Sarcina de incendiu

Toate materialele combustibile conţinute într-o

construcţie reprezintă combustibilii potenţiali pentru un
eventual incendiu În majoritatea construcţiilor există o
cantitate de materiale inflamabile cum ar fi: haine, hârtie,
cărţi, materiale plastice, textile, lemn, etc. şi totodată există
posibilitatea apariţiei unor temperaturi ridicate şi riscul
transferării unei cantităţi de căldură care să poată iniţia
procesul arderii.
Energia calorică ce poate fi degajată in cazul arderii
complete a tuturor materialelor combustibile aflate intr-un
spaţiu precum şi a elementelor combustibile de construcţii
(finisajele peretilor, pardoselilor şi plafoanelor ) reprezintă
sarcina termică.
Spatiul luat in cpnsiderare , pentru care se determină
sarcina termică, poate fi un compartiment de incendiu a unei
construcţii sau, după caz, o parte a acestuia ( o incăpere sau un
grup de incăperi, o hală sau o zonă a acesteia , unul sau mai
multe niveluri ale constructiei, etc. )
Normele europene definesc compartimentul de incendiu
ca fiind spaţiul dintr-o clădire, separat prin elemente verticale
de construcţii faţă de restul clădirii, astfel încât propagarea
focului în afara compartimentului să fie împiedicată în timpul
incendiului.
Sarcina termică raportată la la suprafata
compartimentului sau a spatiului de referinţă reprezintă
densitatea caracteristică a sarcini termice (q f,k ) şi se măsoară
in MJ/mp.
Densitatea sarcinii termice poate fi determinată sau
luată in considerare in două moduri :
- conform recomandărilor pentru destinatia
compartimentului sau spatiului;
- prin studiu specific pentru un proiect individual
După destinatia construcţiei densitatea sarcini termice
este dată in Tabelul .....
 Tabelul ... Densitatea sarcinii termice q f,k (MJ/mp) pentru diferite destinaţii.
Destinatie Medie 80%cuantila
Locuinte 780 948
Spitale (camere) 230 280
Hoteluri (camere) 310 377
Biblioteci 1500 1824
Birouri 420 511
Clase de şcoală 285 347
Centre comerciale 600 730
Teatre, cinema 300 365
Transport (spatiu public) 100 122

La sarcina din tabel se adaugă sarcina termică

provenită din elementele de construcţii.
Pentru alte tipuri de construcţii şi pentru un proiect
anume se determină sarcina termică printr-o analiză luind
in considerare destinatia constructiei , materialele
adăpostite, mobilierul şi materialele de construcţii.
În norma romînească SR EN 1991-1-2 ( conform
EUROCODE 1, partea 1-2) – Actiuni generale- Actiuni
asupra structurilor expuse la foc se defineşte noţiunea de
sarcină termică caracteristică astfel:

Qfi,k = Σ Mk,i . Hui ψi =ΣQfi,k,i (2.1)

unde,
Mk,i- cantitatea de material combustibil, în kg;
Hui - puterea calorică inferioară a materialelor , în MJ/kg;
determinată
conform EN ISO 1716/2002;
ψi - factor facultativ care ia în considerare încărcările de
incendiu protejate.
Puterea calorică a materialelor se determină
experimental şi are, conform SR EN 1991-1-2 valorive din
Tabelul .... ,pentru materiale uscate
 Tabelul ... Valoarea puterii calorice inferioare . Hu0 (MJ/kg) a materialelor
combustibile
Materiale solide
Lemn 17,5
Alte materiale celuluzice 20
Imbrăcăminte
Plută
Bumbac
Hirtie , carton
Mătase
Pai
Lînă
Carbon 30
Antracit
Cărbune lemn
Cărbune
Produse chimice
Seria parafinelor 50
Metan
Etan
Propan
Butan
Seria olefinilor 45
Etilenă
Propilenă
Butenă
Seria aromaticilor 40
Benzen
Toluen
Seria alcoolurilor 30
Metanol
Etanol
Alcol etilic
Carburanţi 45
Benzină, petrol (gaz lampant)
Motorină
Hidrocarbonati plastici puri 40
Polietilenă
Polistiren
Polipropilenă
Alte produse
ABS Alchibenzensulfonat(materiale plastice) 35
Poliester (Plastic) 30
Polizocianurat şi poliuretan(material plastic) 25
Policlorură de vinil PVC (material plastic) 20
Bitum, asfalt 40
Piele 20
Linoleum 20
Anvelope de cauciuc 30

In alte acte normative valorile puterii calorice sunt cele din Tabelul .....

