1.

1 Rolul şi importanţa metodei de analiză exergetică a proceselor termice

Una din preocupările cele mai vechi priveşte obţinerea de energie utilizabilă şi stabilirea mijloacelor de folosire a acesteia. Atât timp cât domeniile de
activitate nu erau prea diverse, aceste probleme se rezolvau cu mijloace rudimentare, empirice. În măsura în care a apărut necesară extinderea domeniilor de
activitate şi mai ales în urma dezvoltării tehnologiei, necesarul de energie a crescut rapid, atât cantitativ, cât şi ca diversitate a formelor de energie. Au trebuit să
se cunoască în profunzime tehnicile producerii, distribuirii şi consumării de energie pentru a se putea rezolva probleme tot mai numeroase şi mai dificile care
apăreau în aceste domenii.
Printre problemele spinoase ce au căpătat o importanţă din ce în ce mai mare, se numără cele referitoare la eficacitatea proceselor utilizate precum şi
cele referitoare la pierderile legate de aceste procese, ajungând în ultimă instanţă în prim planul preocupărilor în acest domeniu.
Ca urmare a preocupărilor în domeniile producerii de energie şi efectuării de transformări energetice s-a conturat şi fundamentat noţiunea de randament,
noţiunea cu conţinut foarte larg şi cu posibilităţi de aplicare extrem de variate.
În practică, rezultatele au arătat că, procesele în care intervin unele forme de energie, cum ar fi energia mecanică, electrică, hidraulică, etc., se esfăşoară
cu randamente relativ mari, în timp ce unele procese în care intervin alte forme de energie, cum sunt energia internă şi căldura, se desfăşoară cu randamente
mult mai reduse.
În interpretarea clasică primul principiu al termodinamicii, care pleacă de la existenţa diferitelor forme de energie, se rezumă doar la a stabili caracterul
conservativ al energiei. Limitarea posibilităţilor de efectuare a unor transformări energetice nu este luată în considerare în această lege, şi apare astfel
necesitatea reală a menţinerii randamentelor acestor procese de valori reduse, chiar în condiţiile ideale.
Astfel, acestea apar ca şi consecinţe ale caracterului exclusiv cantitativ al primului principiu al termodinamicii, în cadrul căruia, nu se face nici o
deosebire de ordin calitativ, între diferitele forme de energie existente.
În esenţă, pricipiul al doilea al termodinamicii face diferenţierea calitativă a formelor de energie. Ca şi consecinţe ale acestei diferenţieri apar
dificultăţile legate de realizarea unor procese, limitarea şi chiar imposibilitatea efectuării unor tranformări energetice şi astfel, se explică şi randamentele reduse
ce caracterizează unele procese termoenergetice.
Energia consumată într-un proces şi care nu se regăseşte ca efect util, capătă implicit caracterul de pierdere de energie, sau în lumina primului principiu
al termodinamicii, ţinând seama de caracterul conservativ al energiei, aceasta nu se poate pierde. Mergând şi mai departe cu raţionamentul, cauzele şi
localizarea în instalaţii a pierderilor de energie, stabilite numai pe baza primului principiu al termodinamicii, conduc în general la concluzii care nu corespund
realităţii.
Aceste aspecte sunt consecinţele caracterului limitat al principiului întâi al termodinamicii şi nu trebuie să se comită eroarea de a omite că valabilitatea
generală a legii conservării energiei se referă în exclusivitate la aspectul cantitativ al proceselor energetice.
În prezent, metoda cea mai utilizată, de analiză şi de calcul al proceselor şi instalaţiilor termice are la bază bilanţul de energie şi randamentul termic, care
la rândul lor sunt concepte rezultate din primul principiu al termodinamicii. În consecinţă, analizele şi calculele efectuate în cadrul acestei metode prezintă
inconvenientele şi lacunele caracteristice aplicării exclusive a acestei legi.
Obţinerea de concluzii şi rezultate corecte în studiul proceselor şi instalaţiilor termice este condiţionată de analiza completă a acestora, analiză care
impune considerarea simultană a :
- cantităţilor de energie care intervin;
- caracteristicilor calitative ale acestor energii;
- condiţiilor de desfăşurare a proceselor.
 Analiza cantitativă, care constă în realizarea bilanţului de energie şi determinarea randamentului termic, rezolvă doar aspectele legate de primul
principiu al termodinamicii. Concluziile ce privesc perfecţiunea termodinamică nu rezultă decât în subsidiar, unele din aceste concluzii fiind însă alterate şi
conduc uşor la interpretări eronate.
Analiza calitativă se bazează pe capacităţile de transformare diferite ale diverselor forme de energie folosite, precum şi pe ireversibilitatea proceselor şi
rezolvă aspectele legate de cel de-al doilea principiu al termodinamicii (cauzele şi mărimile pierderilor, eficacitatea proceselor etc.)
Analiza completă şi obţinerea de rezultate corecte în ceea ce priveşte procesele termice, impune prin urmare, aplicarea simultană a ambelor principii ale
termodinamicii.
Datorită mai ales a posibilităţilor de utilizare a unor mărimi de calcul intuitive, aplicarea în lucrările tehnice a primului principiu al termodinamicii nu
prezintă dificultăţi deosebite, însă aplicarea celui de-al doilea principiu al termodinamicii a fost mult împiedicată de dificutăţi derivate mai ales din caracterul
