casă.

— Te-ai hotărât cum îi vei prezenta lucrurile lui Whitney?

— De-a dreptul, de la început până la sfârșit. După ce Peabody s-a calmat,
relatarea evenimentelor a fost coerentă, așa că o avem înregistrată. Până mâine se
va liniști cu totul, așa că va face față interogatoriului lui Whitney.
— Deci, mai mult pentru asta vrei să câștigi timp, și nu ca să-i lași
comandantului răgazul să doarmă toată noaptea.
— Poate. Da, recunoscu ea. Între noi fie vorba. O să-i spunem ce-am făcut pentru
a-l localiza pe Keener și îi vom arăta lui Whitney înregistrarea descoperirii. El va
decide ce avem de făcut în continuare, dar voi fi în măsură să-i prezint planul cel
mai logic și mai practic. Va trebui ca investigația să fie foarte discretă și făcută cu
grijă. Nu este vorba doar de corupție, ci și de crimă, iar Keener nu este primul.
— Este greu pentru tine să anchetezi pe unul dintre oamenii voștri.
— A încetat să mai fie de-a noastră din clipa în care a devenit coruptă. Eve își
relaxă conștient umerii. Nu știu cât de apropiat s-ar putea să fie Whitney de
comandantul Oberman. Știu că i-a fost subaltern și că i-a preluat funcția când acesta
s-a retras. Să preiei comanda înseamnă ceva. Renee Oberman este subalterna lui
Whitney, așa că și asta înseamnă ceva.
Suspină.
— Știm cu toții că suntem în stare să desfășurăm ancheta în secret, dar, când o
vom încheia, totul va ieși la iveală. Toată presa se va năpusti ca un șacal asupra unui
cadavru. Nici măcar nu-i pot învinovăți.
— Când această anchetă te va întrista sau te va descuraja, amintește-ți de
Peabody prinsă în capcană în acea cabină de duș, în vreme ce doi indivizi care s-au
folosit de insignele lor pentru a-și umple buzunarele discutau despre crimă.
O vreme se lăsă tăcerea.
— Ai spus bine ce-ai spus, rosti ea în cele din urmă. Succint și la obiect. E un sfat
bun. Apoi, mai e și Keener. Probabil că a fost un ticălos, aproape sigur a fost un
infractor, dar acum e al meu, iar polițistul care l-a lăsat să se sufoce cu propria vomă
în acea cadă împuțită va fi tot al meu, și voi încuia ușa celulei în urma lui.
Roarke nici nu apucă să frâneze bine în fața casei, că Peabody se și grăbi să iasă.
— L-ați găsit!
— Din prima, confirmă Eve. Am avut un noroc chior. Am înregistrat totul, iar
încăperea este monitorizată.
— A fost aranjat să pară că a murit din cauza unei supradoze?
— Da. Ceea ce îți confirmă declarația.
— Nici nu știu dacă să mă simt ușurată sau să-mi pară rău, spuse Peabody în
vreme ce McNab o mângâia pe spate.
Încordarea îi întunecă ochii și făcu să i se șteargă culoarea din obraji.
 — Nu e cazul nici de una, nici de alta. Ia la cunoștință și treci mai departe. O să
avem destule de făcut mâine-dimineață. Du-te și te culcă. Puteți dormi în camera în
care stați de obicei când rămâneți aici.
— Nu iei legătura cu Whitney?
— Este aproape trei dimineața, dar n-ai decât să-l trezești dacă te grăbești.
— Nu, e-n regulă. Hm. Puțin somn îmi va prinde bine.
— Atunci, du-te la culcare.
Pentru a sublinia cele spuse, Eve porni să urce scările.
— Aveți nevoie de ceva în noaptea asta? îi întrebă Roarke.
— Nu. McNab luă mâna lui Peabody și o strânse. Nu, avem tot ce ne trebuie.
Roarke se aplecă și o sărută pe Peabody pe frunte.
— Atunci, somn ușor!
*
O urmă pe Eve în dormitor și închise ușa în timp ce ea își scotea arma de la brâu.
El observă că încordarea i se citea pe chip la fel ca lui Peabody. Poate că o mângâiere
pe spate, o strângere de mână ajutau într-o oarecare măsură, dar el știa ce i-ar
schimba gândurile, măcar pentru scurt timp.
