Palatul postelor

Între anii 1829-1834, generalul Pavel Kiseleff a luat

o serie de măsuri administrative pentru îmbunătăţirea
poştelor din Muntenia şi Moldova. Astfel, în Moldova
funcţionarea poştei a fost dată în arendă, prin licitaţie
publică, pentru anii 1831-1834, lui Nicolae Privileghie,
stabilindu-se un număr de 1000 de cai, această arendă
fiind apoi prelungită până în anul 1837. În anul 1833
principalele drumuri cu relee de poştă erau deservite
de 1500 de cai în Moldova (Sculeni-Iaşi-VasluiStrâmtura, Bârlad-Focşani-Galaţi, Podu Iloaiei-
Mihăileni, Târgu-Frumos-Fălticeni-Piatra-Bacău şi Ocna). Potrivit cu prevederile
Regulamentului Organic din Moldova, urma să se înfiinţeze la Iaşi un birou de poştă pentru
scrisori, similar cu cel din Bucureşti (în Bucureşti exista deja din anul 1830 un oficiu poştal
rusesc care deservea toate nevoile de poştă pe două direcţii spre Galaţi şi Craiova), cu
misiunea de a asigura schimbul poştal cu târgurile şi oraşele principale din Moldova.
Până la revoluţia de la 1848, poştele din Moldova şi Muntenia au continuat să fie date în
arendă, pe o perioadă de 3 ani, la diverşi antreprenori, extinzându-se cursele şi
introducându-se noi mijloace de transport (braşovence). Revoluţia de la 1848 nu a produs
modificări substanţiale în funcţionarea poştei, aceasta continua să fie dată în arendă, pe 5
ani sau chiar mai mult. În anul 1854, la propunerea austriecilor s-a început construirea în
Moldova a primelor linii telegrafice Cernăuţi-Suceava-Fălticeni-Iaşi-Vaslui-Bârlad-Tecuci, iar
de aici la Focşani şi Galaţi. În urma unor alte tratative s-a realizat joncţiunea reţelelor
telegrafice ale Munteniei cu cele ale Moldovei între localităţile Brăila-Galaţi şi prin Focşani.
Aproape concomitent s-au deschis oficii telegrafice la Iaşi, Tecuci, Bârlad, Izmail, Focşani şi
Galaţi unde şeful oficiului era Cezar Librecht. În Galaţi telegraful şi poşta funcţiona în anul
1856; la început servea doar intereselor familiare, datorită taxelor mari, iar mai târziu s-a
extins, datorită ieftinirii comerţului şi taxelor.
În luna mai a anului 1859 a fost numit, ca inspector general al telegrafului din ambele
Ţări Române, maiorul Cezar Librecht. Unirea poştelor din Muntenia şi Moldova s-a realizat
pe baza unei decizii a Consiliului de Miniştri din 17 iulie 1862, aprobată prin Decretul
numărul 527 din 23 iulie a aceluiaşi an. Ca urmare, s-a trecut la aplicarea aceleiaşi taxe
poştale pe tot teritoriul României, s-au emis noi timbre poştale, de forma unui octogon
neregulat (în mijlocul timbrului se afla vulturul şi capul de zimbru) cu valori de 3, 6 şi 30
parale. Prin Decretul numărul 197 din 6 septembrie 1862, serviciul poştal al diligenţelor se
desparte de cel de corespondenţe şi se creează două administraţii: Centrală (Direcţia
generală a poştelor) şi teritorială (birouri poştale). În anul 1864, prin Înaltul Decret numărul
678 din 24 mai, administraţia poştelor, care depindea până atunci de Ministerul de Finanţe,
a fost trecută la Ministerul de Interne de care, din anul 1862, depindea şi administraţia
telegrafelor. La propunerea Ministerului de Interne, lucrărilor publice şi agriculturii,
prezentată Consiliului de Miniştri prin referatul numărul 1710 şi discutată în ziua de 29
august în prezenţa domnitorului, s-a încuviinţat „propunerea ministrului de interne,
agricultură şi lucrări publice de a se uni în viitor serviciile poştelor cu cel al telegrafelor sub
denumirea de: Direcţia generală a poştelor şi telegrafelor…“. Jurnalul Consiliului de Miniştri,
semnat printre alţii de Mihail Kogălniceanu, N. Creţulescu, Steege sau generalul Manu, a
fost urmat de Decretul numărul 1094 din 29 august 1864 prin care director general al
poştelor şi telegrafelor a fost numit maiorul Cezar Librecht.