abstract al mărimii de calcul care este, entropia.
Analiza entropică permite studierea completă a proceselor termodinamice. Deşi este cunoscută demult, această metodă nu a capătat totuşi o răspândire
prea largă, deoarece trebuie să fie aplicată în paralel cu metoda bilanţurilor de energie. Este totuşi o metodă foarte laborioasă şi poate cel mai important
inconvenient al acesteia este că atât analiza în sine, cât şi rezultatele şi concluziile obţinute, prezintă caracterul profund abstract, imprimat de entropie.
Este un fapt cunoscut că metoda de analiză entropicăm de altfel complet pusă la punct şi prezentată sub diferite variante, adaptate unor domenii diferite,
a rămas un mijloc de analiză şi de calcul utilizat rareori şi aproape în exclusivitate în domenii restrânse. Folosirea curentă a acestei metode în activitatea tehnică
nu s-a generalizat din motivele precizate anterior.
Necesitatea de a dispune de o metodă corectă şi completă de analiză şi de calcul a proceselor termoenergetice, metodă care să îndeplinească condiţiile
impuse de necesităţile tehnice (simplă, sigură, corectă, intuitivă) a condus la metoda de analiză exergetică.
În baza noţiunilor şi mărimilor definite anterior, cum ar fi energia liberă şi entalipia liberă, s-au definit conceptele exergie şi anergie.
Avantajele pe care le prezintă aceste mărimi rezultă dinfaptul că ele sunt definite ca o consecinţă a primelor două principii ale termodinamicii. Ca
urmare, prin structura lor, aceste mărimi includ şi exprimă atât caracterul conservativ al energiei, cât şi capacitatea de transformare caracteristică fiecărei energii
în parte.
Numeroase aspecte legate de procesele termoenergetice se clarifică şi devin mai uşor de înţeles, datorită caracterului intuitiv al exergiei şi mărimii
complementare, anergia. În acest mod, însăşi formularea celui de al doilea principiu al termodinamicii, devine mai clară şi mai accesibilă înţelegerii.
În acelaşi timp, aşa numita pierdere de energie care intervine în procesele termoenergetice, apare în realitate ca o pierdere de exergie, care se trasnformă
în anergie. Luând în considerare caracterul neconservativ al exergiei, pierderea acesteia nu mai apare ca un nonsens, ci ca o realitate nedorită.
În comparaţie cu alte forme de energie, exergia ocupă o poziţie deosebită, determinată de capacitatea nelimitată de transformare energetică care o
caracterizează. De asemeni, energia cerută de consumatori, energie utilizabilă, este chiar exergia. Aceasta face ca, din energiile cu care se lucrează în tehnică,
doar exergia să aibă valoare economică.
În cadrul calculelor exergetice, apare evidentă influenţa mediului ambiant asupra condiţiilor de desfăşurare a proceselor termoenergetice şi asupra
posibilităţilor de valorificare a energiei.
Legătura dintre ireversibilitatea proceselor şi pierderilor de exergie permite determinarea reală atât a cauzelor cât şi a mărimilor pierderilor în instalaţiile
termice.
Caracteristica esenţială a metodei de analiză exergetică a proceselor termice rezultă din aplicarea simultană şi implicită atât a principiului întâi cât şi a
pricipiului doi al termodinamicii, astfel că în cadrul acestei metode se ţine seama în acelaşi timp de caracterul conservativ al energiei, de capacităţile de
transformare a energiilor cu care se lucrează, de ireversibilitatea proceselor şi de starea mediului ambiant.
 Din aceste caracteristici derivă avantajele multiple şi importante pe care le prezintă această metodă. Fără a fi necesar să se mai recurgă la laborioasa şi
abstracta analiză entropică, rezultatele obţinute orientează în mod just spre adevăratele cauze ale pierderilor, punând în evidenţă, în acelaşi timp posibilităţile şi
limitele reale de perfecţionare a proceselor şi instalaţiilor termice.
Asta nu înseamnă că prin introducerea metodei de analiză exergetică a proceselor termice, celelalte metode, ca bilanţul de energie şi analiza entropică şi-
ar pierde locul pe care îl ocupă în prezent. Aceste metode vor rămâne în continuare, dar analiza exergetică apare ca o valoroasă metodă complementară ce poate
umple un gol care, mai ales în ultimul timp, s-a făcut din ce în ce mai resimţit.
Aparentele dificultăţi de aplicare a acestei metode, considerăm că sunt doar dificultăţi care ţin de rutină.
În cazul metodelor exergetice de analiză şi de calcul, odată efortul de iniţiere depus, odată atins stadiul de utilizare a exergiei şi anergiei cu aceeaşi
abilitate ca de exemplu a entalpiei, se constată că aplicarea acestei metode nu prezintă dificultăţi mai mari decât metodele uzuale în prezent şi care sunt bazate
pe bilanţul de energie.
Pentru aceste motive şi ţinând seama de avantajele importante pe care le prezintă, se explică de ce metoda exergetică de analiză a proceselor termice,
deşi relativ recentă, a căpătat o răspândire destul de mare în anumite domenii ale tehnicii.
În ce priveşte procesele termoenergetice, obiectivul esenţial se cristalizează în preocuparea de a reduce cât mai mult pierdeerile de exergie. Anularea
acestora este însă tehnic imposibilă iar reducerea lor la valoarea minimă realizabilă este neeconomică, deoarece, ca în orice domeniu al tehnicii, pierderile de
exergie scad asimptotic cu creşterea eforturilor tehnice şi economice. (fig.1.1)