— Îmi datorezi o partidă de sex de împăcare, dar mă mulțumesc cu o
promisiune.
După cum se așteptase, se încruntă la el.
— De ce îți datorez sex de împăcare?
— Pentru că ție ți-a părut mai întâi oarecum rău.
Ea își îngustă ochii în timp ce se așeza pentru a-și scoate cizmele.
— Asta înseamnă că ai rămas în urmă în ceea ce privește părerile de rău parțial
asumate. Adică, tu ești cel care mi-a rămas dator, așa că tu să-mi promiți.
— Aș putea fi de acord cu asta, cu condiția ca această înțelegere să includă și
faimoasa ta lenjerie intimă. O urmări trăgându-și peste cap un tricou
supradimensionat, inscripționat cu inițialele poliției newyorkeze. Și sper că nu la
tricoul ăsta te refereai.
— Sunt de acord cu termenii înțelegerii. Se băgă în pat. Deci, avem o întâlnire.
Se strecură lângă ea și o cuprinse în brațe.
— Trebuie să programez deșteptătorul.
— La ce oră?
— A, o să iau legătura cu Whitney la șase fix. Ar trebui să-mi rezerv o oră pentru
a mă pregăti.
— Atunci, la cinci. Nu-ți face griji. Te trezesc eu.
Având încredere că o va face, Eve închise ochii.
Ar fi putut jura că abia trecuseră cinci minute când se trezi în mirosul îmbietor
al cafelei. Întredeschise ochii și îl văzu.
 Roarke ședea pe marginea patului, ținându-i o cană cu cafea la doar câțiva
centimetri de nas. Programase aprinderea luminilor la o intensitate minimă, aprecie
ea, așa încât în cameră se zărea blânda strălucire a zorilor.
— Mi-ai adus cafeaua la pat?
— Mai putea considera un prinț în rândul soților numai și pentru faptul că m-am
trezit înaintea ta. Abia a trecut de cinci, adăugă el.
— Of! Eve se ridică în capul oaselor, murmură o mulțumire, apoi luă cana și bău
din ea. După aceea, închise ochii și lăsă miracolul cofeinei să i se răspândească prin
trup. E bună! Mai bău puțin. Trebuie să fac duș. Se dădu jos din pat. Mai vreau, spuse
ea și goli cana înainte de a i-o pune din nou în mâini.
La jumătatea drumului spre baie, privi peste umăr. Îndoi un deget spre el, apoi,
dându-și jos tricoul și lăsându-l să cadă pe dușumea, străbătu restul distanței goală.
Roarke puse cana goală pe noptieră.
— Cine sunt eu să refuz o invitație atât de grațioasă?
Ea comandă jetul de apă la intensitate maximă și – desigur – brutal de fierbinte.
Roarke nu se obișnuise niciodată cu pasiunea ei pentru apa fiartă, dar intră și el sub
duș. Aburii țâșneau cu putere, mătuind sticla care împrejmuia cabina spațioasă. Ea
stătea în picioare, strălucitoare și udă, cu capul dat pe spate, cu ochii închiși.
— Un prinț probabil că m-ar spăla pe spate.
Îndatoritor, Roarke apăsă pe un panou, iar când acesta se deschise, își făcu
palma căuș pentru a prinde revărsarea cremoasă de săpun.
— Mmm.
Spinarea ei, îngustă și netedă, purtând rămășițele bronzului din zilele petrecute
la plajă cu ocazia recentei vacanțe, se arcui – doar puțin – când simți alunecarea
mâinilor lui săpunite.
Lui îi plăcea să-i atingă pielea mătăsoasă care ascundea o forță stăpânită. Spatele
lung se îngusta conic în talie, iar apoi urma izbucnirea subtilă a șoldurilor.
Suplă și robustă, polițista lui avea un corp anume construit pentru viteză și
anduranță. Și totuși, el îi cunoștea vulnerabilitățile, locurile unde o atingere –
atingerea lui – putea s-o facă să se înmoaie sau să o stârnească.
Delicata arcuire a gâtului, mica adâncitură de la ceafă.
