UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5

CONCURENŢA, CONCURENŢA PERFECTĂ, CONCURENŢA

IMPERFECTĂ

După ce veţi studia aceasta unitate de învăţare veţi putea înţelege:

 Care este rolul concurenţei în funcţionarea pieţei

 Diversitatea pieţelor contemporane
 Modelul pieţei cu concurenţă perfectă şi importanţa cunoaşterii acestuia
 Care sunt trasaturile pietelor cu structura de monopol, oligopol si monopolistică si conditiile
de optim pentru un producator al carui obiectiv il reprezinta maximizarea profitului

5.1. Concurenţa
5.2. Diversitatea pietelor contemporane
5.3. Piaţa cu concurenţă perfectă
5.4. Monopolul
5.5. Oligopolul
5.6. Concurenţa monopolistică

5.1 Concurenţa

Piata este instituţia centrală în jurul căreia gravitează viaţa economică, iar concurenta
reprezinta o trasatura definitorie a pietei. Productia si consumul sunt influentate de piata, de
mecanismul concurential, de nivelul si dinamica preturilor.
Concurenta reprezintă un comportament specific interesat al unor subiecţi de
proprietate care, pentru a-şi atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperare şi confruntare cu
ceilalţi. Ea este o manifestare a liberei iniţiative.

Trăsături ale concurenţei

 In concurenţă fiecare acţionează din interes. De exemplu, cumpărătorul cauta vânzătorii cu
preţul cel mai mic, calitatea cea mai bună, condiţiile de livrare a bunurilor de consum şi
factorilor de producţie cele mai favorabile etc. Vânzătorii se întrec între ei pentru a atrage
cumpărători cât mai mulţi, cu forţă economică ridicată, stabili în achiziţii, receptivi la preţ şi
alte favorabilităţi.
 Premisa existenţei concurenţei este libertatea preţului. Pretul reprezintă cantitatea de monedă
pe care cumpărătorul este dispus şi o poate oferi producătorului (vânzătorului) în schimbul
bunului pe care acesta îl prezintă pe piaţă.

Concurenta este esentiala intr-o economie deoarece permite diversificarea ofertei,

reducerea preturilor si mai buna satisfacere a nevoilor consumatorilor. In acelasi timp, ea
conduce la diferentierea producatorilor, avatajandu-i pe cei mai intreprinzatori si eliminandu-i pe
cei imobili, care ignora semnalele pietei. Asigurand o relatie directa intre actiune, risc,
performanta, concurenta permite formarea unor comportamente rationale si responsabile.
În toate ţările sunt în vigoare reglementări juridice privind regulile desfăşurării
concurenţei, sancţiunile care se aplică celor care le încalcă, organismele abilitate să o
supravegheze şi să aplice măsurile punitive. În lipsa supravegherii şi reglementării, concurenţa se
poate autodistruge.

1
5.2. Diversitatea pieţelor contemporane

Pietele se pot structura in functie de:

 bunurile sau serviciile care formează obiectul tranzacţiilor(piata bunurilor de consum,
piata muncii, piata monetara, piata valutara etc);
 spaţiul economic de provenienţă al agenţilor cererii şi ofertei şi influenţei pe care o
exercită asupra activităţii economice (pieţe locale, pieţe regionale, piaţă naţională, piaţă
mondială).
 volumul tranzacţiilor (pieţe dispersate, pieţe concentrate);
 gradul de informare a agenţilor economici (pieţe transparente, respectiv opace);
 modul de acces pe piaţă (pieţe libere, pieţe reglementate şi pieţe intermediate); 
 forţa economică a participanţilor (pieţe atomizate şi molecularizate);
 capacitatea pieţei de a reacţiona la schimbările din economie (fluide şi rigide);
 respectarea legislaţiei, a cutumelor şi normelor de derulare a tranzacţiilor şi concurenţei
(loiale şi neloiale);
 factorul timp ( piete la vedere şi piete la termen);
 modul în care funcţionează (piaţa cu concurenţă perfectă şi pură, pieţe cu concurenţă
imperfectă, pieţe de monopol).

Ultimele structuri de piata se diferentiaza in functie de mai multe elemente precum numarul
operatorilor, libertatea de acces pe piata, natura produsului etc (tabelul 5.1).

