu
se comunică participanților decât în măsura în care și aceștia au contribuit la săvârșirea
omorului în același scop.
iii. Omorul săvârșit pentru a sustrage ori pentrua sustrage pe altul de la tragerea la
răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.
Această infracțiune are un obiect juridic complex.
Din punct de vedere al laturii subiective, în structura acestuia, alături de elementul
subiectiv ( vinovăția sub forma intenției ) se regăsește și un scop urmărit de făptuitor, respectiv
acela de a se sustrage pe sine sau pe altul de la tragerea la răspundere penală ori de la executarea
pedepsei.
Această circumstanță se reține în situațiile în care făptuitorul aflând că el sau altcineva
este căutat pentru a răspunde penal, pentru a se sustrage pe sine sau pe o altă persoană de la
consecințele faptei sale comite un omor. Pentru reținerea agravantei nu se cere ca în cauză să fi
început urmărirea penală, dar trebuie să existe o faptă pentru care s-ar putea răspunde penal,
acesta nefiind una închipuită.
Dacă omorul se comite de către cel care este privat de libertate în mod legal, fiind reținut,
arestat preventiv sau aflat în executarea pedepsei, pentru a se sustrage de la acest stări, în
concurs cu omorul calificat se va reține și infracțiunea de evadare.
Pentru exestența elementului circumstanțial nu interesează dacă scopul în care a acționat
făptuitorul a fost sau nu realizat, fiind suficient să se constate că el a existat si a fost urmărit
prin săvârșirea omorului.
Circumstanța este una personală, dar în măsura în care participanții au cunoscut-o,
circumstanța se răsfrânge și asupra acestora.
Dacă pentru sustargerea de la tragerea la răspundere penală sau executarea pedepsei este
ucis un judecător sau procuror aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, urmează a se face
aplicarea prevederilor infracțiunii de ultraj judiciar.
iv. Omorul săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni.
În această modalitate nu are relevanță pentru reținerea omorului calificat în această
circumstanță dacă se urmărește înlesnirea sau ascunderea săvârșirii unei infracțiuni ce urmează
să fie comisă sau a fist comisă de către făptuitor sau de către o altă persoană.
Dacă făptuitorul ucide pentru a ascunde săvârșirea unei alte infracțiuni făcute tot de el
urmează să se rețină un concurs de infracțiuni.
8
Pentru reținerea infracțiunii de omor calificat în această variantă nu interesează dacă
scopul a fost sau nu atins, fiind suficient ca el să fi existat sau să fi fost urmărit prin săvârșirea
infracțiunii.
Dacă scopul s-a realizat suntem în prezența unui concurs de infracțiuni între infracțiunea
de omor calificat și infracțiunea nlesnită sau ascunsă prin săvârșirea omorului.
Circumstanța de calificare a omorului este una personală, ea nu se răsfrânge, de
principiu, asupra eventualilor participanți, decât în măsura în care și aceștia au acționat în
același scop.
v. Omorul săvârșit de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de

omor sau o tentativă la infracțiunea de omor.
Forma sub care trebuie să se prezinte infracțiunea de omor anterioară, pentru a se reține
această formă de omor calificat, trebuie ca autorul să mai fi comis anterior o infracțiune de
omor indiferent dacă fapta anterioară a rămas în formă de tentativă sau de infracțiune consumată.
Diferența în timp între cele două infracțiuni nu are relevanță, putând fi de câteva ore, o
zi, câteva zile sau chiar ani.
Nu are relevanță dacă pentru prima infracțiune de omor, făptuitorul fusese condamnat
sau nu, sau executase ori se afla în executarea pedepsei, însă, în funcție de aceste aspecte vor fi
incidente în cauză dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni sau dispozițiile relative la
recidivă.
Agravanta este una personală, astfel că se va reține această formă de omor calificat doar
pentru persoana care anterior a mai săvârșit un omor, ci nu pentru toți participanții.
vi. Omorul săvârșit asupra a două sau mai multe persoane.

Caracteristica aceste variante agravante constă în intenția de a ucide două sau mai multe
persoane.
Această agravantă subzistă indiferent dacă uciderea a două sau mai multe persoane se
produce printr-o singură acțiune sau prin mai multe acțiuni.
Dispozițiile acestei infracțiuni se aplică numai dacă se produce efectiv moartea a cel
puțin două persoane ( în varianta infracțiunii consumate ) sau s-a atentat la viața a cel puțin
două persoane ( în varianta tentativei ).
Împrejurarea că mijloacele folosite pentru uciderea victimelor au fost diferite este lipsită
de relevanță, esenția fiind faptul cp victimele au fost omorâte de inculpat cu aceeași ocazie și
în aceleași împrejurări.
În situația în care, prin actele de violență, a rezultat moartea dar doar a unei persoane și
ăunerea în primejdie a vieții unei alte persoane, atunci încadrarea juridică a faptei va fi de
concurs de infracțiuni, între o infracțiune consumată de omor simplu sau calificat și o tentativă
de omor simplu sau calificat.
În situația în care două persoane au decedat, iar a treia victimă a fost salvată se va reține
o singură infrcațiune de omor calificat în această circumstanță.
9
Circumstanța este una reală, răsfrângându-se asupra tuturor participanților.
vii. Omorul asupra unei femei gravide.

Această circustanță agravantă este una reală și vizează o anumită calitate a subiectului
pasiv, respectiv femeia gravidă.
Pentru a opera această agravantă trebuie îndeplinite două condiții:
- Starea de graviditate a victimei trebuie să fie reală.
- Autorul trebuie să cunoască această stare.
Dacă autorul a dorit să ucidă o femeie gravidă dar aceasta între timp pierduse sarcina
sau nici nu fusese în realitate însărcinată nu se va reține omorul calificat.
Suntem în prezența unei modalități agravante în cazul în care inculpatul a încercat să
suprime viața părții vătămate, lovind-o de mai multe ori pentru a o determina să avorteze,
lucru rezultat și dintr-un raport medico-legal care arată că leziunile suferite de partea
vătămată i-au pus acesteia viața în primejdie, caz în care inculpatul a acționat cu intenția de
a ucide, prevăzând rezultatul faptei sale chiar dacă nu l-a urmărit, acceptând intervenirea sa.
Circumstanța are un caracter real răsfrângându-se asupra tuturor participanților în
măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o.
viii. Omorul săvârșit prin cruzimi.

Prin cruzimi, în sensul legii penale, se înțeleg modurile, procedeele, mijloacele și actele
de violență aplicate victimei de natură să-i provoace suferințe deosebit de mari și prelungite în
timp, fie pentru a o ucide, fie pentru a o chinui înainte de a o ucide sau înainte de survenirea
morții acesteia, sau care denotă ferocitate, sadism, un mod inuman, ieșit din comun de săvârșire
a omorului, care trezește în conștiința opiniei publice un sentiment de oroare.
Suferințele la care este supusă victima, pot fi de natură fizică, de natură psihică, sau pot
avea dublă natură, fizică și psihică, în același timp.
Această circumstanță este una reală, răsfrângându-se asupra tuturor particianților în
măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o.
Formele infracțiunii de omor calificat.

Tentativa la omor calificat se sancționează. Există tentativă de omor calificat atunci
când făptuitorul pune în executare hotărârea de a ucide, executare care nu produce moartea
victimei.
Se poate reține atât tentativa imperfectă, cât și tentativa perfectă.
În situația existenței unei prularități de elemente circumstanțiale nu se va reține
concursul de infracțiuni, fapta săvârșită reprezentând o infracțiune unică, de exestența unei
pluralități de elemenete circumstanțieale avându-se în vedere la individualizarea juridică a
faptei.
10
Sancțiunile în cazul omorului calificat.
Pedeapsa principală epntru această faptă este doar închisoarea de la 15 la 25 de ani,
căreia i se alătură după executarea sa, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Aspecte procesuale referitoare la omorul calificat.

Urmărirea penală se realizează obligatoriu de procuror, iar judecata în primă instanță
este deferită tribunalului.
Cauzele penale privitoare la omor, pentru a se stabili cauzele morții, este necesară
efectuarea unei constatări medico-legale sau chiar a unei expertize.
În cauzele penale privitoare la omorul săvârșit prin cruzimi, este necesară efectuarea
unei expertize psihiatrice a făptuitorului.
În caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sau când nu se
cunoaște cauza morții ori există o suspiciune rezonailă că decesul a fost cauzat direct sau
indirect printr-o infracțiune ori în legătură cu comiterea unei infracțiuni, organul de urmărire
penală sau instanța de judecată, dispune autopsia medico-legală.
III. Uciderea la cererea victimei.

Definiție: Uciderea săvârșită la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a
victimei care suferea de o bolală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestate medical,
cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat se pedepsește cu închisoarea de la 1 la
5 ani.
Atât obiectul juridic special, cât și obiectul material al infracțiunii este același cu cel al
celorlalte infracțiuni contra vieții.
Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de ucidere la cererea victimei poate fi orice
persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale.
Participația penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, complicitate și
instigare.
Subiectul pasiv al infracțiunii este persoana în viață care suferă de o boală incurabilă
sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de
suportat.
Nu este sufiecient ca victima să sufere de o boală incurabilă sau să aibă o infirmitate
gravă, ci trebuie ca aceasta să supună persoana la suferințe fizice sau psihice permanente și greu
de suportat, neexistând nicio șansă de ameliorare.
iii. Latura obiectivă a infracțiunii.
- Elementul material – se realizează printr-o acțiune sau inacțiune de ucidere a persoanei

în viață care suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă, atestată medical,
cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat.
11
Pentru existența infracțiunii s-a prevăzut o cerință esențială, respectiv preexistența unei
cereri explicite, serioase, conștiente și repetate a victimei adresată făptuitorului.
Prin cerere explicită se înțelege ca respectiva cerere să nu lase loc de interpretări din partea
făptuitorului.
Prin cerere serioasă se cere ca respectiva cerere să nu fie făcută în glumă.
Prin cerere conștientă se înțelege ca respectiva cerere să fi fost făcută de către victimă atâta
timp cât era responsabilă de cel puțin două ori în mod explicit și serios să-i curme viața.
În situația în care se stabilește că făptuitorul cunoștea faptul că cererea victimei constituie
numai o manieră de a-și exprima deznădejdea, dar nu o dorință reală de a fi ucisă, atunci va
exxista infracțiunea de omor, iar nu cea de ucidere la cererea victimei.
- Urmarea imediată – constă în moartea victimei, neavând relevanță dacă moartea a
survenit concomitent sau imediat după înfăptuirea acțiunii sau inacțiunii de ucidere sau
după un interval mai mic sau mai mare de timp scurs de la acest moment.
- Legătura de cauzalitate – pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca între
acțiunea de ucidere la cererea victimei și rezultatul produs ( moartea victimei ) să existe
un raport de cauzalitate.
iv. Latura subiectivă a infracțiunii.

Fapta de ucidere la ceerea victimei se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
v. Forme ale infracțiunii.

