Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Catedra ,,Comunicații’’
Lucrare Practica Nr 1
Chișinău 2021
Rutările adaptive sunt algoritmi (protocoale) de telecomunicație care servesc
în Internet legăturii între rutere îndepărtate, nevecine. Rutarea adaptivă este
denumită frecvent și rutare dinamică. Ele nu se concentreză pentru aceasta spre
drumul cel mai scurt (dintre rutere), ci se orientează spre alte mijloace cum sunt
caracteristicile de rețea, folosind-se de metode, cum ar fi:
Evitarea de controale inutile în rețele
Utilizarea de legături cât mai stabile
Protocoalele de rutare sunt folosite pentru a facilita schimbul de informații între
rutere. Protocoalele de rutare adaptivă permit ruterelor să facă schimb de informații
în mod adaptiv, despre rețele de legătură distanțate (nevecine) și să plaseze
automat informațiile utile în tabele de rutare.
Procesul de actualizare a tabelelor de rutare a ruterelor
Protocoalele de rutare adaptivă determină cea mai bună cale de legătură
(comunicare) pentru fiecare rețea, care este apoi adăugată în tabelul de rutare. Unul
dintre beneficiile (avantaje) primare la utilizarea unui protocol de rutare adaptivă
este faptul că schimbul de informații dintre rutere are loc ori de câte ori există o
schimbare în topologie. Acest lucru permite ruterelor de a învăța în mod automat
despre apariția de noi rețele de legătură și, de asemenea, de a învăța să găsească căi
alternative, atunci când există (apare) un eșec în rețeaua curentă . Este această
capacitate și unul din motivele pentru care s-a dat numele de rutare adaptivă.
Protocoale de rutare
Protocoalele de rutare dinamică (adaptivă) au fost utilizate în rețele de
calculatoare de la începutul anilor 1980. Prima versiune a protocolului de rutare
dinamică RIP a fost lansat în 1982, dar unele elemente din algoritmii de bază a
acestui protocol au fost utilizate pe ARPANET încă din 1969.
Rețelele de telecomunicație au evoluat și au devenit mai complexe, ceea ce a dus la
apariția noilor protocoale de rutare.
Odată cu apariția a mai multor dispozitive care au nevoie de o adresă IP, spațiul de
adrese IPv4 este aproape epuizat. Astfel, a apărut IPv6. Pentru a sprijini
comunicarea bazată pe IPv6, au apărut noi versiuni de protocoale de rutare.
Scopul protocoalelor de rutare dinamică (adaptivă)
Un protocol de rutare este un set de procese, algoritmi și mesaje, care sunt utilizate
pentru a face schimb de informații de rutare pentru a actualiza tabelul de rutare,
care la rândul sau, în funcție de protocol, alege ruta optimă de legătură.
Căutarea drumului optim duce la crearea unei tabele de rutare, care conține adresa
rețelei și masca de rețea, adresa următorului ruter și/sau interfața de ieșire pentru
destinația respectivă, precum și metrica și distanța administrativă. Rețelele sunt
plasate în tabela de rutare în ordinea descrescătoare a măștii de rețea (de la rețele
mai mici la rețele mai mari), iar ruterul le parcurge liniar. Metrica și distanța
administrativă sunt cele două metode de diferențiere între diferitele rute către
aceeași destinație. Distanța administrativă face diferența între diferitele tipuri de
rute (statice, dinamice și direct conectate). Felul în care se calculează metrica
diferă de la un protocol de rutare la altul, însă în general sunt incluse informații ca
întârzierea, lărgimea de bandă, distanța, cantitatea de trafic. Metrica este relevantă
doar pentru rute generate de același protocol de rutare, de aceea are o importanță
mai mică decât distanța administrativă.
Oferă o întreținere mai ușoară a tabelelor de rutare în rețele mai mici, care
nu sunt de așteptat să crească în mod semnificativ.
Utilizarea unui singur traseu implicit, folosit pentru a reprezenta o cale
către orice rețea care nu are o coincidență mai specifică, cu un alt traseu
în tabelul de rutare.
Dezavantajele rutării statice
Configurarea și întreținerea este foarte anevoioasă.
Configurarea este predispusă la erori, în special în rețelele de scară largă.
Intervenția administrativă este necesară pentru menținerea și schimbarea
informației de rutare.
Nu este potrivită pentru rețele mari.
Necesită cunoașterea completă a întregii rețele pentru implementarea
potrivită.
Rutare dinamică
Rutare statică
(adaptivă)
Scopul algoritmului
La baza protocolului bazat pe vectori de distanță este algoritmul. Algoritmul este
folosit pentru a calcula cele mai bune căi și apoi de a trimite aceste informații la
vecini. Un algoritm este o procedură pentru realizarea unei anumite sarcini,
pornind de la o stare inițială dată și se termină într-o stare finală definită. Diferite
protocoale de rutare utilizează algoritmi pentru a instala diferite rute în tabelul de
rutare, trimite actualizări la vecini, și să ia decizii pentru determinarea căii
optimale.
Algoritmul utilizat pentru protocoalele de rutare definește următoarele procese:
Avantaje Dezavantaje