REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr.

1(3)/2000

Prof. univ. dr. Constantin Brătianu

Universitatea “Politehnică” din Bucureşti, Director General Învăţământ Superior,
Ministerul Educaţiei Naţionale

MODELE DE GÂNDIRE

Falimentul gândirii

Avem un talent deosebit de a ne plânge. Ne plângem de sărăcie, de frig şi de lipsa de înţelegere

a celor din jurul nostru. Ne plângem că străzile sunt murdare şi pline de câini vagabonzi. Ne plângem
că vânzătorii n-au învăţat încă să-şi trateze clienţii cum trebuie, că politicienii nu ştiu să facă politică şi
că administraţia publică a rămas impregnată puternic de birocraţia obositoare şi ineficientă a deceniilor
trecute. Ne plângem, dar nu facem nimic să ieşim din această stare inerţială. Aşteptăm. Aşteptăm să
vină cineva să ne spună ce trebuie să facem şi mai ales, cum să facem. Noi, care suntem atât de
muncitori, de inventivi şi de inteligenţi atunci când viaţa ne oferă şansa de a lucra în străinătate, acum
rămânem pasivi şi veşnic nemulţumiţi.
Diagnosticul este paradoxal, dar incredibil de simplu şi de adevărat. Suntem bolnavi de gândire.
Modelele noastre de gândire sunt prea simple şi prea rămase în urma vremurilor, fapt ce conduce la o
stare cronică de inadaptare la cerinţele actuale ale dinamicii sociale şi ale proceselor de globalizare şi
informatizare. Necazul este că nu ne dăm seama de această stare, deoarece nimeni nu ne-a învăţat cum
să gândim gândirea şi cum să o corelăm cât mai eficient cu modelele de comportament social, în
perspectiva unor noi structuri valorice. Suntem într-un sistem de gândire inerţial, din care nu putem
ieşi, decât dacă facem efortul de a regândi modelele noastre de gândire şi limitările pe care acestea le
impun. Dificultatea o constituie imposibilitatea studierii directe a modului în care gândim. La fel ca şi
în cazul forţelor de inerţie din fizică, studierea se poate face numai în mod indirect, prin efectele
rezultante ale acestor modele de gândire.
Cu ani în urmă, într-o vreme când despre America nu ştiam aproape nimic, am avut şansa să
obţin o bursă la Georgia Institute of Technology din Atlanta, Georgia, S.U.A. Cu această ocazie mi-am
dat seama că multe dintre modelele mele de gândire formate în sistemul educaţional socialist nu se
potriveau deloc cu modelele de gândire americane, fapt ce a generat o serie de probleme în integrarea
mea ca student în viaţa campusului american. Într-un weekend am fost invitat la masă de către unul
dintre profesorii mei. Când am ajuns la casa profesorului, i-am oferit soţiei acestuia flori şi i-am sărutat

15
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

mâna. Am acţionat în concordanţă cu modelul de gândire al unui european bine educat, dar am făcut o
mare gafă. Aşa cum a ţinut să-mi explice mai târziu profesorul, în America nu se obişnuieşte să se
sărute mâna doamnelor. Pentru a putea supravieţui, în America am fost nevoit să învăţ modele de
gândire noi, specifice vieţii de acolo.
Să revenim însă la ceea ce se întâmplă acum în jurul nostru. Economia suferă, învăţământul
suferă, cercetarea ştiinţifică suferă, cea mai mare parte a societăţii româneşti suferă. Suferim cu toţii
pentru că suntem conştienţi că suntem capabili de mai mult şi că putem construi o viaţă mai bună, dar
nu ştim cum. Răspunsul este dezarmant de simplu, dar extrem de greu de acceptat: schimbarea
modelelor noastre de gândire învechite şi ineficiente cu modele noi performante. Falimentul nostru
este un faliment de gândire. Indiferent dacă ne convine sau nu această concluzie, ea reflectă un
adevăr. Depăşirea crizei de adaptare se poate face analizând cu multă atenţie modelele de gândire şi de
acţiune şi compatibilitatea lor cu realitatea vieţii. Modelele de gândire sunt aproximări ale realităţii şi
dacă reuşim să evidenţiem limitele acestor aproximări, atunci vom putea să înlocuim insuccesele cu
performanţe. Aceasta presupune însă schimbarea nu numai a modului de a gândi, dar şi a
comportamentului rezultant.
Scopul acestui articol este de a prezenta caracteristicile de bază ale modelelor de gândire pe care
le avem şi pe baza cărora am dezvoltat modele comportamentale şi de acţiune. Toate aceste modele se
pot regăsi în gândirea noastră aşa cum sunt sau în structuri combinate. Important este să le identificăm
şi să înlocuim modelele simpliste cu modele mai performante.