Fiind o infracțiune comisivă și intenționată este susceptibilă de forme imperfecte cum
ar fi actele preparatorii sau tentativa, care deși posibile, nu se pedepsesc.
Consumarea infracțiunii intervine în momentul în care uciderea a avut loc.
vi. Sancțiuni.
Această infracțiune fiind o formă atenuantă a infracțiunii de omor se pedepsește cu
închisoarea de la 1 la 5 ani.
vii. Aspecte procesuale.
Urmărirea penală se efectuează de către procuror, iar competența de soluționare a cauzei
în primă instanță aparține tribunalului.
IV. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii.

Definiție: Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane dacă sinuciderea
a avut loc se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
Definiție: Când fapta prevăzută mai sus s-a săvârșit față de un minor cu vârsta cuprinsă
între 13 și 18 ani sau față de o persoană cu discernământ diminuat, se pedepsește cu
închisoarea de la 5 la 10 ani.
Definiție: Determinarea sau înlesnirea sinuciderii săvârșită față de un minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani sau față de o persoană care nu a putut să-și dea seama de consecințele
acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se
12
pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea ex Determinarea sau înlesnirea
sinuciderii săvârșită față de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau față de o persoană
care nu a putut să-și dea seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea să
le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani
și interzicerea excitării unor drepturi.
Dacă actele de determinare sau nlesnire prevăzute mai sus au fost urmate de o încercare
de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Obiectul juridic și obiectul material este același cu cel al celorlalte infracțiuni contra
vieții.

Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește
condițiile generale ale răspunderii penale.
Participația penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, complicitate și
instigare.
Subiectul pasiv al infracțiunii, în cazul modalității simple poate fi orice persoană asupra
căreia se efectuează activitatea de determinare sau de înlesnire a sinuciderii.
În cazurile modalităților agravante, subiectul pasiv, nu poate fi decât un minor cu vârsta
cuprinsă între 13 și 18 ani sau o persaonă cu discernământ diminuat, ori un minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani sau o persoană care nu a putut să-și dea semama de consecințele
acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea să le controleze.

- Elementul material – constă într-o acțiune de determinare sau de înlesnire a sinuciderii
unei persoane.
Determinarea constă în îndemnarea și convingerea unei persoane de a se sinucide, fie prin
insuflarea idei de sinucidere, fie prin convingerea victimei.
Determinarea se poate realiza expres, dar și implicit, prin acte de supunere la chinuri,
abuzuri repetate, etc.
Înlesnirea siunicderii constă în sprijinirea victimei în vederea realizării hotărârii sale de a
se sinucide.
Înlesnirea constă în sprijinul sau ajutorul material oferit victimei pentru executarea
sinuciderii ( procurarea armei, brânciul dat la scaun în timpul spânzurării ), dar și într-un ajutor
moral oferit victimei pentru executarea sinuciderii.
Pentru existența infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii este necesar ca
moartea victimei să constituie urmarea unui act de voință a acesteia, chiar dacă a fost îndemnată
sau determinată de către inculpat, dar având posibilitatea să decidă liber asupra actului său, fără
a exista o constrângere.
13
Activitatea de suprimare a vieții trebuie să fie opera exclusivă a sinucigașului. Dacă autorul
comite acte de executarea la activitatea de sinucidere va răspunde pentru infracțiunea de omor
și nu pentru determinare sau înlesnire la sinucidere.
- Urmarea imediată – constă fie în sinuciderea victimei, neavând relevanță dacă moarte
a survenit concomitent sau imediat după înfăptuirea acțiunii de determinare sau înlesnire
a sinuciderii sau după un interval mai mic sau mai mare de timp scurs de la acest moment,
fie încercarea de sinucidere a victimei.
- Legătura de cauzalitate – pentru exeistenșa infracțiunii este necesar a se stabili
legătura de cauzalitate dintre activitatea subiectului activ, acea de determinare sau
înlesnire a sinuciderii și rezultatul produs, sinuciderea sau încercarea de sinucidere a
victimei.

Infracțiunea se comite cu intenție în ambele sale modalități.
v. Formele infracțiunii.
Infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii este o infracțiune comisivă și
intenționată fiind susceptibilă de desfășurarea în timp, de forme imperfecte cum ar fi actele
preparatorii sau tentativa, care, deși posibile, nu se pedepsesc.
Consumarea infracțiunii intervine în momentul în care are loc sinuciderea sau încercarea
de sinucidere a victimei.
vi. Aspecte procesuale.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului, iar urmărirea
penală se efectuează de către procuror.
V. Uciderea din culpă.

Definiție: Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5
ani.
Definiție: Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a
măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuearea unei
anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor
legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile
privind concursul de infracțiuni.
Definiție: Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane,
limitele speciale de pedeapsă prevăzute la alin. (1) și (2) se majorează cu jumătate.
Identică prin rezultat cu infracțiunea de omor, deosebirea esențială între uciderea din
culpă și infracțiunea de omor o reprezintă forma de vinovăție cu care fapta este săvârșită ( la
omor intenția ), iar la ucidere din culpă, culpa.
Obiectul material este același ca la toate infracțiunile ce țin de sfera omuciderii.
14
Subiectul activ nemijlocit poate fi orice persoană, care îndeplinește condițiile legale
pentru a răspunde penal ( persoană fizică sau juridică ), legiuitorul neprevăzând cerința ca
subiectul să aibă o anumită calitate specială.
Atunci când subiectul este calificat, infracțiunea de ucidere din culpă dobândește și ea
un caracter calificat. Atunci când uciderea din culp se datorează unei persoane care exercită o
anumită profesie sau meserie sau care efectuează o anumită activitate, iar ca urmare a exercitării
defectuase a acesteia se produce moartea unei persaone, subiectul activ nemijlocit este calificat.
Participația penală este posibilă atât sub foarma participației proprii, cât și improprii.
Poate fi săvârșită în participație improprie, situație în care participantul va răspunde
pentru instigare sau complicitate la infracțiunea de omor, în timp ce autorul faptei răspunde
pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Forma de participație improprie există pentru
persaonele care au comis fapta cu intenție, deoarece acestea s-au folosit de existența unei acțiuni
din culpă pentru a realiza scopuri proprii deliberate.
Este posibilă participația proprie dacă uciderea a fost cauzată prin culpa comunăa mai
multor persoane.
În ceea ce privește celelalte forme de participație secundară, complicitatea și instigarea
și acestea sunt posibile.
Persoanele care au determinat, înlesnit sau ajutat în orice mod, cu intenție la săvârșirea
uciderii din culpă vor fi sancționate pentru instigare, respectiv complicitate la infracțiunea de
omor, iar autorul pentru ucidere din culpă.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică în viață, deoarece legea nu poate
condiționa apărarea vieții unei persoane de vreo calitate a acesteia.
Uneori aceeași persoană paote fi subiect activ și pasiv al infracțiunii de ucidere din culpă
( accidentul de circulație cauzat din culpa conducătorului unui vehicul în care și-a găsit și el
moartea ).
Dacă prin aceeași faptă sunt ucise două sau mai multe persoane, aceaasta va constitui
circumstanță agravantă.

- Elementul material se realizează ca și în cazul omorului, care este o infracțiune
comisivă, atât printr-o acțiune ( alcătuita din unul sau mai multe acte materiale ), cât și
printr-o inacțiune ilicită ( neîndeplinirea unuia sau mai multor acte pe care subiectul
activ avea obligația să le îndeplinească ).
În cazul infracțiunii de ucidere din culpă, elementul material constă dintr-o acțiune sau o
inacțiune susceptibilă a produce direct sau indirect decesul unei persoane, fără ca făptuitorul să
urmărească sau să accepte o consecință vătămătoare a faptei sale.
- Urmarea imediată – constă în moarte victimei.
- Legătura de cauzalitate – deoarece infracțiunea de ucidere din culpă este o infracțiune
de rezultat, legătura de cauzalitate într-o anumită acțiune sau incațiune și moartea
victimei trebuie stabilită.
15
Nu are relevanță dacă între activitatea făptuitorului și rezultatul acesteia s-au interpus alte
forțe fizice, ori acțiunea culpabilă sau fortuită a altor persoane, fiind suficient ca activitatea
culpabilă a autorului să se înscrie printre cauzele care au determinat rezultatul.
Dacă victima a contribuit prin culpa sa la producerea rezultatului, răspunderea penală a
făptuitorului nu este înlăturată afară de cazul când culpa victimei are caracter exclusiv.
iv. Latura subiectivă.

Fapta se comite din culpă în ambele modalități, adică fie sub forma culpei cu prevedere
( ușurință ), fie sub forma culpei fără prevedere ( neglijență ).
Infracțiunea de ucidere din culpă nu poate avea decât formă perfectă, adică faptă
consumată, deci nu are tentativă.
vi. Modalitățiile infracțiunii.

Prima modalitate agravantă ( alin.(2) ). constă în săvârșirea faptei ca urmare a
nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedre pentru exercițiul unei profesii sau
meserii, ori pentru efectuearea unei anume activități.
Prin profesie se înțelege o ocupație permanantă pe care o exercită cineva în baza unei
calificări corespunzătoare ( porfesia de medic, avocat, jurist, etc. )
Prin meserie se înțelege o îndeletnicire bazată pe o muncă manuală calificată sau
necalificată. Prin extensie, noțiunea de meserie o cuprinde și pe cea de profesie, referindu-se la
o meserie intelectuală. Meseria poate fi și o ocupație sau îndeletnicire ocazională ( instalator,
sudor, mecanic, etc. ).
Prin anume activități, textul de lege înțelege diverse activități, care prin importanța lor
au o reglementare legală ( condusul pe drumurile publice sau activitatea de comerț, etc. ).
Agravanta este una persoanlă și presupune un subiect activ calificat, în persoana
profesionistului sau a meseriașului, sau a celui care desfășoară o anumită activitate reglementată
de lege.
Potrivit tezei II al acestei agravante, când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor
de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de
infracțiuni.
A doua modalitatea agravantă ( alin(3) ) se realizează atunci când fapta de ucidere are
ca rezultat uciderea a două sau mai multe persoane.
Această agravantă caracterizează o infracțiune unică, o unitate infracțională legală,
compuse din fapte care altfel ar fi rămas infracțiuni distincte.
Această agravantă poate veni în concurs, adică poate fi concomitentă cu forma agravată
anterioară ( alin(2) ), situație n care se va reține o infracțiune unică și nu un concurs de
infracțiuni, însă se va avea grijă la individualizarea pedepsei.
16
Infracțiunea de ucidere din culpă este una complexă, pluralitatea de victime ucise în
aceeași împrejurare determinând existența unei singure infracțiuni spre deosebire de
infracțiunea de lovire sau vătămare corporală unde pluralitatea de victime determină o
pluralitate de infracțiuni și implicit existența unui concurs de infracțiuni, fie real, fie ideal.
vii. Sancțiuni.
În forma simplă, infracțiunea de ucidere din culpă se sancționează doar cu pedeapsa
principală a închisorii de la 1 la 5 ani.
Forma agravantă de la alin(2) se pedepsește cun închisoarea de la 2 la 7 ani.
În cazul formei agravante de la alin(3), limitele speciale ale pedepsei prevăzute la alin(1)
și (2) se majorează cu jumătate.
viii. Aspecte procesuale.