La 20 februarie 1887, comuna Galaţi a înfiinţat o linie telefonică, care leagă Primăria cu
poliţia, localul pompierilor, comisiile şi parchetul. Instalaţia reţelei telefonice a fost realizată
de către Direcţia generală a telegrafelor şi poştelor, pentru suma de 3.690 lei, iar 1.320 lei
reprezenta întreţinerea ei anuală prevăzută în bugetul comunei.
În 1889/90, numărul telegramelor prezentate la oficiul poştal Galaţi se ridica la 67.000,
iar al celor sosite la 89.760. Din totalul corespondenţei telegrafice gălăţene, corespondenţa
comercială şi industrială ocupă aproape două treimi. Scrisorile simple ajung până la 600.000
pe an, iar pachetele, gropurile şi scrisorile de valoare aproximativ la 21.600 pe an. Biroul
telegrafo-poştal din Galaţi era de clasa I şi avea următorul personal: la poştă: un diriginte cu
gradul de oficiant superior gradul II, doi oficianţi superiori gradul III, trei oficianţi inferiori
gradul I, doi oficianţi inferiori gradul II, doi elevi gradul I, doi elevi gradul II, un conductor
gradul I, trei conductori gradul II, patru conductori gradul III, un factor-şef, şase factori
gradul II şi şapte gradul III, plus inspectorul de circumscripţie. Personalul poştal costa anual
suma de 77.464 lei. La telegraf: dirigintele oficiant superior gradul II, un oficiant inferior
gradul I, patru oficianţi inferiori gradul II, trei oficianţi gradul III, doi elevi gradul I, cinci elevi
gradul II, cinci elevi aspiranţi, trei factori gradul II, nouă factori gradul III, un şef de cantonieri
şi doi cantonieri. Personalul telegraf costa anual suma de 43.020 lei. La acestea se adăuga
chiria localului de 3.500 lei pe an şi cheltuieli de cancelarie şi iluminare de 1420 lei. Totalul
cheltuielilor cu ambele oficii se ridica la suma de 125.404 lei. Oficiul poştal Galaţi era al
treilea din cele 130 de birouri telegrafo-poştale din ţară. În Galaţi erau 40 de cutii de scrisori,
iar scrisorile de ridicau de patru ori pe zi cu două cărucioare.
Exista de ceva timp un credit de 80.000 lei pentru construirea unui local telegrafo-poştal
în Galaţi, dar nu exista şi terenul aferent, care va fi achiziţionat în anul 1894 de la Leibiş
Goldberg, proprietar şi comerciant domiciliat în Galatz, strada Municipală, de către
Ministerul de Interne, cu suma de 25.000 lei. Costache G. Plesnilă, avocatul statului pe lângă
Curtea de Apel din Galatz şi a Tribunalului de Covurlui, a fost delegat prin ordinul
Ministerului de Interne numărul 32.605 din 2 august 1894, să încheie această tranzacţie la
15 septembrie 1894. Imobilul achiziţionat se afla pe strada Municipală, numărul 5, quartalul
II, având drept vecini în partea de nord strada Municipală, în sud succesorii defunctei Elena
Buşilă, în est Leibiş Goldberg, iar la vest succesorii defunctului Gheorghe Pavel. Contractul
de vânzare a fost autentificat de Tribunalul Covurlui, secţia I, numărul 1554 din 16
septembrie 1894.