Tabelul 5.1 Analiza comparativa a pietelor

Structuri de Numărul Libertatea de Natura Exemple
piaţă firmelor/vânzătorilo intrare produsului
r
Concurenţa Multi Nici o barieră la Omogenitate Produse de
perfectă intrare fermă :varză
morcovi
Competiţia Multi Bariere minore Diferenţierea Restaurante,
monopolistică produselor textile
Oligopolul Puţini Bariere Produse identice Maşini,cosmetice,
considerabile nediferenţiate sau ciment
produse
diferenţiate
Monopolul Unul Restricţionat sau Produs omogen Utilităţi publice:
complet blocat gaz, servicii de
transport local.

5.3. Piaţa cu concurenţă perfectă

Piaţa cu concurenţă perfectă reprezintă un model teoretic, o situaţie ideală imaginată de

şcoala neoclasică, mai ales prin V. Pareto şi L. Walras şi într-o mare măsură de către A. Smith,
prin care se urmăreşte evidenţierea virtuţiilor intriseci ale “mâinii invizibile” ca cel mai bun
mecanism de funcţionare şi reglare a economiei.
Aceasta nu înseamnă că nu are aplicabilitate în practică, deoarece, pe de-o parte
economiştii dezvoltă teorii economice prin construirea şi testarea unor modele economice.
Aceste modele, deşi reflectă o imagine simplificată a realităţii, reprezintă o generalizare abstractă
a modului în care se comportă în realitate datele relevante. Pe de altă parte, ca model ideal,
modelul pieţei cu concurenţă perfectă reprezintă un punct de reper pentru celelalte structuri ale
pieţei, oferind în acelaşi timp un criteriu important de comparaţie cu acestea.

2
Astfel, importanţa cunoaşterii pieţei cu concurenţă perfectă constă în următoarele:
 ca model ideal reprezintă un reper pentru modelele reale;
 ca model teoretic permite înţelegerea funcţionării pieţelor cu concurenţă imperfectă,
pornind de la modelul pieţei cu concurenţă perfectă (de exemplu, nu putem discuta
despre dezechilibre economice, fără a avea idei despre ceea ce înseamnă echilibrul);
 este modelul de piaţă cel mai avantajos pentru toţi participanţii. Pe această piaţă nu este
nevoie ca firmele individuale să concureze activ una cu cealaltă, deoarece capacitatea
unei firme de a-şi vinde produsele nu depinde de comportamentul altor firme. Pe această
piaţă agenţii pieţei intră şi ies liber de pe piaţă, sunt perfect informaţi asupra variabilelor
pieţei iar factorii de producţie au o mobilitate perfectă;
 legislaţia care reglementează piaţa din ţările dezvoltate este proconcurenţială, adică oferă
unele instrumente pentru a se tinde spre piaţa cu concurenţă perfectă. Altfel, dacă nu s-ar
interveni, pe piaţă ar dicta doar cei puternici şi ar apărea dezechilibre.
 ipotezele pieţei cu concurenţă perfectă sunt necesare pentru demonstrarea unor condiţii
pentru modelele de creştere economică;
 bursa de valori este forma de piaţă reală care se apropie cel mai mult de modelul pieţei cu
concurenţă perfectă;
 competiţia perfectă asigură eficienţă în alocarea resurselor. Problemele care nu permit
pieţelor să funcţioneze perfect sunt legate de eşecul pieţelor.

Ipotezele concurenţei perfecte:

a) Atomicitatea pieţei – presupune existenţa unui număr foarte mare de participanţi
(agenţi ai cererii şi ai ofertei) cu forţă economică redusă. Nici unul, prin deciziile
şi acţiunile sale, nu poate influenţa starea pieţei: nivelul şi evoluţia preţului,
cererea şi oferta. Pe această piaţă, producătorii şi cumpărătorii sunt primitori de
preţ (price takers), adică acceptă preţul stabilit pe piaţă, prin confruntarea cererii
cu oferta; ei pot doar să modifice nivelul producţiei şi al vânzărilor proprii.
b) Omogenitatea perfectă – bunurile sunt identice şi ca urmare cumpărătorii pot
obţine acelaşi bun de la orice producător-vânzător. Omogenitatea nu este
asigurată doar prin produse (omogenitate intrinsecă), ci şi prin imaginea
produsului (omogenitate extrinsecă).
c) Intrarea/ ieşirea liberă pe/de pe piaţă – nu există bariere juridice, economice,
instituţionale sau cutumiare, nici pentru agenţii cererii, nici pentru agenţii ofertei.
Astfel de bariere de intrare liberă pe piaţă pentru agenţii ofertei ar putea fi: secrete
tehnologice, nevoia de fonduri mari, reglementările privind calitatea bunurilor,
protecţia consumatorului, poluarea etc, iar pentru agenţii cererii: veniturile
limitate, discriminări (religioase, etnice etc). Barierele de ieşire liberă de pe piaţă
pentru ofertanţi pot fi: activele deţinute de firmă foarte specializate în sectorul
respectiv de activitate, dificil de vândut în afara sectorului; costuri de ieşire, cum
ar fi despăgubiri compensatorii pentru renunţarea la unele contracte încheiate;
bariere politice şi sociale etc. Toate aceste bariere denaturează concurenţa
perfectă.
d) Transparenţa pieţei – toţi agenţii sunt perfect şi corect informaţi asupra
variabilelor pieţei. Aceasta va duce la existenţa unui singur preţ pe piaţă.
e) Perfecta mobilitate a factorilor de producţie – factorii de producţie se îndreaptă
întotdeauna către locurile unde sunt folosiţi cel mai bine. Întreprinderile părăsesc
pieţele unde suferă pierderi, pentru a se orienta către activităţile în care pot avea
profituri. Apare astfel tendinţa de egalizare a profiturilor în economie.

3
 Echilibrul producatorului
Pe piata cu concurenta perfecta echilibrul se realizează la acel preţ (P) şi volum de tranzacţii
(Q) pentru care cererea şi oferta sunt egale, adică în punctul la care curba cererii pieţei şi a
ofertei se intersectează.
Echilibrul firmei exprimă acea situaţie care-i permite să obţină cele mai bune rezultate
posibile, sintetizate în maximizarea profitului. Pentru determinarea conditiei de optim in cazul
unui producator care actioneaza pe o astfel de piata folosim figura 5.1.
Pe piaţa cu concurenţă perfectă, preţul este constant, ca o consecinţă a atomicităţii. Pretul
constituie incasarea medie (ÎM). Din grafic, se observă că P*, impus de piata si preluat de fiecare
vanzator, este superior costului total mediu (CTM) minim.
Maximizarea profitului mediu (m = P – CTM) înseamnă minimizarea costului total mediu.
La punctul de minim al costului total mediu, avem egalitatea cu costul marginal, iar productia
este Q0. Continuand productia dincolo de acest nivel se constata ca incasarea suplimentara pentru
fiecare unitate de produs (incasarea marginala - Îmg) este egala cu pretul iar acesta este superior
costului marginal. Altfel spus, productia si vanzarea acestei unitati suplimentare este avantajoasa
pentru vanzator. Productia va creste pana acolo unde pretul si costul marginal devin egale, iar
profitul marginal este nul. Productia corespunzatoare maximului de profit este Q*. Rezulta ca
starea de echilibru a firmei concurenţiale pe termen scurt este realizata atunci cand este
respectata conditia de mai jos:

P (= Îmg = ÎM) = Cmg

La aceeasi formula se ajunge pornind de la formula profitului si punand conditia ca prima

derivata sa fie nula.

Figura 5.1. Maximizarea profitului în condiţiile pieţei cu concurenţă pură şi perfectă

P Cmg

CTM
P*

CTM*

Q
Q1 Q0 Q* Q2

4
 Pe termen lung, spre deosebire de termenul scurt firmele pot intra si iesi pe/de pe piata.
Pe termen scurt pot fi obtinute profituri economice, iar firmele sunt incitate sa intre pe piata.
Patrunderea firmelor pe piata exercita influente asupra pretului, determinand reducerea sa.
Intrarea se va produce pana la acel nivel de pret care asigura obtinerea doar a profiturilor
normale. Ca urmare, conditia echilibrului firmei in cazul termenului lung va presupune
egalitatea dintre costul marginal, pret si cost mediu:

P = Cmg = CTM

5.4. Monopolul

O întreprindere este în situaţie de monopol, atunci când este singurul ofertant al unui bun
omogen, iar acesta este lipsit de substitute apropiate.

