Lumea rurala

In perioada interbelica

Bucuroiu David George

Grigore Sara Ioana
Dumitrascu Alexandra
Ionescu Emma Andreea
Ilie Maria Clara
 Populatia rurala

Populaţia a rămas covârşitor rurală, iar

procentul populaţiei rurale în raport cu
populaţia urbană a crescut constant de-a
lungul întregii perioa­de interbelice. În 1920,
populaţia rurală înregistra 77,8 %, iar cea
urbană 22,2 %. În 1939 cifrele erau de 81,8
şi, respectiv, 18,2 %. Astfel, creşterea totală a
populaţiei rurale în această perioadă a fost de
4.234.524 persoane, în timp ce populaţia
urbană a crescut cu doar 167.854 persoane.
 Agricultura

Agricultura a rămas principala ocupaţie a

locuitori­lor din mediul rural între cele două
războaie mondiale. Potrivit recen­să­mân­tului
din 1930, 90,4 % din populaţia rurală activă îşi
câştiga existenţa din cultivarea pământului,
creşterea animalelor, viticul­tură, pomicultură.
Printre ţăranii deţinători de pământ, diferenţele
sociale erau precis definite. Câteva hectare în
plus sau în minus puteau plasa un individ într-
o categorie diferită.
 Statutul social

La treapta de jos a scării sociale erau

muncitorii agricoli fără pământ. Circa 10
% din populaţia rurală activă era
dependentă, ca primă sur­să de venit, de alte
activităţi decât agricultura. Cei din acest
segment erau an­ga­jaţi în diverse activităţi
industriale ca meşteşugari, mineri sau
munci­tori necalificaţi, sau erau angajaţi în
comerţ, adesea ca negustori ambulanţi, sau
în transporturi, mai ales ca muncitori la
calea ferată. Marea majoritatea a ţăranilor
duceau o existenţă precară.
 Învăţământul rural

Învăţământul rural, în care promotorii reformei

agrare îşi puseseră mari speranţe de schimbare, a avut
un impact mai mic decât cel aşteptat. Deşi numărul
ştiutorilor de carte a crescut constant de la începutul
secolului al XX-lea, în 1930 48,5 % din populaţia
rurală având vârsta de peste şapte ani era încă
analfabetă. Cel mai larg grup îl constituiau femeile,
care reprezentau 61 % din totalul analfabeţilor de la
sate, situaţie ce se datora, cel puţin în parte, ideii
persistente că fetele nu aveau nevoie de şcoală. Şcoala
primară juca astfel un rol cheie în deschiderea satului
spre lumea exterioară, dar, din numeroase cauze, ea n-a
reuşit să-şi îndepli­neas­că rostul cum trebuia. Deşi
învăţământul primar era obligatoriu şi gratuit pentru
toţi copiii între 7 - 14 ani, mulţi dintre aceştia nici nu
erau înscrişi, iar alţii, în număr mare, nu frecventau
cursurile din diverse motive.
 Gospodarii

Statisticile şi studiile realizate în anii ’30 arata

faptul că pentru gospodăriile ţărăneşti între 2,5 - 15
ha(hectare) venitul grosolan acoperea doar cheltuielile
curente de cultivare a terenului, munca acelora din afara
familiei şi atenuarea resurselor investite în gospodărie.
Nu mai rămânea nimic pentru altceva; consecinţa era un
nivel de viaţă sub normal. Situaţia era şi mai grea
pentru gospodăriile care deţineau mai puţin de 3 ha.
Nivelul venitului nu era suficient pentru a aco­peri costul
hranei, al îmbrăcămintei şi al unor altfel de cheltuieli,
pre­c­u­m cele pentru biserică, şcoală, sănătate, ca să nu
mai menţionăm şi impozitele. Pentru a supravieţui,
ţăranii trebuiau să-şi restrângă consumul de hrană şi să
se mulţumească cu îmbrăcăminte necorespunzătoare, cu
condiţii de locuit sub normal, ceea ce ducea adesea la
îmbolnăviri grave şi chiar la moarte.