În anul 1906, directorul general, Gr. Cerkez, prin adresa din 20 iulie acelaşi an face
cunoscut Primăriei Comunei Galaţi că Direcţia Generală a Telegrafelor, Poştelor şi
Telefoanelor pe care o conduce este autorizată, conform legii de la 1 martie 1906, de a
construi localuri proprii pentru serviciile sale în diferite localităţi din ţară, astfel roagă
Primăria să elibereze autorizaţia pentru construcţia localului din comuna Galaţi şi scutirea
acesteia de taxele lucrărilor de construcţie. Primarul Comunei Galaţi, Emil Vulpe, îi răspunde
că în urma şedinţei Consiliului Comunal din 21 septembrie 1906, s-a decis ca Direcţia
generală a poştelor să trimită în copie contractul de dare în întreprindere a construcţiei
palatului şi apoi se vor lua măsuri. La 25 iulie 1906 are loc alinierea construcţiei, se lasă de la
bordura trotuarului 2,25 metri ca limită a terenului.

La 27 iulie/9 august 1906 la Bucureşti se încheia contractul cu numărul 35277 în baza legii
promulgată cu Înaltul Decret Regal sub numărul 952 de la 1 martie 1906 şi în baza
autorizaţiei dată de Consiliul de Miniştri sub numărul 1429 de la 19 iulie 1906, între Direcţia
Generală a Poştelor Telegrafelor şi Telefoanelor, Bucureşti reprezentată de directorul
general, Gr. Cerkez şi inginerul-arhitect, Virgiliu Em. Hălăceanu, domiciliat în Iaşi, strada
Alexandri, numărul 3, câştigător al licitaţiei din data de 5 iulie 1906 pentru clădirea localului
propriu pentru instalarea serviciului de poştă, telegraf şi telefon, din oraşul Galaţi şi a
locuinţei dirigintelui. Contractul conţine şapte articole; astfel, în primul articol, Virgiliu Em.
Hălăceanu se îndatora să construiască pe locul Direcţiei Generale a Poştelor din oraşul
Galaţi, localul propriu pentru instalarea serviciilor de poştă, telegraf şi telefon şi a locuinţei
dirigintelui, în conformitate cu planurile, devizul, condiţiile generale pentru întreprinderi de
lucrări publice, sancţionate cu decretul numărul 3740 din 26 noiembrie 1892, caietul de
sarcini al Ministerului de Culte şi Instrucţiuni publice, autorizat prin legea promulgată cu
înaltul decret Regal numărul 1374 din 18 aprilie 1886. În articolul doi se stabilea preţul
lucrării 147.277 lei şi 20 bani, adică cu un scăzământ de lei 11,16% sub preţurile unitare din
devizul de 165.778 lei. Articolul trei stabilea că lucrarea va fi terminată la 1 iulie 1907, iar la
15 octombrie 1906 construcţia va fi ridicată la roşu şi acoperită. La articolele patru şi cinci
antreprenorul inginer arhitect Virgiliu Em. Hălăceanu depune o garanţie de 9.000 lei în
efecte consemnate la Casa de Depuneri sub recipisa numărul 29527/1906 şi se obligă să
achite toate taxele de timbru şi înregistrare, dar şi alte dări sau taxe către stat, Judeţ sau
Comună, provenind din această întreprindere, asigurarea lucrărilor până la predarea şi
primirea provizorie a clădirii de către Direcţia Generală a Poştelor. Articolul al şaselea
prevede că Direcţia Generală a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor, prin serviciul de studii
şi construcţii noi de localuri (Şef serviciu era A. Clavel), poate face modificări înainte şi în
timpul derulării construcţiei Palatului Poştelor.
La 29 iulie 1906, inginerul Constantin C. Costandachi, reprezentant al inginerului Virgiliu
Em. Hălăceanu, anunţa Primăria Comunei Galaţi de începerea în curând a săpăturilor la
subsol şi fundaţie. Astfel cerea ca pământul rezultat (aproximativ 1000-1500 m³) să fie
preluat de către Primăria Comunei Galaţi pentru diverse lucrări. Tot la această dată inginerul
Constantin C. Costandachi cere Primăriei Comunei Galaţi autorizaţie pentru a depune pe
marginea trotuarului de pe strada Municipalităţii, pe întinderea locului de construcţie,
materialul necesar. Primăria răspunde la 31 iulie 1906 că pământul va fi transportat în
strada Heliade Rădulescu (locul succesorilor def. I. Vârgolici).