Competența desoluțipnare a cauzei în primă instanță aparține judecătoriei.
2. Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății.
I. Loviri sau alte violențe.

Definiție: Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe ficize se pedepsesc
cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Definiție: Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afcetată sănătatea unei
persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile se
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă.
Definiție: Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Obiectul juridic special – este reprezentat de acele relații sociale care privesc ocrotirea
integrității corporale sau sănătății oricărei persoane împotriva faptelor care aduc atingere
acestor atribute ale persoanei.
Obiectul material – îl constituie corpul persoanei în viață privit în integritatea sa fizică
și psihică.

Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii – poate fi orice persoană care îndeplinește
condițiile generale ale răspunderii penale, existența infracțiunii nefiind condiționată de o
anumită calitate a subiectului activ.
17
O anumită calitate a subiectului activ ( funcționar public ) schimbă încdrarea juridică a
faptei ntr-o infracțiune ce absoarbe în conținutul său infracțiunea de loviri sau alte violențe
( purtarea abuzivă ).
Dacă făptuitorul are calitate de membru de familie în raport cu victima există o altă
infracțiune și anume violența în familie.
Participația penală – este posibilă în oricare dintre formele prevăzute de lege:
coautorat, instigare și complicitate.
Subiectul pasiv – în cazul infracțiunii este necircumstanțiat putând fi orice persoană.
În cazul formelor agravante ( violența în familie, când subiectul pasiv are calitate de
fucționar public, infracțiuni contra autorității ), infracțiunea are un caracter complex absorbind
infracțiunea de loviri sau alte violențe.
În cazul în care sunt lovite mai multe persoane în aceeași împrejurare, suntem în
prezența unui concurs de infracțiuni ( avem tot atâtea infracțiuni câte persoane sunt vătămate ).

- Elementul material – se realizează fie printr-o acțiune de lovire, fie în orice acte de
violență cauzatoare de suferințe fizice.
Prin lovire se înșelege acel act de agresiune care constă în acțiunea mecanică a unei energii
cinetice exterioare, de atingere, de compresiune sau izbire bruscă și violentă a suprafeței de
contact a corpului victimei cu sau de un corp contondent, de regulă prin proiectare, alunecare,
aruncare sau cădere.
Actele de violență presupun toate manifestările brutale, constrângerile fizice de orice natură
care ar putea cauza suferințe fizice ( tragerea de ureche, băgatul degetului în ochi ).
Fapta se poate realiza atât prin acțiunea dkrectă a făptuitorului, cât și indirect prin folosirea
unor obiecte, animale, sau chiar prin propria faptă a victimei constrânsă să se accidenteze.
Infracțiunea se poate realiza atât printr-o acțiune, cât și printr-o inacțiune ( când victima
intenționat nu este anunțată că pe scara blocului s-a dat cu o substanță alunecoasă ).
Mijloacele utilizate de făptuitor pot fi unele materiale sau morale.
Pentru a se întruni elementele constitutive ale infracțiunii în modalitatea tip, lovirile sau
violențele trebuie să fie de natură să provace suferință fizică asupra corpului unei persoane.
- Urmarea imediată – constă în provocarea unei suferințe fizice victimei. În cazul lovirii,
suferința fizică este prezumată, iar în cazul actelor de violență, ea trebuie dovedită.
Urmarea imediată în cazul modalității agravante de la alin(2) constă în producerea de leziuni
traumatice sau în afectarea sănătății a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale
de cel mult 90 de zile.
- Legătura de cauzalitate – Între elementul material și urmarea imediată de la alin(2)
trebuie să existe o legătură de cauzalitate deoarece infracțiunea este o infracțiune de
rezultat.
18
În ambele modalități, infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
În cazul alin(2), infracțiunea poate fi săvârșită și cu praeterintenție, dacă autorul a
acționat cu intenție în ceea ce privește lovitura, dar a avut o atitudine subiectivă caracteristică,
culpei în ceea ce privește rezultatul mai grav.
Sunt considerate ca fiind comise cu intenție chiar și acele fapte care au fost săvârșite din
glumă ori din dorința de a educa o persoană, dacă au cauzat suferințe.
Pentru a ne afla în prezența infracțiunii de loviri sau alte violențe este necesar ca actele
de lovire sau alte violențe să fie ilicite ( în cazul sporturilor de contact nu se aplică, fiind
activități permise de lege ( box, karate, rugby ) ).
Mobilul și Scopul nu au relevanță pentru existența infracțiunii, însă ele pot fi avute în
vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.
v. Modalitățiile infracțiunii.
În cazul infracțiunii de loviri sau alte violențe, tentativa este posibilă dar nu se
pedepsește.
Infracțiunea poate fi săvârșită și în mod continuat, atunci când făptuitorul lovește o
persoană în împrejurări diferite, în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Infracțiunea poate fi absorbită în conținutul altor infracțiuni ( ultrajul, tâlhăria, violul ).
Numărul zilelor de îngrijiri medicale ( alin(2) ) nu este echivalent cu numărul zilelor de
spitalizare sau de concediu medical sau cu durata întregii perioade recuperatorii, ci este stabilit
în baza unor cercetări științifice efectuate de medicul specialist.
Dovada timpului necesar pentru îngrijiri medicale se face cu certificatul medical, dar și
cu orice alte mijloace de probă.
vi. Sancțiuni.
Pentru forma tip ( alin(1) ), legea prevede sancționarea alternativă cu două din pedepsele
principale, amenda sau pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani.
Pentru modalitatea agravată ( alin(2) ), legiuitorul a prevăzut amendă sau pedeapsa
închisorii de la 6 luni la 5 ani.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persaonei vătămate.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține judecătoriei.
19
II. Vătămarea corporală.
Definiție: Fapta de loviri sau alte violențe care i-a cauzat unei persoane vreuna din
următoarele consecințe
a. O infirmitate.
b. Leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane care au necesitat pentru
vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.
c. Un prejudiciu estetic grav și permanent.
d. Avortul.
e. Punerea în primejdie a vieții persoanei.
Definiție: Când fapta a fost săvârșită în scopul producerii uneia dintre consecințele
prevăzute la alin(1), lit. a, b, c, pedeapsa cu închisoarea este de la 3 la 10 ani.
Definiție: Tentativa prevăzută la alin(2) se pedepsește.
Obiectul juridic special al infracțiunii – îl constituie relațiile sociale referitoare la
ocrotirea integrității fizice sau sănătății oricărei persoane.
Obiectul material al infracțiunii – îl constituie corpul persoanei în viață privit în
integritatea sa fizică și psihică.

Subiectul activ nemijlocit – poate fi orice persaonă care îndeplinește condițiile
generale de răspundere penală.
Participația penală – este posibilă în oricare dintre formele prevăzute de lege:
coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv – poate fi orice persoană.
iii. Latura obiectivă.

- Elementul material – se realizează prin orice acțiune sau inacțiune care are drept
consecință producerea unuia din rezultatele enumerate la alin(1).
- Urmarea imediată – rezultatul socialmente periculos constă în producerea uneia dintre
următoarele consecințe:
o o infirmitate – prin infirmitate se înțelege o stare anormală, cu caracter
permanent, care pune victima în stare de inferioritate fizică sau psihică.
Inferioritatea se raportează la alții sau la starea victimei înainte de a suferi
vătămarea.
Atât infirmiteatea fizică, cât și cea psihică trebuie să fie permanentă, nevindecabilă.
Infirmitatea este permanentă dacă este în mod natural ireversibilă, chiar dacă există
posibilitatea ca efectele ei să fie diminuate sau înlăturate prin tratamente chirurgicale sau
folosirea de aparate sau mijloace artificiale.
20
o leziunile traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat
pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.
Această durată mai mare de 90 de zile constituie criteriul de delimitare a infracțiunii de
vătămare corporală de infracțiunea de loviri sau alte violențe.
Urmarea imediată în acest caz include și boala incurabilă provocată prin fapta
infractorului chiar dacă s-au produs unele ameliorări.
o un prejudiciu grav și permanent – prin prejudiciu estetic grav și permanent se
înțelege alterarea înfățișării fizice a victimei, deformarea, desfigurarea sau
mutilarea acesteia, de natură să-i creeze un aspect neplăcut, o înfățișare
respingătoare.
În vederea stabilirii dacă prin vătămarea corporală s-a cauzat persoanei un prejudiciu
estetic grav și permanent este necesar însă să se constate, printr-un act medico-legal, ale cărei
concluzii sunt neechivoce, dacă alterarea înfățișării fizice îi crează victimei un aspect neplăcut
constituind un prejudiciu estetic.
Prejudiciul estetic trebuie să fie permanent.
o avortul - prin avort se înțelege pierderea cursului sarcinii și expulzarea
produsului de concepție.
Pentru a se reține acest element circumsatnțial trebuie îndeplinite cumulativ următoarele
condiții:
 Victima trebuie să fie însărcinată în momentul actului de executare.
 Avortul să fie urmarea directă a loviturii sau violenței făptuitorului sau
să fie determinată de intervențiile medicale necesare înlăturării urmărilor
actelor executate de către făptuitor.
 Făptuitorul să fi cunoscut sau prevăzut că femeia este însărcinată.
o punerea în primejdie a vieții persoanei - când făptuitorul a creat prin activitatea

sa posibilitatea reală și concretă ca victima să înceteze din viață dar nu a încetat.
- Legătura de cauzalitate – Între acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material

al infracțiunii și urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate care trebuie
demonstrată, fiind o infracțiune de rezultat.

Infracțiunea de vătămare corporală se săvârșește cu intenție indirectă sau cu
praeterintenție, însă, în alin(2) al infracțiunii forma de vinovăție este intenția calificată prin
scop.
În cazul în care fapta este săvârșită cu praeterintenție tentativa nu este posibilă.
21
Dacă fapta este săvârșită cu intenție indirectă, tentativa este posibilă dar nu se
pedepsește.
În cazul alin(2), când fapta este comisă cu intenție directă, tentativa se pedepsește.
Infracțiunea poate fi comisă în formă continuată, situație în care, momentul epuizării îl
reprezintă cel al exercitării ultimelor acte de violență.
Infracțiunea poate fi absorbită în conținutul altor infracțiuni.
vi. Sancțiuni.
Sancționarea formei tip se face cu pedeapsa principală a închisorii de la 2 la 7 ani, iar
pentru modalitatea agravantă ( alin(2) ), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

III. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Definiție: Dacă vreuna dintre infracțiunile de loviri sau alte violențe sau vătămare
corporală a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
Obiectul juridic special – este reprezentat de relațiile sociale care ocrotesc viața
persoanei împotriva faptelor de lovire sau vătămare susceptibile să aducă atingere
acestei valori sociale.
Obiectul material – corpul persoanei privit în integritatea sa psiho-fizică.