Mâinile lui alunecară în jos, întinzând cu mișcări circulare lichidul mătăsos
peste coapsele cu mușchi puternici. Porniră din nou în sus, degetele mângâind,
înaintând și retrăgându-se într-o seducție leneșă.
Ea își petrecu brațul pe după gâtul lui, arcuindu-și spinarea. Și, cu o răsucire
mlădioasă a taliei fine, își întoarse capul până când buzele ei le găsiră pe ale lui,
până când se deschiseră pentru ca limbile lor să se împreuneze îndelung, adânc.
Se răsuci, cu ochii strălucindu-i ca aurul lustruit prin căderea de apă.
— Ți-au scăpat câteva locuri.
— Câtă neglijență din partea mea.
 Își umplu palmele cu săpun și le trecu peste umerii ei, peste sâni, peste piept,
peste pântec.
Fiecare centimetru pătrat din trupul ei ardea de dorință în fierbințeală și aburi,
cu apa lovind și pulsând pe gresie, pe piele. Mâinile lui erau magice pe corpul ei,
dezlănțuind dorințe, dezlănțuind senzații, găsind – punând stăpânire pe – secretele
ei. Gura lui, când o atinse, îi umplu trupul cu mii de fiori de plăcere.
Degetele lui o găsiră, o deschiseră și umezeală în umezeală, o pătrunseră
dincolo de toți acei fiori.
Ea se încolăci în jurul lui, un vrej catifelat, înmiresmat, cu mâinile agățându-se
de părul lui, cu gura avidă pe a lui. Inima îi bubuia sălbatic în pieptul lipit de al lui,
cu bătăi rapide, puternice. Și își umplu mâinile cu săpun, le trecu peste spinarea lui,
peste șolduri, între corpurile lor alunecoase, pentru a-l cuprinde într-o strângere
mătăsoasă.
Pentru a-l distruge.
El își pierdu stăpânirea de sine și o pătrunse. Lipind-o de faianța umedă,
curmându-i țipetele, în vreme ce brațele ei îi înlănțuiau gâtul.
Jeturile fierbinți de apă le loveau trupurile împreunate. Picăturile străluceau pe
piele, în aer. Aburul se ridica și se împrăștia pentru a-i învălui, făcându-i să devină
un singur trup disperat în acea ultimă zvâcnire.
Ea se lăsă moale în brațele lui. Era un moment care lui îi plăcea nespus, când
plăcerea o copleșea, slăbind-o. Acea clipă de abandon total în fața lui – de fapt, chiar
mai mult, în fața lor.
Se cuibări în brațele lui, sprijinindu-și capul pe umărul lui până când el îi ridică
fața și îi apăsă buzele cu ale lui. Cu blândețe acum, cu dulceață.
Îi urmări ochii limpezindu-i-se, îi văzu zâmbind.
— Ăsta n-a fost sex de împăcare.
— Firește că nu.
— Am vrut doar să mă asigur.
— Dar a fost un preludiu excelent.
— Mie mi-a plăcut. Cafea la pat, sex la duș – un ritual de trezire grozav.
Mai rămase câteva momente în brațele lui, apoi se desprinse. Ieși din cabină și
intră în tubul de uscare.
În vreme ce aerul cald se învârtejea în jurul ei, el comandă coborârea
temperaturii apei cu cincisprezece grade civilizate.
Când intră în dormitor, cu un prosop înfășurat în jurul taliei, ea, îmbrăcată într-
un halat scurt, făcea ceea ce el o văzuse foarte rar făcând. De fapt, niciodată. Studia
pe ecran conținutul șifonierului.
— E ciudat, spuse ea, dar trebuie să… Te rog, alege-mi ceva cu care să mă
îmbrac. Trebuie să par stăpână pe mine, autoritară, serioasă. Serios de responsabilă.
Frustrată, își roti mâinile în aer.
 — Dar fără să pară ceva plănuit sau studiat. Nu vreau să fie o ținută sobră, însă…
— Înțeleg.
Se apropie și, mai întâi, studie sacourile. El i-l alesese pe fiecare – nu doar
cumpărase șifonierul –, dar toate se aflau pe ultimele locuri în topul preferințelor ei.
— Ăsta.
— Roșu? Dar…
— Nu e roșu, este culoarea vinului de Burgundia. Nu este strălucitor, nu e
îndrăzneț, ci profund și serios – și transmite autoritate, mai ales cu această croială.