Modele statice

Sunt cele mai simple modele de gândire. Ele reflectă elementele invariante şi atemporale din
jurul nostru. Privită prin prisma acestor modele, lumea este statică sau cvasistatică. Cu alte cuvinte,
modificările care se produc în jurul nostru sunt atât de puţine şi de lente, încât ne obişnuim cu ele şi le
considerăm normale. Viaţa din micile oraşe, de provincie au această caracteristică a unei vieţi statice, a
unei atmosfere paşnice, a unei lumi în care nu se întâmplă nimic, aşa cum povestea Mihail Sadoveanu
într-una din operele sale.
Viaţa la munte generează şi ea un model static de gândire. Măreţia munţilor rezultă nu numai
din frumuseţea geometriei lor, dar şi din neclintirea lor în faţa timpului. Este adevărat că anotimpurile
îmbracă şi dezvoltă haina crestelor şi schimbă registrul culorilor, dar până şi aceste alternanţe proiectate
la scara istorică a omenirii par detalii nesemnificative. Pentru cine iubeşte muntele şi se duce în fiecare

16
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

an în această lume minunată a eternităţii, modelul static de gândire este adecvat şi chiar reconfortant.
Oare cum am reacţiona, de exemplu, dacă urcând pe Bucegi, Babele şi-ar schimba geometria sau pur şi
simplu în locul lor am găsi Acele Cleopatrei din Făgăraş?
Modelul static este atrăgător deoarece ne conferă sentimentul de stabilitate şi de dăinuire în
timp a lucrurilor pe care le facem. Ne conferă siguranţă pentru ziua de mâine şi pentru acele procese pe
care le dorim tot timpul să le avem sub control. Orice neconcordanţă cu aşteptările acestui model ne
provoacă stres sau uneori chiar şocuri. Să ne gândim că în fiecare zi când ne întoarcem acasă de la
serviciu şi introducem cheia în broasca de la uşă, ne aşteptăm ca totul să fie aşa cum am lăsat. Chiar
dacă este seară şi întuneric, ne descurcăm căci ştim unde este întrerupătorul electric şi cum este
amplasată mobila. Acţiunea noastră se bazează pe folosirea unui model de gândire statică, conform
căruia, nimic nu s-a schimbat în perioada când am fost plecaţi de-acasă. Dar dacă în lipsa noastră au
fost hoţii ? A fost un incendiu sau s-a spart o ţeavă de apă ? Modelul static devine în astfel de situaţii o
limitare atât de puternică în înţelegerea lucrurilor, încât suntem şocaţi de cele întâmplate.
O profesoară din Austria îmi spunea că urma să-şi facă vacanţa de vară în munţi, pe baza unui
contract încheiat cu o agenţie de turism. Spre surprinderea ei, agenţia i-a oferit împreună cu biletele de
odihnă şi un ghid montan care conţinea diverse sfaturi practice. Unul dintre acestea se referea la ceea ce
trebuie să faci atunci când te întâlneşti cu un urs. Uimirea profesoarei a provenit din faptul că ea a
folosit un model de gândire statică, în timp ce agenţia de turism a folosit un model de gândire dinamică.
Apariţia unui urs pe potecile umblate de turişti este puţin probabilă, dar ea există şi deci trebuie luată în
consideraţie.
Modelele statice reflectă o gândire atemporală, pentru un context dat neschimbător şi etern.
Datorită acestui fapt, modelele statice sunt adecvate pentru stări idealizate, simplificate la maximum şi
de cele mai multe ori îndepărtate de viaţa reală. Ele implică uniformitate, pasivitate şi gradient nul
pentru forţele generalizate ale schimbării. În spiritul acestei gândiri a scris şi Eminescu celebra Glossă:
“Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val, ca valul trece,
De te-ndeamnă, de te cheamă,

17
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

Tu rămâi la toate rece.”

