Sunteți pe pagina 1din 1

Balaban George, clasa a X-a F

Rolul pământului în existența omului din spațiul rural

După părerea mea, pămantul ocupă un rol primordial în viața omului din spațiul rural
deoarece reprezintă, pentru unii, singura formă de venit și de hrană.
În primul rând, pentru omul simplu de la țară cele mai importante lucruri sunt familia
și terenurile agricole. Cu ajutorul familiei, țăranul cultivă pământul și astfel își asigură
existența prin vânzarea roadelor, dar și hrana pe care o pune pe masă zi de zi. Cu toate că
efortul depus la munca agricolă este unul foarte mare, oamenii din mediul rural cu greu
renunță la pământurile lor chiar dacă li se oferă o sumă mare de bani în schimb. Astfel, pot
spune că între cei de la țară și pămant se realizează o legătură nevăzută foarte strânsă.
În al doilea rând, numărul de loturi de pământ și mărimea acestora îi constituie un
statut social înalt celui care le deține, în raport cu ceilalți consăteni. De la nevoia de a fi mai
„bogat în pământ” decât ceilalți, în zona rurală, se iscă o mulțime de conflicte care nu au un
deznodământ fericit. Un exemplu poate fi Ion, personajul din romanul cu același nume, care
în goana sa dupa avere și pământuri le face rău tuturor celor din jurul său și, în final, ajunge
chiar el sa fie ucis.
În concluzie, pămantul poate reprezenta pentru omul din spațiul rural o binecuvântare,
dar și un blestem dacă se lasă orbit de dorința de îmbogățire.

S-ar putea să vă placă și