Sunteți pe pagina 1din 13

Sarcina de incendiu

Toate materialele combustibile conţinute într-o construcţie reprezintă combustibilii potenţiali pentru un eventual incendiu În majoritatea construcţiilor există o cantitate de materiale inflamabile cum ar fi: haine, hârtie, cărţi, materiale plastice, textile, lemn, etc. şi totodată există posibilitatea apariţiei unor temperaturi ridicate şi riscul transferării unei cantităţi de căldură care să poată iniţia procesul arderii. Energia calorică ce poate fi degajată in cazul arderii complete a tuturor materialelor combustibile aflate intr-un spaţiu precum şi a elementelor combustibile de construcţii (finisajele peretilor, pardoselilor şi plafoanelor ) reprezintă sarcina termică. Spatiul luat in cpnsiderare , pentru care se determină sarcina termică, poate fi un compartiment de incendiu a unei construcţii sau, după caz, o parte a acestuia ( o incăpere sau un grup de incăperi, o hală sau o zonă a acesteia , unul sau mai multe niveluri ale constructiei, etc. ) Normele europene definesc compartimentul de incendiu ca fiind spaţiul dintr-o clădire, separat prin elemente verticale de construcţii faţă de restul clădirii, astfel încât propagarea focului în afara compartimentului să fie împiedicată în timpul incendiului.

Sarcina termică raportată la la suprafata compartimentului sau a spatiului de referinţă reprezintă densitatea caracteristică a sarcini termice (q f,k ) şi se măsoară in MJ/mp. Densitatea sarcinii termice poate fi determinată sau luată in considerare in două moduri :

- conform recomandărilor pentru destinatia

compartimentului sau spatiului;

- prin studiu specific pentru un proiect individual

După destinatia construcţiei densitatea sarcini termice este dată in Tabelul

Tabelul

Densitatea sarcinii termice q f,k (MJ/mp) pentru diferite destinaţii.

Destinatie

Medie

80%cuantila

Locuinte

780

948

Spitale (camere)

230

280

Hoteluri (camere)

310

377

Biblioteci

1500

1824

Birouri

420

511

Clase de şcoală

285

347

Centre comerciale

600

730

Teatre, cinema

300

365

Transport (spatiu public)

100

122

La sarcina din tabel se adaugă sarcina termică provenită din elementele de construcţii. Pentru alte tipuri de construcţii şi pentru un proiect anume se determină sarcina termică printr-o analiză luind in considerare destinatia constructiei , materialele adăpostite, mobilierul şi materialele de construcţii. În norma romînească SR EN 1991-1-2 ( conform EUROCODE 1, partea 1-2) – Actiuni generale- Actiuni asupra structurilor expuse la foc se defineşte noţiunea de sarcină termică caracteristică astfel:

Q fi,k =

M k,i . H ui

i =

Q fi,k,i

(2.1)

unde, M k,i - cantitatea de material combustibil, în kg; H ui - puterea calorică inferioară a materialelor , în MJ/kg; determinată conform EN ISO 1716/2002; i - factor facultativ care ia în considerare încărcările de incendiu protejate. Puterea calorică a materialelor se determină experimental şi are, conform SR EN 1991-1-2 valorive din

Tabelul

,pentru materiale uscate

Tabelul

Valoarea puterii calorice inferioare . H u0 (MJ/kg) a materialelor

combustibile

Materiale solide

 

Lemn

17,5

Alte materiale celuluzice Imbrăcăminte Plută Bumbac Hirtie , carton Mătase Pai Lînă

20

Carbon

30

Antracit

Cărbune lemn

Cărbune

Produse chimice

 

Seria parafinelor Metan Etan Propan Butan

50

Seria olefinilor

45

Etilenă

Propilenă

Butenă

Seria aromaticilor Benzen Toluen

40

Seria alcoolurilor Metanol Etanol Alcol etilic

30

Carburanţi Benzină, petrol (gaz lampant) Motorină

45

Hidrocarbonati plastici puri Polietilenă Polistiren Polipropilenă

40

Alte produse

 

ABS Alchibenzensulfonat(materiale plastice)

35

Poliester (Plastic)

30

Polizocianurat şi poliuretan(material plastic)

25

Policlorură de vinil PVC (material plastic)

20

Bitum, asfalt

40

Piele

20

Linoleum

20

Anvelope de cauciuc

30

In alte acte normative valorile puterii calorice sunt cele din Tabelul

Tabelul 2.1 - Valorile calorice nete pentru unele materiale

solide

H u (MJ/kg)

lichide

H

u

(MJ/kg)

antracit

34

benzină

44

bitum

42

ulei mineral

41

celuloză

17

ulei de in

39

turbă

35

ulei parafina

41

bumbac

18

spirt

29

cox

31

benzen

40

plută

29

alcool benzilic

33

seminţe cereale

17

alcool etilic

27

grăsimi animale

41

isopropil

31

resturi alimentare

18

 