Modelul static de gândire se manifestă prin crearea unui comportament pasiv caracterizat prin
formarea unor automatisme funcţionale şi stări inerţiale puternice la orice încercare de schimbare. Se
formează o mentalitate care devine invariant la schimbare, mai ales la cele profunde. Dacă totuşi se
produc astfel de schimbări, modelul generează şocuri care pun în dificultate comportamentul persoanei
în cauză. Folosind o metaforă, modelul static de gândire este un model de gelatină. Limbajul de lemn
şi gândirea de gelatină sunt moştenirile regimului socialist şi se fac încă prezente în viaţa noastră
socială datorită inerţiei mentalităţii.
Nu putem încheia argumentaţia noastră despre acest model de gelatină fără a-l cita pe Farfuridi
din celebra operă a lui I.L.Caragiale “O scrisoare pierdută”:
“Iată dar opinia mea. Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască primesc ! dar să nu se
schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc ! dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, şi anume în
punctele …esenţiale… . Din această dilemă nu putem ieşi…”.

Modele dinamice

Aceste modele dinamice încorporează timpul, ca mărime fundamentală. Timpul este liniar şi
unidirecţional, aşa cum suntem asiguraţi în orice moment de ceasurile care ne impregnează existenţa
zilnică cu tic-tac-urile lor. Modelele dinamice pot fi de echilibru sau de non-echilibru.
În cazul modelelor dinamice de echilibru, timpul este prezent ca o variabilă de stare care nu are
sens preferenţial. De exemplu, deplasarea unui automobil se caracterizează prin viteză, dar viteza nu
încorporează sensul deplasării, respectiv sensul desfăşurării unui proces în raport cu axa timpului.
Modelele dinamice de echilibru au la bază procese reversibile şi legi de conservare. Totodată,
procesele se dezvoltă liniar permiţând aplicarea principiului de suprapunere a efectelor. Modelele
dinamice de echilibru au fost construite şi introduse în educaţia noastră şcolară cu ajutorul mecanicii
clasice şi respectiv, a termodinamicii clasice. Cu ajutorul acestor modele a fost posibilă nu numai
explicarea naturii în secolele trecute, dar şi construirea unui univers tehnologic cu care ne-am obişnuit
atât de mult, încât am crede că este şi el o componentă a naturii înconjurătoare.

18
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

Pentru a înţelege esenţa unui model dinamic de echilibru vom considera deplasarea unui
automobil de la Bucureşti la Cluj. Schematic, acest proces se reprezintă ca în fig. 1.

Bucureşti Cluj - Napoca

M
Timpul

Fig.1. – Model dinamic de echilibru

Construirea unui astfel de model presupune următoarele etape:

· Acceptarea mişcării şi descrierea ei printr-o schemă şi respectiv, printr-o ecuaţie matematică.
· Definirea parametrilor mişcării. În cazul de faţă, aceşti parametri pot fi viteza şi acceleraţia.
· Definirea forţelor care generează mişcarea şi evaluarea comportării lor în timp.
· Generalizarea modelului.
Pentru cazul considerat, remarcăm faptul că deplasarea mobilului M se poate face în ambele
sensuri fără nici un fel de restricţie, ceea ce permite ca mişcarea să fie reversibilă. Procesele reversibile
se caracterizează prin existenţa continuă a unui echilibru intern şi extern în timpul transformării
respective. Procesele reversibile sunt procese ideale, dar ele au fost şi sunt folosite în mecanica clasică
şi termodinamică pentru simplitatea lor şi pentru puterea lor analitică. Este foarte important de a
sublinia acest aspect, deoarece generalizarea modelului la procese sociale conduce la concluzii greşite.
De exemplu, încercarea unor politicieni de a reveni după 1990 la procesul istoric dinaintea celui de-al
doilea război mondial reflectă tocmai existenţa unui astfel de model dinamic de echilibru. Din
nefericire pentru noi, folosirea acestor modele în deciziile politice şi guvernamentale de după 1990 ne-a
costat imens, la scară istorică. Tocmai de aceea se impune un moment de luciditate în analizarea
propriilor noastre modele de gândire şi schimbarea lor cu modele mai performante.
În raport cu modelele statice, aceste modele dinamice de echilibru sunt evoluate, deoarece
încorporează timpul şi permit schimbarea. Dar schimbarea se face între diferite stări de echilibru, prin
transformări reversibile şi idealizate. Generalizarea acestor concepte conduce la ideea echivalării
evenimentelor din trecut cu cele din prezent, cu consecinţe nefaste. Echivalarea proceselor energetice
din cadrul principiului I al termodinamicii conduce la ideea echivalării şi conservării în alte domenii,
cum sunt cele politice şi economice, cu consecinţe negative. Lipsa unei orientări temporale face

19
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

imposibilă dezvoltarea unei gândiri strategice şi a unor acţiuni concertate pentru finalizarea
programelor strategice.
Să reluăm exemplul prezentat în fig. 1. şi să considerăm timpul în evoluţia lui dinspre trecut
spre viitor (fig.2).