Tabelul 2.1 - Valorile calorice nete pentru unele materiale

solide Hu (MJ/kg) lichide Hu

(MJ/kg)
antracit 34 benzină 44
bitum 42 ulei mineral 41
celuloză 17 ulei de in 39
turbă 35 ulei parafina 41
bumbac 18 spirt 29
cox 31 benzen 40
plută 29 alcool benzilic 33
seminţe cereale 17 alcool etilic 27
grăsimi animale 41 isopropil 31
resturi alimentare 18 Hu
piele 19 gaze (MJ/kg)
linoleum 20 acetilenă 48
carton, hârtie 17 butan 46
ceara parafină 47 monoxid de carbon 10
anvelope cauciuc 32 hidrogen 120
mătase 19 propan 46
paie cereale 16 metan 50
lemn 19 etanol 27
lână 18
materiale plastice Hu (MJ/kg) materiale plastice Hu
(MJ/kg)
acril 28 ureaformaldehidă 14
celuloid 19 policlorură de vinil 17
epoxid 34 poliuretan 23
răşină melamină 18 polipropilen 43
fenolformaldehidă 29 poliester 31
poliester, fibre 21 polietilenă 44
polistiren 40 bitum 41

Conţinutul de umiditate ( u ) a
materialelor se ia in considerare rezultind puterea
calorică :
 Hu = Hu0 (1 – 0,01 u ) – 0,025u (
)
unde :
u - conţinutul de umiditate în % ;
Huo - valoarea calorică a materialului
uscat.

Densitatea sarcini termice caracteristice qf,k se

defineşte astfel:

qf,k = Qfi,k / A (2.2)

unde:
A - suprafata planşeului (Af ),
compartimentului sau a spaţiului de referinţă, sau aria
suprafeţei interioare (At) a compartimentului rezultţnd
qfk sau qtk.

Din punct de vedere al prezenţei lor în

compartimentul de incendiu încărcările de incendiu pot
fi permanente sau variabile.

• Încărcările permanente de
incendiu se referă la încărcarea de
incendiu care nu variază pe durata
exploatării normale a construcţiei.
Acestea se iau în calcul pe baza
valorilor rezultate din măsurători.

• Încărcările variabile de incendiu se

referă la încărcarea de incendiu a cărei
valoare poate să varieze în decursul
 exploatării normale a construcţiei. Se
iau în calcule cu valori care se
presupune că nu vor fi depăşite pentru
80% din timpul de funcţionare a
clădirii.

Mai există o categorie de încărcări de incendiu, şi

anume încărcările protejate. În cazul în care protecţia
rezistă expunerii la foc încărcarea aceasta nu se ia în
considerare.

Valoarea de calcul a sarcinii termice are valoarea

q f,d = m . δq1 . δq2 . δn .qf,k (2.4)
unde:
m – coeficient de combustie ;
δq1 - coeficent care ia în considerare riscul de activare a
incendiului legat de mărimea compartimentului ;
δq2 - coeficent care ia în considerare riscul de activare a
incendiului legat de destinaţie ;
δn = ∑ δni - coeficent care ia în considerare prezenta
diverselor măsuri active de luptă contra incendilor
(spinklere, detecţie, alarmă etc );
qf,k - densitatea sarcinii termice determinată dintr-o
clasificare sau special pentru un proiect anume.
Coeficentii care iau in considerare riscul de
activare a incendiului (δq1 , δq1 ) .au valorile din Tabelul
........
Tabelul ....... Coeficenţii riscului de activare a incendiului (δq1 , δq2 )

Suprafata δq1 δq2 Exemple de destinaţii

planseului
compartimentului
AF (mp)
25 1,10 0,78 galerii de artă, muzee, piscine
 250 1,50 1,00 birouri, locuinţe, hoteluri, industria de
papitărie
2500 1,90 1,22 industria construcţiilor de maşini şi
motoare
5000 2,00 1,44 laboratoare de chimie, atelier de
vopsitorie
10 000 2,13 1,66 fabrică de vopsele, artificii

Coeficentii care iau in considerare riscul de activare a incendiului (δni ) .au

valorile din Tabelul ........

Măsuri active de luptă impotriva incendiilor

Stingere automată a Detecţie Stingere automată a focului
focului automată a
focului
Sistem Surse Detectie Alarmar Post Fără Căi Ech. Sisteme
autom independente şi e propriu post de De de
at de de apă alarmă automat pompe propri acce lupt desfăsura
stinger automat ă ri u s ă cu re
e cu e prin pompier liber focu
apă 1 2 căldură i e l
3 sau fum
δn1 δn2 δn3 δn4 δn5 δn6 δn7 δn8 δn9 δn10
0,61 1, 0 0, 0,87 sau 0,87 0,61 sau 0,87 0,9 1,0 1,0 sau
0 ,87 7 0,73 sau sau 1,5
1,0 1,5
sau
1,5

Densitatea sarcinii de incendiu este exprimată

înunele norme normele şi prin echivalarea sarcinii de
incendiu cu un volum de lemn care ar elibera prin
ardere o cantitate egală de căldură, folosind formula de
mai jos:

(2.5)
1
q = Gi ⋅ Hs ⋅
4400⋅ A

4400 - reprezintă puterea calorică convenţională a

lemnului (Kcal/kg).;
 A - este aria suprafeţei orizontale considerate;
Gi - este greutatea diverselor materiale (kg)
Hs - sunt puterile calorice ale materialelor
combustibile ( Kcal/kg).
Încărcarea de incendiu care rezultă se va măsura în
kg lemn/m2.