H

u

piele

19

gaze

(MJ/kg)

linoleum

20

acetilenă

48

carton, hârtie

17

butan

46

ceara parafină

47

monoxid de carbon

10

anvelope cauciuc

32

hidrogen

120

mătase

19

propan

46

paie cereale

16

metan

50

lemn

19

etanol

27

lână

18

   

materiale plastice

H u (MJ/kg)

materiale plastice

H

u

(MJ/kg)

acril

28

ureaformaldehidă

14

celuloid

19

policlorură de vinil

17

epoxid

34

poliuretan

23

răşină melamină

18

polipropilen

43

fenolformaldehidă

29

poliester

31

poliester, fibre

21

polietilenă

44

polistiren

40

bitum

41

Conţinutul de umiditate ( u ) a materialelor se ia in considerare rezultind puterea calorică :

H u = H u0 (1 – 0,01 u ) – 0,025u

(

)

unde :

u - conţinutul de umiditate în % ; H uo - valoarea calorică a materialului

uscat.

Densitatea sarcini termice caracteristice q f,k se defineşte astfel:

unde:

q f,k = Q fi,k / A

(2.2)

A - suprafata planşeului (A f ), compartimentului sau a spaţiului de referinţă, sau aria suprafeţei interioare (A t ) a compartimentului rezultţnd q fk sau q tk .

Din punct de vedere al prezenţei lor în compartimentul de incendiu încărcările de incendiu pot fi permanente sau variabile.

Încărcările permanente de incendiu se referă la încărcarea de incendiu care nu variază pe durata exploatării normale a construcţiei. Acestea se iau în calcul pe baza valorilor rezultate din măsurători.

Încărcările variabile de incendiu se referă la încărcarea de incendiu a cărei valoare poate să varieze în decursul

exploatării normale a construcţiei. Se iau în calcule cu valori care se presupune că nu vor fi depăşite pentru 80% din timpul de funcţionare a clădirii.

Mai există o categorie de încărcări de incendiu, şi anume încărcările protejate. În cazul în care protecţia rezistă expunerii la foc încărcarea aceasta nu se ia în considerare.

Valoarea de calcul a sarcinii termice are valoarea

unde:

q f,d =

m . δ q1

.

δ q2 .

δ n . q f,k

(2.4)

m – coeficient de combustie ; δ q1 - coeficent care ia în considerare riscul de activare a incendiului legat de mărimea compartimentului ; δ q2 - coeficent care ia în considerare riscul de activare a incendiului legat de destinaţie ; δ n = ∑ δ ni - coeficent care ia în considerare prezenta diverselor măsuri active de luptă contra incendilor (spinklere, detecţie, alarmă etc ); q f,k - densitatea sarcinii termice determinată dintr-o clasificare sau special pentru un proiect anume. Coeficentii care iau in considerare riscul de activare a incendiului (δ q1 , δ q1 ) .au valorile din Tabelul

Tabelul

Coeficenţii riscului de activare a incendiului (δ q1 , δ q2 )

Suprafata planseului compartimentului A F (mp)

δ

q1

δ

q2

Exemple de destinaţii

25

1,10

0,78

galerii de artă, muzee, piscine

250

1,50

1,00

birouri, locuinţe, hoteluri, industria de

papitărie

2500

1,90

1,22

industria construcţiilor de maşini şi

motoare

5000

2,00

1,44

laboratoare de chimie, atelier de vopsitorie

10 000

2,13

1,66

fabrică de vopsele, artificii

Coeficentii care iau in considerare riscul de activare a incendiului (δ ni ) .au valorile din Tabelul

 

Măsuri active de luptă impotriva incendiilor

 

Stingere automată a focului

 

Detecţie

   

Stingere automată a focului

 
 

automată a

 
   

focului

 

Sistem

Surse

 

Detectie

Alarmar

Post

Fără

Căi

Ech.

Sisteme

autom

independente

şi

e

propriu

post

de

De

de

at de

de apă

 

alarmă

 

automat

pompe

propri

acce

lupt

desfăsura

stinger

 

automat

ă

ri

u

s

ă cu

re

e cu

e

prin

 

pompier

liber

focu

apă

1

2

căldură

i

e

l

3

sau fum

δ

n1

 

δ

n2

δ

n3

δ

n4

 

δ

n5

 

δ

n6

δ

n7

δ

n8

 

δ

n9

 

δ

n10

0,61

1,

0

0,

0,87 sau

0,87

 

0,61 sau 0,87

0,9

1,0

1,0 sau

0

,87

 

7

0,73

   

sau

sau

1,5

   

1,0

1,5

sau

1,5

Densitatea sarcinii de incendiu este exprimată înunele norme normele şi prin echivalarea sarcinii de incendiu cu un volum de lemn care ar elibera prin ardere o cantitate egală de căldură, folosind formula de mai jos:

q G H

=

i

s

1

4400 A

(2.5)

4400 - reprezintă puterea calorică convenţională a lemnului (Kcal/kg).;

A - este aria suprafeţei orizontale considerate; G i - este greutatea diverselor materiale (kg) H s - sunt puterile calorice ale materialelor combustibile ( Kcal/kg). Încărcarea de incendiu care rezultă se va măsura în kg lemn/m 2 .