Fig.1.1. Influenţa pierderilor de exergie ,

asupra investiţiilor variabile Iv

Într-un anumit stadiu, soluţia optimă, la care corespund cheltuielile totale minime, este caracterizată de o anumită pierdere de exergie. Optimizarea
soluţiilor necesită o analiză complexă tehnico-economică, în care elementele de bază sunt investiţiile fixe, investiţiile variabile I v, care cresc cu micşorarea
pierderilor de exergie , costul energiei primare consumate, care creşte cu pierderile de exergie şi celelalte cheltuieli de exploatare, care în general nu depind de
pierderile de exergie (fig.1.2).
 Fig.1.2. Optimizarea soluţiei în funcţie de pierderile exergetice, :
C- cheltuieli; Iv – investiţii variabile; Ce – costul energiei primare consumate;
Ctot – cheltuieli totale; opt – pierdere de exergie corespunzătoare soluţiei optime

De regulă, acest calcul care cuprinde un număr mare de ecuaţii, formând de cele mai multe ori un sistem nedeterminat, se efectuează prin metoda
iteraţiei. În cazul instalaţiilor complexe, formate din mai multe părţi, în care se desfăşoară diferite procese, este util să se efectueze câte un calcul de optimizare
de ansamblu. Evident, în cazul instalaţiilor mari şi complicate, aceste operaţii devin foarte laborioase şi este necesară prelucrarea computerizată a datelor.
Metoda exergetică constituie un mijloc modern de analiză şi de calcul a proceselor şi instalaţiilor termice.