Subiectul activ nemijlocit – poate fi orice persoană fizică care îndeplinește condițiile
legale de responsabilitate.
Participația penală – este posibilă sub toate formele sale: coautorat, complicitate și
instigare
Subiectul pasiv – este persoana în viață împotriva căreia sunt îndreptate acțiunile
violente ale făptuitorului de natură să-i provoace moartea.

- Elementul material – se realizează prin loviri sau prin orice acte de violență care au
drept rezultat moartea victimei.
Elementul material se poate realiza atârprin acțiuni, cât și prin inacțiuni.
22
- Urmarea imediată – constă în moartea victimei.
- Legătura de cauzalitate – infracțiunea este una de rezultat, între activitatea
făptuitorului și moartea victimei fiind necesar să existe o legătură de cauzalitate.
Această legătură nu este înlăturată dacă la activitatea făptuitorului se adaugă și alți factori
contributivi, anteriori sau surveniți ( victima se afla sub influența băuturilor alcoolice, victima
refuză spitalizarea, etc. ).

Infracțiunea se săvârșește cu praeterintenție.
Tentativa nu este posibilă.
Infracțiunea se consumă atunci când se produce moartea victimei.
vi. Sancțiuni.
Sancțiunea se situează între pedeapsa stabilită de lege pentru omor și cea pentru ucidere
din culpă, respectiv închisoarea de la 6 la 12 ani.

Urmărirea penală se efectuează de către procuror.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului.
IV. Vătămarea corporală din culpă.

Definiție: Fapta de loviri sau alte violențe prin care se produc leziuni traumatice sau
este afectată sănătatea unei persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri
medicale de cel mult 90 de zile, săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența
băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psiho-active sau în desfălurarea unei activități ce
constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau
amenda.
Definiție: Fapta de vătămare corporală, respectiv cea prevăzută la art. 194, alin(1)
săvârșită din culpă se edepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
Definiție: Când fapta prevăzută în alin(2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării
dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori
pentru efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda.
Definiție: Dacă urmările prevăzute la alin(1),(2),(3) s-au produs față de două sau mai
multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
23
Definiție: Dacă nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau
desfășurarea activității care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin(1) și (3) constituie
prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Definiție: Acținea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă ale persoanei.
Obiectul juridic special – este reprezentat de acele relații sociale care privesc ocrotirea
integrității corporale sau sănătății oricărei persoane.
Modalitățile agravante prevăzute în alin(3) și (5) au și un obiect juridic secundar care
constă în relațiile sociale privitoare la exercitarea unei profesii, meserii, activități în
conformitate cu normele care le reglementează.
Obiectul material – corpul persoanei privit în integritatea sa fizică și psihică.

Subiectul activ nemijlocit – orice persoană fizică care îndeplinește condițiile legale
pentru a răspunde penal.
În modalitatea agravantă prevăzută la alin(3), subiectul activ trebuie să aibă calitatea de
persoană care desfășoară o anumită profesie, meserie sau o anumită activitate reglementată de
lege.
Participația penală ( ca la orice infracțiune din culpă ) – nu este posibil[, dec\t ]n
forma ei improprie.
Subiectul pasiv al infrac’iunii – poate fi orice persoană, dar poate fi și calificat în cazul
în care violențele exercitate din culpă au drept rezultat avortul, situație în care victima nu poate
fi decât o femeie însărcinată.

- Elementul material – se realizează printr-o acțiune sau inacțiune de loviri sau alte
violențe ori prin vătămări corporale care produc leziuni traumatice sau afectarea
sănătății, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de
zile.
- Urmarea imediată – constă în producerea uneia dintre vătămari prevăzute în art. 193
și 194.
- Legătura de cauzalitate – Infracțiunea este una de rezultat, între acțiunea sau
inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată trebuie să
existe o legătură de cauzaliatate.

Infracțiunea se comite din culpă.
Nu este infracțiune dacă rezultatul se produce datorită culpei exclusive a victimei.
24
Tentativa nu este posibilă.
Consumarea infracțiunii are loc în momentul producerii rezultatului socialmente
periculos.
vi. Sancțiuni.
În forma simplă, sancțiunea este alternativă amendă sau închisoarea de la 3 luni la 1 an.
În agravanta de la alin(2), pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
În agravanta de la alin(3), pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Dacă rezultatul s-a produs față de două sau mai multe persoane ( alin(4) ), limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Plângerea prealabilă se depune la organele de cercetare penală care o vor înainta deupă
cercetări, instanței de judecată competentă să judece în primă instanță infracțiunea.
V. Rele tratamente aplicate minorului.

Definiție: Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a
dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană
în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea
Obiectul juridic special – este complex și constă pe de o parte, în relațiile sociale
referitoare la integritatea corporală sau sănătatea minorului și pe de altă parte, în relațiile sociale
care privesc asigurarea unui cadru normal de dezvoltare a minorului, atât din punct de vedere
fizic și intelectual, cât și moral.
Obiectul material – este corpul minorului, dacă tratamentele aplicate privesc în mod
direct corpul acestuia.

Subiectul activ nemijlocit – este calificat și poate fi numai părintele sau persoana în
grija căreia se află minorul, încredințarea putând avea caracter permanent sau temporar.
25
Participația penală – este posibilă sub toate formele sale: coautorat, complicitate și
instigare.
În ce privește coautoratul, ambii coautori trebuie să aibă calitatea spoecială cerută de
lege, adică părinte sau persoană în grija căreia se află minorul.
În ceea ce privește instigatorii sau complici, la faptă pot participa și alte persoane care
nu au calitatea specială cerută autorului sau coautorului infracțiunii.
Subiectul pasiv – poate fi numai minorul, adică persoana care nu a împlinit vârsta de
18 ani.

- Elementul material – constă în orice măsuri sau tratamente aplicate minorului ce se
pot realiza fie prin acțiuni ( lovire, violențe, alte violențe, vătămare corporală, etc. ), fie
prin inacțiuni ( neasigurarea hranei, etc. ).
Cerința esențială a elementului material constă în aceea ca măsurile sau tratamentele să
pericliteze dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.
Dacă tratamentele sau măsurile aplicate realizează și conținutul infracțiunilor prevăzute în
art. 193 și 194, acestea se vor reține în concurs cu infracțiunea de rele trataente aplicate
minorului.
- Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol, o punere în primejdie gravă
a dezvoltării fizice, intelectoale sau morale a minorului.
- Legătura de cauzalitate – pentru existența infracțiunii este necasar ca între acțiunea
sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată să
existe o legătură de cauzalitate.

Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă. Nu prezintă importanță mobilul sau
scopul comiterii infracțiunii.
Actele preparatorii și tentativa, deși posibile, nu se pedepsesc.
Infracțiunea poate îmbrăca atât forma instantanee, precum și forma continuată, atunci
când actele ce reprezintă elementul material al infracțiunii se repetă, dar ele sunt realizate în
baza aceleiași rezoluții infracționale.
vi. Modalitățile infracțiunii.

Legiuitorul prezintă doar o singură modalitate de săvârșire a infracțiunii, dar căreia îi
poate corspunde o multitudine de modalități faptice.
26
vii. Sancțiuni.
Infracțiunea este sancționată cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării
unor drepturi.
viii. Aspecte procesuale.

VI. Încăierarea.
Definiție: Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă.
Definiție: Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai
multor persoane și nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările, se aplică tuturor
pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, cu excepția victimei, care răspunde potrivit alin(1).
Definiție: Când prin fapta săvârșită în condițiile alin(2) s-a cauzat moartea unei
persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau
mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Definiție: Nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale sau
care a încercat să-i despartă pe alții.
De regulă, nu se poate determina care a fost contribuția concretă a fiecăruia.
Obiectul juridic special – este complex, fiind format din relații sociale care privesc
integritatea corporală și sănătatea persoanelor, precum și relații sociale referitoare la ordinea și
liniștea publică.
Obiectul material – poate fi corpul persoanelor și bunurile asupra cărora se exercită
actele de violență.

Subiectul activ nemijlocit – poate fi orice persoană.
Prin natura ei, infracțiunea presupune opluralitate naturală de făptuitori, constituiți în
cel puțin două grupuri de cel puțin două persoane fiecare care se confruntă reciproc.
Participația penală – este posibilă sub toate formele ei: Autorat, coautorat,
complicitate și instigare.
Pot exista și instigatori sau complici la infracțiune, caz în care avem o pluralitate
ocazională.
27
Subiectul pasiv – orice persoană împotriva căreia au fost îndreptate vătămările
corporale sau care și-a pierdut viața ca urmare a actelor de încăierare.
Subiectul pasiv secundar – statul ca protector al ordinii și liniștii publice.

- Elementul material – îl constituie acțiunea de participare la o încăierare între mai multe
persoane, adică o situație în care mai mulți făptuitori își aplică reciproc lovituri, astfel
încât este dificilă stabilirea contribuției infracționale a fiecăruia dintre ei.
Nu există încăierare, ci infracțiunea de loviri sau alte violențe ori vătămare corporală,
dacă mai mulți făptuitori lovesc o singură persoană.
Ori de câte ori, în cursul încăierărilor se produc participanților leziuni care necesită
pentru vindecare maximum 90 de zile de îngrijiri medicale, în sarcina făptuitorilor se va
reține doar infracțiunea de încăierare în formă simplă ( alin(1) ), întrucât loviturile sau alte
violențe sunt absorbite în conținutul infracțiunii de încăierare.
- Urmarea imediată – constă în producerea suferinței fizice ori a unei leziuni traumatice
sau afectării sănătății unei persoane.
- Legătura de cuazalitate – pentru existența infracțiunii este necesar ca între acțiunea ce
constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată să existe o legătură de
cauzalitate.

Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă sau cu praeterintenție.
Actele preparatorii și tentativa, deși posibile, nu se pedepsesc.

În cazul agravantei de la alin(3) ( când s-a cauzat moartea uneia sau mai multor
persoane ), competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, iar urmărirea penală se
efectuează de către procuror.
28
3. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie.
I. Violența în familie.
Definiție: Dacă faptele de omor, omor calificat, loviri sau alte violențe, vătămare corporală
sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sunt săvârșite asupra unui membru de familie,
maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime (1/4).
Drefiniție: În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și 196 săvârșite asupra unui membru
de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. Împăcarea înlătură
răspunderea penală.
Obiectul juridic special – sunt relațiile sociale care privesc ocrotirea integrității corporale
sau a sănătății oricărei persoane, împotriva faptelor care aduc atingere integrității corporale sau
sănătății unui membru al familiei.
Obiectul material – îl constituie corpul persoanei în viață privit în integralitatea sa fizică
și psihică.