Bucureşti Cluj-Napoca
spaţiu
M
timpul
trecut prezent viitor
Fig. 2. – Model dinamic de non-echilibru

Dacă încorporăm în modelul de gândire sensul desfăşurării în timp a procesului, deplasarea

mobilului de la Bucureşti la Cluj – Napoca nu mai este echivalentă cu deplasarea aceluiaşi mobil de la
Cluj – Napoca la Bucureşti. Evenimentele au o istorie în derularea lor, iar această istorie nu este
reversibilă. Conceptul de ireversibilitate a fost introdus pentru prima dată în termodinamică, iar ca
măsură a ireversibilităţii a fost propusă de către Clausius, entropia. În procesele reale, în timp ce
energia unui sistem perfect izolat rămâne constantă, entropia lui creşte la orice transformare. Conceptul
de entropie a fost preluat şi generalizat şi în alte domenii, devenind astfel un indicator de evoluţie.
Entropia introduce o “săgeată a timpului”, viitorul fiind sensul în care creşte entropia.
Deşi sunt folosite în ştiinţă cu rezultate excelente, modelele dinamice de non-echilibru pătrund
foarte greu în gândirea oamenilor de rând, deoarece sunt complicate şi folosesc concepte polisemantice,
aşa cum este şi conceptul de entropie. Ele permit însă înţelegerea proceselor de adaptare, de dezvoltare
şi de devenire, procese extrem de importante pentru maturizarea gândirii noastre sociale şi politice.

20
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

Modele liniare

Modelele de gândire liniare au permis dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei până la începutul

secolului XX, când au început să se dezvolte modelele neliniare. Folosirea lor masivă a făcut ca
gândirea liniară să devină aproape normală, atât în ştiinţă cât şi în alte domenii de activitate. Educaţia
şcolară este centrată aproape exclusiv pe gândirea liniară începând cu primele clase, când se învaţă
conceptele de bază. Aritmetica este rezultatul unei gândiri liniare şi prin învăţarea ei, se formează în
bună parte acest mod de a gândi.
Să ne amintim, de exemplu, de următorul tip de probleme: un muncitor lucrează la strung 5
piese într-o oră; câte piese face muncitorul în 2 ore ? Răspunsul este simplu: 5 x 2 = 10 piese. Este
evident faptul că problema are un puternic caracter didactic, dar rezolvarea acestor tipuri de probleme
conduce la ideea că, într-adevăr, o oră de lucru la strung, luni dimineaţa, este echivalentă cu o oră de
lucru de miercuri la prânz, ceea ce nu este adevărat.
La dezvoltarea gândirii liniare a contribuit în mod decisiv şi sistemul de măsurare a
mărimilor fizice, care face parte, parcă, din existenţa noastră. Este normal ca un kilogram de mere să
fie echivalent cu un kilogram de pere, deşi merele nu sunt pere. Suntem de acord ca într-o sticlă de un
litru să putem turna apă sau vin şi să considerăm că avem aceeaşi capacitate. Măsurăm lungimile cu
metrul şi suntem de acord că 2m de sfoară adăugaţi la 3m de sfoară ne dau 5m de sfoară. Banalitatea
acestor exemple nu face decât să sublinieze cât de mult ne domină gândirea liniară şi cât de greu este
să-i definim limitele de aplicabilitate.
Gândirea liniară a creat un câmp de atracţie atât de puternic în jurul nostru, încât cu greu vom
reuşi să ne desprindem de ea. Aş vrea însă să fiu foarte clar. Gândirea liniară reprezintă pentru noi toţi
un câştig extraordinar şi nu ne propunem să o aruncăm la gunoi. Mai avem nevoie de ea. Dar a sosit
timpul să-i definim mai bine domeniul de aplicabilitate şi să fim conştienţi de faptul că liniaritatea nu
constituie decât o modalitate de aproximare a realităţii.
Sistemul democratic permite o valorificare excelentă a gândirii liniare, întrucât un vot este egal
cu un alt vot, indiferent de cei care votează. Dar, pentru ca folosirea modelului liniar de gândire să fie şi
eficientă, este necesară o bună înţelegere a proceselor sociale şi respectiv a sistemului democratic. Din
nefericire pentru noi, după 1990, societatea a considerat un panaceu general şi a introdus modul de
gândire şi de acţiune democratică în toate domeniile vieţii sociale, chiar şi acolo unde istoria omenirii
nu a permis niciodată acest lucru. La noi, la români, acest lucru a fost posibil tocmai ca o dovadă a
neînţelegerii adevăratelor funcţii şi atribute ale modelelor liniare de gândire. S-a ajuns, de exemplu, ca