Forme şi cauze ale monopolului:

În general, există trei cauze principale care determină situaţia de monopol:
a) posesia unei firme asupra unei resurse;
b) acordarea de către guvern a dreptului exclusiv de producere sau vânzare a unui bun unei
singure firme;
c) nivelul costurilor de producţie prin care un producător este mai eficient în raport cu mulţi alţi
producători.
a) Monopolul asupra unei resurse
Probabil, cea mai simplă modalitate pentru un producător de a dobândi poziţia de monopol
constă în a dispune de o resursă la care alţi producători nu au acces. O asemenea situaţie se
întâlneşte în cazul resurselor naturale sau minerale, unde un producător controlează întreaga
ofertă. Puterea de piaţă exercitată de un producător pe piaţa unui bun este dependentă de măsura
în care cumpărătorii apreciază substituţia cu alte bunuri.
b) Monopolul creat de guvern
Adesea, barierele de intrare într-o anumită ramură sunt create în mod deliberat de către
guverne, fapt ce asigură recunoaşterea oficială a monopolului. În acest sens, un operator pe o
anumită piaţă solicită guvernului acordarea drepturilor exclusive privind producerea sau
vânzarea unui bun sau serviciu. O astfel de situaţie se întâlneşte, de regulă, în domeniul
serviciilor poştale şi de telecomunicaţii, furnizării de energie electrică sau gaze naturale.
Legislaţia privind patentele sau drepturile de copiere crează, cel puţin pentru un timp,
structuri de monopol. Recunoaşterea proprietăţii exclusive asupra conţinutului unei cărţi, asupra
unui medicament sau unui echipament nou permite proprietarilor să beneficieze de avantajele
lansării pe piaţă a acestor produse.
c) Monopolul natural
Un producător se află în situaţie de monopol natural dacă poate oferi un bun sau un serviciu
consumatorilor la un cost inferior altor producători. Economiile de scară, corespunzătoare
reducerii costurilor medii concomitent cu creşterea scării de producţie, fac posibilă apariţia
monopolului natural. Firma, aflată în poziţie de monopol, poate opera la punctul de minim de pe
curba costului mediu pe termen lung. Alţi producători pot realiza individual o producţie egală
sau chiar mai mică decât firma care beneficiază de efectele economiilor de scară, însă în
condiţiile unor costuri medii mai mari. presupune costuri fixe.

Caracteristici ale monopolului:

5
 Producătorul este unic – singurul vînzător de pe piaţă realizează un bun omogen, oferit spre
vînzare unui număr mare de cumpărători;
 Monopolul nu domină absolut piaţa – nu există monopol pur, iar pentru orice bun economic
există înlocuitori, ceea ce dă naştere unei virtuale concurenţe a produselor substituibile.
Monopolistul poate influenţa cererea, însă nu o poate schimba fundamental deoarece
parametrii ei sunt determinaţi, în ultimă instanţă, de gusturile, veniturile, aşteptările
consumatorilor etc;
 Monopolul poate fi provizoriu – există produse noi care creează temporar poziţie de monopol
pentru producătorii lor. O firmă aflată, la un moment dat, în poziţie de monopol este expusă în
timp riscului pierderii acestei poziţii. Dacă pe termen scurt acest fapt este mai puţin probabil,
pe termen lung nici o firmă nu este la adăpost de concurenţa internă sau externă. Modificarea
reglementărilor care asigură protecţia legală în faţa concurenţilor, deschiderea la comerţul
internaţional, eliminarea, chiar şi parţială, a restricţiilor tarifare sau netarifare, sunt de natură să
genereze concurenţă, alterând situaţia de monopol.
 Monopolistul poate practica discriminarea prin preţ - atunci când monopolistul vinde
produsul la preţuri diferite, preţuri care nu sunt justificate prin diferenţe de cost.

Echilibrul monopolului
Obiectivul principal al monopolului este acela de maximizare a profitului. În condiţiile în care
firma urmăreşte maximizarea profitului, respectiv a diferenţei dintre încasarea totală şi costul
total, producţia optimă va fi aceea la care încasarea marginală este egală cu costul marginal:

Îmg = Cmg

Altfel spus, profitul maxim al firmei – monopol se obţine la acel volum al producţiei la care
sporul încasării totale realizat prin vânzarea unei unităţi suplimentare este egal cu sporul de cost
generat de producerea respectivei unităţi.
În figura 5.2, încasarea totală este egală cu aria dreptunghiului OQ *EP*, iar profitul
reprezintă suprafaţa P*CAE. Acest profit este maxim, deoarece la nivelul producţiei optime se
realizează cea mai mare diferenţă între încasarea totală şi costul total.
Deoarece încasarea marginală este mai mică decât preţul, pentru un monopolist care
operează la acel nivel de producţie la care încasarea marginală este egală cu costul marginal,
preţul devine superior şi costului marginal.