Subiectul activ nemijlocit – este calificat, terbuind să aibă calitatea de membru de familie.
Prin membru de familie se înțelege:
a. Ascendenții și descendenții, frații și surorile, copii acestora, precum și persoanele
devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude.
b. Soțul.
c. Persaonele care au stabilit relații asemănătoare acelor dintre soți sau dintre părinți și
copii în cazul în care conviețuiesc.
În ce privește calitatea se soț al subiectului activ ( cât și pasiv ), aceasta trebuie să existe în
momentul săvârșirii faptei.
Infracțiunea subzistă chiar și în cazul în care soții trăiesc despărțiți în fapt.
Dovada calității de membru de familie se face cu actele de stare civilă sau prin orice
mijloace de probă îngăduite de lege.
Participația penală – este posibilă în oricare dintre formele sale: autorat, coautorat,
instigare și complicitate, cu condiția ca și participantul să îndeplinească aceeași calitate ca
autorul ( tatăl își ajută fiul să omoare mama ).
Dacă făptuitorul are calitatea de soț, atunci coautoratul nu este posibil.
Subiectul pasiv – poate fi doar membrul de familie.
29
- Elementul material – se realizează prin acțiuni sau inacțiuni la fel ca cele care
realizează conținutul infracțiunilor prevăzute în art. 188, 189 – 194, 195 C.P.
- Urmarea imediată – contă în producerea urmărilor infracțiunilor prevăzute la art. 188,
189, 193 – 195.
- Legătura de cauzalitate – Între activitatea făptuitorului și rezultatul produs trebuie să
existe o legătură de la cauză la efect.
Dacă se constată existența legăturii de cauzalitate, pentru calificarea faptei se va ține seama,
nu de momentul consumării infracțiunii, ci de acela al epuizării rezultatului.

Forma de vionovăție – intenția ( directă și indirectă ) calificată prin scop și praeterintenția.
Infracțiunea se consumă în momentul în care se produc urmările, adică în momentul când
victima este ucisă sau vătămată, însă poate îmbrăca și forma continuată.
vi. Sancțiuni.
Ori de câte ori faptele menționate în lege se comit asupra unui membru de familie, maximul
special al pedepsei prevăzut de lege se majorează cu o pătrime.

În cazul infracțiunilor de loviri sau alte violențe și vătămare corporală din culpă, comise
asupra unui membru de familie, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu, nu doar
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
II. Unicderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă.

Definiție: Uciderea copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de
ore săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepsește cu închisoarea
de la 1 la 5 ani.
Definiție: Dacă faptele prevăzute în articolele 193 și 195 sunt săvârșite asupra copilului
nou-născut imediat după naștere dar nu mai târziu de 24 de ore de către mama aflată în stare
de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună și, repsectiv 3 ani.
30
Obiectul juridic special – viața copilului nou-născut și relațiile sociale în legătură cu
dreptul la viață, repsectiv integritatea fizică sau sănătatea copilului nou-născut și relațiile sociale
în legătură cu acestea, drepturi care există din momentul în care, procesul nașterii luând sfârșit,
copilul este expulzat și își începe viața independent de corpul mamei.
Nu are relevanță dacă a fost sau nu tăiat cordonul obilical și nici dacă nou-născutul este un
copil normal sau anormal, important fiind ca acesta să se fi născut viu, nu neapărat și viabil,
adică înzestrat cu capacitatea de a trăi.
Obiectul material – corpul în viață al copilului nou-născut asupra căruia poartă acțiunea
sau inacțiunea mamei.

Subiectul activ nemijlocit – este unic, respectiv nmumai mama naturală sau purtătoare a
copilului nou-născut, căsătorită sau necăsătorită, care se află la momentul săvârșirii infracțiunii
într-o stare de tulșburare psihică ( autor exclusiv calificat ).
Stare de tulburare trebuie să fie pricinuită de naștere, putând fi avut în vedere orice stări de
tulburare psihică asociate sarcinii, nașterii, lehuziei ( de pildă, cele provocate de respingerea
imediată de către familie a copilului și a mamei ).
Nu prezintă importanță dacă sarcina a fost urmarea unui raport sexual liber consimțit ori a
unuia obținut prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra.
Participația penală – coautoratul nu este posibil.
Participanții care cu intenție determină, înlesnesc sau ajută pe mama copilului nou-născut
la săvârșirea infracțiunii vor răspunde pentru instigare sau complicitate la omor, la loviri sau
alte violențe, la vătămare corporală, etc., după caz, respectiv pentru instigare sau complicitate
la violență în familie dacă au calitatea de membru de familie în raport cu nou-născutul.
Dacă mama aflată în stare de tulburare instigă sau ajută un terț să vatăme sau să ucidă copilul
nou-născut în primele 24 de ore după finalizarea procesului nașterii, autorul va răspunde pentru
omor sau celelalte infracțiuni, iar mama va răspunde pentru instigare sau complicitate la
infracțiunea de ucidere ori vătămare a noului-născut.
Subiectul pasiv – copilul nou-născut ( imediat după tăierea cordonului ombilical ori în
primele 24 de ore după naștere ).
Este necesar ca victima să fie în viață la momentul comiterii activității infracționale chiar
dacă suferea de o bloală incurabilă, o boală genetică, etc.
Pluralitatea de subiecți pasivi ( în ipoteza sarcinii multiple ) atrage reținerea unui concurs
de infracțiuni.

- Elementul material – La alin(1). acțiunea sau inacțiunea prin care se suprimă viața
noului-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore de la finalizarea
procesului nașterii, indifierent de data la care se produce decesul.
31
În cazul săvârșirii aceste infracțiuni, în oricare dintre modalități este obligatorie
efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice a mamei.
- Urmarea imediată – constă în moartea sau vătămarea copilului nou-născut.
- Legătura de cauzalitate – Între acțiunea sau inacțiunea mamei și moartea sau
vătămarea copilului nou-născut trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Legătură de cauzalitate mai trebuie să existe și între nașterea copilului nou-născut și starea
de tulburare a mamei.
Dacă tulburarea a avut alte cauze, nu va exista infracțiune de ucidere ori vătămare a noului-
născut săvârșită de către mama, ci infracțiunea de omor.

Indracțiunea se săvârșește cu intenție directă, indirectă sau praeterintenție.
Când fapta este săvârșită cu intenție, aceasta este una spontană, repentină, formată sub
imperiul stării de tulburare pricinuită de naștere.
Starea de tulburare este o stare quasimaladivă care se situează la limita dintre condiția și
manifestările normalului și iresponsabilului.
Ea presupune existența discernământului care, însă, datorită tulburării este diminuat.
Prin stare se tulburare psihică se înțelege acea formă de disoluție a funcțiilor conștiinței care
depășește prin gravitate și intensitatea ei, tulburarea acceotabilă sdau normal, suportate de către
majoritatea mamelor, instalându-se spontan ca urmare a unor condiții de excepție interbvenite
în procesul nașterii.
Tentativa, deși posibilă, nu este sancționată.
Dacă activitatea de ucidere, deși efectuată în întregime nu a produs rezultatul cerut de lege,
soluția este achitarea mamei noului-născut.
Dacă activitatea de ucidere, deși efectuată în întregime nu a produs rezultatul cerut de lege,
dar a produs o vătămare corporală copilului nou-născut, mama va răspunde peentru infracțiunea
de ucidere ori vătămare a copilului nou-născut în varianta alin(2).
Participantul la tentativa de ucidere ori vătămarea copilului nou-născut săvârșită de către
mamă va răspunde pentru tentativă de omor sau de omor, după caz.

Urmărirea penală se realizează obligatoriu de către procuror.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului.
Pentru fapta de vătămare a noului-născut, competența de soluționare a cauzei în primă
instanță aparține judectoriei.
32
Atât starea de tulburare a mame, cât și starea de nou-năîscut vor fi stabilite prin expertize
medico-legale.
4. Agresiuni asupra fătului.
I. Întreruperea cursului sarcinii.

Definiție: Întreruperea cursului sarcinii săvârșită în vreuna dintre următoarele
împrejurări:
a. În afara instituțiilor medical sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop.
b. De către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-
ginecologioe și drept de liberă practică medicală în acestă specialitate.
c. Dacă vârsta sarcinii a depășit 14 săptămâni.
se pedepsește cu înschisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea
Definiție: Întreruperea cursului sarcinii săvârșită în orice condiții, fără
consimțământul femeii însărcinate se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea
Definiție: Dacă prin faptele de la alin(1) și (2) s-a cauzat femii însărcinate o vătămare
corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi,
iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este la 6 la 12 ani și
interzicerea exercitării unor ddrepturi.
Definiție: Când faptele au fost săvârșite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii se
va aplica și interzicerea exercitării profesiei de medic.
Nu constituie infracțiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de
un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de 24 de săptămâni sau
întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
Obiectul juridic special – este format din relațiile spciale referitoare la viață,
integritatea corporală și sănătatea femii însărcinate, precum și acelea referitoare la viața
produsului de concepție.
Dacă întreruperea cursului sarcinii se produce fără consimțământul femii însărcinate,
atunci obiectul juridic special este complex, obiectul juridic special principal reprezentând
integritatea corporală și sănătate femii însărcinate, iar obiectul juridic special secundar este
reprezentat de libertatea de decizie a femii însărcinate.
Obiectul material – corpul femeii în viață și fătul ( produsul de conceăpție ).
33
Subiectul activ nemijlocit – poate fi, în principiu, orice persoană care prin mijloce
empirice sau nu efectuează în mod ilegal întreruperea sarcinii.
Subiect activ poate fi chiar și un medic ginecolog dacă întreruperea cursului sarcinii nu
se face întro instituție medicală sau într-un cabinet medical de specialitate sau dacă vârsta
sarcinii a depășit 14 săptămâni.
Participația penală – este posibilă sub toate formele sale: autorat, coautorat, instigare
sau complicitate.
Subiectul pasiv – este unul calificat și poate fi doar femeia însărcinată căreia i s-a
provocat în mod ilegal întreruperea cursului sarcinii , o vătămare corporală sau moartea ca
urmare a acțiunii.

- Elementul material – constă într-o acțiunea de întrerupere a cursului sarcinii săvârșită
prin orice mijloce cu consimțământul femeii însărcinate.
Dacă din motive independente de acțiunile avortive, fătul era decedat, atunci nu există
infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii.
- Urmarea imediată – constă în expulzarea fătului, fie uciderea acestuia sau distrugerea
fătului înăuntrul uterului în cazul alin(1) și (2).
În cazul alin(3), urmarea imediată constă în producerea unei vătămări corporale sau în
moartea femeii însărcinate.
- Legătura de cauzalitate – infracțiunea este una de rezultat, între acțiunea/inacțiunea
ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată fiind nevoie să existe
o legătură de cauzalitate.

Fapta se săvârșește cu intenție directă, presupunând atingerea unui anumit scop
( întreruperea cursului sarcinii ).
În cazul alin(3), infracțiunea se produce din culpă, astfel încât, forma de vinovăție în
cazul acestei modalități este praeterintenția.
Actele preparatorii, deși posibile, nu sunt incriminate.
Tentativa este posibilă și se pedepsește în cazul alin(1) și (2) dar numai în aceste cazuri.
Infracțiunea poate îmbrăca și forma infracțiunii continuate prin aplicarea de lovituri
repetate pe o perioadă mai îndelungată de timp în scopul întreruperii cursului sarcinii.
34
vi. Cazua de nepedepsire.
Deși fapta constituie infracțiunie, femeia însărcinată care își întrerupe cursul sarcinii nu
se pedepsește. În schimb, participanții coautori, instigatoiri sau complici vor fi sancționați.

Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține judecătoriei, dar atunci
cnd se cauzează cu intenție depășită, moartea femieii însărcinate, competența de soluționare
aparține tribunalului.
Pentru stabilirea corectă a situației de fapt este necesară efectuarea constatării sau a
expertizei medico-legale pentru a se stabili existența sarcinii, dacă sarcina a fost întreruptă în
evoluția sa, dacă fătul a fost ucis anterior, concomitent ori popsterior manevrelor avortive,
vătămărilșe corporale provocate femeii.
II. Vătămarea fătului.

Definiție: Vătămarea fătului, în timpul nașterii, care a împiedicat instalarea vieții
extrauterine se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Definiței: Vătămarea fătului, în timpul nașterii, care a cauzat ulterior copilului o
vătămare corporală, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare
moartea copilului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Definiție: Vătămarea fătului în timpul sarcinii prin care s-a cauzat ulterior copilului o
vătămare corporală se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca
urmare moartea copilului, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Definiție: Vătămarea fătului săvârșită în timpul nașterii de către mama aflată în stare
de tulburare psihică se sancționează cu pedeapsa de la alin(1) și (2) ale cărei limite se reduc
la jumătate.
Definiție: Dacă faptele de la alin(1)-(4) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
Definiți: Nu constituie infracțiune faptele prevăzute în alin (1), (2), (3) săvârșite de un
medic sau de o persoană autorizată să asiste sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost
săvârșite în cursul actuilui medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei și au fost
făcute în interesul femeii gravide sau a fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului
medical.
Dediniție: Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se
pedepsește.
Obiectul juridic special – este format din relații sociale referitoare la viața, integritatea
corporală și sănătate produsului de concepție.
35
Obiectul material – corpul fătului.

Subiectul activ nemijlocit – poate fi orice persoană, inclusiv mama fătului.
Participația penală – este posibilă sub toate formelșe ei: autorat, coautorat, instigare
sau complicitate.
Subiectul pasiv – este colificat și poate fi numai fătul.
Definiție: Prin făt ( produs de concepție ) se înțelege produsul de concepție din uterul
mamiferelor din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristiuce speciei
și până când se naște.

- Elementul material – constă în acțiunea sau inacțiunea de vătămare a fătului în timpul
nașterii ( de la declanșarea travaliului și până la expulzarea fătului ), astfel încât se
împiedică instalarea vieții extrauterine ( fătul moare până la momentul expulzării și
separării de corpul mamei ).
Condiția esențială pentru existența infracțiunii este ca fapta să se fi săvârșit în timpul nașterii
sau în timpul sarcinii.
- Urmarea imediată – constă în moartea fătului ( alin(1) ), în vătămarea fătului care a
cauzat ulterior copilului o vătămare corporală ( alin(2) ) sau în moartea fătului ( alin(3) ).
- Legătura de cauzalitate – fiind o infracțiune de rezultat este necesară existența
legăturii de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea făptuitorului și rezultatul produs.
iv. Latura subiectiuvă a infracțiunii.

Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă ori din culpă.
Nu interesează mobilul sau scopul urmărit de făptuitor.
Tentativa, deși posibilă, nu se pedepsește.
Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc vătămarea fătului sau moartea
acestuia.
vi. Sancțiuni.
Cauză de inexistență a infracțiunii – nu constituioe infracțiune dacă faptele de la alin(1),
(2) și (3) sunt comise de un medic ori de o persoană autorizată să urmărească sarcina ori să
asiste nașterea, ori de câte ori sunt săvârșite în cursul actului medical cu respectarea prevederilor
specifice profesiei și au fost realizate în interesul gravidei ori a fătului, dar sunt urmare a riscului
inerent exercitării actului medical.
36
Cauza de nepedepsire – vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată
nu se pedepsește.
Când faptele se comit din culpă limitele pedepselor se reduc la jumătate.

Competența de soliționare a cauzei în primă instanță aparține judecătoriei, iar atunci
când se cauzează moartea copilului, competența de soluționare revine tribunalului.
5. Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie.
I. Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificlultate.

Deiniție: Omisiunea de a da ajutoirul necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de
cel care a găsit o persoană a cărei viață, integritate corporală sau sănătate este în pericol și
nu are putința de a se salva se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 1 ani sau amenda.
Definiție: Fapta nu constituie infracțiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar
expune unui pericol grav cu privire la viața, integritatea corporală sau viața sa.
Obiectul juridic special – constă în relații sociale privitoare la necesitatea de a proteja
viața, sănătatea ori integritatea corporală a celor care se află în primejdie și nu se pot salva
singuri.
Obiectul material – este corpul persoanei a cărei viață, sănătate sau integritate
corporală este pus în primejdie.

Subiectul activ nemijloci – orice persoană care este responsabilă penal.
Nu poate fi subiect activ al infracțiunii acela care a pus el însuși victima în pericol sau
cel care are obligația legală să intervină pentru salvarea unei persoane aflate în pericol.
Participația penală – fiind o infracțiune săvârșită prin inacțiune/omisiune fapta nu este
susceptibilă de săvârșire în participație, pluralitatea de făptuitori atrăgând și o pluralitate de
infracțiuni.
Subiectul pasiv – este calificat și poate fi doar acea persoană a cărei viață, sănătate sau
integritate corporală este în primejdie și care nu se poatre salva singură.

- Elementul material – constă în două inacțiuni prevăzute alternativ, respectiv omisiunea
de a da ajutorul necesar ori omisiunea de a înștiința autoritatea.
37
- Urmarea imediată – constă într-o stare de pericol pentru viața, sănătatea sau
integritatea corporală a persoanei aflată în primejdie.
- Legătura de cauzaliutate – între elementul material, omisiunea și urmarea imediată
trebuie să existe o legătură de cauzalitate, legătură care rezultă din materialitatea
faptelor.

Infracțiunea se poate comite cu intenție sau din culpă.
Tentativa nu este posibilă și prin urmare nu se pedepsește.
vi. Sancțiunile infracțiunii.

Fapta nu constituie infracțiune dacă prin acordarea ajutorului, făptuitorul s-ar expune pe
el însuși unui pericol grav privind viața, integritatea corporală ori sănătatea sa.

II. Împiedicarea ajutorului.

Definiție: Împiedicarea intervenției ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un
pericol iminent și grav pentru viața, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se
pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amenda.
I. Obiectul infracțiunii.
Obiectul juridic special – este foarmat din relațiile sociale privitoare la necesitatea de
a proteja viața, sănătatea ori integritatea corporală a celor care se află în primejdie și nu se pot
salva singuri.
Obiectul material – corpul persoanei a cărei viață, integritate corporală sau sănătate
sunt supuse unui pericol iminent și grav.
II. Subiecții infracțiunii.

Subiectul activ nemijlocit – poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile
generale ale răspunderii penale.
Participația penală – este posibilă sub toate formele.
38
Subiectul pasiv – orice persoană aflată într-un pericol iminent și grav pentru viața sa,
integritatea corporală ori sănătatea sa.
III. Latura obiectivă a infracțiunii.

- Elementul material – presupune orice acțiune sau inacțiune de împiedicare a
intervenției ajutoarelor în vederea salvării persoanei.
- Urmarea imediată – constă în sporirea gradului de pericol pentru viața, sănătatea sau
integritatea corporală a persoanei găsite de făptuitor.
- Legătura de cauzalitate – între elementul material, respectiv, acțiunea sau inacțiunea
și urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, lșegătură care rezultă din
materialitatea faptelor.
IV. Latura subiectivă a infracțiunii.

Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
V. Formele infracțiunii.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepsește.
VI. Aspecte procesuale.

Competențșa de soluționare a cauzei în primă instanță aparține judecătoriei.
III. Infracțiuni contra libertății persoanei.
I. Lipsirea de libertate în mod ilegal.

Definiție: Lșipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu
închiasorea de la 1 la 2 ani.
Definiție: Se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflată în
imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apăra.
Definiție: Dacă fapta este săvârșită:
a. De către o persoană înarmată,
b. Asupra unui minor,
c. Punând în pericol sănătatea sau viața victimei,
pedeapsa cu închisoarea este între 3 și 10 ani.
Definițăie: Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea
de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
39
Obiectul juridic special – este reprezentat de relațiile sociale a căror normă de
desfășurare implică ocrotirea libertății fizice a persoanei ( de a se mișca, de a circula, etc., în
limitele admise de lege ).
Infracțiunea are și un obiect juridic complex în cazul formelor agravante, obiectul
juridic special secundar putând fi viața sau sănătatea victiomei.
Obiectul material – este corpul victimei, având în vedere că este știrbită libertatea
fizică a persoanei.

Participația penală este posibilă sub toate formele sale: autorat, coautorat, instigare
sau complicitate.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană, cu considerarea agravantei în cazul minorului
sau persoanei aflată în imposibilitate de a se apăra.
Pluralitatea de victime va atrage reținerea unui conmcurs de infracțiuni de lipsire de
libertate în mod ilegal.

- Elementul materia – se realizează printr-o acțiune sau inacțiune care are drept
consecință lipsirea persoanei de libertatea de mișcare în raport cu propria sa voință.
Prin răpire se înțelege că victima este luată din locul în care se află, de obicei prin violență
fizică sau psihică sau prin alte mijloace frauduloase spre a fi transportată în altă parte împotriva
voinței acesteia.
Acțiunea de lipsire de libertate se poate comite printr-un singur act sau prin mai multe acte
de imobilizare, împiedicare sau reținerea unei persoane de a se mișca, deplasa ori acționa fizic
după voința sa sau de obligare, silire a unei persoane de a se mișca, deplasa ori acționa contrar
voinței sale.
Lipsirea de libertate poate fi totală sau parțială.
Împrejurarea că victimele au reușit să-și asigure scăparea prin fugă nu are relevanță sub
aspectul existenței infracțiunii întrucât faptele se consumaseră deja în momentul în care autorul
a suprimat libertatea de deplasare și acțiune a persoanelor vătămate prin amenințare sau lovire
sau alte mijloace.
Cerința esențială a acțiunii sau inacțiunii ce formează elementul material este ca lipsirea de
libertate să aibă caracter ilegal, adică să nu aibă vreo justificare legitimă ( arestare, reținerea sau
altele de către ogranele de cercetare penală ).
Nu va fi considerată ca având caracter ilegal, fapta părinților care, în dorința de a le asigura
copiilor o educație corspunzătoare, le îngrădesc acestora libertatea de mișcare prin măsuri
proporționale cu scopul urmărit.
În situația în care lipsirea de libertate are caracter legal, fapta nu constituie infracțiune.
40
Uneori, lipsirea de libertate în mod ilegal, este absorbită în mod natural în conținutul altei
infracțiuni și se va reține doar infracțiunea absorbantă ( viol sau tâlhărie ), alteori se va reține
în concurs de infracțiuni dacă lipsirea de libertate este ea însăși mod de săvârșire a altor
infracțiuni ( dacă lipsirea de libertate durează mai mult decât timpul necesar comiterii
infracțiunii scop ).
Lipsirea de libertate trebuie să aibă o anumită durată, deoarece doar astfel se produce
urmarea prevăzută de lege.
Pentru existența infracțiunii nu este necesar ca victima să și conștientizeze că este lipsită de
libertate.
Dacă făptuitorul prin acțiunile sau inacțiunile sale a privat de libertate mai multe persoane
avem atâtea infracțiuni câte victime au fost lezate.
- Urmarea imediată – constă în lipsirea de libertate a victimei, imposibilitatea acesteia
de a se manifesta potrivit voinței sale.
Lipsirea de libertate trebuie să dureze atât cât să rezulte că persoana a fost efectiv
împiedicată a se deplasa și acționa în conformitate cu voința sa.
- Legătura de cauzaliate – Între acțiunea sau inacțiunea făptuitorului și urmarea
imediată trebuie să existe legătură de causalitate.

Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, iar în cazul alin(4) când fapta a avut
ca urmare moartea victimei forma de vionvăție este praeterintenția.
Tentativa este posibilă și se pedepsește în cazul alin(1), (2) și (3).
Lipsirea de libertate în mod ilegal este, prin natura ei, o infracțiune continuă și durează
după consumare până la redarea libertății victimei, situație în care momentul epuizării este acela
în care starea de lipsire de libertate a încetat.

Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar competența de soluționare a cauzei în
primă instanță aparține judecătoriei, cu excepția modalităților agravante ( alin(3) și (4) ) aparține
tribunalului.
II. Amenințarea.
Definiție: Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei

fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa sau a altei persoane, dacă este de natură să-i
păroducă o stare de temere, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă,
41
fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea
care a format obiectul amenjințării.
Definiție: Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Obiectul juridic special – este reprezentat de valorile sociale a căror existență este
legată de libertatea psihică a persoanei.
Obiectul material – Nu avem obiect material, fapt pentru care este considerată o
infracțiune de pericol, adică o infracțiune care crează un pericol potențial pentru persoana vizată.

Subiectul activ nemijlocit – poate fi orice persoană fizică care îndeplinește condițiile
de vârstă și responsabilșitate.
și complicitate.
Subiectul pasiv – poate fi orice persoană care este în măsură să-și dea seama că este
supusă unei forme de constrângere psihică și căreia i se lezează libertatea psihică.

- Elementul material – se realizează printr-o acțiune de amenințare, de insuflare a
temerii că victima va fi supusă unui pericol.
Acțiunea de amenințare se poate realiza prin orice mijloace, respectiv oral, în scris, semne
grafice, simboluri, gesturi sau acte cu asemenea semnificație. Poate să fie explicită sau implicită.
Poate fi adresată direct sau indirect subiectului pasiv și trebuie să îndeplinească următoarele
condiții:
o Să aibă ca obiect săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare
nejustificate ( fapte cauzatoare de prjudicii materiale nu și morale ).
Dacă făptuitorul amenință cu comiterea unei anumite infracțiuni și imediat acesta trece
la săvârșirea faptei, se va reține doar fapta săvârșită care va absorbi infracțiunea de amenințare.
Dacă fapta cu care este amenințată victima se va produce mult mai târziu devine
îndoielnic că ar putea constitui o temere pentru victimă.
Amenințarea cu suportarea acestor consecințe trebuie să aibă un caracter injust, să fie
determinată, iar consecințele să fie iminente sau să se producă în viitorul apropiat.
o Acțiunea de amenințare trebuie să fie îndreptată împotriva persoanei amenințate
ori împotriva unei alte persoane.
o Acțiunea de amenințare să fie serioasă, de natură să alarmeze victima, adică să-
i poată produce acesteia o temere reală, chiar dacă victima n-a fost alarmată.
42
Aptitudinea de alarmare va fi stabilită în concret de la caz la caz în funcție de profilulo
psihic al victimei și modalitatea concretă de comitere a faptei.
- Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de alarmare a victimei.
- Legătura de cauzalitate – între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată trebuie să
existe legătură de cauzalitate.

Fapta se comite cu intenție directă sau eventuală.
În cazul amenințării cu săvârșirea unei infracțiuni nu are relevanță dacă făptuitorul a
luat sau nu hotărârea de a comite acea infracțiune, fiind însă suficient ca făptuitorul să fi avut
reprezentarea că prin fapta comisă va provoca victimei o stare de neliniște, că o va alarma și
urmărește sau acceptă posibilitatea producerii acestei urmări.
Tentativa, deși posibilă, nu se pedepsește.

III. Șantajul.
Definiție: Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva
în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul se
pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Definiție: Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei
fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru
de familie al acesteia în scopul prevăzut la alin(1).
Definiție: Dacă faptele prevăzute în alin(1) și (2) au fost comise în scopul de a dobândi
în mod injust un folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de
la 2 la 7 ani.
Obiectul juridic special principal – este format din relațiile sociale referitoare la
libertatea psihică a persoanei împotriva faptelor susceptibile să îngrădească posibilitatea celui
supus șantajului de a voi și de a dispune liober de acțiunile sale.
43
Obiectul juridic special secundar – constă fie în relațiile sociale ce privesc libertatea
psihică a persoanei, fie în relațiile sociale ce privesc sănătatea și integritatea fizică a acesteia,
fie în relațiile sociale referitoare la patrimoniu.
Obiectul material – De regulă nu avem obiect material, însă, în cazul când șantajul are
loc prin folosirea constrângerii fizice, atunci corpul victimei devine obiect material al
infracțiunii.

Participația penală – este posibilă sub toate formele sale: autorat, coautorat, instigare ;I
complicitae.
Subiectul pasiv – poate fi orice persoan[ care are capacitatea psiho-fizică de a simții
presiunea fizică exercitată asupra sa.
Persoana juridică nu poate fi subiect pasiv al infracțiunii.

- Elementul material - al alin(1) constă în acțiunea de constrângere exercitată asupra
victimei prin care se urmărește determinarea acesteia să dea, să facă, să nu facă sau să
sufere ceva.
A constrânge înseamnă a obliga, a impune cuiva o anumită conduită împotriva voinței sale.
Constrângerea se poate realiza prin violență psihică sau violență fizică.
Pentru existența infracțiunii de șantaj nu este necsar ca partea vătămată să dea inculpatului
ceea ce i s-a cerut, elementele constitutive ale infracțiunii fiind întrunite chiar dacă ceea ce i s-
a cerut nu a fost efectiv dat deoarece șantajul este o infracțiune îndreptată în principal împotriva
libertății morale a persoanei, libertate încălcată prin simplul fapt al constrângerii acesteia să dea,
să facă, să nu facă sau să sufere ceva împotriva voinței sale.
În cazul în care făptuitorul pretinde concomitent cu exercitarea constrângerii ca victima să-
i dea un bun mobil va răspunde pentru infracțiunea de tâlhărie și nu de șantaj.
Pentru forma de la alin(2), elementul material constă în acțiunea de amenințare cu darea în
vileag a unei fapte reale sau imaginare compromițătoare pentru persoana amenințată sau un
membru al familiei sale.
- Urmarea imediată – constă în știrbirea libertății victimei care nu mai poate acționa
conform propriei voințe creândui-se.
- Legătura de cauzalitate – între acțiunea de constrângere sau amenințare și urmarea
imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși săvârșirea faptei ( ex
re ).
44
Șantajul se săvârșește numai cu intenție directă calificată prin scop.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepsește.

Competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei.
IV. Hărțuirea.
Definiție: Fapta celui care, în mod repetat, urmărește fără drept sau fără un interes
legitim o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă, sau alte locuri frecventate
de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 6
luni sau cu amendă.
Definiție: Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere
la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane se pedepsește
cu închisoarea de la 1 lună la 3 luni sau amenda, dacă fapta nu constituie o altă infracțiune
mai gravă.
Obiectul juridic special – îl constituie relațiile referitoare la libertatea psihică a
victimei.
Obiectul material – Nu avem obiect material.

Subiectul activ nemijlocit – poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legale
ale răspunderii penale.
și complicitate.
Subiectul pasiv – poate fi orice persoană care are capacitate psiho-fizică de a simții
presiunea psihică exerictată asupra sa.
Persoana juridică nu poate fi subiect pasiv.
Pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea pluralității de infracțiuni ( atâtea
infracțiuni câte persoane au fost hărțuite ).
45
- Elementul metarial – constă în acțiunea de urmărire a persoanei sau de supraveghere
a locuinței, locului de muncă sau a altor locuri frecventate de ea.
Pentru existența infracțiunii se cere întrunirea cerințelor esențiale:
o Fapta să se comită în mod repetat ( de cel puțin 2 ori )
o Fapta să se comită fără drept ori fără interes legitim.
- Urmarea iomediată – constă în starea de temere indusă victimei și în îngrădirea
libertății psihice a victimei de a acționa potrivit voinței sale.
- Legătura de cauzalitate – între acțiune și urmarea imediată trebuie să existe legătură
de cauzalitate.

Fapta se poate comite numai cu intenție directă.
Actele pregătitoare și tentativa sunt posibile dar nu se pedepsesc.
Infracțiunea de hărțuire poate fi reținută în concurs cu infracțiunea de violare a vieții
private dacă pe lângă supravegherea repetată a locuinței persoanei vătămate, făptuitorul
fotografiază, captează ori înregistrează, fără drept imagini ale persoanei aflate în locuință.

Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
IV. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.
I. Violul.
Definiție: Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând
de această stare se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
Definiție: Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală comise în condițiile alin(1).
46
Definiție: Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interziocerea exercitării unor
drepturi atunci când:
a. Victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului.
b. Victima este rudă în linie directă, frate sau soră.
c. Victima este un minor.
d. Fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
e. Fapta a avut ca urmare vătămarea corporală.
f. Fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
Definiție: Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Obiectul juridic special – este reprezentat de relațiile sociale referitoare la libertatea
sexuală a fiecărei persoane de a întreține relații sexuale după propria sa voință.
Obiectul juridic secundar - este reprezentat de relațiile sociale referitoare la dreptul la
viață sau integritate corporală sau sănătate al victimei.
Obiectul material – este reprezentat de corpul persoanei în viață asupra căreia se săvârșesc
actele cu caracter sexual.

Subiectul activ nemijlocit – orice persoană indiferent de sex.
În cazul anumitor agravante, violul prezintă și un subiect activ calificat ( alin(3) lit.a și lit.b ).
Participația penală – este posibilă sub toate formele sale: autorat, coautorat, complicitate
și instigare.
Pluralitatea subiectului activ constituie circumstanță agravantă ( alin(3) lit.f ).
Subiectul pasiv – poate fi orice persoană.
În cazul anumitor forme agravante putem avea și subiect pasiv calificat ( alin(3) lit.a, lit.b
și lit. c ).