Pentru evaluarea gradului de distrugere pe care-l

poate provoca incendiul se defineşte noţiunea de
intensitate a focului (sau puterea focului) ca fiind
cantitatea de energie eliberată într-un incendiu, în
unitatea de timp. Se măsoară în Kcal/min sau Kcal/oră.
Această mărime este invers proporţională cu timpul de
ardere şi direct proporţională cu viteza de ardere. Astfel
la o viteză mare de ardere corespunde o putere mare a
focului şi implicit o încărcare de incendiu mare.
Pentru puterea focului mai sunt determinanţi
factori ca : mărimea suprafeţei libere a combustibilului,
dimensiunile şi forma, poziţia combustibilului în spaţiul
afectat de incendiu. Spre exemplu un acelaşi volum de
lemn arde cu viteză mică dacă este sub forma unui bloc
compact şi cu o viteză mult mai mare dacă este sub
forma unei grămezi de formă neregulată.
Fluxul total de căldură, sau fluxul termic total
reprezintă energia absorbită de elementele portante şi
de închidere, ale structurii, raportată la unitatea de
suprafaţă şi unitatea de timp.

Fluxul de căldură
 Pentru determinarea fluxului total de căldură hnetse ia în considerare atât radiaţia
termică cât şi convecţia de la şi spre focul din imediata vecinătate a elementului de
construcţii expus la acţinea focului.
Pentru efectuarea calculelor utilizând curba temperatură-timp, fluxul total de căldură din
convecţie şi radiaţie este:
hnet,d = γ n,c . hnet,c + γ n,r . hnet,r în W/m2 (2.8)
unde:
hnet,c – componenta de convectie a fluxului termic;
hnet,r – componenta de radiaţie a fluxului termic;
γn,c - factor privind convecţia ce ţine seama de sistemul naţional de
încercare la foc şi va fi luat γn,c = 1;
γn,r - factor privind radiaţia, ce ţine seama de sistemul naţional de încercare la foc şi va fi
luat γn,r = 1;

Componenta din radiaţie a fluxului de căldură pe unitatea de suprafaţă se

determină cu:

hnet,r = Φ .εm . .εf .σ [(Θr+273)4- (Θm+273)4] W/m2 (2.6)

unde:
Φ- factorul de formă; în afara cazurilor speciale prevăzute de norme se va
lua egal cu 1,0;
εm – emisivitatea suprafetei elementului luată in mod curent cu valoarea
0,7;
εf - emisivitatea incendiului luată in mod curent cu valoarea 0,8;
Θr - temperatura de radiaţie a mediului asupra elementului, în °C;
temperatura de radiaţie va fi considerată temperatura curbei standard;
Θm - temperatura pe suprafaţa elementului, în °C; rezultă din calculul de
transfer termic asupra elementului;
σ = 5, 67 . 10-8 W/m2.K4.- constanta lui Stefan Boltzmann
Componenta convectivă a fluxului de căldură pe unitatea de suprafaţă va fi
determinată cu formula:

hnet,c= αc(Θg-Θm) W/m2 (2.7)

unde
αc - coeficientul de transfer termic prin convecţie în W/m2K;
αc=25 W/m2K; pe faţa neexpusă la foc a elementului de separare,
transmiterea de flux termic prin radiaţie se va neglija, iar pentru
coeficientul de transfer termic prin convecţie se va adopta αc= 9 W/m2K;
Θg - temperatura gazelor fierbinţi în vecinătatea elementului în timpul
expunerii la foc, în °C;
Θm- temperatura pe suprafaţa elementului în °C;
 b) Curba focului exterior

Se referă la solicitarea termică dată de un foc exterior, şi are expresia următoare:

θ g = 660 ( 1-0,687 . e-0,32t - 0,313 . e-3,8t) + 20 , în °C;

(2.10)
unde
θg este temperatura gazelor în mediul în care se află elementul structural;
t este timpul în care elementul este expus la foc;

c) Curba hidrocarburilor

θ g = 1080 (1-0,325 e-0,617 t - 0,675 e-2,5t) + 20 , în °C;

(2.11)
unde,
θg - temperatura gazelor în compartimentul de incendiu;
t- timpul de expunere la foc;

Normele germane DIN 18230, pentru a face legătura dintre focul natural şi focul
descris de curbele de incendiu, introduc conceptul de durată echivalentă a focului,
concept preluat şi în EUROCOD 1 cu titlul informativ. Conform acestui concept durata
focului este:

te= C . W . q (2.12)
unde,
C - este factor de conversiune (min/MJ/m2) care ţine cont de proprietăţile
elementelor structurale şi de sarcina de incendiu pe durata focului;
W - factorul de ventilare determinat funcţie de aria dschiderilor şi aria
pardoselii sau aria totală a compartimentului;
q - densitatea sarcinii de incendiu.