Pentru evaluarea gradului de distrugere pe care-l poate provoca incendiul se defineşte noţiunea de intensitate a focului (sau puterea focului) ca fiind cantitatea de energie eliberată într-un incendiu, în unitatea de timp. Se măsoară în Kcal/min sau Kcal/oră. Această mărime este invers proporţională cu timpul de ardere şi direct proporţională cu viteza de ardere. Astfel la o viteză mare de ardere corespunde o putere mare a focului şi implicit o încărcare de incendiu mare. Pentru puterea focului mai sunt determinanţi factori ca : mărimea suprafeţei libere a combustibilului, dimensiunile şi forma, poziţia combustibilului în spaţiul afectat de incendiu. Spre exemplu un acelaşi volum de lemn arde cu viteză mică dacă este sub forma unui bloc compact şi cu o viteză mult mai mare dacă este sub forma unei grămezi de formă neregulată. Fluxul total de căldură, sau fluxul termic total reprezintă energia absorbită de elementele portante şi de închidere, ale structurii, raportată la unitatea de suprafaţă şi unitatea de timp.

Fluxul de căldură

Pentru determinarea fluxului total de căldură h net se ia în considerare atât radiaţia termică cât şi convecţia de la şi spre focul din imediata vecinătate a elementului de construcţii expus la acţinea focului. Pentru efectuarea calculelor utilizând curba temperatură-timp, fluxul total de căldură din convecţie şi radiaţie este:

unde:

h net,d =

n,c

. h net,c

+ n,r . h net,r în W/m 2

(2.8)

h

net,c – componenta de convectie a fluxului termic;

h

net,r – componenta de radiaţie a fluxului termic;

n,c - factor privind convecţia ce ţine seama de sistemul naţional de încercare la foc şi va fi luat n,c = 1; n,r - factor privind radiaţia, ce ţine seama de sistemul naţional de încercare la foc şi va fi luat n,r = 1;

Componenta din radiaţie a fluxului de căldură pe unitatea de suprafaţă se determină cu:

unde:

h

net,r =

. m

f .σ [( r +273) 4 - ( m +273) 4 ]

W/m 2

(2.6)

- factorul de formă; în afara cazurilor speciale prevăzute de norme se va lua egal cu 1,0; m – emisivitatea suprafetei elementului luată in mod curent cu valoarea

0,7;

f - emisivitatea incendiului luată in mod curent cu valoarea 0,8; r - temperatura de radiaţie a mediului asupra elementului, în C; temperatura de radiaţie va fi considerată temperatura curbei standard; m - temperatura pe suprafaţa elementului, în C; rezultă din calculul de transfer termic asupra elementului; σ = 5, 67 . 10 -8 W/m 2 .K 4 .- constanta lui Stefan Boltzmann Componenta convectivă a fluxului de căldură pe unitatea de suprafaţă va fi determinată cu formula:

unde

h

net,c =

c (

g -

m )

W/m 2

(2.7)

c - coeficientul de transfer termic prin convecţie în W/m 2 K; c =25 W/m 2 K; pe faţa neexpusă la foc a elementului de separare, transmiterea de flux termic prin radiaţie se va neglija, iar pentru coeficientul de transfer termic prin convecţie se va adopta c = 9 W/m 2 K; g - temperatura gazelor fierbinţi în vecinătatea elementului în timpul expunerii la foc, în C; m - temperatura pe suprafaţa elementului în C;

b) Curba focului exterior

Se referă la solicitarea termică dată de un foc exterior, şi are expresia următoare:

g = 660 ( 1-0,687 . e -0,32t - 0,313 . e -3,8t ) + 20

(2.10)

, în C;

unde g este temperatura gazelor în mediul în care se află elementul structural; t este timpul în care elementul este expus la foc;

c) Curba hidrocarburilor

g = 1080 (1-0,325 e -0,617 t - 0,675 e -2,5t ) + 20 ,

(2.11)

unde,

în C;

g - temperatura gazelor în compartimentul de incendiu;

t- timpul de expunere la foc;

Normele germane DIN 18230, pentru a face legătura dintre focul natural şi focul descris de curbele de incendiu, introduc conceptul de durată echivalentă a focului, concept preluat şi în EUROCOD 1 cu titlul informativ. Conform acestui concept durata focului este:

unde,

t e = C . W . q

(2.12)

C - este factor de conversiune (min/MJ/m 2 ) care ţine cont de proprietăţile elementelor structurale şi de sarcina de incendiu pe durata focului; W - factorul de ventilare determinat funcţie de aria dschiderilor şi aria pardoselii sau aria totală a compartimentului;

q - densitatea sarcinii de incendiu.