21
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

în sistemele universitare să se voteze valoarea. Prin însăşi natura ei, valoarea este un concept neliniar
şi, deci nu poate fi folosit la paritate cu conceptul de vot democratic, care este de tip liniar.
Pentru a ilustra penibilul la care se poate ajunge atunci când se foloseşte un model liniar într-un
mediu valoric, am să amintesc faptul că până în 1999 reglementările în vigoare cereau ca tezele de
doctorat să fie votate în colectivele de catedre. Aceste reglementări au condus la rezultate bizare care au
demonstrat, o dată în plus, nevoia de reconsiderare a modelelor noastre de gândire. Dacă nu, vom
ajunge la situaţia paradoxală în care am supune votului democratic de validare însăşi legile lui Newton.

Modele neliniare

Universităţile sunt prin însăşi natura lor sisteme valorice. La fel şi academiile sau institutele de
cercetare ştiinţifică. În aceste medii, gândirea liniară este falimentară. Modelul liniar trebuie înlocuit cu
modelul neliniar. În cadrul acestui model un om nu este egal cu un alt om, deoarece fiecare are
valoarea lui intelectuală şi o capacitate de creaţie diferită.
Pentru cercetători sau pentru creatorii de artă, o oră nu este egală cu o altă oră din punctul de
vedere al muncii de creaţie. Gândirea neliniară nu se mai poate măsura în timp, în ore, ci în rezultate
produse. Specialiştii în creativitate au demonstrat cum variază densitatea de idei în timpul procesului
de creaţie şi cum timpul se dilată sau contractă din punct de vedere psihologic în această activitate atât
de complexă. A folosi condica de prezenţă pentru a măsura efortul de creaţie este o aberaţie, deşi
această practică am cunoscut-o cu toţii, cu ani în urmă.
Din păcate, finanţiştii folosesc încă modele de gândire liniară pentru a evalua o serie de
activităţi tipic neliniare şi de a stabili grile de salarizare pentru cei implicaţi în aceste activităţi. O
demonstraţie în acest caz o constituie legislaţia financiară şi legislaţia muncii. Această abordare a
condus în mod sistematic la descurajarea valorilor să producă şi la promovarea non-valorii. Rezultatele
le ştim foarte bine: scăderea drastică a producţiei ştiinţifice şi plecarea definitivă din ţară a multor tineri
inteligenţi şi valoroşi.
Reflexul egalitarismului din regimul socialist s-a transformat într-o cultură a mediocrităţii,
care respinge prin centrifugare orice valoare. Singura alternativă valabilă la această stare de lucruri o
constituie introducerea competiţiei în toate domeniile vieţii noastre şi înlocuirea modelelor liniare cu
modele neliniare pentru sistemele valorice.

22
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

Construirea modelelor neliniare este dificilă, dar implementarea lor în gândirea socială este şi
mai dificilă, dacă nu imposibilă uneori. De aceea este necesar să examinăm pentru început specificul
acestor modele şi apoi să le construim pe principii cu totul noi pentru a le da putere şi eficienţă.
Construirea modelelor neliniare de gândire este importantă în special în domeniul
managementului. Un management performant are la bază criterii valorice care impun un mediu
neliniar de evaluare şi de decizie. Inteligenţa şi creativitatea, eficienţa şi performanţa nu se pot
dezvolta în medii liniare mediocritare, ci în medii neliniare valorice. Pentru aceste medii trebuie să
folosim modele neliniare şi dinamice pentru a putea implementa şi controla schimbarea.
Managementul schimbării poate fi eficient numai dacă operează cu modele noi de gândire care au la
bază timpul, neliniaritatea, inteligenţa şi creativitatea.