Figura 5.2 Maximizarea profitului în cazul monopolului

Producţia corespunzătoare profitului maxim este Q* si constituie nivelul producţiei la

echilibru. Producătorul nu este interesat în a modifica acest nivel al productiei decât dacă cererea
şi/sau condiţiile de producţie se modifică. Un nivel de producţie inferior lui Q * tentează
monopolistul să-l schimbe deoarece încasarea marginală este superioară costului marginal, iar
profitul total va creşte concomitent cu creşterea producţiei. În această situaţie profitul marginal,
6
determinat ca diferenţă dintre încasarea marginală şi costul marginal, este pozitiv. În schimb,
decizia de creştere a producţiei dincolo de Q * conduce la profituri marginale negative şi, deci, la
o reducere a profitului total. Dacă monopolistul reduce producţia cu o unitate economia în
termenii costului producţiei excede pierderea de încasare, şi astfel profitul creşte.
Producătorul ajustează producţia până se ajunge la nivelul Q *, la care încasarea
marginală este egală cu costul marginal. Astfel, producţia care maximizează profitul este
determinată de intersecţia curbelor încasării marginale şi costului marginal.

Concluzii
 Preţul de monopol excede preţul rezultat în condiţii de concurenţă, în timp ce producţia
ramurii este mai mică în primul caz decât în al doilea.
 Preţul stabilit de monopolist depăşeşte costul marginal, ultimul fiind egal la echilibru cu
încasarea marginală. În condiţiile concurenţei perfecte, cele trei mărimi sunt egale între
ele.
 Monopolului îi sunt proprii supraprofituri durabile (preţul este superior costului mediu),
în timp ce în cazul concurenţei, chiar dacă acestea apar, sunt efemere. Libera intrare în
condiţiile concurenţei perfecte, permite creşterea ofertei şi reducerea preţului pieţei până
acolo unde supraprofiturile dispar.
 Din perspectiva consumatorilor, situaţia de monopol este indezirabilă. Aceştia
achiziţionează mai puţine bunuri, plătind pentru fiecare un preţ mai ridicat. Controlul
monopolului asupra preţului asigură de fapt o redistribuire a venitului de la consumatori
către monopolişti.

5.5 Oligopolul

Oligopolul desemnează piaţa in care oferta este asigurată de un număr redus de firme
interdependente care domina piata.

Trasaturile pietei cu structura de oligopol

- acţiunile unei firme au o influenţă majoră asupra celorlalte firme de pe piaţă, care
oferă produse omogene sau diferenţiate, dar substituibile;
- acces în ramură este dificil – pătrunderea pe o piaţă cu structură oligopolistă este,
dacă nu imposibilă, cel puţin dificilă, deoarece oligopolul se protejează prin bariere similare
monopolului. Avantajele tehnologice combinate cu o producţie de scară mare asigură firmelor
costuri unitare reduse şi o puternică flexibilitate a preţului în funcţie de circumstanţe.
- oligopolurile au de ales între a coopera si a nu coopera, iar comportamentul
concurenţei prin preţ sau cantitate dezavantajează firmele;
- cooperarea oligopolurilor poate îmbrăca forma înţelegerilor oficiale sau secrete.
Prin intelegere intre firme se poate ajunge la cartel, care se comportă ca un monopol..

Studiul comportamentului oligopolului se realizează cu ajutorul teoriei jocurilor care reprezintă

o analiză a modului de comportament în situaţii strategice.