Odată definită durata echivalentă se poate determina câmpul de temperaturi din elementul structural folosind curba standard.

d) Curba parametrică temperatură-timp

Poate fi folosită pentru compartimente de incendiu cu suprafaţa pardoselii sub 100m 2 , fără deschideri în acoperiş şi cu înălţimea compartimentului de maxim 4m. Curba temperatură-timp în faza de ardere este descrisă de ecuaţia:

g = 1325 (1-0,324 e -0,2t* - 0,204 e -1,7t* - 0,472 e -19t )

t* = t .

unde:

;

(2.13)

= (O/b) 2 / (0,04 / 1160) 2 ;

b =

( . c. )
(
. c.
)

;

g - temperatura în interiorul compartimentului de incendiu (C);

t

- timp (h);

b

trebuie să se încadreze în limitele: 1000 b 2000

(J/m 2 s 1/2 K);

O

- factorul de deschidere, definit prin raportul

, şi având

limitele următoare: 0,02 O 0,20

(m 1/2 ) ;

A h A / v t
A h A
/
v
t

A

v - aria deschiderilor verticale (m 2 );

h

- înălţimea deschiderilor verticale (m);

A

t - aria totală a închiderilor (ziduri, tavane şi acoperişuri, inclusiv aria

golurilor); - densitatea materialului închiderilor (kg/m 3 );

c- căldura specifică a materialului închiderilor (J/kgK);

- conductivitatea termică a închiderilor (W/mK);

Pentru a se lua în considerare diferite straturi de materiale pentru închideri se poate introduce şi sub forma:

b =

( . c. )
(
. c.
)

unde

b =

s c i i i ( s c ) b 2 i i i i
s
c
i
i
i
(
s c
)
b 2
i
i
i
i

(2.14)

s i este grosimea stratului i;

c i este căldura specifică a stratului i;

i este conductivitatea termică a stratului i;

b

i

=

c i i i
c
i
i
i

Pentru a lua în considerare zidurile, tavanele şi planşeele executate din diferite materiale valoarea lui b se calculează astfel:

unde,

b =

b A

j

tj

A

tj

(2.15)

A

tj este aria închiderilor (inclusiv golurile) cu proprietăţile termice definite de b j .

 

Curba temperatură-timp în faza de răcire este dată de:

 
 

g =

max . 625 (t* - t d *) ,

pentru t d * 0,5;

(2.16)

g =

max . 250 (3 - t d *) (t* - t d *) ,

pentru 0,5 <

t d * <

2;

(2.17)

g =

max . 250 (t* - t d *) ,

pentru t d * 2;

(2.18)

unde max este temperatura maximă în faza de ardere (C) pentru t* = t d *;

t d

*

=

01310 3

.

,

. q

td

O

(2.19)

q t,d este valoarea de calcul a densităţii sarcinii termice pentru aria A t a închiderii, unde q t,d

= q f,d A f / A t

(MJ/m 2 );

50

q t,d 1000

(MJ/m 2 );

q f,d - valoarea de calcul a densităţii sarcinii termice relativ la suprafaţa de arie A f a pardoselii (MJ/m 2 ).

Evaluarea riscului de incendiu

Riscul de incendiu reprezintă probabilitatea izbucnirii incendiilor in spaţii, incăperi, compartimente sau construcţii . In construcţiile civile se foloseste notiunea de risc de incendiu iar in construcţii cu destinaţie de productie şi depozitare se exprimă prin categorii de pericol de incendiu.

Evaluarea riscului de incendiu se face pe baza decsitătii sarcini termice şi a destinatie constructiei. Astfel in clădirile civile riscul de incendiu poate fi :

- mare pentru

q i > 840 MJ/mp 420 MJ/mp <q i < 840

- mijlociu pentru MJ/mp

- mic

q i < 420 MJ/mp

In functie de destinatie unele spatii din clădirile civile

se incadrează in următoarele riscuri de incendiu :

- mare – pentru zone in care se utilizează sau depozitează materiale sau substante combustibile

(

arhive, biblioteci, multiplicare, parcaje,etc) - mijlociu la spatii in care se utilozează foc deschis

(

bucătării, centrale termice, ofici cu preparări calde etc

)

- mic celelelte incăperi Pentru intregul compartiment de incendiu sau clădire riscul de incendiu considerat va fi cel mai mare care reprezintă minimum 30 %din volumul acestora.