Odată definită durata echivalentă se poate determina câmpul de temperaturi din

elementul structural folosind curba standard.

d) Curba parametrică temperatură-timp

Poate fi folosită pentru compartimente de incendiu cu suprafaţa pardoselii sub

100m2, fără deschideri în acoperiş şi cu înălţimea compartimentului de maxim 4m.
Curba temperatură-timp în faza de ardere este descrisă de ecuaţia:
 Θ g = 1325 (1-0,324 e-0,2t* - 0,204 e-1,7t* - 0,472 e-19t)
(2.13)
t* = t . Γ; Γ = (O/b)2 / (0,04 / 1160)2; ;
b = ( ρ .c.λ)
unde:
Θg - temperatura în interiorul compartimentului de incendiu (°C);
t - timp (h);
b trebuie să se încadreze în limitele: 1000 ≤ b ≤2000 (J/m2s1/2K);
O - factorul de deschidere, definit prin raportul , şi având
Av h / At
limitele următoare: 0,02 ≤ O ≤0,20 (m1/2) ;
Av- aria deschiderilor verticale (m2);
h - înălţimea deschiderilor verticale (m);
At- aria totală a închiderilor (ziduri, tavane şi acoperişuri, inclusiv aria
golurilor);
ρ- densitatea materialului închiderilor (kg/m3);
c- căldura specifică a materialului închiderilor (J/kgK);
λ- conductivitatea termică a închiderilor (W/mK);

Pentru a se lua în considerare diferite straturi de materiale pentru închideri

se poate introduce şi sub forma:
b = ( ρ .c.λ)

(2.14)
i i λi
Σsc
b=
i i λi )bi
Σ(sc 2

unde
si este grosimea stratului i;
ci este căldura specifică a stratului i;
λi este conductivitatea termică a stratului i;
bi = ρi ci λi

Pentru a lua în considerare zidurile, tavanele şi planşeele executate din diferite

materiale valoarea lui b se calculează astfel:
 (2.15)
Σbj Atj
b=
ΣAtj
unde,
Atj este aria închiderilor (inclusiv golurile) cu proprietăţile termice definite de bj.

Curba temperatură-timp în faza de răcire este dată de:

Θg = Θmax . 625 (t* - td*) , pentru td*≤0,5; (2.16)
Θg = Θmax . 250 (3 - td*) (t* - td*) , pentru 0,5 < td* < 2; (2.17)
Θg = Θmax . 250 (t* - td*) , pentru td* ≥2; (2.18)

unde
Θmax este temperatura maximă în faza de ardere (°C) pentru t* = td*;
(2.19)
, . −3.qtdΓ
01310
td * =
O

qt,d este valoarea de calcul a densităţii sarcinii termice pentru aria At a închiderii, unde qt,d
= qf,d Af / At (MJ/m2); 50 ≤ qt,d ≤1000 (MJ/m2);

qf,d- valoarea de calcul a densităţii sarcinii termice relativ la suprafaţa de arie Af a

pardoselii (MJ/m2).

Evaluarea riscului de incendiu

Riscul de incendiu reprezintă probabilitatea izbucnirii

incendiilor in spaţii, incăperi, compartimente sau
construcţii . In construcţiile civile se foloseste notiunea
de risc de incendiu iar in construcţii cu destinaţie de
productie şi depozitare se exprimă prin categorii de
pericol de incendiu.
Evaluarea riscului de incendiu se face pe baza decsitătii
sarcini termice şi a destinatie constructiei.
Astfel in clădirile civile riscul de incendiu poate fi :
- mare pentru qi > 840 MJ/mp
- mijlociu pentru 420 MJ/mp <qi < 840
MJ/mp
- mic qi < 420 MJ/mp
In functie de destinatie unele spatii din clădirile civile
se incadrează in următoarele riscuri de incendiu :
- mare – pentru zone in care se utilizează sau
depozitează materiale sau substante combustibile
( arhive, biblioteci, multiplicare, parcaje,etc)
- mijlociu la spatii in care se utilozează foc deschis
( bucătării, centrale termice, ofici cu preparări calde etc
)
- mic celelelte incăperi
Pentru intregul compartiment de incendiu sau
clădire riscul de incendiu considerat va fi cel mai mare
care reprezintă minimum 30 %din volumul acestora.