Forme ale oligopolului

a) Cazul firmei dominante

Această situaţie reprezintă o variantă a înţelegerii tacite. În unele pieţe oligopoliste există
o firmă care serveşte drept ghid în materie de preţ. Aceasta reprezintă firma lider. Ea manifestă o
abilitate sporită în alegerea momentului propice pentru a introduce schimbări în preţ. În acest fel
ea îşi asumă responsabilitatea stabilirii preţului prin adăugarea la costul mediu a unei sume

7
reprezentând profitul. Celelalte firme manifestă încredere în aprecierile firmei lider privind
situaţia pieţei şi vor adopta acelaşi preţ de vânzare.
Firma aflată în poziţie dominantă poate fi sau nu cea mai importantă din domeniul
respectiv. Uneori nu cifra de afaceri prezintă importanţă, ci costurile unitare de producţie.

b) Cazul înţelegerii secrete

În anumite circumstanţe câteva firme mari se angajează într-o înţelegere tacită, reţinându-
se de la competiţie, împărţindu-şi piaţa şi stabilind un nivel ridicat de preţ, avantajos pentru
fiecare.
Ca şi în cazul anterior, firmele, stăpâne pe propria producţie, şi-o vor ajusta astfel încât să
obţină un profit maxim. În plus, fiecare dispune de o zonă de piaţă garantată şi inviolabilă,
stabilită pe baza unor criterii diverse, precum cele geografice. În acest fel, acordul, atât timp cât
este respectat se dovedeşte eficient pentru producătorii participanţi. Ruptura sa generează măsuri
represive soldate cu pierderi mai mari sau mai mici, cu excluderea unora de pe piaţă, menţinerea
altora sau chiar cu o revizuire a vechiului acord.

c) Cazul cartelului
Un tip de acord explicit îl constituie cartelul. Cartelul reprezintă un grup de firme care
produc bunuri similare şi acţionează împreună pentru a creşte preţul şi a restricţiona producţia
individuală.
Independenţa firmelor este mai slabă, odată ce ele trebuie să respecte deciziile unui
organism comun de conducere. Aceste decizii sunt însă adoptate cu asentimentul firmelor
participante, ţinându-se seama de interesele fiecăruia.
Odată constituit cartelul, acesta acţionează şi se manifestă asemănător monopolului.
Oferta este mai redusă, iar preţul rezultat este superior cazului când firmele s-ar afla în
concurenţă.
Firmele acţionează în sensul maximizării profiturilor însumate şi nu al celor individuale.
După ce este obţinut, acest profit va fi împărţit pe baza unor criterii între participanţi precum cota
de producţie sau costurile realizării producţiei.
În cazul cartelului, condiţia de maximizare a profiturilor este aceeaşi ca la monopol, adică
incasarea marginala trebuie să fie egala cu costul marginal. Profiturile vor fi maxime, atunci
când costurile marginale al fiecărui producător (egale între ele) vor fi egale cu incasarea
marginala.
Orice creştere a producţiei, chiar dacă ameliorează profitul unei firme exercită o presiune
în jos asupra preţului. Dacă toate firmele sunt dispuse la respectarea acordului, urmărindu-se
maximizarea profiturilor însumate, atunci nici una dintre ele nu consimte la creşterea producţiei
proprii.
Funcţionarea pe termen lung a cartelurilor este foarte dificilă. Preţurile mai ridicate şi
posibilitatea însuşirii unor supraprofituri determină intrarea de noi firme pe piaţă ceea ce
conduce fie la creşterea ofertei totale şi reducerea preţului pieţei fie, dacă se doreşte menţinerea
preţului, la scăderea cotei de producţie. Şi într-un caz şi în celălalt, profiturile individuale se
reduc. De aceea, firmele fondatoare trebuie să adopte o strategie comună împotriva noilor veniţi,
al cărei succes nu este garantat a priori.

5.6 Concurenţa monopolistică

Concurenţa monopolistică există atunci când oferta pieţei provine de la un număr mare
de firme, ale căror produse, deşi similare, sunt diferenţiate. Acest tip de concurenţă se întâlneşte
în mod frecvent în domeniul vânzărilor cu amănuntul, al industriei textile, al încălţămintei, al
produselor cosmetice, restaurantelor, staţiilor service etc.

Trăsăturile concurenţei monopolistice

8
- există atomicitatea producătorilor: mulţi ofertanţi cu ofertă diferenţiată si de
putere apropiată;
- numărul mare de firme ce acţionează pe această piaţă şi proporţia redusă în
vânzările totale reduce interdependenţa dintre deciziile firmelor. Opţiunile unei firme izolate
vizând preţul sau cantitatea oferită spre vânzare nu au efect sensibil asupra concurenţilor,
însă deciziile acestora afectează situatia unei firme.
- accesul relativ liber într-o ramură dată, trăsătură ce o apropie mai mult de
concurenţa perfectă decât de monopol
- produsele sunt similare, dar nu omogene, fapt ce-i permite furnizorului să
influenţeze intr-o anumita masura preţul;
- unii dintre ofertanţi deţin monopol de marcă şi, implicit, avantaje similare
monopolului în raport cu clientela fidelă. Dacă deţinătorul unui monopol de marcă practica
preturi excesiv de ridicate, clientela va migra către alte mărci;

Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolistice

Producţia corespunzătoare maximizării profitului se obţine analog cazului monopolului, fiind
determinată de intersecţia curbei costului marginal (C m) şi a încasării marginale (I mg). Profitul
total obţinut de firmă este reprezentat de zona haşurată (figura 5.3.a), fiind produsul dintre
profitul unitar (preţul P* minus costul total mediu CTM) şi producţia optimă (Q *). Aceasta
reprezintă o analiză pe termen scurt, când firmele obţin nu numai profituri normale, ci şi
economice (preţul depăşeşte costul total mediu).
Şansa obţinerii unor astfel de profituri, însotite de accesul relativ simplu în ramură
generează intrarea pe piata a noi firme. Cele deja existente sunt stimulate să se dezvolte. Curba
cererii se poate deplasa spre stanga, pe fondul creşterii şi diversificării ofertei, iar curba costului
total mediu se va deplasa spre dreapta. Ajustările vor continua până acolo unde profiturile
economice dispar, singurele obţinute fiind cele normale. Conditia de maximizare a profitului
ramâne aceeaşi, adica egalitatea dintre încasarea marginală şi costul marginal. În plus, pe termen
lung preţul este egal cu costul mediu.

Figura 5.4 Echilibrul firmei în condiiile concurenţei monopolistice,

pe termen scurt şi pe termen lung

a) Termen scurt b) Termen lung

9
 Termeni cheie
Piaţa Concurenţa Piaţa cu concurenţă perfectă Monopol Oligopol Cartel Piaţa monopolistică
Maximizarea profitului Echilibrul firmei

 Întrebări de verificare
1. Prezentaţi trăsăturile concurenţei.
2. Care este diferenţa dintre preţul absolut şi cel relativ?
3. Care sunt criteriile după care pot fi grupate pieţele contemporane?
4. Ce înseamnă piaţa cu concurenţă perfectă şi care este rolul cunoaşterii acesteia?
5. Care sunt ipotezele pieţei cu concurenţă perfectă?
6. Prezentaţi condiţiile maximizării profitului pentru piaţa cu concurenţă perfectă.
7. Prezentaţi formele şi cauzele monopolului.
8. Care este condiţia de maximizare a profitului în cazul monopolului?
9. Prin ce se caracterizează oligopolul şi care sunt formele acestuia?
10. Prin ce se caracterizează concurenţa monopolistică?

 Teste grilă
1. Care dintre afirmaţiile de mai jos este adevărată?
a) în concurenţă fiecare acţionează din interes;
b) premisa concurenţei este libertatea preţului;
c) concurenţa permite o creştere a eficienţei;
d) toate cele de mai sus.

2. Care dintre structurile de piaţă de mai jos se caracterizează prin intrare foarte uşoară pe
piaţă atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung:
a) Oligopolul
b) Monopolul
c) Concurenţa perfectă
d) Concurenţa monopolistică.

3. Atomicitatea pieţei se referă la faptul că:

a) Bunurile produse sunt identice
b) Bunurile produse sunt diferenţiate
c) Toţi agenţii sunt perfect şi corect informaţi
d) Pe piaţă acţionează un număr mare de participanţi cu forţă economică redusă
e) Pe piaţă acţionează un mare mare de participanţi cu forţă economică ridicată.

4. Care dintre trăsăturile de mai jos se referă la piaţa cu concurenţă perfectă?

a) reprezintă un model teoretic, reper pentru modelele reale,
b) este modelul de piaţă cel mai avantajos pentru toţi participanţii,
c) presupune omogenitate perfectă a bunurilor
d) factorii de producţie se îndreaptă întotdeauna spre locurile unde sunt folosiţi cel mai
bine
e) toate.

10
5. Pe piaţa cu concurenţă pură şi perfectă agenţii ofertei au capacitatea de a influenţa prin
deciziile şi acţiunile lor:
a) nivelul şi evoluţia preţului;
b) nivelul producţiei;
c) atât nivelul preţului, cât şi nivelul producţiei;
d) nici nivelul preţului, nici nivelul producţiei.