Modele deterministe

Ca şi modelele liniare, modelele deterministe au dominat secolele precedente şi au contribuit în

mod esenţial la progresul ştiinţelor şi dezvoltarea tehnologică. Aspiraţia omului pentru stabilitate şi
siguranţa zilei de mâine a condus în mod nemijlocit la dezvoltarea modelelor deterministe, care au la
bază ideea că fenomenele şi procesele din natură şi din universul tehnologic se produc pe baza unor legi
fundamentale deterministe. Aceasta înseamnă că în aceleaşi condiţii de mediu şi pentru aceiaşi
parametri valorici fenomenele se produc întotdeauna la fel.
Pentru a ilustra cum acţionează un model de gândire determinist să ne gândim la cunoscutul
experiment cu două corpuri aflate la temperaturi diferite şi care sunt puse în contact direct. Rezultatul
este întotdeauna acelaşi: căldura se transferă de la corpul cu temperatura mai ridicată la corpul cu
temperatura mai scăzută. Deoarece acest lucru este valabil în orice situaţie şi în orice secol al istoriei
umane, modelul de gândire corespunzător a fost folosit în mod eficient la construcţia caselor, la
confecţionarea îmbrăcăminţii, la realizarea echipamentelor termice industriale, precum şi a instalaţiilor
şi aparatelor frigorifice şi de climatizare folosite din ce în ce mai mult.
Modelele deterministe se construiesc în şcoală, prin aproape întreg curriculum administrat
şcolarilor şi studenţilor. Rigoarea matematicii şi a gramaticii, legile din fizică şi din chimie, existenţa
până nu de mult a manualelor unice, toate au contribuit şi continuă să contribuie la formarea modelelor
de gândire deterministe.
De modele deterministe putem însă vorbi şi în alte domenii de activitate. Să ne gândim, de
pildă, la mersul trenurilor şi al avioanelor. Oare ce ne-am face dacă mersul trenurilor s-ar face după

23
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

bunul plac al unui oarecare decident şi nu după un orar naţional publicat şi cunoscut de întreaga ţară
sau chiar de întreaga Europă. Rigoarea şi funcţionalitatea acestui program al mersului trenurilor
demonstrează nevoia de modele deterministe şi performanţele sociale care se pot obţine atunci când
modelele deterministe de gândire sunt folosite eficient.
Managementul a beneficiat întotdeauna de pe urma acestor modele deterministe, deoarece cu
ajutorul lor se creează structuri funcţionale care funcţionează stabil şi sigur. Modelele deterministe sunt
folosite şi pentru a reduce entropia sistemelor şi respectiv, pentru a creşte gradul de control al
funcţionării acestor sisteme.
Modelele deterministe nu trebuie însă folosite în mod exclusivist, mai ales în acele domenii în
care procesele au o natură aleatoare. Exagerarea folosirii modelelor deterministe în management
conduce la generarea de tensiuni care se pot acumula şi manifesta în mod destructiv.

Modele aleatoare

Poate că modelul aleator cel mai cunoscut este prognoza meteorologică. O urmărim în fiecare
seară la radio sau la televizor ca să ştim ce ne aşteaptă a doua zi şi respectiv, cum să ne îmbrăcăm. Deşi
s-a întâmplat de atâtea ori să purtăm umbrela cu noi degeaba, să ne îmbrăcăm mai gros decât a fost
nevoie sau să constatăm că frigul de afară a depăşit aşteptările noastre, continuăm să urmărim aceste
prognoze meteo.
Un alt tip de model aleator cu care ne-am familiarizat în special după 1990 este modelul de tip
horoscop. Deşi este un model speculativ şi formulat în stil fuzzy, ne interesează să cunoaştem anticipat
cum vor evolua lucrurile la serviciu, în familie sau în afaceri.
Spre deosebire de modelele deterministe de gândire, modelele aleatoare au la bază ideea că
evenimentele nu se produc cu certitudine, ci cu o anumită probabilitate. Cu cât valoarea probabilităţii
este mai mare, cu atât şansele de a se produce evenimentul respectiv sunt mai mari şi noi avem o
anumită garanţie. De exemplu, dacă probabilitatea ca mâine să plouă este de 90%, suntem aproape
siguri că va ploua. Dacă valoarea acestei probabilităţi este de numai 10%, nici măcar nu ne mai ostenim
să luăm umbrela cu noi.
Managementul modern are nevoie de modele de gândire aleatoare, pentru a creşte şansele
succesului. Procesele de selecţie a personalului, de motivare a lui sau de echilibrare a puterii formale
cu cea informală nu sunt niciodată certe. De asemenea, managementul calităţii are la bază o serie de
metode statistice cu care operează şi care fac modelele de gândire să fie aleatoare.