- Elementul material – constă într-o acțiune sub forma unui raport sexual, act sexual de
orice natură, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu o persoană.
Prin raport sexual se înțelege acea conjuncție a sexelor în care organul bărbătesc pătrunde
în organul corespunzător al femeii, chiar dacă actul nu a continuat până la finalizarea condițiilor
care pot realiza procreația.
Prin act sexual de orice natură ce se comite în cadrul infracțiunii de viol se înțelege orice
modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra
sexului între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de
imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința.
47
Legiuitorul a reținut numai actele de penetrare vaginală sau anală, actele de penetrare bucală
cu alte oblicete decât organul sexual nefiind considerate a constitui elementul material al
infracțiunii de viol ( acestea constituind elementul constitutiv al infracțiunii de agresiune
sexuală ).
Cerința esențială a elementului material presupune ca actul sexual să fie realizat prin
constrângere fizică sau morală, prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra ori de a-
și exprima voința sau profitând de această stare a victimei.
Constrângerea trebuie să preceadă sau să fie concomitentă cu actul sexual.
Nu interesează dacă satarea de imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința se
datorează acțiunii făptuitorului sau altor cauze.
- Urmarea imediată – constă într-o atingere adusă libertății sexuale a victimei.
- Legătura de cauzalitate – Infracțiunea de viol fiind o infracțiune de rezultat, între
acțiunea ce constituie elementul material și urmarea imediată trebuie să existe legătură
de cauzalitate.

Fapta se comite cu intenție directă.
În varianta în care făptuitorul profită de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și
exprima voința, el trebuie să fi cunoscut această stare de neputință a victimei și să fi profitat
efectiv de ea.
Eroarea asupra stării victimei va înlătura existența infracțiunii.
În cazul agravantei ce are ca urmare moartea victimei, forma de vinovăție este
praeterintenția, deoarece față de rezultatul foarte grav produs, făptuitorul a acționat din culpă.
Actele preparatorii nu se pedepsesc.
Tentativa este posibilă și se pedepsește doar pentru modalitățiile prevăzute la alin(1), alin(2)
și alin(3).
Se consideră tentativă de viol exercitarea actelor de constrâmgere, punerea victimei în
imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința în vederea întreținerii actului sexual, dar
actul sexual nu are loc din motive independente de voința făptuitorului.

Pentru fapta prevăzută la alin(1) și (2) acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate. Lipsa plângerii peralabile ori retragerea acesteia înlătură
răspunederea penală.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, competența de soluționare revine tribunalului,
iar urmărirea penală este efectuată de către procuror.
48
V. Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private.
I. Violarea de domiciliu.
Definiție: Pătrunderea fără drept în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință
sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori
refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amenda.
Definiție: În cazul în care fapta este săvârșită de către o persoană înarmată, în timpul
nopții ori prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
amenda.
Domiciliul este, în mod obișnuit, spațiul fizic determinat unde o persoană își desfășoară
viața privată sau de familie ( locuință, cameră de hotel, mansardă, etc. ).
Obiectul juridic special – îl constituie sfera de relații sociale a căror existență și
securitate sunt condiționate de asigurarea libertății persoanei de a-și desfășura viața privată într-
un loc ales în mod liber, la adăpost de intervențiile abuzive ale altora.
Având în vedere modalitățile de săvârșire a faptei, pot fi încălcate și alte relații sociale
ocrotite de lege ( făptuitorul folosește violența împotriva persoanei care se opune ).
Dacă actele de violență sunt îndreptate împotriva unor bunuri sunt încălcate și relațiile
sociale care se referă la patrimoniul persoanei vătămate.
În aceste situații fiind fapte distinct incriminate se aplică regulile concursului de
infracțiuni între violarea de domiciliu și cealaltă infracțiune săvârșită.
Obiectul material – nu există obiect material.

Subiect activ nemijlocit – poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale
ale răspunderii penale.
Participația penală – este posibilă în toate formele sale: coautorat, autorat, complicitate
sau instigare.
Subiectul pasiv – este persoana care folosește domiciliul ori reședența, indiferent dacă
este proprietarul sau posesorul ei, având drept să permită sau să refuze intrarea sau rămânerea
în domiciliu a unei persoane.

- Elementul material – se poate realiza prin două modalități:
49
Fie prin acțiunea de a pătrunde fără drept într-o locuință, încăpere, dependință sau loc
împrejmuit ținând de aceasta, fie prin acțiunea de a refuza părăsirea locuinței sau a celorlalte
locuri menționate la cererea persoanei care le folosește.
Pătrunderea trebuie să fie efectivă cu întreg corpul.
Va exista, însă, pătrundere atunci când autorul aflat licit într-un imobil intră fără drept
într-o încăpere locuită de o altă persoană.
Pătrunderea poate avea loc prin constrângere, amăgire, pe față sau pe ascuns, în prezența
sau în lipsa victimei.
Totodată, pătrunderea trebuie să se facă fără drept, în mod abuziv, fără a exista o
justificare legală.Pătrunderea trebuie să se facă fără consimțământul persoanei care le folosește.
Consimțământul, pentru a fi valabil, trebuie să emane de la o persoană responsabilă și
care are dreptul de a îngădui sau a interzice intrarea altei persoane în locuință.
Ori de câte ori, violarea de domiciliu se comite în scopul săvârșirii unei alte infracțiuni
se va reține un concurs de infracțiuni, cu excepția cazurilor când pătrunderea în locuință în
vederea furtului sau tâlhăriei se realizează prin violare de domiciliu sau de sediu profesional
( în acest caz se va reține doar infracțiunea de furt calificat sau tâlhărie calificată ).
Pentru existența infracțiunii în cea de a doua modalitate ( refuz de părăsire a locuinței ),
se cere în primul rând prezența făptuitorului în locuință sau celelalte locuri enumerate. Nu
interesează cum a pătruns în acel loc făptuitorul.
Trebuie să existe și o cerere adresată făptuitorului de a părăsi locuința sau celelalte locuri
enumerate în care se află.
Cererea trebuie să fie expresă, categorică, să exprime fără niciun dubiu voința celui care
o formulează ca făptuitorului să părăsească locuința.
- Urmarea imediată – constă în săvârșirea oricăreia dintre cele două acțiuni ale
infracțiunii ce produce o încălcare a libertății persoanei de a-și desfășura viața privată
în conformitate cu voința sa.
- Legătura de cauzalitate – între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată trebuie să
existe legătură de cauzalitate.

Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, culpa nefiind posibilă.
Actele pregătitoare și tentativa, deși posibile, nu se pedepsesc.
În ambele modalități de săvârșire, violarea de domiciliu este o infracțiune instantanee,
adică ea se produce în momentul pătrunderii fără drept în locuință sau în momentul refuzului
părăsirii acesteia.
Dacă prezența făptuitorului în domiciliul pe care l-a violat se prelungește în timp,
violarea de domiciliu devine o infracțiune continuă, ceea ce duce și la un moment al epuizării
acesteia, epuizare ce are loc în momentul în care făptuitorul părăsește domiciliul violat.
50
Pentru ambele forme ale infracțiunii, cât și pentru forma calificată de la alin(2), acțiunea
penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Retragerea plângerii
prealabile sau împăcarea înlătură răspunderea penală.
51
Materialul va continua cu ultimul curs din datele de
15.01.2022 și 16.01.2022
2.
52

Drept Penal. Partea Specială Sem.1 An 2021 (Fără Ultimele Două Cursuri)

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Penal. Partea Specială Sem.1 An 2021 (Fără Ultimele Două Cursuri)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Penal.

Materialul ce va urma a fost pregătit utilizând cartea doamnei profesor Victoria

- Definițiile ( articolele din Codul Penal. Partea Specială ) cu culoarea portocalie.

- Subtitlurile lecțiilor și părțile cele mai importante cu culoarea mov.

- Trăsăturile caracteristicile și derivatele acestora cu culoarea albastră.

I. Obiectul infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală I ).

II. Subiecții Infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală II ).

V. Formele infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală II ).

VI. Modalitățile infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală II ).

VII. Sancțiunile infracțiunii ( vezi sinteză Drept Pneal. Partea Generală II ).

VIII. Aspecte procesuale.

1. Infracțiuni contra vieții.

iii. Conținutul constitutiv al infracțiunii.

Latura obiectivă a infracțiunii.

- Elementul material – se realizează de obicei printr-o acțiune de ucidere care îmbracă

Violența caracteristică a acțiunii de agresivitate poate fi materială sau psihică. Uciderea

- Urmarea imediată – constă în moartea victimei neavând relevanță dacă moartea a

Între activitatea de ucidere desfășurată de făptuitor și moartea victimei trebuie să existe un

Existența raportului de cauzalitate nu impune în mod necesar ca acțiunea sau inacțiunea

Există raport de cauzalitate și responsabilitatea făptuitorului pentru infracțiunea de omor în

Latura subiectivă a infracțiunii.

iv. Formele infracțiunii.

Infracțiunea de omor fiind o infracțiune comisivă și intenționată este susceptibilă de

Tentativa la infracțiunea de omor se edepsește și poate fi întâlnită sub toate modalitățile.

Infracțiunea de omor constituie forma tip a acțiunii de ucidere și poate fi săvârșită în

vi. Sancțiuniile infracțiunii.

Pentru săvârșirea infracțiunii de omor, legiuitorul a prevăzut o pedeapsă principală cu

vii. Aspectele procesuale ale infracțiunii.

Urmărirea penală se realizează obligatoriu de către procuror, iar judecata în primă

i. Omorul săvârșit cu premeditare.

ii. Omorul din interes material

v. Omorul săvârșit de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de

vi. Omorul săvârșit asupra a două sau mai multe persoane.

vii. Omorul asupra unei femei gravide.

viii. Omorul săvârșit prin cruzimi.

Formele infracțiunii de omor calificat.

Aspecte procesuale referitoare la omorul calificat.

III. Uciderea la cererea victimei.

- Elementul material – se realizează printr-o acțiune sau inacțiune de ucidere a persoanei

iv. Latura subiectivă a infracțiunii.

v. Forme ale infracțiunii.

IV. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii.

ii. Subiecții infracțiunii.

iii. Latura obiectivă a infracțiunii.

iv. Latura subiectivă a infracțiunii.

V. Uciderea din culpă.

iii. Latura obiectivă a infracțiunii.

iv. Latura subiectivă.

vi. Modalitățiile infracțiunii.

viii. Aspecte procesuale.

2. Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății.

I. Loviri sau alte violențe.

ii. Subiecții infracțiunii.

iii. Latura obiectivă a infracțiunii.

vii. Aspecte procesuale.

ii. Subiecții infracțiunii.

iii. Latura obiectivă.

o punerea în primejdie a vieții persoanei - când făptuitorul a creat prin activitatea

- Legătura de cauzalitate – Între acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material

iv. Latura subiectivă a infracțiunii.

vii. Aspecte procesuale.

III. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

ii. Subiecții infracțiunii.