6. Echilibrul firmei pe piaţa cu concurenţă pură şi perfectă, pe termen scurt se realizează la

acea producţie pentru care:
a) Cmg = P = Vmg
b) Cmg = Vmg
c) P = Cmg = CTM
d) CTM = P

7. O ramură se caracterizează prin concurenţă de oligopol dacă:

a) Un număr mare de producători domină producţia şi vânzarea unui produs
b) Un număr mic de producători domină producţia şi vânzarea unui produs
c) Un număr mic de firme mari cumpără cea mai mare parte a unei mărfi, aceasta fiind
oferită de mai mulţi producători-ofertanţi
d) Un singur producător trebuie să satisfacă întreaga cerere pentru un anumit bun,
neexistând nici un alt producător concurent.

8. Duopolul reprezintă:
a) Formă a pieţei cu concurenţă imperfectă în care sfera cererii este restrânsă, existând
doar 2 cumpărători (duopson)
b) Piaţă oligopolistă unde operează 2 ofertanţi
c) Piaţă oligopolistă unde operează câţiva ofertanţi şi câţiva agenţi ai cererii
d) Nici o variantă nu este corectă..

9. Cartelul este:
a) O firmă care serveşte drept ghid în materie de preţ = firmă barometru, lider (ex. Bancă
principală)
b) Asociaţia de firme independente, care pe baza unor înţelegeri urmăresc maximizarea
profitului prin restrângerea concurenţei (există un organism de conducere care ia
decizii ţinând seama de interesele firmelor participante)
c) O formă a pieţei cu concurenţă perfectă
d) O formă de confruntare.

10. Într-un cartel :

a) Firmele acţionează în sensul maximizării profiturilor însumate şi nu al celor
individuale,
b) Profitul obţinut va fi împărţit între firmele participante pe baza unor criterii echitabile
(precum cota de producţie sau costurile realizării producţiei);
c) Cantitatea produsă de fiecare membru al cartelului este cea la care costurile marginale
sunt egale,
d) Condiţia de maximizare a profitului este: Vmg = Cmg.
e) Toate cele de mai sus.

11
 11. Se consideră un producător ce acţionează pe o piaţă de oligopol. Încasarea marginală
(venitul marginal) şi costul marginal au următoarele expresii:
Îmg = 100 – 18Q,
Cmg = 2Q, unde Q = producţia.
În vederea maximizării profitului, producţia va fi:
a) 5
b) 50
c) 100
d) 5,55
12. Piaţa monopolistică se caracterizează prin:
a) numeroşi agenţi ai cererii şi numeroşi agenţi ai ofertei;
b) un agent al ofertei şi numeroşi agenţi ai cererii;
c) câţiva agenţi ai cererii şi câţiva agenţi ai ofertei
d) un agent al cerereii şi un agent al ofertei.

13. Între oligopol şi concurenţa monopolistică există diferenţe privind:

a) intrarea de noi firme în ramură;
b) natura produsului;
c) numărul firmelor;
d) efectul acţiunii unei firme asupra concurenţilor;
e) calitatea produsului;
f) a,b,c
g) a,c,d
h) b,c,d.
14. Un monopolist are funcţia de cost total CT= 200 + 5Q, unde Q este cantitatea produsă.
Funcţia cererii pieţei este dată de relaţia P = 209 – 3Q, unde P este preţul. Preţul şi cantitatea
produsă în condiţiile maximizării profitului sunt:
a) 34; 107; b) 107; 34; c) 5; 68; d) 206,57; 0,81; e) imposibil de determinat.
15. Se consideră un producător aflat în condiţii de concurenţă perfectă. Preţul (P) şi costul
marginal (Cm) au următoarele expresii: P=100-18Q, C m=2Q, unde Q este producţia. În
vederea maximizării profitului, producţia va fi:
a) 4,55; b) 50; c) 5,55; d) 5; e) 100.

Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 D
2 C
3 D
4 E
5 B
6 A
7 B
8 B
9 B
10 E
11 A
12 A
13 G
14 B

12
 15 D

BIBLIOGRAFIE :

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a opta,

Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 99-130
2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii” Ediţia a
şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 121-150
3. R.Lipsey-K.Chrystal, „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti, 2002, pag.
188-247
4. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 215-
254
5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de piaţă”,
Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 117-154
6. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South Western,
USA, 2004, pag. 289-388

13