24
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

Managementul strategic operează practic numai cu modele aleatoare, deoarece crearea de

strategii pe termen lung se face luând în consideraţie parametrii interni şi externi organizaţiei, care au
variaţii diferite în timp şi care nu pot fi estimaţi cu certitudine. Tocmai în aceasta constă secretul
managementului strategic, în abordarea unor modele aleatoare cât mai apropiate de condiţiile reale ale
vieţii şi de evaluare cât mai bună a probabilităţilor asociate diferitelor evenimente în evoluţia lor
dinamică. Totodată, modelele aleatoare iau în consideraţie şi posibilitatea apariţiei unor evenimente
complet noi, dar anticipabile. În contextul general al modelelor aleatoare de gândire, modelele
deterministe apar ca un caz fericit când probabilitatea de realizare a unui eveniment este de 100%,
respectiv evenimentul se produce cu certitudine. Modelele deterministe constituie deci un caz limită al
modelelor aleatoare.

Modele inteligente

S-ar putea ca această sintagmă să pară forţată, deoarece fiecare model de gândire înglobează o
anumită inteligenţă. Gândirea însăşi nu poate exista fără inteligenţă, oricât de puţină ar fi ea. Modelele
inteligente pun accentul pe contribuţia intensivă a inteligenţei în optimizarea resurselor de gândire şi
în folosirea eficientă a bazei de cunoştinţe, astfel ca soluţiile obţinute să fie dintre cel mai performante.
Modelele inteligente generează soluţii din mulţimea soluţiilor posibile şi cunoscute. În
interpretarea noastră, modelele inteligente nu creează soluţii noi, ci oferă cele mai bune soluţii dintre
cele existente deja. Spunem că o soluţie este inteligentă atunci când ea oferă un avantaj relativ la
celelalte soluţii. Acest avantaj poate fi de calitate, de eficienţă sau de timp.
Modelele inteligente s-au dezvoltat ca o provocare la dezvoltarea computerelor şi a inteligenţei
artificiale.
Structura unui model inteligent constă dintr-o bază de cunoştinţe, un sistem de valori
referenţiale şi un motor de inferenţă. Modelul de gândire este cu atât mai puternic, cu cât sistemul
dispune de o bază de cunoştinţe cât mai bogată şi de un motor de inferenţe cât mai performant.
Soluţiile construite de un model inteligent sunt mai bune decât a oricăruia dintre modelele
precedente, deoarece acest model încorporează caracteristici ale mai multor modele. Motorul de
inferenţă conţine atât elemente liniare cât şi neliniare, atât elemente statice cât şi elemente dinamice.
Modelul inteligent apare astfel ca un model sinergetic în raport cu modelele de gândire discutate
anterior.

25
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

Dacă modelul inteligent este atât de performant, se pune atunci întrebarea de ce nu îl folosim cu
toţii? Răspunsul este simplu: acest model este foarte complex şi nu poate fi implementat la orice nivel
educaţional. Pentru persoanele cu educaţie universitară, modelul inteligent este uşor de înţeles şi de
însuşit. Pentru cei cu un nivel educaţional redus, modelul inteligent nu are suportul intelectual necesar
pentru a fi implementat şi pentru a fi folosit în mod adecvat.

Modele creative

Spre deosebire de modelele inteligente, modelele creative generează soluţii noi care satisfac
însă cerinţele problemei. Creatorii au această putere intelectuală şi artistică de a căuta soluţii acolo unde
oamenii de rând nu ştiu sau nu cutează să caute. Creatorii au această putere de a ieşi din procedurile
prestabilite şi din gândirea standardizată. Evident, modelele creative pot genera şi soluţii neadecvate
sau nenecesare, dar acesta este un risc infinit de mic în comparaţie cu avantajele pe care le încorporează
soluţiile noi, negândite de alţii. De altfel, putem să afirmăm fără a greşi prea mult că întregul progres al
omenirii nu ar fi fost posibil fără existenţa şi folosirea modelelor creative de gândire. Universul
tehnologic în care trăim şi fără de care viaţa noastră ar fi practic lipsită de sens este un produs al
cutezanţei creatoare a omenirii, al performanţei acestor modele creative.
Managementul modern şi în mod deosebit managementul strategic nu poate fi conceput fără
participarea directă a modelelor inteligente şi a celor creative care se complementează reciproc într-un
mod fericit. De altfel, inteligenţa presupune creativitate, iar creativitatea presupune inteligenţă.
Prezentarea separată a modelelor inteligente şi a celor creative s-a făcut numai din punct de vedere
didactic.
Este important să subliniem faptul că modelul creativ de gândire folosit în management se
referă nu numai la generarea de soluţii, dar şi la implementarea lor. Aceasta înseamnă o analiză atentă a
obstacolelor posibile în calea implementării soluţiei şi înlăturarea lor. O soluţie posibilă, care nu poate
fi însă implementată nu are valoare pragmatică.
Managementul strategic foloseşte foarte mult modelele creative pentru a obţine strategii care să
conducă la realizarea avantajelor competitive în mediul concurenţial al afacerilor. Şi cum acest mediu
are o dinamică foarte puternică, modelele creative sunt singurele care pot genera pentru noile condiţii şi
poziţii ale competitorilor, soluţii viabile care să asigure nu numai supravieţuirea, dar şi succesul
organizaţiei.

