Sunteți pe pagina 1din 3

Instituţii ce pot înfăptui dreptatea

Putem defini justiţia ca totalitatea instanțelor judecătorești și a legilor

unei țări.

Justiția este instituția care are rolul de a asigura dreptatea, egalitatea

cetățenilor în fața legii, precum și menținerea ordinii într-o societate

democratică.

O condiţie fundamentală pentru existenţa unei societăți democratice este

respectarea legilor atât de cetățeni, cât și de guvern, așa încât scopul

justiției este realizarea dreptății și respectarea legilor.Înfăptuirea

justiției înseamnă, de fapt, încercarea de a face dreptate prin punerea în

aplicare a legii.A face dreptate înseamnă a respecta și a proteja drepturile

și libertățile indivizilor.

Dreptatea înfăptuită de justiție înseamnă ca aceasta să acționeze conform

Constituției, legea fundamentală care garantează că toate drepturile

oamenilor sunt respectate. Autoritățile care cercetează, înfăptuiesc

dreptatea și sancționează persoanele care încalcă legea sunt autoritățile

judecătorești.

Autoritatea judecătorească are rolul de a înfăptui justiția în numele legii,

de a pedepsi încălcarea ei și de a menține ordinea de drept.

În conformitate cu dispozițiile Constituției României, republicată,

autoritatea judecătorească este alcătuită din:

1
● Ministerul Public ;

● Consiliul Superior al Magistraturii ;

● Instanțele judecătorești.

Ministerul Public are în subordine parchetele (ce funcţionează pe lângă

instanţele de judecată) care apără interesele generale ale societății prin

intermediul procurorilor cu respectarea principiului legalității, al

imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului

justiției.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM ) este instituția publică

care are rolul de garant al independenței justiției.Este format din 19

membri numiţi magistraţi cu funcţii de judecători sau procurori aleși pe o

perioadă de 6 ani.Propune numirea în funcţie a judecătorilor și

procurorilor.

Instanţele judecătorești: Conform Constituției României "Justiţia se

realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și prin celelalte

instanțe judecătorești."

➢ Înalta Curte de Casație și Justiție este singura instanţă supremă

și asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte

instanțe judecătorești, prin controlul sentințelor judecătorești.

➢ Judecătoriile sunt instanţe organizate în judeţe și în sectoarele

municipiului București care judecă orice cauză ce nu este trimisă la

o instanţă superioară;

2
➢ Tribunalele sunt instanţe organizate la nivelul fiecărui județ și al

municipiului București care judecă în primă instanţă, în apel și în

recurs;

➢ Curțile de Apel sunt instanțe judecătorești superioare din

România. În prezent, în România funcționează un număr de 15

curți de apel civile și Curtea militară de apel București, instanțe

care verifică legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de

judecătoriile și tribunalele din raza lor de competență (respectiv

tribunalele militare).

Instanțele judecătorești dispun de poliția pusă în serviciul lor.

● Autori proiect : —Vasilache Maria

—Vasilache Ștefania

—Ciobotaru Alexandra

—Mocanu Ecaterina

● Coordonator proiect : Vasilache Maria

● Profesor coordonator : Radu Balaban

● Clasa : a VII-a D

S-ar putea să vă placă și