OSCILAȚII ȘI UNDE

ELECTROMAGNETICE II
PROF. ONOSE DANIEL
 OSCILAȚII ELECTROMAGNETICE II
1. OSCILAȚII ELECTROMAGNETICE ÎNTREȚINUTE
2. CURBA DE REZONANȚĂ
3. ENERGIA OSCILATIILOR ELECTROMAGNETICE
 1. OSCILAȚII ELECTROMAGNETICE
ÎNTREȚINUTE
Spre deosebire de oscilațiile libere, oscilațiile forțate nu
se produc datorită unui simplu impuls inițial (acesta fiind
sarcina q de pe armăturile condensatorului, în cazul
descărcării oscilante a condensatorului), ele sunt
menținute prin acțiunea unui agent exterior.

În cazul sistemelor oscilante mecanice, de exemplu,

oscilațiile forțate se obțin dacă se aplică sistemului o forță
exterioară, cu variație periodică.
Conectând un generator de curent alternativ
într-un circuit oscilant (fig.), se obțin oscilații
forțate (permanente). Intensitatea curentului
care va circula prin circuitul oscilant nu va mai
prezenta forma oscilatorie liberă amortizată, ci
va avea o amplitudine constantă, determinată
de t.e.m. a generatorului. Frecvența oscilațiilor
curentului nu va mai fi dată de parametrii L și C
ai circuitului oscilant, ci de frecvența t.e.m. a
generatorului
Proprietățile oscilațiilor forțate, care corespund
proprietăților curentului în regim de oscilații forțate
în circuitul RLC uzual de curent alternativ*, serie sau
paralel, sunt:
a) amplitudinea oscilațiilor forțate depinde de
tensiunea electromotoare a generatorului și de
relația dintre frecvența generatorului și frecvența
proprie a circuitului oscilant;
b) oscilațiile forțate sunt neamortizate, adică au o
amplitudine constantă (fig., a);
c) frecvența oscilațiilor forțate este egală cu frecvența t.e.m. a
generatorului și nu depinde de inductanța și capacitatea
circuitului oscilant.
Proprietatea enunțată la punctul a) arată că circuitul oscilant
prezintă selectivitate, adică nu se comportă la fel față de orice
frecvență a t.e.m. aplicate. Rezultă o altă
proprietate:
d) amplitudinea oscilațiilor forțate devine maximă atunci când
frecvența generatorului, ν, devine egală cu frecvența proprie,
ν0, a circuitului, frecvență numită din această cauză și
frecvență de rezonanță.

Cu alte cuvinte, circuitul oscilant „răspunde”, devine selectiv,

numai dacă frecvența t.e.m. a generatorului este apropiată de
frecvența de rezonanță, deci rezonează la ν = ν0. (Cuvântul
rezonanță, care provine din latinul resonantia, prin care se
intitulează fenomenul analizat, înseamnă răspuns.)
 Curba de rezonanță a circuitelor
oscilante
Dacă se menține constantă amplitudinea
tensiunii electromotoare aplicate circuitului
oscilant și se variază frecvența acesteia, se obțin
diferite valori ale amplitudinii oscilațiilor
intensității curentului din circuit. Reprezentând
grafic valorile amplitudinii oscilațiilor în funcție
de frecvență, se obține o curbă de rezonanță. În
figura este reprezentată o asemenea curbă de
rezonanță I = f (ν).
Pierderile din circuit au o influență foarte mare asupra
formei curbei de rezonanță. Factorul care determinã
forma acestei curbe, numit factor de calitate al circuitului
oscilant, Q, este dat de raportul dintre reactanþa bobinei
la rezonanță (egală cu reactanța condensatorului – tot la
rezonanță) și rezistența circuitului:
𝐿𝜔 1
𝑄= =
𝑅 𝜔=𝜔0 𝑅𝐶𝜔 𝜔=𝜔0
Pentru a obține curbe de rezonanță ascuțite, adică
circuite oscilante selective, trebuie ca rezistența acestor
circuite să fie cât mai mică.
Astfel, circuitul serie este des folosit în radiotehnică
pentru a separa, prin fenomenul de rezonanță serie, un
curent de o anumită frecvență dintr-un semnal complex
(format din curenți de diferite frecvențe); procedura
este numită selectare.
Prin rezonanța unui circuit derivație, se poate obține
selectarea (separarea) unui semnal de o anumită
frecvență – prin tensiunea maximă pe care o produce la
bornele unui circuit oscilant derivație (paralel) acordat
pe frecvența respectivului semnal.
În circuitele cu dispozitive electronice este foarte
importantă cunoașterea comportării acestor circuite
oscilante în jurul frecvenței de rezonanță.
Cel mai important parametru pentru caracterizarea
acestei comportări este lărgimea de bandă, adică
intervalul de frecvențe din vecinătatea frecvenței de
rezonanță; în acest interval, amplitudinea tensiunii
semnal la bornele circuitului nu scade sub o anumită
fracțiune din valoarea ei de rezonanță.
Se consideră – de obicei – ca lărgime de bandă a unui
circuit oscilant diferența dintre cele două frecvențe la
care mărimea reprezentată în curba de rezonanță
1
(tensiune sau intensitate de curent) scade la (adică la
2
70%) din valoarea ei de rezonanță.
Lărgimea de bandă (se mai spune banda de frecvențe) a
circuitelor oscilante, serie sau paralel, poate fi calculată
cu formula:
ν0
𝐵=
𝑄
în care:
B este lărgimea de bandă a circuitului oscilant considerat;
ν0 – frecvența de rezonanță a circuitului oscilant;
Q – factorul de calitate al circuitului oscilant.

Lărgimea de bandă este deci cu atât mai mică cu cât

factorul de calitate este mai mare. La aceeași valoare a
factorului de calitate, lărgimea de bandă crește cu
frecvența de rezonanță.
 Energia oscilațiilor electromagnetice

În cazul circuitului LC, conform cu regulile de

echivalență cu resortul mecanic, energia totală se
poate scrie fie ca energie electrică acumulată în
condensator, ori ca energie maximă a câmpului
magnetic al bobinei:

https://youtu.be/AqkOrCV8YBU