26
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

Modele strategice

Managementul strategic operează cu modele de gândire strategice. Aceste modele se deosebesc

de precedentele modele prin faptul că ele sunt modele de sinteză rezultate printr-un proces selectiv de
sinergie. Modelele strategice de gândire proiectează acţiunea umană sau activitatea unei organizaţii
pentru un orizont de timp de 3 – 5 ani şi permit poziţionarea strategică a organizaţiei într-un mediu
competitiv.
Modelele strategice încorporează modele de gândire dinamică, neliniară, aleatoare, inteligentă şi
creativă. Fiecare din aceste componente permit managerilor strategici să analizeze cât mai realist
poziţia organizaţiei în mediul competitiv al afacerilor şi apoi să construiască strategii de adaptare şi
de dezvoltare a ei. Gândirea dinamică îi ajută pe manageri să înţeleagă forţele interne şi externe ale
organizaţiei şi să obţină o imagine a schimbărilor posibile. Gândirea dinamică permite deci realizarea
unui echilibru adaptabil în timp pentru organizaţie, respectiv, un echilibru care să ia în consideraţie
evoluţia în timp a forţelor care acţionează asupra organizaţiei atât din interior, cât şi din exterior.
Integrarea gândirii dinamice în modelul strategic contribuie deci la acceptarea schimbării de către
organizaţie şi la implementarea eficientă a unui astfel de management al schimbării, lucru extrem de
dificil pentru organizaţiile care au un pronunţat caracter conservator, datorită folosirii unor modele
statice de gândire.
Gândirea neliniară contribuie cu deschiderea ei spre fenomenele psihice şi sociale care nu sunt
deloc liniare şi care nu pot fi controlate prin mecanisme liniare. Managementul strategic are nevoie de
această componentă în special în optimizarea resurselor umane şi în folosirea eficientă a potenţialului
de inteligenţă şi de creativitate al organizaţiei. Componenta neliniară se asociază foarte bine cu
componenta aleatoare, care proiectează în timp evoluţia evenimentelor.
Modelele strategice sunt performante numai în măsura în care încorporează cât mai multă
inteligenţă şi creativitate. Componenta inteligentă permite organizaţiei să-şi optimizeze continuu
resursele de cunoştinţe şi mulţimea criteriilor de inferenţă, iar componenta creativă permite generarea
de noi soluţii şi strategii.
Gândirea strategică apare astfel ca o gândire multidimensională şi structurată pe mai multe
componente. Ea este o gândire de tip constructiv, orientată spre succes. De aici şi importanţa deosebită
care se dă în ultima vreme acestui model de gândire.

27
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(3)/2000

Concluzii

Deşi paradoxal, a gândi gândirea este un lucru cât se poate de normal şi necesar. Succesul sau
falimentul unei organizaţii sau al unui individ sunt direct legate de modelele de gândire folosite.
Conştient de această realitate simplă, dar ignorată de mulţi dintre noi, am încercat în acest articol să
prezint succint o serie de modele de gândire şi să le caracterizez esenţa şi funcţionalitatea. Fiind o
interpretare personală a unor astfel de probleme accept anticipat şi alte clasificări sau caracterizări.
De asemenea, coborând la nivel de individ, putem afirma că sunt tot atâtea modele de gândire
câte persoane sunt. Varietatea şi bogăţia lor nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Important este însă
să putem accepta o grupare a lor pe baza unor criterii şi a unor atribute comune. Este exact ceea ce am
încercat şi eu.
Focalizarea spre managementul strategic am făcut-o pentru a sublinia importanţa finalităţii
aplicative a acestor modele. Gândirea gândirii este mai mult decât un joc de cuvinte; este o necesitate
cu implicaţii majore pe plan comportamental şi decizional atât la nivel personal, cât şi de organizaţie, în
sensul cel mai larg al cuvântului.

28