La 16 octombrie 1906 primarul Comunei Galaţi, Emil Vulpe, anunţa că în şedinţa
extraordinară Consiliul Comunal a respins cererea de scutire de taxe elaborată prin adresa
numărul 34260 din 1906, având în vedere articolul cinci din Contract. Primăria Comunei
Galaţi, Compania apelor din Galatz şi vecinii se plâng de depozitarea materialelor necesare
construcţiei Palatului pe toată strada Municipală, de ruperea conductei principale de apă
sub greutatea materialului depus peste ea, deteriorarea trotuarului, a pavajelor,
întreruperea circulaţiei etc. Prin adresa numărul 1256 din 10 mai 1907, Oficiul Telegrafic
Telefonic Poştal Galaţi Central comunică Primăriei Comunei Galaţi achitarea sumei de 590 lei
reprezentând taxa de clădire a noului local Tegrafo-Poştal. La 9 martie 1909 Direcţia
Generală a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor, Divizia Technică, Serviciul A, Bucureşti, cu
adresa numărul 3536 anunţa Primăria Comunei Galaţi, de mutarea oficiului Central în noul
local şi de instalarea cablului telefonic la o adâncime de 80 de centrimetri.
Într-un dosar de arhivă din anul 1908, apare Direcţia Telegrafo-Poştal din Galaţi, strada
General I. Lahovari , la numărul vechi fără număr şi numărul nou 6, iar ca vecini pe fraţii
Pavel la numărul vechi şi nou 4 şi L. Goldberg număr vechi şi nou 8 . Planul oraşului Galaţi
executat de George Atanasiu în anul 1908, înfăţişează Poşta pe strada Municipalităţii. Un
proces-verbal de constatare şi verificare din 1 aprilie 1943, privind inventarierea bunurilor
imobiliare aparţinând Direcţiei Generale P.T.T. Galaţi, conform dispoziţiilor articolului 12 din
Decretul Lege numărul 1198 publicat în Monitorul Oficial, numărul 102 din 3 mai 1941,
transmis cu al subsecretariatului de Stat al Românizării, colonizării şi Inventarului, numărul
6158 şi 6159 din 30 mai 1941 comunicat de Direcţiunea Generală P.T.T. cu Ord. numărul
83707 din 30 aprilie 1943, imobilul folosit de Oficiul P.T.T. reşedinţa Galaţi se găseşte pe
strada Lahovari, numărul 4, având ca vecini la nord strada Lahovari, la sud succesorii
defunctei Elena Buşilă, la est proprietatea S.A.R. de telefoane şi la vest proprietatea C.N.R..
Suprafaţa clădirii este de 2100 m² şi se desfăşoară pe subsol, parter şi etaj. Suprafaţa totală
a terenului clădit şi liber este de 1132 m², iar suprafaţa terenului liber (neclădit) este de 331
m². Construcţia este din beton şi zid de cărămidă. Valoarea imobilului este evaluat la 86.
000.000 lei, iar terenul la 3.500.000 lei . Subsolul cuprinde serviciile de poştă, arhiva
bucătăria cantinei P.T.T. şi atelierul de tâmplărie; parterul cuprinde serviciile de poştă,
serviciile de Cecuri şi Economii, Serviciul Societăţii Române de Radiodifuziune, cabinetul şi
locuinţa Dirigintelui, garaj şi magazia de materiale P.T.T., iar etajul cuprinde Serviciul de
telegraf, Serviciul Telefonic Judeţean, Serviciul Cenzurii P.T.T., camera de oaspeţi, toate
serviciile administraţiei şi Control, cantina funcţionarilor P.T.T.. Astăzi se regăseşte pe lista
monumentelor din anul 2004, din oraşul Galaţi la poziţia 155, cod GL-II-m-B-03054, sub
numele de Palatul Poştei, strada Lahovary Iacob, general 6, anii construcţiei fiind 1906-1908.