În combinație cu pantalonii aceștia, de un gri metalic serios, și cu bluza de un gri
puțin mai șters, nu e nimic strident, țipător. Cizmele gri, pentru că te fac să pari
înaltă și suplă, împreună cu sacoul ca element subliminal de sugerare a autorității.
Ea suspină îndelung.
— Bine. Tu ești expertul.
După ce se îmbrăcă, trebui să recunoască faptul că exista un motiv pentru care
el era expertul. În ansamblu arăta sofisticată, fără să pară că avea o ținută studiată.
Iar roșul – pardon, culoarea vinului de Burgundia – denota putere.
Plus că, dacă se păta cu sânge, era posibil să nu se vadă. Prea mult.
— Pune-ți ăștia.
Ea se încruntă uitându-se la butonașii de argint pe care el îi întindea spre ea.
— Nu port niciodată cercei în timpul serviciului. Sunt…
— În acest caz, doar un pic de lustru. Ceva simplu și subtil.
Ea ridică din umeri, apoi și-i puse. Isprăvind cu îmbrăcatul, se studie în oglindă
în vreme ce sorbea o altă gură de cafea.
— Nu pentru Whitney trebuie să acorzi atâta atenție vestimentației, spuse
Roarke. Cel puțin, nu pentru el în mod particular. Vechile vorbe sunt adevărate.
Femeile se îmbracă pentru alte femei, iar tu faci asta pentru Renee Oberman.
— Dacă lucrurile vor merge așa cum mă voi asigura că vor merge, astăzi vom
avea parte de prima confruntare față în față. Ăsta e genul de aspect căruia ea i-ar
acorda atenție. O să-și dea seama, din toate punctele de vedere la care mă pot gândi,
că are de-a face cu o forță.
— Vrei s-o provoci.
— O voi provoca, dar asta mai târziu. Eve verifică ora. Trebuie să trec la pasul
următor și să-l sun pe Whitney. Dumnezeule, sper că nevastă-sa nu răspunde la
videotelefon.
Eve îl luă pe al ei de pe măsuța de toaletă și își îndreptă umerii.
— Gata, să-i dăm drumul.
Fața lată a comandantului Whitney apăru pe ecran după ce videotelefonul sună
a doua oară. Ea avu un moment de ușurare constatând el nu-și închisese ecranul,
ceea ce însemna că nu-l trezise din somn. Totuși, era destul de sigură că de-a lungul
obrazului stâng avea o adâncitură formată în timpul somnului, și nu un alt rid săpat
de trecerea timpului sau de stresul pe care-l presupunea autoritatea, ceea ce îi dădea
de înțeles că se trezise de curând.
— Locotenente. Rosti cuvântul repede, cu limpezi pe chipul întunecat.
Ea adoptă același ton.
— Comandante, îmi cer scuze că vă deranjez la această oră matinală. Avem o
situație specială.
Ea expuse faptele cu o precizie militară pe care Roarke o admiră. Aflat în
cealaltă parte a încăperii, se îmbrăca ascultând cum Whitney îi punea întrebări lui
Eve. Roarke se gândi că trebuia să-l cunoști pe bărbat și să asculți cu mare atenție
pentru a-i desluși șocul din glas, însă era clar că fusese luat prin surprindere.
— Vreau să văd declarația lui Peabody, să vorbesc eu însumi cu ea și să analizez
înregistrările tale.
— Da, domnule. Aș putea sugera să facem toate astea aici, și nu la sediu?
Detectivii Peabody și McNab se află aici și vor să se asigure de discreție până luați o
hotărâre.
El se gândi câteva clipe și rosti:
— Vin acum.
Apoi închise.
— Pe teritoriul tău, comentă Roarke.
— Este un aspect, dar el știe că e mai inteligent să înceapă ancheta în altă parte,
nu ca pe o întâlnire importantă în biroul său. Mă duc să fac pregătirile necesare.
— Bănuiesc că va avea câteva întrebări și pentru mine, așa că o să verific dacă
pot participa la întâlnire. Am o holoconferință în zece minute. Ar trebui s-o termin
până la șapte, sau ceva de genul ăsta. Te-ai descurcat bine, adăugă el.
— Este doar începutul.